METODE SI TEHNICI MODERNE DE PROCESARE A

GRAULUI ECOLOGIC

Coordonatori:Prof.dr. Ing. Miron Neculai Masterand:

Asist.drd. Rosu Ana Maria Ghiurcanas Ionela

1
 CUPRINS

1. Notiuni generale........................................................................3

1.1.Rolul si importanta graului in alimentatie.................................4

1.2.Caractere morfologice ale graului.............................................5

1.2.1.Fazele dezvoltarii graului.......................................................5

2.Compozitia chimica a bobului de grau.....................................7

2.1.Sistematica si soiuri de grau .....................................................8

2.2.Tenhologia de cultivare.............................................................9

2.2.1.Rotatia....................................................................................11

2.2.2. Fertilizarea.............................................................................12

2.2.3.Samanta si samantatul.............................................................13

2.2.4.Lucrari de ingrijire...................................................................14

3.Procedee si tehnici moderne de procesare a graului...................16

3.1.Receptia calitativa.......................................................................16

3.2.Receptia cantitativa....................................................................17

3.3.Depozitarea graului...................................................................18

3.4.Curatirea si conditionarea.........................................................18

3.6.Separarea impuritatilor..............................................................24

3.7.3Echipamente pentru conditionarea cu ajutorul apei...............27

4. Alegera si dimensionarea utilajului principal............................30

4.Bibliografie..................................................................................32

2
 METODE SI TEHNICI MODERNE DE PROCESARE A

GRAULUI ECOLOGIC

1. Notiuni generale

Agricutura ecologică promovează sisteme de producţie durabile, diversificate şi echilibrate, în

vederea prevenirii poluării recoltei şi mediului. Producţia ecologică în cultura plantelor, fără
utilizarea produselor tradiţionale nocive, cunoaşte o preocupare specială de câteva decenii în
ţările dezvoltate economic. Interesul pentru produsele şi producţia ecologică este în continuă
creştere şi în ţara noastră. Regretabil este faptul că suprafeţele cultivate în condiţii ecologice în
ţara noastră sunt încă foarte reduse.

Grâul ecologic este cultivat fără îngrăşăminte chimice, insecticide, fungicide, ierbicide şi

pesticide.
În agricultura ecologică, grâul este selecţionat din sămânţă ne - tratată chimic, iar solul pe care se
cultivă este fertilizat doar natural.

3
După recoltare, grâul este păstrat în silozuri speciale: nu este permisă amestecarea lui cu
cerealele convenţionale şi nu se admit tratamente chimice nici pe parcursul depozitării.
De asemenea, măcinarea se face în echipamente de morărit cu folosinţă exclusivă pentru cereale
ecologice, dotate cu mecanisme de măcinare din inox. Grâul se macină astfel încât să se obţină
făină integrală mult mai bună, deoarece conservă mineralele, este bogată în aminoacizi, în
fosfolipide şi în fibre.
Graul ecologic reprezinta graul ce este obtinut din samanta netratata chimic, solul trebuie
fertilizat natural si nu trebuie sa folosesti ingrasaminte chimice, erbicide, pesticide, insecticide
sau alte solutii chimice ce pot influenta calitatea graului. Daca alegi sa cultivi grau ecologic nu
poti tine graul respectiv in hambar, trebuie sa il pastrezi in silozuri speciale pentru a fi de o
calitate superioara atunci cand il vinzi. Este posibil sa fie o afacere destul de buna sa cultivi grau
ecologic pentru ca faina ecologica ce se obtine prin macinarea graului ecologic contine multe
vitamine precum vitamina A, B, D, saruri minerale, magneziu, potasiu, sodiu, calciu, etc. Graul
ecologic trebuie macinat cu echipamente speciale ce se folosesc doar pentru a macina cereale
ecologice. Pentru inceput poti incerca sa cultivi grau ecologic doar pentru consum propriu si
daca ti se pare ca este rentabil sa cultivi grau ecologic si crezi ca il poti vinde poti incepe prin a
cultiva grau ecologic pe suprafete mult mai mari de teren.Graul ocupa 33% din suprafata
cultivata pe glob.  Este cereala care ocupa primul loc ca materie prima la fabricarea fainii. În tara
noastra, graul ocupa o suprafata de aproximativ 3 milioane de hectare. Din productia anuala de
cereale din tara noastra, peste 40% este destinata fabricarii fainii si crupelor. Graul este
principala cereala folosita la fabricarea fainii de diferite tipuri, a crupelor sub forma de gris si
arpacas, a expandatelor si aplatizatelor de tipul pufarinului si a fulgilor.In decursul timpului,
datorita importantei lui s-au selectionat mai multe specii dar dintre acestea se disting doua ca
specii principale:

Graul comun (Triticum vulgare) care este specia cea mai raspandita. Bobul de grau
comun se caracterizeaza prin: culoare rosiatica sau galbuie, forma ovala, barbita lunga si vizibila.
Lungimea bobului este cuprinsa intre 5-8 mm, iar grosimea intre 2,8-3,3 mm.

Graul dur (Triticum durum) este specia raspandita numai in anumite zone ale globului si
se cultiva pe suprafete mai mici datorita productiei mai reduse la hectar si folosirii lui la
fabricarea fainii cu destinatii speciale. Bobul de grau dur se caracterizeaza prin: culoare rosiatica
sau alb-galbuie, forma alungita, barbita slab vizibila. Lungimea bobului este cuprinsa intre 5-10
mm, iar grosimea intre 3-3,5 mm. Graul face parte din clasa Monocotiledonapsyda, ordinul
Graminales, familia Gramieae, genul Triticum.

1.1.Rolul şi importanţa grâului în alimentaţie

Grâul, împreună cu orzul, sunt considerate cele mai vechi plante cultivate. În urma unor
cercetări arheologice s-a constatat că grâul se cultiva în Egipt acum 3000 de ani, paiele acestora
fiind utilizate la compoziţia zidurilor de cetăţi din acele timpuri, iar boabele de grâu s-au păstrat
în mormintele faraonilor. Grâul face parte din familia Graminee, genul Triticum. Bobul de grâu
este format din învelişul fructului sau pericarpul, stratul aleuronic, embrionul, barba şi corpul
făinos sau endospermul. Pericarpul este format din trei straturi suprapuse şi anume: epicarpul,
mezocarpul şi endocarpul.

4
 Grâul ecologic este unul dintre produsele ecologice cele mai bine cotate şi cerute pe piaţa
mondială.

1.2.Caractere morfologice ale graului

Încoltirea este unipolara la graul cu bobul golas si bipolara la graul cu bobul imbracat.

Radacinile embrionare sunt in numar de 3 la graul de toamna si 3-5 la cel de primavara.

Sistemul radicular este fasciculat, patrunzand in sol pana la 1,5 m.

Tulpina este un pai format din 5-7 internoduri, cel mai lung fiin ultimul. Internodurile sunt
goale in interior, cu exceptia speciilor : Triticum monococcum, Triticum turgidum si Triticum
polonicum, care au ultimul internod de sub spic plintotal sau partial cu maduva. Nodurile sunt
glabre sau paroase, brumate sau nebrumate, proeminente sau neproeminente, late sau inguste.
Lungimea paiului este un caracter de soi, dar ea poate fi influentata de conditiile de mediu
( clima, ingrasaminte, desimea semanatului )

Frunzele sunt liniar-lanceolate, cu varful ascutit. Dimensiunile , aspectul de culoare si

porozitatea variaza in functie de specie, varietate si soi.

Inflorescenta este un spic alcatuit dintr-un rahis pe calcaiele caruia se gasesc inserate

spiculetele. Acestea sunt inserate alternativ, cate unul la fiecare calcai al rahisului. Aspectul
spicului este diferit ca forma, marime, densitate, culoare, dupa prezenta sau absenta aristelor, in
functie de specie, varietate, soi. Spicul are lungimea cuprinsa intre 8-12 cm., iar forma lui poate
fi : fusiforma, piramidala, maciucata, prismatica sau cilindrica. Spicul poate fi aristat sau
nearistat, cu ariste paralele cu spicul sau divergente, mai scurte, egale sau mai lungi decat spicul.
Culoarea spicului poate fi : alb-galbuie, alb-cenusie, roscata sau neagra. Spiculetele sunt alcatuite
din 2-5 flori, din care in mod obisnuit sunt fertile 2-3. Spiculetul terminal din inflorescenta este
fertil. Forma glumelor, care invelesc spiculetul, poate fi : ovala, alungita sau lanceolata. Floarea

5
este protejata de doua palee sau pleve. Arista poate fi lunga , scurta si de diferite culori. În
interiorul paleelor se gaseste floarea propriu-zisa.

