Introducere

Problema rezistenţei plantelor la arşiţă atrage de mai mult timp atenţia

cercetătorilor. În ultimii ani, ca urmare a tendinţelor de încălzire globală a climei,
această problemă a devenit deosebit de relevantă. Temperaturile ridicate au un
impact negativ asupra mai multor procese fiziologice care depind de funcţiile
membranelor celulare. Acestea includ reducerea reacţiei Hill a cloroplastelor,
pierderea capacităţii membranelor celulare de a reţine electroliţii, reducerea
respiraţiei în mitocondrii, diminuarea randamentului cuantic a fotosintezei.
Scurgerea electroliţilor (se) este un indicator important a stării membranelor
celulare, deteriorarea cărora corelează cu rezistenţa plantelor la şocul termic (şt).
Modifi cările structurale şi funcţionale ale membranelor cauzate de şt nu sunt bine
cunoscute, dar este stabilit faptul că în urma expunerii plantelor la diferiţi factori
de stres starea funcţională a membranelor poate fi determinată prin aprecierea
gradului de permeabilitate a lor faţă de electroliţi, adică determinând intensitatea
se, care poate fi uşor măsurată prin metoda de conductometrie, metodă deseori
utilizată pentru aprecierea rezistenţei plantelor la temperaturi ridicate. Rezistenţa şi
capacitatea adaptivă a plantelor faţă de arşiţă se determină cu ajutorul unor metode
accelerate care presupun expunerea de scurtă durată a lor la temperaturi ridicate,
temperaturi care provoacă şt. A fost demonstrat că în urma acţiunii şt nivelul de
scurgere a electroliţilor corelează negativ cu rezistenţa plantelor la arşiţă.
Deteriorările plantelor provocate de şt se determină după expoziţii relativ scurte
(până la câteva ore) şi la temperaturi extreme (40 - 60°C). Dereglarea integrităţii
membranelor celulare după acţiunea şt sunt cauzate de denaturarea proteinelor şi
lipidelor. Ele sunt însoţite de erorile în reglajul proceselor biochimice, dinamica
înlăturării cărora depinde de gravitatea deteriorărilor. Nivelul de rezistenţă a
plantelor la şt depinde de mai mulţi factori de ordin genetic, fi ziologic, precum şi
biochimic. Rezistenţa plantelor la arşiţă poate varia în mod semnifi cativ în funcţie
de faza ontogenezei şi efi cacitatea proceselor de adaptare a lor la condiţiile de
mediu. În prezent nu există claritate cu privire la relaţiile dintre rezistenţa primară
şi cea indusă faţă de diferiţi factori de stres, incluzând şi cea faţă de temperaturile
ridicate. De aceia este difi cil de a prezice exact care va fi impactul încălzirii
globale a climei asupra adaptării diferitor specii de plante la condiţiile noi şi care
va fi rolul relativ a rezistenţei iniţiale şi celei induse în fenomenele de adaptare a
speciilor la condiţiile mediului. Având aceasta în vedere, noi am decis să creăm
condiţii artifi ciale cu ajutorul şt, condiţii care induc deteriorări de nivel diferit, iar
ulterior să urmărim recuperarea lor, precum şi schimbările adaptive posibile a
rezistenţei plantelor la temperaturi ridicate. În acest scop, au fost alese frunzele de
cimişir (Buxus sempervires L.) expuse diferitor doze ale şt aplicate separat, sau în
două fracţii. În intervalul dintre cele două fracţii ale dozei plantele erau menţinute
în condiţii care favorizează recuperarea deteriorărilor şi inducerea rezistenţei
