Etică și integritate academică

Prelegerea 4:
Identificarea plagiatului în lucrările științifice
 Identificarea plagiatului. Criteriul originalității
• După cum subliniază autoarea Elena Emilia
Ștefan (2018, 158-159) criteriul principal în funcție
de care se stabilește dacă o lucrare este sau nu
plagiată este originalitatea ei.
• Originalitatea este definită în DEX astfel:
-„care are, prin autenticitate, o valoare reală, de
necontestat;
-care este propriu unei persoane sau unui autor;
neimitat după altcineva, personal, nou,inedit (despre
idei,teorii, opere etc.);
-care creează ceva nou, personal, fără a folosi un
model făcut de altul (despre artiști, scriitori, oameni
de știință)”.
Identificarea plagiatului. Criteriul originalității (2)
• Originalitatea este condiția esențială pentru ca o
operă să se bucure de protecția dreptului de autor și ea
presupune ca aceasta să poarte amprenta
personalității creatorului ei, a fanteziei și propriului eu
în modul de selectare a expresiei pe care o oferă
ideilor (Roș și Livădariu 2014, 13 apud Ștefan, 2018,
159).
Potrivit aceleiași autoare (2018, 159) originalitatea
presupune atât o dimensiune subiectivă cât și una
obiectivă:
• Din punct de vedere obiectiv, lucrarea este originală
dacă atunci când este comparată cu opere anterioare
rezultă că aceasta nu este copiată, presupune noutate,
conţine un minim de contribuţie intelectuală.
Identificarea plagiatului. Criteriul originalității (3)
• Din punct de vedere subiectiv, lucrarea este
originală dacă ea poartă amprenta personalității
creatorului ei.
• După cum remarcă autorul Bujorel Florea
evaluarea originalității unei opere se face prin
raportare la categoria de lucrări căreia îi aparține
(științifice, artistice, literare etc.) (Florea 2017, 85
apud Ștefan 2018, 160-161).
• În plus, un alt criteriu de analiză a existenței
plagiatului este acela ca opera să fi căpătat o formă
concretă de expresie (Florea 2017, 85 apud Ștefan
2018, 160-161).
 Ghidul de identificare a plagiatului. Principii
Un document important pentru tema analizată este
Ghidul pentru identificarea plagiatului în lucrările
științifice realizat de către Consiliul Național de Etică
a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și
Inovării. Are la bază șase principii:
1. Severitatea: Plagierea în cadrul unei opere este
cu atât mai severă cu cât preluările ilegitime a) au o
mai mare extensie, b) sunt localizate în zone mai
importante din arhitectura lucrării, c) decurg nu din
necunoașterea bunelor practici de redactare și d) se
înscriu în mai mare măsură într-o serie repetitivă
pentru autorul respectiv. Contează și avantajele pe
care autorul în cauză le obține din plagiere.
 Ghidul de identificare a plagiatului. Principii (2)
Obs. Verdictul de plagiat se impune și atunci când
acesta apare izolat în câteva paragrafe, iar abaterea
a fost comisă pentru prima oară, eventual din
ignoranță, totuși plagiatul nu este la fel de sever ca
acela care este foarte extins, este localizat în părțile
esențiale, a fost precedat de abateri similare etc.
2. Combinația text plagiat/text original nu
exclude plagiatul: Prezența unor părți originale și
corect editate în lucrare nu compensează plagiatul
dovedit pentru alte părți ale acesteia. Evaluarea,
însă, trebuie să semnaleze și să diferențieze clar
ceea ce este „bolnav” și, ceea ce este „sănătos” în
lucrare.
 Ghidul de identificare a plagiatului. Principii (3)
3. Plagiatul este preluare de text, dar poate fi și
preluare de idei: Se remarcă faptul că furtul
intelectual poate avea loc și doar prin parafrazarea
unor idei, fără semnalarea intenționată a legăturii dintre
lucrarea evaluată și lucrarea sursă a ideii.
4. Bunele practici de integritate nu sunt
dependente de contextul legal: Ghidul precizează că
în ciuda variațiilor de context social-politic și de etapă
de dezvoltare a cercetării științifice, în România a
existat tot timpul o cultură a bunelor de integritate, iar
contactul cu modelele occidentale de bune practici în
domeniu a existat în permanență. Acest lucru nu a
împiedicat pe unii plagiatori să invoce o pretinsă lipsă
de norme clare în domeniu în anumite epoci.
Ghidul de identificare a plagiatului. Principii (4)
5. Plagiatul din lucrări colective: Potrivit acestui
principiu chiar și preluarea fără citare din lucrări
semnate în calitate de coautor poate fi tot o formă
de plagiat dacă se face pe scară largă, repetată și
poate aduce prejudicii celorlalți coautori.
6. Plagiatul și „cunoașterea comună”: Conform
celui de-al șaselea principiu suspiciunea de plagiat
nu se poate extinde și asupra creațiilor intelectuale
care intră în categoria a ceea ce se cheamă
”cunoașterea comună”.
 Ghidul de identificare a plagiatului. Principii (5)
Principiul trebuie aplicat, însă, cu rigoarea cuvenită.
