CAPITOLUL 5

INSTALATII DE INCALZIRE CU
MICROUNDE

5.1 Elemente caracteristice procesării cu microunde

În ultima jumătate de secol, încălzirea cu microunde a obţinut rezultate remarcabile în

industrie, medicină, ştiinţă şi uz casnic. Printre aplicaţiile încălzirii cu microunde se numără:
 uscarea lemnului şi a hârtiei,
 uscarea, respectiv granularea sub vid a produselor farmaceutice,
 polimerizarea răşinilor utilizate în fabricarea materialelor plastice,
 vulcanizarea cauciucului,
 sudarea materialelor plastice,
 uscarea fibrelor,
 uscarea formelor de turnătorie,
 uscarea legumelor,
 pasteurizarea, sterilizarea produselor,
 prepararea hranei, etc.
Încălzirea cu microunde prezintă următoarele avantaje:
- randamentul energetic global este mai bun decât în cazul încălzirii cu combustibil;
- condiţii de lucru mult mai bune comparativ cu mijloacele de încălzire clasice (nu se
produce fum, praf şi nici încălzire externă);
- reducerea timpului de lucru;
- încălzirea are loc în volum;
- calitatea produselor este îmbunătăţită.
Benzile de frecvenţe alocate de Uniunea Internaţională pentru Telecomunicaţii pentru
aplicaţiile industriale, ştiinţifice şi medicale (uzual abreviat ISM) ale încălzirii cu microunde
sunt indicate în tabelul următor.
Tabelul 5.1 – Benzile de frecvenţe ISM
Banda Frecvenţa centrală
902  928 MHz 915 MHz
2400  2500 MHz 2450 MHz
5275  5875 MHz 5800 MHz
24  24,25 GHz 24,125 GHz
61  61,5 GHz 61,25 GHz
122  123 GHz 122,5 GHz

1
 244  246 GHz 245 GHz
Banda de 915 MHz este folosită numai pe continentul american. Pentru a evita
interferenţele cu echipamentele de comunicaţii, frecvenţa trebuie aleasă dintre cele standard
alocate pentru încălzirea cu microunde. Ecranarea trebuie să fie mult mai bună dacă se
folosesc alte frecvenţe decât cele autorizate într-o anumită zonă. De exemplu, banda 890–960
MHz este folosită pentru telefonie mobilă (GSM) în Europa şi nu pentru încălzire. În acest caz
instalaţiile de încălzire pe 900 MHz trebuie să fie ecranate contra interferenţelor, în timp ce
cele care funcţionează la 2450 MHz trebuie ecranate doar pentru a nu avea emisii periculoase
din punct de vedere fiziologic, nivelul permis de emisie fiind mult mai mare.
Datorită costurilor ridicate şi a puterilor mai reduse ale echipamentelor la 5800 MHz şi
22125 MHz, frecvenţa de 2450 MHz este cea mai folosită.

Fig. 5.1 Spectrul electromagnetic.

Lungimile de undă ale microundelor folosite la încălzite sunt comparabile şi în general

proporţionale cu dimensiunile materialului de procesat (fig. 5.1).
Efectul de încălzire este datorat câmpului electromagnetic. Un câmp electromagnetic
de microunde determină încalzirea uniformă, în volum, a anumitor materiale nemetalice.

2
Materialele de natură metalică, care au proprietatea de a reflecta microundele, nu pot fi
încălzite cu ajutorul câmpului de microunde.
Încălzirea materialelor nemetalice este un fenomen datorat parţial proceselor specifice
încălzirii materialelor dielectrice, şi anume:
- pierderile prin conducţie (în cazul tuturor dielectricilor);
- pierderi prin histerezis dielectric şi polarizare electrică în câmpuri electrice de
înaltă frecvenţă (mult mai importante în cazul dielectricilor polari).
La frecvenţele ridicate ale câmpului de microunde, nu orice moleculă dipolară de
dielectric poate urmări variaţiile atât de rapide ale câmpului electromagnetic astfel încât,
mişcarea acestora se face cu frecare, având ca urmare dezvoltarea căldurii în materialul
dielectric.
S-a constatat experimental ca moleculele dipolare de apă prezintă cele mai importante
pierderi prin histerezis dielectric la frecvenţele specifice microundelor. În consecinţă, toate
materialele ce conţin molecule de apă (de exemplu alimentele de origine vegetală sau animală
care au până la 65% … 75% apă sub forma a milioane de molecule dipolare pe cm 3) pot fi
încălzite în volum, uniform şi rapid, cu ajutorul microundelor.