Fructul este o cariopsa care poate fi golasa sau imbracata in palei, de marime , forma si
culoare variabila, in functie de specie, varietate si soi. Forma bobului poate fi ovala, oval-
alungita, alungita.

1.2.1.Fazele dezvoltarii graului sunt :

Germinatia, faza in care are loc o umflare a boabelor in anumite conditii de temperatura si
umiditate a solului. În timpul germinatiei are loc transformarea substantelor de rezerva in
componente simple necesare noii plante pentru a se hrani.

Cresterea plantei, radacinii, tulpinii, a inflorescentei si aparitia bobului.

Coacerea in prag si coacerea deplina sunt ultimele faze ale maturizarii bobului, perioade
cand are loc acumularea materiilor organice.       

 a)    Germinatia : În prezenta apei, caldurii si a aerului, enzimele din grupa hidrolazelor, din
boabe , transforma substantele cu molecula mare  (amidonul si proteinele), in substante cu
molecule mici, care sunt preluate de catre embrion. Embrionul incepe sa creasca, apare radicela,
care strabate bobul, urmata de plumula. Plumula, la cerealele cu bobul golas, apare exact in locul
unde este fixata in bob. La cerealele imbracate in pleve, apare catre varful bobului, in partea
opusa.Primele radacini care apar se numesc embrionare sau primare care se formeaza la
germinatie , din embrion. Radacinile embrionare aprovizioneaza plantuta cu apa si substante
nutritive la inceput, dupa care, pe masura ce plantele si-au format primele frunze, de la nodurile
bazale ale tulpinii pornesc radacini adentive, numite si radacini secundare sau coronare, care sunt
mai numeroase, mai lungi, mai viguroase si care aprovizioneaza plantele in tot cursul vegetatiei.
Dezvoltarea maxima a sistemului radicular se realizeaza in faza de inflorire. Dezvoltarea
radacinilor variaza de la o specie la alta si chiar de la un soi la altul, fiind mult influentata de
textura, structura si fertilitatea solului, umiditatea si agrotehnica folosita.

    b) Cresterea plantei (formarea paiului) este influentata favorabil de precocitatea soiului, de

temperatura ridicata si de umiditatea solului. Pentru formarea paiului este necesara realizarea
unei temperaturi de 14 – 16° C. În perioada de formare a paiului, graul are consumul de apa si de
substante nutritive cel mai ridicat. Paiul se formeaza prin alungirea internodurilor care se gasesc
deasupra nodului de infratire si care au lungimea de 1cm. Alungirea incepe cu primul internod.

    Infratirea este insusirea cerealelor de a forma, in afara tulpinii principale, tulpini noi, numite
frati. Fratii se formeaza de la nodurile subterane ale tulpinii. Tulpina principala formeaza 2 frati,
iar acestia, la randul lor, formeaza fiecare cate 2 frati si asa mai departe. Nodurile din care
pornesc fratii sunt foarte apropiate intre ele, formand la un loc  “nodul de infratire”. Numarul de
frati variaza cu specia , soiul si conditiile de mediu si este in medie de 2-4 la o planta. Înfratirea
este influentata si de alti factori cum ar fi semanatul la epoca optima si la adancime normala ,

6
precum si de folosirea ingrasamintelor cu azot , care maresc puterea de infratire. Cand conditiile
de mediu nu sunt prielnice , nu toti fratii dau productie.

Inspicarea sau inflorirea . Concomitent cu cresterea paiului, se diferentiaza si inflorescenta,

care sta invelita sub ultima frunza. Aceasta faza poarta denumirea de burduf, iar iesirea spicului
din burduf poarta denumirea de “inspicare”. Se considera ca lanul a inspicat cand 50% din
numarul plantelor au spicele sau paniculele iesite de sub teaca ultimei frunze.Înflorirea sau
deschiderea florilor are loc in mod diferit la speciile de cereale. La grau, ea are loc imediat dupa
aparitia spicului. Înflorirea spiculetelor incepe din treimea mijlocie si progreseaza catre cele doua
extremitati . Înflorirea dureaza 5 – 8 zile, timpul uscat si cald grabind-o, iar cel umed si racoros o
prelungeste.

c) Coacerea in prag si coacerea deplina se refera la formarea bobului si la fazele lui de

maturitate.La grau fecundarea este autogama, iar dupa fecundarea florilor, incepe formarea
bobului care se realizeaza in 25 –    45 de zile, ajungand astfel la maturitate. La grau maturitatea
este rapida si se disting urmatoarele faze : maturitatea in lapte, in parg si maturitatea completa.

Maturitatea in lapte se caracterizeaza prin culoarea verde a paiului , cu exceptia nodurilor

bazale, care sunt galbene, boabele sunt verzi si contin un lichid laptos. Continutul de apa in
boabe este de circa 50%, iar embrionul, desi are toate partile formate, nu si-a terminat cresterea ,
astfel ca, boabele recoltate in aceasta faza germineaza intr-o proportie redusa.

Maturitatea in parg, sau galbena. În aceasta faza , intreaga planta este galbena si in plus,
boabele sunt tari si contin circa 16% umiditate. Cunoasterea fazelor de maturitate prezinta
importanta pentru stabilirea momentului optim de recoltare. Recoltarea se executa la maturitatea
in parg cand se face divizat si la maturitatea completa, cand se recolteaza intr-o singura faza, iar
productia este destinata semanatului. Esalonarea maturizarii este un factor pozitiv deoarece
permite incadrarea recoltatului in termeni optimi, cu pierderi minime.

Observatie : Caderea cerealelor poate provoca pagube de pana la 50% din recolta. Pierderile
sunt cu atat mai mari , cu cat caderea este mai pronuntata si cu cat ea are loc mai devreme.
Caderea este insotita si de alte neajunsuri, cum ar fi dificultatea recoltatului mecanic. Plantele
cazute se fecundeaza greu, nu fructifica, buruienile cresc si le depasesc, inregistrandu-se pierderi
de recolta atat ca efect direct si ca efect indirect prin ingreunarea recoltatului datorita
buruienilor.Caderea se poate preveni printr-o serie de masuri cum ar fi : folosirea de soiuri
rezistente la cadere, aplicarea armonioasa a ingrasamintelor, respectarea desimii normale,
graparea paioaselor prea dese pentru a provoca rarirea lor.

7
 2.Compoziţia chimică a bobului şi factorii de influenţă

Glucidele predomină în compoziţia bobului de grâu, acestea reprezentând 62-75 % din

masa bobului. Glucidele sunt formate în proporţie de peste 90 % din amidon, restul fiind dextrine
şi alte glucide simple. Glucidele sunt acumulate, în principal, în endosperm. Climatele umede şi
răcoroase favorizată acumularea glucidelor în bob prin prelungirea perioadei de formare a
boabelor, ceea ce determină acumularea unor cantităţi mai mari de amidon în endosperm. De
asemenea, în condiţii de irigare, conţinutul boabelor în glucide este mai ridicat. Substanţele
proteice reprezintă 10-16 % din masa bobului de grâu (cu limite de variaţie între 8 şi 24 %),
având ponderea cea mai mare parte în părţile periferice ale bobului (învelişuri, stratul cu
aleuronă) şi în embrion. Raportat la conţinutul total de proteină din bob, peste 70% din proteine
sunt localizate în endosperm.
Proteinele din bobul de grâu sunt constituite de: prolamine (în principal gliadina); gluteline
(în principal glutelina); globuline (în principal edestina); albumine (în principal
leucosina).Fibrele proteice care ocupă spaţiul dintre grăunciorii de amidon din celulele
endospermului şi care, după măcinat, în făină, înglobează grăunciorii de amidon constituie
glutenul. Prin adăugare de apă, glutenul formează filamente şi membrane coloidale care vor
reţine bulele de dioxid de carbon în procesul de dospire (fermentare), determinând creşterea
aluatului. Boabele de grâu "durum", destinate fabricării pastelor făinoase, conţin o cantitate mai
mare de proteine şi gluten, dar glutenul are o calitate inferioară pentru panificaţie; în schimb, are
ocalitate bună pentru fabricarea pastelor făinoase, având o stabilitate mare la fiert. Proteinele din
boabele de grâu conţin toţi cei 10 aminoacizi esenţiali pe care organismul uman nu-i poate
sintetiza, şi anume: arginină, histidină, lizină, leucină, izoleucină, metionină, fenilalanină,
treonină, triptofan, valină. Totuşi, un dezavantaj îl constituie conţinutul redus de lizină,
comparativ cu cerinţele organismului uman, dar şi conţinutul deficitar de triptofan, metionină şi
izoleucină.Acumularea proteinelor în bobul de grâu depinde de o serie de factori, cum ar fi:
specia de grâu, soiul, condiţiile climatice, fertilitatea naturală a solului şi dozele de îngrăşăminte

8
cu azot folosite. Dintre aceşti factori, condiţiile climatice au un rol deosebit de important. În
climatele secetoase şi calde este favorizată acumularea proteinelor în bob; în aceste condiţii,
perioada de formare şi umplere a boabelor este mai scurtă, coacerea este grăbită şi ca urmare,
procentual, proteinele au o pondere mai mare în compoziţia bobului. Lipidele reprezintă 1,8 - 2,5
% din masa bobului şi sunt acumulate, în special în embrion şi în stratul cu aluronă. Din
embrionii de grâu, prin presare se obţine un ulei bogat în vitamina E, foarte apreciat în industria
cosmetică.

