Aeraj, sǎnǎtate şi securitate în muncǎ 71

4.
REŢELE, SISTEME ŞI SCHEME DE AERAJ

În practica minieră se impune întocmirea unor scheme de aeraj capabile să

faciliteze proiectarea, realizarea şi conducerea aerajului în condiţii optime de
securitate. Schemele de aeraj trebuie să corespundă întocmai situaţiilor din subteran
şi să facă posibilă studierea rapidă şi eficace a aerajului. În acest scop, întocmirea
lor se face în baza hărţilor şi măsurătorilor de aeraj cele mai recente şi complete. În
cazul proiectării, ele se construiesc în baza antecalculelor sau a criteriilor
prezumtive.

4.1.Clasificarea schemelor de aeraj

Schemele de aeraj sunt reprezentări grafice ale reţelelor sau sistemelor de

aeraj.
Reţelele de aeraj reprezintă totalitatea lucrărilor miniere prin care curg, ar
trebui să curgă, sau pot curge curenţii de aer.
Sistemul de aeraj este modul de reunire într-un ansamblu comun a
curenţilor de aer care curg printr-o reţea de aeraj, cuprinzând în sine şi cauzele care
conduc la curgerea şi distribuirea lor cantitativă şi calitativă (depresiune şi
rezistenţe).
Schemele de aeraj, în funcţie de ceea ce reprezintă şi de rolul lor, pot fi:
• scheme spaţiale, când redau grafic reţeaua de aeraj;
• scheme principale, când redau grafic sistemul de aeraj.

4.1.1.Scheme spaţiale

Schemele spaţiale sunt reprezentări grafice ale reţelelor de aeraj, facilitând

orientarea generală în modul de aerisire al minei. Din schemele spaţiale fac parte
schemele geometrice, simple şi orientative.
Scheme spaţiale geometrice redau la scară, în mod sugestiv, particularităţile
ansamblului reţelei de aeraj, fiind utilizate atât în cazul minelor în proiectare, cât şi
în exploatare. Întocmirea acestor scheme se realizează în baza criteriilor geometriei
descriptive şi anume:
• în construcţie axonometrică (ortogonală sau oblică);
• în construcţie afină (ortogonală sau oblică).
72 Roland Iosif Moraru, Monica Crinela Băbuţ, Gabriel Bujor Bǎbuţ
Scheme spaţiale simple sunt reprezentări grafice tridimensionale ale
ansamblului de lucrări miniere care alcătuiesc reţeaua de aeraj, diferitele
dimensiuni (lungimea lucrărilor, adâncimea lucrărilor etc.) nefiind redate la scară.
La întocmirea acestor scheme se menţin sub formă indicativă înclinarea stratelor şi
uneori orientarea geografică a lor. În continuare, având în vedere criterii
convenţionale de reprezentare a diferitelor categorii de lucrări miniere, construcţii
de aeraj, fronturi de lucru etc, se alcătuieşte o osatură care redă sugestiv în spaţiu
reţeaua de aeraj studiată (figura 4.1).
Scheme spaţiale orientative. În cazul reţelelor de aeraj foarte complicate,
orientarea în modul de aeraj al minei numai în baza schemei spaţiale (simple sau
geometrice) devine dificilă, din acest motiv fiind necesară construirea unor scheme
orientative, în care se redau doar unele elemente caracteristice schemei de bază
(figura 4.2).

Fig. 4.1 Schema spaţială a Fig. 4.2 Schema spaţială

unei mine orientativă

4.1.2.Scheme principale

Schemele principale sunt reprezentări structurale ale curenţilor sau

sistemelor de curenţi care înglobează toate elementele necesare analizării
sistemelor de aeraj. Din schemele principale fac parte schemele:
• canonice;
• cantitative;
• potenţiale.
Schemele canonice au drept scop indicarea clară a sistemului de aeraj,
facilitând proiectarea şi studierea aerajului din mai multe puncte de vedere şi
anume: analiza sistemelor, repartiţia naturală a debitului de aer, stabilirea
circuitelor de aeraj, a modului de realizare a aerajului (ascendent sau descendent)
etc. Pe schemele canonice se marchează sensul curenţilor de aer, locul de
amplasare a ventilatoarelor (principale şi auxiliare), mărimea depresiunii în
Aeraj, sǎnǎtate şi securitate în muncǎ 73
punctele nodale, câmpuri de exploatare, diferite construcţii de aeraj (uşi, registre
etc.), puncte de avarii (focuri, erupţii de gaze, surpări masive) etc. În figura 4.3 este
redată schema canonică a sistemului de aeraj corespunzător schemei din figura 4.1.

