UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE DREPT
CLUJ - NAPOCA

Programul de studii DREPT

LUCRARE DE LICENŢĂ

ȊNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC:
Conf. univ. dr. SORINA SISERMAN

ABSOLVENT:
MOROŞAN ALINA

Cluj-Napoca
- 2013-

1
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR” BUCUREŞTI
FACULTATEA DE DREPT CLUJ-NAPOCA
PROGRAMUL DE STUDIU :DREPT

LUCRARE DE DIPLOMĂ
CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC

Îndrumător ştiinţific,
Conf. univ. dr. SORINA SISERMAN

Absolvent,
MOROŞAN ALINA

Cluj Napoca
2013

2
 ABREVIERI

alin. = alineat (ul)

art. = articol (ul)
C.A = Curtea de Apel
C. civ = Codul civil
C.proc.pen = Codul de procedură penală
C.S.J = Curtea Supremă de Justitie
Ed. = editura
I.C.C.J = Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
lit. = litera
M.Of = Monitorul Oficial
NCC = Noul Cod Civil
nr. = numarul
O.U.G = Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
pct. = punctul
R.D.P = Revista de drept penal
R.R.D = Revista română de drept
ş.a = şi altele/ alţii
Trib. = Tribunal (ul)
urm. = următoarele
Vol. = volumul

3
CUPRINS:

Capitolul 6: NOUL COD DE PROCEDURA PENALĂ ŞI IMPACTUL ACESTUI……...70

TITULUL II. PARTEA PRACTICĂ .......................................................................................77

Concluzii........................................................................................................................................81

TITLUL 1. PARTE TEORETICĂ

Capitolul 1. INTRODUCERE

Noţiune: Căile extraordinare de atac sunt remedii procesuale, mijloace legale prin
intermediu cărora se procedează, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, la repararea
erorilor pe care le conţin hotărârile judecătoreşti penale definitive.1

Activitatea desfăşurată în ciclul ordinar al procesului penal se finalizează printr-o

hotărâre, care, dacă rămâne definitivă, dobandeşte autoritate de lucru judecat, fiind considerată
ca o expresie a adevărului.
Autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale definitive are drept efect interdicţia
pentru urmărirea şi judecarea aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă şi obligarea organelor
competente să aducă la îndeplinire toate dispoziţiile acesteia, considerându-se că astfel
s-a rezolvat conflictul de drept penal iar ordinea de drept încălcată a fost restabilită.2
Activitatea desfăşurată în ciclul ordinar al procesului penal, dacă a fost legală şi
temeinică, trebuie să se finalizeze cu pronunţarea unei hotărâri penale definitive în care faptele
reţinute exprimă adevărul, iar legea penală şi legea civilă au fost aplicate corect. Practica
învederează însă şi cazuri de hotărâri definitive, având autoritatea de lucru judecat, care au
soluţionat cauza penală cu grave erori de fapt şi de drept. Aceleaşi cauze care determină lipsurile

1
Micu Bogdan „Drept procesual penal-parte specială”, ed.Universul Juridic, Bucureşti 2006, pag.158
2
Mihai Apetrei „Drept procesual penal”, Ed. Victor, Buc 2001, pag. 322

4
în activitatea primei instanţe şi a celei de apel pot exista şi în activitatea instanţei de recurs, ceea
ce împiedică înlăturarea de către această instanţă a erorilor de drept dacă nu au fost folosite căile
de atac ordinare.1
Legiuitorul a avut în vedere o asemenea ipoteză, raţiune pentru care a instituit căile de
atac extraordinare, ca mijloace procesuale penale de desfiinţare a hotărârilor cu autoritate de
lucru judecat, care nu corespund legii şi adevărului.
Instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduce atingere autorităţii de lucru judecat,
aşadar stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, menită a da încredere în activitatea justiţiei,
de a asigura executarea pedepselor de către cei condamnaţi, prevenind astfel săvârşirea de noi
infracţiuni. De aceea, legiuitorul a intervenit cu grijă în reglementarea căilor de atac
extraordinare, care aduc atingere autoritaţii de lucru judecat.
Înfăptuirea justitiei a demonstrat că, în marea majoritate a cazurilor rezolvate, hotărârile
penale rămase definitive reflectă adevarul. Totodată, s-a observat că, în anumite situaţii,
hotărârile rămase definitive sunt nelegale şi netemeinice.2
S-a avut în vedere, iniţial, situaţia unui condamnat, considerat vinovat în temeiul
probelor administrative până în momentul condamnării, dar a cărui nevinovăţie este relevată de
faptele şi împrejurările descoperite ulterior; ar fi fost inuman menţinerea unei astfel de
condamnări, numai pentru a respecta autoritatea de lucru judecat. De aceea, prima cale de atac
extraordinară a fost revizuirea, instituită numai în favoarea celui condamnat. O astfel de
reglementare introdusă şi în Codul de procedură penală român din 1864, este prevăzută şi astăzi
în legislaţia franceză.3
Spre deosebire de căile de atac ordinare, care se exercită numai împotriva hotărârilor
penale nedefinitive, pronunţate de prima instanţă sau de instaţa de apel, căile de atac
extraordinare se exercită numai impotriva hotărârilor care au rămas definitive.
Ca regulă, cât timp o hotărâre nu este definitivă şi poate fi atacată cu o cale de atac
ordinară, nu se poate inerveni nici cu o cale de atac extraordinară. Aşadar, aptitudinea de a folosi
o cale de atac ordinară exclude aptitudinea de a se recurge la o cale de atac extraordinară.

1
Nicolae Volonciu „Tratat de procedură penală.Parte specială”, vol. II, Ed. Paiedia, Buc.1994, pag 322
2
Neagu Ion,” Tratat de drept procesual penal-Parte Specială ”,ed. Global Lex, Bucureşti, pag. 410
3
Theodoru Grigore „Tratat de drept procesual penal”, Ed. Hamangiu 2007, pag 839

5
 Având aptitudinea de o provoca un control judecătoresc cu privire la hotărârile
penale, atât căile de atac ordinare cât şi cele extraordinare au acelaşi scop de a înlătura
erorile grave de fapt şi de drept pe care le cuprind.1
În lumina contestaţiilor de mai sus, căile extraordinare de atac se înfăţişează ca remedii
procesuale menite a repara erorile pe care le conţin hotărârile judecătoreşti penale rămase
definitive.2

Capitolul 2. NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA CĂILOR DE ATAC

2.1Delimitări intre căile de atac ordinare şi extraordinare

Autonomia căilor extraordinare de atac, poate fi conturată în urma comparării lor cu căile
ordinare de atac, prin sublinierea aspectelor diferenţiale între cele două categorii ale căilor de
atac.
Constituind însă o derogare de la autoritatea hotărârilor penale definitive, căile de atac
extraordinare au unele caracteristici care le deosebesc atât faţă de apel, cât şi faţă de recurs.
a) Dacă apelul promovează verificarea hotărârii atacate sub toate aspectele de fapt şi
de drept, iar recursul o verificare, de regulă, cu privire la erorile de drept şi, în anumite limite, cu
privire la erorile de fapt, căile de atac extraordinare nu se pot introduce decât în anumite cazuri,
strict prevăzute de lege.3
b) Căile de atac extraordinare au un regim deosebit în ce priveşte titularii exerciţiului
lor şi termenele în care pot fi exercitate. Astfel, recursul în interesul legii are ca titular pe
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acţionând din
oficiu sau la cererea ministrului justiţiei: revizuirea şi contestaţia în anulare sunt încredinţate
părţilor din proces şi procurorului competent. Dacă apelul şi recursul trebuie exercitate în
termene scurte -10 zile-, căile de atac extraordinare în favoarea inculpatului pot fi exercitate
oricând, în timp ce reviziuirea în defavoarea inculpatului poate fi exercitată în termene mai

1
Idem 2
2
Nistoreanu Gheorghe „Drept procesual penal”, Ed. Europa Nova, Buc. 1996, pag270
3
G. Theodoru „Tratat de drept procesual penal”, pag. 839

6
lungi- un an de la descoperirea împrejurărilor noi ce stau la baza revizuirii. Contestaţia în anulare
are termene mai scurte, determinate şi de cazurile în care poate acţiona.1
c) Exercitarea unei căi de atac ordinare învesteşte instanţa de apel sau de recurs cu
judecarea imediată a acestor căi de atac; în cazul revizuirii şi contestaţiei în anulare, a căror
exercitare revine părţilor din proces, reexaminarea cauzei se face numai după ce s-a desfăşurat o
procedură de admitere în principiu, prin care se cenzurează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de
lege pentru luare în consideraţie a căii de atac extraordinare. Recursul în interesul legii nu
prevede o astfel de procedură prealabilă datorită încredinţării lui unei autorităţi publice la nivel
superior – procurorul general al ParchetulUI de pe lângă Inalta Carte de Casaţie şi Justiţie,- după
o prealabilă constatare a existenţei unui caz de admisibilitate.2
d) Introducerea apelului şi a recursului atrage suspendarea de drept a executării
hotărârii atacate, deoarece aceasta nu este încă definitivă. Căile de atac extraordinare, fiind
îndreptate împotriva unei hotarâri penale definitive, nu suspendă, prin exercitarea lor, executarea
dispoziţiilor cuprinse în hotărârea atacată, mai ales atunci când se are în vedere agravarea
situaţiei celui condamnat; instanţa sesizată cu judecarea căii de atac extraordinare poate, insă,
suspenda executarea până la soluţionarea căii de atac exercitate; dacă se are in vedere o rezolvare
favorabilă parţii care suportă executarea, continuarea acesteia apare ca dăunătoare3.
e) Judecarea apelului şi recursului cade în competenţa instanţei ierarhic superioare
celei care a pronunţat hotărârea atacată (reformare). Căiile de atac extraordinare au un regim
special în ce priveşte instanţa competentă să le judece.4

2.2 Sistemul de căi de atac extraordinare prevăzut în codurile de procedură penală române
din 1936 şi 1968.

Sub Codul de procedură penală din 1936 în redactarea iniţială ca şi în Codul din 1864,
erau reglementate drept căi de atac extraordinare doar recursul extraordinar şi reviziuirea; în
literatura de specialitate mai era considerată ca o cale de atac extraordinară şi o formă a
contestaţiei la executare, aşa numita contestaţie contra hotărârii, prin care se obţinea desfiinţarea
unei hotărâri definitive în anumite cazuri de încălcare a legii de procedură penală; ulterior, prin
1
Idem 1
2
G. Theodoru „Tratat de drept procesual penal”,pag. 839
3
Idem 1, pag. 840
4
Idem1, pag. 840

7
modificarea codului, s-a despărţit contestaţia contra hotărârii de contestaţia la executare,
devenind a treia cale de atac extraordinară. Recursul extraordinar era reglementat sub două
forme: recursul în înteresul legii şi recursul ministrului justiţiei. Restructurat după 1949, recursul
extraordinar s-a transformat într-o cale de atac eficientă, mai întâi sub denumirea de „cerere de
îndreptare”, apoi sub cea de „recurs în supraveghere”. Codul de procedură penală din 1968 a
menţinut cele trei căi de atac extraordinare, într-o altă reglementare şi cu denumirile de
contestaţie în anulare, revizuire şi recurs extraordinar.
Prin Legea nr. 145/1993 de modificare şi completare a Codului de procedură penală s-
au adus schimbări şi în reglementarea căilor de atac extraordinare, mai ales în ce priveşte
recursul extraordinar, care sub denumirea de recurs în anulare a prevăzut în interesul legii în
vederea interpretării şi aplicării unitare a legilor penale şi de procedură penală.
Pe linia apropierii legislaţiei noastre procesual penale de legislaţiile europene şi a
criticilor aduse modului în care fusese promovat recursul în anulare, prin Legea nr. 576/2004
pentru modificarea şi completarea Codului procedură penală a fost desfiinţată calea de atac
extraordinară a recursului în anulare prin abrogarea dispoziţiilor art. 409-414. Au rămas să fie
judecate în continuare doar recursurile în anulare declarate până la intrarea în vigoare a acestei
legi.
Între anii 1992-1997, în baza art. 26 alin. (2) al Legii nr. 47/1992 pentru organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, se putea ataca o hotărare penală definitvă în baza constatării,
prin decizia Curţii Constituţionale, a neconstituţionalităţii unor prevederi legale care au constituit
temeiul juridic al unei condamnări. Acest mijloc procesual de rejudecare a unei cauze penale în
care există o hotărâre definitivă de condamnare avea caracteristicile unei căi de atac
extraordinare; prin Legea nr. 138/1997 a fost abrogat textul care reglementa acestă cale de atac
extraordinară.1

2.3. Atacarea hotărârilor pronunţate în căile de atac extraordinare

Hotărârile pronunţate în căile de atac extraordinare înlătură, de regulă, erorile de fapt şi

de drept care au făcut obiectul atacării lor pe cale extraordinară. Dar şi hotărârile pronunţate intr-
o cale de atac extraordinară pot cuprinde, erori judiciare, de aceea şi ele pot fi supuse unei căi de
1
Theodoru Grigore „Tratat de drept procesual penal” , ed. Hamangiu 2007,pag.838

8
atac ordinare, dacă nu sunt definitive, sau unei căi de atac extraordinare în cazul producerii
definitive. Astfel, decizia dată intr-un recurs declarat în cadrul producerii de revizuire, ca urmare
a lipsei unei părţi nelegal citate, poate fi atacată cu contestaţie în anulare, în vederea rejudecării
recursului.1
Sunt însă şi cazuri în care hotărârea dată într-o cale de atac extraordinară este supusă
apelului şi recursului, deci unei căi de atac ordinare. Astfel, revizuirea fiind de competenţa
instanţei care a judecat cauza în primă instanţă, senţinţa dată de acesta în revizuire este supusă
apelului, afară de cazurile în care legea prevede că este supusă recursului, decizia dată în apel
poate fi atacată cu recurs. În aceeaşi situaţie se află şi contestaţia în anulare întemeiată pe cazul
prevăzut în art. 386 lit. d), cand este de competenţa primei instanţe de judecată. Se poate
formula deci regula potrivit căreia ori de câte ori o cale de atac extraordinară este de competenţa
primei instanţe de judecată, hotărârea pronunţată de aceasta este supusă apelului şi recursului,
deci controlată prin căile de atac ordinare.2
Căile de atac extraordinare reglementate în legea de procedură penală sunt: contestaţia
în anulare, revizuirea şi recursul în înteresul legii.
Sistemul actual al căilor de atac extraordinare. În Codul de procedură penală din 1968
erau reglementate într-un singur capitol intitulat „Căile de atac ”, toate căile de atac ordinare şi
extraordinare. Prin Legea nr. 45/1993 s-a înfiinţat un nou capitol, respectiv „Căile extraordinare
de atac”, şi prin secţiuni diferite, sunt reglementate contestaţia în anulare, revizuirea şi recursul
în interesul legii.
Contestaţia în anulare a luat locul contestaţiei contra hotărârii, îndeplinind pentru
primele două cazuri, rolul opoziţiei, de a asigura judecata în recurs în prezenţa părţilor. În
celelealte cazuri contestaţia în anulare corectează o eroare de judecată a instanţei de recurs, care
a omis să ia în considerare o cauză de încetare a procesului penal, precum şi neaplicarea regulii
„non bis in idem”3, prin existenţa a două hotărâri definitive cu privire la aceeaşi faptă şi persoană.
Revizuirea este instituită, ca regulă, pentru înlăturarea erorilor de fapt săvârşite de
instanţele de judecată ca urmare a necunoaşterii, în momentul soluţionării cauzei, a unor
împrejurări esenţiale, în raport de care hotărârea definitivă nu mai corespundea adevărului 4 şi
atunci când se descoperă că s-au săvârşit infracţiuni care au influenţat soluţionarea cauzei.
1
Idem 1, pag. 839
2
G. Theodoru „Tratat de drept procesual penal”, pag.840
3
Idem 1, pag. 841
4
Idem 1, pag. 841

9
 Recursul în interesul legii înlocuieşte, într-o anumită măsură, deciziile de îndrumare
ale fostului Tribunal Suprem, revenindu-se la reglementarea căii de atac cu aceeaşi denumire
prevăzută în Codul de procedură penală din 1936.5
Căile de atac extraordinare au domenii diferite de aplicare, astfel încât, în raport de
eroarea de fapt sau de drept produsă, se poate folosi, ca regulă, numai calea de atac
corespunzătoare. Nu se pot aplica mai multe căi extraordinare pentru aceaşi eroare de fapt sau de
drept, întrucât ele nu se suprapun şi nici nu se exclud, în aceeaşi cauză fiind posibilă folosirea
mai multor căi de atac extraordinare, în raport de erorile săvârşite.
După ce a fost exercitată, calea de atac extraordinară promovează o etapă procesuală
distinctă a judecăţii, care primeşte denumirea căii de atac exercitate: judecată în revizuirea şi
judecată în recurs în interesul legii. Aceste etape de judecată sunt în afara ciclului procesual
ordinar al procesului penal, însă işi produc efectul în cazul admiterii lor.

5
Idem 1, pag. 841

10
Capitolul 3: CONTESTAŢIA ÎN ANULARE

3.1.1 Scurt istoric

Reglementarea minuţioasă a contestaţiei în anulare în actualul Cod de procedură este

rezultatul evoluţiei istorice ce s-a făcut în domeniul dreptului procesual penal.
În Codul de procedură penală de la 1864, contestaţia în anulare nu era prevăzută în mod
expres, aspectele privind executarea hotărârii însăşi putând fi atacată potrivit regulilor ce
reglementează contestaţia în materie civilă.
În Codul de procedură penală din 1936 contestaţia în anulare a fost reglementată, fiind
considerată o cale extraordinară de atac, dar a fost inserată în cuprinsul contestaţiei la executarea
hotărârii, acestă cale de atac vizând atât executarea, cât şi hotărârea însăşi.1
Prin Legea 397 din 1943 s-a dat acestei căi de atac denumirea de contestaţie, ea putând
fi folosită atât împotriva executării, cât şi împotriva hotărârii însăşi. Nici în regimul Codului de
procedură penală, modificat şi republicat în 1948, nu găsim o reglementare a contestaţiei în
anulare, reglementarea sa reprezentând, aşa cum am arătat, o inovaţie a leguitorului de la 1968.
Contestaţia la execuare este o cale de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi
sau prerogative din cauza unui act procedural nul, sunt repuşi în aceste drepturi.2

3.1.2.Noţiunea şi trăsăturile caracteristice contestaţiei în anulare

Deşi sistemul nostru pocesual penal reglementează trei grade de jurisdicţie (judecata în
primă instanţă, apelul şi recursul) este posibil, uneori, ca şi după parcurgerea acestora scopul
1
Siserman Sorina „Drept procesual penal-Parte Specială”, ed. Albastra, Cluj-Napoca 2008, pag 195
2
G. Theodoru „Tratat de drept procesual penal ”, pag. 839

11
procesului penal să nu se realizeze, deci să nu se ajungă la aflarea adevărului. Astfel, chiar şi în
activitatea instanţelor de recurs pot să apară erori, fie prin nerespectarea unor dispoziţii legale
conform cărora trebuie să se desfaşoare procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în
concordanţă cu materialul probator aflat la dosar. În asemenea situaţii, în care instanţele de
recurs pronunţă hotărâri nelegale şi netemeinice, care conţin vicii sau nulităţi de procedură,
singura posibilitate de înlăturare a efectelor acestor hotărâri este contestaţia în anulare.1
Aşadar, contestaţia în anulare este o cale de atac de drept deoarece priveşte doar
examinarea chestiunilor de drept, fară a repune în discuţie aspectele de fapt şi o cale de atac de
retractare, intrucât urmăreşte anularea hotărârii atacate iar verificarea şi respectiv, anularea
hotărârii revine instanţei care a pronunţat-o.2

3.1.3.Natura juridică a contestaţiei în anulare

Contestaţia în anulare are o natură mixtă, fiind atât o cale de anulare, cât şi de retractare.3
Caracterul de anulare rezultă din împrejurarea că prin exercitarea acestor căi extraordinare de
atac se urmăreşte desfiinţarea hotărârii definitive constatate, ca o consecinţă a îndeplinirii unor
acte procedurale cu încălcarea legii. Contestaţia în anulare avea drept temei (în codul din 1936)
nulitatea actelor de procedură efectuate – error in procendo – nu şi greşita soluţionare a fondului
cauzei – error in judicato - . Dacă se constată nulitatea actului procesual, hotărârea atacată nu
mai este verificată cu privire la alte aspecte de legalitate sau temeinice, neputându-se ajunge pe
acestă cale procesuală la reformarea hotărârii.4
Caracterul de cale de atac de retractare rezultă din faptul că aceasta se adresează
întotdeauna instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, fiind vorba de un autocontrol
judecătoresc.
Această cale extrordinară de atac este reglementată în Codul de procedură penală în art. 386-392

