Sunteți pe pagina 1din 2

ATELIERUL DE TEATRU

PLANIFICAREA ACTIVITĂȚILOR ATELIERULUI DE TEATRU


I.DICȚIE
Îmbunătățirea dicției este esențială copiilor, deoarece așa cum se vor obișnui să vorbească în primii
ani de viață, tot așa vor face și în viața de adult. Corectarea defectelor de vorbire ale copiilor le dă o
șansă reală de a se face auziți și înțeleși. O comunicare clară transmite încredere, siguranță și un
avantaj în procesul de socializare. Pentru a ajunge la un astfel de rezultat, este nevoie să corectăm
defectele de pronunție și să învățăm regulile de bază ale rostirii: respirație, ritm.
Pentru o dicție perfectă avem nevoie de o voce bună și de capacitatea de a rosti sunetele clar și de o
respirație ce se poate adapta condițiilor în care copilul trebuie să se exprime. Doar exercițiul
sistematic poate conduce la pronunția precisă a fiecărui sunet. De fiecare dată când copilul
dumneavoastră se va afla în fața unui public (de exemplu: serbările de la atelierul nostru de teatru
sau cele școlare, ori concursuri), nu va fi nevoit să se concentreze asupra modului în care vorbește, ci
doar asupra a ceea ce vorbește, asta pentru că reflexele sunt deja create.
Tipuri de exerciții:
a. Încălzirea aparatului fonator
b. Exerciții ”Încurcă limbă”
Exemplu:
- Un cocostârc s-a dus la descocostârcărie unde descocostârcăreau și alți cocostârci
nedescocostârcăriți ca să se descocostârcărească de cocostârcăria lui..
II. JOCURI TEATRALE ȘI EXERCIȚII REPREZENTATIVE https://ro.gottamentor.com/15-fun-
drama-games-for-kids
a. Exerciții de orientare
b. Exerciții pentru memorie și conștientizare
c. Exerciții care solicită atenția, concentrarea și coordonarea
d. Euritmie și mișcare scenică
e. Improvizație și creativitate
II. DEZVOLTARE PERSONALĂ
1. JOCURI DE RELAXARE: Avionul, Balonul, Ferma, Steaua căzătoare etc.
SCOP:
• Aducerea copilului la o stare de relaxare prin mișcare și colaborare cu ceilalți parteneri de joacă,
folosind diferite tehnici distractive
• ”RELAXAREA PRIN JOCURI SPOREȘTE PLĂCEREA DE A FI COPIL, DE A FI CALM ȘI DE
A FI IUBIT!” – M. GARANT
2. STRATEGII DE DEZVOLTARE A COMPETENȚELOR SOCIAL-EMOȚIONALE
• Activități pentru cunoașterea emoțiilor
• Activități pentru dezvoltarea managementului furiei
• Activități pentru dezvoltarea comportamentelor prosociale la preșcolari
• Activități pentru dezvoltarea abilităților de formare a prieteniilor
SCOP:
Dobândirea acestor activități permite ulterior copiilor să învețe cu mai multă ușurință strategiile de
gestionarea a emoțiilor negative și să prevină escaladarea conflictelor.
Prin intermediul acestor activităși, copiii au posibilitatea de a identifica problema, de a prelua
perspectiva celor implicați și de a genera soluții.
OBIECTIVE:
• Denumirea și identificarea reacțiilor emoționale de bază;
• Identificarea unor situații care generează furia;
• Exersarea pașilor tehnicii ”broscuței țestoase”;
• Identificarea monologului negativ, a gândurilor care generează furia;
• Identificarea unor alternative de monolog pozitiv;
• Generarea de soluții pentru situații problemă;
• Implicarea copiilor în activități de cooperare;
• Identificarae comportamentelor prin care se pot dezvolta relații de prietenie.
EXEMPLE: Labirintul emoțiilor, Tehnica ”Broscuței Țestoase, Bagheta magică, Roata Soluțiilor, În
pantofii altcuiva, etc”
MATERIALE: imagini, creioane colorate, planșe, etc.
STRATEGII/METODE: discuții libere, teatru de păpuși, joc de rol, poveste, brainstorming, discuție,
joc de cooperare, ghidaj, lucru in pereche sau echipă dar și lucru individual.
DURATA: 2 ore a câte 5 ședințe
Vârsta: 5 – 7 ani
Cost: 350 lei/5 ședințe
Contact: 0741.202.233
Lect. Dr. Ana-Maria AMBROSĂ – Psihoterapeut sistemic de familie și cuplu
LOCURI LIMITATE- Grupul poate avea maxim 16 copii!

S-ar putea să vă placă și