Astfel, în Ghid se precizează că formulările
interpretative asupra unor texte normative sau
asupra unor date de largă cunoaștere publică sau a
unor evenimente istorice nu sunt, în sine, texte
normative sau simple descrieri de fapte și
evenimente.
Prezența unor astfel de formulări interpretative
preluate din operele altor autori, fără citările de
rigoare, reprezintă tot plagiat, ca formulări care au
marcă de originalitate asociată unui autor anume.
 Procedee: Severitatea
Același Ghid specifică și o serie de procedee și
criterii subsumate pentru evaluarea plagiatului:
1. Severitatea plagiatului: este influențată de
extensia preluărilor ilegitime, localizarea lor în
arhitectura lucrării, caracterul realmente voluntar sau
involuntar al actelor de plagiat, repetabilitatea actelor
de fraudă ale autorului în diferite lucrări, dar și
avantajele obținute, nemeritat, de către autor.
Criteriile sunt:
- Numărul de paragrafe plagiate: cu cât sunt mai
multe este mai sever;
- Numărul de cuvinte plagiate: cu cât sunt mai multe
este mai sever;
 Procedee: Severitatea (2)
- Plagierea parafrazărilor: preluarea incorectă a
parafrazărilor de către autorul evaluat (3) de la
autorul (2) care parafrazase corect pe autorul (1)
este semn de plagiat (inclusiv atunci când sunt
preluate și notele).
- Practicarea plagiatului mozaic: este acela în care
se preia un bloc de text, fără citarea de rigoare, iar
în interiorului textului respectiv se înlocuiesc cuvinte,
dar cu păstrarea structurii de ansamblu a frazării.
- Falsitatea motivației de necunoaștere a bunelor
practici de citare: apare atunci când invocă
necunoașterea regulilor dar are fragmente citate
corect.
Procedee: Recunoașterea prin norme cantitative
2. Recunoașterea plagiatului prin norme
cantitative presupune raportarea la criterii
precum:
- Dacă textul preluat fără citările de rigoare
depășește limita unei posibile memorări de cuvinte
succesive atunci se poate vorbi de probabilitate
sporită de plagiat cuvânt cu cuvânt.
- Pentru științele exacte și pentru discipline cu
înalt grad de formalizare, această limită poate fi
mai mare. În astfel de cazuri de formalizare
puternică este normal ca formulările standardizare
extinse să aibă o largă circulație în spațiile
profesionale.
Procedee: Recunoașterea prin norme cantitative (2)
- Situația de mai sus nu trebuie să fie confundată,
însă, cu un pretins drept de a prelua, fără citare
corectă, interpretarea unor acte normative realizată
de către alți autori etc.
- Contează foarte mult și cât anume se preia, fără
citare corectă, explicită, din surse relevante pentru
cunoașterea comună.
- Severitatea plagiatului în funcție de dimensiunea
fraudei intelectuale este variabil sancționată de la
societate la societate, de la domeniu la domeniu.
- Ex. În spațiul american, cu toleranță minimală la
plagiat, norma federală este de a nu prelua mai
mult de opt cuvinte succesive fără citare corectă.
Procedee: Recunoașterea prin norme cantitative (3)
- Contează mai mult intenționalitatea dovedită a
plagiatului decât cantitatea acestuia, estimată prin
analize de similitudine. Ex. În măsura în care plagiatul
intenționat în lucrarea de referință este dovedit ca fiind
repetitiv, atunci intenția deplagiat devine clară indiferent
de partea din lucrare afectată.
- Dacă totuși se apelează la estimări cantitative ale
plagiatului este indicat ca acestea să fie atât de tip
procentual, relativ, cât și în cifre absolute, eventual de
număr de cuvinte. Ceea ce se incriminează prin
deciziile asupra plagiatului în sferă academică și de
cercetare este intenția realizată de a plagia. Stipularea
unui prag procentual de text care poate fi plagiat fără
probleme poate conduce la consecințe negative grave.
 Procedee: Falsa problemă a cunoașterii comune
3. Falsa problemă a cunoașterii comune
presupune ieșirea din capcana toleranței la
plagierea textelor normative sau a cunoașterii
comune.
• Chiar dacă unele texte preluate incorect se
referă la evenimente istorice cunoscute sau la
interpretarea unor acte normative nu face
justificabil în niciun fel actul de plagiere.
• Nici invocarea caracterului neimportant al
textului” nu poate fi acceptată. Una este un text de
lege sau un eveniment istoric și cu totul altceva
interpretarea sau evaluarea acestora.
 Procedee: Autorii fantomă
4. Suspiciunea de implicare a unor autori
fantomă (ghost writers) este greu de verificat dar
poate fi întărită prin:
-un număr mare de referințe la bibliografie care nu
apar explicit folosite în lucrare, în pofida faptului că
apar frecvent citări corecte;
-erori repetate în text, indicative pentru implicarea
unui autor fantomă (ce nu înțelege particularitățile
redactării textului științific).