Fig. 4.3 Schema canonică aferentă

schemei spaţiale din figura 4.1

Întocmirea schemelor canonice necesită cunoaşterea elementelor ei

caracteristice şi anume:
Nodul reprezintă punctul de intersecţie a cel puţin trei curenţi de aeraj (2, 3,
4, 5, figura 4.3), precum şi punctele de intrare şi ieşire a aerului (1, 6, figura 4.3).
Ramificaţia reprezintă porţiunea de lanţ cuprinsă între două noduri
succesive (1-2, 2-3, 3-a-4, 3-b-4, figura 4.3).
a. Din punct de vedere al stabilităţii sensului de curgere a aerului prin
ramificaţie, ele pot fi:
• ramificaţii normale, când sensul de curgere al aerului este bine
determinat, păstrându-se constant.
• ramificaţii diagonale, când sensul de curgere al aerului se poate
modifica de la caz la caz funcţie de raporturile ce intervin între
rezistenţele izvoarelor de energie din celelalte ramificaţii.
Circuitul sau traseul de aeraj reprezintă o succesiune de ramificaţii care
include în mod obligatoriu un nod de intrare a aerului şi unul de ieşire (l-2-3-a-4-5-
6, figura 4.3).
Ochiul sau conturul închis reprezintă o succesiune de ramificaţii, astfel
încât după parcurgerea lor se ajunge la nodul iniţial 3-a-4-b-3, 2-3-b-4-5-2 ...
(figura 4.3).
b. Din punct de vedere constructiv, ţinând cont în special de caracterul
ramificaţiilor schemelor, acestea pot fi:
74 Roland Iosif Moraru, Monica Crinela Băbuţ, Gabriel Bujor Bǎbuţ

• scheme canonice echivoce sau subiective, care nu redau cu exactitate

caracterul normal sau diagonal al ramificaţiilor; pentru unul şi
acelaşi sistem putând exista mai multe scheme echivoce;
• scheme canonice unice sau obiective când, după stabilirea
caracterului ramificaţiei (normale sau diagonale), pentru unul şi
acelaşi sistem nu se poate întocmi decât o singură schemă canonică.
c. După încadrarea ramificaţiilor în ochiuri, schemele canonice pot fi:
• scheme canonice deschise, când există ramificaţii în afara ochiurilor
(figura 4.3);
• scheme canonice închise, la care toate ramificaţiile se încadrează în
ochiuri (figura 4.4).
Orice schemă canonică deschisă poate fi transformată într-o schemă
canonică închisă, considerând legătura între primul nod şi ultimul nod al sistemului
drept o ramificaţie de rezistenţă aerodinamică zero. Atmosfera exterioară poate fi
considerată ca o conductă fictivă cu dimensiuni transversale foarte mari şi deci
rezistenţa aerodinamică egală cu zero.

Fig. 4.4 Schema canonică închisă

aferentă schemei canonice
deschise din figura 4.3

Întocmirea schemelor canonice comportă o succesiune de faze şi anume:

pregătirea materialului, întocmirea tabelului structural al sistemului de aeraj,
întocmirea schemei canonice echivoce şi întocmirea schemei canonice unice.
• pregătirea materialului: constă în stabilirea curenţilor din schema
spaţială (sensul de curgere se stabileşte pe baza măsurătorilor din
subteran sau în baza prezumţiilor impuse de proiectare), stabilirea
scurtcircuitărilor şi precizarea locului de amplasare a diferitelor
construcţii de aeraj, stabilirea nodurilor şi numerotarea lor în schemă;
• întocmirea tabelului structural al sistemului (figura 4.5): tabelul
structural cuprinde în cele două coloane, verticală şi orizontală, toate
nodurile din schema spaţială studiată (1, 2, ... 6, figura 4.1);
Aeraj, sǎnǎtate şi securitate în muncǎ 75

