UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚELE VIEȚII “ION IONESCU

DE LA BRAD” IAȘI
FACULTATEA DE ZOOTEHNIE
SPECIALIZAREA: MANAGEMENTUL PRODUCȚIILOR ANIMALE

PROIECT LA DISCIPLINA:

MANAGEMENTUL PARCURILOR DE VÂNĂTOARE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC,
PROF.UNIV.DR. MUGUREL MUNTEANU

MASTERANDĂ
CÎTEA (CHIRIC) MARIA MAGDALENA

IAȘI, 2021
 TEMĂ

COMBATEREA DĂUNĂTORILOR SPECIILOR DE

VÂNAT
 Prin protecția și îngrijirea vânatului se înteleg măsurile care se iau în scopul păstrării și
înmulțirii, anumitor specii de vânat pentru a ajunge la nivelul efectivelor optime în condițiile
îmbunătățirii vigorii și a stării de sănătate, iar la speciile purtătoare de trofee și a ridicării
calităților lor, astfel ca pe fiecare fond de vânăoare să se poată extrage, annual, o recoltă maximă,
corespunzătoare capacității de hrănire a fiecărui fond.
În acest scop, se iau măsuri de apărare a anumitor specii de vânat și de îmbunătățire a
condițiilor lui de viață, prin amenajarea corespunzătoare a fondurilor de vânătoare.
Animalele sălbatice, din grupa cărora fac parte speciile de vânat, pentru a se dezvolta, au
nevoie de liniște, adăpost și hrană. În etapa actuală mediul natural în care trăiesc speciile de
vânat este tot mai puternic conturbat sau chiar modificat de mijloacele moderne de civilizație,
aceasta influențând negativ posibilitățile de menținere în teren a efectivelor existente.
Zona Agricolă, schimbările sunt cele mai profunde, mediul de viață al speciilor de vânat
mic, modificându-se radical. Mecanismele agricole și pesticidele produc pierderi la speciile de
vânat mic. În numeroase zone în care speciile de vânat erau netulburate și unde își găseau
refugiul mai ales în perioada înmulțirii lor, au dispărut fondurile de vânătoare, fiind tot mai mult
brazdate de sosele moderne.
Silvicultorii și vânătorii sunt cei care au datoria, în primul rând, înainte de a se gândi la
modul cum se recoltează vânatul, se ia măsurile care impun pentru păstrarea și înmulțirea
speciilor de vânat mai ales dacă ținem seama și de faptul că majoritatea vânătorilor sunt tentați
mai mult să recolteze vânatul, vânatoarea fiind mai atractivă decât ocrotirea și îngrijirea ei.
Numarul vanatorilor au crescul mult ca si mijloacele tehnice de care ei dispun in scopul
recoltarii vanatului : arme moderne ,mijloace de deplasare rapide . Toate acestea defavorizeaza
numai speciile de vanat mai ales daca tinem seama si de faptul că majoritatea vanatorilor sunt
tentati mai mult sa recolteze vanatul, vanatoarea fiind mult mai atractiva decat ocrotirea si
ingrijirea lui, care necesita eforturi si sacrificii materiale, fara o compensare imediata a lor.
Existenta vanatului este influentata de o serie de factori care actioneaza direct asupra lui
periclitandu-l viata sau favorizandu-l inmultirea si indirect prin schimbarea conditiilor obijnuite
de trai in privinta hraniri adaposturi si linistii.
Omul, prin cunoasterea acestori factori are posibilitatea sa ia masurile cele mai potrivite
de ocrotire si de ingrijire a speciilor de vanat , inlaturand sau micsorand efectul negative al unora
din factorii sau favorizand actiunea celor care au effect pozitiv asupra vanatului. Factorii care
influenteaza asupra vanatului se pot grupa in două categorii, si anume: factori abiotici (sau fizici)
si factori biotici,in care se include si factorul antropic (sau omul), care pot actiona decisiv asupra
existentei anumitor speciii de vanat.

FACTORII BIOTICI

Existenta speciilor de vanat pana la disparitia totala a lor de pe un anumit teritoriu poate
fi determinate, direct sau indirect, prin efectele lor, de urmatorii factori biotici mai importanti:
factorul antropic (de o importanta deosebita), apoi vegetatia ,animalele, bolile, disproportia intre
sexe si consangvinitatea.

FACTORUL ANTROPIC

Omul influenteaza hotarator asupra speciilor de vanat, pozitiv sau negativ constient sau
uneori inconstient de modul cum actiunile lui pot determina insasi experienta unor specii de
vanat. Exemple de acest fel putem intalni peste tot: actiuni positive de ajutoare a vanatului, din
partea silvicultorilor si vanatorilor, cand hranesc vanatul sau cand il salveaza de calamitati (ouale
din cuiburile periclitate de inundatii sau pui); de asemenea, popularea unui teren cu vanat,
combaterea daunatorilor, selectarea prin impuscare a exemplarelor bolnave debile la speciile
purtatoare de trofee extragerea celor de caliatate slaba precum si numeroase actiuni.