1
Lorincz Anca Lelia „Drept pocesual penal. Curs Universitar ” Ed.Universul Juridic, Bucureşti 2009, pag.433
2
I. Neagu „Tratat de drept procesual penal-Parte specială”, pag. 413
3
Tanoviceanu Ioan „ Tarat de drept şi procedură penală ”, vol. V, Buc. 1927, pag. 617-633
4
Păvăleanu Vasile „Drept procesual penal. Parte Specială”, vol. II, Ed. Lumina Lex, Buc. 2007, pag.335

12
 Contestaţia în anulare este calea de atac extraordinară prin intermediul căreia se pot
repara erori de neînlăturat pe alte căi, survenite, în principal, în cadrul judecării cauzei în
recurs.
Contestaţia în anulare se face împotriva hotărârilor judecătoreşti conform art. 386 C. pr.
pen. în următoarele cazuri:

 când procedura ce citare a părţii, pentru termenul la care s-a judecat cauza de către
instanta de recurs, nu a fost îndeplinită conform legii;

 când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de
recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa despre această împiedicare;

 când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze şi de încetare a procesului
penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i1), cu privire la care existau probe la dosar;

 când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri penale definitive pentru
aceaşi faptă;

 când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs,

inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 16 alin
(11) ori art. 38518 alin. (1).1

Primele doua cazuri prevazute în art. 386 lit. a) şi b) suplinesc lipsa opoziţiei împotriva
deciziei instanţei de recurs cu încălcarea principiului contradictorialiţatii şi al dreptului la
apărare, în care o parte din proces a fost judecată în recurs fară ca procedura de citare să fi fost
îndeplinită conform legii sau în situaţia în care partea s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta
la şedintă de judecată în recurs şi de a încunoştiinţa instanţa despre aceasta imposibilitate.
Înscrierea acestor cazuri se explică prin modul în care este reglementată judecata în
recurs, cu citarea părţilor şi cu dreptul acestora de a participa la şedinţa de judecată în recurs,

1
Micu Bogdan „Drept procesual penal-parte specială”, pag.160

13
contradictorialitatea şi dreptul la apărare nefiind realizate din împrejurări independente de voinţa
părţii absente.
În unele legislaţii, potrivit cărora judecata în recurs se face fără citarea parţilor, data
judecăţii fiind afişată la afişierul instanţei, nu există nici opoziţie la decizia dată de instanţa de
recurs şi nici contestaţie în anulare. Aceste doua cazuri ale contestaţiei în anulare, ca şi în materie
de opoziţie, provoacă anularea deciziei instanţei de recurs date in lipsa părţii necitate sau în
imposibilitatea de a se prezenta, pentru a se relua judecata în recurs în contradictoriu cu această
parte. În aceste două cazuri, contestaţia este o cale atac de anulare 1, care se îndreaptă la aceeaşi
instanţă care a pronunţat hotarârea atacată.
Cel de al patrulea caz de contestaţie se referă la existenţa a două hotărâri definitive cu
privire la aceeaşi faptă şi persoană, acesta având caracter de anulare, deoarece urmăreşte
anularea ultimei hotărâri care a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
În ceea ce priveşte art. 386 lit c), a fost introdus prin codul de procedură penală din
1968 şi prevede situaţia în care instanţa de recurs nu a reţinut existenţa unei cauze de înlăturare a
răspunderii penale, deşi erau probe la dosar, acest caz nefiind de natura unei contestaţii în
anulare întemeiată pe încălcarea unei reguli de procedură, deoarece are în vedere o eroare de
judecată prin care se urmăreşte schimbarea soluţiei date în acţiunea penală.
Explicaţia adoptării acestui caz de contestaţie în anulare constă în dorinţa legiuitorului
de a da posibilitatea celui condamnat să atace direct o decizie evident nelegală şi să obţină
aplicarea corectă a legii penale care, în acest caz, consideră înlăturată răspunderea penală.2
Cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de legiuitor sunt limitative, în sensul că nu
se poate introduce acestă cale de atac şi pentru alte situaţii de încălcare a legii de procedură
penală, iar cele admise operează doar în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiţii.

! OBSERVAŢII:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de anulare, în sensul că exercitarea
acesteia are ca scop desfiinţarea hotărârii definitive pronunţate cu încălcarea legii în cazurile
prevăzute în art. 386 lit. a)-e), ce conduc la nulitatea acesteia – şi de retractare, întrucât

1
Theodoru Grigore „Tratat de drept procesual penal”, Ed.Hamangiu 2007,pag.845
2
Idem 1,pag.846

14
constatarea incidenţei unui caz dintre cele enumerate în art. 386, conduce la desfiinţarea hotărârii
de către instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă.1

3.2. Cazurile de contestaţie în anulare

a) Când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către
instanţa de recurs nu a fost îndeplinită potrivit legii [386 lit.a].

Prin publicitate, oralitate, contradictorialitate şi prin nemijlocirea şedinţei de

judecată, partea prezentă ia la cunoştiinţă de poziţia pe care cealaltă parte o are cu privire la
recursul promovat, având totodată şi posibilitatea de a combate direct susţinerile celorlalţi când
apreciază că acestea sunt nefondate, rezultând astfel că prezenţa părţilor la soluţionarea cauzei
reprezintă un aspect ce vizează apărarea intereselor procesuale în mod real şi cât mai eficace.
În art. 175-181 din codul de procedura penală este reglementată citaţia care trebuie
efectuată conform procedurelor de citare şi care reprezintă mijlocul juridic prevăzut de lege.
Omisiunea citării sau emiterea citaţiei fără menţiunile esenţiale pe care trebuie să le cuprindă
reprezintă o încalcare a procedurii, iar acest caz de contestaţie în anulare poate fi invocat de
fiecare parte în legătură cu nelegalitatea citării sale, nu şi altei părţi din proces. De asemenea prin
această cale pot fi invocate şi toate viciile procedurii de citare, insă numai în cazul în care au
existat cu ocazia judecarii cauzei în recurs.
Pentru ca o parte din proces să beneficieze de contestaţia în anulare trebuie
îndeplinite urmatoarele condiţii:
 Pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, procedura de
citare faţă de această parte nu a fost îndeplinita potrivit legii, în sensul că operaţiile de emitere a
citaţiei, de îmânare a acesteia cât şi dovada modului de îndeplinire a procedurii de citare nu au

1
Mihail Urdoiu „Fişe de drept procesual penal”,Ed. Hamanagiu 2012, pag.432

15
fost efectuate deloc sau au fost efectuate în condiţii ce nu asigură cunoaşterea de către parte a
datei de desfăşurare a şedinţei de judecată la instanţa de recurs.1
 Partea nu a fost prezentă la judecarea cauzei, aducându-se astfel atingere
dreptulului său de a participa la judecată şi de a pune concluzii. Dacă partea a fost prezentă la
judecarea în recurs, deşi procedura de citare nu fusese îndeplinită potrivit legii, nulitatea a fost
acoperită prin prezenţa părţii şi acesta nu mai poate invoca acest caz de contestaţie în anulare,
chiar dacă a cerut amânarea în vederea pregătirii apărării. Nu poate invoca acest caz nici partea
care a fost reprezentată la judecarea în recurs printr-un avocat, care a pus concluzii în numele
său, deoarece este considerată prezentă prin reprezentare.2
 Lipsa părţii să se fi produs în faţa instanţei de recurs, când au avut loc dezbaterile
judiciare, în stadiul judecării recursului fie la rejudecarea cauzei, după casare. Lipsa părţii
nelegal citate la prima instanţă se poate invoca doar în apel, iar lipsa părţii nelegal citate la
judecata în apel se invocă prin recurs.3

Cazul de contestaţie în anulare prevăzut în dispoziţiile art. 386 lit. a) C.proc.pen. poate fi
invocat numai de către partea cu privire la care procedura de citare nu a fost îndeplinită
conform legii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs. În
consecinţă, în cazul infracţiunii de luare de mită, invocarea de catre condamnaţi a
neîndeplinirii procedurii de citare, conform legii, cu privire la denunţător nu atrage
incidenţa dispoziţiilor art. 386 lit. a) C.proc.pen., întrucât pe de o parte, condamnaţii pot
invoca numai neîndeplinirea procedurii de citare, conform legii, cu privire la aceştia, iar
pe de altă parte, denunţătorul care beneficiază de o cauză de nepedepsire nu are calitatea
de parte în procesul penal.4

Potrivit dispoziţiilor art. 386 lit a) C.proc.pen., împotriva hotărârilor penale definitive se
poate face contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care
s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndelinită conform legii.

1
Mihaiescu Dumitri Valeri, Rămureanu Virgil „Căile de atac extraordinare în procesul penal ”, Ed. Stiinţifică, Buc.
1970, pag. 34-40
2
G. Theodoru „Tratat de drept procesual penal”, 846
3
Idem 1, pag. 846
4
I.C.C.J., secţia penală., dec. 1425/2010

16
 În cazul în care contestatorul, deşi a introdus contestaţie în anulare împotriva unei
hotărâri penale definitive – decizia pronunţată de instanţa de recurs, a formulat critici
referitare la o încheiere de amânare a pronunţării, act procedural ce nu este supus
examinării pe calea contestaţiei în anulare, al cărei obiect îl constituie numai hotărâri
penale definitive, potrivit art. 386 C.proc.pen.coroborat cu art. 311 alin (2) din acelaşi
cod, contestaţia în anulare este inadmisibilă. Pronunţarea hotărării în condiţiile art. 306 şi
art. 310 C.proc.pen – etapă ulterioară desfăşurării judecării cauzei, la care părtile nu se
citează – nu se face obiectul examinării prin prisma cazului de contestaţiei în anulare
prevăzut în art. 386 lit. a) C.proc.pen., care se referă în mod explicit numai la
neîndeplinirea procedurii de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de
către instanţa de recurs şi, prin urmare, priveşte numai faza în care au fost formulate
cereri, au fost administrate probe în limitele prevăzute de lege şi au fost susţinute
concluzii asupra recursului.1

Mama minorului, care are calitatea de parte vătămată şi care a împlinit vârsta de 14 ani,
dobândind capacitatea de exerciţiu restrânsă, nu îl reprezintă pe minor, ci îl asistă în
procesul penal şi, prin urmare, neîndeplinirea de către instanţa de recurs a procedurii de
citare a acestui părinte, care nu este reprezentatul legal al unei parti de capacitate de
exerciţiu, nu constituie cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art.386 lit.a)
C.proc.pen2

De exemplu:
Prin decizia nr. 1001/2009 ICCJ admite contestaţia în anulare formulată de
contestatorul G.C, desfiinţează decizia nr. 6109 din 18 noiembrie 2004 prin care inculpatul a
fost condamnat la executarea unei pedepse de 5 ani inchisoare , anulează mandatul de executare
a pedepesei inchisorii emis de Tribunalul Mureş, dispune punerea în libertate a contestatorului
şi stabileste termen pentru rejudecarea recursului împotriva deciziei Curţii de Apel Tg. Mureş,
întrucat la data soluţionării recursului procedura de citare a fost viciată, acesta nefiind legal
citat la adresa domiciliului său din Ungaria.3

1
I.C.C.J , secţia penală, decizia nr. 1331 din 9 aprilie 2009
2
I.C.C.J ,secţia penală, decizia nr. 1045 din 21 martie 2008
3
i.C.C.J, secţia penală, decizia nr. 1001/2009

17
 b) Când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către
instanţa de recurs a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa
despre această împiedicare [art. 386 lit.b]

Cerinţele prevăzute de lege pentru acest caz sunt cumulative, fiind necesară dovada
lipsei la soluţionarea recursului dar şi dovedirea imposibilitaţii încunoştiinţării instanţei despre
această împiedicare.
Spre deosebire de cazul prevăzut in art. 386 lit.a, partea a fost legal citată dar nu a fost
prezentă la judecarea în recurs datorită unor împrejurări care au făcut imposibilă prezentarea sa.
Imposibilitatea prezentării şi încunoştiinţării la care legea face referire acoperă o gamă
variată de împrejurări, de natură diferită (boală, calamitate naturală, razboi etc.), singurul aspect
care interesează fiind acela ca situaţia creată să determine direct acestă împrejurare reală.
Pentru a ne afla în prezenţa acestui caz de contestaţie în anulare se cer a fi îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii.
 Partea să nu fi fost prezentă la termenul când a avut loc şedinţa de judecată de
dezbateri asupra recursului sau la rejudecarea cauzei dupa casare, de către instanţa de recurs.
Procedura de citare a părţii la judecata în recurs să fi fost îndeplinită potrivit legii, căci altfel se
foloseşte primul caz de contestaţie în anulare.1
 Partea să fi fost în imposibilitatea de a se prezenta la termenul de judecată a
recursului sau la rejudecarea cauzei după casare. Imposibilitatea de prezentare a părţii să fie
datorită unor împrejurări care, în funcţie de realitatea concretă raportată la fiecare caz în parte,
pot fi apreciate ca având un caracter exceptional, de neînvins, să nu fi fost prevăzute în mod
normal de parte, precum: aflarea în stare de deţinere, de internare într-un spital în stare gravă, o
epidemie ce a necesitat măsuri de carantină, întreruperea circulaţiei ca urmare a unei înzăpeziri,
inundaţii etc. Nu poate fi o cauză de imposibilitate de a se prezenta la judecată împrejurarea că
trenul a întârziat sau a fost prea aglomerat, că urmează un tratament medical ori că s-a deplasat în
interes de serviciu.2
 Partea a fost şi în imposibilitatea de înştiinţa instanţa de recurs despre
împiedicarea de a se prezenta la judecată. Acestă imposibilitate are în vedere o împrejurare care a

1
Trib. Mun. Buc., secţia penală, decizia nr. 682/1990
2
Theodoru Grigore „Tratat de drept procesual penal”, Ed.Hamangiu 2007, pag.847

18
împiedicat partea să comunice în scris, prin telegramă, prin comunicare telefonică adresată
instanţei despre imposibilitatea de a se prezenta la judecată, cum ar fi starea de inconştienţă în
care s-a aflat, întreruperea comunicaţiilor între localitatea în care se afla şi localitatea de
reşedinţă a instanţei de recurs etc.1 În cazul în care partea a înştiinţat instanţa de recurs, insă
aceasta nu a luat în considerare solicitarea de a amâna cauza, contestaţia în anulare este
admisibilă doar dacă partea dovedeşte că se afla în imposibilitatea de a se prezenta la judecată în
faţa instanţei de recurs.

Lipsa inculpatului, aflat în stare de arest în străinatate, la termenul la care au avut loc
dezabaterile şi pronunţarea hotarârii de către instanţa de recurs, poate fi invocată pe calea
contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. b) C.proc.pen., întrucât
inculpatul s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre
această împiedicare.2

Faţă de condiţiile impuse de legiuitor pentru incidenţa cazului de contestaţie în anulare

prevăzut în art. 386 lit.b) C.proc.pen., imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al
părţii ce avea calitatea de recurent inculpat, la termenul la care s-a judecat cauza de către
instanţa de recurs, nu îndeplineşte condiţiile legale ale cazului de contestaţie în anulare
menţionat, întrucât cerinţa dovezii imposibilităţii de prezentare şi de încunoştiinţare a
instanţei despre acestă împiedicare la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa
de recurs incumbă părţii, şi nu apărătorului acesteia.3

De exemplu:
Prin decizia nr. 1069/2010 ICCJ admite contestaţia în anulare formulată de
contestatorarea B.G, desfiinţează decizia penală nr. 653 din 22 februarie 2008 prin care
inculpata a fost condamnată la executarea unei pedepse de 12 ani inchisoare , anulează formele
de executare a pedepesei inchisorii emise de Curtea de Apel Bucureşti, dispune punerea în
libertate a contestatoarei şi stabileşte termen pentru rejudecarea recursului întrucât conform

1
Idem 2, pag. 846
2
I.C.C.J , secţia penală, decizia penală nr. 7086/200
3
I.C.C.J , secţia penală, decizia nr. 2342 din 26 iunie 2008

19
raportului medical depus la dosar, acesta era internată în spital, cu diagnosticul de tulburare
depresivă, episod depresiv major cu elemente psihotice, afectare cognitivă uşoară, în perioada
în care a avut loc procesul. Rezultând astfel că, contestaţia în anulare priveşte două aspecte şi
anume unul care se referă la imposibilitatea de a se prezenta în faţa instanţei, imposibilitate
determinată de un caz de forţă majoră sau caz fortuit, iar celălalt se referă la imposibilitatea de
a încunoştiinţa instanţa1.

c) Când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a

procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i 1) cu privire la care existau probe în
dosar [art.386 lit.c]

Acest caz de contestaţie se întemeiază pe obligaţia pe care o are instanţa de recurs de a

analiza toate aspectele care privesc buna soluţionare a cauzei şi de a se pronunţa asupra tuturor
motivelor de casare invocate de părţi sau din oficiu, ceea ce reprezintă obligaţia de a verifica
legalitatea hotărârii atacate.
Este necesar ca instanţa de recurs să fi omis să se pronunţe asupra unui motiv de
încetare a procesului penal, cu indeplinirea condiţiei ca la data judecării recursului să fi existat
probe la dosar cu privire la motivul respectiv. Există situaţii în care se poate dispune încetarea
procesului penal chiar dacă în dosar nu exista probe, de exemplu situaţia prevăzuta în art. 10
lit.g) C.pr.pen. (amnistia) în care instanţa are obligaţia să se pronunţe din oficiu asupra încetării
procesului penal, fară a fi necesară intervenţia părţii interesate.2
Pentru a ne afla în prezenţa acestui caz de contestaţie în anulare se cer a fi îndeplinite
următoarele condiţii:
 Instanţa să nu se fi pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal
prevazute de art. 10 lit. f)-i)1, indifereant dacă a fost invocată de parte sau putea fi luată în
considerare din oficiu. În cazul în care instanţa de recurs s-a pronunţat asupra motivului de recurs
sau asupra cererii respective, în sensul că acestea nu sunt întemeiate, chiar dacă la dosar existau
acte în susţinerea lor, contestaţia în anulare nu putea fi admisă. Deşi legea nu prevedea, practica
judiciară a statuat că trebuie incluse şi cauzele de nepedepsire, înscrise în partea generală şi
specială a Codului Penal, deoarece au acelaşi efect de înlăturare a răspunderii penale şi de
1
I.C.C.J, secţia penală, decizia nr. 1069/2010
2
Lorincz Anca Lelia „Drept pocesual penal-Curs universitar”,Ed. Universul Juridic, pag.435

20
încetare a procesului penal. Prin Legea nr.2841/2003, s-a introdus la art. 10 Cod de procedură
penală, litera i1 care prevede „există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege” şi s-a modificat
art. 386 lit.c din Codul de procedură penală, incluzându-se şi litera i1 din art. 10.1
 La dosar există probe din care rezultă existenţa unei cauze de încetare a
procesului penal, omise de instanţa de recurs în soluţionarea recursului. În legătură cu „existenţa
la dosar” a probelor necesare pronunţării încetării procesului, acesta depinde de motivul concret
de încetare. Astfel, se poate face contestaţie când instanţa de recurs nu a pronunţat încetarea
procesului penal deşi la dosar a existat actul de deces al inculpatului. În cazul amnistiei, instanţa
trebuie să se pronunţe asupra ei, din oficiu 2 . Până la momentul pronunţării instanţei de recurs,
trebuie depus la dosar dovada existenţei cauzei de încetare a procesului penal, în caz contrar,
depunerea după rămânerea definitivă a hotărârii este insuficentă.
Acest caz de contestaţie în anulare priveşte fondul procesual penal, aplicarea corectă a
legii penale, raţiune pentru care, după admiterea contestaţiei, instanţa, în soluţionarea recursului,
dispune încetarea procesului penal.3

d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru
aceeaşi faptă.

