1.

Abces dentar

Abces dentar Abcesul dentar reprezinta formarea unei pungi de puroi in interiorul dintelui sau
a gingiei, cauzata de o infectie bacteriana. Bacteriile dintr-o carie se pot raspandi la gingii,
obraji, gat si limba, formand un abces. Pe masura ce puroiul se acumuleaza, apare durerea,
iar abcesul erupe si se dreneaza singur sau este drenat printr-o interventie chirurgicala. In
conditiile unei bune igiene orale, aparitia unui abces este putin probabila. 

Abcesul poate fi periapical - localizat in pulpa dentara, prezent mai ales la copii,
sau periodontal - initiat in structura osoasa de sprijin a dintelui, intalnit mai ales la adulti. In
functie de viteza cu care se dezvolta, un abces poate fi acut, cu durere, umflare si febra,
sau cronic, fara durere si fara ca pacientul sa-si dea seama de prezenta acestuia. 

Cauze 

Cauza abcesului este infectia bacteriana, dar intrebarea este cum s-a produs infectia. De
obicei de vina este o carie netratata, care s-a raspandit la pulpa dentara, apoi in tesutul
moale si osul maxilarului. Cariile se formeaza datorita neglijarii igienei orale. Infectia mai
poate patrunde in dinte prin fisuri cauzate de varsta si uzarea dintelui, abcesul formandu-se
pe fondul unui sistem imunitar slabit. 

Esecul tratamentului endodontic are deseori ca efect descompunerea osului din jurul
radacinii si producerea abcesului sau a unei cavitati pline de puroi. 

Este posibil ca infectia sa fi fost prezenta in momentul efectuarii unei lucrari dentare sau
protetice. In cazul unei obturatii, bacteriile nu au fost complet inlaturate inaintea obturarii. 

Simptome 

- durere, umflare si roseata a gurii si fetei; 

- diaree, frisoane, febra, stari de greata si voma; 
- inflamatia gingiei; 
- durere la atingere; 
- drenarea puroiului; 
- dificultati la deschiderea gurii sau la inghitit; 
- prezenta cariilor; 
- dinte ridicat; 
- sensibilitate dentara la alimente si lichide fierbinti; 

Durerea este pulsanta si continua, iar dintele afectat este dureros la atingere. Daca
tratamentul este intarziat, infectia se poate raspandi in tesutul adiacent, producand
inflamatie, edem si febra. Infectia se poate raspandi si in os. Drenarea abcesului in gura are
gust amar. 

In general, daca dintele reactioneaza la alimentele si lichidele reci, este un semn bun -
inseamna ca nu necesita obturatia canalului radicular. Insa daca dintele reactioneaza doar la
fierbinte, nervul nu mai poate fi salvat. 

Abcesul la un dinte fara nerv urmeaza mai multe stadii, in functie de nivelul de extindere. La
inceput senzatia este de miscare a dintelui, chiar daca acesta nu se clatina. Simptomul poate
dura cateva zile, apoi este urmat de senzatia ca dintele este mai ridicat decat ceilalti dinti.
Durerea poate fi prezenta sau absenta. 

In stadiile ulterioare simptomele sunt o combinatie de durere, discomfort si senzatia ca

dintele va exploda. Daca abcesul nu este tratat, se va extinde la os, producand caderea
dintelui. In cazurile extreme, infectia se poate raspandi in organism, producand decesul. 

Complicatii 
Lasat netratat, abcesul poate evolua in doua directii - fie erupe prin piele, drenand puroiul in
gura, fie erupe in zona osoasa, circuland pe calea cea mai facila, infectand tesutul si alti
nervi. In momentul in care erupe, durerea se poate ameliora datorita eliberarii presiunii, insa
pe masura ce infectia se raspandeste, durerea se acutizeaza. 

Afectarea tesutului osos produce desfigurarea faciala si caderea dintilor. Alte complicatii ale
abceselor dentare sunt sinuzita si raspandirea infectiei in sange. 