Celuloza reprezintă 2,0 – 3,5 % din masa bobului şi este localizată în învelişurile bobului
(pericarp), de unde se obţine tărâţa, în urma procesului de măcinare.

Substanţele minerale (K, Ca, Mg, Si, Na, Cu, Mb, Mn) reprezintă 1,5 - 2,3% din masa
bobului şi sunt localizate în părţile periferice ale bobului.

Vitaminele din bobul de grâu sunt reprezentate de complexul B (B1, B2, B5, B6),
vitaminele PP, E, K şi H. Boabele de grâu sunt mai sărace în vitamina A şi nu conţin vitaminale
C şi D.

2.1. Sistematică şi soiuri

Grâul aparţine genului Triticum, familia Gramineae (Poaceae). Genul Triticum cuprinde un
număr mare de specii de grâu, forme sălbatice şi cultivate, clasificate diferit de-a lungul timpului.
Pentru ţara noastră prezintă importanţă 2 specii, şi anume: Triticum durum Desf. şi Triticum
aestivum L. Triticum durum Desf are tulpina plină în interior pe toată lungimea sau cel puţin în
partea superioară. Spicul este aristat, cu ariste lungi comparativ cu lungimea spicului şi orientate
paralel. Boabele au aspect sticlos la maturitate şi sunt conice la capete. Triticum aestivum L.are

9
tulpina goală în interior pe toată lungimea. Spicul este nearistat sau aristat, cu ariste mai scurte
comparativ cu lungimea spicului şi orintate divergent.

Boabele sunt ovoidale sau alungit-ovoidale, prevăzute cu un smoc de perişori la capătul superior.
Endospermul este făinos, semisticlos sau sticlos. Grâul comun reprezintă specia cea mai
importantă, care pe plan mondial reprezintă cca. 90% din suprafaţa cultivată cu grâu şi cea mai
mare partea a suprafeţei cultivată cu grâu din ţara noastră. Grâul comun are forme de toamnă şi
de primăvară, aproape întreaga suprafaţă din ţara noastră fiind cultivată cu grâu de toamnă (grâul
de primăvară ocupă suprafeţe foarte mici, nesemnificative). Soiurile de grâu cultivate în
România sunt în marea lor majoritate soiuri româneşti, create la Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare Agricolă Fundulea, sau în reţeaua de Staţiuni de Cercetare-Dezvoltare Agricolă.
Aceste soiuri se caracterizează prin potenţial de producţie ridicat (9-10 t/ha), o bună rezistenţă la
cădere, ger, iernare, secetă şi boli, o bună calitate şi stabilitate a recoltelor. Soiurile admise
pentru cultivare pe teritoriul României în anul 2009 au fost următoarele: Soiuri de grâu comun:
Albota, Alex, Aniversar, Apache, Apullum, Ardeal, Arieşan, Azimut, Bercy, Beti, Boema,
Briana, Cézanne, Ciprian, Crina, Crişana, Delabrad, Dor, Drobeta, Dropia, Dumbrava, Eliana,
Enesco, Esenţial, Faur, Flamura 85, Gabriela, Gasparom, GK Cipó, GK Élet, GK Góbé, GK
Kalász, GK Miska, GK Öthalom, GK Petur, Glosa, Gruia, Kiskun Serina, Kraljevica, Kristina,
Iaşi 2, Izvor, Ljiljana, Lovrin 34, Mina, Moldova 83, Mv Magvas, Mv Marsall, Mv Pálma, Mv
Regiment, Mv Toborzó, Pădureni (soi de primăvară), PKB Romansa, Pobeda, Renan, Renesansa,
Romulus, Sonata, Speranţa (soi de primăvară), SV99, Şimnic 30, Trivale, Turda 95, Turda 2000.
Soiuri de grâu durum: Artena (soi de primăvară), Condurum, Grandur, Mv Makaróni, Nefer (soi
de primăvară), Pandur, Salsa (soi de primăvară).

2.2. Tehnologia de cultivare

2.2.1.. Rotaţia

Grâul de toamnă este pretenţios faţă de planta premergătoare, preferând plantele cu

recoltare timpurie, care lasă terenul curat de buruieni şi un conţinut ridicat de elemente nutritive
în sol. Recoltarea timpurie a plantei premergătoare permite lucrarea devreme a solului, care până
în toamnă acumuleză apă şi nitraţi, se pot distruge buruienile şi se mărunţesc bolovanii. Plantele
foarte bune premergătoare pentru grâul de toamnă sunt: mazărea, fasolea, rapiţa de toamnă,
borceagul, inul pentru ulei, inul pentru fibră, cartoful timpuriu şi de vară, trifoiul, cânepa pentru
fibră, muştarul, năutul, bobul, sfecla pentru sămânţă, porumbul pentru masă verde, tutunul,
macul, coriandrul, anasonul, chimenul. Plantele bune premergătoare pentru grâul de toamnă sunt:
soia, sfecla de zahăr, sfecla furajeră, cartoful de toamnă, floarea-soarelui, porumbul pentru
boabe, porumbul pentru siloz, cânepa pentru sămânţă. Toate aceste culturi trebuie să fie recoltate
până la 10-15 septembrie, pentru a rămâne un interval de cel puţin 2 săptămâni până la semănatul
grâului. Plantele puţin bune premergătoare pentru grâul de toamnă sunt acelea care lasă solul

10
sărac în apă şi elemente nutritive, cum sunt: sorgul, iarba de Sudan, meiul. De asemenea, nu este
indicat semănatului grâului de toamnă după orz, din cauza bolilor şi dăunătorilor comuni, şi după
lucernă sau pajişti semănate, culturi care lăstăresc puternic după desfiinţare şi care lasă solul
sărac în apă. Porumbul pentru boabe lasă la recoltare, în majoritatea cazurilor, un sol sărac în apă
şi o cantitate mare de resturi vegetale, iar pe de altă parte după porumb există riscul întârzierii
semănatului grăului. Totuşi, amplasarea grâului după porumb este foarte frecventă în ţara
noastră, ca urmare a suprafeţelor mari pe care se cultivă cele două culturi, dar trebuie avut în
vedere faptul că se dezvoltă foarte mult fuzarioza (boală comună celor două plante), solul
sărăceşte în azot şi fosfor, iar terenul se îmburuienează cu buruieni specifice. Monocultura de
grâu este acceptată numai 2 ani şi numai la culturile destinate consumului. Nu este de acceptat
amplasarea grâului după grâu pe suprafeţele destinate producerii de sămânţă sau pe terenurile
infestate puternic cu boli. În practica fermelor agricole, uneori este inevitabilă cultura grâului
după grâu, dar trebuie avut în vedere că amplasarea repetată a grâului după grâu duce la o serie
de efecte negative, precum: înmulţirea buruienilor specifice, înmulţirea bolilor (fuzarioza,
mălura, tăciunele, făinarea), înmulţirea dăunătorilor (gândacul ghebos, ploşniţele, viermele rosu
al paiului, viermii sârmă) şi acumularea unei flore “rizosferice” cu efect dăunător. Grâul este o
bună plantă premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură, ca urmare a faptului că se
recoltează timpuriu, lasă terenul curat de buruieni şi într-o stare bună de fertilitate.

