Tema 2.

Erorile mijloacelor de măsurări

& Incertitudinea măsurătorilor.
Calculul erorilor si incertitudinii

Disciplina Măsurări electronice

• Orice măsurare este afectată de erori!
• Eroarea este definită ca diferența dintre
valoarea măsurată și valoarea adevărată a
măsurandului.
• Deoarece valaorea adevărată nu poate fi
determinată niciodată, eroarea este un
concept idealizat și nu poate fi cunoscută.
• În practică limitele erorii sunt estimate prin
intermediul incertitudinii măsurării
Clasificarea extinsă a erorilor MM
Recapitulare: Locul aparitiei
erorilor in masurari
 Erorile
• Erorile de model sunt datorate fenomenului
supus masurarii si ele provin din simplificarea
sistemului fizic asupra caruia se efectueaza
masurarea neglijându-se unele proprietati sau
marimi fizice caracteristice acestuia.
• Erorile de influență reprezintî erorile introduse
de factorii de mediu care pot influența mărimea
de măsurat.
• Erorile instrumentale (MM) reprezinta
erorile proprii ale mijloacelor electrice de
masurare fiind cuprinse, de regula, între
limitele cunoscute în functie de modul de
definire a preciziei, precum si erorile
suplimentare datorita marimilor de
influenta, de exemplu: temperatura,
câmpurile electromagnetice, umiditatea etc.
Erorile de interactiune dintre mijlocul electric
de masurare si fenomenul supus masurarii -
cauzate de actiuni electromagnetice sau mecanice
exercitate de mijlocul de masurare asupra
fenomenului supus masurarii si reciproc.

Erorile de interactiune dintre beneficiarul

masurarii si mijlocul electric de masurare -
cauzate de neasigurarea de catre beneficiar a
conditiilor nominale de utilizare a mijlocului
electric de masurare.
 Dupa modul cum sunt exprimate
ABSOLUTE, RELATIVE SI RAPORTATE:
Eroarea absolută este diferenta dintre valoarea
masurata si valoarea adevarata (de referință) a
mărimii măsurate:

Eroarea absoluta are aceleasi dimensiuni fizice ca si

marimea masurata si se exprima în aceleasi unitati
de masura. Eroarea absoluta cu semn schimbat se
numeste corectie.
Eroarea relativă este raportul dintre eroarea
absolută și valoarea mărimii măsurate:

Dacă măsurarea este una singură – valoarea

erorii relative se micșorează cu creșterea X m
De aceea la măsurare se alege un dispozitiv ale
cărui indicații vor fi în partea finală a scalei.
Eroarea raportată (este pentru compararea
MM) este raportul dintre eroarea absolută și
domeniul de măsurare.
 Eroarea raportată
Se aseamănă cu eroarea
relativă, dar exprimă precizia
potențială a dispozitivului.

Eroarea totală a MM – suma

erorilor aleatorii și sistematice
• Pentru scala neuniformă (fig.3)
 Dupa regimului valorii de măsurat
STATICE SAU DINAMICE:
Eroarea statică reprezinta eroarea de măsurare
care rezultă la un regim staționar constant al
mărimii de măsurat.
Eroarea dinamică este eroarea de măsurare care
rezultă la un regim variabil al mărimii de
măsurat.
Erorile dinamice depind atât de caracteristicile
mijloacelor și metodelor de măsurare utilizate
cât și de natura variațiilor mărimii de măsurat.
 Dupa caracterul apariției în
măsurările repetate
Sistematice, Aleatoare, Grosolane
Erori sistematice – erori care nu variază la repetarea
măsurării în aceleasi condiții sau variază în mod
determinabil odată cu modificarea condițiilor de
măsurare. Se datorează unor cauze bine
determinate, se produc întotdeauna în același sens,
au valoare constantă în mărime și semn sau
variabilă după o legitate determinată și pot fi
eliminate prin aplicarea unor corecții.
Tipuri de erori după caracterul
apariţiei în măsurările repetate
 3) de influență, deosebit de greu de evaluat
prin calcule, deoarece deseori nu pot fi
cunoscute cauzele și legile de variație în
timp a condițiilor de mediu (temperatura,
presiunea, umiditatea, câmpuri magnetice...).
Pentru eliminarea lor se impun condiții de
mediu dictate de producător pentru instalația
de măsurat utilizată.
 Erori sistematice subiective
(de operator),
provenind din modul subiectiv în care
operatorul apreciază anumite efecte
(coincidențe de repere la citirea rezultatelor,
intensități luminoase etc.) și care țin de gradul
sau de oboseala, de starea sa psihică sau de
anumite deficiențe ale organelor de percepție.
 Erori aleatoare
• erorile care au valori și semne diferite într-o
succesiune de măsurători efectuate în
aceleași condiții.
Ele nu sunt controlabile și pot proveni din
fluctuațiile accidentale ale condițiilor de
mediu, ale atenției operatorului uman, sau ale
dispozitivului de măsurare.
Erorile sistematice pot fi la rândul lor
OBIECTIVE SI SUBIECTIVE
Erori sistematice obiective sunt de 3 categorii:
 1) instrumentale, grație unor caracteristici
constructive ale aparatelor, incorectei etalonări,
uzurii.