-preluarea prin traducerea unor texte, de orice fel,
dintr-o limbă străină și prezentarea lor – în bloc
compact sau în stil mozaicat - ca text propriu nu
este decât altă formă de plagiat intenționat.
 Procedee: Expertiza de evaluare a plagiatului
5. Expertiza de evaluare aplagiatului presupune :
-Sunt necesare expertize multiple, transparente, în
evaluarea suspiciunilor de plagiat.
-Implicarea unor specialiști independenți este
obligatorie. Grupurile de evaluare a lucrărilor suspecte
de plagiat trebuie să includă, în primul rând, experți din
domeniul la care se referă, în principal, opera
analizată. În al doilea rând, în grupul de evaluare este
bine să fie inclus și un specialist dintr-un domeniu
diferit de cel al lucrării evaluate pentru a evita apariția
unor comportamente de solidaritate profesională
deficitar înțeleasă. Trebuie evitată includerea în grupul
de evaluare a unor persoane direct sau indirect
subordonate autorului lucrării supuse analizei.
 Procedee: Expertiza de evaluare a plagiatului (2)
Obs. Aplicațiile informatice care duc la estimarea
ponderii pe care o au textele din lucrarea de referință
similare cu alte texte semnate de alți autori, prezente pe
internet, nu pot suplini evaluările experților prin analize
calitative. Contează nu numai, și nu în primul rând, cât
s-a plagiat ci și ce s-a preluat ilegitim. LINK
Obs. Plagiatul în secțiuni de sinteză ale lucrării nu poate
fi evaluat corect doar în termeni cantitativi de număr sau
procente. Similar, preluarea copy-paste a citatelor și a
interpretărilor lor, fără indicarea sursei, este probă de
necontestat a intenționalității plagiatului. Practica de a
evita răspunderea în luarea deciziei de (ne)plagiat prin
referire exclusivă la rezultatele obținute cu ajutorul
softurilor de recunoaștere a similitudinilor trebuie
descurajată.
 Procedee: Expertiza de evaluare a plagiatului (3)
4. În faza de verificare a suspiciunilor de plagiat,
evaluatorii specializați trebuie să asigure pe deplin
confidențialitatea dezbaterii pe cazul în discuție, să
argumenteze temeinic deciziile pe care le iau. O
dată luată decizia instituțională de respingere sau
acceptare a suspiciunii de plagiat pe cazul dat, este
util ca argumentarea să devină pe deplin
transparentă în spațiul public.
Obs. Deși Ghidul este aplicat în activitatea
Consiliului Național de Etică el poate fi folosit ca
model și pentru rezolvarea altor situații
problematice privind plagiatul la nivel universitar-
academic.
 Cum evităm plagiatul în lucrările științifice?
E. Șerban (2018, 169-174) amintește o serie de reguli
stabilite de literatura de specialitate cu privire la
această temă precum:
-Onestitatea;
-Recunoașterea paternității ideilor și redarea surselor;
-Menționarea explicită a faptului că ideea aparține
altuia;
-Buna cunoaștere a regulilor de citare și aplicarea
acestora;
-Utilizarea unor citate cât mai scurte;
-Buna cunoaștere a regulilor de întocmire a notelor și
bibliografiei;
-A folosi în redactare propriile cuvinte în loc de ale
altuia;
 Cum evităm plagiatul în lucrările științifice?
-A avea grijă la departajarea propiilor idei și epresii de
cele ale altora prin ghilimele, italice, retragerea textului,
parafrazare;
-A evita autoplagiatul și a nu apela la autocitări în mod
excesiv;
-Familiarizarea cu citarea de mâna a doua, cu apud;
-Cultivarea modestiei intelectuale reclamă invocarea
ideilor altora;
-A nu confunda citarea (inserarea de ghilimele) cu
rezumatul (povestirea pe scurt a ideilor principale ale
unui text amplu) și cu parafrazarea (povestirea a ceea
ce s-a înțeles dintr-un text de mici dimensiuni fără a
schimba ordinea ideilor și sensul acestora).
 Cum evităm plagiatul în lucrările științifice? (2)
Septimiu Chelcea (2007, 46) susține că pentru a
evita plagiatul involuntar trebuie să respectăm
următoarele reguli:
-Să închidem între ghilimele toate textele ce aparțin
altuia;
-Să menționăm autorul, titlul, locul apariției, editura,
anul, pagina;
-Să fim atenți la distincția între cunoștințele comune
și cele protejate de dreptul de proprietate
intelectuală;
-Să reproducem cu cuvintele noastre ideile centrale
ale unui text menționând corect autorul și opera;
 Cum evităm plagiatul în lucrările științifice? (2)
-Să prescurtăm textul original redând într-o manieră
proprie ideile de bază ale acestuia;
-Să învățăm să luăm „notițe inteligente” fără a copia
propoziții și fraze din prelegerile profesorilor;
-Să ne obișnuim să utilizăm fișele de lectură în care
să sintetizăm ideile autorilor, nu doar să le
reproducem între ghilimele.
Obs. Chelcea precizează că este preferabilă o
lucrare cu un surplus de citate față de una plagiată
fie și involuntar.