sporite datorită includerii proceselor adaptive după aplicarea primei fracţii a şt.
 Importanta apei in viata plantelor.
Apa are o importanta covarsitoare pentru viata plantelor, toate functiile
fiziologice necesitand prezenta ei. Astfel, absortia substantelor minerale,
fotosinteza, actiunea fermentilor, transpiratia, biochimismul celular, germinatia
semintelor...nu pot avea loc fara apa. Din greutatea plantelor apa reprezinta
aproximativ 90%. Sursa de apa pentru plante poate fi diferita: ploaie, zapada, roua,
ceata, chiciura, grindina, ape subterane. Cantitatea anuala de precipitatii are o mare
importanta pentru plante, a caror raspandire pe glob este dependenta si de
precipitatiile anuale. Importanta deosebita o are nu atat cantitatea de precipitatii
anuale, ci repartizarea lor pe anotimpuri. Deficitul de umiditate a facut ca unele
plante sa capete anumite adaptari datorita carora pot rezista la seceta un timp
oarecare, Astfel, unele au devenit suculente, adica inmagazineaza in tulpini si
frunze o mare cantitate de apa, in perioadele ploioase, apa pe care o consuma apoi
in perioadele de seceta. Alte plante isi micsoreaza transpiratia prin reducerea sau
disparitia frunzelor, transformarea acestora in solzi, spini, prin acoperirea corpului
lor cu peri desi, cutinizarea si cerificarea membranelor epidermei...
Plantele cu bulbi si rizomi sunt, de asemenea, adaptate la un regim cu precipitatii
scazute. Pierderea apei din sol prin evaporare este favorizata de temperaturi
ridicate si de vanturi. Cand atmosfera este uscata plantele pierd foarte multa apa
prin transpiratie. Daca insa atmosfera este bogata in vapori de apa, plantele
transpira mai putin. Ca atare trebuie sa facem deosebire intre seceta din sol si
seceta din atmosfera. Cantitatea de apa pe care o au plantele la dispozitie modifica
forma si structura organelor
In functie de cantitatea de apa in mediul in care traiesc, plantele se
diferentiaza in:
-hidrofite. Plante adaptate la viata acvatica.
-higrofite. Plante care traiesc in vai umede, pe malul mlastinilor, izvoarelor, in
paduri puternic umbrite.
-mezofite. Cresc pe locuri cu umiditate potrivita.
-xerofite. Traiesc in conditii de deficit de umiditate in sol, permanent sau sezonier.
Aceste plante transpira putin datorita pozitiei si structurii stomatelor, rasucirii
limbului, reducerea sau transformarea lui in solzi, spini, acoperirii frunzelor cu peri
desi, a epidermei groase si adesea acoperita cu ceara, ingrosarea exagerata a
tulpinilor ( la cactee ), fenomen care se numeste "xeromorfoza"
Pot suporta o ofilire prelungita. Au presiunea osmotica adesea peste 100 atmosfere
si ca atare, pot absorbi solutii concentrate cand este putina apa in sol.
-Hemixerofitele sunt plante care traiesc pe locuri aride, dar au radacini foarte lungi
ce ajung pana la apa subterana si ca urmare, ele transpira intens, in modul acesta
evitandu-se supraincalzirea tesuturilor.
Din aceasta grupa fac parte unele plante din pustiuri.
-Efemeroide sunt plantele cu bulbi ce formeaza o grupa aparte, totusi ele nu sunt
xerofite tipice.
Plantele suculente fac parte dintr-o categorie deosebita de xerofite.
Ele poseda tesuturi in care inmagazineaza o mare cantitate de apa, pe care apoi o
utilizeaza treptat. La aceste plante evaporarea este mica.

