UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE JURNALISM SI STIINTELE COMUNICARII

TELEVIZIUNEA IN
VIATA COTIDIANA

Anul II, Grupa 1

Televizorul si un loc numit acasa

Ce este caminul ?

Ce este familia ?

Sa vorbim despre televizor si familie

Studiu de caz *

Chestionar (efectele televizorului asupra copiilor)

Interpretarea chestionarului

Televizorul si un loc numit acasa

Televizorul a ajuns o prezenta constanta în viata noastra. La oras sau la tara îl întâlnim
în majoritatea caselor, achizitionarea lui fiind una din primele griji ale unei familii tinere. Cât
ar fi de mare saracia putini sunt dispusi sa renunte la televizor. Chiar mai mult, de când cu
varietatea programelor receptionate prin cablu, fiecare membru al familiei are propriul lui
televizor la care îsi urmareste programele preferate. Televizorul a ajuns un lucru atât de
comun încât, pentru multi, pare cel putin ciudata ridicarea problemei oportunitatii prezentei
acestuia în casa si a urmaririi programelor sale.
Cu totii ne petrecem timpul in fata televizorului, cu totii stam si ne uitam la filme,
emisiuni de divertisment sau chiar reclame. Stam acasa, in fata televizorului si ne relaxam, ne
petrecem timpul liber alaturi de cei dragi si ne simtim bine. Televizorul este un mijloc de
comunicare familial. Discutam despre el tot timpul, il privim singuri sau impreuna cu prietenii
ori familia. El face parte din cultura nosatra si putem spune ca ne ofera modele si structuri ale
vietii de familie. Prin intermediul televizorului “ne integram intr-o cultura a consumatorului,
prin care se formeaza si se manifesta latura noastra familiala”, asa cum spune Roger
Silverstone, in cartea sa numita Televiziunea in viata cotidiana.
Televizorul ne atrage si ne absoarbe în lumea lui.
S-a remarcat faptul ca un televizor deschis reprezinta o atractie careia cu greu îi pot
face fata persoanele prezente într-o camera. Succesiunea imaginilor, curiozitatea, radiatiile
tubului catodic ne fac sa ne întoarcem privirea spre televizor chiar daca nu suntem interesati
în mod direct de cele prezentate. Odata atrasi de ele, telecomanda ne va ajuta sa gasim ceva
interesant. În continuare, prin efectul hipnotic pe care-l produce, televizorul ne va smulge din
realitate si ne va absorbi în lumea lui facându-ne sa ne scufundam într-o lume a iluziei, mult
mai interesanta si mai bogata în întâmplari decât viata noastra de zi cu zi. Aceasta lume a
iluziei nu este lipsita de primejdii carora cu greu le putem tine piept.

In studiile recente care s-au facut a inceput sa se ia in considerare faptul ca televizorul

are un caracter familial. El face parte din familia noastra. Televizorul, dupa cum
demonstreaza Maria Winn, este un strain care patrunde in casele noastre si care, insinuandu-se
in viata fiecarui membru al familiei, reuseste sa-i indeparteze pe unul de celalalt. Televiziunea

2
este mai mult decat o persoana: este o lume cu care ne imprietenim, impreuna cu care
petrecem adesea mai mult timp, in care investim mai multa afectivitate decat in cei apropiati.
Televizorul este ca o persoana din interiorul familiei noastre: are anumite caracteriztici care
fac din acesta un element apartinand culturii intime de timp casnic: televizorul are o varsta,
are sex, este multimplu dispersat in locuri diferit ocupate, este conectat la o tehnologie
secundara (calculator sau videocasetofon), detine o gama dinc e in ce mai larga de emisiuni si
canale specializate. Televizorul s-a intiparit puternic in existenta noastra si nu ne mai gandim
la el ca la un simplu obiect, ci ca la o prate din familia noastra. El nu este doar un simplu
aparat ci o reflectarea a vietii de familie.
Viata de familie nu este doar un fenomen sociologic, ci si unul cultural si istoric. Este
o clasa sociala care a fost capabila sa creeze si sa etaleze o lume proprie, alta decat lumea
afacerilor. In acest spatiu (intim) a putut fi creata o lume diferita, o lume a imaginilor, a
dorintelor, a placerilor si a iluziilor.
Walter Benjamin scria ca „spatiul de viata s-a diferentiat de spatiul de munca. Primul
era constituit ca interior, iar biroul era complementul acestuia. Persoana care tinea cont de
realitate in biroul sau, a avut nevoie de interior ca suport al iluziilor sale. Iar aceasta necesitate
era cu atat mai presanta cu cat el nu amesteca niciodata preocuparile sociale cu afacerile. In
crearea mediului sau privat, el le-a inabusit pe amandoua. Asa a rasarit mantasmagoria
interiorului. Interiorul reprezenta universul pentru cetatean ca si individ. Camera de lucru era
o cabina in teatrul universal” (Benjamin, 1976 [1983], 176)
Interiorul modern inca este asa cum l-a descris Benjamin, insa este un spatiu mult mai
complex si mai contradictoriu din toate punctele de vedere. Interiorul modern este foarte
diferentiat in functie de pozitia geografica, clasa sociala si cultura. Poate fi un spatiu al
conflictului si disperarii dar si unul al linistii si sigurantei. Poate fi rai sau inchisoare. Spatiul
nostru intim (interiorul nostru) nu mai este doar un spatiu fizic, ele este unul social, economic,
cultural si politic, si de asemenea si un spatiu tehnologic. Exista o dinamica in jurul spatiului
nostru intim, care este prelungit dincolo de peretii casei, este dincolo de relatiile sociale si
familiale, intr-o lumea a schimbarilor si a transformarilor complexe. In aceasta dinamica a
instabilitatii, un loc foarte important il ocupa televizorul.

