Conștiința

Zaharia Diana-Elena

Grupa 633

Seria B
“Susan Jane Blackmore este o scriitoare britanică, lector, sceptic, emițător și profesor invitat
la Universitatea din Plymouth. Domeniile sale de cercetare includ matematica, parapsihologia,
conștiința, iar ea este cea mai cunoscută pentru cartea sa „Meme Machine”.
(www.wikipedia.org).

În cartea intitulată “Conștiința-foarte scurtă introducere” autoarea incearcă să prezinte

noțiunea de conștiință pe înțelesul tuturor. În primul capitol denumit “De ce atâta mister?”
autoarea prezintă cât de dificil a fost conștiința de definit și cât de greu de înțeles este acest
concept. În acest sens ne sunt aduse exemple care să ne ajute să deslușim această problemă.

Deși termenul de conștiință a stat mii de ani sub semnul întrebării, oamenii de știință și
filosofii luptându-se cu acest concept, vestea bună a venit pe la începutul secolului XXI când
cunoașterea se afla în ascensiune. Problemele dificile aveau să fie explicate cu ajutorul
psihologiei, biologiei, neurologiei, ș.a

Un lucru ciudat despre conștiință este că nu există o definiție a acesteia. Mulți oameni spun că
conștiința este cel mai mare mister cu care se confruntă știința astăzi. De-a lungul timpului s-a
încercat rezolvarea acestui mister prin teorii unificate, cuantice sau spirituale, însă fără
rezultat. Filosoful australian David Chalmers a enunțat așa numita “problema grea”, care a
fost numită și teoria dualistă a conștiinței prin care se întreabă “cum se poate ca un creier
fizic, alcătuit în întregime din substanțe materiale, să dea naștere la experiențe conștiente? ”
.Însă nu toți filozofii au fost de acord cu Chalmers. Aceștia au susținut faptul că nu putem știi
dinainte care sunt problemele dficile. Tot Chalmers definește conștiința ca fiind “modul în
care procesele fizice din creier dau naștere la experiențe subiective”. Există percepția
obiectivă în creier pe care o vedem, de exemplu un telefon, dar și experiența subiectivă. Cred
ca acestea sunt foarte misterioase și nu putem descrie exact cum este posibil acest lucru.

Deși există numeroase tehnologii prin care creierul este studiat și în care se explică rolul
fiecărei părți din creier totuși zona responsabilă cu experiența nu a fost identificată.

Propriile experiențe se referă la ceea ce noi vedem în jurul nostru, ce auzim, ce simțim și sunt
lucruri pe care nu le putem transmite altcuiva. Prin propriile experiențe ne formăm propria
noastră lume . Faptul că nu putem stabili dacă vedem aceiași culoare sau dacă simțim același
miros a dus la apariția termenului de qualia care reprezintă chiar aceste percepții, experiențe
indescriptibile, diferite de la persoană la persoană. Termenul de qualia se referă la aspecte
calitative ale experienței noastre . Ar putea fi de exemplu, nuanța de albastru a cerului,
mirosul de cafea sau durerea pe care o resimțim atunci când ne lovim .
 “Cum este să fii liliac?” este întrebarea cu care debutează cel de-al doilea capitol. Această
întrebare ciudată a fost pusă de filosoful Thomas Nagel în 1974 și a devenit cel mai apropiat
lucru pe care îl avem pentru a putea definii conștiința. Prin această întrebare el abordează
problema minte-corp. El alege liliecii pentru a ilustra această problemă deoarece sunt relativ
înrudiți cu oamenii dar și diferiți în același timp. Autoarea precizează că nu ar avea niciun
sens să te pui în locul unui liliac deoarece căpătând capacitatea de a vorbi, acesta nu va mai fi
un liliac.

Unul din lucrurile pe care Nagel le subliniază este că dacă cineva consideră că există ceva
care corespunde senzației de a fi liliac, atunci liliacul este conștient. Înțelegem astfel că
conștiința este atunci când ne putem percepe pe noi înșine. Dacă te poți pune în locul liliacului
atunci vorbim de conștiință. Dacă nu avem nicio idee despre cum e să fii un liliac, atunci nu
avem conștiință. Această idee este cea mai aproape de o definiție a conștiinței, este o idee
foarte subiectivă. Însă, tot Nagel a declarat că noi nu vom putea răspunde niciodată la
întrebarea pusă de el, trăgând concluzia la final că este o problemă fără rezolvare.

Susan Blackmore ne propune să ne închipuim-cum ar fii să fii o cană? Fără nicio ezitare
putem spune că nu este nicicum. Fără să avem informații despre ce înseamnă conștiința,
putem spune clar că, porțelanurile nu pot simți și nu sunt conștiente. De aici tragem concluzia
că pentru a considera un lucru conștient trebuie să existe ceva care să corespundă cu senzația
de a fi acel lucru.

Pentru a clarifica noțiunea de conștiință în text este dezbătută următoarea problemă:”este

conștiința un ingredient suplimentar față de abilitățile noastre de percepție, gândire și simțire
sau reprezintă o parte intrinsecă și inseparabilă din faptul de a fi o ființă capabilă de
percepție, gândire și simțire?”

