ECATERINA VRĂSMAŞ - COORD.

ASOCIAŢIA RENINCO ROMÂNIA

REVISTA ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR NR. 1-2/ 2009

8 LOGO
PROGRAM DE EXRECIŢII LOGOPEDICE PENTRU REMEDIEREA
DISLALIEI

CUPRINS

Introducere şi prezentarea programului 8

LOG .............................................................. 5
Intervenţia logopedică cu caracter
general..................................................................... 7
1. EDUCAREA MIŞCĂRILOR
ARTICULATORII ........................................................................ 7
 2. EDUCAREA RESPIRAŢIEI
............................................................................................ 8
3. DEZVOLTAREA AUZULUI FONEMATIC
............................................................................ 9
Intervenţia logopedică în remedierea
dislaliei............................................................... 15
Remedierea pronunţiei la sunetele
principale .............................................................. 28
1. SUNETELE S, Z,
Ţ ................................................................................................. 29
2. SUNETELE Ş,
J ...................................................................................................... 66
Anexe .....................................................................................................
.............. 84
3. SUNETELE Ce, Ci, Ge,
Gi...................................................................................... 97
Anexe .....................................................................................................
............ 110
4. SUNETELE C, G,
H............................................................................................... 115
Anexe .....................................................................................................
............ 131
5. SUNETELE T,
D.................................................................................................... 149
Anexe .....................................................................................................
............. 165
6. SUNETELE F,
V .................................................................................................... 170
Anexe .....................................................................................................
.............. 187
7. SUNETELE L,
R...................................................................................................... 195
Anexe .....................................................................................................
.............. 216
Material exemplificativ pentru consolidarea pronunţiei corecte (poezii,
proverbe) …... 229
Bibliografie ......................................................................................................
................. 256
Intervenţia logopedică cu caracter general

1. EDUCAREA MIŞCĂRILOR ARTICULATORII

1.1. Exerciţii generale:

• imitarea mersului;
• mişcări ale gâtului şi rotirea capului;
• mişcări ale braţelor şi rotirea braţelor;
• imitarea spălatului pe mâini;
• imitarea aplaudatului;
• exerciţii pentru întărirea musculaturii toracice;
• exerciţii pentru întărirea musculaturii abdominale.

NOTA: În funcţie de diagnostic, se pot efectua exerciţii de gimnastică cu

diferite părţi ale corpului.
De asemenea, în tulburările limbajului scris se exersează braţul, mâna,
degetele.

1.2. Mobilitatea aparatului fono-articulator:

A. Exerciţii de mobilitate a maxilarelor:

• exerciţii de închidere şi deschidere a gurii;
• exerciţii de coborâre şi ridicare a maxilarelor;
• exerciţii de alternare a maxilarelor înainte-înapoi;
• muşcătura.

B. Exerciţii de mobilitate pentru limbă:

• limba iese şi intră repede („pisicuţa bea lapte");
• limba mişcată de la dreapta la stânga („tic-tacul ceasului")
• limba iese în formă de lopată;
• limba iese în formă de săgeată;
• limba şterge buzele;
• limba şterge dinţii pe deasupra;
• limba şterge dinţii pe dedesubt;
• limba sub formă de căuş;
• mişcările circulare ale limbii;
• limba ghemuită în fundul gurii;
• mişcările limbii în jos şi în sus cu gura deschisă;
• pronunţarea rapidă şi repetată a silabei „la";
• tropăitul calului;
• sforăitul calului;
• limba împinsă printre dinţi şi trasă apoi printre dinţii închişi;
• limba plată;
• limba la palat şi jos etc.
C. Exerciţii pentru buze şi obraji:
• mişcări de sugere a obrajilor;
• mişcări de ţuguiere a buzelor;
• mişcări de întindere a buzelor (zâmbetul);
• mişcări de rotunjire a buzelor;
• mişcări alternative de întindere şi rotunjire a buzelor;
• mişcări de ţuguiere a buzelor pentru fluierat, suflat în lumânare, balon,
morişcă etc.;
• mişcări de aburire a oglinzii (pentru buze);
• mişcări de umflare a obrajilor;
• mişcări de prindere a unor nasturi între buze (nasturele este tras cu mâna
de un elastic subţire, trecut prin găurile lui);
• vibrarea buzelor;
• rictusul buzelor etc.

D. Exerciţii pentru vălul palatin:

• exerciţii de imitare a căscatului;
• exerciţii de deglutiţie;
• mişcări de degîutiţie etc.

NOTĂ: Aceste exerciţii se fac numai în faza iniţială, înainte de articularea

sunetelor, iar apoi se vor folosi numai acele exerciţii care sunt necesare
IMPOSTARII sunetului. În cazurile grave, de pareză şi semiparezâ a limbii,
buzelor, coreoatetoză, se impun şi masaje pe organele afectate.

2. EDUCAREA RESPIRA ŢIEI

Trebuie subliniat faptul că în mod normal, la copii, respiraţia este de tip

diafragmatic, ea transformându-se treptat în respiraţie toraco-
abdominală şi, spre pubertate, se diferenţiază în respiraţie de tip toracic
la fete şi rămâne costo-abdominală la băieţi.
Respiraţia copiilor este ritmică, iar ritmul respirator nu este uniform.
În general, tulburările de vorbire se însoţesc atât de labilitatea ritmului
respirator, cât şi de deficienţe ale tipului de respiraţie.
Terapia respiratorie se poate structura pe două coordonate:
- dezvoltarea respiraţiei nonverbale
- dezvoltarea respiraţiei de tip verbal.

