Sunteți pe pagina 1din 2

Obiceiuri alimentare sănătoase

1. Faceti piaţa împreună – dacă n-aveţi bunici gospodari pe la ţară, piaţa e cea mai simplă
cale de a-i învăţa pe copii cum arată o ceapă, cum să deosebească spanacul de macriş şi cum să
aleagă căpşunii dulci de cei necopţi. Da, o să dureze o veşnicie si da, înţeleg de ce preferaţi
vizitele educative în grădini botanice cu plante exotice. Dar e păcat sa ignoraţi potenţialul uriaş
de educaţie aplicată al unei simple pieţe de legume şi fructe.
2. Gătiţi împreună – e cea mai autentică metodă de a duce mai departe o tradiţie care are
şansa de a creşte nu numai speranţa de viaţă, dar şi calitatea vieţii. E clar că şi o simplă omletă va
lua de 3 ori mai mult timp până să ajungă în farfurie, dar joaca de-a gătitul le dă celor mici
cunoştinţe de-o valoare pe care n-o poate egala nici un spaţiu de joacă.
3. Mâncaţi împreună – e cea mai la îndemână formă de apropiere şi de împărtăşire. Măcar
o dată pe zi, adunaţi-vă cu toţtii în jurul mesei, priviţi-vă, ascultaţi-vă, vorbiţi. Din substrat, cei
mici vor înţelege că vă întindeţi cu cina nu pentru că trebuie să mestece, obligatoriu, de 20 de ori
fiecare îmbucătură, ci pentru că vă face tututor realmente plăcere să fiţi acolo, împreună, iar
mâncarea e doar un pretext. Evitaţi conversaţiile care fac mâncarea să stea cuiva în gât!
4. Cereţi mâncare sănătoasă – când copiii încep creşa şi grădiniţa, responsabilitatea
voastră nu se opreşte la uşa instituţiei de învăţământ. Cereţi insistent şi repetat alternative
sănătoase, mai ales dacă aţi optat pentru învăţământul privat. Guvernul nu va legifera la timp
pentru a preveni diabetul, bolile cardiace şi obezitatea copilului vostru. Oricum, în calitate de
clienţi plătitori ai unor servicii, aveţi o influenţă mai mare decât statul asupra meniului servit
celui mic la cel puţin 2 din cele 3 mese principale ale zilei. Şi cereţi mâncare sănătoasă şi pentru
voi, la serviciu – pentru ca responsabilitatea faţă de copiii voştri înseamnăa şi faptul căa trebuie
să rămâneţi sănătoşi voi înşivă pe un termen suficient de lung.
5. Oferiţi mâncare sănătoasă – luati cu voi gustări sănătoase şi fructe. Şi luaţi o cantitate
mai mare pentru a-i servi şi pe ceilalţi copii. Da, pe mâncătorii de pufuleţi şi de chipsuri, pe
ahtiaţii după îngheţata de la magazinul din colţ si pe cei care, chipurile, nu simt gustul de dulce
decât de la napolitanele trase în ciocolată în sus. Pe principiul „de la altul e mai bun”, vor mânca
şi ei un măr, o banană, o mână de cireşe. Nu va fi dată în care să vă întoarceţi acasă cu fructe
rămase nemâncate, garantat!
6. Refuzaţi mâncarea nesănătoasă – nu puneţi sănătatea copilului vostru mai prejos decât
sentimentele unui seminecunoscut care oferă mâncare superprocesatăa. Tocmai pentru că cel mic
va asista cu întreaga atenţie la toata scena, daţi explicatia reală – e prea multă sare, e prea mult
zahăr, evităm prăjelile, e momentul nepotrivit pentru ciocolată. Dacă necunoscutul nu va avea
deschiderea de minte să înţeleagă, cel puţin copilului îi oferiţi argumente în mod consecvent
pentru obiceiuri alimentare sănătoase.
7. Respectaţi semnalele de saţietate ale celui mic – până la o anumită vârstă, nu foarte
înaintată, copiii îşi urmează în mod firesc semnalele de foame şi saţietate, chiar în momentul în
care apar. Cea mai simplă şi vizibilă demonstraţie o fac bebeluşii alăptaţi la cerere, care ştiu chiar
din prima zi de viaţă să-şi asculte corpul. Acceptaţi că cel mic ştie mai bine ca voi când e sătul.
Echilibrul fin dintre a mânca pentru a trăi şi invers e protejat de simplul fapt că îi respectati
decizia de a se declara sătul.
8. Integraţi moderat orice – spuneţi da la tortul tras în marţipan de la aniversarea
vecinului, la cornul umplut cu ciocolată de la bunica, la cuibul de viespi presarat cu zahăr primit
de la cel mai bun prieten al copilului vostru. Ştiţi bine că gustul e bun şi copilului i se va părea
fenomenal, pentru ca ăsta e gustul interzis. Da, are voie orice, dar stabiliţi limite şi insoţiţi-le cu
explicaţiile aferente. Evident, limitele sunt făcute pentru a fi încălcate, dar asta nu e un motiv să
renunţaţi la a le trasa. Puneţi-vă speranţa în faptul că gustul corect educat, consecvenţa în
alegerile bune şi bifarea unei experienţe vor cântări mai mult, pe termen lung, decât atracţia
potenţiatorilor de arome.
9. Acordaţi-vă aceleaşi drepturi la sănătate ca şi copiilor voştri – da, e greu să schimbaţi
obiceiurile de-o viaţă. Dar e vorba de viaţa voastră, de cât şi cum trăiţi din ea. Faptul c-au apărut
copiii nu-nseamnă deloc că nu mai are sens să aveţi aşteptări de la voi. Aveţi responsabilitatea,
dar în egală măsură şi dreptul de a alege şi de a realege ce şi cum mâncaţi.

S-ar putea să vă placă și