2.2.2. Fertilizarea

Grâul de toamnă reacţionează bine la aplicarea îngrăşămintelor, atât organice cât şi

minerale, în toate condiţiile pedoclimatice din ţara noastră. Consumul specific de elemente
nutritive este redus. Astfel, pentru realizarea a 100 kg boabe, plus producţia corespunzătoare de
paie, grâul extrage din sol 2,3-3,3 kg N, 1,1-1,8 kg P205 şi 1,9-3,7 kg K2O. Deşi consumul
specific este redus, grâul este foarte pretenţios la fetilizare, datorită faptului că: sistemul radicular
este slab dezvoltat şi are o capacitate redusă de utilizare a substanţelor nutritive mai greu solubile
din sol; elementele nutritive se absorb în cantitatea cea mai mare într-un timp scurt, de la
începutul formării paiului până la coacerea în lapte, când plantele nu-şi pot asigura, pentru a da
recolte ridicate, necesarul de elemente nutritive numai din rezervele solului. Aplicarea
înfrăşămintelor minerale. Îngrăşămintele minerale constituie unul dintre cele mai importante
mijloace de sporire a producţiei la grâul de toamnă în toate zonele de cultură din ţara noastră.
Grâul de toamnă reacţionează pozitiv la îngrăşămintele cu azot şi fosfor administrate împreună
pe toate tipurile de sol din România. Raportul N:P este în favoarea azotului, mai ales pe solurile
sărace în azot, în zonele umede, în anii mai ploioşi sau după plantele premergătoare care
consumă o cantitate mare de azot (porumb, sfeclă pentru zahăr, cartof, etc). Pe solurile de stepăşi
silvostepă din sudul şi sud-estul ţării, raportul N:P este de 1,2-1,3 : 1. Pe solurile din regiunile
mai umede, raportul N:P trebuie să fie de 1,5 : 1. Fertilizarea unilaterală numai cu azot, dar mai
ales numai cu fosfor nu este indicată pentru că nu duce la obţinerea de sporuri semnificative de
producţie, în timp ce costul de producţie se măreşte considerabil.

11
 2.2.3. Sămânţa şi semănatul

Calitatea seminţelor pentru semănat trebuie să aparţină unui soi recomandat pentru zona de
cultură, să fie din categoria biologică Bază, C1 sau C2 și să fie certificată.

Epoca de semănat a grâului de toamnă se stabileşte astfel ca până la venirea iernii să rămân
40-50 zile în care plantele să aiba 2-3 fraţi şi 3-4 frunze.
Pe zone, însămânţarea grâului trebuie să se încadreze în următoarele perioade:
-între 25 septembrie-10 octombrie în câmpia din sudul şi vestul ţării şi Câmpia Transilvaniei şi
- între 20 septembrie - 5 octombrie în nordul ţării, zonele colinare, subcarpatice şi de
podiş,depresiunile intramontane.
Densitatea de semănat la grâu este de 500-600 boabe germinabile/m2, care să asigure la
recoltare, o densitate (desime) de 500-700 spice/m2. Densitatea se stabileşte în funcţie de
capacitatea de înfrăţire a soiului, data semănatului, calitatea pregătirii patului germinativ,
umiditatea solului. Dacă densitatea de semănat este prea mare, costurile pt. semănat sunt
nejustificate, creşte concurenţa dintre plante, apare pericolul căderi i şi se amplifică atacul de
boli.Cantitatea de sămânţă la hectar (norma de semănat) este cuprinsă, între 200 şi 250 kg
sămânţă/ha, în funcţie de densitate şi indicii de calitate (puritate, germinaţie, MMB).
Adâncimea de semănat a grâului depinde de textura, umiditatea solului, de mărimea seminţei,
data semănatului (faţă de epoca recomandată), fiind cuprinsă între 4-6 cm.
Distanţa între rânduri este de 12,5 cm.
Pentru a îndeplini cerinţele de calitate pentru semănat, sămânţa de grâu trebuie să aibă puritatea
fizică de peste 98% şi germinaţia de peste 85%. Tratarea seminţelor înainte de semănat este
obligatorie pentru combaterea agenţilor patogeni care se trasmit prin sămânţă, cu spori pe
tegumentul bobului (mălura comună – Tilletia sp.; fuzarioza – Fusarium sp.) sau cu spori în
interiorul bolului (tăciunele zburător – Ustilago tritici). Se folosesc produse fungicide precum:
Biosild Top (1,0 l/t), Celeste Star şi alte produse fungicide omologate. Pe terenurile unde există
riscul atacului de dăunători în toamnă (gândac ghebos – Zabrus tenebrioides; viermi sârmă –
Agriotes sp.; muştele cerealelor), mai ales atunci când grâul urmează după grâu, tratementul
seminţelor trebuie efectuat cu un produs insectofungicid, care să controleze atât dăunătorii cât şi
bolile. Se folosesc produse insectofungicide precum: Gammavit 85 PUS (3,0 kg/t), Tonic Plus
(2,5 l/t) şi alte produse omologate. În stabilirea momentului semănatului se urmăreşte ca plantele
de grâu să vegeteze în toamnă o perioadă de 40-50 zile, iar până la intrarea în iarnă să se
acumuleze o sumă a temperaturilor biologic active permite plantelor de grâu să aibă 2-3 fraţi şi
4-5 frunze, respectiv să aibă o rezistenţă maximă la condiţiile nefavorabile din timpul iernii.
Epoca optimă de semănat a grâului de toamnă în ţara noastră se încadrează între 1 şi 10
octombrie, pentru zona de sud, vest şi Câmpia Transilvaniei, şi între 25 septembrie şi 5
octombrie, pentru zona colinară, zona de nord a ţării şi depresiunile intramontane. Semănatul mai
târziu faţă de perioada optimă face ca plantele de grâu să intre în iarnă neînfrăţite şi necălite, cu o
rezistenţă scăzută la gerul din timpul iernii, ceea ce duce la pierderi dedensitate. În primăvară,
lanul va avea o densitate mică, este mai expus îmburuienării, iar vegetaţia se prelungeşte în vară,

12
existând pericolul apariţiei fenomenului de şiştăvire. Semănatul mai devreme faţă de perioada
optimă face ca plantele de grâu să se dezvolte prea mult până la intrarea în iarnă, ceea ce duce la
sensibilitate la ger şi la stratul gros de zăpadă (apare fenomenul de asfixiere), plantele de grâu
sunt expuse în toamnă atacului de dăunători (afide şi muşte), cultura se îmburuienează din
toamnă, iar în primăvară lanul poate fi prea des, cu plante predispuse la cădere şi la atacul de boli
foliare.

Densitatea de semănat. În stabilirea densităţii la semănat se urmăreşte obţinerea la recoltat a

500 – 700 spice/m2Pentru aceasta, densitatea la semănat este cuprinsă în intervalul 450 – 550
boabe germinabile/m2 în funcţie de umiditatea solului în momentul semănatului, calitatea patului
germinativ, epoca de semănat şi particularităţile soiului semănat (în primul rând, capacitatea de
înfrăţire). Limita minimă a densităţii se alege în condiţiile semănatului în condiţii optime, iar pe
măsură ce condiţiile de semănat se înrăutăţesc se măreşte şi densitatea de semănat. Cantitatea de
sămânţă la hectar (norma de semănat) depinde de densitatea la semănat, puritate fizică a
seminţelor, germinaţia seminţelor şi MMB.Norma de semănat variază, de obicei, între 200-250
kg/ha, uneori ajungând la 270 kg/ha. Semănatul se efectuează cu semănători universale.Grâul de
toamnă se seamănă în ţara noastră, în mod obişnuit, la o distanţă între rânduri de 12,5 cm, toate
maşinile de semănat fiind construite pentru această distanţă (de exemplu, SUP-21, SUP-29). Pe
plan mondial, distanţa dintre rânduri variază de la 10 la 18 cm, fără diferenţe semnificative de
producţie. Semănatul în cărări se realizează prin lăsarea a câte 2 benzi nesemănate, obţinute prin
închiderea tuburilor semănătorii pe urmele roţilor tractorului. Lăţimea celor 2 benzi este dată de
lăţimea pneurilor tractorului folosit pentru efectuarea lucrărilor de îngrijire, închizându-se un tub
sau două la semănătoare pentru fiecare bandă. Distanţa dintre cărări este dată de lăţimea
echipamentelor folosite la lucrările de îngrijire (echipamentele de fertilizat, erbicidat, combatere
a bolilor şi a dăunătorilor). Adâncimea de semănat se stabileşte în funcţie de umiditatea solului în
momentul semănatului, textura solului, soiul cultivat (lungimea coleoptilului) şi momentul
semănatului. Când umiditatea solului este corespunzătoare şi textura este mijlocie spre grea,
adâncimea de semănat este de 4-5 cm, iar dacă solul este uscat, textura este mai uşoară, iar
semănatul este mai timpuriu, adâncimea de semănat este de 5-6 cm. În cazul soiurilor care au
coleoptilul scurt (Flamura 85, Fundulea 4, Lovrin 34, Lovrin 41), adâncimea de semănat va fi de
maximum 4 cm.