Indicaţii: Se întinde elevul pe canapea cu mâna stângă pe abdomen, iar cu

dreapta pe piept, cerându-i-se să-şi sugă abdomenul să inspire şi apoi să
expire pe gură, umflând abdomenul.
Când respiraţia diafragmală în această poziţie (orizontală) se realizează uşor
şi fără efort, se poate folosi, pentru control, un caiet aşezat pe abdomen.
Mişcările abdomenului imprimă caietului mişcarea sus-jos. Dar cum poziţia
normală pentru vorbit nu este cea orizontală, trebuie să se obţină aceeaşi
respiraţie diafragmală şi în poziţie verticală. Pentru aceasta, elevul stă în
faţa oglinzii cu o mână pe abdomen şi cu una pe piept şi i se cere să inspire
profund pe nas, sugând abdomenul, iar după o pauză scurtă (2-3 secunde)
să expire pe gură.
Exerciţiile de respiraţie cer un spaţiu aerisit şi, eventual, geamul deschis.
Ele se efectuează la început în faţa oglinzii, împreună cu logopedul şi apoi
tot mai mult independent. Eficienţa acestor exerciţii este mai mare la
începutul orelor de terapie şi în primele şedinţe, dar şi în cursul activităţii,
chiar dacă, uneori, se instalează şi o stare de oboseală.

NOTĂ: Inspiraţia e bine să fie însoţită de mişcări de extensie a coloanei

vertebrale prin aplecarea trunchiului spre spate şi a membrelor superioare
(sau chiar ridicarea acestora). Expiraţia să fie însoţită de mişcări care micşo-
rează cutia toracică, susţinută de aplecarea în faţă a corpului şi a mâinilor.
Astfel, în decursul unei inspiraţii se urmăreşte extinderea abdomenului şi a
coastelor inferioare şi revenirea lor, în expiraţie.

ETAPA OBIECTIVELE URM ĂRITE TIPURI DE EXERCIŢII

1. Dezvoltarea Educarea echilibrului între a) Exerciţii pentru expiraţie:
respiraţiei inspiraţie şi expiraţie (1/2); • suflă nasul în batistă!
nonverbale • suflă aerul pe dosul mâinii!
• ţine un fulg în aer!
Folosirea Mărirea capacităţii • stinge lumânarea!
gimnasticii pe respiratorii; •umflă balonul!
fond muzical • suflă în apă cu paiul!
e, de Formarea unei respiraţii • suflă la spirometru!
asemenea, un diafragmale; (pentru copii mai mari) etc.
procedeu b) Exerciţii pentru inspiraţie:
foarte bun. • miroase florile;
• câinele la vânătoare;
Obţinerea unei respiraţii • miroase parfumul; etc.
lungi, fără efort, uşor; Inspiraţia diferenţiată:
• 3 timpi inspiraţie şi 5 timpi
expiraţie cu faţa la oglindă;
• inspiraţia alternativă pe o
Obţinerea unui ritm nară şi pe cealaltă;
respirator uniform. • inspiraţia pe gură;
• inspiraţia pe gură şi
expiraţia pe nas;
• inspiraţia pe nas şi expiraţia
pe gură;
Obţinerea expiraţiei mai • inspiraţia lungă;
lungi decât inspiraţia la • inspiraţia lungă, expiraţia
pronunţie; prelungă (30 sec.).
a) Exerciţii de pronunţie a
2. Dezvoltarea Vorbirea în expiraţie, fără vocalelor, prelung, rar, fără
respiraţiei efort, ritmat. efort în timpul unei expiraţii.
verbale b) Exerciţii de pronunţie într-o
expiraţie, a unei consoane.
c) Exerciţii de pronunţie a
unor grupe de vocale pe
 durata unei expiraţii (ex.: ai,
ei, oi, ua, ue etc.).
d) Exerciţii de pronunţie a
unor consoane însoţite de
vocale, pe durata unei
expiraţii (ex.: ba, be, bi,
bo... ale, ele, ile...).
e) Exerciţii de pronunţie a
unor silabe în care se găsesc
grupuri de vocale sau grupuri
de consoane, pe o expiraţie
(ex.: aie; oie; uie; stra;
stre; stri; era, ere, cri; tra,
tre, tri... etc.).
f) Exerciţii ritmice de
respiraţie însoţite de mişcare
şi cântec (ex.: mersul
numărat, cu cântec, cu
poezie, ghicitori, proverbe
etc.)
g) Exerciţii de respiraţie
(culcat pe canapea - cu un
caiet pe abdomen, caietul
mişcându-se în ritmul
diafragmei):
• la început nonverbal;
• cu pronunţie de vocale,
silabe, cuvinte;
• cu recitare de poezii;
• citire în această poziţie cu
voce tare.

3. DEZVOLTAREA AUZULUI FONEMATIC

3.1. Definiţie
Auzul fonematic este o particularitate a auzului uman prin care sunetele
vorbirii sunt percepute ca elemente semantice sau foneme. Tulburarea
auzului fonematic se referă la lipsa de maturizare a acestei particularităţi şi
la lipsa de exersare a laturii expresive a limbajului verbal.
Cum „fonemul" este o unitate senzorio-motorie de pronunţie, la formarea lui
corectă participă atât latura acustică, cât şi cea kinestezică-articulatorie a
sunetelor.

