Fizică moleculară şi căldură
Lucrare pregătitoare II – Elemente de calcul al erorilor
Erori de măsură
Erori sistematice
Dacă se măsoară timpul cu
ajutorul unui cronometru al
cărui cadran indică zecimea de
secundă, eroarea absolută
maximă admisibilă la măsurarea
timpului va fi de 0,1 s.
La efectuarea unei determinări, prin repetarea aceleiaşi măsurători,
realizată în condiţii identice, se obţin rezultate diferite, diferenţele fiind în
general mici. Acest fapt dovedeşte că măsurătorile efectuate sunt numai
aproximativ exacte, ele fiind întotdeauna afectate de anumite erori, care
reprezintă abateri faţă de valoarea exactă a mărimii căutate.
Erorile de măsură se împart în: erori sistematice şi erori
accidentale.
Erorile sistematice se pot datora:
 unor defecte de construcţie a aparatelor;
 adoptării unei metode eronate de lucru;
 neglijării sistematice a influenţei unor factori externi
(temperatură, presiune, umiditate etc.).
În cazul erorilor sistematice, abaterile faţă de valoarea exactă se produc
întotdeauna în acelaşi sens. Ele nu pot fi evitate decât eliminând cauza,
adică schimbând aparatele, modificând metoda de lucru sau introducând
anumite corecţii speciale.
Erorile accidentale apar datorită:
 sensibilităţii reduse a simţurilor noastre;
 sensibilităţii relative a aparatelor de măsurat:
 lipsei de invariabilitate a mărimii de măsurat.
Erorile accidentale se produc în ambele sensuri ale valorii exacte a
mărimii de măsurat. Ele nu pot fi complet eliminate, dar pot fi reduse prin
efectuarea unui număr mai mare de determinări.
Inevitabilitatea erorilor de măsură pune problema preciziei măsurătorilor.
Pentru a aprecia precizia determinărilor efectuate va trebui să calculăm, în
cazul fiecărei determinări, eroarea maximă admisibilă.
Ţinând seama de faptul că lucrările de laborator ale studenţilor nu au un
caracter de cercetare ştiinţifică propriu-zisă şi de faptul că în cadrul unei
lucrări de laborator nu se pot efectua decât determinări puţin numeroase,
cu aparate a căror precizie este relativ redusă, nu are sens să folosim
pentru calculul erorilor teoria probabilităţilor, aplicabilă numai când se
efectuează un număr foarte mare de determinări. De accea, consideraţiile
de care vom ţine seamă la stabilirea erorilor admisibile, in cazul lucrărilor
de laborator, vor fi:
Pagina | 1
 Fizică moleculară şi căldură
Lucrare pregătitoare II – Elemente de calcul al erorilor
 ignorarea erorilor sistematice;
 acceptarea ca eroare absolută maximă a unei măsurători
individuale, valoarea celei mai mici diviziuni de pe scara
aparatului, ceea ce înseamnă că eroarea absolută maximă
Dacă mărimea x se coincide cu precizia aparatului folosit la efectuarea măsurătorii.
determină prin măsurarea
directă a mărimilor a, b, c, Dacă mărimea x este definită ca o funcţie de parametrii a,b,c,...
… atunci eroarea absolută
maximă Δx cu care va fi x = f(a, b, c,…),
afectată mărimea x va
depinde de erorile absolute
atunci:
Δa, Δb, Δc,… cu ajutorul
cărora vor putea fi x  Δx = f(a  Δ a, b  Δ b, c  Δ c,…),
determinate mărimile a, b,
c,… iar eroarea absolută va fi:

 Δx = f(a  Δ a, b  Δ b, c  Δ c,…) – f(a, b, c,…).

Intrucât erorile efectuate asupra mărimilor a, b, c,… se pot produce în
ambele sensuri faţă de valoarea exactă, pentru calcularea erorii
absolute maxime va trebui să luăm în considerare cazul cel mai
nefavorabil. De aceea în expresia finală a lui Δx toţi termenii vor fi
însumaţi în valoare absolută.

Raportul se numeşte eroare relativă maximă. Se exprimă de

obicei în procente.
Eroarea relativă maximă indică gradul de precizie care se poate
obţine cu metoda şi cu aparatele cu care se lucrează.
Eroarea absolută maximă determină limitele admisibile între care pot
să varieze valorile determinate experimental.
Pentru a mări precizia determinării, măsurătorile se repetă de mai
multe ori. În acest caz valoarea medie obţinută se consideră ca
reprezentând valoarea mărimii căutate. Această mărime xm diferă de
valoarea exactă x cu cantitatea x – xm, care nu poate fi determinată
exact. Ea nu poate fi însă mai mare decât eroarea absolută maximă,
adică
| x – xm | ≤ Δx.
Rezultă deci că adevătata valoare a mărimii căutate va fi cuprinsă între
limitele:
xm – Δx < x < xm + Δx.
Determinarea erorii
relative maxime cu Calcularea expresiei finale a erorii relative maxime (şi implicit a erorii
ajutorul diferenţialei absolute maxime) în funcţie de erorile comise asupra mărimilor
logaritmice măsurate direct se simplifică mult dacă se foloseşte calculul