Diagnostic 

Abcesul este suspectat atunci cand durerea se agraveaza la mestecat si la presiune. Pentru
detectarea abceselor mici aflate in partea profunda a dintelui se folosesc radiografiile
dentare. In urma consultului fizic, medicul stabileste daca abcesul poate fi drenat. Daca sunt
prezente frisoanele, diareea, febra, greata si voma, inseamna ca abcesul s-a extins si poate
infecta intregul organism. 

Intrebati medicul daca s-au produs leziuni permanente in os, daca au fost afectati nervii si
care sunt efectele secundare. 

Tratament 

In cazul in care dintele afectat are canalul radicular obturat, tratamentul cu antibiotice
prescris de medic poate ucide bacteriile si duce la vindecare. Daca dintele are nerv, este
nevoie de extragerea nervului, drenarea abcesului, curatarea infectiei si obturarea canalului
radicular. In cel mai rau caz, se extrage dintele, se curata zona si se lasa sa se vindece. 

Persoanele diabetice sunt mai predispuse raspandirii infectiilor, acestea fiind nevoite sa se
prezinte rapid la medic, pentru tratament. 

Preventie 

- Mentineti o igiena orala corecta - periaj dentar de minim doua ori pe zi, utilizarea atei
dentare cel putin o data pe zi si controalele periodice la stomatolog. 
- Scadeti consumul de alimente cu continut mare de zahar. 
- Cariile tratate din timp previn formarea abcesului. 
- Evitati consumul de alcool si tutun.

