Abcesul dentar

Generalitati

Dintele care prezinta un abces este un dinte care are o punga cu

puroi in interiorul tesuturilor din jurul lui. Puroiul se formeaza
atunci cand organismul incearca sa lupte impotriva infectiei
bacteriene.
Pentru reducerea durerii si a tumefierii fetei si a obrazului cauzate
de un abces dentar se recomanda aplicarea de comprese (pungi)
cu gheata pe partea externa a obrazului. Trebuie evitata caldura!
Se mai pot incerca, de asemenea, medicamente eliberate fara prescriptie medicala, care
amelioreaza durerea la nivelul fetei sau a obrazului.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptome

4. Investigatii

5. Tratament

6. Profilaxie

Cauze
Un traumatism (lovire) a dintelui, o carie netratata, o afectiune a gingiei pot fi cauze ale
abcesului dentar. Daca o carie a dintelui nu este tratata, interiorul lui - adica pulpa dintelui - se
poate infecta. Bacteria se poate raspandi de la nivelul dintelui la tesuturile din jur si de dedesubt,
formand un abces. Afectiunea gingiei duce la indepartarea gingiei de langa dinte, lasand spatii
libere. Daca intr-unul din aceste spatii se acumuleaza resturi alimentare, in acel loc sa dezvolta
bacterii, ducand la formarea unui abces. Abcesul poate duce la distrugerea osului din jurul
dintelui.

Simptome
Page 1
Pot aparea:
- durere pulsatila, in special in timpul masticatiei (mestecarii) sau la atingerea dintelui
- gingii rosii, tumefiate
- un gust neplacut in gura
- tumefierea in orice zona a gurii, a fetei, a partii de sus sau de jos a obrazului sau a gatului
- febra
- schimbarea culorii dintelui, care devine gri sau roz
- o umflatura asemanatoare unui cos (un furuncul al gingiei) pe partea gingiei dinspre obraz sau
dinspre limba, in apropierea dintelui
- puroi consistent de culoare galbena sau sange care se scurge dintr-o zona rosie, umflata,
asemanatoare unui cos, din cavitatea bucala
- senzatia ca dintele este impins din radacina sa si ca gura nu mai poate fi inchisa adecvat
Pe masura ca infectia se raspandeste, este posibil ca durerea sa mai scada in intensitate. Acest
lucru se petrece datorita faptului ca osul maxilar din apropiere incepe sa se dizolve. In cazul in
care se pierde prea mult os, dintele va deveni mai slab fixat si poate fi nevoie de extractia
acestuia.
Se recomanda consultarea de urgenta a medicului stomatolog daca durerea nu scade in intensitate
dupa 2 ore de la administrarea unui antialgic la domiciliu. In cazul in care este vorba de un abces
dentar, acesta poate fi semnul raspandirii infectiei.
Se recomanda stabilirea unui consult stomatologic cat mai curand posibil in urmatoarele situatii:
- durere detara usoara spre moderata
- durere dentara asociata cu o febra de 38 de grade Celsius sau peste
- tumefierea cavitatii bucale, a fetei sau a obrazului
- un dinte care este foarte sensibil sau doare cand se face o presiune asupra lui (cum ar fi in
timpul masticatiei).

Investigatii
Medicul stomatolog va examina cavitatea bucala pentru a identifica prezenta de tumefactii sau de
alte semne de infectie care sugereaza existenta unui abces dentar. Va lovi usor dintele, va pune un
obiect cald sau rece pe dinte si va examina gingia din jurul dintelui. Va pune, de asemenea,
intrebari in legatura cu durerea, de cat timp dureaza ea si unde este localizata exact.
Poate fi necesara efectuarea unei radiografii dentare.

Tratament
Tratament - generalitati

Abcesul dentar este tratat de medicul stomatolog.

In cazul unui abces dentar se recomanda:
- antibiotice cu scopul distrugerii bacteriei care a cauzat infectia
- se realizeaza o "gaura" in partea de sus sau in spatele dintelui, astfel incat sa poata fi drenata
infectia. De obicei, acest lucru va duce la indepartarea durerii.
- in cazul in care este necesar, se face o mica incizie in zona tumefiata din apropierea dintelui ca
sa se poata face drenarea.

Page 2
In cazul in care partea interioara (pulpa) dintelui este infectata, medicul stomatolog trebuie sa
faca un tratament pe canalul radacinii. Canalul radacinii incearca sa salveze dintele prin
scoaterea pulpei infectate.
Este nevoie de un tratament antibiotic inainte de a se face o interventie pe canalul radacinei in
cazul in care persoana respectiva:
- are valve cardiace afectate sau artificiale
- prezinta defecte cardiace congenitale
- antecedente de endocardita bacteriana
- sufera de diabet zaharat sau alta afectiune care "slabeste" sistemul imun
- prezinta o afectiune a ficatului (de exemplu ciroza hepatica)
- are articulatii artificiale, cum ar fi o proteza de sold
- urmeaza un tratament cu corticosteroizi pentru alte afectiuni, cum ar fi boala Crohn sau astmul
bronsic
In cazul in care tratamentul canalului dentar nu poate fi facut sau este ineficient, se recomanda
extractia dentara.

Tratament ambulatoriu(la domiciliu)

Pentru reducerea durerii si a tumefierii fetei si a obrazului cauzate de un abces dentar se

recomanda aplicarea de comprese (pungi) cu gheata pe partea externa a obrazului. Trebuie
evitata caldura!
Se mai pot incerca, de asemenea, medicamente eliberate fara prescriptie medicala, care
amelioreaza durerea la nivelul fetei sau a obrazului, precum:
- Acetaminofenul (Paracetamol) poate scadea febra si poate alina durerea, dar nu reduce
tumefierea
- medicamente care reduc tumefactia (de exemplu Ibuprofen, Naproxen sau Ketoprofen)
- Aspirina, care poate, de asemenea, reduce tumefactia. Unele persoane nu ar trebui sa ia
Aspirina; acestea sunt femeile insarcinate, persoane care au avut in trecut probleme de
coagulare/sangerare si persoanele mai tinere de 20 ani.
Se recomanda citirea cu atentie a prospectelor medicale.
Se recomanda consultarea de urgenta a medicului stomatolog daca durerea nu scade in intensitate
dupa 2 ore de la administrarea unui antialgic la domiciliu. In cazul in care este vorba de un abces
dentar, acesta poate fi semnul raspandirii infectiei.

Profilaxie
Se poate preveni aparitia unui abces dentar prin prevenirea infectiilor bacteriene ale cavitatii
bucale. Cel mai bun mod de prevenire a infectiilor bacteriene este ingrijirea adecvata a dentitiei
si a gingiilor:
- perierea dintilor dimineata, seara si dupa fiecare masa. In cazul in care nu se poate face perierea
dintilor dupa fiecare masa, se recomanda mestecarea de guma fara zahar.
- folosirea zilnica a atei dentare
- consulturi stomatologice regulate, care ar putea include efectuarea de radiografii dentare
- urmarea unei diete sanatoase, care sa includa cereale integrale, legume si fructe, saraca in
grasimi si sare, limitarea sau chiar evitarea consumului de alimente si de bauturi dulci. O nutritie
buna ajuta la mentinerea gingiilor sanatoase si la prevenirea cariilor dentare.

Page 3
Dupa ce abcesul dentar a fost tratat, se pot preveni alte probleme dentare ulterioare prin:
- periaj dentar si folosirea zilnica a atei dentare
- consulturi stomatologice regulate
- o dieta sanatoasa, cu evitarea alimentelor si a bauturilor dulci
- evitarea fumatului sau folosirea a altor forme de tutun. Consumul de tutun incetineste
capacitatea de vindecare si creste riscul de aparitie a afectiunilor gingiilor si a cancerului cavitatii
bucale si de gat.
Unele persoane pot avea o gura foarte uscata. Acest lucru poate cauza aparitia de carii dentare
profunde, care se formeaza rapid si care pot duce la infectarea pulpei dintelui si evoluarea catre
un abces. Se pot preveni aceste probleme prin clatirea periodica a gurii cu apa, prin folosirea de
guma de mestecat sau bomboane fara zahar. In cazul in care apar simptome severe ale gurii
uscate, poate fi necesare medicamente pentru tratarea acestei probleme.
Multe medicamente pot cauza uscarea gurii, inclusiv medicamente folosite pentru tratamentul
depresiei si a hipertensiunii arteriale.

Dependenta de alcool si abuzul de droguri la

adolescenti

Generalitati
Un numar tot mai mare de adolescenti, consuma alcool sau alte substante toxice, cu toate ca acest
lucru este ilegal si periculos. Unii adolscentii incearca consumul de alcool sau substante toxice
doar ocazional, dar chiar si acest comportament poate fi considerat periculos, deoarece poate
duce la dependenta si la problemele secundare acesteia (consecinte ilegale, performante scolare
slabe, pierderea prietenilor din anturaj-izolare sociala si nu in ultimul rand, probleme familiale).

Statistici privind consumul de alcool si alte toxice la adolescenti

Abuzul de alcool si substante toxice este o realitate in randul adolescentilor si trebuie privita cu
seriozitate. Centrele de preventie si control al consumului de toxice in randul adolescentilor,
ofera urmatoarele informatii:

- aproximativ 10% dintre adolescenti fumeaza pana la 15 tigarete pe zi, 20 de zile pe luna (desi
procentul este in continua crestere). Tutunul are efecte nocive multiple pe termen lung si creaza
de asemenea dependenta. Un adolescent care fumeaza de mai mult de 1 an, are o sansa de 80%
sa devina dependent
- aproximativ 75% dintre liceeni au consumat alcool ocazional. Dintre acestia, 28%, relateaza

Page 4
episoade cu consum exagerat de alcool (mai mult de 5 bauturi tari, intr-un interval de cateva ore).
Una din cauzele principale de deces in randul adolescentilor, sunt accidentele auto cauzate de
consumul excesiv de alcool. Consumul de alcool scade inhibitiile specifice varstei si predispun
adolescentul la o viata sexuala necorespunzatoare (sexul neprotejat) si care cresc riscul
contactarii unei boli cu transmitere sexuala (HIV-SIDA, herpes, chlamydia) sau aparitiei unei
sarcini nedorite
- aproximativ 40% dintre adolescenti au incercat cel putin o data marijuana, in timp ce 22%
dintre acestia folosesc frecvent acest drog. Marijuana este o optiune des intalnita in randul
adolescentilor si poate cauza pierderi de memorie, tulburari cognitive (de invatare) sau de atentie
- aproximati 9% dintre adolescenti au incercat cocaina, in timp ce 4% folosesc acest drog
frecvent (cel putin o data pe luna). Cocaina este un drog care creeaza dependenta. Este foarte
periculos, deoarece poate cauza aritmii cardiace (batai cardiace anormale) uneori fatale, infarct
miocardic, crize pseudoepileptice sau accidente vasculare cerebrale.

Exista si alte substante toxice care sunt folosite de adolecenti. Dintre acestea amintim:

- substantele toxice cu administrare pe cale inhalatorie (sprayuri, substante pe baza de benzen,

uleiuri, vopsele si substante adezive). Aceste tipuri de substante toxice sunt cel mai frecvent
folosite de adolescentii tineri, deoarece sunt usor de procurat si sunt de asemenea relativ ieftine.
Cu toate acestea, sunt extrem de toxice, deoarece contin substante toxice, precum toluenul, care
poate cauza leziuni cerebrale, tumori (utilizarea cronica) si in unele cazuri chiar decesul
utilizatorului
- droguri folosite cel mai adesea in cluburi, precum: ecstasy (MDMA), gammahidroxibutirat
(GHB), flunitrazepam (Rohypnol), numite si drogurile dragostei, deseori folosite de baietii
adolescenti pentru coruperea sexuala a fetelor (actul sexual care se consuma dupa intoxicatia cu
astfel de substante, este considerat viol). Aceste droguri sunt folosite in special in cluburile de
noapte in care se asculta muzica trance, dance sau rave. Cu toate ca numarul adolescentilor care
utilizeaza astfel de droguri este mai mic dacat al celor care fumeaza tutun sau marijuana si
consuma alcool, aceste droguri sunt mult mai periculoase mai ales daca sunt folosite in diferite
combinatii cu alte toxice. Utilizarea, chiar si rara a ecstasyului, poate duce la depresie, probleme
cu somnul si anxietate severa, simptome care pot dura mai mult de cateva saptamani de la
utilizarea initiala. Utilizarea cronica a acestui drog, determina leziuni hepatice si probleme de
concentrare si memorie
- metamfetamina (deseori regasita sub diferite denumiri generice, precum, speed, crank sau met).
Acest drog creeaza dependenta si poate cauza manifestari grave, precum, crize pseudoepileptice,
accidente vasculare ischemice, probleme mentale grave (paranoia, halucinatii, crize de
depersonalizare) si alte probleme de sanatate pe termen lung
- halucinogene, cel mai frecvent LSD (acid dietilamid lisergic), mescalina, psilocybin, PCP
(phencyclidina) si ketamina. Utilizarea LSD-ului poate cauza afectiuni psihiatrice grave, precum
psihoza si flashurile de tip halucinogen
- opiacee, ca heroina, morfina si codeina. Utilizarea opiaceelor conduce la dependenta fizica si
psihica. Adolescentii care folosesc droguri sunt predispusi la diferite infractiuni, in special furtul
diferitelor bunuri din casa familiei si uneori preteaza chiar si la prostitutie si toate acestea pentru
a procura bani pentru droguri
- substante toxice medicamentoase, precum diazepamul (valium), sunt folosite de asemenea de
adolescenti cu difetite ocazii
- steroizii anabolizanti sunt substante medicamentoase folosite in special de baietii care vor sa-si

Page 5
creasca brusc masa musculara si sa-si reduca semnificativ tesutul adipos. Aceste substante pot
cauza insa cancer hepatic, oligospermie (scaderea numarului de spermatozoizi), dobandirea unor
caracteristici fizice masculine, iritabilitate, furie, cresterea nivelului seric al colesterolului si al
tensiunii arteriale cu aparitia infarctului miocardic acut sau a accidentului vascular cerebral.

Utilizarea drogurilor a devenit tot mai frecventa in ultimii ani in tara noastra. Acest lucru face ca
problemele de sanatate, de ordin social si familial legate de acest comportament sa fie si ele des
intalnite.Consumul drogurilor poate cauza disfunctii cerebrale grave si tulburari de dezvoltare si
comportament. Adolescentii care utilizeaza droguri au deseori o anumita dificultate in stabilirea
propriei identitati, a relatiilor interumane (inclusiv familiale), in dobandirea unei independente
fizice si psihice normale. Abuzul de substante toxice poate de asemenea afecta si abilitatile
cognitive ale adolescentului (de invatare) care scad performantele scolare. De departe, cel mai
periculos efect secundar al utilizarii ocazionale a drogurilor este aparitia dependentei care duce
in consecinta la abuzul cronic de astfel de substante.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Factori de risc

3. Simptome

4. Profilaxie

5. Consultul de specialitate

6. Diagnostic precoce

Factori de risc
Exista diferiti factori personali, familiali sau sociali care cresc intr-un fel sau altul riscul pentru
consumul de substante toxice. In astfel de cazuri, utilizarea toxicelor duce la dependenta si abuz
cronic.
Factori de risc de ordin personal
Acestia includ:

- factori genetici. Persoanele cu abuz de substante toxice au de cele mai multe ori un istoric
familial de consum si abuz de toxice. Exista diferite studii medicale care demonstreaza faptul ca
exista diferiti factori predispozanti de ordin genetic care in combinatie cu factorii de mediu pot
duce la aparitia abuzului anumitor substante toxice
- tipul de personalitate si temperamentul. Adolescentii cu un comportament rebel, rezistent la
autoritatea parentala, care prezinta sentimente de vinovatie sau esec, au o predispozitie aparte
pentru consumul de toxice. Cautarea unor senzatii "tari" sau tendinta de a se desfasura diferite
activitati cu potential periculos, pot creste de asemenea apetitul pentru astfel de toxice
- diferite afectiuni. Adolescentii care au diferite afectiuni psihice, precum, deficitul de atentie

Page 6
asociat cu hiperreactivitate, tulburarile de comportament, depresia cronica, represia (ascunderea
anumitor sentimenete), sindromul stresului postraumatic sau tulburarile anxios depresive,
predispun la consumul de substante toxice. De asemenea consumul acestor toxice poate agrava
aceste afectiuni
- tentatia, specifica varstei este un alt factor care predispune la consumul de toxice. Adolescentii
sunt deseori curiosi asupra senzatiilor sau efectelor pe care aceste toxice le au pe propria
persoana. Anturajul, informatiile eronate din media, stimuleaza curiozitatea, deseori fiind
suficient un impuls mic pentru a incerca personal aceste substante
- varsta mica la prima utilizare. Utilizarea tutunului si a alcoolului la varste fragede creste
considerabil riscul aparitiei abuzului si dependentei. Un studiu medical a aratat faptul ca
adolescentii care consuma pentru prima data alcool la varsta de 14 ani, au un risc de 4-5 ori mai
mare sa devolte dependenta la alcool, fata de cei care consuma alcool pentru prima oara la 19
ani.

Factori de risc familiali

Acestia includ:

- istoricul familial de utilizare a substantelor toxice. Un studiu arata faptul ca un adolescent ai

carui parinti consuma alcool sau alte toxice, are un risc de 3 ori mai mare sa dezvolte dependenta
la un moment dat, fata de restul adolescentilor
- atitudinea parintilor in legatura cu activitatile scolare, extrascolare, fumatul sau consumul de
alcool sau droguri. Unii parinti considera inevitabila experimentarea unor astfel de toxice de
catre copii lor. In multe dintre aceste cazuri, copii percep cu usurinta aceasta libertate
educatioanala si nu ezita sa incerce astfel de toxice (in special fumatul si consumul de alcool),
lucru care duce de obicei la aparitia dependentei si abuzului
- viata familiala dezorganizata este un alt factor important in predispozitia pentru consumul de
toxice al adolescentilor. Familiile in care exista diferite conflicte sau abuzuri fizice sau sexuale,
stress psihic intens, au un risc mare de a consuma toxice. Compensarea pe plan emotional si
caldura familiala, sunt importante in orice familie in care se incearca evitarea unor astfel de
abuzuri
- implicare parentala inadecvata, in educatia si viata adolescentului, cresc de asemenea riscul
pentru abuzul si dependenta de toxice. Extremele educationale, precum pedepsele grave (deseori
corporale) sau permisivitatea crescuta a parintilor, creste riscul pentru abuzul de toxice (in
special alcool, tutun si droguri usoare).

Factori de risc de ordin social

Acestia includ:

- accesul la diferite toxice. Procurarea relativ usoara a tigaretelor, alcoolului, traficul liber de
droguri, anturajul nepotrivit si nu in ultimul rand toleranta crescuta a comunitatii, contribuie la
aparitia abuzului de toxice si dependenta adolescentilor. Prezenta alcoolului si a tigaretelor in
casa, are acelasi efect negativ asupra adolescentilor tentati sa incerce astfel de substante
- anturajul nepotrivit este un factor de risc foarte important in aparitia abuzului si dependentei la
adolescenti, deoarece grupul este mediul ideal de a experimenta astfel de substante toxice (mai
ales marijuana, alcool, droguri halucinogene)
- publicitatea prin media a alcoolului, tigaretelor sau drogurilor. Exista mentalitatea in randul
adolescentilor ca utilizarea toxicelor este la moda si creste popularitatea, succesul si sex-

Page 7
appealul. Farmaciile care elibereaza inadecvat medicamente care pot fi utlizate de adolescenti in
alte scopuri decat cele medicale, reprezinta de asemenea un factor de risc in aparitia dependentei
si abuzului de toxice la adolescenti.

Simptome
Uneori este destul de dificil pentru parinti sau membrii anturajului, sa identifice o problema
legata de consumul de toxice in randul adolescentilor. Unii parinti suspicioneaza eventuala
utilizare a drogurilor in cazul adolescentilor care prezinta un comportament anormal (negativism,
negare, izolare), cu toate ca acest comportament poate fi considerat normal la aceasta varsta. Este
destul de dificil sa se identifice un posibil abuz de toxice si nu este recomandat un comportament
extrem din partea parintilor ingrijorati.

Specialistii recomanda ca in momentul in care se suspicioneaza un eventual abuz de substante

toxice in randul adolescentilor, sa se observe cu atentie anumite modificari comportamentale
caracteristice pentru astfel de situatii (modificari de comportament, schimbarea lookului,
atitudinii fata de persoanele apropiate, etc).
Dintre semnele care pot aparea odata cu abuzul de toxice, amintim urmatoarele:

- atentie scazuta asupra infatisarii fizice si imbracamintii, precum si o igiena inadecvata

- pierderea apetitului alimentar si scadere inexplicabila in greutate
- hiperemie conjunctivala (ochi rosii), utilizarea inadecvata si frecventa a picaturilor pentru ochi
si a odorizantelor bucale (guma de mestecat, dropsuri mentolate)
- absenteism si performante scolara slabe
- pierderea interesului pentru anumite activitati scolare sau extrascolare, pentru sport sau alte
hobbyuri
- comportament care tradeaza incercarea de a ascunde un anumit secret
- indepartarea de membrii familiei si prieteni
- prieteni si anturaj nou, care nu sunt prezentati familiei
- comportament caracterizat prin minciuna si furt
- comportament dispretuitor fata de familie si prieteni
- atitudine ostila, violenta
- dezinteres si lipsa planurilor de viitor.

Profilaxie
Adolescentii care nu folosesc alcool sau droguri, au o sansa destul de mica sa consume astfel de
toxice la maturitate (in special droguri). Profilaxia consumului de toxice trebuie sa inceapa la o
varsta relativ mica (chiar din scoala primara) si consta in educatia familiala corespunzatoare,
incurajarea obiceiurilor sanatoase si promovarea unei bune comunicari familiale. Deoarece
adolescentii cu parintii care fac abuz de diferite toxice (alcool, tutun) sunt mai predispusi sa
devina la randul lor dependenti, este recomandat ca un astfel de comportament sa fie evitat in
prezenta copiilor.

Respectul fata de sine, relatiile familiale apropiate si exemplele pozitive, cresc increderea

Page 8
adolescentilor si ii incurajeaza pe acestia sa-si stabileasca prioritatile si sa ia deciziile corecte in
tot ceea ce fac.
Trebuie sa se retina ca pana la varsta de 9 ani, copilul si-a format o anumita atitudine asupra
folosirii toxicelor. Sunt recomandate urmatoarele sfaturi in educarea copiilor pentru a evita
consumul de toxice:

- oferirea unui model pozitiv de viata. Ca parinte, exista o mare responsabilitate in felul cum este
educat copilul, consumul in prezenta acestuia a alcoolului, tigarilor sau eventual al drogurilor,
pot influenta negativ optiunile viitoare ale acestuia. Daca unul dintre parinti sau ambii parinti au
o problema legata de consumul sau abuzul de toxice, este recomandat ajutorul medical
specializat (psihoterapie)
- impartasirea convingerilor proprii. Este foarte important ca parintii sa aibe incredere in
alegerile pe care le fac copii lor, de asemenea parintii nu trebuie sa contrazica convingerile
acestora. De multe ori exista o anumita influenta a parintilor asupra tuturor activitatilor
adolescentului. Parintii pot utiliza diferite metode prin intermediul carora pot sa explice copiilor
pericolul si consecintele utilizarii toxicelor
- implicarea activa in educarea copilului. Pastrarea unei legaturi emotionale apropiata cu copilul
este destul de dificila, in special la varsta adolescentei cand acestia doresc mai multa
independenta si intimitate. Este important ca orice parinte sa cunoasca prietenii din anturajul
copilului si de asemenea cum isi petrece acesta timpul liber. Stabilirea unui orar adecvat si
petrecerea timpului liber in familie, este o optiune atunci cand se doreste supravegherea indirecta
a copiilor. Parintii trebuie sa ii ingaduie copilului sa se implice in activiattile familiale si de
asemenea sa se tina cont si de parerea acestuia in anumite stabilirea anumitor decizii care privesc
intreaga familie
- perseverenta si corectitudinea fata de copil. Extremele in educatia copilului (toleranta mare,
respectiv pedepse prea aspre), pot creste riscul de consum si abuz de toxice in viitor. Nu sunt
recomandate pedepsele fizice sau psihice ci mai degraba trebuie gasite alte alternative in
pedepsirea copiilor (implicarea in atributiile casnice, cititul suplimentar). De asemenea, atunci
cand este necesar, trebuie rasplatite si laudate anumite realizari scolare sau extrascolare
- incurajarea anumitor activitati. Parintii trebuie sa-si incurajeze copii in desfasurarea anumitor
activitati precum, sportul, activitatile religioase, cercurile de studiu sau cercurile artistice. Acest
lucru creste increderea in sine si ii face pe copii sa se simta utili si de asemenea sa foloseasca cat
mai util timpul liber
- oferirea tuturor informatiilor necesare. Orice parinte trebuie sa se informeze personal asupra
riscurilor utilizarii toxicelor si nu trebuie sa tina cont de eventualele informatii eronate oferite de
anumite persoane mai putin competente. De asemenea parintii nu trebuie sa compare experienta
proprie cu cea a copilului sau, deoarece fiecare individ este unic in felul sau. Orice parinte care
suspicioneaza utilizarea toxicelor in randul copilului sau, trebuie sa apeleze la ajutor specializat,
nefiind indicat ca acesta sa rezolve singur problema, deoarece in cazul in care exista un abuz de
toxice, fie el acut sau cronic, este necesar tratamentul specializat (dezintoxicare si psihoterapie).
Parintii trebuie sa cunoasca si semnele fizice sau psihice care apar in abuzul de toxice, pentru a
evita in timp util posibilele complicatii (tulburari de dezvoltare psihosomatica, tulburari
psihiatrice, intoxicatii acute cu coma si deces).

Consultul de specialitate

Page 9
In cazul in care se suspicioneaza consumul sau abuzul de toxice in randul adolescentilor, trebuie
sa se ofere o importanta mare tuturor semnelor si simptomelor care pot aparea inaintea stabilirii
unui consult de specialitate. Acest lucru va usura diagnosticul specialistilor.

Specialistii care pot diagnostica si trata abuzul si dependenta de substante toxice, sunt:

- medicul de familie
- medicul generalist
- medicul de medicina interna
- medicul pediatru
- psihologul
- medicul psihiatru
- asistentul social specializat in abordarea adolescentilor care fac abuz de substante toxice.
In cazul in care medicul suspicioneaza un eventual abuz de toxice al adolescentului, anamneza si
examenul fizic general au o importanta mare in stabilirea diagnosticului. Intrebarile legate de
atitudinea adolescentului fata de alcool sau droguri, comportamentul inadecvat al acestuia sau
evidentierea unui istoric pozitiv pentru utilizarea toxicelor, sunt parte a anamnezei si pot
evidentia anumite semne caracteristice abuzului sau dependentei de toxice. Adolescentul si
familia acestuia au dreptul la intimitate si confidentialitate privind informatiile oferite medicului.

Testele de toxicologie (analiza sangelui, urinii, parului) nu sunt folosite in mod curent in
stabilirea diagnosticului. Aceste teste nu se pot efectua fara acordul parintilor, deseori sunt
realizate la cererea acestora. Cu toate acestea nu este suficient consimtamantul parintilor, fiind
necesara de asemenea si suspiciunea medicala sau legala a testarii toxicologice.

Deoarece unele afectiuni psihiatrice precum sindromul de hipereactivitate asociat cu deficit de

atentie, depresia, sindromul disritmic, tulburarile anxios depresive si tulburarile de stres
posttraumatic, sunt frecvente in randul adolescentilor cu abuz de substante toxice (droguri), este
necesara si o evaluare corespunzatoare psihiatrica. Prezenta unor astfel de afectiuni fac
tratamentul mult mai dificil, deoarece deseori este necesar si un tratament specific pentru
sindroamele psihiatrice asociate.

Diagnostic precoce
Medicul de familie poate sa intrebe orice copil trecut de varsta de 9 ani, despre atitudinea
acestuia in legatura cu folosirea alcoolului, tigaretelor sau a altor toxice. Aceste discutii trebuie
continuate pe parcursul vizitelor regulate la medicul de familie, astfel incat sa se poata
diagnostica la timp un eventual abuz. Profilaxia la varste cat mai mici este extrem de utila,
deoarece majoritatea adolescentilor incep consumul toxicelor la aceste varste. Medicul de familie
are obligatia sa recomande tratamentul de specialitate si parintilor care consuma diferite toxice.
Cu cat tratamentul este initiat mai precoce in randul parintilor consumatori de toxice, cu atat
riscul ca si copii acestora sa devina dependenti este mai mic.
Tratamentul adecvat in cazul adolescentilor cu abuz de substante toxice
Majoritatea adolescentilor nu renunta la consumul de toxice din proprie initiativa, fiind astfel
necesar tratamentul de specialitate. De aceea este foarte important ca tratamentul sa fie
personalizat pentru fiecare adolescent in parte (in special cel care include consilierea

Page 10
psihologica). Trebuie sa se identifice de asemenea cu precizie si substanta care este folosita de
adolescent, deoarece tratamentul de dezintoxicare difera de la un drog la altul.
Tratamentul adecvat in functie de nivelul de folosire al toxicului
In cazul in care adolescentul doar a experimentat consumul de alcool, tigarete, substante toxice
inhalatorii sau diferite droguri, deseori este suficienta o educatie corespunzatoare pentru a evita
consumul viitor de toxice. Este de asemenea important ca adolescentul sa fie informat asupra
efectelor nocive pe care toxicele le au asupra sanatatii proprii, cat si asupra implicatiilor legale si
sociale legate de abuzul de toxice. Exista diferite centre specializate care vin in ajutorul
adolescentilor cu astfel de probleme si care ofera de asemenea si sprijinul necesar familiilor
acestora.

La un astfel de nivel, la care doar s-a experimentat un toxic, este utila implicarea adolescentului
in diferite activitati scolare sau extrascolare (diferite hobbyuri, cercuri artistice, sporturi), care
impreuna cu sprijinul familial adecvat (petrecerea timpului liber impreuna cu familia, implicarea
in responsabilitatile casnice, etc) ajuta adolescentul sa treaca mai usor peste acest impas si il
ajuta sa-si dezvolte anumite aptitudini care il vor feri pe viitor de anumite tentatii nedorite.

In cazul in care exista un consum regulat de toxice la un adolescent, este necesar tratamentul
medical specializat. Acest stadiu este caracteristic adolescentilor cu diferite probleme de ordin
emotional astfel ca in aceste situatii trebuie cautata cauza pentru a trata corect abuzul. Este
recomandata inscrierea intr-un program al unui centru specializat in tratamentul adolescentilor cu
astfel de probleme. Se recomanda asocierea psihoterapiei (individuala si de grup), precum si
gasirea unor activitati care sa intareasca respectul de sine si care sa-i ocupe acestuia timpul liber.

In cazul in care este identificat un abuz sau o dependenta de toxice, este necesar un tratament
indelungat, impartit pe mai multe etape si care necesita o perioada de recuperare mai
indelungata. In acest caz trebuie sa se acorde o atentie speciala simptomelor de sevraj (care apar
in momentul opririi consumului de toxic). De exemplu, in cazul unui adolescent care este
dependent de heroina sau o alta substanta pe baza de opiacee, este necesara administrarea
metadonei pe tot parcursul dexintoxicarii (substanta inrudita, dar care nu creeaza dependenta la
fel de puternica precum heroina). Metadona ajuta la controlul simptomeleor de sevraj cauzate de
abuzul de opiacee.

Tratamentul medicamentos trebuie obligatoriu asociat cu psihoterapia, care ajuta adolescentul sa-
si controleze pornirile violente, diminueaza simptomele depresiei si elibereaza sentimentele de
frustrare.
In final nu trebuie sa se uite ca sprijinul familiei este extrem de important pe toata perioada
recuperarii.
Reabilitarea adolescentilor cu abuz si dependenta de toxice
Exista mai multe tipuri de programe adresate adolescentilor care au probleme legate de abuzul si
dependenta de substante toxice.
Programe care necesita internarea pacientului
Acest tip de program este extrem de bine structurat si foarte bine supravegheat. Exista diferite
centre specializate dar si anumite spitale care ofera posibilitatea inscrierii intr-un astfel de
program. Adolescentul este internat intr-un astfel de centru pentru o perioada de aproximativ 4
saptamani. Un astfel de program are si un tratament suplimentar de recuperare si incurajare, util

Page 11
in convalescenta adolescentului.
Denumirile generice ale programelor de acest tip sunt bazate pe principiile terapiei de grup
(Alcoolicii Anonimi sau Narcomanii Anonimi).

Un alt tip de terapie care necesita internarea pacientului intr-un spital, sunt programele de terapie
comunitara. Acesta poate dura aproximativ 2 ani iar majoritatea adolescentilor tratati in aceasta
modalitate, aleg sa lucreze la randul lor intr-un astfel de program.

Programe care nu necesita internarea pacientului

Aceste programe variaza destul de mult si implica psihoterapie asociata cu terapie familiala.

- programul pentru tratamentul zilnic, necesita petrecerea a cel putin 8 ore pe zi, in centrul de
recuperare, ca apoi pacientul sa-si petreaca noaptea acasa. Aceste programe au de obicei aceleasi
componente ca si programele care necesita internarea pe o perioada mai lunga (terapie
individuala si terapie familiala, terapie de grup). Avantajul acestui tip de program, sunt costurile
mai mici.
- programele de "reabilitare in 12 pasi", sunt recomandate in cazul pacientilor care nu necesita
internare si tratament intensiv. Acest tip de program are o durata variabila si necesita urmarea
atenta a mai multor etape, pe parcursul a mai multor saptamani
- programele de reabilitare ambientala, sunt de asemenea utile in tratamentul si recuperarea
adolescentilor cu dependenta si abuz de toxice. Acestea consta in organizarea unor tabere cu
diferite locatii geografice, unde adolescentii pot avea parte de un tratament asemanator oricarui
centru de reabilitare specializat. O astfel de experienta il ajuta pe adolescent sa-si controleze
furia si sa-si imbunatateasca relatiile cu prietenii si familia. Ca si majoritatea programelor de
reabilitare, acest program are o componenta de tratament si reabilitare psihica (terapie
individuala si de grup)

Alegerea programului de reabilitare, se face pentru fiecare adolescent in parte si trebuie sa tina
cont de caracteristicile comportamentale, de tipul abuzului si de problemele personale sau
familiale. De asemenea tratamentul trebuie sa-i ofere adolescentului sansa de a-si continua
educatia si de a avea o viata cat se poate de normala. Majoritatea adolescentilor doresc sa-si
continue studiile odata cu terminarea tratamentului. In cazul in care tratamentul are o durata mai
lunga, nu este recomandata intreruperea studiilor in perioada de reabilitare (dupa dezintoxicare si
psihoterapie). Continuarea studiilor creste increderea in sine si ofera sansa unei realizari
academice in viitor. Activitatile scolare trebuie combinate cu cele extrascolare si de asemenea cu
psihoterapia de intretinere.

Abuzul si dependenta de toxice este o problema care nu afecteaza doar adolescentul ci si familia
acestuia. Deseori poate fi utila terapia familiala, astfel ca parintii aleg sa participe la anumite
programe special concepute in acest scop. Acest tip de terapie de grup este utila, deoarece ii ajuta
pe parinti sa inteleaga mai bine implicatiile consumului si abuzului de toxice si nu in ultimul
rand, ii poate ajuta pe acestia sa stabileasca o relatie apropiata cu adolescentul.
Recaderile asociate consumului si abuzului de toxice
Stoparea consumului de alcool, tigari sau alte droguri, este doar primul pas in reabilitarea
completa a adolescentului. Deseori exista si o dependenta psihica pentru substanta respectiva
(legata de anumite probleme emotionale), de aceea este destul de dificil sa se faca profilaxia unor
eventuale recaderi.

Page 12
Recaderile sunt destul de frecvent intalnite in randul adolescentilor cu abuz de toxice si nu
trebuie considerate ca un esec al tratamentului. Majoritatrea acestor recaderi apar in primele 3
luni dupa tratament si necesita reluarea acestuia. In acest caz, perioada de recuperare poate dura
mai mult.

Exista mai multe modalitati care il pot ajuta pe adolescent sa ramana abstinent si sa evite
eventualele recaderi:
- programul de recuperare prelungit, il ajuta pe adolescent sa-si dezvolte anumite abilitati care il
vor ajuta sa treaca peste situatiile de criza si il vor feri de eventualele recaderi
- tratametul este complet daca adolescentul nu a mai consumat toxice pentru o perioada mai
lunga de 1 an (chiar 2 ani), acest interval necesitand o atentie speciala din partea specialistului si
a familiei, dat fiind faptul ca adolescentul are o vulnerabilitate crescuta si riscul recurentelor este
mare
- gasirea unor activitati extrascolare sau a unui hobby, pentru a ocupa cat mai util timpul liber al
adolescentului
- tratamentul psihiatric adecvat. Adolescentii care au o problema legata de abuzul de substante
toxice, asociaza deseori si anumite afectiuni psihiatrice precum depresia, tulburarea de
hipereactivitate asociata cu deficit de atentie, tulburarea stresului posttraumatic sau tulburarea
anxios depresiva. Toate aceste afectiuni necesita tratament de specialitate (atat medicamentos cat
si psihiatric). Tratarea corecta a tulburarilor de acest fel, scade riscul recidivelor de consum si
abuz de toxice.
Atitudinea fata de adolescentii cu abuz si dependenta de toxice
In cele mai multe cazuri, familia are o influenta destul de mare asupra copiilor si asupra
deciziilor pe care acestia le iau, de aceea este recomandat ca informarea si discutiile legate de
consumul de toxice sa faca parte din educatia copilului.

Educarea corecta a copilului

Sunt recomandate urmatoarele:

- evaluarea factorilor de risc. Parintii trebuie sa discute cu copii despre eventualele riscuri care
pot duce la dependenta de substante toxice (adictie). Trebuie sa se discute si despre istoricul
familial pozitiv pentru un eventual abuz si despre consecintele acestuia
- analiza consecintelor persoanle. Orice parinte trebuie sa-i explice copilului ca anumite decizii
pot sa le afecteze negativ intreaga viata. De exemplu, sexul neprotejat, care poate duce la o
sarcina nedorita sau la contactarea unei boli cu transmitere sexuala. Tot asa, consumul ocazional
de toxice, poate duce la abuz si dependenta, care au un impact negativ asupra vietii in general
- explicarea consecintelor legale este de asemenea importanta, deoarece incidentele care apar
secundar acestui comportament, pot avea de asemenea un impact negativ asupra vietii
- educatia legata de comportametul in societate. Parintii trebuie sa-si educe copii in asa fel incat
acestia sa stie sa se comporte cu ocazia anumitor evenimente sociale sau familiale.
Adolescentilor trebuie sa li se explice ca un consum de toxice (tutun, alcool sau droguri) nu
creste popularitatea si nu rezolva anumite probleme legate de scoala familie sau anturaj. Este
foarte important ca adolescentii sa stie sa se fereasca si de ocaziile care implica un eventual
consum accidental de droguri (drogurile dizolvate in bauturi, destul de frecvent intalnite in
barurile de noapte).

Evaluarea corecta si rapida a situatiei in cazul abuzului de toxice

Page 13
Orice consum de alcool, tutun sau droguri in copilarie sau adolescenta trebuie considerat ca o
adevarata problema si trebuie luate anumite masuri inaintea aparitiei unui eventual abuz sau
dependente care sunt mult mai greu de tratat. Daca se suspicioneaza un eventual consum de
toxice nu trebuie sa se amane prea mult consultul de specialitate.

NOTA: exista anumite teste toxicologice care se pot realiza chiar si ambulator (acasa), dar si in
clinicile specializate si care pot identifica un eventual consum de substante toxice (droguri).
Aceste teste se realizeaza prin analizarea urinii si pot identifica droguri precum amfetamina,
matamfetamina, opiaceele, marijuana si cocaina (un test pozitiv poate insemna prezenta oricarei
dintre aceste substante). Aceste teste sunt rar folosite pentru depistarea unui eventual abuz si
necesita confirmarea unui laborator specializat de toxicologie care poate identifica fiecare
substanta in parte. Testele de acest tip sunt utile pe perioada tratamentului si recupararii
pacientului si sunt realizate sub stricta supraveghere medicala.
In cazul in care este necesar tratamentul de specialitate sunt recomandate urmatoarele:

- instituirea cat mai rapid posibil a tratamentului specializat. Parintii trebuie sa discute cu
specialistul toate optiunile terapeutice si sa decida impreuna cu acesta metoda cea mai buna
pentru fiecare caz in parte
- implicarea parintilor in tratamentul si recuperarea adolescentului. Parintii trebuie sa ofere
copiilor sprijinul psihic necesar pe toata perioada recuperarii si nu trebuie sa recurga la diferite
pedepse care pot afecta negativ evolutia acestora
- terapia familiala este de asemenea recomandata, deoarece in cazul unui eventual abuz sunt
afectati toti membrii familiei. Este util ca membrii familiei sa cunoasca implicatiile consumului
de droguri sa invete sa-si ajute copilul si sa-l fereasca pe acesta de eventualele recidive
- stabilirea planurilor de viitor este importanta odata cu terminarea tratamentului si consta in
reevaluarea anumitor aptitudini, care pot fi utile si pot ajuta adolescentul sa-si continue studiile si
sa-si faca un scop in viata
- profilaxia recidivelor. Majoritatea adolescentilor au cel putin o recadere dupa terminarea
tratamentului initial. Recaderile sunt frecvente deoarece dependenta si abuzul de substante toxice
sunt considerate afectiuni cronice. Nu trebuie sa se uite ca recaderile nu sunt considerate un esec
al tratamentului initial, de aceea sprijinul familiei si prietenilor pe toata aceasta perioada este
extrem de important.

Accidentul ischemic tranzitor

Generalitati

Page 14
Sus
Vezi galerie foto

Un accident ischemic tranzitor este un semn care poate anunta

aparitia unui accident vascular cerebral constituit. Accidentul
ischemic tranzitor apare cand fluxul sanguin catre o parte a
creierului este temporar redus sau blocat (obstructie partiala sau
totala) adesea, datorita unui cheag de sange. Aceasta obstructie
produce aceleasi simptome cu cele ale unui accident vascular
cerebral constituit, dar diferenta este ca fluxul de sange se
restabileste in cateva minute si simptomele dispar complet. Spre
deosebire de accidentul ischemic tranzitor, in accidentul vascular cerebral constituit obstructia nu
dispare, fluxul de sange nu se restabileste, iar leziunile cerebrale care apar sunt definitive.
Desi manifestarile accidentului ischemic tranzitor sunt temporare si dispar complet, pacientul
necesita obligatoriu un consult medical pentru stabilirea diagnosticului si tratamentului
corespunzator, cu scopul de a impiedica aparitia unui accident vascular cerebral constituit.
Multi pacienti nu stiu ca au avut un accident ischemic tranzitor pana la efectuarea unei
consultatii medicale, in general pentru un alt motiv, ocazie cu care, medicul, pe baza relatarilor
pacientului poate stabili un diagnostic retrospectiv.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Factori de risc

4. Simptome

5. Consult de specialitate

6. Medici specialisti recomandati

7. Investigatii

8. Tratament

9. Evolutie

10. Profilaxie

Cauze
Cea mai frecventa cauza a accidentului ischemic tranzitor este reprezentata de cheagurile
sanguine care blocheaza temporar fluxul de sange catre creier. Cheagurile de sange se pot forma

Page 15
din diverse cauze.
Un cheag de sange se poate forma intr-o artera care iriga creierul. In general sunt susceptibile
arterele care prezinta pe pereti placi de aterom datorita procesului de arterioscleroza.
Alte cauze care pot produce leziuni ale peretilor vaselor sanguine mici de la nivelul creierului
sunt hipertensiunea arteriala netratata sau prost tratata si diabetul zaharat.
Un cheag sanguin se poate forma si intr-o alta parte a corpului (frecvent in cavitatile inimii) si de
acolo prin migrare intravasculara poate ajunge la nivelul unui artere cerebrale pe care o
blocheaza partial sau total. Cheagurile sanguine pot apare:
- dupa un atac cardiac (infarct miocardic acut)
- ca rezultat al altor afectiuni cardiace care perturba fluxul normal de sange la nivelul inimii cum
sunt: tulburarile de ritm cardiac (cel mai frecvent fibrilatia atriala cronica), afectiunile valvelor
cardiace si insuficienta cardiaca.
In plus, o artera poate fi partial obstruata de o placa de aterom, care reduce fluxul de sange catre
creier pana la un nivel critic, ceea ce duce la aparitia simptomelor accidentului ischemic
tranzitor.

Cauze mai rare de producere a accidentului ischemic tranzitor prin formarea unor cheaguri
sanguine sunt:
- agregate de bacterii, celule tumorale sau bule de aer, care patrund in interiorul vaselor si
perturba fluxul sanguin
- afectiuni ale celulelor sanguine cum sunt policitemia (prezenta in sange, a unui numar mai mare
de globule rosii decat cel normal) sau siclemia (prezenta in sange a globulelor rosii cu forme
anormale)
- inflamatii ale peretelui vascular care se pot datora unor afectiuni ca sifilis, tuberculoza sau alte
boli inflamatorii cronice.
Un traumatism la nivelul capului sau gatului poate conduce la leziuni ale vaselor sanguine ceea
ce poate duce la aparitia unui accident ischemic tranzitor.

Factori de risc
Factorii care cresc riscul de aparitie a unui accident ischemic tranzitor si a unui accident vascular
cerebral sunt identici. Acestia se impart in factori care pot fi modificati prin tratament si
schimbarea modului de viata si factori ce nu pot fi modificati.

Factorii care pot fi modificati sunt:

- hipertensiunea arteriala
- fumatul si fumatul pasiv (o persoana nefumatoare care inhaleaza fumul) care cresc riscul de
aparitie a accidentului ischemic tranzitor, accidentului vascular cerebral si accidentului acut
coronarian
- nivelul sanguin crescut al colesterolului (hipercolesterolemia)
- nivelul sanguin crescut al trigliceridelor (hipertrigliceridemia)
- consumul excesiv de alcool
- utilizarea anticonceptionalelor orale, in special la femeile fumatoare sau care au avut anterior o
afectiune produsa de cheaguri sanguine
- sedentarismul
- utilizarea cocainei.

Page 16
Factorii de risc care nu pot fi modificati sunt:
- varsta: cele mai multe atacuri ischemice tranzitorii apar dupa 60 ani
- istoricul familial: persoanele care au rude ce au suferit un accident ischemic tranzitor sau un
accident vascular cerebral au un risc crescut
- antecedentele personale de accidente ischemice tranzitorii: persoanele care au avut un accident
ischemic tranzitor sau un accident vascular cerebral au un ric crescut de a face iarasi una dintre
aceste boli
- boli care cresc riscul de aparitie a accidentelor ischemice tranzitorii cum sunt: hipertensiunea
arteriala, diabetul zaharat, ateroscleroza in special cea carotidiana (afecteaza arterele carotide
care iriga creierul cu sange), fibrilatia atriala cronica, boala ischemica coronariana, insuficienta
cardiaca si afectiunile valvelor cardiace (valvulopatii)
- afectiuni care produc agregarea celulelor sanguine si formarea de cheaguri cum sunt
policitemia (prezenta in sange, a unui numar mai mare de globule rosii decat cel normal) sau
siclemia (prezenta in sange a globulelor rosii cu forme anormale).
Unele studii recente sugereaza ca este posibil ca infectiile sa declanseze aparitia unei inflamatii
la nivelul peretelui arterial, inflamatie care poate conduce la ateroscleroza si consecutiv, la
cresterea riscului de aparitie a unui accident acut coronarian sau accident vascular cerebral.

Simptome
Manifestarile (simptomele) accidentului ischemic tranzitor apar brusc si sunt totdeauna
temporare. Ele dispar cel mai frecvent in 10-20 minute. Manifestarile accidentului ischemic
tranzitor sunt identice cu cele ale accidentului vascular cerebral constituit. Ele depind de
regiunea creierului care este afectata. Cele mai frecvente manifestari ale accidentului ischemic
tranzitor sunt:
- slabiciune musculara sau incapacitatea de a misca o regiune (mana, picior, fata) sau intreaga
jumatate afectata a corpului
- amorteli, furnicaturi, fasciculatii musculare sau resimtirea unei greutati la nivelul unei jumatati
a corpului
- tulburari de vedere manifestate prin: vedere incetosata, vedere dubla (pacientul priveste un
obiect si vede doua imagini identice), vedere colorata (perceperea unor culori care nu exista) sau
pierderea completa a vederii
- dificultati de vorbire, de intelegere sau de gasire a unor cuvinte
- vertij (ameteala) care poate fi atat de sever incat pacientul nu poate sta in picioare
- astenie, slabiciune, nesiguranta in mers
- caderea pacientului, datorita pierderii bruste a fortei musculare la nivelul membrelor inferioare.
Accidentul ischemic tranzitor nu este totdeauna usor de recunoscut deoarece, uneori,
manifestarile pot fi puse pe seama altor afectiuni. Cu toate acestea este necesar ca orice accident
ischemic tranzitor sa fie recunoscut si tratat corespunzator pentru a preveni aparitia unui accident
vascular cerebral constituit.

Consult de specialitate

Page 17
Serviciul de ambulanta trebuie solicitat imediat in una dintre urmatoarele situatii:
- slabiciune musculara, amorteli, furnicaturi sau incapacitatea de a misca o regiune (mana, picior,
fata) sau intreaga jumatate afectata a corpului
- fasciculatii musculare sau resimtirea unei greutati la nivelul unei jumatati a corpului
- tulburari de vedere manifestate prin: vedere incetosata, vedere dubla (pacientul priveste un
obiect si vede doua imagini identice), vedere colorata (perceperea unor culori care nu exista) sau
pierderea completa a vederii
- dificultati de vorbire, de intelegere sau de gasire a unor cuvinte
- vertij (ameteala) care poate fi atat de sever incat pacientul nu poate sta in picioare, astenie,
slabiciune, nesiguranta in mers
- caderea pacientului datorita pierderii bruste a fortei musculare la nivelul membrelor inferioare.
Medicul curant trebuie solicitat imediat daca:
- pacientul a avut simptome de accident ischemic tranzitor, chiar daca acestea au disparut
complet
- pacientul care a avut un accident ischemic tranzitor sau un accident vascular cerebral si face
tratament anticoagulant cu aspirina sau alt medicament, prezinta semne de sangerare
- pacientul crede ca a avut un accident ischemic tranzitor dar nu a reusit inca sa discute cu
medicul sau curant despre acesta.

Medici specialisti recomandati

Medicii care pot diagnostica si trata un accident ischemic tranzitor sunt:
- medicul de familie
- medicul neurolog
- medicul de urgenta
- medicul internist.
Alti medici care pot fi consultati in aceste situatii sau daca este necesara o interventie
chirurgicala sunt:
- medicul neurochirurg
- medicul cardiolog
- medicul specialist in chirurgie vasculara.

Expectativa vigilenta

Atitudinea de expectativa vigilenta nu este indicata in cazul simptomelor care pot sugera un
accident ischemic tranzitor. Aparitia oricarui simptom sau semn de accident ischemic tranzitor
trebuie considerata o urgenta medicala si in consecinta trebuie consultat imediat medicul.

Investigatii
Pacientul care are sau a avut un accident ischemic tranzitor trebuie evaluat imediat. Scopul
evaluarii este:
- depistarea altor cauze care pot produce aceste manifestari cum sunt: un accident vascular
cerebral, hipoglicemia (scaderea nivelului glucozei sanguine) in special la diabetici sau paralizia
Bell

Page 18
- evidentierea unui cheag sanguin
- evaluarea necesitatii unei interventii chirurgicale pentru dezobstruarea (desfundarea) arterei
blocate, interventie numita endarterectomie carotidiana.
Daca simptomatologia a disparut complet in momentul consultatiei, este posibil ca rezultatul
examenului fizic sa fie normal, iar diagnosticul va fi pus pe baza anamnezei (relatarea
pacientului) si a investigatiilor specifice.
In cazul suspectarii unui accident ischemic tranzitor, pot fi necesare una sau mai multe dintre
urmatoarele investigatii:
- computer tomografie craniana, pentru a verifica daca exista semne de hemoragie intracraniana,
semne de accident vascular cerebral sau alte cauze care ar putea explica un tremor
- rezonanta magnetica nucleara (RMN) cerebrala.

Alte investigatii pot fi necesare pentru identificarea unei cauze care ar putea produce un accident
ischemic tranzitor. Daca este suspectata obstructia unei artere carotide pot fi necesare investigatii
ca:
- ecografie Doppler
- angioRMN.
Un accident ischemic tranzitor poate fi produs de un cheag sanguin produs de o afectiune
cardiaca. In aceste cazuri pot fi necesare investigatii ca:
- radiografie toracica: pentru aprecierea marimii si formei cordului
- electrocardiograma sau monitorizare Holter (inregistrarea electrocardiogramei si a valorilor
tensiunii arteriale pe o perioada de 24 ore); aceste investigatii pot evidentia foarte exact existenta
tulburarilor de ritm cardiac
- ecocardiografia pentru examinarea cavitatilor cardiace si a fluxului de sange la nivelul lor
- determinarea nivelului seric al colesterolului si trigliceridelor (valorile crescute ale acestora pot
creste riscul de aparitie a cheagurilor sanguine si a aterosclerozei).

Tratament
Tratament - Generalitati

Pacientul care a avut un accident ischemic tranzitor va avea nevoie, foarte probabil, de un
tratament pentru prevenirea formarii cheagurilor sanguine. Daca exista obstructii semnificative
ale arterelor carotide, foarte frecvent, va fi necesara o interventie chirurgicala pentru readucerea
la normal a lumenului vasului obstruat. Daca pacientul sufera de hipertensiune arteriala, diabet
zaharat sau hipercolesterolemie, fiecare dintre aceste afectiuni va necesita tratamentul
corespunzator.

Tratament initial

Orice persoana care prezinta simptome sugestive pentru un accident ischemic tranzitor va
necesita imediat asistenta medicala. Chiar daca simptomatologia dispare complet este necesara o
consultatie medicala in cel mai scurt timp posibil. Un accident ischemic tranzitor este un semn de
alarma care poate anunta aparitia, in curand, a unui accident vascular cerebral, iar instituirea
precoce a tratamentului corespunzator poate preveni aparitia accidentului vascular cerebral. 14%
dintre pacientii care au avut un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor, vor

Page 19
face in urmatorul an inca un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor.
Tratamentul va urmari sa previna formarea cheagurilor sanguine. Medicamentele utilizate sunt:
aspirina, clopidogrel, dipiridamol asociat cu aspirina, warfarina sau acenocumarol.
Daca exista obstructii semnificative ale arterelor carotide, foarte frecvent, va fi necesara o
interventie chirurgicala pentru readucerea la normal a lumenului vasului obstruat
(endarterectomie carotidiana). Endarterectomia carotidiana este indicata pacientilor care nu au
avut un accident ischemic tranzitor dar care au o stenoza (ingustare a lumenului) semnificativa a
arterei carotide. Alta posibilitate pentru tratamentul stenozei carotidiene este angioplastia urmata
de montarea unui stent. Aceasta metoda este mai frecvent utilizata pentru repermeabilizarea
arterelor care iriga cordul (arterele carotide). Aceasta metoda de tratament se realizeaza prin
introducerea in interiorul arterei stenozate a unui tub subtire, numit cateter, care are la capat un
balonas; cand balonasul ajunge in zona arteriala stenozata este umflat si astfel se produce largirea
zonei ingustate. Ulterior in zona unde s-a facut dilatatia cu balonas, medicul plaseaza, in
interiorul arterei, un dispozitiv denumit stent care are rolul de a mentine artera deschisa si a
preveni restenozarea.

Tratament de intretinere

Tratamentul de intretinere urmareste prevenirea aparitiei unui alt accident ischemic tranzitor sau
unui accident vascular cerebral ca si reducerea factorilor de risc pentru accidentul vascular
cerebral.
Acest tratament are mai multe componente in functie de celelalte afectiuni pe care le mai
prezinta pacientul:
- mentinerea valorilor tensiunii arteriale in limite normale la pacientii hipertensivi, prin
administrarea de medicamente antihipertensive si regim alimentar hiposodat
- administrarea de aspirina sau alte antiagregante plachetare pentru a preveni un accident
vascular cerebral
Studiile au aratat ca tratamentul zilnic cu aspirina sau alte antiagregante plachetare, ca aspirina
asociata cu dipiridamol, la pacientii care au avut un accident ischemic tranzitor, un accident
vascular cerebral sau au suferit o endarterectomie, poate preveni aparitia unui alt accident
vascular cerebral.
- tratamentul anticoagulant (cu warfarina sau acenocumarol) este indicat la pacientii cu fibrilatie
atriala
Pacientii cu fibrilatie atriala, care au avut un accident ischemic tranzitor, necesita tratament
anticoagulant pentru reducerea riscului de aparitie a unui accident vascular cerebral. Studiile
recente au aratat ca, pentru acesti pacienti, anticoagulantele sunt mai eficiente decat
antiagregantele plachetare in prevenirea aparitiei unui accident vascular cerebral.
- totusi, unii pacienti nu pot lua anticoagulante
In aceste cazuri, foarte probabil, este necesara administrarea altor medicamente pentru reducerea
riscului de aparitie a unui accident vascular cerebral. In cazul pacientilor cu hipercolesterolemie
sunt indicate statinele (medicamente care reduc nivelul seric al colesterolului). Multe studii au
aratat ca statinele reduc semnificativ riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral la
pacientii care au avut un accident ischemic tranzitor. Statinele protejaza impotriva aparitiei unui
accident vascular cerebral chiar la pacientii care nu au o boala cardiaca sau hipercolesterolemie.
- controlul diabetului zaharat (valorile glicemiei trebuie mentinute in limite normale sau foarte
aproape de aceste valori; acest deziderat se obtine prin tratament cu antidiabetice orale sau

Page 20
insulina, regim alimentar adecvat si exercitii fizice)
- pacientul trebuie sa isi schimbe stilul de viata.

Aceste schimbari vizeaza:

- intreruperea fumatului (fumatorii au un risc mult mai mare de a face un accident vascular
cerebral comparativ cu cei care au renuntat la fumat; pacientii care vor sa renunte la fumat pot
apela la programe specializate in acest domeniu, tratamente medicamentoase si consiliere
(sfatuire) de specialitate)
- mentinerea greutatii corporale in limite normale (supraponderalitatea sau obezitatea cresc riscul
de aparitie a hipertensiunii arteriale, afectiunilor cardiace sau diabetului zaharat, toate acestea
fiind factori de risc pentru accidentul vascular cerebral sau accidentul ischemic tranzitor)
- dieta echilibrata: saraca in colesterol, grasimi saturate si sare, scaderea consumului de grasimi
animale, cresterea consumului de legume si fructe care aduc un aport crescut de potasiu si
vitamine B, C, E si riboflavina
- exercitiile fizice efectuate regulat scad riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral (cel
mai simplu exercitiu fizic este mersul pe jos)
- consumul de alcool in cantitati scazute sau moderate (1/saptamana - 2/zi) scade riscul de
aparitie a unui accident vascular cerebral prin mecanism ischemic (prin blocarea unei artere
cerebrale); consumul excesiv de alcool creste riscul de accident vascular cerebral.
Este necesara urmarirea semnelor de sangerare in special la pacientii care fac tratamente pentru
prevenirea coagularii sangelui - care la randul sau impiedica aparitia cheagurilor sanguine.
Aceste medicamente pot fi: warfarina, acenocumarol, ticlopidina, aspirina asociata sau nu cu
dipiridamol, sau clopidogrel. Cand apar sangerari frecvente si in cantitate mare la periajul dentar
este necesara consultarea medicului.

Tratament in cazul agravarii bolii

Daca pacientul a avut mai multe accidente ischemice tranzitorii succesive este necesara
spitalizarea, deoarece riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral este foarte mare.
Tratamentul de urgenta pentru un accident vascular cerebral are eficienta maxima daca este
inceput in primele 3 ore de la debutul simptomelor.

Urmarirea pacientilor cu accident ischemic tranzitor

Dupa un accident ischemic tranzitor pacientul trebuie evaluat clinic si paraclinic si in functie de
rezultate, pacientul poate fi tratat si urmarit in ambulatoriu sau daca riscul de aparitie a unui
accident vascular cerebral este mare, necesita internare. Internarea in spital este indicata in
urmatoarele cazuri:
- pacienti care au avut accidente ischemice tranzitorii succesive
- pacienti care au avut un accident ischemic tranzitor si prezinta si o afectiune cardiaca (ex.
fibrilatie atriala)
- pacienti la care simptomatologia arata ca este afectata o mare zona a creierului
- pacienti la care simptomele dureaza peste 1 ora
- pacienti batrani, care au factori de risc semnificativi ca: diabet zaharat sau afectiuni cardiace
decompensate.

Page 21
Tratament ambulator (la domiciliu)

Tratamentul la domiciliu nu este adecvat in cazul unui accident ischemic tranzitor. Persoana care
crede ca are simptome sugestive pentru un accident ischemic tranzitor nu trebuie sa incerce sa se
trateze singura la domiciliu. Este necesar sa solicite serviciul de urgenta (serviciul de ambulanta
sau camera de garda de la spital) cand apar primele simptome. Tratamentul inceput precoce poate
preveni aparitia unui accident vascular cerebral.
In cazul pacientilor care au avut un accident ischemic tranzitor este indicat:
- sa urmeze tratamentul prescris de medic pentru prevenirea aparitiei unui alt accident ischemic
tranzitor sau a unui accident vascular cerebral (acest tratament se poate face cu medicamente
care incetinesc coagularea sangelui cum sunt: warfarina, acenocumarol, ticlopidina, clopidogrel,
sau aspirina asociata cu dipiridamol; administrarea acestora se va face in ritmul si dozele stabilite
de medic, sub control periodic)
- sa instiinteze medicul despre orice semn de sangerare care apare
- sa urmeze tratamentul medicamentos prescris pentru controlul altor boli, ce reprezinta factori
de risc pentru aparitia accidentului ischemic tranzitor sau accidentului vascular cerebral, cum
sunt: hipertensiunea arteriala, fibrilatia atriala, hipercolesterolemia sau diabetul zaharat
- sa aiba un regim alimentar echilibrat si sa evite excesul ponderal
- sa nu fumeze
- sa faca exercitii fizice regulat
- sa evite consumul excesiv de alcool.

Optiuni de medicamente

Dupa un accident ischemic tranzitor medicul ii va prescrie pacientului unele medicamente.

Frecvent sunt folosite medicamentele care previn formarea cheagurilor sanguine deoarece
acestea din urma pot produce accidente ischemice tranzitorii sau accidente vasculare cerebrale.
Exista doua tipuri de medicamente care previn coagularea sangelui si consecutiv formarea
cheagurilor: anticoagulantele si antiagregantele plachetare.
Medicamentele hipocolesterolemiante si antihipertensive pot preveni aparitia unui accident
ischemic tranzitor sau unui accident vascular cerebral.

Medicamentele antiplachetare

Antiplachetarele (cum sunt aspirina, aspirina asociata cu dipiridamol sau clopidogrel) mentin
plachetele (plachetele sau trombocitele sunt unul dintre cele trei tipuri principale de celule
sanguine) in fluxul sanguin si impiedica agregarea lor si formarea cheagurilor sanguine. Aspirina
este utilizata cel mai des. Multe studii au aratat ca aspirina ajuta la prevenirea unui accident
vascular cerebral si reduce riscul de aparitie a altui accident ischemic tranzitor la pacientii care
au avut deja un accident ischemic tranzitor.
Alte medicamente antiplachetare, cum este clopidogrelul, pot fi utilizate in cazurile in care
pacientul nu poate lua aspirina sau aceasta nu este eficienta.
Aggrenox, un medicament care asociaza aspirina cu dipiridamol, este eficient la unii pacienti in
prevenirea aparitiei unui accident ischemic tranzitor sau accident vascular cerebral. Totusi,
pacientii care au angina pectorala stabila nu pot lua dipiridamol.

Page 22
Anticoagulantele

Anticoagulantele previn producerea unor anumite proteine care sunt necesare in coagularea
sangelui si formarea cheagului. Daca pacientul are fibrilatie atriala, probabil, va trebui sa ia un
anticoagulant (acenocumarol sau warfarina). La acesti pacienti anticoagulantele sunt mult mai
eficiente decat antiagregantele in prevenirea aparitiei unui accident vascular cerebral.
Atat anticoagulantele cat si antiagregantele cresc riscul de sangerari.
Acenocumarolul (Sintrom, Trombostop) si warfarina (Coumadin) au cel mai mare risc de a
produce sangerari, dar riscul poate fi scazut cand doza este monitorizata atent.

Hipocolesterolemiantele

Specialistii recomanda ca multi pacienti care au avut un accident ischemic tranzitor, chiar dintre
cei cu nivel seric normal al colesterolului sa ia statine. Studiile au aratat ca statinele scad
semnificativ riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral la cei care au avut un accident
ischemic tranzitor. Statinele protejaza impotriva unui accident vascular cerebral chiar la
persoanele care nu au o afectiune cardiaca sau hipercolesterolemie.

Tratament chirurgical

Daca exista o stenoza carotidiana semnificativa, probabil, va fi necesara o endarterectomie

carotidiana. Aceasta consta in indepartarea, de catre chirurg, a placii de aterom din interiorul
arterei carotide pentru reducerea riscului de aparitie a unui accident ischemic tranzitor sau
accident vascular cerebral. Riscurile si beneficiile acestei operatii trebuie evaluate cu grija
deoarece operatia in sine poate produce un accident vascular cerebral.
Endarterectomia carotidiana este indicata daca exista o stenoza carotidiana semnificativa (50%-
70% sau mai mult) si daca pacientul a avut unul sau mai multe accidente ischemice tranzitorii.
Studiile arata ca unii pacienti care au stenoze mai mici fata de valorile amintite pot beneficia de
endarterectomie carotidiana. Totusi, indicatia operatorie este controversata inca, la pacientii care
au stenoze sub 60% si nu au avut simptome de accident ischemic tranzitor.
O alta optiune pentru persoanele cu risc mare de accident vascular cerebral este o procedura
noua, numita stenting carotidian. Aceasta este asemanatoare cu angioplastia coronariana, care
este utilizata de rutina pentru dezobstruarea arterelor de la nivelul inimii (artere coronare).
Operatia consta in introducerea, de catre chirurgul vascular, a unui tub metalic numit stent, in
interiorul arterei carotide, in zona obstruata de catre placa de aterom. Postoperator este necesar
un tratament medicamentos prentru prevenirea obstruarii stentului.
Fiecare pacient trebuie sa cantareasca bine riscurile si beneficiile operatiei comparativ cu
riscurile si beneficiile tratamentului medicamentos. Succesul oricaruia dintre cele doua
tratamente depinde de nivelul obstructiei si de medicamentele folosite. Riscul operatiei este in
functie de varsta, starea medicala a pacientului, experienta chirurgului si experienta si dotarea
spitalului unde se efectueaza operatia.

Endarterectomia carotidiana

Page 23
Endarterectomia carotidiana are sanse mai mari de reusita daca este facuta de un chirurg instruit
special in acest domeniu si daca spitalul unde se desfasoara operatia este echipat corespunzator
pentru a putea rezolva complicatiile ce pot apare in timpul si dupa operatie.
Daca pacientul opteaza pentru aceasta metoda de tratament, este indicat sa se documenteze
asupra spitalului unde se va desfasura operatia, medicii care pot face operatia, numarul si
gravitatea complicatiilor survenite.
In general endarterectomia carotidiana nu este facuta in primele cateva luni dupa un accident
ischemic tranzitor. Studiile au aratat ca beneficiul maxim se obtine daca operatia este facuta in
primele 2 saptamani dupa un accident ischemic tranzitor. Intarzierea efectuarii operatiei peste 2
saptamani, creste riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral deoarece, dupa un accident
ischemic tranzitor un accident vascular cerebral poate apare, cel mai frecvent, in primele cateva
zile. Acestea sunt argumente in plus in sprijinul indicatiei de a consulta cat mai rapid un medic
daca pacientul a avut vreun semn de accident ischemic tranzitor.

Stentingul carotidian

Aceasta metoda este similara cu cea folosita frecvent pentru dezobstruarea arterelor coronare. In
prezent, angioplastia urmata de montarea unui stent este o alternativa la metoda chirurgicala,
pentru prevenirea unui accident ischemic tranzitor sau unui accident vascular cerebral. Medicul
introduce un tub subtire, numit cateter, in artera carotida stenozata; apoi cu ajutorul unui balonas
pozitionat la nivelul stenozei, largeste zona ingustata prin umflarea balonasului; dupa aceasta in
portiunea dilatata se plaseaza un tubulet, denumit stent, care are rolul de a mentine deschisa
artera.

Evolutie
Manifestarile unui accident ischemic tranzitor, de obicei, dispar in 10-20 minute, dar unele pot
persista si pana la 24 ore. Daca un simptom persista peste o ora, este vorba, foarte probabil, de un
accident vascular cerebral.
Manifestarile unui accident ischemic tranzitor, produs de un cheag sanguin care reduce temporar
fluxul sanguin catre creier, dispar cand cheagul se dizolva si fluxul de sange se restabileste.
Un accident ischemic tranzitor este un semn de alarma, care poate anunta aparitia, in curand a
unui accident vascular cerebral.
14% dintre pacientii care au avut un accident vascular cerebral sau un accident ischemic
tranzitor, vor face in urmatorul an inca un accident vascular cerebral sau un accident ischemic
tranzitor.
De asemenea, un accident ischemic tranzitor poate indica un risc crescut pentru aparitia unui
accident acut coronarian. Ateroscleroza, care este un fenomen generalizat, afecteaza toate vasele
sanguine inclusiv arterele care iriga creierul si inima. Ateroscleroza care afecteaza vasele
cardiace (arterele coronare) poate produce durere cardiaca sau un accident acut coronarian.

Profilaxie
Prevenirea aparitiei unui accident ischemic tranzitor se face prin controlul factorilor de risc.
Pacientul trebuie sa faca periodic, examinari medicale pentru controlul hipertensiunii arteriale,

Page 24
hipercolesterolemiei, afectiunilor cardiace (in special fibrilatia atriala), diabetului zaharat si
bolilor hematologice care favorizeaza coagularea sanguina cum sunt policitemia si siclemia.
Intreruperea fumatului este necesara. Fumatul zilnic creste riscul de aparitie a unui accident
vascular cerebral de 2,5 ori. Fumatul pasiv (o persoana nefumatoare care inhaleaza fumul de
tigara) poate creste, de asemenea, riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral.
Medicul va stabili daca este necesar un tratament cu aspirina sau medicamente
hipocolesterolemiante. Studiile au aratat ca tratamentul zilnic, cu aspirina sau alte antiagregante
plachetare, ca aspirina asociata cu dipiridamol, la pacientii care au avut un accident ischemic
tranzitor, un accident vascular cerebral sau au suferit o endarterectomie, poate preveni aparitia
unui alt accident vascular cerebral. Medicamentele care scad nivelul seric al colesterolului,
numite si hipocolesterolemiante, cum sunt statinele, sunt indicate la pacientii cu
hipercolesterolemie sau care au avut un atac cardiac.
Daca pacientul este hipertensiv si a avut deja un accident ischemic tranzitor, medicamentele
antihipertensive pot preveni aparitia altui accident ischemic tranzitor sau unui accident vascular
cerebral.

Este importanta mentinerea unei greutati corporale adecvate. Excesul ponderal sau obezitatea
cresc riscul de aparitie a hipertensiunii arteriale, afectiunilor cardiace si diabetului zaharat, toate
aceste boli fiind factori de risc pentru aparitia unui accident ischemic tranzitor sau accident
vascular cerebral.
Este indicata o dieta echilibrata: saraca in colesterol, grasimi saturate si sare, scaderea
consumului de grasimi animale, cresterea consumului de legume si fructe care aduc un aport
crescut de potasiu si vitamine B, C, E si riboflavina.
Exercitiile fizice efectuate regulat scad riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral. Cel
mai simplu exercitiu fizic este mersul pe jos.
Consumul de alcool in cantitati scazute sau moderate (1/saptamana - 2/zi) scade riscul de aparitie
a unui accident vascular cerebral prin mecanism ischemic (prin blocare unei artere cerebrale).
Consumul excesiv de alcool creste riscul de accident vascular cerebral.
Trebuie evitat tratamentul cu anticonceptionale orale la pacientele care mai au si alti factori de
risc pentru accidentul ischemic tranzitor sau accidentul vascular cerebral; acestia sunt fumatul,
hipercolesterolemia sau o alta afectiune produsa de un cheag sanguin. In cazul acestor paciente
medicul va prescrie o alta metoda contraceptiva, care nu creste riscul de aparitie a unui accident
ischemic tranzitor sau accident vascular cerebral.
Deoarece fibrilatia atriala, care creste semnificativ riscul de aparitie a unui accident vascular
cerebral este, adesea, asimptomatica (nu produce nici un fel de manifestari) si astfel pacientul nu
stie de existenta sa, este recomandat ca toate persoanele peste 55 ani sa isi verifice pulsul o data
pe luna. Daca pulsul nu are un ritm regulat trebuie cerut sfatul medicului.

Accidentul vascular cerebral (AVC)

Page 25
Generalitati
Un accident vascular cerebral apare atunci cand un vas de sange (o artera) care furnizeaza sange
la nivelul unei zone a creierului se sparge sau este blocat de un cheag sangvin. In cateva minute,
celulele nervoase din acea zona sunt afectate si ele pot muri in cateva ore. Ca rezultat, acea parte
a corpului care este controlata de zona afectata a creierului nu mai poate functiona adecvat.
In cazul in care apar simptome ale unui AVC este necesar un tratament de urgenta, exact ca si in
cazurile de infarct miocardic. In cazul in care tratamentul medical este inceput cat mai curand
dupa aparitia simptomelor, cu atat mai putine celule nervoase vor fi afectate permanent.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Factori de risc

4. Simptome

5. Mecanism fiziopatologic

6. Conseciinte

7. Consult de specialitate

8. Medici specialisti recomandati

9. Expectativa vigilenta

10. Investigatii

11. Tratament

12. Profilaxie

13. Sfaturi

Cauze
Cauzele accidentului vascular cerebral ischemic

AVC ischemic este cauzat de un cheag de sange care blocheaza circulatia sangvina a creierului.
Cheagul de sange se poate dezvolta intr-o artera ingustata care iriga creierul sau poate ajunge in
arterele din circulatia cerebrala dupa ce a migrat de la nivelul inimii sau din orice alta regiune a

Page 26
organismului.
Cheagurile sangvine apar de obicei ca rezultat al altor defecte din organism care determina
afectarea circulatiei sangvine normale, cum ar fi:
- rigidizarea peretilor arterelor (ateroscleroza). Aceasta este cauzata de tensiunea arteriala
crescuta, de diabetul zaharat si de nivelul crescut al colesterolului sangvin
- fibrilatia atriala sau alte aritmii cardiace (ritmuri cardiace neregulate)
- anumite afectiuni ale valvelor cardiace, cum ar fi o valva cardiaca artificiala, o valva cardiaca
reparata, o boala cardiaca valvulara precum prolapsul de valva mitrala sau stenoza (ingustarea)
orificiului valvular
- infectia valvelor cardiace (endocardita)
- un foramen ovale patent, care este un defect cardiac congenital
- tulburari de coagulabilitate a sangelui
- inflamatie a vaselor sangvine (vasculita)
- infarctul miocardic.
Desi mai rar, tensiunea arteriala scazuta (hipotensiunea) de asemenea poate sa cauzeze un
accident vascular cerebral ischemic. Tensiunea arteriala scazuta duce la scaderea circulatiei
sangvine la nivelul creierului; ea poate fi determinata de o ingustare sau o afectare a arterelor, de
infarctul miocardic, de o pierdere masiva de sange sau de o infectie severa.
Unele interventii chirurgicale (precum endarterectomia) sau alte procedee (cum ar fi
angioplastia) folosite pentru tratamentul arterelor carotide ingustate, pot duce la formarea unui
cheag sangvin la locul unde s-a intervenit, cauzand ulterior un accident vascular cerebral.

Cauzele accidentului vascular cerebral hemoragic

Accidentul vascular cerebral hemoragic este cauzat de o sangerare in interiorul creierului (numita
hemoragie intracerebrala) sau in spatiul din jurul creierului (numita hemoragie subarahnoidiana).
Sangerarea in interiorul creierului poate fi rezultatul unei valori crescute pe un timp indelungat a
tensiunii arteriale. Sangerarea in spatiul din jurul creierului poate fi cauzata de ruperea unui
anevrism sau de tensiunea arteriala crescuta care nu a fost tinuta sub control.
Alte cauze de AVC hemoragic, mai putin frecvente, sunt:
- inflamatia vaselor sangvine, care poate aparea in sifilis sau tuberculoza
- tulburari de coagulabilitate ale sangelui, precum hemofilia
- leziuni ale capului sau gatului care afecteaza vasele sangvine din aceste regiuni
- iradierea terapeutica pentru cancere ale gatului sau creierului
- angiopatia amiloidica cerebrala (o tulburare degenerativa a vaselor sangvine).

Factori de risc
Factorii de risc pentru un accident vascular cerebral pot fi modificati sau nu.
Anumite afectiuni pot creste riscul de AVC. In cazul in care aceste afectiuni pot fi tinute sub
control, riscul de AVC poate scadea.

Factorii de risc care pot fi controlati sunt:

- tensiunea arteriala crescuta (hipertensiunea) este al doilea factor de risc ca importanta dupa
varsta
- diabetul zaharat. Aproximativ un sfert din persoanele cu diabet decedeaza prin AVC. Prezenta

Page 27
diabetului creste de 2 ori riscul de accident vascular cerebral din cauza afectarii circulatiei care
apare in aceasta boala.
- nivelul crescut de colesterol din sange poate duce la afectiuni ale arterelor coronare si la infarct
miocardic, care la randul lor determina lezarea musculaturii inimii (miocardului), iar aceasta la
randul ei poate determina cresterea riscului de AVC
- afectiuni ale arterelor coronare, care pot determina aparitia unui infarct miocardic si a unui
accident vascular cerebral
- alte afectiuni cardiace, precum fibrilatia atriala, endocardita, afectiuni ale valvelor cardiace,
foramen ovale patent sau cardiomiopatie
- fumatul, inclusiv fumatul pasiv
- lipsa activitatii fizice
- obezitatea
- folosirea unor medicamente, cum sunt anticonceptionalele orale - in special la femeile care
fumeaza sau care au avut pana in prezent tulburari de coagulare - si anticoagulantele sau
corticosteroizii. Se pare ca la femeile aflate in menopauza, terapia de inlocuire hormonala are un
risc mic de accident vascular cerebral
- consumul crescut de alcool. Persoanele care consuma excesiv alcool, in special cele care au
intoxicatii acute cu alcool (betii) au un risc mare de AVC. Betia alcoolica se defineste prin
consumul a mai mult de 5 pahare de alcool intr-o perioada scurta de timp
- folosirea de cocaina sau de alte droguri ilegale.

Factorii de risc care nu pot fi modificati sunt:

- varsta. Riscul de accident vascular cerebral creste cu varsta. Riscul se dubleaza cu fiecare
decada dupa 55 ani. Cel putin 66 de procente din toate persoanele cu AVC au varsta de 65 de ani
sau mai mult.
- rasa. Americanii negri si hispanici au un risc mai mare decat persoanele de alte rase. In
comparatie cu albii, americanii negri tineri, atat femeile cat si barbatii, au un risc de 2 -3 ori mai
mare de a face un AVC ischemic si de a deceda din aceasta cauza
- sexul. Accidentul vascular cerebral este mai frecvent la barbati decat la femei pana la varsta de
75 ani, dar dupa aceasta varsta femeile sunt mai afectate. La toate varstele, mai multe femei
decat barbati decedeaza din cauza unui AVC
- istoricul familial. Riscul de AVC este mai mare daca un parinte, un frate sau o sora a avut un
accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor
- prezenta in trecut a unui accident vascular cerebral sau a unui accident ischemic tranzitor.

Simptome
Prezenta de simptome ale accidentului vascular cerebral impune un consult medical de urgenta.
Simptomele generale ale accidentului vascular cerebral includ debutul brusc al:
- starii de amorteala, slabiciune sau paralizie a fetei, bratului sau piciorului, de obicei pe o parte a
corpului
- tulburari de vedere la un ochi sau la ambii, precum vedere neclara, incetosata, cu pete, vedere
dubla sau pierderea vederii
- confuzie, tulburari de vorbire sau de intelegere a cuvintelor celorlalti
- tulburari de mers, ameteala, pierderea echilibrului sau a coordonarii
- dureri de cap severe

Page 28
- simptomele datorate accidentului vascular cerebral ischemic difera de cele ale celui hemoragic.
Simptomele depind de asemenea de localizarea cheagului sangvin sau a hemoragiei si de
extinderea regiunii afectate
- simptomele AVC ischemic (cauzat de un cheag ce a blocat un vas sangvin) apar de obicei in
jumatatea corpului de partea opusa zonei din creier in care este cheagul. De exemplu, un AVC in
partea dreapta a creierului da simptome in partea stanga a corpului.
- simptomele unui AVC hemoragic (cauzat de o sangerare in creier) pot fi similare celor produse
de AVC ischemic, dar se deosebesc prin simptome legate de tensiunea crescuta in creier, cum ar
fi dureri de cap severe, greturi si varsaturi, "intepenirea" gatului, ameteli, convulsii, iritabilitate,
confuzie si posibil inconstienta
- simptomele unui AVC pot progresa in curs de cateva minute, ore sau zile, adesea in mod treptat.
De exemplu, slabiciunea usoara poate evolua spre o incapacitate de a misca bratul si piciorul de
pe o parte a corpului.
In cazul in care accidentul vascular cerebral este provocat de un cheag de sange mare (ischemic),
simptomele apar brusc, in decurs de cateva secunde.

In cazul in care o artera care este ingustata deja de ateroscleroza este blocata, de obicei
simptomele se dezvolta gradat, in curs de cateva minute sau ore, sau mai rar, in cateva zile.
Daca in cursul timpului apar mai multe accidente vasculare cerebrale de mici dimensiuni,
persoana respectiva poate prezenta o modificare treptata a gandirii, comportamentului,
echilibrului sau a miscarii (dementa multi-infarct).
Nu sunt intotdeauna usor de recunoscut simptomele unui AVC mic. Ele pot fi atribuite gresit
varstei mai inaintate sau pot fi confundate cu simptomele provocate de alte afectiuni si care pot fi
asemanatoare.

Mecanism fiziopatologic
In cazul unui accident vascular cerebral ischemic, se reduce aportul de sange bogat in oxigen in
zona respectiva a creierului. In accidentul vascular cerebral hemoragic este o sangerare in creier.
Dupa aproximativ 4 minute fara sange si oxigen, celulele creierului devin afectate si pot muri.
Organismul incearca sa restabileasca aportul de sange si de oxigen la nivelul celulelor prin
largirea altor vase de sange (artere) aflate in apropierea zonei afectate. Daca blocajul este intr-un
vas sangvin mare, cum ar fi artera carotida, organismul ar putea fi incapabil sa furnizeze sange in
regiunea afectata prin intermediul altor vase sangvine.
Daca aportul sangvin nu este restabilit, de obicei apare o lezare permanenta a zonei respective.
Atunci cand celulele creierului sunt lezate sau mor, acele parti ale corpului care sunt controlate
de aceste celule nu mai pot functiona. Pierderea functionarii lor poate fi usoara sau severa,
temporara sau permanenta. Aceasta depinde de localizarea si de extinderea regiunii afectate din
creier si de cat de repede este restabilit aportul de sange in zona afectata.
Daca apar simptomele unui AVC, este nevoie de un consult medical urgent. Dupa un accident
vascular cerebral pot aparea complicatii amenintatoare de viata. Administrarea precoce a unui
tratament poate scadea numarul celulelor din creier care ar putea fi lezate permanent, diminuand
amploarea dizabilitatii.
Accidentul vascular cerebral este cea mai frecventa cauza de dezabilitate fizica datorata unei
afectiuni ale sistemului nervos. La persoanele care supravietuiesc dupa un AVC, jumatate din ei
vor mai prezenta un deficit inca 6 luni dupa aceea.

Page 29
Vindecarea depinde de localizarea si de extinderea leziunii din creier cauzata de AVC si de
capacitatea altor regiuni sanatoase din creier de a prelua functionarea regiunii afectate. In
general, cu cat este mai mica lezarea tesuturilor cerebrale, cu atat este mai mica si dizabilitatea
rezultata si cu atat este mai mare sansa unei vindecari cat mai complete.
Cea mai mare sansa de recuperare a abilitatilor este in timpul primelor luni de dupa un accident
vascular cerebral. Recuperarea anumitor abilitati, precum vorbirea, se face lent, daca se face.
Aproximativ jumatate din toate persoanele care fac un accident vascular cerebral vor avea o
perioada indelungata de timp unele dificultati in vorbire, in intelegere si in luarea deciziilor. De
asemenea ei pot avea tulburari ale comportamentului, care le afecteaza relatiile cu membrii
familiei sau cu prietenii.
Complicatiile pe termen lung ale unui accident vascular cerebral, cum ar fi depresia si
pneumonia, se pot dezvolta imediat sau dupa o perioada de cateva luni pana la cativa ani dupa
AVC. Unele complicatii pe termen lung pot fi prevenite cu tratament adecvat la domiciliu si prin
monitorizare de catre un medic.
Dintre persoanele care au pentru prima data un accident vascular cerebral sau un accidentul
ischemic tranzitor (AIT), 14 procente vor avea un alt AVC sau un AIT in cursul urmatorului an.

Conseciinte
In plus fata de dizabilitatile fizice mai evidente care pot aparea dupa un AVC, mai pot aparea:
- modificari in rapiditatea cu care sunt facute activitatile
- modificari ale judecatii, ratiunii
- modificari ale emotiilor
- modificari ale perceptiilor (capacitatea de a aprecia distanta, marimea, pozitia, ritmul
miscarilor, forma, si relatia dintre partile componente ale unui intreg)
- tulburari de memorie
- probleme datorate neglijarii partii afectate a corpului.
De aceea se recomanda ca aceste probleme sa fie discutate cu un medic. Doctorul (de preferat un
medic psihiatru) va oferi suportul necesar si poate oferi sugestii pentru ameliorarea acestor
probleme.

Consult de specialitate
Este urgent un consult medical in cazul in care sunt prezente:
- semne ale unui accident vascular cerebral care apar brusc
- amorteli, slabiciune sau incapacitatea de a misca fata, bratul sau piciorul, de obicei intr-o
jumatate a corpului
- tulburari de vedere la un ochi sau la ambii, precum vedere neclara, incetosata, cu pete, vedere
dubla sau pierderea vederii
- confuzie, tulburari de vorbire sau de intelegere
- tulburari de mers, ameteala, pierderea echilibrului sau a coordonarii
- dureri de cap severe fara o cauza cunoscuta.

Semnele unui accident ischemic tranzitor (AIT). Simptomele sunt asemanatoare celor din
accidentul vascular cerebral, cu exceptia urmatoarelor:

Page 30
- pierderea vederii este de obicei descrisa ca o senzatie, ca o umbra, scaderea vederii unui ochi
- tipic, simptomele accidentului ischemic tranzitor dispar dupa 10 pana la 20 de minute, dar ele
pot persista pana la 24 ore. Deoarece nu se poate preciza daca simptomele se datoreaza unui AVC
sau unui AIT, este nevoie de un tratament de urgenta in ambele situatii
Se recomanda consultarea imediata a unui doctor in cazul in care:
- au fost prezente de curand simptome ale unui AVC sau AIT, chiar daca simptomele au disparut
- persoana respectiva a avut in trecut un AVC sau un AIT si este in tratament cu aspirina sau alte
medicamente pentru prevenirea formarii cheagurilor de sange si a aparut orice semn de sangerare

- persoana respectiva a avut un AVC si are acum un episod de innecare in timpul inghitirii unor
alimente
- au aparut semne care se pot datora prezentei unui cheag in vasele de sange profunde, care pot fi
inrosirea, incalzirea si durerea intr-o anumita zona a unui brat sau a unui picior.

Se recomanda efectuarea unei programari pentru un consult in cazul in care:

- persoana respectiva crede ca a avut un AIT in trecut si nu a vorbit pana acum cu un doctor
despre acest eveniment
- persoana respectiva a avut un AVC si are acum o zona dureroasa la presiune. Zonele dureroase
la presiune, care de obicei se dezvolta de-a lungul coatelor, calcaielor, genunchilor, feselor, ale
osului sacrat si pe spate de-a lungul coloanei vertebrale, sunt provocate de statul intr-o singura
pozitie un timp indelungat. Primul semn al unei zone dureroase la presiune este inrosirea zonei,
care nu dispare la frecare sau la masaj
- persoana respectiva a avut un AVC si constata acum ca bratul sau piciorul afectat devine din ce
in ce mai rigid (intepenit) si nu poate sa-l indrepte (spasticitate)
- persoana respectiva a avut un AVC si prezinta acum semne ale unei infectii de tract urinar.
Aceste semne pot fi febra, durere in timpul mictiunii (la urinare), prezenta de sange in urina si
durere de spate (in flancuri).

Medici specialisti recomandati

Medicii care pot diagnostica si trata accidentul vascular cerebral sunt:
- specialistii in medicina de urgenta
- medicii de familie
- medicii internisti (specialisti in medicina interna)
- neurologii
In cazul in care este nevoie de o interventie chirurgicala sau sunt prezente si alte probleme de
sanatate, pot fi consultati si alti specialisti, precum:
- neurochirurgul
- cardiologul
- chirurgul de chirurgie vasculara (specializat in chirurgia vaselor sangvine)
- unele spitale au o echipa specializata in tratarea accidentelor vasculare cerebrale, formata din
diferiti profesionisti, precum un fiziokinetoterapeut, un specialist in terapia ocupationala, un
logoped, un doctor, o asistenta si un asistent social.

Expectativa vigilenta

Page 31
Nu este recomandata o perioada de asteptare si de urmarire in cazul in care sunt prezente semne
ale unui accident vascular cerebral. Este nevoie de ingrijiri medicale de urgenta pentru
prevenirea sau tratarea oricarei complicatii care poate fi amenintatoare de viata. Tratamentul
prompt poate preveni extinderea lezarii creierului, ameliorand dizabilitatile permanente care pot
aparea in urma unui accident vascular cerebral.
In cazul in care accidentul vascular cerebral este provocat de un cheag de sange, este critica
asigurarea ingrijirilor medicale din partea unui doctor in camera de garda, intr-un spital. Daca se
face consultul medical in primile 3 ore, pacientul poate primi uneori o medicatie (activator tisular
al plasminogenului sau t-PA) care dizolva cheagul, dar acest medicament trebuie administrat in
primele 3 ore de la aparitia simptomelor. Acest medicament nu poate fi administrat in siguranta
la toti oamenii.

Investigatii
Timpul este critic in diagnosticarea unui accident vascular cerebral. Un diagnostic pus rapid
poate duce la administrarea de medicamente care asigura o recuperare mai buna.
Prima prioritate va fi sa se determine daca accidentul vascular cerebral este ischemic sau
hemoragic. Aceasta distinctie este critica deoarece medicamentele administrate pentru un AVC
ischemic (cauzat de un cheag de sange) poate fi amenintatoare de viata daca accidentul vascular
cerebral este hemoragic (cauzat de o sangerare).
Doctorul va trebui de asemenea sa ia in considerare si alte afectiuni care pot da simptome
asemanatoare unui AVC si sa vada daca exista complicatii.
Primul si cel mai important test care trebuie efectuat dupa un accident vascular cerebral este
tomografia computerizata (TC) cerebrala, care reprezinta o succesiune de radiografii ale
creierului; aceasta poate identifica existenta unei sangerari. Acest test va pune diagnosticul de
AVC ischemic sau de AVC hemoragic. De asemenea se poate face RMN (rezonanata magnetica
nucleara) cu scopul determinarii extinderii leziunii cerebrale; el poate ajuta la prezicerea
recuperarii.
Alte teste care pot fi recomandate initial intr-un accident vascular cerebral ischemic includ:
- electrocardiograma (ECG, EKG) pentru a cauta afectiuni cardiace, precum aritmiile si fibrilatia
atriala
- teste sanguine, cum ar fi hemoleucograma completa (HLG), glicemia (glucoza din sange),
electrolitii, testele pentru evaluarea functiei ficatului si rinichilor si timpul de protrombina (un
test care masoara cat timp este nevoie pentru ca sangele sa se coaguleze). Aceste teste il ajuta pe
doctor sa aleaga conduita terapeutica si sa caute alte afectiuni care pot cauza simptome
asemenatoare cu cele ale accidentului vascular cerebral.
- in cazul in care doctorul suspecteaza, sau alte teste sugereaza existenta unei ingustari a unei
artere carotide, se poate recomanda efectuarea unei ecografii Doppler pentru evaluarea fluxului
sanguin din artera. Poate fi necesara de asemenea o angiograma cu rezonanta magnetica (MRA),
o angiograma cu tomografie computerizata (CT angiograma) sau o angiograma carotidiana.
- in cazul in care se suspecteaza ca accidentul vascular cerebral ar fi putut fi provocat de o
afectiune cardiaca, se poate efectua o ecocardiograma sau o monitorizare electrocardiografica
Holter sau un test telemetric.
- este de asemenea recomandata evaluarea factorilor de risc pentru afectiunile cardiace cu scopul
prevenirii dizabilitatilor sau decesului datorate unei probleme cardiace, care ar putea aparea in
viitor.

Page 32
Tratament - generalitati

Tratamentul prompt al accidentului vascular cerebral si al problemelor medicale asociate cu

acesta, cum ar fi tensiunea arteriala crescuta si presiunea intracraniana crescuta, poate
minimaliza lezarea creierului si poate imbunatati sansele de supravietuire. Inceperea unui
program de reabilitare cat mai curand posibil dupa un AVC creste sansele de recuperare a unora
din abilitatile care au fost pierdute.

Tratamentul initial al accidentului vascular cerebral

Tratamentul initial al unui accident vascular cerebral este diferit, depinde de cauza - daca a fost
provocat de un cheag sanguin (ischemic) sau de o sangerare in creier (hemoragic). Inainte de
inceperea tratamentului, se recomanda efectuarea unei tomografii computerizate (TC) craniene
sau, daca este posibil, o rezonanta magnetica nucleara (RMN) pentru a se vedea tipul de AVC.
Alte teste pot fi efectuate in continuare pentru a se determina localizarea cheagului sau a
hemoragiei si pentru evaluarea extinderii leziunii creierului. In timp ce se determina optiunile de
tratament, se vor monitoriza cu atentie tensiunea arteriala si capacitatea respiratorie si poate fi
necesara administrarea de oxigen.
Tratamentul initial este centrat pe restabilirea circulatiei sanguine (in AVC ischemic) sau pe
controlarea hemoragiei (in AVC hemoragic). Ca si in cazul infarctului miocardic, lezarea
permanenta datorata unui accident vascular cerebral se dezvolta adesea in primele cateva ore. Cu
cat se administreaza mai repede un tratament, cu atat lezarea este mai mica.

Accidentul vascular cerebral ischemic

Tratamentul de urgenta in cazul unui accident vascular cerebral ischemic depinde de localizarea
si de cauza formarii chegului. Se vor lua masuri pentru stabilizarea semnelor vitale, folosindu-se
inclusiv medicamente.
Daca AVC este diagnosticat in primele 3 ore de la debutul simptomelor, se administreaza
medicamente pentru dizolvarea chegurilor, numite activator tisular de plasminogen (t-PA), care
ar putea creste sansele de supravietuire si de recuperare. Totusi, t-PA nu se poate administrata in
siguranta la orice pacient. In cazul in care accidentul vascular cerebral este hemoragic, utilizarea
de t-PA este periculoasa. Alegerea optiunii de a utiliza sau nu t-PA trebuie evaluata rapid in
camera de garda.
Se poate administra de asemenea aspirina, singura sau in asociere cu un alt medicament
antiagregant plachetar. Totusi, aspirina nu se recomanda in urmatoarele 24 ore dupa
administrarea de t-PA. Se pot da si alte medicamente: pentru controlarea nivelurilor sanguine ale
glucozei (glicemiei), pentru febra sau pentru convulsii. In general, tensiunea arteriala crescuta nu
va fi tratata imediat decat daca tensiunea sistolica este mai mare de 220 milimetri coloana de
mercur (mm Hg) si cea diastolica este peste 120 mm Hg (220 cu 120).

Accidentul vascular cerebral hemoragic

Tratamentul initial pentru accidentul vascular cerebral hemoragic este dificil. Se fac eforturi
pentru controlarea sangerarii, pentru scaderea presiunii intracraniene si pentru stabilizarea
semnelor vitale, in special a tensiunii arteriale.