Înainte de a afla părerea autoarei Susan Blackmore, am ales să-mi exprim și eu punctul de
vedere. Consider că conștiința este un mijloc de cunoaștere a lumii interioare și exterioare. Nu
cred că este ceva ce dobândim pe parcurs ca urmare a evoluției noastre către inteligență ci mai
degrabă o fructificăm pe măsură ce cunoaștem lumea care ne înconjoară. Fiecare persoană se
naște cu o conștiință. Susan este de părere că orice persoană care se comportă într-un anume
fel, care gândește, vede, simte, vorbește, este conștientă în virtutea faptului că este capabilă să
facă aceste lucruri.

Pentru a clarifica dilema prin care conștiința este văzută ca un atribut suplimentar pe care
oamenii îl dobândesc, apare conceptul de zombi. Un zombi este exact ca o persoană normală,
se comportă exact ca o persoană normală, gândește, vorbește însă nu are conștiință și deci îi
lipsește și experiența conștientă proprie.

Din punctul meu de vedere, în viața de zi cu zi, zombi nu există. Atâta timp cât o persoană
este capabilă să vorbească, să scrie, să meargă, să se bucure, să gândească, atunci cred că în
mod obligatoriu este și conștientă. În cazul în care există persoane care cred că nu toți oamenii
dispun de conștiință și că aceasta apare pe măsură ce noi evoluăm, atunci deducem că aceste
persoane cred și în existența zombiului.

O idee principală a acestui text este că pentru a lua o decizie nu este nevoie de conștiintă așa
cum tindem să credem. Studiile au arătat cum creierul operează atunci când este supus luării
unei decizii iar în acest proces nu este nevoie de forță sau o putere. Așa cum se specifică și în
text , și calculatoarele sunt create pentru a lua decizii și sunt lipsite de o componentă
cognitivă. În acest caz apare întrebarea: la ce ne folosește conștiința?

Deoarece nu a fost găsit un loc anume în creier și nici o explicație a modului în care
interacțiunea neuronilor dă naștere la ceva imaterial precum experiențele, a fost adoptată ideea
de epifenomenalism conform căreia conștiința ar fi un lucru inutil, fără nicio putere. Totuși
dacă aceasta nu ar avea nicio implicație asupra noastră, de ce s-a ajuns la studiul ei?

Conștiința și liberul arbitru sunt strâns legate. S-ar putea să ne simțim ca și cum noi am decide
în mod conștient. De exemplu atunci când prindem o minge ne gândim că am făcut-o în mod
conștient. Însă în realitate, nu conștiința este cea care le produce. Aceste tipuri de activități
sunt coordonate de zone ale creierului care nu au legătură cu experiența conștientă. De multe
ori facem un lucru înainte să ne gândim dacă e bun. Abia după ce am făcut lucrul respectiv ne
dăm seama că acesta s-a întâmplat. Și aici mă gândesc la un cutremur. De multe ori, când
simți că este un cutremur, imediat te ridici și începi să alergi către o ieșire, acesta fiind primul
instinct, care nu este făcut în mod conștient. Însă , după un timp de gândire, îți dai seama că
mai bine ar fi fost dacă te adăposteai sub un obiect sigur, urmând ca după terminarea
cutremurului să ieși afară. Deși toți am fi tentați să spunem că eram conștienți în momentul în
care am ales să fugim spre ieșire, de fapt nu am fost.

Din punctul meu de vedere, nu există un teatru al minții. Ideea precum că noi ne-am afla
undeva în interiorul minții noastre și văzând lumea ca și cum am fi într-o sală de cinema nu
mi se pare plauzibilă. Nu cred că există un centru al creierului în care noi ne aflăm și de
asemenea nici studiile nu au arătat că ar exista un centru al creierului din care să plece toate
comenzile.
Deși conștiința a reprezentat de mii de ani și încă mai reprezintă un mister pentru oamenii de
știință, știm cu siguranță că conștiința este cea care face diferența între un om și o piatră, între
un om și un zombi, evident dacă acesta ar exista. Misterul conștiinței este tocmai acestă
neștiință. Nu știm unde anume în creierul nostru se produce experiența subiectivă și nici cum
activitatea neuronilor o determină.

După parcurgerea acestui text, cred că conștiința se referă la modul cum reacționăm la tot
ceea ce se petrece în mediul înconjurător dar și ce facem, ca răspuns la toate acestea. De
asemenea, consider că toți oamenii dispun de conștiință, că este un lucru cu care ne naștem și
pe care îl dezvoltăm pe măsură ce înfruntăm viața. Nu mă gândesc la conștiință cu sensul de
cât de corect a luat cineva o decizie sau cât de conștient este cineva aflat în stare de ebrietate.
Mă gândesc la conștiință ca la o parte inseparabilă de ființa umană.

Orice dezbatere legată de noi, de corpul și mintea noastră este importantă pentru că ne ajută
pe noi să ne descoperim mai mult și mai mult.

Consider că textul porpus “Conștiința” este relevant pentru a fi studiat la o disciplină precum
filosofia, deoarece propune subiecte complexe de discuție care vor avea o influență asupra
modului în care vom înțelege aspectele grele dar și pentru că ni se prezintă implicații și opinii
ale diferiților filosofi care au încercat să dezbată asemenea mistere. Este de observat modul
diferit de gândire și tratare a problemelor.

Bibliografie

“Conștiința-foarte scurtă introducere”, Susan Blackmore 2005

https://www.youtube.com/watch?v=rUVRXRF1NJc&t=593s

https://www.youtube.com/watch?v=JSNg6dNw_7U