MUNCA CU PREȘCOLARII CU DIFICULTĂŢI DE ÎNVĂŢARE

Prof înv. preșcolar : BĂLAȘA LIDIA

Școala Gimnazială Nr. 81, București

Fiecare copil este un univers în dezvoltare, un complex de competenţe şi capacităţi

potenţiale care depind de oglinda prin care îl reflectă ceilalţi. Un copil neacceptat, refuzat, de ceilalţi,
etichetat timpuriu, marginalizat, are şanse puţine să se dezvolte şi să se integreze în societate. Dacă
valoarea copilului este înţeleasă şi potenţată, problemele lui nu devin o etichetă, ci o provocare la
schimbare şi acţiune. A pune problema în centru, însemnă a căuta mereu vinovatul pentru problemele
de învăţare a copilului, de multe ori, chiar a rămâne dezarmat în faţa unor cauze pe care nu le poţi
înlătura. A pune copilul în centru însemnă a căuta calităţile şi punctele forte ale acestuia pentru a depăşi
problema, a crede în puterea educaţiei şi în şansele la dezvoltare a fiecăruia. De aceea, e bine să gândim
la felul cum ne adresăm copiilor, cum îi apelăm şi la modul în care le facem cunoscute anumite
particularităţi ale felului în care ei învaţă, se dezvoltă şi se integrează vieţii sociale.
Pentru profesorul de la grupă, asta înseamnă că va urmări:
 o serie de măsuri generale şi speciale pentru ca preșcolarul să se poată integra în grupa sa;
 să colaboreze cu specialiştii care organizează programele speciale de remediere, inclusiv cu
familia copilului;
 să găsească căile pentru a sprijini formarea unei imagini de sine pozitive pentru fiecare
preșcolar.
Toată munca acestuia presupune o abordare bine structurată, cu o orientare explicită. Profesorul
trebuie să:
 identifice problema sau dificultatea;
 să evalueze punctele tari şi dificultăţile întâmpinate de elev;
 să elaboreze un plan educaţional individual, cu obiectivele, orarul şi strategiile bine stabilite;
 să examineze progresul făcut de preșcolari, iar apoi să plănuiască pasul următor.
Unii profesori par să întâmpine mai puţine dificultăţi decât alţii în crearea unei ambianţe eficace
de învăţare pentru preșcolarii lor. O clasă bine condusă, cu un potenţial redus de comportament
necorespunzător poate prin ea însăşi avea efecte benefice atât asupra procesului de învăţare, cât şi
asupra performanţei.
Controlul asupra grupei depinde de comportamentul profesorului, exprimat de obicei prin
comunicarea non-verbală. Fiecare din comportamentele de mai jos contribuie la un control eficace
asupra grupei de copii şi îmbunătăţeşte prin urmare procesul de învăţare. Astfel cadrul didactic trebuie
să aibă:
 contact vizual şi fizic corespunzător cu elevii;
 mişcări relaxate ale corpului;
 sincronizarea limbajului corporal cu cel verbal;
 comportament verbal relaxat şi controlat;
 capacitatea de a asigura rapid liniştea în grupă;
 capacitatea de a se deplasa în persoană pe lângă toţi preșcolarii din grupă;
 mustrări scurte;
 instrucţiuni clare, evitând repetiţia;
 a face faţă întreruperilor din partea copiilor.
 Un rol important îl are cadrul didactic în organizarea activităților, importantă pentru toţi
preșcolarii, dar mai ales pentru aceia cu cerinţe educaţionale speciale:
 în măsura posibilităţilor, trebuie să reducă întreruperile, intruziunile din afara grupei, ca de pildă
apelurile telefonice, biletele aduse în sala de curs;
 trebuie să se asigure că toate materialele sunt disponibile înainte de începerea activităţii;
 trebuie să se asigure că toate materialele sunt adecvate nivelului abilităţilor preșcolarilor
implicaţi în activităţi diferenţiate;
 trebuie să-şi fixexe nişte hotare clare între o activități;
 să intervină discret cu prima ocazie în care un copil sau grup începe să dea dovadă de un
comportament nepotrivit, să nu lase situaţia să se înrăutăţească;
 să nu se confrunte cu copiii în public, ci mai bine dacă se poate să rezolve situaţia între patru
ochi;
 să fixeze sarcini simple, măsurabile, realizabile, demne de încredere şi să se încadreze în timp.