Page 33
Exista cateva medicamente care se administreaza in AVC hemoragic. In unele cazuri, se pot da
medicamente pentru controlarea tensiunii arteriale, scaderea tumefierii cerebrale, a nivelului
glicemiei, febrei sau convulsiilor. Se monitorizeaza indeaproape semnele de crestere a presiunii
intracraniene, precum nelinistea psihomotorie, confuzia, dificultatea de a efectua comenzile si
durerea de cap. Alte masuri pot fi luate pentru ameliorarea eforturilor provocate de tusea
excesiva, de varsaturi, de ridicarea din pat, de schimbarea pozitiei sau de eliminarea scaunelor.
De regula nu se recomanda interventii chirurgicale pentru controlarea sangerarii usoare sau
moderate. Totusi, daca a avut loc o sangerare in cantitate mare si daca starea generala a persoanei
se inrautateste rapid, poate fi nevoie de o operatie cu scopul indepartarii sangelui care s-a
acumulat in creier si a scaderii presiunii intracraniene
In cazul in care sangerarea se datoreaza rupturii unui anevrism, se face o interventie chirurgicala
pentru a se repara anevrismul. Repararea poate include:
- folosirea unui clip de metal pentru clamparea anevrismului, cu scopul prevenirii unei noi
resangerari
- embolizarea endovasculara, o procedura care consta in insertia unui mic "coil" in interiorul
anevrismului care sa-l blocheze.
Decizia de efectuare sau nu a acestor interventii chirurgicale depinde de localizarea anevrismului
si de starea generala a persoanei respective dupa accidentul vascular cerebral.

Tratament de intretinere

Dupa ce s-a administrat tratamentul de urgenta si dupa ce starea generala a pacientului s-a
stabilizat, tratamentul are ca scop recuperarea si prevenirea aparitiei unui alt accident vascular
cerebral. Este importanta controlarea factorilor de risc pentru AVC precum tensiunea arteriala
crescuta, fibrilatia atriala, nivelul crescut al colesterolului sau diabetul.
Se poate recomanda administrarea de aspirina sau alt medicament antiagregant plachetar. In
cazul unui accident vascular cerebral ischemic (cauzat de un cheag sanguin), poate fi nevoie de
anticoagulante pentru a se preveni un alt AVC. Poate fi nevoie de asemenea de medicamente
precum statine, pentru scaderea colesterolului sau de medicamente pentru controlarea tensiunii
arteriale.
Medicamentele care scad tensiunea arteriala includ:
- inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei (IEC)
- blocanti ai receptorilor angiotensinei II
- betablocante
- diuretice
- blocanti ai canalelor de calciu.
De asemenea se poate recomanda o endarterectomie chirurgicala carotidiana cu scopul
indepartarii placii de aterom formate in arterele carotidiene.
O procedura relativ noua care consta in motarea de stenturi in artera carotida este o alta optiune
pentru persoanele care au un risc crescut de AVC. Aceasta procedura seamana mult cu
angioplastia, care este folosita frecvent pentru deschiderea arterelor inimii (coronarele) care sunt
blocate. In timpul acestei proceduri, un chirurg de chirurgie vasculara insera un tub de metal
numit "stent" in interiorul arterei carotide, cu scopul cresterii fluxului sanguin in ariile blocate de
placa de aterom. Chirurgul poate folosi un stent in asociere cu medicamente, pentru a preveni
blocarea ulterioara a carotidei.
Reabilitarea agresiva precoce poate permite recuperarea partiala a functionarii normale.

Page 34
Reabilitarea se va centra pe abilitatile fizice care au fost pierdute, bazandu-se pe starea generala
de sanatate de dinainte de accidentul vascular cerebral si pe capacitatea pacientului de a indeplini
sarcinile. Reabilitarea incepe cu planificarea activitatii cotidiene, precum mesele, dusurile si
imbracarea.
Modificarea stilului de viata poate fi de asemenea o parte importanta a tratamentului de
intretinere, avand ca scop reducerea riscului de aparitie a unui nou accident vascular cerebral.
Este importanta efectuarea de exercitii fizice atat cat este posibil, respectarea unei diete
echilibrate, renuntarea la fumat. Se poate recomanda o dieta speciala care sa ajute la scaderea
tensiunii arteriale sau la scaderea colesterolului. Aceste diete recomanda consumarea alimentelor
cu continut scazut in grasimi (mai ales grasimi saturate) si contin mai multe cereale, fructe,
legume si produse lactate sarace in grasimi.

Tratament in cazul agravarii bolii

Depresia apare frecvent la persoanele care au suferit un accident vascular cerebral. Poate fi
necesara administrarea de medicamente antidepresive care sa-l ajute pe pacient sa suporte mai
bine durerea.
Daca starea generala se inrautateste, poate fi necesar ca partenerul de viata sa transfere pacientul
intr-un centru de ingrijiri specializat, mai ales daca insotitorul are propriile probleme de sanatate
care-l impiedica sa aiba grija in mod adecvat de pacient. Sunt frecvente situatiile in care
partenerii de viata isi neglijeaza propria sanatate in timp ce au grija de nevoile celui care a suferit
un accident vascular cerebral. Daca starea de sanatate a insotitorului devine mai proasta, riscul de
a se inrautati si sanatatea lui si a pacientului poate creste.

Problematica terminarii vietii

Desi reabilitarea dupa accidentul vascular cerebral este tot mai eficienta in privinta prelungirii
vietii, un AVC poate determina o dizabilitate majora sau chiar decesul. Persoanele care au avut
un AVC pot dori sa discute despre ingrijirea sanatatii lor si despre aspectele legale legate de
terminarea vietii. Multe persoane considera ca tebuie sa stabileasca alegerile lor referitoare la
starea lor de sanatate in scris, atat timp cat ei mai sunt capabili sa ia si sa comunice celorlalti
aceste decizii; ei considera ca exprimarea acestor directive din timp este folositoare si le asigura
un confort psihic.
Aceste directive pot include capacitatea de a refuza tratamentul in cazul unor situatii specifice.
Cele trei tipuri principale de astfel de directive sunt:
- cerere de neaplicare a masurilor de resuscitare
- testamentele care exprima dorinta de a trai
- atribuirea de responsabilitate unui avocat.
Cererile de neaplicare a masurilor de resuscitare sunt cele care, in mod tipic, solicita sa nu fie
folosite nici un fel de masuri deosebite pentru salvarea vietii persoanei respecive. Astfel de
masuri deosebite includ resuscitarea cardiopulmoara (RCP), utilizarea de socuri electrice pentru
oprirea unui ritm cardiac anormal ce poate fi fatal (defibrilarea), intubarea (plasarea unui tub
pentru respiratie in interiorul gatului), sau folosirea de medicamente pentru salvarea vietii.
Persoanelor care au astfel de cereri li se vor administra doar medicamente care sa le faca situatia
mai confortabila in ultimele momente ale vietii lor. Persoanele care refuza masurile de
resuscitare o fac pentru ca doresc sa evite ingrijirile medicale costisitoare, inconfortabile sau

Page 35
invazive care probabil nu le vor imbunatati prognosticul pe termen lung si care ar putea sa le
creasca starea de disconfort.
Testamentele care exprima dorinta de a trai sunt documente scrise care contin instructiuni
specifice in legatura cu tipul de tratament pe care persoana respectiva doreste sa-l primeasca la
sfarsitul vietii. Spre deosebire de cererile de neaplicare a masurilor de resuscitare, care se refera
un anumit moment in care este nevoie de resuscitare, aceste testamente se refera la situatii mai
generale.
Trebuie indeplinite una din urmatoarele 2 conditii:
- persoana respectiva este in coma permanenta
- persoana respectiva nu este capabila sa ia decizii in legatura cu tipul de ingrijiri medicale pe
care ar dori sa le primeasca.
In momentul in care doi doctori sunt de acord ca una din aceste doua este indeplinita, doctorul
curant va asigura ingrijiri medicale in functie de directivele din acest testament. De obicei,
testamentele de acest gen cer medicilor sa nu prescrie nici un tratament care ar prelungi in mod
inutil procesul mortii.
Documentul care contine atribuirea de responsabilitate unui avocat in legatura cu starea de
sanatate, da putere unei persoane (inlocuitor) sa ia decizii in legatura cu ingrijirea medicala a
unei persoane in cazul in care aceasta din urma este in incapacitate de a lua acele decizii. Acest
document se mai numeste si numirea unui agent sau a unui inlocuitor in ingrijiri medicale. Spre
deosebire de primele doua tipuri de documente, acesta din urma permite unui observator
independent ales de persoana in cauza sa evalueze starea de sanatate curenta si sa se consulte cu
doctorul inainte de a se lua orice decizie in legatura cu acordarea ingrijirilor medicale. Primele
doua tipuri nu permit acest tip de dialog, intrucat tratamentul se bazeaza pe alegerile pe care
persoana in cauza le-a luat fara sa cunoasca natura exacta a situatiei care va urma.

De retinut!

Persoanele care sunt in stare de inconstienta imediat dupa un accident vascular cerebral au cea
mai mica sansa de vindecare completa. Unele persoane pot avea o recuperare proasta din cauza
localizarii si a extinderii leziunii creierului. Totusi, multi oameni se recupereaza foarte bine.
Nu se poate prezice cu exactitate cat de mult se va recastiga din abilitatile fizice anterioare. Cu
cat se pastreaza mai multe abilitati imediat dupa un accident vascular cerebral, cu atat sunt mai
multe sanse ca persoana respectiva sa fie independenta dupa externarea din spital.
Dupa un accident vascular cerebral:
- pacientii de regula au cel mai mare progres in capacitatea de a merge in primele 6 saptamani.
Cea mai mare parte din recuperare are loc in primele 3 luni
- vorbirea, echilibrul si abilitatile necesare pentru activitatea de zi cu zi se recastiga mai lent si
pot continua sa se imbunatateasca in primul an
- circa jumatate din persoanele care au avut un accident vascular cerebral au probleme legate de
coordonare, de comunicare, de rationare sau de comportament care le afecteaza munca si relatiile
interpersonale
- dupa ce o persoana a avut un accident vascular cerebral, membrii familiei pot invata moduri de
a-i asigura acesteia suport in vederea reabilitarii si de a-i oferi incurajare.

Tratament ambulator (la domiciliu)

Page 36
Dupa un accident vascular cerebral, tratamentul la domiciliu este o parte importanta a procesului
de reabilitare.
Poate fi nevoie de dispozitive care sa usureze activitatea cotidiana:
- alimentarea: daca mana este slabita, se pot folosi dispozitive de agatat, din metal prin a caror
manevrare cu usurinta, se pot apuca si utiliza obiectele in cazul persoanelor slabinte
- imbracarea: dispozitive denumite "reachers" pot ajuta la punerea sosetelor sau a ciorapilor daca
mana sau bratul este slabit
- mersul, plimbarea: pot fi folosite carje pentru a se preveni caderile.

Optiuni de medicamente

Este foarte importanta efectuarea unui consult medical de urgenta daca exista simptome de
accident vascular cerebral. Daca este vorba de un AVC ischemic, care este cauzat de un cheag
sanguin, se poate administra un activator tisular de plasminogen (t-PA), un medicament care
dizolva cheagurile. Acest medicament este recomandat cu tarie, dar este cel mai eficient daca
este administrat in primele 3 ore de la debutul simptomelor. Daca se administreaza t-PA in acest
interval de timp, pot fi sanse mari de imbunatatire a vindecarii. Noi studii arata ca ar putea fi un
oarecare beneficiu si in cazul in care t-PA s-ar administra si dupa primele 3 ore. Totusi, t-PA
poate fi periculoasa (potential letala) daca se da la un pacient cu un accident vascular cerebral
hemoragic, cauzat de o sangerare.
De vreme ce majoritatea accidentelor vasculare cerebrale sunt provocate de chegurile sanguine,
medicamentele care impiedica formarea de cheaguri sunt folosite pentru prevenirea AVC-urilor
ischemice ulterioare. Aceste medicamente sunt de obicei administrate dupa tratamentul initial.
Ele nu sunt recomandate in primele 24 de ore de la administrarea de t-PA. Cele doua tipuri de
medicamente folosite pentru prevenirea formarii chegurilor sunt:
- antiagregantele plachetare, care impidica cele mai mici celule din sange sa formeze agregate.
Aspirina este cel mai frecvent folosit antiagregant plachetar care este folosit pentru prevenirea
accidentului vascular cerebral. Doua studii de amploare au aratat ca aspirina luata in primele 48
de ore de la un AVC poate reduce sansa aparitiei unui alt AVC si poate preveni decesul.
Persoanele care nu pot lua aspirina sau cele care au accidente ischemice tranzitorii (AIT) sau un
accident vascular cerebral fiind sub tratament cu aspirina, sunt sfatuite uneori sa ia alte
medicamente antiagregante plachetare, cum ar fi clopidogrel sau ticlopidina. Aggrenox este o
combinatie de aspirina si dipiridamol cu eliberare prelungita, si care previne aparitia unui AVC
ischemic. Aggrenox reduce riscul unui AVC la fel de eficient ca si aspirina si semnificativ mai
mult decat clopidogrelul. Aspirina nu se recomanda in primele 24 ore de la administrarea de t-PA

- anticoagulantele, care previn producerea de proteine necesare pentru formarea normala a

cheagurilor sanguine. Administrarea de anticoagulate (in principal de warfarina) este cea mai
buna metoda pentru prevenirea formarii cheagurilor in inima din cauza fibrilatiei atriale, a
infarctului miocardic, a afectiunilor valvulare cardiace si a insuficientei cardiace. Ele nu se dau
ca tratament de urgenta in accidentul vascular cerebral.
La persoanele cu boala arterelor coronare, tratamentul cu medicamente care scad colesterolul,
numite statine, poate incetini dezvoltarea aterosclerozei in arterele carotide si poate, de
asemenea, scadea riscul aparitiei unui AIT sau AVC. Studiile arata o reducere de 20 pana la 31%
a riscului de AVC la persoanele care iau statine.

Page 37
Alegerea medicatiei

Medicamentele care se folosesc in tratamentul de urgenta in accidentul vascular cerebral cauzat

de un cheag sanguin includ un activator tisular de plasminogen, medicament care distruge
cheagurile.
Dupa tratamentul de urgenta, in centrul preocuparii va fi prevenirea viitoarelor accidente
ischemice tranzitorii (AIT) sau a unui alt accident vascular cerebral. Medicul va decide ce
medicamente va recomanda in functie de riscurile si posibilele efecte adverse ale
medicamentelor. Aceste medicamente nu se vor administra decat dupa cel putin 24 de ore dupa
tratamentul cu t-PA.

Antiagregante plachetare

Antiagregantele plachetare diminua coagularea, prin prevenirea aglutinarii celor mai mici celule
din sange (trombocitele) si astfel a formarii de cheaguri de sange. Antiagregantele plachetare
sunt:
- aspirina in asociere cu dipiridamolul cu eliberare prelungita (Aggrenox) se foloseste pentru
prevenirea accidentului vascular cerebral ischemic. Studii recente arata ca acest medicament
alcatuit din combinarea celor doua este o alternativa sigura si mai eficienta decat aspirina singura

- aspirina este un antiagregant utilizat adesea in cazul primului AIT sau AVC ischemic sau in
cazul existentei aterosclerozei. Se recomanda consultarea doctorului inainte de inceperea
administrarii de aspirina
- ticlopidina sau clopidogrel pot fi utilizate daca a existat un AIT sau un AVC ischemic si
pacientul nu poate lua aspirina.

Anticoagulante

Anticoagulantele (warfarina si heparina) sunt utilizate adesea in locul sau in asociere cu

antiagregante plachetare, cum ar fi aspirina sau clopidogrelul. Anticoagulatele se recomanda la
persoanele care au riscul de a face un accident vascular cerebral deoarece au avut sau au:
- ritm cardiac anormal, adica aritmie cardiaca (ex. fibrilatie atriala)
- infarct miocardic, in cazul in care in inima este un cheag sanguin
- insuficienta cardiaca
- valve cardiace anormale sau artificiale.
In caz de tensiune arteriala crescuta se pot recomanda medicamente pentru scaderea ei. Acestea
sunt:
- inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei (IEC)
- blocanti ai receptorilor angiotensinei II
- beta-blocanti
- diuretice
- blocanti ai canalelor de calciu.
Dupa un accident vascular cerebral se pot prescrie medicamente pentru depresie si pentru durere.

De retinut!

Page 38
Alegerea medicamentelor care sa fie folosite pentru prevenirea accidentului vascular cerebral se
face in functie de riscurile si beneficiile administrarii acestora pentru fiecare pacient in parte.
Colegiul American al Medicilor recomanda:
- warfarina la persoanele cu risc de AVC din cauza aritmiilor cardiace (fibrilatie atriala) sau a
formarii de cheaguri sanguine in inima sau in alta parte a corpului
- aspirina la persoanele care au avut un accident ischemic tranzitor (AIT)
- alte antiagregante plachetare, precum aspirina asociata cu dipiridamol cu eliberare prelungita
(Aggrenox), clopidogrel, sau ticlopidina.
Totusi, Colegiul American de Cardiologie si Asociatia Americana de Cardiologie recomanda ca
numai dipiridamolul cu actiune de scurta durata sa nu fie folosit de persoanele care au angina
pectorala stabila cronica (un indicator al bolii arteriale coronariene) deoarece dipiridamolul poate
reduce fluxul sanguin in anumite portiuni ale inimii (cauzand ischemie) in timpul activitatilor
fizice.
Formele cu eliberare prelungita, precum Aggrenox, nu par sa aiba acest risc si se pot administra
in siguranta la persoanele cu angina pectorala. Este necesara consultarea doctorului inainte de a
lua un medicament care contine dipiridamol.

Tratament chirurgical

In cazul in care se ia in considerare o interventie chirurgicala dupa un accident vascular cerebral,

factorii majori de decizie sunt varsta, starea de sanatate generala de dinainte de eveniment si
starea de sanatate actuala. Chirurgia nu este recomandata ca parte a tratamentului initial sau a
celui de urgenta a unui AVC.
Medicul chirurgul poate efectua:
- endarterectomie carotidiana. Aceasta este o interventie chirurgicala care consta in indepartarea
placii de aterom formata pe peretii arterelor carotide la persoanele care au ingustare moderata sau
severa a arterelor carotide. Aceasta interventie poate ajuta la prevenirea altor accidente vasculare
cerebrale
- interventie chirurgicala pentru drenarea sau indepartarea sangelui din interiorul sau din jurul
creierului, sangerare cauzata de ruperea unui vas sanguin (AVC hemoragic)
- interventie chirurgicala (embolizare endovasculara) pentru repararea unui anevrism cerebral
care a cauzat accidentul vascular cerebral hemoragic. Se introduce un mic carlig in interiorul
anevrismului ca sa il blocheze. Daca aceasta interventie chirurgicala se poate face sau nu depinde
de localizarea anevrismului, de marimea lui si de starea de sanatate a pacientului (daca poate
suporta aceasta procedura terapeutica)
- interventie chirurgicala pentru repararea vaselor sanguine anormal formate (adica malformatiile
arteriovenoase) care au cauzat sangerarea in creier. O malformatie arteriovenoasa este o
afectiune congenitala care formeaza o retea anormala a vaselor sanguine din creier sau din
maduva spinarii. Peretii vasculari ai unei malformatii arteriovenoase pot deveni mai subtiri si se
pot fisura sau rupe.

Endarterectomia carotidiana

Endarterectomia carotidiana are sansele cele mai mari de reusita daca este efectuata de un
chirurg specializat in aceasta procedura si intr-un spital care este bine echipat, astfel incat sa
poata fi tratata orice complicatie care ar putea aparea in timpul sau dupa aceasta interventie

Page 39
chirurgicala. Este bine ca persoana interesata sa intrebe despre rata de aparitie a complicatiilor la
acel doctor si in acel spital in care va dori sa faca aceasta operatie
Endarterectomia carotidiana nu se recomanda urmatoarele situatii:
- ca tratament de urgenta pentru persoanele care au avut un AVC provocat de un cheag sanguin
(AVC ischemic)
- la persoanele la care este improbabila supravietuirea dupa accidentul vascular cerebral
- cand riscurile interventiei chirurgicale depasesc beneficiile ei. Persoana respectiva poate avea
anumite afectiuni medicale care fac ca operatia sa fie prea riscanta sau nu este nici un doctor
specializat in aceasta procedura
- la persoanele care au un accident ischemic tranzitor (AIT) sau un accident vascular cerebral in
arterele din partea posterioara a creierului (arterele vertebrobazilare)
- la persoanele care au o rigidizare si o ingustare minima a arterelor carotide (o ingustare mai
mica de 50 de procente din sectiunea vasului), chiar daca ei au avut un accident ischemic
tranzitor (AIT). La aceste persoane, riscurile chirurgicale depasesc beneficiile.
- la persoanele care au o rigidizare si o ingustare moderata a arterelor carotide (ingustare de 50%
pana la 69%). La aceste persoane, beneficiul interventiei chirurgicale este inca investigat.
Persoanele cu anevrism cerebral au nevoie de o evaluare completa a tuturor simptomelor lor
pentru a se determina daca este indicata o operatie. Embolizarea endovasculara este tratamentul
preferat la acesti pacienti. De asemenea, mai este recomandat la cei care au un risc crescut de a
face complicatii dupa o operatie de reparare a anevrismului cerebral. In cazurile la care
embolizarea endovasculara nu este posibila, se face o craniotomie cu punerea de clipuri la
nivelul anevrismului.

Alte tratamente

Reabilitarea dupa un accident vascular cerebral este o parte de importanta critica pentru o
vindecare reusita. Jumatate din persoanele care au avut un AVC pierd o parte din independenta
lor, iar 20 de procente devin complet dependenti de altii care sa-i ingrijeasca. Reabilitarea
precoce, inceputa cat mai curand posibil dupa un accident vascular cerebral, ajuta la diminuarea
dependentei de ceilalti. Recuperarea pierderii functiilor are loc cel mai rapid in primele 3 luni de
dupa un AVC.

Tratamente noi

Montarea de stenturi in artera carotida poate fi utilizata uneori pentru a se deschide arterele
ingustate in incercarea de a preveni un accident vascular cerebral. Denumita si angioplastia
percutanata transluminala cerebrala, aceasta procedura este asemanatoare cu cea folosita pentru
deschiderea arterelor ingustate care furnizeaza sange inimii (angioplastia cardiaca). In timpul
acestei proceduri, un chirurg de chirurgie vasculara insera un tub de metal numit stent in
interiorul arterei carotide cu scopul cresterii fluxului sanguin in zonele blocate de placa de
aterom.
Studiile arata ca montarea de stenturi pe artera carotida este la fel de eficienta ca si
endarterectomia carotidiana in prevenirea accidentului vascular cerebral, a infarctului miocardic
si a altor complicatii la persoanele cu risc crescut de AVC. In prezent se fac studii pentru a se
clarifica in ce situatii se indica montarea de stenturi in artera carotida.

Page 40
Se fac de asemenea alte studii referitoare la noi metode de tratament pentru accidentul vascular
cerebral.

Profilaxie
Pentru unele persoane, prevenirea accidentului vascular cerebral poate incepe dupa ce au avut un
accident ischemic tranzitor (AIT) - care este un semnal de alarma ca un AVC ar putea sa apara in
curand. Consultarea cu promptitudine a unui doctor ar putea ajuta la prevenirea unui accident
vascular cerebral.
Este imperios necesara solicitarea unui ajutor medical de urgenta in cazul in care apar simptome
de AIT, care sunt asemanatoare celor ale unui accident vascular cerebral si care cuprind probleme
de vedere, de vorbire, de comportament si a procesului de gandire. Un AIT poate provoca o
pierdere de cunostinta, convulsii, ameteala (vertij), o slabiciune sau amorteala intr-o parte a
corpului. Simptomele unui AIT, totusi, sunt temporare si de obicei dispar dupa 10 pana la 20 de
minute, desi uneori ele pot persista pana la 24 ore.
Multe AVC-uri pot fi prevenite prin controlul factorilor de risc si prin tratarea altor conditii
medicale care pot duce la aparitia unui accident vascular cerebral.
Daca la pacientul respectiv s-a spus ca are o rigidizare/ingrosare a arterelor (ateroscleroza), poate
fi nevoie sa ia o aspirina pe zi si/sau medicamente care sa scada colesterolul. Administrarea unei
tablete de aspirina zilnic poate reduce riscul de aparitie a unui accident vascular cerebral la o
persoana care a mai avut deja un AVC ischemic.
Daca se aude un sunet ca un fosnet la auscultarea fluxului sanguin din vasele sanguine mari de la
nivelul gatului (arterele carotide), se recomanda continuarea examinarii, de obicei cu efectuarea
unei ecografii carotidiene. Poate fi folositoare administrarea de aspirina sau o interventie
chirurgicala pentru redeschiderea arterei carotide blocate.
La unele persoane cu un risc crescut de accident vascular cerebral poate fi necesara inserarea
unui stent (un tub de metal) in interiorul arterei carotide cu scopul cresterii fluxului de sange in
zonele blocate de placa de aterom. Acest lucru il face un chirurg de chrurgie vasculara.

Alte metode de control a factorilor de risc includ:

- controale medicale regulate. Tinerea sub control a tensiunii arteriale crescute. Acest lucru este
important mai ales la persoanele care au diabet zaharat
- viata mai activa. Noile studii, ample, arata ca activitatea fizica scade semnificativ riscul de
accident vascular cerebral, in parte datorita reducerii a doi dintre cei mai mari factori de risc
pentru AVC: tensiunea arteriala crescuta si afectiunile cardiace. Cu cat o persoana e mai activa
din punct de vedere fizic, cu atat se reduce mai mult riscul de AVC. Persoanele cu activitate
moderata au un risc cu 20 de procente mai mic decat cele inactive. Persoanele cu activitate
crescuta au un risc cu 34 de procente mai mic. Exercitiile fizice pot ajuta de asemenea la
cresterea nivelului de HDL colesterol (colesterolului protector) din organism, care duce si ea la
randul ei la scaderea riscului de AVC.
- controlul nivelului crescut de colesterol, a afectiunilor cardiace (in special fibrilatia atriala), a
diabetului si a afectiunilor care afecteaza vasele de sange, cum ar fi boala arterelor coronare
- fara fumat/renuntarea la fumat. Consumul zilnic de tigari creste riscul de AVC de doua ori si
jumatate
- administrarea de medicamente pentru scaderea colesterolului, numite statine, la persoanele cu
niveluri mari de colesterol sau la cele care au avut un infarct miocardic, un AIT sau un accident

Page 41
vascular cerebral.
Alte modalitati de reducere a riscului de AVC includ:
- administrarea de aspirina daca a existat un infarct miocardic
- administrarea de anticoagulante la indicatia doctorului, daca persoana are fibrilatie atriala sau a
avut un infarct miocardic cu alte complicatii
- mentinerea unei greutati optime. Supraponderalii au un risc mare de dezvoltare a tensiunii
arteriale crescute, a unor probleme cardiace si a diabetului, care sunt factori de risc pentru AIT si
AVC
- consumarea unei diete sanatoase, echilibrate, care are un continut scazut in colesterol, in
grasimi saturate si sare. Alimentele bogate in grasimi saturate si in colesterol pot inrautati
ingrosarea si rigidizarea arterelor. Cresterea consumului de fructe si de vegetale duce la marirea
aportului de potasiu si de vitamine din grupul B, C, E si riboflavina. Adaugarea de cereale cat
mai putin prelucrate scade riscul de AVC ischemic. Consumul de peste cel putin o data pe luna
de asemenea reduce riscul de AVC
- limitarea consumului de alcool. Consumul de alcool scazut pana la moderat (la un pahar pe
sapatamana) poate scadea riscul de AVC ischemic. Consumul excesiv (mai mult de 2 pahare pe
zi) creste acest risc.
- evitarea consumului de cocaina si de alte droguri ilegale. Cocaina poate creste tensiunea
arteriala si poate creste ritmul batailor inimii si astfel creste riscul de accident vascular cerebral
- evitarea administrarii de pilule anticonceptionale daca exista si alti factori de risc. Daca
persoana respectiva fumeaza sau are un nivel crescut de colesterol sau a avut in trecut episoade
de formare de cheguri de sange, administrarea de pilule anticonceptionale creste riscul de aparitie
a unui AVC
- evitarea terapiei de substitutie hormonala. La femeile care sunt la menopauza, s-a demonstrat ca
aceasta terapie creste usor riscul de AVC.

Sfaturi pentru o recuperare buna

Pacientul trebuie sa se implice cat de mult poate in ingrijirea sa. Desi el poate simti nevoia sa il
lase pe ingrijitorul sau sa preia conducerea, cu cat pacientul participa mai mult in procesul de
reabilitare cu atat este mai bine. Este recomandat ca el sa ceara ajutor atunci cand trebuie sa faca
fata oricarei dizabilitati pe care o are si sa incerce sa-i faca pe ceilalti sa inteleaga care sunt
limitele, neputintele sale.
Trebuie sa recunoasca, sa accepte faptul ca are o depresie atunci cand aceasta exista si sa incerce
sa gaseasca o rezolvare a ei. Depresia este frecventa dupa un accident vascular cerebral si poate
fi tratata.
Participarea la un program de reabilitare dupa accidentul vascular cerebral , cat mai curand
posibil. O combinatie de terapie fizica, logopedie si terapie ocupationala poate fi utila pentru a-l
ajuta pe pacient sa faca fata activitatilor cotidiene de baza, cum ar fi spalarea, imbracarea si
alimentarea. O echipa formata dintr-un doctor, anumiti specialisti intr-o varietate de terapii si
asistente il pot ajuta sa depaseasca dizabilitatile, sa invete noi metode pentru a putea duce la
indeplinire sarcinile si sa "intareasca" acele parti ale corpului care au fost afectate de accidentul
vascular cerebral.

Sfaturi pentru a face fata efectelor unui accident vascular cerebral

Page 42
Modalitati de a se imbraca. Imbracarea poate fi realizata cu mai multa usurinta in cazul in care se
folosesc "stocking/sock spreaders": inele sau panglici/sireturi atasate de cheitele de la fermoar si
carlige de incheiat nasturi. Asistenta sau fiziokinetoterapeutul pot face recomandari in aceasta
privinta.
Modalitati de a face fata problemelor de vedere. Dupa un accident vascular cerebral, unele
persoane pot avea dificultari cu vederea la un ochi. De exemplu, persoanele care au paralizie pe
partea dreapta pot avea dificultati sa vada cu ochiul drept.
Modalitati de a face fata problemelor de alimentare. Este posibil ca pacientul sa nu simta gustul
mancarii intr-o parte a cavitatii bucale sau in ambele parti. Acest lucru creste riscul de a se ineca.
Este posibil sa fie necesare alte teste sau o evaluare logopedica.
Modalitati de a face fata problemelor intestinale sau ale vezicii urinare. Aproximativ jumatate din
persoanele care au avut un AVC sufera de o pierdere a controlului vezicii urinare (incontinenta
urinara) in prima saptamana de dupa accidentul vascular cerebral, scazand la 35% la o luna si la
14% la 6 luni. Totusi, aceasta problema este de obicei temporara si ea poate avea multiple cauze,
inclusiv infectia, constipatia si efectele medicatiei.

Sfaturi pentru membrii familiei si pentru ingrijitori

Adaptarea familiei la noua situatie este foarte importanta pentru vindecarea pacientului. Un
suport puternic din partea familiei poate ajuta substantial in acest sens.
Acordarea de ajutor in legatura cu problemele de limbaj folosind anumite trucuri simple. Aceste
probleme pot afecta o parte sau toate aspectele legate de folosirea limbajului, precum ar fi
vorbirea, citirea, scrierea si intelegerea cuvintelor vorbite. Poate fi utila vorbirea lenta si directa,
in putine cuvinte si ascultarea cu atentie.
Suportul pentru reabilitare implica participarea in programul de recuperare a pacientului cat de
des pot membrii familiei. Este bine ca acestia sa ofere cat de multa sustinere si incurajare se
poate.

Acneea, zeci de cauze si efecte neplacute

Generalitati
Acneea - sau ceea ce in limbaj popular am descrie ca fiind o "inflorescenta" de cosuri de diferite
forme si dimensiuni, dureroase sau nedureroase, trecatoare sau deosebit de persistente - este o
afectiune a pielii care ascunde de fapt numeroase cauze externe, dar mai ales interne.

Un lucru este cert: cosurile apar si se agraveaza de obicei in momentele cele mai nepotrivite,
rasfrangandu-si astfel efectele negative chiar si in planul integrarii sociale. Pentru a putea face
fata acestei boli, trebuie sa stim in primul rand cum sa o depistam si care ii sunt cauzele.

Cuprins articol

1. Generalitati

Page 43
 2. Chipurile acneei

3. Factorii patogeni

4. Atentie!

5. Nu uitati de sfatul medicului

Chipurile acneei
Acneea se prezinta sub forma unor variate tipuri de leziuni la nivelul pielii, ce difera in functie de
tipologia fiecarui pacient:
- Papula o mica leziune solida, usor ridicata deasupra pielii care, observabila cu ochiul liber, se
face si simtita la atingere;
- Pustula o leziune fragila ce contine un amestec de celule albe, celule moarte si bacterii. Se
formeaza de obicei peste un folicul sebaceu ce are un fir de par in centru;
- Comedon este foliculul sebaceu plin cu sebum, celule moarte din interiorul folicului, fire de
par mici si bacterii. Cand un comedon e deschis se numeste punct negru, deoarece partea de la
suprafata pielii este de culoare inchisa datorita continutului de melanina. Un comedon inchis este
numit punct alb; acesta apare ca o umflatura colorata sau usor inflamata a pielii;
- Nodul este o leziune in relief ce implica inflamarea mai in adancime a pielii si poate duce la
distrugerea tesutului si deci la cicatrici. Nodulii sunt foarte durerosi si nu raspund decat la
anumite tratamente;
- Chist este o leziune ca un sac ce contine celule albe, celule moarte si bacterii. Este mai mare
decat o pustula, poate fi foarte inflamat si se intinde pana in adancimea pielii.

Factorii patogeni
Un prim factor ce determina aparitia este cresterea productiei de sebum. Activitatea glandelor
sebacee este influentata de hormonii sexuali masculini de origine gonadala si suprarenala. O
dereglare hormonala produce deci, la randul ei, o dereglare in secretia de sebum. Un rol la fel de
important il joaca flora foliculara microbiana sau, mai exact, toate acele bacterii si fungi
nepatogene care se afla in orice conditii la nivelul pielii noastre si in ductul glandelor sebacee.
Insa, primul semn detectabil de acnee este productia scazuta de corneocite cu adezivitate
intracelulara foarte mare. De aici si aparitia comedoanelor.

Sebumul este un lichid galbui care se elimina prin canalul sebaceu, impregnand stratul cornos al
pielii si firul de par. Glandele sebacee sunt prezente pe toata suprafata pielii, unde exista
pilozitate, cu exceptia zonelor dintre degete, ale palmelor si talpilor. Reglarea secretiei de sebum
este realizata de hormonii androgeni (testosteronul la barbati si androgenii suprarenali la femei).

Atentie!
1. Anumite persoane pot dezvolta acnee la contactul cu clorul din apa. Aveti grija deci: nu uitati
sa faceti un dus dupa fiecare baie in piscina!

Page 44
2. Exista ocupatii, cum ar fi cele care necesita expunerea la uleiurile minerale (mecanicii,
minerii) sau la caldura excesiva, care creeaza mai multe conditii pentru formarea acneei
profesionale.
3. Acneea poate avea si cauze mecanice. In cazul violonistilor, de exemplu, din cauza contactului
permanent cu vioara, acestia dezvolta traumatisme la nivelul barbiei.
4. Acneea este o afectiune care se transmite partial genetic.
5. Acneea isi poate face aparitia inca din primele zile de viata. Cel mai des este insa intalnita la
pubertate, pana in jurul varstei de 18-20 de ani. Daca apare in perioada adulta, putem gasi o
eventuala explicatie in dereglarile hormonale sau in folosirea incorecta a unor produse cosmetice
care pot determina suprainfectarea tegumentului.
6. Acneea se agraveaza in perioada premenstruala la 70-80% dintre femei datorita dereglarilor
hormonale care au loc in aceasta perioada sau a modificarilor de hidratare a foliculului
pilosebaceu.
7. Exista o legatura intre obiceiurile alimentare si leziunile de la nivelul pielii. Astfel, consumul
excesiv de carne de porc si in general grasimile animale, prajelile, afumaturile, ciocolata,
alcoolul, fumatul nu fac decat sa le agraveze. O serie de cercetari au demonstrat ca si stresul are
un cuvant greu de spus in agravarea acneei.
8. Nici caldura excesiva si transpiratia implicita nu aduc beneficii, ci doar agraveaza leziunile
acneice formand ceea ce se numeste acneea tropicala.

Nu uitati de sfatul medicului

Medicul specialist dermatolog va indica atat un tratament medical, cat si unul cosmetic daca este
cazul. Se poate urmari, in functie de tipul de acnee pe care il prezinta pacientul, reducerea
seboreei (cu estrogeni sau antiandrogeni), normalizarea keratinizarii infundibulare sau
antibioterapia. Vindecarea poate sa necesite urmarea unei diete modificate sau chiar o terapie cu
ultraviolete de tip A. Solarele nu sunt insa recomandate. Acneea nu presupune numai existenta
unei eruptii cutanate inestetice. Ea implica atat o neplacere emotionala, care nu poate fi ignorata,
cat si anumite traumatisme ale pielii care urmeaza chiar si dupa vindecarea leziunilor. Nu va
ingrijorati! Pentru eliminarea asa-numitelor cicatrici ce pot ramane la nivelul pielii timp
indelungat, tehnica moderna vine cu o noua metoda numita Laser Erbium. Pentru sustinerea
psihologica a pacientului este nevoie, uneori, chiar de ajutorul unui psiholog sau a unui psihiatru.

Adenomul de prostata

Generalitati

Page 45
Prostata este o formatiune glandulara cu structura fibromusculara care inconjoara baza vezicii
urinare si face parte din aparatul reproducator masculin. Odata cu inaintarea in varsta prostata are
tendinta de crestere in volum (hiperplazia benigna de prostata) la barbatii cu productie normala
de androgen. Cresterea diferitelor structuri ale glandei prostatice determina aparitia adenomului
de prostata putand determina strangularea uretrei si astfel apar problemele urinare. Aceasta
tumora este cea mai frecventa tumora benigna a barbatului peste 60 de ani.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Stadii

4. Mecanism fiziopatologic

5. Simptome

6. Complicatii

7. Diagnostic

8. Investigatii

9. Diagnostic diferential

10. Tratament

Cauze
Adenomul de prostata apare in conditiile unui deficit al activitatii testiculare. Astfel ca la barbatii
cu functie scazuta a glandei hipofizare sau la barbatii care au vasectomie inaintea varstei de 40
de ani, aparitia adenomului de prostata este prevenita. Aparitia adenomului de prostata se
datoreaza alterarii metabolismului, unul dintre principalii factori fiind reprezentat de testosteron.

Stadii
Evolutia naturala a adenomului de prostata permite clasificarea in 3 stadii:
- adenomul microscopic
- adenomul macroscopic
- adenomul de prostata clinic (manifest).

Page 46
Atitudinea terapeutica in cazul acestei afectiuni difera. Astfel ca se poate institui tratament
medical sau chirurgical sau tratament preventiv si de supraveghere.

Mecanism fiziopatologic
Localizarea prostatei la nivelul uretrei (inconjoara ca un inel uretra craniala) determina prin
cresterea in dimensiune tulburari de mictiune. Capsula prostatei nu este elastica, iar atunci cand
prostata creste in dimensiune comprima uretra (Canalul prin care urina se elimina din vezica).
Eliminarea urinei din vezica se realizeaza prin contractia musculaturii vezicale precum si datorita
presiunii exercitate de musculatura abdominala. Aparitia adenomului de prostata determina
modificari ale actului mictional (urinar). Pentru golirea corespunzatoare a vezicii urinare in cazul
in care eliminarea urinii este impiedicata, muschii vezicii si cei abdominali cauta sa depaseasca
acest obstacol printr-un efort suplimentar, in asa fel incat la inceput fluxul si debitul urinar sa nu
sufere modificari. Ulterior chiar daca aceasta musculatura se contracta mai puternic acest
mecanism este depasit, instalandu-se asa numita vezica de lupta. Odata depasit mecanismul de
golire a vezicii urinare determina aparitia reziduului vezical. In mod normal reziduu vezical este
de 20-40 cm de apa iar in cazul adenomului de prostata reziduul mictional poate ajunge pana la
100 cm de apa.

Daca obstructia persista sau chiar se agraveaza se instaleaza vezica decompensata. Se instaleaza
reziduul vezical, acesta fiind markerul decompensarii. In consecinta diminua jetul urinar
(pacientul nu mai urineaza la distanta ca inainte de cresterea prostatei si se va uda pe pantof)
instalandu-se o frecventa crescuta a urinarii (polachiurie). Ulterior se agraveaza si polachiuria.
Deficitul contractiei musculaturii vezicale la inceput este compensat de contractia muschilor
abdominali, fapt ce explica aparitia sau agravarea in acest stadiu a herniilor si a prolapsurilor
anorectale.
Distensia vezicala reprezinta stadiul in care reziduul a depasit limita capacitatii fiziologice
vezicale, adica 300 ml. In acest stadiu vezica devine palpabila in portiunea inferioara a
abdomenului (in hipogastru). Survin pierderi necontrolate de urina, initial in timpul noptii, ziua
incontinenta urinara (pierderea de urina) fiind stapanita prin contractia voluntara a muschilor
perineului si a sfincterului.
Rareori exista bolnavi la care se instaleaza distensia vezicala fara a trece prin fazele
premergatoare.

Simptome
Majoritatea pacientilor cu adenom de prostata necesita consult medical in momentul aparitiei
simptomelor urinare suparatoare:
- deseori apare o senzatie de discomfort (usturime, jena) in timpul actului mictional numita
disurie
- polachiurie diurna si nocturna (urinari dese in timpul zilei si a noptii); odata cu evolutia bolii
barbatii incep sa urineze si noaptea
- jet urinar modificat - datorita ingreunarii eliminarii urinii prin obstructia uretrei, cantitatea de
urina scade progresiv deoarece vezica nu mai are capacitatea sa impinga urina prin stramtoarea
facuta de cresterea prostatei

Page 47
- imperiozitate mictionala
- oboseala se instaleaza datorita intreruperii somnului, persoanele care au nicturie nu se odihnesc
corespunzator
- prezenta reziduului vezical favorizeaza infectiile urinare.

Evolutia simptomatologiei poate fi clasificata in 3 stadii clinice:

- faza de tulburari premonitorii ce se caracterizeaza prin tulburari moderate ale mictiunii
- faza de stagnare vezicala dar fara distensie se instaleaza polachiuria in special cea nocturna.
Se agraveaza disuria, aceasta insotiindu-se de scaderea fortei jetului urinar, greutate in initierea
mictiunii si prelungirea timpului de urinare, contractia suplimentara a muschilor abdominali
- faza de stagnare cu distensie vezicala la simptomele prezente se asociaza imperiozitate
mictionala cu pierdere involuntara de urina, stare generala influentata si ulterior semne de
instalare a insuficientei renale.
Din punct de vedere clinic, adenomul de prostata este o afectiune cu evolutie lenta cu perioade
de exacerbari si uneori remisii.

Complicatii
Adenomul de prostata poate determina retentia acuta completa de urina, hematurie (prezenta
sangelui in urina) precum si agravarea simptomatologiei urinare.
Hematuria se datoreaza rupturii venelor dilatate de la nivelul vezicii urinare cauzate de presiunea
de la acest nivel. Hematuria poate fi in cantitate mare, persistand pe parcursul mai multor zile.
Retentia acuta de urina necesita tratament de urgenta: cateterizare urinara transuretral (abordul
este prin uretra) sau cateterism prin punctie suprapubiana.
Agravarea simptomelor (polachiurie, disurie) poate aparea dupa pranzuri copioase, abuzul de
alcool, constipatie, decubit prelungit.

Dintre complicatiile adenomului de prostata amintim:

- litiaza vezicala care se datoreaza stagnarii permanente a urinei in vezica precum si prezentei
unui obstacol in evacuarea urinei
- diverticuli vezicali (formatiuni care comunica cu vezica urinara)
- inflamatia adenomului de prostata
- infectia urinara
- epididimita acuta.

Diagnostic
Diagnosticul adenomului de prostata se stabileste in urma examinarii clinice si a investigatiilor
paraclinice.
In urma anamnezei (discutiei cu pacientul) riguroase si complete se poate identifica prezenta
adenomului de prostata.
Examinarea clinica de catre medic incepe cu un control general, in special examinarea
hipogastrului, a regiuni lombare si a organelor genitale precum si a tuselui rectal, iar examenul
urinei la emisie trebuie sa fie vazut de catre medic.
La tuseul rectal adenomul de prostata se identifica prin urmatoarele caracteristici: forma

Page 48
globuloasa a prostatei cu santul median sters si modificarea consistentei acesteia (consistenta
ferma elastica asemenatoare cu mingea de tenis), structura regulata, bine delimitata periferic si
nedureroasa la palpare. Daca in timpul examinarii este depistat un nodul sau consistenta prostatei
este neomogena sunt necesare investigatii suplimentare pentru stabilirea acestor modificari.

Investigatii
Analizele de laborator se efectueaza obligatoriu pentru aprecierea functiei renale si a posibilelor
afectiuni asociate care orienteaza catre stabilirea prognosticului si a riscurilor terapeutice.
Cea mai importanta analiza privind functia prostatei este determinarea nivelului plasmatic al
antigenului prostatic specific (PSA). Antigenul prostatic specific (glicoproteina produsa de
celulele epiteliale) poate fi liber sau legat, alfa 1 chimiotripsina, forma sub care este evidentiat in
cancerul de prostata. PSA nu are specificitate absoluta, insa acesta poate evidentia diferenta
dintre tesutul prostatic benign si malign.

Ecografia se poate realiza atat pe cale abdominala cat si pe cale rectala. Aceasta investigatie se
poate realiza rapid, nu este costisitoare si nu are contraindicatii. La examinarea ecografica se
poate stabili:
- vizualizarea vezicii urinare si distensia acesteia
- depistarea lobului median prostatic
- aprecierea volumului global al prostatei
- litiaza vezicala
- prezenta reziduului vezical
- prezenta diverticulilor
- existenta tumorilor vezicale.
Ecografia transrectala premite o apreciere fina a diferitelor zone ale prostatei.
Ecografia este indispensabila pentru urolog, permitand stabilirea precoce a patologiei prostatice
si trebuie sa preceada orice atitudine terapeutica.

Urografia intravenoasa exploreaza intreg aparatul urinar, depistand efectele cresterii in

dimensiune a prostatei asupra aparatului pielocaliceal. La nivelul vezicii urinare se evidentiaza
litiaza, diverticulii, prezenta vezicii urinare de lupta precum si aprecierea cantitativa a reziduului
vezical prin efectuarea cliseului postmictional.
De asemenea se poate depista prin urografie cresterea presiunii in aparatul renal datorita
obstacolului produs de prostata.
Tomografia computerizata si rezonanta magnetica nucleara nu sunt concludente in investigarea
adenomului de prostata.
Explorarile urodinamice precum urofluorometria (debitometria), cistomanometria, profilul de
presiune uretrala sunt necesare pentru stabilirea prezentei sau absentei obstructiei.

Diagnostic diferential
Tulburarile urinare datorate adenomului de prostata sunt prezente in 3 situatii:
- prostata este marita de volum, adenomul trebuie diferentiat de atonia prostatica, prostatita
cronica hipertrfica si tumora canceroasa

Page 49
- prostata cu volum normal, in acest caz diagnosticul diferential trebuie facut cu strictura uretrala
sau vezica de cauza neurogena, aceasta implicand o alterare a fortei contractile a muschiului
vezical
- prezenta nodulilor la tuseul rectal ridica suspiciunea cancerului de prostata. Este necesara
biopsia de prostata, ce se poate realiza prin punctie ghidata folosind ecografia.
Litiaza prostatica si prostatita cronica nodulara constituie entitati mai rar intalnite dar este
necesar sa fie consemnate.

Tratament
Tratament chirurgical

Adenomiectomia chirurgicala reprezinta indepartarea tesutului patologic in totalitate de la nivelul

prostatei. Caile de abord, perineala si posterioara au fost abandonate in prezent fiind folosite
numai calea anterioara transvezicala si retropubiana.
Complicatiile tratamentului chirurgical sunt hemoragiile per si postoperatorii, infectioase, urinare
si sexuale.
Complicatiile urinare sunt reprezentate de incontinenta urinara si disuria care de regula survine
tardiv.
Complicatiile sexuale sunt constituite de strictura uretrala, ejacularea retrograda cu sterilitate
secundara, dar fara consecinte in ceea ce priveste potenta sexuala.

Tratamentul endoscopic

Principiul acestui procedeu consta in ablatia adenomului de prostata prin fragmentarea acestuia
prin sectionarea electrica cu ajutorul unei anse, procedeu numit rezectia transuretrala a prostatei.
Rezectia prin ablatie se realizeaza prin irigare continua.
Complicatiile postoperatorii imediate pot fi: hemoragia si sindromul post rezectiei transuretrale.
Sindromul post rezectiei este urmarea reabsorbtiei lichidului de irigatie care ajunge in circulatie
determinand hemodilutie cu hipervolemie si uneori hemoliza.
Alte complicatii ce pot aparea in urma acestui procedeu sunt cele comune adenomiectomiei cum
ar fi infectii urinare si genitale, incontinenta urinara si alte tulburari mictionale.
In urma acestui procedeu recidiva adenomului apare la aproximativ 15 % din cazuri la 8 ani dupa
interventie. Acest procedeu este indicat de electie in adenoamele care au mai putin de 40 de
grame. Cele care depasesc 40 de grame au un risc foarte mare de recidiva prin restanta de tesut
adenomatos.

Electrovaporizarea transuretrala a prostatei

Acest procedeu este asemanator rezectiei transuretrale deosebirea dintre acestea fiind diferenta
ansei folosite, la acest procedeu ansa avand o intensitate de curent in jur de 290 wati, realizand
astfel vaporizarea, disecarea si hemostaza tesutului adenomatos. Investigatia este superioara
metodei anterioare datorita usurintei mai mari de efectuare si a lipsei de sangerare.

Alte metode altenative la terapia chirurgicala sunt:

Page 50
- hipertermia locala temperatura locala de 42-43 grade celsius o data pe saptamana timp de 6
saptamani
- crioterapia prostatica crionecroza tesutului cu ajutorul unei sonde mentinute 40-60 de minute
- divulsia prostatica ruperea comisurei anterioare a prostatei
- proteze endoprostatice acestea sunt plasate la nivelul uretrei posterioare sub control ecografic
sau endoscopic si pot inlocui sonda uretrala permanenta
- incizia transuretrala a prostatei (ITUP) se realizeaza o incizie profunda de la nivelul
cervixului vezical pana la colicul seminal
- prostatectomia transuretrala indusa cu laser (TULIP) are valoare terapeutica redusa.

Tratament medicamentos

Datorita faptului ca dezvoltarea prostatei si modificarile de crestere a volumului (hiperplazie)

sunt procese androgen dependente tratamentul farmacologic se adreseaza componentei
hormonale.
Finasterid (Proscar) este responsabil de inhibarea 5 alfa reductazei (enzima responsabila de
transformarea testosteronului in DHT) si determina o diminuare marcata a nivelului plasmatic a
enzimei cu ameliorarea semnificativa a simptomatologiei.
Blocantii alfa 1 adrenergici actioneza rapid pentru ameliorarea simptomatologiei determinand
crestrerea debitului urinar.
Anti-aromataza este un complex enzimatic responsabil pentru transformarea androgenilor in
estrogeni.

Fitoterapia

Extractele de plante sunt folosite inca din trecut, insa nu exista studii care sa obiectiveze
rezultatele fitoterapiei, in prezent aceasta fiind considerata medicatie placebo.

Tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie

(THDA, ADHD)

Generalitati
Sindromul hiperkinetic cu deficit de atentie (THDA) este o tulburare de comportament a
copilului care se manifesta prin deficit de atentie si dificultati in desfasurarea unei sarcini. THDA
este frecvent intalnita, debuteaza in copilarie, dar poate persista si la varsta adulta. Daca nu este
depistata si tratata corespunzator poate perturba semnificativ functinoarea sociala, scolara sau
profesionala.

Page 51
Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Factori de risc

4. Simptome

5. Efectul asupra familiei

6. Consultul de specialitate

7. Expectativa vigilenta

8. Medici specialisti recomandati

9. Investigatii

10. Diagnostic precoce

11. Diagnostic diferential

12. Tratament initial

13. Tratament de intretinere

14. Tratamentul THDA la adult

15. Profilaxie

16. Tratament ambulatoriu

17. Tratament medicamentos

18. Alte tratamente

Cauze
Patogenia exacta a tulburarii nu este cunoscuta, dar cercetarile recente au evidentiat ca cel mai
probabil TDHA este de natura genetica (cercetatorii sunt preocupati de identificarea genelor care
predispun la aparitia TDHA).
Studiile de imagistica cerebrala au adus dovezi asupra existentei unor modificari la nivelul
creierului, care sprijina teoria ca THDA este o afectiune neurobiologica. S-au descris urmatoarele
anomalii care sustin ipoteza neurobiologica a tulburarii:
Page 52
- alterari ale structurii creierului - dovezi neuroanatomice
- disfunctionalitati ale neurotransmitatorilor implicati in controlul atentiei si activitatii (dopamina
si norepinefrina) - dovezi neurochimice
- diferente ale activarii unor regiuni cerebrale responsabile de mecanismele de inhibitie (lobii
frontali), ceea ce duce la dificultati in inhibarea reactiilor emotionale, cognitive si
comportamentale - dovezi neuropsihologice.

Exista ipoteze etiologice care sustin ca expunerea in viata intrauterina la alcool, tutun, droguri si
alte substante neurotoxice (plumbul) creste riscul dezvoltarii TDHA.

Teoria nutritionala, conform careia consumul crescut de zahar sau adausul de aditivi alimentari
(coloranti si conservanti) ar fi responsabila de aparitia hiperactivitatii, nu a fost sustinuta de
datele experimentale. Un studiu realizat de catre NIH (National Institute of Health) a aratat ca o
dieta restrictiva fara consum de zahar nu amelioreaza simptomatologia decat la 5% din copiii cu
TDHA. Alte studii demonstreaza ca nu exista nici o corelatie intre consumul de zahar si TDHA.

Factori de risc
Cercetarile au demonstrat ca THDA se transmite genetic, de la parinti la copii. Pentru ca predispozitia sa duca la
aparitia THDA, factorii genetici trebuie corelati cu factorii de mediu (psihosociali), asa numitul context
biopsihosocial. Interactiunea parinte-copil este considerata ca fiind un factor favorizant. Un mediu familial stresant
(evenimentele din familie precum si aspectele particulare ale functionalitatii ei) contribuie la instalarea simptomelor
de THDA.

Simptome
Simptomele de baza ale THDA sunt urmatoarele:

- inatentia, caracterizata printr-o slaba concentrare asupra efectuarii unei sarcinii si usoara
distractibilitate de catre stimulii exteriori
- impulsivitatea poate duce la implicarea copilului in activitati riscante fara ca acesta sa tina
seama de consecinte
- hiperactivitatea/ agitatia si comportamentul neadecvat.
In perioada prescolara, cele trei simptome caracteristice, inatentia, hiperactivitatea si
impulsivitatea fac parte din comportamentul normal al copilului. De aceea, este greu de
diferentiat THDA de comportamentul normal specific varstei. Simptomele devin evidente sau
sunt accentuate odata cu inceperea scolii, pentru ca mediul social si cerintele academice solicita
acele abilitati care in cazul copiilor cu THDA nu sunt deloc punctele lor tari.
Copiii si adolescentii cu THDA prezinta dificultati academice datorate simptomelor tulburarii. In
aceasta perioada (6-12 ani) expectantele adultilor (parinti si profesori) sunt din ce in ce mai mari
in termeni de independenta, autonomie si functionare sociala. In perioada scolara sunt evaluate
abilitatile cognitive si socio-emotionale ale copilului.

TDHA poate fi sugerat de :

Page 53
- note si scoruri mici la testele de aptitudini
- slabe abilitati de organizare si planificare a actului de invatare
- probleme de socializare
- imagine de sine negativa si impresia ca e respins de colegi.
Simptome in perioada adolescentei

In perioada adolescentei, intre 13-18 ani, tulburarea este relativ stabila. In schimb, daca nu se
intervine terapeutic problemele pot sa persiste sau sa se agraveze. Adolescentii cu inatentie vor
avea perfomante scolare slabe care vor fi evidente mai ales la schimbarea scolii sau la trecerea in
gimnaziu sau liceu.
Simptome la varsta adulta

In perioada adulta, simptomele se atenueaza, dar la unii pot persista producand dificultati de
concentrare, de planificare si finalizare a unei activitati. Multi adulti pot sa scape nediagnosticati
si netratati si prezinta probleme de inadaptare sociala (dificultati in pastrarea locului de munca)
sau tulburari afective (depresie). Totusi, adaptarea adultilor cu THDA este mai buna decat a
copiilor hiperkinetici. Majoritatea adultilor cu THDA vor avea diverse probleme atat in familie
cat si la locul de munca; prezinta mai frecvent o stima de sine scazuta si frustrare. Rata
divorturilor, a tabagismului, alcoolismului sau abuzului de droguri este mai mare la persoanele
cu THDA. Se constata ca numarul absolventilor de liceu si/sau facultate este mai mic printre cei
care sufera de THDA comparativ cu semenii de aceeasi varsta. Unii adulti constata ca sufera de
THDA doar dupa ce acest diagnostic a fost pus copilului lor.

Efectul asupra familiei

Familia unui copil hiperkinetic este de multe ori in dificultate; a creste un copil cu THDA poate
fi o adevarata provocare pentru parinti. Parintii vor urmari atent compotamentul copilului si vor
invata sa raspunda adecvat comportamentelor dezirabile. In cazul in care intervin alte
disfunctionalitati in cadrul vietii de familie (precum divortul, violenta in famile, consumul de
alcool si droguri), acestea vor interfera cu managementul comportamental al copilului cu TDHA.
Comorbiditatea cu alte tulburari mentale
Exista numeroase dovezi care evidentiaza ca THDA se asociaza frecvent cu una sau mai multe
tulburari mentale precum dislexia, tulburarea de opozitionism provocator, tulburarea de conduita,
tulburarile afective (depresia) si tulburarile anxioase.Tratamentul hiperactivitatii va contribui la
controlul simptomelor permitand o crestere si dezvoltare normala.

Consultul de specialitate
Parintii vor cere sfatul in domeniul sanatatii in urmatoarele situatii:

- cand sesizeaza simptomele de THDA la un copil cu varsta mai mica de 7 ani

- cand simptomele de THDA produc dificultati la scoala, acasa si in relatiile interpersonale.
Aceste probleme sunt sesizate de catre parinti si profesori odata cu intrarea in clasa intai primara
- cand un copil prezinta semnele unor tulburari mentale, precum depresia si anxietatea, care

Page 54
dureaza de cateva saptamani sau simptomele s-au inrautatit in ultima perioada
- cand un copil prezinta esec scolar si probleme de comportament.

Expectativa vigilenta
In perioada de copil mic siprescolar

Expectiva vigilenta este atitudinea cea mai potrivita la aceasta grupa de varsta (sub 5 ani),
deoarece limita dintre comportamentul normal si simptomele de THDA este foarte greu de
stabilit. Daca parintii au observat comportamente indezirabile si daca dupa o perioada de 6 luni
in care au incercat sa modifice problemele comportamentale ale copilului, nu au reusit sa le
imbunatateasca sau sa le rezolve, mai ales daca acestea au dus la exmatricularea copilului din
cresa sau din gradinita, se vor adresa specialistului pentru evaluare comportamentala si
tratament.

Perioada de scolar si adolescent

Expectativa nu este indicata la aceasta varsta. Daca problemele de relationare ale copilului sunt
constatate atat de familie cat si la nivel scolar, unde acesta va prezenta performante academice
slabe, se recomanda sa se ceara sfatul specialistului.Probleme determinate de inatentie pot sa nu
fie semnificative si sa fie depistate doar in situatii care presupun schimbarea scolii (mutarea la
altascoala, trecerea din ciclul primar in cel gimnazial sau admiterea in liceu) sau a mediului
(mutarea in alt oras).
Perioada de adult

Expectativa vigilenta poate sa nu fie cea mai buna abordarea terapeutica a THDA la varsta
adulta. Adultul cu hiperactivitate va incerca sa-si aminteasca cand au debutat simptomele THDA,
sa le analizeze in contextul schimbarilor majore petrecute si sa evalueze daca simptomele
tulburarii i-au afectat deciziile in situatii de criza din viata sa. Problemele odata identificate vor fi
usor de abordat si de rezolvat, insa daca simptomele creeaza disconfort, adultul cu THDA va cere
sfatul specialistului. De asemenea, specialistii in domeniu vor pune diagnosticul si vor prescrie
tratametul altor probleme mentale, precum depresia si anxietatea, care sunt asociate frecvent cu
THDA.

Medici specialisti recomandati

Medicii specialisti care pot pune diagnosticul sau aplica tratamentul THDA sunt:

- medicul de familie
- pediatrul
- psihiatrul de copii sau de adulti
- neurologul de copii sau de adulti

Page 55
Specialistii care nu sunt abilitati sa prescrie tratament medicamentos dar pot acorda servicii de
psihoterapie si consiliere psihologica sunt urmatorii:

- psihologul, care frecvent poate pune diagnosticul de THDA

- psihoterapeutul comportamental
- asistentul social
- specialistul in consiliere psihologica
- terapeutul de familie.

Se va apela numai la persoane competente sa evalueze simptomatologia si sa stabileasca

diagnosticul corect de THDA. De asemenea, diagnosticul nu poate fi pus in pripa, ci doar dupa o
atenta examinare a copilului si un interviu amanuntit cu parintii. Acuratetea diagnosticului si
stabilirea tratamentului necesita o observare atenta pe parcursul mai multor vizite repetate la
specialist.

Investigatii
Asociatia Americana de Pshiatrie a stabilit un set de criterii pe baza caruia este pus diagnosticul
de THDA. Conform acestor criterii, in manualul DSM-IV au fost descrise mai multe subtipuri:

- THDA tipul mixt

- THDA in care predomina simptomele de inatentie
- THDA predominant hiperactiv/ impulsiv.

S-a mai descris tipul nespecificat, cand simptomele de inatentie, hiperactivitate si impulsivitate
sunt prezente, dar nu pot fi incadrate in nici unul din cele trei tipuri descrise mai sus.
Profesionistii in domeniul medical folosesc criterii bine definite pentru a stabili diagnosticul de
THDA:

- istoricul copilului: parintele va face o scurta descriere a dezvoltarii socio-emotionale,

educationale si comportamentale
- examenul fizic
- completarea de catre parintii si profesori a scalelor standardizate si a chestionarelor pentru
THDA.

Pe baza evaluarii statusului mintal (evaluarea abilitatilor de vocabular si vorbire, estimarea

clinica a inteligentei, coordonarea motrica fina sau grosiera, evaluarea formei, continutului si
logicii gandirii) medicul specialist va aprecia daca problemele comportamentale sunt determinate
de THDA sau de catre afectiunile psihiatrice asociate.

In plus, prin evaluarea educationala se vor determina deficientele in dezvoltarea limbajului scris
sau citit, cat si problemele de calcul matematic. Testarea tulburarilor de invatare este o
componenta importanta, deoarece sta la baza alcatuirii unui program interventional individualizat
adaptat deficientelor si nevoilor copilului.
Investigatii suplimentare vor aduce dovezi pentru sustinerea diagnosticului unor probleme

Page 56
medicale care interfera cu dezvoltarea achizitiilor scolare si pot explica simptomatologia
copilului, precum:

- deficientele de auz (evaluarea acuitatii auditive)

- deficientele de vedere (evaluarea acuitatii vizuale).

Alte testari de laborator utile pentru stabilirea diagnosticului:

- dozarea plumbului, daca istoricul sugereaza pica sau expunerea ambientala

- hemoleucograma: aceasta poate pune in evidenta anemia care poate determina apatie si
diminuarea capacitatii de concentrare
- dozarea nivelului hormonilor tiroidieni evidentiaza disfunctiile tiroidiene ce afecteaza
capacitatea de atentie si concentrare, dar acestea sunt mai frecvent intalnite la varsta adulta.
- EEG (electroencefalograma) este necesara pentru diagnosticul convulsiilor care pot determina
alterari la nivelul functionalitatii neuronale, traduse prin modificari in plan comportamental.

Una dintre ingrijorarile parintilor este aceea a supradiagnosticului. Specialistii si cercetatorii in

domeniu apreciaza ca numarul mare de cazuri de THDA nu se datoreaza supradiagnosticarii ci
imbunatatirii metodelor de evaluare si diagnostic (aparitia scalelolor standardizate).

Evaluarea comportamentala a adultilor cu THDA se realizeaza cu ajutorul Scalei WURS

(Wender Utah Rating Scale) alcatuita din 25 de intrebari (itemi) despre problemele din copilarie
frecvent intalnite in aceasta afectiune. Aceasta scala evalueaza prezenta si severitatea
simptomelor la varsta copilariei.

Diagnostic precoce
Nu este recomandat screeningul intregii populatii de copii pentru a se efectua diagnosticul
precoce de THDA. Insa parintii care sunt ingrijorati de temperametul dificil al copilului lor, de
performantele lor scolare slabe sau de dezvoltarea afectiv-comportamentala deficitara se pot
adresa specialistului; inainte de vizita la specialist parintii vor trece in revista varsta la care au
debutat simptomele, contextul in care problemele de comportamentale se declanseaza, durata
acestora si care este impactul asupra performantelor scolare si a integrarii sociale.

Diagnostic diferential
Diagnosticul diferential la copil trebuie sa excluda urmatoarele afectiuni comorbide:

- tulburarea de conduita
- tulburarea de opozitie (opozitionismului provocator)
- tulburari afective (depresie, tulburare bipolara)
- tulburari anxioase
- boala ticurilor (tulburarea Tourette)
- abuzul de substante
- tulburarile de invatare

Page 57
- tulburari pervazive de dezvoltare
- intarzierea mintala sau intelectul de limita.

Tratament initial
Un tratament eficient presupune un diagnostic corect si o evaluare exacta a abilitatilor si
problemelor copilului.
Asociatia Americana de Pediatrie, pe baza studiului clinic longitudinal, realizat pe un lot de copii
hiperactivi de varsta scolara, recomanda asocierea tratamentului medicamentos cu interventia
comportamentala. Copiii care au primit medicatie stimulanta au prezentat o imbunatatire
semnificativa a simptomatologiei (inatentia, impulsivitatea si hiperactivitatea s-au ameliorat
semnificativ).

Tratamentul medicamentos include:

- stimulantele sistemului nervos central din familia Amfetaminelor (Dextroamfetamina,

Metilfenidatul) imbunatatesc simptomatologia la aproximativ 70% dintre copiii cu THDA.
Efectul stimulantelor cerebrale poate parea paradoxal, ele diminua hiperactivitatea si
impulsivitatea crescand puterea de concentrare. Unii parintii sunt ingrijorati ca medicamentele
stimulante vor determina dependenta. Una din constatarile importante ale studiilor recente cu
metodologie stiintifica riguroasa este faptul ca, la pacientii cu THDA, psihostimulentele in doze
terapeutice, nu creaza obisnuinta sau dependenta si nici nu expun pentru un risc crescut de
adictie fata de droguri (in cursul tratamentului sau ulterior, in viata adulta). Totusi, parintii vor
supraveghea atent administrarea tratamentului deoarece s-a semnalat folosirea abuziva a
psihostimulantelor printre adolescentii (fratii sau colegii) si adultii din familia pacientului.
Cele mai frecvente efecte secundare ale stimulentelor sunt inapetenta, nervozitatea, aparitia
ticurilor sau tulburarea Tourette, insomnia
- medicatia non-stimulanta - Atomoxetina este un medicament non-stimulant (inhibitor al
recaptarii noradrenalinei) administrat in cazul lipsei de eficienta a stimulentelor cerebrale sau a
aparitiei reactiilor adverse la acestea. Atomoxetina nu este o substanta controlata (se elibereaza
fara reteta).
Asociatia Americana de Psihiatrie recomanda pentru tratamentul THDA si terapia
comportamentala care reprezinta un set specific de interventii prin care parintii si profesorii
invata tehnici comportamentale, cum ar fi sistemul de intariri care modifica comportamentul
indezirabil al copilului. Copiii dezvolta abilitati de rezolvare a problemelor, abilitati de
comunicare si de autoafirmare.

Consilierea psihologica a copilului cu THDA si a adultilor din familia acestuia este foarte utila in
identificarea problemelor comportamentale datorate simptomelor hiperactivitatii si in gasirea
unor strategii de rezolvare ale acestora. De asemenea, este eficienta in rezolvarea starii de
frustrare si depasirii situatiilor stresante.
Interventiile comportamentale pot fi utile si in abordarea terapeutica a anxietatii si tulburarii de
opozitionism provocator, frecvente la unii copiii cu THDA.

Adesea, cei care identifica si semnaleaza simptomele THDA sunt profesorii, deoarece cerintele
stricte ale mediul scolar scot in evidenta dificultatile copiilor de a sta linistiti in banca, de a fi

Page 58
atenti la ora, de a raspunde cerintelor educationale si de respecta regulile clasei. Unii copii cu
THDA vor fi indumati catre invatamantul special, in care psihopedagogi specializati vor intocmi
proiecte individuale personalizate (PIP). PIP-ul este alcatuit in urma evaluarii complexe
educationale si este adaptat nevoilor speciale si deficientelor copilului.
Modificarile la nivel educational implica adaptarea mediului clasei (copiii cu THDA trebuie
asezati in primele banci), a instrumentelor de lucru si a sarcinilor de lucru, adaptarea curriculei si
a modalitatii de predare.
Impreuna cu specialistul se vor fixa obiective educationale si vocationale realiste.

In cazul copilului prescolar terapia comportamentala va fi preferata in incercarea de a tine sub

control comportamentul si de evita tratamentul medicamentos la o varsta prea frageda. Daca insa
terapia comportamentala nu va fi eficienta in controlul simptomelor se va trece la medicatie
psihostimulanta, chiar daca pentru aceasta varsta exista controverse intre specialisti in ceea ce
priveste tratamentul medicamentos, datorita numarului mic de studii clinice. Exista in
desfasurare un studiu clinic, care evaluaeaza eficacitatea terapeutica a Metilfenidatului la copiii
prescolari.

Tratament de intretinere
Cea mai eficace modalitate de interventie in THDA este abordarea multidisciplinara: medicala,
psihologica si educationala, in care sunt implicati parintii, profesorii, psihologul si medicul
specialist in psihiatria copilului si adolescentului.Adolescentii beneficiaza de pe urma
tratamentului cu stimulante cerebrale sau medicatie non-stimulanta. Parintii vor avea grija ca
folosirea abuziva de catre adolescenti a medicatiei stimulante sa nu duca la dependenta
psihologica si psihica de amfetamine sau alte droguri.
Un studiu in care s-a urmarit timp de 4 ani copii si adolescentii cu THDA a relevat ca incidenta
dependentei de alcool si abuzul de droguri este mai mica la cei care au luat medicatie
psihostimulanta.O atentie speciala trebuie acordata adolescentului hiperkinetic. Implicarea
parintelui in aplicarea strategiilor comportamentale de inteventie este extrem de importanta
pentru a se obtine rezultatele scontate. Inabilitatea adolescentilor de a face fata sarcinilor scolare,
dezorganizarea si dificultatile de mentinere a atentiei sunt simptome care merita o abordare
speciala.

Se vor folosi sisteme de recompense care prezinta interes pentru adolescent, parintii vor coopera
cu copiii in stabilirea unor obiective acceptabile si vor negocia cu acestia recompensa
corespunzatoare atingerii scopului propus.

Tratamentul THDA la adult

Pentru tratamentul THDA la varsta adulta se poate apela la terapia combinata medicamentoasa
cat si psihoterapeutica. Consilierea psihologica presupune:

- educatia despre THDA, participarea la grupuri de suport sau la sedinte de consiliere individuala
si de dezvoltare a abilitatilor. In sesiunile de dezvoltare a abilitatilor se invata un bun
management al timpului, tehnici de organizare si in plus, sunt incluse sedinte de consiliere

Page 59
academica si vocationala.
Studiile au aratat ca 58% din adultii cu THDA si-au imbunatatit capacitatea de concentrare si nu
au mai prezentat hiperactivitate si impulsivitate in urma tratamentului cu psihostimulate. In cazul
in care stimulantele cerebrale nu sunt eficiente sau daca apar efecte secundare suparatoare,
medicul psihiatru poate prescrie Atomoxetina. Anumite medicamente antidepresive ca
Bupropiona sau antidepresive triciclice (Imipramina, Nortriptilina, Desipramina) pot fi eficace in
tratamentul THDA la adulti.
De retinut!
FDA (The US Food and Drog Administration) a emis cateva atentionari in ceea ce priveste
tratamentul cu Atomoxetina. Parintii si adultii care au in ingrijire copii si adolescenti cu THDA
vor fi atenti la aparitia semnelor de alarma ale riscului de suicid, fara sa fie, insa, necesara
oprirea administrarii medicamentului.
Trebuie luptat cu miturile si prejudecatile legate de aceasta afectiune; THDA este o problema
medicala care nu poate fi tinuta sub control in lipsa tratamentului medicamentos.

Parintii trebuie sa ofere copiilor cat mai multe informatii despre THDA si sa le explice
importanta respectarii strategiei terapeutice. Eficienta tratamentului va fi mai mare prin
implicarea copilului in managementul simptomelor (de exemplu: sa-si ia medicamentul la
timp).Terapia nutritionala (restrictia de zahar, uleiul de peste etc) nu este o metoda terapeutica
recomandata, deoarece aceste diete nu au la baza nici un suport clinic.

Profilaxie
Nu exista modalitati de prevenire a THDA. Se recomanda evitarea fumatului, consumului de
alcool sau de droguri pe perioada sarcinii, nu numai ca masura profilactica a THDA cat si altor
probleme de sanatate ale viitorului copil. Cateva sfaturi pentru viitoarele mamici sunt utile pentru
a reduce riscul problemelor de invatare si atentie ale copiilor lor:

- o atenta urmarire medicala a gravidei si promovarea unor comportamente sanatoase in perioada

sarcinii
- scoala parintilor, prin care se capata bune abilitati parentale
- maximizarea abilitatilor de invatare si antrenamentul atentiei, o stimulare adecvata in perioada
prescolara (parintele va citi povesti si se va juca puzzle cu copilul). Dezvoltarea atentiei poate fi
imbunatatita prin aceste activitati intr-o mai mare masura decat privitul la televizor.In plus,
tehnicile parentale corecte incepand de la nastere si continuand pe parcursul copilariei sunt
esentiale unei dezvoltari optime.

Tratament ambulatoriu
Practicile tratamentului THDA sunt orientate asupra managementului simptomelor. Procesul
terapeutic este diferit la copii de cel de la adulti, dar la toate varstele accentul cade pe o cat mai
buna intelegere a afectiunii, pe stabilirea unei rutine zilnice si pe realizarea unui sprijin complet
din partea celor din jur.
Implicarea copilului in procesul terapeutic creste eficienta interventiei terapeutice. De asemenea,
parintele va intelege ca ajutandu-se pe sine ii va fi de ajutor copilului sau.

Page 60
Sfaturi utile pentru parinti

- sarcina parintelui este foarte grea, iar grija pentru propria sanatate mintala si fizica trebuie sa fie
la fel de importanta deoarece rolul parintelui in aplicarea strategiei terapeutice este capital
- parintele trebuie sa fie cat mai bine informat despre THDA, din surse de incredere; cu cat
competenta parintelui este mai mare cu atat interventia acestuia asupra copilului va fi mult mai
eficienta
- parintii vor invata competente de management al comportamentului copilului. Copiii cu THDA
au dificultati in a invata un comportament prin observarea altei persoane si trebuie invatati sa
interactioneze cu ceilalti prin explicarea secventei comportamentale si a impactului negativ al
unor comportamente problematice.
- parintele va ajuta copilul sa-si formeze o imagine de sine pozitiva prin dezvoltarea apartenentei
la grupul social si a increderii in capacitatile sale de invatare
- parintii se vor implica in optimizarea performantelor academice ale copilului
- parintii vor ajuta copilul sa desfasoare sarcini in casa. Copiii hiperkinetici nu pot urmari
instructiunile in desfasurarea unei sarcini iar atentia le va fi usor distrasa de stimuli exteriori. Prin
rabdare, perseverenta si creativitate parintelui poate fi extrem de util in dobandirea abilitatilor
necesare realizarii unei sarcini.

Tratament medicamentos
Agentii medicamentosi folositi in tratamentul THDA sunt urmatorii:

- psihostimulentele (Metilfenidat, Dextroamfetamina, asocierea dintre Dextroamfetamina si

Amfetamina) sunt eficiente in tratamentul THDA atat la copii cat si la adulti, in 70% din cazuri
se obtine o imbunatatire rapida si semnificativa a simptomatologiei THDA
- Atomoxetina, medicament non-stimulant utilizat cu succes in tratamentul copiilor,
adolescentilor si adultilor cu THDA
In cazul in care psihostimulatele si medicatia non-stimulanta nu a avut efect sunt utilizate:
- antidepresive (Bupropion)
- antihipertensive (Clonidina, Guanfacina) care pot sa reduca agresivitatea si impulsivitatea in
anumite cazuri de THDA.

Vor fi abordate medicamentos si afectiunile comorbide, precum tulburarile anxioase.Parintii vor

monitoriza atent efectele medicatiei si se vor adresa medicului psihiatru ori de cate ori apar
reactii adverse, in special, in cazul Atomoxetinei si a antidepresivelor, vor fi urmarite indeaprope
aparitia simptomelor semnal de suicid.
De retinut!
FDA permite administrarea medicatiei psihostimulante dupa varsta de 3 ani. Totusi exista foarte
putine studii clinice la copiii mai mici de 5 ani iar unii specialisti nu recomanda administrarea
medicatiei inainte de intrarea in scoala, deoarece copiii mici au risc crescut de a dezvolta reactii
secundare. Daca simptomatologia este severa si afecteaza serios comportamnetul si calitatea
vietii copilului, se permite instituirea tratamentului medicamentos si la varste mai fragede.

Page 61
Alte tratamente
Tratamentul medicamentos este rezervat cazurilor cu simptomatologie severa.Alte metode
interventionale in THDA sunt indicate in urmatoarele situatii:

- simptomatologie moderata
- atunci cand simptomele nu raspund la tratamentul medicamentos
- in cazul instalarii efectelor secundare ale medicatiei
- aparitia altei probleme psihiatrice, ca de exemplu anxietatea.

Asocierea medicatiei cu alte metode terapeutice este adesea folosita cu succes.

Interventiile comportamentale in THDA
Interventiile comportamentale sunt implementate de catre parinti, profesori sau ceilalti adulti
care sunt responsabili de copil. Acestia sunt pregatiti sa realizeze managementul comportamental
prin sesiuni de formare si invatare. Programele de training sunt focalizate pe crearea unui mediu
structurat, a unei rutine zilnice, a unui set de reguli de comportament si o monitorizare atenta si
riguroasa a progreselor obtinute. Utilizarea unor tehnici comportamentale, cum ar fi sistemul de
recompense, au ca scop intarirea comportamentelor dezirabile, respectarea regulilor si reducerea
comportamentelor neadecvate.

Eficacitatea acestor metode este mult mai mare decat tehnicile terapiei cognitiv-
comportamentale, care presupun o autoreglare afectiva si comportamentala. Copilul cu THDA nu
dispune de abilitatile necesare modificarii patternului cognitiv disfunctional sau al unor stari
emotionale negative, de aceea are nevoie de sprijinul consecvent si constant al parintilor si
profesorilor.

Strategiile comportamentale de interventie presupun:

- tehnici de modificare comportamentala: time-out (excluderea) si instituirea unui sistem de

recompense (intarirea pozitiva si negativa) sunt extreme de eficiente pentru invatarea unui
comportament adecvat in clasa sau acasa. Numarul optim de sesiuni de consiliere adresate
pregatirii parintilor a fost identificat ca fiind in medie de 6-12 sedinte saptamanale, cu o durata
de 1-2 ore pe sedinta
- dezvoltarea abilitatilor sociale si emotionale: prin aceasta metoda copilul invata sa fie mai putin
agresiv si impulsiv, cum sa-si controleze furia si sa se comporte cat mai dezirabil din punct de
vedere social
- consilierea si psihoterapia tuturor membrilor activi ai familiei, prin terapie de familie: aceasta
modalitate terapeutica imbunatateste prognosticul copilului cu THDA.

La adulti, interventiile comportamentale pun accentul pe consilierea si invatarea tehnicilor de

dezvoltare a abilitatilor de organizare a copilului cu THDA si a promovarii relatiilor sociale
"sanatoase" (care sunt modificarile necesare pentru o optima functionare comportamentala si
sociala).
Terapiile alternative si terapiile complementare
Terapiile alternative si complementare sunt practicate de catre terapeuti care functioneaza intr-un
sistem paralel cu cel al medicinei alopate. Sunt necesare studii aprofundate inainte de a

Page 62
recomanda terapiile alternative si complementare ca metode de prima alegere in cazul THDA. Se
recomanda ca terapiile complementare sa se aplice alaturi de metodele conventionale de
tratament, nu sa inlocuiasca tratamentul medicamentos al THDA.
De exemplu, acupunctura poate reduce stresul si tensiunea musculara imbunatatind starea de
bine si crescand calitatea vietii copilului.

Daca parintii considera ca aceste metode, alternative sau complementare, pot fi utile in
tratamentul hiperactivitatii copilului, vor cere mai intai sfatul specialistului, iar acesta le va
recomanda doar acea metoda dovedita experimental a fi eficienta in controlul simptomeler
THDA si care nu produce efecte secundare fizice sau emotionale.
De retinut!
Tratamentul medicamentos s-a dovedit a fi foarte eficient pentru diminuarea simptomelor
THDA, desi raspunsul terapeutic variaza de la un pacient la altul.Tehnicile de modificare a
comportamentului, sesiunile de training, educare si consilire a parintilor sunt suficiente pentru
controlul simptomelor formelor usoare de THDA. De obicei, interventiile comportamentale sunt
utilizate alaturi de tratamentul medicamentos in formele moderate si severe.
Parintii care sunt, pe buna dreptate, refractari la ideea de a administra copilului lor medicatie pe
termen nedefinit, vor trebui sa inteleaga ca tratamentul medicamentos este lipsit de riscuri si
extrem de eficient, imbunatatind calitatea vietii copilului si a membrilor familiei.

Afazia

Generalitati

Afazia, numita si disfazia este un defect generat de creier in perceperea cuvintelor.

Simptomele afaziei sunt asociate cu leziunea tesuturilor creierului intr-un anumit loc si pe o
anume suprafata. O persoana afectata de afazie desi este capabila, de exemplu, sa-si miste partial
gura, sa pronunte anumite sunete si sa inteleaga cuvinte vorbite, ea este incapabila sa-si formeze
propriile cuvinte. O alta persoana care este afectata de afazie poate fi capabila sa spuna un cuvant
dar poate fi incapabila sa spuna alt cuvant.
Cele mai importante tipuri de afazie sunt:
- forma senzoriala,
- forma motorie
- forma mixta ( rezultatul asociatiei formelor senzoriale si motorii, in relatie putand domina una
dintre ele).
Toate tipurile de afazie sunt importante in psihologie si in psihiatrie deoarece arata ca aparenta
unitate a ceea ce este numit obisnuit minte, ramane la nivelul interactiunii functionarii
independente a unor parti ale creierului, fiecare dintre ele putand fi distrusa fara sa intervina in
functionarea celorlalte parti. Astfel, poate parea sa nu existe o asemenea putere unitara cum este

Page 63
memoria, pentru ca memoria vizuala poate fi desfiintata fara a afecta aparatul auditiv, olfactiv,
tactil sau oricare alte functii ale memoriei.

Afazia, alterarea patologica a limbajului, reprezinta o infirmitate, consecutiva unor leziuni

cerebrale localizate in emisfera stanga la dreptaci si poate surveni la subiecti cu o inteligenta
normala si care nu prezinta nici tulburari de afectivitate si nici deficiente ale functiilor perceptive
si motorii.
Afazia reprezinta o pierdere a vorbirii, a perturbarii capacitatii de utilizare a regulilor prin care se
produc si inteleg mesajele verbale. Afazia este o tulburare a functiilor sistemului nervos al doilea
de semnalizare si al interrelatiilor sale cu primul sistem de semnalizare si se caracterizeaza prin
pierderea memoriei semnelor conventionale ale vorbirii, a exprimarii acestor semne.

Afazicul, in lipsa oricarei paralizii a muschilor fonatori ( peribucali, ai limbii, ai valului palatin,
ai faringelui, ai laringelui) nu poate sa se exprime in vorbirea orala, sa pronunte cuvintele; desi
nu are tulburari auditive sau optice nu mai intelege semnificatia cuvintelor din vorbirea orala sau
scrisa; desi uneori nu are o importanta paralizie a membrului superior drept, nu se mai poate
exprima in limbaj scris ( nici cu mana dreapta, nici cu cea stanga).

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Tratament

Tratament

Multi oameni care sufera de afazie au fost spitalizati pentru o perioada de timp.

Aceasta spitalizare a avut de obicei loc dupa ce s-a produs leziunea cerebrala. Dupa ce au iesit
din spital, multi oameni au inca nevoie de tratament. Nu este intotdeauna clar catre cine ar trebui
sa se adreseze pentru ajutor. Va rugam sa va consultati cu medicul care va tratateaza despre
posibilitatile din regiunea dumneavoastra.

Tratamentul afaziei este aproape intotdeauna oferit de logopezi. In principiu, oricine sufera de
afazie este eligibil pentru terapie de vorbire.

Durata tratamentului este printre altele legata de recuperarea in urma afaziei si de posibilitatile si
reglementarile din tara in care traiti.

Page 64
Afectiuni ale sistemului digestiv

Generalitati

Sus

Vezi galerie foto

Tractul gastrointestinal este format dintr-un tub muscular care incepe

la nivelul cavitatii bucale si se continua cu faringele, esofagul,
stomacul, intestinul, rectul si anusul.
In sistemul digestiv sunt cuprinse o serie de organe auxiliare pentru
ca acesta sa isi poate indeplini activitatile zilnice; astfel, glandele salivare, ficatul, pancreasul si
vezica biliara detin functii importante in desfasurarea digestiei.

Componentele individuale ale sistemului gastrointestinal sunt: cavitatea bucala, faringele,

glandele salivare (parotide, sublinguale si submandibulare), esofag, stomac, intestin subtire,
intestin gros, ficat, vezica biliara si pancreas.

Principala activitate a tractului gastrointestinal este transformarea alimentelor in nutrienti, care

pot fi absorbiti de catre organism pentru a produce energie - atat de necesara in fiecare zi.
Digestia propriu zisa a alimentelor are loc in stomac si in intestinul subtire, unde proteinele,
grasimile si carbohidratii sunt transformate chimic in molecule, care sunt absorbite prin epiteliul
intestinului subtire si intra in circulatie. Intestinul gros joaca un rol important in reabsorbtia
excesului de apa.

In cele din urma, materiile nedigerate si reziduurile sunt transformate in materii fecale si sunt
eliminate din organism.

In cazul unei afectiuni gastrointestinale, aceste activitati nu mai sunt indeplinite corespunzator
iar pacientii pot prezenta simptome precum: greturi, stari de voma, diaree, constipatie sau ocluzie
intestinala. Afectiunile gastrointestinale sunt din cele mai frecvente si este imposibil ca o
persoana sa nu sufere de o asemenea afectiune macar o data in viata.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Borborisme ale intestinului

3. Eructatia - ragaitul

Page 65
 4. Flatulenta

5. Meteorismul - balonarile si ascita

6. Scaunele

Borborisme ale intestinului

Sus

Zgomotele hidroaerice produse de stomac si de intestin sunt cunoscute medical prin termenul
onomatopeic borborisme sau garguiment intestinal, si acestea nu ar trebuie sa fie un motiv de
ingrijorare deoarece indica faptul ca sistemul digestiv lucreaza la standarde normale.

De regula, aceste zgomote sunt cauzate de peristaltism miscare de contractie, urmata de o

relaxare periodica a musculaturii stomacului si intestinului, care se propaga sub forma de unde si
care face ca alimentele sa fie impinse de-a lungul tubului digestiv. Deci, aceste contractii ajuta la
eliminarea alimentelor, lichidelor si gazelor din intreg tubul digestiv.

Stomacul si intestinul produc zgomote hidroaerice in permanenta, dar trebuie stiut ca dupa masa
acestea sunt mult mai intense.

Cu toate ca borborismele sunt absolut normale, uneori acestea pot da nastere unui moment
rusinos, si de asemenea, pot semnala existenta unui afectiuni gastrointestinale, mai ales daca sunt
insotite de balonari, flatulenta (gaze), crampe si diaree.

Cateva afectiuni posibile:

- parazitoza intestinala,
- ocluzii intestinale,
- gastrita (inflamare a mucoasei stomacului),
- sindromul de colon iritabil sau sindromul de intestin iritabil afectiune care reuneste colitele si
boala Crohn.

Sindromul de colon iritabil este cea mai comuna afectiune a tubului digestiv. Printre simptomele
acestei afectiuni se regasesc: meteorsimul (balonarile), durerile abdominale dar si schimbarile
legate de frecventa scaunelor si de caracteristicile mucusului din scaun.

Eructatia - ragaitul

Sus

Pentru majoritatea persoanelor, eructatia este primul fenomen care indica prezenta gazelor
intestinale. In realitate ragaitul sau eructatia este absolut normala, chiar daca are loc si de 3-4

Page 66
ori dupa masa.

Cu toate ca eructatia poate fi provocata si de persoana insasi din dorinta de a capta atentia si de a
arata cat sunt de needucati si de brutali unii, exista si posibilitatea ca acest fenomen sa fie cauzat
de consumul ridicat de bauturi carbogazoase, de guma de mestecat sau daca masa este servita in
graba.

Atat eructatia, cat si gazele intestinale sunt rezultatul unui regim alimentar bogat in fibre,
produse lactate, indulcitori artificiali si/sau carbohidrati, mai ales zahar si amidon.

Eructatia violenta poate fi unul din simptomele intolerantei la lactoza. Lactaza este enzima
necesara eliberarii lactozei in tractul digestiv; daca aceasta enzima lipseste alimentele care contin
lactoza nu pot fi digerate adecvat si astfel, apar gazele intestinale. Mai exista posibilitatea ca
eructatia sa apara si in urma unor alergii alimentare, sau sa fie unul din simptomele bolii de
reflux gastrointestinal afectiune destul de grava care presupune trecerea alimentelor si a
acidului gastrointestinal inapoi in esofag.

Alte afectiuni care pot fi ascunse in spatele eructatiei: sindromul de colon iritabil, ulcer gastric,
afectiuni ale vezicii biliare, litiaza biliara, hernie hiatala sau cancer de colon.

Simptome care insotesc eructatiile:

- starile de voma,
- greturile,
- durerea abdominala si schimbari ale frecventei scaunelor,
- meteorism (balonari),
- pierdere in greutate,
- hematemeza (voma cu sange),
- hematochezie.

Trebuie mentionat si ca eructatia excesiva insotita de stari de greturi severe si voma pot constitui
simptomele premergatoare unui infarct.

Flatulenta

Sus

O persoana intr-o singura zi poate acumula aproximativ 1,7 l de gaze intestinale. Eliminarea
frecventa a acestor gaze intestinale este cunoscuta sub denumirea de flatulenta. De regula, gazele
intestinale contin: bioxid de carbon, oxigen, nitrogen, hidrogen si uneori metan. Ultimele doua
gaze sunt inflamabile si inodore.

Din fericire pentru noi, gazele intestinale mirositoare sunt mai mult o exceptie decat o regula.
Page 67
Mirosul greu al gazelor este dat de sulfura, provenita de la alimentele care au un continut ridicat
de sulf.
Cateva din alimentele care contin o cantitate ridicata de sulf: broccoli, conopida, varza, ouale,
usturoiul, ceapa si produsele lactate. Deoarece aceste alimente au un continut ridicat in fibre sau
nutrienti nu pot fi eliminate din regimul alimentar zilnic.

De asemenea, la formarea gazelor urat mirositoare contribuie si sulfitii adaugati in alimente ca

si conservanti. Alimente cu continut ridicat de sulfiti: prune, alimentele coapte, berea, vinul,
sucul de mere etc.
Gazele intestinale urmate de scaune diareice pot semnala si existenta unei parazitoze intestinale,
alergia alimentara sau intoleranta la lactoza. Insa, tot gazele intestinale pot semnala si afectiuni
mai grave: litiaza biliara, sindrom de colon iritabil sau de intestin iritabil, cancer esofagian, de
colon sau rect.

Meteorismul - balonarile si ascita

Sus

Cresterea in volum a abdomenului descrisa ca si balonare este cel mai frecvent cauzata
de excesul de gaz intestinal (termenul medical este meteorism). Acest fenomen poate fi
simptomul unor afectiuni, precum: intoleranta la lactoza, constipatie, ocluzia intestinala,
sindromul de colon iritabil sau cancer de colon sau stomac.

Totodata, trebuie mentionat ca modificarea volumului abdominal poate indica si retinerea de

lichid in organism semn cunoscut sub denumirea de edem. Cand lichidul se acumuleaza in
cavitatea abdominala - se foloseste termenul de ascita.

Edemul este cauzat de consumul ridicat de sare sau de administrarea unor medicamente, precum:
anticonceptionalele. Edemul, poate fi simptomul hipertensiunii si poate indica existenta unor
dereglari hormonale asociate menstruatiei sau sarcinii.

De asemenea, ascita poate constitui simptomul unei afectiuni tiroidiene, afectiuni ale rinichilor
sau ciroza. De multe ori se intampla, ca ascita sa fie singurul semn al cancerului ovarian.

Scaunele

Sus

O serie de termeni sunt folositi pentru a descrie reziduurile eliminate de catre organismul uman.
Iata numai cativa termeni: materii fecale, excremente sau scaune.

Cu toate ca nu este placut sa vorbesti despre materiile fecale, despre cum arata, cum miros, daca
plutesc sau nu, ce culoare au, acestea ne pot furniza informatii esentiale legate de starea generala
Page 68
de sanatate.

Caracteristicile scaunelor legate de culoare, textura, marine, forma sau cantitate sunt afectate de
mai multi factori, printre care si regimul alimentar.

Scaun verde

Persoanele care au scaunul de culoare verde nu trebuie sa se ingrijoreze deoarece confirma faptul
ca persoana respectiva are un regim alimentar bazat de fructe si legume bogate in clorofila
(pigmentul verde al plantelor).

Totodata, materiile fecale pot avea aceasta culoare si in urma unui tratamentul cu antibiotice,
suplimente pe baza de fier, sau pot aparea ca o reactie a laxativelor sau a altor produse
medicamentoase.

Daca pe langa scaune verzi, pacientul prezinta si stari de voma, acestea pot fi semnele unei
infectii gastrointestinale.

Scaun portocaliu

Sa observa ca fecalele tind uneori sa aiba culoarea portocalie; poate fi destul de infricosator
deoarece te duce cu gandul ca aceasta este cauzata de sange. Fecalele capata culoarea portocalie
daca sunt consumate alimente bogate in beta caroten antioxidant care se gaseste in alimente
portocalii, cum ar fi: morcovi, mango, cartofii dulci, dovleac sau caise. Acelasi efect poate fi dat
si de suplimente pe baza de beta caroten sau consumarea alimentelor care contin colorant rosu.
De asemenea, medicamentul Rifampicin, folosit in tratamentul infectiilor bacteriene, in special
tuberculoza, poate duce la colorarea in portocaliu a materiilor fecale.

Scaun rosu (cu sange)

Cu toate ca la prima vedere scaunul de culoare rosie, poate indica prezenta unei afectiuni grave a
tractului gastrointestinal, in realitate poate fi numai un semn inofensiv cauzat de consumul ridicat
de alimente de coloarea rosie suc de rosii, gelatina rosie, inghetata.

Insa, daca in materiile fecale, pe hartia de toaleta sau in vasul de toaleta observi urme sigure de
sange, exista toate sansele ca acele sangerari sa fie provocate de hemoroizi sau de fisurile anale
sau de alte afectiuni anale si rectale. Aceste leziuni pot aparea inca din copilarie, sau pot fi
provocate de constipatii, sex anal sau introducerea unor corpuri straine in anus.
Page 69
Hematochezia este termenul medical pentru prezenta sangelui rosu, nedigerat in materiile fecale.
Daca sangele din materiile fecale este mai deschis, mai stralucitor atunci indica prezenta unei
afectiuni in partea inferioara a tractului gastrointestinal, mai ales la nivelul colonului. Daca
sangele din materiile fecale este de un rosu inchis, spre maro, atunci afectiunea se situeaza in
partea superioara a tractului: esofag, stomac si intestin subtire.

Hematochezia poate fi si unul din simptomele diverticulitei afectiune destul de dureroasa

caracterizata prin iritatie sau infectie la nivelul unui diverticul al colonului sindromul de
intestin iritabil (ale simptome ale bolii: diareea, crampe, greturi, pierdere in greutate), polipi
colonici sau cancer de colon.

Acest simptom poate fi cauzat de infectii intestinale, parazitoze dar poate aparea si ca reactie a
unor medicamente, care contin potasiu sau a antibioticelor indicate in tratarea ulceratiilor.

Scaune de culoare inchisa (melena)

Scaunele foarte inchise la culoare pot fi mult mai sinistre decat cele de culoarea rosie, fiind
cauzate de tratamente cu medicamente pe baza de fier, Charocoal (pentru controlarea gazelor
intestinale) sau Pepto-Bismol, dar si medicamente care au in compozitie bismut.

Dar scaunul inchis la culoare poate fi dat de prezenta sangelui digerat in scaun si este cunoscut
sub denumirea de melena.

Daca acest fenomen nu dispare, si in plus apar si alte simptome precum: diareea, constipatie,
senzatie de foame, pierderi in greutate inexplicabile, oboseala cronica sau stari de voma trebuie
mers de urgenta la medic deoarece acestea pot fi simptome ale cancerului de colon si a altor
afectiuni gastrointestinale grave.