Limitele lor de variație sunt

cunoscute din specificațiile tehnice
date de furnizorul aparatului și sunt
ușor de evaluat de către operator;
 2) de metodă, grație principiilor pe care se
bazează metoda de măsurare, a introducerii
unor simplificări sau utilizării unor relații
empirice.
Apar mai ales la metodele indirecte de
măsurare;
 Erori grosolane
• (greșeli) constau în abateri foarte mari, cu
probabilitate mică de apariție și care produc
denaturări puternice ale rezultatelor
măsurătorilor. Aceste erori sunt introduse
prin alegerea greșită a metodei sau a
mijloacelor de măsurare, neatenției în
timpul măsurării, calculelor eronate etc.
 Alte categorii de erori
• de fidelitate – caracterizează exactitatea cu
care se obțin o serie de indicații concordante,
masurând aceeași mărime, repetat, la anumite
intervale de timp;
• de citire (la MM analogice) – constă în
aprecierea greșită a poziției indicatorului;
• de mobilitate – cea mai mică modificare a
mărimii de măsurat care se poate observa cu
certitudine (mobilitatea fiind calitatea unui
instrument de a-si modifica poziția sistemului
mobil la o variație cât mai mică a mărimii);
 Alte categorii de erori
• de histerezis – consta în producerea de indicații
diferite ale MM în funcție de modul de variație al
mărimii: valori crescătoare / descrescătoare, cu
variație rapidă/lentă;
• de zero – incorectă definire a poziției inițiale
dintre indicator și originea scalei pe care se face
citirea rezultatului măsurării, în absența mărimii
de măsurat, ceea ce va conduce la un decalaj
permanent între valoarea indicată și cea
adevarată;
 Alte categorii de erori
• de justețe – diferența dintre valoarea
mediei aritmetice X0 a unui șir de
măsurători și valoarea sa adevarată Xa.
 Corelaţia dintre precizie, justeţe
şi fidelitate:

a) precizie redusă: f ε - mic, j ε mare;