3.2. Obiectivele educării auzului fonematic se referă la:

• Formarea capacităţii de diferenţiere fonematică, prin distingerea şi
discriminarea sunetelor şi a cuvintelor.
• Formarea percepţiei fonematice corecte.
• Analiza fonematică acustică poate face trecerea sistematică de la fraza,
propoziţie spre cuvânt până la silabă şi „sunet.
• Educarea pronunţiei ritmice.
• Educarea pronunţiei melodice.

3.3. Exerciţii
Exerciţiile de dezvoltare a auzului fortematic sunt legate de gradul de
tulburare a percepţiilor verbo-acustice şi urmăresc în general realizarea
simultană a obiectivelor impuse. De regulă, înainte de a-l învăţa pe copil să
pronunţe corect trebuie făcute exerciţii de „analiză auditivă" a respectivului
sunet.
De asemenea, dezvoltarea auzului fonematic trebuie făcută împreună cu
exerciţiile de articulare a sunetului.

a) Imitarea sunetelor din natură şi pronunţarea de onomatopee, când în

şoaptă, când tare, în ritm stacatto şi prelungit, după indicaţi:
Exemple:
trenul: ş-ş-s (ritm stacatto, prelungit, şoptit);
şarpele: s-s-s (prelungit);
sirena: z-z-z (alternativ, încet şi tare);
albina: bâzzz-bâzzz („b" accentuat şi „z" prelung);
roata: scârrrţ-scârrrţ („r" accentuat şi prelung);
şoricelul: chiţ-chiţ (executarea în ritm rapid a grupelor de câte trei silabe);
greierele: ţârrr-ţârrr (se prelungeşte „r" şi se face pauză după fiecare grup
de sunete);
vrabia: cirip-cip; cirip-cip;
vântul: vâjj-vâjj („j" se prelungeşte şi se accentuează);
telefonul: zurr-zurr;
clopotul: bing-bang („n" se prelungeşte şi se accentuează);
oaia: beee-beee;
vaietul: vai-vai-vai;
oftatul: of-of-of,
cucul: cu-cu, cu-cu (cu alternarea tonalităţii);
cocoşul: cucuriguuuu,
găina: cot-cot-cot-codaac;
puii; pui-pui-pui;piu, piu, piu;
gâscă: ga-ga-gaaa;
curcanul: glu-glu-glu;
broasca; oac-oac; oac-oac;
ceasul: tic-tac; tic-tac (alternanţe de tonalităţi);
claxonul: tu-tu-tuu
raţa: mac-mac-mac (se accentuează pe „a");
vaca: muu-muu;
ursul: morrr-morrr;
motocicleta: bârrr-bâm (repetarea tonalităţii lui,r");
fusul: sfârrr-sfârrr;
râsul: ha-ha-ha;
câinele: ham-ham-ham:
măgarul: i-ha, i-ha, i-ha (sunetul „i" se pronunţă cu aspirare forţată a
aerului).

b) Pronunţarea unor serii de silabe opuse luate din cuvinte paronime:

pa-pe-pi-po-pu-pă-pî;
ba-be-bi-bo-bu-bă-bî

c) Diferenţierea consoanelor surde de cele sonore:

Elevul stă pe bancă cu spatele către logoped, la 3-4 m, pe linie mediană şi
apoi în poziţie dreaptă sau stângă; se vorbeşte de la voce şoptită, crescând
apoi în intensitate.

Exerciţii pentru diferenţierea consoanelor surde de cele sonore

1. Silabe
Exemple:
pa ba ap- ab apa -
- aba

pe be ep- eb epe -
- ebe

pi- bi ip- ib ipi- -ibi

po bo op- ob opo -
- obo

pu bu up- ub upu -
- ubu

pă bă ăp- ăb apă -
ăbă

papa - baba pepe - bebe popo - bobo etc.

2. Cuvinte paronime
Exemple:

t-d
tata - data tare - dare tura-dura tac-dac trepte - drepte tuş - duş lată - ladă
pot - pod roată – roade
p-b
paie - baie papa - baba pară - bară poală - boală pere - bere pun-bun pompă
- bombă prună - brună alpine - albine
c-g
cară - gară caz-gaz coală - goală cât - gât cânt - gând crai - grai creier -
greier luncă - lunga stâncă - stângă
f-v s-z ş-j

fată - vată sare - zare şale -jale

foi - voi seu - zeu şapcă

-japca
file - vile seamă - zeamă şoc -joc

far -var varsă - varză şir -jir

fiu - viu vase - vaze şură —jură

fază - vază oase - oaze păşit - prăjit
groasă - groază prăşitură – prăjitură

3. Cuvinte diferite cu puncte de articulare apropiate

barcă - bardă - barză rece - lege - rege ţap - top - dop cer - ger ciont - glonţ

d) Diferenţierea sunetelor cu punct de articulare apropiat.

Diferenţierea sunetului cu punct de articulare apropiat

s -ş z-j ţ-ce-ci r-l
soc - şoc zob - job aţe - ace ramă - lamă
sold-şold zor-jor ţine-cine cremă-clemă
las - laş ţel - cel rege - lege
peste - peşte înţeapă - înceapă radă - ladă
muscă - muşcă ţeapă - ceapă roz - loz

e) Transformarea cuvintelor prin înlocuiri de sunete sau silabe.