Totodata, trebuie mentionat ca aceste simptome pot fi cauzate de abuzul de alcool si

medicamente - aspirina, ibuprofenul, naproxenul, acetaminofenul si alte medicamente
nesteroidiene si antiinflamatorii.

Melena, de asemenea, poate fi unul din simptomele gastritei - inflamatie a mucoasei stomacului
sau a cancerului intr-una din partile superioare ale sistemului gastrointestinal.

Scaun galben

Ocazional, scaunul de culoarea galbena spre alb poate insemna ca persoana respectiva a
Page 70
consumat o cantitate ridicata de alimente deschise la culoare: orez, cartofi etc. Si persoanele care
au facut tratament sau investigatii cu raze X si bariu pot observa ca materiile fecale sunt mult
mai deschise la culoare in urmatoarele zile. Medicamentele antiacide, calciul si unele
medicamente antidiareice pot avea acelasi efect.

Daca, aceste caracteristici ale materiilor fecale persista (afectiune cunoscuta medical sub
denumirea de scaun alcoolic) pot indica faptul ca bila nu ajunge in intestin, blocajul indicand
prezenta unei tumori sau a unui calcul in ductul biliar sau in pancreas.
Scaunul alcoolic poate fi unul din semnele afectiunilor hepatice care implica blocajul ductului
biliar, cum ar fi: hepatita, ciroza si cancerul de ficat. Alte posibile semne ale blocajului ductului
biliar sunt: urina de culoarea galben inchisa, coloratia galbuie a pielii si ochilor, prurit
(mancarimi) si, ocazional, durere.

Scaun plutitor

De cele mai multe ori, materiile fecale se scufunda in apa din vasul toaletei, dar uneori acestea
plutesc la suprafata. De regula, cauzele acestui fenomen sunt gazele intestinale, de fapt excesul
de gaze intestinale mentin scaunul in starea de plutire.
Daca gazele sunt cauzate de regimul alimentar, atunci nu exista nici un motiv de ingrijorare, dar
daca acestea sunt rezultatul unor afectiuni gastrointestinale, atunci exista posibilitatea ca
pacientul sa sufere de boala celiaca - afectiune care se caracterizeaza prin incapacitatea persoanei
de a digera glutenul, care se gaseste mai ales in faina de grau. De asemenea, materiile fecale
plutitoare pot fi observate in cazul sindromului de intestin iritabil.
Persoanele cu afectiuni ale tractului digestiv, adesea au diaree si scaune plutitoare.

Steatoree

Daca observi ca materiile fecale sunt urat mirositoare si contin si grasimi, atunci prezinti primele
semne de steatoree - prezenta unei cantitati anormale de grasimi in materiile fecale.

Materiile fecale uleioase pot fi unul din simptomele sindromului de colon iritabil sau pot sugera
ca regimul alimentar urmat contine prea multe grasimi si/sau ca organismul tau nu absoarbe
corespunzator grasimile.
De asemenea, persistenta steatoreei adesea semnaleaza sindromul de malabsorbtie afectiune
care se caracterizeaza prin absorbtia insuficienta de catre tractul gastrointestinal a grasimilor dar
si a altor nutrienti.

Deoarece excesul de grasimi poate fi cauzat de blocarea ductului biliar, steatoreea poate fi,
alaturi de scaunele galbene unul din semnele unei afectiuni a vezicii biliare, ficat, pancreas sau
Page 71
cancer.

Scaun vascos/lucios

Daca materiile fecale par lucioase atunci exista posibilitatea ca pacientul sa sufere de o alergie
alimentara. Ca si in cazul scaunelor ce prezinta o cantitate neobisnuita de grasimi, scaunul lucios
este un simptom al unor afectiuni gastrointestinale, cum ar fi: infectii bacteriene, ocluzia
intestinala, sindromul de colon iritabil sau intestin iritabil.

Scaunele lucioase uneori pot semnala infectia bacteriana a intestinului (shigeloza) sau infectia
parazitara (giardioza). In cele din urma, mucusul din materiile fecale poate fi si unul din
simptomele afectiunilor rectale, cum ar fi: proctita - inflamatia mucoasei rectale.

Scaun subtire

Daca ai observat ca scaunul s-a micsorat nu este un semn bun, deoarece poate fi unul din
simptomele: sindromului de colon iritabil sau intestin iritabil sau poate indica existenta unei
ocluzii intestinale - cauzata de aderente, polipi tumori sau cancer.
De exemplu, scaunul care are forma si dimensiunea unui creion (sau panglica) este un important
semn care avertizeaza asupra riscului aparitiei cancerului de colon.

Afectiunile cutanate

Tipuri

Acneea este o afectiune cutanata frecventa, care apare in perioada adolescentei si se poate prelungi si la
adultul tanar. Exista forme usoare de acnee, cu minime modificari cutanate de tipul punctelor negre
(comedoane) dar si forme severe, cu "cosuri" profunde si dureroase la nivelul pielii (formele chistice).
Acestea pot aparea la nivelul toracelui anterior (pieptului) sau spatelui, dar si la nivelul fetei sau gatului.
Baietii prezinta de obicei forme mai severe decat fetele. Multe fete prezinta eruptie acneica inainte de
primul ciclu menstrual, datorita modificarilor hormonale specifice varstei.

In timpul sarcinii, pot aparea placarde hiperpigmentate (de culoare inchisa), la nivelul fetei. Aceasta
este cunoscuta sub denumirea de "masca de sarcina" sau cloasma gravidica si dispare de obicei dupa
nastere. Etiologia (cauza) cloasmei nu este cunoscuta, desi se presupune ca modificarile hormonale
survenite in timpul sarcinii, determina stimularea celulelor care produc pigment de la nivelul pielii

Page 72
(numite melanocite). Reducerea modificarilor de pigmentare care apar in timpul sarcinii se poate face prin
evitarea expunerii la soare si prin folosirea de creme fotoprotectoare.

Keratoza actinica este o modificare cutanata diferita de culoarea pielii, care apare in caz de expunere
prelungita la soare. Desi nu este o formatiune canceroasa, are risc de a se transforma tumoral, cel mai
frecvent in carcinom spinocelular (este un cancer dezvoltat de la nivelul stratului spinos al pielii).

Mai pot aparea reactii alergice la anumite tratamente (medicamente), cu aparitia de modificari cutanate
sau dezvoltarea de reactii cutanate in timpul expunerii la soare de catre persoane care faceau in perioada
respectiva anumite tratamente (aceasta reactie se numeste fotosensibilitate). Eruptii, urticarie sau
mancarime pot aparea si in unele cazuri se pot extinde si pe regiunile care nu sunt expuse la soare (acest
fenomen se numeste alergie solara).

Cuprins articol

1. Tipuri

2. Cauze

3. Cancerul de piele

4. Tratament ambulatoriu

5. Profilaxie

Modificarile cutanate mai pot fi produse de:

- bolile autoimune, ca lupusul sau sclerodermia
- reactii la diferite intepaturi, ca boala Lyme produsa de muscatura de capusa
- infectii cutanate bacteriene, ca impetigo sau celulita
- infectii virale, ca varicela (varsatul de vant) sau zona zoster
- afectiuni hepatice, ca hepatite, care pot determina colorarea galbena (icter) a pielii si sclerelor (albul
ochiului).

Modificari cutanate frecvente

Acestea cuprind:
- nevii (alunitele): majoritatea oamenilor prezinta intre 10 si 40 de nevi. Acestia pot aparea pana la varsta
de 40 de ani. Se pot modifica cu timpul. Pot creste in dimensiune si relief, pot dezvolta un fir de par, isi
pot modifica culoarea, se pot estompa sau pot disparea
- excrescente cutanate sunt niste formatiuni fara semnificatie care apar mai frecvent la nivelul pliurilor
cutanate-inghinal sau axilar, pe tegumentele de sub sani sau la nivelul pliurilor gatului, se mai numeste si
acrocordon. Initial au forma unor pete cafenii, dupa care pot creste unele devenind pediculate. Nu se
transforma niciodata in cancer cutanat
- keratozele seboreice sunt formatiuni tumorale benigne, care se dezvolta mai ales pe toracele anterior sau
posterior, mai rar pe scalp (pielea capului), fata sau gat. Apar ca mici pete pigmentare brune, care dezvolta

Page 73
pe suprafata o crusta keratozica, asemanatoare unei veruci (neg). Keratozele seboreice nu se transforma
niciodata in cancer de piele.

De retinut!
Tratamentul modificarilor cutanate depinde de cauza fiecareia si de simptomele asociate. Nevii
(alunitele), excrescentele cutanate si alte modificari pot fi excizate (indepartate prin diferite metode), daca
sangereaza, daca sunt traumatizate sau sunt situate in zone cu probleme.

Cancerul de piele

In timp ce unele modificari cutanate sunt normale si apar cu varsta, altele pot fi determinate de cancerul
de piele. Cancerul de piele se poate dezvolta pe un nev (alunita) sau alta formatiune tumorala, pe o
modificare survenita la nivelul unui nev sau tumoreta, pe o rana care nu se vindeca sau pe o iritatie a
pielii.
Cancerul de piele modifica celulele epidermului si tesuturile din jur si se pot raspandi si in alte parti ale
corpului. Cele mai frecvente tipuri de cancer sunt carcinomul bazocelular, carcinomul spinocelular si
melanomul.
Cauzele aparitiei cancerului de piele sunt:
- expunerea prelungita la soare, ca de exemplu un episod de arsura solara severa in copilarie
- perioade indelungate de expunere prelungita la soare in perioada adulta
- frecventarea solarelor pentru bronzare sau expunerea la lampi cu ultraviolete care pot fi mai daunatoare
decat expunerea la soare deoarece au o intensitate mai mare a razelor ultraviolete
- expunere repetata la raze X, substante chimice sau alte substante radioactive
- radioterapia folosita pentru tratarea psoriazisului, eczemelor sau acneei.

Sarcomul Kaposi este o forma grava de cancer cutanat. Se intalneste frecvent in cazul pacientilor care au
depresie imunitara, de exemplu persoanele cu infectie HIV. Acesta consta in aparitia unor noduli rosii-
violacei, usor supradenivelati, situati mai ales pe fata, membre, trunchi si in cavitatea bucala.

Descoperirea si tratamentul intr-un stadiu precoce poate evita aparitia unor probleme. Tipul de tratament
se stabileste in functie de tipul de cancer, localizare si de stadiul evolutiv in momentul diagnosticului.

Tratament ambulatoriu

Majoritatea nevilor, excrescentelor cutanate, petelor sau formatiunilor reliefate nu necesita tratament
ambulator. Cu toate acestea, urmatoarele masuri pot fi utile:
- mentinerea zonei curate si uscate, folosirea pentru spalare a unui sapun bland si spalarea zonei cu apa
calduta (nu fierbinte); nu se recomanda frecarea (cu peria) pe zona respectiva
- evitarea iritarii zonei:
- nu se apasa, scarpina sau rupe formatiunea respectiva
- se lasa zona libera de cate ori este posibil
- purtarea de haine adecvate pentru a evita iritarea formatiunii sau acoperirea acesteia cu un pansament
- ascunderea semnelor din nastere sau nevilor (alunitelor), in cazul in care acestea incomodeaza; exista o
serie de produse cosmetice utile in acest scop
- folosirea unor produse hidratante in perioadele reci, pentru cei care locuiesc in zone cu climat uscat

Page 74
- se recomanda dus dupa inotarea in bazin sau mare pentru indepartarea sarurilor de pe corp, apoi
folosirea de lotiuni hidratante
- autoexaminarea periodica pentru depistarea aparitiei de formatiuni noi sau de modificari ale
formatiunilor existente
- dieta echilibrata si consumul zilnic de lichide intre 8 si 12 pahare.

Protejarea pielii impotriva soarelui

- limitarea expunerii la soare, mai ales intre 10 a.m. si 4 p.m.

- purtarea de haine protectoare, incluzand palarie (sapca), camasa cu maneca lunga si pantaloni
- purtarea de ochelari cu protectie solara
- folosirea de lotiuni cu protectie contra razelelor solare (impotriva UV-A si UV-B) si care contin un
factor de protectie de cel putin 15, folosirea cremelor din 2 in 2 ore in caz de expunere la soare, aplicarea
acestora pe toata perioada insorita a anului
- se recomanda evitarea solarelor de bronzat, care emit radiatii ultraviolete, pot cauza diferite afectiuni
cutanate si pot creste riscul de cancer cutanat.

Daca nevul, pata sau excrescenta evidentiaza semne de infectie, ca roseata locala sau usoara secretie
purulenta se recomanda urmatoarele:
- spalarea blanda, odata sau de doua ori pe zi, a formatiunii cu un sapun antibacterian
- lasarea libera (descoperita) a formatiunii, daca nu este iritata sau acoperita de secretii
- in cazul in care formatiunea capata aspect iritat sau prezinta depozite purulente, se recomanda aplicarea
locala a unui unguent cu antibiotic, ca bacitracina sau polimixina B, apoi acoperirea acesteia cu un
pansament ocluziv; unguentul are rolul de a impiedica lipirea pansamentului de leziune
- schimbarea pansamentului zilnic sau de cate ori se murdareste; in cazul in care pansamentul se lipeste de
crusta, se recomanda inmuierea lui in apa calduta pentru facilitarea dezlipirii
- recunoasterea semnelor de infectie ca durere locala, tumefiere (umflarea) leziunii, roseata, caldura
locala, febra sau stare de rau general.

Profilaxie

Majoritatea modificarilor cutanate (nevi, excrescente pigmentare) nu pot fi prevenite. Cu toate acestea,
exista cativa pasi de urmat pentru prevenirea aparitiei unor afectiuni ale pielii.

Profilaxia iritatiei:
- se recomanda purtarea de haine moi, din bumbac sau de moleschin sub echipamentul sportiv; o parte din
echipamentul sportiv, ca diverse bretele, pot traumatiza diversele formatiuni de pe piele si produce iritatii
- se recomanda evitarea purtarii de haine prea stramte
- aranjarea hainelor astfel incat curelele, bretelele sau elasticele de la nivelul sutienului sau lenjeriei de
corp sa nu irite formatiunile de pe piele

Prevenirea aparitiei infectiei:

- clatirea atenta a pielii dupa dus
- tamponarea cu atentie a pielii pentru uscare

Page 75
- evitarea stoarcerii formatiunilor care apar pe piele
- se recomanda efectuarea dusului dupa activitati care produc transpiratie
- evitarea folosirii de produse uleioase, care pot obtura (astupa) porii; in locul acestora se recomanda
folosirea de lotiuni hidratante; folosirea de produse care contin pe eticheta termenii-fara ulei,
hipoalergenice si noncomedogenic.
Prevenirea cancerului cutanat

Majoritatea cancerelor cutanate pot fi prevenite; respectati urmatoarele sfaturi pentru protejarea pielii
impotriva soarelui; urmatoarele scad sansele de a dezvolta un cancer de piele si se previne imbatranirea
prematura a pielii (aparitia ridurilor):
- evitarea expunerii la soare, mai ales intre 10 a.m. si 3 p.m.; cautarea de zone umbroase si evitarea
expunerii directe la soare
- purtarea de haine protectoare, incluzand palarii sau sapca cu bor larg, camasa cu maneci lungi si
pantaloni; sunt de preferat hainele tesute, inchise la culoare si mulate pe corp
- purtarea de ochelari cu protectie solara, care blocheaza patrunderea razelor ultraviolete
- folosirea de lotiuni protectoare impotriva soarelui, chiar daca este innorat; un produs fotoprotector este
unul care blocheaza patrunderea radiatiilor ultraviolete (atat UV-A, cat si UV-B) si care are un factor de
protectie solara (SPF) de cel putin 15, se recomanda aplicarea lotiunii cu 30 minute inainte de expunerea
la soare si apoi din doua in doua ore pe durata expunerii; de asemenea reaplicarea lui dupa inot
- folosirea de produse cu factor de protectie mai mare la altitudini ridicate sau in zonele tropicale
- atentie atunci cand sunteti pe nisip, pe zapada sau pe apa, deoarece aceste suprafete reflecta 80% din
razele soarelui
- evitarea expunerii prelungite la soare, desi se folosesc produse protectoare solare
- evitarea frecventarii solarelor pentru bronzat; bronzatul artificial poate cauza diverse afectiuni cutanate
si creste riscul cancerului de piele.

Protejarea pielii copilului

80% din expunerea la soare se dobandeste inainte de 20 de ani.

- copiii mai mici de 6 luni nu ar trebui expusi direct la soare
- se recoamanda invatarea copiilor sa isi protejeze adecvat pielea de soare
- copiii trebuie sa poarte haine protectoare, ochelari de soare si o palarie, in timpul expunerii la soare
- alegerea unei lotiuni protectoare cu SPF intre 25-30; invatarea copilului cum sa o foloseasca
- respectarea instructiunilor de pe eticheta
- aplicarea ei cu 30 minute inainte de expunerea la soare
- reaplicarea acesteia din doua in doua ore si dupa inot, chiar daca este rezistenta la apa.

Pentru prevenirea aparitiei verucilor (negilor), se recomanda evitarea contaminarii cu virusul care le
produce.

Afectiunile genunchiului

Page 76
Cauze

Genunchiul este reprezentat de regiunea articulara situata la jonctiunea coapsei cu gamba. Articulatia
genunchiului uneste femurul cu tibia si cu rotula. Adaptarea perfecta a suprafetei articulare a femurului cu
cea a tibiei este asigurata prin existenta a doua formatii fibrocartilaginoase, denumite meniscuri.
Ligamentele foarte puternice garanteaza o stabilitate perfecta a acestei articulatii.
Unele afectiuni ale genunchiului se dezvolta din cauza uzurii aparute la nivelul articular, cum se intampla
in osteoartrita. Alte afectiuni apar din cauza unor injurii, cum ar fi o lovitura la nivelul genunchiului sau
miscari bruste, care forteaza genunchiul dincolo de limita normala de miscare de la acest nivel.

Cuprins articol

1. Cauze

2. Profilaxie

3. Medici specialisti recomandati

4. Anatomia si fiziologia genunchiului

5. Diagnostic

6. Indexul afectiunilor genunchiului

Profilaxie

Unele afectiuni ale genunchiului, cum ar fi cele aparute din cauza unui accident, nu pot fi prevazute sau
prevenite. Totusi, pot fi prevenite multe probleme de la acest nivel urmand aceste sugestii:
- inaintea efectuarii de exercitii sau a participarii la diferite activitati sportive, se efectueaza o incalzire
prin mers pe bicicleta, apoi exercitii de incalzire musculara; incalzirea musculaturii din partea anterioara a
coapsei (muschiul cvadriceps) si din partea posterioara a coapsei, reduce tensiunea din tendoane si scade
presiunea din genunchi din timpul activitatii
- fortificarea musculaturii picioarelor prin exercitii specifice (de exemplu, urcatul scarilor, mersul pe
bicicleta); exercitiile supravegheate, cu greutati, sunt un alt mod de fortificare al musculaturii de care
beneficiaza si genunchiul
- se evita schimbari bruste in intensitatea exercitiului; forta si durata exercitiilor se cresc progresiv
- se va purta incaltaminte lejera, care sa mentina echilibrul si aliniamentul picioarelor in timpul mersului
sau alergarii.
Problemele de la genunchi pot sa apara din cauza unui picior plat sau a unui picior aflat in pronatie (rotat
in interior). Aceste probleme pot fi minimalizate prin purtarea unor tipuri speciale de incaltaminte cu
talonete. Se va mentine o greutate adecvata pentru a reduce stresul de la nivelul genunchiului. Obezitatea
creste riscul de dezvoltare al afectiunilor degenerative cum ar fi osteoartrita.

Medici specialisti recomandati

Page 77
Leziunile sau bolile grave ale genunchiului sunt tratate de obicei de medicul ortoped, care este specializat
in tratamentul chirurgical sau nechirurgical al structurilor osoase, articulare si al tesuturilor moi (de
exemplu, ligamente, tendoane si muschi). Pacientii cu indicatie de tratament nechirurgical, pot consulta
medicul reumatolog (medic specializat in diagnosticul si tratamentul artritelor si al afectiunilor
asemanatoare).

Anatomia si fiziologia genunchiului

Articulatia genunchiului actioneaza ca o "balama" care permite flexia si extensia gambei, facand posibile
ortostatismul si pozitia asezat.

Structurile genunchiului

Oase si cartilaje
Articulatia genunchiului este formata din 3 oase femurul (osul de la nivelul coapsei), tibia (osul mai
mare de la nivelul gambei) si patela sau rotula. Patela are intre 57 cm latime si intre 710 cm lungime.
Este asezata in fata celorlalte oase din articulatie si aluneca la miscarea piciorului. Are rol protector
asupra genunchiului si actioneaza ca o parghie pentru muschi.
Extremitatile oaselor din articulatie sunt acoperite cu un cartilaj articular este un tesut puternic, elastic,
care absoarbe socul si permite miscarea lina la nivelul genunchiului. Meniscurile sunt formate din tesut
conjunctiv, fiind impartite in doua discuri in forma de secera si pozitionate intre tibie si femur, in
portiunile interioare si exterioare ale fiecarui genunchi. Cele doua meniscuri de la fiecare genunchi absorb
socul, amortizand gamba de greutatea corpului si crescandu-i stabilitatea.

Musculatura
Exista doua tipuri de muschi la nivelul genunchiului. Muschiul cvadriceps cuprinde patru muschi din
portiunea anterioara a coapsei si ajuta la miscarea de extensie a piciorului (indreptarea piciorului din
pozitia flectata). Muschii din loja posterioara a coapsei realizeaza miscarea de flexie a piciorului.

Ligamente
Ligamentele sunt benzi puternice, elastice, care conecteaza oasele intre ele. Ele aduc stabilitate si forta
articulatiei. Exista 4 ligamente care leaga femurul de tibie:
- ligamentul colateral medial: aduce stabilitate in portiunea interna (mediala) a genunchiului
- ligamentul colateral lateral: aduce stabilitate in portiunea externa (laterala) a genunchiului
- ligamentul incrucisat anterior: asezat in centrul genunchiului, limiteaza rotatia si miscarea anterioara a
tibiei
- ligamentul incrucisat posterior: asezat in centrul genunchiului, limiteaza miscarea posterioara a tibiei.
Alte ligamente fac parte din capsula genunchiului, o structura fibroasa protectoare care inconjoara
articulatia genunchiului. In interiorul capsulei, articulatia este captusita cu un tesut subtire, moale, numit
sinoviala.

Tendoane
Tendoanele sunt cordoane puternice care leaga muschiul de os. La nivelul genunchiului, tendonul

Page 78
cvadriceps leaga muschiul cvadriceps de patela si asigura forta pentru miscarea de extensie. Tendonul
patelar leaga patela de tibie. Tehnic, acesta este un ligament, dar in mod obisnuit este numit tendon.
Diagnostic

Medicii folosesc mai multe metode de diagnostic al afectiunilor de la nivelul genunchiului:

- anamneza pacientul relateaza detaliat simptomele si eventualele injurii, afectiuni concomitente care ar
putea sa explice durerea
- examinarea fizica medicul face miscari de flexie, extensie, rotatie si presiune asupra genunchiului
pentru a localiza durerea si a determina gradul de limitare al miscarilor
- teste diagnostice se efectueaza unul sau mai multe teste pentru a determina natura afectiunii
- radiografia un fascicul de raze X este trecut prin genunchi, formand o imagine bidimensionala a
structurii osoase
- computer tomografie axiala un fascicul cu raze X cu durata de o fractiune de secunda, este trecut prin
genunchi din unghiuri diferite, detectat de un scanner si analizat de un computer; se produc o serie de
sectiuni ale genunchiului, care vizualizeaza tesuturile moi mult mai clar decat radiografia normala;
imagini individuale pot fi combinate de un computer, pentru a realiza o imagine tridimensionala a
genunchiului
- scintigrafie osteoarticulara o cantitate mica de substanta radioactiva este injectata intravenos si este
detectata de scanner; acest test detecteaza vascularizatia de la nivelul osului si activitatea celulara de la
acest nivel, aratand anomaliile din aceste procese care pot ajuta la diagnostic
- rezonanta magnetica imagistica energia venita de la un magnet puternic stimuleaza tesutul de la
nivelul genunchiului sa produca semnale, care vor fi detectate de un scanner si analizate de computer; se
formeaza o serie de sectiuni printr-o anumita parte a genunchiului; o RMI este sensibila la detectarea
anomaliilor din tesuturile moi, cum ar fi muschii sau ligamentele; ca si la computer tomografie, se poate
folosi un computer pentru a realiza o imagine tridimensionala a genunchiului
- artroscopie medicul introduce printr-o mica incizie la nivelul articulatiei un tub subtire, prevazut cu
camera si lumina (artroscop); imaginile de la nivel articular sunt proiectate pe un ecran.

Indexul afectiunilor genunchiului

Afectiunile cartilajului:
- condromalacia
- leziunile de la nivelul meniscului.

Artrita genunchiului.

Leziunile ligamentelor:
- leziunile ligamentelor incrucisate anterior si posterior
- leziunile ligamentelor colaterale medial si lateral.

Leziunile si afectiunile tendoanelor:

Page 79
- tendinita si ruptura de tendoane
- boala Osgood-Schlatter
- sindromul de banda iliotibiala.

Alte afectiuni ale genunchiului:

- osteocondrita disecanta
- sindromul plicii sinoviale.

Afectiunile oftalmologice - simptome ce pot fi observate de pacient

Generalitati

Ochii au mai mult de 2 milioane de parti componente, situandu-se pe locul secund in topul celor
mai complexe organe ale corpului uman, primul loc fiind ocupat de creier. Functia primara a
sistemului oftalmologic este vederea, considerata de multi cel mai important simt a omului.
Dar rolul semnificativ al ochilor este dincolo de rolul fiziologic. Inca din antichitate ochii erau
considerati o sursa care provoaca fascinatie dar si teama. Datorita capacitatii de a hipnotiza, ochii
sunt considerati o puternica sursa a raului, iar mai tarziu odata cu aparitia expresiei de ochiul
diavolului, se credea ca acestia au puteri malefice asupra copiilor, adultilor si chiar asupra
recoltei sau vremii.

Pentru egiptenii antici dar si pentru alte culturi ochiul reprezenta o putere pozitiva. Ochiul lui
Horus expresia ce a aparut acum mai bine de 500 ani - este unul din cele mai vechi si solide
reprezentari pozitive ale ochiului, simbolizand atat protectie cat si putere (ochiul stang
simbolizeaza Luna, iar ochiul drept este cunoscut sub numele de Ochiul lui Ra Zeul Soarelui).

Indiferent de conotatiile atribuite ochilor, trebuie sa fim constienti ca prin intermediul acestora
cunoastem pentru prima data o persoana si ca acestia sunt cea mai recognoscibila parte a fetei,
daca nu a intregului corp. Din aceasta cauza mastile au jucat un rol cheie si au fost folosite timp
de secole pentru a ascunde anumite sentimente. Si astazi mastile mai joaca un rol important in
timpul unor festivale precum Halloween sau Mardi Gras, cand sunt folosite pentru a ascunde
identitatea umbrelor si a creaturilor malefice.

Considerati oglinda sufletului sau fereastra sufletului, ochii exprima toate emotiile
oamenilor: dragoste, ura, fericire, furie, durere, lacomie, suparare sau invidie. Daca stii ce anume
sa observi, ochii pot spune multe despre sanatatea ta, indicand simptome primare ale unor
afectiuni. Deci, sa nu va mirati daca medicul se va uita in ochi in timpul unui prim examen

Page 80
fiziologic.

Semnele si simptomele oculare pot fi simptome primare ale unor

afectiuni extraoculare.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cearcanele

3. Pungi sub ochi

4. Ridurile perioculare

5. Ptoza palpebrala - pleoape cazute

6. Ochii proeminenti - exoftalmia

7. Pleoape intoarse pe dos - ectropion

8. Formatiune pe pleoapa - xantelasma

9. Pata galbuie pe globul ocular - pinguecula

10. Ochi congestionati - inrositi

11. Ochi galbeni - icter

12. Pata de culoare rosie la nivelul ochilor

13. Inele in jurul irisului

14. Pupile de marimi diferite

15. Culoarea ochilor

16. Lacrimile

17. Ticul motor al ochilor - miokimia

18. Nistagmus

19. Fotopsia si fosfenele

20. Halucinoza vizuala senila

Page 81
 21. Fotofobia

22. Nictalopia

23. Cromatopsia si xantopsia

Cearcanele

Cearcanele pot fi cauzate atat de oboseala, cat si de mahmureala. Dar acestea nu sunt singurele
cauze, deoarece multora dintre noi le apar aceste semne inestetice si dupa ce au dormit mai bine
de 8 ore, iar in cazul altora acestea pot fi mostenite ereditar. In aceasta situatie, intra in joc si alti
factori decisivi in aparitia cearcanelor, cum ar fi dereglarea hormonala in cazul unei femei.

Cu totii avem pielea de sub ochi mai subtire si mai sensibila, dar unii au aceasta piele mult mai
subtire, mai palida si mai transparenta decat altii. Cu cat pielea este mai transparenta, mai subtire
si mai deschisa la culoare cu atat exista o posibilitate mai ridicata de a avea vase de sange de
culoare albastruie sub ochi.
De regula, in timpul menstruatiei sau a sarcinii femeile sunt mai palide, iar vasele de sange de
sub ochi sunt mult mai vizibile. De asemenea, unele medicamente, cum ar fi aspirina, Coumadin
(warfarina) etc. pot dilata vasele de sange de sub ochi, facand mai vizibile vasele de sange si
cearcanele.

Cearcanele de sub ochi pot, de asemenea, sa sublinieze afectiuni medicale, iar cea mai frecventa
este eczema (afectiune dermatologica caracterizata prin mancarimi si piele uscata si deshidratata)
si alergii. Alergiile determina congestionarea vaselor de sange si sangele pulseaza mai ales sub
ochi. Adesea aceste alergii declanseaza si mancarimi ale ochilor, iar cand pacientul isi freaca
ochii exista posibilitatea ca tesuturile subtiri sa fie deteriorate si sa duca la aparitia glaucomului.

De asemenea, cearcanele pot aparea si ca urmare a expunerii indelungate la soare, fapt care irita
pielea, chiar si pe cea din jurul ochilor.

Pungi sub ochi

Edemul pielii de sub ochi este numit popular punga si poate fi un semn al depresiei, la fel ca si
in cazul cearcanelor. Este foarte probabil ca aceasta depresie sa fie insotita de insomnie si de ore
intregi de plans, deci nu trebuie sa dam vina pe aparitia acestor pungi din jurul ochilor doar pe
depresie. Plansul poate determina retinerea lichidului, astfel, acesta este depozitat si in pungile
din josul ochilor. Menstruatia, sarcina, excesul consumului de sare si unele medicamente
(antidepresive si medicamente pentru astm), pot contribui, de asemenea, la aparitia pungilor de
sub ochi.
Exista si inversul situatiei, cand aceste pungi pot semnala deshidratarea organismului cauzata de
alcool, deci, poate fi un mod al organismului prin care avertizeaza ca se consuma prea mult

Page 82
alcool. Lichidul se poate acumula in jurul ochilor si in timp ce dormim, si din aceasta cauza se
intampla sa ne trezim cu ochii umflati.

Pungile aparute sub ochi, adesea, pot indica riscul crescut al aparitiei hipotiroidismului,
hipoactivitatea tiroidei. In cele din urma, atat cearcanele cat si pungile de sub ochi, inevitabil, pot
fi semne ale imbatranirii; odata cu inaintarea in varsta pielea din jurul ochilor este tot mai subtire
si isi pierde din elasticitate.

Ridurile perioculare

Ridurile pot fi usor de observat, acestea caracterizandu-se prin incretitura pielii sau o
proeminenta a pielii pleoapei inferioare a ochiului. Aceasta incretitura este semnul unei afectiuni
genetice numita Denny-Morgan, care astazi este unul din semnele date de ochi in legatura cu
prezenta eczemei. Concomitent cu eczema, persoanele care sufera de boala Denny Morgan, pot
suferi de astm sau de febra fanului.

Ptoza palpebrala - pleoape cazute

Ptoza palpebrala (pleoapele lasate sau cazute) este o afectiune cunoscuta sub denumirea de ptozis
sau ptoza palpebrala; din nefericire de multe ori aceasta este doar un alt semn care arata
inaintarea in varsta, cand elasticitatea si tonusul muscular scade iar pleoapele nu mai sunt
sustinute cum trebuie. Afectiunea strict relationata cu varsta afecteaza, de regula, ambii ochi, si
nu reprezinta un motiv de ingrijorare.

Uneori ploapele lasate nu au legatura cu varsta inaintata ci sunt un semn al hipotiroidismului sau
de Miastenia Gravis (MG) - afectiune autoimuna care cauzeaza slabirea musculara, mai ales la
nivelul ochilor. Alte simptome ale afectiunii MG sunt: vederea incetosata, vorbirea neclara si
dificultati de inghitire. Aceasta afectiune apare mai ales la femeile de sub 40 ani si la barbatii de
peste 60 ani.

Ptoza palpebrala, de asemenea, poate fi un simptom al paraliziei lui Bell, un tip de pareza faciala
in care nervii care controleaza muschii fetei sunt afectati prin leziuni sau afectiuni. Alte
simptome ale paraliziei lui Bell sunt: dificultatea de a inchide ochii sau de a clipi, ceea ce poate
determina lacrimarea ochilor sau senzatia de uscare a acestora.

Partea buna este ca de cele mai multe ori paralizia lui Bell nu este permanenta, iar tratamentul de
recuperare dureaza 2-3 saptamani. Doar 10% dintre persoanele afectate pot suferi din cauza
recidivarii afectiunii - de regula, in cealalta parte a fetei.

Ptozisul poate fi cauzat si ca urmare a lezarii unor nervi - afectiune cunoscuta sub denumirea de
Sindromul Horner, care afecteaza numai o parte a fetei. Ochiul din partea lezata a fetei va avea o
pupila mai mica iar irisul isi schimba culoarea; mult mai interesat este faptul ca partea fetei

Page 83
afectata de sindrom nu transpira.
Sindromul Horner, de regula, indica o leziune grava a nervilor faciali, posibil din cauza unei
leziuni la nivelul capului sau al gatului, o afectiune la nivelului coloanei vertebrale, o tumoare la
nivelul creierului sau cancerul de plamani. Rareori, se intampla ca sindromul Horner sa fie
prezent inca de la nastere.

Pleoapele lasate pot indica si o serie de afectiuni neurologice, unele dintre ele putand fi tratate.
De exemplu, pleoapele lasate pe o singura parte a fetei pot semnala: infarct cerebral, infectii,
tumori cerebrale, diabet sau anevrism cerebral.

Ochii proeminenti - exoftalmia

Cand ochii proeminenti sunt prezenti inca de la nastere, de regula sunt o trasatura de familie. Dar
daca ochii tai incep sa proemine odata cu trecerea anilor este vorba despre afectiunea cunoscuta
sub denumirea de exoftalmie sau proptoza - poate fi unul din simptomele primare ale
hipertiroidismului (hiperactivitatea tiroidiana). In realitate, exoftalmia reprezinta cel mai frecvent
simptom ale bolii Basedow Graves, declansata de hiperactivitatea glandei tiroide.
Basedow Graves este o afectiune autoimuna care se caracterizeaza prin atacarea glandei tiroide
de catre proprii anticorpi, determinand un exces de hormoni tiroidieni, accelerand metabolismul
persoanei, uneori la nivele periculoase.

Excesul hormonal poate, de asemenea, sa afecteze musculatura, tesuturile iar grasimea se

depoziteaza la nivelul ochilor, scotand ochii in relief, rezultand astfel ochiul proeminent,
cunoscut sub denumirea de oftalmopatia Graves. Aproximativ jumatate dintre persoanele care
sufera de boala Basedow Graves sufera de si oftalmopatia Graves. In realitate, semnele de la
nivelul ochilor apar inainte ca boala Graves sa fie diagnosticata. Alte simptome ale bolii Graves:
palpitatii, tremur al mainilor, insomnie, intoleranta la caldura, cresterea poftei de mancare, sete
excesiva dar si pierderea anormala in greutate.

Boala Basedow Graves este de 8 ori mai frecventa in randul femeilor decat in randul barbatilor,
iar femeile prezinta un risc de 5 ori mai mare de a suferi de exoftalmie din cauza tiroidei.

Daca doresti sa faci deosebirea intre ochii proeminenti si exoftalmie este indicat sa iti observi
sclerotica - membrana alba opaca, alcatuita din fibre tari si elastice, care formeaza invelisul
exterior al globului ocular. In cazul ochilor proeminenti nu poti observa sclerotica din partea
superioara a irisului si partea superioara a pleoapei.
In cazul, persoanelor cu exoftalmie, sclerotica de deasupra sau dedesubtul irisului este usor de
observat.

Persoanele care sufera de oftalmopatia Graves, de asemenea, au probleme in timpul clipitului,

dand senzatia ca persoana priveste in gol timp indelungat. Ochiul care nu clipeste suficient nu

Page 84
produce o cantitate suficienta de lacrimi, conducand la iritarea si/sau uscarea ochiului. In unele
cazuri, inchiderea completa a ochilor este aproape imposibila, crescand vulnerabilitatea ochilor
in fata anumitor leziuni, inclusiv ulceratii ale corneei si posibile perforatii. In cele din urma daca
ochii nu pot fi inchisi complet in timpul noptii, dormitul poate deveni extrem de dificil.

In cazul in care exoftalmia nu este cauzata de o afectiune tiroidiana, aceasta poate fi semnul unei
infectii sau al glaucomului, sau poate semnala afectiuni mult mai grave cum ar fi leucemie sau
tumoare oculara. Tratamentul afectiunilor tiroidiene si nu numai, adesea, ajuta ca ochiul sa isi
revina la normal. Dar in cele mai multe cazuri, chiar si dupa tratament persoanele pot ramane cu
ochii umflati.
In cazuri severe, interventia chirurgicala este necesara pentru a impiedica extinderea bolii si la
globul ocular.

Pleoape intoarse pe dos - ectropion

Persoana care isi poate intoarce pleoapele pe dos nu este o ciudatenie, aceasta actiune fiind
posibila ca rezultat al unei afectiuni recent identificata si numita Sindromul Floppy al Pleoapelor,
afectiune frecvent intalnita la barbatii obezi. Pleoapele intoarse pot fi semnul unor afectiuni
severe legate de obezitate, printre care se afla: hipertensiunea, diabetul si Sindromul de apnee in
somn.

Formatiune pe pleoapa - xantelasma

Aparitia unei formatiuni pe pleoapa este la fel de neplacuta si de jenanta ca aparitia unui chist in
oricare alta parte a corpului.
Daca acest chist este galbui, probabil este vorba de afectiunea numita xantelasma - pete galbui,
usor proeminente, nedureroase, formate din depozitarea grasimilor sub piele. De regula, aceasta
afectiune apare in coltul interior a pleoapei superioare si apar cu precadere in cazul persoanele
care au trecut de varsta de 60 ani. Femeile prezinta un risc de 2 ori mai ridicat de a suferi de
aceasta afectiune comparativ cu barbatii.

Xantelasma este o afectiune nedureroasa iar jumatate dintre cazuri sunt cauzate de cresterea
nivelului colesterolului LDL (colesterolul rau) sau scaderea nivelului de cholesterol HDL
(colesterolul bun), ambele tipuri constituind un factor de risc major pentru afectiunile
cardiovasculare.
Si deoarece xantelasma se poate mari, exista posibilitatea ca afectiunea sa interfereze cu vederea
si astfel devine necesara inlaturarea chistului prin interventie chirurgicala. Riscul de recidivare al
acestei afectiuni este destul de ridicat.

Pata galbuie pe globul ocular - pinguecula

Page 85
Daca observi o pata de culoare alba sau galbuie pe globul ocular, nu intra in panica, deoarece
probabil nu este altceva decat semnul primar al unei afectiuni frecvente a ochiului, cunoscuta sub
denumirea de Pinguecula (pata galbuie in relief situata sub conjunctiva si vizibila pe globul
ocular). De regula, aceste pete apar odata cu trecerea anilor asemanator petelor care apar pe piele
odata cu trecerea anilor, cauzate fiind de expunerea la soare. De asemeni, aceste pete apar si ca
urmare a expunerii la vant sau praf. La fel, ca multe alte formatiuni cauzate de expunerea la
soare si de inaintarea in varsta, aceste pete nu devin canceroase, in cel mai rau caz declanseaza
anumite iritatii si se pot extinde pe o suprafata mai mare, astfel incat sa interfereze cu vederea si
nepotrivirea lentilelor.
De regula, pinguecula poate fi indepartata chirurgical, sub anestezie locala, dar exista toate
sansele ca afectiunea sa reapara dupa cateva luni de la operatie.

Ochi congestionati - inrositi

Ochii congestionati pot aparea la persoanele care au plans foarte mult sau in cazul celor care au
consumat o cantitate prea mare de substante. Atunci cand plangem, micile vase de sange de la
nivelul ochiului se dilata sau se inflameaza, iar consumul de alcool are acelasi efect.
Congestionarea ochilor poate aparea si in urma unei raceli sau a unei alergii. Daca afectiunea nu
a disparut dupa cateva zile, timp in care pacientului i-a fost administrat un anticoagulant, exista
posibilitatea sa ai o reactie adversa la acesta. Uneori aceste medicamente provoaca hemoragii la
nivelul ochiului, dar si in alte parti ale corpului.

Congestionarea cronica a ochiului poate indica afectiunea numita rozaceea oculara. Rozaceea
este o afectiune comuna a pielii, caracterizata prin piele iritata, grasa si cu abces. Aproximativ
60% dintre persoanele cu rozacee pot face si rozacee oculara, afectiune ce determina aparitia si a
altor afectiuni ale ochilor: iritatie, sensibilitate la lumina, ochi uscati sau umezi.
Lasata netrata, rozaceea oculara conduce la aparitia afectiunilor corneene si slabeste vederea.

Ochi galbeni - icter

Ochii galbeni pot indica prezenta icterului (galbinare), potrivit careia pielea si ochii devin
galbeni din cauza unui exces de bilirubina in organism - pigmentul galben-portocaliu din sange.
Icterul adesea este un semn de avertisment legat de afectiuni mai severe, cum ar fi afectiunile de
ficat (hepatita, ciroza sau cancerul de ficat). De asemenea poate fi si unul din simptomele
cancerului pancreatic, anemiei hemolitice sau febrei galbene o afectiune tropicala transmisa
prin intepatura de tantar.
Ingalbenirea ochilor poate indica si Sindromul Gilbert, o forma ereditara de icter, care afecteaza
mai mult de 10% dintre caucazieni si de regula, ea produce si alte afectiuni.

In afara de persoanele care prezinta un nivel ridicat de bilirubina, pacientii cu acest sindrom nu
prezinta alte semne si simptome, deci, acestia duc o viata perfect normala.

Page 86
Icterul adesea este o afectiune blanda si uneori poate apare ca urmare a unei perioade de stres, in
urma unei infectii sau unui efort intens.

Pata de culoare rosie la nivelul ochilor

Petele de culoare rosie de pe sclerotica sunt pete de sange si acestea reprezinta unul din
simptomele unei afectiuni benigne, nedureroase numita hemoragie subconjunctivala.

Aceste pete sunt vasele de sange care se crapa in urma unei tuse puternice, unui stranut, voma
sau in urma unei leziuni la nivelul ochiului. In cazul persoanelor invarsta hemoragia
subconjunctivala indica faptul ca pacientul sufera si de hipertensiune arteriala sau de translucenta
focala senila a sclerei - afectiune prin care rezervele de calciu dau nastere petelor mai inchise pe
suprafata globului ocular.
Fara sa constituie un motiv de ingrijorare, aceasta afectiune este doar un alt semn normal,
nedureros care apare odata cu inaintarea in varsta.

Inele in jurul irisului

Daca irisul este conturat de un cerc, inseamna ca pacientul sufera de arc senil sau de gerontoxon
- afectiune ce apare odata cu inaintarea in varsta. Cercul, inelul care inconjoara irisul este format
din cholesterol, care se depoziteaza in jurul irisului sau corneii. Gerontoxonul este o afectiune
care apare mai ales in randul femeilor si mai ales in cazul persoanelor de culoare decat in cazul
celor albi. Din fericire, din studiile realizate pana acum aceasta afectiune nu ataca vederea.

Sunt cateva controverse legate de semnificatia medicala a acestor cercuri, fiind direct relationata
cu xantelasma, colesterolul ridicat, diabet, hipertensiune, sau alte afectiuni cardiovasculare.

Persoanele tinere cu gerontoxon sunt doar un caz particular. Potrivit unui studiu recent realizat in
Danemarca, femeile cu gerontoxon sunt predispuse a trai mai putin decat celelalte.

Pupile de marimi diferite

Una din cinci persoane are o pupila mai mica decat cealalta, afectiune care poarta numele de
sindromul Adie (anisocoria). Cu toate ca majoritatea cazurilor sunt ereditare, aceasta afectiune
poate fi dezvoltata si mai tarziu.
Marimea pupilelor (deschidere de culoare aparent neagra localizata in centrul globului ocular,
prin intermediul caruia lumina traverseaza pe retina) este determinata de iris, care permite prin
contractie si dilatare dozarea cantitatii de lumina care patrunde in ochi. Pupilele ajung la
marimea normala in primii 10 ani de viata si incep sa se micsoreze in jurul varstei de 60 ani,
dupa care acestea raman aproximativ la aceeasi dimensiune.

Diferenta de dimensiune a pupilelor, de regula, este o trasatura normala dobandita din nastere

Page 87
care nu cauzeaza nici o problema de vedere. Dar, exista posibilitatea ca o pupila sa isi schimbe
dimensiunea ca urmare a unui traumatism sau din motive necunoscute (idiopatic). Cand au loc
asemenea schimbari, de regula, pupilele isi revin la dimensiunile normale fara administrarea unui
tratament special.
Totusi, uneori schimbarea subita a dimensiunii unei pupile poate semnala prezenta diferitor
afectiuni: hemoragia cerebrala, tumori ale creierului, meningita, encefalita sau anevrism.

Culoarea ochilor

Ca si culoarea parului, culoarea ochilor este determinata genetic. Majoritatea persoanelor au ochi
de culoare caprui sau negri. Prin comparatie, persoanele cu ochi albastri sunt destul de rar
intalnite; in Finlanda se gaseste cea mai mare concentratie de persoane cu ochii albastri 90%
din populatia acestei tari.
Persoanele cu ochi verzi sunt si mai rare; aceasta culoare a ochilor se intalneste mai ales la
popoarele germanice, slavice dar persoanele din Ungaria conduc acest top.

Schimbarea culorii ochilor

Schimbarea culorii ochilor este determinata de programul genetic care aparent joaca un rol
important in schimbarea culorii ochilor odata cu inaintarea in varsta, iar aproximativ 10-15%
dintre persoanele caucaziene trec prin experienta schimbarii culorii ochilor in timpul
adolescentei spre perioada de maturizare.
Astfel, ochii caprui in timp se mai pot deschide, iar ochii verzi cu timpul au tendinta de a se mai
inchide la culoare. Si persoanele cu ochi albastri au observat ca, in timp, ochii lor devin mai
deschisi sau stralucitori, asemanatori cu albastrul de Voronet.

Diferente de culoare a ochilor (heterocromia)

Cand vezi pentru prima data o persoana cu ochii de culori diferite iti trece prin minte ca aceasta
are lentile de contact de culori diferite, fie din greseala, fie intentionat pentru a iesi in evidenta.
Insa, exista posibilitatea ca persoana respectiva sa sufere si de heterocromie oculara - afectiune
caracterizata prin culori diferite ale ochilor, mai precis a irisului.
In mod frecvent, aceasta afectiune se intalneste la caini, pisici si cai si este mai rara in randul
oamenilor.

O alta forma a heterocromiei oculare se caracterizeaza prin diferenta de culoare in cadrul

aceluiasi iris, dand nastere termenului popular de pestrit.

Heterocromia oculara poate avea o cauza congenitala, poate aparea ca reactie la anumite

Page 88
medicamente sau ca urmare a unei leziuni sau afectiuni a ochiului.

Heterocromia oculara poate indica o afectiune numita heterocromia Fuchs - afectiune oculara
care apare in randul adultilor tineri si de regula afecteaza un singur ochi. Adesea, persoanele cu
aceasta afectiune au vederea neclara si prezinta un risc ridicat de a suferi de glaucom sau de
cataracta.
De asemenea, heterocromia oculara poate fi unul din simptomele unui tip de glaucom, numit
glaucom pigmentar, care afecteaza mai ales persoanele tinere. Alte semne ale glaucomului
pigmentar: vedere incetosata si, ocazional, durere dupa exercitii fizice sau efort intens.
Heterocromia oculara poate aparea si ca urmare a unei leziuni la baza ochiului sau poate fi unul
din semnele cancerului de piele sau a unei tumori benigne a pielii.

Lacrimile

Cu totii stim ca lacrimile apar in urma unei emotii puternice, atat de bucurie cat si de tristete.
Insa, potrivit studiilor lacrimile aparute de emotie si cele care ajuta la lubrifierea si la curatarea
ochiului au o compozitie chimica diferita. Oamenii de stiinta recent au descoperit ca lacrimile de
emotie contin o cantitate mai mare de proteine si anumiti hormoni, aflati in stransa legatura cu
stresul.
Lacrimile sunt compuse din 3 straturi:

mucus lipicios: ajuta lacrimile sa adere la nivelul ochiului si sa protejeze corneea;

stratul apos: hidrateaza ochiul;

stratul uleios (gras): izoleaza lacrimile la nivel ocular, incetinind astfel evaporarea.

Lacrimile ajuta la curatarea ochiului, la indepartarea prafului si a altor corpuri straine care
patrund in ochi si care ar putea provoca leziuni corneene. De asemenea, lacrimile au puterea de a
elimina bacteriile din ochi si cu fiecare clipire, pleoapele lubrifiaza si curata toata suprafata
globului ocular.

Lacrimarea ochilor

Daca lacrimile iti curg siroaie, si nu au nici o legatura cu plansul, nu are loc o situatie
neobisnuita; la fel ca atunci cand nasul iti curge din cauza unei alergii, la fel se intampla si in
cazul ochilor. Deci, daca treci printr-o perioada in care ochii iti lacrimeaza foarte mult, si nu treci
printr-un moment plin de emotii, inseamna ca esti intr-un mediu cu prea mult praf sau polen de
flori, la care tu esti alergic.

De asemenea, lacrimarea ochilor poarte aparea si din cauza unui deficit de vitamina B2 -

Page 89
vitamina esentiala pentru sanatatea ochilor si a pielii.

Afectiuni care au ca simptom lacrimarea ochilor: rozaceea, obstructionarea ductului lacrimal,

polipii nazali si boala Graves.

Senzatia de ochi uscati

In cazul in care ochiul nu produce o cantitate suficienta de lacrimi sau lacrimile contin o cantitate
prea mare de substante chimice, stratul apos al lacrimii se evaporeaza foarte repede, iar pacientul
se confrunta cu senzatia de ochi uscati. Pacientii cu aceasta afectiune au sentimentul ca tot timpul
au nisip in ochi sau ca globul ocular nu este omogen. Aceasta afectiune apare mai ales la femei si
la persoanele invarsta.
Organismul unei femei odata cu inaintarea in varsta produce o cantitate mai mica de substanta
uleioasa, mai ales dupa menopauza, deoarece este produsa o cantitate mai mica de estrogen.
Stratul uleios al lacrimilor fiind mai redus, nu se izoleaza eficient stratul apos, evaporandu-se
mai repede.

In mod ironic, lacrimatul ochilor poate fi unul din semnele ochilor uscati; iar uscarea cronica a
ochiului poate fi semnul ca nu traiesti intr-un mediu propice pentru organismul tau. Deci,
persoanele care traiesc intr-un mediu cald, uscat, cu vant, la mare altitudine sau intr-o casa unde
sunt prea multe aparate de aer conditionat prezinta un risc ridicat de a avea senzatia de ochi
uscati.

Senzatia de ochi uscati poate apare si ca urmare a administrarii unui tratament cu medicamente
fara prescriptie medicala, cum sunt: antihistaminele, antidepresivele si antihipertensivele. De
asemenea, aceasta senzatie este un mod al organismului de a spune ca petreci prea multe ore in
fata calculatorului sau ca citesti prea mult.

In general, nu trebuie sa te ingrijorezi cand apare senzatia de ochi uscati, insa exista cazuri in
care aceasta indica Sindromul Basedow Graves sau alte afectiuni tiroidiene, artrita reumatoida si
lupusul (afectiune cronica caracterizata prin inflamarea sau lezarea mai multor parti ale
corpului).

Daca pacientul prezinta urmatoarele simptome: ochi uscati, gura uscata, inflamatii articulare,
exista posibilitatea ca acesta sa sufere de o alta afectiune autoimuna grava, numita Sindromul
Sjogren - afectiune caracterizata prin distrugerea de catre propriul organism a glandelor care
asigura hidratarea corpului. Femeile sunt primele victime ale acestei afectiuni, aproximativ 90%
dintre suferinzii de sindromul Sjogren fiind femei, in general cu varsta peste 40 ani.

In cazul in care aceasta afectiune nu este tratata corespunzator pot aparea afectiuni severe ale
corneii si pot aparea efecte si asupra altor organe: limba, tract digestiv sau sistemul reproducator
Page 90
feminin.

Daca suferi de ochi uscati iar tratamentul nu da rezultate optime, clipesti foarte mult, ai spasme
faciale inconfortabile si ai probleme in a-ti tine ochii deschisi, chiar si atunci cand nu esti plictisit
sau obosit, este posibil sa suferi de o afectiune neuronala rara numita Sindromul Meige -
afectiune cunoscuta si sub denumirea de spasm hemifacial sau sindromul Brueghel. In cazuri
destul de rare acest sindrom indica prezenta tumorilor pe creier.

Sindronul Meige afecteaza mai ales femeile de varsta mijlocie. Pacientii cu acest sindrom, din
nefericite, sunt diagnosticati prea tarziu sau diagnosticul nu este corespunzator.

Ticul motor al ochilor - miokimia

Nu trebuie sa te temi de ticul motor al ochiului, deoarece chiar daca ai impresia ca este usor de
observat de catre ceilalti, realitatea este alta. Afectiunea este numita miokimie si este
caracterizata printr-un spasm involuntar, nedureros al pleoapelor.

Aceasta actiune a pleoapelor poate fi cauzata de: oboseala, stres, consumul excesiv de cafea,
privitul prelungit la televizor, la calculator sau in alte surse de lumina. Acest tic motor inceteaza
dupa numai cateva secunde; poate avea loc de cateva ori in aceeasi zi si dispare de la sine.
Miokimia este benigna si poate fi primul simptom al sindromului Meige sau a blefarospasmului,
cu care de cele mai multe ori este confundata.

Ochiul este un organ usor iritabil si foarte sensibil, si atat miokimia cat si blafarospasmul lasate
netratate pot conduce la grave tulburari ale vederii.

Nistagmus

Cand o persoana priveste cu ochi mici si iscoditori, exista posibilitatea sa sufere de nistagmus
afectiune caracterizata prin miscari involuntare care de regula apar la ambii ochi. Aceasta
afectiune proate provoca miscari dreapta-stanga si sus-jos sau chiar circulare ale ochilor.
Miscarile ochilor pot fi constante sau episodice si pot dura de la cateva minute, pana la cateva
ore. Cu exceptia situatiei in care aceasta afectiune provoaca tulburari de vedere, persoanele cu
nistagmus nici nu constientizeaza ca sufera de aceasta boala.

Nistagmusul poate fi unul din semnele bolii Basedow Graves, dar si simptomul unei afectiuni a
urechii interioare numita Boala Meniere. De asemenea, nistagmusul poate indica afectiuni
neurologice mult mai grave, cum ar fi: infarctul cerebral sau tumori cerebrale.

Fotopsia si fosfenele

Page 91
Daca vreodata te-ai lovit sau ai fost lovit peste cap cu siguranta ai vazut asa numitele stele
verzi sau raze de lumina, cunoscute medical sub denumirea de fosfene si sunt cauzate de
spasmul vaselor de sange de la nivelul creierului. Senzatia ca vezi raze de lumina este numita
fotopsie. Studentii, scriitorii, dar si persoanele care ore in sir au aceeasi activitate pot trece prin
experienta fotopsiei, mai ales cand se duc la culcare. Prin aceasta experienta pot trece si
persoanele care au consumat in exces bauturi alcoolice.

Aparuta ocazional, fotopsia este absolut normala si nu prezinta motive de ingrijorare, dar aparitia
frecventa sau persistenta a razelor luminoase pot constitui simptome ale hipotensiunii arteriale,
mai ales daca fotopsia se manifesta dupa ce te-ai ridicat repede. De asemenea, fotopsia fi unul
din simptomele migrenelor; de fapt, acestea sunt cele mai comune semne vizuale ale migrenelor.

Paradoxal, unii pacienti care sufera de migrene sufera si de fotopsie, dar nu au dureri de cap.
Acest tip de migrena, numita migrena oftalmica poate cauza alte afectiuni, cum sunt congestia
nazala sau greturile. Majoritatea persoanelor care sufera de acest tip de migrena vor suferi si de
migrenele comune, caracterizate prin dureri puternice de cap.

Halucinoza vizuala senila

Daca incepi sa vezi flori, pasari zburatoare sau fiinte si lucruri care nu exista, nu te speria fiindca
nu sunt semne de inceput ale dementei. Este foarte probabil ca aceste stari sa fie cauzate de
sindromul Charles Bonnet, afectiune care se caracterizeaza prin halucinatii vizuale, care pot dura
timp de cateva secunde sau minute, si pot aparea periodic timp de cateva luni sau ani.

In timp ce unele persoane se declara deranjate si jenate de aceste halucinatii, altii le gasesc de-a
dreptul tulburatoare, dandu-le senzatia ca isi pierd mintile. Sper deosebire de alte afectiuni
psihologice, pacientii cu sindrom Charles Bonnet sunt constienti ca halucinatiile lor nu sunt
reale, iar aceste vedenii niciodata nu sunt acompaniate si de halucinatii auditorii, o forma
comuna de psihoza.

Desi, nu sunt predispusi sa dezvolte o tulburare psihica pacientii cu sindromul Charles Bonnet
sunt expusi riscului de a-si pierde vederea, deoarece halucinoza vizuala senila este unul din
simptomele deteriorarii vederii sau indica riscul ridicat de aparitie a unor afectiuni precum:
glaucomul, cataracta sau degenerescenta maculara. Aceasta ultima afectiune este des intalnita si
poate conduce la afectiuni grave ale vederii chiar si la pierderea vederii in cazul adultilor.

Femeile, persoanele de culoare alba, persoanele care au o culoare deschisa a ochilor, fumatorii
dar si obezii prezinta un risc crescut de a suferi de degenerescenta maculara. De asemenea,
aceasta afectiune poate fi mostenita din familie.

Cand halucinoza vizuala senila apare in randul persoanelor care nu au probleme cu vederea,

Page 92
acestea sunt semne ale urmatoarelor afectiuni: Alzheimer, Parkinson, infarct miocardic sau alte
afectiuni neurologice.

Din nefericire, persoanele care trec prin asemenea experiente ezita sa mearga la o consultatie
medicala din teama de a nu fi diagnosticati cu dementa, dependenta de medicamente sau alte
afectiuni psihice. Drept consecinta, aceste persoane nu primesc un tratament corespunzator care
sa ii ajute sa isi salveze vederea sau prin care sa trateze cauzele declansatoare.

Fotofobia

Termenul medical fotofobie poate fi explicat literalmente ca frica de lumina. Dar daca
pacientului isi ocroteste tot timpul ochii de razele soarelui, foloseste tot mai frecvent ochelarii de
soare si este sensibil la lumina de interior, fotofobia semnaleaza riscul ridicat al mai multor
afectiuni.

Sensibilitatea la lumina se manifesta mai ales la persoanele care au ochii de culoare albastra si in
cazul pacientilor cu migrene.

Afectiuni oftalmologice semnalate de fotofobie: cataracta, dezlipirea de retina sau eroziunea

corneei. In unele cazuri fotofobia poate fi unul din simptomele unor afectiuni mai grave dar
tratabile, printre care se regasesc: pojar, hipertensiune, boala Basedow Graves, meningita,
encefalita, botulismul, rabia sau intoxicatia cu mercur.

Fotofobia poate aparea ca reactie la tratamentul cu: tetraciclina, doxicilina, belladonna, sau
chinina, sau poate semnala deficienta de vitamina B2.

Sensibilitatea la lumina mai poate indica faptul ca pacientul a consumat in exces bauturi
alcoolice, cocaina, amfetamine sau alte medicamente.

Nictalopia

Nictalopia este starea patologica care consta intr-o tulburare a vederii nocturne. Aceasta afectiune
este unul din semnele comune ale cataractei, si este primul semn care avertizeaza asupra
existentei unui deficit de vitamina A (retinol), care poate conduce la uscarea corneei sau la
leziuni ale retinei.

Daca pacientul tanar sufera de nictalopie, aceasta poate fi primul simptom ale unei afectiuni
genetice numita retinita pigmentara, o afectiune degenerativa a retinei care poate conduce la
slabirea puternica a vederii.

Cromatopsia si xantopsia

Page 93
Cromatopsia se defineste prin incapacitatea de a percepe distinct culorile. Daca nu urmezi un
tratament medicamentos, cromatopsia poate fi unul din simptomele unei afectiuni numite ochiul
diabetic. In cazul acestei afectiuni pana si micile fluctuatii ale nivelului de glucoza din sange pot
conduce la aceste schimbari de vedere.

Daca lucrurile incep sa se coloreze in galben, poti suferi de un anumit tip de cromatopsie numit
xantopsia unul din simptomele afectiunilor grave hepatice.

Daca imaginea de coloreaza in galben si/sau obiectele sunt inconjurate de un cerc luminos si
urmezi un tratament cu digitala (medicament folosit mai ales la tratarea afectiunilor
cardiovasculare), se poate sa suferi de o intoxicatie digitalica. Aceasta intoxicatie poate conduce
la aparitia unor afectiuni severe cardiace, la aritmii cardiace sau chiar la deces.
Daca pacientul de sex masculin sustine ca vede obiectele in albastru si prezinta o sensibilitate la
lumina, acestea sunt cateva din cele mai frecvente reactii cauzate de administrarea
medicamentelor de tipul: viagra, cialis sau levitra, folosite in tratamentul disfunctiilor erectile.

Afectiunile tiroidei

Generalitati

Tiroida este una dintre cele mai importante glande ale corpului. Cand tiroida nu functioneaza
corect, poate determina nervozitate si oboseala, slabiciune musculara, pierdere sau crestere
ponderala, probleme de memorie si modificarea fluxului menstrual. O tulburare a tirodei poate
detrermina avort spontan si infertilitate.

Se estimeaza ca 1 din 8 femei vor dezvolta probleme ale tiroidei de-a lungul vietii.

Femeile sunt mai expuse de cinci pana la opt ori la afectiuni tiroidiene decat barbatii, dar multe
dintre ele nu stiu ca au aceste afectiuni. Deseori femeile isi ignora simptomele sau considera ca
sunt simptome ale altor afectiuni. Spre exemplu, femeile au un risc crescut de a dezvolta
afectiuni tiroidiene imediat dupa nastere. Simptome precum oboseala si depresia sunt frecvente
in timpul acestei perioade, dar acestea sunt si simptome ale afectiunilor tiroidiene. Astfel, mai
mult de jumatate dintre afectiunile tiroidiene raman nediagnosticate.

Page 94
 Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cum functioneaza tiroida?

3. Afectiuni frecvente

4. Hipotiroidismul

5. Hipertiroidismul

6. Nodulii tiroidieni

Cum functioneaza tiroida?

Tiroida este o glanda in forma de fluture care poate fi simtita la baza gatului, chiar sub laringe.
Cei doi lobi ai tiroidei (aripile fluturelui) se afla de o parte si de alta a traheei.

Glanda tiroida produce si depoziteaza hormon tiroidian, care deseori mai este cunoscut si sub
numele de hormonul metabolic al corpului. Printre alte actiuni ale sale, hormonul tiroidian
stimuleaza enzimele care combina oxigenul si glucoza, un proces care creste rata metabolismului
bazal si producerea de caldura a organismului. De asemeni, hormonul ajuta la mentinerea
tensiunii arteriale, regleaza cresterea tisulara si dezvoltarea si este foarte important pentru
dezvoltarea scheletului si a sistemului nervos. Joaca un rol important si in dezvoltarea
sistemului reproducator.

Afectiuni frecvente

Tiroida poate functiona gresit in trei moduri:

- poate elibera prea putin hormon tiroidian, determinand aparitia unei afectiuni cunoscute sub
numele de hipotiroidism (tiroida nereactiva)
- poate elibera prea mult hormon tiroidian, rezultand o afectiune numita hipertiroidism (tiroida
supraactiva)
- tesutul glandular poate creste excesiv, determinand aparitia de noduli, mici tumefieri la nivelul
glandei. Majoritatea nodulilor sunt nepericulosi, dar unii dintre ei pot fi cancerosi. De fapt, unul
din zece noduli tiroidieni este canceros. Si se estimeaza ca aproximativ 1% din cancerele
diagnosticate este cancer tiroidian.

Hipotiroidismul

Cand se elibereaza o cantitate prea mica de hormon tiroidian, metabolismul bazal al

organismului scade si corpul incetineste. Hipotiroidismul este deseori nediagnosticat deoarece
simptomele sale sunt atribuite altor afectiuni.

Page 95
Simptomele sunt:
- oboseala
- depresie
- temperatura scazuta a corpului
- crestere ponderala
- piele uscata sau prezenta pruritului
- par uscat si subtire, caderea parului
- fata, maini si picioare pufoase
- scaderea mirosului si a gustului
- ritm cardiac scazut
- constipatie
- memorie slaba
- probleme cu concetrarea atentiei
- raguseala/voce aspra
- tulburaru de ciclu menstrual
- dureri musculare
- infertilitate
- colesterol crescut
- gusa (cresterea in volum a glandei tiroide)

Hipotiroidismul poate apare spontan, se poate dezvolta in timpul sau dupa sarcina sau dupa un
tratament pentru hipertiroidism. Poate fi congenital (persoana se naste cu aceasta afectiune) sau
poate fi determinata de tiroidita Hashimoto, care este cauza principala a hipotiroidismului.

Numita dupa un medic japonez care a descris-o pentru prima data in detaliu, tiroidita Hashimoto
este o afectiune autoimuna. Acest lucru inseamna ca sistemul imun ataca tesuturile sanatoase ale
corpului in loc sa lupte cu bacteriile sau virusurile care invadeaza organismul. In acest caz,
sistemul imun produce anticorpi care ataca glanda tiroida ca si cum aceasta ar fi o substanta
straina ce trebuie distrusa. Leziunile rezultate pot duce la scaderea productiei de hormon
tiroidian.

Hipertiroidismul

Cand se elibereaza prea mult hormon tiroidian, rata metabolismului creste.

Simptomele hipertiroidismului sunt:

- nervozitate/iritabilitate
- scadere ponderala
- puls rapid/neregulat
- modificari ale apetitului

Page 96
- tulburari de somn (cum ar fi insomnia)
- slabiciune musculara
- tremuraturi ale mainilor
- defecatie mai frecventa
- menstruatie mai scurta si cu flux mai scazut
- exoftalmie
- gusa (marirea in volum a glandei tiroide)

Hipertiroidismul poate fi determinat de prezenta nodulilor compusi din celule care produc
hormon tiroidian fara a tine cont de nevoile organismului. Poate apare, de asemeni, in timpul sau
dupa sarcina si poate fi determinat de boala Graves. Simptomele hipertiroidismului pot fi si
rezultatul unui tratament excesiv al hipotiroidismului cu hormoni tiroidieni sintetici sau datorita
tiroiditei, o inflamatie a glandei tiroide, care poate duce la supraproductia de hormoni tiroidieni.

Boala Graves, o alta afectiune autoimuna, este cauza principala a hipertiroidismului,

reprezentand 85% dintre cazurile de hipertiroidism. Boala Graves difera de tiroidita Hashimoto
prin aceea ca anticorpii stimuleaza tiroida, determinand marirea in volum a glandei si
supraproductia de hormon tiroidian. Alti anticorpi pot ataca tesutul muscular ocular si pielea de
la nivelul fetei anterioare a gambei. Boala Graves poarta numele lui Robert Graves, un medic
irlandez care a discutat pentru prima data despre aceasta forma de hipertiroidism, dar afectiunea
este cunoscuta si sub numele de gusa difuza toxica. Boala este tratabila si rareori poate fi
fatala.

Nodulii tiroidieni

Cu dimensiuni cuprinse intre un milimetru si cativa centimetri, nodulii tiroidieni in sine nu

reprezinta o boala. De fapt, se estimeaza ca unu din zece oameni va dezvolta noduli tiroidieni la
un moment dat de-a lungul vietii. Totusi, nodulii indica prezenta unei probleme ale tiroidei si ar
trebui evaluati daca sunt descoperiti.

Majoritatea nodulilor sunt proliferari benigne, discrete ale celulelor tiroidiene, care nu
functioneaza ca tesutul tiroidian normal. Alti noduli se dovedesc a fi simple chisturi. Totusi,
exista un risc ca un nodul tiroidian sa fie canceros cam 10% dintre noduli sunt cancerosi deci
este important ca acesti noduli sa fie evaluati de un medic.

In timp ce majoritatea nodulilor nu determina aparitia unor simptome, nu sunt niciodata detectati
si sunt inofensivi, unii pot fi destul de mari pentru a presa traheea si a determina dificultati de
deglutitie sau tuse. Un nodul poate deveni, de asemeni, supraactiv, suprimand restul glandei si
determinand hipertiroidism.

Page 97
Agresivitatea in cuplu

Generalitati

Nu exista iubire acolo unde exista teama. Nu exista dragoste daca nu exista echilibru emotional
si capacitatea de a comunica despre ceea ce simtim, ceea ce vrem. Exista in aceste cazuri numai
un atasament disperat de partenerul de cuplu, care creaza relatii distructive.

Se consuma atatea cuvinte pentru a explica deci a face inteleasa agresivitatea in familie, in
cuplu.
Ca este din pricina alimentatiei plina de E-uri, din pricina poluarii, aglomeratiei, stresului,
frustrarilor de la serviciu, greselilor de educatie facute de parintii nostri, ca este o trasatura
derivata a temperamentului nostru, foarte multe explicatii care par ca scuza intr-un fel modul de
comportament agresiv si ii evidentiaza originile fie undeva in afara noastra, fie in afara
controlului nostru. Indiferent care este motivul pentru care un comportament agresiv a aparut, nu
inseamna ca el nu este controlabil, ca nu poate fi si nu trebuie schimbat.

Ba mai mult nu inseamna ca trebuie tolerat.

Sub nici un pretext totusi il/o iubesc, avem multe impreuna (bunuri materiale si/sau amintiri),
de dragul copiilor, ce va spune lumea daca ma despart etc. Nu trebuie tolerat indiferent care este
forma de manifestare a agresivitatii verbala sau fizica. Prima persoana care trebuie sa se
ingrijoreze de comportamentul agresiv nu este victima, ci agresorul. Dar el de obicei isi gaseste
scuze, explicatii, circumstante atenuante. Dar de obiecei i se gasesc justificari chiar de catre
victima/victime, pentru ca un comportament agresiv (fie el indreptat asupra partenerului de viata
sau si asupra copiilor) se bazeaza pe teama.

Tonul ridicat, cuvintele jignitoare, imbrancelile, palmele educative sau bataia sunt forme ale
manifestarii agresivitatii in familie. Odata tolerata in formele ei usoare, nu este decat o chestiune
de timp pentru a evolua in formele ei mai grave. Interventia in modificarea comportamentului
agresiv este eficienta daca se face imediat dupa primele manifestari ale acestuia.
Pentru ca tolerat, acest comportament tinde sa ia locul normalitatii.

Agresorul gandeste, si pe buna dreptate, ca este ok cand se comporta asa, pentru ca nu i se

riposteaza si in plus obtine ceea ce doreste, ceea ce urmareste, prin comportamentul sau. Nu
intelege de ce, daca a fost tolerat, si este si eficient, de ce ar trebui sa il schimbe. Chiar se simte
nedreptatit ca este acuzat de a fi avut un comportament agresiv, pentru ca nu a facut mare lucru.
Oricine tipa, urla, injura, mai da cate o palma din cand in cand, nu? Ce mare lucru.

Page 98
Normal ca nu este mare lucru, doar victima agresivitatii sale nu a facut mare caz cand i s-au
aplicat asemnea forme de comunicare.

Chiar am intalnit cupluri care escaladeaza conflictul manifestandu-se agresiv (initial verbal) in
tandem. Se simt chiar bine, spun asa suntem noi, mai temperamentali, ne certam, ne injuram,
dar ne trece si ne impacam. Pacat ca acesti oameni nu au avut parte niciodata in viata lor de
comunicare eficienta si de dragoste adevarata. Altfel nu ar mai putea considera agreabila o
asemenea forma de manifestare a iubirii patimase. Ei isi impart vinovatia de a se fi
comportant agresiv si traiesc multumiti cu ea.

Pana cand agresivitatea verbala se transforma in agresivitate fizica, si nu

mai este la fel de amuzant. Unul din ei va trebui sa aleaga postura de
victima, de obicei cel care are mai putina forta fizica.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cum incepe totul?

3. Cum sa nu se ajunga aici?

4. Se mai poate face ceva?

5. E vina ta!

Cum incepe totul?

Cu un ton ridicat. Urmeaza o jignire, apoi mai multe si spectacolul verbal are ca apogeu
injuraturile. Dupa care apare o imbranceala. Aici, la schimbarea registrului, de obicei se
riposteaza.

Agresivul este uimit de tupeul agresatului si acum sau data viitoare pluseaza fata de simpla
imbranceala si cu o palmuta. Creste frecventa si intensitatea agresiunii pana la limita la care se
opreste riposta, deci obtine victoria, celalalt tace sau renunta la disputa.

Concluzia lui deci de acum asa trebuie sa fac sa imi impun punctul de vedere.

Cum sa nu se ajunga aici?

Poate suna caraghios, dar la multe cupluri functioneaza. Discutati acest aspect inainte de
casatorie.
Nu tolerez agresivitatea fizica, deci daca ridici un deget asupra mea in secunda 2 am plecat si ai
actele de divort la posta. Ne-am inteles? de fiecare data aceasta afirmatie a starnit un zambet pe
Page 99
fata partenerului si a declansat dorinta de a imbratisa de a fi tandru si asigurator, spunand in nici
un caz, normal ca nu voi face asa ceva. Dar nici tu!

Putini logodnici discuta acest aspect inainte de casatorie pentru ca fie il considera subinteles, fie
il considera absurd. Sau poate obisnuiti fiind cu violenta in familiile lor de origine nici nu concep
sa se comporte altfel in casnicia lor. Sa aplice sau sa tolereze violenta.

Daca s-a discutat sau nu acest aspect inainte de casatorie nu inseamna ca la un moment dat, intr-
un anumit context nu se va manifesta agresivitatea verbala. Daca ea este tolerata la primele
aparitii, garantat va mai aparea si se va intensifica in frecventa si intensitate.
Deci starpirea ei se face prin a nu o accepta. Dar nu ripostand asemanator, ci cu calm.

Este imposibil ca agresivitatea sa apara pentru prima data in viata unui individ, abia dupa ce s-a
casatorit. Ea a existat si inainte. Ca urmare, daca ne stim cu probleme de autocontrol este bine sa
anuntam partenerul pentru a fi ajutati de acesta sa ne controlam. Spunandu-i daca ma vezi ca
vin nervos si pus pe harta evita-ma sau taci, nu riposta nu este o forma de a fi ajutat sa ma
controlez ci de a tolera comportamentul meu.
Este mult mai eficient sa incerc eu sa monitorizez starea de furie si sa fac ceva pentru a o
diminua sa tac, sa plec sa ma plimb, sa stau singur inchis intr-o camera pana imi trece.

Sau sa rog pe ceilalti sa imi spuna ca am devenit furios, ca am inceput sa tip. Pentru ca un furios
nu isi da seama intotdeauna, imediat, de starea sa. Simte ca se infurie dar crede ca inca se mai
poate controla si nu intotdeauna sesizeaza ca a trecut de limita autocontrolului. Ca sa controlezi
aceste exprimari ale agresivitatii prima si cea mai importanta conditie este sa vrei.

Sa constientizezi ca este in primul rand spre binele tau sa vrei sa schimbi ceva la tine
pentru a nu mai elibera agresivitatea astfel. Pentru ca din pacate nici o relatie bazata pe teama
nu poate functiona. Si a continua acest comportament inseamna a ucide relatia cu buna stiinta.
Cu premeditare. Indiferent ca este vorba de relatia ta cu sotul, cu sotia, cu copilul.

Se mai poate face ceva?

In cele mai multe cazuri se mai poate. Cand nu a aparut agresiunea fizica si cand nu exista si
asocierea cu alcoolismul, sau drogurile. Sigur ca persoana agresiva nu va fi cea care va avea
dintr-o data revelatia ca are o problema. De la primele semne de agresivitate in cuplu partenerul
trebuie sa semnalizeze ca nu se simte ok in relatie din pricina comportamentului agresiv. Si sa ii
atraga atentia asupra schimbarii comportamentului de la primele semne, care semne nu trebuie sa
le trecem cu vederea.

Pentru ca initial persoana care agreseaza isi va cere scuze, va aduce ofrande pe altarul iertarii,
poate remuscarea va fi sincera, dar daca cere doar iertarea si nu si ajutorul partenerului de cuplu

Page 100
pentru a schimbarea comportamentului inseamna ca de fapt nu simte nevoia sa schimbe acel
comportament. Ajutorul poate fi unul specializat sa mearga la psiholog sau nespecializat
acordat de familie, poate chiar de partenerul insusi. Prin a conveni o semnalizare (orice fel de
semn convenit de cei doi, un gest, orice) cand se sesizeaza debutul comportamentului agresiv, de
exemplu.

E vina ta!

Este unul din cele mai stupide pretexte, dar unul din cele mai frecvent folosite de agresor e
vina ta sa acuzi victima comportamentului tau ca este responsabila de purtarea ta. Poate ca
victima declanseaza impulsul agresivitatii prin comportamentul sau, dar impulsul nu trebuie sa
dicteze o reactie automata. Daca reactia cuiva este automata, tipica si devine un reflex atunci
acea reactie este o manifestare a caracterului propriu, nu a provocarii celuilalt.

"Am divortat dupa 11 ani de casnicie in care am fost agresata, si dupa ce am spus psihologului
meu ca nu pot tolera ca sotul meu sa ma bata. Cand a auzit ca de 11 ani suport asta el a zis vad
ca tolerati destul de bine asta, totusi. Mi-am dat seama ca decizia imi apartine".

"Am suportat 6 ani de violenta in familie de dragul copilului nostru. Cand copilul mi-a spus ca
atunci cand va fi mare o sa o bata si el pe sotia lui daca nu e cuminte, am luat decizia sa divortez.
Trebuia sa rup acest lant al perpetuarii agresivitatii".

"Mama mea a suportat si suporta in continuare agresivitatea tatalui meu, iar eu am ales fara sa
vreau tot un sot agresiv. Dar noi facem terapie de cuplu acum si lucrurile par sa intre in normal".

"Sotia mea este foarte impulsiva si am ajuns de multe ori la spital de pe urma ranilor provocate
de ea. Nu voi divorta, totusi, pentru ca e jenant sa admiti ca esti agresat de nevasta, ca barbat".

In ultimul timp modelul barbatului agresor, care domina prin aceasta trasatura partenera si copiii
este echilibrat de modelul femeii agresor, care incepe sa preia nu numai anumite atribute de statut
si de rol ale barbatului (asa cum erau ele vazute in familia traditionala) ci si comportamente
specific masculine. Agresivitatea este de multe ori cultivata de sexul feminin in comportament
pentru a putea face fata mai bine provocarilor carierei. De acolo este transferata cu foarte mare
usurinta in relatiile familie. Sotul si copiii ajung sa fie abordati ca niste subalterni ai doamnei
care la serviciu conduce cu o mana de fier si sa suporte consecintele frustrarilor profesionale ale
domniei sale.

Acum femeile castiga aproape la fel de mult ca barbatii lor, au acelasi timp de lucru, si in plus si
gospodaria, eventual copiii de ingrijit. Nemultumirile se aduna, ele cer tot mai mult sprijin din
partea sotilor si cand nu primesc acel sprijin se revolta. Cuvintele care constituie trigger pentru
comportamentul agresiv sunt clasicele si plictisitoarele tu mereu, tu niciodata nu faci,

Page 101
intotdeauna numai eu etc.generalizari nepermise ale unor comportamente punctuale si care
reusesc sa declanseze revolta celui acuzat. Si de aici conflictul este gata.

Nu exista justificare acceptabila a agresivitatii in cuplu, in familie. Cu toate acestea foarte multe
persoane accepta si in felul acesta promoveaza violenta in familie. Intotdeauna avem o optiune
- de a accepta sau nu agresivitatea partenerului de viata.

Fiecare om este responsabil pentru actiunile pe care alege sa le faca, nu va lasati niciodata
convinsi ca lucrurile ar putea sta altfel. Daca ti-ai luat angajamentul sa accepti in continuare
persoana care te-a ranit si esti hotarat sa faci tot posibilul ca relatia sa mearga, razbunarea si
pedepsele trebuie lasate deoparte.

Albirea dentara intre mit si realitate

Generalitati

Evolutia societatii aduce, pe langa exigente de ordin profesional, material, statutar noi provocari
in conexiune cu cele mai sus amintite.

Trend-ul face presiuni asupra look-ului nu numai din punct de vedere vestimentar, ci si din punct de
vedere cosmetic, in aceasta categorie intrand din ce in ce mai mult in atentie estetica dentara.
Aflata in practica stomatologica de mai mult timp in tari din vest, cosmetica dentara castiga din ce in ce
mai mult teren si in Romania.
Una dintre cele mai obisnuite operatii de cosmetizare a zambetului, usor de aplicat si cu rezultate vizibile
si durabile este albirea dentara.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Ce se albeste, de fapt, in acest proces?

3. Este albirea dintilor sigura?

4. Sensibilitatea dentara

5. Limitele si posibilitatile albirii dentare

6. Cand si cum puteti beneficia de albirea dintilor?

Page 102
 7. Metode si produse de albire a dintilor

Ce se albeste, de fapt, in acest proces?

Structurile dintelui sunt reprezentate de smalt (la exteriorul coroanei dentare partea vizibila a
dintelui), dentina (sub smaltul dentar) si cementul (substanta dura ce acopera radacina dentara).
Aceste structuri protejeaza pulpa dentara (asa-numitul nerv al dintelui).

Culoarea naturala a smaltului dentar este alb-translucida, potentata de culoarea structurilor aflate sub
acesta. Culoarea normala a dentinei este galbena, dar are o structura poroasa si anumiti compusi
provenind din nervul dentar trec in dentina, colorand-o in maroniu, maroniu-roscat sau maroniu-gri.
Culoarea pe care o observam se datoreaza unui complex de factori organici sau anorganici ce intervin in
cadrul structurilor dure dentare, fie din interiorul dintelui, fie din exteriorul acestuia, cu predominanta
factorilor interni. Din acest motiv, simpla periere a dintilor nu poate preveni colorarea dintelui in galben
inchis pe masura ce avansam in varsta. Va puteti peria o zi intreaga, dar, cu siguranta, nu veti obtine o
albire a dintilor!
Este momentul in care albirea profesionala intervine in sprijinul dorintelor dumneavoastra de a va
imbunatati aspectul estetic dentar.

Este albirea dintilor sigura?

Conform statisticilor europene si americane, opt din zece medici stomatologi practica aceasta
manopera cosmetica.

Asociatia Dentara Americana (ADA) a publicat urmatoarea declaratie:

Prescrisa de catre medic, albirea la domiciliu cu produse realizate de catre producatori recunoscuti si
utilizate sub supravegherea medicului stomatolog, intr-un timp relativ scurt, este sigura si recunoscuta ca
fiind cea mai eficienta deschidere a culorii dintilor. Materialele de albire ce au primit autorizarea ADA
sunt cele mai recomandate. Desigur, exista la ora actuala materiale de albire aprobate si recomandate si
de catre asociatiile profesionale europene utilizate cu succes in intreaga lume.

Sensibilitatea dentara

Procesul de albire conduce la aparitia unei sensibilitati dentare TEMPORARE! Motivul pentru care apare
aceasta sensibilitate este ca gelurile de albire patrund prin smalt in dentina, care, avand o structura
poroasa, permite contactul acestora cu structuri senzitive microscopice provenind din pulpa dentara pana
la acest nivel. In mod normal, logic ar fi ca acest proces nu poate fi bun pentru sanatatea pulpei dentare.
Studiile clinice au demonstrat, de-a lungul timpului ca nu au existat imbolnaviri ale nervului dentar
datorate produselor de albire. Este demonstrat stiintific ca albirea dentara realizata cu produse
profesionale are un efect protector pentru dinti datorita continutului perfect dozat de saruri de fluor ce
realizeaza concomitent cu albirea o remineralizare a structurilor dure dentare.

Limitele si posibilitatile albirii dentare

Albirea dentara nu va putea sa indeparteze petele albe, maronii sau negre datorate cariilor
dentare! Acestea pot fi indepartate doar prin metoda clasica, mecanica, ajutata de freza!

Page 103
Procesul de albire nu va reusi sa indeparteze petele negre datorate obturatiilor (plombelor) vechi de
amalgam, acestea putand fi indepartate doar prin inlocuirea lor cu ajutorul materialelor composite albe
sau prin incrustatii ceramice realizate la culoarea dintelui. De asemenea, albirea nu va putea indeparta
petele datorate fluorozei (intoxicatie cu fluor) sau petele aparute in urma tratamentelor cu Tetraciciline
efectuate in copilarie, acestea putand fi ascunse doar cu ajutorul fatetelor ceramice sau a coroanelor
integral ceramice.
Oricare alte coloratii ale dintelui vor disparea in cursul procesului de albire.

Cand si cum puteti beneficia de albirea dintilor?

Albirea dentara se realizeaza numai in urma unei consultatii la medicul stomatolog, care va
stabili cauza colorarii dintilor dumneavoastra si va alege metoda cea mai potrivita. In urma
acestei consultatii va trebui, in primul rand, sa fie tratate TOATE afectiunile dentare si gingivale
de care suferiti: carii, leziuni ale smaltului, parodontite, precedate de o igienizare profesionala
(detartraj, periaj profesional, air-flow). In urma albirii, toate plombele si lucrarile protetice
vizibile vor trebui inlocuite cu unele noi, corespunzatoare noii culori obtinute, deoarece procesul
de albire nu se adreseaza nici acestora, ci numai structurilor dentare naturale!

Metode si produse de albire a dintilor

1. Pastele de dinti cu efect de albire reusesc sa indeparteze petele recente datorate unei mese ce a cuprins
alimente colorate de genul spanacului, salatelor verzi, sosurilor rosii, vin rosu, cafea, ingerate proaspat.

2. Gelurile de albire pentru acasa le puteti obtine doar de la medicul stomatolog in functie de cauza
colorarii dintilor si vor fi aplicate timp de mai multe zile cate 4-8 ore pe zi, in functie de concentratia
gelului, care poate fi peroxid de hidrogen sau peroxid de carbamida (10-16%) pana la obtinerea unei
nuante acceptate de catre pacient, dar nu mai mult de doua saptamani.
3. Gelurile de albire pentru utilizarea in cabinet au o actiune mult mai rapida (45-90 minute) si sunt tot
peroxizi, dar cu o concentratie de 35-36%. Vor fi aplicate STRICT sub supravegherea medicului
stomatolog, in cabinet, cu protectie gingivala.
Efectul este imediat, pacientul fiind beneficiarul unui nou look in timp record.
4. Albirea cu ajutorul plasmei (ZOOM) este realizata cu ajutorul gelurilor de peroxid de hidrogen activate
de radiatia luminoasa cu o intensitate si durata controlate, dealtfel, cea mai eficienta si rapida metoda de
albire (numai 45 minute) in cabinetul stomatologic

Toate metodele de albire profesionale beneficiaza, dupa procesul in sine, de tratamente destinate
desensibilizarii, astfel incat confortul ulterior sa fie pe masura efectelor cosmetice obtinute. Aceste
tratamente sunt realizate strict cu ajutorul produselor profesionale pe care le puteti gasi numai in clinicile
stomatologice de top.
Orice alta metoda de albire dentara efectuata inafara recomandarilor medicului stomatolog, realizata cu
produse procurate aleator de la TV, reviste sau magazine nespecializate prezinta riscuri majore pentru
sanatatea dentara. Prin urmare, nu ezitati sa va adresati cu incredere medicului stomatolog, singurul in
masura sa va recomande cea mai potrivita si eficienta metoda de albire a dintilor dumneavoastra.

Page 104
Alcoolismul abuzul de alcool sau dependenta

Generalitati

Majoritatea adultilor care consuma alcool stiu cat si cand sa consume alcool; cu toate acestea
exista alte persoane care nu pot sa-si controleze aceste obiceiuri. Aproximativ un numar de 3
adulti din 10, consuma alcool irational si au probleme din aceasta cauza. Orice persoana care nu
este capabila sa-si controleze apetitul excesiv pentru alcool, este posibil sa sufere de alcoolism
sau de dependenta de alcool.

Abuzul de alcool, inseamna dobandirea unor obiceiuri nesanatoase si chiar periculoase in

legatura cu consumul de alcool, in sensul unui consum exagerat sau inadecvat. Dependenta de
alcool are si un impact social neplacut, de multe ori intalnirea cu alte persoane din anturaj poate
deveni neplacuta datorita acestui obicei. In unele cazuri poate avea si implicatii legale, cum este
de exemplu sofatul sub influenta alcoolului. Daca dependenta de alcool nu este tratata
corespunzator, de cele mai multe ori aceasta duce la alcoolism cronic.

Putem spune ca o persoana sufera de alcoolism, atunci cand aceasta nu poate sa renunte la
consumul de alcool, chiar daca doreste acest lucru. Alcoolismul are o componenta emotionala
puternica, in sensul ca in aceasta afectiune exista o dependenta fizica dar si psihica legata de
consumul de alcool. Alcoolismul este caracterizat printr-o dorinta exacerbata de a consuma
alcool, care poate fi extrem de puternica si care poate avea un impact negativ asupra vietii in
general. In timp, sunt necesare cantitati tot mai mari de alcool pentru a satisface aceste pofte
(pentru ca acesta sa-si faca efectul). Persoanele care sufera de alcoolism, pot prezenta
iritabilitate, tremor sau alte simptome (de sevraj), in momentul in care incearca sa renunte la
consumul de alcool.

In timp, consumul de alcool poate cauza diferite afectiuni, precum: boli cardiovasculare,
hipertensiune arteriala, accidente vasculare cerebrale, boli de ficat (hepatite toxice, ciroze),
litiaza biliara (calculi la nivelul colecistului), pancreatita sau diferite tipuri de cancer. Pot aparea
de asemenea probleme de ordin social, la locul de munca sau in familie.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Ce semnifica abuzul de alcool?

3. Este consumul moderat de alcool daunator sanatatii?

Page 105
 4. Poate cauza alcoolul probleme?

5. Poate fi considerat alcoolismul o slabiciune?

6. Cauze

7. Simptome

8. Complicatii

9. Mecanism fiziopatogenic

10. Consultul de specialitate

11. Expectativa vigilenta

12. Medici specialisti recomandati

13. Investigatii

14. Tratament - Generalitati

15. Tratament initial

16. Tratament de intretinere

17. Tratament in cazul agravarii bolii

18. Profilaxie

19. Tratament ambulatoriu

20. Tratament medicamentos

21. Sprijinul pentru familia consumatorului de alcool

22. Alte tratamente

Ce semnifica abuzul de alcool?

Consumul abuziv de alcool poate sa devina un obicei. In unele cazuri si membrii familiei sau ai
anturajului consuma alcool, de aceea acest lucru poate parea normal. In cele mai multe cazuri, o persoana
care sufera de alcoolism, nu realizeaza ce cantitate consuma si de asemenea, nu realizeaza ca acest lucru
are implicatii medicale si sociale grave. Cu cat consumul de alcool este mai indelungat si cu cat se
consuma o cantitate mai mare de alcool, cu atat riscul de aparitie a problemelor de sanatate este mai mare.

Un consum moderat de alcool (normal) inseamna:

Page 106
- o sticla de bere (330 ml)
- un pahar de vin (150 ml)
- un pahar mic (44 ml) de tarie.

Un consum exagerat de alcool, se caracterizeaza prin:

- o femeie care consuma mai mult de 7 bauturi pe saptamana sau mai mult de 3 bauturi pe zi
- un barbat care consuma mai mult de 14 bauturi pe saptamana sau mai mult de 4 bauturi pe zi.

Este consumul moderat de alcool daunator sanatatii?

Unele studii medicale au demonstrat faptul ca un consum moderat de alcool (nu mai mult de o bautura pe
zi pentru femei sau 2 bauturi pe zi pentru barbati), poate avea anumite beneficii, precum scaderea riscului
de aparitie a bolii cardiace sau a accidentului vascular cerebral.
Conceptia unor persoane ca ceea ce face bine in cantitati mici e si mai bun in cantitati mari, nu este
valabila in acest caz. Consumul zilnic a mai mult de 1-2 bauturi, poate avea mai multe efecte negative
dacat beneficii. Acest lucru poate agrava boala cardiaca (apare insuficienta cardiaca), poate precipita un
accident vascular cerebral sau poate agrava alte afectiuni, precum bolile de ficat.

In cazul anumitor persoane chiar si consumul moderat de alcool, poate prezenta anumite riscuri, legate fie
de anumite accidente care pot aparea secundar consumului de alcool sau in unele cazuri chiar al aparitiei
cancerului. Trebuie sa mentionam ca in cazul acestor persoane, orice cantitate de alcool poate fi
considerata potential periculoasa (toleranta scazuta la alcool).

In unele cazuri, consumul alcoolului trebuie evitat cu desavarsire si anume:

- copii sau adolescenti: deoarece consumul de alcool influenteaza negativ activitatile cognitive (de
invatare) si afecteaza cresterea normala; nu trebuie sa se uite, de asemenea, ca la aceasta varsta consumul
de alcool este ilegal;
- femei insarcinate: consumul de alcool pe parcursul sarcinii poate dauna dezvoltarii normale a fatului,
care poate prezenta la nastere grave tulburari fizice si psihice (sindromul alcoolismului fetal); din moment
ce nu exista deocamdata suficiente studii medicale care sa arate care este cantitatea de alcool care potate
fi consumata in siguranta pe parcursul sarcinii, nu este recomandat consumul de alcool pe toata perioada
gestatiei;
tratamente medicamentoase (in special anumite medicamente care interactioneaza cu alcoolul); exista un
grup de peste 130 de medicamente care pot cauza probleme grave de sanatate daca sunt administrate in
combinatie cu alcoolul;
- prezenta unor afectiuni, acute sau cronice: care se pot acutiza sau agrava odata cu consumul de
alcool;
- antecedente personale de consum exagerat de alcool.

Poate cauza alcoolul probleme?

Consumul exagerat de alcool poate cauza probleme serioase de sanatate pe termen lung si poate
influenta de asemenea relatiile sociale. Uneori, poate conduce la un comportament care nu se
incadreaza in limitele legii (sofatul sub influenta alcoolului, violenta secundara consumului de

Page 107
alcool). Multe persoane care au probleme asociate consumului cronic de alcool, sunt predispuse
la unele traumatisme amenintatoare de viata sau la aparitia unor probleme de sanatate, secundare
consumul exagerat de alcool (coma alcoolica) sau agravarii unor afectiuni preexistente (accident
vascular cerebral, infarct miocardic acut, etc).

Majoritatea persoanelor cu probleme legate de consumul de alcool, sunt relativ eficiente in

domeniile in care activeaza (servici) si reusesc sa ascunda cu succes aceasta problema. Alcoolicii
nu recunosc ca au o problema legata de consumul de alcool. Totusi, persoanele care admit ca au
o astfel de problema, vor putea sa-si controleze mai usor acest viciu pe viitor (cu ajutor
specializat, psihiatric si medical).

Poate fi considerat alcoolismul o slabiciune?

Nu trebuie sa se considere ca dependenta de alcool este un semn de slabiciune si de asemenea, nu

inseamna ca o astfel de persoana are probleme volitionale (de vointa). Unele persoane care au
aceasta dependenta pot sa-si diminueze consumul de alcool sau in unele cazuri pot sa si renunte
la acest obicei, dar majoritatea persoanelor cu dependenta de alcool necesita tratament specializat
pentru a abandona acest viciu. Adictia la alcool este o afectiune cronica, la fel ca si diabetul
zaharat sau astmul bronsic. De cele mai multe ori este necesar tratamentul de specialitate
(consiliere psihologica, administrarea de medicamente sau o combinatie intre cele 2 metode). In
cazul persoanelor care consuma alcool de o perioada lunga de timp, este necesar tratamentul
simptomelor de sevraj (care apar la stoparea consumului de alcool) numit, detoxifiere.

Cauze

Nu se stie exact de ce unele persoane devin dependente de alcool, iar altele nu dezvolta niciodata
aceasta adictie. Exista anumite dovezi ca aceasta dependenta are o agregare familiala (este
transmisa genetic la descendenti). Persoanele care sufera de depresie sau cu alte afectiuni
psihiatrice, au o predispozitie aparte pentru a deveni dependente de alcool.
In timp, majoritatea persoanelor care consuma alcool, regulat si in cantitati mari, pot dezvolta
dependenta.