Pentru a se reţine acest caz de contestaţie este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii:
-Să existe o hotărâre penală definitivă
-Să existe o identitate de obiect şi persoană, adică în cadrul acelei de a doua judecăţi să fi
fost inculpată aceeaşi persoană care a mai fost judecată, iar obiectul cauzei să-l constituie
aceleaşi fapte pentru care inculpatul a fost judecat.
Trebuie să existe două sau mai multe hotărâri definitive în care aceeaşi persoană a fost judecată
pentru aceeaşi faptă materială (identitate de persoană şi de obiect).
Întrucât după pronunţarea unei hotărâri definitive, în procesul penal ulterior exista un
impediment la punerea în mişcare şi la exercitarea acţiunii penale, contestaţia în anulare

1
Păvăleanu Vasile „Drept procesual penal-Parte Specială”, ed. Lumina Lex, Bucureşti 2007, Vol. II, pag.334
2
Volonciu Nicolae,”Tratat procedură penală.Parte Specială ”,Ed.Paiedia Bucureşti 1994 vol. II, pag.327
3
Theodoru Grigore „Tratat de drept procesual penal”, Ed.Hamangiu 2007,pag.848

21
urmăreşte anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei
hotărâri definitive.1

Constatând că prin două sentinţe penale rămase definitive, a fost admisă aceeaşi cerere de
contopire, formulată de petentul condamnat W.J.J.,cu privire la aceleaşi pedepse,
tribunalul a apreciat că este incident cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C.proc.pen şi că este
competent să se pronunţe asupra contestaţiei în anulare, potrivit art. 389 alin (2)
C.proc.pen., având în vedere că este instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre de
contopire. Potrivit art. 392 alin. (3) hotărâre prin care s-a dispus contopirea pedepselor şi
a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei emis în baza acestei sentinţe
penale.2

Acest caz de contestaţie în anulare nu poate fi reţinut în ipoteza în care împotriva

contestatorului s-a pronunţat o hotărâre civilă prin care acesta a fost condamnat la închisoare
contravenţională, fiindcă cele două hotărâri nu sunt, ambele penale 3 şi, în consecinţă, nu se poate
discuta despre repetiţia acţiunii penale şi nu poate fi invocată existenţa a două hotărâri
judecătoreşti penale definitive.

e) Când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de

recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit
art. 38514 alin. (1) ori 38516 alin. (1).

Acest ultim caz de contestaţie în anulare, prevăzut în art. 386 lit. e) C. pr. pen, a fost
adăugat odată cu recentele modificări ale Codului de procedură penală corelativ introducerii
dispoziţiilor privind obligaţia instanţei de recurs de a-l asculta, atât la judecarea recursului, cât şi
la rejudecarea cauzei (în cazul în care instanţa de recurs casează hotărârea atacată şi reţine cauza
spre rejudecare), pe inculpatul prezent, atunci când aceste instanţe nu s-au pronunţat împotriva
inculpatului. Acesta reprezintă totodată o reflectare a principiului „non bis in idem” ce

1
Mihail Udroiu „ Drept procesual penal.Sinteze şi Grile”,Ed. CH. Beck, Buc.2011, pag. 520
2
Trib.Bucureşti, secţia I penală, sentinţa nr. 732/2004
3
T.S.,s.pen., dec. nr.88/1977, în R.2, p.79

22
recunoaşte autoritatea lucrului judecat oricărei hotarâri definitive, judecata nemaiputând fi
reluată pentru aceeaşi faptă şi acelaşi persoană.
Pentru a asigura dreptul inculpatului la apărare prin ascultarea sa cu privire la faptele şi
împrejurările cauzei, aşa cum este regula la judecata în primă instanţa, prin Legea nr. 356/2006 s-
a prevăzut obligaţia instanţei de recurs ca, înainte de soluţionarea recursului, să-l asculte pe
inculpatul prezent:
- când nu a fost ascultat la instanţele de fond şi de apel;
- când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare;
Conform art. 38516 Cod procedură penală, text reformulat în 2006, în sensul că atunci
când instanţa de recurs casează hotărârea şi reţine cauza spre rejudecare potrivit art. 38511 pct. 2
lit. d), se pronunţă prin decizie şi asupra probelor ce urmează a fi administrate, fixând termen
pentru rejudecarea, la care instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent
atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond şi apel.
Această obligaţie ii revine şi instanţei de recurs, cu ocazia rejudecării, dacă inculpatul
nu a fost ascultat anterior la judecarea recursului.
Noul caz de contestaţie în anulare – art. 386 lit. e) – intervine pentru sancţionarea
neîndeplinirii de către instanţa de recurs a acestei obligaţii, inculpatul care a fost prezent la
stadiul de soluţionare a recursului sau la cel de rejudecare a cauzei după casare urmând să atace
decizia dată de instanţa de recurs prin contestaţie în anulare şi să ceară rejudecarea cauzei în
recurs pentru a fi ascultat asupra învinuirii ce i se aduce.1
Este un caz de error in procedend, cu efecte negative asupra inculpatului, care ar putea
fi condamnat definitiv într-o cauză penală fără ca vreo instanţă de judecată să-i fi cunoscut
apărările pe care şi le face cu ocazia ascultării sale.2

În conformitate cu dispoziţiile art. 386 lit. e) C.proc.pen., împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestaţie în anulare, dacă la judecarea recursului sau la
judecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar
ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin (11) ori 38516 alin. (1)
C.proc.pen. dispoziţiile art. 386 lit. e) C.proc.pen. nu sunt incidente în cazul în care
inculpatul a invocat în faţa instanţei de recurs dreptul la tăcere prevăzut în art. 70 alin. (2)
1
G. Theodoru, pag. 849
2
Idem 1, pag. 850

23
 C.proc.pen., întrucât în acest caz instanţa de recurs nu poate proceda la ascultarea
inculpatului, ci este obligată să constate incidenţa prevederilor art. 70 alin. (2)1

Dispoziţiile art. 386 lit. e) C.proc.pen. privesc numai judecarea recursului, ca ultim grad
de jurisdicţie, după parcurgerea judecăţii în prima instanţă şi, după caz, în apel, iar nu
judecarea recursului în calea de atac a revizuirii.2

3.3 Procedura de exercitare a contestaţiei în anulare

3.3.1 Condiţii de fond

 Hotărârile penale susceptibile de contestaţie în anulare

Contestatia în anulare nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri penale

definitive. Datorită faptului că nu toate hotărârile penale definitive sunt susceptibile de
contestaţie în anulare, art. 389 din C. proc. pen precizează care hotărâri penale definitive pot fi
atacate cu contestaţie în anulare. Astfel:
a) pentru cazurile prevazute în art. 386 lit. a), b), c) şi e), poate fi atacată cu
contestaţie în anulare numai hotărârea penală pronunţată printr-o decizie, de instanţa de recurs.
b) pentru cazul contestaţiei în anulare prevăzut în art. 386 lit. d), se poate exercita
contestaţia în anulare împotriva ultimei hotărâri rămase definitive, care poate fi potrivit art. 416-
417, o sentinţă a primei instanţe, o decizie a instanţei de apel sau o decizie a instanţei de recurs.3

Formularea unei contestaţii în anulare împotriva deciziei de respingere a recursului,

declarat contra încheierii prin care s-a dispus menţinerea arestării preventive, formulată în
temeiul art. 386 lit. a) C.proc.pen., este iandmisibilă întrucât pe calea contestaţiei în
anulare poate fi desfiinţată numai o hotărâre penala definitivă prin care a fost soluţionat
fondul cauzei.4

1
I.C.C.J.,secţia penală, decizia nr. 190 din 21 ianuarie 2008
2
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4004 din 29 august 2007
3
G. Theodoru pag.849
4
I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 388/2006

24
 Formularea unei contestaţii în anulare întemeiate pe prevederile art. 386 lit. c)
C.proc.pen, împotriva decizei pronunţate de către instanţa de recurs cu privire la
executarea mandatului european de arestare este inadmisibilă, întrucât pe calea
contesaţiei în anulare prevăzută în art. 386 lit. c) C.proc.pen pot fi atacate numai
hotărârile penale definitive prin care se rezolvă acţiunea penală, iar hotărârea privind
executarea mandatului european de arestare are ca obiect exclusiv predarea persoanei
solicitate, iar nu rezolvarea acţiunii penale.1

 Titularii exerciţiului contestaţiei în anulare

Dreptul de a face contestaţie în anulare aparţine în primul rând părţilor din proces, şi
anume: inculpatul, partea vătămată, parte civilă şi parte responsabilă civilmente. Sunt avute în
vedere atât partea care a declarat recurs, dobândind astfel calitatea de recurent, cât şi partea
împotriva căreia s-a declarat recursul, având calitatea de intimat.
Dacă a fost recurent, poate declara contestaţie în anulare şi martorul, expertul,
interpretul, apărătorul, precum şi persoana vătămată în interesele sale legitime de hotărârea
atacată. Când o parte nu a declarat recurs şi recursul declarat nu se referă la această parte, nefiind
nici recurent nici intimat, nu este îndreptăţită a uza de contestaţia în anulare.
Întrucât cazurile prevăzute în art. 386 lit. c) şi d) se referă la aplicarea corectă a legii
penale, se acordă dreptul de a introduce contestaţie în anulare şi procurorului, interesat de a da
2
eficienţă cauzei de înlăturare a răspunderii penale şi a autorităţii de lucru judecat.

 Termenul de introducere a contestaţiei în anulare

Acesta este diferit, în funcţie de cazul invocat şi de persoana care foloseşte calea de
atac. Conform art. 388 C. proc. pen. contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit.
a)-c) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea cel mai târziu în 10
zile de la începerea executării, iar de către celelalte părţi în termen de 30 zile de la data
pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.

1
I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 3408/2007
2
G. Theodoru, pag. 850.
25
 Contestaţia pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) poate fi introdusă oricând. Termenii
de introducere sunt diferiţi în funcţie de motivele pe care aceştia le invocă.
Astfel, în art. 388 din Codul de procedură penală sunt prezentaţi termenii ca fiind
următorii:
 în cazul în care contestaţia este depusă pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a)-c) şi
e), de către persoana împotriva căreia se face executarea, aceasta trebuie depusă cel mai
târziu în 10 zile de la începerea executării.

În conformitate cu prevederile art. 388 alin (1) C.proc.pen., contestaţia în anulare pentru
motivele arătate în art. 386 lit. a)-c) şi e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se
face executarea, cel ma târziu cu 10 zile de la începerea executarii. În sensul acestor prevederi,
prin începerea executării se înţelege data efectivă a încarcerării persoanei condamnate la o
pedeapsă privativă de libertate. Prin urmare, contestaţia în anulare împotriva hotărârii penale
definitive prin care s-a dispus transferarea unei persoane condamnate în vederea executării
pedepsei într-un penitenciar din România poate fi executată cel mai târziu în 10 zile de la data
efectivă a încarcerării persoanei condamnate pe teritoriul României.1

 în cazul în care contestaţia este depusă pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a)-c) şi e)
de către celelalate părţi , aceasta trebuie depusă în termen de 30 zile de la data pronunţării
hotărârii a cărei anulare se cere.

O contestaţie în anulare formulată pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a)-c) C.proc.pen.
împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs cu privire la soluţiile procurorului de
netrimitere în judecată este inadmisibilă, dacă nu a fost introdusă în termenul de 30 zile de la
data pronunţării acesteia, prevăzut în art. 388 alin. (1) C.proc.pen., deoarece o astfel de decizie
nu conţine dispoziţii care să fie puse în executare.2

 în cazul în care contestaţia este depusă pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. d),
aceasta poate fi introdusă oricând

1
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3278 din 16 octombrie 2008
2
I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 1338/2005

26
 Deşi în art. 388 C. pr. pen se prevede că aceste termene sunt aplicabile părţilor,
excluderea procurorului de la această reglementare nu este posibilă. Astfel, împărtăşim opinia
potrivit căreia, în tăcerea legii, urmează să conchidem că dispoziţiile art. 388 se referă în mod
corespunzător şi la procuror, cu excepţia termenului de 10 zile, care nu îi este aplicabil. Prin
urmare, procurorul poate introduce contestaţie în termen de 30 zile, atunci când invocă motivul
prevazut de art. 385 lit. d), cererea poate fi formulata oricând.1
Spre deosebire de celelalte căi extraordinare de atac, termenele de introducere a
contesţiei în anulare, pentru primele trei şi ultimul caz, sunt mai scurte, intrucât pentru situaţiile
prevăzute de art.386 lit.a)-c) şi e) C.pr.pen., titularul cunoaşte motivul de contestaţie în anulare
încă de la data în care hotarârea este definitivă.

3.3.2 Condiţii de formă

 Cererea de contestaţie în anulare

Pentru a fi declanşată calea de atac a contestaţiei în anulare, este necesară o cerere

scrisă, motivată, care trebuie să cuprindă cazul de contestaţie în anulare şi temeiul juridic al
acestuia.
Cererea de contestaţie în anulare pentru motivele prevazute în art. 386 lit. a)-c) şi e)
C. pr. pen. trebuie să cuprindă toate cazurile de contestaţie pe care le poate invoca contestatorul
şi toate motivele aduse în sprijinul acestora (art. 387 alin. 2 C. pr. pen). Nu este necesar ca
cererea sa fie introdusă personal de cel îndreptăţit, sesizarea poate sa fie facută şi prin
reprezentaţii legali ai parţilor sau prin apărătorii lor.
În situaţia în care motivele invocate pot fi susţinute cu anumite înscrisuri, aceste
înscrisuri vor fi ataşate la cerere.
Aşa cum s-a apreciat în literatura juridică, cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art.
386 lit. d) C. pr. pen poate fi probat numai prin înscrisuri oficiale, adică prin copiile hotărârilor
judecătoreşti definive.2

1
S.Siserman , pag.199
2
A. L. Lorincz, pag. 434

27
 În ceea ce priveşte titularii contestaţiei în anulare, aceasta poate fi formulată de oricare
dintre părţile din proces, iar contestaţia pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. c) şi d), şi de
procuror. Spre deosebire de recurs, unde procurorul poate invoca orice motiv în favoarea unei
părţi, în materie de contestaţie acest lucru este nepermis. Astfel, dacă procurorul sesizează că
inculpatul nu a fost legal citat la recurs sau, deşi prezent nu a fost ascultat, nu poate invoca pe
calea contestaţiei motivul prevăzut de art. 386 lit. a), b), c), deoarece aceste motive pot fi
invocate doar de persoanele interesate.
Contestaţia în anulare pentru cazurile prevăzute de art. 386 lit. a)-c) şi e) se
întroduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere iar contestaţia
pentru cazul prevazut în art. 385 lit. d) se introduce la instanţa la care a rămas definitivă
1
ultima hotărâre.
Cererea de contestaţie în anulare este, de fapt, actul procesual prin care se declanşează
această cale extraordinară de atac.2

! OBSERVAŢII:
În scopul evitării formulării de cereri succesive de contestaţie în anulare pentru motive
cunoscute de la data soluţionării primei cereri legea prevede că în cererea de contestaţie în
anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a)-c) şi e) C. proc. pen. să se arate toate cazurile de
contestaţie pe care le poate invoca contestatorul şi toate motivele aduse în sprijinul acestora.

 Instanţa competentă

Pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)-c) şi e) C. pr.pen instanţa competentă este
instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, iar pentru cazul prevăzut în
art. 386 lit. d) C. pr. pen., instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre.
Se observă că, pentru primele trei şi ultimul caz de contestaţie în anulare, competenţa
revine instanţelor care judecă în recurs (tribunale, Curţi de Apel, Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie), iar pentru penultimul caz, competenţa poate reveni oricărei instanţe (chiar şi
judecătoriei, dacă la această instanţa a rămas definitivă ultima hotărâre).
1
S. Siserman, pag.200
2
Ghe. Nistoreanu , pag.274

28
 Potrivit art. 390 C. pr. pen, după introducerea cererii de contestaţie în anulare şi până la
soluţionarea acesteia, instanţa sesizată, luând concluziile procurorului, poate suspenda executarea
hotărârii a cărei anulare se cere (instanţa se pronunţă, în acest sens, printr-o încheiere).1
În cazul contestaţiei în anulare compunerea completului de judecată nu este menţionată
de lege. Practica judiciară şi doctrina au stabilit, pornind de la natura juridică a contestaţiei, că
retractarea hotărârii revine unui complet de judecată constituit în acelaşi mod ca cel care a
pronunţat hotarârea supusă anulării.

3.4 Procedura de judecată a contestaţiei în anulare

3.4.1Suspendarea executării hotărârilor atacate

Conform art. 390 C. proc. pen până la soluţionarea contestaţiei în anulare, instanţa
sesizată, luând concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se
cere. Prin urmare, suspendarea executării hotărârii atacate nu este obligatorie pentru instanţă,
acesta putând aprecia, dacă se justifică sau nu cererea de suspendare a executării pedepsei în
funcţie de cazul invocat.
Soluţionarea cererii de suspendare a executării se face în camera de consiliu, fără citarea
părţilor, dar cu participarea procurorului. Suspendarea durează până la soluţionarea contestaţiei,
dar poate fi revocată în cursul judecăţii ei.2

3.4.2 Şedinţa de judecată în care se rezolvă contestaţia în anulare

Potrivit dispoziţiilor art. 391 şi 392 C. proc. pen., procedura de judecare este diferită în
funcţie de cazurile invocate de contestator.
Pentru contestaţia întemeiată pe motivele prevăzute de aer. 386 lit. a-c există o
procedură deosebită de cea reglementată pentru cazul prevăzut de art. 386 lit. d.3

1
A.L. Lorincz, pag.435
2
N.Volonciu Nicolae, pag. 332
3
S.Siserman Sorina, pag.201

29
 Pentru cazurile prevăzute de art. 386 lit. a-c, procedura instituită pentru judecarea cauzei
are doua faze: admiterea în principiu şi judecata propriu-zisă.

I) PROCEDURA ÎN FILTRU

 Admiterea în principiu a cererii de contestaţie în anulare

Această procedură reprezintă, simbolic vorbind, un filtru instituit în scopul de a

împiedica ajungerea pe rolul instanţei a unor cereri ce nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de
lege.1

-Este o procedură necontradictorie în care instanţa verifică, în camera de consiliu făra citarea
părţilor şi fără participarea procurorului, dacă:

 Sunt invocate motive de contestaţie în anulare dintre cele prevăzute de art. 386 lit.
a), b), c) şi e) C. proc.pen;

 Sunt depuse probe pentru dovedirea cazului de contestaţie;

 Hotărârea atacată, pronunţată de o instanţă de recurs, este definitivă;

 Cererea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C.proc.pen şi de o

persoană prevăzută de art. 387 C.proc.pen.

 Motivele şi probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai făcut obiectul
unei contestaţii în anulare anterioare.2

-Ataşarea dosarului în care s-a pronunţat hotărârea definitivă este obligatorie;

1
D.V.Mihaescu, 1970, pag.74
2
M. Udroiu,”Fişe de procedură penală”, pag. 434

30
-Judecătorul care a participat la judecarea cauzei în recurs este incompatibil să participe la
soluţionarea cererii de contestaţie în anulare;

SOLUŢII:

 Admiterea în principiu, prin încheiere definitivă a contestaţiei în anulare; după

admiterea în principiu instanţa, la cerere sau din oficiu, poate suspenda, prin închiere, executarea
hotărârii a cărei anulare se cere, cu ascultarea obligatorie a concluziilor procurorului;

 Respingerea, prin decizie definitivă, a contestaţiei în anulare ca inadmisibilă.

Şedinţa de judecată în care se judecă admiterea în principiu a contestaţiei nu este
publică, lipsind dezbaterile, instanţa mărginindu-se la analiza actelor şi a lucrărilor din dosarul
cauzei.1
În cazul în care instanţa admite în principiu contestaţia în anulare, ia măsuri în vederea
pregătirii şedinţei de judecată, instanţa fixând în acest sens, termenul de judecată şi dispune
citarea părţilor.
Potrivit art. 390, până la soluţionarea contestaţiei în anulare, instanţa sesizată, luând
concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare o cere.

 Judecarea temeiniciei contestaţiei în anulare după admiterea în principiu

După admiterea în principiu se trece la judecarea temeiniciei cazului invocat în

contestaţia în anulare. Fiind o cale de atac extraordinară, contestaţia în anulare pune în faţa
instanţei care o judecă doar unul sau mai multe din cazurile prevăzute în art. 386, fără a se intra
în examinarea fondului cauzei - existenţa faptei, săvârşirea ei de către inculpatul şi vinovaţia
acestuia, încadrarea juridică ori pedeapsa aplicată.2

- Are loc în şedinţă publică, cu citarea părţilor;

1
Dongoroz Vintilă, „Notă în Parchetele române” 1994, pag. 253
2
G.Theodoru, pag.850

31
- Este obligatorie prezenţa procurorului, precum şi prezenţa părţii (contestator sau intimat) când
aceasta se află în stare de deţinere;

- Asistenţa juridică este obligatorie pentru partea privată de libertate;

- Instanţa pune în dezbatere temeinicia contestaţiei în anulare ascultând concluziile părţilor şi ale
procurorului;

SOLUŢII:

 Admiterea contestaţiei în anulare

- Dacă apreciază contestaţia ca întemeiată, instanţa desfiinţează prin decizie definitivă hotărârea
a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la
rejudecarea recursului sau la rejudecarea cauzei după casare, când decizia atacată a fost
pronunţată de instanţa de recurs după rejudecare în urma casării cu reţinere.
- Dacă decizia atacată a fost anulată în condiţiile prevăzute de art. 386 lit. c) C. proc.pen.,
instanţa dispune prin decizie definitivă încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 alin b)
C proc. pen, raportat la art. 10 alin 1 lit. f)-i)1 C. proc.pen.