Tabelul 5.2 - Comparaţie între procedeele de încălzire capacitivă şi cu microunde

Nr.
Caracteristica Încălzirea dielectrică Încălzirea în microunde
crt.
13,56 MHz 915 MHz
27,12 MHz 2450 MHz
1 Frecvenţa
40,68 MHz 5800 MHz
22125 MHz
2 r şi tg trebuie să fie mari pot fi de valori mici
Fenomenul care determină conducţie ionică vibraţia dipolilor sub
3
încălzirea acţiunea câmpului electric
4 Adâncimea de pătrundere mare mică sau medie
5 Dimensiunile produsului pot fi mari mici sau medii
Forma geometrică a regulată oarecare
6
produsului
60% în sursa de alimentare 40% sursa de alimentare
40% în instalaţia de 60% instalaţia de încălzire
7 Investiţii încălzire sunt de 1,5...2 ori mai mari
decât la instalaţiile de
încălzire capacitivă
5000...10000 ore magnetron: 3000...6000 ore
8 Durata de viaţă a sursei
klystron: 15000 ore
900 kW pe I.F. - magnetron (2450 MHz):
Puterea unitară maximă a 10 kW
9
sursei - klystron (2450 MHz):
50kW

Se demonstrează că adâncimea de pătrundere a undei electromagnetice plane într-un

dielectric, , ( reprezintă distanţa de-a lungul căreia 86,5 % din puterea intrată prin suprafaţa
dielectricului se transformă în căldură) este dată de relaţia:

3
 0
  , [cm] (5.1)
2  tg   r
unde: 0 [cm] - reprezintă lungimea de undă în aer;
tg  - reprezintă factorul de pierderi dielectrice;
r - reprezintă permeabilitatea electrică relativă a dielectricului.
În relaţia (5.1), tg şi r depind nu numai de proprietăţile dielectricul de încălzit, ci şi
de frecvenţa câmpului f , de temperatura  şi de gradul de umiditate.
De exemplu, în cazul apei, pentru f = 1 … 10 GHz şi  = 20 … 1000C, sunt valabile
relaţiile:
1
tg 

 1,82 109  f  1, 2  (5.2)

 r  87  0,36  (5.3)
Întrucât pe parcursul încălzirii, parametrii materialului conţinând apă se modifică
substanţial cu temperatura, iar pierderile prin histerezis scad odată cu evaporarea apei
(încălzirea putând chiar înceta la evacuarea totală a acesteia) sarcina generatorului de
microunde poate varia în limite largi. Adâncimea de pătrundere în material depinde de
frecvenţă, iar utilizarea unei frecvenţe prea mari poate anula cel mai important avantaj al
încălzirii cu microunde: faptul că este volumetrică.
Chiar dacă dimensiunile materialului nu limitează puterea – şi deci viteza de încălzire,
caracteristicile dielectrice ale acestuia pot să introducă limitări. Dacă pierderile cresc cu
temperatura, atunci orice neomogenitate de temperatură tinde să se amplifice – fenomen
cunoscut ca ambalare termică. În acest caz, puterea trebuie limitată pentru a permite
omogenizarea temperaturii prin conducţie termică. Uneori pierderile scad cu temperatura, şi
atunci se produce o stabilizare termică ce permite aplicarea unei densităţi de putere mai mare.
Principala aplicaţie a încălzirii cu microunde constă în încălzirea, coacerea sau
decongelarea rapidă a alimentelor. Avantajele acestui procedeu (reducerea cu pâna la 75% a
timpului si pâna la 50% a energiei necesare obţinerii aceluiaşi efect termic, întreţinerea
simplificată prin auto-curăţire, etc.) sunt esenţiale în raport cu unele inconveniente (cost
relativ ridicat al echipamentului, încălzire slabă a elementelor sărace în apă, absenţa prăjirii şi
a colorării superficiale, etc.).
Adâncimea de pătrundere a microundelor este mult mai mică decât a câmpurilor de
radiofrecvenţă, fiind de ordinul 10...100 mm pentru corpurile cu conţinut ridicat de apă,
respectiv de câteva sute de mm pentru alte materiale.
În domeniul microundelor lungimea de undă este de regulă inferioară dimensiunilor
instalaţiei, astfel încât nu mai sunt aplicabile legile electromagnetismului în regim staţionar,
iar tehnologia aplicată este caracteristică fenomenelor de propagare a undelor
electromagnetice.
O instalaţie de încălzire cu microunde conţine în principal (fig. 5.2):
 un generator de microunde;
 un “cuptor”;

4
  elementele de interconectare (ghiduri de undă).

1 5
1
2
3
4
2
3 4

(b)
5
(a)

Fig. 5.2 Schema instalaţiilor cu microunde:

(a) material procesat în regim static; (b) material procesat în regim dinamic.
1 - generatorul de microunde; 2 - ghidurile de unde; 3 – antena; 4 – aplicatorul; 5 – materialul procesat.