FACTORII ABIOTICI

Marimea efectivelor, sporul natural înregistrat annual, precum și aria de răspândire a

feicărei specii de vânat sunt influențate de acțiunea următorilor factori abiotici- relieful, solul,
clima și apa.

PROTEJAREA SPECIILOR DE VÂNAT

Printre măsurile cele mai eficiente se menționează reducerea numărului de dăunători ai

vânatului și combaterea braconajului, deoarece acestea sunt principalii factori negativi pentru
speciile principale de vânat, de interes economic.
Combaterea prin împușcare

Este metoda cea mai recomandată din punct de vedere al eticii vânătorești. Comparativ cu
alte metode aceasta cere un effort deosebit, se aplică mai greu, necesitând cunoașterea vânatului,
precum și a terenului. În schimb, aduce cele mai bune rezultate.

Combaterea folosind substanțele toxice

Deoarece pot fi afectate și alte animale prin această metodă de combatere, se aplică
următoarele metode- soluție de strichina pusă în ouă, fiole cu letolină și gazare la viziuni.

Combaterea cu ajutorul capcanelor

Punerea capcanelor este o artă ce necesită foarte multe cunoştinţe de comportament al
vânatului, este una dintre cele mai vechi metode de vânătoare şi trebuie păstrată pentru viitor. În
ultimii 70 de ani această practică a decăzut în România, fiind considerată o metodă nesportivă, în
principal datorită braconajului, dar şi altor practici mai vechi, lipsite de etică. Ea ar putea reveni
însă în actualitate, cu sprijinul Romanian Trapping Association, care, prin cercetări aplicate,
caută să implementeze metode noi de management al vânatului, în special combaterea
dăunătorilor prin capturare selectivă: şacali, vulpi şi câini sălbăticiţi.
Romanian Trapping Association (Asociaţia pentru Capturări Selective din România)
are sediul în Cristuru Secuiesc din judeţul Harghita şi este condusă de Drd. Ing. Fodor József-
Tamás. Asociaţia promovează vânarea răpitorilor cu capcane cauzatoare de suferinţă minimă,
omologate în Uniunea Europeană. 

Figura 1.1 Romanian Trapping Association

 Toate cele trei tipuri de capcane omologate în UE fac parte din categoria capcanelor cu
reţinere prin cablu: Collarum (model american), Belisle selectiv şi Belisle non selectiv (modele
canadiene). Unul din modurile de operare ale acestor capcane este prinderea gâtului ori corpului
animalului cu ajutorul unui cablu, fără a-l sufoca. Celălalt mod se bazează pe prinderea unui
membru animalului cu ajutorul unor fălci de fier, care permit însă eliberarea. Odată ce animalul
îşi eliberează piciorul, este reţinut apoi de un dispozitiv cu cablu.  
Rănirile produse de aceste capcane sunt mai uşoare chiar decât cele ale capcanelor lăzi
acoperite cu plasă de sârmă. Totodată gradul de selectivitate este peste 90% în fiecare caz.
Selectivitatea înseamnă că animalul nu este ucis de capcană ci de operator.
Regulile generale pentru utilizarea capcanelor sunt:
 verificarea zilnică, 
 protejarea animalelor folosite ca momeli vii (pentru a atrage o specie ţintă), 
 tratament cruţător faţă de animalele prinse, 
 speciile prinse în afara perioadelor legale de vânătoare precum şi speciile protejate prinse
accidental trebuie eliberate imediat după observare, 
 folosirea obligatorie a echipamentului de protecţie. 
Practicată corect, această metodă de combatere este mult mai puţin dăunătoare faunei
sălbatice decât folosirea momelilor otrăvite, metodă care a distrus populaţia de păsări răpitoare
din ţara noastră. De asemenea este mai eficientă în combaterea speciilor invazive decât armele de
foc, şi se poate aplica şi în zone protejate, unde folosirea acestora este interzisă.
 Figura 1.2 Capcane pentru dăunători
Vânătoarea cu capcane s-a practicat pe teritoriul României de mii de ani, începând de la
capcanele groapă pentru prinderea zimbrilor, mistreţilor şi altor specii de vânat mare, până la
capcanele cu teasc pentru prinderea jderilor, folosite până în prima jumătate a secolului XX.
Tezaure de capcane ţărăneşti se pot vedea la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului şi Muzeul
Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.
 BIBLIOGRAFIE

1. http://jurnalulvanatorilor.blogspot.com/2014/06/combaterea-pradatorilor-cu-
capcane.html
2. https://www.scrigroup.com/diverse/INGRIJIREA-SI-PROTECTIA-
VANATU51978.php