MĂSURAREA DISTANŢELOR PE CALE INDIRECTĂ

Distanţele pe cale indirectă se măsoară cu ajutorul aparatelor topografice care au gravate

pe plăcuţa reticulară fire stadimetrice, iar ca accesorii utilizăm diferitele tipuri de mire sau
prisme.
Măsurarea indirectă a distanţelor sau stadimetrică se poate realiza cu ajutorul tahimetrelor,
tahimetrelor-teodolite, aparatelor de nivel prevăzute cu fire stadimetrice, iar pentru asigurarea
preciziei necesare reţelelor de ridicare vom determina lungimi relativ mici (<600 m).
Tahimetrele teodolite au în general constanta stadimetrică egală cu 100, iar produsul dintre
aceasta şi intervalul H măsurat pe o miră verticală, atunci când luneta este orizontală (fig.
6.1), vor da distanţa orizontală D dintre aparat şi miră.

)
Fig. 6.1. Măsurarea stadimetrică a distanţelor

Măsurarea indirectă a distanţelor pe un teren plan

Pe terenurile orizontale sau cu o înclinare neglijabilă distanţa dintre două puncte se
determină satdimetric cu relaţia:
Do= K*N; în care:
Do este distanţa orizontală, în m;
K – coeficientul stadimetric, care la aparatele moderne este egal cu 100,
N – numărul generator, în m.
Numărul generator se obţine făcând diferenţa între citirea de sus (Cs) de pe miră şi
citirea de jos (Cj):
N= Cs-Cj
Atunci când luneta este înclinată cu un unghi " " faţă de orizontală, iar mira

perpendiculară pe viză formează acelaşi unghi " " cu poziţia verticală a acesteia (fig. 6.2), va
rezulta D=100L.cos α , iar distanţa orizontală D se va calcula cu relaţia
D=D'cos θ = 100Lcos2 θ =100 L sin2Z
unde: D – distanţa orizontală
 D' – distanţa înclinată
α – unghiul de pantă

Fig. 6.2. Măsurarea indirectă a distanţelor pe teren înclinat

ETo  M CP  M CI
unde: ET0 – eroarea de închidere pe turul de orizont
MC.P. – media citirilor în cele două poziţii ale lunetei pe direcţia de pornire;
MC.I. – media citirilor în cele două părţi ale lunetei la închiderea turului de
orizont.
Condiţia care se pune la închiderea pe turul de orizont este următoarea:
ETo  T0 în care
T0  p n

unde:
T0 – este toleranţa de închidere pe tur de orizont;

p – precizia teodolitului;
n – numărul vizelor în tur de orizont.
Dacă condiţia de mai sus este satisfăcută se va face compensarea erorii în progresie
aritmetică, astfel:
Se stabileşte corecţia pe turul de orizont
CTo = - ETo

Se stabileşte elementul de compensat

CTo
KTo 
n ,

unde n este numărul direcţiilor vizate în tur de orizont

Valoarea compensării pentru fiecare viză se realizează făcând produsul dintre
elementul de compensat şi numărul de ordine a vizei.
Exemplu: KTo = 30CC
K3  30cc  3  90cc
Nr. de ordine a vizei: 3 =>
 unde: K θ 3 – orientarea compensată a direcţiei de viză trei.
E  C   m

unde:
E – este eroarea închiderii pe orientare;
θ c – valoarea orientării rezultate din calcul
θ m – valoarea orientării obţinută în urma măsurătorilor
Erorile de închidere vor trebui să se încadreze în toleranţele.
E  T

unde: T θ – toleranţa admisă la închiderea pe orientare

Dacă eroarea totală E  e X  e Y este mai mică sau cel mult egală cu toleranţa
2 2

3Dt
T  0, 0045 Dt 
dată de formula 5200 , se va trece la calculul corecţiilor, care vor fi
aplicate relativelor provizorii cu semn invers erorii.
Dt – lungimea totală a drumuirii desfăşurate (m)

 X ,  Yi i
– sume algebrice ale relativelor X şi Y calculate de-a lungul
drumuirii;