Fig. 4.5 Întocmirea tabelului Fig. 4.6 Scheme canonice

structural al sistemului de aeraj a - aeraj general ascendent;
corespunzător schemei spaţiale b - aeraj general descendent.
din figura 4.1

• întocmirea schemei canonice echivoce: ramificaţiile se orientează de

regulă corespunzător amplasării lor în schema spaţială; în cazul
aerajului general ascendent la întocmirea schemei canonice gurile de
intrare a aerului se amplasează în partea inferioară a schemei, iar cele de
ieşire în partea superioară (figura 4.6, a), iar în cazul aerajului general
descendent se procedează invers (figura 4.6, b);
• întocmirea schemei canonice unice: în vederea întocmirii schemei
canonice unice se determină gradul de stabilitate al sistemului prin
indicele de stabilitate is:
n
is = (4.1)
n+d
unde:
n reprezintă numărul ramificaţiilor normale;
d - numărul ramificaţiilor diagonale.
Indicele de stabilitate is, în cele mai bune cazuri, poate fi egal cu unitatea,
de regulă is < 1.
La proiectarea aerajului este suficientă schema canonică echivocă care
permite analiza cantitativă a distribuţiei naturale a aerului în subteran.
Schemele canonice unice se întrebuinţează în exploatare şi, mai ales, în
studiul focurilor şi inversărilor de aeraj.
Schemele cantitative sunt scheme canonice reprezentate în sistemul de
referinţă unidimensional al grosimilor ramificaţiilor, corespunzător debitului de aer
care se vehiculează prin acestea (figura 4.7).
76 Roland Iosif Moraru, Monica Crinela Băbuţ, Gabriel Bujor Bǎbuţ
Pentru minele în proiectare, întocmirea schemelor cantitative se face în baza
debitelor de aer calculate prin proiect, iar pentru minele în exploatare în baza
debitelor măsurate în subteran.
După modul de exprimare a debitului se pot obţine:
• scheme cantitative procentuale:exprimarea debitului în ramificaţii se
face în procente faţă de cantitatea de aer ce intră în sistem;
• scheme cantitative debitmetrice: grosimile ramificaţiilor reprezintă
mărimea debitelor corespunzătoare, exprimate în m3/min.;
• scheme cantitative combinate: grosimile ramificaţiilor sunt exprimate şi
în procente şi în debite); schemele cantitative combinate sunt cele mai
indicate, prezentând operativitate în studiul aerajului.

Fig. 4.7 Schema cantitativă Fig. 4.8 Întocmirea schemei

corespunzătoare schemei potenţiale corespunzătoare
canonice din figura 4.3 schemei canonice din figura 4.3

Schemele potenţiale permit evaluarea raporturilor energetice din cadrul

sistemelor de aeraj. Schemele potenţiale se întocmesc în baza schemelor canonice,
reprezentate în sistemul de referinţă unidimensional al depresiunilor, astfel încât
fiecărui nod din schemă să-i corespundă pe scara verticală pierderea de sarcină
consumată pentru deplasarea cantităţii de aer din nodul de intrare în reţea şi până la
nodul respectiv (figura 4.8).
Întocmirea practică a schemelor potenţiale comportă următoarele etape
distincte:
• întocmirea schemei canonice echivoce;
• stabilirea pierderilor aparente de sarcină şi a depresiunilor pe diferitele
circuite pentru punctele caracteristice (pentru reţelele existente pe baza
măsurătorilor, pentru cele proiectate în baza calculelor);
Aeraj, sǎnǎtate şi securitate în muncǎ 77

• centralizarea rezultatelor pe toate ramificaţiile sistemului;

• alegerea unui sistem de referinţă;
• întocmirea schemei potenţiale la scara aleasă.
În continuare este prezentat un alt exemplu de întocmire a schemelor
principale, pornind de la planul de situaţie a unei zone miniere (figura 4.9, a) şi a
schemei spaţiale respective (figura 4.9, b).
După alcătuirea tabelului structural al curenţilor (figura 4.10) a fost
întocmită schema canonică deschisă (figura 4.11) şi schema canonică închisă
(figura 4.12).

