ORDINE SOCIALĂ ŞI

COMPORTAMENT DEVIANT
 Definirea conceptului de ordine socială

y În accepţiune
pţ comună ordinea socială se referă la
desfăşurarea normală a vieţii sociale, adică evitarea
conflictelor, manifestărilor, protestelor,
perturbărilor
bă il de
d orice
i tip.
i

y Ansamblu de norme, valori, reguli,

obligaţii, interdicţii şi practici sociale
= ordinea
di socială.
i lă
P.S. Cohen “Modern Social Theory”

Consemnează că noţiunea de ordine socială a suscitat mai multe definiţii

şi accepţiuni,
accepţiuni fiecare dintre ele accentuând anumite elemente ale acesteia:

y Sistem de restrângeri şi constrângeri ale indivizilor

y Ideea
Id d reciprocitate
de i it t şii mutualitate
t lit t
y Elementul de predictibilitate
y Compatibilitatea, ceea ce presupune îndeplinirea corelativă a
drepturilor şi obligaţiilor
y Persistenţa spaţială şi temporală a anumitor valori şi norme.

Fiecare sens implică şi contrariul său,

său pe acela de dezordine
de ordine sau
dezorganizare socială
Nu există o ordine socială “imuabilă” şi “veşnică”, întrucât societatea
însăşi reprezintă un sistem dinamic.
 Perspective de abordare a ordinii sociale

y Orientări teoretice principale:

‰ a) perspectiva constrângerii, care concepe ordinea
socială ca emanaţie a autorităţii, ce pune accentul pe
"controlul social instituit din afară" asupra conduitelor,
în scopul reglării acestora pentru respectarea
fundamentelor legale ale ordinii stabilite;

‰ b) perspectiva consensului, conform căreia ordinea

socială
i lă este
t concepută tă ca produs
d all totalităţii
t t lităţii de
d
acţiune întreprinse de actorii sociali, care evidenţiază
cu prioritate, rolul "autocontrolului".
a) Orientările "voluntariste"

y "Codului lui Manu“ - dacă n-ar exista puterea

p
suveranului "lumea ar fi răscolită de frică“

y "Codul babilonian al lui Hammurabi“ - legea

şi autoritatea sunt indispensabile convieţuirii
omeneştiti întrucât
î t ât omull "nesupravegheat
" h t şii
neconstrâns este predispus, prin natura sa, să uzeze
de forţă
forţă"
y Thomas Hobbes (1588-1679) - "contract social” între
individ şi stat,
stat în cadrul căruia fiecare individ renunţă la o
parte din libertatea sa în schimbul protecţiei care i se asigură
contra agresivităţii şi ameninţării permanente căruia este
expus.
p

y Teoria marxistă – Ordinea socială = formă de raţionalizare

a vieţii
ţ sociale,, care p presupune
p renunţarea
ţ la "libertatea
naturală” a individului în favoarea instituirii unei autorităţi,
care menţine coeziunea grupului şi asigură realizarea
finalităţilor, a obiectivelor cu caracter general. Revoluţia este
soluţia prin care se înlătură ordinea socială bazată pe
constrângere şi se inaugurează una nouă, în care să fie
asigurată egalitatea indivizilor.
b) Ordinea socială
- efect al unui proces de internalizare a normelor şi valorilor
grupului social de către indivizi

y Emil Durkheim
“conştiinţa colectivă" - "ansamblul credinţelor şi
sentimentelor comune mediei membrilor aceleaşi
societăţi”.
Ceea ce reglementează viaţa socială a oamenilor este
puterea
t conştiinţei
tii ţ i comune, ce are efectul
f t ldde
"regulă morală".
Lucrarea "Diviziunea muncii sociale" (1893)

y sursa ordinii sociale o constituie solidaritatea membrilor

societăţii.
societăţii

‰ "solidaritatea mecanică", sau tipul colectiv, caracteristic

societăţilor tradiţionale,
tradiţionale care derivă din asemănarea
membrilor ei şi a comportamentelor acestora, "un ansamblu
mai mult sau mai puţin organizat de credinţe şi sentimente
comune tuturor membrilor grupului".
g p