Generatorul de microunde transformă energia electrică absorbită de la reţea în

energie de microunde.
Ghidurile de unde sunt utilizate pentru transferul eficient al energiei electromagnetice
de la antenă la incintă, unde are loc transformarea acesteia în căldură; ghidurile de undă sunt
tuburi metalice (uzual de secţiune dreptunghiulară), ale căror dimensiuni interioare depind de
frecvenţă (la 2450 MHz secţiunea este de 86x 43mm 2). În aplicator energia microundelor
interacţionează cu materialul de procesat .
Materialele se clasifică funcţie de comportarea acestora în câmpuri de frecvenţe
ultraînalte (microunde) astfel:
(I) metale - a căror suprafaţă se comportă că un reflector de microunde.
Pierderile de energie asociate procesului de reflexie sunt mai mici la metale cu bună
conductivitate electrică şi nemagnetice (deci, aluminiul, alama, oţelurile inoxidabile satisfac
suficient de bine criteriile pentru construcţia containerelor de microunde).
(II) dielectrici cu pierderi mici, prin care undele trec fără o atenuare semnificativă
(pierderi de energie reduse).

5
Ex: polietilena, politetrafluoretilena, sticla (la temperaturi nu prea mari) sunt transparente la
microunde.
(III) dielectrici cu valori mari ale factorului de pierderi în care o bună parte a
energiei incidente se transformă în căldură.
Deoarece corpul uman absoarbe microunde (face parte din categoria III) este necesar
ca nivelul de scăpări al radiaţiilor în instalaţiile cu microunde să fie redus (sub 1mW/cm 2 la 1
m de instalaţie).
Cuptoarele cu microunde (de uz casnic sau industrial) sunt prevăzute prin construcţie
cu dispozitive de protecţie pentru evitarea efectelor nocive ale microundelor asupra ţesutului
uman (de exemplu: blindajul exterior al cavităţii rezonante şi garniturile uşii, dispozitivul de
blocare a magnetronului la deschiderea uşii).

5.2 Surse de microunde

În prezent există trei tipuri de surse de microunde, capabile să producă o putere

suficientă pentru aplicaţiile de procesare a materialelor dielectrice la un cost acceptabil:
magnetronul, klystronul şi girotronul.

5.2.1 Magnetronul
- a apărut în 1921 (în 1940 a fost utilizat prima oara în Anglia, în tehnica radar);
- este un tub cu vid, în interiorul căruia acţiunea combinată a câmpurilor electric şi magnetic
face posibilă producerea energiei electromagnetice de foarte înaltă frecvenţă (peste 800
MHz);
- se realizează pentru puteri P  6 kW (pentru aplicaţii casnice este cea mai mare cerere:
P = 0,5...1 kW);
- durata de funcţionare: 3000  6000 ore;
- răcire cu aer (la puteri mici) sau apă (la puteri mari);
- randamentul : 50...60%.
Magnetronul conţine doi electrozi principali:
- catodul (este în general un filament elicoidal din wolfram thoriat, sau tungsram,
încălzit la 2000C, printr-o alimentare de joasă tensiune (5V; 10V). Catodul se foloseşte
pentru emisia termoelectronică.
- anodul cilindric, este prelucrat dintr-un bloc metalic (cupru), în care sunt prevăzute
fante şi cavităţi longitudinale.
Observaţie:
Catodul este înconjurat de anod. Fantelor li se poate ataşa o capacitate electrică, iar
cavităţilor o inductivitate (practic o spiră în scurtcircuit). Aceste elemente îndeplinesc rolul de
circuit rezonant la o frecvenţă precisă, determinată de dimensiunile geometrice.
Una din cavităţile anodului conţine o antenă care permite extragerea energiei câmpului
de microunde în exterior (în ghidul de undă). Antena poate fi: cu linie coaxială, printr-o
fereastră cu microunde ceramică, sau cu ghid de undă.
6
 Primele tipuri de magnetroane aveau un anod cilindric sau secţionat. Tipurile mai
moderne de magnetron sunt prevăzute cu un anod format dintr-un bloc metalic cu mai multe
cavităţi (1020 cavităţi).

Fig. 5.3 Secţiune transversală printr-un magnetron cu cavităţi rezonante:

1- catod; 2 - spaţiu de interacţiune; 3 - pol anodic; 4 - fantă;
5 - cavitate rezonantă (rezonator); 6 - anod (bloc anodic);
7 - inel (bară conductoare); 8 - sonda (bucla) de extragere a energiei.

Fig. 5.4 Schema de alimentare a unui magnetron (800 W).

Catodul este conectat la un potenţial negativ ridicat, iar anodul este conectat la
potenţialul zero. În aceste condiţii există un câmp electric radial în spaţiul de interacţiune ce
separă cei doi electrozi.