Ce este caminul?
In primul rand, caminul este o cladire, este o constructie, un loc si nu un spatiu. Este,
asa cum spune autorul „obiectul unei emotii intense”. Caminul este locul de care apartinem si
din care facem parte. Totusi, sensul nu se limiteaza doar la casa sau gradina. Caminul poate fi
o natiune, un cort sau un cartier. Caminul este cee ce noi facem din el. Agnes Heller vede
caminul „ca cel loc din care pleci, te poti intoarce si te simti „ca acasa””. Este locul pe care il
cunosti, cu care esti obisnuit, locul unde ne simtim in siguranta si unde relatiile noastre
emotionale sunt cele mai intense.” (Heller, 1984, 239)
Caminul este saptiul pe care il idealizam cel mai usor. Este usor de vazut in ce coditii
caminul poate fi considerat un loc pe care sa il parasesti, sa-l eviti sau sa il negi. Caminul
poate oferi referinte multiple si vagi. Expresia acestor referinte, reale si metaforice, este o
constructie, conditionata material de circumstante (migratie sau stare pe loc) si cultura, dar
care isi castiga forta, care isi cere drepturile, printr-o atasare emotionala de locul fizic – un
anume loc intr-un anumit timp. Idealizarea caminului are un rol foarte important si are
consecinte asupra desfasurarii si evaluarii vietii noastre cotidiene si asupra sentimentelor
noastre de siguranta, atasament si dezorientare. Caminul este un concept puternic. Sa spui
despre cineva ca nu are camin este lipsit de moralitate si sensibilitate. Acest atasament de un
anumit loc si capacitatea de a te localiza sunt 2 elemente cruciale in viata contemporana.

3
 Edward Relph sugereaza: „probabil ca omul modern este…o fiinta fara camin si ca sa
generalizat lipsa de atasament fata de locul caminului. Dar renuntarea la semnificatia
caminului…este orea categorica.”
In cadrul oricarei discutii despre camin sta o distinctie importanta. Este vorba despre
distinctia dintre loc si spatiu. Aceasta distinctie se refera la diferentele pe care le simtim noi
intre acele zone fata de care simtim ceva si acele zone, spatii, locuri care ne lasa indiferenti.
Locurile sunt spatii umane, sunt surse importante pentru identitatea individuala si comuna
(Relph, 1976, 141). Autorul spune ca in viata noastra de zi cu zi putem foarte bine sa nu
constientizam relatiile ce ne leaga de anumite locuri, insa acest fapt nu schimba deloc
semnificatia lor. Ne legam de locuri, in acelasi fel cum ne legam de oameni: pentru ca locurile
fara oameni nu mai pot fi locuri, locurile sunt esential si total umane: daca suntem intr-
adevar inradacinati si atasati de un anume loc, daca acest loc este in realitate caminul
nostru, atunci, toate aceste aspecte sunt profund semnificative si inseparabile. Aceste locuri
ale caminului formeaza cu adevarat temelia existentei omului, oferind nu numai un cadru
pentru activitatea umana, ci si siguranat si identitate pentru indivizi si grupuri. (Relph,1976,
41)
Atunci cand vorbim despre lipsa de loc implicam o separarea a oamenilor de locuri; se
refera la un mediu fara locuri incarcate cu semnificatie. Batalia dintre „loc”si „lipsa de loc”
este poate o batalie intre modernitate si post modernitate. Dar este, de asemenea, si o lupta
zilnica, intrucat ne zbatem sa creem si sa mentinem locul si caminul intr-o lume din ce in ce
mai lipsita de loc.
Asadar, caminul este constituit din raporturi. Caminul este baza pentru actiunile
noastre si este locul unde ne intoarcem, dar semnificatia si puterea lui depind de cat de
deparqte am calatorit si de cat de mult timp am fost plecati de acasa (referindu-ne la raza de
actiune). Caminul este o manifestare a incarcarii spatiului cu semnificatie. Este o prtentie pe
care o ridicam asupra unui loc. Este construita prin relatii sociale, interne si externe, a caroro
putere si semnificatie se schimba mereu. Caminul, in teoria geografica, dar si in teoria
relatiilor cu obiectele, este un spatiu potential. David Seamon (1979, 78) vede caminul ca
rezultat al prezentei fizice, familiaritatii, ritualurilor, posesiunii, controlului si restaurarii.
In particular, intelesurile date caminului sunt vulnerabile in fata schimbarilor
experientei de viata. Judith Andrew Sixmith (1990) sugereaza ca din discutiile pe care le-a
avut cu somerii si varstnicii in legatura cu viata lor de familie,”caminul” poate fi impartit in
trei domenii experimentale: unul personal, pe care ei il descriu ca pe un spatiu privat, o
supapa de siguranta, un loc de refugiu pentru amintire si singuratate; altul social, un loc pentru
viata de familie; si altul fizic, un loc al confortului si sigurantei. Fiecare dintre aceste domenii
poate fi experimentat atat pozitiv, cat si negativ. De exemplu, pentru someri, caminul poate
deveni o inchisoare. In aceste fel putem intelege caminul nu ca pe un loc, nu este ceva ce
provine direct din mediu, ci ca pe o relatie inre persoana si loc.
Jennifer Mason (1989) intareste aceasta idee de caracerizare a caminului ca un loc
complex si conflictual in studiul ei despre casniciile durabile. Caminul este locul intalnirii si
exprimarii realitatilor si semnificatiilor publice si private, de asemenea aminul este o entitate
materiala, spatiala, sociala si „metafizica”. Caminul mplica, de asemenea, relatii de putere si
relatii intre persoane de sex opus: „caminul este rezultatul negicerilor dintre oameni, care
actioneaza in limitele anumitor constrangeri.”
Televizorul si alte mojloace de comunicare apartin caminului. Acea dimensiune a
caminului care implica sentimente pozitive de siguranta si apartenenta este stimulata si
intarita de un mijloc de comunicare ce aduce lumea exterioara, realitatea, in interior. Noile
mijloac de comunicare trebuie controlate, deoarece uneori imaginile sunt inacceptabile si
reprezinta o amenintare, mai ale sin cazul copiilor. Totusi „cutia din colt”este o legatura
cruciala cu lumea pe care o impartasim, cu comunitatea si natiunea. (Andreson, 1983), prin

