Modernismul în literatura română interbelică

– Avatarurile poeziei moderne

Modernismul este un concept care se defineşte în opoziţie cu tradiţionalismul şi, în

sensul cel mai larg al termenului, “se aplică tuturor curentelor şi tendinţelor inovatoare
din istorie (religioase, filosofice, artistice etc.), ansamblului mişcărilor de idei şi de
creaţie, care convin epocii recente, altfel spus “moderne”, în condiţii istorice date”, după
cum afirma criticul literar şi eseistul Adrian Marino, în studiul “Modern. Modernism.
Modernitate”. Orice mişcare ideologică, artistică, literară, care, în mod spontan sau
programat, se rupe de tradiţie sau chiar o neagă, optând pentru atitudini, modalităţi de
gândire şi de expresie anticonservatoare, se situează pe direcţia modernismului.
Între termenii modern, modernism, modernitateexista diferenţe de nuanţă, modern (din
latinescul “modo” – recent) având un sens mai cuprinzător, în cultură referindu-se la tot
ce este diferit de tradiţie; modernism (un derivat de la modern, cu acelaşi etimon latin)
este o denumire generică dată, în cultura occidentală, tendinţelor, mişcărilor,
experimentelor artistice novatoare, manifestate începând cu ultimele decenii ale
secolului al XIX-lea, până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, iar modernitatea este
un termen mai imprecis în cultură, vizând ansamblul trăsăturilor care definesc spiritul
modern.
Modernismul în cultura occidentală
Modernismul, raportat la culturile occidentale, este o direcţie extrem de eterogenă,
subordonând curente literare dintre cele mai diverse: simbolismul, expresionismul,
futurismul, apoi curentele literare avangardiste din primele două decenii ale secolului al
XX-lea – dadaismul, suprarealismul, cubismul, abstracţionismul, ermetismul etc., cu
prelungiri şi în perioada dintre cele două Războaie Mondiale. În pofida diversităţii şi a
diferenţelor majore, ceea ce au în comun toate acestea vizează nonconformismul,
negarea tradiţiei, adeseori în forme virulente, inovaţia la nivelul limbajului şi eliberarea de
orice constrângere formală, afirmarea unei subiectivităţi accentuate, echivocul noţional
etc.
Despre literatura începutului de secol XX, Eugen Ionescu, celebrul scriitor de limba
franceză, de origine română, deschizător de drumuri în teatrul absurdului, afirma într-un
“Discurs despre avangardă” că a fost “conştientizarea şi dirijarea unei schimbări care
trebuia să se impună în cele din urmă, o schimbare care trebuia, într-adevăr, să schimbe
totul” şi că “în timp ce majoritatea artiştilor, a gânditorilor îşi închipuie că sunt ai vremii
lor, autorul rebel (avangardist) e conştient că e împotriva timpului său

Modernismul în literatura română

Eugen Lovinescu, Revista Sburatorul si modernismul interbelic

Modernismul în literatura română se defineşte în termeni specifici, având în vedere că, în
istoria şi în critica literară, acest concept – modernismul – se foloseşte la noi cu referire
la perioada interbelică, fiind teoretizat de Eugen Lovinescu, critic literar, conducător al
revistei “Sburătorul” (1919-1922, 1926-1927), în paginile căreia au şi fost promovate
opere moderniste.

În viziunea lui Eugen Lovinescu, influenţat de filosofia francezului Gabriel Tarde, există
un “saeculum”, adică un “spirit al veacului”, definit ca “o totalitate de condiţii materiale şi
morale, configuratoare ale vieţii popoarelor europene, într-o epocă dată”. În virtutea
acestui “spirit al veacului”, există o “lege a sincronismului”, bazată pe o primă etapă a
“imitaţiei” culturilor apusene.