7
 Un câmp magnetic paralel cu axa catodului (perpendicular pe câmpul electric) este
produs cu ajutorul unor magneţi permanenţi sau electromagneţi.
Studiul fenomenelor care au loc în magnetron este mai complex decât cel al
fenomenelor din tuburile în care deplasarea electronilor se face pe traiectorii rectilinii.
Existenţa câmpurilor electric şi magnetic obligă electronii să se deplasese pe o
traiectorie complicată în jurul catodului.
A
(a)

R (cicloidă normală)
C

A (b)

(cicloidă scurtată)
R
C
A
(c)

C (cicloidă alungită)

Fig. 5.5 Traiectoria electronilor sub influenta câmpului electric şi magnetic.

Sub acţiunea câmpurilor din spaţiul de interacţiune (câmpul electric creat de tensiunea
anodică şi câmpul magnetic creat de magnet), electronii se pun în mişcare descriind traiectorii
sub forma unor bucle succesive, numite cicloide, caracterizate printr-o mişcare uniformă de
translaţie cu viteza v0 = E0/0 şi o mişcare de rotaţie cu viteza liniară v = R0.
Când viteza de translaţie (v0) şi viteza de rotaţie (v) sunt egale (v0 = v), traiectoria
electronilor este o cicloidă normală (fig. 5.5.a). Dacă v0  v rezultă o cicloidă scurtată (fig.
5.5.b), iar dacă v0 < v, cicloida este alungită (fig. 5.5.c).
Randamentul magnetronului este superior celorlalte tuburi de înaltă frecvenţă datorită
interacţiunii dintre câmpul electromagnetic de înaltă frecvenţă şi fasciculul de electroni ce se
deplasează în jurul catodului, în spaţiul dintre anod şi catod.
Funcţionarea magnetronului se bazează pe transferul de energie pe care-l realizează
electronii din spaţiul de interacţiune.
Electronii absorb energia de la sursa de tensiune anodică şi o cedează cavităţilor
rezonante. Câmpul electric de microunde este determinat de oscilaţiile care apar în circuitul
rezonant realizat de fantele şi cavităţile magnetronului atunci când fasciculul de electroni se
deplasează de la catod spre anod.

8
 Este necesară o sincronizare a fasciculului de electroni cu câmpul electromagnetic de
înaltă frecvenţă astfel încât câmpul electromagnetic şi electronii să se roteasca în jurul axei
magnetronului, în spaţiul anod - catod, având un raport de viteze bine determinat.

Fig. 5.6 Detalii privind structura şi funcţionarea magnetronului.

Fig. 5.7 Magnetron cu secţiune îndepărtată, Fig. 5.8 Magnetron cu dispozitivele

fără magnet. auxiliare.

5.2.2 Klystronul
Cel mai simplu klystron are două cavităţi rezonante (fig. 5.9).
Klystronul este un amplificator (de fapt) de microunde, cu structură liniară, având
durata de viaţă aproximativ 15.000 ore.
Amplificarea de putere are loc prin interacţiunea dintre un fascicul de electroni şi
câmpul electric de microunde determinat de o sursă iniţială (în mod uzual un magnetron).
Banda de frecvenţă a amplificatorului este îngustă, deoarece se folosesc cavităţi rezonante.

9
 1 2
F
E
A
C
d UA

U0 I II III IV u = U sinωτ
u1= U1 sinωt 2 2
Fig. 5.9 Schema de principiu a unui klystron cu 2 cavităţi rezonante.

În figura anterioară :
C – reprezintă catodul (sursa de electroni)
F - sistem de lentile electrostatice (asigură focalizarea electrostatică a fasciculului de
electroni)
A - anod (colectorul, se află la o tensiune pozitivă ridicată - câţiva kV)
E - fascicul de electroni
1, 2 - cavităţi rezonante
I, II, III, IV - grile (cu care sunt prevăzute cavităţile rezonante)
U0 - tensiunea de accelerare (se aplică între C şi grila I )
u1 = U1sin t - tensiunea de microunde (se aplică între grilele I şi II )
În cazul klystronului cu două cavităţi rezonante (fig. 5.9), electronii care pleacă de la
catodul C (cu viteză iniţială nulă) sunt concentraţi în fasciculul E de către sistemul de lentile
electrostatice F şi acceleraţi datorită tensiunii U0 .
În spaţiul dintre grilele I şi II electronii sunt modulaţi în viteză. În funcţie de momentul
în care intră în spaţiul dintre cele două grile, electronului i se imprimă o viteză mai mare sau
mai mică, sau este frânat.
În spaţiul dintre grilele II şi III electronii se deplasează cu viteză constantă (diferită
pentru fiecare electron), egală cu cea cu care electronul a ieşit din spaţiul dintre grilele I şi II .
Spaţiul dintre grilele II şi III se numeşte spaţiu de grupare a electronilor, sau spaţiu de
modulaţie în densitate (electronii care au plecat mai devreme din dreptul grilei II, dar au o
viteză mai mică sunt ajunşi de electronii care au plecat mai târziu, dar au o viteză mai mare; în
acest mod are loc gruparea electronilor).
Electronii ajung grupaţi în dreptul grilei III, peridiocitatea impulsurilor fiind
determinată de alegerea corectă a tensiunilor U0, U1 şi a distanţei de grupare d dintre grilele II
şi III.
În regim de lucru, în cavitatea (2) există un câmp electric de foarte înaltă frecvenţă.
Fasciculul de electroni grupaţi trebuie să între în cavitatea rezonantă astfel încât câmpul de
înaltă frecvenţă să frâneze electronii, iar aceştia să-şi cedeze energia cinetică câmpului
electromagnetic din cavitate (are loc un transfer de energie: din energia cinetică a electronilor
rezultă energie electromagnetică de înaltă frecvenţă).
Puterea obţinută în cavitatea rezonantă (2) este transferată, printr-un sistem de cuplaj,
unei sarcini externe, la bornele căreia apare tensiunea u2. Pentru a obţine putere de microunde