4
urmare, televizorul extinde granoitele aminului dincolo de usa de la intrare. Televizorul poate
fi receptat acasa, dar acest camin este construit si consrieste la randul sau alte realitati, iar
televizorul este implicat in toate acestea.
Relatia camin – raza de actiune
Joshua Meyrowitz (1985) a analizat contributia televiz la schimbarea relatiei dintre
camin si raza de actiune si a impactului sau asupra feneilor si copiilor care sunt legati de
camin. „Televizorul si alte mijloace de”comunicare electronice aduc lumea exterioara in
camin si modifica dimensiunile publice si familiale. Televizorul insoteste copii in calatoriile
de pe glob chiar inainte ca acestia sa aiba permisiunea de a traversa strada.” Ceea ce se
intampla este o eliminare a granitelor dintre genuri, „androginie situationala”si a granitelor
dintre spatiile publice si cele private. Prin intermediul televizorului caminul a devenir o prate
din lumea mare. O mare problema ramane si afirmnatia facuta despre televizor, potrivit careia
acesta poate si chiar are puterea sa modifice obiceiurile atat de implementate in viata noastra.
Relatia camin – afecte
Dupa cum afirma Simon Frith puterea si bucuriile oferite de primele emisiuni se
bazeaza pe capacitatea acestora de a flata, de a deceptiona, de a crea, prin modul lor de
adresare, familiarul: voci familiare receptate, probabil, in locuri familiare care constituie un
substitut al povestilor citite in jurul focului. Afectele si raza de actiune nu sunt concepte usor
de asimilal, intrucat ele se refera la aspecte destul de contradictorii ale contributiei
televizorului la definirea caminului. Lewis formuleaza doua ipoteze: prima- afectele si
caminele existente ofera un cadru sigur pt difuzarea de emisiuni; a doua este aceea ca
difuzarea ofera, la randul ei, un cadru sigur pt camin. Noileforme ale sistemelor de transmisie
tv, ca si numeroasele aparate din fiecare casa ne pot transforma chiar si afectivitatea.
Relatia camin – identitate
Identitatea este un concept esential, contestat, care inseamna lucruri diferite pentru
oameni diferiti, aflati in momente diferite si care se schimba in functie de conditiile
geografiece, istorice si sociale. Televizorul creeaza o relatie intre camin si identitate in mai
multe feluri. Concluzia la care au ajuns autorii Czikszentmihalyi si Rochberg-Halton (1981,
44)in urma analizei lor asupra televizorului este ca acestea nu sunt mijloace bune pentru a-i
lega pe oameni de trecutul lor. Datorita perimarii rapide a aparatelor, interpreteza gresit
semnificatia mijlocului de comunicare si a mesajului si subestimeza rapid atat rolul
televizorului ca obiect cu un anume statut in camin, cat si capacitatea programelor de
televiziune de a avea o memorie care sa asigure baza pentru reflectia individuala si un
sentiment comun al trectului. De asemenea, televizorul ofera imagini despre camin,
administrarea casei si viata de familie (Harlovich, 1988), care la randul lor pot fi considerate a
oferi resurse pentru crearea uneiidentitati proprii in cadrul caminului. Harlovich arata cum in
particular magini ale stapanilor casei din seriarelor siropoase si din comedii sau reclame au
creat o ideologie a vietii de familie care l-e incurajat pe femei sa accepte o identitate de gen
potrivita rolului lor cerut in societate. Un rol aparat si sustinut prin schimbarile percepute in
arhitectura familiala s prin evolutia ulterioara a suburbiei si prin implicarea e drept
consumator in economia postbelica. Caminul nu este o simpla abstractie, e este produs de
indivizi in cadrul familiilor lor, in cadrul unor entitati sociale dinamice si complexe si in cea
mai mare parte, in spatele usilor inchise.

Ce este familia?
Televizorul este componenta indispensabila a gospodariei unei familii-este apoape un
alt membru al familiei(Gunter si Svennevig,1987,4). Dar ce este , in acest context , familia ?
In timp ce caminul poate fi considerat o realitate fenomenologica, familia pote fi consideratao
realitate sociala.”Familia este un element de reproducere sexuala,fiind diferit de alte elemente

