STRUCTURA ŞI CLASIFICAREA

PROPOZIŢIILOR CATEGORICE

Prof. Maria Orza

 CARACTERIZARE GENERALĂ
⦿ Termenii izolaţi nu au şi nu ar putea să aibă vreo
semnificaţie sau valoare cognitivă: sensurile lor se
conturează numai prin multitudinea fără număr a
combinărilor dintre ei în cadrul propoziţiilor, înlănţuite, la
rândul lor, în raţionamente. ‘Ideile’ nu se pot concepe şi
exprima decât prin propoziţii. Cele mai simple propoziţii de
predicaţie sunt alcătuite din două noţiuni absolute, între
care se stabileşte un unic raport – acela de inerenţă a unei
proprietăţi într-un anumit obiect. Acest raport se enunţă în
mod necondiţionat sau cu certitudine: ‘Tabla este neagră’,
‘Creta este albă’, ‘Studenţii sunt inteligenţi’, ‘Profesorii sunt
erudiţi’, ‘Arbitrii de football sunt corecţi’ etc. – fără nici un alt
adaus de genul ‘ este posibil...’, ‘e necesar...’, ‘eventual...’,
‘nu este exclus să...’, ‘ este îndoielnic...’, ‘ de necrezut...’
etc
⦿ Din acest motiv propoziţiile simple de predicaţie
se numesc, pe scurt, categorice. Cu ajutorul lor
se asertează (pozitiv sau negativ) anumite relaţii
între doi termeni, dintre care unul este subiect,
iar celălalt predicat. Denumirea lor provine de la
verbul grecesc kategorein, care înseamnă “a
predica”, de aceea mai sunt cunoscute şi sub
numele de “propoziţii de predicaţie”. În
propoziţiile categorice sunt exprimate cele şase
raporturi dintre termeni, prezentate în capitolul
anterior (identitate, supraordonare,
subordonare, încrucişare, contradicţie şi
contrarietate).
STRUCTURA PROPOZIŢIEI CATEGORICE
⦿ De exemplu:
⦿ 1. Ecofobii sunt oameni cărora le este teamă să stea
singuri în casă. (gr. oikos - casă, phobos - teamă)
⦿ 2. Unii oameni suferinzi sunt ecofobi.
⦿ 3. Toţi ecofobii sunt oameni suferinzi.
⦿ 4. Unii ecofobi sunt tineri.
⦿ 5. Nici un ecofob nu este neecofob.
⦿ 6. Nici o ecofobie nu este ecografie. ( gr. echo - sunet,
graphein - a scrie)
⦿ Termenul ce desemnează lucrul căruia i se atribuie o
anumită însuşire, care reprezintă obiectul, acel ceva
despre care se afirmă sau se neagă este subiectul logic al
propoziţiei (notat S). În exemplele de mai sus sunt subiecte
logice termenii “ecofobii”, “oameni suferinzi”, “ecofobie”. •
Termenul care reprezintă proprietatea atribuită subiectului
se numeşte predicat logic (notat P), acel ceva care se
afirmă sau se neagă. În exemplele date sunt predicate
logice termenii: ”oameni cărora le este teamă să stea
singuri în casă”, “ecofobi”, “oameni suferinzi”, “tineri”,
“neecofob”, “ecografie”. • Exprimarea faptului că
proprietatea aparţine sau nu obiectului se face prin copulă
(lat. copula = “legătură”). În exemplele date este copulă
verbul “a fi”, dar exprimarea legăturii dintre subiect şi
predicat se poate realiza şi altfel.
⦿ În structura propoziţiilor categorice de predicaţie mai
apar, în mod explicit sau tacit, nişte operatori logici
numiţi cuantori (sau cuantificatori) – cu precizarea
importantă că ei nu se referă decât la sfera lui S. Cuantorii
cel mai frecvent utilizaţi sunt: i) Cuantorul universal, redat
prin ‘toţi’ (‘toate’), ‘orice’, ‘oricare’, ‘nici un’, ‘nici o’, indică
faptul că relaţia enunţată între S şi P are loc pentru fiecare
element din sfera subiectului, fără excepţie. ii) Cuantorul
existenţial ‘unii’ (‘unele’) indică faptul că există cel puţin un
element în sfera subiectului pentru care relaţia dintre S şi P
are loc, ceea ce nu se poate spune, însă, despre toate
elementele din clasa S. iii) În sfârşit, cuantorul individual,
redat printr-un pronume demonstrativ (acest X, acel Y
acest/această; numai unul/numai una; articolul hotărât,
pronumele personal etc.) sau printr-un nume propriu, arată
că un singur element din sfera lui S (fie că aceasta
cuprinde doar acel unic element sau mai multe) este pus în
relaţie cu P. ele au cuantificatori specifici.