10
apreciabilă este necesar ca tensiunea u2 în cavitate să fie sincronizată cu deplasarea
electronilor astfel încât în cavitatea (2) să aibă loc o frânare eficientă a electronilor.

Fig. 5.10 Schema de principiu a unui klystron cu 2 cavităţi rezonante şi cinci grile.

Fig. 5.11 Klystron.

În cazul general, klystronul se realizează cu mai multe cavităţi. Cavităţile rezonante

intermediare nu au legătură cu exteriorul, având rolul de a modula în viteză fasciculul de
electroni.

11
 Klystronul cu mai multe cavităţi rezonante se caracterizează prin amplificare şi
randament crescut, datorită modulaţiei succesive în viteză a electronilor şi datorită efectului
de grupare a acestora.

5.2.3 Girotronul
Un alt generator de microunde, mult mai puternic, este girotronul. Acestea emit un
fascicul de unde milimetrice generate de electroni cu mişcare de ciclotron într-un câmp
magnetic puternic.
Puterile tipice sunt de la zeci de kW până la 2 MW, frecvenţa între 20 şi 250GHz, iar
randamentul în jur de 40%. Girotronul poate fi proiectat pentru funcţionare în impulsuri sau
continuă.
Fabricanţi de girotroane sunt printre alţii CPI (SUA), Gycom (Rusia), Thales Group
(UE), şi Toshiba (Japonia). O aplicaţie a girotronului este generarea şi încălzirea plasmei în
cercetările experimentale legate de fuziunea nucleară.
Girotronul este un tip de maser (microwave amplification by stimulated emission of
radiation) cu electroni liberi în mişcare la viteze slab relativiste, comparabile dar nu aproape
de viteza luminii.

Fig. 5.12 Schema de principiu a unui girotron.

În fig. 5.13 este prezentat un girotron VGB-8095 produs de CPI, montat pe un magnet
superconductor compact. Acesta are o putere de ieşire de 100 kW la 95 GHz, cu randament de
50% şi este conceput pentru operare continuă.

12
 Fig. 5.13 Girotron CPI VGB-8095.

5.3 Ghiduri de undă

Ghidurile de undă reprezintă domenii dielectrice situate de-a lungul unei axe, separate
de mediul înconjurător prin suprafeţe conductoare. Domeniul respectiv poate asigura
propagarea ghidată a câmpului electromagnetic pe direcţia axei sale.

(a) (b) (c)

(f)
(e)
(d)

Fig. 5.14 Tipuri de ghiduri de undă.

13
 După forma secţiunii transversale, ghidurile de undă pot fi: dreptunghiulare (fig.
5.14.a); circulare (fig. 5.14.b); eliptice (fig. 5.14.c); în formă de U (fig. 5.14.d); în formă de H
(fig. 5.14.e); coaxiale (fig. 5.14.f).
În tehnica încălzirii cu microunde se folosesc de regulă ghiduri uniforme, care au
conturul secţiunii transversale de formă constantă pe toată lungimea lor (au secţiunile
transversale identice în orice punct pe axa longitudinală).
Ghidurile dreptunghiulare cu pereţi metalici, complet ecranate cu aer (ca şi dielectric),
sunt utilizate atât în instalaţiile cu microunde de putere mică (1 2 kW), cât şi în instalaţiile de
putere mare (5 10 kW).
Avantajele pe care le oferă utilizarea acestor ghiduri sunt: nu permit pierderi prin
radiatie; prezintă pierderi mici în metalul pereţilor şi în dielectric; permit transmiterea de
puteri mari; sunt de constructie simplă şi robustă.
Propagarea undelor electromagnetice se poate realiza în mai multe moduri, funcţie
de configuraţiile vectorilor asociaţi câmpului electromagnetic:
- transmiterea undelor electromagnetice transversale (mod TEM - mod transversal
electromagnetic): E şi H sunt perpendiculari pe direcţia de propagare.
Exemple: plăci metalice paralele, linia bifilară, cablul coaxial.
- transmiterea undelor caracterizate prin cel puţin o componentă a câmpului în lungul
direcţiei de propagare, într-un conductor tubular unic (mod TE - transversal electric, sau
mod TM – transversal magnetic).
Exemplu: ghidurile de microunde.