5
sociale bazate pe rudenie” (David Schneider). Pentru Wilson si Pahl familiile sunt sonsiderate
un grup de actiune, o sursa de solidaritate sociala si de taclale; precum si una foarte practica
de ajutor mateial pentru a face fata problemelor. Ei sugereaza ca familia nu trebuie sa ife
intelesa predominant prin compozitia sa, intrucat ea este un sistem de relatii care se modifica
in timp. In concluzie, familia rebuie inteleasa asa cum membrii ei o definesc. Fragila sau
tensionata, familia este totusi unitatea sociala in care devenim consumatori de media. Cand
consumul de media are loc in familie, el se produce intr-un cntext social complex de coeziune
si dispersie, autoritate si supunere, libertate si constrangere; precum si prin relatiile pe care
familia le are cu lumea exterioara. Modelele consumului de media sunt genrate si sustinute in
cadrul acestor relatii sociale, spatiale si temporare. Familiile sunt entitati problematice, nu
numai din punct de vedere al structurilor, ci si al caracterului lor schimbator in societatea
modena. De ex, in Marea Britanie, 32 % din gospodarii constau in familii; in sensul ca ele
contin adulti si copii, ceea ce inseamna ca 2/3 din gospodarii contin grupuri ce nu corespund
modelului de familie nuclear (familie cu un singur parinte, sau gospodarii formate dintr-un
singur individ). Familia trebuie privita ca o entiate sociala dinamica, xcare se prelungeste
dincolo de limitele casei, si caminului si care poate fi inteleasa numai ca un proces.
Cercetatorii care studiaza televizorul si familia incep sa vorbeasca despre aparitia unor
comunitati de interpretare,pentru a arata ca si la nivelul privitului la televizor, relatiile
familiale se extind in retele care nu mai sun de rudenie. Familiile sunt inclus eintr-o gama mai
larga de relatii sociale, asa cum privitul la televzior este inclusa in relatiile sociale de familie.
Reiss intelege familia prin notiunea de paradigma. El descrie paradigma familiei ca
örganoizatorul central”al constructiilor, configuratiiloor, expectatiilor si n fanteziiloor despre
lumea sociala, apartinand in comun familiei.. Schimburile fiecarei familii cu lumea sociala se
conduc dupa propriile ei paradigme, iar familiile pot fi distinse une de cealalta – prin
diferentele din paradigmele lor. Intr-o analiza complexa si fascinanta, Reiss face distinctie
intre ceremonialurile unei familii ( botezul si inmormantarea) si ceea ce el numeste regulatori
de tipare. Primele sunt ceremonii rare, dar pline de semnificatie, incarcate de emotie,
simtaminte, semnificatie, care cer un inalt nivel de participare familiala. Celelalte sunt sutine
zilnice acceptate ca atare pe care o familie le foloseste pentru a reglementa spatiul si distanta
intre membrii sai si intre familie si lumea exterioara. Reiss face distinctia intre „orientare” si
„programare”. Orientarea se refera la anumite puncte de referinta temporale pe care o familie
le foloseste pentru a-si rezolva treburile. Aceste orientari pot fi spre trecut: inseamna aducere
aminte, retraire sau repunere in scena; orienatrea vatre prezent – opereaza cu aici si acum , cu
ceea ce se experimenteaza in prezent, ce se simte si ce este asumat in realitate. Iar orienatrea
spre viitor se manifesta prin anticipare, imaginare sau planificare. Orientarea temporala poate
fi exprimata in mobilarea gospodariei, contactele cu rudele, relatiile de prietenie, precum si in
relatia cu televizorul si tehnologie. Orientarea in timp este exprimata in economia proprie
gospodariei familiei, in care creditul, economisirea sau averea acumulata indica orientarea
spre prezent, viitor, respectiv trecut. Programarea impica o serie de considerati despre timp
diferite, dar inrudite cu cele de pana acum. Programarea, in viziunea lui Kantor si Lehr (1975,
82) reprezinta reglementarea secventei, frecventei si ritmului evenimentelor imediate, din
moment in moment, din ora in ora, si de la o zi la alta. Programarea presupune o gama
intreaga de activitati, care la randul lor implica ordonarea si stabilirea frecventei, duratei si a
unui orar. Ele duc la un model de sincronizare, in care membrii familiei se reunesc sau trec
unul pe langa altul. De multe ori se isca in conflict in legatura cu problema timpului si a
spatiului in cadrul familiilor si gospodariilor. Kantor si Lehr sugereaza ca programarea,
organizarea si managementul timpului in cadrul familiei scot lä iveala „ceea ce familia
considera a fi cel mai important”. Putem vorbi despre calitatea culturiispatiale a familiei care
este exprimata in reglementarea spatiul;ui interior, un spatiu al intimitatii si al distantarii
personale in cadrul familiei, si in ffelul in care familia concepe aranjamentele fizice si
emotionale ale universului sau: „Modul in care o familie isi aranjeaza spatiul interior refelcta
clar cum acesta, ca grup, intelege lumea exterioara ei”(Reiss, 237).Deci sincronizrea este o
problema de ordonare atat tempoala, cat si spatiala.
6
 Televizorul si familia
Decat sa fie perceput monocromatic, ca un inlocuitor al altor activitati, sau in termeni
generali , ca un factor distructiv al relatiilor de familie, televizorul incepe sa fie vazut atat ca
punct central al activitatilor familiale, cat si ca resursa. Pentru a putea intelege televizorul ca
pe o resursa, trebuie sa ne intoarcem la cercetarile anilor 50 despre uses and gratifications,
care nu se refera neaprat la cercetari asupra individului, ci asupra individului ca grupare
sociala de referinta, care nu era neaparat familia , ci mai degraba cartieruo sau comunitatea.
Putem vorbo despre rolul televizorului in cadrul familiei, ca o componenta a sistemului
familial. Modelul utilizarii televizorului in cadrul unei familii va avea consecinte pentru felul
in care familia se formeaza si se autosustine ca entitate sociala in timp si spatiu. De asemenea,
putem vorbi despre televizor ca si suport de comunicare. In acest caz, se are in vedere
construirea si reconstruirea televizorului prin modele de activitate sau pasivitate, alegere,
interes, responsabilitate bsau atentie, care il contureaza si ilfragmenteaza si care astfel
definesc impactul sau asupra familiei.
Din perspectiva familiei, punctul de plecare al unei discutii despre televizor este
statutul sau in interiorul unui mediu guvernat de reguli, unde televizor are mai multe functii
diferite. Modalitatea in care o familie include televizorul in activitatile sale cotidiene este o
poarta de intrare in modul de concepere a sistemului familial ca intreg, la fel cum inainte erau
orele fixe de servire a mesei. Utilizarea televizorului, spune irene Goodman (1983), este o
functie a unei entitati familiale in continua evolutie, televizorul este si va fi folosit drept
„tovaras de calatorie, tap ispasitor, mediator, marcator de granita intre membrii familiei,
pentru a programaalte acivitati, este o rasplata sau o pedeapsa etc.” Insa televizorul are un rol
mult mai important, sia nume acela de mediator intre familie si continutul televiziunii. Acest
rol, are la randul lui, profunde implicatii in intelegerea puterii televizorului in societatea
moderna, deoarecce, acordand familiei o asemenea semnificatie, identificam un spatiu cultural
in care mesajele mass-media se transmir prin ele insele.
Multi cercetatori au acordat o deosebita importanta studiilor relatiei dintre televizor si
timpul petrecut in familie. Jennyfer Bryce face o distinctie intre timpul monocromatic si
timpul policromatic (cand au loc mai multe lucruri deodata) de privit la televizor. Acest lucru
a dus la intelegerea locului pe care il ocupa televizorul in viata de familie. David Morley
analizeaza separatia pe sexe si puterea in cadrul familiei. Cercetand o gama de dimensiuni ale
practicii de vizionare a emisiunilor TV (puterea si controlul asupra alegerii programului,stilul
de vizionare, planificarea vizionarii, importanta acesteia, comentarea celor vizionate,
preferinta pentru un anume canal sau program etc), el descopera o diferenta semnificativa
intrebarbatii si femeile din familiile pe care le studiaza. El spune ca ecste difernet nu trebuie
privite din pnct de vedere biologic, ci din perspectiva caracterulu specific al relatiilor dintre
sxe. Barbatii controleaza televizorul acasa, deorece caminul este locul unde se relaxeaza, unde
sunt ingrijiti, si unde, dupa o zi lunga de munca isi aduc masculinitatea, , pe terenul de lucru
al emeii. Faptul ca separatia pe sexe este un factor semnificativ oentru relatiile familiale din
jurul televizorului este incontestabil.
Rogge si Jensen (1988, 103) atrag atentia asupra felului in care lumea imaginara a
mass-media poate deveni o experienta de baza, substituind elementele ce lipsesc din sferele
„emotionale si interpersonale” . De asemenea, ei atrag atentia asuptra modului in care anumite
schimbari fundamentale in pozitia sociala a familiei, de exemplu somajul, sau evenimentele
majore, vor afecta tiparele utilizarii mass-media in cadrul acelei familii.
Televizorul devine deci un membru de familie in sens metaforic, dar si in sens propriu,
in, masura in care el este integrat in tiparul zilnic al relatiilor sociale familiale si in masura in
care este centrul energiei emotionale sau cognitive, eliberand sau acumuland tensiune, sau
oferind confort/sentument de siguranta. El devine un membru de familie in masura in care