13
 2.2.4.Lucrări de îngrijire

Lucrările de îngrijire care se aplică la cultura grâului depind de: calitatea patului
germinativ; dezvoltarea plantelor în toamnă; dezvoltarea plantelor în primăvară; condiţiile
climatice; gradul de imburuienare; atacul de boli; atacul de dăunători; resursele tehnice,materiale
şi financiare ale cultivatorului; pregătirea profesională şi informaţiile cultivatorului. Tăvălugitul
după semănat este necesar atunci când semănatul s-a efectuat în sol mai uscat, având rolul de
pune sămânţa în contact cu solul, favorizându-se astfel absorbţia apei. Este indicat ca această
lucrare să fie efectuată cu un tăvălug cu inele, care presează solul şi-l lasă uşor afânat la
suprafaţă. Eliminarea exesului de apă se impune ca urmare a faptului că acolo unde apa bălteşte
plantele de grâu mor prin asfixiere. În locurile depresionare, acolo unde există riscul ca în urma
unor precipitaţii mai importante sau în urma topirii zăpezii să apară băltiri, trebuie luate măsuri
preventive, precum: săparea unor şanţuri după semănat pentru scurgerea apei; efectuarea de
afânări adânci (scarificări înainte de efectuarea arăturii) pentru spargerea stratului greu permeabil
din profunzime şi facilitarea infiltrării apei. Atunci când în urma controlului culturii de grâu se
constată că sunt zone unde apa bălteşte, trebuie luate imediat măsuri de evacuare a acesteia.
Controlul culturii de grâu înainte de ieşirea din iarnă se face pentru stabilirea celor mai adecvate
măsuri de întreţinere în primăvară. Controlul se face prin metoda monoliţilor, care constă în
recoltarea unor probe de sol cu plante care se analizează în anumite condiţii ce presupun reluarea
vegetaţiei, determinându-se procentul de plante vii şi de plante care au pierit în timpul iernii. De
asemenea, trebuie efectuate şi observaţii şi analize direct în câmp. Tăvălugitul la desprimăvărare
este necesar atunci când apare fenomenul de descălţare. Din cauza alternanţei repetate a
temperaturilor negative cu cele pozitive (alternanţa îngheţ - dezgheţ), rădăcinile plantelor de grâu
se rup şi se desprind de sol, ceea ce face ca odată cu încălzirea vremii la desprimăvărare să apară
fenomenul de ofilire şi uscare a plantelor de grâu. Fenomenul de descălţare este mai frecvent pe
solurile grele, cu un conţinut mai ridicat în argilă. Dacă acest fenomen se produce, atunci cultura
de grâu trebuie tăvălugită cu un tăvălug neted, imediat ce solul s-a zvântat şi se poate intra pe
teren fără a se tasa solul. Combaterea buruienilor reprezintă principala lucrare de îngrijire la
cultura grâului.Buruienile dicotiledonate sunt cele care produc cele mai mari pagube în cultura
grâului, combaterea chimică a lor prin utilizarea erbicidelor fiind o lucrare obligatorie. Erbicidele
utilizate frecvent în cultura grâului sunt cele care conţin acidul 2,4-D, ca de exemplu: SDMA-
600RV (0,8-1,0 l/ha), SDMA-80PS (0,6-0,8 kg/ha), Discopur D (1,0 l/ha). Aceste erbicide se
administrează primăvara, când plantele de grâu sunt în faza de înfrăţit şi până la formarea
primului internod, iar buruienile sunt în faza de cotiledoane sau rozetă (3-5 frunze).Temperatura
aerului trebuie să fie mai mare de 10°C, iar vremea trebuie să fie liniştită, fără vânt, şi însorită.
Atunci când în cultura grâului sunt buruieni dicotiledonate rezistente la acţiunea acidului 2,4-D
(cum sunt: Matricaria chamomilla, Matricaria inodora, Galium aparine, Agrostemma githago,
Sonchus arvensis, Polygonum ssp.) se recomandă aplicarea de erbicide de tip combinat, ce conţin
acidul 2,4-D şi dicamba, ca de exemplu: Acedin S (l,0 l/ha), Buctril D sau Buctril M (1,0-1,5
l/ha), Icedin Super (l,0 l/ha), Lanced Gold (1,0-1,25 l/ha), Lintur 70 WG (150 g/ha), Oltisan M
(l,0 l/ha), Oltidin Super (l,0 l/ha), Sansac (1 l/ha), Peak (20 g/ha). În cazul acestor

14
erbicide,administrarea poate începe mai devreme, când temperatura aerului depăşeşte 6°C. Toate
erbicidele ce conţin acidul 2,4D trebuie administrate până la formarea primului doilea internod,
administrarea lor mai târziu determinând apariţia unor efecte fitotoxice la grâu. Tot pentru
combaterea buruinilor dicotiledonate rezistente la acidul 2,4D, se pot utiliza şi erbicide
sulfonilureice. Protecţia culturii de grâu împotriva gândacului ghebos (Zabrus tenebrioides
Goeze) se realizează prin evitarea monoculturii şi tratarea seminţei înainte de semănat cu
produse insectofungicide. În toamnele când se constată un atac puternic de larve de gândac
ghebos, atunci când se depăşeşte pragul economic de dăunare (PED) de 5% plante atacate, se
recomandă efectuarea de tratamente chimice cu insecticide omologate, cum sunt Actara 25 WG
(70-100 g/ha) Protecţia culturii de grâu împotriva ploşniţelor cerealelor (Eurygaster spp. şi Aelia
spp.) se realizează prin efectuarea de tratamente împotriva adulţilor hibernanţi şi a larvelor.
Tratamentele împotriva adulţilor hibernanţi se efectuează la un PED de 7 exemplare/m2 în cazul
culturilor bine dezvoltate şi cu o bună densitate, şi la un PED de 5 exemplare/m2în cazul
culturilor mai slab dezvoltate şi cu o densitate mai mică. dar numai după ce s-a încheiat migrarea
din locurile de iernare (frunzarul pădurilor), ceea ce corespunde cu decada a doua a lunii aprilie,
când temperatura medie zilnică depăşeşte 10°C. Tratamentele împotriva larvelor se fac la
începutul lunii iunie, după ce acestea au trecut de vârsta a 2-a, la un PED de 5 larve/m2 în cazul
culturilor bine dezvoltate şi cu o bună densitate, şi la un PED de 3 larve/m2 în cazul culturilor
mai slab dezvoltate şi cu o densitate mai mică. În cazul loturilor semincere, PED-ul este de 1
exemplar/m2Atunci când după efectuarea tratamentului chimic încă este depăşit PED-ul, este
necesară repetarea tratamentului după maximum 7-10 zile de la primul tratament. Ploşniţele
cerealelor atacă toate organele aeriene ale plantei de grâu, dar daunele cele mai mari sunt
produse de atacul la boabe. Boabele înţepate în faza de lapte se zbârcesc şi sunt deformate.
Boabele înţepate mai târziu nu se mai deformează, dar glutenul lor se reduce cantitativ şi îşi
pierde calitatea pentru panificaţie. Un procent de peste 2% boabe înţepate afectează calitatea
pentru panificaţie şi a pâinii.

3.Metode de procesare a graului ecologic

Procesul de măcinare a cerealelor este de mare complexitate şi se caracterizează prin
performanţe tehnico-economice ce pot primi valori în intervale extrem de largi, în funcţie de o
multitudine de factori specifici. Din rândul acestora se evidenţiază soiul grâului, caracteristicile,
cercetări privind optimizarea energetică a procesului tehnologic de măcinare a cerealelor
biologice şi umiditatea de păstrare a acestuia, dimensiunile morii, modul de organizare a fluxului
tehnologic, performanţele echipamentelor de lucru, organizarea şi dotarea transportului intern
etc.. Din categoria performanţelor tehnice se remarcă capacitatea de lucru a morii, gradul de
extracţie a făinii şi calitatea acesteia, precum şi consumurile energetice specifice pe unitatea de
produs măcinat. În legătură cu acest ultim aspect se constată consumuri ce pot să varieze între
80…120 kWh pe tona de grâu măcinat, ceea ce reprezintă o diferenţă extrem de mare, care poate
influenţa în mod sensibil costurile produselor rezultate în urma măcinării.

15
Recepţia cantitativã se realizeazã prin cântãrirea cerealelor aduse cu mijloacele de transport
(auto, CFR). Cerealele sunt aduse din silozuri de pãstrare sau direct de la recoltare.

Recepţia calitativã se realizeazã pentru fiecare mijloc de transport prin preluarea de probe din
care se determinã umiditatea boabelor, procentul de corpuri strãine, masa hectolitricã, infestarea
cu boli şi dãunãtori ai masei de seminţe. Dacã umiditatea depãşeşte 14% cerealele trebuie uscate.
Procentul de corpuri strãine şi natura acestora dau informaţii asupra tipului operaţiei de
precurãţire.Se face în principiu pe două direcţii: recepţia cantitativă şi recepţia calitativă.