Importanta absortiei apei si a substantelor

minerale in viata plantelor
Apa si substantele minerale, alaturi de dioxidul de carbon, sunt principalii
compusi anorganici utilizati de catre plante pentru biosinteza substantelor
specifice. Absortia substantelor minerale se face in stare dizolvata, iar transportul
lor prin tesuturile plantelor se face simultan cu apa.
Concomitent are loc si absortia unor compusi organici cu greutate moleculara mai
mica: aminoacizi, glucide solubile, acizi organici...rezultati din biodegradarea
resturilor vegetale din sol. Organul specializat pentru absortia apei si a substantelor
minerale este radacina, dar in cantitati mici aceste substante pot fi absorbite si prin
alte organe ale plantelor, in special prin frunze. Radacinile prezinta adaptari
specifice pentru realizarea procesului de absortie a apei si substantelor minerale,
care constau in prezenta perilor absorbanti, gradul mare de ramificare si lungimea
totala care poate ajunge la scara pana la 500 km. Perisorii absorbanti reprezinta
celule rizodermice modificate, specializate pentru absortie. Acestia au lungimea de
0,15 - 8,0 mm si grosimea de aproximativ 0,1 mm. Absortia apei si a substantelor
minerale prin radacina este favorizata de prezenta rizosferei, a micorizelor si a
bacteriorizelor.
-Rizosfera reprezinta zona din sol aflata sub influenta radacinilor vii ale plantelor.
Aceasta zona de sol este bogata in microorganisme, datorita prezentei compusilor
organici.
-Micorizele reprezinta simbioze dintre radacinile plantelor si unele ciuperci.
Acestea datorita chimiotropismului si a hidrotropismului lor pozitiv, pot absorbi
cantitati mici de apa si substante minerale din solurile sarace.
-Bacteriorizele reprezinta simbioze dintre unele bacterii si celule din radacinile
plantelor. Caracteristica simbiozei consta in formarea unei structuri specifice "
nodul", a carei dezvoltare nu este necesara pentru viata plantei in conditiile unei
aprovizionari corespunzatoare cu azot.
Existenta in sol a unor forme de apa inaccesibile sau lipsa din sol a apei, determina
ofilirea plantei.
Apa din sol contine in stare dizolvata ioni si diverse substante organice:
glucide, aminoacizi, acizi organici si sarurile acestora, alcatuind solutia solului.
Procesul de absortie a apei si a substantelor minerale de catre radacinile plantelor,
este influentat de numerosi factori interni si externi.
*Factorii interni cu influenta evidenta asupra acestui proces sunt:
-specia
-varsta plantei
-respiratia radacinii
-transpiratia
-fotosinteza
-secretiile radiculare
Caracteristicile de specie aparute in urma adaptarii la conditiile de mediu, au un
efect deosebit asupra absortiei apei si substantelor minerale.
Plantele xerofile au o farta mare de suctiune a celulelor radacinilor, astfel incat pot
absorbi apa din solurile care contin cantitati foarte reduse.
Caracteristicile de specie se manifesta si in absortia substantelor minerale.
Varsta plantei este un factor important care influenteaza aprovizionarea plantei cu
apa si cu substante minerale. S-a constatat ca necesarul de apa al plantelor este mai
mare in perioada de crestere, de inflorire si fructificare.
Absortia substantelor minerale de catre plante sporeste in perioada de crestere si se
mentine ridicat pana la fructificare.
Necesarul plantelor pentru un anumit element mineral variaza in functie de specie.
Intensitatea procesului de transpiratie este un factor intern in absortia apei si a
substantelor minerale. Transpiratia intensa genereaza un deficit de saturare cu apa
la nivelul frunzelor. Ca urmare creste forta de aspiratie care determina ascensiunea
sevei brute prin vasele lemnoase, influentand astfel si absortia apei din sol.
Fotosinteza influenteaza in mod indirect absortia substantelor din sol. Fotosinteza
intensa asigura o cantitate sporita de substrat respirator, care furnizeaza energia
necesara pentru transportul activ al substantelor minerale si prin aceasta in mod
indirect determina absortia apei.
Secretiile radiculare si indeosebi acizii organici: malic si succinic, secretati de
radacinile plantelor in sol, determina solubilizarea unor compusi organici: fosfati,
silicati, carbonati...care pot deveni astfel accesibili plantelor
*Factorii externi care influenteaza absortia apei si a substantelor minerale sunt:
-umiditatea solului
-concentratia solutiei solului
-temperatura
-pH-ul
-oxigenul
-dioxidul de carbon
-interactiunea ionilor
- lumina
Umiditatea solului influenteaza absortia apei si a substantelor minerale.
 Absortia apei decurge intens la o umiditate de 75 - 80% din capacitatea
totala pentru apa a solului. Aceasta umiditate asigura si dizolvarea substantelor
minerale. Scaderea umiditatii solului sub aceasta valoare, diminueaza absortia apei
si a substantelor minerale. Absortia inceteaza cand umiditatea solului ajunge la o
valoare egala cu a coeficientului de ofilire. Cresterea umiditatii peste valoarea de
80% din capacitatea totala pentru apa a solului, determina reducerea ritmului de
absortie, ca urmare a inchiderii hidropasive a stomatelor. Absortia apei si a
substantelor minerale incepe la temperaturi apropiate de 0 grade. La aceste
temperaturi, absortia este activa numai la plantele adaptate. La plantele provenite
din zonele calde, absortia apei nu se poate realiza cand temperatura solului este
scazuta. La temperaturi scazute este perturbata si absortia substantelor minerale. Pe
masura cresterii temperaturii absortia apei si a substantelor minerale se intensifica,
valoarea optima fiind cuprinsa intre 20 si 32 de grade. La temperaturi ridicate,
peste 40 de grade, absortia apei si a substantelor minerale se reduce.
Influenta pH-ului solutiei solului asupra absortiei apei si a substantelor minerale se
manifesta atat prin rolul pe care il are asupra cresterii radacinilor, cat si asupra
solubilitatii si solubilizarii sarurilor minerale.