Simptome

De cele mai multe ori, persoanele care au probleme legate de consumul de alcool, nu realizeaza
acest lucru. Este posibil ca aceste persoane sa nu consume alcool in fiecare zi sau sa nu consume
cantitati excesive de alcool. Uneori poate sa treaca un interval de timp relativ mare intre
episoadele de consum excesiv de alcool. Majoritatea persoanelor care au dependenta la consumul
de alcool, spun ca beau doar ocazional (de sarbatori sau cu anumite ocazii sociale). Daca o
persoana nu consuma alcool in fiecare zi, nu inseamna neaparat ca nu are o problema legata de
consumul de alcool si de asemenea, ca nu are un anumit risc de a dezvolta aceasta adictie.
De multe ori, persoanele care au o astfel de problema spun ca pot renunta la acest viciu in orice

Page 108
moment doresc acest lucru, in unele cazuri reusesc, insa doar pentru o perioada de cateva
sapatamani sau luni, iar apoi revin la vechiul obicei. In cazul persoanelor care nu pot sa-si
controleze acest viciu, este important ca acestia sa apeleze la ajutor medical si psihiatric
specializat.

Semne ale abuzului de alcool

- probleme aparute la scoala sau servici (absenteism, imposibilitatea respectarii orarului impus,
performante reduse);
- consumul de alcool in situatii potential periculoase (de exemplu, inaintea sofatului);
- episoade de pierdere a constientei, acest lucru insemnand ca dupa un episod de consum exagerat de
alcool, persoana nu isi aduce aminte nimic despre ce s-a intamplat in aceasta perioada;
- probleme legate de consumul excesiv de alcool, precum arestarea pentru sofatul sub influenta alcoolului
sau abordarea unui comportament violent, secundar intoxicatiei acute cu alcool;
- accidente personale sau accidentarea unei alte persoane;
- consumul alcoolului in ciuda prezentei unor afectiuni care pot fi agravate in acest caz, de exemplu,
ulcerul peptic (ulcerul gastroduodenal)
- persoanele din anturaj si din familie sunt ingrijorate pentru consumul exagerat de alcool.

Semne ale dependentei sau adictiei la alcool

- dorinta nestapanita de a consuma alcool, pierderea controlului volitional, chiar si in cazul in

care se doreste acest lucru
- aparitia simptomelor de sevraj la intreruperea consumului de alcool (greata, tremor transpiratii,
anxietate)
- necesitatea consumului unor cantitati tot mai mari de alcool pentru a obtine efectele "placute"
ale acestuia
- in ciuda tuturor semnelor negative, se continua consumul excesiv de alcool si nu se
constientizeaza gravitatea acestui fapt
- membrii familiei si prietenii din anturaj, sunt ingrijorati in legatura cu acest comportament
-prezenta semnelor fizice de dependenta, precum pierderea constientei in cazul consumului
excesiv de alcool
- tendinta de a ascunde faptul ca exista o dependenta de alcool (fie ca persoana in cauza consuma
alcool pe ascuns, fie nu recunoaste ca bea in cantitati excesive)
- jena, discomfort in situatiile in care este implicat consumul de alcool (in special cele sociale).

Persoanele care sufera de alcoolism cronic, au in cele mai multe cazuri si probleme de ordin
psihic, precum depresia sau anxietatea. De asemenea, alcoolicii sunt predispusi la abuzul si
dependenta pentru alte substante toxice, precum fumatul sau drogurile de orice fel.
Simptomele abuzului de alcool la copii si la adolescenti, sunt diferite de cele care apar in cazul
adultilor.

Page 109
Complicatii

Consumul cronic de alcool poate cauza diferite probleme de sanatate, aparute in special la
nivelul anumitor organe, precum, ficatul, sistemul nervos central (in special creierul) si inima. De
asemenea agraveaza hipertensiunea arteriala, afectiuni ale sistemului digestiv (recidive ale
ulcerului peptic), poate agrava osteoporoza sau poate cauza diferite tipuri de cancer. Apar, de
asemenea, probleme legate de interactiunile medicamentoase si alcool sau probleme legate de
activitatea sexuala (disfunctii erectile, scaderea libidoului sexual). Alcoolismul poate conduce la
aparitia unui comportament violent, accidente, izolare sociala si dificultati aparute la locul de
munca sau in familie.

Alcoolismul poate cauza probleme grave in randul adolescentilor, femeilor insarcinate si in

randul persoanelor care prezinta diferite afectiuni. Femeile insarcinate nu trebuie sa consume
alcool pe toata perioada sarcinii, pentru a evita aparitia problemelor legate de devoltarea fizica si
psihica normala a nou nascutului.

Mecanism fiziopatogenic

Abuzul sau dependenta la alcool poate aparea brusc sau gradat, la diferite varste. La inceput,
consumul de alcool poate fi cvasinormal si nu este considerat neaparat patologic. Unele persoane
beau doar ocazional, dar consuma cantitati mari de alcool, astfel ca sunt predispuse la a dezvolta
dependenta de alcool. In timp, consumul de alcool poate fi considerat ca o metoda de rezolvare a
probemelor cotidiene sau familiale (sub forma unui "antidot").

Persoanele care continua sa consume alcool pentrua o perioada de timp indelungata (ani), pot
dezvolta diferite afectiuni, precum hepatita toxica si ciroza hepatica, depresia sau ulcerul peptic
(ulcerul gastroduodenal). Apar, de asemenea, probleme de ordin social sau chiar legal, deoarece
alcoolicii adopta un comportament violent si irational.
Majoritatea persoanelor care au probleme legate de consumul de alcool, au si probleme
psihiatrice, precum, depresia, tulburarile bipolare, sindrom anxios-depresiv. Cu toate ca in unele
cazuri, persoana in cauza are impresia ca alcoolul ii imbunatateste simptomele legate de astfel de
afectiuni, din contra acesta le agraveaza.
Alcoolul interactioneaza si cu tratamentul medicamentos al acestor afectiuni si poate inrautatii,
de asemenea, simptomatologia.

Consultul de specialitate

Este necesar consultul medical de urgenta (ambulanta sau serviciul de primire urgente a
spitalului) in cazul oricarei persoane care a consumat alcool si prezinta urmatoarele simptome:
- pierderea constientei, crize de apoplexie sau dificultati in respiratie (dispnee), simptome ale
intoxicatiei acute cu etanol (alcool);
- confuzie, tremor accentuat si agitatie extrema, simptome caracteristice sevrajului (sindrom care

Page 110
apare la intreruperea consumului de alcool); in cazuri rare, poate aparea o forma grava a acestui
sindrom, numit delirium tremens, care poate cauza chiar si decesul persoanei;
- tentativa de suicid sau violenta domestica.

Este necesar consultul medical de specialitate, de urgenta, in cazul persoanelor care au

consumat alcool si prezinta urmatoarele:
- istoric personal de consum exagerat de alcool sau simptome caracteristice sevrajului si care nu
urmeaza nici un tratament;
- accepta de bunavoie consultul medical de specialitate, desi de cele mai multe ori, persoanele
care amana investigarea unei afectiuni, nu reusesc sa faca controlul in timp util (inaintea aparitiei
complicatiilor);
- prezinta o recadere legata de consumul excesiv de alcool.

Este necesar un consult medical de specialitate in cazul in care exista:

- dependenta de alcool sau abuz de alcool
- negarea problemelor legate de consumul excesiv de alcool sau imposibilitatea de a cere ajutor
specializat
- episoade de pierdere a constientei (nu-si aduce aminte ce s-a intamplat pe durata unui episod de
consum excesiv de alcool)
- consum excesiv de alcool asociat cu tratament medicamentos pentru diferite afectiuni (in
special antihistaminice sau acetaminofen)
- consum excesiv de alcool asociat cu afectiuni cronice
- imposibilitatea desfasurarii normale a activitatilor zinice (cotidiene)
- semne de dependenta de alcool, inclusiv dezvoltarea tolerantei la alcool sau existenta semnelor
de sevraj (confuzie, tremor accentuat) in momentul in care se incearca stoparea consumului de
alcool
- influente negative din partea altei persoane care consuma alcool si doreste ajutor specializat.

Expectativa vigilenta

Consumul de alcool ocazional, nu cauzeaza afectiuni ale ficatului. Persoanele care au factori de
risc pentru a dezvolta dependenta de alcool, trebuie sa fie atenti in legatura cu frecventa si
cantitatea de alcool consumata. In cazul in care consumul excesiv de alcool afecteaza
desfasurarea normala a vietii (scaderea randamentului la servici, probleme de ordin social sau in
familie), este necesara stoparea consumului de alcool. Persoanele cu dependenta de alcool, care
sunt ingrijorate ca ar putea deveni violenti sau care sunt predispusi la accidentari, trebuie sa
apeleze la ajutor specializat.

Perioada de expectativa vigilenta, nu este o optiune in cazul persoanelor care au un

comportament irational (deseori violent). Membrii familiei sau prietenii din anturaj, trebuie sa
ceara ajutor specializat chiar daca persoana in cauza nu doreste acest lucru. In cazul in care

Page 111
persoana cu dependenta de alcool are un comportament violent dar refuza ajutorul specializat,
este recomandat ca membrii familiei (sotia, copiii) sa apeleze la ajutor din partea organizatiilor
care se ocupa cu astfel de probleme. Tratamentul precoce al alcoolismului, ofera o sansa mai
mare de recuperare si scade riscul aparitiei diferitelor complicatii.

Medici specialisti recomandati

Urmatorii specialisti pot diagnostica si trata alcoolismul si simptomele sevrajului, oferind de asemenea si
sprijinul necesar pe toata perioada recuperarii:
- medicul de familie
- medicul generalist
- medicul de medicina interna
- psihologul
- medicul psihiatru.

Dupa tratarea simptomelor de sevraj (ce apar la oprirea consumului de alcool si sunt datorate
dependentei), este necesar sprijinul corespunzator, pentru a evita in continuare consumul de
alcool.
Dintre specialistii care pot oferi ajutorul necesar, amintim:
- medicul psihiatru (in special cel care este specializat in problemele de adictie)
- psihologul
- consilierul specializat in probleme de adictie
- asistentul social.

Exista diferite grupuri de persoane care vor sa renunte la consumul excesiv de alcool si care
doresc sprijinul psihic si social necesar renuntarii la acest viciu (Alcoolicii Anonimi). Terapia de
grup este utila si in cazul alcoolicilor.

Investigatii

Medicul specialist poate diagnostica dependenta de alcool sau alcoolismul, prin efectuarea
corecta a anamnezei si a istoricului medical personal, cat si prin efectuarea unui examen clinic
general. Exista diferite teste care pot identifica concentratia alcoolului in sange sau a efectelor
acestuia asupra diferitelor organe (ficat).

Se pot efectua de asemenea, diferite testari psihologice pentru a identifica unele afectiuni
psihiatrice asociate alcoolismului, precum depresia si sindroamele anxios-depresive.
Majoritatea alcoolicilor nu efectueaza controale medicale pentru identificarea problemelor de
sanatate asociate consumului cronic si excesiv de alcool (in special ciroza hepatica de etiologie
etanolica).

Tratament - Generalitati

Page 112
Succesul tratarii alcoolismului depinde in primul rand, de identificarea si acceptarea faptului ca o
persoana are o problema legata de consumul excesiv de alcool. Tratamentul suportiv, ca de
exemplu consilierea psihologica, pot fi utile in tratamentul alcoolismului.
Tratamentul trebuie sa tina cont si de identificarea dependentei psihice de alcool, in acest caz
tratamentul fiind bazat in special pe psihoterapie. Alcoolicii trebuie sa intrerupa consumul de
alcool, in acest moment fiind necesar tratamentul simptomelor de sevraj (tremor accentuat,
obnubilare, agitatie psihomotorie). Odata cu tratarea acestor simptome este necesara gasirea unor
metode eficiente pentru a incerca sa se mentina abstinenta la alcool.
In unele cazuri, cand simptomele de sevraj sunt grave si nu dispar dupa un anumit
interval, este necesara administrarea unui tratament medicamentos adjuvant, detoxifiere.
Consilierea psihologica, integrarea intr-un grup al aloolicilor anonimi, educatia corespunzatoare
si uneori administrarea anumitor medicamente, sunt folosite pe toata perioada recuperarii. In
acest moment, recaderile sunt cel mai frecvent intalnite. Cu toate ca deseori odata cu recaderile
apar si sentimente de vinovatie, abandonul tratamentului nu este considerat o optiune.
Mentinerea abstinentei la alcool este un proces care dureaza toata viata.

In cele mai multe cazuri, sunt afectati si membrii familiei persoanelor alcoolice. Acestea pot, de
asemenea, sa participe la diferite programe de educatie sau terapie familiala. In marea majoritate
a cazurilor, membrii familiei incearca sa descurajejze consumul de alcool in cazul persoanei cu
probleme, gasind diferite scuze si evidentiind problemele aparute secundar acestui viciu.
Consilierea este utila pentru ca ajuta alcoolicul sa inteleaga ca acest viciu este o problema grava,
pe care trebuie sa o accepte si pentru care trebuie sa gaseasca solutiile adecvate. Consilierea
intareste, de asemenea, relatiile pozitive cu membrii familiei si persoanele din anturaj.

Tratament initial

Tratamentul initial pentru abuzul de alcool si dependenta de alcool, include urmatoarele:

- screeningul prin teste speciale pentru identificarea alcoolismului;
- reevaluarea stilului de viata si a efectului pe care il are alcoolul asupra acesteia;
- stoparea consumului de alcool;
- tratarea simptomelor de sevraj la alcoolicii cronici (simptome care apar la intreruperea consumului de
alcool); acest tratament este recomandat sa se desfasoare sub supraveghere medicala stricta;
- abstinenta la alcool pe toata perioada recuperarii (dar si dupa aceea).

Cu toate acestea, un anumit procent din persoanele care au probleme legate de consumul de alcool, nu
reusesc sa renunte la acest viciu, fiind necesar un tratament medicamentos si psihiatric adjuvant pentru a
obtine acest lucru. Orice persoana care are o dependenta legata de consumul de alcool, trebuie sa consulte
un specialist care va stabilii daca este necesar un tratament medical efectuat sub supraveghere adecvata.

Medicul curant poate sa prescrie diferite medicamente care vor ajuta pacientul in perioada de sevraj, iar
apoi alte medicamente care-l vor ajuta pe acesta sa mentina abstinenta la alcool pe toata perioada
recuperarii. Tratametul simptomelor de sevraj este mai usor si mai sigur daca se apeleaza la ajutor

Page 113
medical specializat.

In cazul unor simptome grave de sevraj (tremor accentuat, crize de apoplexie, halucinatii), este
recomandata internarea intr-un centru specializat in tratamentul acestor pacienti (centre de detoxifiere).

Medicamentele care combat simptomele de sevraj, sunt:

- medicatia anxiolitica (combate anxietatea), precum diazepamul, sunt folosite in tratamentul pacientilor
cu sevraj alcoolic in special in cazul celor cu delirium tremens
- medicatia antiepileptica, este folosita pe parcursul detoxifierii, pentru a trata crizele pseudoepileptice (de
apoplexie).

Medicamentele care sunt folosite pe perioada recuperarii si care ajuta pacientul sa ramana
abstinent la alcool, sunt:
- disulfiram, este un medicament care reduce efectele "placute" date de alcool si care induce, de
asemenea, anumite simptome neplacute (greata) instalate odata cu consumul de alcool;
- naltrexone, care reduce placerea secundara consumului de alcool;
- acamprosate, scade dorinta de a consuma alcool;
- topiramat, este un medicament folosit in tratamentul crizelor epileptice; diferite studii medicale recente
au aratat faptul ca acesta ajuta si in tratamentul simptomelor secundare consumului de alcool, insa nu se
cunoaste exact modul in care acesta actioneaza.

Consumul excesiv de alcool are efecte negative asupra intregului metabolism al organismului si produce
dezechilibre hidro-electrolitice. Se identifica adesea carente in vitamine si minerale (in special deficit de
vitamina B1 tiamina). Este recomandata utilizarea suplimentelor nutritionale care contin tiamina, pe
toata perioada recuperarii. In unele cazuri este necesara de asemenea si terapia cu fluide administrate
parenteral (intravenos) care contin electrolitii necesari unei recuperari corespunzatoare.

Tratament de intretinere

Dupa terminarea programului de detoxifiere si a tratamentului corespunzator al simptomelor de sevraj,

intra in discutie gasirea unor metode eficiente care ajuta pacientul sa ramana abstinent pe o perioada cat
mai lunga.

Tratamentul de intretinere include:

- educatia corespunzatoare legata de consumul de alcool;
- consilierea psihologica individuala si de grup, pentru a reevalua problemele legate de consumul excesiv
de alcool;
- terapia cognitiv-comportamentala;
- terapia motivationala (stabilirea unui plan corespunzator pentru a evita consumul de alcool;
- programul de recuperare in 12 pasi, ofera sprijinul necesar unei recuperari complete;
- integrarea intr-un grup de sustinere, precum Alcoolicii Anonimi (AA); aceste grupuri recomanda deseori
si prezenta membrilor familiei (in special in cazul adolescentilor care sunt tratati pentru dependenta de
alcool).

Page 114
Administrarea medicatiei adjuvante:
- disulfiram, este un medicament care reduce efectele "placute" date de alcool si induce, de asemenea,
anumite simptome neplacute (greata) declansate odata cu consumul de alcool;
- naltrexone, care reduce placerea secundara consumului de alcool;
- acamprosate, scade dorinta de a consuma alcool;
- topiramate, este un medicament folosit in tratamentul crizelor epileptice.

Un numar destul de mare de alcoolici, prezinta dupa un anumit interval, recidiva simptomelor datorate
consumului de alcool. Chiar si in acest caz, nu este recomandat ca persoana in cauza sa renunte la
tratament. Este posibil ca in cazul recidivelor, sa se repete anumiti pasi din program, dar acest lucru nu
inseamna ca este periclitat succesul tratamentului.

Tratament in cazul agravarii bolii

Rezolvarea problemelor legate de consumul excesiv de alcool, este un proces care poate dura
intrega viata (tratament cronic). Majoritatea persoanelor tratate pentru alcoolism, au una sau 2
recaderi pe toata durata recuperarii. In cazul in care aceste recaderi sunt mai frecvente si reapar
simptomele caracteristice sevrajului, este recomandat un nou consult de specialtate, care va
necesita de cele mai multe ori, internarea intr-un centru specializat de tratament.

Personalul specializat in tratarea persoanelor cu alcoolism, ofera sprijinul medical si psihologic

necesar unei recuperari adecvate.
Consumul cronic de alcool si alcoolismul netratat corespunzator, pot duce la diferite complicatii
de ordin medical. Pot aparea astfel diferite afectiuni, precum ciroza hepatica sau ulcerul peptic
(ulcerul gastroduodenal). De asemenea consumul inadecvat de alcool poate agrava sau complica
unele afectiuni medicale.

Profilaxie

Persoanele care au un istoric familial de consum excesiv de alcool sau dependenta de alcool,
trebuie sa evite pe cat posibil consumul de alcool, chiar si ocazional. Aceasta metoda este cea
mai eficienta in prevenirea aparitiei alcoolismului si a complicatiilor secundare acestuia.
Multe persoane consuma alcool pentru a atenua diferite simptome legate de unele afectiuni,
precum depresia sau tulburarile anxios-depresive. In acest caz, este important sa se efectueze um
tratament psihiatric corespunzator.

Tratament ambulatoriu

In cazul in care membrii familiei sunt ingrijorati pentru o persoana care consuma alcool, este
foarte posibil ca aceasta sa aiba o problema legata de un eventual abuz de alcool, insa pe care,
deseori, nu o accepta. Printre semnele precoce ale alcoolismului, amintim perioadele de pierdere
temporara a constientei (amnezie), specifice pentru aceasta afectiune. In cazul in care aceste
episoade dureaza mai mult sau se repeta dupa un interval de timp, este necesar tratamentul

Page 115
medical de specialitate si initierea tratamentului corespunzator.

Unele peroane care au probleme legate de consumul de alcool si care vor sa renunte din proprie
initiativa la alcool, pot sa apeleze la ajutor specializat, in special in cadrul unor organizatii care
se ocupa de astfel de probleme, de exemplu Alcoolicii Anonimi (AA).
Este important ca pe toata perioada in care predomina simptomele de sevraj sa existe
supraveghere medicala corespunzatoare.
In cazul in care o persoana tratata pentru alcoolism, simpte nevoia de a consuma din nou alcool,
trebuie sa ceara ajutor specializat cat mai rapid posibil.

Tratament medicamentos

Exista diferite medicamente care sunt folosite in tratamentul adjuvant al simptomelor

alcoolismului sau a simptomelor secundare sevrajului. Aceste medicamente sunt utilizate
frecvent in cadrul tratamentului de detoxifiere. Trebuie sa mentionam ca exista unele
medicamente care sunt folosite pe toata durata recuperarii si care ajuta pacientul sa se abtina de
la consumul de alcool (abstinenta).

Optiuni de medicamente
In tratamentul simptomelor alcoolismului si a sevrajului, sunt folosite mai multe tipuri de
medicamente si anume:
- medicatia anxiolitica (combate anxietatea), precum diazepamul: sunt folosite in tratamentul
pacientilor cu sevraj alcoolic in special in cazul celor cu delirium tremens;
- medicatia antiepileptica: este folosita pe parcursul detoxifierii, pentru a trata crizele
pseudoepileptice (de apoplexie).

Medicamentele care sunt folosite pe perioada recuperarii si care ajuta pacientul sa ramana
abstinent la alcool, sunt:
- disulfiram - este un medicament care reduce efectele "placute" date de alcool si care poate induce unele
simptome neplacute (greata) aparute odata cu initierea consumului de alcool
- naltrexone - care reduce placerea secundara consumului de alcool
- acamprosate - scade dorinta de a consuma alcool
- topiramate - este un medicamnet folosit in tratamentul crizelor epileptice; diferite studii medicale
recente au aratat faptul ca acesta ajuta si in tratamentul simptomelor secundare consumului de alcool, insa
nu se cunoaste exact modul in care acesta actioneaza.

Consumul excesiv de alcool are efecte negative asupra intregului metabolism al organismului si produce
dezechilibre hidro-electrolitice. Se identifica adesea carente in vitamine si minerale (in special deficit de
vitamina B1 tiamina). Este recomnadata utilizarea suplimentelor nutritive care contin tiamina, pe toata
perioada recuperarii. In unele cazuri, este necesara de asemenea si terapia cu fluide administrate
parenteral (intravenos) care contin electrolitii necesari unei recuperari corespunzatoare.

Page 116
Medicatia optionala

Exista cateva medicamente care se regasesc in diferite studii medicale, care sunt folosite in
tratamentul de intretinere si care mentin abstinenta la alcool:
- ondansetron, este un medicament aflat deocamdata in studiu si care are anumite beneficii in
tratamentul alcoolismului;
- buspirone, este un medicament anxiolitic (combate anxietatea) si poate avea, de asemenea,
efecte pozitive si in tratamentul alcoolismului;
- nalmefene, este un medicament inrudit cu naltrexona fiind utilizat in diferite studii si este
considerat de asemenea eficient in tratamentul alcoolismului.

De retinut!
Medicatia anxiolitica este folosita in tratamentul de detoxifiere si in tratamentul simptomelor
caracteristice sevrajului.
Vitaminele, in special vitamina B1 (tiamina), este utilizata pe toata perioada recuperarii pentru a
preveni aparitia sindromului Wernicke-Korsakoff, care poate cauza leziuni cerebrale ireversibile
si malnutritie cronica secundara consumului cronic de alcool.
Dependenta de alcool, poate agrava anumite afectiuni preexistente, precum depresia sau ulcerul
peptic.

Sprijinul pentru familia consumatorului de alcool

Este foarte dificil pentru membrii unei familii unde exista o persoana care are probleme legate de
consumul de alcool, in sensul ca deseori aceste persoane devin violente, nu se mai implica in viata de
familie sau alte activitati cotidiene. Membrii familiei nu trenbuie sa gaseasca vreo scuza pentru
comportamentul inadecvat al persoanelor alcoolice si nu trebuie sa evite sa ceara ajutor medical
corespunzator. Trebuie de asemenea sa incurajeze persoanele in cauza sa apeleze la tratament de
specialitate. In multe cazuri, din diferite motive, persoanele care sufera de alcoolism, nu primesc sprijinul
necesar din partea familiei, in acest caz ei trebuie sa apeleze cu incredere la ajutorul oferit de centrele
specializate in tratamentul alcoolismului.

Alte tratamente

Exista mai multe tipuri de tratament folosite in cazul alcoolicilor.

Pe langa integrarea intr-un grup precum Alcooliciii Anonimi (AA), care desfasoara terapie de
grup pentru cei care sufera de alcoolism, fiecare persoana in parte poate sa apeleze si la terapia
psihologica individuala. Din moment ce alcoolismul afecteaza intreaga familie, nu doar persoana
dependenta de alcool, sunt recomandate deseori terapia familiala si tehnicile de relaxare. Un
astfel de tratament va ajuta pacientul sa treaca mai usor peste problemele secundare dependentei
de alcool, cu toate ca in unele cazuri familia nu ii ofera acestuia sprijinul necesar recuperarii.

Exista centre specializate in tratamentul adolescentilor sau copiilor cu alcoolism, in acest caz

Page 117
sprijinul familiei pe tot procesul recuperarii fiind extrem de important.

Acupunctura

acupunctura, in special cea realizata la nivelul pavilionului urechii (auriculara), este folosita de
sute de ani in tratamentul persoanelor cu alcoolism. Cu toate ca aceasta metoda este eficienta in
cazul unor persoane care au dependenta de alcool, nu exista suficiente date stiintifice care sa
certifice faptul ca aceasta metoda este cu adevarat eficienta in tratarea alcoolismului.

Tehnicile de control a stresului

Unele persoane care se trateaza pentru dependenta de alcool, gasesc utile aceste tehnici de
controlare a stresului. Nu se stie exact daca aceste metode ajuta pacientul sa mentina pentru o
lunga perioada de timp abstinenta la alcool, insa imbunatatesc starea generala, in special statusul
psihic pe toata durata recuperarii.

Acestea includ:
- exercitiul fizic: activitatea fizica regulata, este una dintre cele mai eficiente metode de control
al stresului;
- scrisul, este de asemenea o metoda eficienta in controlul stresului;
- exprimarea libera a tuturor sentimentelor: vorbitul, rasul, plansul si eliberarea furiei sunt
normale pe tot parcursul procesului de recuperare;
- gasirea unor activitati placute (hobby), sunt de asemenea utile, pentru ca ajuta la relaxare;
munca de voluntariat, este deseori recomandata, deoarece elimina stresul si creaza un sentiment
placut;
- exercitiile de relaxare, precum exercitiile de respiratie, relaxarea musculara, masajul,
aromaterapia, yoga si exercitiile de relaxare traditionale chinezesti (tai chi si qi gong), sunt de
asemenea recomandate;
- exercitiile psihice de meditatie, precum autohipnoza, meditatia, exercitiile imaginare, ascultarea
muzicii de relaxare, sunt utile in recuperarea pacientilor cu dependenta de alcool.

Alergenii din aer

Generalitati

Page 118
 Stranutul nu este intotdeauna un simptom de raceala. Uneori este o
reactie alergica la ceva din aer. Expertii estimeaza ca 35 de
milioane de americani sufera de simptome ale tractului respirator
superior care sunt de fapt reactii la diverse polenuri din aer. Alergia
la polen, denumita frecvent febra fanului, este una dintre cele
mai frecvente boli cronice din Statele Unite. Oriunde in lume,
praful din aer produce cele mai frecvente probleme persoanelor cu alergii. Simptomele
respiratorii de astm, care afecteaza aproximativ 15 milioane de americani, sunt cel mai frecvent
provocate de alergenii din aer (substante care produc reactii alergice).

In general, bolile alergice fac parte dintre cele mai frecvente cauze de boala si invaliditate din
Statele Unite, afectand mai mult de 40-50 de milioane de americani. Institutul National de Boli
Alergice si Infectioase, o componenta a Institutului National de Sanatate, sustine si dirijeaza
cercetarile pe bolile alergice. Scopul acestor cercetari consta in asigurarea unei mai bune
intelegeri a cauzelor alergiei, in imbunatatirea metodelor de diagnostic si tratament a reactiilor
alergice si eventual in prevenirea alergiilor. Aceasta brosura rezuma ceea ce se cunoaste despre
etiologia si simptomele reactiilor alergice la alergenii din aer, cum sunt diagnosticate si tratate ele
si ce fac cercetatorii medicali pentru ajutarea pacientilor care sufera de aceste alergii.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Despre alergii

3. Alergia la polen

4. Alergia la mucegaiuri

5. Alergia la praf

6. Alergia la animale

7. Sensibilitatea la substante chimice

8. Diagnosticarea bolilor alergice

9. Tratarea pacientilor cu boli alergice

10. Medicamente

11. Cercetarile in domeniul alergiei

Despre alergii

Page 119
Ce este o alergie?

Alergia este o reactie imunologica specifica la o substanta inofensiva in mod obisnuit, o

substanta care nu deranjeaza majoritatea persoanelor. Persoanele care au alergii sunt sensibile la
mai mult de o substanta. Tipurile de alergeni care produc reactii alergice includ polenurile,
particulele de praf, sporii de pamant, produse pe baza de cauciuc, veninul de insecte sau alte
medicamente.

De ce anumite persoane sunt alergice la aceste substante in timp ce altele nu sunt?

Oamenii de stiinta sunt de parere ca tendinta de a fi alergic se mosteneste, semnificand o mai

mare posibilitate de a fi alergic la unul sau mai multi alergeni, desi ei probabil ca nu au o
predispozitie mostenita de a fi alergic la orice alergen specific. Copiii sunt mult mai predispusi sa
dezvolte alergii daca parintii au alergii, chiar si daca numai unul dintre parinti este alergic.
Expunerea la alergeni in anumite momente cand mecanismele de aparare ale organismului sunt
scazute sau slabite, de exemplu dupa o infectie virala sau in timpul sarcinii, ar contribui la
dezvoltarea alergiilor.

Ce este o reactie alergica?

In mod obisnuit, sistemul imun functioneaza ca un sistem de aparare al organismului impotriva

agentilor invadatori, de exemplu bacterii sau virusuri. Cu toate acestea, in majoritatea reactiilor
alergice, sistemul imun raspunde la o falsa alarma.
Cand o persoana alergica vine pentru prima data in contact cu un alergen, sistemul imun
considera alergenul ca un invadator si se pregateste de atac. Sistemul imun face acest lucru prin
sinteza unei mari cantitati dintr-un anumit tip de anticorp (o proteina de lupta impotriva bolilor)
denumita imunoglobulina E sau IgE. Fiecare anticorp IgE este specific pentru o anumita
substanta (producatoare de alergii). In caz de alergie la polen, anticorpul este specific pentru
fiecare tip de polen: un anumit tip de anticorp poate fi produs pentru a reactiona impotriva
polenului de stejar si altul impotriva polenului de buruieni, de exemplu.

Aceste molecule de IgE sunt speciale deoarece IgE este singura clasa de anticorpi care se
ataseaza strans de membrana mastocitelor, care sunt celule tisulare, si de bazofile, care sunt
celule sanguine. Cand alergenul isi intalneste IgE specifica, se ataseaza de anticorp asemanator
cheii in broasca, semnalizand celulei de care este atasat IgE sa elibereze (si in anumite cazuri sa
produca) substante proinflamatorii puternice ca histamina, citokinele si leucotrienele. Aceste
substante actioneaza la nivelul tesuturilor in diferite parti ale organismului, de exemplu la nivelul
sistemului respirator, producand simptome de alergie.

Unele persoane cu alergie dezvolta astm. Simptomele de astm includ tuse, wheezing si
scurtarea respiratiei (dispnee) datorita ingustarii canalelor bronhiale (cailor aeriene) de la nivel
Page 120
pulmonar, a inflamatiei si productiei de mucus in exces. Astmul poate fi invalidant si uneori
poate fi fatal. Daca wheezing-ul si scurtarea respiratiei (dispneea) insotesc simptomele de
alergie, este un semn ca sunt afectate si canalele bronhiale, necesitand tratament medical de
specialitate.

Simptomele alergiei la substante din aer

Semnele si simptomele sunt cunoscute multor persoane:

- stranutul de obicei insotit de nas infundat
- tuse sau scurgere nazala posterioara
- prurit ocular, nazal sau esofagian
- pleoape inflamate (cercuri intunecate sub ochi produse prin cresterea fluxului sanguin de la
nivelul sinusurilor)
- salutul alergic (la un copil, frecarea persistenta in sus a nasului care determina formarea unui
sant la nivelul nasului)
- lacrimarea ochilor
- conjunctivita (inflamatia membranei care acopera pleoapele, producand inrosirea si tumefierea
ochilor si descuamarea pleoapelor).

La persoanele care nu sunt alergice, mucusul de la nivelul septurilor nazale deplaseaza

particulele straine la nivelul faringelui, de unde sunt inghitite sau eliminate prin tuse. La o
persoana sensibila la alergenii din aer se intampla ceva diferit. Imediat ce alergenul vine in
contact cu membranele mucoase care captusesc cavitatea nazala, au loc o serie de reactii chimice
care determina eliberarea de histamina si de alte substante de catre mastocitele de la nivelul
acestor tesuturi. Aceste substante chimice puternice contracta anumite celule care se dispun in
jurul unor vase mici de la nivelul cavitatii nazale. Acestea determina migrarea lichidelor,
producand tumefierea cailor nazale, cu aparitia congestiei nazale.
Histamina poate determina si stranut, prurit, iritatie si productie de mucus in exces, care poate
produce rinita alergica (nas infundat). Alte substante chimice produse si eliberate de mastocite,
incluzand citokinele si leucotrienele, de asemenea contribuie la aparitia simptomelor alergice.

Alergia la polen

In fiecare primavara, vara si toamna, se elibereaza particule fine din copaci, buruieni si ierburi.
Aceste particule, denumite si polen, se transmit de-a lungul curentilor de aer. Desi rolul lor
consta in fertilizarea unor portiuni ale unor plante, multe dintre ele nu isi ating tinta. In schimb,
aceste particule patrund in caile respiratorii, declansand un tip de rinita alergica sezoniera, care
mai este cunoscuta sub denumirea de febra fanului sau febra trandafirului (depinzand de sezonul
in care apar simptomele). Dintre toate substantele care produc alergii, polenul este unul dintre
cele mai raspandite. Multe dintre alimentele, medicamentele sau animalele care produc alergii
pot fi evitate cu mare succes; chiar si insectele sau praful de casa pot fi evitate. Nu exista metode

Page 121
sigure de evitare a expunerii la alergenii din aer, eventual se poate incerca evitarea acestora prin
limitarea perioadelor de expunere la aer.

Persoanele cu alergie la polen dezvolta de obicei sensibilitate la alte substante care sunt prezente
pe tot parcursul anului, de exemplu la particulele de praf. Pentru aceste persoane alergice,
sezonul stranutului este nelimitat. Pe parcursul anului alergenii din aer produc rinita alergica
perena, diferita de rinita alergica sezoniera.

Ce este polenul?

Plantele produc granule microscopice de polen, rotunde sau ovale, pentru a se reproduce. La
anumite specii, planta foloseste polenul de la propriile flori pentru a se autofertiliza. Alte tipuri
trebuie sa fie polenizate incrucisat; pentru ca fertilizarea sa aiba loc si ca semintele sa se
formeze, polenul trebuie transferat de la floarea unei plante la cea a altei plante de aceeasi specie.
Insectele fac acest lucru pentru anumite plante cu flori, in timp ce alte plante se bazeaza pe
transportul pe calea aerului.

Tipurile de polen care produc cel mai frecvent reactii alergice sunt produse de catre plantele de
campie (copaci, iarba si buruieni) care nu au flori de efect. Aceste plante produc granule de polen
mici, de culoare deschisa, uscate, care sunt de obicei transportate prin curentii de aer. Mostre de
polen de buruieni au fost colectate la 400 de mile distanta pe mare si la 2 mile inaltime in aer.
Deoarece polenul din aer este purtat pe distante mari, nu prea ne ajuta daca ne mutam din
regiunea unei plante suparatoarepolenul poate fi purtat la multe mile departare. In plus,
majoritatea polenurilor alergenice provin de la plante care ii produc in cantitate uriasa. O singura
planta de buruiana poate genera un milion de granule de polen pe zi.

Compozitia chimica a polenului este factorul de baza care stabileste daca va produce sau nu
febra fanului. De exemplu, polenul de pin este produs in cantitate mare de un copac comun, care
l-ar face un bun candidat in producerea alergiilor. Cu toate acestea, compozitia chimica a
polenului de pin, il face mai putin alergenic decat alte tipuri. Deoarece polenul de pin este greu,
are tendinta de a cadea de la inceput jos si de a nu se imprastia. De aceea, foarte rar atinge nasul
uman.

Dintre plantele existente in America de Nord, buruienile sunt cele mai prolifice producatoare de
polen alergizant. Buruiana este principalul vinovat, dar exista si altele la fel de importante ca
Artemisia tridentata, stirul salbatic, spanacul salbatic, saricica si patlagina ingusta. Ierburile si
copacii sunt de asemenea importante surse de polenuri alergenice. Desi in America de Nord cresc
mai mult de 1000 de specii de ierburi, numai cateva produc polenuri intens alergenice. Acestea
includ timoftica, firuta, costreiul, pirul gros, paiusul, golomatul si vitelarul. Copacii care produc
polenuri alergenice includ stejarul, frasinul, ulmul, nucul american, pecanul, artarul american si
cedrul de munte.
Page 122
Auzim foarte frecvent persoane care afirma ca prezinta alergie la flori frumos colorate sau
parfumate ca trandafirii. In realitate, numai gradinarii, florarii sau alte persoane care au contact
apropiat, prelungit cu florile sunt predispuse sa devina sensibile la polenul acestor plante.
Majoritatea persoanelor au contact limitat cu granulele de polen grele, mari, ca de ceara ale
multor flori, deoarece acest tip de polen nu este purtat de vant, ci de catre insecte, ca fluturii sau
albinele.

Cand produc plantele polen?

Una dintre cele mai evidente caracteristici ale alergiei la polen este natura sa sezoniera-
persoanele prezinta simptome numai cand granulele de polen la care sunt alergici sunt in aer.
Fiecare planta are o perioada de polenizare care este cam aceeasi de la un an la altul. Perioada
exacta cand o planta incepe sa polenizeze depinde de lungimea relativa a zilelor si noptilor-si
asadar de regiunea geografica-decat de conditiile atmosferice. (Pe de alta parte, conditiile
meteorologice din timpul perioadei de polenizare pot afecta cantitatea de polen produsa si
distribuita intr-un anumit an) Astfel, cu cat mergi mai catre nord, cu atat perioada de polenizare
apare mai tardiv si cu atat mai tardiv apar si alergiile sezoniere.

Numaratoarea polenului, lucru familiar persoanelor care prezinta prognoza vremii,consta in

numararea cantitatii de polen care exista in aer. Aceasta numaratoare reprezinta concentratia
tuturor tipurilor de polen (sau numai a unuia in particular, de exemplu floarea pustiei) in aer, intr-
o anumita regiune, la un anumit moment. Este exprimata in granule de polen pe metru patrat de
aer, recoltat in 24 de ore. Concentratia polenului tinde sa fie mai inalta dimineata devreme in
zilele insorite, uscate si calduroase si mai scazuta in timpul perioadelor friguroase, umede. Desi
numaratoarea polenului este o masuratoare aproximativa si variabila, este utila ca ghid orientativ
pentru cand suntem sfatuiti sa stam in interior si sa evitam contactul cu polenul.

Alergia la mucegaiuri

Alaturi de polenurile de la copaci, ierburi si buruieni, mucegaiurile sunt o cauza importanta de

rinita alergica sezoniera. Persoanele alergice la mucegai ar putea avea simptome de primavara
pana iarna tarziu. Sezonul mucegaiului prezinta un maxim din iulie pana vara tarziu. Spre
deosebire de polenuri, mucegaiurile ar putea sa persiste si dupa primele semne de racire a vremii.
Unele pot creste la temperaturi mai mari decat cea de inghet, dar majoritatea devin dormante.
Zapada acopera mucegaiul dezvoltat in exces, dar nu il si distruge. Dupa venirea primaverii,
mucegaiul incepe sa se dezvolte la nivelul vegetatiei care a fost distrusa de temperaturile scazute
din timpul iernii.
Cu toate acestea, in regiunile cele mai calde ale Statelor Unite, mucegaiul se dezvolta pe toata
perioada anului si poate produce reactii alergice pe toata perioada anului (perena). In plus,
mucegaiul care se dezvolta in interior poate produce rinita alergica perena chiar si in cele mai

Page 123
reci climate.

Ce sunt dermatofitii?

Exista sute de tipuri de dermatofiti si levuri, cele doua grupe de plante din familia fungilor.
Levurile sunt organisme unicelulare care se divid pentru a forma pseudohife. Dermatofitii sunt
organisme pluricelulare care formeaza niste structuri filamentoase denumite hife. Desi ambele
grupe ar putea produce reactii alergice, numai un mic numar de dermatofiti sunt recunoscute ca
alergizante. Semintele sau particulele reproducatoare ale fungilor sunt denumite spori. Ele difera
in randul speciilor in functie de marime, forma sau culoare. Fiecare spor care germineaza poate
da nastere unui nou dermatofit, care in schimb genereaza milioane de spori.

In ce consta alergia la dermatofiti?

Daca sunt inhalati, sporii microscopici sau fragmente din spori pot cauza rinita alergica.
Deoarece sunt atat de mici, sporii dermatofitilor pot evita mecanismele de aparare ale cavitatii
nazale si tractului respirator superior pentru a ajunge la nivel pulmonar. In cazul unui numar mic
de pacienti, simptomele alergiei la dermatofiti pot fi declansate sau agravate de consumul
anumitor alimente, ca branza cu mucegai. In mod cu totul ocazional, ciupercile, fructele uscate
sau alimentele care contin dermatofiti, sosul de soia sau otetul, vor produce simptome alergice.
Cu toate acestea, nu exista o relatie intre alergia respiratorie la dermatofitul Penicillium si alergia
produsa de Penicilina, extrasa din acest dermatofit.

Unde se dezvolta dermatofitii?

Dermatofitii pot fi gasiti in locurile umede, bine oxigenate si unde exista o sursa de alte cateva
substante chimice de care au nevoie. Toamna cresc pe bustenii putrezi si pe frunzele care cad,
mai ales in regiunile umede, umbroase. In gradini se dezvolta in gramezile de balegar si pe
anumite ierburi sau buruieni. Unele mucegaiuri se ataseaza de anumite cereale, ca graul, ovazul,
orzul si porumbul, de lazile de cereale sau silozuri plasate in anumite locuri ce asigura conditii
benefice pentru dezvoltarea mucegaiului.

Locurile propice pentru dezvoltarea dermatofitilor din apartamente includ demisolurile umede si
closetele, baile (mai ales regiunea de la dus), locurile unde se depoziteaza mancare proaspata,
racitoarele cu tava picuratoare, plantele de apartament, aerul conditionat, sistemele de hidratare a
aerului, galeata de gunoi, saltelele, mobila tapisata si pernele vechi din spuma de cauciuc.
Brutariile, fabricile de bere, hambarele, laptariile si serele sunt locurile favorite pentru
dezvoltarea dermatofitilor. Zonele de exploatare forestiera, morille, dulgheriile, locurile unde se
repara mobila si tapiteriile sunt de obicei locuri propice pentru dezvoltarea dermatofitilor.

Care mucegaiuri sunt alergenice?

Page 124
Asemenea polenurilor, sporii de mucegaiuri sunt importanti alergeni din aer numai daca sunt
abundenti, usor purtati de curentii de aer si alergenici prin structura chimica. Intalniti aproape
oriunde, sporii de mucegaiuri in anumite zone sunt atat de numerosi incat depasesc numarul
polenurilor din aer. Cu toate acestea, din fericire, numai cateva tipuri sunt intr-adevar alergenice.
In general, Alternaria si Cladosporium (Homodendrum) sunt dermatofitii cel mai frecvent
intalniti atat in interior cat si in exterior in Statele Unite. Aspergillus, Penicillium,
Helminthosporium, Epicococum, Fusarium, Mucor, Rhizopus si Aureobasidium (Pullularia) sunt
de asemenea frecvente.

Este utila numaratoarea dermatofitilor?

Asemanator numaratorii polenurilor, numaratoarea dermatofitilor ar putea sugera tipurile si

cuantificarea relativa a fungilor prezenti intr-o anumita zona si perioada. Cu toate acestea, pentru
diverse motive, aceste numaratori nu pot fi folosite ca ghid constant pentru activitatile zilnice.
Unul dintre motive este acela ca numarul si tipurile de spori efectiv prezenti la numataroare se
pot modifica considerabil in 24 de ore datorita conditiilor meteorologice, iar dispersia sporilor
este legata in mod direct. Multe dintre cele mai frecvente alergene de mucegai sunt reprezentate
de sporii uscati-acestea isi elibereaza sporii in timpul anotimpurilor uscate, cu vant. Alti fungi
necesita umiditate crescuta, ceata sau roua pentru eliberarea sporilor. Desi ploaia spala majoritate
sporilor din aer, de asemenea produce eliberarea altor spori mai mici in aer. In plus fata de
modificarile zilnice ale vremii asupra numaratorii sporilor, populatiile de spori pot prezenta
modificari de la zi la noapte. Ziua este favorizata dispersia tipurilor uscate de spori, iar noaptea
cea a celor umezi.

Exista alte afectiuni la mucegaiuri?

Fungii sau microorganismele asociate lor pot cauza alte probleme de sanatate similare
afectiunilor alergice. Unele tipuri de Aspergillus pot produce diverse afectiuni, incluzand atat
infectii cat si alergii. Acesti fungi se pot cantona la nivelul cailor respiratorii sau intr-o alta
regiune a plamanului si se pot inmulti pana formeaza o sfera compacta cunoscuta sub denumirea
de minge de fungi. La pacientii cu afectare pulmonara sau o alta boala severa asociata,
Aspergillus poate avea posibilitatea de a invada plamanii si chiar intregul organism.

La anumiti pacienti, expunerea la acesti fungi poate declansa un astm sau o boala pulmonara
asemanatoare astmului inflamator sever denumita aspergiloza pulmonara. Aceasta ultima
afectiune, care afecteaza numai un procent mic dintre pacientii cu astm, este caracterizata de
wheezing, febra usoara si tuse cu expectoratie maronie sau mucoasa. Examenul cutanat, testele
sanguine, radiografiile pulmonare si examenul de sputa pentru fungi pot fi utile pentru stabilirea
diagnosticului. Corticosteroizii sunt de obicei eficienti in tratamentul acestei reactii;
imunoterapia (desensibilizarea la alergen) nu este utila.
Page 125
Alergia la praf

Alergia la praf este o alergie la un organism microscopic (acarian) care traieste in praful care
exista in toate locuintele si locurile de munca. Ei reprezinta cea mai frecventa cauza de rinita
alergica perena. Alergia la praf produce de obicei simptome similare alergiei la polen si de
asemenea poate produce simptome de astm.

Ce este alergia la praf ?

Cunoscuta ca o singura substanta, denumita praful de casa - aceasta consta dintr-o varietate de
materiale alergenice potentiale. Poate contine fibre provenite din diferite tipuri de materiale;
scame de bumbac, pene de pasare si alte materiale diverse; fanere de la caini, pisici si alte
animale; bacterii; mucegaiuri si spori de fungi (mai ales in zonele umezi); particule de mancare;
portiuni de plante si insecte; si alti alergeni larg raspanditi in locuintele individuale.

Praful de casa contine de asemenea spori microscopici. Acestia, care locuiesc in asternuturi,
mobila tapitata si covoare, se dezvolta vara si mor iarna. Cu toate acestea, intr-o casa umeda,
incalzita, ei continua sa se inmulteasca chiar si in lunile cele mai reci. Particulele care se vad
plutind printr-o raza de lumina cuprind particule de praf moarte si produsii lor de degradare.
Aceste produse de degradare, care sunt proteine, produc de fapt reactii alergice. Deseurile
gandacilor de bucatarie sunt de asemenea o cauza importanta de simptome alergice la alergenii
de casa, mai ales in anumite regiuni urbane ale Statelor Unite.

Alergia la animale

Animalele de casa sunt cea mai comuna cauza de reactii alergice la animale. Multe persoane
cred ca alergia la animale este provocata de blana pisicilor si a cainilor. Dar cercetarile au aratat
ca alergenele cele mai importante sunt de fapt proteine secretate de glandele sebacee de la nivelul
tegumentului animalului si la nivelul fanerelor eliminate, de asemenea la nivelul salivei, care se
lipeste de blanda cand animalul se linge. Urina este de asemenea o sursa de proteine care
declanseaza alergii. Cand substanta care contine proteine se usuca, proteinele pot zbura in aer.
Pisicile sunt mai predispuse la a cauza alergii comparativ cu cainii deoarece se ling mai des, pot
fi tinute in brate mai mult timp si petrec mai mult timp in casa, aproape de oameni.

Unele rozatoare, de exemplu porcusorul de Guineea si veverita mongoleza au devenit foarte

populari ca si animale de casa. Ei, de asemenea, pot provoca reactii alergice anumitor persoane,
la fel cum o fac si soarecii sau sobolanii. Urina este sursa majora de alergeni in cazul acestor
animale.

Alergia la animale poate necesita doi ani sau mai mult pentru a se dezvolta si poate deveni
evidenta abia dupa sase luni sau mai mult de la contactul cu animalul. Covoarele si mobila
sunt un rezervor de alergeni de animale, iar alergenele pot ramane cantonate la acest nivel timp

Page 126
de patru pana la sase luni. In plus, aceste alergene se pot mentine in aerul din locuinte luni de zile
de la indepartarea animalului. De aceea, este intelept ca persoanele cu alergie la animale sa
verifice impreuna proprietarul sau chiriasul anterior daca acestia au detinut animale in
apartamentul respectiv.

Sensibilitatea la substante chimice

Unele persoane afirma ca reactioneaza la anumite substante existente in mediu si ca aceste reactii
asemanatoare alergiilor ar aparea de la expunerea la o varietate larga de substante sintetice si
naturale, de exemplu cele existente in vopsele, covoare, substante plastice, parfumuri, fumul de
tigara si plante. Desi simptomele pot fi asemanatoare cu unele dintre manifestarile alergice,
sensibilitatea la substante chimice nu reprezinta a reactie alergica adevarata implicand
imunoglobulinele E si eliberarea de histamina si a altor substante.

Diagnosticarea bolilor alergice

Persoanele cu simptome alergice, ca rinoreea (nasul infundat) din cadrul rinitei alergice, pot
considera la inceput ca au o racealadar presupusa raceala se prelungeste. Este important sa
consultati medicul in cazul oricarei afectiuni respiratorii care se prelungeste peste una sau doua
saptamani. Cand se presupune ca simptomele sunt cauzate de o alergie, pacientul trebuie sa
consulte un medic care va stabilii diagnosticul si tratamentul adecvat. Daca istoricul medical al
pacientului arata ca simptomele reapar in aceeasi perioada in fiecare an, medicul specialist va
considera ca este vorba despre un alergen sezonier (ca polenul). Medicii specializati in acest sens
recunosc modelul potentialilor alergeni frecventi in timpul anumitor sezoane si asocierea dintre
aceste modele si simptomatologie. Istoricul medical sugereaza care sunt alergenii mai frecvent
implicati. Medicul va examina de asemenea membranele mucoase, care frecvent sunt tumefiate
si palide sau albastrui la persoanele cu afectiuni alergice.

1. Testele cutanate
Doctorii folosesc teste epidermice pentru a determina daca pacientul are anticorpi IgE la nivel
cutanat care vor reactiona cu un antigen specific. Medicul va folosi dilutii ale extractelor de
alergene de tipul prafului de casa, polenurilor sau a mucegaiurilor frecvent intalnite in locuinte.
Extractul fiecarui tip de alergen este injectat subcutanat sau este aplicat pe o zona cutanata
zgariata sau la nivelul unei punctii efectuate la nivelul bratului sau toracelui posterior. Testele
cutanate reprezinta o modalitate de a masura nivelul anticorpilor IgE la un pacient. In cazul unei
reactii pozitive, va aparea o zona mica, elevata, rosie (denumita papula) inconjurata de eritem
(denumit rash). Dimensiunea papulei poate fi un important criteriu de diagnostic pentru medic,
dar o reactie pozitiva nu demonstreaza ca un anumit polen este cauza simptomelor pacientului.
Desi o asemenea reactie indica faptul ca anticorpii IgE la un antigen specific sunt prezenti la
nivel cutanat, simptomele respiratorii nu sunt intotdeauna prezente.

2. Testele sanguine

Page 127
Desi testarea cutanata este cea mai sensibila si mai putin costisitoare modalitate de a identifica
alergia la pacienti, anumiti pacienti, de exemplu cei care prezinta afectare cutanata generalizata
ca eczema, nu ar trebui testati prin aceasta metoda. Exista alte teste diagnostice care folosesc o
mostra sanguina de la pacient pentru a detecta nivelul de anticorpi IgE la un anumit alergen.
Acest tip de testare se numeste RAST (testul radioabsorbtiei alergenelor), care poate fi efectuat
chiar daca pacientul prezinta eczema sau daca pacientul a luat medicamente care interfera cu
testarea cutanata.

Tratarea pacientilor cu boli alergice

Medicii folosesc trei abordari pentru a ajuta pacientii cu alergii:

- instruirea pacientilor in legatura cu modalitatile de evitare a alergenilor in masura posibilului
- prescrierea medicamentelor pentru usurarea simptomelor
- administrarea unei serii de pulsterapii.
Desi alergiile nu se vindeca, una dintre aceste strategii sau o combinatie a lor pot asigura diferite
grade de ameliorare a simptomelor alergice.

Evitarea expunerii la alergen

Evitarea completa a expunerii la polenurile alergice sau mucegaiuri prin mutarea intr-o regiune
in care nu cresc aceste substante sau unde nu sunt raspandite in aer. Dar chiar si aceasta solutie
extrema poate produce numai ameliorare temporara din moment ce un pacient care este sensibil
la un polen specific sau mucegai poate dezvolta alergii la alergene noi dupa o expunere repetata.
De exemplu, persoanele alergice la Ambrosia artemisifolia pot parasi regiunile care contin acest
tip de alergen si se pot restabili in regiunile unde acestea nu cresc, numai ca dezvolta alergii la
alte seminte, ierburi sau arbori din noua regiune. Intrucat restabilirea intr-o alta regiune nu este o
solutie de incredere, specialistii in alergologie nu incurajeaza aceasta abordare.

Exista alte metode pentru evitarea acestor polenuri: sa stam in interior dimineata, de exemplu, in
momentele cand nivelul de polen este ridicat. Zilele calduroase, cu vant pot fi suparatoare. Daca
pacientii cu alergie la polen trebuie sa lucreze in exterior, pot purta masti faciale destinate special
pentru filtrarea polenurilor din aer si impiedicarea lor de a ajunge la nivelul cailor respiratorii. O
alta modalitate de abordare a problemei, unele persoane isi iau concediu in perioada in care
exista de obicei concentratii ridicate de polen in aer si aleg locatii in care o asemenea expunere ar
fi minima. Malul marii, de exemplu, ar putea fi un adapost util pentru multe persoane cu alergie
la polen.

Alergenii de mucegaiuri pot fi greu de evitat, dar unii pasi pot fi efectuati pentru a reduce
expunerea la ei. In primul rand, pacientul alergic ar trebui sa evite acele locuri mentionate mai
sus in care mucegaiurile tind sa fie concentrate. Gazonul ar trebui indepartat si frunzele greblate,
dar altcineva decat persoana alergica ar trebui sa faca acest lucru. Daca acest lucru nu poate fi

Page 128
efectuat de altcineva, atunci persoana alergica sa poarte o masca protectoare care sa reduca
expunerea si simptomele care ar putea aparea. Vacantele la tara, mai ales in zilele uscate, cu vant
sau cand se strange recolta de grau, ar trebui evitate, la fel ca si plimbarile in regiunile cu
vegetatie inalta. O cabana de vara, inchisa pe perioada iernii, este probabil plina de mucegai si ar
trebui aerisita si curatata inainte ca o persoana alergica la mucegai sa locuiasca in ea. In jurul
casei, se poate folosi un dispozitiv care elimina excesul de umiditate din aer pentru uscarea
subsolului, dar apa extrasa din aer ar trebui sa fie indepartata frecvent pentru a preveni
dezvoltarea mucegaiului in acest aparat.

Persoanele cu alergie la praf ar trebui sa fie atente la praful care exista in dormitoare. Cel mai
nociv lucru care ar putea exista in dormitor sunt covoarele de dimensiuni mari, jaluzelele
venetiene (orizontale), paturile captusite, anumite perne, sistemele de aerisire cu aer foarte cald
sub presiune, cainii, pisicile si dulapurile pline de haine. Foliile parasolare sunt de preferat in
locul jaluzelelor venetiene (orizontale) deoarece ele nu acumuleaza praf. Perdelele pot fi folosite
daca sunt spalate periodic cu apa fierbinte pentru a distruge particulele de praf (acarienii). Cel
mai important, asternutul ar trebui acoperit de o husa cu fermoar, de plastic, rezistenta la praf si
aer.

Desi covoarele latoase reprezinta cea mai rea alegere pentru persoanele cu alergie la praf, toate
covoarele acumuleaza si fac imposibil controlul prafului. In plus, aspiratoarele pot contribui la
cantitatea de praf, cu exceptia situatiei cand acestea sunt echipate cu un filtru special de inalta
eficienta pentru particulele din aer. Covoarele de mari dimensiuni ar trebui inlocuite cu covorase
lavabile peste parchet, gresie sau linoleum. Covorasele utilizate pe podele de ciment favorizeaza
dezvoltarea acarienilor si ar trebui evitata.

Reducerea cantitatii de acarieni din casa ar putea necesita noi tehnici de curatare precum si
unele modificari ale mobilei pentru a elimina colectorii de praf. Apa este secretul cel mai
frecvent pentru indepartarea prafului. Lucrurile care se pot spala ar trebui spalate cu apa la
temperaturi ridicate, mai mari de 130 de grade Fahrenheit. Temperaturile mai joase nu omoara
acarienii. Daca temperatura apei trebuie setata la o valoare mai mica, lucrurile pot fi curatate in
instalatii comerciale care folosesc temperaturi de spalare inalte. Curatarea cu o carpa umeda sau
un mop cu solutie uleioasa ar trebui facuta frecvent.

Cea mai buna optiune pentru o persoana alergica la animale de casa, mai ales la pisici, pentru
evitarea reactiilor alergice, consta in gasirea altui domiciliu pentru animal. Cu toate acestea,
exista unele sugestii care ajuta la scaderea nivelului de alergeni de pisica din aer: spalarea
saptamanala a pisicii si pieptanarea ei cat mai frecventa (ideal, acest lucru ar trebui efectuat de
catre o persoana care nu este alergica la animale), indepartarea covoarelor si a mobilelor flexibile
si folosirea unui aspirator cu un filtru de inalta eficienta si un curatator al aerului din camera.
Purtarea unei masti in timpul manevrelor de curatare a casei si a pisicii si tinerea piscii departe
de dormitor sunt alte metode care permit multor persoane sa traiasca fericite alaturi de animalele
Page 129
lor de casa.

Substantele iritante, de exemplu chimicalele, pot agrava simptomele alergiei la particulele din
aer si ar trebui evitate in masura posibilului. De exemplu, in timpul perioadelor cu niveluri
crescute de polen in aer, persoanele cu alergie la polen ar trebui sa evite expunerile inutile la
irtanti de tipul spraiurilor de insecte, fumului de tigara, poluantilor din aer si benzinelor sau
vopselurilor.

Filtrele si aparatele de aer conditionat

Daca este posbil, o persoana alergica ar trebui sa foloseasca aparate de aer conditionat in
interiorul locuintei sau in masina pentru a preveni intrarea alergenilor de polen sau mucegai.
Diferite tipuri de dispozitive de filtrare a aerului din fibra de sticla sau placi incarcate
electrostatic pot ajuta la reducerea alergenilor produsi in casa. Acestea pot fi asociate sistemelor
de racire si incalzire din casa. In plus, dispozitivele portabile care pot fi folosite individual in
camere sunt mai ales utile in reducerea alergenilor de animal.

Un specialist in alergii poate recomanda ce tip de filtre ar trebui folosite de un anumit pacient.
Inante de a cumpara un dispozitiv de filtrare, pacientul ar trebui sa inchirieze unul si sa-l
foloseasca intr-o camera inchisa (de exemplu in dormitor) timp de una sau doua luni pentru a
vedea daca simptomele alergice se amelioreaza. Fluxul de aer ar trebui sa fie suficient pentru a
schimba aerul din camera de cinci sau sase ori pe ora; de aceea, marimea si eficienta
dispozitivelor de filtrare ar trebui determinate in parte de marimea camerei.

Persoanele cu alergii ar trebui sa fie atente la pretentiile exagerate pentru aparatele care nu pot in
realitate sa curete aerul. Dispozitivele de curatare a aerului de mici dimensiuni nu pot indeparta
praful sau polenul si nici un dispozitiv de filtrare a aerului nu poate preveni bolile virale sau
bacteriene ca influenza, pneumonia sau tuberculoza. Cumparatorii de precipitatoare electrostatice
ar trebui sa compare nivelul de ozon produs de masina cu standardele federale. Ozonul poate irita
cavitatea nazala si caile respiratorii superioare ale persoanelor alergice, mai ales a celor cu astm
si pot creste simptomele alergice. Alte tipuri de filtre de aer, de exemplu filtrele HEPA nu
elibereaza ozon in aer. Cu toate acestea, filtrele HEPA necesita o presiune adecvata a aerului
pentru a forta aerul sa circule prin ele.

Medicamente

Pentru persoanele care considera ca nu pot evita adecvat alergenii din aer, simptomele pot fi
controlate cu ajutorul medicamentelor. Medicamentele care pot fi prescrise de catre medicul
specialist includ antihistaminice si topice nazale pe baza de corticosteroizi-fiecare putand fi
folosit separat sau combinate. Exista foarte multe antihistaminice si decongestionante nazale
disponibile fara prescriptie medicala.

Page 130
1. Antihistaminele
Dupa cum spune si numele, un antihistaminic blocheaza efectele histaminei, care este eliberata
de mastocite in tesuturile corpului si care contribuie la simptomele alergice. Timp de multi ani,
antihistaminele s-au dovedit utile in ameliorarea stranutului si a pruritului de la nivelul cavitatii
nazale, faringelui si ochilor, si in reducerea edemului nazal si a rinoreei. Multe persoane care iau
antihistaminice prezinta o serie de efecte adverse: somnolenta si pierderea coordonarii si starii de
veghe. La copii, asemenea efecte adverse pot fi interpretate ca tulburari de comportament. Cu
toate acestea, in timpul ultimilor ani, au devenit disponibile pe baza de prescriptie o serie de
antihistaminice care produc mai putine efecte adverse. Aceste antihistaminice nesedative sunt la
fel de eficiente ca si alte antihistaminice in prevenirea simptomelor induse de histamina, dar fac
acest lucru fara a produce somnolenta. Cu toate acestea, unele din aceste antihistaminice
nesedative pot avea efecte adverse serioase, mai ales daca sunt administrate impreuna cu alte
medicamente. Pacientul va trebui intotdeauna sa comunice medicului curant medicamentele pe
care le mai ia.

2. Topicele nazale steroidiene

Aceste medicamente nu ar trebui confundate cu steroizii anabolizanti, care sunt uneori folositi de
atleti pentru cresterea masei musculare si care pot avea efecte adverse destul de grave. Topicele
nazale steroidiene sunt medicamente antiinflamatorii care opresc reactiile alergice. Pe langa alte
efecte benefice, ele reduc numarul mastocitelor de la nivelul cavitatii nazale, secretiile si edemul
nazal. Combinatia dintre antihistaminice si steroizi nazali este o modalitate eficienta de tratare a
rinitei alergice, mai ales la persoanele cu rinita alergica severa sau moderata. Desi topicele nazale
steroidiene pot avea efecte adverse, sunt sigure daca sunt administrate in dozele recomandate.
Unii dintre agentii mai noi sunt chiar mai siguri decat produsele mai vechi.

3. Cromolinul de sodiu
Cromolinul de sodiu pentru rinita alergica este un spray nazal care la anumite persoane ajuta la
prevenirea reactiilor nazale inca de la inceput. Daca este administrat ca spray nazal, poate inhiba
sigur eliberarea de substante chimice de tipul histaminei de la nivelul mastocitelor. Are putine
efecte adverse cand este folosit tintit si chiar ajuta semnificativ unii pacienti cu alergii.

4. Decongestionantele
Uneori prin restabilirea drenajului cailor nazale se pot ameliora simptome de tipul congestiei,
secretiilor excesive si disconfortului de la nivelul ariilor sinusale care pot fi produse de alergiile
nazale. Aceste sinusuri sunt niste spatii goale pline cu aer localizate la nivelul oaselor craniului
care inconjura cavitatea nazala. Medicul ar putea sa recomande folosirea decongestionantelor
orale sau nazale pentru reducerea edemului impreuna cu un antihistaminic care controleaza
simptomele alergice. Cu toate acestea, sprayurile si picaturile nazale decongestionante eliberate
cu sau fara prescriptie medicala nu ar trebui folosite mai mult de cateva zile. Daca se folosesc
perioade mai mari, aceste medicamente pot determina o tumefiere mai mare a cailor nazale.
Page 131
Imunoterapia

Imunoterapia, sau efectuarea unor serii de injectii cu alergeni, este singurul tratament disponibil
care are sanse sa reduca simptomele alergice pentru o perioada mai lunga de timp. Pacientii
primesc injectii subcutanate (sub tegument) cu concentratii crescute de alergen la care sunt
sensibili. Aceste injectii reduc cantitatea de anticorpi IgE de la nivel sanguin si determina
organismul sa secrete un anticorp protector denumit IgG. Multi pacienti cu rinita alergica vor
prezenta o reducere semnificativa a simptomelor de febra a fanului si in necesarul de medicatie
in urmatoarele 12 luni de la inceperea imunoterapiei. Pacientii care beneficiaza de imunoterapie,
o mai pot efectua inca timp de trei ani si apoi se va incerca oprirea ei. Desi foarte multi pacienti
sunt capabili sa opreasca injectiile cu rezultate bune pe termen lung, unii prezinta agravare dupa
intreruperea imunoterapiei. Aceasta tehnica va deveni o metoda de tratament din ce in ce mai
eficienta, pe masura ce se vor sintetiza alergeni de mai buna calitate pentru imunoterapie.

Cercetarile in domeniul alergiei

Institutul National de Alergie si Boli Infectioase (NIAID) dirijeaza si sprijina cercetarile din
domeniul alergiei bazate pe intelegerea fenomenului care are loc in organism in timpul reactiei
alergicesecventa de evenimente care conduce la raspunsul alergic si factorii care sunt
responsabili de bolile alergice. Intelegerea acestora va conduce la descoperirea unor metode mai
bune de diagnostic, preventie si tratament a alergiilor.

NIAID sprijina o retea de Centre de Cercetare a Bolilor Alergice si Imunologice si a Astmului de

pe teritoriul Statelor Unite. Centrele incurajeaza o coordonare stransa in randul oamenilor de
stiinta care studiaza imunologia clinica si de baza, genetica, biochimia, farmacologia si stiintele
naturii. Aceasta abordare interdisciplinara ajuta la transferul cat mai rapid al informatiilor
cercetate de la cercetatorii de stiinta la medici si pacientii lor cu afectiuni alergice. Educarea
pacientilor si a ingrijitorilor din domeniul sanatatii este un instrument important de control al
bolilor alergice. Toate aceste centre de cercetare dirijeaza si evalueaza programe educationale
bazate pe metode de control al bolilor alergice.

Cercetatorii care participa la Studiul Astmului din cadrul Cooperativei Nationale Inner-City a
NIAID examineaza metode de preventie a astmului in randul copiilor minoritari din jurul
orasului. Astmul, o cauza majora de morbiditate si spitalizare in randul acestor copii, este produs
de un numar de factori posibili, incluzand alergiile la substantele din aer. Desi exista o serie de
factori care declanseaza reactii alergice, cercetatorii au demonstrat faptul ca ereditatea are o
influenta majora in dezvoltarea reactiilor alergice. De aceea, cercetatorii incearca sa identifice si
sa descrie genele care determina susceptibilitatea unei persoane la bolile alergice.

Unele studii au ca scop identificarea unor metode mai bune de diagnostic si tratament al

Page 132
persoanelor cu boli alergice si de a intelege mai bine factorii care regleaza productia de IgE
pentru a diminua raspunsurile alergice la pacienti. Diferite centre de cercetare incearca sa
identifice modalitati care influenteaza celulele ce participa la reactiile alergice. Deoarece
cercetatorii devin din ce in ce mai constienti de rolul factorilor de mediu in declansarea
alergiilor, ei incearca sa evalueze modalitatile de control al expunerii la alergeni si substantele
poluante pentru prevenirea reactiilor alergice. Aceste studii ofera promisiunea de a imbunatati
tratamentul si controlul bolilor alergice si ofera speranta ca intr-o zi vor putea fi prevenite si
bolile alergice.

Alergiile

Sunt alergica. Ce pot sa fac?

Secretii nazale apoase, mancarimea nasului, furnicaturi, stranuturi repetate

sunt simptomele alergiei localizate la nivelul nasului, cunoscuta sub numele
de rinita alergica. Senzatii de sufocare, greutate in respiratie, suierat al
respiratiei, tusea seaca sunt simptomele alergiei localizate la nivelul
plamanilor, cunoscute sub numele de astm bronsic. Lacrimare, inrosirea
ochilor, mancarime, pleoape umflate sunt simptomele alergiei localizate la
nivelul ochilor. Crampe stomacale, varsaturi si diaree sunt simptomele
alergiei localizate la nivelul tractului digestiv. La nivelul pielii se manifesta prin: eczeme
(dermatite atopice), eruptie insotita de mancarimi la nivelul bratelor, picioarelor si gatului,
dermatite de contact, leziuni caracteristice insotite de mancarimi care pot aparea in urma
contactului direct cu substante provenite din produse cosmetice, bijuterii, imbracaminte, precum
si prin contactul cu diversi alergeni profesionali. Alergiile afecteaza aproximativ 20% din
populatie, iar o parte din ele sunt transmise ereditar. Primele simptome ale alergiei pot aparea la
orice varsta, dar cei care sunt predispusi la alergii, vor dezvolta simptome inca din copilarie.
Alergia este in esenta o afectiune fizica, dar factorii psiho-emotionali (stresul, frica, furia, mania,
frustrarea, diverse fobii sau manii) pot determina sau agrava simptomatologia. Anual in tara se
inregistreaza aproximativ 30 de mii de cazuri de boli alergice mai frecvent fiind afectate femeile.

Cuprins articol

1. Sunt alergica. Ce pot sa fac?

2. Organismul se apara?

3. Alergeni comuni

Page 133
 4. Diagnostic

5. Simptomatologie usoara sau moderata

Organismul se apara?

Intotdeauna. Prin anticorpi si imunoglobine. Dar unele persoane produc in exces anticorpul
numit imunoglobulina E (IgE). Anticorpii IgE in cantitati abundente, suprareactioneaza atunci
cand intra in contact cu un alergen, stimuland eliminarea in organism a unor compusi chimici
care la randul lor accelereaza simptomele alergiei mediate de IgE. Alergenii pot provoca si alte
reactii alergice in care anticorpii IgE nu sunt implicati direct.

Alergeni comuni

Alergenii cei mai comuni sunt:

1. substantele vegetale (polenul florilor, ierburilor si gramineelor si puful unor stofe) - sunt cauze
frecvente ale alergiilor respiratorii;
2. animalele domestice (parul si matreata de pisica, de caine) - sunt cauzele frecvente pentru
astm la copii;
3. acarienii (paraziti care nu sunt vizibili cu ochiul liber) ii gasim in praf, lana (perna, plapuma),
tapetul din casa si in zonele unde umiditatea este ridicata.
4. mucegaiul;
5. intepaturile insectelor;
6. substantele alimentare precum carnea de peste si de porc, capsunile, laptele de vaca, albusul de
ou, spanacul - sunt cauza frecventa a alergiilor cutanate si gastrointestinale;
7. medicamentele.

Diagnostic

1. Anamneza. Doctorul strange cat mai multe date despre circumstantele in care a aparut alergia
(mediul, locul in care te aflai, ce ai mancat, daca ai intrat in contact cu anumite substante),
obiceiurile, cunoasterea istoricului personal si familial. Toate acestea vor facilita realizarea
testelor cutanate sau serologice.
2. Testul RAST (Radio Allergo Sorbent Test) masoara IgE specifice din sange si in secretii cum
ar fi secretiile nazale.
3. Testul PRIST (Paper Radio Immuno Sorbent Test) principiul este similar cu testul RAST.
4. Testarea epidermica sau "prick skin test".
5. Testarea cutanata se efectueaza prin administrarea unui extract ce contine o cantitate redusa
din alergenul suspectat. Daca esti alegic, in cateva minute apare o umflatura (papula).
6. Testele de provocare nazala.
Se introduce in nas alergenul. Reactia pozitiva apare in 30 de secunde si se caracterizeaza prin
simptome precum stranutul, secretii apoase abundente. Acest test nu este indicat copiilor sub doi
ani.

Page 134
7. Testele de provocare alimentara consta in ingestia mancarii suspecte a fi factorul alergen.
8. "Phadiatop Infant" - recomandat copiilor cu varsta intre 0-4 ani. Acest test ofera posibilitatea
testarii la cei mai obisnuiti alergeni alimentari si inhalanti.
9. Phadiatop - recomandat copiilor mai mari si adultilor, demonstreaza prezenta anticorpilor IgE
specifici la cei mai obisnuiti alergeni inhalati din mediu.

Simptomatologie usoara sau moderata

Daca dezvolti o simptomatologie usoara sau moderata, problema ta poate fi usor controlata cu
medicamente din urmatoarele categorii:
- cortizon
- anti-histaminice
- decongestionante nazale
- antibiotice
- desensibilizarea sau imunoterapia specifica cu vaccinuri alergenice
- tratamente alternative cum ar fi acupunctura, homeopatia
- tratamente naturiste (ceai de coada soricelului, infuzie sau inhalatii)
- trei-frati-patati - una dintre cele mai cunoscute plante medicinale care ajuta la combaterea
alergiilor de primavara.
- ceaiurile din frunze de coacaz, ajuta la descoperirea esentei reactiilor alergice; urzica, frunzele
de frasin sau papadia ajuta la detoxifiere.
- infuzia din muguri de coacaz negru, trateaza rinitele alergice, astmul alergic, edemul Quicke,
urticariile.
- decoctul de iarba mare, se foloseste in cazul eczemelor.
- decoctul de ceapa, sucul de ceapa, ceaiul de ceapa, au efect antiseptic, emolient in infectii
faringiene, astm alergic.

Alergiile de primavara

Generalitati

Este primavara! In sfarsit ne bucuram de vremea mai frumoasa si de zilele mai lungi. Insa
primavara multe persoane se plang ca stranuta, le curge nasul, au ochii rosii si Inlacrimati sau Isi
simt gatul inflamat.
Aceste semne indica prezenta unei alergii, adica o reactie inflamatoare anormala sau o
sensibilitate acuta a organismului fata de anumite substante numite alergene.

Page 135
 Cuprins articol

1. Generalitati

2. Care sunt cauzele unei alergii ?

3. Cum se manifesta alergiile ?

4. Cum putem trata alergiile ?

Care sunt cauzele unei alergii ?

Responsabili de producerea alergiilor sunt polenul florilor si praful.

Se disting 3 tipuri de alergii sezoniere:
- alergia de primavara cauzata de polenul pomilor si arbustilor debuteaza la jumatatea lunii martie si se
sfarseste in iunie
- alergia de vara cauzata de polenul graminatelor (gazon, fan, secara, porumb)
- alergia de la sfarsitul verii cauzata de polenul erbaceelor.

Cum se manifesta alergiile ?

Asa cum am enumerat si in introducerea acestui articol, semnele alergiei pot fi ochii iritati si inlacrimati,
stranuturi, congestia si curgerile nazale si gatul inflamat. Congestia mucoaselor respiratorii superioare
favorizeaza infectiile locale, ceea ce poate produce sinuzite purulente, rinite sau bronsite.
Pentru pacientii predispusi, aceasta alergie sezoniera se termina deseori prin crize acute de astm. In
general, afectiunea debuteaza in copilarie sau la inceputul varstei adulte si poate disparea o data cu
Imbatranirea.
Studiile au aratat ca exista si o predispozitie genetica ereditara, astfel ca o persoana care are unul dintre
parinti cu o boala alergica prezinta riscuri mari de a dezvolta ea insasi o asemenea maladie. Sa explicam
in cateva cuvinte care este mecanismul de producere al unei alergii.
La o persoana sanatoasa sistemul imunitar are sarcina de a apara organismul contra corpurilor straine
precum bacteriile, virusii sau toxinele.
La persoanele predispuse la alergii acest sistem de protectie este insa prea eficient si percepe drept
periculoase substantele comune precum polenul florilor sau mucegaiul. La contactul cu un alergen,
organismul unei persoane alergice produce o mare cantitate de anticorpi (proteine care apara organismul
impotriva bolii) care se fixeaza pe anumite celule din tesut si din sange si elibereaza puternici agenti
chimici care, circuland prin organism, declanseaza simptomele alergiei.

Cum putem trata alergiile ?

In primul rand, pentru a reduce pe cat posibil aparitia alergiilor trebuie sa identificam factorul
responsabil de producerea alergiei (se realizeaza cu ajutorul testelor cutanate sau timbrelor patch-
test) si sa evitam contactul cu acesta.
Evitati fumatul si orice alte lucruri agresive fata de caile respiratorii: praful, acarienii sau parul
de animale. Daca este vorba despre acarieni trebuie sa aveti grija sa curatati mochetele si

Page 136
perdelele, sa utilizati lenjerii specifice, sa evitati plusurile si sa aerisiti locuinta.
In privinta pisicilor, cainilor sau hamsterilor cel mai bun lucru este separarea de acestea. Cel mai
dificil este de evitat polenul. Va recomandam sa nu mai mergeti la tara si sa preferati tarmul
marii.

Urmatorul pas este inceperea tratamentului.

Medicul va poate recomanda o serie de medicamente numite antihistaminice care blocheaza
receptorii histaminei, o substanta produsa de corp in caz de alergie sau va poate face un tratament
de desensibilizare la alergenul la care sunteti sensibili.
Daca sunteti un pacient cu alergie sezoniera, medicul poate eventual sa va administreze o injectie
cu cortizon, insa acest tratament are o serie de dezavantaje: poate scadea imunitatea, poate duce
la retentie de apa, decalcifiere sau crestere in greutate.

In continuare ne vom concentra la descrierea unor tratamente naturiste care pot ajuta la
vindecarea alergiilor si a manifestarilor acesteia.

- Stranutul este una din cele mai intalnite manifestari daca suferiti de o alergie. Acesta poate fi
tratat cu ajutorul medicinei naturiste, specialistii in terapiile ce utilizeaza plantele recomandand
ceaiurile fierbinti din trifoi rosu sau urzica datorita capacitatii lor de a alina simptomele alergiei,
usurand respiratia si reducand inflamatiile.
- Usturoiul, datorita proprietatilor lui antibacteriene, este benefic in vindecarea curgerii cronice a
nasului.
- Congestia si inflamarea pielii sunt alte probleme intalnite la alergici. Pentru acestea se
recomanda ceaiurile de cimbru si eucalipt. Puneti 30 g de frunze Intr-o ceasca de apa fierbinte.
Cataplasma facuta din aceste plante va reduce inflamarea pielii. Amestecati frunze proaspete de
cimbru cu putina apa pana obtineti o pasta, aplicati-o pe piele, acoperiti-o cu un prosop curat si
lasati-o circa 30 de minute, apoi spalati-va. Este important ca Inaintea folosirii acestor plante sa
va testati sa vedeti daca nu sunteti alergic la aceste plante.
- Dieta poate fi si ea un aspect important pentru persoanele alergice. Incercati sa eliminati
produsele lactate, alimentele bogate In aditivi sau alte mancaruri care vi se pare ca va fac rau.
Consumati doze mari de vitamina C (din citrice etc.) datorita proprietatilor ei antihistaminice. O
doza zilnica de 1.000 pana la 4.000 mg ar trebui sa ajute la desfundarea nasului care curge.
- Un tratament eficient al tuturor afectiunilor legate de sinusuri, inclusiv alergie, se obtine cu
ajutorul unui extract derivat din scoarta stejarului alb (Quercus alba). Acesta are rolul de a
stabiliza membranele celulelor care elibereaza histaminele, care sunt cele responsabile de
reactiile alergice.
- Galbenelele stimuleaza sistemul imunitar si refacerea tesuturilor, ajutand astfel la tratare In caz
de alergie.
- Mineralele sunt foarte importante pentru suferinzii de alergii, dintre acestea calciul si
magneziul fiind elementele nutritive de baza pentru alergici. Ele ajuta la relaxarea sistemul
nervos si lupta Impotriva stresului cauzat In corp de reactiile alergice. Sulful ajuta de asemenea

Page 137
In tratamentul contra alergiilor, In special In cele cauzate de praf, par de animale si In cele
provocate de alimente si medicamente. Zincul este un antioxidant si creste imunitatea, refacand
celulele sistemului imunitar.
- Vitaminele sunt si ele importante In tratamentul alergiilor. Vitamina E usureaza problemele
respiratorii si creste abilitatea sistemul imunitar de a lupta contra infectiilor. Alaturi de seleniu,
vitamina E va proteja corpul de radicalii liberi. Vitamina A, alaturi de zinc, este cheia sanatatii
sistemului imunitar. Beta-carotenul este folosit de corp pentru producerea vitaminei A si ajuta In
alinarea iritarii membranelor de pe traiectul nazal. Vitamina B joaca un rol important In
functionarea corecta a glandelor suprarenale si ajuta corpul la producerea naturala a cortizonului
care neutralizeaza factorii alergici, reducand efectele neplacute ale alergiei. Astfel, corectand
modul de functionare a glandelor suprarenale se reduce si reactivitatea alergica.
- Homeopatia va poate ajuta si ea In functie de simptomele specifice de care suferiti. Homeopatul
va poate prescrie una din urmatoarele remedii: Nux vomica, Pulsatilla sau Natrum muriaticum,
remedii foarte bune Impotriva alergiilor datorate polenului sau altor factori.

Alimentatia sanatoasa

Generalitati

Cand se poate incepe o dieta sanatoasa?

O alimentatie sanatoasa inseamna consumarea a diferite alimente apartinand grupurilor

alimentare de baza: proteine, precum carnea, ouale si legumele; lactate; fructe si legume; cereale,
precum painea si pastele fainoase; grasimi si dulciuri. Desi pare simplu, nu este intotdeauna usor
sa se stabileasca un regim adecvat fiecarui individ. Uneori se consuma mai mult dintr-un singur
grup alimentar (preferat) si se evita consumarea altora sau se opteaza pentru comoditate in
defavoarea calitatii.

O dieta sanatoasa necesita un plan, un scop, precum si efortul de a include in mese o varietate de
alimente. Majoritatea persoanelor nu consuma suficienti nutrienti deoarece nu includ in mese o
cantitate corespunzatoare din fiecare grup alimentar.
Deci, este important sa se acorde atentie nu numai la ce se consuma, dar si la ce anume se
indeparteaza din dieta. Pentru aceasta ar fi recomandat elaborarea unui jurnal in care sa se noteze
tot ce se consuma si se bea timp de o saptamana.

Trebuie acordata atentie atat la cantitatea de alimente ingerata, cat si la grupele alimentare din

Page 138
care acestea fac parte. Nu este necesar sa se consume zilnic o cantitate minima de alimente din
fiecare grup alimentar, ci sa se ingereze cantitatea recomandata de-a lungul unei saptamani.
Cateva mici schimbari sunt suficiente pentru a echilibra dieta. In majoritatea cazurilor se elimina
din alimentatie multi nutrienti importanti.

Sunt necesare schimbari drastice ale dietei?

Din momentul in care s-a constatat ca dieta este neechilibrata si anumiti nutrienti lipsesc din ea, se pot
incepe efectuarea unor mici modificari, astfel incat rezultatul final sa fie un regim alimentar mai echilibrat
si mai sanatos. De exemplu, simpla adaugare a iaurtului la una din gustarile zilnice, este suficienta pentru
a introduce in dieta cantitatea de lactate necesare. Adaugarea unei banane la cerealele zilnice va furniza
cantitatea de nutrienti ai acestei grupe alimentare.

Cantitatea de alimente ingerata este, de asemenea, importanta. Cantitatea zilnica necesara de cereale este
de 28 grame, respectiv jumatate pana la trei sferturi dintr-un bol. Deci un bol normal de cereale este mai
mult decat necesarul zilnic. Astfel, in loc de un bol plin cu lapte si cereale la micul dejun, se poate
consuma o banana feliata adaugata la cele 28 grame de cereale necesare zilnic, plus o jumatate de pahar
de suc de fructe. Pentru a reduce cantitatea de grasimi consumata se poate inlocui laptele cu lapte de soia.

Daca s-a neglijat consumul de fructe si legume proaspete, atunci includerea acestora in gustarile zilnice
este necesara. Numai o jumatate de cana de legume gatite sau un bol de salata verde conteaza pentru o
masa. Consumarea unei cesti de suc de rosii, adaugarea de spanac sau fasole boabe la sandwich-ul zilnic,
consumarea de paste fainoase cu sos de tomate, sunt doar cateva dintre modalitatile in care se pot servi
legumele.

Noile recomandari ale dieteticienilor sustin consumarea a 2 boluri de fructe si 2 boluri si jumatate de
legume pe zi. Modificarile dietei trebuie inregistrate in jurnalul zilnic. De exemplu, intr-o saptamana se
poate stabili ca scop inlocuirea cartofilor prajiti cu salata, a pizzei cu legume si consumarea zilnica a unui
iaurt.

Trebuie retinut ca mancarea este una din cele mai mari placeri ale vietii. Toate alimentele, daca sunt
consumate cu moderatie, pot fi parte a unei diete sanatoase. Daca alimentele preferate ale unei persoane
sunt bogate in grasimi, sare, zahar si calorii, atunci trebuie fie limitata consumarea lor, fie inlocuirea cu
substituienti mai sanatosi. Cheia catre o dieta sanatoasa si echilibrata o reprezinta moderatia. Trebuie
consumate o varietate de alimente, in special cele bogate in nutrienti, precum cerealele, fructele,
legumele, produsele lactate cu un continut redus de grasimi, peste, carne macra si de pui.

O dieta sanatoasa poate proteja impotriva aparitiei bolilor?

O dieta sanatoasa poate reduce riscul de aparitie a unor boli. Nutritionistii americani recomanda pentru
evitarea bolilor, consumarea unei diete bogate in fructe, legume, cereale si produse lactate degresate. De
asemenea, se recomanda atentie la numarul de calorii consumate, pentru a reduce riscul aparitiei
obezitatii, limitarea consumului de alcool si eliminarea din alimentatie a produselor cu un continut crescut

Page 139
de sare, grasimi saturate, colesterol si zahar. Activitatea fizica este o parte importanta a acestui regim. Un
program de exercitii fizice cu durata de 30 pana la 90 de minute zilnic este suficient.

Specific, o dieta sanatoasa poate ajuta:

- o dieta cu un continut scazut in grasimi (cereale, fructe, legume, produse lactate degresate) poate reduce
riscul aparitiei bolilor cardiace, a hipertensiunii arteriale, bolilor degenerative cerebrale, accidentelor
vasculare cerebrale si a diabetului zaharat; poate de asemenea preveni aparitia anumitor forme de cancer
- limitarea consumului de grasimi saturate, care se gasesc in carnea grasa, branza, smantana, unt, poate
reduce nivelul de colesterol si riscul de aparitie a bolilor cardiace si a hipertensiunii arteriale
- inlocuirea grasimilor saturate cu grasimi monosaturate, precum uleiurile de masline sau rapita, ajuta la
scaderea colesterolului rau (LDL)
- acizii omega-3 si omega-6 ce se gasesc in grasimile polinesaturate (in alimente precum pestele, nucile,
boabele de soia si in) au un efect protectiv impotriva bolilor cardiace
- eliminarea sau reducerea acizilor trans-fatty care se gasesc in uleiurile hidrogenate (de exemplu
uleiurile partial hidrogenate) poate ajuta la scaderea nivelului colesterolului
- o dieta bogata in fructe si legume furnizeaza antioxidantii necesari (precum beta-carotenul sau
vitaminele C si E) si protejeaza organismul de distrugerile produse de radicalii liberi de oxigen, reducand
astfel riscul aparitiei bolilor cardiace, a cancerului si a hipertensiunii arteriale.

Este necesara o dieta saraca in sare, carbohidrati sau grasimi?

Oricine poate beneficia de pe urma unei diete sanatoase, dar nu toti au aceleasi nevoi
nutritionale. Femeile insarcinate, copiii aflati in perioada de crestere si varstnicii au nevoi
speciale in ceea ce priveste alimentatia. Bolnavii cu hipertensiune arteriala trebuie sa-si reduca
sarea din alimentatie; cei cu niveluri crescute de colesterol ar trebui sa apeleze la diete care
limiteaza consumul de grasimi saturate si colesterol; iar cei cu diabet zaharat trebuie sa-si
imparta in portii cantitatea de carbohidrati ce trebuie consumata intr-o zi.

Si in cazul persoanelor sanatoase trebuie urmarita cantitatea de sare, grasime si zahar consumata,
pentru a preveni aparitia unor afectiuni precum hipertensiunea arteriala si hipercolesterolemia.
Limitarea cantitatii de sare se poate face prin consumarea a cat mai multe alimente proaspete.
Hrana preparata, precum supele, gustarile gen fast-food sau mancarea conservata, au un continut
crescut in sare (sodiu). De asemenea, trebuie urmarita cantitatea de grasimi consumata.
Inlocuirea grasimilor saturate cu cele mononesaturate se poate face prin folosirea uleiului de
masline sau rapita.

Introducerea acizilor omega-3 si omega-6 care pot fi gasiti in peste, nuci, semnite de in, ulei de
rapita si boabe de soia este, de asemenea, benefica.
Dietele cu un continut scazut de carbohidrati ajuta initial la pierderea in greutate, dar nu sunt
benefice pe termen lung. Aceste diete sunt bogate in grasimi totale si saturate si sarace in fibre.
Ele restrictioneaza consumul de cereale, fructe, legume, alimente care protejeaza impotriva
aparitiei bolilor si furnizeaza importante principii nutritive.

Page 140
In cazul in care carbohidratii reprezinta o problema, este indicata consumarea complexelor de
carbohidrati, precum cereale integrale, legume si pastai, deoarece furnizeaza o larga varietate de
nutrienti si fibre. Carbohidratii simpli, precum dulciurile si bauturile carbogazoase, au calorii
multe, sunt sarace in nutrienti si nu contin fibre.

O dieta sanatoasa inseamna un regim alimentar?

Adoptarea unei diete sanatoase nu inseamna regim alimentar; reprezinta o metoda de a imbunatati
sanatatea. Consumarea regulata a unei diete echilibrate, sarace in grasimi saturate si bogate in cereale
integrale, fructe, legume si grasimi bune (cum ar fi uleiul de masline) va reduce riscul aparitiei unor
afectiuni.

Asocierea unui regim de viata activ cu o dieta sanatoasa, va inbunatati si mai mult starea de sanatate.
Exercitiile fizice regulate reduc semnificativ riscul aparitiei bolilor cardiace, a hipertensiunii arteriale, a
accidentelor vasculare cerebrale, a diabetului tip 2, a obezitatii, a anxietatii, depresiei si a cancerului de
san, colon si a sistemului reproductiv feminin.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cum se incepe o dieta sanatoasa?

3. Cum se poate mentine o dieta sanatoasa?

4. Prepararea alimentelor sanatoase

5. De ce este importanta o alimentatie sanatoasa?

6. Dietele vegetariene si alimentele ecologice

7. Vitaminele si mineralele

8. Diete speciale

Cum se incepe o dieta sanatoasa?

Pasul 1: Monitorizarea felului in care se mananca

Pentru a manca sanatos, trebuie stiut in primul rand ce inseamna o dieta echilibrata. Nutritionistii
recomanda consumarea cerealelor integrale, a fructelor si legumelor si limitarea ingestiei de grasimi si
dulciuri. Odata ce sunt cunoscute principiile unei diete echilibrate se pot incepe modificarile. Este
indicata elaborarea unui jurnal dietetic timp de una sau doua saptamani, in care se va nota tot ce se
mananca si bea in aceasta perioada, precum si numarul gustarilor din fiecare grup principal de alimente.

Page 141
Astfel se recomanda:
- 6 pana la 11 gustari din categoria cereala integrale (orez, paine, paste fainoase, cereale)
- 2 pana la 4 gustari din categoria fructe
- 3 pana la 5 gustari din categoria legume
- 2 pana la 3 gustari din categoria lactate (lapte, iaurt, branza)
- 2 pana la 3 gustari de carne, pui, paste, fasole uscata, nuci sau oua
- o cantitate mica de grasimi, uleiuri si dulciuri.

Dupa prima saptamana, jurnalul trebuie revazut. Cateva intrebari sunt necesare:
- s-a consumat minimul de gustari dintr-o anumita categorie de alimente?
- s-au consumat suficiente fructe si legume pe perioada unei zile?
- alimentele consumate sunt bogate in grasimi, zahar si sare?
- hrana a fost preparata in casa, sau s-a consumat mai mult hrana gen fast-food?
- s-au consumat bauturi bogate in zahar?
- s-a consumat suficienta apa?

Numarul caloriilor necesare pe zi depinde de varsta, sex si nivelul de activitate fizica. In general:
- femeile mai putin active si varstnicii au nevoie de aproximativ 1600 de calorii pe zi
- femeile active si barbatii mai putin activi au nevoie de aproximativ 2200 de calorii pe zi
- barbatii activi au nevoie de aproximativ 2800 de calorii pe zi.

Pasul 2: Inceputul schimbarilor

In primul rand trebuie consultat jurnalul. Daca se considera ca se consuma mai mult decat este
necesar, inseamna ca persoana in cauza primeste mai multe grasimi, sare si calorii decat are
nevoie. Daca se consuma multa carne si putine legume, inseamna ca dieta este bogata in grasimi
saturate si saraca in fibre. Daca se consuma alimente gen fast-food, atunci inseamna ca o
cantitate mare de sare si zahar este ingerata.

Se recomanda citirea etichetelor inainte de cumpararea unui produs, pentru a afla cantitatea de
nutrienti pe care o contine acesta. Alimentele gen fast-food contin de obicei putine sau chiar
deloc fructe si legume, deci trebuie avuta in vedere consumarea fructelor si legumelor in
cantitatile recomandate.

Pasul 3: Mici modificari

Nu trebuie facute modificari drastice dintr-o data in dieta, deoarece privarea de alimentele favorite duce la
esecul initierii unei diete sanatoase. Modificarile habituale trebuie facute incet, gradat.

Se pot folosi indicatiile de mai jos:

- consumarea painii integrale in locul celei albe
- consumarea orezului brun in locul celui alb
- consumarea de paste fainoase facute din faina integrala, in locul celei albe; se poate incerca si o mixtura

Page 142
a celor doua
- consumarea laptelui degresat 1% in locul celui nedegrasat sau degresat 2%
- consumarea branzeturilor si a iaurturilor degresate
- adaugarea unor cantitati mai mari de fructe si legume in mancaruri sau consumarea lor sub forma de
gustari
- adaugarea de spanac, rosii, castravete si ceapa in sandwich-uri
- consumarea de fructe si cereale.

Pasul 4: Cunoasterea ingredientelor

Pentru a concepe o dieta sanatoasa trebuie cunoscuta actiunea anumitor alimente asupra organismului:
- grasimile: recunoasterea diferentelor dintre grasimi; grasimile saturate sau hidrogenate pot creste nivelul
colesterolului; grasimile mononesaturate, polinesaturate sau acizii omega-3 reduc riscul aparitiei bolilor
coronariene; acizii omega-3 pot fi gasiti in peste, cum ar fi de exemplu tonul, crapul, somonul, precum si
in legume ca uleiul de rapita, nuci, germeni de grau, soia; acestia duc la scaderea trigliceridelor si a
tensiunii arteriale
- carbohidratii: recunoasterea diferentelor dintre clasele de carbohidrati; se pot folosi cereale integrale ca
sursa de carbohidrati, cum ar fi folosirea orezului brun in locul celui alb sau a painii integrale in locul
celei albe; cerealele integrale aduc fibre in dieta si reduc riscul de aparitie a bolilor de inima si a
cancerului
- zaharul: laptele si fructele contin zahar, dar si numeroase vitamine si minerale; zaharul din dulciuri sau
sucuri, exceptandu-le pe cele 100% naturale, a fost rafinat si toti nutrientii au fost indepartati; folosit in
mod cumpatat, zaharul poate inbunatati gustul multor alimente. Prea mult zahar poate duce la satietate
precoce si indeparta astfel alte alimente nutritive din dieta, contribuind la excesul de calorii si la cresterea
in greutate. Citirea etichetelor de pe produsele cumparate poate ajuta la mentinerea unei diete sanatoase.

Cum se poate mentine o dieta sanatoasa?