Transformări de cuvinte prin înlocuiri de silabe

-pac
-cot
- pil - păsat -
ac
- coş - duc -
apă
co - vor a - lung s-
are
- cor - puc -
albă
-joc -dânc -
cap
- vrig
- cos

ra - ca - gu-
ma - ra - fa-
să - ma - mănu-
ca – re stoar - să tran - şă
ta - scoa - bran -
soa - tra - buc -

f) Analiza fonetică, prin indicarea primului şi ultimului sunet dintr-un cuvânt,

a poziţiei fonemului, la început, mijloc sau la sfârşit; completarea cuvintelor
cu prima silabă pronunţată de profesor sau indicarea unui sunet omis de
profesor.
g) Pronunţarea ritmică: prin denumire de imagini, obiecte, fiinţe sau acţiuni
ale căror denumiri se deosebesc printr-un singur sunet; prin pronunţie
ritmică de poezii, proverbe, povestiri etc.

3.4. Jocuri hazlii (în care sunetul să se repete) - copiii sunt solicitaţi să
rostească rapid cuvinte sau propoziţii hazlii.
Exemple:
• Căprarul crapă capul caprei pe capră în patru.
• Pe cap un capac, pe capac un ac.
• Ca la măr.
Ca la păr,
Ca la dinte, dintelaş, ieşi afară iepuraş.

3.5. Frământări de limbă

A.
Multe vorbe încep cu „a".
Apă, aţă, alun, ac
Albinuţă şi atac..
B.
Baba, baba-oarba
Unde-ţi este roaba
Roaba ici-colea,
la-te după ea.
C.
Cling, cling, cling,
Cling, cling, cling
Clinchete se preling
Sus pe nori, jos pe vânt
Şi pe toate câte sunt
Cling, cling, cling,
Cling, cling, cling,
Se-nteţesc şi se unesc
Într-un cânt sărbătoresc.
D.
Dan, Ducu şi cu Dinu
Dau de două ori pe zi
Dura, dura prin grădină
Doua mingi portocalii.
E.
Capra cară coşuri grele,
Cu verdeţuri strânse-n ele,
Dar le duce cu răbdare
Să dea iezilor mâncare.
F.
Fâs, fâs, fâs
Ce foşneşte prin frunziş
Şi s-ascunde pe furiş?
G.
Gâşte goale
Ga, ga, ga
Vreţi la baltă?
Da, da, da.
H.
Hora mare, hora mare
Hai să o jucăm
Haideţi toţi cu veselie
Haideţi să cântăm.
I.
Ceata lui Piţigoi
Trece mândră prin zăvoi
Toţi luptători de soi
Dai într-unul, ţipă doi.
J.
Lângă apa Jijiei
Ne-am urcat mereu toţi trei
Toma, Ţucu şi cu mine
Ne-am jucat atât de bine
Jijia tot vâjâia
J, J, J ! Jijia.
L.
Luna, lacul luminează
Lebăda pe ei pluteşte.
Lunecând pe luciul apei
Capu-n pene-şi odihneşte
La, la, la, la, la, la
Şi flăcăii tot aşa La, la, la.
M.
Mama, mama mare
Mereu, mereu are
Mereu, mereu are
Mere, pere bune
Mere şi alune.
N.
Nenea Nică şi cu Nicu
N-au văzut nici un pisic
Numai nenea Nicolae
A văzut pe unul mic.
O.
O e gura mea când strigă
O e roată, e covrig
O e chipul oului
Şi, e gros de felul lui.
P.
Poc, poc, poc
Ploaia cântă în geam peltic
Astăzi plouă... nu-i nimic.
R.
Rică nu ştia să zică
Râu, râţuşcă, rămurică
Dar de când băiatu-nvaţă
Poezia despre raţă
Rică ştie acum să zică
Râu, răţuşcă, rămurică.
S
„S" ne este foarte drag
„S" e-n soare şi e-n steag
Strugure, sanie, sapă
Toate vor cu „s" să-nceapă.
Stanca stă-n castan cu Stan.

Ş.
Moş, moş cocoloş
Vino iute dă-mi un coş
Să pun în el un cocoş
Moş, moş, cocoloş.
T.
Taie, taie lemnul tare
Truditorul e lovit
Toată curtea s-a albit
De atâtea aşchioare.
U.
Uu, uu, uu, uu, uu
Urlă acum crivăţul,
Urlă şi lupii în haită
Pădurarii le dau roată
Urlă şi cei ce vorbesc tare
Urlă şi nu-i mirare.
V.
Vie veveriţa care
Vara vine la plimbare
Verde, verde crăişorul
N-o vânează vânătorul.
Z.
Zum, zum, zum
Şi bâz, bâz, bâz
Cine bâzâie-auzi?
Bâz, bâz, bâz
Şi zum, zum, zum
Pleacă albinele la drum.
CE.
Ceasul bate tare
Cela e fetiţă mare
Ceasul merge ne-ncetat
Cela de şcoală a uitat.
GE.
Iarna e geroasă.
Gelu vine-acasă
Geamul a-ngheţat
Geta s-a culcat.
CHE.
Ochelarii lui Costache
Stau după ureche.
El îl cheamă pe Enache
Să-ncerce o pereche.
GHE.
Gheoghiţă s-a ghemuit,
Angheluţă a sărit,
Jocul lor s-a terminat
Îngheţată au mâncat.
CI.
Licurici,
Cu aripi mici
Şi cu lampa de pitici
Ce tot vezi pe câmp aici?
GI.
Gimnastica e bună
Pentru copilaşi.
Gelu şi cu Gina
Sunt şi ei gimnaşti
CHI.
Unchiul Chiriac
A adus Chivuţei
O rochie albă
Cu buchete-n salbă.

