Sunteți pe pagina 1din 9

Ce fac când copilul nu vrea

să-și facă temele?


Prof. Consilier Școlar Kassandra Popa #părințiimăinspiră
Bine te-am găsit!

Primesc tot mai des mesaje de genul „Îmi refuză orice activitate care implică
munca!”, „Mereu vrea numai joacă, deloc teme!”, „Mereu e haos în casă când
vine vorba de teme!”, „Nu știu cum să-l motivez pentru a lucra…”.

Da, știu!

Ce facem?!
1. Empatizează!
Adică încearcă să te pui în papucii copilului tău! Este copil, deci e firesc să
prefere joaca în detrimentul muncii. De asemenea, contextul actual nu este
cel mai fericit pentru stimularea spiritului de muncă (lipsa unui spațiu de
muncă concret, respectiv școala, lipsa unor modele concrete de muncă,
respectiv colegii de clasă, însăși activitatea de la clasă, „a te îndemna cu
ceilalți”, lipsește în această perioadă). Mulți dintre noi, adulții, resimțim
uneori lipsa chefului de muncă, precum și o slabă motivare pentru
activitățile profesionale.
2. Ajută-l să-și formeze și să-și interiorizeze
ideea de „muncă”!
Școală=Muncă=Program=Rutină

Dacă comparăm job-ul unei persoane cu școala vom constata că există


foarte multe asemănări între cele două: amândouă presupun sarcini de
realizat, un program de respectat, remunerații (bani sau note) și...efort.
2. Ajută-l să-și formeze ideea de „muncă”!
Cum faci asta?

- Povestește-i despre frumusețea de a avea un job: ești lăudat, apreciat


la locul de muncă, ai posibilitatea să afli lucruri noi, devii mai deștept cu
fiecare oră la care participi, etc.
- Insistă pe comportamentul la job: ținuta, seriozitatea, implicarea, etc.
(Spre ex. Nu poți merge la job în pijama!).
- Construiește pentru copilul tău un spațiu unde să fie dedicat exclusiv
activității școlare: un birou amplasat într-un colț al camerei unde să se
retragă atunci când vine timpul temelor.
3. Fă-i o rutină!

Studiile oamenilor de știință spun că e nevoie de 21 de zile pentru a-ți forma


un nou obicei! Aici intervine rolul unei rutine.

Construiește un program: când ne trezim, când ne jucăm, când ne


plimbăm, când dormim, etc.
3. Fă-i o rutină!
Programul:

- Veți munci cot la cot pentru a-l realiza! Veți desena, veți colora, veți decupa și veți lucra
împreună, consultându-vă permanent în ceea ce privește forma, culoarea, mărimea, etc. Cu
cât efortul e mai mare atât din partea părintelui, cât și din partea copilului în a-l realiza, cu
atât posibilitatea de a respecta acel program crește!
- Se vor evita sarcinile în exces, spre exemplu: intervale fixe de masă sau chiar și de studiu!
- Intervalele de studiu se vor stabili în perioade diferite ale zilei (dimineața și după-amiaza,
astfel, dacă dimineața n-are chef, să aibă posibilitatea seara să-și facă treaba).
- Nu uitați de timpul dedicat jocului! Cu cât e mai mic, cu atât are nevoie de mai mult!
- Perseverența e cheia! Gândiți-vă cât îi ia unui adult să-și formeze un obicei nou (spre ex. să
meargă la sală sau să țină o dietă), câte rateuri dă...Același lucru trăiește și un copil! Dacă
într-o zi nu se ține de program, ia-l de la capăt a doua zi, dar NU RENUNȚAȚI!
4. Câteva trucuri
Unii copii preferă să-și facă temele în timp ce se joacă (de-a școala sau cu jucării).

Evită să-l forțezi. În timp va dezvolta o aversiune în raport cu temele și nu va reuși să


se bucure de realizările sale.

Poți să începi tu munca înaintea lui, pentru a-i stârni interesul.

Începe cu ce îi place lui și după poți introduce sarcina pe care tu vrei să o realizeze.

Amenajează un colț în casă unde să-i afișezi realizările.

Negociați în permanență: locul unde vrea să lucreze, scaunul, lecția, tema, etc.
Cam atât!

Îți urez mult succes și aștept feedback-ul tău pe adresa de email


kassandra.popa1@gmail.com

Tot acolo aștept și alte propuneri de teme pentru seria #părințiimăinspiră!

Pe data viitoare!

S-ar putea să vă placă și