2.Caria dentara

Caria dentara constituie, prin complicatiile sale, principala cauza de pierdere a dintilor. Ea
incepe in smalt (stratul dur, extern al dintelui) si, pe masura ce creste in dimensiune si se
apropie de pulpa dentara (nerv), incep sa apara dureri la dulce, la rece, poate sa retina
resturi de mancare si pacientul o poate simti cu limba. Daca nu e tratata nici in aceasta faza,
se ajunge la infectia pulpei dentare, insotita adesea de dureri atroce, si apoi a tesutului din
jurul varfului radacinii (parodontiul apical). Aceste infectii pot produce, prin acutizare, un
abces dentar, care se caracterizeaza prin durere, umflarea zonei respective, cateodata chiar
febra si stare de rau general. Adesea dintele nu se mai poate recupera si trebuie extras.
Este recomandat un control stomatologic la fiecare 6 luni. Medicul stomatolog va depista si
trata fiecare carie inainte de aparitia durerii si a complicatiilor.
Sa ne spalam pe dinti in fiecare dimineata si seara cate 3 minute, cu miscari invatate de la
medicul stomatolog. Nu ezita sa iti intrebi medicul care este cea mai eficienta metoda de
spalat pe dinti, deoarece cei mai multi oameni efectueaza un periaj incorect. De asemenea,
o guma de mestecat fara zahar sau un mar pot ajuta, dupa masa, la curatarea dintilor.
Nu va tratati acasa, singuri. Nici metodele empirice, nici medicamentele luate fara sfatul
medicului nu fac bine, ba chiar pot dauna. As vrea sa desfiintez doua mituri cu raspandire
larga:
 1. dintele nu se umfla de la curent, ci din cauza cariei complicate si
2. catelul de usturoi introdus in ureche nu numai ca nu calmeaza durerea de dinti, dar
va poate trimite de urgenta la ORL pentru ca nu il mai puteti scoate.
Singura solutie, daca doare, este sa va adresati de urgenta medicului stomatolog, singurul
care are metode imediate si eficente de a va calma durerea dentara.
Stiu ca nu este o placere sa mergi la stomatolog, dar ii asigur pe cei care, de frica, nu au mai
fost de mult la un control, ca metodele si materialele au evoluat, fiind posibila tratarea fara
durere. Un control stomatologic de doua ori pe an va poate face sa aveti o dantura completa
si fara probleme, iar cu cat intarzierea este mai mare, cu atat doare mai tare si va costa mai
mult.
Una din localizarile cele mai frecvente ale cariilor este pe suprafetele aproximale, adica pe
suprafetele care vin in contact cu dintii vecini. Cauzele tin atat de structura dintelui, cat, mai
ales, de dificultatea curatirii si autocuratirii (prin flux salivar si masticatie) acestor suprafete.
De multe ori apar carii pe ambii dinti in contact numite carii in oglinda.
Cariile incep in smalt (stratul extern al dintelui) printr-un orificiu mic si continua in interior, in
dentina, subminind din ce in ce mai mult structura dentara, pana cand unul din pereti nu mai
are sustinere si se rupe. In acest moment, senzatia pacientului este "ce carie mare mi-a
aparut dintr-o data!", dar caria exista de mult si putea fi prevenita cresterea acesteia. Cum?
Prin vizita la medicul stomatolog la fiecare 6 luni. Medicul observa alte semne, cum ar fi o
vaga schimbare de nuanta a dintelui, papila gingivala inflamata (inrosita si umflata) si are alte
mijloace de depistare a acestor carii (sonde speciale, ata dentara care se agata etc.) si le
poate trata inainte ca distrugerea sa fie prea mare. Cateodata, medicul are doar o intuitie ca
acolo ar putea fi o carie si va va indica efectuarea unei radiografii care va preciza
diagnosticul.
In concluzie, trebuie sa facem un control stomatologic de doua ori pe an , trebuie sa curatim
temeinic dintii prin periaj si cu ajutorul atei dentare cerate si nu trebuie sa asteptam sa ne
doara pentru a vedea ca a aparut o carie. Ata dentara cu ceara va lubrefia si sigila in acelasi
timp punctul sau suprfata de contact dintre dinti in momentul cind este introdusa.
Trebuie inlocuiti dintii lipsa?
Sunt mai multe motive pentru care dintii lipsa trebuie inlocuiti si nu atat inlocuiti ci INLOCUITI
REPEDE. Un dinte are mai multe functii, printre care masticatia, vorbirea, mentinerea
aspectului buzelor, obrajilor, in general al fetei, zambetul sau impiedicarea migrarii dintilor
vecini. Odata dintele pierdut, intregul echilibru este afectat, fapt care duce la aparitia multor
probleme.
Masticatia devine dificila. Imediat ce se pierd dinti, dintii vecini si cei opusi incep sa migreze,
proces care, desi nu se observa de la o zi la alta, este destul de rapid. Migrarea dintilor vor
duce la proble de deschidere a gurii obosind articulatia temporo-mandibulara rezultind foarte
multe dezechilibre in intregul organism.Zambetul devine un lux, multi pacienti preferind sa
zambeasca chinuit, cu buzele stranse. Obrajii si buzele par cazute inauntru. Se poate
schimba si pronuntia anumitor sunete. Muscatura devine instabilaiar acest fenomen produce
afectarea articulatiei temporo-mandibulare (articulatia mandibulei) si la aparitia durerilor. Pot
aparea carii, gingivite si parodontite.
Pentru a reduce riscul aparitiei acestor probleme, orice lipsa dentara trebuie protezata cat
mai rapid, prin punte dentara, proteza mobila sau implant dentar, in functie de fiecare situatie
in parte.
Extractia
Extractia este ultima solutie de tratament. Din pacate, lipsa de educatie sanitara face ca in
mintea multora sa persiste asociatia "durere de masea = extractie". Aceasta era valabila in
urma cu un secol. Tratamentul stomatologic modern permite mentinerea in cavitatea bucala
a unor dinti mai mult sau mai putin afectati de carie.
Din pacate am intalnit adesea in practica pacienti, chiar si tineri, care, intrebati despre cauza
lipsei unui dinte au spus cu dezinvoltura: "M-a durut si m-am dus sa mi-l scoata. Medicul m-a
intrebat daca nu vreau sa il tratez, dar de ce sa ma mai complic? L-am scos. Pana la urma
am iesit si mai ieftin…" Ei bine, dimpotriva! S-a si complicat si nu a iesit de loc mai ieftin,
pentru ca, din motive pe care le-am dezvoltat anterior, orice dinte lipsa trbuie inlocuit. Si asta
inseamna si mai multe vizite la stomatolog, si mai multe interventii (asupra dintilor vecini
pentru punte dentara sau asupra osului in cazul implantului dentar), precum si o cheltuiala
mult mai mare.
Este de datoria medicului stomatolog sa explice in detaliu pacientului care este starea
dintelui in cauza, care sunt variantele de tratament si de ce este important sa nu il extragem,
ci sa il tratam. Desigur ca exista posibilitatea ca acel dinte sa nu mai poata fi tratat si atunci
trebuie extras dar acesta se face numai la indicatia medicului stomatolog si pe baza unei
radiografii dentare.
Sigilarea
Sigilarea este o metoda de prevenire a cariei dentare. Pe fata ocluzala (cea cu care
mestecam) a dintilor laterali, exista un relief alcatuit din niste proeminente (cuspizi),
delimitate de mici santuri si fosete (gropite). Aceste santuri si fosete sunt locuri unde, din
cauza formei specifice, retentive, precum si a calitatii smaltului la acest nivel, se dezvolta cu
predilectie cariile. Acest lucru poate fi prevenit prin acoperirea lor cu materiale speciale,
procedeu denumit sigilare.
Santurile si fosetele sigilate vor avea, in loc de forma initiala, in "V", un profil rotunjit, ca un
"U" deschis, facilitind astfel curatirea si impiedicind retentia resturilor alimentare si atacarea
smaltului dentar.
Sigilarea se face atat la dintii temporari (de lapte), cat, mai ales, la cei permanenti, de obicei
imediat dupa ce au erupt. Vor fi sigilati doar dintii care nu prezinta carii dentare, dupa ce vor
fi curatati prin periaj profesional. Varsta de 12 ani este foarte buna, deoarece, in afara de
molarii de minte, in mod normal, la aceasta varsta apar ultimii dinti permanenti, deci nu va
mai fi nevoie de o a doua interventie.