Fig. 4.9 Reprezentarea spaţială a unei zone miniere

78 Roland Iosif Moraru, Monica Crinela Băbuţ, Gabriel Bujor Bǎbuţ

Fig. 4.10 Întocmirea tabelului structural

corespunzător schemei din figura 4.9

Fig. 4.11 Schema canonică Fig. 4.12 Schema canonică

deschisă corespunzătoare închisă corespunzătoare schemei
schemei din figura 4.9 canonice deschise din figura 4.9

4.2.Clasificarea sistemelor de aeraj

Diversitatea reţelelor de aeraj face ca şi sistemele de aeraj să se deosebească

între ele. Criteriile de clasificare a sistemelor de aeraj (tabelul 4.1) sunt impuse de
numărul, modul de legare şi caracterul ramificaţiilor.
Aeraj, sǎnǎtate şi securitate în muncǎ 79
Tabelul 4.1 Clasificarea sistemelor de aeraj
Sisteme de aeraj
Ramificate
Neramificate Simple Complexe
Normale
Diagonale

a. Sistemul neramificat este compus dintr-un singur circuit, ramificaţiile

acestuia fiind legate în serie (figura 4.13).
b. Sistemul ramificat este compus din două circuite de aeraj:
• sistem ramificat simplu normal, alcătuit din două circuite legate în
paralel (figura 4.14);
• sistem ramificat simplu diagonal, când se menţine condiţia
precedentă cu specificarea că cele două circuite paralele sunt legate
cu o ramificaţie diagonală (figura 4.15);
• sistem ramificat complex normal, alcătuit din mai multe circuite
paralele şi în serie (figura 4.16);
• sistem ramificat complex diagonal, alcătuit din mai multe ramificaţii
paralele şi diagonale (figura 4.17).

Fig. 4.13 Sistem neramificat

Fig. 4.14 Sistem Fig. 4.15 Sistem ramificat

ramificat simplu normal simplu diagonal
80 Roland Iosif Moraru, Monica Crinela Băbuţ, Gabriel Bujor Bǎbuţ

Fig. 4.16 Sistem ramificat complex normal

Fig. 4.17 Sistem ramificat complex diagonal

4.3.Rezolvarea sistemelor de aeraj

4.3.1.Consideraţii generale

În reţeaua de aeraj curgerea curenţilor respectă unele legi analoge cu legile

lui Kirchhoff referitoare la reţelele electrice, şi anume:
• Legea nodurilor: suma algebrică a debitelor de aer în fiecare nod este
egală cu zero:
n

∑Q i =0 (4.2)
i =1
Aeraj, sǎnǎtate şi securitate în muncǎ 81
unde:
n este numărul ramificaţiilor incidente în nod;
Qi - debitele de aer aferente ramificaţiilor respective.
De exemplu, pentru schema din figura 4.18, relaţia (4.2) devine:
Q1 + Q2 = Q3 + Q4 + Q5
• Legea ochiurilor sau contururilor închise: suma algebrică a pierderilor
de presiune de-a lungul unui contur închis (inclusiv a surselor de
presiune incluse în ochi) este egală cu zero:
n n

∑ hi = ∑ Ri ⋅ Qi2 = 0
i =1 i =1
(4.3)

unde:
hi reprezintă pierderile de presiune aferente fiecărei ramificaţii.
De exemplu, pentru schema din figura 4.19, relaţia 4.3 devine:
h1− 2 + h2 − 3 = h1−5 + h5 − 4 + h4 −3
În cazul în care ochiul conţine unul sau mai multe ventilatoare sau se află
sub acţiunea tirajului natural, cea de a doua lege a lui Kirchhoff este reformulată
sub următoarea formă: suma algebrică a pierderilor de presiune pe ramificaţiile
care compun un ochi, parcurs întotdeauna în acelaşi sens, este egală cu presiunea
ventilatoarelor Pvi şi a tirajului natural Pni:

∑R ⋅Q = ∑P + ∑P
i i
2
vi ni (4.4)

Fig. 4.18 Reţea de aeraj Fig. 4.19 Contur închis

într-o reţea de aeraj

4.3.2.Metoda tabelului scalar

Metoda tabelului scalar este utilizată pentru rezolvarea sistemelor ramificate

simple normale şi complexe normale. Pentru aplicarea metodei, ramificaţiile
sistemului sunt încadrate în clase în ordinea racordării lor la diferite noduri.
82 Roland Iosif Moraru, Monica Crinela Băbuţ, Gabriel Bujor Bǎbuţ
Toate ramificaţiile care pornesc din cel de al doilea nod al sistemului şi sunt
cuprinse între acesta şi penultimul nod al sistemului se numesc ramificaţii de clasa
I. Ramificaţiile de clasa I se subdivid în ramificaţii de clasa II, apoi acestea în clasa
III ş.a.m.d. ceea ce dă naştere sistemelor ramificate complexe normale.
Ramificaţiile care redau intrarea şi ieşirea aerului (fără a suferi bifurcări) se
numesc ramificaţii de clasa 0 sau curent întreg.
Observaţie: Toate ramificaţiile care pornesc dintr-un nod comun şi se
reunesc într-un alt nod comun vor fi ramificaţii de aceeaşi clasă.
În figura 4.20 este prezentat, pentru diverse sisteme de aeraj, modul de
încadrare a ramificaţiilor.

Fig. 4.20 Divizarea ramificaţiilor pe clase de curenţi

Metoda tabelului scalar are la bază legile (relaţiile) de la legarea traseelor de

aeraj serie-paralel, utilizând pentru rezolvarea sistemului relaţiile de însumare de la
aceste legături caracteristice pentru rezistenţele aerodinamice şi orificiile
echivalente. Astfel, pentru ultima schema din figura 4.20 se întocmeşte tabelul
scalar al curenţilor (tabelul 4.2) în care se înscriu ramificaţiile şi clasele acestora
caracterizate prin orificiile echivalente A (m2) şi rezistenţele aerodinamice R
(kg/m7).
Ramificaţiile se transcriu în tabel în mod succesiv, ţinându-se cont de
însumarea lor. Calculul constă în aplicarea relaţiilor:
• Legarea în serie:
n
R = ∑ Ri [kg/m 7 ] (4.5)
i =1

• Legarea în paralel:
n
A = ∑ Ai [kg/m 7 ] (4.6)
i =1
Aeraj, sǎnǎtate şi securitate în muncǎ 83
iar trecerea de la rezistenţe la orificii echivalente sau invers se face prin relaţiile:
1,2 1,44
A= [ m 2 ] şi R = 2
[kg/m 7 ] (4.7)
R A
Cu ajutorul acestei metode se determină rapid mărimea rezistenţei şi
orificiul echivalent pentru întregul sistem.
Tabelul 4.2 Metoda tabelului scalar

Astfel de metode sunt aplicabile numai în cazul sistemelor ramificate

complex normale, pentru rezolvarea reţelelor complex diagonale fiind dezvoltate şi
disponibile programe software bazate pe diverse metode şi procedee, bazate pe
aproximări succesive, descrise în literatura de specialitate din domeniu (Hardy-
Cross, Aprile-Sciorta, Van den Dungen, Suzuki, Bystron, Barczyc etc).