3.1. Recepţia cantitativă are drept scop verificarea prin cântărire a cantităţii de materie primă
constituită în loturi, care soseşte la unitate în scopul prelucrării. Echipamentele tehnice folosite la
recepţia cantitativă sunt cântarele.

3.2.Recepţia calitativă are drept scop, stabilirea principalilor indicatori calitativi care
caracterizează lotul de cereale ce urmează a fi descărcat la unitatea de prelucrat. Recoltarea
probelor se efectuează de către laboratorul autorizat, folosind echipamente specifice, precum
scafa sau diferite tipuri de sonde (sonda pentru saci, sonda efilată, sonda cilindrică, sonda conică,
sonda pneumatică).

3.3. Depozitarea grâului

După recepţia cantitativă şi calitativă, cerealele sunt depozitate în silozurile unităţilor de

morărit, pe cât posibil pe loturi separate, caracterizate prin valori apropiate ale indicilor calitativi.
Păstrarea grâului în depozite trebuie să comporte o grijă deosebită, întrucât până la prelucrare se
pot produce modificări negative ale produsului, care atrag după ele pierderi deosebit de mari. De
asemenea, materialele folosite în construcţia silozurilor, a pasarelelor şi a uşilor către pasarele su
Depozitarea boabelor se face în silozuri celulare pe verticalã sau în magazii pe orizontalã. Aceste
depozite pot fi mecanizate sau nemecanizate şi pot fi realizate din zid de cãrãmidã, zid de beton
etc. Depozitele trebuie sã îndeplineascã anumite condiţii: sã nu fie infestate cu dãunãtori, sã
reziste la presiunea pe care o exercitã produsele în stare de repaus şi în timpul curgerii acestora
(la încãrcare şi descãrcare), sã corespundã particularitãţilor de climã din zonã, sã poatã fi
mecanizate cu utilaje pentru încãrcare, descãrcare şi dezinfecţie. Curãţirea constã în eliminarea
din masa de produs a impuritãţilor care au caracteristici (dimensiuni, formã şi masã specificã)
asemãnãtoare cu ale produsului de bazã şi care nu au putut fi separate la operaţia de precurãţire.

16
Curãţirea se realizeazã pe cale uscatã pe urmãtoarele maşini:

• vânturãtori, pentru separarea dupã diferenţa de masã specificã;

• site şi ciururi, pentru separarea dupã diferenţa de dimensiune;

• trioare, pentru separarea dupã forma boabelor.

Decojirea (decorticarea) boabelor constã în îndepãrtarea impuritãţilor aderente la suprafaţa

acestora (praf, particule minerale), în îndepãrtarea perilor şi a pericarpului, precum şi în
dislocarea embrionului. Aceastã operaţie se executã deoarece aceste componente nu au valoare
alimentarã şi menţinerea lor în amestecul de boabe va duce la scãderea calitãţii fãinilor rezultate
dupã mãcinare. Decojirea se realizeazã pe maşini prevãzute cu cilindri cu suprafaţa interioarã
abrazivã şi rotoare cu palete sau cu discuri abrazive. Condiţionarea constã în tratarea boabelor de
grâu cu apã sau cu apã. Fãina obţinutã din grâu condiţionat este mai deschisã la culoare, este mai
puţin impurificatã cu particule de tãrâţã, iar conţinutul de cenuşe este mai redus. Prin
condiţionarea grâului umiditatea acestuia atinge o valoare optimã care permite o separare cât mai
bunã între înveliş şi endosperm. Prin umidificarea boabelor, endospermul devine mai friabil şi se
macinã mai uşor. Consumul de energie e reduce cu 5-15% în funcţie de felul condiţionãrii, în
cazul mãcinãrii grânelor condiţionate în comparaţie cu cele necondiţionate. Condiţionarea
grâului se poate face la rece sau la cald.

Procedeele de umectare la rece sunt:

• umectarea prin spãlare (cu maşina de spãlat);
• umectare simplã (cu aparat de udat);
• umectare cu apã sub formã de aerosoli (pulverizatã).

3.4.Omogenizarea cerealelor

Omogenizarea poate fi făcută manual sau cu ajutorul omogenizatoarelor. Omogenizarea

manuală constă în formarea unui con, care apoi se împrăştie din centru către margini, formându-
se un pătrat sau un dreptunghi de grosime uniformă. Se formează din nou un con care se

17
împrăştie, repetându-se operaţia de două-trei ori. Omogenizarea cu ajutorul omogenizatoarelor
se realizează cu ajutorul mai multor tipuri de omogenizator-divizoare cum ar fi:

• omogenizatorul divizor cu deschideri multiple

• omogenizatorul divizor de tip canadian

• omogenizatorul divizor conic

3.4. Curăţarea şi condiţionarea masei de cereale

Cerealele sosite la întreprinderile de prelucrare, înainte de a fi depozitate, sunt supuse mai

întâi unei precurăţări făcute cu scopul eliminării parţiale a unor corpuri străine grosiere şi a
prafului. Principalele însuşiri morfologice care se au în vedere pentru separarea corpurilor străine
sunt: • forma, care poate fi: sferică, ovală, alungită, plată, cu muchii etc.;

• starea suprafeţei, respectiv structura învelişului, după care corpurile străine se pot împărţi.

18
 3.5. Separarea corpurilor feroase din masa de cereale

Impurificarea cerealelor cu corpuri metalice se poate realiza în faza de transport sau de

manipulare în magazii şi silozuri. Atât cerealele, cât şi produsele intermediare şi finite sunt
supuse impurificării pe toată perioada de manipulare.

3.6. Separarea pietrelor din masa de cereale

Se realizează cu echipamente specializate care combină principiul de separare-sortare după

masa specifică a particulelor cu separarea-s

3.7. Separarea impurităţilor în funcţie de forma lor

Se realizează cu ajutorul unor utilaje specifice, numite trioare. Acestea pot fi de formă
cilindrică, spirală, cu discuri sau cu palete.

3.7.1. Triorul cilindric

Este utilaj care ajută la pregătirea grâului pentru măcinare prin separarea impurităţilor de
formă sferică sau apropiată de acestea , precum măzărichea, neghina şi spărturile. Trioarele
cilindrice se împart în trei grupe: trioare normale, trioare de mare capacitate şi ultratrioare.

19
 3.7.2 Echipamente pentru decojirea cerealelor

Descojirea cerealelor reprezintă procesul tehnologic de îndepărtare a impurităţilor fine

(particule de praf, microorganisme, respectiv spori de mălură sau tăciune) aflate pe suprafaţa
boabelor. Curăţarea suprafeţelor şi a învelişului cerealelor se realizează în uscat şi după spălare,
cu ajutorul maşinilor de descojit. Descojirea se poate realiza în două moduri: descojire moale şi
descojire intensivă.

3.7.3. Echipamente pentru condiţionarea cu ajutorul apei

Condiţionarea hidrică sau hidro-termică este un procedeu de tratare a cerealelor în faza

depregătire pentru măcinare, cu ajutorul umidităţii sau cu ajutorul unor combinaţii de umiditate
cu căldură.

Condiţionarea constã în tratarea boabelor de grâu cu apã. Fãina obţinutã din grâu condiţionat
este mai deschisã la culoare, este mai puţin impurificatã cu particule de tãrâţã, iar conţinutul de
cenuşe este mai redus. Prin condiţionarea grâului umiditatea acestuia atinge o valoare optimã
care permite o separare cât mai bunã între înveliş şi endosperm. Prin umidificarea boabelor,
endospermul devine mai friabil şi se macinã mai uşor. Consumul de energie se reduce cu 5-15%
în funcţie de felul condiţionãrii, în cazul mãcinãrii grânelor condiţionate în comparaţie cu cele
necondiţionate. Condiţionarea grâului se poate face la rece sau la cald.

Procedeele de umectare la rece sunt:

• -umectarea prin spãlare (cu maşina de spãlat);

• -umectare simplã (cu aparat de udat);

• -umectare cu apã sub formã de aerosoli (pulverizatã).

Condiţionarea la cald este numitã şi condiţionare hidrotermicã şi se executã în special la

grânele de calitate slabã. Procesul de condiţionare la cald se realizeazã în douã trepte şi constă în:

- umezirea grâului cu maşina de spãlat sau aparatul de udat;

- tratamentul termic, care se desfãşoarã în interiorul unei instalaţii numitã coloana de

condiţionare. Umiditatea grâului la intrarea în coloanã este de 18-22%, iar la ieşire umiditatea
este de 15-17%. Coloana de condiţionare a grâului este alcãtuitã dintr-o secţiune de preîncãlzire,
secţiune de uscare şi secţiune de rãcire. Încãlzirea masei de grâu se realizeazã prin intermediul
radiatoarelor cu apã caldã. Grâul umectat intrã în secţiunea de preîncãlzire unde are loc creşterea
rapidã a temperaturii şi migrarea apei de la exterior spre interior.