b) precizie redusă: f ε - mare, j ε mare;
c) precizie înaltă: f ε - mic j ε mic.
 Calculul erorilor
Adunarea Folosind scrierea simbolicî, suma a
două numere este:
a ± ∆a si b ± ∆b,
poate avea o valoare minimă
(a - ∆a) + (b - ∆b) sau (a + b) - ( ∆a + ∆b)
si una maximă (a + ∆a) + (b + ∆b) = (a + b) + ( ∆a + ∆b).
Într-o scriere condensată, rezultatul însumării este
( a + b) ± (∆a + ∆b).
Concluzia este, când se aduna două numere,
erorile absolute se adună.
 Calculul erorilor
• Scăderea. Folosind scrierea simbolica:
a ± ∆a − (b ± ∆b) = (a − b)± (∆a + ∆b)
• Asadar si în cazul scaderii, erorile
absolute se aduna.
 Calculul erorilor
• Înmulțirea. Sa consideram, calculul ariei.
Imprecizia de aflare a ariei depinde de imprecizia
de masurare a lungimii laturilor. Sa consideram
un dreptunghi de laturi a si b, masurate cu erorile
∆a si ∆b (Fig. 2). Erorile relative vor fi ∆a/a si
∆b/b . Notând aria cu S, eroarea relativa a ariei va
fi ∆S/S sau ∆ S/ab
• Aria poate avea o valoare minimă:
Smin = (a − ∆a)(b − ∆b) și o valoare maximă:
Smax = (a + ∆a)(b + ∆b).
 Calculul erorilor. Cnt: înmulțirea
Eroarea este egala cu aria
fâsiilor în forma de L invers,
hasurate cu linii înclinate spre
stânga sau spre dreapta,
plasate în interiorul si,
respectiv, în exteriorul
suprafetei (ab). Aceste zone
difera între ele prin ariile
dreptunghiurilor din coltul din
dreapta - sus, care sunt, de
fapt, neglijabile.
 Calculul erorilor. Cnt. Înmulțirea
Astfel, aria suprafetei ce reprezinta eroarea este
b∆a + a∆b.
Aria va putea fi scrisa sub forma
• ab ± (b∆a + a∆b),
în care ultima paranteza este: ∆S = b∆a + a∆b
Eroarea relativa care afecteaza marimea ariei este:
∆S/S = ∆a/a + ∆b/b
Asadar, în cazul înmultirii a doua numere, eroarea
relativa a sumei este egala cu suma erorilor
termenilor din produs.
 Calculul erorilor
Ridicarea la putere
În acest caz numărul se înmulțește cu el însuși
și, de aceea, rezultatul din cazul multiplicării
ramâne și aici valabil.
De aceea, eroarea relativă ce afectează
mărimea y = xn este: ∆y/y = n(∆x/x) ,
unde ∆x/x este eroarea relativă a mărimii x.
 Calculul erorilor.
• Împartirea Sp considerăm fracția
(a ± ∆a) / (b ± ∆b) .
Ea poate fi scrisa si sub forma:

Daca Δa/a << 1 și Δb/b << 1 efectuând produsul

celor 2 paranteze:
 Calculul erorilor. Cont. Împărțirea
• Neglijând ultimul termen ce are o valoare f.mică
scriem

• Unde
• Atunci:
Eroarea rezultantă este egală cu suma erorilor
relative ale factorilor împărțirii.
 Calculul erorilor
• Dacă într-o formulă intervine atât
înmulțirea, cât și împărțirea unor termeni:

• Eroarea relativă Δ y/y va fi:

Și în acest caz, o valoare mai realistă a erorii

totale va fi dată cantitativ ca
• «погрешность» относится к
конкретному измерению, сделанному
конкретным средством измерения;
«неопределенность» - это степень
сомнения в истинности полученного
результата измерения; «погрешностью»
характеризуются параметры точности
средств измерений
Termenii "Eroare„ şi "Incertitudine„ reprezintă concepte diferite.
• Eroarea de măsurare – poate fi o diferenţă între două valori, de
exemplu între valoarea indicată de un aparat de măsurare şi
valoarea indicată de alt aparat de precizie superioară (etalon). În
anumite condiţii, eroarea poate fi eliminată , prin aplicarea unei
corecţii adecvate. În principiu eroarea poate fi cunoscută (cu o
anumită incertitudine), ca valoare şi semn, prin efectuarea unei
măsurări mai precise.
• Incertitudinea de măsurare – este o apreciere, un interval de
valori ale unor abateri cărora le putem estima nişte limite, dar nu
şi semnul. Incertitudinea de măsurare nu poate fi eliminată sau
corectată prin aplicarea unei corecţii. Incertitudinea de măsurare
poate fi evaluată din distribuţia statistică a rezultatelor şirurilor
de măsurări şi poate fi caracterizată prin abateri standarde
experimentale. Alte componente sunt evaluate pornind de la
distribuţii de probabilitate obţinute pe baza experimentală sau pe
baza unor informaţii de care se dispune
 DEFINIŢII