Lumina are o actiune indirecta asupra absortiei substantelor prin radacina.

Prin actiunea de stimulare a procesului de fotosinteza, lumina cxontribuie la
sinteza substantelor energetice din care rezulta energia biochimica necesara pentru
transportul activ al substantelor.
Lumina determina si deschiderea fotoactiva a stomatelor, intensifica procesul de
transpiratie si prin aceasta stimuleaza procesul de absortie al apei.
Plantele pot absorbi extraradicular, in special prin frunze, apa provenita din
precipitatii, roua si stropiri / pulverizari.
Acest proces are loc si in cazul stropirii plantelor cu solutii nutritive continand
substante minerale sau organice ( uree ), precum si in cazul tratamentelor
fitosanitare.

Importanta luminii in viata plantelor

Lumina se revarsa de la soare spre pamant in cantitati uriase. Plantele, prin
fenomenul de fotosinteza, capteaza energia solara cu ajutorul clorofilei si o
folosesc in procesul asimilatiei carbonului.
Prin fotosinteza bioxidul de carbon din aer este luat de catre plante, prin acele mici
orificii numite stomate si este folosit in hranirea plantei.
Prin respiratie plantele consuma bioxid de carbon si elimina oxigen.
Daca lumina lipseste sau este in cantitate insuficienta, plantele se etioleaza.
Plantele care cresc in conditii de lumina suficienta sunt viguroase, pe cand cele
care nu beneficiaza de lumina suficienta, sunt firave.
Fiecare planta pentru a se putea dezvolta normal are nevoie de o anumita
intensitate luminoasa optima. Acest optim variaza de la specie la specie.
Plantele care cresc pe campuri si cele din zonele alpine, sunt iubitoare de lumina
directa si puternica si se numesc '' heliofite ''.
Lumina poate provoca la unele plante, anumite fenomene caracteristice, cum ar fi
orientarea florii soarelui dupa miscare soarelui pe bolta cereasca, sau deschiderea
florilor la unele plante "ceasornic", numai la orele cand se ajunge la o anumita
intensitate luminoasa.
Acelasi lucru se intampla si cu majoritatea speciilor de cactusi si suculente.
Nevoia de lumina nu este constanta, chiar pentru una si aceeasi specie, ci ea se
schimba in functie de fenoraza, varsta, anotimp, latitudine.
In plina lumina plantele au epiderma stralucitoare si sanatoasa si tesuturile
lemnoase mai dezvoltate. Plantele tinute la intuneric isi alungesc mult tulpinile si
tesutul asimilator cu clorofila, se dezvolta slab.
Daca sederea la intuneric se prelungeste mult, plantele sfarsesc prin a muri " de
foame ".
Praful sau murdaria de pe plante, strica " pofta de mancare" a acestora.
De aici necesitatea ( si nu numai ) de ale pulveriza sau chiar spala periodic.
Cactusii sunt plante, mari iubitoare de lumina. Sunt copii soarelui. Numai sub
soarele direct cresc si se dezvolta cu adevarat natural.