Bandă conductoare

unda B B A B

A B A
unda A

Bandă conductoare

Fig. 5.15 Propagarea a două unde de mod TEM prin reflexii multiple (între 2 plane
conductoare).

Prin compunerea a două unde de mod TEM (plane) se obţine o undă de mod TE.
Propagarea unei unde de mod TE este posibilă numai dacă lungimea de undă a acesteia este
inferioară unei valori critice (0 < 0C).

14
 y

O c x

x = direcţia de
a propagare a undei
z

Fig. 5.16 Ghid de undă de secţiune dreptunghiulară.

Modul de propagare TE (transversal electric), sau unda H se caracterizează prin

Ex = 0; Hx  0 (există componentele Hx , Hz şi Ey ale câmpului, independente de y şi având o
variatie semiciclică cu z).
Modul de propagare TM (transversal magnetic), sau unda E se caracterizează prin:
Ex  0; Hx = 0 (există: Ex , Ey , Hx , Hy ). TE10 - modul fundamental de propagare.
TEmn: m şi n (numere întregi) arată câte semiunde ale curbei de variaţie a câmpului
sunt cuprinse în dimensiunile a şi b ale secţiunii transversale a ghidului.
În cazul undelor cu modul de propagare TMm,n (m, n  0), cea mai joasă frecvenţă TM
ce poate fi transmisă de un ghid de undă rectangular este TM11.
Când frecvenţa are valori suficient de ridicate pentru a permite transmiterea mai
multor moduri (f > fcr ), câmpul rezultant este o superpoziţie a tuturor modurilor.
Ex.:
TE10
Ey TE20 Ey

0 0
z a z
O a
Hx
Hx

0 0
z a z a

Hz Hz

0 0
z a z a
O
m = 1; n = 0 m = 2; n = 0

Fig. 5.17 Configuraţii ale undelor TE10 şi TE20 într-un ghid dreptunghiular.

15
 TE10
y
x
Hx
x x ·
x x
· ··
· Ey x x x x E linii H
·
x x ··
y
·H ··
· · ·z x x ·
·· ···
··· ·
·· ·
a ··· · ··
·
z · ·
TE20
y · x
· x · x ·
· x x · · x x ·
· x · x

linii Ey linii H

x
x
· x · x
x · · x x
x · · x
a
· x ·
z
Fig. 5.18 Liniile de câmp pentru modurile de propagare TE10 şi TE20.

5.4 Circuite de microunde

Energia microundelor este utilizabilă numai cu componente specifice undelor
electromagnetice de înaltă frecvenţă, în cea mai mare parte realizate pe bază de tronsoane de
ghiduri de undă.
Cel mai simplu circuit de propagare a microundelor este prezentat în figura următoare.

1 1
Pi Pi

4
2 4 2
5 5
3 Pr
3
(a) (b)
1 - magnetron; 2 - antena; 3 - ghid de undă; 4 - aplicator; 5 - material de încălzit.

Fig. 5.19 Circuit de microunde cu sarcina adaptata (a) şi cu sarcina neadaptata (b).

16
 Antena magnetronului este plasată într-un tronson de ghid de undă prin intermediul
unui orificiu de cuplaj. Unda incidentă se propagă în ghidul de undă până la sarcina instalaţiei,
constituită din aplicatorul în care se plasează produsul de încălzit.
Sarcina este adaptată dacă puterea incidentă Pi este absorbită în aplicator (randamentul
instalaţiei este optim). Sarcina este neadaptată dacă reflectă o parte din puterea incidentă (Pr
este puterea reflectată de sarcină).
Prin suprapunerea undelor incidentă şi reflectată apare o undă staţionară.
Starea de neadaptare a sarcinii este caracterizată prin raportul dintre maximul şi
minimul intensităţii câmpului electric (rata undei staţionare).
Emax
Dacă  4 , puterea reflectată de sarcină (Pr) este importantă şi se poate degrada
Emin
magnetronul (prin încălzire excesivă) sau poate apare arc electric la nivelul antenei (datorită
valorilor foarte mari ale intensităţii câmpului electric, Emax ).
Soluţii:
(*) Pentru a proteja magnetronul, în zona antenei se poate plasa o diodă fotosensibilă
care sesizează apariţia arcului electric şi determină deconectarea instalaţiei.
(**) Se utilizează un circulator (are rolul de a devia puterea reflectată spre o sarcină
adaptată, care nu va mai determina o undă reflectată).