Experimentarea placerii de a manca cu moderatie

Mancarea este una din marile placeri ale vietii. Toate alimentele, daca sunt consumate cu
moderatie, pot fi parte a unei diete sanatoase. Daca alimentele preferate ale unei persoane sunt
bogate in grasimi, sare, zahar si calorii, atunci trebuie fie limitata consumarea lor, dar nu
trebuiesc eliminate total din alimentatie.

Se pot consuma gustari mici si mai rare sau inlocui cu substituienti mai sanatosi. Cheia unei diete
sanatoase si echilibrata o reprezinta moderatia. Trebuie consumate o varietate de alimente, in
special cele bogate in nutrienti, precum cerealele, fructele, legumele, produsele lactate cu un
continut redus de grasimi, peste, carne macra si de pui.

Gasirea unor metode ingenioase de a adauga fructe si legume la mese

Page 143
- adaugati bucati de mar, ananas si stafide in salata de ton
- adaugati orice legume viu colorate, cum ar fi varza rosie, morcovii, spanacul in salata verde;
ornati cu portocale, nectarine sau felii de grapefruit
- adaugati felii de ardei rosu, verde sau galben, morcovi, castravete, brocoli in paste sau salatele
de cartofi
- adaugati legume la pizza sau sandwich-uri si fructe in iaurt sau cereale.

Alegerea unor mancaruri sanatoase in localurile publice

De obicei, exista si variante sanatoase de mancare in fiecare restaurant si chiar in fast-food-uri, in functie
de specificul fiecaruia. Astfel, restaurantele traditionale, ca de exemplu cele indiene, japoneze sau
tailandeze, au in general numeroase feluri de mancare ce se incadreaza intr-o dieta sanatoasa.
Restaurantele vegetariene vor avea, in mod evident, mai multe legume decat fast-food-urile, de exemplu.
Exista din ce in ce mai multe fast-food-uri care au in oferta si meniuri sanatoase, cu un continut redus de
grasimi.

In cazul in care se serveste masa in oras se recomanda:

- o pizza vegetariana, cu blatul facut din faina de grau integral sau adaugarea mai multor legume in una
obisnuita; se poate opta pentru o pizza cu carne de pui in locul carnatilor; de asemenea, se poate opta
pentru o cantitate mai mica de branzeturi in pizza
- paste cu legume gratinate, carne de pui sau sos marinara; trebuie evitate sosurile bazate pe smantana
- legume sau pui la gratar
- supe de legume daca sunt disponibile
- salate de legume
- alimente care au fost gratinate in locul celor prajite sau coapte
- evitati untul sau margarina adaugata pe paine; folositi in loc uleiul de masline
- sosurile trebuie servite separat de salate, pentru a controla cat de mult se folosesc
- impartiti desertul sau aperitivele cu partenerul
- cartofi copti cu sos salsa in locul untului, branzeturilor sau a slaninei
- comandati portii mici sau jumatate luati la pachet
- comandati portii mici la fast-food-uri (nu fi-ti tentati de meniurile mari cu pret redus)
- optati pentru salate sau pentru un sandwich cu carne de pui la gratar (evitati maioneza si branza).

Prepararea alimentelor sanatoase

Cum se procedeaza in cazul in care nu se poate gati?

O alimentatie sanatoasa nu necesita mult timp pentru preparare. Aceasta se poate gati la fel de repede ca o
dieta obisnuita, mai putin sanatoasa. Trebuie doar planificata din timp, astfel incat toate ingredientele sa
fie la indemana. Se pot cere sfaturi de la anturaj, prieteni, colegi de serviciu, despre modul in care se
poate gati si manca sanatos. De asemenea, cartile de bucate pot fi o sursa de inspiratie. Se pot urma
cursuri de gatit a mancarurilor traditionale, cum ar fi cel mediteranean, indian sau japonez.

Page 144
Se pot incerca urmatoarele recomandari:
- cumparati legume ambalate, gata pentru consum, cum ar fi de exemplu morcovii, amestecurile pentru
salate, bucati de brocoli si conopida
- cumparati fructe gata taiate, cum ar fi de exemplu feliile de pepene verde sau ananas
- gasiti retete culinare in care alimentele nu sunt indelung spalate si preparate, precum carotele, tomatele
cherry sau strugurii
- consumati sucuri de fructe sau legume 100% naturale pe post de gustare
- amestecati iaurtul degresat cu suc de fructe, fructe congelate sau din conserva, pentru a obtine un mic
dejun delicios si sanatos
- folositi legume congelate pe care le puteti gratina si adauga la bucati de carne de pui fara piele; acest
amestec se poate servi la paste sau cu orez brun.
- se pot adauga legume congelate amestecate cu sos marinara la paste din faina integrala
- gatiti cartofii sau legumele la cuptorul cu microunde
- gatiti legumele si fructele la gratar; stropiti-le cu ulei de masline si inveliti-le in folie de aluminiu inainte
de a le aseza pe gratar; se pot pune direct pe gratar si consuma ca atare
- pregatiti o salata de fructe rapida, din felii de banana, mere, afine si o conserva de mandarine sau
portocale.

De ce este importanta o alimentatie sanatoasa?

Alimentatia sanatoasa este importanta din mai multe motive.

A. Alimentele sanatoase furnizeaza nutrienti

O dieta sanatoasa si echilibrata furnizeaza nutrientii necesari organismului. Nutrientii furnizeaza la randul
lor energie, tinand inima si creierul active, iar muschii in stare de maxima functionare. Nutrientii ajuta, de
asemenea, la intarirea oaselor, a muschilor si a tendoanelor si mentine functiile organismului in limite
normale, cum ar fi, de exemplu, presiunea sanguina.

Pentru o dieta sanatoasa se recomanda:

- echilibru: o dieta echilibrata asigura toti nutrientii de care are nevoie o persoana
- diversitate: consumati diverse alimente; nici un aliment, consumat independent, nu poate furniza toti
nutrientii necesari; alegeti alimente cat mai diverse din toate grupurile alimentare
- moderatie: folositi moderatia in tot ce consumati, inclusiv in numarul de calorii consumate zilnic, in
activitatea fizica, deserturi, dulciuri si chiar in alimentele restrictionate; puteti consuma orice aliment atat
timp cat nu exagerati.
Nutrientii esentiali (macro-nutrientii) sunt proteinele, carbohidratii si grasimile. Acestia furnizeaza
energie organismului (masurata in calorii).

Page 145
 Nutrienti Functie Sursa

Carne de pui, peste, oua, legume,

Furnizeaza energie, refac celulele lapte si produse din lapte, cereale
Proteine
organismului, sunt parte a diferitelor
enzime, hormoni si anticorp

Furnizeaza energia necesara cereierului,

Carbohidrati sistemului nervos, globulelor rosii Paine, cereale, paste fainoase, orez,
sanguine fructe, legume, lapte si zahar

Carne de pui, peste, lapte si

Furnizeaza energie, transporta alti produse din lapte, nuci si seminte,
nutrienti liposolubili (vitamine), uleiuri, unt, margarina, sosuri
Grasimi reprezinta parte a membranei celulare, a pentru salate.
membranelor ce inconjoara nervii, a
hormonilor, a bilei (pentru digestia
grasimilor)

Vitaminele si mineralele sunt cunoscute ca micro-nutrienti. Ele joaca un rol important in structura si
functia organismului, ajutand la refacerea celulele moarte, promovand astfel, vindecarea leziunilor.
Pe langa nutrientii esentiali, alimentele contin si non-nutrienti, substante ce pot influenta, de asemenea,
organismul. Acestia sunt reprezentati de fibre si fitochimicale (care se gasesc in plante), multi avand efect
protectiv impotriva bolilor. Antioxidantii sunt alti componenti ai alimentelor, care protejeaza celulele
impotriva imbatranirii.

B. O dieta sanatoasa reduce riscul de aparitie a bolilor

Alimentele sanatoase ajuta la prevenirea si tratarea unor afectiuni. Consumarea fructelor si legumelor
ajuta la scaderea presiunii sanguine si reduce riscul aparitiei cancerului pulmonar, esofagian, al cavitatii
bucale, al stomacului si colonului. Consumarea unei cantitati mici de grasimi saturate, scade riscul pentru
cancer si boli cardiace.

O alimentatie sanatoasa reduce, de asemenea, riscul de:

- infarcte miocardice si a accidente vasculare cerebrale: un studiu a descoperit ca femeile si barbatii care
au urmat sfaturile unor nutritionisti, au redus incidenta infarctelor miocardice cu 28%, iar a accidentelor
vasculare cerebrale cu 14%, comparativ cu cei care nu au urmat regulile unei diete sanatoase
- hipercolesterolemie: reducerea grasimilor saturate si hidrogenate si a colesterolului din dieta, scade
riscul de aparitie a hipercolesterolemiei (nivel crescut al colesterolului in sange) si a bolilor coronariene
- hipertensiunea arteriala: consumarea legumelor si fructelor din belsug (8 pana la 10 gustari pe zi),
reducerea grasimilor din dieta si consumarea produselor lactate degresate (3 gustari pe zi) scade presiunea
sanguina si reduce riscul aparitiei bolilor cardiace si a accidentelor vasculare cerebrale
- osteoporoza: o cantitate suficienta de calciu protejeaza impotriva aparitiei osteoporozei; calciul se
gaseste in produsele lactate, in anumite legume verzi si in alimente imbogatite cu calciu
- spina bifida: femeile insarcinate ar trebui sa consume folati sau acid folic (care se gaseste in legume sau

Page 146
in cereale imbogatite cu acid folic) inainte si in timpul sarcinii, acesta protejand copilul de aparitia acestei
malformatii; femeile de varsta fertila ar trebui sa ia un supliment de 400 g de acid folic pe zi.
C. O alimentatie sanatoasa ajuta la managementul anumitor boli

Diabetul zaharat

O dieta sanatoasa este importanta in tratamentul diabetului. Bolnavii cu diabet trebuie sa-si urmareasca
cantitatea de carbohidrati consumata zilnic, pentru a mentine nivelul glucozei din sange intr-un interval
normal.

Hipercolesterolemia

Nivelul colesterolului din sange poate fi redus prin consumarea alimentelor cu un continut mic de grasimi
saturate, hidrogenate si colesterol si bogate in fibre.

Hipertensiunea arteriala

Anumite modificari ale dietei pot duce la scaderea presiunii sanguine.

- consumarea a 8 pana la 10 gustari de fructe si legume zilnic
- consumarea a 3 gustari zilnic de produse lactate degresate
- consumarea unei diete sarace in grasimi saturate si totale
- scaderea in greutate pentru cei supraponderali (chiar si 4 kg in minus pot face diferenta)
- reducerea cantitatii de sare ingerate.

Dietele vegetariene si alimentele ecologice

Vegetarianismul

Unele persoane aleg sa urmeze o dieta vegetariana, reprezentand consumarea alimentelor de origine
vegetala (cereale, fructe, legume, nuci, seminte).

Totusi exista mai multe forme de diete vegetariene:

- vegetarienii consuma numai plante, excluzand din meniu carnea, laptele, ouale si alte produse animale
- lacto-vegetarienii beau lapte si consuma produse lactate, precum iaurtul si branzeturile
- lacto-ovo-vegetarienii adauga meniului lor ouale si laptele
- semi-vegetarienii includ pestele sau carnea de pui in meniu, dar nu consuma carne rosie
- vegetarienii macrobiotici au o dieta care se bazeaza pe cereale, in special orez brun, legume, fructe si
soia; carnea alba de peste poate fi si ea inclusa; acest tip de dieta evita consumul de carne, pui, oua si
produse lactate.

Daca este bine documentata, o dieta vegetariana este sanatoasa si furnizeaza nutrientii de care are nevoie
o persoana. Ca grup, vegetarienii au risc scazut de a dezvolta:
- hipercolesterolemie
- boli coronariene

Page 147
- hipertensiune arteriala
- cancer de prostata sau colorectal
- diabet zaharat tip 2
- obezitate.

Multi considera ca dietele vegateriene nu furnizeaza suficiente proteine. Acestea sunt construite din
aminoacizi. Desi organismul uman poate reproduce o parte dintre aminoacizi, noua dintre ei (denumiti
esentiali) trebuie obtinuti din alimente. Sursele animale de proteine (lapte, oua, carne, peste si fructe de
mare) contin acesti aminoacizi esentiali.

Plantele contin aminoacizi in cantitati diferite, astfel incat vegetarienii trebuie sa consume o varietate cat
mai mare de plante, pentru a fi siguri ca isi asigura necesarul zilnic de aminoacizi esentiali. De exemplu,
legumele (fasole uscata preparata, mazare boabe, linte) au un continut scazut de aminoacizi sulfurati
(precum metionina), dar sunt bogate in alti aminoacizi denumiti lizine. Cerealele au raportul dintre acesti
doi aminoacizi inversat, astfel incat consumarea lor alaturi de legume este benefica, inbunatatind calitatea
proteinelor ingerate.

Cateva exemple tipice de alimente ce contin proteine complementare sunt:

- fasolea si tortillas
- fasolea neagra boabe si orez
- chili si paine de porumb
- lipie cu hummus (pasta de fasole si seminte de susan).

Nu este necesar sa se combine aceste alimente la fiecare masa, dar consumarea lor va furniza necesarul
zilnic de proteine.

Proteinele nu sunt singurul nutrient greu de obtinut in dietele vegetariene. Vegetarienii trebuie sa-si
asigure si necesarul zilnic al urmatoarelor substante:
- vitamina B12: vitamina B12 se gaseste numai in sursele de origine animala, precum laptele, ouale si
carnea; vegetarienii adevarati trebuie fie sa consume alimente imbogatite cu vitamina B12 (cum ar fi
laptele de soia imbogatit), fie sa-si administreze un supliment ce contine aceasta vitamina
- fierul: fierul provenit din plante nu este la fel de bine absorbit precum cel din carne; este important sa se
consume legume si plante verzi si sa nu se exagereze cu branzeturile (o sursa saraca de fier); consumarea
alimentelor bogate in vitamina C va imbunatati absorbtia fierului
- calciul: vegetarienii care nu consuma lapte sau produse lactate trebuie sa-si ia calciul din alte surse;
laptele de soia imbogatit in calciu este una dintre acestea; mai sunt si alte surse precum semintele si nucile
si o parte a legumelor
- zincul: zincul din plante este putin absorbit; sursele de zinc sunt cerealele integrale, legumele (fasolea si
lintea), soia si plantele
- vitamina D: vegetarienii care nu consuma lapte sau produse lactate nu au de unde procura vitamina D;
totusi laptele de soia sau cerealele imbogatite cu vitamina D sunt o sursa buna de vitamina D; de
asemenea organismul produce vitamina D cand este expus la soare; suplimentele nutritive pot fi
folositoare daca nu se consuma nici una dintre alimentele de mai sus sau cand persoana nu se expune
suficient la soare.

Page 148
Vegetarienii pot urma indicatiile unor nutritionisti, precum cele de mai jos:

- pentru carne, se pot folosi urmatorii substituienti (28 g carne administrata in 2 pana la 3 gustari zilnice)
- jumatate de cana (118ml) de fasole uscata gatita
- 1 ou sau 2 albusuri de ou
- 30 ml de nuci sau seminte
- 113 g de tofu
- 30 ml de unt de alune
- pentru lapte sau produse lactate se poate folosi lista cu numarul de gustari, indicata de nutritionisti; daca
nu se consuma lapte, se poate folosi laptele de soia imbogatit in calciu, vitamina D si B12; o cana de lapte
de soia (237 ml) la o gustare este suficienta; se poate folosi si branza de soia imbogatita in vitamine.

Pentru celelalte grupuri alimentare se folosesc indicatiile nutritionistilor expuse mai sus. Este indicata
folosirea cerealelor integrale pe cat posibil, iar consumarea zilnica a unui bol de legume verzi, aduce
suficient fier in organism.

Regimul vegetarian se poate incadra cu usurinta in principiile enuntate de nutritionisti pentru o dieta
sanatoasa:
- consumarea unei diversitati cat mai mari de alimente: se folosesc cerealele integrale, fructele, legumele,
nucile si semintele ca inlocuitori ai carnii si daca se doreste a produselor lactate si a oualor.
- alegerea unei diete bogate in produse fainoase, legume si fructe: alimentele trebuie consumate in forma
cat mai apropiata de cea naturala, proaspete si neprelucrate, si trebuie evitata sau minimalizata ingestia de
alimente indelung preparate
- alegerea unei diete cu o cantitate moderata de grasimi si saraca in grasimi saturate si colesterol: daca o
persoana vegetariana consuma lapte, produse lactate si oua atunci ar trebui sa aleaga varianta degresata a
acestora; de asemenea, ar trebui sa limiteze ingestia de branzeturi, a altor produse lactate bogate in
grasimi si a oualor, deoarece acestea contin in general cantitati mari de grasimi saturate; aceste produse nu
ar trebui folosite ca sursa principala pentru proteine, deoarece ar inlocui alte surse de proteine precum
legumele, nucile, semintele ce contin fier
- nu trebuie restrictionat consumul de grasimi la copiii mai mici de 2 ani; la copiii mai mari se pot
introduce alimente bogate in grasimi nesaturate (precum nucile, semintele, untul de nuci sau seminte,
avocado, uleiuri vegetale, produse lactate si oua) care le furnizeaza cantitatea de nutienti si energie
necesare varstei
- alegeti bauturile si alimentele care au un continut redus de zahar: trebuie redus consumul de alimente
bogate in zahar sau intens prelucrate.

Vegetarienii adevarati ar trebui sa introduca in alimentatie o sursa de vitamina B12 (alimente imbogatite
sau suplimente nutritive). De asemenea trebuie sa introduca o sursa de vitamina D daca expunerea la
soare este deficitara.
Daca un parinte doreste sa-si educe copilul in spiritul unei alimentatii vegetariene, ar trebui urmate
recomandarile de mai jos:
- copiilor care consuma numai lapte de mama trebuie sa li se administreze suplimente de fier dupa varsta

Page 149
de 4 pana la 6 luni (acesta nu este necesar daca se adauga in dieta copiilor de aceasta varsta cereale
imbogatite cu fier)
- in cazul in care copilul nu este expus suficient la soare, ar trebui adaugat in dieta acestuia o sursa
alimentara sau un supliment nutritiv de vitamina D
- copiilor alaptati natural de mame vegetariene, ar trebui sa li se administreze un supliment de vitamina
B12, in cazul in care mama nu primeste alimente imbogatite cu aceasta vitamina.

Alimentele ecologice

Alimentele ecologice sunt reprezentate de carnea, ouale si produsele lactate ce provin de la animale carora
nu li s-a administrat antibiotice sau hormoni de crestere si care au consumat numai furaje ecologice.
Alimentele ecologice sunt produse obtinute fara a se folosi pesticide, radiatii si fara a fi modificate
genetic, iar producerea lor pune accent pe folosirea resurselor biodegradabile si pe conservarea apei si a
solului.
Totusi produsele ecologice contin pesticide, dar in cantitati mult mai mici decat cele gasite in alimentele
obisnuite. Acestea reprezinta o sursa alternativa de hrana pentru cei preocupati de folosirea pesticidelor in
agricultura. Agricultura ecologica reprezinta un beneficiu pentru mediu. Forurile internationale au stabilit
niste principii generale pentru productia de alimente ecologice. Inca se dezbate daca alimentele ecologice
sunt mai gustoase si mai bogate in nutrienti decat cele conventionale.

Vitaminele si mineralele

Anumite grupuri populationale necesita nutrienti specifici, precum:

- sugarii si copiii, ce pot necesita suplimente de fier, vitamina D si fluoruri
- fetele si femeile, pot necesita suplimente de calciu si acid folic
- persoanele ce se recupereaza de pe urma unei boli sau a unui accident, care au o boala cronica sau care
nu pot consuma o serie de alimente
- indivizii peste 50 ani: deoarece cei peste 50 ani au deficiente in absorbtia vitaminei B12 si a calciului
din alimente, se recomanda suplimentarea acestora.

Suplimentele nutritive nu pot inlocui o dieta echilibrata. Acestea nu contin toate vitaminele, mineralele,
antioxidantii si fitochimicalele ce se gasesc in alimente. Pentru majoritatea persoanelor, o dieta echilibrata
furnizeaza toti nutrientii necesari pentru mentinerea sanatatii, astfel incat suplimentele nutritive nu sunt
necesare. Aceste suplimente ar trebui recomandate de catre un nutritionist.

Diete speciale

Afectiunile in care dieta joaca un rol important in tratament includ:

- hipercolesterolemiile
- diabetul zaharat
- insuficienta cardiaca
- boala coronariana
- boli renale cronice

Page 150
- colita ulcero-necrotica
- hipertensiunea arteriala
- osteoporoza
- fibroza chistica
- alergiile alimentare
- intolerante alimentare (inclusiv intoleranta la lactoza)
- boala celiaca sau intoleranta la gluten
- cancerul.

Alopecia - caderea parului, chelia sau calvitia

Generalitati

Alopecia este o afectiune dermatologica inflamatorie care afecteaza foliculii

pilosi in special de la nivelul scalpului. Evolutia alopeciei este cronica
determinand pierderea localizata sau completa a parului de la nivelul capului
dar si de pe corp. Aceasta afectiune dermatologica nu pune in pericol viata
persoanelor, nu determina durere desi uneori pot aparea iritatii la nivelul
pielii aparand diferite probleme estetice datorita pierderii genelor si
sprancenelor.

Pana in prezent nu a fost elucidata etiologia alopeciei. De asemenea nu se cunoaste evolutia

ulterioara a acesteia dar se stie ca alopecia este o afectiune autoimuna declansata de predispozitia
genetica asociata cu factorii de mediu.
O cauza secundara de alopecie este reprezentata de tratamentul chimioterapic in urma caruia se
instaleaza alopecia.
Alopecia include aspecte fizice suparatoare pentru pacient care ulterior determina unele
consecinte psihologice ca de exemplu instalarea anxietatii si depresiei.

In ceea ce priveste tratamentul medicamentos al alopeciei, acesta are o eficienta redusa iar esecul
diferitelor strategii terapeutice ii determina pe pacientii sa devina neincrezatori in sansele de
vindecare.
Alopecia poate fi corelata cu consecinte cronice serioase in special depresia si anxietatea.
Aceasta afectiune poate afecta identitatea si imaginea de sine a persoanei in cauza.

Cuprins articol

Page 151
 1. Generalitati

2. Cauze

3. Clasificare

4. Tratament

5. De retinut

Cauze

Factorii care pot influenta cresterea si pot determina pierderea parului sunt:
- stressul psihic cronic
- substante chimice (de exemplu citostaticele care determina oprirea cresterii foliculilor pilosi)
- regim alimentar inadecvat
- unele boli sistemice (sifilis)
- radiatiile electromagnetice (raze X sau gamma)
- afectiuni dermatologice (micoze, parazitoze)
- utilizarea unor preparate cosmetice agresiv
- agresiunea mecanica a firului de par (coafare, vopsit, decolorat, tic psihic tricotilomanie)
- soarele
- poluarea atmosferica
- clorul din piscina
- sarurile din apa de la robinet
- fumatul
- alcoolul in exces
- cafeaua.

Clasificare

Cea mai frecventa alopecie difuza este alopecia androgenogenetica (alopecia seboreica)
denumita si alopecia de tip masculin. Primele manifestari apar de obicei in a doua decada de
viata iar la barbatii de peste 70 de ani are o incidenta de aproxmativ 80%.

In functie de localizare si extindere alopecia este de 5 tipuri:

- tipul I apare la barbati in jurul varstei de 20 de ani cu localizare fronto-temporala
- tipul II apare in jurul varstei de 30 de ani la nivelul crestetului si vertexului
- tipul III este intalnit la barbatii de 40 de ani la nivelul fruntii
- tipul IV apare in jurul varstei de 50 de ani pe aproape jumatate din regiunea fruntii intinzandu-
se pana la vertex
- tipul V apare dupa 55 de ani sub forma asa numitei calvitii hipocratice, parul fiind prezent
doar la liziera.

Page 152
Factorii implicati in etiopatogenia alopeciei androgenogenetice sunt:
- transmiterea genetica
- varsta
- seboree
- androgenodependenta.

Tratament

Sfaturi utile pentru ingrijirea parului:

- daca folositi un uscator de par, trebuie utilizata o caldura moderata iar distanta fata de par ar
trebui sa fie de cel putin 15 cm
- daca va spalati des pe par utilizati sampoane indicate pentru utilizare frecventa
- daca aveti parul gras sau par care se ingrasa rapid dupa spalare se recomanda utilizarea de
sampoane specifice
- daca aveti par uscat, fragil, deshidratat, moale sau va vopsiti trabuie sa utilizati un sampon
bland care ajuta la hidratarea si regenerarea parului iar acesta trebuie urmat obligatoriu de un
produs cum ar fi balsamul sau crema de par pentru refacerea tonusului si texturii
- schimbati-va stilul de viata, evitati stress-urile majore, respectati o dieta variata si echilibrata
care sa furnizeze cantitatea necesara de vitamine, oligoelemente si minerale esentiale pentru un
par sanatos si rezistent.

De retinut

- firele de par care incep sa se deterioreze si mor se desprind din foliculul pilosebaceu si cad
dupa aproximativ 60 de zile asadar eficacitatea unui produs de stimulare a cresterii parului apare
doar dupa 2-3 luni de tratament neintrerupt
- in cazul unor rezultate favorabile, pentru mentinerea efectelor se recomanda continuarea
tratamentului in doze mai mici, de intretinere pentru o perioada de 3-6 luni iar curele trebuie
repetate cel putin o data pe an, in caz contrar pot apare recidive
- nici un procedeu terapeutic nu este eficient 100%, de aceea de cele mai multe ori trebuie
abordate mai multe terapii concomitent
- nici un procedeu terapeutic nu poate stimula foliculii pilosi atrofiati complet care nu mai au
practic nici o resursa interna de refacere, de aceea terapia nu poate fi aplicata pe o alopecie
cicatriceala, adica pe o cicatrice de la nivelul pielii capului pe care nu exista par pentru ca nu va
aparea nici un rezultat vizibil.

Alunitele (nevii novocelulari)

Page 153
 Generalitati

Nevii sunt niste pete mici, de culoare inchisa, la nivelul tegumentului.

Ele sunt produse de niste celule de la nivelul tegumentului, care
produc pigment (culoare). Nevii sunt de obicei de culoare bruna, desi
unii pot fi de culoare inchisa sau de culoarea pielii. Nevii pot fi plani sau supradenivelati, netezi
sau rugosi, unii prezinta par pe suprafata lor. Nevii sunt rotunzi sau ovalari, cu margini regulate.

Unii nevi sunt prezenti de la nastere. Acestia se numesc nevi congenitali. Cu toate acestea,
majoritatea nevilor se dezvolta in primii 20 de ani de viata (uneori si in decadele a treia si a
patra). De obicei apar in caz de expunere excesiva la soare, avand tendinta sa apara pe regiunile
cele mai expuse la soare, de exemplu pe fata.
Nevii isi pot modifica aspectul in timp, uneori raspund la modificarile hormonale, de exemplu
cele din timpul sarcinii, adolescentei sau menopauzei. Unii pot disparea cu timpul sau sa se
elimine, fara ca persoana sa isi dea seama.

Keratozele seboreice sunt niste formatiuni benigne intalnite in randul persoanelor varstnice, care
s-au expus indelungat la soare. Suprafata acestei formatiuni este moale, de obicei este
supradenivelata. Culoarea variaza de la galben pana la negru.
Majoritatea nevilor sunt normali si fara semnificatie patologica, unii insa se pot transforma in
melanom, un tip de cancer de piele.

Melanomul malign este cel mai sever tip de cancer cutanat si este de obicei cauzat de perioade
scurte cu expunere exagerata la soare, ca de exemplu o vacanta de doua saptamani. Melanomul
malign poate aparea in orice regiune a corpului. Poate fi o pata, inchisa la culoare, care creste
rapid, pe o zona unde nu exista un nev, sau un nev preexistent care isi modifica forma, marimea
sau culoarea, sangereaza, este pruriginos sau inflamat.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Diagnostic

3. Tratament

4. Prevenire

5. Riscuri

Page 154
Diagnostic

Este important sa efectuam un control periodic al nevilor, pentru a orice fel de modificare in
forma, marime sau culoare. Majoritatea modificarilor sunt benigne, fiind determinate de o
crestere normala, benigna (non-canceroasa) a pigmentului la nivelul celulelor cutanate. Cu toate
acestea, se recomanda consultul medicului specialist in cazul in care se observa modificari
anormale ale oricarei formatiuni nevice.

Medicul specialist va chestiona pacientul despre recentele modificari ale formatiunilor si despre
momentul cand acestea au avut loc. Va mai intreba despre antecedentele heredo-colaterale pentru
a evalua riscul de a dezvolta un melanom.

In cazul in care apar modificari minore, medicul specialist va efectua fotografii ale nevului, care
vor putea fi utilizate pentru evaluarea ulterioara. In cazul in care apar semne de transformare
maligna, medicul specialist ar putea recomanda prelevarea unei biopsii (o portiune din
formatiune) sau excizia in totalitate a formatiunii. Acestea se pot efectua intr-o clinica de
chirurgie. Portiunea de piele va fi trimisa catre un laborator de histopatologie, pentru examinare
la microscop a semnelor transformarii maligne.

Daca exista suspiciune de transformare maligna a nevului, se recomanda consultul chirurgului

plastician sau a celui dermatolog (specialist in boli de piele), pentru efectuarea unui tratament
adecvat. Se poate consulta si un specialist in leziuni pigmentare, care poate identifica si
diagnostica melanomul malign. Probabil ca vor exista doua programari, una pentru examinarea
formatiunii de catre medicul specialist, a doua pentru excizia chirurgicala a acesteia.

Tratament

In cazul in care biopsia arata modificari celulare anormale la nivelul nevului, se recomanda
excizie chirurgicala. Daca modificarile celulare sunt recente, formatiunea va putea fi excizata
printr-o simpla tehnica chirurgicala. Acest lucru este posibil deoarece melanomul nu a depasit
straturile superficiale tegumentare si nu s-a extins la organele invecinate. Daca melanomul este
diagnosticat in stadii tardive, pot exista metastaze la distanta (raspandirea de celule tumorale de-a
lungul fluxului sanguin, cu formarea de noi formatiuni tumorale la nivelul altor organe).

Daca medicul specialist este ingrijorat in privinta unui nev, se poate efectua excizia formatiunii
inainte de obtinerea rezultatului biopsiei sau nevul poate fi excizat in totalitate cu trimiterea
acestei piese la examen histopatologic. In cazul in care se gasesc celule anormale, se recomanda
controlul medical periodic pentru completarea terapiei daca este nevoie si pentru examinarea
tuturor nevilor.

Nevii se excizeaza chirurgical folosind urmatoarele metode:

- excizie (incizia si indepartarea formatiunii), uneori cu sutura, sau

Page 155
- excizie cu electrocauterizare (se foloseste un instrument pentru arderea formatiunii).

Sutura chirurgicala se efectueaza sau nu in functie de marimea si profunzimea formatiunii

tumorale, precum si in functie de cicatricea ce ar putea aparea dupa.
Inainte de excizia chirurgicala, tegumentul este dezinfectat si amortit cu un anestezic local.
Pentru indepartarea formatiunii fara sutura chirurgicala, chirurgul va folosi un bisturiu pentru
razuirea formatiunii astfel incat nu se depaseste foarte mult stratul superficial al tegumentului.
Ulterior se foloseste un instrument electric pentru coagularea regiunii ramase. Rana va fi
acoperita cu un pansament steril, iar medicul specialist va explica pacientului modalitatea de
ingrijire a acesteia.

Nevii care necesita sutura chirurgicala dupa excizie, sunt de dimensiuni mai mari, mai inchisi la
culoare si/sau plani. Medicul chirurg indeparteaza formatiunea in totalitate si o parte de tesut
sanatos, in functie de riscul de cancer si daca exista celule care au fost raspandite la distanta. Se
pot folosi fire resorbabile in interiorul plagii chirurgicale sau fire neresorbabile aplicate la
suprafata pielii, ce vor fi indepartate ulterior.

Uneori nevii sunt excizati din motive cosmetice, desi nu au semnificatie patologica. De exemplu,
o persoana care prezinta un nev mare si inestetic, putandu-i afecta increderea si stima de sine. De
obicei, acest tip de interventie chirurgicala va fi platit de catre pacient (nu este inclus in
interventiile acoperite de asigurarea medicala) si se efectueaza de obicei intr-o clinica privata. Se
recomanda consultul medicului curant pentru informatii suplimentare despre acestea.

Prevenire

Cancerul de piele este cel mai frecvent tip de cancer in Regatul Unit, iar cazurile raportate sunt in
continua crestere. Cifrele s-au dublat comparativ cu anul 1980 si exista peste 69000 de noi cazuri
diagnosticate ni fiecare an in Regatul Unit. De aceea este important de efectua controale
periodice ale nevilor, atat a formatiunilor noi, cat si a celor congenitale.

Se recomanda control periodic la cateva luni, pentru orice tip de modificare. Se vor urmari
urmatoarele:
- nevii care cresc foarte mult (majoritatea nevilor nu sunt mai mari decat latimea unui creion)
- nevii colorati neuniform (majoritatea nevilor au una, maxim doua culori, dar melanoamele au
multe nuante pe suprafata lor)
- nevii cu margini sau suprafata neregulata (nevii sunt de obicei rotunzi sau ovalari, cu margini
regulate)
- sangerarea, pruritul local, eritemul, inflamatia sau aparitia de crusta pe suprafata (in cazul in
care formatiunea nu a fost traumatizata niciodata), care nu se vindeca in cateva saptamani
- aparitia unui nou nev care este neregulat sau de aspect ciudat (este normal sa apara noi nevi pe

Page 156
parcursul vietii, dar se recomanda controlul periodic al acestora, in cazul in care marginile devin
neregulate sau neregulat colorate)
- inflamatie, umflatura sau pata fara o cauza evidenta, si care dureaza mai mult de cateva
saptamani
- portiuni de tegument care sunt pruriginoase, indurate, scuamoase, murdare, sangerande sau
eritematoase, fara o cauza evidenta (de exemplu eczema).

Expunerea in siguranta la soare

Cea mai eficianta metoda de prevenire a cancerului de piele consta in expunerea precauta la
soare si limitarea expunerii prelungite la soare.
Nu va pacaliti spunand ca va veti arde numai daca faceti bai de soare, activitatile precum
calatoria cu masina avand ferestrele deschise sau practicarea unor sporturi in aer liber, sunt de
asemenea o modalitate de expunere la soare. Soarele poate arde si printre noi, de aceea este bine
sa folosim protectie solara pe toata perioada anului.

Radiatiile ultraviolete provenite de la soare (care produc arsuri cutanate) sunt mai intense la
mijlocul zilei (intre aprilie si septembrie), la altitudini ridicate (de exemplu in vacantele la ski), si
cu cat suntem mai aproape de ecuator.

Urmatoarele sfaturi sunt utile pentru a ne proteja impotriva soarelui:

- stati la umbra in momentele cand soarele este foarte puternic (intre 11 am si 3 pm)
- evitati expunerea la soare a nou-nascutilor si copiilor mici, folositi o crema cu factor de
protectie solara mare, imbracati-i cu haine largi pentru a le proteja pielea delicata
- purtati haine largi, palarii cu boruri largi si ochelari de soare
- folositi o crema fotoprotectoare cu factor mare de protectie (minim SPF 15) si aplicati-o
regulat, mai ales dupa baie
- evitati folosirea solarului sau a lampilor cu ultraviolete deoarece emit radiatii ultraviolete

Riscuri

Majoritatea cancerelor de piele apar datorita expunerii la soare. Cu toate acestea, numai una din
zece persoane prezinta o alunita (nev) care este anormala (nev displazic), si care prezinta un risc
mai mare de transformare in melanom comparativ cu un nev obisnuit. Nevii cu probleme sunt de
obicei plani, de mari dimensiuni. Nevii displazici sunt uneori diagnosticati ca melanom malign
deoarece pot avea aspecte asemanatoare.

Keratozele solare sau petele de la soare sunt formatiuni de mici dimensiuni, rosii, cu suprafata
scuamoasa, care dau senzatie de rugos in cazul in care sunt palpate. Sunt mai frecvent intalnite la
persoanele de peste 40 de ani, expuse prelungit la soare si reprezinta un alt semn de predispozitie
catre melanom.

Page 157
Riscul de a face melanom este crescut si in cazul persoanelor cu multi nevi; de obicei mai mult
de 25 de alunite. In acest caz se recomanda precautie in privinta expunerii la soare si verificarea
periodica a nevilor pentru orice tip de modificare. Acest lucru este foarte important mai ales daca
exista antecedente familiale de melanom.

Alti factori de risc pentru melanom sunt:

- persoanele care au pistrui
- pielea de culoare deschisa
- sexul feminin (melanomul este mai frecvent la femei decat la barbati)
- episoade frecvente de arsuri solare in antecedente
- expunerea frecventa la soare.

Alzheimer

Generalitati

Boala Alzheimer este o boala degenerativa ce afecteaza zone ale creierului ce controleaza
memoria, inteligenta, capacitatea de judecata, limbajul si comportamentul. Aceasta boala
reprezinta forma cea mai comuna de declin mental sau dementa la persoanele in varsta.
Boala Alzheimer este o afectiune mai grava decat pierderea moderata a memoriei ce apare la
persoanele in varsta. Aceasta boala se asociaza si cu tulburari de comportament, de personalitate,
pierderea abilitatii de a gandi corect si abilitatii de a efectua activitatile zilnice. Persoanele
apropiate, de obicei membrii familiei observa modificarile la inceput, desi aceste modificari pot
fi sesizate si de bolnavi.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Factori de risc

3. Cauze

4. Simptome

5. Mecanism fiziopatologic

Page 158
 6. Consult de specialitate

7. Medici specialisti recomandati

8. Investigatii

9. Tratament

10.Profilaxie

Factori de risc

Varsta inaintata este factorul de risc cel mai important. Alti factori de risc pentru dezvoltarea
bolii Alzheimer sunt:
- istoricul familial de Alzheimer, in special daca boala a aparut la rudele de gradul I (mama, tata,
frati) si a aparut la mai multi membrii ai familiei
- prezenta genei pentru apolipoproteina E-4, in special la persoanele din rasa alba sau asiatici,
creste riscul de a dezvolta boala Alzeimer
- sindromul Down, o boala genetica ce determina retard mental
- diabetul, o boala ce se insoteste de glicemie crescuta
- terapia hormonala de substitutie. Un studiu recent a demonstrat ca riscul de a dezvolta dementa,
inclusiv boala Alzheimer este crescut la femeile de peste 65 de ani care sunt sub terapie
substitutiva cu estrogeni si progesteron.
Au mai fost formulate cateva teorii cu privire la cresterea riscului de a dezvolta boala Alzheimer.
Aceste teorii includ urmatorii factori:
- fumatul. Unii cercetatori au sugerat ca fumatul ar creste riscul de a dezvolta dementa si boala
Alzheimer, dar aceste presupuneri nu au fost confirmate
- lovituri ale regiunii cefalice. Exista probe care sustin ca o lovitura in regiunea cefalica (la cap)
urmata de pierdera constientei, poate creste riscul de dezvoltare al bolii Alzheimer mai tarziu.
Sansele de a dezvolta boala sunt crescute in cazul in care leziunea este severa si la pacientii cu
istoric familial de boala Alzheimer.
- nivele crescute in sange de homocisteina. Homocisteina este un aminoacid prezent in mod
obisnuit in cantitati mici in sange. Nivelele crescute ale acestui aminoacid se insotesc de risc
crescut de boala cardiaca. Unii cercetatori sustin ca nivelele crescute de homocisteina s-ar asocia
si cu un risc crescut de boala Alzheimer. Aceste nivele crecute de homocisteina sunt cauzate de
nivelul scazut in sange al vitaminei B12 si acidului folic.
Expunerea zilnica la aluminiu provenit din oale, cani de aluminiu, deodoranti cu aluminiu nu s-a
demonstrat ca ar creste riscul de a dezvolta boala Alzheimer.

Cauze

Nu se cunoaste cu siguranta cauza ce provoaca boala Alzeimer, dar ese posibil sa existe mai
multe cauze. Cateva din deteriorarile produse la nivelul anumitor zone ale creierului sunt legate

Page 159
de pierderea de mesageri chimici ai neuronilor (neurotransmitatori) in principal acetilcolina, ce
permit neuronilor sa functioneze normal.
Nu se stie cu siguranta cauza acestor modificari, dar se fac cercetari pentru a se determina
aceasta cauza. Desi majoritatea pacientilor cu boala Alzeimer nu au in istoricul familial aceasta
boala, riscul de a face aceasta boala este mai mare in cazul persoanelor ce au un membru al
familiei bolnav de Alzheimer.
Anumite studii au sugerat ca zincul si aluminiul ar avea un rol in declansarea bolii, dar acestea
nu au fost sustinute prin dovezi care sa sustina aceste teorii.

Simptome

Pierderea memoriei este de cele mai multe ori prima manifestare a bolii Alzheimer. Multe
persoane in varsta se ingrijoreaza atunci cand apar pierderile de memorie. Anumite episoade de
pierdere a memoriei pe termen scurt la persoanele in varsta de 60-70 de ani este un lucru
obisnuit, dar numai unii dintre acestia cu pierderi usoare de memorie vor dezvolta boala
Alzheimer. In cazul in care apar pierderi de memorie este indicat consultul unui medic specialist.

Exemple de pierdere normala de memorie includ uitarea:

- unor parti din anumite experiente
- locului unde este parcata masina
- evenimentelor din trecutul indepartat
- numelui unei persoane, dar care revine in minte mai tarziu
- locului unde s-au pus anumite obiecte, de exemplu cheile de la masina

Exemple ale pierderii memoriei cauzata de boala Alzheimer includ uitarea :

- unei experiente in totalitate
- interpretarii ceasului sau condusul masinii
- evenimentelor recente, de genul uitarea faptului ca a lasat aragazul deschis
- unei persoane in totalitate

Boala Alzheimer se insoteste de asemenea, de modificari de comportament, de gandire sau

tulburari de personalitate. In fazele incipiente ale bolii persoana se poate comporta normal in
societate. Membrii familiei si prietenii apropiati observa primii manifestarile bolii. Semnele de
dementa ca dificultatile de gandire sau amintire a anumitor lucruri sau probleme in activitatile
cotidiene, trebuie sa indemne persoana spre consultul unui specialist.
Simptomele variaza pe masura ce boala progreseaza.

Asociatia pentru bolnavii cu Alzheimer a identificat 10 semne de avertizare pentru boala

Alzheimer. Acestea sunt:
- pierderi de memorie, ca uitarea informatiilor memorate recent, nume sau numere de telefon

Page 160
- dificultati in indeplinirea indatoririlor, ca prepararea unei mese
- tulburari de limbaj, uitarea unor cuvinte sau substituirea cuvintelor neobisnuite
- dezorientare temporo-spatiala, uitarea adresei
- tulburari de judecata, ca imbracarea cu haine nepotrivite pentru vremea respectiva
- probleme cu gandirea abstracta, ca imposibilitatea de interpretare a numerelor
- punerea anumitor obiecte in locuri neobisnuite, de exemplu fierul de calcat in frigider sau
ceasul in bolul de zahar
- tulburari ale dispozitiei, ca modificari rapide a le starii de spirit de la calm la plans si apoi la
furie aparent fara motiv
- modificari ale personalitatii, de la confuzie, suspiciune, teama la dependenta de un membru al
familiei
- lipsa initiativei manifestata prin somnolenta continua, vizionarea la televizor toata ziua si
refuzarea efectuarii activitatilor zilnice obisnuite.

Simptome ce pot fi prezente, dar nu sunt intotdeauna prezente:

- sustinerea cu fermitate a unor credinte false, cum ca cineva fura de la o persoana (deziluzii)
- senzatii ca aude sau vede lucruri care nu sunt reale (halucinatii)
- lipsa de interes pentru activitatile inconjuratoare sau separarea de prieteni si familie
- activitati repetate fara un scop anume, ca inchisul sau deschisul unei posete, impachetatul si
despachetatul hainelor, repetarea unor intrebari
- agresiune fizica sau verbala
- imposibilitatea de a controla anumite impulsuri, ce pot duce la actiuni nepotrivite
- boala Alzheimer de obicei nu afecteaza capacitatea motorie fina (de exemplu abilitatea de a
inchide si a deschide nasturii sau utilizarea ustensilelor) sau simtul tactil.

O persoana care are simptome motorii (slabiciune musculara la nivelul mainilor sau tremuraturi
ale mainilor) sau simptome senzoriale (senzatie de amorteala) probabil au alta afectiune decat
boala Alzheimer.
Boala Parkinson sau scleroza in placi se pot manifesta prin simptome motorii alaturi de dementa.

Alte boli cu simptome asemanatoare bolii Alzheimer sunt:

- alte tipuri de dementa, ca dementa provocata de infarcte multiple
- dementa insotita de malnutritie
- boli ale glandei tiroide, ca hipertiroidia sau hipotiroidia
- depresia
- tulburarile vizuale sau auditive.

Mecanism fiziopatologic

Page 161
Cercetatorii au descoperit cateva modificari ce au loc la nivelul creierului persoanelor cu
Alzheimer. Acestea includ :
- nivele scazute de acetilcolina in anumite zone cerebrale
- placi senile, ce sunt formate din aglomerari de celule nervoase anormale ce inconjoara depozite
de amiloid (proteine anormale) si noduri neurofibrilare, gramezi de material ce intrerup structura
normala a celulei nervoase. Placile senile si aceste noduri neurofibrilare se observa de obicei la
autopsie.

Aceste modificari de la nivelul creierului pot provoca pierderile de memorie si celelalte

simptome ale bolii Alzheimer. Nu se cunoaste cauza pentru care aceste modificari apar la unele
persoane si la altele nu apar.

Boala Alzheimer progreseaza in timp, dar rapiditatea cu care progreseaza depinde de la o

persoana la alta. Unele persoane pot avea manifestari minime pana in fazele tardive ale bolii.
Alte persoane pierd capacitatea de a efectua activitatile zilnice precoce in timpul bolii.
Simptomele se accentueaza progresiv. La inceput boala se manifesta prin pierderi minore ale
memoriei si progreseaza pana la probleme mentale si functionale severe si chiar moarte.
Simptomele sunt impartite de obicei ca cele care apar in faza initiala, de mijloc sau tardiva. Este
dificil de precizat cat dureaza fiecare faza.
O persoana traieste in medie 8-10 ani dupa aparitia simptomelor.

Faza initiala

De obicei in faza initiala pesoana cu Alzheimer:

- devine confuza asupra orientarii si se pierde cu usurinta
- pierde abilitatea de a initia anumite activitati
- evita situatiile noi si nefamiliare
- are reactii intarziate si capacitate de memorare incetinita
- vorbeste mai rar decat in trecut
- are dificultati in manevrarea banilor si platirea facturilor
- are tulburari de judecata si ia decizii gresite
- poate avea tulburari de dispozitie si devine deprimat, iritabil sau nelinistit.
Aceste simptome sunt mai evidente de cele mai multe ori atunci cand persoana respectiva se afla
intr-un loc sau o situatie noua, nefamiliara.

Faza intermediara

In faza intermediara a bolii Alzheimer bolnavul manifesta:

- probleme in recunoasterea familiei si prietenilor
- neliniste in special dupa-amiaza si seara
- probleme de citire, scriere si interpretarea numerelor

Page 162
- probleme de gandire si de logica
- imposibilitatea de a gasi anumite cuvinte sau inventeaza povesti pentru a substitui ceea ce a
uitat
- greutati in a se imbraca singur
- tulburari de dispozitie, se supara cu usurinta si devine ostil si nedispus la cooperare
- credinte false (deziluzii), suspiciuni (paranoia) si agitatie
- necesita ingrijire permanenta
- pierde orientarea temporala

Faza tardiva

In faza tardiva, avansata a bolii Alzheimer, pacientii:

- nu-si mai amintesc cum sa se spele, sa se imbrace, sa mearga la baie sau sa manance fara ajutor.
Aceste persoane pot fi nevoite sa stea in pat sau in scaunul cu rotile din cauza ca uita sa mearga
- pierd abilitatea de a mesteca sau inghitii
- au probleme cu mentinerea echilibrului sau cu mersul si din aceasta cauza cad frecvent
- devin extrem de confuze seara si au insomnii
- nu pot comunica prin cuvinte
- pierd controlul vezicii urinare sau controlul intestinal (incontinenta).
In timpul perioadei tardive a bolii Alzheimer, bolnavii devin mai predispusi la alte afectiuni. In
anumite cazuri pot aparea crize. Moartea apare ca o complicatie a pneumoniei datorita
imobilizarii la pat.

Consult de specialitate

Boala Alzheimer are tendinta de a evolua lent. In cazul in care simptome precum confuzia sau
alte modificari ale abilitatilor mentale se instaleaza brusc, in interval de zile sau ore, problema
poate fi delirium tremens, o boala ce necesita tratament de urgenta.

Este indicat consultul de urgenta cand:

- simptomele de genul scurtarea atentiei, tulburarile de memorie sau halucinatiile se instaleaza
destul de rapid, in interval de ore sau zile
- la un bonav cu Alzheimer apare o schimbare brusca de comportament sau simptomele se
inrautatesc brusc.

Se indica programarea pentru consult atunci cand:

- simptomele de genul scurtarea perioadei de atentie, tulburarile de memorie sau deziluziile se
instaleaza treptat in decurs de cateva saptamani sau luni
- pierderea memoriei sau alte simptome incep sa interfere cu munca sau viata sociala a persoanei
respective sau in cazul in care simptomele pot determina injurii ale persoanei respective.

Page 163
Medici specialisti recomandati

Medicul de medicina de familie

Medicul internist
Medicul de geriatrie
Medicul neurolog
Medicul psihiatru

Investigatii

Diagnosticul de boala Alzheimer se pune dupa eliminarea altor posibile boli. Medicul specialist
va cauta alte cauze de dementa, inainte de a pune diagnosticul de boala Alzheimer.
Este important sa se elimine diagnosticul de delirium atunci cand simptomele se instaleaza brusc,
deoarece delirium tremens este o afectiune ce necesita terapie de urgenta.
Simptomele de genul confuziei si pierderilor de memorie pot sa apara si in sindroamele
depresive. Depresia este relativ frecventa printre persoanele in varsta, dar este destul de greu de
recunoscut. Aceasta poate fi tratata cu succes medicamentos si prin terapie psihologica.
Boala Alzheimer este diagnosticata in urma istoricului medical si examenului fizic. Aditional se
fac examinari ale statusului mental si evaluarea starii de sanatate mentala. Aceste examinari
presupun actiuni simple pentru verificarea orientarii. De obicei este indicat ca in timpul
examinarii sa fie prezent si un membru al familiei sau o persoana apropiata pacientului. Membrul
familiei poate da detalii asupra vietii de zi cu zi a pacientului, memoria acestuia si modificarile
de personalitate.
Investigatii, ca tomografia computerizata (CT) sau rezonanta magnetica nucleara (RMN) sunt
folosite pentru vizualizarea modificarilor de la nivelul creierului, ce pot fi legate de memorie si
de instalarea bolii Alzheimer. Alte doua investigatii imagistice, tomografia cu emisie de pozitroni
(PET) si tomografia cu emisie de foton (SPECT) sunt utile in anumite cazuri, dar nu sunt
efectuate de rutina.

Teste de laborator

La un numar mic de pacienti dementa are alte cauze decat boala Alzeimer. Teste de laborator pot
fi efectuate pentru a exclude alte cauze posibile pentru simptomele pacientului. Simptome
asemanatoare cu cele din boala Alzheimer pot sa apara in boli insotite de dezechilibru mineral,
boli hepatice, nivele anormale ale hormonilor tiroidieni, probleme de nutritie ca deficitele de
folati si vitamina B12. Tratarea acestor boli poate produce o incetinire sau o reversibilitate a
declinului mental.
Analizele de sange utile pentru a diagnostica aceste afectiuni sunt:
- hemoleucograma, care evidentiaza numarul si tipul celulelor din sange si ajuta la punerea
diagnosticului
- teste functionale hepatice (ALT, AST, fosfataza alcalina, bilirubina) ce diagnosticheaza
afectiunile hepatice

Page 164
- dozarea acidului folic (folatilor). Acidul folic este necesar in producerea atat a celulelor rosii cat
si a celulelor albe din sange
- concentratia vitaminei B12 in sange. Vitamina B12 este utila in productia celulelor rosii din
sange si in mentinerea sanatatii sistemului nervos
- dozarea electrolitilor si nivelul glicemiei (sodiu, potasiu, creatinina, glucoza, calciul).
Electrolitii sunt utili in mentinerea balantei fluidelor in organism la un nivel optim si mentinerea
functiilor normale (de exemplu ritmul cardiac, contractiile musculare si functionarea neuronilor)
- teste functionale tiroidiene. Nivele anormale ale hormonilor tiroidieni sunt o cauza comuna de
simptome ca pierderea memoriei, confuzie, letargie si alte simptome de dementa la persoanele in
varsta. Terapia medicamentoasa amelioreaza simptomele la persoanele cu tulburari ale functiei
tiroidiene
- screeningul pentru sifilis. Dementa apare in ultima faza a sifilisului (sifilisul tertiar). In cazul in
care persoana a avut sifilis cu mult timp in urma si acesta nu a fost tratat corespunzator, boala
poate progresa pana la afectarea comportamentala si pot aparea tulburari ale inteligentei. Desi
sifilisul este o boala din ce in ce mai rara, se fac teste pentru determinarea lui, deoarece aceasta
este o boala curabila
- testul de detectare al virusului imunodeficientei umane (HIV). SIDA netratata poate cauza
simptome ca tulburari de personalitate sau probleme de concentrare
Investigatii imagistice ca tomografia computerizata sau rezonanta magnetica nucleara sunt
efectuate pentru a exclude alte cauze atunci cand diagnosticul este nesigur.
Se poate efectua o electroencefalograma (EEG) pentru a monitoriza activitatea electrica a
creierului in cazul in care in istoricul pacientului sunt fenomene convulsivante.
In unele cazuri se efectueaza autopsia cu examinarea creierului pentru a evidentia modificarile
produse la acest nivel ce pot indica boala Alzheimer. Desi autopsia este singurul mod de a pune
cu certitudine diagnosticul de boala Alzheimer, in fazele initiale ale bolii modificarile pot sa nu
fie extrem de clare pentru a pune diagnosticul. Autopsia este rar necesara, dar poate fi facuta
atunci cand familia doreste sa stie cu siguranta daca a fost sau nu Alzheimer.

Depistare precoce

In acest moment nu exista screening pentru Alzheimer. Este dificil de diagnosticat aceasta boala
in stadiile initiale. Totusi simptomele de declin mental nu trebuiesc ignorate si puse pe seama
imbatranirii. Testele genetice pentru detectarea genei pentru apolipoproteina E-4 pot deveni utile
pe masura ce se vor cunoaste mai multe lucruri despre cauzele genetice ale afectiunii. Aceste
teste nu sunt folosite la nivel larg in acest moment.

Tratament

Desi nu exista un tratament care sa vindece boala Alzheimer, exista multe mijloace de a mentine
calitatea vietii bolnavului si a mentine starea de activitate a persoanei.

Page 165
Tratament initial

In prima faza, imediat dupa diagnosticarea bolii Alzheimer se administreaza inhibitori de

colinesteraza. Aceste substante, printre care hidroclorhidrat de donazepil, galantamina si
rivastigmina, pot imbunatati temporar memoria si gandirea afectate de boala. Efectele acestor
medicamente nu sunt spectaculoase si pot sa nu imbunatateasca simptomele la unii pacienti. Desi
inhibitorii de colinesteraza scad intensitatea simptomelor, ei nu incetinesc progresia bolii. Cu
toate acestea expertii recomanda inhibitorii de colinesteraza ca prima linie in tratament.
Un alt medicament, numit memantin, poate fi folosit singur sau in asociere cu inhibitorii de
colinesteraza pentru tratarea simptomelor moderate sau severe de confuzie sau pierdere a
memoriei provocate de boala Alzheimer. Memantinul actioneaza altfel decat inhibitorii de
colinesteraza, dar nici acest produs nu incetineste progresia bolii.

Alt aspect important al terapiei initiale reprezinta detectarea si tratarea altor probleme medicale
asociate bolii Alzheimer. De exemplu, depresia apare la aproximativ 50% din pacientii cu
Alzheimer, in special in primele faze ale bolii atunci cand acestia sunt constienti de diagnostic si
de prognosticul prost. Depistarea si tratarea acestor conditii asociate ca depresia poate minimiza
infirmitatea si maximiza abilitatile restante ale pacientului.

In faza tratamentului initial trebuie clarificate anumite aspecte alaturi de familie:

- ingrijirea de care are nevoie pacientul
- persoana sau persoanele care-l vor avea in grija si supraveghere pe pacient pe masura ce boala
va avansa
- aspectele bolii pe masura ce aceasta va avansa
- planning-ul pentru terapia si ingrijirea bonavului.

Educarea familiei sau a persoanelor care au in grija un bolnav cu Alzheimer este esentiala pentru
oferirea ingrijirii optime. Ingrijitorii trebuiesc educati cu privire la problemele ce pot aparea si la
evolutia bolii.

Tratament de intretinere

Terapia cu inhibitorii de colinesteraza se continua pana cand nu mai este eficienta. Aceste
medicamente sunt eficiente timp mai indelungat la unele persoane decat la altele. Inhibitorii de
colinesteraza sunt intrerupti in momentul in care pacientul nu tolereaza efectele adverse ale
acestor medicamente.
Examinarea fizica periodica de catre un medic specialist evalueaza raspunsul pacientului la
terapie, detecteaza problemele nou aparute, monitorizeaza simptomele si ofera educatie continua
familiei sau persoanelor care se ocupa de ingrijirea bolnavului. Pe masura ce boala progreseaza
se revizuieste tratamentul si se analizeaza tulburarile de comportament sau alte probleme
aparute. Ghidurile medicale indica consultul la 6 luni sau mai putin in cazul in care apar

Page 166
probleme.

Este importanta examinarea pentru detectarea altor boli.

Tulburarile de vedere si de auz, artrita, afectiuni ale glandei tiroide, bolile renale sunt probleme
frecvent aparute la persoanele in varsta si pot agrava simptomele date de boala Alzheimer. Artrita
face dificila deplasarea fara ajutor; tulburarile de vedere sau de auz pot determina agitatie,
anxietate sau imposibilitate de comunicare. Tratarea acestor afectiuni creste calitatea vietii
bolnavului si usureaza sarcina ingrijitorului.

Majoritatea pacientilor cu Alzheimer pot fi ingrijiti la domiciliu de un membru al familiei sau un

prieten, cel putin pana cand boala devine severa. Terapia de intretinere se bazeaza pe
maximizarea abilitatilor persoanei pe masura ce acestea se modifica si pe rezolvarea problemelor
pe masura ce acestea apar. Sarcinile ingrijitorilor variaza de la mentinerea unui mediu
inconjurator sigur si imbracarea bolnavului in fiecare zi pana la gasirea unor solutii de a rezolva
sau minimiza tulburarile de comportament, ca tulburarile deviante si de somn. Nu exista o terapie
singulara care sa fie utila la toti bolnavii. Succesul ingrijirii depinde si de implicarea persoanei ce
se ocupa de ingrijire in luarea de decizii cu privire la tratament. Aceste decizii il vor afecta atat
pe bolnav cat si pe ingrijitor.

Tratament instadiile avansate

Pe masura ce boala avanseaza, asigurarea ingrijirii devine din ce in ce mai dificila. Asigurarea
ingrijirii unei persoane cu Alzheimer este un lucru dificil, indiferent de pregatire sau de
devotament fata de persoana bolnava. Internarea bolnavului intr-o institutie poate fi o decizie
foarte dificil de luat, dar in unele cazuri institutiile specializate in tratarea acestor bolnavi pot fi
cea mai buna solutie.

Tratament instadiile terminale

Deoarece boala Alzheimer evolueaza si simptomele se inrautatesc in timp unele persoane aleg sa
discute anumite probleme legate de ingrijirea pe care o vor si de problemele legale ce o sa apara.
Aceste persoane aleg sa-si scrie sau sa spuna dorintele atata timp cat inca sunt in deplinatatea
facultatilor mintale. Unii bolnavi doresc sa incerce toate terapiile ce prelungesc viata, pe cand
altii prefera masurile care mentin confortul fara a prelungi viata.

Tratament ambulator (la domiciliu)

Majoritatea persoanelor in momentul diagnosticarii bolii Alzheimer trec prin stari de furie,
spaima, depresie, anxietate si ingrijorare in legatura cu viitorul.
Desi boala evolueaza de-alungul timpului, anumite persoane sunt capabile sa-si continue
activitatile obisnuite timp de mai multi ani, chiar daca la un nivel redus.

Page 167
Probleme frecvente cu care se confrunta persoanele cu Alzheimer si familia acestora sunt:
- daca sa mai conduca masina sau nu. Persoanele in fazele precoce de boala trebuiesc investigate
periodic pentru a se stabili daca pot sau nu sa conduca in siguranta. Membrii familiei pot detecta
modificari in comportamentul la volan prin simpla calatorie in masina
- masurile legale si financiare ce trebuiesc luate. In perioada urmatoare diagnosticarii bolii este
indicata scrierea unui testament si desemnarea unui avocat.

Aceste masuri sunt dovada ca dorintele privind terapia sunt documentate.

In fazele initiale ale dementei sunt utile urmatoarele sfaturi:
- realizarea sarcinilor in concordanta cu abilitatile. Efectuarea anumitor activitati poate dura mai
mult timp decat in trecut dar daca persoana este hotarata sa faca acea activitate este indicat sa
continue. Se recomnada anumite schimbari. De exemplu, in cazul in care gatitul devine o
problema, se recomanda alte activitati care sunt realizabile, ca ajutorul la cumparaturi,
planificarea sau asezarea mesei sau realizarea de retete mai usoare
- modificarea caminului in asa fel incat acesta sa fie un loc sigur. De exemplu stabilizarea
covoarelor cu ajutorul unor cuie, punerea de suprafete nederapante in cada, asigurarea aragazului
cu stingator automat pentru flacara, in cazul in care exista probleme de memorie. Evaluarea
riscului de ranire in cazul in care se continua gatitul
- asigurarea unei alimentatii sanatoase. Este important ca dieta zilnica a persoanei cu Alzheimer
sa contina fructe, legume si cereale. In cazul in care greutatea este mica si nu se reuseste
cresterea ei se indica suplimentele nutritive. Unele persoane cu dementa au tulburari de somn.
Este indicat sa se evite somnul din timpul zilei si sa se faca exercitii fizice ziua, iar inainte de
culcare sa se bea un pahar cu lapte cald sau ceai fara cafeina
- programarea activitatilor in momentele din zi in care capacitatile intelectuale sunt maxime.
Poate fi indicata creerea unei rutine care sa nu varieze mult de la o zi la alta. Persoana poate fi
mai putin frustrata daca activitatile se efectueza dupa un anumit orar sau program zilnic
- rezolvarea problemelor de memorie in mod creativ. Utilizarea de liste, etichete sau alte
modalitati care sa ajute la amintirea anumitor lucruri. Notarea activitatilor zilnice pe un calendar
sau o agenda si pozitionarea acesteia intr-un loc vizibil
- inainte de a merge intr-un loc este indicat sa se noteze pe un biletel locul unde se intentioneaza
sa se mearga, adresa si modul de intoarcere acasa, chiar daca au mai fost efectuate de mai multe
ori in trecut aceste activitati. Este indicat ca iesirile sa se faca sub insotire daca este posibil
- pastrarea activitatii, mentinerea unei vieti active si implicarea in mai multe lucruri incetineste
deteriorarea abilitatilor mentale.

Informatii pentru persoanele care ingrijesc bolnavii cu Alzheimer

Majoritatea pacientilor cu Alzheimer sunt ingrijiti la domiciliu de membrii familiei sau de

prieteni. Ingrijirea unei persoane cu Alzheimer poate fi un lucru epuizant atat din punct de vedere
fizic cat si emotional, dar exista modalitati de a face mai usoara aceasta perioada de ingrijire.

Page 168
Una dintre cheile catre succes este reprezentata de educarea ingrijitorului. Pot fi luate masuri
pentru a maximiza abilitatile restante ale bolnavului, pentru a stapani problemele ce apar pe
parcurs si a imbunatati calitatea vietii bolnavului cat si a ingrijitorului. Trebuie retinut ca
ingrijirea unei persoane poate fi o experienta pozitiva atat pentru ingrijitor cat si pentru bolnav.

In cazul ingrijirii unui bolnav cu Alzheimer, scopul este de a mentine sanatatea si siguranta
pacientului. Un mediu sigur, alimentatie corespunzatoare, somn regulat, igiena corespunzatoare
si rezolvarea promta a altor afectiuni medicale sunt importante pentru binele general al
pacientului.
Realizarea unui mediu inconjurator sigur, prin ordonarea camerelor, utilizarea de incuietori la usi
si la dulapuri.
Mentinerea unei nutritii corespunzatoare se realizeaza prin transformarea mesei intr-o experienta
pozitiva. Poate fi necesar sa se serveasca alimente ce pot fi mancate cu mana, ce pot fi mai usor
manevrate de persoana cu Alzheimer. Se indica acompanierea pe tot parcursul mesei si limitarea
posibilitatilor alimentare pentru a scadea confuzia.

Tulburarile de somn se rezolva prin descurajarea somnului in timpul zilei si administrarea unui
pahar de lapte cald inainte de culcare.
Incontinenta vezicala cat si cea fecala se rezolva prin incurajarea mersului la toaleta de mai
multe ori in timpul zilei si restrictia lichidelor inainte de culcare.

Rezolvarea problemelor comportamentale si de pierdere a abilitatilor mentale reprezinta cea mai

mare provocare pentru persoanele ce ingrijesc un bolnav cu Alzheimer. Strategiile pentru
abordarea acestor probleme nu duc la eliminarea lor, dar le fac mai usor de acceptat.
Maximizarea abilitatilor restante. Persoana bolnava trebuie lasata sa ia decizii atata timp cat inca
mai poate face acest lucru.
Persoana trebuie ajutata sa se descurce mai usor in mediul inconjurator. Se pun etichete pe
obiectele inconjuratoere si se inconjoara pacientul cu obiecte familiare de genul fotografiilor.

Intelegerea modificarilor comportamnetale. Tulburarile comportamentale pot aparea la pacientii

cu Alzheimer. Trebuie reamintit trecutul persoanei si trebuie interpretat daca nu cumva acele
manifestari reprezinta modalitatea persoanei de a continua activitatile sau obiceiurile din trecut.
Abordarea agitatiei. Trebuie indepartate elementele distractive si trebuie mentinut un ton scazut
in discutiile cu bolnavul.
Abordarea simptomelor de agitatie si dezorientare aparute seara se realizeaza prin aprinderea
luminilor in casa si prin impunerea unei activitati pe care bolnavul sa-si focalizeze energia.

Realizarea unei bune comunicari. De exemplu nu trebuiesc avute discutii in contradictoriu cu

bolnavul. Trebuie oferite asigurari si trebuie canalizata atentia acestuia asupra altor activitati. Se
inidica folosirea de cuvinte si propozitii simple, usoare si familiale.
Este de asemenea foarte important ca sanatatea si abilitatile persoanei ce se ocupa de ingrijire sa

Page 169
fie pe primul loc. Exista anumite organizatii care ofera suport persoanelor ce se ocupa de
ingrijirea bolnavilor cu Alzheimer.

Plasarea in camine

Ingrijirea la domiciliu a persoanelor cu Alzheimer nu este totdeauna posibila. Chiar si in cazul in

care aceasta ingrijire este posibila in fazele initiale, pe masura ce boala progreseaza, devine
dificil de realizat ingrijirea la domiciliu pe masura ce se dezvolta noi tulburari de comportament
sau apar alte probleme de sanatate ce nu pot fi rezolvate acasa. De asemenea, persoana ce se
ocupa de ingrijire poate dezvolta probleme de sanatate sau ingrijirea bolnavului poate deveni
extrem de dificila.
Exista institutii ce pot fi luate in calcul la un anumit moment, deoarece bolnavii cu Alzheimer
vor avea nevoie de ingrijire permanenta 24 de ore in fazele avansate. Luarea unei decizii cu
privire la internarea intr-un camin sau institutie de ingrijire poate fi foarte greu de luat.

Tratament medicamentos

In prima faza, imediat dupa diagnosticarea bolii Alzheimer se administreaza inhibitori de

colinesteraza. Aceste substante, printre care hidroclorhidrat de donazepil, galantamina si
rivastigmina, pot imbunatati temporar memoria si gandirea afectate de boala. Efectele acestor
medicamente nu sunt spectaculoase si pot sa nu imbunatateasca simptomele la unii pacienti. Desi
inhibitorii de colinesteraza scad intensitatea simptomelor, ei nu incetinesc progresia bolii. Cu
toate acestea expertii recomanda inhibitorii de colinesteraza ca prima linie in tratament.
Un alt medicament, numit memantin, poate fi folosit sigur sau in asociere cu inhibitorii de
colinesteraza pentru tratarea simptomelor moderate sau severe de confuzie sau pierdere a
memoriei provocate de boala Alzheimer. Memantinul actioneaza altfel decat inhibitorii de
colinesteraza, dar nici acest produs nu incetineste progresia bolii.
Decizia principala in cazul terapiei medicamentoase nu este dacat sa foloseasca sau nu anumite
medicamente pentru tratarea tulburarilor functiilor mentale, ci momentul in care tratamentul
trebuie inceput si mai tarziu momentul in care acesta trabuie incetat. Medicatia trebuia inceputa
din momentul diagnosticarii bolii. Cu toate astea, simptomele pacientului pot sa nu se amelioreze
prin medicatie, deoarece aceste terapii nu functioneaza la toate persoanele. In cazul in care
medicamentele sunt eficiente se va continua administrarea lor pana in momenul in care efectele
adverse sunt mai puternice decat beneficiile sau in momentul in care aceste medicamente nu mai
au nici un efect.

Vitamina E este un antioxidant ce ajuta la protectia nervilor impotriva deteriorarii si

imbunatateste functionarea celulelor nervoase. Studii recente au sugerat ca vitamina E poate
intarzia pierderea abilitatilor de a realiza activitati zilnice de genul imbracatului sau spalatului,
dar nu imbunatateste memoria bolnavilor cu Alzheimer. In cazul in care administrarea se face in
doze recomandate acest tratament este sigur, putin costisitor si eficient la unele persoane.

Page 170
Un alt medicament, numit selegilina a fost folosit in tratamentul problemelor de gandire si de
memorie din cadrul bolii Alzheimer. Acest medicament este folosit frecvent in tratamentul bolii
Parkinson si nu este la fel de eficient in tratamentul bolii Alzheimer ca alte medicamente.

Tratamentul tulburarilor de comportament

In unele cazuri, anumite terapii medicamentoase pot rezolva tulburarile de comportament sau
simptomele ce cauzeaza disconfortul pacientului cu Alzheimer sau al ingrijitorului. Aceste
medicamente se folosesc de obicei atunci cand alte mijloace au dat gres. De exemplu in cazul
insomniilor aparute chiar si dupa exercitii fizice si evitarea somnului din timpul zilei, poate fi
necesar tratamentul medicamentos.

In cazul tulburarilor de comportament, dupa epuizarea altor mijloace se indica administarea de

tranchilizante. Aceste medicamente sunt indicate atunci cand:
- un anumit comportament este daunator bolnavului sau persoanelor din jurul acestuia
- eforturile prin care se abordeaza tulburarile de comportament, de genul schimbarilor de mediu
sau asigurarea unei rutine au esuat
- comportamentul este intolerabil pentru persoana care-l ingrijeste pe bolnav
- bolnavul are dificultati in a face diferenta intre real si ireal (psihoza). Psihoza cauzeaza credinte
false (deziluzii) sau halucinatii.

Tratamentul dementei

Depresia apare la aproximativ 50% dintre bolnavii cu boala Alzheimer.

Este in general comuna in fazele initiale ale bolii. Antidepresivele diminua simptomele depresiei
si imbunatatesc calitatea vietii, dar nu incetinesc progresia bolii Alzheimer.

Tratamentul altor cauze de dementa

Anumite afectiuni de genul hipertensiunii arteriale (ce determina dementa vasculara),

afectiunilor tiroidiene sau boala Parkinson, contribuie la dementa persoanelor in varsta cu
Alzheimer. Unele dintre aceste afectiuni raspund la tratament medicamentos.
Inhibitorii de colinesteraza pentru tratamentul declinului mental din boala Alzheimer.
Memantin, un medicament nou introdus in tratamentul bolii Alzheimer, pentru tratarea
pierderilor de memorie si confuziei moderate sau severe.
Tranchilizante pentru tratarea anxietatii, agitatiei sau comportamentului ostil, tulburarilor de
somn, deziluziilor, paranoiei si halucinatiilor.
Selegilina utilizata in tratarea tulburarilor de memorie si de gandire.

Tratament chirurgical

Page 171
Nu exista in mometul de fata tratament chirurgical pentru boala Alzheimer.

Terapii alternative

Tratamentul cu anumite plante, de genul ginkgo-biloba sunt considerate experimetale.

Alte terapii de genul terapiei cu lumina, aromoterapia si exercitii fizice, pot ajuta la diminuarea
tulburarilor comportamentale de genul agitatiei, dar trebuiesc efectuate numai sub supraveghere.

Aromoterapia. Un studiu efectuat pe un numar redus de pacienti a demonstrat ca aceasta terapie,

atunci cand este folosita sub forma unui lotiuni cu uleiuri esentiale, poate fi utila in reducerea
agitatiei la persoanele cu dementa severa. Totusi pentru a i se dovedi eficacitatea sunt necesare
mai multe studii.
Terapia cu lumina. Acest tratament este folosit deseori pentru tratarea depresiei. Poate fi util in
tratarea depresiei, agitatiei sau insomniilor asociate cu boala Alzheimer. Persoanele sunt expuse
fie la lumina naturala fie la lumina artificiala timp de cateva ore in fiecare dimineata sau seara
pentru diminuarea depresiei.
Exercitiile fizice usoare de genul, mersul pe jos sau innotatul pot de asemenea diminua
simptomele de depresie cauzate de boala Alzheimer.
O alta posibilitate de a reduce agitatia este ascultarea unei muzici relaxante in timpul mesei sau a
baii.

De retinut!

Terapiile alternative pentru boala Alzheimer, de exemplu administrarea de ginkgo biloba necesita
cercetari suplimentare. Eficacitatea acestor terapii si efectele adverse ale lor nu sunt cunoscute in
totalitate. Este necesar consultul medicului inainte de a incepe o astfel de terapie.

Profilaxie

Pana in acest moment nu se cunosc mijloace de prevenire a bolii Alzheimer.

Desi nici o substanta nu a fost dovedita ca previne boala Alzheimer, cercetatorii studiaza
posibilitatile ca anumite substante sa reduca riscul de dezvoltare a bolii sau sa intarzie instalarea
ei. Aceste substante sunt:
- vitamina E si alti antioxidanti in cantitati moderate
- in cazul in care se diagnosticheaza nivele crescute de homocisteina se indica cresterea aportului
de acid folic si vitamina B6 si B12
- antiinflamatorii nesteroidiene, ca indometacinul, ibuprofenul, naproxenul sau aspirina in doze
zilnice
- statinele, medicamente folosite in mod obisnuit pentru scaderea colesterolului seric.

Exista putine dovezi asupra faptului ca mentinerea unei activitati intelectuale continue ar

Page 172
diminua riscul de dezvoltare al bolii Alzheimer. Anumite activitati ca cititul cu regularitate al
ziarului, cartilor, revistelor, jucatul de carti sau alte jocuri, rezolvarea rebusurilor, vizitele la
muzeu sau chiar privitul activ la televizor sau ascultatul la radio pot ajuta la evitarea dezvoltarii
simptomelor bolii Alzheimer. Desi aceasta teorie de "foloseste sau pierzi" nu este dovedit ca ar fi
eficienta, dar nu exista dovezi ca aceste activitati de folosire a intelectului ar fi daunatoare.

Pe masura ce se descopera cauzele bolii Alzheimer se vor descoperi si mijloace de prevenire a ei.
Medicamentele ce sunt in momentul de fata in studii folosite pentru prevenirea formarii placilor
de amiloid si a formatiunilor neurofibrilare, pot fi folosite in viitor la persoanele cu risc de
Alzheimer.
Se fac cercetari cu privire la crearea unui vaccin pentru Alzheimer.

Generalitati

Vederea normala se dezvolta odata cu utilizarea obisnuita, in egala masura pentru ambii ochi.
Ambliopia, numita si "ochiul lenes", debuteaza de obicei cand un ochi nu este folosit suficient
pentru ca sistemul vizual din creier sa se dezvolte corespunzator. Creierul ignora (neutralizeaza)
imaginile de la nivelul ochiului strabic si foloseste numai cele formate in ochiul sanatos, ceea ce
determina o vedere nesatisfacatoare. Ambliopia de obicei afecteaza numai un ochi, dar poate
aparea si la ambii ochi. Copiii pot dezvolta ambliopie de la nastere pana in jurul varstei de 7 ani.
Un copil cu ambliopie poate sa nu realizeze ca foloseste un singur ochi. Ignorarea imaginii din
ochiul afectat este o reactie inconstienta pe care copilul nu o
poate controla.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptome

4. Investigatii

5. Diagnostic

6. Tratament

Cauze

Page 173
Orice afectiune care indeparteaza ochii copilului de la formarea unei imagini clare, focalizate,
sau disturba utilizarea normala a unuia sau a ambilor ochi poate produce ambliopie.
In majoritatea cazurilor ambliopia poate aparea la ochii care privesc spre doua puncte diferite din
spatiu in acelasi timp, proiectand la nivel cerebral doua imagini diferite. Aceasta afectiune este
denumita strabism. La copiii mici cu strabism creierul invata sa evite confuzia a doua imagini,
neutralizand (ignorand) imaginea receptionata de la un ochi.
Ambliopia poate aparea si in cazul in care copilul este mai miop sau hipermetrop la un ochi decat
la celalalt. Daca vederea la un ochi este mai clara decat la celalalt, creierul invata sa ignore
imaginea incetosata formata de ochiul bolnav.
Afectiuni care impiedica lumina sa patrunda in globul ocular timp indelungat pot cauza
ambliopie. O afectare a cristalinului (ca si cataracta) sau a stratului transparent din partea
anterioara a globului ocular (cornee) poate determina ambliopia. Ambliopia produsa de aceste
afectiuni este rara, dar grava. Fara tratament precoce la ochiul afectat este posibil ca vederea
normala sa nu mai poata fi restabilita niciodata.

Simptome

Unii copii cu ambliopie pot avea un ochi deviat sau care nu se misca in acelasi timp cu celalalt
ochi. Acesta este numit uneori "ochi lenes". La majoritatea copiilor ambliopia este greu de
depistat.
Semnele care pot indica ambliopia sau o afectiune care creste riscul pentru ambliopie sunt:
- ochii nu se misca simultan in aceiasi directie
- ochii nu fixeaza acelasi punct
- plans sau durere cand un ochi este acoperit
- miscari de ridicare si coborare sau de lateralitate a capului, pentru a privi ceva
- o leziune opaca la nivelul corneei (stratul transparent din partea anterioara a globului ocular,
precum cataracta)
- o pleoapa care cade si acopera ochiul aproape in totalitate (ptoza).
Parintii pot sa nu observe daca copilul prezinta tulburari de vedere. Deseori pot sa nu apara
semne ingrijoratoare si copiii sa nu se planga de o vedere slaba. Este recomandat consultul
oftamologic al copiilor inainte de inceperea scolii.

Investigatii

Un medic poate diagnostica ambliopia dupa depistarea acuitatii vizuale diminuate la un ochi, in
timpul examinarii si dupa excluderea altor cauze de vedere slaba. Investigatiile care deceleaza
ochii neconvergenti (strabismul), diferenta de dioptrii intre ochi sau orice alta afectiune care
produce ambliopie pot ajuta in diagnosticare.
Inainte ca medicul sa examineze vederea copilului este necesara anamneza, care cuprinde
intrebari despre:
- simptomele copilului
- istoricul familial al tulburarilor de vedere (mai multe persoane din familie care au prezentat

Page 174
afectarea vederii)
- alti posibili factori de risc, ca de exemplu greutatea mica la nastere sau nasterea prematura
- daca invatatorii au observat ca acel copil are probleme in a vedea tabla sau are dificultati la
citit.
Medicul verifica mai intai ochii copilului, pentru a aprecia daca privesc amandoi in aceiasi
directie, in acelasi timp. Un copil cu ambliopie poate avea un ochi care deviaza sau ramane
defazat in urma miscarii celuilalt ochi.

In cazul copiilor in varsta de si peste 2 ani, medicul cere copilului sa identifice sau sa fixeze
imagini sau litere de pe perete sau dintr-o culegere cu diagrame. Aceste teste apreciaza cat de
bine vede copilul contururile si detaliile de aproape si de departe. Astfel se poate demonstra ca
are diferenta dioptrica intre ochi (anizometropie).
Alte investigatii, cuprinzand si dilatarea pupilelor oculare, pot fi utilizate pentru a determina daca
este necesara folosirea de lentile pentru corectarea vederii si pentru a verifica structura si
functionarea globului ocular. Medicul poate executa diferite teste pentru a depista cataracta sau
strabismul, ambele afectiuni crescand riscul pentru ambliopie.
Screeningul tulburarilor de vedere poate fi realizat de catre: medicul de familie, pediatru, asistent
medical sau infirmiera. Daca este depistata vreo afectiune, copilul va fi indrumat catre un
oftalmolog sau optometrist pentru o examinare completa a acuitatii vizuale.
Medicii pot intampina dificultati in realizarea screeningului vederii la unii copii mici. In aceste
cazuri, o metoda denumita fotoscreening poate fi folosita. Fotoscreeningul foloseste o camera
speciala sau un sistem video pentru a obtine imaginile formate si reflectate de la nivelul ochiului,
necesitand o cooperare minima cu copilul. Cu toate ca fotoscreeningul nu inlocuieste o
investigatie uzuala a vederii, poate obtine date despre afectiunile care ameninta vederea.

Diagnostic

Este recomandat screeningul pentru depistarea ambliopiei, strabismului si afectarea acuiatii

vizuale la copiii mai mici de 5 ani. Totusi, nu trebuie adoptata o atitudine expectativa daca sunt
observate semne posibile de ambliopie la copiii mai mici. Nici un copil nu este prea mic ca sa fie
examinat de catre un oftalmolog si examinarea poate fi efectuata oricand apar suspiciuni in
legatura cu sanatatea ochilor copilului.
Societatea Americana de Oftalmologie recomanda ca toti copiii sa fie examinatii de la varsta de 6
luni de catre un pediatru, medic de familie sau oftalmolog. Nou-nascutii si copiii trebuie
investigati pentru afectiuni oftalmologice ca si cataracta, care impiedica lumina sa patrunda in
ochi si produce ambliopia. Ambliopia din aceste cauze este rara, dar grava. Fara tratament
precoce, copilul poate sa nu dezvolte vedere normala la ochiul afectat.

Tratament

Tratament - Generalitati

Page 175
Tratamentul ambliopiei este instituit cat de curand este posibil dupa diagnostic. Tratamentul
precoce de obicei poate compensa afectiunea si trebuie inceput inainte ca vederea copilului sa fie
complet dezvoltata (inainte de varsta de 9 sau 10 ani). Cu cat copilul este mai mic cand i se
instituie tratamentul, cu atat mai bune sunt sansele pentru dezvoltarea unei vederi normale.
Ambliopia este greu de corectat dupa varsta de 9 ani. Cu toate acestea, studiile recente sustin ca
tratamentul in jurul acestei varste poate inca sa corecteze ambliopia.
Ambliopia este tratata in mod obisnuit de catre un oftalmolog.
Pentru a avea succes, tratamentul trebuie sa se adresesze atat ambliopiei cat si cauzelor
fundamentale. Corectia optica sau cu lentile de contact amelioreaza unele afectiuni, ca si
diferenta dioptrica (anizometropia). Alte boli, ca si cataracta si anumite forme de strabism
necesita interventie chirurgicala.
Un copil nascut cu cataracta sau alte boli care impiedica lumina sa patrunda in ochi, are nevoie
urgenta de tratament deoarece ambliopia poate deveni permanenta in cateva luni. Ambliopia care
este rezultatul nealinierii ochilor (strabism) sau vederii inegale (anizometropie) se dezvolta mai
lent.
Tratamentul corecteaza ambliopia antrenand creierul sa foloseasca semnalele de la ochiul cu
vedere slaba, cladind o conexiune mai puternica intre creier si ochiul afectat si permitand vederii
sa se dezvolte normal in acel ochi.
Exista cateva metode de a constrange ochiul strabic sa devina mai puternic. Aceste metode
includ purtarea unui plasture pe ochi sau lentile de contact inchise la culoare (ocluzie) si
folosirea de picaturi pentru ochi sau de ochelari (relaxare).

Ocluzia

Acoperind ochiul mai puternic, creierul este fortat sa foloseasca si sa dezvolte o mai buna vedere
in ochiul slab.
Purtarea de plasture pe ochi.
Acoperirea ochiului sanatos cu un plasture adeziv sau cu un plasture de culoare inchisa dintr-o
banda elastica, este cea mai obisnuita metoda de tratament. In cazul in care copilul poarta
ochelari, medicul poate pune un plasture pe una dintre lentile. Copilul trebuie sa poarte plasturele
tot timpul sau doar in timpul zilei de-a lungul a catorva saptamani sau luni. Cazurile grave pot sa
dureze mai mult. Un studiu recent arata ca, purtarea unui plasture in timpul activitatilor ce
solicita vederea de aproape, timp de 2 ore zilnic, este similara cu purtarea unui plasture 6 ore
zilnic.
Purtarea de lentile de contact opace.
Ambliopia poate fi tratata si prin plasarea unei lentile de contact intunecate in ochiul normal.
Aceasta poate fi utila cand copilul refuza sa poarte un plasture sau se uita peste plasture sau
ochelari. Este necesara invatarea scoaterii si reinsertiei lentilelor de contact.

Relaxarea

Page 176
Acest tratament estompeaza sau intuneca vederea la nivelul ochiului dominant al copilului, mai
degraba decat s-o impiedice complet. Aceasta determina creierul sa se bazeze pe ochiul cu
vederea slabita. Relaxarea este mai putin folosita decat ocluzia. Este benefica pentru cazurile
usoare de ambliopie; in cazurile grave, este dificil de estompat si intunecat vederea la ochiul
indemn suficient, astfel incat creierul sa prefere utilizarea ochiului afectat.
Solutiile oftalmice (picaturile pentru ochi)
Cea mai folosita metoda de tratament a relaxarii este reprezentata de utilizarea solutiilor
oftalmice pentru a estompa vederea la ochiul sanatos si pentru a forta creierul sa foloseasca
ochiul strabic.
Ochelarii de vedere
Ochelarii cu lentila opaca in dreptul ochiului sanatos obliga creierul sa foloseasca ochiul slabit.
Medicul va stabili anumite pauze in timpul tratamentului pentru a permite copilului sa-si
foloseasca ochiul sanatos si pentru a-l feri de lezare sau slabire.
Ambliopia poate reapare si dupa un tratament incununat cu succes, astfel ca este recomandata
examinarea periodica a copiilor pana la varsta de 9 sau 10 ani.

Tratament ambulator (la domiciliu)

Tratamentul ambliopiei se face zi de zi atat la domiciliu, cat si la scoala. Se incearca tot posibilul
ca tratamentul sa aiba succes. Daca sunt utilizate picaturile de ochi, trebuie urmarit daca sunt
folosite de copil la indicatia medicului. Se comunica invatatorului situatia copilului, pentru ca
acesta sa sprijine copilul in timpul tratamentului.
Pentru a fi eficient, plasturele de pe ochi trebuie purtat atat cat este recomandat. Este important
sa se ajute copilul sa fie compliant la tratament astfel incat sa dezvolte o vedere cat mai buna.
Cauza majora a neajunsurilor tratamentului ambliopiei este nefolosirea plasturilor pentru ochi la
indicatia medicului.
In cazul in care copilul a urmat tratament pentru ambliopie, se recomanda respectarea sfatului
medicului de a efectua examinarile periodice viitoare. Ambliopia poate sa reapara si dupa un
tratament de succes.
Cu cat copilul este mai mic, cu atat mai bune sunt rezultatele tratamentului ambliopiei. Daca se
suspicioneaza ca un copil are ambliopie sau alte afectiuni oftalmologice, se recurge la un consult
de specialitate. Tratamentul ambliopiei se instituie imediat ce boala este descoperita.
Ambliopia este dificil de corectat dupa varsta de 9 ani. Totusi studiile recente sustin ca
tratamentul anumitor forme de ambliopie pot imbunati vederea chiar si la copiii mari si la adulti.

Amigdalita

Page 177
Generalitati

Amigdalita este o infectie sau inflamatie a amigdalelor palatine. Amigdalele sunt mase de tesut
limfatic situate de o parte si de alta a gatului, deasupra si in spatele limbii, facand parte din
sistemul imun al organismului.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Factori de risc

4. Mod de transmitere

5. Simptome

6. Mecanism fiziopatologic

7. Consult de specialitate

8. Medici specialisti recomandati

9. Expectativa vigilenta

10.Investigatii

11.Tratament

12.Complicatii

13.Profilaxie

Cauze

Principalele cauze de amigdalite sunt cele virale si bacteriene. Bacteria cel mai des implicata in
producerea amigdalitelor este streptococul beta-hemolitic grup A (SBHGA), care produce de
asemenea si angina streptococica.
Alte cauze de amigdalite, rar intalnite la persoanele cu un sistem imunitar sanatos, pot fi cele
parazitare si fungice.
Cu toate ca nu exista o dovada clara care sa indice o implicare a fumului de tigara in producerea
amigdalitelor, s-a constatat o incidenta crescuta a amigdalectomiilor, procedeu chirurgical de
indepartare a amigdalelor palatine, la copiii expusi fumului de tigara.

Factori de risc

Page 178
Principalul factor de risc pentru amigdalite este contactul apropiat cu o persoana infectata.
Picaturi contagioase ce contin agenti patogeni ajung in aer atunci cand o persoana infectata
respira, tuseste sau stranuta; infectia apare prin inspirarea aerului ce contine aceste particule
infectante. Infectia poate aparea de asemenea in cazul in care agentii patogeni ajung pe piele sau
obiecte care vin in contact cu gura, nasul, ochii sau alte membrane mucoase.
Obstructia nazala determina aparitia unei respiratii de tip oral, fapt ce creste riscul de amigdalita.
Cu toate ca nu exista o dovada clara care sa indice o implicare a fumului de tigara in producerea
amigdalitelor, s-a constatat o incidenta crescuta a amigdalectomiilor, procedeu chirurgical de
indepartare a amigdalelor palatine, la copiii expusi fumului de tigara.

Mod de transmitere

Amigdalita este contagioasa la contactul apropiat cu o persoana infectata. Picaturi contagioase ce

contin agenti patogeni ajung in aer atunci cand o persoana infectata respira, tuseste sau stranuta;
infectia apare prin inspirarea aerului ce contine aceste particule infectante. Infectia poate aparea
de asemenea in cazul in care agentii patogeni ajung pe piele sau obiecte care vin in contact cu
gura, nasul, ochii sau alte membrane mucoase. Simptomele debuteaza de obicei dupa 2-5 zile de
la expunerea fata de agentul infectant.
Amigdalita de cauza streptococica este contagioasa inca din primele faze ale bolii si fara
instituirea unui tratament poate ramane asa timp de doua saptamani. Tratamentul antibiotic
scurteaza perioada de contagiozitate, o persoana infectata nefiind contagioasa dupa instituirea
unui tratament de cel putin 24-48 ore.

Simptome

Principalul simptom al amigdalitelor este prezenta gatului inflamat si dureros la care sa mai
adauga alte simptome aditionale. Pot sa fie prezente toate sau cateva din urmatoarele simptome:
febra, respiratie urat mirositoare, congestie nazala si guturai, noduli limfatici imflamati, amigdale
rosii si inflamate acoperite total sau partial cu puroi, dificultati la inghitire, cefalee (dureri de
cap), dureri abdominale, suprafete sangerande pe suprafata amigdalelor, prezenta culturilor
bacteriene pe suprafata amigdalelor.
Cand inflamatia gatului este insotita de simptome de tip gripal ca si congestia nazala (aflux
excesiv de sange la nivelul nasului), catar (secretii apoase nazale) nazal, stranut si tuse, etiologia
este cel mai probabil virala. Infectia virala a amigdalelor se vindeca de obicei fara tratament in
aproximativ doua saptamani.
Inflamatia gatului acompaniata de febra peste 38,3 C, brusc instalata (febra usoara sau
subfebrilitatile pot indica o infectie virala) si cresterea in volum a nodulilor limfatici, indica de
obicei o infectie bacteriana. Prezenta acestor simptome impune consultul medical de specialitate
pentru stabilirea diagnosticului, deoarece exista riscul faringitei streptococice. Cu toate ca angina
streptococica este vindecabila de obicei fara tratament, o infectie streptococica netratata conduce
la complicatii importante cum ar fi reumatismul articular acut (boala inflamatorie provocata de

Page 179
actiunea toxinelor streptococului beta hemolitic grup A, care provoaca o inflamatie a
articulatiilor mari si a inimii).

Mecanism fiziopatologic

Amigdalitele produse de virusi dureaza in mod normal intre patru si zece zile; infectia bacteriana
dureaza putin mai mult. Daca simptomele includ inflamatia gatului, febra peste 38,3 C si noduli
limfatici inflamati, etiologia este cel mai probabil streptococica. Angina streptococica,
diagnosticata prin consult medical de specialitate, impune urmarea unui tratament antibiotic.
In unele cazuri, amigdalitele se pot croniciza. Indepartarea chirurgicala a amigdalelor
(amigdalectomia) poate fi recomandata pacientilor, tinand cont de trecutul lor de boala faringo-
amigdaliana precum si de anamneza si examenul obiectiv.

Consult de specialitate

Este necesar consultul medicului specialist in una din urmatoarele situatii:

- inflamatia gatului insotita de cel putin doua din urmatoarele semne de infectie bacteriana:
- febra 38,3 C sau mai inalta
- depozite alb-galbui pe suprafata amigdalelor
- amigdale sensibile si inflamate
- noduli limfatici cervicali (noduli prezenti in zona gatului) inflamati
- dureri abdominale si cefalee (dureri de cap)
- durere severa
- dificultati severe la inghitit
- durere localizata numai pe o parte a gatului
- amigdalita sau inflamatia gatului aparuta dupa contactul cu o persoana infectata
- prezenta a cel putin cinci episoade de amigdalita pe an desi tratamentul adecvat a fost aplicat
- persistenta respiratiei orale, a sforaitului sau a unei voci nazale, groase, ragusite
- semne de deshidratare precum uscarea gurii si a limbii si oligurie (prezenta unui volum urinar
scazut).

Medici specialisti recomandati

Urmatoarele categorii de medici specialisti pot evalua infectia amigdaliana prin efectuarea de
teste rapide, culturi bacteriene sau prescrierea tratamentului antibiotic daca acesta este necesar:
- medicii pediatri
- medicii de familie
- medicii otolaringologi (medici O.R.L, care trateaza nasul, urechile, gatul)
- asistente medicale
- medicii rezidenti
- medicii internisti.

Page 180
Daca se indica indepartarea chirurgicala a amigdalelor (amigdalectomia) medicul specialist
recomandat este medicul otolaringolog (sau medicul O.R.L.-ist).

Expectativa vigilenta

Expectativa vigilenta este perioada de timp in care pacientul impreuna cu medicul specialist
urmaresc evolutia bolii fara a institui tratament medicamentos. Aceasta tactica este potrivita daca
amigdalita apare insotita de simptome de tip gripal, de exemplu catarul (prezenta de secretii la
nivelul nasului) nazal, congestia nazala, tusea si stranutul. Amigdalitele insotite de aceste
simptome sunt cel mai adesea cauzate de virusuri. In cazul amigdalitelor de etiologie virala este
preferat tratamentul ambulator (la domiciliu) cu toate ca lipsa oricarui tratament conduce la
vindecare in aproximativ doua saptamani. In general, cu cat starea pacientului are mai multe
similitudini cu gripa cu atat este mai putin probabil ca etiologia bolii sa fie streptococica.
Atitudinea de expectativa vigilenta nu este potrivita atunci cand amigdalitele se manifesta cu
febra de 38,3 C sau mai inalta sau sunt prezenti nodulii ganglionari inflamati la nivelul gatului
(ganglioni cervicali). In cazul in care aceste simptome se asociaza, este necesar un consult
medical de specialitate si instituirea promta a tratamentului antibiotic daca etiologia
streptococica este evidentiata.

Investigatii

Diagnosticul amigdalitei este rezultatul unui istoric personal al bolii, alaturi de examenul
obiectiv al gatului. Un istoric exact al bolii este necesar pentru a determina caracterul recurent al
bolii, fapt care poate afecta optiunea terapeutica.
In cazul in care simptomele sunt sugestive pentru angina streptococica, medicul specialist va
confirma diagnosticul prin efectuarea unei culturi bacteriene.