Importanta temperaturii in viata plantelor

Caldura este unul dintre cei mai importanti factori climatici, cu actiune
directa sau indirecta asupra plantei.
Principalele functii ale plantelor: cresterea, fotosinteza, inflorirea, fecundatia,
fructificarea, necesita o anumita cantitate de caldura.
Germinarea semintelor si apoi diferitele stadii de dezvoltare ale plantelor necesita o
anumita temperatura, optima sau maxima.
Majoritatea fenomenelor vitale se pot desfasura normal in cadrul temperaturilor
intre 0 si 45 grade celsius.
Unele plante, insa pot suporta si temperaturi de circa 70 grade ( diferite alge din
izvoarele termale ) sau temperaturi scazute de aproximativ -60 de grade ( arbori din
tundre sau numeroase specii de licheni )
Optimul termic pentru cele mai multe plante este cuprins intre20 si 30 de grade
celsius.
Cantitatea de caldura difera mult in diferitele zone de pe suprafata globului si,
datorita acestui fapt, se schimba si aspectul si compozitia vegetatiei incepand de la
poli si pana la ecuator.Inghetul tarziu sau dezghetul brusc sunt mai vatamatoare
pentru plante decat temperaturile scazute.
Plantele care transpira puternic iarna sunt mai putin rezistente la ger decat cele cu o
transpiratie scazuta.
Rezistenta plantelor la temperaturi scazute este legata si de felul coloizilor din
celule si de prezenta anumitor zaharuri care maresc rezistenta celulelor la ger.
Problema rezistentei plantelor la frig are o importanta deosebita din punct de
vedere practic.
Plantele sunt influentate atat de temperatura din sol cat si de temperatura din aer.
Astfel, germinarea semintelor si cresterea plantulelor sunt in functie de temperatura
din sol, iar corpul plantei este influentat de temperatura din atmosfera.
Cantitatea totala de caldura necesara plantelor variaza de la o specie la alta, in
functie de zona geografica din care provine.
Arealul de raspandire al multor specii este determinat de caldura, incepand de la
malul marii, pana spre varful muntilor.