1
Pr = 0 Pr
4

Pi 5
2 Pi
3
6
Fig. 5.20 Circuit de microunde cu circulator:
1 - magnetron; 2 - antena; 3 - ghid de undă; 4 - aplicator; 5 - material procesat; 6 - circulator;
7 - sarcina adaptată.

Observaţie: Circulatorul este un ghid de undă (cu 3 porturi), care cuprinde un circuit
pasiv cu elemente din ferită, aflate într-un câmp magnetic permanent. Ferita prezintă (la nivel
molecular) proprietăţi giromagnetice - indiferent de sensul puterii care intră într-un port, ea
este deviată în acelaşi sens de rotaţie. Circulatorul nu ameliorează randamentul instalaţiei.
(***) Se utilizează un dispozitiv de adaptare reglabil, plasat între magnetron (sau
circulator) şi sarcină; dispozitivul de adaptare reglabil are rolul de a retrimite unda reflectată
spre sarcină (constituie un obstacol pentru unda reflectată).

17
 1 5
Pr
4
Pi Pi 5
2 3
6

Fig. 5.21 Circuit de microunde cu dispozitiv de adaptare reglabil realizat cu şuruburi care
se introduc mai mult sau mai puţin într-un tronson al ghidului de undă (6 - sistem de
adaptare).

5.5 Aplicatoare de microunde

Configuraţia aplicatoarelor de microunde depinde de tipul produselor de tratat, de

modul de procesare (static sau continuu), de asocierea cu alte forme de energie (aer cald,
infraroşii), de ambianţa de lucru (vid sau presiune).
Se disting două mari familii de aplicatoare:
(1). aplicatoare tip ghid de undă, denumite şi aplicatoare monomod;
(2) aplicatoare tip cavitate, denumite şi aplicatoare multimod.

5.5.1 Aplicatoarele de tip monomod

- sunt în general elemente metalice sub forma unor tuburi a căror secţiune este fie
dreptunghiulară, fie cilindrică.
Tubul care constituie incinta de tratament este de fapt un ghid de undă prin care se
propagă energia microundelor.
Dimensiunile acestui tip de aplicator sunt alese astfel încât energia microundelor să fie
propagată într-un singur mod.
Materialele supuse încălzirii sunt deplasate în interiorul aplicatorului astfel încât
câmpul electric să se găsească în planul materialului pe una din următoarele direcţii:
I). pe direcţie axială, în sensul propagării microundelor, prin zona de maximă
intensitate a câmpului electric:
- intrarea şi ieşirea materialului din aplicator se realizează prin fante practicate pe latura mică
a ghidului, prevăzut cu filtre de reţinere a scurgerilor de microunde în exterior;
- generatorul de microunde este cuplat la unul din capetele aplicatorului, la celălalt capăt fiind
montată o sarcină absorbantă (nu permite energiei neabsorbite de material să se reflecte înapoi
spre magnetron);
Acest tip de aplicatoare au un inconvenient: se limitează lăţimea materialului procesat
la valoarea lăţimii ghidului.
II). pe direcţie transversală (materialul este deplasat perpendicular pe direcţia de
propagare a energiei microundelor).

18
 Cele mai răspândite aplicatoare sunt realizate din ghiduri cu fante, numite meandre sau
serpentine, prin care materialul trece succesiv. Aceste aplicatoare sunt prevăzute cu o sarcină
adaptată, montată la capătul serpentinelor (pentru a prelua energia 10% neabsorbită de
materialul procesat).
Aceste aplicatoare sunt folosite pentru uscarea materialelor textile, a hârtiei, a plăcilor
de placaj (se pot usca materiale de lăţimi mari ).

2
1
Fig. 5.22 Aplicator monomod pentru materiale sub formă de bandă (tipI):
1 - generator de microunde; 2 - ghid de undă; 3 - suport; 4 - material procesat; 5 - adaptare finală.

Fig. 5.23 Aplicator în formă de serpentină. Sistem de încălzire a materialului sub formă de
foi (tip II).