7
exprima dinamica interactiunii familiale, dinamica relatiilor si identitatilor bazate pe sex si
varsta sau dinamica pozitiei sale schimbatoare in lume, pe masura ce copii cresc si parasesc
caminul sau capii de familie devin someri sau mor.

STUDIU DE CAZ

Televizorul influenteaza copiii

Exista convingerea ca era noastra este una violenta si ca suntem martorii unei izbucniri
a comportamentului agresiv in intreaga lume. Violenta, sub toate formele sale, provoaca
senzatii puternice, este acceptata si adesea dorita, devenind o permanenta reflectare a realitatii
din imediata apropiere si din intreaga lume. Intalnim violenta sub multiplele ei expresii,
oferite de carti, ziare, reviste cu pagini intregi si imagini care prezinta crime si violuri,
emisiuni de radio si televiziune unde se difuzeaza neincetat informatii despre ucigasii cu cele
mai excentrice comportamente ori despre atacuri de orice fel.
Aparitia si dezvoltarea televiziunii au transformat circulatia informatiei intr-un
fenomen exploziv, cu nuante de violenta a individului dar si a societatii. Televiziunea, acest
„copil teribil” al comunicarii de masa, dupa ce s-a instalat temeinic in fruntea ierhiei
mijloacelor de comunicare, nu a incremenit in formula cristalizata si nici macar nu s-a
rezumat la retusuri, asa cum a facut-o presa scrisa de-a lungul unei evolutii de
secole.Victorioasa fiind, ea s-a grabit sa-si asocieze telefonia si computerul pentru a prefigura
o noua revolutie provocata de audovizual: sistemul multimedia, un mod complet nou de
comunicare complexa, internetul dovedindu-se cel mai receptiv la productiile violente,
intrucat este inca si cel mai putin ingradit de reglemtarile juridice, nationale si internationale.
Expunerea masiva si continua la programele TV are efecte puternice asupra publicului,
care din acest punct de vedere se imparte in marii consumatorii TV (cei care depasesc 5 ore
pe zi) si micii consumatori (cu mai putin de 2 ore pe zi). Copiii sunt ce mai expusi, ramanand
zilnic in fata TV-ului mai multe ore decat media populatiei si, uneori, mai mult decat timpul
rezervat pentru scoala. In urma studierii relatiilor dintre mass-media si violenta, a fost
recunoscuta revigorarea si proliferarea unor forme de violenta, apreciindu-se ca terorismul
modern este, in multe privinte, o creatie a mass-media, fie si prin faptul ca, in esenta, toate
gruparile teroriste au nevoie de publicitate, iar presa in intregul ei, le implineste dorinta cu
promptitudine si in mod gratuit, uitand ca un atac ilogic devine mult mai eficient (in sens
negativ) daca este mediatizat cat mai pe larg. De asemena, televiziunea a fost declarata
responsabila, intr-o oarecare masura, de agresivitatea tinerilor si de extinderea valului de
violenta.
Unul din idolii omului modern care face nenumarate victime intr-un mod perfid si
viclean este televizorul. Oamenii, chipurile, vor s-alunge plictiseala, apatia, deznadejdea,
singuratatea, cu televizorul, nestiid ca, de fapt, se afunda tot mai adanc in ele. Din cauza
efectului sublimial al televiziunii, care impiedica constientizarea deplina a informatiei (adica
luam de bun tot ce ni se prezinta chiar dasca poate fi si contrariul, cum deseori si este), omul
este practic remodelat; este asemenea unui robot dirijat sa faca si sa creada ceea ce i se
spune.Oamenii nu-si dau seama ca televizorul ajunge sa ne dicteze viata de zi cu zi,
manipulandu-ne sa ne insusim pareri si atitudini ca acelea vizionate. Este pur si simplu socant
sa vezi cum neuropsihologii pot demonstra cele amintite mai sus. Ei afirma raspicat, pe baza
studiilor efectuate de-a lungul zecilor de ani, ca televizorul afecteaza creierului uman.
Initiativa, creativitatea, curiozitatea, discernamantul si judecata sunt alterate semnificativ. Pe

8
termen lung, vizionarea TV poate impiedica implicarea in propria existenta, poate pasiviza
planificarea activitailor viitoare si organizarea agendei zilnice sau poate scadea perseverenta,
vointa si dispozitia de a urmari activ rezolvarea unei probleme. Afectarea cortexului
prefrontral se manifesta in activitatea cotidiana prin neglijenta si deplasare, aspontaneitate,
saracie si steorotipuri verbale. Oamenilor pur si simplu nu le mai vine sa reactioneze fata de
nimic, nu se mai pot opune niciunei hotarari politice si nu mai sunt in stare sa decida singuri:
televizorul hotaraste si dicteaza in locul lor. Deci, oamenii, din fiinte rationale cu putere si
libertate de alegere sunt transformati (mai bine zis manipulati, dirijati) sa devina....niste
momai (zombi).
Televizorul lucreaza foarte fin la pervetirea si indoboticirea noastra, fara ca noi sa ne
dam seama. De ce? Pentru ca privitul la TV echivaleaza cu starile hipnotice. Suntem
impiedicati prin acest efect hipnotic al televizorului sa mai gandim, sa mai constientizam ce
vedem. Vreti un exemplu? Ce anume va mai amintiti dintr-un Jurnal TV la o ora dupa
vizionare? Cercetatorii spun ca undeva in jur de 20%.

