Dreptul Mediului

- Răspunderea penală în dreptul mediului -

 Răspunderea penală în dreptul mediului

 Din categoria instrumentelor juridice de protecţie şi conservare a mediului,

mijloacele de drept penal sunt cele mai severe.
Răspunderea penală, alături de celelalte forme ale răspunderii juridice specifice
dreptului mediului este un mijloc represiv important pentru protecţia şi dezvoltarea
mediului.   Prin implicarea legii penale în protecţia mediului, se urmăreşte realizarea
în primul rând a uneia din funcţiile sale fundamentale, respectiv funcţia preventivă
(prevenţia generală şi prevenţia specială).
Comportamentele inconvenabile din punct de vedere social-economic sunt
reglementate şi incriminate atât prin norme de incriminare-cadru cât şi prin norme de
incriminare speciale.
Capitolul V din Partea specială a proiectului de Cod penal român, se intitulează
„Crime şi delicte contra mediului înconjurător.” Astfel, art.369 este în legătură cu
încălcarea regulilor privind protecţia atmosferei, art.370-373 cuprinde dispoziţii
privind încălcarea regulilor privind protecţia apei; art.374-376 cuprinde dispoziţii
privind protecţia fondului piscicol şi a vânatului, precum şi protecţia fondului
forestier; art.37 se referă la poluarea fonică, iar art.378 la poluare accidentală.
Infracţiunea ecologică, poate fi definită ca fiind fapta socialmente periculoasă,
săvârşită cu vinovăţie, ce reprezintă o ameninţare a intereselor societăţii în domeniul
protecţiei mediului, a vieţii şi sănătăţii oamenilor. Infracţiunea ecologică este acea
faptă periculoasă ce constă în poluarea mediului (natural sau artificial), perturbarea
activităţii de prevenire, reducere sau înlăturare a poluării, de natură să pună în pericol
sănătatea oamenilor, animalelor şi plantelor sau să producă mari pagube economiei
naţionale.
Infracţiunea de mediu reprezintă o categorie relativ nouă, de ultimă generaţie, în
cadrul general al infracţiunilor. Ea are ca rezultat afectarea obiectivă a calităţii
mediului sau punerea în pericol a acestei valori sociale. Infracţiunile de mediu pot fi
fapte comisive sau omisive săvârşite cu vinovăţie sub formă de intenţie sau culpă sub
toate modalităţile lor.
Infracţiunea ecologică este un element constitutiv al raportului de răspundere
penală în dreptul mediului. Raportul juridic penal de mediu cuprinde: subiectele,
conţinutul şi obiectul.
Subiectele raportului de răspundere penală în dreptul mediului sunt: subiectele
active (persoane fizice şi juridice) şi subiectele pasive (statul). Persoana fizică este
subiect activ dacă îndeplineşte condiţiile generale de responsabilitate juridică penală.
De regulă, subiecţii activi sunt calificaţi. Subiectul pasiv general la infracţiunile de
mediu este stabil, deoarece el este chemat să asigure respectarea ordinii de drept pe
teritoriul asupra căruia îşi exercită suveranitatea, respectiv, respectarea calităţii
mediului. Subiecte pasive secundare sunt acele persoane fizice sau juridice care sunt
titulare ale valorii sociale protejate.
Obiectul raportului juridic de mediu îl reprezintă acţiunea-inacţiunea prin care se
încalcă dispoziţiile legale cu privire la menţinerea, dezvoltarea şi protejarea durabilă a
mediului, la respectarea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos.
Răspunderea penală pentru infracţiunile ecologice atrage sancţionarea penală.

 Aspecte specifice privind răspunderea penală în dreptul

mediului
            Art. 82 din Legea nr.137/1995 dispune că: “încălcarea prevederilor acestei legi
atrage după sine răspunderea contravenţională, civilă sau penală după caz”
În temeiul unor reglementări naţionale şi internaţionale cu privire la
răspunderea penală în domeniul mediului25, s-a format o legislaţie penală, specială, iar
în doctrină s-a consacrat un drept penal al mediului.
Pentru angajarea răspunderii penale în dreptul mediului, infracţiunea
ecologică trebuie să aibă un pericol social ridicat şi să prezinte o serioasă ameninţare a
intereselor globale ale oamenilor, plantelor şi animalelor, a bunurilor materiale.
Răspunderea penală în acest domeniu se aplică ca ultimă măsură şi are ca sarcină
protejarea relaţiilor sociale de mediu prin reprimarea infracţiunilor ecologice.
.