3.6. Structuri ritmate şi numărători

Doi căţei ai mi ştiu cui

Au plecat la drum hai-hui
Unul le-a ieşit în drum
Şi-au pornit cu toţi acum
Voi, copii, vă gândiţi
Şi corect să socotiţi.

Un, doi, trei, patru, cinci

Tata cumpăra opinci
Mama cumpără secară
Dumneata să ieşi afară.

Un, doi, trei

Baba la bordei
Curăţă ardei
Pentru moş Andrei.
De sub streşinile mele
Zboară acum trei rândunele
Şi mai e o rândunică,
Ar rămâne, dar i-e frică.
Acum pleacă-n zbor şi ea
Spuneţi câte rândunele
Trec deasupra casei mele.

Ce-ai mâncat aseară?

Pâine cu papară
Dar alaltă seară?
Pâine cu măsline
la-te după mine.
Intervenţia logopedică în remedierea dislaliei

1. DEFINIŢIE
Dislalia este tulburarea de pronunţie (de articulare) provocată de afecţiuni
organice sau funcţionale ale organelor periferice ale vorbirii, care constă în
imposibilitatea emiterii corecte a unuia sau mai multor sunete (combinaţii
de sunete).

2. TIPOLOGIE ŞI CARACTERISTICI
A. După modul de afectare a aparatului verbo-motor:
• dislalie organică - datorată anomaliilor organelor periferice ale vorbirii (în
cazul surzeniei periferice, al anomaliilor de maxilare, dinţi, limbă şi boltă
palatină);
• dislalia funcţională - datorată funcţionării defectuoase a aparatului verbo-
articulator (în cazul atrofierii sau neexersării muşchilor limbii, buzelor,
vălului palatin, al traseului greşit pe care îl ia curentul de aer expirat şi al
dezvoltării insuficiente a atenţiei auditive).
B. După gradul de extindere a dislaliei (numărul de sunete alterate):
• dislalie simpla sau parţială - când este afectat un sunet;
• dislalie generală sau completă - când sunt afectate mai multe sunete.
C. După întinderea şi structura fonemului afectat:
a) dislalia sunetelor - la nivelul pronunţiei sunetelor, în cazul dislaliei
sunetelor pot exista următoarele forme de tulburare a pronunţiei lor:
• dislalia prin omisiune de sunete - la pronunţare, sunetul afectat lipseşte
(moghilalia)
• dislalia prin alterare - la pronunţie sunetul deficitar este alterat;
• dislalia prin înlocuire de sunete (paralalia) - în locul sunetului corect se
pronunţă alt sunet;
b) dislalia silabelor - care cuprinde tulburările la nivelul pronunţiei unor
cuvinte.
D. În funcţie de sunetele afectate, dislalia se poate clasifica (după Emil
Verza):
• betacism şi parabetacism - afectarea sunetului „b";
• capacism şi paracapacism - afectarea sunetului „c";
• deltacism şi paradeltacism - în cazul afectării sunetelor „d" şi „t";
• fitacism şi parafitacism - afectarea suntelui „f;
• gamacism şi paragamacism - afectarea sunetului „g";
• mutacim şi paramutacism - afectarea sunetului „m";
• rotacism şi pararotacism - afectarea sunetului „r";
• sigmatism şi parasigmatism - sunetele afectate sunt: „s", „ş", „z", „ţ", ,j",
„ci", „ce"; Sigmatismele sunt cele mai frecvente dislalii şi, la rândul lor pot fi
parţiale şi totale în funcţie de numărului sigmaticelor afectate.
• hapacism şi parahapacism - sunetul afectat este „h";
• jotacism şi parajotacism - afectarea fonemului ,j";
• nutacism şi paranutacism - afectarea fomenului „n";
• pitacism şi parapitacism - afectarea fonemului „p";
• tetacism şi paratetacism - afectarea fonemului „t";
• vitacism şi paravitacism - afectarea fomenului „v";
• zitacism şi parazitacism - afectarea fonemului „z";
Afectarea vocalelor nu are o denumire specială.
E. După numărul fonemelor afectate, dislaliile sunt monomorfe, dacă e
afectat un singur fonem sau o singură grupă de articulare, şi polimorfe,
când sunt afectate mai multe grupe de foneme (Emil Verza).
F. După locul de formarea a fonemelor, se pot deosebi forme de inversare
a acestora: dislalia labialelor, dislalia dentalelor. dislalia lingualelor, dislalia
guturalelor etc.
G. După modul în care se produc sigmatismul şi rotacismul, se disting
formele (după Emil Verza):
• sigmatismul interdental, când pronunţia sigmaticelor se face cu limba
între dinţi şi coloana de aer este emisă prin spaţiul dintre vârful limbii şi
incisivi;
• sigmatismul lateral, când aerul se scurge pe părţile laterale (uneori pe