Mai ales copiii sunt afectati de micul ecran. In conditiile in care copiii privesc la
televizor inca de la varsta de 2 ani cate 3-4 ore pe zi, creierul lor va suferi modificari
semnificative, dezvoltandu-se anormal. Cat de anormal? Ne spune o statistica americana: doar
44% din absolventii de liceu pot calcula restul de la 3 dolari ce au fost platiti pentru 2 articole
comandate la masa de pranz; doar 20% din tinerii de 20 ani pot scrie o cerere de angajare
corecta; doar 4% inteleg o mostra de traseu de autobuze; doar 12% pot aranja 6 fractii comune
in ordinea marimii; doar 20% pot invata fara ajutorul calculatorului. Majoritatea copiilor din
tarile occidentale prezinta dificultati in ascultarea cu atentie a unui mesaj. Tot in America,
spre exemplu, 80% din copiii de scoala sufera de deficiente de invatare; peste 15000 de elevi
americani sunt diagnosticati saptamanal cu aceasta boala; majoritatea tinerilor din America
intampina mari dificultati in intelegerea unui text ce dapaseste nivelul gimnaziului , in a trage
concluzii dincolo de faptele simple, in a urmari punctul de vedere al autorului sau succesiunea
unei argumentatii.
Copii care se uita la televizor vorbesc mai prost si gandesc mai slab decat cei ce au ales
cartile cu povesti in locul micului ecran. Scaderea cunostiintelor de vocabular, raspandirea
ticurilor verbale, comunicarea prin gesturi odata cu cuvintele , sunt doar cateva din efectele
cauzate de dezvoltarea anormala a retelelor neuronale in timpul petrecut in fata ecranului
luminos.
Pentru a avea parte de o dezvoltare corecta a creierului, copilul trebuie sa ia parte activ
la existenta cotidiana, sa se implice in problemele de zi cu zi caci un creier normal se
autostimuleaza prin interactiunea activa cu ceea ce gaseste in mediul inconjurator. Cel mai
important mijloc sau mediu de dezvoltare a conexiunilor inter-corticale este limba! Stapanind
limba, copilul castiga capacitatea de a extrage concluzii din propriile observatii, de a face
deductie si de a-si structura si organiza perceptia si memoria. El dobandeste lucrul cel mai
important, gandirea reflexiva.
Mai ales dialogul, cuvantul rar, clar, rostit cu rabdare si dragoste, inca de la varste fragede, are
rolul cel mai important in configurarea retelelor neuronale.Televizorul, spre deosebire, este
total impropriu pentru aceasta, deoarece copilul in fata televizorului nu are parte de
experienta reala, palpabila a realitatii, fiind atras de efectele luminoase si auditive,
nemaivrand sa descopere lumea inconjuratoare. De asemenea , gandirea reflexiva este
inhibata in fata televizorului. Pentru a vedea ce impact are televizorul asupra mintii micutilor,
amintim ca in data de 16 decembrie 1998, in Japonia, 700 de copii au fost spitalizati datorita
daclansarii crizelor de epilepsie, survenite in urma vizionarii desenului animat Pokemon! Iata
si alte statistici:

1)In ce priveste erotismul TV , s-a constatat ca in telenovele relatiile sexuale intre

persoanele necasatorite sunt de 24 ori mai frecvente ; 94% din intamplarile erotice se
desfasoara intre peroanele necasatorite; 200 de femei s-au sinucis intr-o saptamana in
9
America dupa o scena dramatica dintr-o telenovela; 75% din videoclipurile MTV au o tenta
erotica. De aici rezulta nemultumirea fata de sot, descresterea varstei primul act sexual,
cresterea frecventei relatiilor sexuale, reducerea vointei de a mai avea copii, violuri, divorturi,
prostitutie, avorturi.

2)In ce priveste violenta TV s-a constatat ca 50% din crimele din SUA sunt stimulate
de TV; 90% spun ca au invatat lucruri criminale la televizor; 40% au copiat exact aceleasi
crime ; 28 de persoane s-au sinucis jucand o ruleta ruseasca, dupa ce au vizionat un film ce
evoca acest joc. Mai amintim ca vizionarea TV este un proces anormal organismului
omenesc, favorizand aparitia unor boli, cum ar fi obezitatea (21%), diabetul (14%), afectiuni
ale ochilor (astigmatismul).

Televizorul-dusmanul copiilor

Poate deveni televizorul un ”dusman” al sanatatii copiilor? „Da!”, este raspunsul

