IZMENE PE CALATOR

De multe ori expresiile vechi şi populare rămîn inexplicabile: sensul lor actual – instabil, alunecos, reinterpretat subiectiv de locutori – nu pare să
aibă o legătură raţională cu înţelesul cuvintelor care le compun. Formula izmene (sau izmană) pe călător face parte din această categorie de
expresii cu origine nelămurită şi cu sens variabil; majoritatea vorbitorilor o percep ca învechită, specifică altor generaţii – „aşa zice bunicul meu“,
„cum zicea bunică-mea“ –, dar atestările actuale destul de numeroase îi confirmă supravieţuirea. Sensurile diferite (parţial înregistrate în dicţionare
şi glosare) sînt legate mai ales de două tipuri de construcţii, ilustrînd fie o stare precară – a fi izmene (sau izmană) pe călător –, fie un act
riscant: a trimite (sau a da) izmene pe călător. În dicţionarul academic al lui Sextil Puşcariu este înregistrată doar expresia a da izmene pe
călător, cu explicaţia preluată din glosarul lui G.F. Ciauşanu din 1928 (Culegere de folclor din jud. Vîlcea şi împrejurimi): „a încredinţa un lucru unei
mîni nesigure, necinstite“. Expresia apărea deja la Anton Pann, în Povestea vorbei, într-un dialog în proverbe între un pescar şi sultan: „Nu dau eu
izmene pe călător“; a fost înregistrată şi de Iuliu Zanne, în Proverbele românilor (III, 1899), pe baza unor informaţii culese din ţară, în mai multe
variante: nu trimite izmene pe călător, ai trimis şi tu izmene pe călător („cînd dai o însărcinare unuia care nu mai are speranţă că o va îndeplini“).
Oricum, expresia aparţine sudului ţării: după Anton Pann, majoritatea atestărilor provin din Olt, Vîlcea, Ilfov, Buzău etc.

Celălalt sens al expresiei – actualizat mai ales în construcţie cu a fi – e destul de diferit: cineva este izmană pe călător atunci cînd e sărac şi umblă
hai-hui („ce-am avut şi ce-am pierdut, azi aici mîine-n Focşani“). Multe dintre atestările contemporane ilustrează acest sens: „Care avere?
Sînt izmene pe călător, nu am nimic…“ (ziare.com). Elementul esenţial al înţelesului nu este totuşi sărăcia; contează mai curînd nonşalanţa, lipsa
de griji sau lipsa de căpătîi: „acum ne înfiinţaserăm, eu şi iubita mea, izmene pe călător. N-aveam nici o treabă“ (Florin Iaru, Fraier de
Bucureşti, 2011); „să nu pleci izmene pe călător“ (facebook.com); „să nu plece nimeni în afară, fără să aibă pe cineva care deja să cunoască
mersul lucrurilor, eu n-aş pleca niciodată izmene pe călător“ (totnoi.ro); „poate mulţi dintre noi n-am mai fi plecat aiurea, izmene pe călător!“
(hotnews.ro). Se adaugă diverse conotaţii suplimentare, unele clar peiorative; de exemplu, cineva aflat în ipostaza izmenelor pe călător e lipsit de
rost, „se află în treabă“: „doar ai noştri se mai întreabă ce caută al treilea om în stat, izmene pe călător, într-o atît de lungă şi costisitoare
deplasare“ (gandul.info); „i-am reproşat agentului de influenţă această capodoperă a activităţii sale de izmene pe călător“ (Dorin Tudoran, Eu, fiul
lor. Dosar de securitate, 2010); „a preferat să conducă partidul prin delegaţi, un fel de izmene pe călător“(obiectiv-online.ro).

De fapt, expresia mai bine atestată de dicţionare (a trimite izmene pe călător) e cu totul netransparentă, şi ca situaţie, şi ca îmbinare de cuvinte,
cel puţin dacă o înţelegem ca pe un act în care izmenele sînt „coletul“, iar călătorul „mesagerul“. Cealaltă ipostază (a fi sau a pleca izmene pe
călător) permite mai multe asocieri de idei, metonimice şi metaforice, de exemplu cu expresia a fi cu izmenele-n băţ („a fi sărac“), sugerînd o
călătorie cu strictul necesar, fără bagaje şi obligaţii. Printr-o răsturnare comică de perspectivă, în prim plan apare obiectul de îmbrăcăminte, nu
călătorul (prezentat ca un simplu suport). Imaginea unei vestimentaţii sumare pe un suport în mişcare poate sugera rătăcirea fără rost şi lipsa de
responsabilitate: „m-am dus «izmene pe călător», adică nepregătit“ (yorick.ro). De aici s-a putut dezvolta ideea de inutilitate, neseriozitate („spune-
mi, te rog, dacă poţi face diferenţa între executiv (guvern) şi legislativ (parlament), că al’minteri discutăm izmene pe călător“ (forum.romanian-
portal.com); „o nouă reţetă de la prietena mamei mele, care la rîndul ei are un alt prieten… şi tot aşa, ceva tip izmene pe călător“ (culinar.ro). S-ar
putea presupune că şi în expresia „a trimite izmene pe călător“ formula subliniată indică modalitatea, nu obiectul şi instrumentul (interpretare
prezentă totuşi în multe contexte actuale: „n-ar trebui să fii aşa sigură de timiditatea lui şi de ceea ce-ţi spune «curiera», că ştii tu vorba românului:
nu trimite izmene pe călător“, eva.ro; „mai degrabă dai, cum zice românul, izmene pe călător decît crezare celor care cică se fac că guvernează“,
discurs în şedinţa Camerei Deputaţilor din 22.11.2011).

Pînă la urmă, cele de mai sus sînt simple ipoteze şi speculaţii; expresia îşi păstrează secretul originii şi al sensului primar, iar nota de absurd
comic e o şansă pentru supravieţuirea sa.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii
Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice(Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).