1.

Noțiuni generale despre stat

Dreptul este strâns legat de stat. Aceste două mari fenomene politice se împletesc atât de
strâns încât nu pot fi separate de celelalte. În perioada actuală, cuvântul „stat” circulă cu două
sensuri. Într-un prim sens, prin „stat” înțelegem populația organizată pe un anumit teritoriu,
delimitat prin frontiere recunoscute pe plan internațional, relațiile economice, politice,
culturale. În al doilea sens, înțelegem prin „stat” acea organizație politică de pe un anumit
teritoriu, formată din totalitatea organelor de stat. Toate cele trei elemente constitutive ale
statului: puterea, populația, teritoriul sunt esențiale pentru înființarea acestuia. Respectiv,
puterea de stat determină conducerea societății în direcția politicii prevăzută de forțele social-
politice care se află la guvernare. Această putere este exercitată asupra unei colectivități
umane, adică populația fără de care nu poate fi conceput statul. Element definitoriu al
statului, teritoriul reprezintă spațiul delimitat prin frontiere în care acesta își organizează
activitatea și își exercită competențele sale. Sintetizând, statul statul poate fi definit ca o
putere organizată asupra unei populații, pe un anumit teritoriu.
2. Corelația stat-drept
Dreptul poate fi definit ca ansamblul de norme de conduită instituite sau sancționate de stat, a
căror respectare este obligatorie, încălcarea lor atrăgând după sine aplicarea forței de
constrângere a statului. Strânsa legătură dintre drept și stat poate fi explicată în primul rând
prin faptul că fără garanția forței publice, a constrângerii statale, dreptul și-ar pierde
specificitatea și eficacitatea sa în raport cu alte modalități de reglementare socială. Statul
asigură organele, mecanismele, procedurile cu ajutorul cărora se întruchipează reacția
societății față de cei care încalcă normele juridice. În același timp, prin drept, puterea statală
capătă oficialitate și legitimitate, capacitatea de a-și exercita prerogativele de conducere
socială, de organizare a intereselor diverse din societate, de soluționare a conflictelor sociale,
de promovare a siguranței civice, a justiției sociale, cât și a procesului social.
3. Statul de drept
Ce este statul de drept? Potrivit mai multor opinii doctrinare, statul de drept a fost definit ca
un sistem de organizare în care ansamblul raporturilor sociale și politice sunt subordonate
dreptului, ca acea ordine juridică ierarhizată și sistematizată sau ca fiind statul în care puterea
e subordonată dreptului, toate manifestările statului fiind legitimate și limitate prin drept.
Referindu-ne la trăsăturile definitorii ale statului de drept, în baza literaturii de specialitate,
acestea sunt următoarele:
- Subordonarea puterii față de drept;
- Structurarea primordială a puterii și difuzarea ei unui număr mare de organisme;
- Garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale individului;
- Participarea cetățenilor la exercitarea puterii prin două modalități: a) controlul
jurisdicțional al respectării dreptului de către organele statului, prin recursul
jurisdicțional împotriva actelor ilegale ale autorității; b)controlul de natură politică,
exercitat prin adunări alese;
- Regimul constituțional exprimat prin consacrarea constituțională a unor principi
precum: separarea puterilor, controlul constituționalității legilor etc.
Cordonul statului de drept trebuie să-l constituie consacrarea, garantarea și promovarea
drepturilor omului la nivelul standardelor internaționale, realizarea climatului favorabil
manifestării și valorificării persoanei umane, ca un criteriu fundamental de moralitate care să
releve în ce măsură statul și dreptul sunt în mod efectiv, pentru om.
Nucleul conceptual al statului de drept s-a format la intersecția a trei mari modele:
- Versiunea engleză, Rule of law s-a implantat progresiv în ambianța suveranității
monarhului și ca încercare de limitare a acesteia, iar în cele din urmă de consacrare a
suveranității Parlamentului;
- Versiunea germană, conceptul de Rechtsstaat în care puterea statului este limitată
pentru a proteja cetățeanul de exercitarea arbitrară a autorității;
- Versiunea franceză, statul de drept a fost un stat legal care cultivă principiul
legalității, tinde spre asigurarea supremației legislativului în raport cu executivul.
Astfel, construcția statului de drept implică un proces istoric, contradictoriu, cu realizări și
dificultăți, cu accente concrete puternice de la stat la stat, în funcție de ansamblul factorilor
socio-politice și culturali din fiecare țară.
În concluzie, chiar din definiția statului menționată la început rezultă legătura strânsă dintre
acesta și drept, căci majoritatea deciziilor obligatorii pe care le iau reprezentanții populației
sunt de fapt consemnate în normele de drept cuprinse și ele în diverse acte normative pe care
le elaborează organele de stat. Acești doi termeni de „stat” și „drept” sunt inseparabili și se
află în interdependență atât timp cât populația este un factor constituant al statului.