O scrisoare pierduta de I.L.

Caragiale este o comedie de moravuri politice,

ilustrand dorinta de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea
unui deputat. Pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in campanie electorala, se nasc
conflicte ce ii intreneaza pe acestia intr-o farsa electorala. Protagoniştii sunt personaje
plate, lipsite de profunzime. Dintre personajele cu rol important in opera se disting Zaharia
Trahanache, personalitatea politica a judetului si Nae Catavencu, avocat dornic de putere.
Relaţia dintre Caţavencu şi Trahanache este, de fapt, relaţia dintre conducătorii celor două
tabere pe care Caragiale le indică deja din lista de personaje.

Statutul social al personajelor este surprins prin didascaliile din incipitul piesei. Nae
Catavencu este „avocat, director-proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor, prezident
fondator al Societăţii Enciclopedice Cooperative Aurora Economica Romana”. Zaharia
Trahanache este seful local al partidului de guvernamant,”prezidentul Comitetului
permanent, Comitetului electoral, Comitetului şcolar, Comiţiului agricol şi al altor comitete şi
comiţii”. Zoe este consoarta sa iar Tipatescu este prietenul sau si totodata, amantul lui Zoe,
formandu-se astfel un triunghi conjugal. Comicul de situatie se creeaza prin pierderea unei
scrisori adresate de Tipatescu lui Zoe si aparitia riscului de a fi descoperit.

Din punct de vedere psihologic personajele sunt constante, nu evolueaza pe

parcursul operei insa comportamentul lor variaza in functie de cricumstante. Nae
Catavencu îşi doreşte cu ardoare funcţia de deputat. Fiind dispus sa apeleze la orice siretlic,
el reprezinta tipul demagogului. Astfel, sustrage scrisoarea de dragoste de la cetateanul
turmentat si o foloseste mai apoi ca obiect de santaj pentru a-si asigura voturile si
sustinerea in campanie. Catavencu se comporta ca un actor desăvârşit, scopul sau fiind
acela de a atrage atenţia celor din jur. El ştie ca trebuie sa parvină si in acest scop
acţionează instinctual.

Zaharia Trahanache intruchipeaza tipul incornoratului si a politicianului oportunist.

Fiind seful partidului, el se bucura de o autoritate solida, recunoscuta chiar si de opozitie
"am tinut la dumneata ca la capul judetului nostru" (Catavencu). Trahanache intuieste in
adeversarul sau politic lipsa de tact, considerand, cu un calm menit sa starneasca rasul,
scrisoarea de amor drept o „plastografie”. Comicul de nume indica natura aparent „moale” a
personajului, contrastand cu personalitatea sa si abilitatea sa de politician. Aparent
neincrezator in autenticitatea scrisorii, o invata pe dinafatra, gaseste imediat polita
falsificata de Catavencu pentru a avea o arma de contrasantaj si ii multumeste lui Tipatescu
pentru ca „i-a facut si-i face servicii". Când arma şantajului dispare, Caţavencu devine umil,
acceptând cu smerenie propunerile coanei Joiţica, fiind la fel de combativ ca înainte în faţa
celorlalţi.

Relatia dintre cele doua personaje se evidentiaza, in scena IV din primul act cand
Trahanache ii povesteste lui Tipatescu cum a decurs intalnirea cu Nae Catavencu. Odata
ajuns in incapere Trahanache este intampinat cu o falsa politete „Venerabile-n sus,
venerabile-n jos[..] că eu totdeauna am ţinut la d-ta ca la capul judeţului nostru...” si adopta
o atitudine distanta: ”Eu serios, zic: „Stimabile, m-ai chemat să-mi arăţi un docoment, arată
docomentul!". Nae dezvaluie motivul intalnirii, acela de a-l santaja spundandu-i ca va
publica o scrisoare de amor trimisa sotiei sale, Zoe, de catre Tipatescu. Zaharia, impasibil si
neimpresionat, observa actul lui Catavencu si sustine ca scrisoare este o plastografie.
 O a doua secventa menita sa evidentieze relatia dintre cei doi este cea a
discursului electoral. La inceputul acestuia Catavanecu cere umil presedintelui, Trahanache,
sa-i permita sa inceapa discursul „D-le preşedinte, vă rog, cerusem şi eu cuvântul...”.
Caţavencu face risipă de gesturi, de expresii pentru a-şi impresiona auditoriul. Acesta trece
de la emoţie, glas tremurat si plâns la ton brusc, vioi şi lătrător. Tehnica discursului său
prevede pauze menite să crească tensiunea şi să dea timp ascultătorilor să-l aplaude.
Comicul de limbaj se face remarcat prin multitudinea de nonsensuri in cadrul
discursului(“Aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în ţara noastră.”). Demagogia
este evidentiata prin declaratiile sale, acesta afirmand ca se gandeste “ca orice român” la
“ţărişoara” sa. Sub pretextul de a face liniste, Trahanache intrerupe aclamatiile indreptate
catre Catavencu: „ Rog, nu întrerupeți pe orator, stimabile...” – in momentul in care Ionescu,
Popescu, etc striga “Bravos!”.

Acţiunea se petrece „ in capitala unui judeţ de munte”, „in zilele noastre”. Alegerea
unui cronotop nedeterminat surprinde tocmai intenţionalitate actului artistic a unui scriitor
care si-a propus sa redea in opera tipologii umane si aspecte cu caracter general.

Conflictul dramatic principal este unul exterior si consta in lupta pentru puterea
politica intre cele doua tabere adverse: cea a lui Trahanache, Farfuridii si Branzovenescu si
tabăra lui Nae Catavencu si a intelectualilor de la redacţia ziarului „Răcnetul Carpaţilor”. In
construcţia, atat a personajului Nae Catavencu cat si Zaharia Trahanache se remarca un
comic de intenţie, rasul fiind stârnit de diferenţa dintre numeroasele titluri sociale ale
personajelor si caracterul lor contrastant.

Portretul lui Nae Catavencu si a lui Zaharia Trahanache sunt realizate atât direct prin
didascalii, cat si indirect prin comic si relatia cu celelalte personaje. Predomina insa cele din
urma, caracterul personajelor reieşind din gesturi, fapte, atitudini sau relaţia cu celelalte
personaje. De asemenea, numele si didascăliile devin, la nivel textual, alte mijloace de
caracterizare ale personajului. Catavencu provine de la „cata” ce înseamnă persoana rea si
cicalitoare, iar Zaharia vine de la zahariseala, , in timp ce Trahanache vine de la „trahana” –
o coca moale - ce sugereaza ramolirea si comportamentul sau dulceag.Pentru Zoe,
Caţavencu este “un mişel” căruia îi acordă iertarea când nu mai este şantajată.Lui Tipătescu
îi apare “mizerabil”, “infam”, “canalie”, “impertinent”.Pentru Trahanache e “un mişel”,
pentru Farfuridi – “nifilist”, pentru Brânzovenescu “moftolog”, iar pentru Pristanda “mare
pişicher”(cu o notă admirativă).

Ceea ce-i uneşte pe cei doi lideri este dorinţa de putere, capacitatea de disimulare,
ipocrizia, demagogia, dar şi statutul de păcălitor păcălit care poate fi atribuit fiecăruia dintre
ei. Deşi confruntările directe sunt puţine, toată intriga piesei este susţinută de tensiunea
dintre aceste două personaje.