Rezistenţa plantelor la secetă

Seceta este un fenomen caracterizat prin lipsa precipitaţiilor într-o perioadă
detimp, care provoacă o veştejire de durată a plantelor.
Aceasta poate fi determinată delipsa apei din sol –seceta solului sau de aerul
deosebit de cald –seceta atmosferică.
 Rezistenţa la secetă reprezintă capacitatea plantelor de a suporta condiţiile 
de uscăciune puternică fără daune pentru individ şi urmaşii lui.  
Kramer distinge diferite tipuri şi grade de rezistenţă la secetă:
 plante care nu pot suporta seceta, de exemplu specii care cresc la umbră;
acesteasunt afectate sever sau pier curând după apariţia secetei;
 plante care acumulează cantităţi mari de apă şi au intensităţi scăzute ale
pierderiiapei datorită raportului mic dintre suprafaţă şi volum, prezintă cuticulă
groasă şiun număr redus de stomate (cactuşii, plantele suculente);ele îşi deschid
noaptea şiînchid ziua stomatele (plante de tip CAM);
 plante care pot suporta seceta deoarece protoplasma lor se poate
deschidrata fărădaune permanente (muşchi, licheni, ferigi, unele spermatofite);
 plante care suporta moderat sau limitat deshidratarea, în
funcţie de însuşirile lor structurale (plantele de cultură).
 Arșița, ca element de stres
Arșița, ca element de stres la plantele agricole, este un hazard climatic cu o
perioadă lungă de instalare și este caracterizată prin scăderea precipitațiilor
sub nivelul mediu, prin micșorarea debitelor râurilor și a rezervelor subterane
de apă, care determină un deficit mare de umezeală în aer și în sol, cu efecte
directe asupra mediului și în primul rând asupra culturilor agricole. Ca un
fenomen bioatmosferic, arșița este provocată de lipsa de precipitații,
temperaturile crescute, uscăciunea aerului, care influențează evaporarea și
transpirația și care în consecință induce deshidratări și hipertemperii la nivelul
plantelor, care conduc la scăderi ale productivității, uneori chiar la moartea
acestora.
Arșița se caracterizează prin temperaturi ridicate şi umiditate relativă a
aerului scăzută, sub 18-20%. Aceste condiţii provoacă o intensificare
exagerată a transpiraţiei plantelor, care duce la un dezechilibru între puterea
de absorbţie a apei din sol de către plante şi intensitatea transpiraţiei. Reacţia
normală a plantei la acţiunea secetei atmosferice este ofilirea, fenomen care
poate apare chiar şi atunci când în sol se pot găsi încă reserve suficiente de
apă.
Dacă seceta atmosferică este de scurtă durată, planta se reface şi poate
fructifica. Începutul secetei se consideră a fi atunci când diferența valorilor lunare
P-ETP devine negativă, ceea ce determină reducerea rezervei de apă din sol
și poate afecta cantitativ și calitativ recolta.
Seceta este o stare extremă, caracterizată prin faptul că o anumită regiune
suferă din cauza lipsei necesarului de apă. Există mai multe clasificări a secetei,
cu două sau trei graduări, dar cea mai complexă este bine caracterizată de
Dragomir C., 2013.
Astfel, seceta poate fi clasificată astfel:
- Secetă meteorologică – când persistă o perioadă mai lungă de timp lipsa
precipitațiilor în cantități mai mici sau lipsa completă a acestora.
- Secetă hidrogeologică - când nivelul pânzei freatice scade substanțial, precum
și cel al râurilor și a lacurilor.
- Seceta agricolă - este determinată de existența unei cantități insuficiente de apă
necesară agriculturii.
Seceta meteorologică este un fenomen de risc pentru agricultură și se
caracterizează prin scăderea precipitațiilor sub nivelurile normale. Seceta
meteorologică se instalează după 10 zile consecutive fără precipitații. În
condițiile unei perioade lungi fără precipitații și a unei umezeli relativ scăzute a
aerului se produce seceta atmosferică. Totodată, lipsa îndelungată a
precipitațiilor determină scăderea semnificativă a rezervelor de apă din sol și se
instalează seceta pedologică.