2.1.Incertitudine - îndoială .
Incertitudinea măsurării - indoială privind validitatea
rezultatului unei măsurări.
Incertitudinea măsurării - parametru asociat rezultatului
unei măsurări care caracterizează dispersia valorilor care
poate fi atribuite în mod rezonabil măsurandului
- parametrul poate fi de exemplu abaterea standard sau
jumătatea intervalului de incredere
- incertitudinea cuprinde în general multe componente care
pot fi evaluate prin distribuţii statistice ale rezultatelor unei
serii de măsurări - abaterea standard experimentală, sau
prin cunoaşterea unei funcţii de probabilitate cunoscute.
Există 2 metode de clasificare utilizate la
calculul incertitudinii măsurării
 metoda sau modelul ISO
Metoda tehnică (inginerească)
Evaluarea de tip A – când există date pentru a calcula abaterea standard
pentru mărimea măsurată
Evaluare de tip B - metodă de evaluare a incertitudinii alta decât analiza
statistică a unei serii de observaţii
 Model de calcul a incertitudinii
Date de intrare p/calcul> Surse ale incertitudinii:
• Eroarea aleatorie;
• Eroarea mijlocului de măsurare;
• Eroarea de citire a indicaţiilor;
• Influenţa factorilor externi;
• Eroarea factorului operatorului.
 Calculul incertitudinii
• E.g. La măsurarea iluminării la locul de
muncă cu un Luxmetru cu o eroare relativă
de 8% va trebui mai multe
măsurări: 388, 377, 369, 369, 370, 372 lx.
 Calculul incertitudinii
• Calculăm valoarea medie aritmetică a iluminării

• Pentru surse de incertitudine cu caracter aleatoriu

calculăm incertitudinea de tip A:
 Calculul incertitudinii
• Pentru surse de incertitudine cu caracter
sistematic (e.g. Erori ale dispozitivului de
măsurări) calculăm incertitudinea de tip B

• Unde ±ΔE – limitele erorii dispozitivului

calculată din valoarea medie aritmetică și
eroarea disozitivului de 8%
 Incertitudinea totală va fi:

• Pentru o probabilitate credulă luăm P=0,95

(recomandată de modelul de calcul al
incertitudinii), includem coeficientul un k=2 și
calculăm incertitudinea extinsă a măsurătorilor
Metoda de măsurare
 • Măsurarea poate fi invazivă şi neinvazivă (T)
Măsurarea directă este o comparare a mărimii necunoscute X cu o mărime
de referinţă (etalon) de aceiaşi speţă.
Această metodă se utilizează în general pentru măsurarea mărimilor
extensive şi sunt de două feluri: prin comparaţie succesivă şi prin
comparaţie simultană. Ele presupun utilizarea unui singur mijloc de
măsurare.
Metodele prin comparaţie succesivă (cu citire directă) presupun două
etape.
Prima etapă - se realizează comparaţia MM cu etalonul în cadrul operaţiei
de etalonare (calibrare) a mijlocului de măsurare, prin care se
“memorează” cu o precizie cunoscută unitatea de măsură, multiplii şi
submultiplii acesteia într-o mulţime de valori posibile ale măsurandului.
A doua etapa - de măsurare propriu-zisă în care are loc comparaţia între
măsurand şi unitatea de măsură prin intermediul “memoriei” MM, fără
intervenţia etalonului.
Aceste 2 metode sunt specifice aparatelor de măsurat uzuale (indicatoare).
• Metodele prin comparaţie simultană sunt acelea în care
măsurandul este comparat nemijlocit cu un etalon din aceeaşi
clasă, ambele fiind aplicate simultan mijlocului de măsurare.
După cum etalonul are o valoare egală, sau apropiată de a
măsurandului aceste metode sunt de mai multe feluri metoda de
zero, diferenţială, a substituţiei, a comparaţiei simple, a
permutării.
• Metoda de zero este aceea în care măsurandul are o valoare
egală cu a etalonului, aparatul de măsurat având rolul unui
indicator de zero (de nul).
• Metoda diferenţială este aceea în care aparatul de măsurat măsoară diferenţa dintre
măsurand şi un etalon de valoare apropiată.
• Metoda comparaţiei simple este aceea în care măsurandul se compară cu etalonul prin
intermediul unui aparat comparator, determinarea rezultatului măsurării implicând
cunoaşterea constantei aparatului comparator.
• Metoda substituţiei (a efectelor egale) este aceea în care măsurandul şi etalonul se
compară pe rând cu o mărime auxiliară de aceeaşi natură, prin intermediul unui aparat
comparator. Prin modificarea constantei aparatului se obţin efecte egale asupra acestuia
în cele două măsurări, putându-se determina de aici rezultatul măsurării.
• Metoda permutării este aceea în care într-o primă etapă se compară măsurandul cu
etalonul, iar în a doua se compară etalonul cu măsurandul folosind acelaşi aparat
comparator. Ţinând cont că în ambele măsurări avem aceeaşi constantă introdusă de
aparat, se deduce valoarea măsurandului.
Cu excepţia metodei comparaţiei simple, influenţa aparatului în procesul măsurării este
minimă sau chiar eliminată.
Dezavantajul principal al acestor metode este că ele necesită etaloane de valoare egală sau
apropiată de a măsurandului, respectiv etaloane variabile care să permită realizarea
acestor două condiţii.
În cazul când etalonul are o valoare diferită de a măsurandului, metodele prin comparaţie
simultană sunt de două feluri:de adiţionare sau de raport.
 Metoda de adiţionare (de însumare) - în care măsurandul se compară
cu un etalon de aceeaşi valoare obţinut prin însumarea mai multor
etaloane din aceeaşi clasă. Această metodă presupune proprietatea de
aditivitate a etalonului respectiv, de unde şi aria restrânsă de uz.
Metoda de raport este aceea în care măsurandul se compară cu o
fracţiune din etalon (sau invers), prin intermediul unui dispozitiv de
raport de construcţie specială (exemplu: divizorul de tensiune rezistiv,
inductiv sau capacitiv, balanţa cu braţe inegale, etc.).
Determinarea rezultatului măsurării implică cunoaşterea precisă a
factorului de raport caracteristic dispozitivului de raport.
Această metodă este des întâlnită în domeniul măsurărilor electrice,
deoarece are avantajul măsurării diferitelor mărimi cu un interval
mare al valorilor numerice, folosind un singur etalon de valoare fixă.

Metoda permutării - în care într-o primă etapă se compară măsurandul

cu etalonul, iar în a doua se compară etalonul cu măsurandul folosind
acelaşi aparat comparator. Tinând cont că în ambele măsurări avem
aceeaşi constantă introdusă de aparat, se deduce valoarea
Metode de masurari (rec)
După precizia măsurării avem: metode de laborator şi industriale.

Metodele de laborator sunt acelea în care se impune utilizarea

unor mijloace de măsurare precise şi asigurarea unor condiţii
restrictive privind mediul în care se desfăşoară măsurarea.
•Din această categorie fac parte cele mai precise metode de
măsurare, dintre cele prezentate mai sus.
•Aceste metode se folosesc în cercetarea ştiinţifică, la etalonarea şi
verificarea mijloacelor de măsurare, etc.â

•Metodele industriale sunt acelea în care nu se impun condiţii de

precizie mijlocului de măsurare şi mediului în care se desfăşoară
măsurarea şi deci implicit asupra preciziei de măsurare. Aceste
metode se folosesc la măsurarea curentă a diferitelor mărimi, în
secţii, ateliere, instalaţii automate, etc.
 Metode indirecte
• Explicite sunt cele în care măsurandul X,
depinde de mărimile direct măsurabile X ,X
,. . . ,X , printr-o relaţie explicită:
• X = f(X ,X ,. . . ,X ) .
(1.14)
• Exemplul clasic îl constituie măsurarea
rezistenţelor prin metoda voltmetrului şi
ampermetrului, conform relaţiei de
definiţie: R=U/I .
• Metode sau măsurări pasive şi active.