3.INFECTIILE PULPARE

A. Etiopatogenie

Inca in 1965, Kakehashi si colaboratorii au demonstrat rolul esential al microbilor

in producerea pulpitelor prin experimente pe animale gnatobiotice. Deschiderea camerei
pulpare si expunerea pulpei la factorii de mediu din cavitatea orala au indus raspuns
inflamator minim al pulpei dentare. Cand, insa, au fost introduse bacteriile in acest mediu,
majoritatea animalelor au prezentat fenomene de pulpita si necroza pulpara.

Rolul principal in producerea pulpitelor il au bacteriile anaerobe, dar bacterii

facultative au fost, de asemenea, izolate din infectii ale canalelor radiculare (tabelul
1).Anaerobii au fost izolati din infectii mixte in 97% din cazuri, iar in 40% din cazuri au fost
izolati in exclusivitate.

Microorganismele pot invada pulpa dentara pe 3 cai principale: (1) acces direct,
(2) calea pulpo-parodontala si (3) calea sanguina. 48957sic89xxz3o

1. Accesul direct al microbilor in camera pulpara deschisa, cel mai frecvent ca

urmare a unei leziuni carioase profunde. Alte conditii care expun pulpa direct actiunii
microorganismelor orale sunt: eroziuni, fisuri ale structurilor dentare si fracturi ale dintelui,
consecutive unui traumatism imρortant. Supravietuirea pulpei in aceste cazuri este o
eventualitate rara, date fiind invadarea microbiana masiva si necroza pulpara rapid instalata.