Angina streptococica este confirmata in cazul in care sunt prezente trei sau patru din urmatoarele
semne sau simptome:
- febra
- depozite albe sau galbui pe suprafata amigdalelor (exudat amigdalian) sau in jurul lor
- noduli ganglionari inflamati sau sensibili la nivelul gatului
- absenta tusei sau stranutului.
Daca este suspectata infectia streptococica, medicul specialist va confirma diagnosticul prin
realizarea unui test rapid streptococic si/sau efectuarea unei culturi bacteriene. Ambele teste sunt
usor de realizat in cadrul cabinetului medical iar avantajele si dezavantajele acestor proceduri
sunt discutate impreuna cu pacientul, pentru a stabili metoda cea mai potrivita de diagnosticare.
In functie de rezultatul acestor teste se va initia sau nu tratamentul antibiotic. Rezultatul acestor
investigatii impreuna cu un istoric personal si precis al bolii vor fi luate in considerare in decizia
de indepartare chirurgicala a amigdalelor (amigdalectomie). Prezinta utilitate si testul pentru
mononucleoza, in cazul in care virusul Ebstein-Barr, responsabil de etiopatogenia mononucleozei
infectioase, este considerat a fi responsabil si de producerea amigdalitei.

Page 181
Tratament

Tratament - Generalitati

Amigdalitele, au cel mai frecvent o etiologie virala, avand o evolutie favorabila in lipsa
tratamentului, infectia rezolvandu-se de la sine. In cazul in care etiologia amigdalitelor este
streptococica este necesar instituirea tratamentului antibiotic. Sunt de remarcat semne si
simptome ce evidentiaza aceasta etiologie (streptococica) cum ar fi semnele de deshidratare
(uscaciunea gurii si a limbii) sau simptome ce indica o complicatie (dureri la nivelul urechii).

Amigdalitele de etiologie virala

Amigdalitele de cauza virala au o evolutie spontana, rezolvandu-se de la sine fara a fi necesar

instituirea tratamentului antibiotic.
Virusul Ebstain-Barr, responsabil de producerea mononucleozei infectioase, este implicat si in
etiopatogenia amigdalitelor a caror evolutie, in acest caz, este asemanatoare cu infectia produsa
de bacterii, perioada de remitere fiind prelungita la cateva saptamani sau mai mult.
Tratamentul ambulator folosind gargara cu apa sarata, lichide calde si medicamente antialgice la
copiii peste sase luni ajuta la ameliorarea disconfortului. Antialgicele cum sunt acetaminofenul si
ibuprofenul, administrate la copii inlocuiesc de obicei aspirina. Nu este recomandata folosirea
aspirinei inainte de varsta de 20 de ani datorita legaturii acesteia cu inducerea sindromului Reye.
Administrarea acetaminofenului inaintea varstei de sase luni se va face numai la indicatia
medicului specialist. Multe dintre medicamentele administrate fara prescriptie medicala cum ar fi
antisepticele orale, decongestivele nazale sau antihistaminicele, datorita anumitor ingrediente pe
care le contin, nu si-au dovedit eficacitatea in ameliorarea disconfortului, nefiind recomandate la
copiii cu amigdalita acuta.

Amigdalitele de etiologie bacteriana

In cazul amigdalitelor streptococice tratamentul antibiotic este cel recomandat. Cu toate ca si

amigdalitele bacteriene se vindeca de obicei spontan, tratamentul antibiotic previne aparitia
complicatiilor poststreptococice care pot aparea dupa o infectie streptococica netratata. In cazul
instituirii tratamentului antibiotic, acesta trebuie urmat dupa indicatiile directe ale medicului
specialist. Perioada administrarii antibioticelor este exact cea prescrisa de medic, chiar daca
simptomele dispar de la inceputul tratamentului. Daca perioada de administrare a antibioticelor
nu este respectata, bacteriile vor dezvolta rezistenta la medicamentul respectiv si acesta isi va
pierde actiunea terapeutica la urmatoarea administrare.

Tratament ambulator (la domiciliu)

Scopul tratamentului ambulator pentru amigdalitele de etiologie virala este controlul

simptomelor in timp ce sistemul imunitar lupta pentru neutralizarea infectiei. Cuprinde masuri de

Page 182
ameliorare a disconfortului dat de inflamatia gatului si de simptomele gripale: secretiile nazale,
congestia nazala, tusea si stranutul.
Gargara cu apa sarata (1,2 ml. sare la 118,3 ml. apa calduta) de cateva ori pe zi, consumul de
lichide calde si administrarea de medicamente antialgice eliberate fara reteta medicala
(acetaminofenul) amelioreaza disconfortul datorat inflamatiei.
Medicamentele antialgice sunt recomandate numai copiilor peste sase luni. Nu este recomandata
folosirea aspirinei inainte de varsta de 20 de ani datorita legaturii acesteia cu inducerea
sindromului Reye. Tabletele antialgice orale sunt recomandate adultilor in scopul ameliorarii
simptomelor dar se contraindica folosirea lor la copii datorita riscului de inec. De asemenea
aceste comprimate pot contine anumiti ingredienti daunatori.
Pacientilor infectati li se recomanda odihna si consumul abundent de lichide de rehidratare, supe
si sucuri naturale.
De asemenea este utila folosirea unui vaporizator sau umidificator instalat in camera copiilor
pentru a asigura confortul.
Dezinfectantele orale, decongestivele nazale si antihistaminicele nu si-au dovedit eficienta sau
pot fi chiar daunatoare datorita efectelor secundare. Acest tratament poate fi instituit numai la
indicatia medicului specialist.
Inflamatia gatului acompaniata de febra peste 38,3 C, brusc instalata (febra usoara sau
subfebrilitatile pot indica o infectie virala) si cresterea in volum a nodulilor limfatici indica de
obicei o infectie bacteriana. Angina streptococica, diagnosticata prin consult medical de
specialitate, impune urmarea unui tratament antibiotic. De asemenea se recomanda odihna si
respectarea exacta a tratamentului prescris.
Repausul la domiciliu este necesar in primele doua zile de tratament antibiotic deoarece
contagiozitatea persista in aceasta perioada.

Optiuni de medicamente

Amigdalitele de cauza virala au o evolutie spontana, rezolvandu-se de la sine fara a fi necesar

instituirea tratamentului antibiotic. Gargara cu apa sarata (1,2 ml. sare la 118,3 ml. apa calduta)
de cateva ori pe zi, consumul de lichide calde si administrarea de medicamente antialgice
eliberate fara reteta medicala (acetaminofenul) amelioreaza disconfortul datorat inflamatiei. Nu
este recomandata folosirea aspirinei inainte de varsta de 20 de ani datorita legaturii acesteia cu
inducerea sindromului Reye.
Dintre antibiotice, penicilina este cel mai frecvent utilizata in tratamentul anginei streptococice.
De cele mai multe ori insa si amigdalitele bacteriene se vindeca spontan, tratamentul antibiotic
avand ca scop prevenirea complicatiilor (reumatismul poststreptococic) induse de amigdalitele
streptococice netratate.

De retinut!

Page 183
Dezinfectantele orale, decongestivele nazale si antihistaminicele nu si-au dovedit eficienta sau
pot fi chiar daunatoare datorita efectelor secundare. Aceste remedii terapeutice nu sunt
recomandate copiilor cu amigdalita acuta. In cazul instituirii tratamentului antibiotic, acesta
trebuie urmat dupa indicatiile directe ale medicului specialist. Perioada administrarii
antibioticelor este exact cea prescrisa de medic si chiar daca simptomele dispar de la inceputul
tratamentului, medicatia trebuie continuata pana la neutralizarea completa a infectiei. Daca
perioada de administrare a antibioticelor nu este respectata, bacteriile vor dezvolta rezistenta la
medicamentul respectiv si acesta isi va pierde actiunea terapeutica la urmatoarea administrare.

Tratament chirurgical

Amigdalectomia (indepartarea chirurgicala a amigdalelor) este considerata o alegere terapeutica

in cazul in care apar complicatii serioase, infectii recurente sau infectii cronice care nu raspund
tratamentului conservator si afecteaza activitatea zilnica. Acest procedeu este considerat de
electie numai dupa ce medicul specialist considera ca istoricul bolii si starea generala permit
acest lucru.
Cercetatorii, intr-un studiu recent, au considerat ca amigdalectomia pare sa nu fie superioara
perioadei de expectatativa vigilenta in cazul copiilor cu simptome minime sau cu mai putin de
trei episoade de amigdalita pe an. Totusi pentru unii copii amigdalectomia este un procedeu care
poate imbunatatii calitatea vietii.
Cel mai probabil vor beneficia de amigdalectomie acei copii care prezinta:
- cinci sau mai multe episoade de amigdalita pe an sau au infectie recurenta de cel putin doua ori
pe an, cel putin doi ani consecutiv
- infectia prelungeste repausul la domiciliu, interfereaza cu somnul sau cu activitatea zilnica
- amigdalita cu durata de peste trei luni, care nu raspunde la tratamentul medicamentos
- obstructia cailor aeriene
- dificultati la inghitire
- dificultati in vorbire datorita obstructiei nazale
- sangerari abundente ale amigdalelor.
In angina streptococica, amigdalectomia este recomandata in cazurile de amigdalita recurenta
care nu raspunde la tratamentul antibiotic sau in situatia in care este amenintata siguranta
pacientului.
Noi tehnici de amigdalectomie sunt momentan in studiu. Ablatia prin ultrasunete, ablatia la rece,
amigdalectomia prin laser sau diatermoablatia sunt considerate tehnici terapeutice de viitor.

De retinut!

Cu toate ca indepartarea chirurgicala a amigdalelor (amigdalectomia) ramane un procedeu

frecvent utilizat, in special la copii, momentan nu este la fel de utilizat ca si in trecut.
Amigdalele sunt componente ale sistemului imun si numeroase studii au aratat ca reducerea in
viitor a infectiilor prin amigdalectomie nu este atat de semnificativa cat sa acopere riscurile

Page 184
interventiei chirurgicale.
Infectiile tractului respirator superior si amigdalitele sunt mai frecvente la copii si scad pe
masura inaintarii in varsta.
Copiii supusi interventiei chirurgicale de inlaturare a amigdalelor necesita ingrijiri speciale si
atenta monitorizare cel putin o saptamana postoperator. Parintii trebuie sa ia in considerare
necesitatile speciale ale copiilor de dupa interventie, inainte de a lua aceasta decizie impreuna cu
medicul specialist.

Alte tratamente

La ora actuala nu exista alte modalitati terapeutice in cazul amigdalitelor.

Complicatii

Amigdalitele de cauza streptococica necorespunzator tratate cu antibioterapie, pot evolua spre

complicatii ca si infectia urechii si sinusurilor sau zone de infectie localizate in jurul amigdalelor
(abces periamigdalian). Dintre complicatiile mai severe cea mai importanta este reumatismul
articular acut.
Amigdalitele cronice si recurente pot obstrua calea aeriana superioara cauzand aparitia
sforaitului, congestia nazala si respiratie orala. Uneori amigdalita cronica produce complicatii
mult mai severe cum ar fi apneea obstructiva de somn (intreruperea respiratiei pe o durata de
timp ce apare in timpul somnului) sau complicatii cardiace si pulmonare.

Profilaxie

Datorita existentei unei varietati largi de bacterii si virusi implicati in etiologia amigdalitelor,
metoda cea mai eficienta de prevenire a imbolnavirii este urmarea normelor de baza de igiena si
sanatate.
Este important sa se evite contactul apropiat cu pesoanale infectate. Este recomandata
respectarea normelor de igiena, in special in preajma persoanalor infectate, spalatul mainilor si
pastrarea obiectelor de igiena (periuta de dinti) numai pentru uz personal. De asemenea este
necesara spalarea si dezinfectarea suprafetelor si a obiectelor cu care se vine in contact. Copiii
trebuie educati sa foloseasca corect servetelul in cazul in care stranuta sau tusesc sau pentru
stergerea nasului. In locurile publice este recomandata folosirea servetelelor dezinfectante pentru
curatirea obiectelor care vin in contact cu pielea. Este interzis fumatul in preajma copiilor.

Amnezia

Definitie si cauze

Page 185
 Amnezia este pierderea totala sau partiala a capacitatii de memorizare a
informatiei si de reamintire a informatiei inmagazinate.
O amnezie poate fi cauzata de o leziune a ariilor cerebrale legate de
functiile memoriei, de origine vasculara, tumorala, traumatica (comotie
cerebrala), infectioasa (encefalita), degenerativa (boala lui Alzheimer),
hemoragica (hemoragie subarahnoidiana) sau consecinta lipsei de
vitamina B1, observata mai ales la alcoolici (sindromul lui Korsakov).

Amnezia mai poate surveni si in cursul bolilor psihiatrice, ca urmare a unei crize de epilepsie sau a unui
soc. In sfarsit, numarul tulburarilor de memorie este legat de consumul de medicamente, in particular de
tranchilizante (benzodiazepine). Utilizate pe lunga durata, ele induc adesea o amnezie anterograda, care se
manifesta prin imposibilitatea de a fixa amintirile noi, sau prin tulburari acute de memorie apropiate de
ictusul amnezic.

Amnezia se poate instala subit sau treptat, iar pierderea memoriei poate fi temporara sau permanenta. In
plus, pierderea memoriei poate privi evenimentele recente sau cele din trecutul indepartat, sau poate fi o
combinatie de ambele tipuri. Desi procesul de imbatranire duce in mod normal la dificultatea de a invata
si de a retine informatii noi, ea nu este responsabila si de pierderile insemnate de memorie decat daca este
insotita de o boala.

Cuprins articol

1. Definitie si cauze

2. Tipuri de amnezii

3. Tratament

Tipuri de amnezii

Amnezia globala tranzitorie (ictus amnezic) reprezinta pierderea brusca, completa, de scurta durata si
trecatoare a memoriei.
Amnezia anterograda (amnezie de fixare) se refera la incapacitatea de fixare a evenimentelor recente, in
urma unei traume, in timp ce reamintirea evenimentelor din trecutul indepartat nu este afectata.
Amnezia retrograda (amnezie de conservare) se refera la stergerea amintirilor anterioare unei traume, in
timp ce fixarea amintirilor noi este posibila.
Amnezia lacunara se refera la o perioada limitata si relativ scurta din timpul trecut si este caracteristica
starilor confuzive.
In amneziile de evocare, bolnavul este incapabil de a evoca atunci cand are nevoie. De cele mai multe ori
aceasta se intampla cu numele proprii. Atunci cand procesul recunoasterii sufera, se produc amnezii sau
dismnezii de recunoastere.

Tratament

Tratamentul amneziei - natura sa depinde de cauza subiacenta pierderii memoriei. Tratamentul amneziilor
de origine emotionala (psihoze, stari nevropatice etc.) este, in principal, psihologic si vizeaza indepartarea

Page 186
inhibitiilor si readucerea in constiinta subiectului a amintirilor uitate, prin jocul liberei asocieri a ideilor.
Unele medicamente pot stimula memoria in caz de dismnezie (tulburare de memorie fara o amnezie
importanta), de surmenaj scolar sau profesional.

Anemia

Definitie

Anemia reprezinta diminuarea cantitatii de hemoglobina functionala circulanta totala. In practica

nu se tine seama de variatiile eventuale ale volumului plasmatic, astfel ca anemia este definita ca
o scadere a concentratiei de hemoglobina din sangele periferic sub 12 grame/100 ml la femeie
sau 13 grame/litru la barbat.

Cuprins articol

1. Definitie

2. Clasificare

3. Simptome

Clasificare

Principalele tipuri de anemie sunt:

- Anemia prin deficit de acid folic

- Anemia prin deficit de vitamina b12
- Anemia feripriva (prin carenta de fier)
- Anemia din ciroza hepatica

Clasificarea anemiilor se realizeaza pe baza:

1. volumului corpuscular mediu:

- microcitare;
- normocitare;
- macrocitare.

Page 187
2. concentratiei corpusculare medii de hemoglobina:
- hipocrome;
- normocrome;
- hipercrome.
3. factorilor etiologici:
- scadere excesiva a volumului sanguin in hemoragii acute sau cronice;
- distrugere excesiva de globule rosii in bolile hemolitice si in hipersplenism;
- diminuare a eritropoiezei din cauza afectarii sintezei de nucleoproteine;
- a deficitului de fier din alimentatie;
- a inhibarii maduvei hematogene (in intoxicatii);
- a involutiei maduvei hematogene.

Simptome

Simptomele anemiei sunt:

- oboseala,
- dispnee,
- paloare,
- rezistenta scazuta la infectii.
Definirea anemiei se face inexact doar ca o scadere a numarului de hematii, deoarece, in unele
anemii (ex: anemia hipocroma) numarul de globule rosii este normal, dar concentratia
corpusculara medie in hemoglobina este scazuta. De asemenea modul de viata, altitudinea, varsta
si sexul, pot influenta semnificativ atat numarul de hematii, cat si concentratia hemoglobinei.
Daca evolutia anemiei este lenta, organismul se poate adapta, fara tulburari importante, pana la o
valoare a hemoglobinei de 6 grame/100 ml.
Cel mai frecvent, anemia este un simptom al unei boli.

Anestezia, sedarea si analgezia

Generalitati

Problema lipsei durerii in stomatologie este un aspect important, atat din punct de vedere
medical, cat si uman.
Analgezia consta in absenta durerii.
Anestezia generala este o stare caracterizata prin absenta constientei, persistenta, la care se
adauga analgezia si relaxarea musculara. Sedarea sau analgezia relativa este cea mai frecvent
utilizata si cea mai sigura metoda de sedare in stomatologie.

Page 188
 Cuprins articol

1. Generalitati

2. Solutii pentru anxiosi

3. Manevrarea instrumentarului

4. Durerea in cursul injectarii

Solutii pentru anxiosi

Este tehnica de electie in cazul interventiilor simple sau atunci cand anestezia generala este
contraindicata;
Este contraindicata la:
- pacientii necooperanti,
- in cazul infectiei in jurul locului injectarii,
- al diatezei hemoragice majore,
- al interventiei chirurgicale majore.

Sedarea cu pastrarea constientei este o dezvoltare a anesteziei locale si este utila la pacientii
anxiosi sau moderat necooperanti si se foloseste ca tehnica adjuvanta in apicectomie sau
extractia molarului de minte.

Materiale necesare: Carpule pentru anestezia locala 2 capacitati 1,8 si 2,2 ml, care sunt
furnizate presterilizat. Solutia cea mai folosita este xilina 2% cu adrenalina 1/80.000. Seringile
pentru anestezia locala sunt resterilizabile. Se folosesc cu ace ultrafine de unica folosinta.
Avantajul major este posibilitatea de a efectua o aspiratie controlata.
Substantele anestezice sunt: xilina/adrenalina, preparatele cele mai frecvent utilizate, care
confera o analgezie pulpara timp de 1,5 ore si o sensibilitate alterata la nivelul tesuturilor moi de
pana la 3 ore. Doza maxima (la adult) este de 500 mg; mepivacaina este folosita pentru
interventii restaurative, dar metoda nu s-a generalizat.

Analgezice cu administrare topica: xilina este singurul analgezic cu administrare topica cu

adevarat eficace. Preparatul este disponibil sub forma de spray sau pasta.

Manevrarea instrumentarului

Se folosesc un cartus si un ac la fiecare pacient. Carpula nu se foloseste daca in solutie sunt

prezente bule de aer sau precipitate. Carpula se pastreaza la loc intunecos si rece. Analgezia
locala probleme si sugestii.
Exista diferente mari intre raspunsurile individuale la doze standard atat in ceea ce priveste
rapiditatea instalarii efectului, duratei actiunii, cat si profunzimea anesteziei. Analgezia

Page 189
tesuturilor moi se obtine mai usor, necesitand un grad mai mic de penetrare a solutiei decat
analgezia pulpara. In consecinta, anestezia buzei nu este un indicator al anesteziei pulpare.

Durerea in cursul injectarii

Aceasta este, intr-o oarecare masura, inevitabila, dar poate fi redusa prin: relaxarea pacientului,
aplicarea topica de anestezic local, injectarea precisa, lenta de solutie. Sedarea are drept scop de
a obtine un pacient relaxat, in conditii de confort, treaz, care este capabil sa-si deschida gura la
cerere si fara pierderea constientei sau reflexului laringeal. Pacientul va resimti o relaxare
generala, o senzatie de furnicaturi de regula la nivelul degetelor si va descrie o stare de relativa
ebrietate.

Cuprinde doua aspecte: administrarea unui amestec de oxid nitric si oxigen; cel care efectueaza
sedarea recurge la o exprimare rapida cu efect semihipnotic.
Postsedarea: trebuie sa acordam un timp de 30 minute 1 ora, intr-un ambient linistit. Pacientul
trebuie sa fie condus acasa si nu are voie sa conduca automobilul timp de 12 ore.

PRACTICA OBISNUITA.
Exista un numar mare de solicitari pentru anestezie si, fara indoiala, ele nu pot fi in totalitate
efectuate in mediu spitalicesc. Echipa ideala pentru efectuarea extractiilor si a interventiilor
stomatologice simple, sub anestezie generala, este reprezentata de stomatolog, anestezist si
asistent. Anestezia in cabinet se administreaza la pacientii care nu au afectiuni care necesita
spitalizarea, majoritatea anesteziilor durand de la inductie pana la recuperare.

CONSIMTAMANT SCRIS.
Anestezia este deosebit de importanta si, la anamneza, este necesar sa aflam de la pacient toate
afectiunile sale, pentru a se putea desfasura o interventie stomatologica fara riscuri. Trebuie
tinute evidente corect, la zi, ale tuturor tratamentelor si interventiilor efectuate, iar inaintea
anesteziei sau sedarii trebuie obtinut consimtamantul scris. Pacientilor trebuie sa li se asigure
instructiuni si sfaturi clare pre si postratament.

Durerea de inima Cardiopatia ischemica: angina pectorala, infarctul miocardic

Generalitati

Page 190
 Angina este modul prin care inima ne spune ca nu are suficient oxigen
pentru ceea ce i se cere sa faca. Aceasta se intampla atunci cand arterele
coronare (arterele care iriga inima cu sange) sunt blocate din cauza
procesului de ateroscleroza. In urma acestui proces, pe peretele arterelor
se depun placi de grasime calcificata, care vor reduce debitul sangvin la
acel nivel. O alta cauza a anginei este reprezentata de situatia in care
efortul care se solicita din partea inimii este peste capacitatile pe care ea
le are sau de situatiile in care are nevoie de mai mult oxigen decat in conditii normale. Angina mai apare
si in cadrul altor boli cum ar fi anemia, bolile valvulare aortice, tulburarile de ritm cardiac sau
functionarea exagerata a glandei tiroide.
Bolile coronariene constituie prima cauza de deces in intreaga lume, deci si in Romania. In S.U.A., de
exemplu, anual, peste 1,5 milioane de oameni fac infarct miocardic si o treime dintre acestia mor in urma
infarctului. In ansamblu, bolile cardiovasculare ucid mai multi oameni decat toate celelalte cauze de deces
la un loc. Angina este intalnita mai ales la cei in varsta de peste 30 de ani si este mai frecventa la barbati.
Iar daca tinem cont de faptul ca cel putin o treime din populatia de peste 30 de ani sufera de hipertensiune
arteriala, vom putea aprecia si mai exact cat de grava este situatia din acest punct de vedere.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Ce este angina pectorala?

3. Cum apare infarctul miocardic?

4. Simptomele anginei pectorale

5. Cum puteti sa stiti daca aveti sau nu angina?

6. Ce aveti de facut mai departe?

7. Ce puteti face acasa?

8. Rolul dietei in bolile cardiace

9. Cum se manifesta infarctul miocardic?

10. Chemati urgent medicul daca:

Ce este angina pectorala?

Termenul medical de angina pectorala se refera, ad litteram, la o durere specifica, aparuta la nivelul
toracelui. Exista mai multe tipuri de angina, cea clasica purtand denumirea de angina stabila. Ea este
determinata de un anumit efort si dispare la repaus. Daca aveti angina stabila, cu siguranta ca sunteti in
stare sa prevedeti care sunt activitatile care va declanseaza criza anginoasa.
Un alt tip de angina este angina instabila. Ea este o stare evolutiva mai grava, care poate aparea si in
repaus sau chiar in somn, fara sa poata fi prevazuta in vreun fel. Angina instabila trebuie sa fie

Page 191
interpretata ca un semn al unei afectari cardiace severe, care precede, mai devreme sau mai tarziu, un
infarct.

Cum apare infarctul miocardic?

Infarctul miocardic, sau atacul de cord, cum mai este denumit, intervine atunci cand o parte a muschilor
inimii este complet lipsita de sange, iar celulele muschilor inimii mor din aceasta cauza. Un atac de cord
poate avea loc atunci cand placa de aterom din interiorul arterelor inimii se rupe formand un cheag care
blocheaza circulatia sangelui prin artera. O asemenea placa este formata din colesterol, leucocite, calciu si
alte componente si este inconjurata de o capsula fibroasa. Daca presiunea si debitul sangelui cresc dintr-
odata, capsula fibroasa se poate fisura sau rupe. Ca urmare, corpul primeste semnale pentru a repara
captuseala interioara a arterei afectate, in modul in care ar vindeca o taietura externa, formand un cheag
care sa sigileze zona. Un cheag de sange care se formeaza in artera poate limita circulatia sangvina de la
musculatura inimii si poate cauza astfel un atac de cord.

Simptomele anginei pectorale

- Durerea este cel mai important semn. Ea este localizata initial la mijlocul toracelui si deseori iradiaza
catre membrul superior stang, catre gat sau chiar catre abdomen. Durerea creeaza senzatia unei constrictii
toracice puternice, a unei gheare care strange intreg pieptul. Unii sesizeaza aceasta durere numai la un
nivel periferic (brat, gat). Alteori, din cauza asocierii cu senzatia de arsura retrosternala, durerea este
confundata cu o indigestie. De fiecare data insa, durerea are aceeasi localizare si iradiere la aceeasi
persoana.
- Durerea anginoasa dureaza cel mult 5 minute. Daca dureaza mai mult si este de natura cardiaca, aceasta
durere poate fi foarte probabil consecinta unui infarct miocardic in care durerea dureaza ore intregi.
- In cazul anginei stabile, in afara efortului fizic amintit mai sus, durerea poate fi provocata si de alte
circumstante cum ar fi: o masa bogata, expunerea la frig, o emotie puternica, actul sexual etc. Exista de
asemenea, o serie de medicamente, unele chiar banale, cum ar fi cele pe care le luam cand avem nasul
infundat, care pot provoca o criza anginoasa.
- Durerea apare la efort si dispare le repaus.
- Alte simptome care mai pot aparea sunt: anxietate, stare de oboseala, transpiratii reci, tulburari de
vedere. Toate acestea insa nu sunt semne specifice.
O serie de factori de risc coexistenti fac mai probabila aparitia anginei: hipertensiunea arteriala,
hipercolesterolemia sau alte tulburari ale metabolismului grasimilor, fumatul, obezitatea, membrii directi
din familie care au avut boli cardiace.

Cum puteti sa stiti daca aveti sau nu angina?

Daca aveti dureri la nivelul toracelui, trebuie sa va adresati unui medic care poate stabili daca aceste
dureri sunt de cauza cardiaca sau nu.
Vi se va face o electrocardiograma si probabil un asa-numit test de efort. Acest test va va cere sa faceti un
efort gradat, supravegheat, cu ajutorul unei biciclete medicale sau al unui covor rulant, timp in care
activitatea inimii dumneavoastra va fi urmarita.
Daca angina apare la un asemenea efort si are un corespondent pe electrocardiograma, este limpede: aveti
o boala coronariana.
Daca insa lucrurile nu se clarifica sau se doreste o investigatie mai amanuntita, se poate face o

Page 192
ecocardiografie sau o forma complexa de evaluare numita angiografie coronariana, metoda care identifica
locul si marimea stenozelor pe care le aveti pe vasele coronariene.

Ce aveti de facut mai departe?

Daca aveti angina, medicul va decide ce tratament medicamentos sa urmati si ce regim de viata ar trebui
sa aveti. Daca problema este mai avansata, se poate lua in discutie si necesitatea unei interventii mai
agresive asupra inimii, mergand chiar pana la operatie. Retineti insa: indiferent ce medicament veti lua si
astazi sunt medicamente extrem de eficiente acesta va actiona doar asupra efectelor aterosclerozei.
Deci orice medicament luati, nu uitati ca la fel de importante sunt masurile legate de stilul de viata: o
dieta adecvata, exercitiul fizic, controlul greutatii corporale, eliminarea fumatului.

Ce puteti face acasa?

- Daca aveti frecvent crize de angina noaptea, dormiti cu capul sau chiar cu toracele mai ridicat. Veti
permite astfel inimii sa faca un efort mai mic atunci cand pompeaza sangele prin vene, catre inima.
- Daca simtiti aparitia unei crize anginoase, opriti-va din orice activitate (opriti masina, daca sunteti
sofer), asezati-va (daca stati in picioare), iar daca durerea persista, luati-va medicamentul cu care sunteti
obisnuit.
- Aspirina luata la recomandarea medicului, intr-o doza foarte mica, reduce semnificativ riscul de infarct
miocardic si de angina instabila.
- Dupa ce ati luat masa, odihniti-va un timp. Efortul digestiei fura sangele de la inima, dirijandu-l catre
organele digestive.
- Nu mai fumati. In mod cert, nicotina influenteaza negativ, in cel mai inalt grad, aparitia crizelor de
angina.
- Daca luati pilule anticonceptionale si aveti angina, opriti-le. Estrogenul continut de acestea creste riscul
coagularii sangelui.

Rolul dietei in bolile cardiace

Dieta unui asemenea bolnav trebuie sa excluda grasimile saturate (maxim 20% din necesarul de calorii
zilnice sa fie asigurat de grasimi, iar dintre acestea, 2/3 sa fie grasimi nesaturate). Aceasta dieta va
contribui si la un control mai bun al tensiunii arteriale.
Dieta strict vegetariana (sau total vegetariana, fara produse animale) bogata in acizi grasi polinesaturati
poate duce la regresia leziunilor de ateroscleroza coronariana. Studii recente demonstreaza clar cresterea
capacitatii de efort la bolnavii cu angina pectorala care au adoptat o asemenea dieta.
Riscul unui infarct miocardic poate fi prevenit numai in proportie de 8% prin tratamentul hipertensiunii
arteriale, posibilitatea de prevenire crescand la 30% prin tratamentul tulburarilor metabolismului lipidic.
Obisnuiti-va sa serviti mese mici, care sunt mai usor de digerat! Nu va ridicati de la masa niciodata satul!
Evitati bauturile reci, care pot precipita criza de angina pectorala.
Dieta folosita trebuie sa imbine recomandarile date la arterioscleroza si hipertensiune arteriala.

Recomandari specifice pentru un bolnav care face episoade de angina pectorala sau a trecut printr-un
infarct miocardic acut sunt:
- eliminarea cafeinei si a altor metilxantine (cafea, bauturi cola) pentru reducerea potentialului de
tulburari de ritm cardiac;

Page 193
- reducerea muncii cordului prin mese mai mici, cu alimente usoare sau lichide (imediat dupa infarct:
800- 1200kcal/zi);
- restrictie de lichide si sare (sodiu) in functie de bolile asociate (insuficienta cardiaca, hipertensiune
arteriala);
- evitarea alimentelor prea calde sau prea reci.

Angina pectorala este o boala serioasa. Luati-o in serios!

Cum se manifesta infarctul miocardic?

Infarctul miocardic are simptome multiple, dar cel mai relevant este durerea precordiala. Durerea cauzata
de un atac de cord de obicei dureaza mai mult de 10 minute si adesea apar si alte simptome, incluzand:
- disconfort in zona pieptului sau o durere apasatoare, de parca ar fi o greutate pe piept durerea care
apare se raspandeste de la piept la gat, maxilar, unul sau ambele brate si umeri si nu trece la repaus;
- transpiratii;
- respiratii mai scurte si mai frecvente;
- greata sau voma;
- ameteala;
- batai de inima rapide sau neregulate.
Este important sa recunoasteti fazele initiale ale unui atac de cord si sa primiti ingrijire de urgenta.
Tratamentul este necesar pentru a preveni moartea. Uneori medicamentele pot fi luate pentru a reduce
afectarea musculaturii inimii cauzata de un atac de cord.

Chemati urgent medicul daca:

- Stiti ca sunteti un bolnav cu probleme cardiace, iar durerea aparuta dureaza mai mult de 5 minute. In
acest caz, este foarte probabil sa faceti un infarct.
- Aveti pentru prima data o asemenea durere. Trebuie sa va lamuriti de unde apare.
- Crizele devin mai intense, mai frecvente, mai prelungite si nu mai pot fi prevazute. Este posibil sa
dezvoltati o angina instabila.
- Dupa ce luati medicamentele, mai ales la inceput, aveti senzatii neplacute. Acestea sunt rezultatul unor
reactii adverse si uneori trebuie ajustata doza.

Anorexia nervoasa

Generalitati

Anorexia nervoasa consta intr-o tulburare de alimentare cu implicatii fizice si emotionale. O persoana cu
anorexie prezinta o greutate mult sub limita greutatii standard, impunandu-si limite foarte drastice pentru
cantitatea de alimente care are voie sa o consume, deoarece prezinta o imagine distorsionata a corpului,
neputand sa-si mentina greutatea corpului in limite normale, temandu-se de castigul in greutate. Anorexia

Page 194
pe termen lung sau formele grave pot duce la infometare, alterarea importanta a starii de sanatate si chiar
la deces. Anorexia poate deveni o boala cronica, chiar daca este posibila recuperarea completa cu un
tratament adecvat.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptome

4. Mecanism fiziopatogenetic

5. Consultul de specialitate

6. Expectativa vigilenta

7. Medici specialisti recomandati

8. Investigatii

9. Diagnostic precoce

10. Tratament - Generalitati

11. Tratament initial

12. Tratament in cazul agravarii bolii

13. Profilaxie

14. Tratament ambulatoriu

15. Tratament medicamentos

16. Tratament chirurgical

17. Alte tratamente

Cauze

Cauzele anorexiei nu sunt pe deplin intelese. Se poate dezvolta printr-o combinatie de factori
declansatori: biologici, psihologici si sociali. Chiar daca nu s-a demonstrat, persoanele cu anorexie
prezinta un nivel crescut de serotonina, un neurotransmitator, care poate duce la aparitia unor manifestari
comportamentele anorexice ca si retragerea sociala si reducerea apetitului alimentar. Nu este clar daca cel
mai mare nivel al serotoninei este prezent inainte sau dupa debutul infometarii.

Page 195
Studii recente au demonstrat ca prezinta un risc crescut de a dezvolta anorexie persoanele care au in
familie un membru cu aceasta afectiune (parinte, sora sau fratele). Totusi, implicatia genetica reprezinta
doar o mica pondere a cauzei. Alti factori includ cateva trasaturi de personalitate precum si presiunile
sociale si culturale.
Evenimentele stresante din viata ca si mutatul, divortul, decesul unei persoane dragi, pot declansa
anorexia.

Simptome

Simptomele frecvente si actiunile corelate cu anorexia nervoasa includ:

- frica intensa de a castiga in greutate

- restrictia consumului de alimente sau al unor anumite tipuri de alimente care contin orice fel de grasime
- greutate mai mica decat 85% din greutatea standard corespunzatoare inaltimii, (la un copil sau
adolescent, pierderea sau necastigarea in greutate in timpul perioadei de crestere reprezinta un motiv de
ingrijorare)
- aprecierea propriului corp ca si supraponderal, in ciuda faptului ca pacientul are o greutate sub limita
standard (aceasta tulburare poarta denumirea de imagine distorsionata a corpului)
- un program de exercitii istovitor
- ascunderea alimentelor si eviarea abordarii subiectelor legate de tulburarile de alimentatie sau pierdere
in greutate
- unele persoane anorexice isi provoaca voma sau utilizeaza laxative sau diuretice pentru a pierde in
greutate.

Distrugerea smaltului dentar este cel mai frecvent simptom care se dezvolta ca urmare a episoadelor
repetate de voma.

Semnele obisnuite ale malnutritiei cuprind:

- greutate mica a corpului

- constipatia si golirea incetinita a stomacului
- par fragil, piele uscata si unghii friabile
- sani micsorati
- oprirea menstruatiei sau perioade lungi de amenoree
- senzatia de frig, cu o temperatura a corpului mai scazuta decat in mod normal
- presiune sanguina scazuta
- bradicardie, mai putin decat 60 de batai pe minut
- diminuarea sensibilitatii nociceptive (perceptiei durerii)
- colorarea violacee a pielii de la nivelul extremitatilor (bratelor si picioarelor) datorita circulatiei
ineficiente
- edeme la nivelul mainilor si picioarelor
- piele de culoare galben-portocalie, in special la nivelul palmelor si mainilor.

Page 196
Persoanele cu anorexie adesea dezvolta adevarate ritualuri asociate cu alimentarea care pot include:

- alegerea de modalitati speciale de a manca alimentele, de a acumula alimentele, de a colecta recipientele

si de a prepara mancaruri elaborate pentru alte persoane fara a manca din preparatele gatite
- petrecerea unei perioade lungi de timp pentru a taia si rearanja mancarea pe platouri pentru a creea
impresia ca s-a mancat deja
- aceste persoane pot ascunde mancarea sau sa se descotoroseasca de ea pe ascuns in timpul mesei.

Mecanism fiziopatogenetic

Anorexia adesea debuteaza cu inceperea unei diete normale in scopul de a pierde cateva kilograme dar
aceasta dieta este depasita cand persoana devine obsedata de dieta si isi limiteaza aportul de alimente mai
mult decat este sanatos. Cu timpul, persoana isi restrictioneaza cantitatea si tipurile de alimente. Restrictia
de alimente nu se limiteaza de obicei numai la dieta ci si la nevoia de a controla ceva in viata; aceste
persoane gasind un sens al puterii cand isi controleaza setea si foamea.Anorexicii devin retrasi social si isi
perd interesul pentru lumea din exterior.

Pe masura ce boala avanseaza, apar manifestari comportamentale irationale, ca si:

- impunerea de reguli alimentare de exemplu, eliminarea produselor de consum zilnic sau carnea,
deoarece acestea contin multe calorii
- creearea de ritualuri alimentare mestecarea alimentelor de cateva ori
- dezvoltarea unei aversiuni fata de mancare teama de a castiga in greutate daca alimentul se consuma in
intregime
- pierderea senzatiei de foame
- efectuarea de exercitii in mod excesiv, pana in momentul producerii de leziuni
- administrarea de laxative sau diuretice sau provocarea vomei datorita fricii de a castiga in greutate
- infometarea si malnutritia asociate anorexiei in mod obisnuit cauzeaza complicatii ca si osteoporoza sau
aritmiile cardiace.

Deseori, alte afectiuni psihice debuteaza impreuna cu anorexia, ca de exemplu depresia, ingreunand
tratamentul. Tratamentul precoce al anorexiei ofera cel mai bun prognostic de recuperare. Cu cat o
persoana prezinta un comportament alimentar mai irational, cu atat este mai dificil de a-i implementa o
perspectiva sanatoasa a nutritiei. Din moment ce exista o negare puternica a problemei si deseori este
observata disimularea alimentarii, partenerul de obicei este prima persoana care apeleaza la tratament de
specialitate pentru persoana anorexica. Persoana care sufera de anorexie este de obicei examinata de
medic pentru alte simpome corelate cu anorexia.

Acestea pot include:

- fatigabilitatea si apatia (lipsa de energie)

Page 197
- dureri abdominale si cateodata constipatie
- amenoree
- episoade frecvente de voma (chiar daca persoana nu recunoaste ca si le provoaca)
- simptome ale depresiei
- dureri articulare (cauzate de exercitii efectuate in mod excesiv sau de dezechilibrul hidroelectrolitic).

Factori de risc

O persoana cu risc pentru dezvoltarea anorexiei prezinta:

- istoric de tulburari alimentare in randul rudelor de gradul I ca si mama, sora si in mod special in cazul
gemenilor
- diferite trasaturi de personalitate, ca de exemplu perfectionismul si parerea proasta despre sine
- diferite presiuni culturale si sociale, in mod particular conflictele in familie
- antecedent de abuz sexual sau fizic (chiar daca nu toate victimele abuzurilor dezvolta tulburari de
alimentare).

Parintele poate avea motive de ingrijorare daca:

- copilul isi exprima preocuparea legata de greutate la o varsta frageda

- o adolescenta care este supraponderala primeste complimente pe masura ce incepe sa piarda in greutate.

Consultul de specialitate

Se recomanda consultul medical de specialitate daca o persoana draga:

- prezinta semne de anorexie ca de exemplu pierderea rapida in greutate, refuzul de a se alimenta,

canalizarea atentiei pe mentinerea greutatii, provocarea de varsaturi sau abuzul de laxative sau diuretice.
Perceptia distorsionata a imaginii proprii ca fiind supraponderal si continuarea dietei in ciuda atingerii
unei greutati mult sub limita normala
- pierderea mare in greutate si continuarea pierderii in greutate
- instalarea amenoreei
- program de exercitii intensive care determina aparitia de leziuni si cu toate acestea persoana anorexica
nu sisteaza efectuarea exercitiilor
- frica intensa fata chiar si de un castig mic in greutate, aceasta interferand cu consumarea de preparate
alimentare sanatoase
- a fost diagnosticata cu anorexie si prezinta ameteli, tulburari de somn sau simptome ale depresiei sau
anxietatii
- sa se apeleze la un tratament de specialitate daca o persoana este tratata de anorexie si prezinta un ritm
cardiac neregulat sau palpitatii, lipotimii (lesinuri) sau dureri severe in orice portiune a corpului, ca de
exemplu la nivelul articulatiilor.

Expectativa vigilenta

Perioada de expectativa vigilenta nu este potrivita daca se suspecteaza ca o persoana prezinta tulburari de
alimentare. Instituirea precoce a tratamentului poate fi importanta pentru a depasi anorexia. Chiar daca o

Page 198
persoana prezinta doar cateva simptome de anorexie, se recomanda consultul medicului pentru a exclude
o posibila tulburare de alimentatie.

Medici specialisti recomandati

Urmatorii medici pot diagnostica sau trata tulburarile de alimentare:

- medicul generalist
- psihiatrul
- psihologul
- dietiticianul.

Spitalizarea sau internarea pentru tratamentul unei tulburari de alimentatie este uneori necesara pentru a
controla anorexia. In aceasta situatie o echipa de cadre medicale specializate vor acorda ingrijri pana ce
pacientul se reface suficient pentru a fi ingrijit la domiciliu.

Investigatii

Nu exista teste specifice pentru diagnosticul anorexiei. O anamneza detailata, un examen obiectiv
complet, intrebari specifice de screening pot ajuta in identificarea tulburarilor de alimentare. Stabilirea
statusului mental poate fi necesar pentru diagnosticul anorexiei sau al altor afectiuni asociate, ca de
exemplu depresia.
Indicele de masa corporala trebuie stabilit pentru a determina daca o persoana prezinta o greutate mai
mica decat greutatea standard. In general este considerata prezenta anorexia daca IMC (indicele de masa
corporala) este egal sau mai mic de 17.5 la adulti.

Analizele sanguine ar trebui efectuate de asemenea pentru a stabili gradul de nutritie. Se recomanda
realizarea de radiografii pentru a determina daca exista o reducere a masei osoase cauzata de osteoporoza,
care deseori apare ca si rezultat al anorexiei. Alte teste pot fi efectuate daca afectarea cardiaca sau renala
datorata malnutritiei este suspectata.

Diagnosticul anorexiei poate fi dificil, in special daca persoana care prezinta afectiunea incearca sa
ascunda problema. Este de preferat ca o persoana apropiata sa insoteasca pacientul anorexic la medic,
fiind astfel disponibila sa raspunda la intrebarile legate de comportamentul alimentar al persoanei in
cauza. Negarea problemei si disimularea alimentarii sunt cele mai frecvente caracteristici ale anorexiei.

Diagnostic precoce

Depistarea si tratamentul precoce al anorexiei sunt importante pntru recuperarea si prevenirea evolutiei
progresive a bolii spre o forma mai grava. Cu cat are o durata mai mare anorexia, cu atat este mai dificil
de a corecta comportamentul alimentar inadecvat.

Deoarece majoritatea cazurilor de anorexie debuteaza in adolescenta, membrii familiei ar trebui sa fie

Page 199
primii care sa recunoasca simptomele afectiunii. Chiar daca adolescentul poate refuza tratamentul de
specialitate, este important pentru familie consultul unui medic daca apar motive de ingrijorare in
momentul in care copilul prezinta cateva simptome de anorexie. Cu cat tratamentul este instituit mai
precoce, cu atat este mai probabila recuperarea completa dupa aceasta afectiune cronica.

Din nefericire, nu exista screening de rutina pentru tulburarile de alimentare. Persoanele cu anorexie, de
obicei nu cer ajutor specializat. Cel mai des, o persoana apropiata suspecteaza ca exista o problema si
apeleaza si incurajeaza pacientul sa ceara ingrijiri de specialitate. Totusi, simptomele pot fi evidente doar
dupa ce anorexia a fost prezenta pentru o lunga perioada de timp.

Tratament - Generalitati

Toate persoanele care sufera de anorexie necesita tratament. Obiectivele tratamentului sunt de a restabili o
greutate normala si un comportament alimentar adecvat si de a trata afectiunile somatice si psihice
asociate cu malnutritia, ca de exemplu osteoporoza sau depresia.Corectarea perceptiilor, atitudinilor si
comportamentelor anormale corelate cu tulburarile de alimentare reprezinta o parte a tratamentului extins.

Tratament initial

Ideal, tratamentul este furnizat de catre o echipa care cuprinde psihiatrul, medicul de familie si
nutritionistul. In functie de gravitatea bolii, tratamentul de initiere cuprinde in mod obisnuit:

- restabilirea greutatii normale. Dobandirea unei greutati normale deseori atenueaza sau elimina
tulburarile de alimentare, ca de exemplu strangerea de alimente sau comportamentul obsesiv compulsiv
(tulburare anxioasa caracterizata prin repetarea gandurilor si imaginilor in mintea pacientului cu
comportamente repetitive ulterioare)
- acordarea de consiliere profesionala, pentru a ajuta persoana anorexica sa realizeze ca are o problema si
sa-si imbunatateasca perceptia imaginii corpului, sa se concentreze pe afectarea relatiilor, de obicei prin
terapie individuala sau de familie
- acordarea de sfaturi de catre nutritionist, pentru a ajuta in stabilirea unor principii alimentare sanatoase
si pentru o mai buna intelegere a conceptului de alimentatie echilibrata
- tratamentul altor afectiuni care frecvent apar asociate cu anorexia ca de exemplu depresia sau afectiunile
cardiace. Prezenta si a altor afectiuni concomitent cu anorexia complica tratamentul putand extinde durata
si intensitatea tratamentului aplicat.
In cazul formelor grave sau amenintatoare de deces, tratamentul de initiere in spital cuprinde:
- tratarea infometarii. Aceasta implica tratarea afectiunilor medicale determinate de anorexie, ca
deshidratarea, dezechilibrul hidroelectrolitic sau afectiunile cardiace. Uneori, fluidele si alimentele sunt
administrate printr-un tub plasat in stomac prin nas (sonda nazogastrica) sau parenteral (inravenos)
- refacerea statusului nutritional obiectivul tratamentului este de a castiga in greutate cu grija si treptat,
cunoscand cand este prezenta senzatia de foame sau satietate si invatand cum sa se alimenteze sanatos
- ingrijirea afectiva si dezvoltarea increderii in medic reprezinta o parte importanta a recuperarii care
poate include:

Page 200
- invatarea de noi comportamente alimentare
- invatarea controlului afectiv
- dezvoltarea increderii in persoanele care acorda ajutor.

Tratament in cazul agravarii bolii

Unele persoane cu anorexie nervoasa pot necesita spitalizare sau internare pentru a li se acorda ingrijiri
specializate de urgenta pana in momentul in care pacientul se recupereaza suficient ca sa urmeze un
tratament ambulator. In general se recomanda ca persoanele a caror greutate este cu 20% mai mica decat
greutatea standard corespunzatoare inaltimii sa fie tratate in spital. Nu este neobisnuit pentru o persoana
care a pierdut in greutate mai mult decat 30 % din greutatea standard sa necesite 2-6 luni de tratament de
specialitate in spital. Persoanele cu o greutate mai mica de 85% din greutatea standard isi recupereaza
greu greutatea daca nu sunt inclusi intr-un program foarte bine structurat pentru persoanele cu tulburari de
alimentare. O greutate mult sub limita normalului poate cauza deshidratare, infometare si dezechilibru
electrolitic, toate acestea putand duce la deces.

Acoperirea asigurarilor pentru tratamentul in spital al tulburarilor de alimentatie variaza. Tratamentul

anorexiei va fi mai dificil cu cat o persoana a prezentat afectiunea si nu a fost capabila sa-si remedieze
relatiile in cadrul familiei sau prezinta o tulburare de personalitate (ca de exemplu personalitatea obsesiv-
compulsiva), abuzeaza de laxative sau diuretice sau isi provoaca varsaturi.

De retinut!

Anorexia este deseori dificil de tratat. Persoana anorexica poate refuza tratamentul considerandu-l inutil
sau manifesta o frica intensa fata de ideea de a castiga in greutate. Unele persoane care au pierdut foarte
mult in greutate pot sa nu fie capabile sa participe la tratament deoarece sunt prea slabite sau pot fi prea
confuze ca sa urmeze indicatiile.

Anorexicii de obicei necesita continuarea tratamentului pentru luni sau ani si efectuarea de controale
repetate la medic pentru o evaluare psihiatrica si pentru verificarea greutatii. Suplimentar acesti pacienti
trebuie sa invete sa-si cunoasca boala, sa evite recurenta simptomele si sa gaseasca diferite modalitati de a
controla stresul.

Anorexia este o boala de termen lung (cronica). Aproximativ 40% se vindeca, 30 % isi imbunatesc starea
de sanatate si 30 % vor avea probleme legate de anorexie de-a lungul intregii vieti. Persoanele anorexice
tinere care incep tratamenutul precoce au o evolutie buna de obicei. In jur de jumatate din cei cu anorexie
vor dezvolta comportamente de culpabilitate-dezvinovatire asociate bulimiei nervoase. Pacientii care
prezinta si alte afectiuni psihice asociate anorexiei, ca de exemplu depresia sau tulburarea obsesiv
compulsiva, de obicei necesita un tratament mai indelungat decat persoanele care sufera doar de anorexie.

Profilaxie

Page 201
Nu exista nici o metoda pentru a preveni anorexia. Tratamentul precoce poate reprezenta cea mai buna
modalitate de a preveni progresia bolii. Cunoscand simptomele de debut si apelarea imediata la un
tratament de specialitate poate ajuta in prevenirea complicatiilor anorexiei nervoase. Cercetarile recente
indica medicamentul fluoxetine (ca de exemplu Prozac) care este util in reducerea recidivelor acestei boli.
Apelarea la un diagnostic si tratament precoce poate juca un rol important in prevenirea progresiei bolii
spre o forma mai grava.

Chiar daca nu exista metode de a preveni anorexia, exista multe metode prin care adultii pot ajuta copiii si
adolescentii sa-si dezvolte o parere corespunzatoare despre ei insasi si sa invete sa abordeze alimentatia si
exercitiile cu o atitudine pozitiva. Realizand aceasta se poate preveni in randul copiilor si adolescentilor
dezvolarea anorexiei.

Tratament ambulatoriu

Continuarea unei bune ingrijiri la domiciliu ajuta in recuperarea pacientilor anorexici. Obiectivele
tratamentului individual vor fi stabilite de catre medicul de familie, psihiatru si nutritionist.

Cateva dintre obiective cuprind

- invatarea de comportamente alimentare noi

- propriul control emotional
- dezvoltarea increderii in persoanele care incearca sa le acorde ajutor
- membrii familiei vor trebui de asemenea sa sustina obiectivele psihice si somatice pentru a facilita
vindecarea. Informarea despre boala va fi folositoare pentru membrii familei la fel de mult ca si pentru
persoanele care prezinta afectiunea
- acordarea de sprijin persoanei apropiate care sufera de anorexie nervoasa
- suport oferit de catre familie persoanei anorexice.

Tratament medicamentos

Antidepresivele (ca si fluoxetine) pot fi folosite daca persoanele cu anorexie sufera si de depresie sau alta
tulburare de anxietate, ca si tulburarea obsesiv - compulsiva. Unele studii indica faptul ca inhibitorul
selectiv al serotoninei fluoxetine (de exemplu, Prozac) poate reduce incidenta recidivelor anorexiei.
Persoanele cu anorexie care utilizeaza si alte medicamente pentru alte afectiuni necesita o monitorizare
stricta si sa fie examinate in mod periodic de catre medic. Aceste persoane necesita verificarea ritmului
cardiac, temperaturii si presiunii sanguine. Trebuie efectuate acestor persoane si teste sanguine pentru a
evalua cantitatea de medicament din sange, deoarece malnutritia si greutatea foarte mica pot modifica
eficienta medicamentelor.

Este foarte importanta avizarea pacientilor, familiei si persoanelor care ofera ingrijiri medicale sa
supravegheze indeaproape adultii si copiii care utilizeaza antidepresive din cauza posibilitatii de suicid.
Acest lucru este in mod special important la inceputul tratamentului sau cand sunt modificate dozele.
Pacientii trebuie de asemenea supravegheati pentru a observa daca se accentueaza anxietatea, atacurile de
panica, agitatia, iritabilitatea, insomnia, impulsivitatea, ostilitatea si mania. Este foarte important de

Page 202
supravegheat aceste comportamente in randul copiilor care sunt mai putin capabili sa-si controleze
impulsivitatea la fel de mult ca si adultii si cateodata prezinta risc mai mare de a fi expusi impulsurilor
suicidale. Nu se recomanda oprirea administrarii de antidepresive, ci doar simpla monitorizare a
persoanelor care utilizeaza acest tip de medicamente si daca apar motive de ingrijorare sa se apeleze la
medic.

Tratament chirurgical

Nu exista tratament chirurgical pentru anorexie.

Alte tratamente

Consilierea profesionala reprezinta o parte importanta a programului de recuperare a persoanelor

anorexice. Consilierea individuala este frecvent necesara pana la un an si poate dura pana la 5-6 ani
pentru a asigura o indreptare completa a trasaturilor psihologice ale afectiunii. Consilierea nu este
inceputa in mod normal decat dupa ce persoana a depasit criza nutritioanala chiar daca pacientul este
lipsit temporar de motivatie sau intelegere.

Tipuri de consiliere care sunt eficiente in tratamentul anorexiei cuprind:

- consilierea psihologica. Terapia cognitiv-comportamentala poate fi folosita in tratamentul anorexiei.

Acest tip de terapia invata pacientii cum sa-si schimbe atitudinea si comportamentele fata de alimentatie.
Chiar daca s-a demonstrat eficienta in tratamentul altor tulburari alimentare (ca de exemplu bulimia
nervoasa), cercetarile continua pentru a confirma eficienta acestei terapii si in tratarea anorexiei. In mod
obisnuit tratamentul cognitiv-comportamental consta in 20 de sedinte de terapie de-a lungul a catorva
luni, cu toate ca in cazul anorexiei, necesitatea tratamentului poate continua pentru cativa ani, mai repede
decat pentru cateva zile;

- terapia de grup programul de tratament impreuna cu alte persoane poate fi foarte folositoare.
Persoanele cu aceste afectiuni isi pot impartasi succesele si esecurile, sa se incurajeze, sa isi acorde sfaturi
utile. Totusi, este important pentru pacient sa continue sedintele de terapie individuala suplimentar
intalnirilor de grup;

- terapia de familie cateodata membrii familiei interfera in necunostinta de cauza cu programul de

recuperare a anorexiei. Prin terapia de familie se educa intreaga familie despre anorexie si acest lucru
fiind foarte eficient in tratarea acestei afectiuni. Initial, se poate ajuta persoana sa recupereze in greutate.
Pe de alta parte, terapia de familie se concentreaza si se confrunta cu alte probleme familiale;

- sfatul nutritionistului este foarte important pentru persoanele anorexice sa primeasca sfatul
nutrionistului. Un dietitician ajuta in alcatuirea unei diete. Dietiticianul incearca sa schimbe focalizarea
pacientului de pe numararea caloriilor alimentelor pe consumarea mancarii preferate intr-un mediu
relaxant si placut. Persoanele care prezinta aceasta afectiune trebuie sa castige in greutate saptamanal
pana ce ajung la greutatea standard corespunzatoare inaltimii. Dupa aceea se recomanda mentinerea
greutatii. Pentru a facilita castigul in greutate suplimentele nutritionale lichide ca si Ensure si Sustacal pot
fi folosite;

Page 203
- terapia suplimentara un studiu recent sugereaza ca zincul poate fi adaugat pentru a recupera in greutate
in cazul persoanelor care sunt tratate in spital. Totusi, sunt necesare mai multe cercetari pentru a confirma
orice beneficiu.

Anxietate

Generalitati

Tulburarile de anxietate cuprind o serie de probleme. In aceasta

categorie se includ urmatoarele forme: anxietate generalizata,
fobia sociala, fobii specifice (ex. fobia de insecte, frica de spatii
deschise sau inchise), atacul de panica, tulburarea obsesiv-
compulsiva si stresul post-traumatic.
Anxietatea reprezinta o problema foarte frecvent intalnita in viata
de zi cu zi. Aproximativ 25% din populatie sufera de anxietate care ar necesita tratament intr-o
anumita perioada a vietii lor. Alti 25% au o anxietate mai putin severa (ex. frica de soareci sau
paianjen).

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Diferenta intre anxietate si frica

3. Simptomele tulburarilor de anxietate

4. Tipuri de tulburari de anxietate

5. Tulburarile de anxietate pot avea efecte grave

6. Vindecarea este posibila cu tratament

Diferenta intre anxietate si frica

Fiecare dintre noi a trecut prin experiente de frica intensa, care este o emotie umana normala, si
care ne ajuta in confruntarea cu pericolul. Dar unii oameni traiesc o frica foarte intensa si
irationala, care nu este justificat prin prezenta unei situatii periculoase.

Page 204
O persoana anxioasa continua sa simta o neliniste permanenta care interfereaza si cu viata sa
cotidiana. Acesta poate sa indice prezenta unei tulburari de anxietate. Insumand cele spuse mai
sus, anxietatea resimtita de o persoana este o frica foarte intensa si nejustificata de un pericol
adevarat.

Simptomele tulburarilor de anxietate

Caracteristica principala a acestora este sentimentul de frica sau/si ganduri cronice (constante),
repetitive, de ingrijorare, care reprezinta un element de stres pentru persoana respectiva si care
interfereaza cu activitatile din viata sa (de exemplu daca unei persoane ii este frica sa mearga la
interviuri pentru ca acolo ar trebui sa interactioneze cu straini, va evita situatia respectiva,
temandu-se ca oricat de inteligenta ar fi, nu ar primi postul, chiar si daca ceea ce face
actualmente nu ii ofera satisfactia dorita).
Alte simptome comune tuturor tipurilor de anxietati:
- reactii fizice ex. transpiratie, tremuraturi, batai de inima rapide, dificultati in respiratie, greata,
lesin.
- ganduri disfunctionale ex. daca o sa vorbesc in fata publicului, si o sa gresesc, toata lumea o
sa ma creada prost .
- comportament de evitare o persoana anxioasa poate sa ajunga sa evite foarte multe situatii.
Faptul ca are ganduri negative si evalueaza irational situatiile care ii provoaca anxietate, emotii
negative foarte intense, reactii fizice puternice, si eventual experiente negative, plaseaza
persoana intr-un cerc vicios, din care nu poate sa iasa (de ex. studentul T. este foarte anxios la
prezentarea unei lucrari in fata publicului, dar trebuie sa-si sustina disertatia. Se simte foarte
anxios, de fapt de o saptamana intreaga, si a invatat foarte mult, ca totul sa fie perfect si sa nu
dea gres, dar faptul ca inainte de prezentarea disertatiei s-a gandit de foarte multe ori ca trebuie
sa fie perfecta aceasta prezentare, ca altfel profesorii or sa il creada prost, i-a provocat emotii
foarte intense ceea ce evident a cauzat mici esecuri in prezentare, pe care el ulterior le-a
interpretat ca fiind greseli catastrofale si nu a mai vrut sa prezinte lucrari in fata mai multor
oameni, avand ca rezultat faptul ca acum evita aceste tipuri de situatii).

Tipuri de tulburari de anxietate

Anxietate generalizata. Este frica exagerata si grija legata de lucruri comune. Centrul anxietatii
poate fi reprezentat de prieteni, familie, sanatate, munca, bani sau ratarea unei intalniri
importante (de fapt tot ceea ce este important persoanei poate sa capteze centrul atentiei ca focus
al anxietatii).
Vorbim despre anxietate generalizata daca grija exagerata este prezenta in aproape fiecare zi,
timp de 6 luni, si daca persoana are dificultati in controlarea anxietatii.
In plus persoana mai simte una sau mai multe dintre urmatoarele simptome:
- irascibilitate si iritabilitate usoara;
- oboseala;
-insomnie;

Page 205
- probleme de concentrare; (nu se simte capabil sa gandeasca)

Fobia sociala
Consta in frica de evaluarea si judecata negativa a altor oameni. De aceea oamenilor
caracterizate prin fobie sociala le este frica sa faca ceva ce le-ar putea umili in fata publicului
de ex. a vorbi in public, a folosi toalete publice, a manca sau a bea in public, sau orice alta
situatie sociala incluzand comportamentul la petreceri sau/si la locul de munca. Cei care sufera
de fobie sociala poate sa simta frica in cazul unei singure, sau in cazul mai multor situatii.
Aceasta frica poate sa conduca la evitarea situatiilor respective, care, ulterior poate sa ajunga la
izolare.

Fobii specifice
O persoana cu fobie specifica simte o frica persistenta si irationala de un obiect specific sau de o
situatie. Frica poate sa apara fata de anumite animale, locuri sau persoane, si poate sa fie atat de
intensa incat persoana respectiva va manifesta simptome fizice intense sau atac de panica.
Aceste fobii se pot referi la caini, sange, furtuna, paianjeni, ace, sau la alte obiecte si situatii, dar,
in orice caz anxietatea resimtita este exagerata si tulburatoare.
Adultii care sufera de fobii de obicei sunt constienti de faptul ca frica lor este exagerata si
irationala. In orice caz nevoia lor de a evita obiectul, situatia sau persoana care stau la baza fricii
poate sa le restranga viata.

Tulburare de panica
Atacurile de panica sunt comune in populatia umana comparativ cu tulburarile de panica, care
sunt mai rar intalnite. Atacurile de panica pot sa nu fie legate de o situatie anume, ci pot aparea
spontan. Pentru ca o persoana sa fie diagnosticata cu tulburare de panica, trebuie sa aiba circa 4
atacuri de panica lunar intr-o perioada mai indelungata. Tulburarea de panica poate sa fie
diagnosticata daca atacurile de panica sunt frecvente si exista si o frica intensa si persistenta de
aparitia unui alt atac de panica.

Tulburarea obsesiv-compulsiva (ocd)

Oamenii care au aceasta tulburare au ganduri (ex. O femeie are senzatia ca sotul ei o insala fara a
avea insa nici un indiciu) sau impulsuri (obsesii) intruzive, involuntare si nedorite. In acelasi
timp se simt si fortate sa efectueze ritualuri mentale si comportamentale, ca de ex. spalatul
excesiv al mainilor, dusuri excesiv de frecvente (de mai multe ori pe zi), sau verificarea
repetitiva a anumitor lucruri (de ex. daca a incuiat usa, sau daca a stins aragazul). De obicei sunt
constienti de irationalitatea si natura excesive a comportamentelor sau a gandurilor lor.

Tulburare de stres post-traumatic (ptsd)

Apare dupa un eveniment extrem de traumatic. Evenimentul poate sa fie recent (ex. accident de
masina, abuz fizic) sau poate sa fie intamplat in trecut (ex. abuz sexual in copilarie). Reactii de
suferinta, soc si furie sunt reactii normale dupa evenimente traumatice. Oamenii cu PTSD
Page 206
manifesta reactii severe, prelungite si intruzive, care afecteaza in mod dramatic viata lor de zi cu
zi. Acestea pot sa includa ganduri sau imagini intruzive despre situatia traumatizanta, care sunt la
fel de, sau chiar si mai stresante decat evenimentul original. De obicei oamenii incep sa evite
situatiile sau evenimentele care le reamintesc de trauma, inclusiv locuri si situatii similare.

Tulburarile de anxietate pot avea efecte grave

O tulburare de anxietate poate sa conduca la izolatie sociala si la depresie clinica, poate sa

altereze capacitatea persoanei de a lucra, a invata si a efectua activitati de rutina. Poate sa
dauneze relatiilor cu prietenii, familia si colegii. Starea de depresie poate sa fie o boala foarte
serioasa cu un risc crescut de tendinte de autodistrugere si suicid.

Vindecarea este posibila cu tratament

Vindecarea tulburarilor de anxietate este posibila prin tratament si asistenta de specialitate.

Tratamente efective pentru tulburari de anxietate pot sa includa:
- Terapii cognitiv comportamentale - care au ca scop schimbarea schemelor de gandire, a
credintelor si a comportamentelor care pot sa declanseze anxietatea. O parte a terapiei poate sa
includa expunerea gradata, prin care persoana este expusa unor situatii care provoaca anxietate.
Procesul este numit desensitivizare.
- Management-ul anxietatii si tehnici de relaxare de ex. hipnoterapia, meditatia, exercitii de
respiratie, etc.
- Medicatia - include antidepresanti si sedative.
Anxietatile netratate pot avea efecte serioase asupra vietii persoanei precum si asupra relatiilor
acesteia!

Apendicita

Generalitati

Vezi galerie foto

Page 207
 Apendicita acuta este cea mai frecventa urgenta chirurgicala
abdominala. Aceasta afectiune apare frecvent la varste cuprinse
intre 10 si 30 de ani, dar aparitia acesteia este posibila la orice
varsta, fiind cunoscute si cazuri cu manifestari particulare la
bolnavii varstnici (formele pseudotumorala sau pseudoocluziva).

Apendicita acuta este afectiunea in care apare o inflamatie a

apendicelui. Odata pornit procesul inflamator acesta nu poate fi
stopat medicamentos, tratamentul acestei afectiuni fiind
chirurgical. Cu cat se intervine chirurgical mai rapid, cu atat
suferinta pacientului este mai redusa si interventia mai usor realizabila cu complicatii cat mai
reduse ca frecventa si gravitate. I

n cazul in care interventia chirurgicala este amanata, afectiunea se poate complica: de la stadiul
cataral (incipient), la stadiul flegmonos, ulterior gangrenos (necroza organului), cu perforatia
acestuia si peritonita initial localizata si apoi generalizata, putand cauza decesul bolnavului.

Anatomie

Apendicul vermiform este o structura tubulara atasata la nivelul primei portiuni a intestinului
gros (colonul), portiune numita cec. Apendicele are baza implantata la nivelul cecului, cel mai
frecvent medial si inferior, la unirea celor trei tenii (benzi de musculatura neteda), pozitia cea
mai frecventa fiind mezocecala.

Poate avea insa si pozitii atipice (subhepatic, pelvin, etc). La nivelul peretelui abdominal, acesta
se proiecteaza in partea dreapta a abdomenului in zona inferioara, regiune denumita fosa iliaca
dreapta.
Structura este limfoida (organ cavitar cu tesut limfatic abundent), dar functia sa nu este foarte
bine cunoscuta, fiind considerat mai cu seama un vestigiu embrionar. Inlaturarea sa prin
apendicectomie (operatia prin care se extrage apendicul atunci cand acesta este inflamat) nu
modifica functia digestiva.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptome

4. Diagnostic

Page 208
 5. Investigatii

6. Tratament

7. Complicatii

8. De retinut!

Cauze

Cauza acestei afectiuni poate fi, in multe dintre cazuri, obstructia lumenului, a cavitatii
organului, fie datorita unei proliferari limfatice stimulate bacterian sau a unui mic corp strain
(sambure, samanta).

Aceasta obstruare a lumenului provoaca o crestere a presiunii intraluminale (in interiorul

organului), o tulburare a circulatiei sangelui in peretii organului si inflamatia acestuia ce poate
evolua fara tratament pana la gangrena si perforatie (ruptura).
Poate fi luata in discutie si o predispozitie genetica pentru obstructia lumenului apendicular
cauzatoare de apendicita, plecand de la observatia ca sunt familii cu mai multi subiecti
apendicectomizati (operati de apendicita) decat altele.

Simptome

Acestea sunt variate insa prezinta anumite caracteristici:

- durerea - are initial sediul in epigastru (capul pieptului) si periombilical, pentru ca ulterior sa-si
modifice sediul in fosa iliaca dreapta, frecvent iradiind la nivelul membrului inferior drept;
durerea este de intensitate diferita si variabila de la un stadiu la altul; daca initial are aspectul
unui disconfort abdominal, ulterior poate deveni intensa si chiar cu aparare musculara
(abdomenul devine tare la palpare)
- inapetenta (lipsa poftei de mancare), greata si varsaturile, constipatia sau diareea sunt alte
simptome care pot aparea
- subfebrilitatea este posibila - febra nu foarte ridicata.

In anumite cazuri poate evolua foarte rapid fara simptome reprezentative, motiv pentru care
prezentarea la medicul specialist este o urgenta; aceste cazuri sunt reprezentate de pacienti cu
terapii imunosupresive utilizate in transplantele de organ si in anumite afectiuni, bolnavi cu HIV,
bolnavi de diabet zaharat, afectiuni neoplazice in tratament cu citostatice, pacientii obezi.
In cazul localizarilor pelvine a apendicelui la aceste simptome se mai pot asocia tenesme rectale
(crampe) cu diaree.

In timpul sarcinii

Page 209
De asemenea femeile insarcinate, copiii mici si batranii pot avea forme particulare de
manifestare a acestei afectiuni. Femeile in perioada sarcinii prezinta frecvent simptome, precum
durerea, greata si varsaturile, dar atunci cand acestea au intensitati si forme mai speciale,
pacienta trebuie sa se prezinte de urgenta la medicul chirurg pentru examen de specialitate.

La copii mici

Aparitia acestei afectiuni ridica probleme speciale datorita imposibilitatii acestora de a comunica
medicului suferinta. Ei pot avea simptome atipice - doar varsaturi, somnolenta, dificultati in
alimentare, constipatie etc. De asemenea, consultarea medicului de specialitate trebuie facuta cat
mai rapid, mai ales ca in cazul copiilor mici evolutia este frecvent rapida, de multe ori chiar fara
faze intermediare.

La pacientii varstnici

Manifestarile pot fi diferite, diagnosticarea fiind mai dificila. Poate imbraca forme
pseudoocluzive - cu simptome asemanatoare ocluziei intestinale, si pseudotumorale - simptome
asemanatoare tumorilor cecale. La acestia, o particularitate o reprezinta comorbiditatile
(afectiunile asociate tipice la batranete): cardiopatia ischemica, hipertensiunea arteriala, diabetul
zaharat tip 2, insuficienta renala etc., afectiuni ce inrautatesc prognosticul afectiunii de baza si
care se pot si ele decompensa in cursul evolutiei bolii.

Diagnostic

In cadrul diagnosticarii acestei afectiuni, un rol important il ocupa anamneza, istoricul bolii si
examenul obiectiv.

Anamneza

Medicul trebuie sa formuleze intrebarile cu atentie, intrebari din care sa deduca, natura
simptomelor, momentul aparitiei lor si evolutia in timp, localizarea acestora, severitatea
simptomelor. De asemenea pacientul va fi intrebat de existenta altor afectiuni in antecedente
(personale sau familiale), eventuale tratamente in desfasurare, alergii la medicamente sau
substante (elemente de care se va tine cont in tratamentul medicamentos pe perioada spitalizarii);
consumul de bauturi alcoolice, fumatul si eventualul consum de droguri trebuie mentionat,
acestea fiind informatii importante.

Examenul fizic

Acesta presupune inspectia, putandu-se descoperi o eventuala eruptie, limfonodului tumefiati

(ganglioni mariti), alte leziuni la nivel tegumentar, mobilitatea cu miscarile respiratorii a

Page 210
peretelui (element important pentru diagnosticul peritonitei, stadiu in care pacientul prezinta un
abdomen rigid fara mobilitate cu miscarile respiratorii - abdomenul de lemn").
Palparea deceleaza durere in fosa iliaca dreapta ce iradiaza frecvent in membrul inferior drept;
intensitatea durerii este variabila de la jena la apasarea profunda, la durere cu apararea
musculara. Trebuie palpat intreg abdomenul.

Sunt anumite semne cu o specificitate mai mare:

- semnul Blumberg, apasare profunda si apoi eliberare imediata a peretelui abdominal, semn
urmat de o durere de scurta durata la acest nivel, ceea ce reprezinta o dovada a iritatiei
peritoneale, implicit o suferinta abdominala acuta sau acutizata
- semnul psoasului - palparea fosei iliace drepte si recomandarea bolnavului sa ridice membrul
inferior drept intins, observandu-se o intensificare a durerii la acest nivel.

Percutia si auscultatia nu au o mare specificitate in diagnosticarea acestei afectiuni. Percutia

poate decela o zona de matitate la nivelul fosei iliace drepte in cazul unui plastron constituit sau
timpanism in cazul stazei cecale in diferite stadii ale bolii. Auscultatia poate evidentia un silentiu
abdominal in peritonita apendiculara constituita.
Se va masura temperatura pacientului, alura ventriculara (pulsul), frecventa respiratorie si
tensiunea arteriala.

Investigatii

Analize de laborator

Specific pentru apendicita acuta sunt:

- leucocitoza moderata - cresterea leucocitelor in sange (globulele albe), uzual ajungand la valori
de 10.000/mmc dar putand ajunge si la 20-30.000/mmc in cazurile grave
- mai pot fi evidentiate modificari in cadrul ionogramei in cazurile cu varsaturi si deshidratari
- sumarul de urina - este un examen de laborator uzual pentru un diagnostic diferential cu o
afectiune a tractului urinar
- testul de sarcina pentru femeile tinere ce prezinta aceasta simptomatologie.

Imagistica

Examenele imagistice uzuale sunt:

- radiografia abdominala simpla sau cu substanta de contrast (irigografia sau radiografia
gastroduodenala)
- ecografia abdominala
- tomografia computerizata

Aceste investigatii nu sunt foarte specifice in cazul apendicitei acute.

Page 211
Radiografia abdominala simpla poate evidentia un anumit nivel de aerocolie (distensia anselor
la nivelul flancului drept abdominal - in regiunea cecului) in fazele incipiente si in cazurile cu
peritonita apendiculara datorita distensiei anselor intestinale in toata cavitatea abdominala poate
evidentia nivele hidroaerice - semn de ocluzie functionala.
Irigografia este contraindicata in cazul apendicitei acute, putand declansa perforatia
apendiculara. Este utila doar la varstnici pentru diferentierea de neoplasmul cecal.
Ecografia abdominala, de asemenea, nu este o explorare foarte specifica, dar datorita costurilor
scazute si lipsei de nocivitate se practica uzual in special pentru diagnosticul diferential al
apendicitei acute cu alte tipuri de afectiuni: in sfera genitala la femei (chist ovarian, sarcina
extrauterina, fibrom uterin cu/fara necrobioza, anexita acuta dreapta, etc. - motiv pentru care
bolnava este bine sa fie consultata si ginecologic), afectiuni ale tractului urinar (colica renala
dreapta, calcul ureteral, cistita, etc.), alte afectiuni ale micului bazin sau intestinale (frecventa
limfadenita mezenterica la copii, diverticulul Meckel), etc.
Tomografia computerizata nu este o explorare uzuala in diagnosticarea apendicitei acute, ea
fiind rezervata doar cazurilor cu diagnostic incert.

Tratament

Asa cum a fost mentionat si mai sus, tratamentul apendicitei este chirurgical si consta in operatia
numita apendicectomie. Aceasta se practica la adulti in cele mai multe cazuri sub rahianestezie,
uneori sub anestezie generala; la copii regula este anestezia generala.
Incizia in cazurile uzuale, necomplicate, este in fosa iliaca dreapta, de mici dimensiuni - 1,5-3
cm, putandu-se prelungi in cazul dificultatilor intraoperatorii (pozitionare atipica, patologie
asociata - chist ovarian, aderente, etc.).

Sunt cazuri cand apendicectomia se poate realiza si printr-o incizie de doar 1 cm (in cazul in care
ulterior se va practica si o sutura intradermica, cicatricea va fi foarte estetica, rezultate apreciate
in special de pacientele tinere).
Interventia chirurgicala se poate practica si laparoscopic, ceea ce presupune trei mici incizii.

Tratament postoperator

La tratamentul chirurgical trebuie asociat si un tratament medicamentos adecvat: antibiotic cu

spectru larg, analgetic, uneori antisecretor gastric (bolnavii acuzand postoperator dureri in
epigastru ce se datoreaza ligaturii mezoului apendicular) administrat in perfuzie in primele 24 de
ore si ulterior per os.
La 12-24 de ore postoperator bolnavul se poate mobiliza, poate incepe sa se alimenteze la
recomandarea medicului, si in mod obisnuit la 48-72 de ore se externeaza din spital tinand cont
de recomandarile medicului chirurg: in general regim alimentar, evitarea efortului fizic 4-6
saptamani, revenirea bolnavului la control si pentru scoaterea firelor la 1 saptamana de la
interventie, in general.

Page 212
Tratament in cazul complicatiilor

In cazurile mai grave sau complicate (apendicita acuta gangrenoasa cu abces periapendicular,
peritonita apendiculara) incizia poate fi marita sau se poate practica chiar incizie mediana
subombilicala. Tratamentul antibiotic va fi mult mai puternic si pe o perioada mai lunga si de
asemenea recuperarea va dura mai mult. Chirurgul va decide intraoperator si necesitatea lavajului
si drenajului cavitatii peritoneale, frecvent practicandu-se drenajul fundului de sac Douglas
(regiune in care se acumuleaza colectiile lichidiene) cu tuburi de dren, ce va fi suprimat la 48-72
de ore, in functie de evolutia bolnavului.

Complicatii

Complicatii in evolutia bolii:

- perforatia apendiculara cu abces
- peritonita localizata si ulterior generalizata.
La copii evolutia catre aceasta complicatie este mai rapida. Aceasta este o complicatie de
maxima gravitate a bolii ce poate duce la deces in scurt timp fara interventie chirurgicala de
urgenta.

Complicatii postoperatorii precoce:

- supuratia parietala (complicatie frecventa in cazurile complicate)
- abcesul rezidual (apare dupa peritonite generalizate si este o complicatie grava si impune
reinterventia)
- cefaleea postrahianestezie asociata frecvent cu greturi si varsaturi, etc.

Complicatii postoperatorii tardive:

- eventratia postapendicectomie (in cazul pacientilor obezi sau care nu respecta recomandarile
medicului si exercita efort intens postoperator si consta intr-un defect parietal ce se rezolva
printr-o interventie chirurgicala de refacere a acestuia)
- aderente peritoneale (dupa cazurile grave) ce pot duce pana la volvulari de anse cu ocluzii
intestinale.

De retinut!

- apendicele este o structura tubulara de mici dimensiuni atasata de prima portiune a colonului
- apendicita este boala inflamatorie a acestui organ si este considerata urgenta chirurgicala
- simptomele sunt reprezentate de durere abdominala (in general in partea dreapta, dar posibil
initial sediul sa fie in capul pieptului"), inapetenta (lipsa poftei de mancare), greturi si varstaturi,
febra (dar nu foarte ridicata); trebuie insa retinut, ca nu intotdeauna apendicita acuta prezinta
toate simptomele si, de asemenea, poate prezenta simptome atipice
- diagnosticul este pus pe seama datelor anamnestice, examenului clinic (efectuat de medicul

Page 213
chirurg), analizele de laborator si investigatii paraclinice imagistice
- tratamentul afectiunii este chirurgical si consta in apendicectomie
- este o boala a carei complicatii (perforatia apendiculara cu peritonita generalizata) sunt de o
gravitate extrema si pot duce la pierderea bolnavului.

Apneea de somn (Sindromul de apnee in somn SAS)

Generalitati

Apneea de somn este o afectiune a aparatului respirator caracterizata prin pauze respiratorii repetate,
frecvente in timpul somnului. Durata perioadei de oprire a fluxului de aer este de 10 secunde. SAS
prezinta diferite grade de gravitate: usoara, moderata sau severa, in functie de durata si frecventa
episoadelor de apnee sau de bradipnee (scaderea ritmului respiratiei). Numarul episoadelor apneice
variaza de la 5 la 50 pe ora de somn. SAS a fost clasificat in 3 tipuri: apneea obstructiva, apneea centrala
si apneea mixta.

Ne vom referi la apneea de somn obstructiva (ASO) sau apneea de somn simpla.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Factori de risc

4. Simptome

5. Mecanism fiziopatogenetic

6. Consultul de specialitate

7. Expectativa vigilenta

8. Medici specialisti recomandati

9. Investigatii

10. Tratament - Generalitati

11. Tratament initial

Page 214
 12. Tratament chirurgical

13. Conditii si situatii in care boala se agraveaza

14. Profilaxie

15. Tratament medicamentos

Cauze

In ASO fluxul de aer inceteaza in ciuda impulsurilor respiratorii, datorita obstructiei sau ingustarii cailor
respiratorii superioare, de obicei la nivel naso-faringian. In timpul somnului muschii faringelui si ai limbii
se relaxeaza si produc obstructia partiala a cailor respiratorii. Oprirea respiratiei din ASO conduce la
scaderea concentratiei oxigenului in sange (hipoxie).

La majoritatea pacientilor cu ASO, configuratia cailor respiratorii este afectata structural, ceea ce
predispune la obstructie sau sunt prezente defecte anatomice evidente la nivelul nasului, gurii sau
gatului, ca de exemplu hipertrofia tonsilara (amigdaliana). In pozitie culcata, in timpul somnului,
amigdalele hipertrofiate contribuie la ingustarea cailor aeriene declansand apneea de somn. In
timpul zilei, in perioada de veghe si in pozitie ortostatica aceste modificari fiziopatologice nu se
produc.

Alti factori care contribuie la colapsul cailor respiratorii in timpul somnului sunt:

- consumul de alcool care determina depresia muschior respiratori, acestia se relaxeaza si astfel caile
aeriene superioare se ingusteaza si produc apneea de somn

- obezitatea: excesul de grasime de la nivelul gatului exercita o compresie externa asupra cailor
respiratorii ducand la ingustarea acestora.

Factori de risc

Majoritatea factorilor de risc implicati in producerea ASO pot fi evitati, insa nu toti pot fi controlati.

Factori care nu pot fi modificati

Factorii de risc care predispun la aparitia apneei de somn includ:

- varsta: ASO apare mai frecvent dupa varsta de 30 ani

- sexul masculin: studiile din laboratoarele de cercetare a somnului arata ca ASO e de 5 ori mai frecventa
la sexul masculin

- antecedentele familiale. Istoricul familial de apnee de somn creste riscul dezvoltarii acestei afectiuni

- rasa neagra, hispanicii si populatia din Insulele Pacificului au risc de a face ASO. Afro-americanii
dezvolta apnee de somn la varste mai mici decat rasa alba

Page 215
- deformarile coloanei vertebrale. Scolioza determina alterarea dinamicii respiratorii si favorizeaza
aparitia apneei de somn

- afectiuni care determina anomalii craniofaciale, precum sindromul Marfan si sindromul Down

- menopauza. Studii recente au demonstrat ca ASO este mai frecvent la femeile aflate la menopauza;
inainte de menopauza ASO predomina la barbati, dupa menopauza riscul de a face boala se egaleaza
pentru cele doua sexe. Cercetatorii nu cunosc prin ce mecanisme menopauza determina cresterea riscului
de a face apnee de somn.

Factori care pot fi controlati

Factori de risc care pot fi controlati evitandu-se astfel aparitia ASO includ:

- obezitatea: aproximativ 70% din pacientii care au ASO sunt obezi. Obezitatea este unul din factorii de
risc major pentru aparitia ASO

- circumferinta cefei mai mare decat 43 cm la barbat si 40 cm la femeie

- surplusul tisular la nivelul cavitatii nazale, gurii sau faringelui care poate bloca sau diminua
circumferinta cailor respiratorii

- anomalii ale oaselor craniului la nivelul cavitatii bucale, nazale sau a faringelui

- consumul de alcool sau medicamete (hipnotice sau sedative) inainte de culcare creste riscul aparitiei
ASO

- fumatul: nicotina este un relaxant al musculaturii care mentine deschise caile aerine, astfel se produce
colapsul cailor respiratorii

- dormitul pe spate

- obiceiuri de somn proaste precum culcatul la ore si in locuri diferite

- dezechilibrele hormonale precum hipotiroidismul sau acromegalia.

Simptome

Urmatoarele simptome sunt comune tuturor pacientilor cu ASO:

- sforaitul este prezent la majoritatea pacientilor cu apnee de somn

- somnolenta diurna excesiva, manifestata prin adormire in circumstante neadecvate in timpul meselor, al
convesatiei sau sofatului.

Alte simptome includ:

Page 216
- episoade de apnee, de mai mult de 5 ori pe ora (apnee moderata) sau de 50 de ori pe ora (apnee severa).
Severitate ASO este data de frecventa episoadele de apnee. Apneea si scaderea frecventei respiratiei
(bradipneea) in timpul somnului produc o scadere a concentratiei oxigenului in sangele arterial

- somn agitat (persoana se zvarcoleste in timp ce doarme)

- in timpul noptii prezinta pauze respiratorii insotite de sufocare, gafaiala, transpiratii si dureri toracice

- pacientul cu ASO are un somn neodihnitor cu deteriorarea capacitatilor intelectuale (pierderea

memoriei), iritabilitate, oboseala si tulburari emotionale (modificarea personalitatii)

- cefalee dupa trezire, la aproximmativ 50% din pacienti

- arsuri la stomac sau gust acru in gura in timpul noptii

- pacientii obezi prezinta edeme ale membrelor

- treziri cauzate de urinarile frecvente (nicturie).

Persoanele varstnice prezinta in mod normal, opriri ale respiratiei in timpul somnului,
ingreunand punerea diagnosticului de ASO, insa aceste scurte pauze respiratorii nu produc
alterari profunde ale concentratiei oxigenului arterial.

Simptome la copil

La copil, simptomele depind de varsta acestuia:

- sub 5 ani: sforait, respiratie de tip oral, transpiratii, agitatie si treziri frecvente

- peste 5 ani: sforait, enurezis nocturn, performante scolare scazute si intarzierea cresterii si dezvoltarii.
Acesti copii prezinta tulburari de comportament si deficit de atentie.

Desi sforaitul este un simptom constant la copii cu ASO, somnolenta diurna, simptom
diagnosticat la adulti nu este prezent in aceeasi masura ca la adulti. La unii copii singurul
simptom al apneei de somn poate fi reprezentat de diminuarea ratei de crestere comparativ cu cei
din aceeasi grupa de varsta. Desi rara, ASO la copii determina intarziere in dezvoltare si
instalarea cordului pulmonar (hipertrofia ventriculara dreapta datorata afectiuni lor care altereaza
functia si structura plamanului).

Alte boli care prezinta simptome similare SAS sunt hipotiroidismul (functie deficitara a tiroidei),
narcolepsia (afectiune a somnului caracterizata prin atacuri rezistibile, repetate de somn in timpul
zilei) si sindromul picioarelor nelinistite (senzatii neplacute la nivelul picioarelor care apar de
obicei in cursul serii dupa culcare sau de multe ori si noaptea).

Mecanism fiziopatogenetic

Page 217
Colapsul cailor respiratorii din ASO produce sforait intens sau profund care se traduce sonor prin horcait,
mormait, gafait, urmat de oprirea respiratiei timp de 10 secunde sau mai mult. In aceasta scurta perioada
de apnee sforaitul inceteaza. Asfixia progresiva determina trezirea brusca a pacientului si astfel se
restabileste fluxul respirator normal. Odata cu reluarea respiratiei pacientii readorm si sforaitul intens
reincepe. Aceasta secventa de evenimente se repeta de zeci de ori pe noapte ducand la fragmentarea
importanta a somnului.

Oprirea respiratiei produce scaderea concentratiei gazelor sanguine: scaderea presiunii partiale a
oxigenului din sangele arterial si cresterea presiunii partiale a dioxidului de carbon. Hipoxia din
timpul somnului suprasolicita sistemul nervos si aparatul cardiovascular, in timp acesti pacienti
vor dezvolta hipertensiune arteriala, boala arteriala coronariana si prezinta agravarea ASO,
interventia terapeutica fiind mai dificila.

Oboseala marcata din timpul zilei este responsabila pentru:

- frecventa mai mare a accidentelor de circulatie comparativ cu populatia normala

- performante scolare slabe, insertie sociala dificila (slaba concentrare la locul de munca) si tulburari de
memorie

- modificari ale personalitatii, anxietate si depresie

- disfunctie sexuala (pierderea apetitului sexual).

Oprirea respiratiei produce scaderea concentratiei gazelor sanguine: scaderea presiunii partiale a
oxigenului din sangele arterial si cresterea presiunii partiale a dioxidului de carbon. Hipoxia din
timpul somnului suprasolicita sistemul nervos si aparatul cardiovascular, in timp acesti pacienti
vor dezvolta hipertensiune arteriala, boala arteriala coronariana si prezinta agravarea ASO,
interventia terapeutica fiind mai dificila.

Oboseala marcata din timpul zilei este responsabila pentru:

- frecventa mai mare a accidentelor de circulatie comparativ cu populatia normala

- performante scolare slabe, insertie sociala dificila (slaba concentrare la locul de munca) si tulburari de
memorie

- modificari ale personalitatii, anxietate si depresie

- disfunctie sexuala (pierderea apetitului sexual).

Consultul de specialitate

Se recomanda consultul medical in urmatoarele situatii:

- sforait intens si profund, somnolenta in timpul zilei

Page 218
- cand se constata oprirea respiratiei partenerului de pat sau agitatie (rasuciri frecvente) in timpul
somnului

- cand se constata ca un copil sforaie sau are dificultati de respiratie, agitatie in timpul somnului si
prezinta treziri frecvente si somnolenta diurna.

Expectativa vigilenta

Expectativa vigilenta este perioada in care pacientul este urmarit atent de medic fara sa i se administreze
medicamente si este recomandata la pacientii care sforaie dar care nu prezinta somnolenta diurna
excesiva. In cazul in care simptomatologia se agraveaza se recomandata sa fie cerut sfatul medicului
specialist.

Expectativa nu este recomandata la marii sforaitori (sforait intens si profund), in cazul in care
somnul este agitat iar pacientul este somnolent in timpul zilei. Daca partenerul observa ca in
timpul somnului persoana prezinta pauze frecvente ale respiratiei se va cere sfatul medicului.

Medici specialisti recomandati

Cadrele medicale care pot pune diagnosticul de SAO sunt:

- medicul de familie sau medicul generalist

- internistul

- medicul pediatru

- asistenta medicala

- medicul rezident.

Tratamentul ASO este efectuat de urmatorii medici specialisti care pot sa efectueze studii de
somn (polisomnografia):

- neurologul

- pneumologul.

Alti specialisti recomandati:

- cardiologul, pentru tratamentul problemelor cardiace

- ORL-istul, care va corecta defectele anatomice care predispun la ASO

- dentistul, pentru instalarea unui dispozitiv de respiratie orala.

Investigatii

Page 219
Diagnosticul de ASO se face pe baza anamnezei si examenului clinic. Istoricul medical va pune in
evidenta stilul de viata, obiceiurile de somn, prezenta sforaitului si a somnolentei diurne.

Suspiciunea de ASO va fi confirmata prin realizarea urmatoarelor teste sau investigatii ale
somnului:

- studii ale somnului sunt inregistrari ale evenimentelor petrecute in timpul somnului. Cel mai
important test de studiere a somnului si de diagnostic al ASO este polisomnografia care masoara
activitatea electrica a creierului, activitatea musculara, frecventa cardiaca, fluxul de aer respirat
pe nas si gura si saturatia sanguina a oxigenului.

Alte teste:

- masurarea nivelului TSH-ului pentru depistarea hipotiroidiei sau efectuarea unei hemoleucograme

- electrocardiograma (EKG) este utila pentru a depista daca in timpul, ASO functionalitatea cardiaca este
afectata

- ecocardiografia pune in evidenta structura (dimensiunile, forma si grosimea peretilor inimii) si

functionarea cardica (motilitatea musculaturii cardiace). ASO veche creste riscul aparitiei complicatiilor
cardio-pulmonare.

- teste functionale respiratorii.

Daca dupa tratamentul initial simptomatologia nu s-a atenuat se vor efectua testari suplimentare
inainte de interventia chirurgicala prin care se intentioneaza indepartatarea excesului de tesut
care favorizeaza obstructia:

- faringoscopia cu fibra optica evalueaza daca in timpul somnului caile respiratorii se ingusteaza sau se
obstrueaza complet

- tomografia computerizata (CT cerebral) pune in evidenta macroglosia (dimensiunea excesiv de mare a
limbii) sau localizeaza portiunile ingustate ale cailor respiratorii superioare

- examene radiologice: fluoroscopia cervicala realizata in timpul somnului este o investigatie radiologica
prin care este depistat locul obstructiei cailor respiratorii. Radiografia craniana cu masurarea extremitatii
cefalice poate pune in evidenta anomalii ale oaselor craniului.

Protocolul de diagnostic al apneei obstructive a copilului include urmatorii pasi, conform

Asociatiei Americane de Pediatrie:

- in timpul examenului medical de rutina medicul va afla daca istoricul bolii cuprinde episoade de sforait
intens

- investigatii complete ale somnului care sa diferentieze un simplu sforait de apnee obstructiva

Page 220
- asocierea ASO cu anomalii genetice, afectiuni pulmonare, siclemie, anomalii ale extremitatii cefalice,
sindrom Down, paralizie cerebrala sau malformatii faciale, pulmonare sau cardiace severe.

Inaintea inceperii tratamentului sunt esentiale studii in laboratorul specializat de investigare a

somnului.

Tratament - Generalitati

Conduita terapeutica se stabileste in functie de severitatea sindromului. Tratamentul ASO cuprinde

schimbarea stilului de viata, administrarea oxigenului cu presiune continua pozitiva (CPAP), care previne
colabarea cailor respiratorii in timpul somnului si tratament chirurgical. Obiectivele tratamentului sunt de
a ameliora simptomatologia: sforaitul si somnolenta diurna si de a preveni aparitia altor complicatii
precum hipertensiunea arteriala. Tratamentul va fi adaptat gravitatii bolii.

Primele masuri terapeutice instituite vor fi schimbarea stilului de viata si ulterior, in cazul in care
acestea nu au avut succes, se va apela la tratamentul chirurgical.

De asemenea, inainte se vor trata celelalte probleme de sanatate, de exemplu antibioterapia

infectiilor si tratamentul medicamentos al disfunctiei tiroidiene.

Abordarea terapeutica a ASO la copii este similara cu cea de la adulti, insa, tonsilectomia
(rezectia amigdalelor) si adenoidectomia (rezectia vegetatiilor adenoide/polipilor) sunt de prima
intentie. Se va trece la administrarea oxigenului cu presiune continua pozitiva doar daca
tratamentul chirugical nu a fost eficient sau daca acesta nu poate fi efectuat.

Tratament initial

Tratamentul initial al apneei de somn obstructive este reprezentat fie de schimbarea stilului de viata fi de
utilizarea unor dispozitive de respirat. Schimbarea stilului de viata include:

- scaderea in greutate, daca persoana este obeza, este prima masura anti-sforait si componenta
esentiala a tratamentului ASO. Studiile au evidentiat ca scaderea in greutate diminueaza numarul
episoadelor de apnee sau bradipnee
- se va merge la culcare la aceeasi ora, in fiecare noapte
- vor fi respectate orele de somn, un somn insuficient predispune la ASO
- se recomanda dormitul pe o parte, va fi evitat dormitul pe spate, acesta impiedicandu-se prin
coaserea unui buzunarel pe spatele pijamalei in care se va introduce o minge de tenis
- va fi evitat consumul de alcool sau a medicatiei sedative inainte de culcare
- renuntarea la fumat: in absenta nicotinei tonusul musculaturii care mentine deschisa caile
respiratorii este crescut evitandu-se astfel colabarea din timpul somnului
- corectarea pozitiei incorecte a capului fata de trunchi poate avea efect benefic. O inaltime
corecta a pernei va fi de ajutor, insa mai eficienta este cresterea diferentei planului capului fata
de cel al trunchiului de la 10 la 15 cm prin plasarea unor caramizi sub picioarele de la capul
patului

Page 221
- tratamentul afectiunilor respiratorii, precum obstructia cauzata de raceli sau alergii, cu ajutorul
decongestionantelor nazale.

Toate cazurile de apnee de somn beneficiaza in urma schimbarii stilului de viata, iar in formele
moderate poate fi singura masura terapeutica.

In anumite situatii, utilizarea unor dispozitive nazale care largesc fosele nazale si cresc fluxul de
aer. Desi aceste dispozitive nazale opresc sforaitul nu trateaza ASO.

Cea mai eficienta metoda terapeutica este ventilatia cu presiune pozitiva continua (CPAP-
Continuous Positive Airways Pressure)

- in CPAP este utilizat un dispozitiv de ventilatie care furnizeaza un flux aerian continuu cu presiune fixa
prin intermediul unei masti ce se aplica etans la nivelul fetei pacientului astfel fiind impiedicata
inchiderea cailor aeriene superioare in timpul somnului

- CPAP este indicata in tratamentul formelor moderate si severe

- CPAP presupune purtarea unei masti sau a unei piese nazale pe tot parcursul noptii. Pacientii care sunt
deranjati de purtarea acestei masti/piese nazale se vor adresa medicului pentru inlocuirea cu un alt
dispozitiv.

Alte metode medicale de tratament ale ASO:

- dispozitive asemanatoare celui CPAP care-si regleaza automat presiunea necesara furnizata de aparat sau
utilizeaza presiune variabila in functie de timpul respirator (inspir sau expir). Aceste dispozitive sunt mai
usor de folosit si mai confortabille

- dispozitive de respiratie orala care mentin limba si maxilarul intr-o pozitie optima care mentine caile
respiratorii deschise in timpul somnului.

