PLAGIATUL

CUPRINS
PLAGIATUL.......................................................................................................................................3
AUTO-PLAGIATUL..........................................................................................................................5
METODE DE DETECŢIE ALE PLAGIATULUI............................................................................6
RECOMANDĂRI................................................................................................................................7
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................9
 PLAGIATUL

În universal academic este foarte importantă prezentarea surselor de inspiraţie ale

autorilor, deoarece acest lucru duce la evitarea plagiatului.
În vestitul dicţionar Oxford ,plagiatul este definit sub următoarea formă: „metoda de a lua
munca sau ideile altcuiva şi prezentarea lor ca unele personale”.
În foarte multe scrieri ştiinţifice există politici pentru a se ocoli plagiatul ,iar cei care care le
editează au un rol destul de important în garantarea unui foarte bun control asupra protejării
drepturior de autor asupra scrierilor.
Dicţionarul Longman defineşte plagiatul în următorul sens: „cineva foloseşte
cuvintele, ideile sau munca altcuiva şi pretinde că este proprie”.
În Codul de conduită European pentru Integritatea Cercetării spune despre actul de a plagia
că „ este însuşirea materialelor altor persoane fără a oferi referinţe corecte”. Politica
Federală SUA privind Neregulile în Cercetare prezintă o altă definire, spunând că „plagiatul
este însuşirea ideilor , proceselor, rezultatelor sau cuvintelor altor persoane fără acreditare
corespunzătoare”.
În 2015, Helgesson şi Eriksson, au prezentat într-un document de cercetare despre
plagiat, două mari elemente ale acestuia:
 Stăpânirea muncii altcuiva ,ceea ce înseamnă furtul proprietăţii intelectuale prin
copiere. În scrierile ştiinţifice se pot copia tabele, texte şi imagini fără a se obţine
permisiunea.
 Expunerea muncii altcuiva ca una proprie.
Copierea muncii intelectuale reprezintă folosirea ideilor şi argumentelor despre cum se
evoluează un proces, rezultatele acestuia sau informaţiile despre cum s-a desfăşurat procesul
de muncă. Când se discută despre plagiat, este foarte importantă analizarea valorii copiate,
felul în care a fost copiat, daunele aduse la actul de a plagia şi profitul pe care plagiatorul îl
obţine în urma acestui act.
Aspecte irelevante când se discută despre plagiat:
 Caracterul publicaţiei: eseu, rezumat, lucrare ştiinţifică
 Persoana (cine)- student, elev cercetător
 Sursa (din ce)- articol, carte, reclamă
 Diferenţe culturale
 Cunostinţe lingvistice
 Tot în anul 2015, Helgesson preciza că factorul cel mai important care trebuie avut în
vedere este dacă fenomenul de plagiat este făcut cu intenţie sau nu. Cei care fraudează în mod
voit suportă consecinţe grave decât cei care nu utilizează ghilimelele. Tot în acest proces mai
există şi fenomenul de cpriptomnezie, acest fenomen întâlnindu-se atunci când un individ are
o idee, dar nu îşi aminteşte de unde preluat-o.
În procesul de cercetare a plagiatului sunt prezente refuzarea şi pedepsirea efectuărilor
de plagiat, dar şi a falsificării muncii.
Ghidul Harvard prezintă o clasificare a tipurilor de plagiat:
1. Plagiatul verbatim (copy-paste)- cel care scrie copiază cuvânt cu cuvânt textul altui autor
2. Plagiatul mozaic- cel care scrie copiază părţi din unul sau mai multe articole şi schimbă
cuvintele fără a preciza corespunzător sursa
3. Parafrozarea neadecvată- scriitorul nu foloseşte cuvinte proprii când prezintă informaţia
4. Parafrozarea fără citare- scriitorul îşi prezintă în ideile altui scriitor cuvintele sale, fără
să evidenţieze sursa folosită
5. Citarea fără prezentarea sursei- autorul foloseşte ghilimelele, dar nu evidenţiază sursa
6. Folosirea materialelor din munca altui student- studentul utilizează idei şi argumente
care au fost prezentate într-un grup grup şi nu evidenţiază studentul sau grupul într-o notă de
subsol .
Exemple de plagiat pentru fiecare tip şi metode de a evita plagiatul sunt prezentate în acest
ghid.

