Sunteți pe pagina 1din 2

Rolul familiei şi şcolii în educația copiilor

Am putea vorbi mult despre lacunele sistemului de învățământ și ceea ce este necesar
de schimbat. Deja ne-am obișnuit ca, în fiecare an, sute de școli să-și deschidă porțile cu
aceeaşi infrastructură deficitară, unele chiar fără autorizație de funcționare, ceea ce se traduce
prin grupuri sanitare necorespunzătoare, clădiri neasigurate la incendiu, centrale
nefuncționale, lipsa canalizării și lista poate continua. 
România are un sistem de învățământ perimat. În cel puțin doisprezece ani, tinerii
acumulează informații care într-o proporție copleșitoare nu le folosesc în viaţă. Să nu uităm că
ies din şcoală fără a avea cunoştinţe nici despre aspecte practice și esențiale precum
introspecția, gestionarea conflictelor, cunoașterea de sine, dezvoltarea personală, educația
financiară, consilierea vocațională, ca să nu mai vorbesc de retorică, filosofie, estetică sau
artă.
Mediatizăm o dată pe an reușita câtorva elevi la universități de renume internaţional -
Harvard, Cambrige, Oxford sau MIT - uitând că ei sunt excepția, vârful de lance, produsul
muncii proprii și al susținerii părinților, în toate cazurile. Pentru majoritatea tinerilor, este
frustrant ca, după atâţia ani de şcoală, instituțiile de învăţământ să nu le fi oferit instrumentele
necesare pentru a se descurca în viață. Un sistem bun de învățământ te pregătește pentru viață,
inclusiv pentru a depăşi eșecuri și dezamăgiri. Realitatea este că schimbările structurale ale
unui sistem vechi au loc pe parcursul câtorva generații, iar a ne ascunde după degete sau a
nega acest fapt nu ajută deloc.

Familia și școala
Înainte de a merge la școală, copilul învață abilități de bază și trăiește într-un mediu
familial care îi transmite (conștient sau nu!) o serie de atitudini față de persoane și învățare,
care îi pot fi de folos sau îl pot sabota în procesul adaptării la mediul școlar și pe parcursul
învățării.

Școala nu poate face ceea ce părinții nu fac și invers. Fiecare instituție, atât cea a
familiei, cât și a școlii, are roluri bine definite, iar împreună se completează și potențează, nu
se anulează, nici nu se înlocuiesc una pe alta. Implicarea părinților înseamnă prezența activă
în demersul învățării prin asigurarea de materiale necesare, suport logistic, explicații,
încurajări, medierea conflictelor, blândețe, înțelegere, disponibilitate. Să comunici constant cu
educatoarea, învățătoarea, dirigintele, directorul, profesorul consilier, pentru a vedea unde este
necesară susținerea și ce poate fi îmbunătățit, reprezintă un bun început în înțelegerea
provocărilor fizice, emoționale sau sociale pe care elevul le poate traversa, la un moment dat,
pe parcursul formării academice.

Dincolo de sincopele sistemului de învățământ, există atât de mulți oameni cu vocație,


gata să-și ofere suportul și expertiza pentru rezolvarea provocărilor. Aceasta este o chemare la
responsabilitate: ceea ce sădești în copilul tău de timpuriu va fi potențat și dezvoltat de școală,
dependent de implicarea ta. Mai târziu, adultul format va fi o valoare pentru societate, un om
cu simț civic, responsabil și moral... sau nu. La nivel micro, cum arată familia, așa arată și
școala, iar la nivel macro, cum arată școala, așa arată și țara. În esență este vorba despre
interdependență, conectare. Suntem dependenți unii de alții: școala nu poate să-și atingă
scopurile fără susținerea familiei și invers.
Principiile educației în România
M-am întrebat care sunt, în fond, principiile după care sistemul de învățământ din țara
noastră se ghidează și, citindu-le, am realizat că puțini dintre noi le cunoaștem sau le-am
parcurs măcar o dată, deși am stat ani mulți pe băncile școlii. Legea educaţiei naţionale din
2011, la articolul 3, descrie principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi
superior, precum şi învăţarea pe tot parcursul vieţii din România. Acestea sunt: Principiul
echităţii - în baza căruia accesul la învăţare se realizează fără discriminare; Principiul calităţii
- în baza căruia activităţile de învăţământ se raportează la standarde de referinţă şi la bune
practici naţionale şi internaţionale; Principiul relevanţei - în baza căruia educaţia răspunde
nevoilor de dezvoltare personală şi social-economice; Principiul eficienţei - în baza căruia se
urmăreşte obţinerea de rezultate educaţionale maxime, prin gestionarea resurselor existente;
Principiul descentralizării - în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii implicaţi
direct în proces; Principiul răspunderii publice - în baza căruia unităţile şi instituţiile de
învăţământ răspund public de performanţele lor; Principiul garantării identităţii culturale a
tuturor cetăţenilor români şi dialogului intercultural; Principiul asumării, promovării şi
păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român; Principiul
recunoaşterii şi garantării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, dreptul la
păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi
religioase; Principiul asigurării egalităţii de şanse; Principiul autonomiei universitare;
Principiul libertăţii academice; Principiul transparenţei - concretizat în asigurarea vizibilităţii
totale a deciziei şi a rezultatelor, prin comunicarea periodică şi adecvată a acestora; Principiul
libertăţii de gândire şi al independenţei faţă de ideologii, dogme religioase şi doctrine politice;
Principiul incluziunii sociale; Principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia; Principiul
participării şi responsabilităţii părinţilor; Principiul promovării educaţiei pentru sănătate,
inclusiv prin educaţia fizică şi prin practicarea activităţilor sportive; Principiul organizării
învăţământului confesional potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult recunoscut; Principiul
fundamentării deciziilor pe dialog şi consultare; Principiul respectării dreptului la opinie al
elevului/studentului ca beneficiar direct al sistemului de învăţământ.

Cei şapte ani de acasă


Mai presus de formarea unor competențe de calcul matematic și analiză a unui text,
principiile din spatele instituției în care învață copiii noștri ar trebui să fie cunoscute și folosite
ca etalon în evaluarea performanțelor școlilor și cadrelor didactice, deoarece ele se axează și
pe formarea unei conduite de viață, atât de necesară. Nicolae Steinhardt scrie: „Încep să-mi
dau seama că numai caracterul importă. Convingerea politică, păreri filosofice, originea
socială, credința religioasă nu sunt decât accidente: doar caracterul rămâne după filtrările
produse de anii de pușcărie, ori de viață”.

Închei spunând că poți să finalizezi patru facultăți și să ai la activ trei doctorate. Nu


sunt atât de relevante ca cei șapte ani de acasă, ca a ști să te respecți pe tine și pe cei din jur,
nu sunt atât de relevante ca a te purta cu demnitate, conform principiilor și valorilor tale, ca a
avea o identitate stabilă și un simț al coerenței în acțiunile tale

S-ar putea să vă placă și