ambele părţi) sau pe o singură parte: - sigmatismul bilateral, sigmatismul
lateral stâng, sigmatismul lateral drept;
• sigmatismul strident - recunoscut după aspectul sonor strident al
sigmaticelor;
• dislalia sforăitoare labio-dentală, când labiodentalele sunt pronunţate
sforăitor;
• sigmatismul nazal (dislalia nazală), când sunetele sunt pronunţate nazal;
• rotacismul lingual lateral, în care sunetul e pronunţat cu una din laturile
limbii;
• rotacismul velar, sunetul este pronunţat prin vibraţii ale vălului;
• rotacismul uvular, sunetul este pronunţat prin vibraţii ale luetei;
• rotacismul lingual dorsal, vibraţiile sunt produse de apropierea dorsului
lingual de palatal dur;
• rotacismul faringian : vibrează peretele faringian;
• rotacismul bilabial, obţinut prin vibraţia buzelor;
«rotacismul bilateral lingual, datorat vibraţiei ambelor părţi laterale ale
limbii.
3. FORMELE DISLALIEI, în funcţie de cele trei zone de articulare:
A. Tulburări de pronunţie în prima regiune de articulare:
a) Pitacismul (alterarea lui „p")
b) Betacismul (alterarea lui „b")
c) Mutacismul (alterarea Iui „m"), este determinat de insuficienţa închiderii
buzelor în pronunţie.
d) Fitacismul şi vitacismul, reprezentate prin alterarea labiodentalelor „f şi
„v" din cauza malformaţiilor buzei superioare (scurtă), ale incisivilor
superiori (rari sau lipsuri) sau a
prognaţtilor (muşcătură deschisă).
B. Tulburări de pronunţie în a doua regiune de articulare, reprezentată prin
arcada dentară şi regiunea mediopalatală. Aici limba este activă în diferitele
ei părţi. In această regiune se pronunţă linguo-dentalele „t", „d" şi „n" şi din
alterările lor apar numeroase forme:
a) Tetacismul este destul de rar şi constă în alterarea lui „t" cu cât ocluzia
este mai posterioară.
b) Deltacismul apare în cazul mutării locului de articulare a lui „d" spre
partea mediană a palatului dur (alterarea lui „d"). Fonemele „t" şi „d" sunt
înlocuite de „l", când vârful limbii este apăsat pe incisivii superiori şi lasă
liberă ieşirea aerului pe marginile laterale, sau cu „n", când marginea limbii
formează cu arcada dentară ocluzia pe o suprafaţă foarte întinsă şi aerul
este dirijat pe cale nazală, cu „l" sau „n" pronunţate interdental, când limba
este aşezată între dinţi.
c) Nutacismul este tulburarea de pronunţie a lui ,n", se datoreşte fie lipsei
de durată a articulaţiei, când sunetul apare ca un „d", fie poziţiei incorecte a
limbii la asocierea sunetului cu alte consoane, înlocuitorii lui,,n" pot fi „l",
„d" şi chiar „m".
d) Sigmatismele sunt tulburări în pronunţia Iui „s, t, ţ, j, ci, ce", datorate
locului greşit de articulare.
în acest cadru, linguo-dentalele „s" şi „z" suferă cele mai multe deformări
de pronunţare. Regăsim aici: - sigmatismul addental, produs prin apăsarea
vârfului limbii pe arcada dentară: coloana de aer emisă astfel prin
deschiderea incisivilor este diminuată sau lipseşte cu totul şi o dată cu ea
lipseşte şi sunetul;
• sigmatismul interdental, este produs prin aşezarea vârfului limbii între
incisivi, sunetul devenind „moale". Şi alte sunete se pot produce interdental
(„t", „d", „n" şi chiar „l" şi „r"); când limba se prelungeşte şi pătrunde între
buze cu un sunet între ris" si „f” se numeşte sigmatism interlabial;
• sigmatismul palatal se produce prin ridicarea vârfului limbii către palat;
deficitul apare uneori în pronunţie şi în progenie;
• sigmatismul lateral se produce prin aplicarea vârfului limbii pe incisivii
superiori şi prin scurgerea laterală a coloanei de aer printre spaţiile dintre
limbă şi molari;
• sigmatismul lateroflex, defect între sigmatismul interdental şi cel
addentaî, care apare prin dirijarea curentului de aer pe un canin superior,
din cauza devierii laterale a vârfului limbii;
• sigmatismul şuierat, când sunetul iese ascuţit din cauza suflului prea tare
al aerului sau al jgheabului median prea mic, ori a distanţei prea mari între
incisivi;
• sigmatismul labio-dental, care apare când incisivii superiori se aplică pe
buza inferioară deşi limba păstrează poziţia corectă pentru producerea lui