pediatrilor si al psihologilor. Motivul este, culmea, reprezentat chiar de desenele animate,
pline uneori de „monstri”, fantome si violenta. ”Fetita mea , de numai 2 ani, avea
cosmaruri groznice noaptea. Am sfarsit prin a merge la medic.”, a marturisit o mamica.
Medicii confirma faptul ca desenele animate au ajuns sa aiba o influenta negativa asupra
pustilor. ”Piticii” s-au obisnuti sa nu mai adoarma fara desene animate. Butoneaza
telecomanda pana gasesc programul favorit si, intr-un final, dupa aventuri ale personajelor
preferate, adorm bustean. Unii, pentru ca exista si pusti carora desenele animate le afecteaza
linistea si sanatatea.”Fetita mea are 2 ani si jumatate si a ajuns sa aiba cosmaruri din
cauza desenelor animate. Se uita tot la Scooby Doo , iar la cateva ore dupa ce adormea,
se trezea plangand in hohote. Imi spunea ca „monstrii l-au mancat pe Scooby Doo”.
Initial, am zis ca poate e ceva normal. Nu m-as fi gandit vreodata ca desenele animate
pot influenta negativ un copil. Cand aceste vise au inceput sa apara in fiecare noapte,
nu am mai lasat-o la TV inainte de culcare. Am fost si la pediatru pentru a cere un
sfat.”, poveteste Ioana, mama micutei.
„E un fenomen tot mai des intalnit”
„M-am uitat la desenele respective si, intr-adevar sunt foarte infricosatoare pt un copil.Sunt
tot cu monstri si stafii”,adauga Ioana Marin.I-a fost teama ca fetita sa nu dezvolte probleme pe
fond nervos. „Nu mai dormea noaptea, spunea ca sunt fantome prin casa. Nu am putut s-
o duc la psiholog, dar stiu ca sunt niste mamici care au facut lucrul acesta. Am mai
intrebat si alti parinti si am aflat ca multi au probleme similare.”Desi multi parinti sunt
uimiti de faptul ca desenele animate au o influenta asupra copiilor, medicii confirma ipoteza,
ba chiar spun ca este un fenomen din ce mai des intalnit.
Parerea specialistului este:” Copilul va dezvolta , in timp, diverse fobii.”
Dr. Nicoleta Bobe, medic primar pediatru, a explicat ce influente au aceste desene asupra
micutilor.”Au un grad crescut de nocivitate. In special desenele cu Scooby Doo, care au ca
tema fantomele si castelele bantuite. Copii vad aceste personaje fantastice, iar ei le dezvolta
prin imaginatia lor proprie. De acolo apar visele urate, mai ales la cei cu varste intre 2 si 6 ani.
In timp apare oboseala, in lipsa unui somn bun”, explica medicul pediatru. ”Efectele se simt
mai tarziu.Copilul poate dezvolta, in timp, diverse fobii, iar odihna necorespunzatoare este si
ea resimtita. O solutie ar fi ca parintii sa revina la vechea carticica de povesti”, adauga
dr.Bobe.

Emisiunile tv influenteaza comportamentul violent al copilului

Televiziunea a promovat imaginea persoanelor „bune”, inteligente si altruiste pe un

plan egal de violenta cu cele „rele”; iar majoritatea copiilor se inspira permanent de la eroii
vazuti la TV, isi formeaza, dupa exemplul lor, un comportament violent. Prin urmare ,un

10
indvid ar putea crede ca violenta este un comportament social acceptat.
De multe ori, copiii proveniti din familii dezorganizate sunt cei mai vulnerabili la
influentele televiziunii, in comparatie cu acei copii din familii stabile, in care se incurajeaza
atitudini prietenoase.
Nu doar filmele pentru adulti, spre exemplu, sunt surse ale agresiunii, ci chiar desenele
animate ofera ipostaze ale violentei. Din cauza puterii limitate de intelegere, copiiilor le este
mai greu sa discearna intre fapte si fictiune. Expunerea frecventa la violenta poate induce la
oameni o insensibilitate la violenta, iar aceasta insensibilitate favorizeaza, inevitabil, cresterea
agresivitatii. De asemenea, consumul de violenta poate duce la o dependenta ce determina
persoanele sa caute aceste programe. La randul ei, televiziunea se va justifica spunand ca
ofera pietii ceea ce doreste individul. Urmarile acestor actiuni, desfasurate intr-un cerc vicios,
se rasfrang asupra insusirilor psihice ale individului. Inteligenta va fi afectata negativ pentru
ca va scadea puterea de abstractizare prin scaderea capacitatii de concentrare ; originalitatea
se reduce datorita fenomenelor de stereotipizare si standardizare- emisiunile TV sunt facute sa
placa la cat mai multe persoane, astfel incat ele nu vor mai fi de calitate, dar vor spori
cantitativ, entuziasmul creste in fata aspiratiei spre vedetism, ceea ce duce la scaderea
rezistentei in fata esecurilor si monotoniei; simtul realitatii se atrofiaza datorita interpunerii
intre eu si realitate a „realitatii-substitut oferita de televiziune”; observatia si experienta de
viata sunt viciate prin expunerea excesiva la mass-meda, telespectatorul acceptand identitatea
personajului ca fiind reala, dublata de ignorarea identitatii reale a actorului.
Alte analize atrag atentia asupra faptului ca violenta mediatizata „devine nefasta
printr-un efect cumulativ” si nu ca efect direct si imediat, astfel incat se poate spune ca
influenta violentei reprezentate este mai mult un proces treptat, cumulativ, ale carui efecte nu
sunt direct vizibile si imediate.
Daca spectacolul violentei nu este cauza unica a exploziei criminalitatii in lumea de
azi, cu siguranta ca aceasta este una dintre cauze. De unde si recomandarea unei anumite
prudente si retineri in ceea ce priveste cantitatea programelor violente difuzate si o atentie
sporita in ceea ce priveste modul de prezentare si valorizare a violentei in programele de
televiziune, radio, reviste sau filme. De asemenea, se recomanda ca si parintii sa sugereze
copiilor sai, ce desene animate pot viziona.
Alte posibilitati de a remedia acest fenomen pot fi : limitarea timpului petrecut in fata
televizorului, gasirea de alte surse de informare si relaxare, reducerea violentei din
programele TV, un mare profesionalism si maxima responsibilizare a oamenilor de
televiziune, exprimata in renuntarea gazetarilor la goana dupa senzational si a patronilor dupa
profitul facil si nociv, intrucat copiii violenti sunt cei care vor fi viitori angajati si adultii din
familie, de la munca, de pe strada si, desigur , tot ei vor fi cei care vor invata generatiile
viitoare sa gandeasca la fel.