Tabelul 1. Microorganisme asociate infectiilor endodontice

Bacterii anaerobe Bacterii facultative

Peptostreptococcus spp. Streptococi alfa-hemolitici
Peptococcus niger Neisserii nepretentioase
Veillonella sρp. Eikenella corrodens
Eubacterium spp. Haemophilus aphrophilus
Propionibacterium propionicum Haemophilus paraphrophilus
Lactobacillus spp. Capnocytophaga spp.
Actinomyces naeslundii  
 Actinomyces odontolyticus  
Bifidobacterium dentium  
Prevotella melaninogenica  
Prevotella intermedia  
Prevotella oralis  
Porphyromonas endodontalis  
Porphyromonas gingivalis  
O alta posibilitate de acces direct al microorganismelor la pulpa dentara este
reprezentata de colonizarea canaliculelor dentinare deschise, consecutiva tratarii cariilor
profunde. Fiind mai putine, microorganismele nu ameninta neaparat pulpa, mai ales cand
grosimea dentinei restante este de minimum 0,5 mm.

2.Calea pulpo-parodontala de acces al microbilor spre pulpa dentara are doua

variante: via canale laterale si via foramenul apical. ix957s8489xxxz

Canalele laterale pot aparea aproape oriunde pe suprafata radacinilor dentare

sau in ariile de bifurcare. Colonizarea microbiana a acestor structuri poate fi consecinta unei
boli parodontale, tratamentului parodontal sau traumatismelor parodontiului.

Microorganisme din pungi ρarodontale profunde, din procese inflamatorii de

vecinatate sau de pe mucoasa gingivala (consecutiv unui traumatism cu deρlasarea dintelui
interesat) pot migra prin forameπul apical spre tesutul pulpar, fenomen destul de rar
semnalat.

3.Pe cale sanguina, microorganisme variate ajung la nivelul pulpei ca urmare a

bacteriemiilor.

Descarcari tranzitorii ale bacteriilor din diverse tesuturi si organe sunt frecvente
dupa interventii chirurgicale, dar si dupa periajul dentar brutal, chiuretarea pungilor
ρarodontale, extractii dentare si chiar dupa un pranz bogat in alimente solide, dure. Obisnuit,
factorii microbicizi ai sangelui anihileaza microbii ajunsi accidental in torentul circulator, astfel
ca fenomenul nu are manifestari clinice si nici consecinte asupra altor organe sau tesuturi ale
organismului. Daca, insa, un tesut anterior lezat sunt posibile localizarea microorganismelor
la acest nivel, multiplicarea lor si aparitia infectiei. Este si cazul tesutului pulpar, care deja
lezat "atrage" bacteriile din sange, fenomen numit anachoreza.

Indiferent de calea de patrundere a bacteriilor in tesutul pulpar, prezenta lor

induce raspunsul inflamator din partea gazdei. Aparitia infiltratului inflamator, la inceput cu
polinucleare neutrofile si apoi cu limfocite T si B, prezenta complementului si anticorpilor pot
avea efect protector asupra leziunii. Cel mai des, insa, contribuie alaturi de bacterii si
produsii acestora la degenerarea si distrugerea pulpei dentare. Deoarece pulpa este inclusa
intr-o cavitate dura, cu pereti neextensibili, inflamatia este rapid urmata de necroza tesutului.
Numai daca se intervine prin mijloace endodontice specifice foarte precoce in evolutia
infectiei, procesul poate fi reversibil.

B. Diagnosticul infectiilor pulpare

Este bazat pe examenul clinic si radiologie, precum si pe testarea vitalitatii pulpei

dentare prin aplicarea de stimuli termici, electrici s.a.