Pagina | 2

Diferenţiala logaritmică
se calculează logaritmând
funcţia, pe care apoi o
difereţiem.
Erori de citire
La cronometrări putem lua 
 0,2 s sau chiar mai mult
datorită timpilor morţi la
pornire şi oprire.
La cântăriri putem lua pentru
x jumătate din valoarea celei
mai mici mase marcate, la care
mai este sensibilă (răspunde)
balanţa.
Fizică moleculară şi căldură
Lucrare pregătitoare II – Elemente de calcul al erorilor
diferenţial, erorile de măsură fiind asimilate cu diferenţialele
variabilelor respective.
Diferenţiala funcţiei y = f (x) este dată de produsul dintre
derivata funcţiei şi diferenţiala variabilei independente, adică:
dy = f '(x)dx.
Diferenţiala dy reprezintă partea principală din creşterea Δy a funcţiei
când x creşte cu Δx. Cum creşterea funcţiei Δy diferă de diferenţiala dy cu
un număr infinit mic de ordin superior, care poate fi neglijat, vom putea
considera că
dy  Δy pentru dx = Δx.
În cazul funcţiilor de mai multe variabile: u = f(x, y, z), diferenţiala totală
a funcţiei (care reprezintă partea principală din creşterea Δu a funcţiei) se
calculează cu ajutorul derivatelor parţiale:
u u u
du   dx  dy  dz .
x y z
Asimilând pe du cu eroarea absolută a mărimii u, eroarea relativă va fi
dată de raportul , a cărui expresie va fi:
du 1  u u u 
   dx  dy  dz  ,
u f ( x, y , z )  x y z 
care poate fi aplicată direct la calculul erorii relative maxime.
Pentru calcularea erorii relative maxime trecem apoi de la valorile
infinitezimale la valori finite mici, pe care le luăm pe toate cu acelaşi
semn, pentru a determina eroarea în cazul cel mai nefavorabil.
Prin erori de citire vom înţelege erorile de măsură directă a unei
mărimi fizice, de exemplu, măsurarea lungimii cu o riglă, a timpului
cu un cronometru, a masei cu o balanţă, a temperaturii cu un
termometru, etc. Evident, nu putem cunoaşte exact eroarea de citire,
dar putem totdeauna evalua eroarea maximă de citire, care nu poate
depăşi precizia aparatului folosit.
Dacă pe aparat nu este indicată precizia sa, putem lua drept eroare
absolută maximă de citire valoarea celei mai mici diviziuni în care
este gradată scala aparatului sau chiar 0,5% din această valoare.
Într-adevăr, aparatele de măsură (riglele, cronometrele, voltmetrele, etc.)
se fabrică în serie, admiţându-se anumite toleranţe ale preciziei
indicaţiilor, prin comparaţie cu etaloane speciale. Este inutilă gradarea
Pagina | 3
 Fizică moleculară şi căldură
Lucrare pregătitoare II – Elemente de calcul al erorilor
scalei aparatului în diviziuni mai fine decât precizia lui, întrucât
cifrele corespunzătoare acestora oricum n-ar fi sigure (la fel cum
este inutilă scrierea zecimalelor neprecise ale unui număr
La citiri de temperatură, t aproximativ). Chiar dacă precizia aparatului ar fi mai înaltă decât
va fi jumătate din valoarea
diviziunii minime în care valoarea celei mai mici diviziuni, tot n-am putea aprecia exact, cu
este gradat termometrul ochiul liber, fracţiuni mai mici decât o jumătate din diviziunea cea
folosit.
mai mică marcată pe scală. De aceea se ia drept eroare maximă la
citire jumătate din valoarea celor mai mici diviziuni marcate pe
scală.
Dacă măsurăm o mărime X (lungime, masă, etc.) repetat de N ori, în
aceleaşi condiţii şi cu aceeaşi precizie (cu acelaşi aparat, cu aceeaşi
conştinciozitate, etc.), vom obţine mai multe valori xi, cu i = 1, 2, 3,
…, N, împrăştiate (grupate) în jurul valorii reale x0.
Eroarea pătratică Eroare pătratică medie a unei măsurători individuale este definită de
medie relaţia

Eroarea probabilă .