Tratament chirurgical

In cazul in care metodele de ventilatie externa nu sunt eficiente se va apela la tratamentul chirurgical.

Optiunile chirurgicale sunt:

- uvulo-palato-faringoplastia, prin care se inteparteaza excesul de tesut de la nivelul cailor respiratorii si

reprezinta cea mai frecventa interventia chirurgicala utilizata in tratamentul SAO

- tonsilectomia si/sau adenoidectomia, prin care sunt indepartate chirurgical amigdalele hipertrofiate si
vegetatiile adenoide gigante care obstrueaza caile aeriene in timpul somnului. Aceasta este interventia de
prima intentie in tratamentul ASO la copil. De asemenea, se vor efectua alte tipuri de interventii
chirurgicale in scopul refacerii anomaliilor congenitale care favorizeaza ASO

Page 222
- alte proceduri chirurgicale care vizeaza remedierea anomaliilor osoase sau tisulare de la nivelul gurii si
faringelui.

Conditii si situatii in care boala se agraveaza

In cazul in care simptomatologia se agraveaza se va cere sfatul medicului care va apela la investigatii ale
somnului si va ajusta CPAP. De asemenea, vor fi tratate complicatiile determinate de apneea de somn,
precum hipertensiunea arteriala.

In anumite situatii este necesara interventia chirurgicala:

- uvulo-faringo-plastia (plastia palatului faringian cu ajutorul laserului)

- tonsilectomia si adenoidectomia

- corectarea defectelor anatomice (corectia chirurgicala a deviatiei de sept, palatului moale, luetei
"omusorului" sau limbii)

- traheostomia: realizarea unei stome si introducerea unui tub la nivelul traheei. Aceasta metoda este rar
folosita dar este utila in cazurile in care celelalte metode de tratament nu au fost eficiente.

De retinut!

Studiile de specialitate au aratat ca CPAP diminua somnolenta diurna a pacientilor cu ASO

moderata si severa, dar nu este eficienta in formele usoare de apnee de somn.

CPAP se va administra continuu pe tot timpul noptii, in caz contrar, simptomatologia va reapare.

Uvuloplastia cu laser este utila in tratamentul sforaitului. Este indicata si in anumite cazuri de
ASO usoare si moderate. Aceasta metoda terapeutica nu este aprobata de Asociatia Americana de
Medicina a Somnului pentru tratamentul ASO.

Profilaxie

Preventia aparitiei sforaitului si a ASO se face prin urmatoarele masuri:

- evitarea consumului de alcool sau a medicatiei sedative, acestea produc o relaxare excesiva a
musculaturii din peretii cailor aeriene astfel incat acestea nu mai sunt mentinute larg deschise

- mentinerea unei greutati corporale optime printr-o alimentatie sanatoasa si program de exercitii fizice

- pozitia corpului in somn pe o parte este eficienta in preventia aparitiei ASO usoare

- oprirea fumatului

- ridicarea partii superioare a corpului in timpul somnului

Page 223
- tratamentul prompt al congestiei nazale provocate de raceli sau alergii. Vor fi evitate medicamentele
antihistaminice deoarece produc somnolenta si agraveaza ASO.

Tratament medicamentos

In general, ASO nu beneficiaza de pe urma tratamentului medicamentos, totusi, un studiu recent

sugereaza ca Modafinilul reduce somnolenta diurna, iar CPAP desi scade frecventa episoadelor de apnee
in timpul noptii nu influenteaza somnolenta din timpul zilei. Modafinil este un bun adjuvant al CPAP, dar
nu poate inlocui ventilatia prin CPAP.

Tulburari de ritm cardiac - aritmii cardiace

Activitatea electrica a inimii

Inima, pompa care asigura circulatia sangelui in organism, este un organ musculos, gol pe
dinauntru, alcatuit din patru cavitati, doua superioare (atrii) si doua inferioare (ventricule).
Fiecare atriu comunica cu ventriculul de aceeasi parte printr-un orificiu prevazut cu valvule ce au
functia de supape; valvulele permit circulatia sangelui in sens unic, si anume dinspre atrii inspre
ventricule. Orificiul din partea dreapta are trei valvule iar cel din partea stanga numai doua.

Atriul drept primeste prin vene sangele sarac in oxigen care revine din organe spre inima si il
dirijeaza spre ventriculul drept. Acesta trimite sangele in plamani unde se oxigeneaza inainte de
traversarea atriului stang pentru a fi dirijat in ventricolul stang. Ventriculul stang, fiind cel mai
voluminos, pompeaza sangele in artere si de aici in intreg organismul.

Pentru ca inima sa pompeze sangele cat mai eficace miliardele de celule din camerele superioare
si din ventricole trebuie sa se contracte simultan. Aceasta coordonare este declansata de un
impuls electric. Aceste actiuni sunt dirijate de catre nodul sinusal, situat in atriul drept. De acolo
curentul electric trece din celula in celula pana la nodul atrio-ventricular, la jonctiunea dintre atrii
si ventricule. Traversand acest nod impulsul electric excita rapid toate celulele ventriculelor
printr-o retea numita sistemul His-Purkinje.

Activitatea electrica a inimii poate fi inregistrata cu ajutorul electrocardiogramei pentru a vedea

daca aceasta este sincronizata. Electrocardiograma realizeaza un traseu cu trei unde: traseul
undei P corespondent contractiilor atriilor, traseul undei QRS - al ventricolelor, si traseul undei T
care reflecta regenerarea celulelor cardiace. Intre batai, sistemul electric se reincarca la fel ca si
muschiul cardiac, care intre doua contractii, se relaxeaza si se umple din nou cu sange.

Page 224
Prin urmare fiecare contractie a inimii este declansata electric. Repetarea acestui fenomen are ca
rezultat ritmul cardiac. Nodul sinusal este cel care da masura acestui ritm. El are proprietatea de
a adapta cadenta nevoilor organismului prin sensibilitatea sa la stimularea sistemului nervos si
stimularea hormonilor (de exemplu adrenalina). Deci accelereaza ritmul batailor inimii in timpul
unui efort sau in timpul unei emotii si il incetineste in timpul repausului.

Cuprins articol

1. Activitatea electrica a inimii

2. Aritmia - cauze

3. Tipuri

4. Simptome

5. Diagnostic

6. Tratament

Aritmia - cauze

Aritmiile sunt dereglari ale ritmului normal al inimii fie sub raportul frecventei, fie al
regularitatii frecventei cardiace, fie sub ambele.
Cauze:
- cardiopatie ischemica
- leziuni valvulare
- hipertiroidie
- insuficienta respiratorie
- dezechilibre hidroelectrolitice
- consum de alcool sau tutun.

Variatiile frecventei cardiace sunt normale in unele situatii. Aritmia apare cand excitatia electrica
se naste in alte locuri decat cele normale (nodul sinusal, nodul atrio-ventricular sau ventricule)
sau atunci cand unda electrica nu urmeaza traseul normal de propagare. Contractia musculara
rezultata se deosebeste de ritmul normal. Bataia suplimentara provocata se numeste extrasistola
iar contractia normala sistola. O extrasistola intrerupe secventa normala de activare a muschilor
cardiaci.

Adesea extrasistola este urmata de o pauza compensatoare, resimtita ca o intrerupere a ritmului

cardiac. Accelerarea brusca si prelungita a ritmului cardiac este urmata de diminuarea presiunii
arteriale ceea ce poate provoca ameteli si senzatie de oboseala si slabiciune. Desincronizarea

Page 225
dintre camerele superioare si ventriculi provoaca de asemenea palpitatii. Acestea pot fi resimtite
in interiorul sternului dar si in urechi, in gat sau burta.

Unele tulburari sunt mai grave decat altele. Uneori se formeaza un cerc vicios intre functia inimii
si ritmul anormal. Astfel o inima slabita poate fi cauza aritmiei dar si aritmia poate duce la
slabirea inimii.

Tipuri

Extrasistole

Extrasistolele pot aparea la orice persoana sanatoasa. Doar in cazul in care acestea se manifesta
in mod frecvent putem vorbi de aritmie. Aritmiile se pot clasifica in functie de locul de formare
si in functie de efectele produse asupra ritmului cardiac. Atunci cand ritmul cardiac este accelerat
se numeste tahicardie iar atunci cand ritmul este incetinit bradicardie.

Aritmiisinusale

- tahicardia sinusala (frecventa inimii - 90-120/min);

- bradicardia sinusala (frecventa sub 60/min).
In ambele este pastrat focarul normal al impulsurilor cardiace: nodul sinusal.

Aritmii atriale

Aritmiile atriale au originea la nivelul atriilor:

- extrasistolele atriale - impulsuri ectopice
- tahicardia paroxistica atriala (frecventa 140-220/min regulata)
- fibrilatia atriala si flutterul atrial (tulburari de ritm neregulate).

Extrasistole atriale. Hipertensiunea arteriala provoaca o destindere a atriilor si contractia lor

prematura (extrasistola atriala). Extrasistola supraventriculara mai poate fi provocata si de
slabirea muschiului cardiac.

Tahicardia paroxistica atriala - in timpul tahicardiei, inima se contracta brusc si bate foarte
repede, pana la 140-220 de batai pe minut. Aceste episoade pot dura cateva secunde sau cateva
ore. Ele se opresc la fel de brusc cum au aparut. Tahicardiile paroxistice pot aparea din tinerete si
pot dura toata viata. Dupa criza pacientul se simte obosit dar acest tip de aritmie este foarte rar
periculos. Necesita totusi consultarea medicului deoarece poate diminua calitatea vietii.

Page 226
Fibrilatia atriala si flutterul atrial constituie o problema mai serioasa ce va necesita examene
medicale si tratament, cauza fiind o furtuna electrica" la nivelul atriilor. Contractia coordonata a
atriilor nu mai are loc. Inima pierde in jur de 20% din capacitate. Ventriculul poate compensa
pentru moment aceasta pierdere dar pe termen lung epuizarea sa poate duce la insuficienta
cardiaca. Starile resimtite provin din iregularitatea pulsului datorata faptului ca ventriculele nu
mai sunt antrenate de catre nodul sinusal, pulsul avand valori uneori foarte ridicate 140 de batai
pe minut si chiar mai mult, uneori foarte mici 50 de batai pe minut provocand stari de ameteala.

O complicatie a fibrilatiei atriale este dilatarea atriilor. Sangele ce stagneaza in acestea se poate
coagula. Trecerea unei astfel de mase de sange coagulat in circulatie poate cauza embolia.
Fibrilatia atriala poate aparea si dupa o stare de febra. Cand aceasta aritmie este consecinta unei
boli de inima tratamentul se va adresa acestei boli. Fibrilatia poate de asemenea sa apara in
cadrul unei boli de tiroida sau in urma consumului exagerat de alcool.

Aritmii ventriculare

- extrasistola ventriculara - este datorata unei zone iritative din ventricul, care nu se mai
sincronizeaza cu ansamblul cardiac; cauze ale acestui tip de aritmie pot fi: emotia, un
dezechilibru in retinerea sarurilor minerale (consumul exagerat de laxative), febra sau o infectie;
in aceste cazuri aritmia este considerata benigna dar aparitia acesteia impreuna cu o boala de
inima pot revela o problema care sa necesite tratament
- tahicardia paroxistica ventriculara - in general reprezinta manifestarea unei disfunctii majore
a muschiului cardiac; poate aparea la orice varsta dar in general este urmarea unui infarct al
miocardului; se produce o desincronizare intre bataile ventriculelor si contractia atriala,
consecinta fiind diminuarea debitului cardiac; este necesara spitalizarea din cauza slabirii inimii
- fibrilatia si flutterul ventricular.

Simptome

Toate aceste forme de aritmie se manifesta prin aceleasi simptome: palpitatii, angoasa, oboseala,
dispnee (suflu greu). Aritmiile pot sa nu fie simtite deloc sau dimpotriva pot duce chiar la
pierderi de cunostinta. Aceste pierderi de cunostinta apar atunci cand pulsul este sub 20 de batai
pe minut sau peste 200 de batai pe minut. In general starea de constienta revine imediat ce
pacientul este culcat pe spate eventual cu picioarele ridicate pentru a reda debitul necesar de
sange in creier. Exista si riscul de oprire a inimii fiind necesare masuri de reanimare (masaj
cardiac si respiratie artificiala, defibrilare etc.).

Diagnostic

Medicul va interoga pacientul in detaliu inainte de efectuarea examenelor specifice, istoricul

pacientului fiind esential. Pacientul va informa medicul de existenta altor boli, administrarea de

Page 227
medicamente, consumul de tutun sau alcool precum si practicarea unui sport. La femei este
important si ciclul menstrual si orice problema ce provoaca neliniste, pentru a intelege ce factori
favorizeaza aparitia tulburarilor de ritm cardiac.

Apoi, pentru depistarea bolilor cardiovasculare cauzatoare de aritmii se efectueaza o serie de

examene medicale:
- electrocardiograma de repaus
- electrocardiograma ambulatorie (monitorizarea Holter EKG 24-48 de ore)
- electrocardiograma de efort
- inregistrarea la cerere - cu ajutorul unui mic aparat se inregistreaza in acelasi mod ca si la
electrocardiograma activitatea inimii in momentul aparitiei simptomelor; inregistrarea dureaza
15-40 de secunde
- radiografiile, ecocardiografiile, rezonanta magnetica - permit cunoasterea marimii inimii si
miscarile sale, precum si observarea functionarii valvelor si rapiditatea debitului sanguin
- explorarea electrofiziologica - este utilizata pentru clarificarea situatiilor mai complexe.
Permite localizarea precisa a problemei cauzatoare de tulburari de ritm. Inainte de a intra in sala
deoperatie sunt introduse in vene (din antebrat sau din zona inghinala) mici catetere prevazute cu
electrozi. Dupa efectuarea anesteziei acesti electrozi pot fi plasati in diferite zone ale inimii fie in
camerele superioare fie in ventricule.

Tratament

Optiuni terapeutice

Medicul va alege cea mai buna metoda de tratament in functie de diagnostic.

Manevrele vagale - trebuie efectuate la recomandarea medicului. Acestea au scopul de a

regulariza bataile inimii prin stimularea sistemului nervos si permit unui numar mare de pacienti
controlul crizelor de tahicardie. Manevrele constau in masarea arterei carotide, apasarea pe ochii
inchisi, inspiratia profunda crescand presiunea abdominala, sau consumarea rapida a unei bauturi
reci.
Medicamentele - sunt utilizate fie pentru a preveni o criza, fie pentru a intrerupe o criza deja
inceputa.

Ablatia prin radiofrecventa (eliminarea tesutului bolnav prin radiofrecventa) - un curent de

frecventa inalta este aplicat prin aceleasi catetere din cazul explorarii electrofiziologice, tesutul
din portiunea vizata putand fi astfel eliminat. Aplicatia acestui curent nu este dureroasa dar
procedura poate dura cateva ore.
Defibrilarea si cardioversiunea - socul electric extern este o procedura folosita de peste 30 de

Page 228
ani. Cu ajutorul a doi electrozi se aplica socuri electrice pentru a sincroniza din nou activitatea
electrica a inimii. Defibrilarea poate fi o masura salvatoare in cazul unui stop cardiac provocat de
fibrilatia ventriculara. Se efectueaza sub anestezie generala.

Defibrilatorul automat implantat - este un dispozitiv electro-tehnic compus dintr-o sonda

intravenoasa permanenta si un compartiment continind o baterie si circuitul electronic, care este
plasat sub anestezie sub pielea din regiunea pectorala. Circuitul electronic urmareste in
permanenta ritmul cardiac. In cazul unei tahicardii sau fibrilatii ventriculare el produce
descarcari intre 5 si 500 de volti dupa nevoie. Aparatul functioneaza timp de 4-5 ani. El poate fi
reprogramat din exterior. Schimbarea acestuia necesita internare de o zi si anestezie locala. Este
interzisa conducerea automobilului timp de sase luni de la implant.

Tratament specific

Extrasistolele exista la 4 persoane din 5 si nu necesita decat rareori medicamente. Este indicata
evitarea cafeinei si alcoolului dar si a meselor grele si stresului. Excesele de medicamente
laxative si menstruatia faciliteaza de asemenea aparitia acestora.
Daca este un ritm cardiacprea lent, acesta poate fi readus la normal cu ajutorul unui aparat numit
pacemaker.

Fibrilatia atriala este in general benigna dar poate indica totusi o boala cardiaca. Ea nu provoaca
infarct miocardic. Multi oameni duc o viata normala in ciuda acestei tulburari de ritm cardiac.
Medicatia folosita are ca scop normalizarea ritmului sinusal. Daca fibrilatia atriala dureaza de
mult timp si sunt dilatate atriile va fi necesar un anticoagulant, care va preveni formarea
cheagurilor de sange in acestea precum si riscul trecerii acestor cheaguri in circulatia sanguina.
Cardioversiunea electrica va fi efectuata doar daca medicamentele nu pot restabili ritmul sinusal
normal. In situatii extreme se poate efectua o extirpare prin radiofrecventa.

Majoritatea tahicardiilor paroxistice sunt datorate unei anomalii, adesea congenitale. Extirparea
prin radiofrecventa poate corecta aceasta problema si permite vindecarea pacientului.
Tratamentul tahicardiilor ventriculare este medicamentos. Cardioversiunea poate fi necesara ca
interventie de urgenta. Uneori tahicardia ventriculara putand provoca un stop cardiac, sunt
necesare masuri de reanimare. Daca aritmia reapare in ciuda tratamentului medicamentos se
poate implanta un defibrilator automat.

Arsurile solare

Page 229
Generalitati

Beneficiile expunerii corecte si rationale la soare sunt foarte bine

cunoscute. Pe langa cele de ordin estetic sau psihologic (expunerea
la soare avand un rol favorizant in combaterea starilor depresive),
acesta favorizeaza sinteza de vitamina D, intervenind astfel in
combaterea rahitismului (la copii), a osteomalaciei (la adulti) - prin
favorizarea absorbtiei calciului si fosforului din alimente si fixarea lor in oase. De asemenea,
expunerea la soare amelioreaza durerile articulare si intareste sistemul imun.

Expunerea prelungita insa, poate constitui un factor de risc pentru aparitia unor anumite boli cu
evolutie indelungata (de exemplu, cancerul de piele) sau a unor probleme imediate la nivelul
pielii (arsurile solare) sau poate agrava o conditie patologica preexistenta (de exemplu, boli
cardio-vasculare, boli autoimune -lupus eritematos sistemic sau diferite colagenoze).

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Efecte negative ale expunerii la soare

3. Factori de risc

4. Tratament la domiciliu

5. Profilaxie

6. Pregatirea vizitei la medic

Efecte negative ale expunerii la soare

Arsurile tegumentare sunt leziuni ale pielii cauzate de expunerea irationala si abuziva la soare, in
lipsa luarii unor masuri de protectie impotriva radiatiilor ultra-violete. Majoritatea acestor arsuri
se manifesta clinic prin dureri locale de intensitate moderata, aparute pe fondul unei zone intens
eritematoase si cu sensibilitate modificata. In ciuda simptomatologiei, uneori resimtita intens de
catre pacient, aceste leziuni sunt superficiale, interesand doar stratul extern al pielii si
incadrandu-se in gradul I de arsuri.

Acest tip de arsuri poate fi tratat cu succes si la domiciliu, daca se respecta cateva sfaturi
medicale de specialitate.
Arsurile de gradul II insa, sunt leziuni mai profunde si deci, mai dureroase si care necesita un

Page 230
timp mai indelungat pentru vindecare, ca si un tratament complex. Tegumentul, in acest caz,
apare eritematos, edematiat si prezinta flictene (basici sau pustule). Durerea este si ea mai
intensa, ceea ce atesta o afectare profunda, implicand chiar si terminatiile nervoase.

Expunerea in conditii improprii sau pentru o perioada indelungata la soare, are si alte efecte
nocive, pe langa arsurile de piele, cum ar fi:
- insolatie sau alte probleme cauzate de temperaturile excesive
- reactii alergice, atat la radiatiile UV, cat si la unele produse de protectie solara
- probleme de vedere: scaderea acuitatii vizuale, leziuni ale retinei, mergand pana la pierderea
partiala sau totala a vederii.

Pericolele pe termen lung includ:

- risc crescut de aparitie a cancerului de piele
- agravarea unor boli ca lupus eritematos, poliartrita reumatoida, psoriazis
- aparitia cataractei (ca efect nociv direct al expunerii intense la soare si de-a lungul unei lungi
perioade de timp); cataracta este, la randul ei, una din cauzele de aparitie a cecitatii
- modificari pigmentare si structurale la nivelul pielii - aparitia unor pete maronii sau a ridurilor
premature.

Gravitatea acestor probleme depinde in mare masura si de tipul pielii fiecarui individ in parte.
Astfel, persoanele cu ten deschis, pistruiat, blonde sau roscate si cu ochii albastrii, sunt mai
sensibile la radiatii. Varsta, de asemenea, are si ea un rol important, persoanele predispuse la
arsuri fiind cele cu varste extreme: sub 6 ani sau peste 60 de ani.

Factori de risc

Intensitatea arsurilor depinde si de:

- momentul expunerii (timpul zilei): exista un risc mai mare de a dezvolta o arsura daca
expunerea se face intre orele 10 dimineata si 4 dupa-amiaza, perioada in care intensitatea
radiatiilor atinge maximul; nici zilele innorate nu sunt lipsite de riscuri, razele UV putand trece
cu usurinta printre nori
- localizarea persoanei langa o suprafata capabila sa reflecte razele solare, cum ar fi: apa, nisipuri
albe, zapada sau gheata; reflectandu-se, razele UV isi vor exercita efectele nocive si in aceste
conditii
- perioada anului (anotimp) - riscul este mai crescut in timpul verii, datorita pozitiei soarelui
- altitudine: la inaltimi mari, datorita filtrarii scazute a radiatiilor prin straturile atmosferei,
arsurile sunt de intensitate si gravitate mai mare
- latitudine (apropierea de Ecuator): cu cat persoana este intr-o zona mai apropiata de Ecuator, cu
atat cantitatea de raze ce trece direct prin atmosfera este mai mare

Page 231
- indexul de radiatii UV al fiecarei zile - este un indicator util pentru aprecierea riscului de
aparitie al arsurilor solare pentru ziua in curs.

Arsurile pot fi insa prevenite prin luarea unor masuri de protectie inainte si dupa expunerea la
soare. Masurile elementare includ:
- reducerea timpului petrecut la soare
- evitarea orelor periculoase (in special daca persoana prezinta si factori de risc pentru expunerea
la soare)
- utilizarea produselor de protectie solara
- adaptarea hainelor la temperatura mediului.

Tratament la domiciliu

Tratamentul la domiciliu include masuri terapeutice ce au scopul de a ameliora simptomatologia

unei arsuri de gravitate medie. Astfel, recomandarile specialistilor includ:
- aplicarea de comprese reci pe zonele afectate
- efectuarea frecventa de dusuri cat mai reci
- aplicarea locala de lotiuni calmante, pe baza de aloe vera
- cremele sau lotiunile continand hidrocortizon 1% au, de asemenea, rolul de a calma durerea si
de a scadea gradul edemului. De retinut: nu este indicata folosirea unor astfel de creme, fara
recomandarea medicului, in cazul copiilor cu varsta sub 2 ani si nici aplicarea lor rectala sau
vaginala in cazul copiilor sub 12 ani.
- datorita vasodilatatiei aparute in urma expunerii la soare, pot aparea episoade de hipotensiune
arteriala, cefalee sau febra; in aceste cazuri se recomanda consumul de lichide in cantitate cat
mai mare (de preferabil, nu foarte reci); pacientul trebuie sa se linisteasca intr-o incapere
racoroasa si sa fie intins pe pat pana cand simptomatologia se amelioreaza
- de asemenea, aplicarea locala de comprese cu lapte sau infuzie de musetel are rol benefic in
calmarea durerilor produse de arsuri
- ungerea zonei cu ulei de salvie sau de levantica
- in ceea ce priveste cojirea pielii dupa o arsura, aceasta este o etapa fireasca a procesului de
vindecare si nu poate fi tratata in mod particular. Insa exista lotiuni care scad intensitatea
pruritului ce acompaniaza acest proces.

Medicamente eliberate fara reteta

Tratamentul specific al durerii si febrei se poate realiza cu medicamente pentru a caror eliberare
pacientul nu necesita prescriptie medicala speciala, fiind incluse in clasa OTC (over the counter),
cum ar fi:
- Algocalmin sau Piafen (administrate seara, la culcare)
- AINS (anti-inflamatorii nesteroidiene): Ibuprofen, Ketoprofen, Aspirina.

Page 232
De retinut!

In cazul in care pacientul recurge la autoadministrarea medicatiei antipiretice sau antialgice, se

recomanda urmatoarele:
- citirea cu atentie a informatiilor prezentate pe ambalaj si a prospectului
- respectarea dozei recomandata de producator
- evitarea medicamentelor la care au existat deja episoade alergice in antecedente
- evitarea administrarii de aspirina persoanelor sub 20 de ani, in special in absenta administrarii
concomitente a unui protector gastric
- femeile insarcinate trebuie sa evite administrarea medicatiei in absenta unei recomandari
specializate, iar in cazul in care se impune administrarea unor astfel de medicamente, se
recomanda folosirea exclusiva a Algocalminului.

Tratamentul flictenelor

Tratamentul ambulator al arsurilor solare are ca scop principal ameliorarea durerii, prevenirea
aparitiei infectiilor locale si favorizarea vindecarii. In cazul in care arsura a fost mai profunda,
interesand mai multe straturi ale tegumentului si avand ca rezultat aparitia unor pustule,
recomandarile specialistilor in ceea ce priveste ingrijirea acestora includ:
- evitarea agresarii (in sensul spargerii) acestora; in general, pustulele mici si integre se vindeca
spontan, neavand nevoie de un tratament preferential
- evitarea acoperirii lor, aceasta facandu-se doar daca exista riscul spargerii, de exemplu prin
frecarea unei piese de imbracaminte de suprafata lor
- in cazul in care se impune acoperirea lor, pentru a le proteja integritatea, aceasta trebuie facuta
aplicand un bandaj necompresiv, ale carui mijloace de fixare sa fie la distanta de baza pustulei.

De retinut!

In cazul realizarii unui bandaj la nivelul membrului superior sau inferior, indiferent de segmentul
interesat, mijlocul de fixare al acestuia (de exemplu, leucoplastul) nu trebuie sa realizeze
compresie pe vasele sau nervii subiacenti. In cazul in care este fixat prea strans exista riscul de
intrerupere a fluxului sangvin in zona, ceea ce poate antrena aparitia altor complicatii (durere,
parestezii, aparitia edemului, modificari de temperatura cutanata) care treneaza vindecarea
efectiva a zonei.

Prevenirea suprainfectiei
Page 233
De asemenea, medicii sfatuiesc pacientii urmatoarele:
- sa se spele atent pe maini cu apa si sapun inainte de a atinge pustulele, deoarece acestea se pot
infecta foarte usor
- in cazul in care pustulele au dimensiuni mai mari, se indica drenarea continutului, acordand
atentie maxima mijloacelor de asepsie.

Drenarea se poate realiza folosind un ac steril de seringa sau un ac curatat atent in prealabil cu
alcool medicinal sau apa si sapun. Pustula va fi punctionata la baza, iar lichidul se va scurge prin
orificiul astfel creat. Pentru a se drena in totalitate continutul acesteia, se recomanda apasarea cu
degetul pe suprafata flictenei, in vederea unei goliri cat mai complete. Dupa eliminarea
continutului se va spala suprafata pustulei si se va sterge doar cu miscari usoare de tamponare,
folosind un tifon curat. Nu se recomanda indepartarea membranei de la suprafata nici chiar dupa
drenaj, decat daca aceasta se rupe sau se infecteaza, acumuland puroi sub ea.

Este indicata aplicarea unui unguent pe baza de antibiotic, cum ar fi Bacitracina sau Polimixina
B (in cazul in care nu exista reactii adverse la astfel de substante). Aplicarea unei astfel de alifii
are dublu rol: previne aparitia unei infectii si impiedica lipirea bandajului de suprafata pustulei.
Se va evita pe cat posibil aplicarea de substante iodate sau alcool medicinal pe suprafata
flictenelor, deoarece acestea incetinesc procesul de vindecare. De asemenea, trebuie evitata
folosirea substantelor la care pacientul stie ca prezinta reactii alergice.
Daca dupa aplicarea bandajului tegumentul subiacent devine intens pruriginos sau apare o
eruptie cutanata in jurul leziunii de baza, este indicata oprirea imediata a folosirii unguentului.
Pentru a preveni aparitia infectiilor, se recomanda schimbarea zilnica a bandajului. In vederea
facilitarii dezlipirii sale, acesta se poate introduce in apa rece.

Pacientilor le este recomandat sa evite pe cat posibil acoperirea pustulelor cu obiecte

vestimentare pana la vindecarea acestora, si sa fie atenti la aparitia eventualelor infectii locale ce
se pot dezvolta si care sunt anuntate de simptome ca:
- accentuarea durerii si edemului local
- inrosirea excesiva a zonei
- cresterea temperaturii cutanate in jurul flictenei
- formarea si scurgerea de puroi
- marirea in volum a nodulilor limfatici din regiunea gatului, axilei sau din zona inghinala
- aparitia febrei.

Atentionari speciale

Pacientul este sfatuit sa urmareasca atent daca in timpul tratamentului ambulator apar simptome
noi sau daca se agraveaza cele deja existente, ceea ce semnifica ineficienta tratamentului si
Page 234
impune prezentarea grabnica la medic.
Printre aceste semne si simptome se numara:
- probleme de vedere ce persista si dupa incetarea expunerii la soare
- febra
- episoade de greata si voma
- aparitia deshidratarii ca rezultat direct al imposibilitatii consumului de lichide in cantitate
adecvata
- semne cardinale ale infectiei locale (inrosirea zonei, edem, durere locala)
- manifestari alergice.

Profilaxie

Cea mai sigura si facila metoda de a preveni aparitia arsurilor este expunerea rationala la soare, folosind
produse care sa protejeze pielea de actiunea nociva a radiatiilor ultra-violete, sau evitarea cu desavarsire a
expunerii, in cazul persoanelor care prezinta o patologie ce poate fi agravata de radiatii.

1. Evitarea expunerii excesive

Sfaturile medicilor includ :

- evitarea expunerii in timpul dupa-amiezii (mai precis in intervalul orar 10-16), cand intensitatea
radiatiilor este la cote maxime
- desfasurarea activitatilor in aer liber doar in zone cu umbra cat mai deasa
- in vederea aprecierii aproximative a expunerii la ultra-violete se poate folosi regula umbrei: o
umbra mai mare decat inaltimea persoanei inseamna o expunere mica, in timp ce o umbra cu
dimensiuni mai mici atesta o expunere mai mare
- imbracamintea trebuie aleasa in functie de temperatura mediului si trebuie sa includa palarii cu
boruri cat mai largi, pentru a acoperi gatul, urechile, ochii, scalpul, haine confectionate din
materiale naturale (in, bumbac), cat mai deschise la culoare si cat mai largi si ochelari de soare
cu protectie UV.

2. Prevenirea expunerii excesive a copiilor

Nu este recomandata expunerea bebelusilor sub 6 luni la radiatii UV, insa daca acest lucru nu
poate fi evitat, se indica aplicarea unui strat subtire de crema protectoare pe fata si pe dosul
mainilor.

Copii trebuie invatati de mici regulile de baza pentru a evita arsurile solare, acestea incluzand:
- evitarea expunerii intre orele 10-16
- folosirea unei creme cu factor de protectie solara (SPF) de minim 30

Page 235
- purtarea hainelor adecvate si a ochelarilor de soare. Chiar si copii sub 1 an ar trebui sa poarte
ochelarii cu protectie UV.

3. Protectia solara

In cazul in care evitarea expunerii la soare nu este posibila, se recomanda folosirea produselor
speciale de protectie impotriva razelor UV si infrarosii. Eficienta acestor produse este in functie
de factorul de protectie, care se recomanda a fi minim 30. Cremele care au specificat pe ambalaj
Spectru larg" se adreseaza atat radiatiilior UV de tip A cat si UV B.

Pentru a-si exercita rolul protector, produsele de protectie solara trebuie aplicate cu minim 30 de
minute inainte de a iesi in soare (indiferent ca sunt conditionate sub forma de creme, geluri,
sprayuri, lotiuni sau unguente). Zonele pe care se aplica sunt, desigur, cele mai expuse la razele
soarelui, insistandu-se pe nas, urechi, gat, scalp si buze (se recomanda folosirea de balsamuri
speciale de buze cu SPF pentru a preveni uscarea acestora). Stratul de protector trebuie sa fie
uniform distribuit si se recomanda respectarea indicatiilor fiecarui producator in parte in ceea ce
priveste doza aplicata.

De-a lungul zilei, stratul de crema trebuie reinnoit de 2-3 ori (sau chiar mai frecvent in cazul in
care persoana transpira mult sau sta in apa). Eficacitatea cremelor nu este afectata doar de apa
sau sudoare, ci si de vant, umiditate atmosferica si altitudine.
Exista insa si producatori care promoveaza creme ce rezista la apa si au capacitatea de a proteja o
persoana aproximativ 40 de minute, daca aceasta este in apa. Totusi, majoritatea specialistilor
insista in a recomanda pacientilor aplicarea cat mai frecventa a lotiunilor protectoare, indiferent
de proprietatile specificate pe ambalaj. Aceste recomandari se datoreaza faptului ca pielea uda
este mult mai predispusa sa dezvolte arsuri solare.

Produsele de protectie solara

In continuare sunt prezentate cateva sfaturi in legatura cu alegerea si folosirea cat mai corecta a
produselor de protectie solara :
- adultii cu piele sensibila, predispusa arsurilor ar trebui sa foloseasca creme cu SPF de minim 30
- in cazul unei pieli uscate este indicata alegerea unei lotiuni protectoare (nu a unui spray sau gel)
- in cazul pielii grase sau in cazul in care persoana respectiva lucreaza intr-un mediu cu mult
praf, se recomanda folosirea unui gel care sa usuce pielea, fara sa lase vreo pelicula la suprafata
ei
- pielea sensibila trebuie ingrijita folosind produse fara alcool si fara exces de substante chimice
- in cazul in care persoana prezinta alergii la diferite produse de ingrijire a pieli, aceasta este
sfatuita sa aleaga creme de protectie care sa nu contina acid para-aminobenzoic sau parfum

Page 236
(aceste substante fiind incriminate cel mai des in aparitia reactiilor alergice)
- daca expunerea la soare este masiva si inevitabila, persoana respectiva ar trebui sa ia in
considerare folosirea unei metode fizice de blocare a tuturor razelor solare de a ajunge in contact
cu pielea (de exemplu, folosirea oxidului de zinc)
- daca se impune folosirea unui agent de protectie solara si a unui repelent de insecte, nu este
recomandata combinarea concomitenta a celor 2 substante. Se aplica initial crema antisolara si
apoi, la un interval variat de timp, repelentul. Trebuie specificat faptul ca protectorul solar
trebuie reaplicat la fiecare 2 ore, in acest caz.

Pregatirea vizitei la medic

Pacientii isi pot ajuta medicul specialist in stabilirea unui diagnostic cat mai corect, ceea ce implica
aplicarea prompta a unui tratament corespunzator, daca isi pregatesc cu atentie vizita la cabinetul acestuia,
pregatind din timp raspunsul la cateva intrebari in legatura cu starea lor actuala de sanatate, cum ar fi:
- cat timp au petrecut la soare, in ce moment al zilei s-a intamplat si la ce altitudine
- care sunt principalele simptome
- cand au aparut acestea
- daca au aparut si pustule
- daca a fost folosit vreun protector solar, iar daca da, ce SPF a avut
- daca au mai existat in antecedente astfel de probleme, si daca da, care a fost cauza exacta si tratamentul
aplicat
- daca exista vreo situatie care sa amelioreze simptomatologia
- ce medicamente s-au administrat pana in prezent cu scopul de a ameliora situatia
- care au fost masurile terapeutice luate si cu ce rezultat
- daca exista factori de risc asociati
- daca exista vreun tratament de fond pentru boli cronice.

Artrita

Definitie

Artrita se defineste ca fiind o inflamatie a unei articulatii. Este o eroziune, o deteriorare treptata a
cartilajului care acopera osul unei articulatii ce incepe sa se uzeze; apare odata cu inaintarea in
varsta, dupa o lovitura sau la sportivi. In urma acestui proces, osul de dedesubt incepe sa se
ingroase si sa se deformeze si astfel nu mai permite o flexibilitate normala in articulatia
respectiva.

Page 237
 Cuprins articol

1. Definitie

2. Tipuri

3. Simptome

4. Tratamentul artritelor

Tipuri

- Artrita genunchiului
- Artrita psoriazica
- Artrita reumatoida
- Artrita juvenila reumatoida
- Artrita din bolile inflamatorii intestinale
- Artrita reactiva
- Guta
- Osteoartrita

Simptome

Artrita se caracterizeaza prin dureri adesea nocturne care pot trezi bolnavul. Dimineata,
articulatiile isi regasesc mobilitatea doar dupa o perioada de incalzire, a carei durata constituie un
bun martor al gradului de inflamatie. Local, epidermul este trandafiriu sau rosu, chiar violaceu,
articulatia este adesea umflata, in parte datorita unei efuziuni de lichid sinovial; analiza acestuia,
dupa prelevarea prin artrocenteza (punctionarea articulatiei), permite confirmarea caracterului
inflamator al bolii si cautarea germenelui patogen sau a microcristalelor. La nevoie, poate fi
realizata, sub anestezie locoregionala, o biopsie a membranei sinoviale combinata cu o
artroscopie, care permite controlul vizual.

Tratamentul artritelor

Unele artrite necesita un tratament specific: antibiotice pentru artritele septice, uricozurice in
cazul gutei, antiinflamatoare si corticosteroizi in poliartrita reumatoida. In majoritatea cazurilor,
analgezicele si antiinflamatoarele atenueaza durerea.
Unele artrite inflamatorii aseptice pot antrena deformatii sau distrugeri articulare, necesitand
uneori o artroplastie (inlocuirea articulatiei cu o proteza), chiar o artrodeza (fuzionarea
chirurgicala a oaselor articulatiei).
Tratamentul artritelor septice trebuie sa fie precoce, deoarece leziunile osului si cartilagiilor,
consecutive actiunii germenelui, pot deveni ireversibile in cateva zile. Se poate ca, asteptand ca
germenele sa fie identificat, sa se inceapa un tratament cu antibiotice, care va fi ajustat atunci
cand germenele va fi cunoscut si sensibilitatea sa la diverse antibiotice va fi precizata. Un repaus
Page 238
de cateva zile, cu imobilizarea articulatiei sau articulatiilor, este recomandabil. Tratamentul
artritelor monocristaline este cel al afectiunii in cauza (guta, de exemplu). Desi sunt importante,
deformarile ocazionate de artritele nervoase lasa, in general, largi posibilitati functionale. O
contentie intr-un aparat ortopedic poate fi necesara pentru a limita miscarile anormale.

Artrita genunchiului

Generalitati

Artrita genunchiului este de cele mai multe ori osteoartrita, o boala degenerativa in care apare uzura
progresiva a cartilajului articular. In artrita reumatoida, care, de asemenea, poate afecta genunchiul,
articulatia devine inflamata si cartilajul poate fi distrus. Artrita nu afecteaza numai articulatia, ci si
structurile suportive cum ar fi muschii, tendoanele, ligamentele.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Diagnostic

4. Tratament

Cauze

Osteoartrita poate fi cauzata de stresul excesiv asupra articulatiei, de exemplu leziuni repetate, o
deformare sau greutatea excesiva. Afecteaza in special pacientii de varsta mijlocie si batranii. O persoana
tanara care dezvolta osteoartrita, poate avea o forma mostenita genetic a bolii sau prezinta o iritatie
continua, de la un menisc rupt netratat sau de la alta injurie. Artrita reumatoida apare la o varsta mai
tanara decat osteoartrita.

Diagnostic

Osteoartrita genunchiului poate determina durere, tumefiere si o limitare a miscarilor. Un simptom

obisnuit este redoarea matinala, care cedeaza la miscare. Uneori genunchiul se blocheaza sau "pocneste"
la flexia sau extensia genunchiului, dar aceste semne pot sa apara si in alte afectiuni ale genunchiului.
Medicul poate confirma diagnosticul prin examen fizic si radiografie, care arata in mod tipic pensarea

Page 239
spatiului articular. Analizele serologice pot ajuta la diagnosticul artritei reumatoide, dar vor fi necesare si
alte teste. Analiza lichidului articular poate fi de ajutor in diagnosticul unor tipuri de artrita. Medicul
poate folosi artroscopia pentru a vizualiza gradul de deteriorare al cartilajului, tendoanelor si ligamentelor
si pentru a confirma diagnosticul, dar artroscopia este realizata de obicei numai daca se va face o
procedura de reparare.

Tratament

Cel mai frecvent osteoartrita genunchiului este tratata cu analgezice, cum ar fi aspirina sau acetaminofen,
cu antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi ibuprofen, si cu exercitii pentru a reda mobilitatea si a
stabiliza articulatia genunchiului. Scaderea in greutate poate sa ajute pacientii cu osteoartrita. Artrita
reumatoida a genunchiului necesita terapie fizica si tratamentul cu medicamente puternice. La pacientii cu
artrita a genunchiului, o articulatie sever deteriorata poate necesita inlocuirea cu o proteza de genunchi.

De retinut!

O procedura noua destinata stimularii cresterii cartilajului articular folosind celule din cartilajul propriu
pacientului, este folosita in mod experimental pentru repararea leziunilor cartilajului articular. Nu este
indicat ca tratament pentru artrita.

Artrita psoriazica

Generalitati

Artrita psoriazica nu este, in ciuda denumirii care preteaza la confuzii, o boala dermatologica, ci
una autoimuna, care afecteaza ligamentele si tendoanele, fascii si articulatii si care poate sa apara
chiar si in lipsa componentei tegumentare (psoriazisul clasic). Evolutia bolii se caracterizeza prin
remisiuni si episoade de exacerbare a simptomatologiei, iar in unele cazuri se poate ajunge chiar
si la artrita mutilanta. Boala poate avea o evolutie grava la un procent dintre pacienti, impunand
chiar interventie chirurgicala musculoscheletala pentru rezolvarea complicatiilor si redarea
independentei si mobilitatii pacientilor.

Artrita psoriazica poate sa apara fie in completarea taboului clinic al psoriazisului cutanat,
fi independent de acesta. Are anumite caracteristici care o aseamana si altor tipuri de artrite:
tumefactie locala articulara, durere, redoarea articulara, evolutie cu distructia si deformarea
zonei. Artrita psoriazica poate afecta orice parte a corpului se poate localiza la orice articulatie,
de la articulatiile mici ale mainii pana la articulatii intervertebrale, iar simptomele sunt variate in
intensitate, de la moderate la severe.

Page 240
Specialistii nu pot sa estimeze cu exactitate care este incidenta de aparitie a artritei psoriazice,
insa se pare ca intre 10 - 30% dintre pacientii cu psoraizis cutanat dezvolta si artrita psoriazica.
Artrita psoriazica afecteaza mai frecvent rasa caucaziana comparativ cu alte rase. Spre deosebire
de alte afectiuni auotimune, barbatii si femeile sunt afectati aproximativ in mod egal.

Artrita psoriazica apare cel mai des intre 35 - 55 de ani, insa poate la fel de bine sa afecteze
pacienti mai tineri sau mai in varsta. Specialistii considera ca artrita psoriazica apare cel mai
frecevnt la aproximativ 10 ani de la debutul psoriazisului cutanat.

Artrita nu apare decat pe un teren favorizat de psoriazis, chiar daca acesta este mai slab exprimat
sau daca acesta apare ca afectare tegumentara dupa debutul artritei. Diagnosticul poate fi stabilit
destul de tarziu deoarece boala este asimptomatica pentru o perioada lunga, chiar daca procesul
patogen evolueaza la nivel de articulatie.

In unele cazuri chiar si dermatologii trec cu vederea o legatura posibila intre durerile articulare
ale pacientilor si artrita psoriazica. In cazul in care boala este lasata netratata din neglijenta sau
incorecta diagnosticare, evolutia este grava si are caracter debilitant. Desi in prezent nu exista un
tratament curativ al artritei psoriazice, medicina moderna a gasit si alte forme de a ajuta pacientul
si de a-i ameliora simptomele. Tratamentul poate astfel sa stopeze sau cel putin sa incetineasca
progresia boli, sa inlature durerea si sa creasca per ansamblu,
calitatea vietii pacientului.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Factorii de risc

4. Tipuri de artrita psoriazica

5. Simptomatologie

6. Investigatii imunologice

7. Tratament

8. Tratament medicamentos

9. Tratament biologic

10. Sfaturi utile

Page 241
Cauze

Cauza exacta de aparitie a artritei psoriazice nu este deocamdata complet cunoscuta. Specialsitii
integreaza boala in clasa afectiunilor autoimune, mai exact in spondilartropatiile seronegative. Ea
apare in special la pacientii cu un teren pedispozant HLA B 27. Artrita si psoriazisul in sine
sunt amandoua afectiuni autoimune.

Apar in momentul in care sistemul imunitar al pacientului nu mai poate recunoaste anumite
structuri interne ca fiind sigure si incepe sa secrete substante pentru a distruge tot ce i se pare
strain. Acest raspuns imun aberant determina aparitia unei inflamatii cronice in tesuturile
implicate in proces, in acest caz in articulatie si la nivelul pielii. Cauza anomaliilor imune nu a
fost aflata. Simptomele clinice sunt expresia procesului inflamator cronic care are loc la nivelul
articulatiilor.

Nu se cunoaste care este motivul care determina o astfel de reactivitate din partea celulelor
sistemului imun, insa exista suspiciune ca ar fi implicati atat factori din mediu cat si factori
genetici. Astfel de ipoteze sunt sustinute de antecedentele pacientilor care au psoriazis: acestia au
cel putin o ruda apropiata care a fost diagnosticata cu aceasta boala. In plus, specialistii au
descoperit si anumiti markeri genetici comuni pacientilor cu artrita psoriazica.

Daca o persoana are o ruda diagnosticata cu psoriazis, acest fapt nu inseamna ca si respectiva
persoana va dezvolta obligatoriu boala. Inseamna doar ca exista un risc mai crescut comparativ
cu populatia generala de a face psoriazis. Aproximativ 40% dintre pacientii cu psoriazis au un
istoric familial pozitiv.

Factorii de risc

Factori ce pot fi incriminati in patogenia artritei psoriazice sunt:

1. Factorii imunologici - cercetarile au descoperit ca in cazul pacientilor cu psoriazis nivelul

imunoglobulinelor A si imunoglobulinelor G sunt mult mai crescute, in timp ce
imunoglobulinele M sunt la un nivel normal sau chiar scazut;
2. Autoanticorpi - pacientii au in special autoanticorpi antinucleari, citokeratine, si proteine de
soc termic;

3. Infectii - anumite infectii virale si bacteriene pot sa exacerbeze evolutia artritei si psoriazisului
si sunt incriminate ca avand un rol patogen important. De exemplu, psoriazisul pustular este o
sechela a infectiei streptococice, iar artrita psoriazica a fost raportata si la pacientii cu infectie
HIV;

4. Traumatisme - unele studii au gasit o corelatie intre anumite traumatisme fizice aparute pe
fond de psoriazis cutanat si dezvoltarea consecutiva de artrita sporiazica;
Page 242
Factorii de risc cel mai des mentionati in aparitia artritei psoriazice sunt:
1. Diagnosticarea psoriazisului cutanat - este cel mai important factor de rsic;
2. Antecedentele familiale pozitive pentru artrita sau psoriazis;
3. Varsta, in special intre 30 si 50 de ani;
4. Sexul - desi artrita psoriazica afecteaza in prooprtie egala femeile si barbatii, s-a observat ca
barbatii dezvolta mai des forma cu spondilita si afectarea falangiala distala, in timp de femeile
fac forma de artrita simetrica.

Tipuri de artrita psoriazica

Exista cinci tipuri diferite de artrita psoriazica care afecteaza adultul:

1. Artrita asimetrica
Reprezinta peste 70% dintre toate cazurile de artrita psoriazica. Afecteaza de obicei una sau
cateva articulatii, mai ales genunchiul, soldul sau articulatiile mici ale degetelor. Procesul
debuteaza la nivelul degetelor mainii si picioarelor, apare apoi sinovita si dactilita. Degetele
capata aspectul clasic descris de catre semiologi de
"deget in carnacior". Simptomele nu sunt intense, iar artrita nu prinde mai mult de 5 articulatii,
insa desi este o forma moderata de artrita psoriazica, poate sa se complice si sa duca la distructii
si modificari articulare cu caracter debilitant. Articulatiile afectate apar adesea rosii, tumefiate si
dureroase.

2. Artrita simetrica
Este al doilea tip de artrita psoriazica ca frecventa dupa artrita asimetrica. Dupa cum spune si
numele, in acest tip de artrita apar simptome bilaterale, simetrice. Dintre toate tipurile de artrita
psoriazica, acesta seamana cel mai mult cu poliartrita reumatoida. Netratat, poate determina
modificari ireversibile ale articulatiilor implicate in proces.

3. Artrita interfalangiala distala

Este o forma mai putin intalnita, in care sunt afectate in special articulatiile interfalangiene
(articulatiile dintre falangele degetelor, atat de la maini cat si de la picioare) distale si poate sa
prinda si unghiile. Desi atingerea interfalangiana este caracteristica artritei psoriazice, doar 5 -
10% dintre pacienti au aceasta forma.

4. Artrita cu spondilita
Este o forma in care mobilitatea pacientului este foarte mult afectata, mai ales la nivelul regiunii
nucale si spatelui. Procesul se poate extinde si poate prinde intreaga coloana. Are un prognostic
rezervat, insa tratamentul adecvat si prompt instituit poate ameliora semnificativ starea
pacientului.

Page 243
5. Artrita mutilanta
Este poate cea mai rara forma a artritei psoriazice, insa si cea mai grava. Se localizeaza in special
la nivelul mainilor si picioarelor (uneori si la coloana), iar evolutia este atat de grava, iar procesul
inflamator atat de intens, incat articulatiile sunt distruse. Oasele sunt afectate de catre un proces
accentuat de osteoliza, iar articulatiile dispar. Apare impotenta functionala, durerile sunt intense,
iar pacientul ajunge sa nu isi mai poate folosi mainile.

Exista si artrita psoriazica juvenila, reprezentand 8 - 20% din totalitatea cazurilor de

artrita juvenila. Debuteaza in jurul varstei de 10 ani si este monoarticulara. Simptomele sunt
moderate, insa boala poate sa progreseze si sa fie prezenta si in viata de adult. In cazul copiilor
afectarea unghiala este mai frecventa decat la adulti (apare in peste 70% din cazuri). Una din
complicatiile majore ale acestei boli la copil este interferarea cu procesul de crestere prin
atingerea de carte procesul inflamator a platoului epifizar.

Simptomatologie

Simptomele artritei sporiazice sunt asemanatoare cu cele din alte afectiuni reumatologice
de natura autoimuna si constau in:
- Redoare articulara;
- Durere si tumefactie locala;
- Cresterea temperaturii locale si inrosirea zonei.

Exista si simptome particulare, care atrag atentia asupra etiologiei (mai ales daca pacientul
are si psoriazis cutanat clinic manifest):
- Durere articulara asimetrica manifestata mai ales la nivelul articulatiilor mici ale mainii si
piciorului sau ale genunchiului, cotului;
- Modificarea articulatiei in aspectul clasic de carnacior (datorita dactilitei);
- Modificari unghiale: acestea devin friabile, isi modifica aspectul, sunt decolorate. Apar in "pata
de ulei", se ingroasa, se desprind de patul unghial;
- Dureri localizate de-a lungul coloanei vertebrale, de la gat pana la articulatia sacroiliaca.
Pacientul se mobilizeaza mai greu si isi pierde din flexibilitatea miscarilor, nu mai poate intoarce
la fel de usor capul, si nici corpul.

Desigur, un procent semnificativ din pacientii cu artrita psoriazica au si semnele si simptomele

psoriazisului in sine.

Investigatii imunologice

Pentru a fi sigur ca este vorba de artrita psoriazica, medicul va efectua o serie de investigatii
imunologice, serologice, hematologice dar si imagistice. Artrita psoriazica, in special daca
psoriazisul cutanat nu este manifest, trebuie diferentiata de alte boli cu tabloul clinic asemanator.

Page 244
Cele mai frecvente afectiuni care intra in diagnosticul diferential sunt:
- Guta;
- Osteoartrita;
- Artrita reactiva;
- Artrita reumatoida;

Tratament

Tratamentul artritei psoriazice are drept scop domolirea inflamatiei, incetinirea procesului
etiopatogenic si ameliorarea starii generale a pacientului. Unele medicamente utilizate in
tratamentul psoriazisului cutanat pot fi utile pacientilor cu interesare articulara, alte insa, mai
putin. In cazul in care coexista cele doua afectiuni, specialistii prefera sa administreze
medicamente utile pentru rezolvarea ambelor probleme. Astfel complianta pacientului la
tratament creste si sansele de obtinere a remisiunilor sunt mai ridicate.

Schemele de tratament sunt adesea destul de complexe si includ, in diverse combinatii

urmatoarele:
- antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sunt de fapt medicamente antialgice, aniiinflamatorii si
antipirectice care sunt foarte utile si foarte folosite in artrita psoriazica.

Au multiple benefici - reduc atat durerea, cat si inflamatia care sta la baza aparitiei tabloului
clinic. Aceste medicamente se elibereaza fara prescriptie medicala, direct din farmacie si au un
pret accesibil. Cele mai cunoscute sunt aspirina, ibuprofen. Consumul cronic al acestor
medicamnete trebue facut strict sub supraveghere medicala deoarece pot avea reactii adverse
importante, in special gastrointestinale si renale.

Se recomanda administrarea concomitenta a unui protector gastric pentru a se evita aparitia

sangerarilor gastrointestinale, gastritelor difuze si chiar ulcerelor peptice. Mecanismul de actiune
este cel care le confera efectele benefice dar care este responsabil si de efectele secundare
neplacute.

Aceste medicamente pot inhiba o enzima, COX si interfera cu sinteza de prostaglandine.

Specialistii recomanda utilizarea:

- Ibuprofen in doze care sa nu depaseasca 3.2 g/zi in cazul adultilor si 2.4 g/ zi la copii.
Ibuprofenul nu trebuia administrat concomitent cu aspirina deoarece efectele adverse se pot
cumula. De asemenea, ibuprofenul poate creste toxicitatea altor medicamente - metotrexat sau
fentoina. Datorita reactiilor adverse este contraindicat pacientilor cu ulcer gastric sau cu afectiuni
renale;

- Diclofenac mai ales pentru tratarea durerilor matinale persistente si redorii matinale. Doza

Page 245
maxim admisa este de 200mg/ zi adulti. Utilizarea sa la copii sub 12 ani nu este indicata.
Diclofenacul nu trebuie administrat paicentilor cu insuficienta renala acuta, hiperkaliemie, sau
nefrite.

Tratament medicamentos

Medicamente ce modifica evolutia bolilor reumatice (DMARD) reprezinta o clasa speciala,

adresata exclusiv bolilor de natura reumatica. Au actiune intensa si sunt rezervate cazurilor care
nu raspund la medicatia obisnuita. In aceast clasa sunt cuprinse medicamente care intra si in
schemele pentru tratarea psoriazisului, de exemplu metotrexat si ciclosporina. Mecanismul lor de
actiune este asemanator, ambele fiind imunosupresoare. Sunt deci, capabile sa inhibe anumiti
factori cheie ai sistemului imunitar, responsabili pentru initerea si propagarea raspunsului imun
anormal.

Metotrexatul

Metotrexatul poate sa interfere cu sinteza ADN-ului celular si cu replicarea celulelor. Este un

medicament recomandat adultilor, in doza progresiv crescanda, adaptata necesitatilor si evolutiei
clinice a bolii. Este contraindicat pacientilor cu insuficenta hepatica (se poate acumula in
organsimul lor, ducand la aparitia unor concentratii foarte toxice), cu stari de imunodepresie, cu
discrazii sangvine cunsocute (leucopenie, trombocitopenie, anemie importanta) si insuficienta
renala.

Pe toata durata terapiei pacientul trebuie monitorizat pentru a se stabili modul in care organismul
raspunde la metotrexat si daca apar reactii adverse. Medicamentul poate fi toxic, in special pe
sistemul gastrointestinal, neurologic, renal, pulmonar si poate afecta maduva hematoformatoare.
Metotrexatul nu este administrat in sarcina!

Ciclosporina

Ciclosporina este un medicamnet ce poate fi administrat, cu precautie, si copiilor mari. Are

eficienta demonstrata clinic in tratamentul psoriazisului si in artrita psoriazice. Ciclosporina este
si ea contraindicata pacientilor cu hipertensiune arteriala, insuficienta renala, rabdomioliza, sau
celor care se afla in tratament cu diltiazem, aminoglicozide, claritromicina, amfotericina B. Pe
durata administrarii se recomanda evaluarea profilului biochimic al pacientului si verificarea
permanenta a bilirubinei, creatininei si enzimelor hepatice.

Ciclosporina nu trebuie administrata in timpul PUVA terapiei pentru psoriazis deoarece poate
creste riscul de aparitie a cancerului. Un alt DMARD foarte utilizat este sulfasalazina. El poate fi
tolerat mai bine de unii pacienti decat metotrexat sau ciclosporina. Reactiile sale adverse includ
greata si varsaturile. Poate sa scada efectele digoxinei si acidului folic in organsim si creste

Page 246
efectele anticoagulantelor, daca se administreaza concomitent.

Sulfsalazina si ciclosporina sunt agenti terapeutici de linia a doua. Ei sunt foarte utili in controlul
simptomelor insa nu influenteaza evolutia bolii. O clasa de medicamente folosite cu rezultate
bune in tratamentul bolilor reumatologice sunt antimalaricele. Ele sunt insa administrate cu
precautie in cazul pacientilor cu artrita psoriazica deoarece pot sa determine acutizari ale
simptomelor.

Glucocorticoizii

Glucocorticoizii sunt medicamente cu rol antiinflamator. Sunt foarte utili in tratamentul de scurta
durata insa nu sunt indicate in administrarile pe termen lung deoarece au o serie de reactii
adverse foarte improtante. In plus, tratamentul cu corticosteroizi nu trebuie oprit niciodata brusc,
ci doar dupa anumite recomandari.

In cazul in care oprirea este brusca, poate sa apara criza adrenala, o situatie care poate pune chiar
in pericol viata pacientului. Sarurile au fost foarte folosite in tratamentul afectiunilor de aceasta
natura, insa datorita efectelor secundare numeroase, specialsitii au renuntat incet, incet la
utilizarea lor. Astazi sunt administrate destul de rar.

Tratament biologic

Tratamentul biologic include cele mai noi medicamente care pot fi folosite in tratamentul artritei
psoriazice. Se pare ca ele sunt mai sigure comparativ cu multe alte medicamente sistemice si sunt
foarte eficiente. Tratamentul biologic include agenti directionati impotriva TNF alfa (una din
citokinele majore implicate in inflamatie si in raspunsul imun) si impotriva altor citokine.

Au fost elaborati mai multi astfel de agenti, unii sub forma unor proteine solubile (etanercept),
altii sub forma anticorpilor monoclonali (infliximab, adalimumab). Un inconvenient al acestui tip
de tratament este calea de administrarea - intravenos.

Etanercept este aprobat pentru a fi administrat pacientilor adulti, cu varsta de peste 18 ani
cu afectiuni cronice de intensitate moderat spre severa. Poate sa opreasca evolutia boli, sa
amelioreze simptomele si sa inhibe distructia structurala din cadrul artritei psoriazice. El trebuie
administrat cu precautie pacientilor cu insuficienta renala si cu afectiuni cronice pulmonare de
tipul astmului. In cazul in care pacientul dezvolta infectii, se recomanda sistarea tratamentului.
Cele mai frecvente reactii adverse includ: durere la locul injectarii, eritem localizat, rash cutanat,
tulburari gastrointestinale, greturi, varsaturi si tuse.

Infliximab neutralizeaza si el TNF alfa si studiile au demonstrat ca reduce simptomele artritei

active. Se administreaza in perfuzie intravenoasa, intr-un timp destul de lung, minim 2 ore. Pe

Page 247
langa artrita psoriazica, infliximab poate fi utilizat si in afectiuni de tipul bolii Crohn, colitei
ulcerative, artritei reumatoide (in combinatie cu metotrexat). Specialistii sunt insa precauti cand
administreaza infliximab deoarece acesta creste riscul de dezvoltare a unor infectii oportuniste de
tipul tuberculozei, histoplasmozei, listeriozei, si pneumocistozei.

Adalimumab este un anticorp monoclonal uman recombinat de tip Ig G cu specificitate

pentru TNF alfa. Nu interactioneaza cu alte medicamente, insa este contraindicat in cazul in
care pacientul are infectii active sau fenomene de hipersensibilitate.

Alte tratamente pentru artrita psoriazica includ fiziokinetoterapie pentru mobilizarea articulatiilor
dureroase si pentru imbunatatirea tonusului muscular.

De retinut!

In ciuda faptului ca pe piata exista si antiinflamatoare selective pentru COX2, care au mai putine
reactii adverse deoarece sunt mult mai tintite, specialistii avertizeaza pacientii ca acestea au fost
asociate cu un risc mai crescut de aparitie a infarctelor miocardice sau accidentelor vasculare
cerebrale. De aceea, utilizarea lor nu este atat de sigura pe cum se credea intial si nu sunt
recomandate.

Sfaturi utile

Alte recomandari ale specialistilor pentru ameliorarea starii generale a pacientilor, includ:

1. Adoptarea unei diete bogate in fructe si legume, imbogatirea regimului cu vitamine (fie prin
dieta, fie prin suplimente farmaceutice), mentinerea unei greutati corporale optime;

2. Efectuarea exercitiilor fizice zilnice pentru tonifierea organismului;

3. Aplicarea de comprese reci si calde alternativ. Compresele reci reduc durerea, iar compresele
calde stimuleaza relaxarea musculara. Compresele reci pot fi aplicate in mai multe reprize, chiar
si 20 de minute. Se recomanda invelirea compreselor cu gheata in material textile, de exemplu un
prosop, pentru a nu supune tegumentul unei temperaturi mult prea scazute. Compresele cu gheata
pot consta in pungi cu legume congelate, sau pungi cu carne inghetata. La fel de utile pot fi si
dusurile reci si fierbinti;

4. Practicarea unor tehnici si exercitii de relaxarea pentru a reduce stresul.

Desi multi pacienti sunt foarte tentati sa incerce leacuri alternative pentru tratarea artritei
psoriazice, specialistii sunt retinuti in a face astfel de recomandari.

Nici o metoda alternativa nu si-a demonstrat eficienta. In plus, unele ceaiuri, suplimente

Page 248
vitaminice si metode terapeutice s-au dovedit a fi chiar periculoase pentru pacientii cu astfel de
afectiuni. Orice tratament naturist trebuie prezentat medicului curant si impreuna cu acesta
pacientul poate decide daca este sigur si daca il poate urma.

Artrita psoriazica are o evolutie cronica si poate sa ajunga la afectarea importanta a

articulatiilor, cu scoaterea lor din uzul pacientului. Impotenta functionala poate fi insa redusa
printr-un tratament adecvat si prompt instituit. Specialistii recomanda pacientilor sa se prezinte la
medic cat mai repde posibil deoarece cu cat procesul este diagnosticat mai devreme, cu atat
evolutia este oprita si starea de sanatate ramane optima.

Atentie sporita trebuie sa aibe in special pacientii diagnosticati deja cu psoriazis, care trebuie
avertizati de riscul de aparitie, dupa o aumita perioada de timp, a artritei.

Artrita reumatoida

Generalitati

Artrita reumatoida este o boala relativ frecventa ce afecteaza articulatiile. In aceasta afectiune se
inflameaza membrana sinoviala ce delimiteaza articulatiile (in articulatii exista niste formatiuni
de tesut moale cu rol in stabilitatea si mobilitatea articulara). In timp, consecutiv aceastei
inflamatii (sinovita) se produce distrugerea articulatiei, producand disfunctie articulara
(articulatia nu mai functioneaza normal). Boala afecteaza de obicei femeile cu varsta cuprinsa
intre 40-60 de ani.
Exista multe forme de artrita. Artrita reumatoida se caracterizeaza prin afectarea sinovialei
(partilor moi) ale articulatiei. Exista si o forma de artrita ce afecteaza copii (artrita reumatoida
juvenila).
O alta forma de artrita, numita osteoartrita, se caracterizeaza printr-o alta simptomatologie si
necesita un alt tratament.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Factori de risc

Page 249
 4. Simptome

5. Mecanism fiziopatologic

6. Consult de specialitate

7. Medici specialisti recomandati

8. Expectativa vigilenta

9. Investigatii

10.Tratament

11.Profilaxie

Cauze

Cauza bolii nu este cunoscuta in totalitate. La unii poate fi implicata o anomalie genetica
(mostenita de la parinti) care creste probabilitatea de a dezvolta afectiunea. Aceasta mostenire
genetica face posibil ca sistemul imunitar al bolnavului sa atace tesutul din articulatiile corpului.
Mai exista o ipoteza conform careia sunt implicate bacterii, virusi sau alte substante straine in
aceasta activare patologica a sistemului imunitar.
Acest mecanism imun declanseaza producerea unei inflamatii cronice a sinovialei, o distrugere a
cartilajului articular si o slabire a ligamentelor si tendoanelor ce sustin articulatia. Inflamatia
cronica mai determina si dezvoltarea si ingrosarea anormala a sinovialei, ceea ce poarta
denumirea de panus. Acest proces are drept consecinte distrugerea cartilajului, a osului
subcondral (situat sub cartilaj), a ligamentelor si tendoanelor, iar rezultatul final este constituit de
deformarea articulara.

Factori de risc

Singurul factor de risc cunoscut in artrita reumatoida este cel mostenit, probabil, genetic. Un
factor genetic poate afecta functia sistemului imun, provocand imflamatii si eventual, distrugerea
sinovialei articulare.
Mai exista si alti factori banuiti a avea o influenta in dezvoltarea bolii:
- sexul feminin (femeile sunt afectate de 2 ori mai frecvent ca barbatii)
- varsta cuprinsa intre 40 si 60 de ani (debutul bolii poate fi la orice varsta, dar cel mai frecvent
apare in intervalul descris mai sus).

Simptome

Un simptom precoce este cel de durere articulara, dar nu este caracteristic acestei afectiuni, caci
el poate apare in multe alte afectiuni. In artrita reumatoida simptomele se dezvolta, in mod
frecvent, pe o perioada de cateva saptamani sau luni. Oboseala si anchiloza sunt de asemenea
Page 250
simptome ce apar precoce in artrita reumatoida. Frecvent pacientul scade in greutate si are stari
de subfebrilitate (temperaturi cuprinse intre 37 si 37,9 grade celsius).
Simptomatologia articulara din artrita reumatoida consta in:
- articulatii dureroase, umflate, sensibile, intepenite; se remarca o afectare simetrica a
articulatiilor (adica ambele articulatii din partea dreapta si cea stanga a corpului), mai ales la
nivelul mainilor, incheieturilor mainii, coatelor, a picioarelor (laba piciorului), genunchilor si a
gatului
- redoare articulara matinala (nu poate misca articulatia); redoarea poate sa apara dupa perioade
mai indelungate de somn sau imobilitate si dureaza cel putin 60 de minute, uneori chiar cateva
ore
- noduli; pot sa fie de diferite dimensiuni, cat o boaba de mazare sau mai mari, uneori cat o
minge de tenis; acesti noduli apar la aproape 1/3 din bolnavi; acesti noduli apar in regiunile
periarticulare, supuse presiunii (ex: coate, genunchi, coloana vertebrala, picioare, etc.).

Artrita reumatoida poate afecta mainile, picioarele, gleznele, coloana vertebrala sau gatul. De
obicei afecteaza simetric articulatiile corpului si mai mult de trei seturi de articulatii deodata.
Aditional simptomatologiei articulare descrise mai sus, boala mai poate avea si efecte sistemice
(in restul corpului), precum:
- oboseala
- lipsa poftei de mancare
- scaderea in greutate
- subfebrilitati
- parestezii la nivelul mainilor (amorteala si furnicaturi)
Simptomatologia intalnita in artrita reumatoida nu este specifica bolii, ea regasindu-se si in alte
afectiuni.

Mecanism fiziopatologic

Este dificil de prevazut care va fi evolutia bolii la fiecare pacient in parte, deoarece ea poate
progresa incet sau repede. In cazul in care boala progreseaza, se pierde mobilitatea articulara la
miscari simple, precum capacitatea de prindere cu mainilor sau de a urca scarile, din acest motiv
artrita reumatoida constituie o cauza importanta de handicap motor permanent. Tratamentul
instituit precoce poate controla evolutia bolii.
In rare cazuri se poate produce o remisiune spontana completa (boala se vindeca singura) sau
poate remite partial spontan (dispar unele din simptome).
Artrita reumatoida, de obicei, progreseaza treptat. La 65% din pacienti boala debuteaza lent, in
saptamani sau luni. Intre 8 si 15% din bolnavi au un debut mai rapid al bolii (in cateva zile).
Cu toate ca o minoritate a pacientilor va atinge o remisiune completa in urma tratamentului,
majoritatea vor avea parte doar de o imbunatatire a simptomatologiei.

Evolutia nefavorabila a bolii poate fi prezisa in urma existentei urmatorilor factori:

Page 251
- depistarea in sange a factorului reumatoid (un anticorp implicat in declansarea si persistenta
bolii)
- boala nu raspunde la tratament
- nodulii articulari se dezvolta repede
- radiografia articulara releva distructie articulara precoce fata de debutul bolii.
In majoritatea cazurilor, prezenta bolii nu impiedica o femeie sa devina insarcinata si sa dea
nastere unui copil sanatos. Prezenta sarcinii imbunatateste, de obicei, simptomatologia bolii, mai
ales de la sfarsitul primului trimestru de sarcina (dupa luna a 4-a). Peste 75% din suferintele de
artrita reumatoida prezinta o remisiune a bolii in timpul sarcinii; dar totusi 80% dintre ele vor
suferi o inrautatire a bolii in decurs de cateva saptamani dupa nasterea copilului.
Afectarea altor organe se petrece mai tarziu in evolutia bolii. Intr-un numar restrans de cazuri de
o severitate deosebita, artrita reumatoida poate afecta inima, plamanii, pielea, vasele de sange,
nervii si ochii. Este normal ca o parte a bolnavilor de artrita reumatoida sa sufere si de un anumit
grad de depresie ce poate fi provocata de durerile si handicapul creat de suferinta.
Un studiu a relevat faptul ca o patrime din pacienti se afla in incapacitatea de a mai munci la 6-7
saptamani de la stabilirea diagnosticului si jumatate dintre bolnavi se afla in aceasta situatie la 20
de saptamani. Alti factori, precum pensionarea pe caz de boala, tipul muncii prestate anterior si
starea biologica generala (alte boli concomitente) pot contribui la aceasta situatie.
Alte studii au relevat faptul ca la 60% din pacienti se detecteaza distructii articulare in decurs de
2 ani de la debutul bolii. Deoarece in lipsa diagnosticului si tratamentului precoce se produc
distructii articulare ireversibile, apar durerile cronice si handicapul permanent, in ziua de azi se
recomanda ca un bolnav cu artrita reumatoida sa fie consultat de un reumatolog (specialist in boli
articulare) in timp de 3 luni de la aparitia simptomatologiei. Tratamentul precoce se realizeaza cu
asa numitele "medicamente antireumatice modificatoare ale bolii" cat mai curand posibil fata de
momentul cand apare simptomatologia si se diagnosticheaza artrita reumatoida.

Distrugerea articulara

Durerea, anchiloza (lipsa de mobilitate) si simptomatologia sistemica ce se intalneste in artrita

reumatoida poate afecta negativ stilul de viata al pacientului si capacitatea acestuia de a munci.
In timp, afectiunea poate provoca grave distructii articulare, ceea ce poate duce la deformari
articulare si la tulburari functionale ale acestora. Anumite probleme articulare pot debuta mai
tarziu in evolutia bolii.
Mainile si incheieturile mainilor sunt cel mai frecvent afectate de deformarile din artrita
reumatoida.
- "gatul de lebada" si deformarile "in butoniera": tesutul periarticular (din jurul articulatiei) de la
nivelul degetelor este modificat si cauzeaza incurbari anormale si anchiloze
- marirea de volum a articulatiilor poate impinge tendoanele si ligamentele implicate in
stabilitatea articulara, ceea ce cauzeaza degetelor de la maini sa se incline spre degetul mic
(deviere ulnara)
- se poate produce ruptura tendoanelor, ceea ce face imposibila flexia sau extensia degetelor

Page 252
(depinde ce tendon este afectat); in artrita reumatoida este foarte frecventa slabirea tendoanelor
datorata inflamatiei articulare (artritei)
- inflamatia incheieturii mainii poate limita capacitatea articulatiei de a extinde si flecta mana.
Picioarele sunt, de asemenea, o localizare frecventa unde boala actioneaza si produce deformari
articulare, afectand la acest nivel mai mult de o treime din pacienti.
- degetele picioarelor in "ciocan": cauzata de flexia anormala a degetelor datorata modificarilor
produse in tesutul periarticular
- haluce valg (halucele este degetul mare de la picior; valg inseamna ca este indoit spre celalalte
degete), acest fenomen produce o excrescenta osoasa la nivelul radacinii degetului mare
- subluxatia metatarsofalangiana (metatarsul este format de niste oase ce fac legatura dintre
degete si restul oaselor piciorului): slabirea acestor articulatii provoaca sprijinirea anormala a
oaselor direct pe pamant
- piciorul plat: inflamatia articulatiilor dintre oasele de la centrul talpii produce aspectul de picior
plat
- glezna valga: slabirea articulatiei de la nivelul gleznei provoaca deformarea piciorului spre
inafara
Artrita genunchiului, necontrolata medicamentos, poate provoca eroziuni ale cartilajului si
distrugere articulara, iar in cele din urma va fi necesara protezarea acestei articulatii.
Radiografia coloanei vertebrale releva distrugeri la acest nivel la aproximativ 15% din pacienti.
In cazuri rare se pot produce parestezii sau leziuni mai grave (este afectata maduva spinarii).

Consult de specialitate

Se recomanda consult medical de specilalitate de urgenta in urmatoarele situatii:

- durere brusca, neasteptata, insotita de umflarea oricarei articulatii
- dureri articulare insotire de febra si eruptie cutanata
- dureri articulare severe ce provoaca impotenta functionala (articulatia nu mai poate fi miscata).
Se recomanda consult de specialitate in urmatoarele zile daca:
- dureri usoare/moderate ce nu cedeaza si nu se amelioreaza in decurs de 6 saptamani
- aparitia efectelor secundare consecutive administrarii de doze mari de Aspirina sau a altor
medicamente utilizate pentru tratamentul artritei reumatoide.

Medici specialisti recomandati

Artrita reumatoida la debut poate fi diagnosticata de:

- medic de familie
- internist
- reumatolog
- chirurg ortoped.
Tratamentul poate fi indicat de:
- medicul de familie sau internistul in colaborare cu reumatologul
- reumatolog (specializat in boli articulare inflamatorii)

Page 253
- ortoped, in cazul in care se opteaza pentru un tratament chirurgical
Tratamentul de intretinere si recuperare poate fi realizat de:
- fizioterapeut (prin crearea unui program de exercitii fizice favorabile pacientului)
- ergoterapeut (terapie ocupationala)
- psihoterapie (pentru managementul problemelor de ordin emotional).

Expectativa vigilenta

Pentru dureri articulare usoare/moderate este indicat tratamentul ambulator, dar daca in decurs de
6 saptamani nu se semnaleaza nici o inbunatatire sau daca sunt prezente alte simptome ale bolii,
se recomanda consult de specialitate.
Tratamentul precoce al bolii poate incetini evolutia acesteia si poate preveni aparitia distructiilor
articulare. De aceea, in cazul indivizilor ce au simptomatologie caracteristica artritei reumatoide
se recomanda un consult medical pentru a se stabili diagnosticul. Diagnosticul si tratamentul
precoce permite o ameliorare a durerii, inflamatiei si a distructiei articulare si in acest fel, se
reduce riscul instalarii unui handicap motor permanent.

Investigatii

Se pot realiza diferite analize care sa cerceteze posibilele efecte secundare ale tratamentului:
- se testeaza functia renala
- analiza enzimelor hepatice si musculare
- se testeaza densitatea osoasa pentru detectarea precoce a osteoporozei
- examinare oftalmologica.
Deoarece artrita reumatoida are drept consecinte distrugeri articulare importante si dezvoltarea
unui anumit grad de handicap, se recomanda evaluarea regulata de catre un specialist pentru a se
stabili eficacitatea tratamentului si eventualele ajustari ale acestuia.

Tratament

Tratament - Generalitati

Modalitatile cele mai des utilizate in tratamentul artritei reumatoide sunt cele realizate prin
combinarea unui plan terapeutic medicamentos cu exercitiile fizice in artrita reumatoida. Este
necesara modificarea stilului de viata. Cu toate ca tratamentul poate ajuta in ameliorarea
simptomatologiei, totusi nu exista un efect de vindecare al bolii. Tratamentul artritei reumatoide
este in general toata viata, dar variaza dupa urmatoarele criterii:
- stadiul (boala activa sau in remisiune)
- severitatea bolii
- modalitatile de tratament utilizate anterior
- evaluarea riscurilor si beneficiilor anumitor modalitati de tratament
- preferinta pacientului in ceea ce priveste costurile, efectele secundare si programul zilnic a unui

Page 254
anumit tip de terapie.
Scopul tratamentului este de a oferi o viata aproximativ normala pacientului, de a reduce durerile
articulare, inflamatiile si distructiile acestora si de a preveni instalarea handicapului permanent.

Tratament initial

Initierea tratamentului trebuie realizata cu informarea pacientului asupra bolii in ceea ce priveste
perspectiva distrugerilor articulare si a instalarii handicapului permanent, riscurile si beneficiile
viitoarelor tratamentelor. Planul de tratament de lunga durata trebuie realizat intr-o colaborare
stransa intre echipa de medici si pacient.
Scopul tratamentului initial este reprezentat de urmatoarele:
- ameliorarea durerilor articulare
- reducerea proceselor inflamatorii articulare (artritelor)
- imbunatatirea functiei acestora
- prevenirea/incetinirea instalarii distructiilor si deformarilor articulare
- prevenirea instalarii handicapului permanent
- imbunatatirea calitatii vietii
Medicatia reprezentata de "medicamentele antireumatice schimbatoare ale bolii" (DMARDs) ce
poate incetini si, uneori, chiar preveni distrugerile articulare se recomanda a fi administrata din
stadiile precoce ale bolii. Acestea (Methotrexatul, Etanerceptul, Adalimumabul, Infliximabul si
Leflunomidul) pot ajuta la profilaxia distructiilor articulare semnificative ce se pot instala inca
din etapele precoce ale bolii. Un studiu realizat in 2004 asupra eficientei tratamentului cu
DMARDs a concluzionat ca bolnavii tratati astfel au necesitat, ulterior, mai putine perioade de
spitalizare pentru artrita reumatoida. Un alt studiu a aratat ca tratamentul cu DMARDs inceput
cat mai repede dupa stabilirea diagnosticului si continuat pe o perioada prelungita de timp
previne distructiile articulare si complicatiile bolii.
Durerile si inflamatiile articulare constituie cel mai important criteriu pentru stabilirea eficacitatii
tratamentului. Antiinflamatoriile nesteroidiene (AINS), precum Aspirina si antialgicele (ex:
Paracetamolul) pot fi, de asemenea, incluse in planul de tratament pentru imbunatatirea
simptomatologiei.
Alte produse medicamentoase ce poate fi utilizate in tratamentul artritei reumatoide sunt cele
reprezentate de corticosteroizi. Terapia cu acestia se poate initia:
- ca si terapie precoce pana cand DMARDs-urile incep sa-si faca efectul
- pentru controlul acutizarilor bolii; se pot utiliza si sub forma injectabila in articulatiile
inflamate.
Datorita efectelor secundare ale corticosteroizilor, se va incepe tratamentul cu cea mai mica doza
posibila, iar apoi acea doza se va reduce treptat sau se va administra discontinuu. Totusi, acesta
este un deziderat care nu este intodeauna posibil de atins.
Durerea articulara poate fi ameliorata cu exerciii fizice specifice pentru artrita reumatoida,
fizioterapie si schimbari ale stilului de viata. Multi bolnavi au un plan care imbina in mod optim
perioadele de repaus cu cele de exercitiu fizic. Metode ce se pot aplica ambulator, cu efecte

Page 255
asupra simptomatologiei si evolutiei bolii sunt:
- implicarea directa a pacientului in managementul bolii
- pastrarea activitatii fizice, psihice si mentale
- acordarea unor perioade de repaus atunci cand pacientul este obosit
- protejarea articulatiilor de posibilele injurii
- utilizarea unei diete alimentare echilibrate
- efectuarea de exercitii fizice regulate
- controlul asupra greutatii corporale.

Tratament de intretinere

Un pacient cu artrita reumatoida este nevoit, in mod obisnuit, sa urmeze un tratament pe tot
restul vietii. Acest fenomen ar trebui sa fie urmarit indeaproape de medicul specialist. Se
recomanda evaluarea regulata de catre un medic reumatolog. In functie de simptomatologia si
tratamentul acordat, acest lucru se poate realiza la diferite intervale de timp, o data la 2-3 luni la
unii pacienti sau o data la 6-12 luni la altii. Investigatii, precum analizele de sange se recomanda
a fi efectuate mai frevent.
Medicul are datoria sa stabileasca gradul de activitate al bolii cu ocazia fiecarui control efectuat
pacientului. Markeri ai activitatii bolii sunt urmatorii:
- intensitatea durerilor articulare
- cat dureaza redoare matinala
- numarul articulatiilor inflamate la momentul vizitei medicale
- functia articulara
- rezultatele unor analize de sange (VSH - viteza de sedimentare a hematiilor si PCR - proteina C
reactiva -acestia sunt markeri de inflamatie)
In ceea ce priveste medicatia cu DMARDs, aceasta va fi utilizata precoce de la diagnosticul bolii
si pentru o perioada lunga de timp; s-a dovedit ca aceasta incetineste evolutia bolii si previne
distructia articulara.
Corticosteroizii se pot utiliza in terapia de intretinere. Ei pot fi utilizati in urmatoarele situatii:
- ca si terapie precoce pana cand DMARDs-urile incep sa-si faca efectul
- pentru controlul acutizarilor bolii; se pot utiliza si sub forma injectabila in articulatiile inflamate

- DMARDs nu controleaza suficient boala.

Antiinflamatoriile nesteroidiene (AINS), precum Aspirina si antialgicele (ex: Paracetamolul) pot
fi, de asemenea, incluse in planul de tratament pentru imbunatatirea simptomatologiei.
Durerea articulara poate fi ameliorata cu exercitii fizice, fizioterapie si schimbari ale stilului de
viata. Multi bolnavi au un plan care imbina in mod optim perioadele de repaus cu cele de
exercitiu fizic. Metode ce se pot aplica ambulator, cu efecte asupra simptomatologiei si evolutiei
bolii sunt:
- implicarea directa a pacientului in managementul bolii
- pastrarea activitatii fizice, psihice si mentale

Page 256
- luarea unor perioade de repaus atunci cand pacientul este obosit
- protejarea articulatiilor de posibilele injurii
- utilizarea unei diete alimentare echilibrate
- efectuarea de exercitii fizice regulate specifice in artrita reumatoida
- controlul asupra greutatii corporale.

Tratament in cazul agravarii bolii

In unele cazuri artrita reumatoida este neresponsiva la tratament (tratamentul nu are efectul
scontat). In aceste cazuri de artrita reumatoida rezistenta la tratament se poate incerca utilizarea
unor doze mult mai mari ale medicatiei sau combinarea mai multor feluri de medicamente. In
cazurilea grave se poate recurge la tratamentul chirurgical, atunci cand articulatiile sunt
deformate si distruse considerabil de boala, iar pacientul sufera de dureri mari la aceste nivele.
Prin chirurgie se va recurge fie la inlocuirea totala a articulatiei afectate, fie la imbunatatirea
functionala a articulatiei.

De retinut!

Tratamentul utilizat in artrita reumatoida poate incetini evolutia bolii, iar pacientul poate avea
perioade de remisiune. Cu toate acestea, pacientii cu distructii articulare pot necesita
administrarea permanenta a medicatiei antialgice, efectuarea de fizioterapie si/sau interventie
chirurgicala.
Este dificil de prezis care va fi evolutia bolii la fiecare individ in parte, iar modul de raspuns la
tratament variaza de la un bolnav la altul. Cercetatorii studieaza momentan ce influente pot avea
anumite gene in evolutia ulterioara a bolii.

Stilul de viata al bolnavului cu artrita reumatoida

Acestor bolnavi li se recomanda schimbari ale stilului de viata. Se permit acitivitati fizice in
masura posibilitatilor si se indica administrarea medicatiei care ajuta la usurarea
simptomatologiei si la prevenirea evolutiei nefavorabile a bolii.
Este de asteptat ca pacientul sa aiba dureri, stare de oboseala si redoare a articulatiilor. Unele
activitati fizice pot duce la agravarea simptomelor, iar altele le pot ameliora pe acestea. In ziua de
azi exista strategii de management al bolii de care beneficieaza suferinzii de artrita reumatoida.
Aceste strategii includ informarea pacientului asupra bolii, asupra exercitiilor fizice permise, a
schimbarilor in dieta alimentara si a altor elemente ce ajuta bolnavul in a ramane pe cat de activ
posibil si sa duca o viata cat mai aproape de normal.

Perioadele de odihna

Page 257
Boala in sine creaza senzatia de oboseala, iar durerile zilnice si limitarea activitatilor fizice pot
accentua aceasta simptomatologie. Timpul necesar perioadelor de odihna va fi stabilit individual
la fiecare bolnav in parte:
- cei cu simptome mai grave necesita perioade mai lungi de odihna; se recomanda odihnirea
articulatiilor prin efectuarea unor pauze de 15 minute de mai multe ori pe zi si abordarea pozitiei
de decubit dorsal (intins pe spate); pacientul va fi invitat sa experimenteze pana cand gaseste
timpul necesar perioadelor de odihna in functie de tipul de activitate pe care il presteaza
- ziua se va planifica riguros, iar activitatea va fi dozata pe masura posibilitatilor
- pacientul va fi sfatuit sa nu se simta vinovat daca se va afla in imposibilitatea de a duce anumite
sarcini pana la capat
- nu se recomanda odihna excesiva deoarece aceasta va provoca anchiloza articulatiilor, ceea ce
va duce, mai departe, la oboseala si slabiciune si scaderea fortei musculare; miscarea cu blandete
a articulatiilor, in functie de tolerabilitate va preveni instalarea redorii.

Protectia articulatiilor

Se va recomanda renuntarea la anumite activitati care au drept efect suprasolicitarea

articulatiilor. Pacientul va trebui sa gaseasca metode practice de inlaturare a durerii.
Durerile articulare si anchiloza pot fi ameliorate prin terapia prin caldura:
- efectuarea de dusuri si bai fierbinti dupa perioade mai indelungate de inactivitate (ex: dupa
trezirea din somn)
- impachetarea incheieturilor mainii in ceara calduta
- utilizarea in timpul somnului a paturilor electrice (dau mai multa caldura).
Se recomanda, de asemenea, folosirea atelelor pentru a preveni si reduce deformarile articulare.
Se va indica folosirea carjelor, bastoanelor sau a cadrelor ajutatoare pentru mers pentru a se
reduce intensitatea durerii si a imbunatatii capacitatea de miscare.

Exercitiile fizice

Pacientul va fi sfatuit sa efectueze miscare pentru a-si pastra tonusul muscular, flexibilitatea si,
mai ales, starea de sanatate.
Medicii mai pot recomanda si fizioterapia.
Exercitiile fizice au efect de inbunatatire a functionalitatii articulare la pacientii cu artita
reumatoida. Exista trei forme de miscari ce sunt recomandate: intinderile, intarirea si "calirea"
articulatiilor. S-a remarcat ca ridicarea greutatilor imbunatateste si mentine calitatea vietii
pacientilor cu artrita reumatoida. In functie de care articulatie este afectata se recomanda un
anumit tip de activitate. De exemplu:
- inotul este sportul indicat la cei cu articulatiile membrelor inferioare afectate (genunchi, glezne
sau picioare)
- ciclismul si mersul pe jos este recomandat celor ce au membrele inferioare neafectate

Page 258
Dieta alimentara

Datorita faptului ca unii bolnavi, datorita efectelor bolii asupra capacitatii lor de mobilizare, nu
pot face cumparaturi si nu pot gati, acestia nu vor avea o dieta sanatoasa si echilibrata.
Cea mai potrivita dieta pentru pacientii cu artrita reumatoida este cea bazata pe cantitati mici de
grasimi saturate, colesterol si sare si cantitati mari de fibre si carbohidrati (cereale integrale,
fasole, fructe, legume).
In ciuda multitudinii de studii ce au evaluat diferite diete, nu s-a determinat exact daca utilizarea
unor anumite alimente poate fi utila. Exceptie la aceasta observatie este consumul de peste,
deoarece acesta contine acizi omega-3 care au un anumit efect in reducerea proceselor
inflamatorii din organism. Cu toate ca la aceasta observatie asupra efectelor benefice ale pestelui
a contribuit mult faptul ca studiul s-a efectuat utilizand cantitati mult mai mari de acizi omega-3
decat poate obtine un individ prin consumul normal de peste, nu se pot contesta efectele benefice
ale acestora.
Pacientul va fi instruit sa aiba un aport normal de calciu si vitamina D, pentru a fi, astfel, protejat
impotriva osteoporozei.
Se va recomanda scaderea in greutate la pacientii ce sufera de obezitate.

Optiuni de medicamente

De obicei toti pacientii cu artrita reumatoida necesita si un tratament medicamentos, acest lucru
fiind stabilit in functie de severitatea bolii, viteza acesteia de evolutie si modul in care
simptomatologia ii afecteaza stilul de viata.
Scopurile utilizarii de medicamente sunt:
- reducerea durerilor
- inbunatatirea functionalitatii articulare
- reducerea inflamatiei (a gradului de umflare, sensibilitate si a limitarii ariei de miscare)
- prevenirea sau intarzierea distrugerii si deformarii articulare
- prevenirea instalarii handicapului permanent
- inbunatatirea calitatii vietii.
In ceea ce priveste tratamentul cu DMARDs, toti pacientii sunt considerati candidati pentru acest
tip de terapie inca din etapele precoce ale bolii, deoarece ele au un efect de incetinire si prevenire
a distrugerii articulare. Aceste medicamente, care mai poarta numele de "medicamente
antireumatice cu actiune lenta" (SAARDs), s-au dovedit utile si la utilizarea pe termen lung
pentru pastrarea efectelor de prevenire a evolutiei bolii.
DMARDs se pot separa in doua categorii in functie de modul in care actioneaza. DMARDs-urile
sintetice, ce se administreaza oral, interfera cu producerea celulelor imunitare implicate in
inflamatia articulara (artrita). DMARDs-urile de natura biologica ce se administreaza sub forma
injectabila neutralizeaza proteinele (precum factorul de necroza tumorala) produse de celulele
imunitare implicate in inflamatie. Un grup nou de DMARDs-uri de natura biologica, numite
inhibitori ale factorului de necroza tumorala (TNF inhibitors) este, mai nou, utilizat in

Page 259
tratamentul artritei reumatoide. Aceste medicamente reduc efectele factorului de necroza
tumorala care are rol in producerea inflamatiei. Inhibitorii de TNF pot fi utilizati singuri sau in
asociere cu alte DMARDs-uri pentru a incetini evolutia bolii.
Se mai foloseste si terapia combinata, in care se utilizeaza mai multe feluri de medicamente, de
obicei doua sau trei DMARDs-uri deodata. In acest fel se pot utiliza doze mai mici din fiecare
medicament, ceea ce poate duce la scaderea frecventei aparitiei factorilor de risc ce apar la doze
mai mari. Studiile au demonstrat ca utilizarea terapiei combinate poate imbunatati
simptomatologia bolii, controla evolutia si preveni inrautatirea acesteia.
Unele medicamente utilizate in tratamentul artritei reumatoide pot determina aparitia unor
defecte congenitale, de aceea la femeile gravide sau la cele care incearca sa ramana insarcinate li
se recomanda un consult de specialitate care sa ajusteze medicatia situatiei respective.

Medicatie utila la incetinirea evolutiei bolii : de obicei, de la aproximativ 3 luni de la stabilirea

diagnosticului se va incepe administrarea DMARDs-urilor pentru a incetini evolutia bolii si a se
preveni deformarea si distructia articulara. De obicei se administraza concomitent mai multe
DMARDs-uri sau unul sau mai multe DMARDs-uri cu alte tipuri de medicamente, precum
corticosteroizi si antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).
DMARDS-uri sintetice uzuale:
- medicatia antimalarica, precum hidroxiclorochine (Plaquenil) sau oroquine (Aralen)
- metotrexat
- sulfasalazina (Azulfidina)
- leflunomida (Arava)
DMARDs-uri sintetice mai putin uzuale:
- azatioprina (Imuran)
- penicilamina (Cuprimina sau Depen)
- saruri de aur (Ridaura sau Aurolat)
- minociclina (Dynacin sau Minocin)
- ciclosporina (Neoral sau Sandimmune)
- ciclofosfamida (Cytoxan sau Neosar)
DMARDs-urile de natura biologica:
- etanercept (Enbrel)
- infliximab (Remicade)
- anakinra (Kineret)
- adalimumab (Humira).
Medicatia utila la atenuarea simptomatologiei, precum durerea, redoarea si inflamarea articulatiei
poate fi, de asemenea, utila. Din aceasta categorie citam:
- antiinflamatoarele nesteriodiene (AINS), precum Aspirina, Ibuprofenul si Naproxenul; acestea
sunt utile in managementul durerii si la reducerea inflamatiei, dar nu au efect in controlul
evolutiei bolii; acestea pot fi administrate in combinatie cu DMARDs-uri
- corticosteroizii, precum Prednisonul sau Medrolul sunt utili la reducerea inflamatiei si
activitatii bolii; cu toate acestea, acest tip de medicatie nu este indicat pe o perioada indelungata

Page 260
de timp si este, de obicei, indicata in controlul perioadelor de acutizare ale artritei reumatoide, iar
momentul ei de maxima eficienta este situat la aproximativ 6 luni de la debutul terapiei.
Analgezicele (antialgicele) nu reduc gradul de inflamare articulara, dar pot ajuta in controlul
simptomatologiei dureroase. Analgezicele cel mai frecvent utilizate sunt:
- paracetamolul ce contine si codeina (Tylonol-ul)
- paracetamolul cu hidrocodona (precum Vicodin-ul)
- tramadolul
- propoxifenul (Darvon)
Bolnavii cu artrita reumatoida prezinta un risc crescut in a dezvolta osteoporoza datorita actiunii
bolii, efectelor secundare ale medicatie utilizate si a scaderii activitatii fizice zilnice. La acestia
se recomanda administrarea zilnica a 1-1,5 g calciu si a 800 UI de vitamina D, fie sub forma de
suplimente, fie prin adaptarea dietei. Suplimentele se indica mai ales la cei care nu au o dieta
suficient de bogata in lapte si produse lactate. Multi medici specialisti recomanda pacientilor cu
artrita reumatoida sa-si administreze bifosfonati, precum Alendronatul (Fosamax) sau
Risedronatul (Actonel), ceea ce stimuleaza mineralizarea osoasa.
Este normal ca boala sa aiba perioade de remisiune si de recadere, iar un tratament bun este cel
care ia in considerare stilul de viata al pacientului, istoricul medical al acestuia (ce alte afectiuni
a mai avut) si care se adapteaza in permanenta in functie de gradul de activitate al bolii si de
simptomatologia bolnavului.

De retinut!

Pentru unele DMARDs-uri este nevoie de aproximativ 6 luni sa-si faca efectul iar altele nu vor
functiona de loc. Sa nu se astepte o ameliorare rapida a bolii, iar cel mai bun management al
medicatiei va fi realizat de un medic specialist in boli inflamatorii articulare (reumatolog).
Multe DMARDs-uri au efecte secundare grave si de aceea se recomanda efectuarea regulata a
analizelor de sange si a urinii pentru a se monitoriza actiunea medicatiei asupra producerii
celulelor sanguine (efectele asupra maduvei osoase, locul unde sunt produce mare parte a acestor
elemente din sange), asupra functiei renale si hepatice.
Medicatia aflata inca in stadiu de studiu este reprezentata de:
- rituximab, care ataca o molecula anume (CD20) cu rol important in tulburarile sistemului imun
- tacrolimus (Prograf), un inhibitor al unei proteine, numite calcineurin; un studiu efectuat timp
de 6 luni pe pacientii neresponsivi la tratamentul cu DMARDs-uri a evidentiat ameliorarea bolii
la aceasta categorie de bolnavi
- CTLA4Ig, ce apartine de o noua categorie de medicamente, blocanti ale costimularii; intr-un
studiu de 6 luni la pacientii ce luau acest medicament in coroborare cu metotrexat s-a remarcat o
evolutie mai buna.