‰ "solidaritatea organică" derivă din diviziunea muncii, din

separarea
p activităţilor,
ţ , şşi nu din asemănarea lor. "Din contră,,
în al doilea caz, societatea denumeşte un sistem de funcţii
diferite şi speciale, legate între ele prin raporturi diferite
(Durkheim, 1893, p.47)
y Crima= ofensă a sentimentelor colective

y Pedeapsa = răzbunare a societăţii împotriva individului care a

încălcat regulile

y Cauza "anomiei”= o diminuare a "autorităţii regulii", o

scădere a rolului conştiinţei colective, ce se concretizează în
"societătile
societătile inferioare
inferioare" în tradiţie.
tradiţie

y Soluţia = constituirea şi organizarea grupurilor profesionale

sub formă de solidaritate socială,
socială astfel de grupuri fiind în
măsură a se înzestra cu o "putere morală", care ar putea fi
sursă pentru noua legitimare a ordinii sociale.
y T. Parsons

Ordinea socială se asigură

g prin
p internalizarea
normelor şi valorilor în procesul de socializare al
indivizilor.
Teorii care se referă la societatea postmodernă (D. Bell, A.
Giddens, Fukuyama) - marea ruptură în ordinea socială

y în noua societate
societate, postmodernă
postmodernă, caracterizată prin pătrunderea
informaticii (calculatorul, internetul) s-au produs modificări în
viaţa socială. Valoarea fundamentală a devenit
individualismul

y cea mai importantă valoare = contestarea oricărei valori

y Sunt contestate toate intituţiile tradiţionale (familia, intituţiile

puterii publice
publice-Preşedenţile
Preşedenţile, Parlament
Parlament, Justiţie etc.)
etc )
Normativitate socială şi comportament deviant
Cultura – sunt peste 200 de definiţii ale conceptului

y Cultura unei societăţi ţ semnifică în g general

ansamblul valorilor materiale şi spirituale de care
dispune o societate la un moment dat, valori create
î procesull practicii
în ti ii social-istorice
i l i t i şii transmise
t i din
di
generaţie în generaţie prin socializare.
y Se face distincţie între cultura materială şi
cultura spirituală a unei societăţi.
y Elemente importante ale culturii sunt valorile şi
normele sociale.
Cercetările au demonstrat că în societate există:

y “Diversitate culturală", cultura fiecărei societăţi fiind o îmbinare unică de norme şi valori;

y “
“Universalii
i lii culturale",
l l " trăsături generale
l întâlnite
î âl î toate culturile,
în l l cum sunt sporturile
l
atletice, gătitul mâncării, cooperarea în muncă, folclorul, ceremoniile funerare, muzica,
medicina etc. ). Evident că aceste elemente reprezintă doar trăsături generale, conţinutul lor
diferind de la o cultură la alta.

y ”Etnocentrism cultural", care constă în tendinţa de a judeca celelalte culturi prin prisma
culturii proprii (considerând întotdeauna că moralitatea lor, tipul de familie specific culturii lor,
modul lor de a se îmbrăca etc., sunt cele mai bune din toate atitudinile posibile).

y Opus etnocentismului este conceptul de "relativism

relativism cultural
cultural",, care semnifică recunoaşterea
faptului că o cultură nu poate fi judecată în mod arbitrar, conform standardelor altei culturi şi
că practicile unei societăţi nu pot fi înţelese decât în contextul propriilor ei norme şi valori.

y Subculturile – subdiviziuni de modele culturale la care participă o parte din grupurile sociale.
Teoriile sociologice utilizează conceptele de subculturi delincvente,
delincvente subcultura clasei
mijlocii (Cohen-etica responsabilităţii), subcultura populară (etica reciprocităţii), cultura
dominantă, societatea de la coluţul străzii.
Procesul de socializare