„s"; sunetul emis este aproape de „f;
• sigmatismul cacuminalis, când limba este poziţionată greşit, atingând cu
vârful partea mediană a palatului,
Dintre tulburările care apar în această a doua zonă de articulaţie,
determinate de funcţionarea defectuoasă a vălului palatin fac parte:
• sigmatismul nazal, când aerul iese la pronunţia sigmaticelor prin nas (total
sau parţial);
• sigmatismul faringian este un sigmatism în care sunetele apar răguşite
uşor nazal, din cauza articulării pe peretele posterior al faringelui;
Sigmatismul laringian, în care la pronunţie participă mai mult epiglota,
sunetul „s" cu altă consoană fiind uşor pufăit.
e) Tot la acest nivel se produc parasigmatismele exprimate prin înlocuirea
lui „s" cu altă consoană „h", „s", „t", „d", „f, „v" etc.
f) Zitacismul este modificarea lui „z", prin desonorizare (înlocuire cu
perechea sa surda).
g) Deformarea africatelor, deformarea lui „ţ", format din „t" şi „s".
In general, tulburarea pronunţiei lui „ţ" se datorează ocluziei care nu este
destul de puternică şi aerul nu are forţa de a o închide,
h) Alterarea prepalatalelor „ş" şi ,j"; diferenţa dintre ele constă în aspectul
sonor: „ş" este surdă şi ,j" este sonoră.
Alterările lor apar când distanţa dintre dinţi este prea mică (sunetul devine
slab), ori ocluzia nu se realizează din cauza şanţului mijlociu al limbii care
lipseşte, căci limba e prea ridicată. Când buza superioară se ridică, sunetul
iese ca un „f.
Deosebirea dintre „s" şi „ş" se simte prin curentul de aer emis: la „s" este
rece şi la „ş" este cald.
Toate sigmatismele lui, j" sunt la fel ca la „s". De asemenea, sunetul „ce",
combinaţie între „t" şi „s" (ts) şi perechea lui sonoră „ge" (combinaţie între
„d" şi „j") prezintă aceleaşi forme de sigmatism ca şi sunetele din care sunt
compuse,
i) Tot la acest nivel de articulare apar şi rotacismele, constând în tulburarea
de pronunţie a prepalatalei vibrante „r".
În mod normal, pronunţia lui „r" se efectuează cu vârful limbii aplicat pe
partea anterioară a palatului. Există foarte multe forme:
• rotacism palatal, evidenţiat prin aplicarea vârfului limbii mult înapoi şi
vălul palatin care vibrează;
• rotacismul uvular sau graseiat, produs prin vibrarea vălului palatin;
• rotacismul dorsal, produs de vibrarea părţii dorsale a limbii;
• rotacismul laringian, care constă în producerea unui „r" vibrant, scârţăit;
• rotacismul nazal, care apare ca un bârâit (aerul iese prin nas);
• rotacismul bucal care apare prin vibrarea obrajilor;
• rotacismul lateral sau marginal apare prin vibrarea uneia din marginile
laterale ale limbii;
• rotacismul lingual, nevibrant, când „r" este lipsit de sonoritate şi uvular;
• rotacismul faringian, produs prin vibraţia faringelui;
• rotacismul labial sau bilateral, produs prin vibrarea vălului palatin în
canalul dintre văl şi partea posterioară ridicată a limbii;
• rotacismul monovibrant, produs printr-o vibraţie prea scurtă;
• rotacismul interdental, la care limba vibrează clar între dinţi.
j) Tot la acest nivel de articulaţie apar şi tulburările de pronunţie a lui „I"
respectiv, lambdacismele:
• lambdacismuî lacunar, în care sunetul este omis;
• lambdacismuî semimuiat, când aerul se scurge pe părţile laterale, dar
cum spaţiul este îngustat, sunetul îşi pierde sonoritatea;
• lambdacismuî nazal, produs când aerul trece pe cale nazală;
• lambdacismuî bilabial, când sunetul este deformat din cauza limbii
aşezate între buze;
• lambdacismul fricativ, retropalatal, când partea posterioară a limbii se
apropie de cea a palatului şi aerul emis provoacă un sunet asemănător lui
„h";
• paralambdacismeie sunt cele mai frecvente, sunetul „l" putând fi înlocuit
cu toate sunetele din zona sa de articulaţie.
Tulburările sunetelor din cea de-a treia regiune de articulare: aici apar
tulburările sunetelor ocluzive „c" şi „g" şi a fricativei „h". Defectele lor sunt,
în special, înlocuirea unora cu altele sau cu ocluzivele linguo-dentale. Se
poate menţiona apariţia sunetului parazitar „h" la „c" şi „g" („eh" şi „gh")
când forţa de emisie a aerului este foarte mare.