Examenul microbiologic al tesutului pulpar infectat sau necrozat nu este de

rutina. Poate fi efectuat in cadrul studiilor de cercetare a etiopatogeniei pulpitelor. Curent
utilizat si recomandat este controlul microbiologic al canalelor radiculare, ca parte a terapiei
endodontice. In acest scop:
  Izoleaza dintele interesat cu o diga sterila, din cauciuc autoclavabil; daca dintele are
cavitate carioasa importanta sau fractura coronara, inlocuieste diga cu rulouri din
vata sterile.
 Antiseptizeaza suprafata externa a dintelui vizat, dar si dintii adiacenti, folosind: apa
oxigenata 3%, iodofor, alcool izopropilic 50%.
 Indeparteaza dentina cariata si creeaza acces spre camera pulpara.
 Insera in canalele radiculare deschise conuri sterile din hartie de filtru, cat mai
profund, spre apexul dintelui. Alternativ, pot fi folosite ace Miller mesate cu vata,
sterile.
 Mentine conurile, respectiv acele mesate, in canale cca 2 minute, apoi retrage-le cu
grija, pentru a evita contaminarea prelevatelor cu flora orala.
 Imerseaza conurile/acele in medii de cultura lichide: bulion infuzie cord-creier pentru
bacteriile aerobe si facultative si bulion thioglicolat pentru bacteriile anaerobe.
Manipularea conurilor se face cu o pensa sterila.
 Incubeaza tuburile astfel insamantate la 37°C pentru 48-72 ore, chiar 96 de ore in
cazul mediilor pentru anaerobi. Tulburarea mediului indica prezenta
microorganismelor pe canal si impune indepartarea lor inaintea obturarii definitive.

In cazul studiilor de cercetare a etiologiei infectiilor pulpare, tehnica de recoltare

este aceeasi, dar culturile din mediul lichid trebuie repicate pe medii agarizate adecvate
pentru obtinerea coloniilor bacteriene necesare identificarii si testarii sensibilitatii la
antibiotice a microbilor izolati.

C. Tratamentul infectiilor pulpare

In stadiile precoce, indepartarea conditiei iritante este urmata de restabilirea

normalitatii tesutului pulpar. Cel mai des, insa, pulpita este ireversibila sau necroza pulparà
deja instalata si, in aceste izuri, tratamentul endodontic vizeaza: pulpectomia, indepartarea
microorganismelor din canalele radiculare si obturarea canalelor cu materiale inerte (e.g.,
gutaperca). Indepartarea microorganismelor se face mecanic (instrumentatie endodontica) si
prin irigare cu solutii antiseptice, de exemplu cu hipoclorit de sodiu. Intre sedintele de terapie
endodontica, canalele radiculare pot fi lasate deschise sau pot fi obturate temporar cu
amestecuri continand substante antimicrobiene.

Antibioticoterapia nu este, de obicei, necesara.

ABCESELE PERIAPICALE

Sunt manifestari frecvente ale infectiilor orale acute si trebuie considerate urgente
stomatologice.

Aspectele clinice variaza functie de severitatea inflamatiei si pozitia dintelui

afectat, dar durerea si tumefactia regiunii periapicale sunt semne constante. Uneori, febra
poate fi prezenta.

1. Etiopatogenie

 
 Studii microbiologice efectuate in ultimii ani au demonstrat ca abcesele
dentoalveolare sunt infectii polimicrobiene, putind fi implicate 3-5 specii bacteriene diferite in
ρroducerea lor (tabelul 2).

Tabelul 2. Specii bacteriene frecvent izolate din abcesele periapicale

Bacterii anaerobe Bacterii aerobe/facultative

Prevotella intermedia Streρtococi alfa-hemolitici
Prevotella denticola Streptococi beta-hemolitici
Prevotella melaninogenica Enterococi
Porphyromoπas endodontalis Staphylococcus epidemidis
Porphyromonas gingivalis Staphylococcus aureus
Porρhyromonas asaccharolytica Neisserii nepretentioase
Fusobacterium nucleatum Bacili difteroizi
Fusobacterium mortiferum Capnocytophaga sρp.
Propionibacterium spp. Eikenella corrodens
Actinomyces spp. Enterobacteriaceae
Bifidobacterium spp.  
Eubacterium spp.
Veillonella spp.
Peptostreptococcus spp.
Sρirochete

Bacteriile izolate din abcesele dento-alveolare fac parte, in marea lor majoritate,
din microbiota indigena a cavitatii orale. Ele provin fie din pulpa dentara necrozata, prin
foramenul apical, fie din pungi parodontale profunde, prin obturare sau traumatizare
accidentala.