Definiţie: “transmiterea şi însuşirea unor modele cultural-

normative prin intermediul cărora indivizii dobândesc
conduite socialmente dezirabile şi îşi însuşesc procedurile şi
regulile necesare pentru a putea dezvolta acţiuni aşteptate,
predictibile p
p pentru aşteptările
ş p colectivităţii”
ţ ((Rădulescu S).
)
Rezultanta procesului = personalitatea socială
Modelul cultural pe care se sprijină = sociotip sau
personalitate de bază ((Cardiner A.)) = o configuraţie
p g ţ p psiho-
socio-culturală comună membrilor unei anumite societăţi care
reprezintă un tip ideal, în jurul căruia se manifestă variantele
particulare ale personalităţilor concrete.
P
Personalitatea
li d status (Linton
de (Li R ) = configuraţii
R.) fi ii de
d
răspunsuri legate de statusurile sociale (nobil, sclav,
conducător, subordonat, tată, fiu etc.)
Tipuri de socializare

A. Dupăp factorii socializatori ş şi vârsta la care

are loc procesul:
y Socializare primară – se desfăşoară în perioada copilăriei
timpurii sub influenţele formative ale părinţilor, internalizate profund
în structura personalităţii indivizilor.
y Soc
Socializarea
a a ea secundară
secu da ă – însuşirea
suş ea normelor
o e o ca caree
reglementează relaţiile copilului cu egalii săi (fraţi, surori, prieteni,
colegi, rude etc.). Se realizează în şcoală, având caracteristici de
“instrumentalitate şşi neutralitate afectivă”.
y Socializarea continuă (a adultului) – se realizează
pe tot parcursul vieţii, individul dobândind noi experienţe de viaţă.
B. După
p modul de evaluare al societăţii:
ţ

y Socializare p
pozitivă sau concordantă –
interiorizarea modelelor cultural-normative
socialmente dezirabile.

y Socializare negativă sau discordantă –

iinteriorizarea
i i normelor
l şii valorilor
l il opuse modelului
d l l i
cultural normativ dominant
C. În funcţie
ţ de modul de conştientizare
ş al
procesului: (Vlăsceanu L.)

y Socializare formală – se suprapune integral cu

învăţământul
y Socializare informală – procesul de asimilare de
atitudini, valori, modele de comportare dobândite în
mediul personal de viaţă.
viaţă
D. În funcţie de finalitatea urmărită, de efectele deja
produse: (Dicţionarul
Di ţi l de i l i 1998)
d sociologie,
y Socializare adaptativă sau integrativă – are ca efect
configurarea acelor caracteristici sau capacităţi personale care
facilitează integrarea într
într-un
un cadru instituţionalizat dat.
dat
y Socializarea anticipatoare - integrarea într-un cadru
organizaţional nou.

y Corelat cu socializarea se desfăşoară procesele de:

‰ desocializare - presupune izolarea fizică şi socială a unei
persoane sau îndepărtarea ei de contextele în care ss-a
a format,
‰ resocializarea – se realizează concomitent cu desocializarea
şi constă în orientarea învăţării spre asimilarea şi manifestarea de
comportamente compatibile cu valorile şi atitudinile nouluzi sistem
integrator.
integrator
 Valorile sociale

y Definiţie: “idei împărtăşite social, cu privire la ceea ce e

bun, drept,
b d f
frumos şii dorit”.
d i ” (Mihu
( ih A.))
y Bunuri şi idei preţuite în mod deosebit de membrii unui
grup social sau a unei societăţi (valori materiale: clădiri,
tablouri, maşini, obiecte de artă etc.; valori spirituale:
dreptate, egalitate, corectitudine, cinste, viaţa, integritate
corporală)
y Valorile au caracter abstract reprezentând concepte
generale mai dificil de identificat decât normele sociale.
D aceea, în
De î studiul
t di l valorilor
l il sociologia
i l i porneşte t frecvent
f t
de la interpretarea conduitei indivizilor în viaţa
cotidiană, adică de la interpretarea normelor sociale.