Tratament chirurgical

Page 261
Aceasta forma de tratament este utilizata in artrita reumatoida cu scopul de a usura suferinta si
pentru a imbunatati functionalitatea articulatiilor sever afectate de deformare, care nu raspunde la
medicatie si fizioterapie.
Artroplastia (protezarea articulara) poate fi realizata pentru mai multe articulatii din organsim, iar
succesul procedurii depinde de tipul articulatiei care este inlocuita.

Optiuni chirurgicale

Pentru pacientii sever afectati exista urmatoarele optiuni:

- chirurgia mainii si a incheieturii mainii, pentru corectarea defectelor la acest nivel
- atroscopia ce va indeparta tesuturile inflamate si necrozate (moarte) din interiorul articulatiei,
doar prin efectuarea unei mici incizii
- sinovectomia este, de asemenea, utila pentru indepartarea tesutului inflamat
- artroplastia (protezarea) se foloseste la nivelul genunchiului si soldului
- fuziunea vertebrelor cervicale (se induce "sudarea" vertebrelor de la nivelul gatului) este
utilizata pentru managementul durerilor severe la nivelul gatului si a tulburarilor de natura
neurologica
- rezectia capetelor metatarsiene (la picior) pentru a indeparta osul deformat.

De retinut!

Chirurgia articulara reuseste, de multe ori, revenirea aproape la normal a functionalitatii

articulatiei la un bolnav ce sufera de osteoartrita la una sau doua articulatii. Cu toate acestea,
aceasta nu este eficienta la cei ce sufera de artrita reumatoida.
Artrita reumatoida afecteaza frecvent mai multe articulatii, mai ales articulatiile mici ale
corpului, precum degetele, ceea ce afecteaza activitatea zilnica a individului. Chirurgia nu poate
fi o solutie pentru toate articulatiile afectate.
Chirurgia articulara si protezarea pot reface mobilitatea la nivelul articulatiilor distruse, suficient
pentru a permite o activitate zilnica normala, dar rar acest efect ajunge la un nivel al normalitatii,
ca intr-o articulatie sanatoasa.
Cele mai eficiente proceduri sunt cele de eliberare a tunelului carpian (chirurgie la nivelul
incheieturii mainii), de rezectia a capetelor metatarsului (la nivelul piciorului) si de protezare
totala a soldului si a genunchiului.
Inainte de luarea unei decizii, pacientul este indrumat spre un consult la un ortoped cu experienta
in tratarea chirurgicala a articulatiilor afectate de artrita reumatoida.

Alte forme de tratament

Alte forme de tratament ce pot fi utile in control simptomatologiei in artrita reumatoida sunt
reprezentate de:
- fizioterapie pentru imbunatatirea functionalitatii articulare; aceasta include efecturea de

Page 262
exercitii fizice, terapie prin caldura si frig, masaje etc; durerile pot si ameliorate pentru o scurta
perioada de timp prin terapie prin sauna si impachetari in ceara calduta
- ergoterapia ii invata pe pacienti cum sa isi mentina o mobilitate articulara buna in timpul
efectuarii activitatilor zilnice; se pot invata tehnici de evitare a eforturilor excesive, atat la nivelul
articulatiilor de sustinere, cat si a celorlalte; un studiu efectuat in 2003 sustine utilitatea acestor
manevre de instruire a pacientului
- produse menite a reduce stresul asupra articulatiilor si a imbunatatii efectuarea activitatilor
zilnica; se foloseste o gama larga de produse, precum cele ce se gasesc in gospodarie (utilizarea
uneltelor din bucatarie pe post de atele), suportilor pentru picioare si ajutatoarelor pentru mers
(bastoane si carje)
- modificari de natura comportamentala ce reduc durerile si stresul
- consilierea pacientilor pentru a ajuta in managementul durerii si handicapului pe termen lung

Metode alternative si complementare de tratament

Exista metode complementare de tratament, care nu au inca sustinere stiintifica si care ajuta la
imbunatatirea stilului de viata si la ameliorarea simptomatologiei. Aceste sunt urmatoarele:
- acupunctura care ajuta la usurarea durerii si a anumitor afectiuni medicale (se realizeaza prin
introducerea unor ace foarte subtiri in piele, in anumite regiuni)
- masajul poate ajuta la ameliorarea durerii si stresului, dar nu se recomanda masarea
articulatiilor umflate si dureroase
- stimularea nervoasa electrica transcutanata este o forma de terapie ce utilizeaza curenti electrici
aplicati pe piele prin intermediul unor electrozi si au efect de usurare a durerii; stimularea
electrica a nervilor poate determina organismul sa produca antialgice naturale (endorfine) care
pot, astfel, bloca perceptia durerii; cu toate ca are acest efect antialgic pentru o parte din pacienti,
metoda nu influenteaza boala in sine si nu este considerata utila ca o solutie pe termen lung in
managementul durerii
Suplimente alimentare si vegetale care se recomanda a fi administrate numai dupa efectuarea
unui consult medical care sa nu contraindice utilizarea acestora.
- pentru unii bolnavi plante, precum ghimbirul sau acizii grasi esentiali (uleiurile de peste) pot
imbunatati simptomatologia datorata artritei reumatoide
- glucozamina, un supliment alimentar, poate ajuta la usurarea durerilor articulare la unii din cei
suferinzi de osteoartrita; cu toate acestea, eficacitatea in tratamentul artritei reumatoide nu a fost
evaluata.

Dispozitive utilizate in tratamentul artritei reumatoide severe

Un tratament ce a primit recent aprobarea Administratie pentru Alimente si Medicamente (Food

and Drug Administration - FDA) in scopul tratarii formelor severe de artrita reumatoida
neresponsive la celalalte forme de terapie utilizeaza un dispozitiv numit "Prosoba column"
(coloana Prosoba - este un tub cilindric, din material plastic cu propietati speciale de filtrare) .

Page 263
Acesta filtreaza sangele pentru a elimina proteinele ce au rol in afectarea articulara. Acest
tratament se face o data pe saptamana, timp de 12 saptamani. Sunt necesare mai multe studii
pentru a se intelege care sunt exact efectele acestei metode pe termen lung si care sunt efectele
secundare ale acesteia.

Profilaxie

Nu se cunoaste nici un mod eficace de prevenire a bolii, deoarece nu este cunoscuta cauza exacta
a artritei reumatoide.
Este important de stiut ca nu exista medicamente eficiente sau schimbari ale stilului de viata care
sa previna declansarea bolii. Singurele masuri pe care pacientul le poate lua sunt cele de dupa
stabilirea diagnosticului prin care se controleaza oarecum evolutia ulterioara a bolii. Deoarece nu
se poate dovedi ca in declansarea bolii sunt implicate anumite bacterii sau virusuri, se poate
spune ca intrarea in contact cu indivizi afectati de artrita reumatoida nu va creste riscul
dezvoltarii bolii.
Cercetatorii continua sa caute cauzele ce declanseaza boala, iar in momentul in care se va
dezvalui modul in care sistemul imun devine activ se va putea tenta realizarea unei profilaxii
eficace.

Artroscopia

Generalitati

Artroscopia este o procedura chirurgicala ce permite doctorului sa vada articulatiile corpului cu

ajutorul unei camere video miniaturale, subtiri, numita artroscop. Artroscopia permite doctorului
sa studieze suprafata articulatiilor si tesuturile moi ce le inconjoara, cum ar fi tesutul ce leaga
oasele intre ele (ligamente), precum si tesuturile solide ce acopera capetele oaselor (cartilagiul) si
formeaza o zona tampon intre acestea. Aceasta procedura poate fi utilizata pentru diagnosticarea
problemelor articulatiilor, efectuarea unei interventii chirurgicale pentru rezolvarea problemelor
articulatiilor, pentru indepartarea corpurilor straine sau pentru monitorizarea unei boli sau a
eficacitatii unui tratament. Artroscopia este efectuata, in mod obisnuit, la nivelul genunchiului,
umarului si gleznei.
In timpul artroscopiei, artroscopul este introdus in corp prin intermediul unei incizii mici in piele.
Artroscopul are o sursa de lumina si o camera video atasata de el. Imaginile de la camera pot fi
vazute pe un monitor. Aceste imagini marite furnizeaza o imagine foarte clara a incheieturii. In
timpul artroscopiei se poate colecta o mostra de tesut pentru biopsie. Daca se face o interventie
chirurgicala se vor face alte incizii mici prin care vor fi introduse instrumentele.

Page 264
La fel ca si in cazul chirurgiei clasice (care implica o incizie mult mai mare), artroscopia permite
doctorului sa descopere modificarile articulatiilor. Totusi, in comparatie cu chirurgia clasica,
artroscopia:
-este mai putin dureroasa
-este mai ieftina
-permite un timp de recuperare mai mic
-poate fi facuta in regim de policlinica si nu necesita internarea peste noapte. De cele mai multe
ori, chirurgia clasica necesita internarea pacientului

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Scopul atroscopiei

3. Pregatirea pentru artroscopie

4. Realizarea artroscopiei

5. Ceea ce se simte in timpul investigatiei

6. Risc

7. Dupa examinare

8. Rezultatele investigatiei

9. Ce poate influenta rezultatul examinarii

10. De retinut!

Scopul atroscopiei

Artroscopia este folosita in:

-evaluarea si diagnosticarea problemelor articulare cand un examen fizic sau alte examinari cum
ar fi radiografia, teste sangvine, computer tomograful sau rezonanta magnetica nucleara nu sunt
concludente
-interventia chirurgicala necesara tratarii unei afectiuni articulare
Cand artroscopia este folosita intr-o interventie chirurgicala:
-se pot indeparta depozitele de calciu sau diverse asperitati ale oaselor
-tesuturile moi ( cum ar fi ligamentele, tendoanele sau cartilagiile) pot fi reparate sau curatate
-pot fi taiate ligamentele, reparate sau reconstruite. Taierea sau eliberarea unui ligament strans
poate duce la cresterea mobilitatii in cazul unei articulatii intepenite
-obtinerea unei biopsii tisulare sau obtinerea unei mici cantitati de lichid sinovial care pot fi

Page 265
examinate ulterior in laborator
-in cazul unor cicatrici tisulare sau in cazul unei zone de la nivelul articulatiei care este inflamata
si trebuie indepartata
-unele probleme mai grave ale articulatiei pot fi rezolvate cu ajutorul imbinarii artroscopiei si
chirurgiei.

Pregatirea pentru artroscopie

Artroscopia este realizata intr-o policlinica fara sa fie necesara internarea pacientului. Pacientul
nu trebuie sa manance sau sa bea lichide cu 8 - 12 ore inainte de efectuarea procedurii.
Trebuie discutat cu medicul daca pacientul(a) in cauza:
-este alergic la vreun medicament, inclusiv la cele anestezice
-este in tratament cu vreun medicament, inclusiv medicamente anticoagulante cum ar fi
sintromul sau trombostopul
-are afectiuni hematologice, chiar si afectiuni ale venelor cum ar fi tromboza venoasa profunda
-este posibil sa fie insarcinata
-are un istoric de artrita sau artroza. Unele afectiuni date de artrita pot face dificila si uneori chiar
imposibila efectuarea acestei examinari
-a avut in ultimele zece zile o examinare radiologica cu folosirea unei substante de contrast.
Aceasta substanta poate cauza inflamatie si va face aproape imposibila efectuarea artroscopiei si,
totodata, poate influenta obtinerea unei imagini curate in cadrul examinarii
-are un istoric de infectie, cum ar fi artrita septica, in articulatia afectata
-are un istoric de fractura sau leziune la nivelul articulatiei
Inainte de procedura pacientul va fi rugat sa semneze un acord scris. Acesta va trebui sa discute
inainte cu medicul despre orice nelamurire despre procedura si riscurile aferente. Trebuie
discutat si despre cum va decurge examinarea si ce vor indica rezultatele.
Este posibil sa fie nevoie de teste suplimentare de sange si/sau un test de urina inainte de
artroscopie. Trebuie stiut ca dupa examinare pacientul nu poate conduce.
Daca examinarea se face la nivelul gleznei, genunchiului sau coxofemural medicul va intreba
pacientul daca dupa procedura are nevoie de carja. Daca examinarea se face la nivelul
articulatiilor bratului este foarte probabil ca dupa procedura pacientul sa aiba bratul imobilizat cu
o esarfa sau cu o atela.

Realizarea artroscopiei

Artroscopia este efectuata, de obicei, de un specialist ortoped. Pacientul va fi rugat sa isi lase de-
o parte bijuteriile si sa imbrace un halat de spital. Se va administra si un sedativ usor inainte de
examinare pentru o mai buna relaxare. Pielea din jurul incheieturii va fi barbierita.
Daca este necesara anestezia generala aceasta va fi administrata de un medic anestezist. Astfel
pacientul va fi inconstient in timpul examinarii. Frecventa cardiaca si tensiunea arteriala precum
si frecventa respiratorie in timpul procedurii vor fi urmarite monitorizate. Daca se va folosi un
anestezic local acesta va fi injectat in piele la nivelul articulatiei. In acest caz pacientul nu isi va

Page 266
mai simti membrul respectiv, va fi somnoros si putin ametit, dar va ramane constient.
In mod normal pacientul va fi intins pe spate. In functie de articulatia supusa investigatiei va fi
pusa manseta ce va fi umflata si va restrictiona astfel fluxul sangvin in respectiva articulatie,
pentru ca medical specialist sa obtina o imagine cat mai buna in timpul examinarii. Articulatia va
fi bine dezinfectata si va fi invelita intr-un camp steril. Inainte ca manseta sa fie umflata,
articulatia va fi ridicata si va fi legat un garou pentru reducerea fluxului sangvin in articulatie.
Se va efectua o mica incizie de 0,6 cm langa articulatie. Inainte de introducerea artroscopului va
fi spalata zona cu o solutie salina pentru o cat mai buna curatire si mai buna vizualizare cu
artroscopul. In timpul investigatie zona articulara va fi spalata din cand in cand cu solutie salina
pentru curatarea de resturi celulare sau de sange, pentru o cat mai buna vizualizare a articulatiei.
Odata ce artroscopul a fost introdus doctorul va putea sa vada in interiorul articulatiei cu ajutorul
unui monitor atasat la artroscop. Medicul, impreuna cu asistenta, va pozitiona articulatia in
unghiuri diferite pentru o cat mai buna vizualizare. In timpul examinarii se pot inregistra imagini
video sau se pot face poze.
Daca este nevoie si de o interventie chirurgicala pentru a repara o problema articulara
descoperita in momentul investigatiei va fi facuta inca o incizie mica unde va fi introdus un alt
instrument subtire in articulatie. In momentul in care artroscopul sau oricare alt instrument este
extras din articulatie sangele sau detritusurile celulare vor fi indepartate cu solutie salina. Pentru
reducerea inflamatiei sau pentru a calma durerea pot fi introduse in articulatie anestezice locale
sau corticosteroizi.
Incizia este suturata cu ajutorul unor copci. In functie de articulatia afectata si implicit supusa
investigatiei exista posibilitatea ca dupa interventie sa fie necesara sprijinirea membrului intr-o
esarfa sau folosirea unei atele pana la recuperarea dupa examinare.
Dupa aceasta examinare articulatia va fi protejata pentru cateva zile. Pacientul nu va avea voie sa
conduca in urmatoarele 24 de ore. Copcile vor fi indepartate dupa 7 - 10 zile. Pentru reducerea
edemului sau a durerii pot fi folosite comprese cu gheata, bandaje compresive sau se pot
administra analgezice. Trebuie sa fie intrebat medicul specialist in legatura cu exercitiile
recomandate pentru recuperarea functionalitatii articulatiei.
Artroscopia dureaza in mod normal aproximativ 15 minute, dar intreaga procedura (ce include si
pregatirea) poate dura pana la o ora sau chiar mai mult.

Ceea ce se simte in timpul investigatiei

Daca pacientul va suporta o anestezie locala acesta va simti o senzatie ca o arsura la nivelul
pielii. Pe masura ce este introdus artroscopul pacientul poate simti o senzatie de durere usoara,
iar in momentul in care doctorul mobilizeaza instrumentul in articulatie poate simti o senzatie de
smulgere.
Daca persoana in cauza este supusa unei anestezii generale, aceasta va fi inconstienta in timpul
interventie. Daca persoana este anesteziata pe cale generala aceasta nu-si va mai simti membrele
inferioare sau cele superioare pentru cateva ore.
Dupa examinare pacientul poate simti o usoara senzatie de durere. Aceasta este pe termen scurt si

Page 267
va disparea in maxim doua saptamani. Este normal ca articulatia supusa examinarii sa fie
sensibila pentru inca o saptamana. Trebuie intrebat medicul specialist cat de mult va sangera sau
va drena locul inciziei si de asemenea cat timp va fi edem la locul respectiv.

Risc

Complicatiile sunt neobisnuite pentru aceasta investigatie. Poate aparea sangerare la locul
inciziei, mai ales daca se si intervine chirurgical in timpul investigatiei.
Exista un mic risc de infectie, de formare a unui hematom ce poate afecta membrul respectiv sau
de lezare nervoasa sau a articulatiei in sine. Mai poate exista si un risc mic de afectare a
structurilor din interiorul articulatiei.
In cazuri rare, poate aparea o problema serioasa numita sindromul compartimental datorita unei
cresteri a presiunii la nivelul musculaturii (in special la nivelul gambei sau la nivelul
antebratului). Cand apare aceasta problema este necesar un tratament medical imediat pentru
scaderea presiunii.
Foarte rar pot aparea complicatii in urma anesteziei generale.

Dupa examinare

Trebuie luata legatura imediat cu medicul daca:

-durerea sau/si edemul la nivelul articulatiei continua sau se inrautatesc
-locul inciziei sangereaza excesiv
-eritemul (roseata), edemul, durerea si senzatia de caldura nu dispar de la nivelul articulatiei.
Acestea pot fi semne ale tromboflebitei. Daca exista aceste simptome nu trebuie masata zona
respectiva
-apar semne de infectie, acestea pot fi:
-cresterea intensitatii durerii, a edemului, a eritemului sau a caldurii in zona respectiva
-extinderea eritemului din zona afectata
-drenarea de puroi de la locul inciziei
-limfadenopatia la nivel cervical, al antebratului, sau a canalului inghinal
-febra sau frisoane aparute fara o alta cauza

Rezultatele investigatiei

Artroscopia este o procedura interventionala ce permite medicului sa vizualizeze interiorul articulatiei cu

ajutorul unui instrument numit artroscop. Medicul poate determina daca articulatia este una normala doar
prin vizualizarea acesteia cu ajutorul artroscopului. In mod normal medicul poate discuta rezultatul
interventiei imediat dupa ce aceasta s-a terminat.

Ce poate influenta rezultatul examinarii

Factorii care pot interveni in acuratetea rezultatelor examinarii pot fi:

-daca pacientul a avut o radiografie cu substanta de contrast la nivelul articulatiei cu mai putin de

Page 268
10 zile inainte. Substanta de contrast poate da inflamatie la nivelul articulatiei si, in plus, poate
impiedica vizualizarea clara a acesteia in timpul investigatiei
-daca pacientul are artrita. Aceasta poate face investigatia dificila sau chiar imposibila

De retinut!

Procedura chirurgicala efectuata in timpul artroscopiei va necesita o scurta spitalizare pentru

cateva zile si o recuperare rapida fata de chirurgia clasica.
Artroscopia nu se face daca:
-exista o leziune la nivelul tegumentului sau o rana infectata langa articulatia care urmeaza sa fie
examinata. Totusi artroscopia poate fi facuta pentru a curata o articulatia infectata
-articulatia este afectata de anchiloza. Aceasta face ca articulatia sa fie rigida si foarte putin
flexibila si poate fi data de o afectiune numita spondilita ankilopoetica, o leziune articulara sau o
afectiune de tip chirurgical
-distrugerea articulatiei este severa (de exemplu artrita severa )
-exista o afectiune hematologica . Totusi artroscopia poate fi facuta daca este folosit un tratament
medicamentos adecvat
Poate dura cateva saptamani pana la recuperarea totala dupa artroscopie. Daca se intervine
chirurgical in timpul artroscopiei, recuperarea ar putea dura ceva mai mult. Medicul va prescrie
un tratament medical pentru calmarea durerilor si va recomanda un program de recuperare fizica
pentru pacientii ce au facut artroscopie. In functie de articulatia examinata, in timpul recuperarii
ar putea fie necesara utilizarea unui bandaj de sustinere a membrului sau utilizarea unor atele.

Artroscopie

Normal: Intr-o articulatie normala, sanatoasa ligamentele apar ca niste cabluri de culoare alba.
Cartilajul este moale si alb. Daca nu este nici o modificare vizibila la nivelul
articulatiei doctorul poate concluziona ca articulatia este normala si nu este cauza
simptomatologiei pacientului

Patologic Intr-o articulatie lezata ligamentele si cartilajele au culori si forma modificate. Daca exista o
leziune la nivelul articulatiei medicul poate vedea acest lucru si poate chiar interveni chirurgical
pentru a repara problema respectiva. Exemple de leziuni la nivelul articulatie sunt:

- rupturi sau deplasari, fragmente detasate sau fragmente de tesuturi (cum ar fi ligamentele sau
cartilajele)
- tumorete, chiste sau ganglioni
- distrugeri evidente de cartilaje cauzate de diferite afectiuni cum ar fi artrita
- infectii

- rupturi sau deplasari, fragmente detasate sau fragmente de tesuturi (cum ar fi ligamentele sau
cartilajele)
- tumorete, chiste sau ganglioni
- distrugeri evidente de cartilaje cauzate de diferite afectiuni cum ar fi artrita

Page 269
 - infectii

Dupa ce medicul a evaluat articulatia el poate recomanda tratamentul medicamentos, terapia fizica sau
interventia chirurgicala.

Astigmatismul

Generalitati

Astigmatismul reprezinta o afectiune oftalmologica destul de frecvent intalnita, in special in

randul copiilor. Se poate corecta usor prin lentile de contact, ochelari sau chiar prin interventii
chirugicale.

Astigmatismul apare cand corneea prezinta curubri anormale si are mai degraba o forma
ovoidala decat rotunda. Astigmatismul este o tulburare de refractie si este fiziologica (cand are
o valoare in jur de 0,5 dioptrii) sau patologica (daca este mai mare de 1 dioptrie). In situatia in
care curbura corneei este foarte accentuata, pacientii au indicatie de tratament. Daca insa
astigmatismul are valori mici si nu interfereaza cu calitatea vietii pacientului, specialistii
recomanda necorectarea lui.

Globul ocular are forma sferica si doua lentile: corneea si cristalinul.

Corneea este transparenta si acopera irisul, pupila si camera anterioara a ochiului. Cristalinul este
localizat in spatele irisului, iar posterior de el se afla corpul vitros (sau simplu, vitrosul). El are o
forma biconvexa si alaturi de cornee refracta lumina ce va fi focalizata pe retina.
Corneea si cristalinul au impreuna mai mult de 2/3 din intreaga putere optica a ochiului. In mod
normal, cand raza luminoasa patrunde in ochi ea se refracta uniform si determina o imagine
clara, unica a obiectului.

In ochiul cu astigmatism acest lucru nu se intampla - lumina este refractata cu putere diferita intr-
o zona fata de alta, astfel incat ajunge sa fie focalizata doar o parte din obiect. Obiectul in
ansamblul sau va aparea neclar si incetosat. Pacientii cu astigmatism nu pot percepe detaliile si
uneori chiar si liniile verticale par distorsionate.

Exista doua tipuri de astigmatism:

1. Astigmatismul neregulat - adesea cauzat de leziuni cicatriciale corneene sau cristaliniene si

nu poate fi corectat prin lentile externe, ci doar prin lentile de contact rigide si permeabile (care
Page 270
pot fi destul de inconfortabile pentru pacient).
2. Astigmatismul regulat - poate fi corectat prin ochelari.

Astigmatismul este relativ frecvent intalnit in populatie: specialistii oftalmologi considera ca 3

din 10 copii cu varsta intre 5 si 17 ani au astigmatism.

Tratamentul acestei afectiuni include atat metode chirugicale, cat si corectie externa (prin
ochelari cu lentile cilindrice).

Astigmatismul se masora in dioptrii. Se indica corectarea sa daca valoarea lui depaseste 1

dioptrie. In unele cazuri se poate corecta cu lentile de contact, insa indicatiile acestora sunt mai
reduse comparativ cu ale ochelarilor.

Astigmatismul patologic poate fi mostenit (are caracter ereditar). Adesea apare in combinatii cu
alte tulburari oftalmologice de tipul miopiei sau hipermetropiei.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptomatologie

4. Diagnosticare

5. Tratament

Cauze

Specialistii nu au descoperit deocamdata cauzele aparitiei astigmatismului si nici de ce unele

persoane dezvolta aceasta boala in timp ce altele nu.

Astigmatismul poate fi ereditar in aceasta situatie este prezent inca de la nastere, sau poate fi
dobandit - ca urmare a unei presiuni importante exercitate de pleoape asupra corneei, a posturii
inadecvate, a utilizarii prelungite a vederii la locul de munca (in special pentru observarea
detaliilor).

Unii copii se nasc cu astigmatism (astigmatism congenital) insa majoritatea cazurilor apar in
cursul vietii.
Majoritatea afectiunilor refractive au tendinta la stabilizare (din punct de vedere al dioptriilor) in
jurul varstei de 25- 30 de ani.

Page 271
Desi cauza exacta de aparitie a astigmatismului nu se cunoaste, exista o serie de factori cu
potential daunator (considerati a fi factori de risc sau agenti cu rol patogenic) cum ar fi :
-Vindecari prin cicatrici ale abraziunilor sau perforatiilor corneene;
-Contuzii sau alte traumatisme oculare;
-Infectii oculare;
-Modificari de forma ale corneei secundare interventiilor chirugicale oftalmologice.

O cauza mai rara de astigmatism este cheratoconul. De fapt, acesta este o tulburare
caracterizata prin deformarea cronica a corneei, insotita de scaderea vederii (ca rezultat al
modificarilor de refractie). Afectiunea debuteaza la pubertate si afecteaza in special femeile.
Se pare ca la baza aparitiei keratoconului se afla sinteza anormala de colagen (deoarece corneea
este de natura colagenica, este si ea afectata). Evolutia cheratoconului poate fi spre indicatia
realizarii unui transplant de cornee. Aceasta masura terapeutica are foarte mari sanse de reusita,
iar prognosticul pacientilor este excelent - nu exista rejecte de cornee.

Astigmatismul poate fi atat corneean cat si lenticular.

Astigmatismul lenticular este determinat de anomalii ale cristalinului si apare intr-o serie de boli
cu componenta metabolica de tipul diabetului zaharat, sindromului metabolic sau hipertensiunii
arteriale (aceastea pot modifica forma cristalinului). Forma revine la normal daca nivelul
glicemiei este pastrat in parametrii normali prin administrarea insulinei sau prin modificari de
natura dietetica.

Simptomatologie

Pacientii cu astigmatism nediagnosticat si netratat au adesea:

-Cefalee;
-Oboseala oculara;
-Vedere incetosata;
-Acuitate vizuala scazuta in special pentru vederea la distanta.

Desi astfel de simptome sunt nespecifice si nu sugereaza imediat un astigmatism, pacientii sunt
sfatuiti sa se prezinte la medic in vederea stabilirii unui diagnostic de certitudine si instituirii
unui tratament adecvat.

Nu exista factori de risc specifici pentru aparitia astigmatismului (in afara de un istoric familial
de astigmatism) oricine poate dezvolta astigmatism, indiferent de varsta.

Diagnosticare

Medicul oftalmolog poate diagnostica astigmatismul in urma unui examen oftalmologic foarte
amanuntit.
Astigmatismul poate sa apara concomitent cu alte tulburari de vedere, cum ar fi miopia,

Page 272
hipermetropia. Din pacate, un mare procent din copiii si adolescentii cu astigmatism nu sunt
diagnosticati precoce.
Valoarea (masurata in dioptrii) a astigmatismului se mareste anual, de aceea pacientii sunt
sfatuiti sa se prezinte anual la un consult de specialitate.

Astigmatismul poate fi diagnosticat de catre un optometrist care poate sa prescrie si ochelari sau
lentile de contact si de catre un oftalmolog - acesta poate acorda ingrijiri complete si mult mai
complexe - de la diagnostic pana la tratament medical sau chirugical.

Pentru a stabili diagnosticul de astigmatism, medicul oftalmolog poate realiza mai multe teste.
Cele mai importante sunt prezentate in continuare.

1. Examinarea campului vizual

Este cel mai simplu test, face parte din examinarea oftalomologica standard si ofera informatii
foarte utile. Se utilizeaza un optotip (o plansa cu litere si/ sau cifre de dimensiuni standard) pe
care pacientul trebuie sa il citeasca de la o distanta predeterminata (de obicei 5 metri).
2. Teste de refractie
Se realizeaza cu diverse tipuri de lentile. Medicul poate utiliza un retinoscop (oftalmoscop)
pentru a urmari modul in care lumina este reflectata in ochi si astfel poate stabili daca exista
greseli de refractie. Utilizand apoi alte lentile, medicul va cere pacientului sa precizeze cu care
dintre acestea vede cel mai clar la optotip. Dupa ce se realizeaza masuratori la ambii ochi,
oftalmologul va prescrie ochelarii in functie de lentilele cu care s-a putut corecta defectul de
vedere.
3. Keratometrie
Keratometrul este un aparat care masoara curbura corneei. Corneele care nu au astigmatism au o
curbura uniforma si simetrica, insa cele cu aceasta afectiune nu sunt uniforme.
Exista doua tipuri distincte de keratometre (sau oftalmometre): Javal-Schotz si Bansch-Lomb.

Principiile keratometrului se bazeaza pe relatia dintre marimea obiectivului, marimea imaginii

precum si distanta dintre suprafata reflectata si obiect. In urma masuratorilor se determina forma
corneei si puterea ei de focalizare.
Keratometrul este, de asemenea, utilizat pentru prescrierea lentilelor de contact si pentru a
monitoriza curbura corneei dupa interventiile chirugicale.

4. Topografia corneeana
Aceasta tehnologie avansata aduce cele mai multe si detaliate informatii despre forma (curburile)
corneei. Procedura mai este cunoscuta si sub denumirea de fotokeratoscopie sau
videokeratografie. Este o tehnica imagistica noninvaziva folosita in oftalmologie care poate
realiza o harta a suprafetei corneei.

Topografia acesteia este deosebit de importanta deoarece corneea are peste 70% din puterea de
Page 273
refractie a ochiului. Harta tridimensionala a suprafetei corneene este utila specialistilor atat in
diagnosticarea, cat si in tratarea unui numar mare de afectiuni.
Procedura de realizare dureaza doar cateva secunde si este complet nedureroasa.

Tratament

Astigmatismul poate fi tratat cu ochelari, lentile de contact sau prin interventie chirurgicala.
1. Ochelarii cu lentile cilindrice

Au o forma particulara, menita sa echilibreze forma patologica a corneei (care determina

tulburarile de acuitate vizuala). Ochelarii sunt utili pentru vederea la distanta. Daca pacientul
priveste insa prea mult timp in jos, imaginile pot aparea distorsionate. Unii specialisti sunt de
parere ca daca defectul este mic, astigmatismul poate fi lasat necorectat.

Daca insa pacientul are ochelari, ajunge sa se obisnuiasca cu ei in aproximativ o saptamana. In

cazul in care vederea ramane in continuare neclara, pacientii sunt sfatuiti sa se adreseze
medicului pentru a li se prescrie alte lentile si pentru a li se verifica ochelarii pe care deja ii au.

2. Lentile de contact

Exista lentile de contact speciale care pot corecta astigmatismul. Lentilele obisnuite isi modifica
pozitia cand persoana clipeste (se rotesc). Lentilele pentru astigmatism au, insa, capacitatea de a
reveni la pozitia intiala ori de cat ori pacientul clipeste.
3. Interventiile chirugicale

Astigmatismul poate fi tratat cu laser. Metoda isi propune sa remodeleze corneea astfel incat
aceasta sa poata focaliza lumina mult mai bine. Se considera ca tratamentul chirugical este
singurul tip de tratament care poate sa corecteze efectiv cauza de aparitie a acestui defect.

Interventia se realizeaza cu pacientul sub anestezie locala (cateva picaturi de anestezic oftalmic
previn durerea). Se realizeaza un fald mic printr-o incizie foarte fina. Faldul de tesut corneean
este apoi ridicat si tras inapoi pentru ca portiunea centrala sa devina accesibila tratamentului cu
laser.
Se trece la excizarea unor mici fragmente de cornee (din partea interna) si la sfarsit faldul se
trece peste zona de lucru pentru a se acoperi corneea interna. Se administreaza picaturi oftalmice
cu antibiotice si antiinflamatoare pentru a se preveni instalarea unor eventuale complicatii.

Dezavantaje ale acestei operatii:

-Pacientii pot prezenta xeroftalmie;
-Pacientii pot sa perceapa un halou in jurul luminilor puternice, in special noaptea, care poate fi
foarte deranjant;

Page 274
-Se poate mentine indicatia de ochelari chiar si daca pacientul este operat pentru alte defecte de
vedere (miopie).

4. Keratotomia astigmatica

Este o procedura chirurgicala utilizata in tratamentul astigmatismului care are la baza

keratotomia radiala. In cadrul acestei tehnici se realizeaza mici incizii in cornee, in zonele
strategice, unde unghiurile sunt cele mai ascutite. In urma keratotomiei corneea devine capabila
sa focalizez mult mai precis lumina pe retina. Aceasta metoda este inlocuita insa treptat cu
procedurile laser.

De retinut!
Indicatia de purtarea a ochelarilor, lentilelor sau cea de interventie chirurgicala se stabileste in
functie de starea de sanatate oculara, capacitatea de refractie precum si modul de viata al
pacientului si profesia acestuia (necesitatile oculare ale pacientului).
Daca pacientii au keratocon, se pare ca lentilele de contact rigide si permeabile le imbunataesc
acuitatea vizuala mai bine decat ochelarii.
Daca insa astigmatismul este sever, atunci specialistii le pot recomanda ochelari sau chiar
interventie chirugicala.

Despre Astm

Ce este astmul?

Astmul este o afectiune cronica a plamanilor caracterizata prin probleme respiratorii

recurente cum ar fi: lipsa de aer, respiratie suierata, apasare in piept si tuse. In timpul unei
respiratii normale fluxul de aer intra si iese liber din plamani. Atunci cand astmul nu este
controlat, caile respiratorii sunt inflamate si edematiate.

Ele devin foarte sensibile la schimbarile din mediul inconjurator si poate aparea criza astmatica.
In timpul acestuia, peretii cailor respiratorii se edematiaza, muschii din jurul acestora se
contracta, iar mucusul care se secreta in cantitate mare obtureaza caile respiratorii, facand
respiratia foarte dificila.

Simptomele astmatice variaza pe parcursul aceleiasi zile, in cadrul saptamanii, precum si pe

intreg parcursul anului, de la o luna la alta. Ele sunt mai grave noaptea si in primele ore ale
Page 275
diminetii. De asemenea, gravitatea astmului difera de la o persoana la alta.

Chiar daca astmul nu poate fi vindecat, acesta poate fi tratat in mod eficient. Cercetarile arata ca
aproape toti pacientii astmatici pot detine un control asupra astmului cu un tratament adecvat,
reusind astfel sa participe la activitatea scolara, sa munceasca si sa isi desfasoare activitatile in
conditii similare persoanelor care nu sufera de aceasta afectiune.

Cuprins articol

1. Ce este astmul?

2. Ce inseamna controlul astmului si cum poate fi obtinut?

3. Cati oameni sunt afectati de astm?

4. Care sunt cauzele astmului?

5. Diagnosticare

6. De unde pot afla mai multe lucruri?

Ce inseamna controlul astmului si cum poate fi obtinut?

Controlul astmului inseamna ca o persoana cu astm:

- are simptome astmatice minime sau inexistente;

- nu se trezeste noaptea din cauza astmului;
- nu necesita (sau are o nevoie minima de) medicatia la nevoie;
- are posibilitatea de a efectua activitati fizice normale;
- are functia pulmonara normala (sau aproape normala), masurata prin determinari specifice -
PEF si VEMS;
- nu are crize de astm (sau sunt foarte rare).

Obiectivul tratamentului in astmul bronsic este controlul bolii si mentinerea acestuia.

Pentru indeplinirea acestui obiectiv este necesar sa existe acces atat la medicatia pentru astm, cat
si la informatii care le permit pacientilor intelegerea modului de administrare a medicamentelor,
evitarea factorilor de risc, evitarea declansatorilor care agraveaza boala, precum si un
comportament adecvat in cazul in care simptomele se agraveaza.

Majoritatea astmaticilor au nevoie de doua tipuri de medicamente: medicatia de control (in

special agenti anti-inflamatori de tipul glucocorticosteroizilor inhalatori), care trebuie luata in
fiecare zi pentru a preveni simptomele si crizele de astm; si medicatia la nevoie (medicamente

Page 276
cu actiune bronhodilatatoare cu actiune rapida), care trebuie sa fie la indemana in orice moment
pentru a trata crizele si a dilata rapid caile respiratorii.

Cati oameni sunt afectati de astm?

Potrivit raportului Global Burden of Asthma aproximativ 300 de milioane de oameni din inteaga
lume au astm in acest moment. Raportul este o compilatie de date referitoare la raspandirea si
impactul astmului in intreaga lume. Astmul afecteaza oameni indiferent de etnie, categorie socio-
economica sau varsta. Adeseori astmul apare in timpul copilariei si este cea mai obisnuita cauza
a absenteismului scolar.

Raportul Global Burden of Asthma a fost realizat de Initiativa Internationala pentru Astm
(GINA) cu ocazia Zilei Internationale a Astmului 2004. Documentul atesta faptul ca multi
pacienti din intreaga lume au nevoi nesatisfacute legate de astmul lor, fapt ce conduce la un
control deficitar al acestuia. in unele zone, de exemplu in Orientul Mijlociu sau in fostele state
baltice, astmul nu este diagnosticat corect si multe persoane care au simptome astmatice prezente
nu stiu ca sufera de aceasta boala.

In alte zone, cum ar fi Asia Centrala si Pakistan, lipsa de informatii si conceptiile gresite despre
astm si tratamentul lui au drept consecinte un management neadecvat al bolii. Pe de alta parte, in
alte regiuni ale lumii, preturile medicamentelor restrictioneaza accesul la medicatia pentru astm.
Chiar si in regiuni ca Europa de Vest si America de Nord astmul nu este tratat in mod
corespunzator sau tratamentul nu respecta recomandarile ghidurilor terapeutice internationale,
cum este GINA, sau cu alte principii derivate din medicina bazata pe dovezi.

Raportul, disponibil la www.ginasthma.org, prezinta de asemenea cresterea prevalentei astmului

in intreaga lume, in conditiile in care comunitatile adopta stilul de viata occidental si se
urbanizeaza. Se estimeaza ca inca 100 de milioane de persoane se vor imbolnavi de astm pana in
anul 2025.

Care sunt cauzele astmului?

Cauzele astmului sunt inca insuficient intelese. Cresterea prevalentei acestei boli in intreaga
lume ramane unul dintre cele mai mari mistere ale medicinei moderne. Acum zece ani exista
teoria conform careia gazele de esapament si poluarea aerului reprezinta cauzele posibile ale
epidemiei de astm. Se stie acum ca situatia este mult mai complexa. Cercetatorii studiaza rolul
factorului genetic, precum si modul in care se dezvolta sistemul imunitar in primii ani ai vietii.

In prezent cauzele care declanseaza criza astmatica sunt mult mai bine cunoscute si intelese.
Persoanele astmatice prezinta o inflamatie cronica a cailor aeriene. Sub actiunea unei game largi
de factori, caile respiratorii ale pacientului astmatic se contracta mult mai repede decat la o
persoana care nu sufera de aceasta afectiune.

Page 277
Factorii care pot genera o criza astmatica (numiti si factori declansatori) includ alergenii
inhalati (cum ar fi acarienii, polenul, alergenii proveniti de la caini si pisici), fumul de tigara,
poluarea aeriana, efortul fizic, reactiile emotionale puternice (cum ar fi rasul sau plansul intens),
factorii iritanti chimici si anumite medicamente (aspirina si beta-blocanti). Fiecare astmatic
reactioneaza la anumiti factori si un pas important in obtinerea controlului bolii este identificarea
si evitarea lor.

Diagnosticare

Informatiile necesare pentru a diagnostica astmul pot fi oferite de un istoric medical atent,
examinarea fizica si teste ale functiei plamanilor. Masurarea functiei pulmonare este utila atat
pentru diagnosticul de astm cat si pentru a monitoriza evolutia bolii si nivelul de control.

Aceste teste includ spirometria, o investigatie care evalueaza limitarea fluxului de aer, si PEF
(peak-expiratory flow), debitul de varf, ce masoara viteza maxima la care fluxul de aer poate iesi
din plamani.

Spirometria se realizeaza in cabinete specializate, in timp ce PEF-ul poate fi testat cu peak-flow-

metre portabile, din plastic, ideale pentru utilizarea la domiciliu sau la locul de munca.
Monitorizarea fluxului de varf este pentru multi pacienti o metoda eficienta de monitorizare a
bolii precum si de evaluare a modului in care raspund la tratament.

De unde pot afla mai multe lucruri?

Mai multe detalii despre astm si despre un program de management eficient, bazat pe dovezi, pot
fi gasite in documentele GINA disponibile la www.ginasthma.org. Pe langa elaborarea unor
documente educative variate, GINA organizeaza anual in luna mai, Ziua Mondiala a Astmului,
un eveniment de sensibilizare a opiniei publice la problema pe care astmul bronsic o reprezinta
in prezent.

Atac de panica

Generalitati

Atacul de panica este o manifestare paroxistica a anxietatii, autolimitata in timp. Durata sa este
de aproximativ 20 de minute, de la debut si pana la scaderea in intensitate a simptomelor.
In cursul atacului de panica, frica sau disconfortul sunt insotite de cel putin patru dintre
urmatoarele simptome, care apar de o maniera abrupta si ating intensitatea maxima in mai putin

Page 278
de 10 minute:
- batai puternice/neregulate/rapide ale inimii;
- senzatie de dificultate/incapacitate de a respira;
- senzatie de sufocare;
- durere sau disconfort toracic;
- transpiratii;
- tremuraturi/contractii localizate ale muschilor;
- greata/jena abdominala;
- ameteli/senzatie de instabilitate/senzatie de lesin/cap vid;
- senzatie de irealitate/modificarea perceptiei propriei persoane;
- frica de a-si pierde controlul/ a innebuni;
- frica de a muri;
- furnicaturi;
- frisoane sau valuri de caldura.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Atacul de panica singular nu este un diagnostic in sine

3. Legatura dintre stres si atacurile de panica

Atacul de panica singular nu este un diagnostic in sine

Paroxisme ale anxietatii pot aparea in oricare dintre tulburarile anxioase, fie ca ele sunt fobii,
tulburare obsesiv-compulsiva sau tulburare anxioasa generalizata, dar nu sunt caracteristice.
Doar tulburarea de panica evolueaza cu atacuri repetate, dintre care cel putin unul este urmat,
timp de minimum o luna, de unul sau mai multe dintre urmatoarele simptome :
- frica persistenta ca vor urma si alte atacuri;
- ingrijorari privind implicatiile sau consecintele atacului (de exemplu, pierderea controlului, un
infarct miocardic, evolutia spre o boala psihica grava);
- o modificare semnificativa a comportamentului in legatura cu atacurile (evitarea situatiilor in
care s-au produs atacuri de panica, masuri de siguranta, de exemplu, nu merge neinsotit pe
strada, consulta repetat medicul).

Legatura dintre stres si atacurile de panica

Legatura de cauzalitate intre stres si atacurile de panica a fost dovedita stiintific.

Teoretic, orice persoana are un "prag" dincolo de care stresul poate declansa un atac de panica,
dar el este diferit de la individ la individ. Vulnerabilitatea individuala la stres il poate situa mai
jos, ceea ce inseamna ca un nivel mai mic de stres poate declansa un atac de panica, sau mai sus,
persoana fiind mai putin predispusa la paroxisme de anxietate. Vulnerabilitatea crescuta este

Page 279
atribuita prezentei unor factori de risc de natura genetica, biologica sau psihologica.
Factorii genetici de risc pot fi identificati doar prin prezenta tulburarilor anxioase la rudele de
gradul I ale persoanelor care au tulburare de panica. Ei nu pot fi influentati in nici un fel.

Factorii biologici de risc sunt reprezentati de modificari in metabolismul unor substante din
creier, ca de exemplu serotonina. Aceste modificari pot fi influentate prin tratamente
medicamentoase, care restabilesc balanta metabolica.
Factorii psihologici de risc se refera la evenimente stresante majore, recente sau datand din
perioada dezvoltarii psiho-afective (decesul cuiva apropiat, separare, abandon, pierderea slujbei
etc.). P ana la 80% dintre pacienti pot identifica un astfel de eveniment intr-un interval de 6 luni,
premergator debutului tulburarii de panica. Concluzia este ca tulburarea de panica poate aparea
la indivizii cu vulnerabilitate crescuta in conditii de stres.

Autismul

Generalitati

Autismul este o tulburare a creierului care interfera adesea cu abilitatea de a comunica si de a

relationa cu cei din jur.
Semnele autismului se dezvolta aproape indotdeauna inaintea implinirii varstei de 3 ani, desi
aceasta afectiune este uneori diagnosticata abia mai tarziu.
In mod tipic, parintii devin ingrijorati atunci cand observa ca fiul/fiica lor nu incepe sa vorbeasca
si nu raspunde sau nu interactioneaza ca si ceilalti copii de aceeasi
varsta.

De regula, copiii cu autism nu au o dezvoltare normala a vorbirii si pot

sa "para" surzi, desi testele de audiometrie sunt normale.
Autismul afecteaza modul in care copilul percepe si proceseaza
informatia senzoriala.
Severitatea autismului variaza. Unii au nevoie de un insotitor in aproape toate domeniile vietii
lor cotidiene, in timp ce altii pot fi capabili sa functioneze la un nivel foarte ridicat si pot chiar sa
mearga la o scoala normala.

Desi aceasta afectiune dureaza toata viata si determina diferite grade de izolare sociala,
tratamentul poate aduce o ameliorare semnificativa in viata persoanelor cu autism.
Diagnosticarea din timp si tratamentul adecvat au dus la cresterea numarului de persoane cu
autism care sunt capabile sa traiasca independent atunci cand ajung la varsta adulta.

Page 280
Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptome

4. Diagnostic

5. Investigatii

6. Tratament

7. Profilaxie

Cauze

Autismul pare a avea o agregare familiala, sugerand existenta unui factor genetic. Deoarece
persoanele cu autism pot avea o multitidine de manifestari, variind de la individ la individ,
oamenii de stiinta cred ca ca sunt implicate mai multe gene.
Cercetarile care sunt in derulare au ca scop identificarea acestor gene.
Unii experti considera, de asemenea, ca factori de mediu pot avea un rol in aparitia autismului si,
desi, ei au studiat mai multi astfel de factori, printre care ar fi vaccinurile, nu au gasit pana in
prezent o cauza clara.

Cercetarile imagistice ale creierului persoanelor cu autism au identificat anomalii in anumite

zone cerebrale, inclusiv in acelea responsabile de emotie si de relationarea sociala.
Alte studii sugereaza ca persoanele cu autism au niveluri crescute ale neurotransmitatorului
numit serotonina, o substanta chimica care trimite mesaje in interiorul creierului.
Totusi, aceste studii sunt preliminare si in prezent se desfasoara cercetari pentru a se explica
modul de afectare a creierului in autism.

Simptome

Simptome principale

Severitatea simptomelor variaza semnificativ de la o persoana la alta. Totusi, toate persoanele cu

autism au anumite simptome principale in urmatoarele domenii:

Interactiuni sociale si relatii interpersonale.

Simptomele pot fi:
- probleme semnificative in dezvoltarea abilitatilor de comunicare nonverbala, cum ar fi privirea
ochi-in-ochi, expresii faciale si posturi ale corpului

Page 281
- incapacitatea de a stabili relatii de prietenie cu copiii de aceeasi varsta
- lipsa interesului in a impartasi bucuria, preocuparile sau realizarile cu alte persoane
- lipsa empatiei. Persoanele cu autism pot avea dificultati in intelegerea sentimentelor altor
persoane, cum ar fi durerea sau tristetea.

Comunicarea verbala si nonverbala

Simptomele pot fi:
- intarziere in vorbire sau lipsa acesteia. Aproximativ 50% din persoanele cu autism nu vor vorbi
niciodata.
- probleme in initierea unei conversatii. De asemenea, persoanele cu autism au dificultati in
mentinerea continuitatii unei conversatii incepute.
- limbaj sterotip si folosirea repetitiva a unor cuvinte. Persoanele cu autism repeta o propozitie
sau o fraza pe care au auzit-o de curand (ecolalie).
- dificultate in intelegerea punctului de vedere al persoanei cu care are conversatia. De exemplu,
o persoana cu autism ar putea sa nu inteleaga ca cineva glumeste.
- pot interpreta comunicarea cuvant cu cuvant si nu au capacitatea de a intelege mesajul, sensul
transmis.

Interes diminiuat in diverse activitati sau in joc

Simptomele pot fi:
- o atentie neobisnuita asupra jucariilor. Copiii mai mici cu autism se concentreaza adesea pe
anumite parti ale jucariilor, cum ar fi rotile unei masinute si nu se joaca cu intreaga jucarie.
- preocupare fata de anumite subiecte. Copiii mai mari si adultii sunt adeseori fascinati de
programul trenurilor sau de buletinele meteo.
- nevoie de uniformitate/simetrie si de rutina. De exemplu, un copil cu autism poate avea
intotdeauna nevoie sa manance paine inainte de salata si insista sa mearga in fiecare zi pe acelasi
drum spre scoala.
- comportament stereotip. Acesta consta in batai din palme sau in leganarea corpului.

Simptome din perioada copilariei

Simptomele autismului sunt, de obicei, observate mai intai de catre parinti sau de alte persoane
in primii 3 ani de viata ai copilului. Desi autismul este prezent de la nastere (e congenital),
semnele acestei tulburari pot fi dificil de identificat sau de diagnosticat in timpul copilariei
timpurii.
Adesea parintii devin ingrijorati atunci cand copilul lor nu vrea sa fie tinut in brate, cand nu pare
sa fie interesat de anumite jocuri si cand nu incepe sa vorbeasca.

De asemenea, parintii sunt nedumeriti in legatura cu capacitatea copilului de a auzi. Adeseori,

pare ca un copil cu autism nu aude; totusi in alte momente el sau ea pare ca aude zgomote de
fond aflate la distanta, cum ar fi suierul unui tren.
Cu ajutorul unui tratament administrat precoce si intensiv, majoritatea copiilor isi imbunatatesc
Page 282
capacitatea de a relationa cu altii, de a comunica si de a se autoingriji pe masura ce cresc.
In contrast cu credintele populare legate de copiii cu autism, foarte putini sunt complet izolati din
punct de vedere social sau "traiesc intr-o lume a lor, proprie".

Simptome din perioada adolescentei

In perioada adolescentei, comportamentul se modifica. Multi adolescenti castiga abilitati, dar
raman totusi cu un deficit in capacitatea de a relationa si de a-i intelege pe ceilalti.
Pubertatea si sexualizarea se pot face cu mai multa dificultate la adolescentii cu autism decat la
copiii de aceasi varsta.
Adolescentii au un risc usor crescut de a dezvolta tulburari depresive, anxietate sau epilepsie.

Simptome la varsta adulta

Unii adulti cu autism pot fi capabili sa aiba o profesie si o viata independenta. Gradul in care un
adult cu autism poate duce o viata autonoma depinde de inteligenta si de abilitatea de a
comunica. Aproximativ 33% sunt capabili sa aiba cel putin o independenta partiala.
Unii adulti cu autism au o mare nevoie de a fi ajutati, in special cei cu inteligenta scazuta care nu
pot vorbi. Supervizarea partiala (part-time) sau totala (full-time) poate fi asigurata prin programe
terapeutice la domiciliu.

La celalalt capat al spectrului tulburarii autiste, adultii cu autism inalt functional au adeseori
succes in profesia lor si pot trai independent, desi in mod tipic ei continua sa aiba unele
dificultati in relationarea cu ceilalti oameni. Aceste persoane au, de obicei, o inteligenta medie
sau peste medie.

Alte simptome
Aproximativ 10% din persoanele cu autism au anumite forme de abilitati savante, talente
deosebite, speciale, dar limitate, cum ar fi memorizarea unor liste, calcularea datelor
calendaristice, desenul sau talent muzical.
Multe persoane cu autism au perceptii senzoriale neobisnuite. De exemplu, ei pot descrie o
atingere usoara ca fiind dureroasa sau apasarea profunda o pot percepe ca fiind o senzatie
linistitoare. Altii pot sa nu simta deloc durerea. Unii pot avea preferinte sau din contra repulsii
puternice fata de unele alimente si preocupari nefiresti.

Alte afectiuni
Autismul este unul din cele cateva tipuri de tulburari pervazive de dezvoltare , denumite si
tulburari de spectru autist. Nu este un fapt neobisnuit ca autismul sa fie confundat cu alte
tulburari pervazive de dezvoltare, cum ar fi tulburarea sau sindromul Asperger sau sa aiba
simptome din celelalte tulburari.
O afectiune similara este denumita tulburarea pervaziva de dezvoltare - fara alta specificare.
Aceasta se diagnosticheaza in cazul in care copiii au comportamente asemanatoare, dar nu

Page 283
indeplinesc criteriile pentru autism. In plus, alte afectiuni cu simptome similare pot sa se
asocieze cu autismul.

Diagnostic

Toti profesionistii, care lucreaza in domeniul medical si care vad copii de toate varstele cu ocazia
consulturilor regulate pe care le fac, trebuie sa urmareasca daca apar semne precoce ale
tulburarilor de dezvoltare. Testele de screening ale dezvoltarii, cum ar fi chestionarul pe varste si
pe etape de dezvoltare a copilului, pot fi de ajutor la evaluarea comportamentului.

In cazul in care sunt descoperite urmatoarele semne evidente ale intarzierii in dezvoltare, copilul
trebuie evaluat imediat de un specialist:
- nu gangureste, nu arata cu degetul sau nu face alte gesturi pana la varsta de 12 luni
- nu spune cuvinte simple pana la 16 luni
- nu spune spontan propozitii de 2 cuvinte pana la varsta de 24 luni, cu exceptia celor pe care le
repeta dupa ce au fost rostite de alte persoane (ecolalie)
- orice pierdere a achizitiei limbajului sau abilitatilor sociale la orice varsta.

In cazul in care nu sunt semne evidente de intarziere in dezvoltare sau nu sunt rezultate anormale
la testele de screening, majoritatea copiilor nu necesita o evaluare ulterioara pana la data
consultarii urmatoare.
Totusi, copiii care au o ruda apropiata cu autism trebuie monitorizati indeaproape, deoarece ei au
un risc crescut de a avea autism si alte probleme de dezvoltare.

In plus fata de evaluarea in timpul consulturilor periodice ale starii de sanatate, acesti copii pot fi
supusi unor teste pentru intarzierile in dezvoltare, tulburarile de invatare, deficitul in abilitatile de
socializare si orice alte simptome care ar putea sugera prezenta anxietatii sau depresiei.
Daca se dezvolta tulburari in socializare, de invatare sau comportamentale la o persoana,
indiferent in ce moment apar sau la ce varsta, acea persoana trebuie evaluata de un specialist -
psihiatru sau psiholg.

Investigatii

Se recomanda efectuarea screening-ului copiilor pentru identificarea autismului, cu ocazia

consultatiilor efectuate regulat, conform programelor de monitorizare a sanatatii copiilor. Aceasta
politica ii ajuta pe medici sa identifice semnele de autism intr-un stadiu timpuriu al evolutiei.
Diagnosticarea si tratarea din timp pot ajuta copilul sa-si atinga potentialul sau maxim.

In cazul in care se recunoaste prezenta unei intarzieri in dezvoltare la un copil, testarile ulterioare
il pot ajuta pe psihiatru sa determine daca aceasta problema este legata de autism, de alta
tulburare pervaziva de dezvoltare sau de o afectiune cu simptome similare, cum ar fi intarzierea
in dezvoltarea limbajului sau tulburarea de personalitate de tip evitant.

Page 284
Persoanele specializate in recunoasterea problemelor developmentale (de dezvoltare a copilului)
sunt:
- medicul pediatru
- psihiatrul (medicul specializat in psihiatria copilului si adolescentului)
- logopedul
Acestia pot face testari suplimentare.

Evaluarea comportamentala
Profesionistii din domeniu pot folosi o serie de ghiduri si de chestionare pentru a putea determina
tipul specific de intarziere in dezvoltare la copilul respectiv.

Acestea cuprind:
- istoricul medical. In timpul efectuarii interviului despre istoricul medical, psihiatrul pune
intrebari generale in legatura cu dezvoltarea copilului, ca de exemplu, daca ea sau el arata cu
degetul parintilor diferite obiecte.
Copiii mici cu autism, adeseori, arata spre obiectele pe care le doresc, dar nu arata parintilor clar
un obiect anume si apoi nu verifica sa vada daca parintii se uita la obiectul pe care ei l-au indicat.

- ghiduri de diagnostic pentru autism. Aceste ghiduri contin criteriile principale de evaluare a
autismului si au fost stabilite de specialisti. Ele sunt concepute pentru copii cu varsta de 3 ani sau
mai mult.
- alte chestionare despre comportament. Teste suplimentare de diagnostic se pot aplica la copiii
mai mici de 3 ani.
- observatiile clinice. Psihiatrul poate dori sa observe copilul cu intarziere in dezvoltare in situatii
diferite. Parintii pot fi intrebati daca anumite comportamente sunt obisnuite la copilul lor in acele
circumstante.
- teste de evaluare a dezvoltarii si a inteligentei
- se recomanda testele de evaluare a intarzierii in dezvoltare a copilului si cum afecteaza
capacitatea lui sau ei de a gandi si de a lua decizii
- evaluare somatica
- examene de laborator. Alte teste pot fi utilizate pentru a se determina daca poate fi vorba de o
cauza fizica care ar putea da aceste simptome.

Aceste teste includ:

- examinarea fizica, inclusiv masurarea circumferintei capului, greutatii si inaltimii, pentru a se
determina daca acel copil are o crestere normala
- teste de audiometrie, pentru a se determina daca afectiuni din sfera ORL (probleme de auz) pot
fi cauza intarzierii in dezvoltare, in special daca sunt prezente afectarea abilitatilor sociale si
folosirea limbajului.
- teste pentru identificarea unei intoxicatii cu plumb, in special daca este prezenta pica (in care o

Page 285
persoana consuma substante care nu sunt comestibile, cum ar fi pamant sau stropi de vopsea
veche). Copiii cu intarziere in dezvoltare continua sa bage in gura diverse obiecte, in timp ce
acest stadiu este depasit de copiii cu dezvoltare normala. Acest obicei poate duce la intoxicatia cu
plumb, care trebuie identificata si tratata cat mai curand posibil.

In anumite circumstante pot fi facute teste de laborator suplimentare.

Aceste teste sunt:
- analiza cromozomiala, care poate fi facuta in cazul in care copilul are intarziere mentala sau
daca exista cazuri de intarziere mentala in familie. De exemplu, sindromul cromozomului X
fragil, care determina o serie de probleme legate de inteligenta sub normal, precum si
comportamente autistic-like, poate fi identificat cu ajutorul acestei analize.
- o electroencefalograma (EEG), care se recomanda daca exista manifestari de
epilepsie/convulsii, precum un istoric de episoade in care copilul ramane cu privirea fixa sau
daca copilul revine la un comportament mai putin evoluat, pe care l-a avut anterior (regresie in
dezvoltare).

Tratament

Diagnosticarea si tratarea cat mai precoce il poate ajuta pe copilul cu autism sa se dezvolte la
potentialul sau maxim. Principalul obiectiv al tratamentului este imbunatatirea capacitatii
generale a copilului de a functiona.
Simptomele si manifestarile autismului se pot combina in multe feluri si pot fi variabile din
punct de vedere al severitatii. In plus, simptomele si manifestarile aceleiasi persoane se pot
modifica in cursul timpului.

Din aceste motive, strategiile de tratament sunt adaptate nevoilor fiecarei persoane in parte si
resurselor acelei familii. Totusi, in general, copiii cu autism raspund cel mai bine la tratamentul
bine structurat si specializat.
Un program care este structurat astfel incat sa ii ajute pe parinti si sa imbunatateasca aspectele de
comunicare, sociale, comportamentale, adaptative si de invatare ale vietii copilului este cel mai
eficient.

Se recomanda urmatoarele strategii pentru ajutarea unui copil in scopul imbunatatirii functionarii
generale si atingerii potentialului sau maxim.
Antrenamentul si managementul comportamentului. Foloseste intarirea pozitiva, autoajutorarea
si antrenamentul abilitatilor sociale, avand ca obiectiv imbunatatirea comportamentului si a
comunicarii.

In prezent exista mai multe tipuri de astfel de tratamente, cum ar fi:

- Analiza Aplicata a Comportamentului (ABA - Applied Behavioral Analysis)
- Tratamentul si Educarea Copiilor cu Autism si alte Tulburari de Comunicare Asemanatoare

Page 286
(TEACCH - Treatment and Education of Autistic and Related Communication Handicapped
Children)
- si integrarea senzoriala

Terapii specializate
Aceste cuprind:
- logopedie
- terapie ocupationala
- fiziokinetoterapie

Cel mai frecvent, medicamentele sunt folosite pentru tratamentul afectiunilor asociate, cum
ar fi :
- depresia
- anxietatea
- hiperactivitatea
- comportamentele de tip obsesiv-compulsiv

Medicul specialist in psihiatria copilului si adolescentului poate da indrumari in acest sens.

In mass-media si in alte surse de informare au circulat articole referitoare la terapiile alternative,
cum ar fi tratamentul cu secretina si antrenamentul de integrare auditiva. Atunci cand se ia in
considerare orice tip de tratament, este important sa se cunoasca sursa de informatie si sa se
certifice ca acele studii sunt fondate din punct de vedere stiintific. Relatarile unui succes
individual nu sunt dovezi suficiente pentru a se sustine folosirea pe scara larga a acelui tratament.
Se recomanda acordarea de atentie studiilor de mai mare amploare, bine controlate, care pot avea
valabilitate.

Tratament ambulator (la domiciliu)

Parintii care au un copil cu autism trebuie sa aiba o abordare proactiva pentru a invata despre
aceasta afectiune si despre tratamentul ei, in timp ce vor colabora indeaprope cu persoanele
implicate in ingrijirea copilului. De asemenea, este necesar ca parintii sa aiba grija de ei insisi,
astfel incat sa poata face fata incercarilor la care sunt supusi avand un copil cu autism.

Autoeducarea parintilor despre autism

Parintii trebuie sa intrebe medicul psihiatru sau sa contacteze asociatiile care se ocupa de copiii
cu autism pentru a invata tratamentul autismului si pentru a invata cum sa se descurce cu
manifestarile copilului. S-a arata ca acest tip de antrenament reduce stresul membrilor familiei si
imbunatateste functionarea copilului.

Intelegerea afectiunii si cunoasterea ei, a expectatiilor posibile, este o parte importanta in

ajutarea copilului sa devina independent.
Este indicat ca parintii sa se informeze in legatura cu drepturile educationale ale copilului. Legile

Page 287
asigura anumite drepturi pentru copiii cu handicap, inclusiv al celor cu autism.
In plus, sunt anumite asociatii care asigura suport copiilor cu autism si familiilor acestora.
Parintii sunt sfatuiti sa se intereseze si la serviciile de protectie a copilului.

Invatand despre autism, parintii pot fi, de asemenea, pregatiti pentru momentul in care copilul lor
ajunge la maturitate. Unii adulti cu autism pot trai "pe picioarele lor", pot munci si pot fi la fel de
independenti ca celelalte persoane de varsta lor. Altii au nevoie de un insotitor permanent.
Parintii sunt sfatuiti sa colaboreze cu alte persoane care sa ii ajute in ingrijirea copilului lor.
Comunicarea stransa cu alte persoane implicate in educarea si in ingrijirea copilului este de un
mare ajutor pentru membrii familiei. Cel mai bun tratament pentru copiii cu autism este o
abordare in echipa si aplicarea unui program bine structurat, in mod constant.

Fiecare persoana care este implicata trebuie sa lucreze impreuna cu celelalte persoane din echipa
pentru a urmari obiectivele acestea:
- educatie
- identificarea simptomelor autismului si a tulburarilor asociate si invatarea modalitatilor de a le
face fata
- comportamentul si interactiunile cu alte familii si cu copii de aceeasi varsta
- adaptarea la diferite medii
- invatarea abilitatilor sociale si de comunicare

Este importanta colaborarea indeaproape cu persoanele implicate in ingrijirea copilului. Este, de

asemenea, important ca psihiatrul sa isi faca timp sa discute cu parintii despre toate ingrijorarile
acestora.
Este important ca parintii sa aiba grija de ei insisi. Parintii sunt sfatuiti sa invete diverse
modalitati de a face fata tuturor emotiilor, temerilor si ingrijorarilor care apar atunci cand au in
grija un copil cu autism.

Provocarile de zi cu zi si cele pe termen lung la care sunt supusi cresc mult riscul parintilor si al
celorlalti copii din familie de a face depresie sau alte afectiuni legate de stres. Modalitatea in care
parintii fac fata acestor probleme ii influenteaza pe ceilalti membri din familie.
Este bine ca parintii sa aiba un hobby, sa viziteze alti prieteni si sa invete modalitati de relaxare.
Sa caute si sa accepte suport din partea altora.

Pe langa acestea, grupurile de terapie de suport pentru parinti si pentru alte rude apropiate sunt
adesea foarte utile; persoanele care participa la aceste grupuri pot beneficia adeseori de
experienta pe care altii o impartasesc.
De asemenea, medicul de psihiatrie pediatrica poate face consilierea parintilor sau a celorlalti
copii din familie, in cazul in care apar probleme in cursul vietii, alaturi de copilul cu autism.

Profilaxie

Page 288
Pana in prezent, expertii nu au gasit inca nici o metoda de a preveni autismul.
Au persistat mult timp ipoteze care au sustinut ideea unei asocieri intre autism si vaccinurile
facute in timpul copilariei. Totusi, numeroasele studii efectuate nu au reusit sa demonstreze clar
ca ar exista o legatura intre autism si vaccinul anti rubeola, oreion si rujeola (pojar). Daca se
evita imunizarea copiilor, acestia si altii din comunitatea in care ei traiesc vor fi supusi riscului
de a face boli severe, care pot duce la afectiuni serioase si chiar la deces.

Avortul provocat - pierderea provocata a sarcinii

Generalitati

Avortul este intreruperea prematura a sarcinii. Cand sarcina este intrerupta de o cauza naturala este vorba
de avort spontan sau de pierderea sarcinii.Cand sunt luate intentionat masuri de intrerupere a sarcinii,
medicamentoase sau chirurgicale este vorba de avort terapeutic sau avort produs/indus.
Cel mai frecvent pentru a intrerupe o sarcina se recurge la avortul chirurgical. Totusi si avortul
medicamentos este destul de raspandit mai ales dupa aprobarea folosirii RU-486 (Mifepristona) in 2000.
Indiferent de metoda folosita, chirurgicala sau medicamentoasa, dupa avort se impun controale regulate la
specialist si planning familial. Controlul include un examen fizic si pelvin pentru a vedea daca vindecarea
este corespunzatoare.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Investigatii

4. Optiuni terapeutice

5. Consultul medical de specialitate

6. Medici specialisti recomandati

7. Semne care sugereaza aparitia complicatiilor

8. Posibilitatea unei sarcini in viitor

Cauze

Motivele pentru care femeile aleg avortul

Page 289
Cele mai frecvente motive sunt:
- contraceptie nereusita mai mult de jumatate din femeile care au facut avort foloseau o metoda
contraceptiva in perioada in care au ramas gravide
- imposibilitatea de a intretine un copil
- intreruperea unei sarcini nedorite
- prevenirea nasterii unui copil malformat sau cu boli grave aceste probleme fetale sunt de multe ori
diagnosticate doar in al doilea trimestru de sarcina in cadrul unor investigatii de rutina (screeningul
anomaliilor fetale)
- sarcina in urma unui viol sau incest in aceasta situatie sunt aproximativ 13.000 de femei in fiecare an
- afectiune fizica sau psihica care pune in pericol viata gravidei in cazul in care sarcina se mentine.

Avortul ilegal
Avortul este legal, cu unele restrictii pana in saptamana 24 de sarcina (in absenta unor indicatii medicale,
avortul la cerere este legal pana la 12 saptamani de sarcina). Numeroase state cer femeii sa se gandeasca
24 de ore dupa ce a fost informata in legatura cu implicatiile unui avort.
Avortul ilegal este avortul realizat de personal fara pregatire medicala corespunzatoare si prezinta un risc
mult mai mare de complicatiile decat cel realizat de personal calificat.

Sarcina la adolescente
Aproximativ 30% dintre adolescentele gravide aleg avortul. La aproximativ 60% dintre femeile sub 18
ani care au avut un avort, cel putin unul dintre parinti stie de acest avort si sustine alegerea fiicei. Cele
mai frecvente motive pentru care adolescentele aleg avortul sunt:
- nu sunt suficient de mature pentru a avea un copil
- nu sunt capabile financiar sa creasca un copil
- preocuparea ca un copil le va schimba viata si le va compromite viitorul (si pe cel al copilului) multe
dintre tinerele mame nu mai reusesc sa obtina un nivel de educatie si un loc de munca necesare pentru a
evita cresterea copilului in saracie.

Investigatii

Investigatiile de specialitate au scopul de a diagnostica sarcina si de a vedea daca sunt si alte probleme
care necesita urmarire. Indiferent de viitorul sarcinii, continuare sau avort, consultul va include o
anamneza in care se va pune accent pe antecedentele personale (alte sarcini, avorturi, boli asociate), un
examen obiectiv si examene paraclinice (de laborator).
Indiferent de varsta gravidei, femeie adulta sau adolescenta, consultul ginecologic este confidential.
Ginecologul nu are voie sa divulge aspecte ale consultatiei nimanui fara acordul pacientei.

Examenul obiectiv anterior avortului cuprinde:

- semnele vitale: tensiunea arteriala si frecventa cardiaca (pulsul)
- auscultatia inimii si a plamanilor
- examen pelvin pentru a determina dimensiunea uterului (ajuta la estimarea saptamanii de sarcina), forma
uterului, starea ovarelor si a trompelor uterine (pentru a elimina o posibila sarcina ectopica/in trompele
uterine si nu in uter, unde este normal, caz in care se palpeaza o formatiune in pelvis).

Page 290
Examenele de laborator anterioare avortului includ:
- test de sarcina care sa confirme sarcina exista si alte motive pentru lipsa ciclului menstrual (posibil
stresul)
- examen de sange pentru a elimina/confirma o anemie (fier scazut in sange) daca se confirma anemia
medicul va recomanda supliment de fier inainte si dupa avort
- determinarea grupei sangvine si daca pacienta este Rh-pozitiva sau Rh-negativa daca este Rh-negativa
va primi dupa avort un vaccin care se numeste Rh imuno globulina
- examen de urina pentru a elimina o posibila infectie urinara
- screening pentru o boala cu transmitere sexuala, daca pacienta prezinta risc pentru o astfel de boala.
Acest screening nu reprezinta o investigatie de rutina inaintea unui avort, dar este bine de facut pentru a
reduce riscurile de complicatii (precum infectiile) postinterventionale
- frotiu Papanicolau pentru a elimina displazia (celule cervicale anormale). Nici aceasta investigatie nu
este de rutina inaintea unui avort, dar este indicata pacientelor predispuse/care prezinta risc pentru
cancerul de col uterin.

Se recomanda si o ecografie/ultrasonografie abdominala pentru a vedea marimea, forma uterului si

numarul de fetusi prezenti. Ecografia/ultrasonografia transvaginala este metoda cea mai exacta de
determinare a varstei sarcinii in primul trimestru si poate diagnostica o sarcina cu o saptamana inaintea
ecografiei abdominale.
Optiuni terapeutice

Avortul medicamentos

Avortul medicamentos adica folosirea medicatiei pentru intreruperea unei sarcini, este 98% eficient daca
se realizeaza in primele 9 saptamani de sarcina. Pe masura ce sarcina se apropie de sfarsitul primului
trimestru, medicatia nu mai este suficienta pentru a induce avortul. In acest caz este necesar si un avort
chirurgical pentru a obtine un avort complet (indepartarea tuturor urmelor de tesut fetal din uter).

Planul terapeutic intr-un avort medicamentos cuprinde un prim consult medical si administrare de
medicatie, urmat dupa 3-4 zile de al doilea consult si medicatie (conform unui alt plan terapeutic, a doua
administrare de medicatie este permisa si la domiciliu). Sangerarea vaginala dureaza in medie 14 zile.
Dupa aproximativ 2 saptamani de la al doilea consult medical este obligatoriu un control pentru a vedea
daca evolutia este corespunzatoare.

Urmarirea medicala inainte si dupa avort include examene fizice si teste de laborator, informarea
pacientei despre posibilele urmari ale avortului, instructiuni de autoingrijire, informarea despre posibile
acuze pentru care trebuie sa se prezinte la specialist si planning-ul familial.

Medicamentele folosite in prezent pentru inducerea avortului sunt:

- Misoprostol acest hormon induce travaliul prin dilatarea colului cervical si prin producerea de
contractii uterine. Misoprostolul poate fi administrat singur, dar este mult mai eficient daca este asociat cu
Mifepristona sau Methotrexat, pentru avorturile din primul trimestru
- Mifepristona si Misoprostol - Mifepristona cunoscuta si ca Mifeprex sau RU-486, blocheaza folosirea
progesteronului, acesta opreste cresterea placentei, dilata colul cervical si pregateste uterul pentru
travaliu. Misoprostolul declanseaza contractiile si curata uterul de tesutul fetal. Acest tratament are o

Page 291
eficacitate intre 95-98% pentru sarcinile de pana la 9 saptamani
- Methotrexat si Misoprostol Methotrexatul opreste cresterea placentei, fiind mai putin eficient decat
Mifepristona; Misoprostolul declanseaza contractiile si curata uterul de tesutul fetal. Acest tratament are o
eficacitate intre 95-99% pentru sarcinile de pana la 7 saptamani.

Avortul chirurgical
Avortul chirurgical intrerupe sarcina prin indepartarea chirurgicala a continutului uterului. In functie de
varsta sarcinii in saptamani, se folosesc proceduri diferite pentru avortul chirurgical.
Urmarirea medicala inainte si dupa avortul chirurgical include examene fizice si teste de laborator,
informarea pacientei despre posibilele urmari ale avortului, instructiuni de autoingrijire, informarea
despre posibile acuze pentru care trebuie sa se prezinte la specialist si planning-ul familial.

Tehnicile chirurgicale folosite pentru sarcini in primul trimestru (saptamana 3-12) sunt:
- aspiratia manuala sau aspiratia mecanica realizeaza aspiratia printr-un tub a intregului tesut fetal din uter

- dilatarea colului uterin si chiuretarea uterului, o tehnica mai chirurgicala decat anterioara, foloseste
pentru a curati uterul cu un instrument ascutit. Aceasta metoda este de obicei rezervata cazurilor in care
prin aspiratie nu s-a obtinut curatirea completa a uterului.

Tehnica chirurgicala folosita pentru sarcini in al doilea trimestru este dilatarea colului uterin si evacuarea
uterului care de fapt este o combinatie intre aspiratie, dilatare si chiuretare, folosind instrumente
chirurgicale precum forcepsul pentru indepartarea tesutului fetal si a placentei din uter. Aceasta metoda
este mai frecvent folosita pentru sarcinile din trimestrul doi decat inducerea unui avort (medicamentos)
deoarece prezinta un risc mai scazut de complicatii.
Metoda nechirurgicala posibila in sarcini aflate in trimestrul al doilea este inducerea avortului folosind
medicatie care produce contractii uterine urmate de expulzia fatului din uter. Din cauza riscului crescut de
complicatii aceasta metoda este rar folosita.

De retinut!
In cazul in care nu se doreste o sarcina dar a existat contact sexual neprotejat in ultimele 5 zile, medicul
specialist poate indica o metoda contraceptiva de urgenta, medicatie hormonala precum Preven. Daca a
existat contact sexual neprotejat in ultimele 5 pana la 7 zile se poate folosi ca metoda contraceptiva de
urgenta dispozitivul intrauterin (DIU).

Optiunea metodei de realizare a avortului depinde de problemele medicale anterioare si asociate, numarul
de saptamani de sarcina si de nivelul serviciului medical disponibil.
Urmatorul tabel evidentiaza unele diferente intre avortul medicamentos si cel chirurgical:

Avortul medicamentos Avortul chirurgical

Page 292
Medicatia poate fi folosita de indata ce sarcina este Aspiratia manuala se indica in sarcini de minim 3-4
confirmata, pana la 7 saptamani (Mifepristona si saptamani si foloseste un tub atasat unei seringi care
Misoprostol) si pana la 9 saptamani (Methotrexat si aspira tesutul din uter, fara intrumente chirurgicale.
Misoprostol).
Aspiratia mecanica se indica in sarcini de minim 7
saptamani si foloseste un tub atasat unei pompe
electrice care aspira tesutul din uter, fara instrumente
chirurgicale.

Dilatarea si chiuretajul se indica in cazul in care prin

alta metoda nu s-a obtinut curatirea completa a
uterului. Dupa dilatarea colului uterin, un instrument
ascutit este folosit pentru gratarea tesutului restant de
pe peretii uterului.

Dilatarea si evacuarea se indica in sarcini de 13 pana

la 24 saptamani. Foloseste o combinatie intre aspiratie,
forceps, dilatare si chiuretaj.

Evita interventia chirurgicala si anestezia. Se poate Pentru aspiratie se foloseste anestezie locala si
administra medicatie antialgica pentru a controla antialgice sau sedative. In unele cazuri aspiratia
durerea provocata de avort. manuala se realizeaza fara anestezie sau cu anestezie
locala.

Pentru dilatare si chiuretaj sau dilatare si evacuare se

foloseste anestezia generala, anestezia locala sau
anestezia regionala (epidurala).

Rata crescuta de succes (mai mare de 95%) Rata crescuta de succes (99%)

Implica 2 sau mai multe controale medicale in decurs Implica unul sau 2 controale medicale in decurs de
de 3 saptamani. Cea mai mare parte a avortului are loc cateva zile. Avortul este de scurta durata si se
treptat, la domiciliu (in functie de medicatie poate sa realizeaza in centrul medical.
dureze de la cateva zile la cateva saptamani)

Implica urmariri ulterioare pentru a putea afirma cu Implica urmarirea de catre specialist pentru evitarea
siguranta ca avortul este complet. posibilelor complicatii ulterioare. Se poate afirma
imediat dupa interventie daca avortul este complet prin
examenul tesutului uterin.

Page 293
 Perioada mai lunga de sangerare dupa avort Perioada de sangerare mai scurta dupa avort

Durerea asociata cu avortul poate sa varieze de la usoara pana la severa si depinde de statusul/conditia
fizica si emotional al fiecarei femei.
Unele anomalii congenitale (defecte de la nastere) sau alte probleme fetale sunt de multe ori diagnosticate
doar in al doilea trimestru de sarcina in cadrul unor investigatii de rutina. In aceste conditii raman mai
putine optiuni in legatura cu metoda de avort.

Dupa avortul chirurgical pacienta este urmarita in centrul medical continuu pentru 1 pana la 4 ore, dupa
care poate sa mai ramana sub observatie sau sa mearga acasa cu instructiuni speciale de ingrijire si la cine
sa apeleze in cazul aparitiei unei complicatii.

Avortul si cancerul la san

Cercetarile sugereaza ca modificarile hormonale din timpul sarcinii protejeaza organismul si reduc riscul
de aparitie a cancerului la san. In trecut se considera ca avortul intrerupe aceste modificari hormonale
protectoare si creste riscul de aparitie a cancerului la san. Ultimele cercetari au concluzionat ca nu exista
nici o legatura intre avort si aparitia cancerului la san.

Consultul medical de specialitate

Daca este posibila existenta unei sarcini trebuie consultat un specialist pentru realizarea unui test de
sarcina, a unui examen fizic si a unei consilieri despre perioada de sarcina. Daca se intentioneaza
intreruperea sarcinii se intreaba specialistul care sunt optiunile. Cu cat intreruperea se realizeaza mai
precoce, cu atat exista mai multe optiuni medicamentoase si riscul de complicatii este mult redus fata de
un avort tardiv.
In cazul in care a existat contact sexual neprotejat in ultimele 72 de ore, se poate folosi contraceptia de
urgenta fara realizarea unui test de sarcina. Se poate folosi ca metoda contraceptiva de urgenta si
dispozitivul intrauterin (DIU) care poate fi montat la cel tarziu 5 pana la 7 zile dupa un contact sexual
neprotejat.

Medici specialisti recomandati

Avortul chirurgical este de fapt o mica interventie chirurgicala care trebuie realizata de un specialist in
domeniu. Daca avortul medicamentos nu este complet trebuie urmat de un avort chirurgical pentru a
preveni infectia si pierderea de sange si pentru a intrerupe sarcina deoarece medicatia administrata in
avortul medicamentos produce anomalii congenitale la fat.

Urmatorii specialisti au dreptul de a realiza avorturi:

- ginecologul
- medicul de familie, daca are pregatire.

Unii specialisti fac doar avort medicamentos si recomanda un alt specialist pentru un avort prin aspiratie.
Alti specialisti realizeaza avort medicamentos si aspiratie manuala daca este nevoie, o procedura relativ

Page 294
usoara si eficienta. Putini specialisti fac si avorturi medicamentoase si aspiratii si avorturi
chirurgicale.Medicul specialist informeaza pacienta care pot fii urmarile avortului.

Simptomele prezente la majoritatea femeilor sunt:

- sangerari neregulate pentru urmatoarele 3 saptamani
- crampe (dureri abdominale si pelvine) in primele 2 saptamani. Unele femei au dureri asemanatoare cu
cele din timpul menstruatiei, aproximativ 6 saptamani
- reactivitate/labilitate emotionala 2-3 saptamani.
Centrul medical in care se va realiza avortul are obligatia de a informa pacienta despre pregatirea
preoperatorie. Dupa avortul chirurgical pacienta este urmarita in centrul medical continuu pentru 1 pana
la 4 ore, dupa care poate sa mai ramana sub observatie sau sa mearga acasa cu instructiuni speciale de
ingrijire si la cine sa apeleze in cazul aparitiei unei complicatii.

Semne care sugereaza aparitia complicatiilor

Avorturile repetate chirurgicale (dilatare si chiuretaj) duc la formarea cicatricilor uterine care
reduc capacitatea de a ramane din nou insarcinata si cresc riscul complicatiilor in cazul unei noi
sarcini precum: sarcina ectopica, pierderea sarcinii sau placenta praevia (placenta jos inserata).
Din fericire aceasta metoda este destul de rar utilizata.

Mai putin de 1% dintre femeile care au fost supuse unui avort au avut o evolutie cu complicatii. Daca
apar semne care ar putea sugera o complicatie postavort trebuie contactat medicul specialist. Simptomele
unor posibile complicatii sunt:
- sangerare in cantitate mare si de lunga durata. Atat avortul medicamentos cat si cel chirurgical produc
sangerari diferite de cele menstruale. Problema cea mai mare nu este o posibila patare a hainelor ci
sangerarea in cantitate mare, care ridica semne de alarma:
- este in cantitate mai mare decat o menstruatie
- dureaza mai mult de 2 saptamani
- necesita folosirea a doua tampoane absorbante in decursul unei ore, continuand la fel timp de 2 ore
- durere puternica care nu se calmeaza dupa administrare orala de antialgice
- durere, inflamatie (umflare) sau eritem (roseata) in zona genitala
- semne de infectie generalizata precum cefalee (durere de cap), dureri musculare, ameteala sau stare
generala alterata (stare de rau general)
- bufeuri (valuri) de caldura sau febra 38 grade C sau mai mare care dureaza de mai mult de 6 ore
- greturi, varsaturi, constipatie sau balonare accentuata
- secretie vaginala care a crescut cantitativ si miroase urat
- lipsa menstruatiei in urmatoarele 6 saptamani de la avort
- simptome noi, inexplicabile care pot fi cauzate de medicatia administrata
- semne si simptome ale depresiei. Modificarile hormonale aparute dupa sarcina pot cauza depresia
postpartum care trebuie tratata corespunzator.

Posibilitatea unei sarcini in viitor

Avortul medicamentos si avortul prin aspiratie nu afecteaza capacitatea pacientei de a ramane din nou
insarcinata. Este posibila o noua sarcina inca din primele saptamani dupa avort.

Page 295
Se recomanda evitarea contactului sexual pana in momentul in care organismul este complet vindecat, cel
putin 1-3 saptamani.
Pentru a preveni infectia si o noua sarcina specialistul va recomanda folosirea prezervativului in
momentul reluarii contactului sexual. Se poate avea in vedere si o alta metoda de contraceptie potrivita
stilului de viata al pacientei.

Avortul spontan - pierderea spontana a sarcinii

Generalitati

Avortul spontan reprezinta intreruperea spontana a sarcinii (printr-o cauza naturala, fara o interventie din
afara) inainte de saptamana 20 de gestatie (eliminarea spontana a produsului de conceptie dupa saptamana
20 poarta denumirea de pierdere spontana in stadiul avansat al dezvoltarii sarcinii).
Avorturile spontane au loc relativ frecvent, 1 din 4 femei gravide pierd sarcina. Pierderea produsului de
conceptie in primul trimestru si inceputul celui de-al doilea trimestru, reprezinta 15- 25% din totalul
sarcinilor diagnosticate clinic. De asemenea, avortul spontan in stadiul mic de dezvoltare este frecvent la
femeile care nu stiu ca sunt insarcinate.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Factori de risc

4. Simptome

5. Investigatii

6. Tratament - Generalitati

7. Tratamentul iminentei de avort sau a avortului incipient

8. Tratamentul avortului incomplet

9. Alte tratamente

10. Consultul de specialitate

11. Complicatii

Page 296
 12. Revenirea fizica si emotionala dupa avort

Cauze

Cauzele avortului spontan in primul trimestru, sunt aproape intotdeauna anomalii cromozomiale survenite
pe parcursul gametogenezei (formarii oului) sau fecundatiei. De obicei, avortul spontan determinat de o
anomalie genetica/cromozomiala este un eveniment unic; nu este vorba de o anomalie ereditara care poate
sa afecteze urmatoarea sarcina. In majoritatea cazurilor nu exista o explicatie limpede a pierderii sarcinii.
Dupa saptamana 12 sau cand sunt detectate zgomotele cardiace, riscul de avort scade semnificativ.

Factori de risc

Factorii de risc pentru pierderea sarcinii sunt urmatorii:

-varsta inaintata a mamei, peste 35 ani

-istoric personal de avorturi spontane repetate (2-3)
-consumul de antiinflamatoare nesteroidiene (ibuprofen sau naproxen) in timpul conceptiei sau in fazele
precoce ale sarcinii
-consumul de alcool in timpul sarcinii
-consumul droguri (cocaina)
-fumatul
-expunerea la substante chimice ca benzen, arsenic, formaldehida, inaintea sarcinii
-consum de cafeina in timpul sarcinii
-afectiuni ginecologice precum fibroame uterine sau alte anomalii ale uterului
-declansarea unor boli sau infectii dobandite in timpul sarcinii, de exemplu afectiuni autoimune
-traumatisme fizice - contuzii abdominale
-cauze imunologice, imunizari Rh
-studii recente sugereaza implicarea carentei de acid folic in cresterea riscului de avort spontan.

Trei sau mai multe avorturi spontane repetate sunt neobisnuite la o femeie. Avorturile repetate (avort
"habitual") sunt cauzate de existenta unei afectiuni medicale.

Alti factori de risc pentru avorturi spontane repetate:

-sindromul ovarelor polichistice
-istoric familial de avorturi spontane (pe linie maternal)
-un control terapeutic prost al unei boli cronice (diabet zaharat sau boli autoimune)
-anumite infectii virale sau bacteriene
-sindromul antifosfolipidic (afectiune autoimuna)
-anomalii structurale ale uterului (uter in forma de T), in 12-15 % din cazurile de avorturi repetate
-istoric de fat malformat
-accidente, raniri fizice
-prelevare de vilozitati coriale (1 din 100 de cazuri) sau amniocenteza (1 din 200 de sarcini)
-anomalii cromozomiale ale unui parinte.

Page 297
Sunt cunoscuti, de asemenea, cativa factori care nu cresc riscul de avort spontan precum: expunerea la
campul monitorului de computer sau la camp electromagnetic, actul sexual sau exercitiul fizic.

Simptome

Semnele si simptomele avortului includ:

-sangerari vaginale mici sau abundente, care pot apare constant sau neregulat; desi sangerarea vaginala
este primul semn de avort, acestea pot apare fiziologic in primele trei luni de sarcina; totusi, asocierea
sangerarilor cu durerile abdominale (crampe) reprezinta primele semne de avort
-durerea sub forma de crampe la nivel pelvin (in abdomenul inferior), durere abdominala sau durere surda
lombara (de spate); durerea poate apare in primele ore sau zile dupa debutul sangerarii vaginale
-cheaguri de sange sau eliminari de tesut fetal de culoare gri la nivel vaginal.

Investigatii

Diagnosticul de avort spontan este pus cu ajutorul urmatoarelor examene:

-examenul clinic al regiunii pelvine, prin care ginecologul pune in evidenta dilatia colului uterin sau a
unor sangerari la nivelul vaginului
-masurarea nivelului sanguin al HCG (gonadotropina corionica umana) care pune diagnosticul de sarcina;
nivelul HCG va fi masurat in decursul mai multor zile pentru a se determina daca sarcina mai este in
evolutie
-ecografia abdominala inferioara, poate da o imagine clara despre bunul mers al sarcinii: daca sacul
amniotic este intact, daca fatul prezinta activitate cardiaca (daca sunt detectate bataile cardiace) si se poate
estima varsta fetala.

In cazul unor avorturi repetate (mai mult de 3) exista mai multe metode de a depista cauzele si de pune in
evidenta agentul patogen responsabil de producerea avortului:
-detectarea serologica a anticorpilor antifosfolipidici
-efectuarea cariotipului pentru evidentierea anomaliilor cromozomiale ale genitorilor
-masurarea nivelelor de hormoni
-histeroscopie sau ecografie vaginala prin care sunt depistate anomaliile anatomice uterine.
Tratament - Generalitati

Nu exista o modalitate terapeutica prin care sa fie stopat avortul spontan in evolutie (in curs). In cazul in
care nu sunt prezente simptome ale hemoragiei masive, febra, slabiciune sau alte semne de infectie, nu se
poate schimba prin interventie cursul avortului. Avortul spontan este ceva natural si de aceea medicii iau o
pozitie de expectativa. De obicei, dureaza cateva zile.
Daca durerile provocate de avort sunt insuportabile, sangerarea este abundenta sau eliminarea produsului
de conceptie mort dureaza o perioada prea lunga, ginecologul va interveni prin chiuretaj (procedura prin
care este eliminat continutul uterin).

Tratamentul iminentei de avort sau a avortului incipient

In caz de iminenta de avort spontan (amenintarea de avort) sau de avort incipient, procesul se poate
remite spontan sau sub influenta tratamentului; incepand cu etapa avortului in evolutie, el este ireversibil.
In cazul in care apar sangerari vaginale in cursul sarcinii, se recomanda urmatoarele masuri:

Page 298
-evitarea efortului fizic excesiv si repaus sexual (evitarea contactelor sexuale); unii medici recomanda
repaus strict la pat, insa majoritatea studiilor arata ca prin aceasta nu se opreste cursul avortului
-administrarea de progesteron poate fi utila in pastrarea sarcinii; insa prin aceasta metoda se intarzie doar
desfasurarea avortului (progesteronul este eficient in prevenirea producerilor nasterilor premature in cazul
sarcinilor cu risc)
-evitarea administrarii AINS (antiinflamatoarelor nesteroidiene) de tipul Ibuprofenului. Acetaminofenul
(paracetamolul) poate fi folosit ca analgezic.

Tratamentul avortului incomplet

Avortul incomplet reprezinta expulzia partiala a produsului de conceptie. In cazul avortului incomplet sau
avortului in curs, optiunile terapeutice sunt urmatoarele:
-expectativa vigilenta, in care se urmareste atent evolutia fireasca, fara sa se intervina terapeutic decat in
cazul aparitiei complicatiilor
-tratament medicamentos Mifepristone si/sau Misoprostol, care faciliteaza eliminarea avortonului
-dilatatie si chiuretaj (D&C) procedura chirurgicala rapida prin care se realizeaza avortul produsului de
conceptie.

Alte tratamente

In cazul sangerarilor abundente se va efectua o analiza completa a sangelui si tratamentul anemiei daca
aceasta e prezenta.
Daca mama prezinta Rh-negativ, dupa avort se va face imunizare anti-Rh (administrarea imunoglobulinei-
anti D) care va conferi protectie in cazul unei sarcini ulterioare.
In situatii extreme, precum hemoragii incontrolabile sau infectii severe care nu raspund la tratamentul
antibiotic, se va realiza histerectomia (inlaturarea chirurgicala a uterului).

Dupa avortul spontan

Daca se doreste o noua sarcina se va cere sfatul medicului. Majoritatea medicilor sau a asistentelor-moase
recamanda ca dupa avortul spontan sa se astepte instalarea unui nou ciclu menstrual inainte de a se
incerca o noua sarcina. Sansa de a ramane insarcinata este mare chiar dupa 2-3 avorturi spontane.
Dupa mai mult de 3 avorturi spontane repetate, trebuie cautate atent cauzele acestora. In 50- 70% din
cazuri, nu s-a identificat nici o cauza evidenta in urma testarii. Studiile arata ca 60- 70% din cupluri cu
avorturi spontane repetate inexplicabile, continua sa incerce sa aiba un copil fara sa faca tratament
special.

De retinut!

Cercetatorii arata ca un numar mic de cazuri de avorturi spontane sunt datorate incompatibilitatii de Rh
materno-fetala (mama cu Rh negativ, fat cu Rh pozitiv): sistemul imunitar al mamei va reactiona,
nerecunoscand hematiile Rh pozitive ale fatului ca fiind self, astfel ca va fabrica anticorpi anti-Rh,
distrugand hematiile incriminate.
Insa studiile de imunoterapie experimentala nu arata un beneficiu cert al imunoterapiei in aceste cazuri.
Consultul de specialitate

Page 299
Nu exista modalitati profilactice in cazul unui avort spontan in stadiu mic de dezvoltare, care poate fi
provocat de o anormalitate a produsului de conceptie sau de moartea embrionului.
Dupa aparitia primelor semne de iminenta de avort, se va contacta medicul pentru evaluare si aplicarea
unor masuri generale, precum repaus pelvian (lipsa activitatii sexuale sau evitarea muncii grele).
Va fi contactat serviciul de urgenta cand o femeie gravida prezinta hemoragie abundenta si semne ale
socului hemoragic:
-stari de lesin
-agitatie, confuzie, anxietate
-respiratie rapida si superficiala
-tegumente umede, reci sau transpiratii profuze
-slabiciune
-sete, greturi, varsaturi
-tahicardie (accelerarea ritmului cardiac).
Va fi contactat imediat medicul curant in cazul in care femeia insarcinata prezinta sangerari vaginale,
crampe sau dureri abdominale, pelviene sau la nivel lombar inferior.
Medicul va cere gravidei sa colecteze intr-un mic recipient, daca este posibil, cheagurile de sange sau
tesutul eliminat la nivel vaginal, pentru a fi examinat atent, in scopul de a fi identificat sacul embrionar
eliminat si a se stabili cu siguranta, daca este vorba despre un avort spontan sau nu.

Complicatii

Cele mai frecvente complicatii, intalnite in 4-10% dintre cazuri, sunt hemoragile abundente si
complicatiile infectioase.
Timp de 14 zile dupa avortul spontan, prezenta sangerarilor vaginale usoare sau moderate sunt normale;
acestea trebuie sa alarmeze in cazul in care devin abundente, chiar daca acestea nu sunt insotite de tabloul
clinic al socului hemoragic.
Semnele de infectie includ:
-febra, 38 0C sau mai mult
-dureri sau crampe abdominale moderate sau severe
-secretie vaginala urat mirositoare.

Revenirea fizica si emotionala dupa avort

Reactiile emotionale negative (autoblamare, anxietate, tristete sau doliu) sunt normale dupa pierderea
unei sarcini. Totusi, in cele mai multe cazuri avortul spontan este un eveniment care se produce natural si
care nu poate fi inlaturat.
Familiei care a suferit o astfel de pierdere, trebuie sa i se asigure suport emotional prin participarea la
grupuri de suport, prin citirea unor materiale informative in care sunt descrise experiente similare ale altor
cupluri, prin purtarea unor discutii cu prietenii sau cu preotul.
De asemenea, medicul va raspunde tuturor nedumeririlor si preocuparilor in legatura cu avortul.
Intensitatea si durata doliului variaza de la o femeie la alta, dar majoritatea revin la activitatea cotidiana la
scurt timp dupa avort. In cazul in care simptomele de depresie se prelungesc mai mult de 2 saptamani este
necesara vizita la medic. Dezechilibrele hormonale determinate de avort pot induce o simptomatologie
asemanatoare depresiei post-partum.
Chiar dupa cateva avorturi spontane, sansa de a duce la capat o sarcina normala nu este pierduta. Dupa un

Page 300
repaus de 6 saptamani (reinstalarea unui nou ciclu menstrual) se pot relua cu optimism incercarile de a
avea un copil.

Page 301