11
 Chestionar
Efectele televizorului asupra copiilor

Chestionarul se adreseaza parintilor cu copii de pana la 5 ani

Intrebari:

1. In medie, cate ore se uita copilul dvs la televizor, intr-o zi?

a. mai putin de 2 ore
b. intre 2 ore si 4 ore
c. peste 4 ore

2. Il supravegheati pe micut atunci cand priveste la tv?

a. da
b. nu

3. Stiti ce posturi de tv prefera sau care sunt emisiunile favorite?

a. stiu, acestea sunt........................................................
b. nu stiu

4. Atunci cand privesc la tv copii dvs sunt tentati sa reproduca imaginile vazute?
a. niciodata
b. uneori
c. intotdeauna

5. Nu pot dormi seara daca nu urmaresc canalul preferat?

a. nu pot dormi
b. pot dormi si fara desene
c. nu se uita la tv inainte de culcare

6. Prefera sa deseneze sau sa citeasca in loc sa se uite la tv?

a. prefera televizorul
b. prefera desenatul sau cititul

7. Copilul dvs urmareste desene animate?

a. da, in mod constant
b. da, uneori
c. nu

8. Ati observat o schimbare in comportamentul copilului dvs de cand urmareste desene

animate?
a. da
b. nu

9. Ati incercat sa ii reduceti celui mic orele petrecute in fata desenelor animate?
a. am incercat, fara niciun rezultat
b. i-am redus tipul petrecut in fata tv
c. nu am incercat

10. Va amintiti o intamplare facuta de cel mic in urma privitului la desenele animate?
..........................................................................................................................................

12
Interpretarea chestionarului

La acest chestionar au raspuns 100 de persoane. In urma interpretarii raspunsurilor, rezultatele

sunt urmatoarele:

1. La prima intrebare, „In medie, cat timp se uita copilul dvs la televizor?”, raspunsul
parintilor a fost unul aproape ingrijorator. 72 % dintre copiii celor care au raspuns
chestionarului, petrec, in medie, peste 4 ore, pe zi, in fata televizorului. Doar 18 % se
uita la televizor intre 2 ore si 4 ore, iar 10% privesc ecranul televizorului mai putin de
2 ore pe zi.
2. Cand i-am intrebat pe parinti daca isi supravegheaza copiii in timp ce acestia se uita la
tv, doar 34 dintre ei au raspuns afirmativ, restul de 66 spunanad ca nu stau langa copiii
lor atunci cand se uita la tv.
3. Un raspuns imbucurator a fost acela pe care l-am primit la a treia intrebare. Este bine
ca 82% dintre parinti stiu la ce se uita micutii lor cand stau in fata televizorului si doar
18 % sunt cei care habar nu au la ce se uita copiii lor.
4. Atunci cand i-am intrebat pe parinti daca copiii lor sunt tentati sa reproduca ceea ce
vad la televizor, 2 parinti au spus ca niciodata copiii lor nu transpun in realitate ceea ce
vad pe micul ecran, 30 dintre ei au spus ca uneori, se mai intampla acest lucru, iar 68
au spus ca intotdeauna copiii lor sunt tentati sa imite ceea ce vad la tv
5. Am intrebat daca „nu pot dormi seara daca nu urmaresc canalul preferat?”, iar
rezultatul a fost urmatorul: 65% dintre copiii celor chestionati nu pot dormi fara
canalul preferat, 20% pot dormi chiar si fara sa se uite neaparat la desene sau la
canalul preferat iar 15 % nu se uita la tv inainte de culcare.
6. La intrebarea „Prefera sa deseneze sau sa citeasca in loc sa se uite la tv?”, 83 de parinti
au raspuns ca micutii lor prefera tv-ul, si doar 17 au spus ca prefera sa deseneze sau sa
citeasca.
7. Cand am vrut sa aflu cati dintre copiii celor care au raspuns la chestionar urmaresc
desene animate, am descoperit ca 77 % se uita in mod constant, 23 % uneori si nu a
fost nici un parinte care sa spuna ca micutul lor nu urmareste desenele animate.
8. In urma raspunsurilor de la intrebarea 9, am aflat ca 69 % dintre parinti au observat o
modificare in comportamentul copiilor lor de cand urmaresc desene animate, si 31 %
au spus ca nu au observat nicio schimbare de comportament.
9. Am intrebat daca : „Au incercat sa ii reduca celui mic orele petrecute in fata tv?”. 54
% au incercat, dar nu au reusit, doar 12 % au reusit sa-i convinga pe cei mici ca nu
este bine sa petreaca mult timp in fata televizorului si 34 % dintre parinti nici macar
nu au incercat.
10. La ultima intrebare am asteptat un raspuns liber de la pariniti, in care fiecare sa scrie
ce isi aduce aminte, sa ne povesteasca o fapta pe care cel mic sau cea mica a facut-o in
urma privitului la tv. Dintre toate, am ales una pe cat de comica, pe atat de
periculoasa. „Fetita mea statea si se uita la desene in timp ce eu gateam , in bucatarie.
A venit si mi-a cerut un pahar cu suc. I l-am dat si s-a intors cu el la desene. Dupa 2
minute a venit din nou. Mi-a mai cerut inca un pahar. I-am pus si de data asta.
Curioasa, sa vad de ce bea atata suc, m-am dus in camera. Fetita turna sucul pe
televizor. Cand am intrebat-o ce face, de ce a turnat paharul cu suc in televizor, mi-a
raspuns: Nu vezi, mami, ca Scooby moare de sete si nu ii da nimeni sa bea?. Am
ramas socata. Putea sa pateasca ceva grav.”

13
BIBLIOGRAFIE

1. Roger Silverstone, Televiziunea in viata cotidiana, Polirom, Iasi, 1999 (traducere de

Claudia Morar)
2. Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra mintii umane, Evanghelismos,
Bucuresti, 2005
3. Laurentiu Soitu, Cornel Havarneanu, Agresivitatea in scoala, Institutul european, Iasi,
2001
4. Parintele Alexandru, Copilul în lumea televizorului si computerelor, Schitul romanesc
Lacul, Sf. Munte Athos, 1999
5. Ieromonah Gabriel Bunge, Akedia. Plictiseala si terapia ei dupa avva Evagrie
Ponticul sau sufletul în lupta cu demonul amiezii, Sibiu, 1999
6. Virgiuliu Gheorghe, intr-un articol pe internet

14