5.5.2 Aplicatoarele de tip multimod

19
- dimensiunile aplicatorului reprezintă un multiplu de semilungimi de undă, permiţând
propagarea unor moduri de ordin superior (numărul de moduri de propagare este cu atât mai
mare cu cât dimensiunile aplicatorului sunt mai mari).
- cele mai des utilizate aplicatoare sunt incintele de formă paralelipipedică
Exemplul 1 : Cuptorul casnic cu microunde
Cuptorul casnic cu microunde este cel mai comun tip de cuptor cu microunde. Acesta
conţine un magnetron cu putere în domeniul 5001500 W pentru cuptoarele normale, dar care
pot ajunge până la 3,5 kW la cele de mare capacitate. Magnetronul este alimentat de la o sursă
de curent continuu de înaltă tensiune (de ordinul kilovolţilor), controlată de un sistem cu
temporizator.
Variaţia puterii de încălzire este realizată uzual prin comandă în impulsuri, puterea
maximă obţinându-se la un factor de umplere 1 (funcţionare continuă). Mai există şi un sistem
de aerisire forţată, pentru a preveni acumularea de fum în cavitatea închisă. Majoritatea
acestor cuptoare funcţionează la 2450 MHz, dar există şi modele la 915 MHz pentru piaţa
nord-americană.

Fig. 5.24 Cavitate multimod cu platou rotitor şi dispersor de unde.

Distribuţia câmpului electric în cavitatea cuptorului rezultă prin reflexii multiple ale
undelor pe pereţii metalici ai cavităţii şi pe produsul de încălzit (nu se poate obţine o încălzire
omogenă în întreg volumul cavităţii cu ajutorul unui singur mod, fiind necesar să se
suprapună mai multe moduri).
Dacă câmpul electric este neomogen, încălzirea va fi neomogenă.
Remediile curent utilizate pentru realizarea unei încălziri omogene sunt:
- plasarea produsului de încălzit pe un platou rotitor;
- dispersia microundelor cu ajutorul unui rotor cu palete metalice, plasat la tranziţia ghid –
cavitate.

Datorită popularităţii cuptoarelor casnice cu microunde, există mulţi fabricanţi de

asemenea echipamente. Deşi nu este o regulă, aceştia de obicei nu sunt şi producătorii

20
magnetroanelor pe care le folosesc. Dintre producătorii de cuptoare cu microunde pot fi
menţionaţi Amana, Bosch, Electrolux, Panasonic, Samsung, Sharp, Toshiba, TurboChef,
Whirlpool şi mulţi alţi producători de aparate electrocasnice.

Fig. 5.25 Cuptor Panasonic NE-1064. Fig. 5.26 Cuptor Whirlpool GH7208XR.

În fig. 5.25 este prezentat un cuptor Panasonic NE-1064, de 1kW. Dimensiunile

interioare (ale cavităţii) sunt de 310x310x185 mm3, aproximativ 2,5x2,5x1,5 relativ la
lungimea de undă de 122,45 mm a microundelor. Particular pentru acest cuptor este
alimentarea aplicatorului, care se face pe jos, la majoritatea cuptoarelor aceasta fiind în
dreapta (în spatele panoului de comandă). Controlul este digital şi programabil, având
posibilitatea a 10 programe distincte.
În fig. 5.26 este un cuptor mixt Whirlpool GH7208XR, de 1500 W. Acesta este dotat
şi cu o rezistenţă de încălzire şi un sistem de convecţie forţată, putând funcţiona ca un cuptor
clasic. Este de asemenea dotat cu lampă cu halogen în infraroşu pentru încălzire superficială
intensă (rumenire).
Cuptoarele de laborator sunt aproape identice cu cele casnice, existând însă diferenţe
depinzând de scopul pentru care sunt utilizate. Un exemplu este BP-110, produs de MRA
(SUA, Microwave Research and Application), prezentat în fig. 5.27. Puterea este de 1000 W,
este prevăzut cu un sistem de aerisire care permite cuplarea la un filtru şi/sau evacuarea
gazelor, deoarece în cazul aplicaţiilor cărora îi este destinat (în special laboratoare medicale şi
de ştiinţe biologice) poate rezulta fum toxic sau contaminat biologic.

Fig. 5.27 Cuptor MRA BP-110.

Un cuptor de laborator de putere (3200W) este arătat în fig. 5.28. Şi acesta are aerisire
specială, dar şi posibilitatea de control a puterii în mod continuu (nu prin impulsuri). Există şi

21
posibilitatea de control automat a temperaturii, prin intermediul unui termocuplu special,
ecranat în totalitate. Există patru "agitatoare de mod" în interior, deşi nu sunt vizibile, care
îmbunătăţesc uniformitatea încălzirii prin modificarea modurilor de rezonanţă.

Fig. 5.28 Cuptor MRA BP-211.

Exemplul 2 : Deplasarea pereţilor, în cazul unor cuptoare industriale

Pentru procedeele industriale de tip continuu se utilizează tunele constituite din mai
multe cavităţi multimod una după alta, intrările şi ieşirile fiind echipate etanş în raport cu
energia de microunde.
1 1

2 3

4 5 6

Fig. 5.29 Cavităţi multimod, în tunel, pentru procedee continue.

1 - magnetron; 2 - antena; 3 - dispersor ; 4 - material procesat; 5 - filtru nedisipativ; 6 - filtru disipativ;
7 - sistem de etanşare la microunde.

22