Eroarea probabilă, r0, a unei măsurători individuale împarte mulţimea

erorilor în două submulţimi egale, una conţinând erori mai mici decât r0,
cealaltă erori mai mari decât r0. Altfel, spus, probabilitatea ca o eroare să
fie cuprinsă în intervalul (– r0, + r0) este egalăcu ½.

Din punct de vedere geometric, x0± r0 sunt abscisele ale căror ordonate
împart în două părţi egale ariile mărginite de curba lui Gauss în dreapta,
respectiv în stânga maximului.

Eroarea medie Eroarea medie, η0, a unei măsurători individuale se defineşte ca media
aritmetică a modulelor erorilor:

Pagina | 4

Poziţiile erorilor σ0, η0, r0
Rotunjiri
Cifra exactă
Regula de scriere a
numerelor aproximative
Fizică moleculară şi căldură
Lucrare pregătitoare II – Elemente de calcul al erorilor
Din punct de vedere geometric, x0± η0 sunt abscisele centrelor de greutate
ale celor două arii mărginite de curba lui Gauss în dreapta, respectiv în
stânga maximului.
Rotunjiri. Am arătat necesitatea de a păstra în calcul un număr
limitat de cifre. Pentru a comite o eroare minimă se respectă
următoarea regulă. Dacă cifra neglijată este mai mare decât 5, se
adaugă o unitate la cifra precedentă păstrată, iar dacă cifra neglijată
este mai mică decât 5, nu se adaugă nimic.
5,704953  5,70495  5,7050  5,705  5,70  5,7  6.
Eroarea comisă prin rotunjire nu depăşeşte evident 0,5 din valoarea
unităţii din ultima cifră păstrată.
O cifră a unui număr se consideră "exactă", dacă valoarea unei
unităţi din această cifră este mai mare decât eroarea absolută a
numărului. Cifra "exactă" este cifra optimă, care corespunde erorii
minime, în sensul că, dacă mărim sau micşorăm această cifră, eroarea
va creşte.
Prin rotunjirea numerelor iraţionale toate cifrele vor fi "exacte".
Ultima cifră "exactă" poate să nu fie strict exactă, dar în orice caz
nu diferă de cea strict exactă prin mai mult decât o unitate.
Dacă nu indicăm eroarea absolută, atunci printr-un număr adecvat de
rotunjiri trebuie să scriem numărul astfel încât eroarea să nu
depăşească valoarea unei unităţi din ultima cifră scrisă, toate cifrele
fiind deci "exacte" . La nevoie se foloseşte factorul 10 k, k fiind un
întreg convenabil. Dacă indicăm eroarea absolută a numărului, atunci
pe lângă cifrele "exacte" se mai scrie şi cifra următoare, numită
"cifră îndoielnică". Este inutil să scriem şi cifrele următoare
deoarece sunt inexacte. Vom scrie deci numărul cu tot atâtea
zecimale câte zecimale are eroarea absolută.
Pagina | 5
 Fizică moleculară şi căldură
Lucrare pregătitoare II – Elemente de calcul al erorilor
Viteza luminii în vid este c = 299792,5  0,3 km/s. Dacă nu indicăm
eroarea, trebuie să scriem numărul astfel:
c = 2,99792105  2,998105  3,000105 = 300103 km/s.
Sub ultima formă cifrele 00 sunt "exacte" , adică eroarea numărului
scris astfel este sub 1103 km/s, adică 299103  c  301103 km/s. Ar fi
incorect să scriem c = 300000 km/s fără a indica eroarea, deoarece
ar rezultă că eroarea numărului scris astfel este sub 1 km/s, adică
299999  c  300001 km/s, ceea ce este greşit.

Cifre semnificative Se numesc cifre semnificative toate cifrele "exacte" şi cifra

"îndoielnică" ale numărului scris conform regulei precedente, fără a
socoti zerourile din faţa numărului, care indică doar ordinul cifrelor
următoare şi pot fi totdeauna eliminate folosind un factor 10 k, k -
număr întreg (mutând virgula).
Constanta gazelor perfectă
R = 0,82 atm. l/molgrd = 8210-3 atm. l/molgrd
are două cifre semnificative.
Dacă un rezultat experimental este scris sub forma x = 0,0003, deşi
sunt patru zecimale, precizia este grosolană, întrucât avem o singură
cifră semnificativă 3, adică x = (3  1)10-4 şi eroarea relativă este x
= 1/3 = 33%. Situaţia se schimbă radical dacă rezultatul este scris
sub forma x = 0,00030, deoarece acum ultimul zero este cifră
semnificativă: x = (30  1)10-5 şi eroarea relativă este x = 1/30 =
3,3%.

Nu contează numărul zecimalelor (adică poziţia virgulei) ci numărul

cifrelor semnificative!

Pagina | 6
Fizică moleculară şi căldură

Pagina | 7