 Clasificarea (gruparea) infracţiunilor ecologice

Din interpretarea art.85 din Legea nr.137/1995, în funcţie de pedepsele
aplicabile, infracţiunile ecologice se pot grupa în două mari categorii:
–          Infracţiuni de pericol calificat, care cuprind faptele de natură să pună în
pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală (art.85 punct 1 şi 2);
–          Infracţiuni de rezultat şi de pericol 28, care cuprind faptele ce se concretizează
printr-un rezultat negativ pentru mediu (contaminarea mediului cu substanţe toxice,
pesticide etc.), sau care pun în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a unor
persoane (continuarea activităţii după dispunerea încetării acesteia), fiind prevăzute de
art.85 pct. 3 şi 4.
După obiectul supus ocrotirii, infracţiunile se grupează în:

1. Infracţiuni prin care se aduc atingeri activităţilor economice şi sociale cu

impact asupra mediului, care la rândul lor se grupează în:

a)   Infracţiuni cu privire la procedura de autorizare cum sunt:

–          Continuarea activităţii după suspendarea acordului/autorizaţiei de mediu;
–          eliberarea acordului/autorizaţiei fără documentaţia obligatorie completă;
–          prezentarea unor concluzii false în studiile de impact
b) Infracţiuni la regimul substanţelor şi deşeurilor toxice şi periculoase care cuprind:
–          infracţiunea de introducere în ţară pentru depozitare, stocare, distrugere a
acestor categorii de substanţe;
–          infracţiunea de nesupunere la testare a oricărei substanţe noi;
–          infracţiunea de transport sau tranzit, fără autorizaţie de pesticide şi de
substanţe sau deşeuri periculoase;
–          infracţiunea de omisiune a raportării prompte a unui accident major;
–          infracţiunea de incinerare a deşeurilor periculoase în instalaţii neomologate;
–          infracţiunea de depozitare a deşeurilor sau substanţelor periculoase în spaţii
subterane neautorizate sau neadecvate;
–          infracţiunea de neluare a măsurilor corespunzătoare pentru limitarea
impactului substanţelor sau deşeurilor periculoase asupra mediului;
–          infracţiunea de aprobare sau facilitare ilegală a intrării în ţară a substanţelor
sau deşeurilor periculoase
c) Infracţiuni la regimul îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor, includ:
–          infracţiunea de folosire a momelilor periculoase pentru omorârea animalelor
sălbatice, a peştilor, în scop de consum sau comercializare;
–          infracţiunea de neasigurare şi nesupraveghere a depozitelor pentru pesticide şi
îngrăşăminte chimice;
–          infracţiunea de fabricare, utilizare fără autorizaţie a acestor substanţe;
–          infracţiunea de nerespectarea interdicţiilor privind utilizarea îngrăşămintelor
chimice şi pesticidelor pe terenurile agricole.
d) Infracţiuni la regimul protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante, grupează:
–          infracţiunile de contaminare a mediului sau expunerea populaţiei la radiaţii
datorită nesupravegherii surselor de radiaţii ionizante.
–          infracţiunile de omisiune a raportării prompte a creşterii contaminării peste
limita admisă.
 

1. Infracţiunile prin care se aduce atingere protecţiei resurselor naturale şi

conservării biodiversităţii, cuprind:

a) Infracţiuni privind protecţia apelor şi ecosistemelor acvatice, ca de exemplu:

–          infracţiuni de nerespectare a restricţiilor pentru protecţia apelor şi a atmosferei;
–          infracţiuni de spălare în apele naturale, a ambalajelor de pesticide şi de alte
substanţe periculoase, a utilajelor folosite la transportul lor etc.;
–          infracţiuni de descărcare direct în apele naturale a apelor uzate şi a deşeurilor
de pe anumite vase sau platforme.
Constatarea şi cercetarea infracţiunilor ecologice se fac din oficiu, de către
organele de urmărire şi cercetare penală, potrivit competenţei legale. De la caz la caz,
infracţiunile prevăzute de art.85 din Legea nr.137/1995, republicată, pot intra în
concurs cu alte infracţiuni prevăzute de Codul penal.