4.4.Reglarea distribuţiei aerului in reţelele de aeraj

Prin reglare se înţelege modificarea debitelor de aer în scopul asigurării

stabilităţii distribuţiei impuse a curenţilor de aer. Majorarea sau micşorarea
debitului total de aer vehiculat în subteran se poate asigura fie prin modificarea
regimului de funcţionare al instalaţiei principale de ventilaţie, fie prin modificarea
rezistenţei aerodinamice aferentă reţelei de aeraj.
Reglarea distribuţiei curenţilor de aer în interiorul reţelei de aeraj se poate
asigura fie prin modificarea rezistenţelor aerodinamice specifice ramificaţiilor din
84 Roland Iosif Moraru, Monica Crinela Băbuţ, Gabriel Bujor Bǎbuţ
componenţa reţelei, fie prin aplicarea unor surse suplimentare aero-motrice, cum ar
fi ventilatoarele auxiliare.
Metodele de reglare care se bazează pe majorarea rezistenţei aerodinamice a
întregii reţele sau a ramificaţiilor din componenţa reţelei şi care au ca efect
diminuarea cantităţii totale de aer vehiculate în subteran sau a debitelor de aer din
anumite ramificaţii se numesc metode negative de reglare.
Metodele de reglare care au ca efect fie majorarea debitului total de aer
vehiculat în subteran, fie majorarea debitului de aer realizat în unele ramificaţii ale
reţelei şi sunt realizate prin reducerea rezistenţelor aerodinamice sau a regimului de
funcţionare a ventilatoarelor se numesc metode pozitive de reglare.

4.4.1.Reglarea debitului total de aer vehiculat în subteran

Reglarea cantităţii totale de aer vehiculate în subteran se poate realiza prin:

• modificarea unghiului de înclinare a paletelor rotorului (la ventilatoarele
axiale);
• modificarea unghiului de înclinare a paletelor aparatului de dirijare;
• rotirea prelungitoarelor de palete (la ventilatoarele centrifuge);
• modificarea turaţiei ventilatorului;
• ştrangularea la aspirare sau refulare (obturatoare).
Ultima metodă nu se aplică la ventilatoarele principale din cauza eficienţei
reduse (curba 1, figura 4.21). Cea mai mare răspândire o are în prezent metoda de
reglare a debitului de aer realizată prin schimbarea unghiului de fixare a paletelor
specifice aparatelor de dirijare, atât în cazul ventilatoarelor axiale, cât şi a celor
centrifugale. Metoda este simplă şi permite şi reglarea în mers a ventilatoarelor.
Dezavantajele metodei constau în diapazonul de reglare a debitului de aer (curba 2,
figura 4.21) şi în apariţia curenţilor pulsatorii şi a vibraţiilor, în cazul unghiurilor de
fixare ale paletelor. Cea mai economică metodă de reglare, la nivelul tehnicii
actuale (curba 3, fig.4.21) o constituie modificarea unghiului de înclinare a
paletelor rotorului în timpul funcţionării ventilatoarelor. De perspectivă rămâne
metoda de reglare a debitului de aer prin modificarea turaţiei ventilatorului (curba
4, fig. 4.21) deoarece:
• prezintă eficienţă ridicată şi randament constant;
• nu necesită aparate de dirijare;
• permite lărgirea gamei de reglare a debitului de aer şi automatizarea
completă a funcţionării ventilatoarelor.
Reducerea rezistenţei aerodinamice a staţiei (minei) până la valoarea Rst se
poate realiza fie prin diminuarea coeficienţilor de frecare ai aerului de pereţii
lucrărilor miniere, fie prin majorarea secţiunii lucrărilor miniere.

4.4.2.Reglarea debitului de aer în interiorul reţelei de aeraj

Reglarea negativă, bazată pe majorarea rezistenţelor aerodinamice specifice

lucrărilor miniere se realizează cu ajutorul ferestrelor de îngustare (figura 4.22, a),
Aeraj, sǎnǎtate şi securitate în muncǎ 85
regulatoarelor mobile din plastic (figura 4.22, b), ferestrelor de aeraj (figura 4.22,
c), perdelelor de aer (figura 4.22, d) etc.
Reglarea pozitivă, bazată pe micşorarea rezistenţei aerodinamice aferentă
lucrărilor miniere, se realizează în practică prin modificarea tipului de susţinere sau
prin majorarea secţiunii lucrărilor miniere pe întreaga lor lungime sau pe porţiunile
afectate în mod pronunţat de presiunea minieră.

Fig. 4.21 Eficienţa metodelor de

reglare a debitului total de aer
vehiculat în subteran

Fig. 4.22 Metode negative de reglare a debitului de aer

a - fereastră de îngustare; b - regulator mobil din plastic;
c - fereastră de aeraj; d - perdea de aer.