 Respingrerea contestaţiei în anulare

– dacă motivele invocare în susţinerea contestatiei nu sunt întemeiate sau nu au fost probate,
instanţa de judecata va respinge contestaţia în anulare ca neîntemeiată;
– introducerea unei noi contestaţii bazate pe acelaşi motiv după respingerea acestei prime cererii
printr-o hotărâre definitivă este inadmisibilă.

 Ia act de retragerea contestaţiei în anulare

32
 La rejudecarea pe care o face instanţa după admiterea contestaţiei în anulare, nu i se
poate agrava situaţia celui care a introdus cererea, aplicându-se regula non reformatio in pejus1
În cazul prevăzut în art. 386 lit. d. C. proc. pen, admiterea contestaţiei atrage anularea
ultimei hotărâri rămase definitive, rămânând în fiinţă prima hotărâre, care se execută.
Sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este
supusă recursului, conform art. 392 alin. 4. Prevederile art. 392 alin. 4, potrivit cărora sentinţa
dată în contestaţie este supusă apelului, işi găsesc aplicare numai în cazul contestaţiei în anulare
bazată pe art. 386 lit. d), şi numai atunci când instanţa se pronunţă asupra unei asemenea
contestaţii prin sentinţă.2
Faţă de modul în care legea reglemetează atacarea cu recurs a hotarârilor judecătoreşti şi
ţinând seama de dipoziţiile art. 392 alin. 4, care prevăd posibilitatea atacării cu apel sau cu recurs
a unor hotărâri date în rezolvarea contestaţiei în anulare, în literatura de specialitate şi în
practica judiciară s-a arătat că deciziile prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare în cazurile
prevăzute în art. 386 lit. a)–c) şi e) nu sunt supuse nici apelului nici recursului.3
Deciziile pronunţate în cazul rezolvării contestaţiei întemeiate pe art. 386 lit. d), nu sunt
supuse recursului.

Potrivit art. 391 alin. (2) C.proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare
este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de
exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute în art.
386 C.proc.pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii de atac exercitate, iar
examinarea temeiniciei contestaţiei în anulare nu poate avea loc decât ulterior producerii
admisibilităţii în principiu. Prin urmare, dacă motivele invocate de contestator nu se
încadrează în cazurile prevăzute în art. 386 C.proc.pen., nefiind îndeplinită una dintre
cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu,
contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.4

Instanţa examinează admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată

în art.391 C.proc.pen., în şedinţă publică, fără citarea părţilor. Respingerea, ca inadmisibilă a
1
N.Volonciu, pag. 333
2
C. Apel Bucureşti, s. pen, dec. Nr. 1235/1998, în C 25, p. 92
3
C. Apel Oradea, s. pen, dec. Nr. 541/2005, în C 50, pag. 738-739
4
I.C.C.J., Secţiile Unite, decizia penală nr. 108/2006

33
contestaţiei în anulare, în urma examinării admisibilităţii în principiu a acesteia, se dispune prin
1
decizie
O hotărâre dată într-o cale de atac extraordinară poate fi atacată printr-o cale de atac ordinară
numai în situaţia în care dacă şi hotărârea supusă contestaţiei era susceptibilă de o asemenea cale
de atac. Contestaţia în anulare se îndreaptă, de regulă, împotriva deciziei pronunţate de instanţa
de recurs, aceasta nefiind susceptibilă de un alt recurs, nici decizia dată în contestaţie în anulare
nu poate fi atacată cu recurs.2

1
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5889 din 6 decembrie 2007
2
C.S.J.,s.pen., dec. nr. 631/1996

34
Capitolul 4. REVIZUIREA

4.1.1 Scurt istoric

Cunoscută în dreptul roman sub denumirea de restituito in integrum, fiind

reglementată în dreptul francez şi în alte legislaţii printre care şi cea românească, revizuirea a
dobândit caracterul unei căi extraordinare de atac doar în dreptul modern. Ea a fost cunoscută şi
de vechile legiuiri româneşti în pravila domnitorului S. Sturza din 1826 în Regulamentul Organic
al Munteniei din 1832 şi în Codul penal şi de procedură penală Barbu Ştirbei din 1850. 1
În dreptul conteporan există trei sisteme: în unele tări ca SUA şi Mexic nu este
reglementată revizuirea; în alte state ca Germania, Austria, Norvegia şi unele cantoane elveţiene,
revizuirea este prea largă, atât în favoare cât şi în defavoare.Un număr mare de legislaţii nu
autoriza decât revizuirea în avantajul condamnatului (Canada, Spania, Italia şi Franţa) 2

4.1.2 Noţiunea şi trăsăturile caracteristice ale revizuirii

Reizuirea este calea de atac extraordinară prin care se îndreaptă erorile de judecată cu
privire la faptele cauzei, survenite ca urmare a necunoşterii situaţiei de fapt la data soluţionării
cauzei, folosirii unor probe denaturate sau corupţie a organelor judiciare care au rezolvat
cauza.
Este posibil ca unele hotărâri judecătoreşti definitive să nu corespundă adevărului
datorită necunoaşterii situaţiei de fapt la data soluţionării cauzei, folosirii unor probe denaturate
sau a corupţiei organelor judiciare.

1
S.Siserman, pag. 203
2
Jean Pradel, Procédure pénale, ediţia 11, Cujas, Paris, 2002, pag. 815-816

35
 Aşadar, revizuirea spre deosebire de contestaţia în anulare care poate fi îndreptată
împotriva hotărârilor definitive ce conţin vicii de procedură, aceasta este o calea extraordinară de
atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive care conţin erori de fapt.
Revizuirea se deosebeşte de celelalte căi extraordinare de atac prin aceea că prevede
temeiurile pe care instanţa nu le-a avut în vedere în judecata anterioară.1
Întrucât prin revizuire se urmăreşte o reexaminare în fapt a cauzei penale, această cale
de atac a fost caracterizată în doctrină ca fiind o cale de atac de fapt.
Dacă o hotărâre priveşte mai multe infracţiuni sau mai multe persoane, revizuirea se
poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori.
Revizuirea este o cale de atac de retractare, întrucât nu se adresează instanţei
superioare, ci unei instanţe care a judecat în cauza respectivă, având ca scop desfiinţarea hotărârii
atacate şi rejudecarea cauzei. De asemenea, spre deosebire de celelale căi de atac extraordinare,
revizuirea pe langă o nouă judecată presupune şi efectuarea unor acte de cercetare, de către
procuror sau de către organele de cercetare penală prin delegare.
Sistemul românesc de revizuire se caracterizează printr-o procedură mijlocită constând
in efectuarea înaintea judecării a unor acte de cercetare, realizate de procuror sau de către
organele de cercetare prin delegaţie. În această procedură cererea de revizuire se adresează
procurorului şi acesta va sesiza instanţa. În sistemul procedurii nemijlocite revizuentul sesizează
direct instanţa, judecata nefiind procedată de o procedură prealabilă.2
Revizuirea poate fi cerută conform art. 394 şi art. 4081 în următoarele situaţii:
 Dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la
soluţionarea cauzei;
 Dacă, un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă
în cauza în a cărei revizuire se cere;
 Dacă un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat
fals;
 Dacă un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte
de cercetare penală a comis infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
 Două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia;

1
A.L. Lorincz , pag 438
2
V.Păvăleanu, pag. 350

36
 Unele din cazurile de revizuire au un caracter mai general şi sunt mai frecvente în
practică: de exemplu, revizuirea pentru fapte şi împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă
la pronunţarea hotărârii definitive are în vedere variate şi nelimitate situaţii de fapt, aplicabile în
orice cauză penală; de aceea pentru acest caz se cere ca noile fapte şi împrejurări să conducă la o
soluţie inversă celei adoptate prin hotărârea atacată. Alte cazuri au o sferă de aplicare mai
restrânsă, cum este inconciabilitatea dintre două hotărâri penale definitive.1

! OBSERVAŢII:
1. revizuirea este calea de atac extraordinară prin care pot fi înlăturate erorile judiciare retinute
printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
2. mărturia mincinoasă nu trebuie să fie întotdeauna infracţiune pentru a exista cazul de
revizuire, calea extraordinară de atac putând fi exercitată şi atunci când faptei de mărturie
mincinoasă îi lipseşte pericolul social concret al infracţiunii.
3. înscrisul falsificat, faptele penale săvârşite sau mărturia mincinoasă trebuie să fi avut o
contribuţie determinată la pronunţarea hotărârii nelegale sau netemeinice a cărei revizuire se cere
şi trebuie dovedite prin: hotarâre judecătorească definitivă (de condamnare, de achitare sau de
încetare a procesului penal), ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de
încetare a urmăririi penale; dacă instanţa sau procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul
cauzei, datorită existenţei unui impediment la punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale,
existenţa falsului, a faptei penale sau a mărturiei mincinoase se poate constata în procedura de
revizuire;
4. cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen. vizează existenţa
autorităţii de lucru judecat (două hotarâri definitive au soluţii diferite cu privire la aceeaşi
persoana şi aceeaşi faptă), în vreme ce cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C.
pro. pen. priveşte situaţia când două hotărâri definitive nu se pot concilia (două hotarâri
definitive contradictorii privesc aceleaşi persoane, dar fapte diferite, respectiv aceaşi faptă dar
persoane diferite );
5. se poate solicita revizuirea hotărârilor definitive pronunţate în cauzele în care Curtea
Europeană a constat o încalcare a unui drept prevăzut de Convenţia europeană, daca consecinţele
grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea

1
G.Theodoru, pag. 858

37
hotărârii pronunţate (art. 4081C. proc. pen); deopotrivă poate fi cerută revizuirea hotărârilor
definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constitutională a admis o excepţie de
neconstituţionalitate, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată
neconstitutională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi
disociate de prevederile menţionate în sesizare (art. 4082 C. proc.pen).1

4.2 Cazurile de revizuire

Codul de procedură penală prevede în art. 394 cinci cazuri de revizuire, care pot fi
folosite pentru revizuirea laturii penale şi a laturii civile a cauzei, dispuse atât în favoarea cât si
în defavoarea părtilor din proces. Legea nr. 576/2004 a introdus art. 408 1 care prevede revizuirea
în cazul hotărârilor date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

a) S-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la

soluţionarea cauzei, dacă sunt de natură sa dovedească netemeinicia hotărârii de
achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare [art. 394 alin. (1) lit. a)
C.proc.pen]

Acest caz de revizuire este cel mai reprezentativ sub aspectul elementelor care conduc la
înlăturarea erorilor judiciare existente intr-o hotărâre definitivă, întrucât are în vedere
descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.2
Faptele sau împrejurările trebuie să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea
netemeiniciei hotarârii, respectiv la pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei a cărei
revizuire se cere.
Pentru a ne afla în prezenţa acestui caz, este necesar îndeplinirea următoarelor condiţii:

 S-au descoperit fapte sau împrejurări noi

Descoperirea are înţelesul de a dezvălui, de a da în vileag, de a scoate la lumină ceva ce
rămăsese necunoscut instanţei de judecată atunci când a soluţionat cauza. 3 În acest caz, nu are

1
M.Udroiu „Fişe de procedura penală” ,pag 437-438
2
I.Neagu Ion,pag. 623
3
Dogoroz Vintilă, S. Kahane, Gr. Antoniu „Explicaţii ale Codului de procedură penală-Parte specială „ Vol. II, Ed.
Academia Buc 1976, pag. 206

38
importanţă dacă partea care îi profită descoperirea a cunoscut faptele sau împrejurările
necunoscute instanţei, înainte de definitivarea hotărârii.
Cu privire la semnificaţia expresiei „fapte sau împrejurări”, acesta reprezintă orice întâmplare,
situaţie, stare care, în mod automat sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea
netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau condamnare.1
Este necesar ca faptele sau împrejurarile invocate sau faptele probatorii şi mijloacele de
probă prin care acestea pot fi administrate în cauză sa fie „noi. Constituie o faptă sau o
împrejurare nouă, de exemplu situaţia în care, după condamnarea pentru omor, victima este în
viaţă, sau împăcarea părtilor intervenită înainte de a rămâne definitivă hotărârea de condamnare,
nu a ajuns la cunostiinţa instanţei.2
Faptele şi împrejurările învocate în revocare trebuie să fie noi pentru instanţa de judecată,
nu şi pentru părţile din proces. Acestea pot fi aduse la cunoştiinţa instanţei pentru prima dată în
cererea de revizuire, sau ulterior, dacă acestea au fost invocate anterior în instanţă, şi nu s-a
procedat la dovedirea lor. În situaţia în care instanţa s-a pronunţat asupra faptelor invocate ca
noi, negând existenţa lor sau a considerat ca nu atrag schimbarea soluţiei în cauză, acestea nu
mai pot fi invocate ca fapte necunoscute de instantă.
De asemenea s-a mai subliniat în literatura de specialiate faptul că, noi trebuie să fie
probele şi nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute.3
În ceea ce priveşte revizuirea laturii civile, practica judecătorească precum şi literatura
de specialitate a apreciat faptul că, aceasta nu este admisă decât în cazul schimbării soluţiei –
de exemplu: acordarea despăgubirilor civile atunci când ele nu se cuveneau sau invers – nu şi
pentru alte modificări – cum ar fi: modificarea cuantumului despăgubirilor.

 Faptele şi împrejurările noi invocate în revizuire trebuie să conducă la netemeinicia

hotărârii de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal
În situaţia în care este atacată o hotărâre de condamnare, elementele de noutate trebuie să
conducă la soluţia achitării sau încetării procesului penal.
În situaţia în care este atacată o hotărâre de achitare, elementele de noutate trebuie să
conducă la soluţia condamnării sau a încetării procesului penal.
1
Dogoroz Vintilă, S. Kahane, Gr. Antoniu „Explicaţii ale Codului de procedură penală-Parte specială „ Vol. II, Ed.
Academia Buc 1976, pag 281
2
Judecătoria Mediaş, s.p., nr. 159/1970, R.R.D nr. 4/1970, pag. 122
3
N.Volonciu, pag. 341

39
 În situaţia în care este atacată o hotărâre de încetare a procesului penal, elementele de noutate
trebuie să ducă la soluţia condamnării sau achitării.
Nu poate fi admisă o cerere de revizuire bazată pe art. 394 alin. 1 lit. a) prin care s-ar tinde a
se dovedi că cel condamnat a comis infracţiunea în stare de provocare sau prin care s-ar urmări
schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina acestuia, reducerea despăgubirilor
acordate ori individualizarea judiciară a pedepsei.1 Revizuirea cauzei penale în aceste situaţii nu
este admisă deoarece nu se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, ci se poate
ajunge, eventual la stabilirea unui nou cuantum al pedepsei, menţinându-se astfel soluţia
condamnării şi nu obţinerea unei hotărâri de încetare a procesului penal sau de achitare cum
prevede art. 394 alin. (1) lit. a) C.proc.pen.

Nu se poate ajunge, astfel, pe calea revizuirii la reinterpretarea probatorului administrat în

cauză sau la suplimentarea probaţiunii, pe aspecte de fapt avute în vedere de instanţa sau
instanţele ce au judecat cauza.2

Faptele şi împrejurările la care se raportează textul art. 394 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. se
referă la cele care au legătură cu fapta penală dedusă judecăţii, si nu cu acte procesuale
ale procurorului, fie el chiar din Serviciul de Inspecţie din Secţia de Îndrumare şi Control
a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Simpla ordonanţă a
procurorului (prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, cu privire la alte
persoane pentru aceeaşi infracţiune) nu constituie caz de revizuire, deoarece în baza ei nu
se poate dovedi netemeinicia hotarârii de condamnare a petentului. Dacă după
redeschiderea urmăririi penale exclusiv vinovate pentru faptele care au constituit obiectul
acţiunii penale îndreptate împotriva revizuietului condamnat definitiv, abia atunci acesta
ar fi îndreptăţit la o cale de atac extraordinară3

În cazul unei condamnări, prin cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 394
alin. (1) lit. a) C.proc.pen trebuie să se urmărească achitarea condamnatului, iar nu

1
I. Neagu Ion, pag. 442
2
C.A. Bucureşti, secţia a II-a penală, decizia nr. 2/2003, Jurisprudenţa Naţională 2003-2004
3
I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 3055/2006

40
 menţinerea condamnării, cu modificarea încadrării juridice. Dacă cererea este formulată
în sensul schimbarii încadrării, ea trebuie respinsă în principiu.1

Pentru ca faptele sau împrejurarile necunoscute de instanţă în situaţia în care conţin temei
al revizuirii, este necesar să fie îndeplinită cerinţa prevăzută în art. 394 alin. (2)
C.proc.pen., şi anume ca pe baza faptelor sau împrejurărilor noi să se poată dovedi
netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. În
raport cu această cerinţă, actul nou atestând că paguba cauzată prin infracţiune a fost
reparată, pentru ca, pe aceasta bază, să se poată dispune suspendarea condiţionată a
executarii pedepsei, conform art. 81 C.pen., nu poate servi ca temei pentru admiterea unei
cereri de revizuire, deoarece noua împrejurare nu este de natură a dovedi netemeinicia
hotărârii de condamnare, ci numai existenţa unei temei privind individualizarea mai
favorabilă a pedepsei.2

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva

hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei
căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale
hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi
înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează
împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte
sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite
după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară. Prin
raportare, contestaţia la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care
poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotarârii penale definitive, în cursul
executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia.
Potrivit dispoziţiilor art. 461 din C.proc.pen, contestaţia contra executării hotărârii penale
poate fi formulată în cazurile expres şi limitativ prevăzute în cuprinsul acestui text de
lege, fiind o modalitate de înlaturare sau de modificare a pedepsei, fără însă a putea fi
analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul
soluţionării cauzei sau aspecte care sunt legate de alte instituţii de drept cu reglementare
1
C.S.J., secţia penală, decizia nr. 853 din 14.02.2002
2
C.S.J., secţia penală, decizia nr. 2101 din 26.09.1997

41
 distinctă, cum sunt dispoziţiile privind liberarea condiţionată. Prin urmare, pe calea
contestaţiei la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia care a căpătat autoritate
de lucru judecat, hotărârea de condamnare nefiind rezultatul unei erori judiciare în
niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 461 din Codul de procedură penală. Potrivit art.
394 lit a) şi art. 394 alin (2) din Codul de procedură penală, revizuirea poate fi cerută
când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunsocute de instanţă la
soluţionarea cauzei, dacă pe baza faptelor ori împrejurarilor noi se poate dovedi
netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare. Din
interpretarea textelor de lege menţionate rezultă ca revizuirea întemeiată pe dispoziţiile
art. 394 lit.a) din Codul de procedură penală se referă la situaţia în care eroarea judiciară
a condus la pronunţarea unei hotărâri radical opuse celei care trebuia pronunţată dacă nu
se comitea eroarea, însăşi natura soluţiei de bază fiind viciată (în loc de achitare s-a
pronunţat o condamnare sau în loc de condamnare s-a pronunţat o achitare). O astfel de
eroare judiciară exista când persoana condamnată nu este autorul infracţiunii, o alta
persoană utilizând în mod fraudulos identitatea celui condamnat. În acest caz, admiţând
cererea de revizuire, instanţa va anula hotărârea atacată şi va pronunţa o altă hotărâre, în
conformitate cu situaţia reală, respectiv va achita persoana a cărei identitate a fost folosită
de autorul infracţiunii şi, totodată, va condamna autorul infracţiunii sub identitatea sa
reală, cu menţiunile care se impun în raport cu situaţia procesuală proprie cauzei
rejudecate. Prin urmare, hotărârile definitive în care persoana condamnată nu este autorul
infracţiunii, o altă persoană utilizănd în mod fraudulos identitatea celui condamnat, sunt
supuse cazului de revizuire prevăzut sw art. 394 lit. a) din Codul de procedură penală.1

b) Un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturire

mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.

Revizuirea în acest caz poate fi admisă numai în cazul în care prin frauda procesuală
respectivă s-a ajuns la darea unei hotarâri nelegale sau netemeinice.