Rolul major in producerea infectiei il au bacilii gram-negativi deoarece:

• au endotoxina;

• sunt bacterii capsulate ce pot determina fagocitoza;

• elibereaza in mediu enzime precum colagenaze, hialuronidaza, fibrinolizina, cu

ajutorul carora distrug tesutul conjunctiv;

• poseda antigene capabile sa induca raspuns imun umoral si celular.

Studii recente au aratat ca formele severe ale abceselor periapicale sunt

determinate mai frecvent dePorphyromonas endodontalis si Porphyromonas gingivalis, in
timp ce din formele benigne au fost izolate preponderentPrevotella oralis si Prevotella
intermedia.
 Abcesele periapicale pot fistuliza spontan fie la mucoasa orala, fie la tegumentele
fetei. In alte situatii, microorganismele pot migra din abces de-a lungul planurilor musculare
si fasciale, producand infectii severe ale tesuturilor moi orale si periorale (e.g., angina
Ludwig). Bacteriile pot migra in profunzime, spre osul maxilar, determinand osteite. Prin
lezarea vaselor de sange din focar este posibila diseminarea hematogena a microbilor, cu
producerea de bacteriemii si septicemii.

2. Diagnosticul abceselor periapicale

Aspectul clinic al leziunii este mai mult decat sugestiv pentru diagnostic.
Precizarea etiologiei unui abces dento-alveolar este posibila si recomandata. Prelevarea
puroiului este facuta prin aspiratie cu ac si seringa sterile, dupa antiseptizarea regiunii cu
alcool etilic sau alcool izopropilic 50%.

Deoarece principalele bacterii implicate sunt anaerobe, este recomandat sistemul

"seringa anaeroba". Alternativ, produsul poate fi descarcat imediat dupa prelevare intr-un
mediu de transport reducator.

In laborator, prelevatul este omogenizat si insamantat pe trei tipuri de medii

agarizate: medii imbogatite pentru incubare aeroba, medii imbogatite pentru bacterii
anaerobe si medii selective pentru bacilii gram-negativi anaerobi. Placile incubate aerob sunt
citite dupa 2-3 zile, dar cele incubate anaerob sunt urmarite zilnic timp de 7 zile. Din coloniile
izolate sunt practicate teste biochimice de identificare si antibiograma.

Desi accesibil, diagnosticul microbiologic al infectiilor periapicale nu este efectuat

curent deoarece:

1. mediile de cultura si sistemele de identificare a anaerobilor sunt scumpe,

conducand la o relatie cost-beneficiu negativa;

2. principalii agenti etiologici - Prevotella si Porphyromonas, cultiva lent, astfel ca

rezultatele sunt obtinute dupa 2-3 saptamani, cand nu mai pot fi utile pacientului investigat.

Din aceste motive, astfel de teste sunt facute periodic, in cadrul studiilor de
supraveghere epidemiologica a rezistentei la antibiotice a bacteriilor implicate in infectii
periapicale.

3. Tratamentul infectiilor periapicale

In cazul abceselor dentare bine individualizate, neansotite de manifestari

generale, drenajul chirurgical este suficient.

In infectiile mai severe, insa, terapia antimicrobiana este indispensabila ca

adjuvant al tratamentului stomatologic. Antibioticele de electie sunt penicilina sau
amoxicilina, in asociatie cu metronidazolul. In caz de esec terapeutic, trebuie suspectata
implicarea bacteriilor producatoare de beta–lactamaze si este recomandata utilizarea
asociatiei amoxicilina - acid clavulanic.
 La pacientii alergici la peniciline sunt recomandate: eritromicina, rovamicina,
clindamicina sau tetracicline.
 USMF „N.Testemitanu”

Referat:
„Afectiunile dentare”

Student:Bogdan Mihai

Grupa:1410

2010