În secţiunea de uscare a coloanei, umiditatea trece de la interior cãtre exterior, are loc
transpiraţia şi evaporarea, iar învelişul devine din nou mai puţin umed decât endospermul.

20
 Măcinarea este definită ca fiind operaţia care are ca scop reducerea dimensiunilor materiilor
prime sau materialelor sub acţiunea unor forţe mecanice. Materialele solide supuse mărunţirii au iniţial
forme şi dimensiuni geometrice foarte variate şi proprietăţi fizico-mecanice specifice naturii acestora.

Procesul de mărunţire sau reducere a dimensiunii se bazează pe studii probabilistice. Atât

alimentarea unui utilaj cât şi produsul rezultat se defineşte cu ajutorul funcţiei de distribuţie a
dimensiunilor particulelor, ceea ce exprimă probabilitatea ca o particulă de o anumită mărime să fie
prezentă într-un eşantion de material de măcinare. Scopul proiectării unui utilaj de mărunţire este acela de
a determina condiţiile necesare pentru creşterea probabilităţii de mărunţire a particulelor cu anumite
dimensiuni şi pentru obţinerea unei distribuţii a dimensiunilor dorite la produsul final. Procesul de
mărunţire trebuie să se realizeze în aşa fel încât materialul prelucrat să nu sufere modificări nedorite, cum
ar fi impurificarea sau încălzirea excesiva.

Mărunţirea materialelor solide se realizează prin operaţii tehnologice de :

Concasare-operaţia de sfărâmare a unui material dur în bucăţi mai mici,cu ajutorul
utilajelor speciale numite concasoare.
Măcinarea-operaţia de mărunţire fină a materialelor.Ea se efectuează cu ajutorul morilor.
Granularea-operaţia de sfărâmare a unui material dur, în bucăţi mărunte,având forme
geometrice rotunjite.
Tăierea-operaţia de detaşare sau desprindere a unei porţiuni dintr-un material solid,prin
strivire locală (ceea ce constituie tăierea propriu-zisă),forfecarea,despicare sau aşchiere.
Mãcinarea se realizeazã în mai multe trepte, iar între treptele de mãcinare se intercaleazã
operaţii de cernere. În acest fel se obţin economii de energie, deoarece particulele care au
dimensiuni corespunzãtoare dupã fiecare treaptã de mãcinare sunt separate prin cernere şi dirijate
corespunzãtor destinaţiei.
În funcţie de mãrimea particulelor rezultate în urma operaţiei de mãcinare se pot obţine
urmãtoarele produse: tãrâţe, şroturi sau crupe, grişuri, dunsturi şi fãinã.În procesul de mãcinare al
cerealelor se folosesc procedee care au la bazã operaţii de presare, forfecare, frecare şi lovire.

În industria morãritului, utilajul cel mai rãspândit este moara cu valţuri. Pentru mãcinişul
plat (care constã dintr-o singurã trecere a boabelor prin utilajul de mãrunţire pentru obţinerea de
fãinã integralã) se folosesc maşini de mãcinare rapidã cum sunt morile cu ciocane. În cazul
morilor cu valţuri, boabele de cereale se sfãrâmã în spaţiul dintre doi tãvãlugi, care se rotesc cu
viteze şi sensuri diferite.

În zona de lucru dintre tãvãlugi mãcinarea boabelor sau a produselor intermediare se produce
prin presare şi forfecare. Când diferenţa dintre vitezele periferice ale celor douã tãvãlugi este
foarte micã sau zero, iar suprafaţa tãvãlugilor este netedã predominã forţa de presare, iar în cazul

21
diferenţelor mari de vitezã predominã forţa de forfecare. Acţiunea de mãcinare a tãvãlugilor este
influenţatã atât de caracteristicile tehnice ale tãvãlugilor mãcinãtori cât şi de proprietãţile fizice
ale produsului supus mãcinãrii. Tãvãlugii (valţurile) morilor cu valţuri pot avea suprafaţa netedã
sau rifluitã. Tãvãlugii netezi se folosesc în special la obţinerea de fãinuri iar cei rifluiţi atât la
obţinerea de şroturi cât şi de făinuri. Riflurile sunt nişte crestãturi practicate pe suprafaţa
tãvãlugilor cu scopul de a se desface mai uşor miezul boabelor de înveliş.

Caracteristicile tehnice ale tãvãlugilor mãcinãtori rifluiţi sunt:

- numãrul riflurilor;

- profilul sau forma riflurilor;

- înclinarea riflurilor;

Cu cât numãrul de rifluri este mai mare, cu atât acţiunea de mãcinare este mai intensã. Distanţa
dintre tãvãlugi determinã intensitatea de mãciniş şi productivitatea morii. Intensitatea de mãciniş
este gradul de sfãrâmare al particulelor, care se exprimã ca raportul dintre granulaţia avutã de
produs înainte de trecere prin zona de mãcinare şi granulaţia dupã mãcinare. Reducerea distanţei
dintre tãvãlugi duce la creşterea intensitãţii de mãciniş. În mori, distanţa dintre tãvãlugi variazã
între 1,5-0,3 mm la obţinerea de şroturi şi 0,5-0,15 mm la obţinerea fãinii. Proprietãţile fizice ale
cerealelor supuse mãcinãrii care influenţeazã procesul de mãcinare sunt duritatea, umiditatea şi
gradul de uniformitate. Rezistenţa la mãciniş este diferitã în cazul grânelor dure şi semidure
analizate în comparaţie cu grânele moi. Grâul dur necesitã la mãcinare un consum energetic
ridicat şi se sfãrâmã în particule mai mari, rezultând o cantitate mare de produse intermediare
(grişuri şi dunsturi). Umiditatea dupã condiţionare influenţeazã direct procesul de mãciniş.
Diferenţa de umiditate între înveliş şi endosperm slãbeşte legãtura dintre cele douã pãrţi ale
bobului şi mãreşte elasticitatea învelişului uşurând mãcinişul. Dar, dacã limitele de umiditate
optimã sunt depãşite, endospermul din friabil devine plastic şi se macinã cu atât mai greu cu cât
umiditatea e mai mare.

3.8. Extracţia de fãinã

Cantitatea de fãinã obţinutã din 100 kg cereale se numeşte extracţie. Extracţiile

de fãinã pot fi:

-simple, în cazul în care limita inferioarã este fixã şi pleacã de la zero, iar limita superioarã este
variabilã;

-intermediare, cu ambele limite variabile;

-complementare, a cãror limitã inferioarã este fixã mai mare decât zero, iar limita superioarã
este fixã şi egală cu 100. Şorturile de fãinã se deosebesc şi dupã proprietãţile organoleptice

22
(gust, miros), fineţe şi culoare. Fãina albã are un grad de extracţie de 30%, are culoare albã cu
nuanţã gãlbuie şi granule fine. Se produc, în genereal, trei varietãţi de fãinã albã:

- fãinã albã pentru produsele de patiserie şi uz casnic;

- fãinã grişatã pentru paste fãinoase;

- fãinã albã obişnuitã.

Fãina semialbã are un grad de extracţie de 75%, iar fãina neagrã de 85%. Fãina semialbã are
culoare alb-gãlbuie cu nuanţe cenuşii şi urme vizibile de tãrâţe şi se foloseşte pentru obţinerea
pâinii intermediare. Fãina neagrã are culoare cenuşie-deschis şi conţine particule de tãrâţe. Este
folositã pentru fabricarea unor sortimente de pâine. Făina albă este mai uşor asimilabilă pentru
organismul uman decât făina semialbă şi făina neagră, dar conţine mai puţine proteine, lipide,
săruri minerale, vitamine. Fãina neagrã este mai acidã, conţine particule de tărâţe, iar indicele de
gluten este mai mic decât cel al făinii albe.

De exemplu, din 100 kg grâu cu masa hectolitrică de 75 kg/hl se poate obţine după măcinare 90
kg făină extrasă prin mai multe faze şi 10 kg tărâţe. În acest caz gradul de extracţie este de 90%.

3.9. Separarea amestecului de produse măcinate

După trecerea prin maşinile de măcinat, produsele obţinute formează un amestec care conţine
particule de diferite dimensiuni, forme şi calităţi, de la particule în care predomină învelişul până
la cele de endosperm curat. Pentru o bună prelucrare ulterioară separarea acestui amestec de
produse trebuie făcut în grupe de fracţiuni foarte apropiate din punct de vedere al granulaţiei.