1
Udroiu Mihail, „Drept procesual penal ”, Ed. CH. Beck, Buc. 2011, pag. 530

42
 Pentru a se stabili că un martor, expert sau interpret a comis o faptă penală, este suficient
să se demonstreze că s-au aplicat greşit circumstanţele atenuante sau agravante ori că fapta a fost
încadrată gresit.
Mărturia mincinoasă poate fi dovedită printr-o hotărâre judecătorească, printr-o
ordonanţă a procurorului sau prin procedura de revizuire când situaţiile respective nu au fost
examinate şi constatate de unul dintre cele două organe judiciare, conform art. 395 C. proc. pen.
Aplicarea acestui caz de revizuire necesită îndeplinirea a trei condiţii, şi anume:

 Săvârşirea unei infracţiuni de mărturie mincinoasă de către un martor, expert sau

interpret, iar săvârşirea acestei infracţiuni sa fie în cauza a cărei revizuire se cere şi nu în
altă cauză.
În ceea ce priveşte această condiţie, infracţiunea de mărturie mincinoasă trebuie săvârsită în
cauza a cărei revizuire se cere, şi nu în altă cauză.
Aceast caz de revizuire se referă la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către
un martor, expert sau interpret, ceea ce presupune condamnarea acestuia pentru infracţiunea
săvârşită, însă practica judiciară a afirmat posibilitatea de a interveni cazuri care să înlăture
caracterul penal al faptei, exprimandu-şi opinia că ar fi fost preferabil o redactare în sensul că
martorul, expertul sau interpretul care a savârşit fapta prevăzută de art. 260 Cod. Penl, nu este
infracţiune datorită lipsei vinovăţiei penale.1

În speţă, este adevărat că trei martori au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de
mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, dar mărturiile lor s-au referit la
împrejurările în care revizuientul a săvârşit infracţiunea de evadare, iar nu la existenţa
acestei infracţiuni. Cererea de revizuire putea fi admisă pentru cazul de revizuire invocat
numai dacă prin săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă s-ar fi ajuns la
condamnarea greşită a revizuientului, deci la soluţia contrară celei care trebuia adoptată,
ceea ce în speţă nu este cazul.2

1
V.Ramureanu, pag. 192-193
2
I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 2769/2003

43
 Dispunerea condamnării unora dintre martori pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie
mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere nu constituie motiv de revizuire, prevăzut în
art. 394 alin (1) lit. b) C.proc.pen., dacă decalaraţiile acestor martori nu au servit la
pronunţarea hotărârii, fiind înlăturate de către instanţă.1

Potrivit art. 394 lit. b) C.proc.pen.,revizuirea poate fi cerută când un martor a săvârşit
infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere. În speţă este
adevărat că doi martori au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie
mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, dar această situaţie a dus la darea unei
hotărâri nelegale sau netemeinice, asa cum cere textul de lege menţionat, ci dimpotrivă
soluţia de achitare a inculpatului S.A s-a bazat pe alte declaraţii date în cursul judecăţii şi
nu pe cele mincinoase date în cursul urmăririi penale de către cei doi martori. Deci
cererea de revizuire putea fi admisă pentru cazul de revizuire invocat numai dacă prin
săvârşirea infracţunii de mărturie mincinoasă s-ar fi ajuns la achitarea greşită a
inculpatului deci la soluţia contrară celei care trebuia adoptată, ceea ce în speţă nu este
cazul.2

 Mărturia mincinoasă să fi condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice

conform art. 394 alin. 3 Cod proc. pen.
Cazul de revizuire privind mărturia mincinoasă poate fi admis nu numai dacă se dovedeşte
netemeinicia sau nelegalitatea soluţiei de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, ci
şi in ipoteza în care se demonstrează că s-a făcut aplicare greşită a unor circumstanţe atenuante
sau agravante ori s-a făcut o încadrare juridică greşită a faptei reţinute la sarcina celui
condamnat.3
Condamnarea unora dintre martori pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în cauza
a cărei revizuire se cere nu constituie motivul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. 1 lit. b C.
proc. pen., dacă declaraţiile acestor martori nu au servit la pronunţarea hotărârii, fiind înlăturate
de către instanţă.4

1
I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 5377/2006
2
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2720 din 19 mai 2004
3
I. Neagu, pag. 627
4
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 5377 din 19 sept. 2006

44
  Mărturia mincinoasă să poată fi dovedită prin mijloace prevăzute de lege
Această condiţie prevede modul în care poate fi dovedită mărturia mincinoasă, respectiv
printr-o hotărâre judecătorească, printr-o ordonanţă a procurorului sau prin procedura de
revizuire.
Hotărârea prin care se dovedeşte săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă trebuie sa
fie definitivă, neavând relevanţă dacă aceasta este de condamnare, achitare sau de încetare a
procesului penal.
Hotărârea instanţei de a admite cererea de revizuire este legală atât timp cât din
continutul hotarârii de achitare rezultă existenţa faptei de mărturie mincinoasă, aspect determinat
în probaţiunea hotărârii revizuite, faptă căreia însă îi lipseşte gradul de pericol social pentru a
putea fi caracterizată drept infracţiune.1
Potrivit art. 395, constatarea marturiei mincinoase poate fi făcută numai printr-o hotărâre
a instanţei sau prin ordonanţa procurorului prin care a dispus asupa fondului cauzei, insă legiui-
torul a prevăzut şi posibilitatea ca mărturia mincinoasă să poată fi constatată în procedura de
revizuire. Prin urmare, în situaţia în care a intervenit amnistia, prescripţia sau decesul
făptuitorului, iar procesul penal a fost intrerupt printr-o soluţie de încetare a urmaririi penale
sau a procesului penal, fără să se fi rezolvat fondul cauzei, mărturia mincinoasă poate fi
constatată în procedura de revizuire.2

Condamnatul a depus copia rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emisă de procuror

prin care s-a confirmat propunerea de a nu se începe urmărirea penală împotriva
martorilor pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, întrucât s-a prescris
răspunderea lor penală. În aceste condiţii, se constată că, potrivit art. 395 alin. (2)
C.proc.pen.din moment ce dovedirea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin (1) lit.
b)C.proc.pen. nu se putea realiza prin hotarâre judecătorească sau prin ordonanţa
procurorului, existenţa cazului de revizuire invocat trebuia să se constate în procedura de
revizuire, în consecinţă de instanţa investită cu solutionarea cererii de revizuire3

1
T.S., s. Pen., dec. nr. 339/1982, în R.R.D nr. 4,1983. Pag.76
2
I.C.C.J., s. Pen, dec. nr. 589/2004, în C 48, pp. 886-887, C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen.,dec. nr. 129/1998, în C
25, pag 265.
3
I.C.C.J.,secţia penală, decizia penală nr. 5896/2004

45
 c) Când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost
declarat fals [art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen]

Înscrisul ca mijloc de dovadă realizează o funcţie probatorie importantă în cadrul procesului

penal, constituind, temei al inculpării penale sau al neangajării raspunderii penale.
Dovada se poate face printr-o hotarâre judecătorească, printr-o ordonanţă a procurorului sau pe
calea revizuirii, atunci când falsul invocat nu a fost examinat de organele judiciare.
Art. 89 C. proc.pen. prevede faptul că înscrisurile pot servi ca mijloace de probă, dacă în
continutul lor se arată fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului.
Pentru existenţa acestui caz sunt necesare a fi îndeplinite următoarele condiţii şi anume:

 Existenţa unui înscris fals

Pentru a ne afla în prezenţa acestei condiţii nu are importnaţă dacă înscrisul este sub semnătură
privată, oficial, material, intelectual sau dacă a fost total sau parţial falsificat. Este necesar ca un
astfel de înscris sa fie declarat fals în cadrul unui proces penal, prin condamnarea penală a celui
care l-a falsificat sau chiar prin achitarea lui sau încetarea procesului penal dacă există vreo
cauză care a înlăturat caracterul penal al faptei sau care a înlăturat raspunderea penală.

 Înscrisul fals să fi condus la pronunţarea unei hotarâri nelegale sau netemeinice

Înscrisul fals trebuie să fi dus la rezolvarea greşită a fondului cauzei, furnizând informaţii nereale
privind existenţa faptei, identitatea sau vinovăţia făptuitorului. De asemenea, revizuirea poate fi
admisă când înscrisul fals a stat la baza individualizării pedepsei, prin aceea că el a furnizat
informaţii denaturate în ceea ce priveşte acordarea circumstanţelor atenuate sau agravante.

 Folosirea actului să fie dovedită printr-o hotărâre judecatorească definitivă sau prin
ordonanţa procurorului.
Hotarârea judecătorească prin care este declarat înscrisul fals poate fi de condamnare,
achitare sau de încetare a procesului penal, pe când ordonanţa procurorului prin care este declarat
fals un înscris poate conţine soluţia de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi
penale. În situaţia în care instanţa de judecată sau procurorul nu a putut examina fondul cauzei

46
privind infracţiunea de fals în înscrisuri, constatarea falsului se poate face în procedura de
revizuire.1

d) Când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a

efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei
revizuire se cere [art. 394 alin. (1) lit. d) C.proc.pen]

În acest caz hotarârea penală definitivă conţine erori judiciare datorate modului incorect
de îndeplinire a obligaţiilor privind rezolvarea cauzei penale de către organele judiciare. Vicierea
actului justiţiei este determinată de un act de corupţie comis de către un membru al completului
de judecată, procuror sau de către persoana care a efectuat actele de cercetare penală, act care a
dus la emiterea unei hotarâri nelegale şi netemeinice. Dovada săvârşirii unei astfel de infracţiuni
se poate face printr-o hotărâre judecătorească, printr-o ordonanţă a procuroruluii sau,în situaţia în
care instanţa ori procurorul nu a putut examina fondul cauzei, înfractiunea poate fi constatată în
cadrul procedurii de revizuire.
Acest caz se bazează, precum şi celelate cazuri care privesc revizuirea, pe o fraudă
procesuală, fiind săvârsită o infracţiune în legătură cu o cauză, de catre unul din participanţii
oficiali la urmărirea şi la judecata ei.
Pe lângă faptele de corupţie mai pot fi reţinute, ca având legătură cu cauza a cărei
revizuire se cere, fapta de abuz în serviciu şi fapte privind înfaptuirea justiţiei comise de către
unul din membrii completului de judecată, de procuror sau de către persoana care a efectuat acte
de cercetare penală.
Pentru ca acest caz de revizuire să fie admisibil este necesar a fi îndeplinite unele condiţii
cu privire la subiectul activ al infracţiunii, natura înfracţiunii săvârşite, nelegalitatea,
netemeinicia hotărâri atacate pricum şi cu privire la modul în care poate fi dovedită infractiunea
de corupere a organului judiciar.2

 Infracţiunea în legatura cu cauza a cărei revizuire se cere să fie săvârsită de către un

membru al completului de judecată, de procuror, sau de către persoana care a efectuat
actele de cercetare penală.
1
S.Siserman, pag. 207
2
V. Păvaleanu, pag. 355

47
 Infracţiunea comisă de subiecţii procesuali pervăzuţi în art. 394 lit. d) din C. proc.pen, în
trebuie să se fi produs în exerciţiul sau în legătură cu exerciţiul atribuţiilor funcţionale pe care
aceştia le-au avut în desfăşurarea procesului penal, de exemplu: sustragerea de înscrisuri,
falsificarea unor înscrisuri, favorizarea infractorului etc.
Săvârşirea unei infracţiuni de către organele judiciare, în scopul rezolvării unei cauze penale,
nu naşte prezumţia comiterii cu rea credinţă a erorilor judiciare şi nu permite revizuirea acestora.
Cazul de revizuire operează şi atunci când fapta prevăzută de legea penală nu constituie
infracţiune datorită existenţei unei cauze care înlătură caracterul ei penal, cum ar fi
iresponsabilitata sau constrângerea fizică sau morală.1

 Infracţiunea săvârşită trebuie să fi condus la pronunţarea unei hotarâri nelegale sau

netemeinice
Simpla constatare a savârşirii unei infractiuni, fără repercursiuni asupra legalităţii şi
temeiniciei hotărârii pronunţate, nu constituie un motiv pentru a se dispune revizuirea. Aşadar,
fapta ilicită a subiectului oficial trebuie să se resfrângă asupra modului de rezolvare a cauzei
penale, să împieteze negativ asupra obiectivităţii soluţiei pronunţate.2

 Infracţiunea comisă de organul judiciar trebuie să fie constatată printr-o hotărâre

definitivă sau prin ordonanţa procurorului.
Dovada săvârşirii unei astfel de infracţiuni de către organul judiciar se poate face printr-o
hotărâre judecătorească, printr-o ordonanţă a procurorului sau,în situaţia în care instanţa ori
procurorul nu a putut examina fondul cauzei, înfractiunea poate fi constatată în cadrul procedurii
de revizuire.

4.2.1 Dovedirea cazurilor de revizuire întemeiate pe frauda procesuală

În primul rând cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. b), c), d) se dovedesc printr-
o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a dispus asupra fondului cauzei, respectiv, s-a
1
G. Theodoru, pag. 864
2
I. Neagu, pag. 450

48
reţinut fapta de mărturie mincinoasă, cea de fals ori fapta penală comisă de judcător, procuror
sau persoana care a efectuat cercetarea penală.1
Astfel, hotărărea de condamnare, hotărârea definitivă de achitare, dacă s-a reţinut
existenţa faptei comi$se, dar nu poate fi condamnat autorul ca urmare a unei cauze de înlăturare
a caracterului penal al faptei, precum şi hotarârea definitivă de încetare a procesului penal pentru
amnistie, prescripţie etc., dacă nu s-a reţinut ca săvârşită frauda ce a dus la soluţionarea nelegală
sau netemeinică a cauzei, constituie un mijloc de dovadă că s-a comis o fraudă în cursul
procesului penal.
În situaţia în care procesul de mărturie mincinoasă, fals sau privind o infracţiune comisă
de un judecător, procuror nu se poate dispune trimiterea în judecată, deoarece a intervenit
amnistia, prescripţia, decesul faptuitorului sau unul din cazurile de încetare a urmaririi penale,
cazurile de revizuire pot fi dovedite şi prin ordonanţa procurorului, dacă s-a dispus asupra
existenţei fraudei procesuale. Ordonanţa emisă de procuror, poate fi:
o de scoare de sub urmărire penală, în situaţia existenţei unei cauze de înlăturare a
caracterului penal al fapei sau
o de încetare a urmăririi penale, în situaţia existenţei unei cauze de inlăturare a răspunderii
penale sau de nepedepsire.
Dacă nici instanţa de judecată, nici procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul
cauzei, dovada se poate face şi în cursul procesurii de revizuire, fără a mai fi tras la răspundere
penală autorul infracţiunii, deoarece există o cauză de împiedicare a punerii în mişcare şi a
exercitării acţiunii penale.2 În ceea ce priveşte semnificaţiile expresiilor „nu pot” şi „nu au
putut” se referă, în primul caz, la situaţia când procesul penal nu mai poate fi pornit existând o
împiedicare legală, iar în al doilea caz la situaţia când, deşi procesul penal fusese pornit anterior
împotriva autorului fraudei procesuale, s-a dat o soluţie prin care nu s-a examinat şi fondul
cauzei, fără a se examina, deci, existenţa faptei şi săvârşireaei de către una din persoanele pe care
le-a avut în vedere art. 394.3

e) Când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

1
G.Theodoru, pag. 864
2
Idem 1, pag. 865
3
I.C.C.J., secţia penală., dec. nr. 589/2004, în R.D.P. nr. 3/2005, pag. 149

49
 În acest din ultim caz vor fi supuse revizuirii toate hotarârile care nu se pot concilia,
caracterul inconciliabil urmând a fi stabilit prin compararea situatiilor de fapt reţinute în
considerentele hotărârilor definitive.
Pentru ca hotărârile să fie inconciliabile, contrarietatea dintre ele trebuie să fie atât de
flagrantă încât eroarea judiciară să apară evidentă, devenind imposibil de admis că situaţiile
stabilite în aceste hotărâri ar putea coexista. Hotărârile sunt inconciliabile când, prin conţinutul şi
soluţia lor se exclud reciproc, de exemplu, pentru aceaşi faptă, printr-o hotărâre făptuitorul este
achitat iar prin intermediul altei hotărâri alt făptuitor este condamnat.
Şi, în acest caz legea prevede îndeplinirea unor condiţii pentru admiterea lui, respectiv:

 Să existe două sau mai multe hotărâri penale definitive

Se consideră a fi îndeplinită această condiţie în cazul în care există două sau mai multe
hotărâri penale definitive, care conţin o rezolvare a fondului cauzei şi care nu pot fi atacate în
acelaşi timp printr-o altă cale extraordinară de atac.1

 Hotărârile să nu se poată concilia

Astfel de hotărâri cuprind dispoziţii contrare, prin care se exclud una pe alta.
Înconcibilitatea trebuie sa rezulte din dispozitivul hotărârii. Astfel, când hotărârea se referă la
acelaşi făptuitor şi la fapte diferite săvârşite în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, dar în localitaţi diferite,
erau evidente aspectele inconciabile legate de plasarea în spaţiu a făptuitorului care nu se putea
afla în două locuri diferite în acelaşi timp. 2 De exemplu, într-o hotărâre se reţine că fapta este
infracţiune pe când în alta se reţine că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.3
Hotărârele inconciliabile trebuie să fie pronunţate de instanţele penale.
Prin acest caz de revizuire nu se incalcă autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri
anterioare, acesta putând fi invocată numai pe calea contestaţiei în anulare.

Trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: să existe două sau mai multe hotărâri
definitive şi hotărârile să nu se poată concilia. Cu privire la prima condiţie, aceasta se
consideră realizată numai dacă este vorba de două sau mai multe hotărâri penale
1
S.Siserman, pag. 209
2
G.Theodoru, pag 451
3
Idem 2, pag. 209

50
 definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei. Pe cale de consecinţă nu pot forma
obiectul unei cereri de revizuire, pentru caz de inconciliabilitate, o hotărâre de desistare
prin restituirea cauzei procurorului şi o hotărâre care a rezolvat fondul cauzei. Cât
priveşte cea de-a doua condiţie, starea de inconciliabilitate poate exista în următoarele
ipoteze: hotărările se referă la aceaşi faptă şi la făptuitori diferiţi, hotarârile se referă la
fapte şi la făptuitori diferiţi.
În cauza de faţă, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile expuse anterior. Astfel, prin
decizia penală pronunţată de Curtea de Apel braşov s-a dispus admiterea apelurilor
declarate de inculpaţi şi de părţile civile, desfiinţarea sentinţei şi restituirea cauzei la
Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, întrucât din administrarea probelor şi din
dezbateri a rezultat că urmărirea penală nu este completă. Această hotarâre nu a rezolvat
fondul cauzei, fiind o hotărâre de desesizare care nu poate forma – aşa cum s-a arătat –
obiectul unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. e)
C.proc.pen. Pe cale de consecinţă, cum în speţă nu au fost pronunţate două hotărâri
judecătoreşti definitive care să rezolve fondul unei cauze – nefiind astfel îndeplinite cele
două condiţii cerute de legea procesual penală – cererea de revizuire a fost respinsă ca
nefondată.1

Cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin (1) lit. e) C.proc.pen., referitor la existenţa a
două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia, presupune
pronunţarea a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care se exclud. Nu este
incident cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin (1) lit. e) C.proc.pen., în situaţia
pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, pentru infracţiuni de
luare de mită, săvărşite de aceeaşi persoană, la aceeaşi dată dar în exercitarea atribuţiilor
de control al persoanei juridice diferite, întrucât hotărârile judecatoreşti definitive – de
achitare şi de condamnare – nu se exclud, nereferindu-se la aceeaşi faptă, ci la fapte
diferite.2

Nu orice deosebire între modul de soluţionare a cauzelor constituie un motiv de

inconciliabilitate, ci hotărârile trebuie să se excludă una pe cealaltă. Pr de alta parte,
1
I.C.C.J secţia penală, decizia penală nr. 40/2007
2
I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 4043 din 3 decembrie 2009

51
 revizuirea este un mijloc procesual prin care sunt înlăturate erorile judiciare ce se
constata că au fost comise cu soluţionarea unei cauze definitiv judecate. Eroarea judiciară
implică existenţa unei judecăţi de fapt netemeinice şi, ca atare, revizuirea are caracterul
unei căi de atac de fapt, întrucât ea provoacă o reexaminare în fapt a cauzei penale. În
cauză se invocă o neconciliere între sentinţa prin care revizuienţii au fost condamnaţi
pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la omor calificat prevăzut de art. 174-175 alin.
(1) lit. a) C.pen., cu cea prin care instigatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii
de omor. În acest sens, se arată că, din punct de vedere al dreptului penal substanţial, este
un nonsens juridic reţinerea în sarcina revizuienţilor a premedităţii, întrucât premeditarea
presupune o activitate proprie autorului, şi nu a instigatorilor şi, totodată, că s-a creat o
vădită confuzie între premeditarea instigării, absorbită în conţinutul subiectiv al acesteia,
şi premeditarea omorului, care reprezinta latura subiectivă a infracţiunii săvârşite de
autor. Curtea constată însă că problema ridicată de revizuienţi este strict o problemă de
drept, care nu este urmarea reţinerii unor situaţii de fapt diferite, inconciliabile, ci a
interpretării unor dispoziţii legale. Această problemă de drept putea fi ridicată de apărare
pe parcursul soluţionării cauzei de fond, însă nu poate fi pusă în discuţie prin intermediul
căii extraordinare de atac a revizuirii, cale de atac care provoacă aşă cum s-a arătat mai
sus, o reexaminare în fond a cauzei.1