AUTO-PLAGIATUL
 În lumea ştiinţifică, jurnalele de tip ştiinţific joacă un rol foarte important în procesul
de comunicare dintre cercetători. Scrierile plagiate, înmulţesc numărul de materiale publicate
neavând nicio valoare ştiinţifică şi aduc doar câştiguri nemeritate autorilor prin faptul că işi
înşeală cititorii. În ultima perioadă, este precizat faptul că, acest fenomen a luat amploare
exagerat de mult. Juyal et. al. spunea că cultura de tip „publică sau pieri” stă la baza acestui
fenomen. O persoană obţine merite ştiinţifice atunci când publică un număr foarte mare de
articole, iar acest lucru îi determină pe foarte mulţi cercetători să republice articolele sau
chiar să facă o cercetare pe bucăţi mici.
Spinak defineşte auto-plagiatul ca fiind „utilizarea muncii proprii anterioare şi
prezentarea acestuia ca ceva nou şi original”. El mai precizează faptul că există foarte
multe cauze care duc la apariţia acestui lucru. Un exemplu concret ar fi că o cercetare are
etape distincte iar informaţia nouă este împreunată cu cea veche, fapt care duce la
transmiterea aceluiaşi conţinut în publicaţii diferite. Publicarea trivială reprezintă afişarea
rezultatelor pe bucăţi mici, doar pentru creşterea numărului de articole. Acest lucru este
foarte criticat deoarece deformează valoarea adevărată a cercetărilor efectuate prin înmulţirea
numărului de analize care o susţin, reprezentând chiar şi o risipă de resurse şi timp. Un motiv
bine întemeiat este reprezentat de ignoranţa regulilor de publicare ale jurnalelor, care prezintă
restrângeri clare legate de auto-plagiat.
Un ghid al Societăţii Americane de Meteorologie prezintă următoarele idei de plagiat
şi auto-plagiat:
Din partea unui autor nu este etic să copieze texte din alte articole, fără să aibă o citare
explicită. Auto-plagiatul este ne-etic şi el deoarece duce la încălcarea drepturilor de
autor.
Evitarea împărţirii studentului în publicaţii ştiinţifice
Un scriitor trebuie să evite publicarea de manuscrise care prezintă muncă de studiu în
mai mult de un articol care a fost analizat de la egal la egal.
Fenomenul de auto-plagiat este acceptat doar atunci când nu poate fi evitat. Acest
lucru este decis doar de editori.
Collahan aduce afirmaţii care vin în favoarea auto-plagiatului, şi anume că scriitorii
nu pot fura unii de la ceilalţi iar prezentările teoretice pot fi demonstrate. Chrousos preciza
faptul că refolosirea muncii proprii nu poate fi ocolită în domenii de cercetare limitate.
Alte cauze posibile pentru fenomenul de auto-plagiat precizate de Horbach si Halffman sunt:
 Vârsta autorului care este influenţată de experienţa pe care acesta o are
 Numărul de autori
  Cultura studiului
 Reguli
În opinia lui Bruton şi Rachal, auto-plagiatul reprezintă o risipă de resurse din partea
editorilor, şi anume timpul pe care îl acordă cercetării cazurilor suspicioase, dar şi o irosire de
spaţiu disponibil unui jurnal prin afişarea de publicaţii care sunt disponibile în alt loc. În acest
sens este indicată auto-citarea prin transmiterea la materiale publicate înainte şi prin care se
pot obţine informaţii cu privire la modul de cercetare şi analizele relevante.

METODE DE DETECŢIE ALE PLAGIATULUI

Au fost descoperite de către Sun şi Yang în jur de 30 de tipuri distincte de plagiat

