Sunteți pe pagina 1din 4

VERBUL ( TEXT LITERAR)

,,Luă microfonul cu sfială și, ridicându-se, rosti cu vocea gâtuită:


— Îmi pare rău că am stârnit atâta vâlvă... Eu sunt un nimeni și am început
acest jurnal ca să-nțeleg ce mi se-ntâmplă, nimic mai mult. Claudiu Van își
face visuri... Un ropot de aplauze o întrerupse și, de îndată, editorul îi invită pe
cei din jur să se încoloneze pentru autografe. Motanul negru părăsi vitrina și,
tacticos, i se urcă pe umăr croitorului de cărți. Volumul se vindea fulgerător și
cele două teancuri dispărură într-o clipă. Aduseră încă pe-atâtea din depozit.
— Ce să le scriu? îl întrebă pe Van, pierdută, în timp ce oamenii se-apropiau
de masă.
— Îi întrebi numele, pui „pentru X” și te semnezi, zâmbi mișcat de fâstâceala
fetei.
— Întreabă-i tu, îl rugă Flavia cu obrajii-n flăcări, și eu le scriu, însă stiloul îi
tremura deja în mână. Treptat, putu să se calmeze. Caligrafia ei măruntă se
așternu pe zeci de exemplare, în vreme ce buchetele de flori umplură masa.
Într-un târziu își înălță privirea. Afară se înnopta și librăria se golise, când, din
penumbră, se desprinse cititorul. Ținea cartea la piept, în timp ce-nainta, ca-n
transă. Era înalt, cu tenul alb de nordic și-n părul blond lucea o undă cenușie.
Ochii lui verzi-albaștri scăpărau ciudat când îi întinse exemplarul.
— Cum vă numiți? îl cercetă surprinsă Flavia.
— Mihnea Fardopol.”
(Monica Pillat, Croitorul de cărți )
VERBELE: PREDICATIVE ( formează singure PV):
Copilul aleargă prin curte.
Oamenii au lucrat din greu la acest proiect.
NEPREDICATIVE: A. COPULATIVE: a fi, a deveni, a ajunge, a ieși, a
părea, a însemna, a rămâne, a se naște, a se face, etc. ( formează un PN împreună cu NP):
Creionul este roșu.
Orașul a devenit capitală a cestei țări.
Bărbatul a ajuns președinte de bloc.
Sora mea iese ingineră.
Copilul pare isteț.
Gestul acesta înseamnă mult pentru mine.
Elevul a rămas repetent anul acesta.
Ea s-a născut talentată.
Prăjitura se face frumoasă în cuptor.

B. AUXILIARE: a fi, a avea, a vrea( a voi) – acestea


ajută la formarea modurilor și timpurilor compuse:
 Va cânta
 Au scris
 Voi fi cântat
 Să fi studiat
 Aș mânca
 Aș fi mâncat

VERBELE: PERSONALE: acțiunea verbului este atribuită unui subiect ( nominal


animat/nonanimat/ nonuman/ realizare propozițională echivalentă):
 Copilul citește/ aleargă/ doarme.
 Cățelul latră/ mârâie/ se odihnește.
 Cine aleargă după doi iepuri nu prinde niciunul.
 Soarele apune.
IMPERSONALE: 1. nu primesc poziția de subiect
plouă, ninge, tuna, fulgeră,etc.
Ex.: Ninge.
Îmi arde de plimbare.
Nu-mi pasă de ceva.

2. acceptă poziția de subiect: o propoziție


echivlentă ( subiectivă) sau expresii verbale nepersonale: Se aude, se spune, se
zice, se preconizează, trebuie, pare, mă miră, îmi ajunge, ne place,etc.
Ex: Este ușor să vorbești.
Îmi ajunge cât am învățat.
Se aude că plecăm în vacanță.

CONJUGĂRILE VERBULUI:
 I: a lucra, a cânta, a desena
 II: a părea, a plăcea, a avea
 III: a merge, a scrie, a alege
 IV: a citi. a iubi, a dori
 V: a hotărî, a urî, a coborî

CATEGORIILE GRAMATICALE ALE VERULUI:


 MODURILE PREDICATIVE ȘI PERSONALE:
1. indicativ
2. imperativ
3. conjunctiv
4. conditional-optativ

 MODURILE NEPREDICATIVE ȘI NEPERSONALE:


1. infinitiv
2. gerunziu
3. participiu
4. supin

S-ar putea să vă placă și