Acestor cazuri de revizuire prevăzute în art. 394 C. proc.pen li se mai adaugă şi cel prevăzut
în art. 4081 C. proc.pen respectiv, revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor
Omului.
Prin urmare, pot fi supuse revizuirii hotărârile definitive în cauzele în care Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a constat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenţia
europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în situaţia în care
consecinţele grave ale acestei condamnări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât
prin revizuirea hotărârii pronunţate

4.2 Procedura introducerii cererii de revizuire

1
C.A. Bucureşti, secţia a II-a penală, sentinţa nr. 206/2003

52
 Declararea revizuirii se face printr-o cerere scrisă, cu arătarea cazului de revizuire pe care
se intemeiază şi a mijloacelor de probă pentru dovedirea acestuia, adresată procurorului de la
parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă.1
Conform art. 397 alin (4) C.proc.pen cererea de revizuire adrestă direct instanţei se trimite pe
cale administrativă procurorului competent, în vederea asigurării celerităţii procedurii.
Trimiterea la procurorul competent se dispune pe cale graţioasă, prin rezoluţie şi nu prin
sentinţă, întrucât aceasta este o măsură administrativă. Rezoluţia administrativă nu trebuie
motivată şi nu poate fi atacată cu nicio cale de atac2
După ce a primit cererea, procurorul are obligaţia de a o verifica şi în cazul în care constată că
aceasta nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege, cheamă persoana care a intocmit-o în vederea
completării sau precizării ei.
În situaţia în care cererea de revizuire se întemeiază pe cazul prevăzut în art. 4081 C.
proc.pen., aceasta se introduce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

4.2.1 Hotărârile care pot fi supuse revizuirii

Datorită faptului că revizuirea este o cale de atac extraordinară, aceasta poate fi îndreptată
numai împotriva unor hotarâri judecătoreşti penale definitive, prin care se soluţionează conflictul
de drept penal substanţial sau latura civilă provenită din infracţiune.
Nu are importanţă dacă hotărârile au ramas definitive la prima instanţă sau după
exercitarea căilor ordinare de atac.3
În ceea ce priveşte latura penală, sunt hotarâri prin care se soluţionează conflictul de
drept penal substanţial, cele prin care instanţa de judecată pronunţă o soluţie de condamnare, de
achitare sau de încetare a procesului penal. Aceste hotărâri pot fi sentinţe, confirmate de instanţa
de apel şi de recurs, sau pot fi decizii, atunci când fondul cauzei a fost soluţionat de către instanţa
de apel sau de recurs, dupa rejudecare.

1
B.Micu, pag. 168
2
Zarafiu Andrei „Drept procesual penal.Curs selectiv pentru licenţă”, Ed. Hamangiu, Buc 2008, pag. 126
3
M. Udroiu „Drept procesual penal, pag.534

53
 Pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a solutionat fondul
cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal. Cererea de revizuire
îndreptată împotriva altei hotărâri definitive este inadmisibilă.1

Cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţată

în temeiul art. 2781alin. (8) lit. a) şi b) C.proc.pen este inadmisibilă.2

4.2.2 Titularii cererii de revizuire

Revizuirea fiind o cale de atac extraordinară are o sferă mai restrânsă a titularilor săi
faţă de cea a căilor de atac ordinare, însă spre deosebire de celelalte căi de atac extraordinare,
revizuirea poate fi introdusă de o sferă mai larga de persoane.
În art. 396 C.proc.pen. sunt prevăzute persoanele care pot cere revizuirea astfel:
a) oricare parte din proces, în limitele calităţii sale procesuale – condamnatul şi partea
vatămată pe latura penală şi condamnatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente
cu privire la latura civilă –
b) soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi dupa moartea acestuia – atat cu
privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă – . În acest caz soţul şi rudele
apropiate au calitatea de substituiţi procesuali. Potrivit art. 149 Cod penal prin rude
apropiate se înţeleg ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copii acestora, precum
şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude.
c) procurorul – care poate iniţia procedura revizuirii din oficiu sau la sesizarea unor organe
competente.

În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin (1) lit. b) C.proc.pen., rudele apropiate ale
condamnatului, cum este soacra acestuia, pot cere revizuirea, chiar şi dupa moartea
condamnatului, însă calitatea de substituit procesual a rudei apropiate este limitată, în
cazul în care condamnatul este în viaţă, la formularea cererii de revizuire, fară a include
exercitarea căilor de atac ordinare împotriva hotărârii prin care cererea de revizuire a fost

1
I.C.C.J., Completul de 9 judecatori, decizia penală nr. 42/2005
2
I.C.C.J., Secţiile Unite, decizia nr. XVII/2007

54
 soluţionată, căile de atac ordinare exercitându-se în condiţiile dreptului comun, în
conformitate cu art. 362 şi art. 3852 C.proc.pen. prin urmare, recursul exercitat de sora
condamnatului în viaţă, în calitate de rudă apropiată, împotriva deciziei pronunţate de
instanţa de apel în procedura revizuirii, este inadmisibil.1

4.2.3 Condiţiile pentru introducerea cererii de revizuire

Art. 393 din Codul de procedură penală, prevede faptul că hotarârile judecătoreşti
definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă.
În situaţia în care o hotărâre priveşte mai multe infracţiuni sau mai multe persoane,
revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori. Soluţiile procurorului
privind finalizarea urmăririi penale nu pot face obiectul revizuirii, ci pot fi atacate cu plângere la
procurorul ierarhic superior şi la instanţa de judecată după declararea ca neconstituţionale a
dispoziţiilor art. 278 Cod procedură penală şi introducerea art. 278 1, prin Legea nr. 281/2003,
modificat în 2006.2
Este necesar ca hotarârile sa fie date în soluţionarea fondului cauzei, adică, să se fi
pronunţat condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal prin sentinţe sau decizii.
În practica judiciară s-au considerat inadmisible cererile de revizuire îndreptate împotriva
unor hotarâri de dezînvestire, de respingere a unei cereri de întrerupere a pedepsei închisorii sau
în proceduri adiacente privind măsurile preventive, măsurile asiguratorii, incidentele de
executare, precum şi toate încheierile date pe parcursul judecăţii.3

4.2.4 Termenul de introducere a cererii de revizuire

Legea distinge două reglementări distincte în ceea ce priveşte termenul în care poate fi
cerută revizuirea, după cum cererea de revizuire este în favoarea condamnatului sau în
defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui faţă de care s-a încetat procesul penal.

1
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1450 din 15 aprilie 2010
2
V. Păvăleanu, pag.359
3
N.Volonciu, pag. 338

55
 Conform art. 398 alin 1, cererea de revizuirea în favoarea condamnatului se poate face
oricând, chiar dupa executarea pedepsei sau dupa moartea condamnatului.
Conform art. 398 alin. 1, cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat
sau a celui faţă de care s-a încetat procesul penal se poate face în termen de 1 an, care curge
astfel:
 Pentru cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. a), b), c) şi d), în situaţia în care nu
sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când faptele sau împrejurările au fost
cunoscute de persoana care face cererea;
 Pentru cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. a), b), c) şi d), dacă sunt constatate
prin hotărâre definitivă, de la data când hotărârea a fost cunoscută de persoana care face
cererea.
Dacă procurorul sesizează din oficiu şi declanşează revizuirea în defavoarea condamnatului,
a celui achitat sau a celui faţă de care s-a încetat procesul penal, termenul de un an curge de la
momentul când a cunoscut faptele sau împrejurările ce constituie cazurile de revizuire, iar pentru
cazurile prevăzute de art. 394 lit. b), c) şi d), dacă sunt cunoscute prin hotărâre definitivă, de la
data în care procurorul a luat cunoştiinţă de hotărâre .
În art. 398 C. proc.pen nu se prevede nimic despre termenul în care revizuirea poate fi
introdusă pentru motivul prevăzut de art. 394 lit. e). S-a exprimat opinia că tăcerea legii nu este
întâmplătoare pentru că scurgerea unui termen în condiţiile în care hotărârile sunt neconciliate
nici nu s-ar justifica, întrucât intr-o asemenea situaţie activitatea de justiţie este evident
nesadisfăcătoare şi ambele hotărâri urmează să fie desfiinţate, 1 astfel rezultă că cererea de
revizuire poate fi introdusă , în acest caz.
În situaţia în care revizuirea este introdusă în defavoarea condamnatului, aceasta nu se poate
face dacă a intervenit o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau
constituirea procesului penal.
Art. 396 C. proc. pen prevede că revizuirea poate fi introdusă de oricare parte din proces, în
limitele calităţii sale procesuale:
-soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar si după moartea acestuia;
-procurorul, din oficiu poate să iniţieze procedura revizuirii;

1
N. Volonciu,pag. 352

56
-organele de conducere ale unităţilor la care se referă art. 145 Codul penal, dacă au cunoştiinţă
despre vreo faptă sau împrejurare care ar motiva revizuirea au obligaţia de a sesiza procurorul..
Asemenea informaţii pot proveni de bună voie de la orice persoană fizică sau juridică, iar în
cazul pervăzut de art. 265 Cod Penal este obligatorie.1

4.2.5 Procedura prealabilă la procuror

Cererea de revizuire se adresează procurorului din parchetul de lângă instanţa care a judecat
cauza în primă instanţă. Această competenţă se menţine chiar în ipoteza în care soluţionarea în
fond s-a produs la instanţa de apel sau la instanţa de recurs, prin rejudecare după casare, intucât
prevederea legii este evidentă.2
 Cererea de revizuire se redactează în scris, cu arătarea cazului de revizuire pe care se
întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia;
 Cererea de revizuire se înregistrează la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat
cauza în prima instanţă;
 Prim-procurorul parchetului repartizează cererea unuia dintre procurorii din subordine;
 Cererea de revizuire adresată direct instanţei se trimite pe cale administrativă
procurorulu competent;
 După introducerea cererii de revizuire, procurorul ascultă, dacă este cazul, persoana care
solicită revizuirea; în cazul în care este necesară efectuarea de cercetări pentru a verifica
temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune aceasta prin ordonanţă; pentru efectuarea
actelor de cercetare procurorul poate delega organul de cercetare penală;
 Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile legale, procurorul cheamă persoana care a făcut
cererea în vederea completării sau precizării acesteia;
 Procurorul poate solicita, dacă este necesar, dosarul cauzei sau poate ataşa copii ale
hotărârilor judecătoreşti însoţite de un referat al birorului de executare al instanţei;
 Termenul de efectuare a actelor de cercetare este de 2 luni şi curge de la data introducerii
cererii de revizuire;
 După efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu
concluziile sale instanţei competente.
1
G.Theodoru Grigore, pag. 490
2
Trib.Suprem, s. pen.,doc. nr. 305/1979, C.D, 1979, pag. 509,dec. nr. 1655/1976, C.D, 1976, pag. 484

57
4.2.6 Procedura judecării revizuirii
Instanţa competentă să judece cererea de revizuire este instanţa care a judecat cauza în
primă instanţă. Iar pentru cazul prevăzut în art. 4081 C.proc.pen competenţa aparţine Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie, care judecă cererea în complet de 5 judecători. În ceea ce priveşte cazul
prevăzut în art. 4082 C.proc.pen, competenţa aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea
definitivă a cărei revizuire se cere.
Dacă cererea conţine în temeiul ei hotărâri ce nu se pot concilia, competenţa se determină
conform art. 35 C.proc.pen.,care reglemntează regulile care au aplicare în situaţia reunirii
cauzelor pentru cazurile de indivizibilitate sau de conexitate.
Compunerea completului de judecată în cazul soluţionării cererii de revizuirea are în
vedere regulile aplicabile pentru judecarea în primă instanţa.1
Actele de cercetare – faţă de contestaţia în anulare, calea de atac a revizuirii presupune
reluarea procesului penal din faza de urmărire penală, iar conform art. 399 C.proc.pen după
introducerea cererii de revizuire, procurorul ascultă persoana care a solicitat revizuirea.
In cazul verificării temeiniciei cererii de revizuire, procurorul dispune prin ordonanţă efectuarea
cercetărilor necesare. Iar dacă urmărirea penală este efectuată de procuror, acesta poate dispune
ca unele acte de cercetare penală sa fie efectuate de către organele de cercetare ale poliţiei
judiciare.
Astfel de acte trebuie efectuate în termen de 2 luni de la data la care cererea de revizuire
a fost introdusă, iar procurorul are obligaţia de a înainta întregul material împreună cu
concluziile sale instanţei competente indiferent de conţinutul lor, după efectuarea cercetărilor
necesare.
Art. 397 alin.1, pevede că cererea de revizuire se adresează procurorului din parchetul
corespunzător instanţei care a soluţionat cauza în prima instanţă.
Dacă, la data judecării cauzei, competenţa materială în prima instanţă revenea
judecătoriei, iar după judecarea definitivă ca urmare a unei modificari legislative, competenţa de
a judeca în primă instanţă este dată tribunalului, competent de a efectua actele de cercetare
pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, de a întocmi concluzii şi a sesiza instanţa este
1
B.Micu, pag. 170

58
parchetul de pe lângă tribunal, iar nu parchetul de pe lângă judecătorie, 1 întrucât principiul
activităţii legii procesual penale prevede faptul că rezolvarea cererii de revizuire este de
competenţa instanţei stabilită de lege în momentul desfăşurării procedurii de revizuire.

În soluţionarea cererii de revizuire, nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu sunt
ţinute de concluziile procurorului, înaintate potrivit art. 399 alin (5) revizuire întemeiată
pe prevederile art. 394 alin.(1) lit.a) C.proc.penau fost obţinute după efectuarea de către
procuror, instanţa are obligaţia să examineze cererea de revizuire ţinând cont de aceste
înscrisuri şi nu poate dispune reluarea cercetărilor, o astfel de solutie nefiind prevăzută de
lege.2

Procurorul din cadrul structurii specializate, Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv

Direcţia de Investigare a Infractorilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, este
competentă în condiţiile art. 397 alin.(1) din Codul de procedură penală să efectueze
actele de cercetare şi să înainteze materialul împreună cu concluziile referitoare la
cererile de revizuire formulate împotriva hotarârilor care au avut ca obiect infracţiuni a
căror urmărire penală este de competenţa exclusivă a uneia sau alteia dintre cele doua
structuri.3

Examinarea în principiu a cererii de revizuire – preşedintele instanţei, după primirea

lucrărilor trimise de procuror, fixează termen de judecată pentru examinarea cererii de revizuire
în vederea admiterii în principiu cu citarea părtilor interesate.
Dacă părtile sunt prezente la termenul stabilit pentru examinarea în principiu, revizuentul,
procurorul şi celelalte părti depun concluzii cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de
revizuire.
Prin actele de cercetare judecătorească, instanţa poate verifica oricare din probele pe care
se întemeiază cererea, sau poate administra probe noi, la cerere sau din oficiu.

1
T.S., s.pen.,dec. nr. 1938/1973, în R.D.D nr. 2, 1974, pag. 166
2
I.C.C.J., secţia penală, decizia 2831 din 16 septembrie 2008
3
I.C.C.J., Secţiile Unite, decizia nr. 4/2010

59
 Admiterea în principiu este o procedură necontradictorie în care instanţa verifică, în
camera de consiliu, făra citarea partilor şi fără participarea procurorului dacă:

 Sunt invocate motive de revizuire cu respecatrea prevederilor art. 394 C.proc.pen;

 Hotărârea atacată este o hotărâre definitivă prin care a fost soluţionat fondul cauzei;

 Cererea de revizuire a fost introdusă în teremenul prevăzut de art. 398 alin. (2)
C.proc.pen. şi de către una dintre persoanale prevăzute de art. 396 alin. (1) şi (2) în limitele
calităţii lor procesuale;

 Motivele şi probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai făcut obiectul unei
cereri de revizuire anterioare, respinse definitiv;

 Din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente
pentru admiterea în principiu;

Obiectul examinarii în principiu a cererii de revizuire constă în verificarea îndeplinirii

conditiilor cerute de lege pentru admiterea în principiu. 1Dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege se poate deschide procedura de rejudecare a cauzei în fond, spunându-se că
examinarea în principiu este o procedură premergătoare şi eliminatorie 2, înlăturând astfel de la
rejudecarea în fond a cererilor de revizuire inadmisibile, tardive şi netemeinice.

Soluţiile privind admiterea în principiu a cererii de revizuire – în funcţie de

concluziile la care a ajuns instanţa de revizuire şi în funcţie de cazul de revizuire invocat,
instanţa poate dispune:

 Admiterea în principiu, prin încheiere, care poate fi atacată numai odată cu fondul a
cererii de revizuire. Odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire instaţa poate suspenda
motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii. Prin admiterea revizuirii,
1
Ghe.Nistoreanu, pag. 367
2
V.Dongoroz, „Nota în Parchetele Române” , Bucureşti 1944, pag. 41-45

60
instanţa nu poate agrava situaţia celui care a făcut cererea de revizuire sau în favoarea căruia s-a
declanşat o procedură de revizuire. Conform art. 373 şi art. 406 alin 2, instanţa de revizuire
extinde judecata şi la soluţionarea cauzei cu privire la persoanele din acelaşi grup procesual care
nu au cerut revizuirea sau faţă de care nu s-a iniţiat procedura de revizuire, pronunţând o nouă
soluţie şi penru aceştia fără a li se agrava situaţia.

 Respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, prin sentinţă, care este supusă aceloraşi
căi de atac ca şi hotarârea a cărei revizuire se cere. În situaţia în care executarea hotărârii a fost
suspendată, se va dispune continuarea executării hotarârii menţinute în vigoare.

! OBSERVAŢII
Dacă cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 4081 C.proc.pen, respectiv art. 4082
C.proc.pen. analiza admisbilităţii în principiu se realizează în şedinţă publică cu citarea părţilor.

Rejudecarea cauzei după admiterea în principiu are loc, prin derogare de la art. 10 lit.
g) şi atunci când condamnatul a decedat anterior cererii de revizuire sau în cursul procedurii de
revizuire, în vederea înlăturării erorii judiciare.1

 Rejudecarea se face potrivit regulilor de procedură prinvind judecarea în primă instanţă,

cu citarea parţilor, putând fi readministrate probele administrate în primul ciclu procesual;

 În cazul revizuirii pentru existenţa unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele se vor
reuni în vederea rejudecarii

Soluţiile privind rejudecarea cauzei dupa admiterea în principiu

 Respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, neputându-se reţine existenţa unei erori

judiciare faţă de motivele invocate şi de probele administrate

1
G.Theodoru, pag. 877

61
 Admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii în măsura în care a fost admisă
revizuirea sau hotărârile care nu se pot concilia şi pronunţarea unei hotărâri asupra fondului
cauzei
- Sentinţa de admitere sau de respingere a cererii de revizuire, este supusă aceloraşi căi de
atac cărora putea fi supusă hotărârea la care se referă revizuirea;
- Introducerea unei noi cereri de revizuire, după respingerea prin hotărâre definitivă ca
inadmisibilă dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări cu cea
definitiv soluţionată.