folosite de diverşi autori, pentru a modifica textul şi chiar de a detecta plagiatul cum ar fi:
 Copiatul literar
 11 tipuri de substituţie (schimbări sinctactice, modificări de pronume,
sinonime/antonime, transformări ale părţilor de vorbire, verbe auxiliare, etc)
 8 tipuri de inserţii
 Ştergeri
 Combinare/separare (propoziţii)
 Reordonare
Pentru a depista plagiatul s-a creat o serie de aplicaţii software cum ar fi Exactus Like,
Grammarly etc. Aplicaţiile de depistare a plagiatului cum ar fi Viper şi Turnitin, depistează
doar dacă textul este asemănător. Ele pot depista cazuri de copiat, interpretate prin procente
din fragmente de texte asemănătoare , dar nu detectează plagiatul. Dacă este evidenţiat un
procent mai mare de 70%, atunci rezultă faptul că este un caz de plagiat. Aceste aplicaţii
software pot depista doar dacă s-a copiat textul, imaginile, tabelurile, graficele şi numerele,
dar devin nefolositoare atunci când apar traduceri dintr-o limbă străină.
Cu cât este descoperit un scor foarte mare de plagiat, cu atât este afectată calitatea
articolului. Scriitorii ar trebui să facă referire la textul altor autori prin folosirea de statistici
care să rezume rezultatele descoperite sau să analizeze particularităţile ei.
Aplicaţii software de detectare a plagiatului:
 Plagiarism Checker- scanează pagini web pentru a descoperi plagiatul
  Plagium- în cadrul acestei aplicaţii, utilizatorul trebuie doar să copieze fragmentul din
text pe care doreşte să-l evalueze, iar aplicaţia va căuta textele asemănătoare
 Viper- scanează foarte multe surse online, cum ar fi jurnale online şi site-uri web
 Turnitin- stochează şi compară informaţii din diverse documente pentru a identifica
neregulile
 Code Match- detectează plagiatul în codul sursă scris pentru aplicaţii cum ar fi Java,
Ruby, PHP etc.
 Copyscape- identifică plagiatul pe pagini web

RECOMANDĂRI

Recomandări oferite de Pocock şi Pezacian pentru a se ocoli fenomenul de plagiat făcut

neintenţionat în cercetarea şi afişarea de articole ştiinţifice:
 În primul rând trebuie să se ia în considerare condiţiile jurnalului referitor la autori
 În cazul în carev există o a doua limbă, de exemplu engleza, este recomandat să se
ceară ajutorul unei persoane calificate pentru a explica şi verifica manuscrisul
 Să se păstreze un registru detaliat cu toate publicaţiile originale
 Să se inducă în articolul scris explicaţii privind datele care au fost colectate pentru
crearea acestuia
 Să se citeze corespunzător toate sursele de inspiraţie
 În cazul în care există neclarităţi, să se ceară ajutor unor persoane competente
 Dacă nu se rezolvă aceste neclarităţi, este indicat să se solicite părerea jurnalului în
care urmează să se publice articolul
 Este interzisă trimiterea aceleiaşi lucrări la mai mulţi editori în acelaşi moment
 La final, dacă au fost respectate cu sfiinţenie aceste recomandări de integritate
academică, nu ar trebui să fie prezentate erori şi probleme.
Este utilizată, în unele jurnale, o politică de cercetare a plagiatului care se bazează pe
costuri suplimentare pentru scriitori care folosesc în publicaţii imagini sau tabele din articole
postate mai înainte şi care au nevoie urgentă de licenţă de copyright, chiar dacă conţinutul
este al scriitorului care îl trimite. Acest fapt este unul preventiv, pentru a se evita neregulile
legate de drepturile de autor.1

BIBLIOGRAFIE

1
Informaţie asimilată în urma unei întruniri cu grupul de cercetare IPPRG din cadrul Universităţii Tehnice din
Cluj-Napoca.
1. Aasheim, C.L., Rutner, P.S., Li, L. and Williams, S.R., 2019. “Plagiarism and
programming: A survey of student attitudes”. Journal of information system education, 23(3),
p.5
2. Callahan, J.L.,2014. „Creation of a moral panic? Self-plagiarism in the academy”
3. Helgesson, G. and Eriksson, S., 2015. „Plagiarism in research”. Medicine, Health Care and
Philosophy, 18(1), pp.91-101.
4. Hu, G. and Lei, J., 2015. „Chinese university students perceptions of plagiarism”. Ethics
& Behavior, 25(3), pp.233-255
5 . Juyal, D., Thawani, V. and Thaledi, S., 2015 „Plagiarism: an egregious form of
misconduct”. North American journal of medical sciences, 7(2), p.77
6. Naik, R.R., Landge, M.B. and Mahender, C.N., 2015. „A review on plagiarism detection
tools”. International Journal of Computer Applications, 125(11).
7. Resnik, D.B., 2011. “What is Ethics in Research & Why is it Important?”, National
Institute of Environmental Health Sciences, 1(10), pp.49-70.
8. Samuelson, P., 1994. „Self-plagiarism or fair use”. Communications of the ACM, 37(8),
pp.21-25