Dar rămân de aur cele 9 reguli pentru profesori, când au la grupă copii cu dificultati de
învățare:
1. Includerea tuturor copiilor: - fără a lăsa nici un copil în afara activităţii didactice obişnuite;
2. Comunicarea - să asigure o comunicare eficientă în grupă şi în afara ei între copii şi o
comunicare permanentă cu familiile copiilor;
3. Organizarea grupei: - sala de grupă să fie organizată în aşa fel încât să ofere ocazii,
oportunităţi de învăţare tuturor;
4. Planificarea actvităţilor: - fiecare unitate didactică trebuie proiectată şi planificată pentru a
realiza integrarea tuturor;
5. Planuri individuale: - fiecare copil are particularităţile sale în învăţare de aceea este nevoie
de planuri individuale prin care fiecare să pornească pas cu pas la asigurarea învăţării;
6. Acordarea de sprijin individual: - atât preșcolarii cu dificultăţi cât şi profesorii au nevoie de
sprijin pentru a parcurge traseul preşcolarităţii;
7. Utilizare de mijloace suplimentare de sprijin: - acolo unde se simte nevoia, profesorul trebuie
să apeleze la sprijin din partea unor colegi sau a altor profesionişti pentru a adecva învăţarea copiilor;
8. Managementul (controlul) comportamentului: - comportamentul trebuie condus spre eficienţă
şi participare;
9. Munca în echipă: - activitatea în echipă este eficientă, atât pentru preșcolari cât şi pentru
profesori.
Rolul cadrului didactic este acela de a adopta strategiiile care dau randament, de a stabili
o serie de măsuri clare. De exemplu , copii cu dificultăţi emoţionale şi comportamentale sunt probabil
obişnuiţi să fie mai degrabă pedepsiţi decât recompensaţi de către adulţi, obişnuiţi să nu aibă nişte
relaţii prea bune cu colegii lor, cu adulţii. Dar ,pentru a schimba aceste lucruri trebuie ca profesorul să
adopte o altă poziţie:
 să se concentrează-te numai asupra punctelor lor tari;
 să le lasă timp să recupereze munca nefăcută;
 să alcătuiască o ierarhie a consecinţelor pozitive;
 să dea când este cazul, avertismente verbale clare, între patru ochi;
 să le lase timp de relaxare, în timpul/în afara altei activități;
 să stabilească nişte parteneriate de lucru pentru realizarea sarcinilor;
 să rotească grupurile care fac respectivele activităţi;
  să selecteaze nişte grupuri, incluzându-l pe copilul problemă, pentru a plănui activităţi la
grupă/sociale;
 să folosească grupuri reprezentative de lucru pentru a găsi soluţii;
 să folosească o gamă largă de activităţi, bazându-se pe alegerea şi responsabilitatea copilului;
 să comunice non-verbal, într-o manieră pozitivă;
 să folosească abilităţile de ascultare activă;
 să rezolve cu fermitate problemele, dar cu blândeţe faţă de preșcolari;
 să se controleze, numărând până la zece şi invers;
 să ţină sub control situaţia, deplasându-se prin grupă;
 să evite confruntările de tipul pierde-câştigă;
 să negocieze şi să facă compromisuri;
Fiecare adult care acţionează ca profesionist în viaţa unui copil cu dificultăţi de învăţare, poate
deveni un exemplu de practică adecvată în formarea celorlalţi adulţi şi profesionişti din viaţa copilului.
De aceea, este important ca să încurajeze copilul să trăiască cât mai aproape de un stil de viaţă
normală!

BIBLIOGRAFIE:
 Creţu,C. - ,,Curriculum individualizat şi diferenţiat,, EDP, Bucureşti, 1998
 Gherguţ, A. - ,,Sinteze de psihopedagogie specială,, editura Polirom, 2005
 Modoc,M.A.,Fetche,N. - ,,Modalităţi de valorificare a potenţialului individual al elevilor cu
CES,, editura Eurotip, Baia Mare, 2010
 Stănică, I.,Popa,M. ,Popovici,D.V. - ,,Psihopedagogie specială,, editura Pro Humanitas,
Bucureşti