Seceta hidrogeologică poate fi identificată cu perioada celor mai mici

debite pe cursurile de apă, când alimentarea acestora se realizează în
exclusivitate din subteran. Asocierea celor două tipuri de secetă menționate,
precum și diminuarea resurselor subterane de apă, determină apariția secetei
agricole, care duce la reducerea sau pierderea totală a culturilor agricole.
Seceta agricolă îmbină îmbină diferitele caracteristici ale secetei
meteorologice cu impactul agricol datorat lipsei precipitațiilor, diferențelor
dintre ETP actuală și potențială, deficitului de apă din sol, reducerea rezervelor
de apă.
Pentru cultura de porumb, stresul termic determinat de temperaturile ridicate
din timpul zilei (>35oC) înregistrate în zie consecutive, pe fondul absenței sau
induficienței precipitațiilor, amplifică efectele lipsei de apă din sol, iar seceta
pedologică devine extremă. Seceta din lunile iulie și august sunt cele mai
păgubitoare pentru cultura porumbului, întru-cât această perioadă coincide cu
apariția organelor de reproducere, fecundarea, formarea și umplerea boabelor.
Înfluența secetei se manifestă printr-o serie de modificări calitative la
nivelul bobului, în funcție de natura hibridului, precum și modificări în
conținutul de azot total. În funcție de rezistența la secetă, diferite genotipuri de
porumb se diferențiază între ele prin capacitatea de sinteză a glucidelor, prin
intensificarea transpirației, valorile presiunii osmotice ale sucului celular, forța
de sucțiune, acumularea de aminoacizi.
Scăderea umidităţii solului începând de la formarea frunzei a VIII-a
determină o reducere a producţiei mai accentuată sau mai puţin accentuată ,
în funcţie de durata secetei. Producţia scade aproape la jumătate şi în situaţia
când plantele cresc în condiţii de secetă până la stadiul de 8 frunze şi în condiţii de
aprovizionare moderate cu apă la înspicare, chiar dacă în continuare umiditatea
devine optima.
 5 PLANTE REZISTENTE LA SECETA
PENTRU O GRADINA COLORATA TOATA VARA
Lunile de vara se anunta secetoase, iar gradina ta are nevoie de flori care sa
isi pastreze prospetimea si culoarea sub soarele arzator. Iata cateva flori care
rezista mult timp fara apa si infloresc spectaculos pana toamna.
1. Floarea de piatra
Mare iubitoare de caldura, creste si infloreste numai in locurile insorite din
gradina. Ii place solul nisipos si are nevoie de foarte putina apa. Planteaza cat mai
multe, apropiate una de cealalta, ca sa obtii un covor multicolor. Florile au culori
variate: alb, roz, purpuriu, galben, portocaliu, crem, rosu, mov, violet. Unele specii
au florile batute, sau dungate cu alta culoare.

2. Levantica
Este o planta perena rezistenta la temperaturi scazute si nu este pretentioasa
la tipul de sol. Nu suporta excesul de umiditate sau terenurile inundate. Levantica
te va face sa te bucuri toata vara de florile ei albastre, dar mai ales de parfumul
delicat si relaxant pe care il emana.
 3. Margareta africana
Dupa cum arata si numele, aceasta floare provine din pamanturile aride ale
Africii. Tolereaza bine perioadele lungi de seceta, iar daca o uzi din belsug, poate
creste inalta de aproape un metru. Florile mari pot fi crem, galbene, portocalii sau
rosii. Corolele se deschid la rasaritului soarelui, iar noaptea se inchid. Florile se
intorc dupa soare, de aceea nu tolereaza umbra.

4. Brumarele taratoare
O specie de planta care nu iti va cere prea multa atentie, dar de la care te vei
bucura de o adevarata explozie de culori. Brumarele taratoare cresc foarte bine in
zonele cu multa piatra si se intind rapid ca un covor care acapareaza totul imprejur.
Florile sale sunt mov, alb, roz sau rosu.
 5. Gazania
Este o plata taratoare care se impaca bine si cu jardiniera, si cu solul arid de
gradina. Desi planta este pitica, florile ei sunt mari si atragatoare, galbene,
portocalii sau roscate. Infloreste din iunie pana in septembrie si are nevoie de
ingrijire minima. Florile se deschid la soare si se inchid seara sau pe vreme
innorata. Nu tolereaza ploile abundente sau solul prea umed.
 Biografie
1)https://egradini.ro/forum/threads/factorii-climatici-si-viata-plantelor.8446/
2)https://www.academia.edu/11825284/FIZIOLOGIA-PLANTELOR
3)https://www.researchgate.net/publication/268211392_Aspecte_privind_co
nceptul_de_stres_arsita_si_seceta_la_cultura_de_porumb
4)http://www.gardenmore.ro/index.php/plante-rezistente-la-seceta