!OBSERVAŢII
 Daca instanţa dispune achitarea persoanei condamnate pe nedrept, se va dispune şi
repunerea în situaţia anterioară;
 Cu ocazia rejudecarii cauzei, instanţa trebuie să dea aplicare efectului extensiv al căii de
atac, dacă constată că cererea de revizuire produce efecte şi cu privire la alte părţi care nu au
formulat o astfel de cerere – având efect principiul non reformatio in peius

4.2.7 Procedura revizuirii în cazul constatării de către Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a încălcării unui drept prevăzut în convenţia europeană a drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale

Potrivit art. 4081 alin. 1, hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenţie
europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pot fi supuse
revizuirii, dacă consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi
remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Hotărârile supuse revizuirii sunt hotarârile judecătoreşti definitive, pronunţate de
instanţele române, indiferent dacă soluţioneză sau nu fondul cauzei, întrucât scopul revizuirii în

62
acest caz nu este înlăturarea gravelor erori de fapt, ci a violării drepturilor garantate de Convenţia
europeană.
Numai hotărârile prin care instanţa, examinând fondul cauzei, a dispus condamnarea unei
persoane pot fi apte să continuie să producă efecte grave ca urmare a încălcării exigenţelor
convenţionale, nu şi cele prin care instanţa a dispus achitarea sau încetarea procesului penal.
Hotărârile prin care nu se soluţioneză fondul cauzei pot produce efecte grave indiferent
dacă instanţa a dispus o soluţie de admitere (spre exemplu, admiterea cererii fromulate de
parchet şi dispunerea internării medicale, cu încălcarea prevederilor art. 5 paragraf 1 lit. e din
Convenţia europeană) sau de respingere a sesizării (de exemplu, respingerea ca inadmisibilă a
plângerii formulate împotriva măsurii confiscării speciale dispusă de procuror prin ordonanţa de
scoatere de sub urmărire penală )1

Procedura revizuirii prevăzută în art. 4081 presupune întrunirea a două condiţii şi anume:

 Să se constate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului încălcarea unui drept

dintre cele prevăzute în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale într-o cauză penală în care hotărârea instanţei a rămas definitivă2
Revizuirea asupra unei hotărâri definitive nu se poate cere prin invocarea unei hotărâri
pronunţate de Curtea Europenă împotriva altor state în cauze asemănătoare sau în urma
constatării existenţei unei încălcări a Conventiei europene printr-o reglementare din dreptul
intern a statului condamnat identică cu reglementarea românească, deşi cererea părtii vătămate
împotriva statului român a fost declarată admisibilă, dar nu a fost judecată definitiv.

 Să se constate că urmările grave ale încălcării Convenţiei europene continuă să se

producă şi nu pot fi remediate decăt prin revizuirea hotărârii pronunţate.
În aceste situaţii, satisfacţia echitabilă nu este în măsură a se compensa integral
prejudiciul suferit de persoana vătamată, fiind necesară şi redeschiderea procedurii pentru a
repara integral prejudiciul – de exemplu, aceste consecinţe grave se produc în cazul în care
condamnarea unei persoane a fost dispusă de o instanţă ce nu satisfăcea exigenţele de
independenţă sau imparţialitate (condamnarea unui civil de către o instanţă militară) sau cu
1
M.Udroiu „Drept procesual penal”, Ed. CH. Beck, Buc. 2011, pag. 540
2
I.Neagu, pag.437

63
încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia europeană privind dreptul de apărare ori princiipile
loialităţii, legalităţii şi contradictioralităţii administrării probelor.1

În cazul în care hotărârea definitivă a Curţii Europene a Drepului Omului s-a constatat o
încălcare a art. 5 parag. 3 şi 4 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omlui
şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la arestarea preventivă a condamnatului
revizuient, consecinţele grave ale acestei încălcări nu continuă să se producă şi nu pot fi
remediate prin revizuirea hotărâri de condamnare şi, prin urmare nu sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute în art. 4081 alin (1) C.proc.pen2

Condiţiile prevăzute în art. 4081 alin (1) C.proc.pen. sunt îndeplinite în cazul în care
Curtea Europeană a Dreptului Omului a constatat printr-o hotărâre definitivă o încălcare a
art. 6 paragraful 1 din Convenţie, prin condamnarea inculpatului fără ca acesta să fi fost
audiat de către istanţa de recurs, în condiţiile în care instanţele inferioare dispuseseră
achitarea sa. Consecinţele grave ale încălcării continuă să se producă, întrucât
condamnatul, din cauza cazierului judiciar, este împiedicat sa acceadă la funcţii publice
sau la anumite locuri de muncă, iar aceste consecinţe nu pot fi remediate decât prin
revizuirea hotărârii de condamnare, pentru că numai prin desfiinţarea hotărârii şi
rejudecarea recursului cu respectarea drepturilor condamnatului se poate prinunţa o
hotărâre legală şi temeinică.3

Revizuirea poate fi solicitată de persoana a cărei drept a fost încalcat, soţul şi rudele
apropiate ale condamnatului, chiar şi după moartea acestuia, precum şi procurorul atunci când
cererea este formulată de substituiţi procesuali. Instanţa are obligatia de al întreba pe condamnat
dacă işi însuşeşte cererea.
Cererea de revizuire trebuie să cuprindă: numele, prenumele si domiciliul persoanei vătămate
ale substituitului procesual sau numele şi prenumele procurorului, după caz, hotărârea a cărei
revizuire se cere, hotărârea Curţii Europene prin care s-a constat încălcarea drepturilor garantate

1
M. Udroiu „Drept procesual penal”, Ed. CH. Beck, Buc. 2011, pag. 540
2
I.C.C.J, Completul de 9 judecători, decizia nr. 134 din 23 februarie 2010
3
I.C.C.J., Compeltul de 9 judecători, decizia nr. 544 din 89 septembrie 2008

64
de Convenţia europeană care continuă să producă consecinţe grave şi care nu poate fi remediată
decât prin revizuirea hotărârii, semnătura titularului cererii.
În ceea ce priveste termenul de revizuire, acesta este de 1 an şi se calculează de la data
rămânerii definitive a hotărârii Curtii Europene.
Conform art. 44 din Convenţia europeană, hotarârea Marii Camere este definitivă atunci
când:
- Părţile declară că nu vor cere remiterea în faţa Marii Camere
- În 3 luni de la data hotărârii, dacă retrimiterea în faţa Marii Cameri nu a fost cerută
- Când Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere – de exemplu atunci când
cauza nu ridică o problemă gravă referitoare la interpretarea sau aplicarea Convenţiei europene
sau o altă problemă gravă cu caracter general –

 Spre deosebire de revizuirea prevăzuta în art. 394 C.proc.pen., cererea de revizuire întemeiată
pe art. 4081 C.proc.pen se introduce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de 9
judecători;

 Efectuarea actelor de cercetare de către procuror nu mai este necesară

 Instanţa poate dispune din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea părţii suspendarea
executării hotărârii atacate, după sesizare

 Preşedintele completului, dupa primirea cererii, dispune citarea părtilor şi desemnează un

apărator din oficiu pentru cel arestat

 Persoana arestată este adusă la judecarea cauzei, în caz contrar, sancţiunea este nulitatea
absolută a hotărârii

 Participarea procurorului este obligatorie

 Judecata nu mai presupune existenţa celor doua etape, admiterea în principiu şi rejudecarea,
instanţa examinând cererea intr-o singură etapă

65
 În baza actelor dosarului şi ţinând cont de hotărârea Curţii Europene, instanţa ascultă
concluziile părţilor prezente şi ale procurorului, pronunţându-se printr-o decizie definitivă.1

 În urma judecării Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate:

– respinge cererea ca inadmisibilă, dacă aceasta nu vizează o hotărâre definitivă pronunţată de
instanţele române, sau dacă nu există o hotărâre definitivă de condamnare a statului român de
către Curtea Europeană

Potrivit dispoziţiilor art. 4081 alin. (2) lit. a) C.proc.pen., revizuirea poate fi cerută de
persoana al cărei drept a fost încălcat. În raport cu această dispoziţie, cererea de revizuire
formulată de persoana care nu a avut calitatea de reclamant în cauza în care s-a pronunţat
hotarârea Curţii Europene a Drepturilor Omului este inadmisibilă, chiar dacă această
persoană a avut calitatea de coinculpat al reclamanţilor în procesul penal desfăşurată în
faţa instanţelor române2

– respinge cererea ca tardivă, dacă aceasta a fost formulată cu depăşirea termenului de un an

– respinge cererea ca nefondată, dacă constată că nu este satisfăcută în cauză cerinţa producerii
unor consecinţe grave şi după ce hotărârea de condamnare a Curţii Europene a fost pronunţată
– admite cererea în parte
-desfiinţează în parte hotărârea atacată sub aspectul dreptului încalcat
- rejudecă cauza aplicând dispoziţiile privitoare la judecarea cauzelor în recurs
- înlătură consecinţele încălcării dreptului
– admite cererea - desfiinţeză hotărărea
-dispune rejudecarea de către instanţa în faţa căreia s-a produs încălcarea
dreptului, atunci când este necesară administrarea de probe

 În cazul în care Curtea Europeană a constat încălcarea unui drept substanţial al mai multor
persoane, iar numai una a formulat cerere de revizuire, sunt aplicabile dispoziţiile privind efectul
extintiv al căii de atac, fără a putea crea acestora o situaţie mai grea

1
M. Udroiu „Fişe de procedură”, pag. 440
2
I.C.C.J., Compeletul de 9 judecători, decizia nr. 237 din 14 aprilie 2008

66
 Înlăturarea consecinţelor mai grave, constatae de către Curtea Europeană nu presupune
achitarea revizuientului

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau instaţa care rejudecă cauza, în măsura admiterii
revizuirii şi raportat la soluţia dispusă după rejudecare, poate dispune masuri pentru restabilirea
situaţiei anterioare, cum ar fi restituirea amenzii plătite, a bunurilor confiscate sau a cheltuielilor
judiciare pe care cel în favoarea căruia s-a admis revizuirea nu era ţinută să le suporte.

Capitolul 5: RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

5.1 Scurt istoric

Prin Legea nr. 45/1993 a fost introdusă Secţiunea III a Capitolului IV („Căile
extraordinare de atac”) vizând recursul în anulare şi recursul în interseul legii, căi de atac ce au
înlocuit recursul extraordinar.
Prin Legea nr. 576/2004, textele de lege prin care era reglementat recursul în anulare
(art. 409-4141) au fost abrogate, această cale de atac extraordinară fiind eliminată din Codul de
procedură penală. În aceste condiţii, denumirea şi conţinutul Secţiunii a III-a au fos modificate,
reprezentând în acest moment sediul legal pentru recursul în interesul legii. Nu în ultimul rând,

67
în materia recursului în interesul legii au intervenit modificări şi completări prin Legea nr.
356/2006.1

5.2 Noţiune şi caracterizare

În dorinţa sa de a asigura o interpretare şi o aplicare unitară a legilor penale şi de

procedură penală pe întreg teritoriul tării, legiutorul român a reglementat extrem de sumar în
Codul de procedură penală recursul în interesul legii.2
Rolul acestuia este de a rezolva problemele de practică peunitară apărute la nivelul
instanţelor.
Astfel, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele
judecătoreşti procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din
oficiu, sau la cererea ministerului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţii de Casaţie şi
Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel şi Avocatul Poporului au obligaţia, să ceară
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au primit o
soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti.

 Recursul în intersul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept
care formează obiectul judecaţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotarâri
judecătoreşti definitive, care se anexează la cerere.
 Se judecă de un complet format din presedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, în
acestuia, din vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii de secţii din
cadrul acestuia, un număr de 14 judecători din secţia în a cărei competenţă intră problema
de drept care a fost sluţionată diferit de instanţele judecătoreşti şi câte 2 judecători din
cadrul celorlalte secţii.
 Preşedintele completului este preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţii de Casaţie şi
Justiţie.
 Preşedintele completului va desemna un judecator din cadrul secţiei în a cărei competenţă
intra problema de drept, iar acesta va intocmi un raport asupra recursului în interesul
legii.
1
I. Neagu, pag. 468
2
Idem 1, pag. 468

68
  Raportul va cuprinde soluţiile diferite date problemei de drept şi argumentele pe care se
fundamentează, jurisprudenţa relevantă a Curţii Constitutionale, a Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie, a Curţii Europene a Dreptului Omului, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
şi opinia specialiştilor consultanţi, dacă este cazul, precum şi doctrina în materie.
 Şedinţa completului se convoacă de preşedintele acestuia cu cel puţin 20 de zile înainte
de desfăşurarea acestuia.
 La şedinţa participă toţi judecatorii completului, dacă exista motive obiective aceştia vor
putea fi înlocuiţi.
 Recursul în ineresul legii se susţine în faţa completului, de către procurorul general al
Prchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurorul desemnat de
acesta, de judecatorul desemnat de colegiul de conducere a înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, resectiv al curţii de apel.
 Se judeca în cel mult 3 luni de la data sesizării
 Soluţia se adoptă cu cel puţin două treimi din numărul judecătorilor completului, fără a fi
posibilă abţinerea de la vot
 Cererile de recurs în interesul legii se soluţionează de completul Înaltei Curţii de Casaţie
şi Justiţie, care se ponunţă prin decizie.
 Deciziile se publică în Monotorul Oficial al României, Partea I, precum şi pe pagina de
internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Acesta se aduc la cunostinţa instanţelor şi de
Ministerul Justiţiei.
 Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti
examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.
 Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.
Instanţa supremă a statuat prin solutionarea recursului în interesul legiicu privire la
numeroase aspecte asupra cărora practica judiciară era neunitară.

De exemplu:
Instanţa penală învestită cu judecarea acţiunii pneale în cazul infracţiunilor cu efecte
complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătamarea corporală din culpă
săvârşite de un conducător auto, este învestită să judece acţiunea civilă, alăturată celei
penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretenţiile

69
 formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât şi cu
privire la pretenţiile referitoare la bunurile distruse ori deterioarate ca urmare a celoraşi
fapte.1

Prin act sexual de orice natură, susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol prevăzut
de art. 197 C. pen., se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin
folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de
acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori
de a-şi exprima voinţa; - puncul 1.

Prin acte de perversiune sexuală, în accepţiunea prevederilor art. 201 C.pen., se înţelege
orice alte modalităţi de obtinere a unei satisfacţii sexuale decât cele aratate la punctul 1.2

Încheierea prin care se dispune, în cursul urmăririi penale, respingerea cererii de

revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive nu poate fi atacată, separat, cu
recurs. Încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune respingerea
cererii de revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive nu poate fi atacată,
separat, cu recurs.3

Pângerea adresată direct instanţei de judecată împotriva rezolutiei de neîncepere a

urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub
urmarire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror, fără ca aceasta să fie
atacate, în prealabil, conform art. 278, la procurorul ierarhic superior, este inadmisibil.4

În cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de
netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în faţa
instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat,

1
I.C.C.J, s.u., dec. nr. 1/200 4, publicata în Monitorul Oficial din 6 mai 2004
2
I.C.C.J., s.u., dec. nr. 3/2005, publicată în Monitorul Oficial nr.867 din 27 sepembrie 2005
3
I.C.C.J, s.u., dec. nr.12/2005, publicată în M.Of, nr. 119 din 8 februarie 2006
4
I.C.C.J, s.u., dec. nr. 13/2005, publicată în M. Of nr. 119 din 8 februarie 2006

70
 numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. 1 C.proc.civ.; în celelalte cazuri, aceeaşi
acţiune aparţine părţilor.5

Capitolul 6: NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ ŞI IMPACTUL

ACESTUIA ASUPRA JUDECĂTORIILOR, TRIBUNALELOR,
CURŢIILOR DE APEL ŞI A PARCHETELOR

Hotararile supuse apelului

Art. 408. - (1) Sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Incheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu exceptia cazurilor cand, potrivit
legii, pot fi atacate separat cu apel.
(3) Apelul declarat impotriva sentinţei se socoteşte făcut şi impotriva incheierilor.

5
I.C.C.j, s.u., dec. nr. 14/2006, publicată în M. Of nr. 11p din 8 februarie 2006

71
Noul cod de procedură elimină calea de atac a recursului împotriva deciziilor pronunţate de
curţile de apel şi de curţile militare de apel, care se soluţionau în complet de 3 judecători,
înlocuind-o cu calea de atac a apelului, în complet de 2 judecători. De asemenea, noul cod de
procedură penală elimină calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă
instanţă de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, înlocuind-o cu apelul, care se va
soluţiona în Completul de 5 judecători.

Contestaţia în anulare

Art. 426. - Impotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare in
urmatoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fară citarea legală a unei părţi sau cand, deşi legal citată, a
fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a inştiinşţa instanţa despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauza de incetare a
procesului penal

Motivele de contestaţie în anulare se reduc la 3, cu posibilitatea reducerii numărului de dosare pe

rolul curților de apel şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Fiind posibilă şi o reduce a gradului
de încărcare a parchetelor de pe lângă curţile de apel şi a perchetelor de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.

Art. 427. - (1) Contestaţia în anulare poate fi facută de oricare dintre părti, de persoana
vatamată sau de catre procuror.
(2) In cererea de contestaţie în anulare contestatorul trebuie să arate cazurile de contestaţie pe
care le invoca, precum şi motivele aduse în sprijinul acestora.

Sfera subiecţilor la îndemâna cărora se află calea de atac a contestaţiei în anulare este
limitată la persoana vătămată, respectiv, inculpat şi procuror, cu posibilitatea reducerii numărului
de dosare pe rolul curților de apel,precum şi cele aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi

72
Justiţie, precum şi reducerea gradului de încărcare a parchetelor de pe lângă curţile de apel şi a
parchetelor de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recursul în casaţie

Art. 433. - Recursul în casaţie urmăreşte să supună Inaltei Curti de Casaţie şi Justiţie judecarea,
în condiţiile legii, a conformitătii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Noul cod de procedură penală introduce calea extraordinară de atac a recursului în casaţie,
de competența exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect exercitarea
controlului de legalitate asupra hotărârilor pronunțate în apel de curţile de apel (cu excepția celor
prin care s-a dispus rejudecarea cauzei), în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Această
nouă cale de atac va determina o creștere a numărului de dosare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie

Declararea recursului in casatie

Art. 436 (2) Inculpatul, partea civila şi partea responsabilă civilmente pot formula cerere de
recurs în casaţie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Noul cod de procedură penală prevede, între condițiile restrictive pentru exercitarea căii de atac a
recursului în casație de către inculpat, partea civilă sau partea responsabilă civilmente,
obligativitatea formulării recursului numai prin avocat cu dreptul de a pune concluzii în fața
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cazurile în care se poate face recurs în casaţie

Art. 438. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în urmatoarele cazuri:

1. în cursul judecaţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau
după calitatea persoanei;

73
2. hotărârea a fost pronuntată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a
procesului;
3. instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
4. judecata a avut loc fară participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era
obligatorie, potrivit legii;
5. judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenta juridică a inculpatului era obligatorie,
potrivit legii;
6. şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevazută de legea penală;
8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;
9. hotărârea cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei sau există o
contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii;
10. instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului
a fost graţiată;
12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevazute de lege;
13. instanţa şi-a întemeiat hotărârea pe probe pentru care a fost aplicată sancţiunea excluderii
sau în mod greşit s-a aplicat sancţiunea excluderii cu privire la probe legal administrate;
14. instanţa nu s-a pronuntat asupra unuia sau mai multor motive de apel.

Noul cod de procedură penală reduce semnificativ numărul motivelor pentru care se poate
formula recurs în casație, în comparație cu actualele dispoziții asupra motivelor de recurs ordinar
din codul de procedură penală, ceea ce poate conduce la o scădere a numărului de asemenea
cauze pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Admiterea in principiu

Art. 440. - (1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu
de un complet format din, un judecator, după depunerea raportului magistratului-asistent şi
atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

74
(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este facuă în termenul prevazut de lege sau daca nu s-
au respectat dispozitiile art. 434, 437 si 438 ori dacă cererea este vădit nefondată, instanţa
respinge, prin incheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.
(3) Dacă cererea de recurs în casaţie a fost retrasă, instanţa ia act de retragere, prin incheiere.
(4) In cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevazute la art. 434-
438, dispune prin incheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie si trimite cauza
în vederea judecarii recursului în casatie.

Noul cod de procedură penală introduce procedura de admitere în principiu a recursurilor în

casaţie, care va permite eliminarea de către judecătorul-filtru a acelor cereri de recurs în casaţie
care nu îndeplinesc condiţiile de formă expres prevăzute de lege. Cu alte cuvinte, completele
care urmează să soluţioneaze recursul în casaţie vor fi degrevate de soluționarea cererilor de
recurs în casație vădit inadmisibile. Această prevedere va produce un impact de reducere asupra
numărului de dosare de recurs în casaţie, diminuând creşterea cauzată de introducerea acestei căi
de atac meţionată în art.433.

Art. 433-440 .
În plus, noul cod de procedură penală introduce şi o procedură de admitere în principiu a
recursurilor în casaţie, care va permite eliminarea de către judecătorul-filtru a acelor cereri de
recurs în casaţie care nu îndeplinesc condiţiile de formă expres prevăzute de lege. Deşi această
procedură de filtrare poate duce la reducerea numărului de dosare de recurs în casaţie, reducând
astfel implicit şi volumul de muncă, ea va genera o creştere a volumului de muncă al
judecătorilor care vor trebui să efectueze procedura de filtrare.

Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă persoanei condamnate

Art. 466. - (1) Persoana condamnată definitiv care a fost judecată in lipsă poate solicita
redeschiderea procesului penal în termen de 6 luni din ziua in care a luat cunoştinţă ca s-a
desfăşurat un proces penal impotriva sa.
(2) Este considerat persoană judecată în lipsa inculpatul care:
a) nu a avut cunoştinţă de proces;

75
b) deşi a avut cunoştinţa de proces în orice mod, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei
şi nu a putut incunoştinţa instanţa.
(3) Procesul penal în care o persoana judecata în lipsă a fost condamnata se poate redeschide şi
în cazul în care un stat străin a dispus extrădarea sau predarea condamnatului în baza
mandatului european de arestare şi condamnatul a formulat cerere de redeschidere a procesului
în termen de 6 luni de la predarea sa catre autorităţile române.
(4) Procesul penal nu poate fi redeschis în cazul în care persoana condamnată a solicitat să fie
judecată în lipsă.

Noul cod de procedură introduce o nouă cale extraordinară de atac de retractare, redeschiderea
procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate, de competenţa instanţelor
care soluţionează cauza în fond. Astfel de cazuri vor spori numărul de dosare pe rolul
judecătoriilor, tribunalelor sau a curtilor de apel. Fiind de asemenea posibilă şi o creştere a
gradului de încărcare la nivelul parchetelor de pe lângă judecători, în ceea ce priveşte procurorii
de şedinţă, precum şi pe cei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Sesizarea Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea unor probleme de drept

Art. 475. - Dacă, în cursul judecaţii, un complet de judecată al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultima instanţă,
constată că o problemă de drept de care depinde soluţionarea cauzei respective a fost dezlegată
diferit în practica instantelor, va putea solicita Secţiei penale a Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie să pronunţe o hotărâre prealabilă prin care să dea rezolvare problemei de drept cu care
a fost sesizată.

Noul cod de procedură penală introduce în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Secţia
Penală) soluţionarea cererilor de pronunţare a unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor

76
probleme de, ceea ce ar putea determina creşterea numărului de dosare pe rolul Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie. În acest caz, Secţia Penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va
emite o hotărâre prealabilă prin care să dea dezlegarea problemei de drept cu care a fost învestită.
Parchetul de pe lângă Înalta Curţe de Casaţie şi Justiţie va desemna un procuror care să ia parte
la şedinţa în care Înalta Curţe de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra problemelor de drept
controversate, ceea ce poate conduce la creşterea gradului de încărcare a acestuia cu dosare.
Totuşi, deoarece accesul la această procedură este condiţionat de existenţa unei practici
judiciare contradictorii, apreciem că impactul, se va produce în viitor,în momentul intrării în
vigoare a noului cod penal şi a noului cod de procedură penală, ci eventual, se va produce în
viitor, în măsura în care s-ar genera asemenea practică neunitară

Titlul II. PRARTEA PRACTICĂ

Din examinarea art. 386 lit. b) C. proc. pen. rezultă că cele 2 condiţii trebuie îndeplinite
cumulativ : a) partea să fi fost în imposibilitatea de a se prezenta; b) partea să fi fost în
imposibilitate de a încunostinţa instanţa despre această împiedicare. Fără a echivala, obligatoriu,
cu forţa majoră, „împiedicarea ” trebuie să fie de neînvins, să fie incluse în această categorie de
evenimente: o stare de război, o inundaţie, o înzăpezire, o epidemie – care a necesitat măsuri de
carantină – sau un alt fapt neprevăzut ce a dus la întreruperea circulaţiei între sediul instanţei şi
locul unde se afla contestatorul. De asemenea, în această categorie de evenimente mai sunt
incluse şi alte situatii: o boală gravă sau un accident, intervenite pe neaşteptat şi care l-au pus pe

77
cel în cauză în situaţia de a nu putea suporta transportul pană la sediul instanţei. În cazul în care
s-a găsit în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată, are obligaţia să încunoştinţeze
instanţa despre această împiedicare. Dacă nu şi-a îndeplinit această obligaţie, lăsând ca procesul
să fie soluţionat în lipsă sa, partea este în culpă şi nu-i mai este îngăduit să atace hotarârea atunci
când constată că soluţia nu-i este favorabilă. Sub acest ultim aspect, împiedicarea de
încunoştinţare a instanţei de recurs este datorată unor situaţii care au întrerupt nu numai
posibilităţile de transport, dar şi comunicările prin poştă, telegraf, fax, telefon etc. În cele mai
multe cazuri, mai ales în actualele condiţii de dezvoltare a multiplelor sisteme de comunicaţii
(telefonie fixă şi mobilă, fax, telegraf, curierat rapid, internet etc.), împrejurarea care face
imposibilă prezentarea părţii la proces nu afectează posibilitatea de a încunoştinţa instanţa despre
situaţia intervenită. 1

Dispoziţiile art. 386 lit. e) C.proc.pen. sunt incidente în cazul în care inculpatul, achitat de
prima instanţă, a fost condamnat de instanţa de apel, soluţie menţinută de instanţa de
recurs, fără a fi ascultat de instanţele de control judiciar şi, deşi nu a fost prezent la judecarea
recursului, lipsa acestuia a fost motivată, iar instanţa de recurs nu a depus diligenţele legale
necesare pentru a asigura prezenţa inculpatului la judecarea recursului.2

Procedura prealabilă a admiterii în principiu, prin natura şi conţinutul ei specific, nu

vizează însăşi soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verificarea dacă sunt
întrunite condiţiile de exercitare a acesteia, şi anume cu privire la încadrarea cererii în termenul
legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege şi la depunerea de dovezi ori invocarea de
probe din dosar în sprijinul contestaţiei. Aşadar, cât timp procedura admiterii în principiu, astfel
cum este prevăzută în art. 391 C.proc.pen., nu priveşte însăşi judecarea contestaţiei în anulare – o
atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în art. 392 din acelaşi cod – se constată că
nu sunt temeri care să impună citarea părţii în faza admisibilitătii în principiu a contestaţiei în
anulare, fără citarea părţilor, nu aduce încălcarei dreptului acestora la un proces echiatbil,
consacrat prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.3

1
I.C.C.J., s.pen., dec. nr. 1642 din 27 aprilie 2010
2
I.C.C.J., s.pen., dec. nr. 3909/2008
3
I.C.C.J., S.U., RIL., dec. nr 10/2009

78
 După intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, prevederile art. 407 C.proc.pen. – potrivit
cărora sentinţele instanţei de revizuire sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile la
care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului – se raportează la noile
dispoziţii privind căile de atac cuprinse în Codul de procedură penală, astfel cum au fost
modificate pri Legea nr. 202/2010. În consecinţă, sentinţele pronunţate în primă instanţă de
judecătorii, prin care se soluţionează cereri de revizuire, sunt supuse numai recursului, care se
judecă de către curţile de apel, conform art. 281 pct. 3 C.proc.pen.chiar dacă sentinţele la care se
referă revizuirea, pronunţate în primă instanţă de judecătorii, erau supuse, anterior intrării în
vigoare a Legii nr. 202/2010, atât căii de atac a apelului, cât şi căii de atac a recursului1

Hotărârile definitive în care persoana condamnatului nu este autorului infracţiunii, o alta

persoană utilizănd în mod fraudolos identitatea celui condamnat, sunt supuse cazurile de
revizuire prevăzut de art.394 lit. a) C.proc.pen.2

Nu orice deosebire între modul de soluţionare a cauzelor constituie un motiv de

inconciliabilitate, ci hotarârile trebuie să se excludă una pe cealaltă. Pe de alta parte,
revizuirea este un mijloc procesual prin care sunt înlăturate erorile judiciare ce se constată că au
fost comise în soluţionarea unei cauze definitiv judecate. Eroarea judiciară implică existenţa unei
judecăţi de fapt netemeinice şi, ca atare, revizuirea are caracterul unei căi de atac de fapt, întrucât
ea provoacă o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevazute de art. 394
C.proc.pen. este inadmisibilă.3

Din economia dispoziţiilor art. 393 C.proc.pen., rezultă caracterul revizuirii de cale
extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la
fapele reţinute printr-o hotărâre judecătorescă definitivă, datorită necunaşterii de către instanţe a

1
I.C.C.J., s.pen., încheierea nr. 23/2012
2
I.C.C.J., complet RIL, dec. nr. 9/2011
3
I.C.C.J., ş.U., RIL., dec. nr. 60/2007

79
unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul. Din
aceleaşi dispoziţii rezultă totodată că, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care
judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, reavizuirea poate privi exclusiv hotarârile determinate de art.
394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă
interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii, privitoare la eventuala
nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente
jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de
principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care işi
legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Drept
urmare, coroborarea acestor dispoziţii legale impune concluzia condiţionării examinarii
temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii şi a
inadmisibilităţii controlului judiciar, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în
situaţia exprimării de către partea interesată a simplei nemulţumiri a acesteia cu privire la
hotărârea a cărei retractare se cere, fie a afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei
acesteia.1

În cazul în care condamnatul invocă, în motivarea cererii de revizuire, împrejurarea că

pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat definitiv au fost trimise ulterior
în judecată alte persoane, cererea trebuie soluţionată în raport cu prevederile art. 394 alin. (1) lit.
e) C.proc.pen., care se referă la situaţia cănd două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive
nu se pot concilia, iar nu în raport cu prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., care se
referă la fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. În acest
sens, instanţele de judecată au obligaţia să solicite dosarele menţionate de revizuient pentru a
examina dacă există ori nu două hotărâri cu privire la aceeaşi faptă, ce nu se pot concilia.2

Există cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) C.proc.pen. nu este
incident, dacă prin cererea de recurs s-a solicitat comunicarea tuturor actelor de
procedură la sediul cabinetului avocatului ales al inculpatului aflat în stare de libertate,
care l-a reprezentat pe inculaptul în recurs şi a comunicat instanţei că acesta cunoaşte termenul
1
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1943/2006
2
I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 2041/2002

80
de judecată, a exercitat drepturile procesuale ale inculpatului şi i-a asigurat apărarea în recurs.
Potrivit princiipilor expuse în decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, dreptul
persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces este inclus în dreptul la un proces
echitabil, însă, în anumite condiţii, persoana acuzată poate renunţa la acest drept şi, având
cunoştinţă de proces, poate mandata un avocat avocat pentru a o apăra la proces.1

Concluzii
Prin dispoziţiile de procedură au fost create condiţiile necesare pentru ca instanţele
judecătoreşti sau alte organe cu activitate jurisdicţională să poată pronunţa hotărâri temeinice şi
legale. Cu toate acestea, mai sunt şi cazuri în care sunt pronunţate hotărâri netemeinice sau
nelegale, fie datorită unor greşeli săvârşite de către instanţele de judecată sau de alte organe cu
activitate jurisdicţională cu prilejul aprecierii împrejurărilor de fapt ori a greşitei aplicări a legii
la cauza dedusă judecăţii, fie datorită insuficienţei materialului probator sau unei greşite apărări a
uneia dintre părţi. Pentru a asigura înlăturarea unor asemenea greşeli, legea a creat posibilitatea
controlului judiciar, instituind diferite căi de atac, prin a căror exercitare se poate solicita
verificarea hotărârilor considerate nelegale sau netemeinice şi înlăturarea erorilor săvârşite.
Acesta constituie scopul căilor de atac
Pentru participanţii principali sau subiecţii procesului, existenţa căilor de atac oferă
posibilitatea de a se înlătura greşelile cuprinse într-o hotărâre, greşeli datorate fie părţilor, care
nu au informat corect pe judecători ori nu s-au apărat în bune condiţii, fie judecătorilor ce nu şi-
1
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1642 din 27 aprilie 2010

81
au exercitat rolul activ, nu au stabilit corect situaţia de fapt ori nu au apreciat corespunzător
probele administrate sau au aplicat sau interpretat în mod eronat legea
Din perspectiva întinderii efectelor pe care le declanşează şi le dezvoltă, căile de atac pot
readuce în discuţie lucrul judecat în întregul lui, în fapt şi în drept, prin caracterul lor devolutiv,
sau pot redeclanşa doar analiza parţială a hotărârii înzestrate cu această calitate încă de la
pronunţarea ei.
Legiuitorul roman a dat posibilitatea părţilor implicate in procesul penal sa atace
hotararile penale nelegale sau netemeinice, uzând de calea de atac a apelului sau a recursului.
Practica ne-a demonstrat, de multe ori, faptul că si după ce o hotarare a devenit definitivă pot să
apară situaţii care pun la indoială corectitudinea hotărârii pronunţate. Din fericire, pârghiile
legale nu se opresc doar la apel şi recurs, legea reglementand expres 3 căi extraordinare de atac
impotriva hotărârii penale definitive. Este vorba despre revizuire, contestaţie în anulare, şi
recursul în interesul legii.1
În concluzie, calea de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti reprezintă un remediu
posibil şi necesar faţă de erorile judiciare care se pot săvârşi, aşa încât dezînvestirea instanţei
care a pronunţat hotărârea nu semnifică şi încheierea procesului. Dintr-o asemenea perspectivă,
prin exercitarea căii de atac, partea nu urmăreşte atât anularea hotărârii, cât, mai ales, obţinerea
unei noi hotărâri, cu desăvârşită efectivitate. Având un asemenea scop şi repunând în discuţie
legalitatea şi temeinicia hotărârii adoptate, căile de atac trebuie să se afle sub semnul rigorii.

1
Cons. jur. Valentin Pulbere

82
BIOGRAFIE

1. APETREI MIHAI „DREPT PROCESUAL PENAL”, Ed. Victor, Buc. 2001

2. DONGOROZ VINTILA, S. KAHANE, GR. ANTONIU “EXPLICAŢII ALE
CODULUI DE PROCEDURA PENALA ROMANA. PARTE SPECIALA”, vol.II,
Ed. Academia, Buc. 1976
3. DONGOROZ VINTILA “NOTA IN PARCHETELE ROMANE ”, Bucureşti 1994
4. LORINCZ ANCA LELIA “DREPT PROCESUAL PENAL. “CURS UNIVERSITAR”,
Ed. Universul Juridic, Buc. 2009
5. JEAN PRADEL, „Procédure pénale” Ed. 11, Cujas, Paris, 2002
6. MICU BOGDAN “ DREPT PROCESUAL PENAL. PARTE SPECIALĂ”, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti 2006.
7. MIHAESCU DUMITRI VALERI. „CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC IN
PROCESUL PENAL”, Ed. Ştiintifică Bucureşti 1970

83
8. NEAGU ION “TRATAT DE DREPT PROCESUAL PENAL. PARTE SPECIALĂ”, Ed.
Global Lex, Buc. 2007
9. NISTOREANU GHEORHE., M.APETREI, L.NAE “DREPT PROCESUAL
PENAL”, Ed. Europa Nova, Buc. 1996
10. PAVALEANU VASILE “DREPT POCESUAL PENAL. PARTE SPECIALA”, VOL.
II. Ed. Lumina Lex, Buc. 2007
11. PULBERE VALENTIN “SUPORT DE CURS ”, 2010

12. RAMUREANU VIRGIL. “ CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC IN PROCESUL

PENAL” Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970
13. SISERMAN SORINA “DREPT PROCESUAL PENAL. PARTE SPECIALĂ”, Ed.
Albastra, Cluj-Napoca 2008.
14. THEODORU GRIGORE “TRATAT DE DREPT PROCESUAL PENAL”, Ed.
Hamangiu, 2007
15. UDROIU MIHAIL “DREPT PROCESUAL PENAL”, Ed. CH. Beck, Buc. 2011
16. UDROIU MIHAIL “FISE DE PROCEDURA PENALA”, Ed. Hamangiu Buc.2012

17. VOLONCIU NICOLAE “TRATAT PROCEDURA PENALA. PARTE SPECIALA”,

Vol.II, Ed. Paiedia, Buc. 1994
18. ZARAFIU ANDREI. “DREPT PROCESUAL PENAL-CURS SELECTIV PENTRU
LICENŢĂ”, Ed. Hamangiu Bucureşti 2008
19. Judecătoria Mediaş, s.p., nr. 159/1970, R.R.D
20. Trib.Bucureşti, secţia I penală, sentinţa nr. 732/2004
21. T.S.,s.pen., dec. nr.88/1977
22. T.S., s. Pen., dec. nr. 339/1982, în R.R.D nr. 4,1983
23. Trib.Suprem, s. pen.,doc. nr. 305/1979, C.D, 1979
24. T.S., s.pen.,dec. nr. 1938/1973, în R.D.D nr. 2, 1974
25. C. Apel Bucureşti, s. pen, dec. Nr. 1235/1998, în C 25,
26. C. Apel Oradea, s. pen, dec. Nr. 541/2005, în C 50, pp. 738-739
27. C.A. Bucureşti, secţia a II-a penală, decizia nr. 2/2003, Jurisprudenţa Naţională
2003-2004

84
28. C.A. Bucureşti, secţia a II-a penală, sentinţa nr. 206/2003
29. C.S.J.,s.pen., dec. nr. 631/1996
30. C.S.J., secţia penală, decizia nr. 853 din 14.02.2002
31. C.S.J., secţia penală, decizia nr. 2101 din 26
32. C.S.J., secţia penală, decizia nr. 853 din 14.02.2002
33. C.S.J., secţia penală, decizia nr. 2101 din 26
34. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1331 din 9 aprilie 2009
35. I.C.C.J ,secţia penală, decizia nr. 1045 din 21 martie 2008
36. I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 7086/200
37. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2342 din 26 iunie 2008
38. I.C.C.J.,secţia penală, decizia nr. 190 din 21 ianuarie 2008
39. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4004 din 29 august 2007
40. I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 388/2006
41. I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 3408/2007
42. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3278 din 16 octombrie 2008
43. I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 1338/2005
44. I.C.C.J., Secţiile Unite, decizia penală nr. 108/2006
45. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5889 din 6 decembrie 2007
46. I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 3055/2006
47. I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 2769/2003
48. I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 5377/2006
49. I.C.C.J., s. Pen, dec. nr. 589/2004, în C 48, pp. 886-887, C. Apel Bucureşti, s. a II-a
pen.,dec. nr. 129/1998,
50. I.C.C.J.,secţia penală, decizia penală nr. 5896/2004
51. I.C.C.J., secţia penală., dec. nr. 589/2004, în R.D.P. nr. 3/2005
52. I.C.C.J secţia penală, decizia penală nr. 40/2007
53. I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 4043 din 3 decembrie 2009
54. I.C.C.J., Completul de 9 judecatori, decizia penală nr. 42/2005
55. I.C.C.J., Secţiile Unite, decizia nr. XVII/2007
56. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1450 din 15 aprilie 2010
57. I.C.C.J., secţia penală, decizia 2831 din 16 septembrie 2008

85
58. I.C.C.J., Secţiile Unite, decizia nr. 4/2010
59. I.C.C.J, Completul de 9 judecători, decizia nr. 134 din 23 februarie 2010
60. I.C.C.J., Compeltul de 9 judecători, decizia nr. 544 din 89 septembrie 2008
61. I.C.C.J., Compeletul de 9 judecători, decizia nr. 237 din 14 aprilie 2008
62. I.C.C.J, s.u., dec. nr. 1/200 4, publicata în Monitorul Oficial din 6 mai 2004
63. I.C.C.J., s.u., dec. nr. 3/2005, publicată în Monitorul Oficial nr.867 din 27 sepembrie
2005
64. I.C.C.J, s.u., dec. nr.12/2005, publicată în M.Of, nr. 119 din 8 februarie 2006
65. I.C.C.J, s.u., dec. nr. 13/2005, publicată în M. Of nr. 119 din 8 februarie 2006
66. I.C.C.j, s.u., dec. nr. 14/2006, publicată în M. Of nr. 11p din 8 februarie 2006
67. I.C.C.J., S.U., RIL., dec. nr 10/2009
68. I.C.C.J., s.pen., încheierea nr. 23/2012
69. I.C.C.J., complet RIL, dec. nr. 9/2011
70. I.C.C.J., ş.U., RIL., dec. nr. 60/2007
71. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1943/2006
72. I.C.C.J., secţia penală, decizia penală nr. 2041/2002
73. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1642 din 27 aprilie 2010
74.  CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ republicat în M.Of. nr.78 din 30 aprilie
1997, actualizat la 1 sept. 2011
75.  CODUL PENAL republicat în M. Of. Nr.65din 16 aprilie 1997,actualizat la 1
septembrie 2011
76.  Constituţia Românei,  nr. 429/2003
77. WWW.CSM.RO
78. WWW.ICCJ.RO
79. WWW.PORTAL.JUST.RO
80. WWW.CDEP.RO

86