Sunteți pe pagina 1din 2

URGENȚE STOMATOLOGICE – DUREREA

Urgența dentară este o urgenţă medicală care implică leziuni ale elementelor componente
ale cavităţii bucale: dinţii şi structurile de susţinere ale acestora (gingia, buzele, obrajii,
limba). Atunci când apare durerea, înseamnă că există o leziune care poate evolua
cauzând probleme severe ce pot afecta şi zonele învecinate cavităţii bucale.

Urgenţele stomatologice:
 durerea acută a dinţilor sau maxilarelor
 durere acută la masticaţie sau la cald/rece
 umflarea feţei, gingiei sau a diverselor zone din cavitatea bucală
 fractură dentară
 sângerări abundente ale diferitelor zone din cavitatea orală
 schimbarea culorii unuia sau mai multor dinţi ca urmare a unui traumatism
 inflamare gingivală
 dinţi cu mobilitate crescută care provoacă durere
Dacă nu eşti sigur că problema pe care o ai reprezintă o urgenţă stomatologică, atunci este
simplu: dacă doare, atunci este urgenţă. Dacă îţi scoţi un dinte accidental şi ajungi la medic
în timp, atunci ai şanse să păstrezi dintele, însă la copiii cu dinţi de lapte caderea unui dinte
nu reprezintă o urgenţă stomatologică. Leziunile în regiunea bucală şi maxilo-facială îţi
poate afecta starea generală de sănătate, iar leziunile dentare rezolvate din timp nu duc la
pierderea dintelui.

Comportamentul în cazul unei urgenţe:


 fracturarea unui dinte se poate produce în urma unei muşcături puternice dintr-un
aliment dur, a unei lovituri sau căzături, sau ca urmare a slăbirii dintelui datorită
bruxismului; în acest caz se recomandă clătirea cu apă călduţă a gurii şi păstrarea
fragmentului rupt pentru a-l aduce la medicul dentist
 în cazul durerii acute de dinţi pot apărea şi dureri de cap şi febră – se curaţă
alimentele retenţionate între dinţi cu ajutorul aţei dentare, urmată de clătirea cu apă; apoi
se contactează medicul dentist de urgenţă
 în cazul unui abces dentar, care este o infecţie de natură bacteriană localizată la
rădăcina unui dinte sau în spaţiul dintre gingie şi dinte, se recomandă prezentarea de
urgenţă la cabinet; medicul stomatolog îţi va curăţa zona şi îţi va prescrie un tratament cu
antibiotice
 dacă un corp străin se blochează între dinţi, se va folosi aţa dentară pentru
îndepărtarea acestuia deoarece obiectele ascuţite pot leza gingia provocând alte
probleme.
Aşadar, atunci când ai o urgenţă stomatologică, prezintă-te la cabinetul stomatologic
imediat pentru a rezolva problema.

S-ar putea să vă placă și