Operaţia de fracţionare după granulozitate se numeşte divizare. Cel mai rãspândit sistem de
divizare din industria morãritului este cernerea. Energia necesară obţinerii făinii este suma
energiilor consumate în fiecare secţie a morii (depozit de materie primă, curăţătorie, măcinare şi
depozit de produse finite). Cantitatea de energie repartizată fiecărei secţii este influenţată de
prelucrările efectuate asupra materiei prime, gradul de mecanizare a operaţiilor, tipul de transport
intern şi însuşirile materiei prime.

În secţia de măcinare repartizarea energiei pe diferite operaţii tehnologice se face conform

urmatoarelor utilaje:

23
 Masina de sitat
folosita in domeniul cercetarii, in controlul calitatii materiilor prime sau al produselor pe diferite
faze intermediare de productie precum si in controlul produselor finite. Fractiile dorite sunt
obtinute intr-un timp scurt de sitare.

Divizor de probe cu cap rotativ

asigura prelevarea unei probe reprezentative si totodata reproductibilitatea rezultatelor obtinute
in urma analizelor efectuate.

Echipamentelor si ustensile destinate pregatirii; macinarii, sitarii si determinarii marimii

24
particulelor la materiale solide . O analiza corecta si comparabila este strans legata de acuratetea
pregatirii si prelevarii unei probe reprezentative. Numai o proba reprezentativa, prelevata din
intreaga masa de material, poate asigura un rezultat de analiza corect.

Concasor cu falci este conceput pentru macinarea materialelor cu duritate medie, dure, robuste
si casante. 

25
Sitele MultiLab respecta toate normele de calitate impuse de standardele in vigoare iar noul
sistem logistic implementat in cadrul companiei face posibila inregistrarea datelor de executie
pentru fiecare sita in parte. constructie dintr-o bucata care nu favorizeaza contaminarea sitei
rezistenta la coroziune, usor de curatat cu 20 % mai usoare decat sitele clasice stabilitate si
etansietate la suprapunerea sitelor.

4. Alegerea si dimensionarea utilajului principal din sectia de macinare

Schema instalatiei de macinare:

1- Moara cu valturi ;
2- Buncar;

26
 3- Dozator celular rotativ;
4- Banda transportoare;
5- Separator pneumatic cu disc de imprastiere si ventilator exterior;
6- Elevator cu cupe;
7- Filtru electric;
8- Rigola pneumatica;

Pentru realizarea sectiei de macinare s-au ales ca utilaje de baza:

A. separator pneumatic
B. buncăr de alimentare
C. dozator celular

A.Separatorul pneumatic cu disc si ventilator exterior

Separatorul pneumatic cu disc este folosit în industria moraritului şi se poate clasifica astfel:

-cu ventilatorul principal de circulaţie a aerului amplasat în interiorul separatorului

-cu ventiloatorul principal de circulaţie a aerului amplasat în exteriorul separatorului.

Se alege separator pneumatic centrifugal cu disc si ventilator principal amplasat în exterior.

Se aleg supragranulaţia din A, a=0,55 si supragranulaţia din F, g=0,06

Se cunoaste faptul ca subgranulaţia din A, b=1-a, de unde rezulta b=0.45

27
 ( a−g )(b−f )
η=
a× b ×(1−f −g)
(5.1)
( 0,55−0,06 ) (0,45−f )
0,86=
0,55× 0,45 ×(1−f −0,06)
Din relatia de mai sus rezultaf = 0.05
Se cunoaste debitul de grau ce alimenteaza separatorul egal cu A= 99 t/h
A=F+G , unde (5.2)
F- debitul de material finit(faina)t ce paraseste separatorul. [t/h]
G- debitul de material refuzat de separator. [t/h]
b−f
F= ×A (5.3)
1−f −g
Din relatia (5.3) rezulta F= 44.49t/h.
Din relatia (5.2) rezulta G= 54.51t/h.
G
R=
F
, R- gradul de recirculare
R=1.23

B. Buncarul de alimentare

Fig.6. Buncare metalice

28
 Pentru îndeplinirea funcţiei lor,buncărele trebuie să asigure utilizarea integrală a
volumului util şi să permită extracţia continuă a materialului conţinut..La golirea buncărelor pot
apărea dificultăţi care provin atât din comportarea materialelor granulare cât şi din construcţia
părţii inferioare de evacuare.
Modul de golire a buncărului este influenţat în mod hotărâtor de dimensiunea orificiului de
evacuare.
 Capacitatea buncarelor

Q grau=Pfaina × F ; (5.4)

Q grau=Pfaina × F (5.4)

Q'grau=Q faina ×(1+U grau ) (5.5)

Q 'grau=Q faina ×(1+U grau ) (5.6)

Se cunoaste umiditatea graului, U grau=¿ 0,04 si umiditatea fainii U faina=0,07.

Cu ajutorul relatiilor (5.4) se calculeaza Q grau= 33.37 t/h si Q faina = 11.12 t/h.

Cu ajutorul relatiilor (5.5) si (5.6) se calculeaza debitul umed de grau si faina:

Q 'grau= 34.70 t/h.

Q 'faina = 11.9 t/h.

 Dimensionarea buncarelor

Se stie timpul de tampon τ =72 h.

M =Q' ×τ (5.7)

Cu ajutorul relatiei (5.7) se calculeaza M grau = 2498 t si M faina= 857 t.

M
V buncar = (5.8)
ρ

Din relatia (5.8) rezulta V grau = 886 m3 si V buncar = 323 m3

faina faina

29
 6
Stiind ca dcil=hcil , h con=0.75 ×h cil si ca V b = × π ×h3 , se calculeaza :
grau
20

hcil_grau=10 m

dcil_grau=10 m

hcon_faina= 7.5m.

hcil_faina=7 m

dcil_faina=7 m

hcon_faina= 5.25 m.

C. Dozatorul celular rotativ

Acest dozator este întrebuintat pe sacară largă în industria moraritului pentru dozare de
fainuri,grisuri, pentru evacuarea prafului din orificiile buncarului,instalaţii de transport
pneumatic, de realizare a operatiei de macinare..

Dozatorul celular rotativ se compune dintr-un corp cilindric din fontă care este montat la
gura de ieşire a buncărului . Lateral se găsesc două capace prevazute cu lagăre care se roteşte un
ax care sunt fixate 2-3 palete, care împart cilindrul în celule.Pentru a mării reziztenţa la uzură,
corpul şi capacele aparatului sunt blindate cu materiale rezistente la uzură.

La rotirea tamburului,graul intră din buncar în celule şi se deplasează împreună cu

acestea descarcandu-se în pâlnia de evacuare.

30
Debitul dozatorului celular rotativ se poate determina cu ajutorul relatiei :

Q=V ×i ×n × 60× φ × ρ m,unde (5.9)

V-volumul unei celule [m3]

i – numărul celulelor tamburului ;

n – turaţia tamburului [rot/min] ;

φ – coeficient de umplere;

ρm – densitatea grau [t/m3];

Se alege numarul de celule i=5, coeficientul de umplere al unei celule, φ=0,8.

31
Stiind ca turatia tamburului ngrau= 17 rot/min si nfaina= 12 rot/min si introducand in relatia (5.9) se
calculeaza:

Vcelula_dozator_grau= 0,002 m3.

Vcelula_dozator_faina= 0,001 m3.

32
 BIBLIOGRAFIE

1. Banu, C. coordonator, ş.a. - Manualul inginerului de industrie alimentară, vol. 1, Ed.

Tehnică, Bucureşti 2002
2. Banu, C. coordonator, ş.a. - Manualul inginerului de industrie alimentară, vol. 2, Ed.
Tehnică, Bucureşti 2002
3. Banu, C. - Progrese tehnice, tehnologice şi ştiinţifice în industria alimentară, Vol. 2,
Ed. tehnică, Bucureşti, 1993
4. Banu, C. - Influenţa proceselor tehnologice asupra calităţii produselor ecologice, Ed.
Tehnică, Bucureşti, 1974, vol. 1
5. Ciobanu, D. – Chimia produselor alimentare, Vol. I – II, Ed Tehnica – Info Chişinău,
2001
6. Costin, I., Zaharia, T. 1974, Mori de capacitate mic„, Editura Tehnic„, Bucureºti;

7. Costin, I., 1988, Cartea morarului, Editura Tehnica, Bucureºti.

8. Bordei Despina, 2005, Tehnologia moderna a panificatiei, Ed. Agir, Bucuresti.

9. Alexa Ersilia, 2004, Tehnologia alimentelor fainoase, Ed. Eurobit, Timisoara.

10. Alexa Ersilia, 2003, Tehnologii alimentare vegetale, Ed. Eurobit, Timisoara.

33