Dislaliile vocalelor sunt destul de rare când auzul este normal, ele
întâlnindu-se în cazul tulburărilor de auz. În general, se datorează unei
poziţii şi deschideri intermediare ale limbii şi maxilarelor faţă de cele
necesare.
Se semnalează şi dificultăţi în pronunţarea diftongilor sau triftongilor,
datorate trecerii prea rapide prin poziţia sunetului omis, in cazuri de
hipoacuzie, sau de analiza fonematică defectuoasă. Altă formă de tulburare
a vocalelor poate fi adăugarea unei vocale sau chiar consoane între cele ale
triftongului sau diftongului. Deschiderea prea mare a maxilarelor în timpul
articulării vocale poate şi ea deforma aspectul sonor al sunetului.

4. DEPISTARE ŞI EVALUARE
În identificarea dislaliei se vor evidenţia următoarele aspecte:
a) Modul de funcţionare a organelor fono-articulatorii, respectiv
tulburările organice sau funcţionale ale buzelor, dinţilor, maxilarelor, limbii,"
palatului dur şi vălului palatin. Acestea se pot depista în contextul unor
prime exerciţii de gimnastică articulatorie.
Este foarte importantă cunoaşterea mobilităţii limbii, Jucru uşor evidenţiat
prin execuţia unor mişcări, în sensul punctelor cardinale.
b) Modul de tulburare a sunetului se evidenţiază prin probe verbale. La
acest nivel se observa deficienţele de vorbire în general şi tipul de
deficienţă dislalică.
Pentru evidenţierea tulburării dislalice, în general se poate interveni cu un
sistem de probe care să releve modul deficitar de pronunţie al copilului. In
general, aceste probe trebuie să clarifice pronunţia fiecărui sunet din
alfabet, a silabelor şi a cuvintelor uzuale, a grupelor de consoane şi vocale,
precum şi pronunţia propoziţiilor.
Depistarea şi evaluarea se realizează în vorbirea independentă, precum şi în
vorbirea reflectată. Astfel, în-cadtul analizei vorbirii Wepeodente a copilului,
probele administrate trebuie să urmărească:
• pronunţia liberă a alfabetului din alfabetul ilustrat;
• denumirea unor serii de imagini referitoare la categorii (obiecte, fiinţe,
fenomene ale naturii culori, momente ale zilei, mijloace de transport etc.),
din care se evidenţiază pronunţia suneteor;
• denumirea schemei corporale cu ajutorul imaginilor;
• folosirea unor probe pentru determinarea nivelului de dezvoltare a
limbajului, înţelegerea unor noţiuni familiare (R. Zazzo);
• recitarea unor mici poezii memorate anterior;
• povestirea liberă sau după imagini;
• lectura dirijată după imagine;
• convorbirea liberă, din care se pot extrage atât modelul de pronunţie, cât
şi atitudinea copilului faţă de vorbire. în cadrul vorbirii reflectate se
urmăresc aceleaşi elemente;
 • pronunţia sunetelor din alfabet - de data aceasta alfabetul este pronunţat,
rar, iar copilul repetă fiecare sunet;
• pronunţia reflectată a unor cuvinte, care conţin sunetele observate ca
deficitare, în poziţii iniţiale, mediane şi finale;
• pronunţia unor serii de cuvinte, care conţin grupuri de vocale şi repetarea
acestora de către copii.
Din toate aceste probe, precum şi din conţinutul fişei logopedice, logopedul
poate evidenţia tulburarea dislalică prin analiza pronunţiei sunetelor,
grupelor de sunete şi a cuvintelor.
Pornind de la principiul accesibilităţii, ilustrativităţii clare prin imagine,
precum şi exemplificării uşoare a formei de dislalie, prezentăm un tabel cu
cuvinte în care sunetele se găsesc la început, la mijloc şi la sfârşit.

MODEL DE LISTĂ DE CUVINTE FOLOSITE ÎN IDENTIFICAREA DISLALIEI

SUNET POZIŢIA INIŢIALĂ POZIŢIA MEDILĂ POZIŢIE FINALĂ OBS.

UL
EXAMIN
AT
A AC MAC, SAC APA
O OF LOC ALO, VINO
U UNIC BUNIC, ALUN, UNU
E EFORT MELC, ENE
I INEL BINE HAI
Ă ĂSTA MĂR CANĂ
Î/Â ÎNDESAT MÂNĂ VÂRÎ
P PIPA SAPA RUP
B BUTOI MOBILA BOB, TUB
M MAC AMAR, INIMA RAM, TAM-TAM
F FOC AFARĂ UF, BUF
V VACA MOVILĂ MOV
T TACÂM, TAVA COTOR, LUPTĂ COT, UNT, SAT
D DULAP, DEGET ADÂNC, ADRESA ROD, POD
N NOAPTE, NAS ANA, MINA LAN, SĂPUN
L LOC, LEU, LUP COLAC, ALBINA, BOLNAV CAL, SOL, ROL
R RAC, RUPE, RÂDE, GARĂ, GARD, PRAF, SAR, MĂR, PAR,
RAŢĂ, ROATĂ GRIVEI, DRAG COVOR, MOTOR
S SAC, SETE, STATUIE, ASEARĂ, ASCUNDE, ROS, PĂROS,
STICLĂ, SMOALĂ, ASTUPĂ, MUSCA, ADUS, NAS,
SOARE ASMUTE, CASĂ TUNS, UNS
Z ZARZĂR, ZÂMBITOR, ARZĂTOR, ASTĂZI, LOZ, ROZ, GAZ,
ZEBRĂ, ZĂPADĂ, AZVÂRLE, COZI, VAZĂ OREZ, ARAGAZ
ZIDAR
Ţ ŢAP, ŢIPA, ŢINE AŢĂ, COŢOFANĂ, OŢET HAŢ, MAŢ, LAŢ
Ş ŞUT, ŞAL, ŞINĂ, AŞEAZĂ, AŞTEAPTĂ, COŞ, MOŞ,
ŞCOALĂ ROŞU, PUŞCĂ COCŞ, FĂRAŞ
CE CEAS ACESTA ACE
CI CINE ROCILE FACI
GE GETA DEGET MERGE
GI GIGEL RIGID MINGI
G GOL MĂGAR MAG
H HAINA AHILE OH
OU OU BOULEAN NOU
AI AI VAIET, CAIET PAI, TRAI,
EI EI CREION ULEI
AE AER NAE
PR PRAG APROAPE
TR TREN PETRE
DR DREPT CODRU
GR GRIVIŢA TIGRU
CR CRAI SECRET
SC SCARĂ, SCAUN, ASCUNDE, ASCULTĂ PISC, PASC
SCUMPĂ
ST STRADĂ ASTUPĂ VAST
FL FLOARE, FLEAC SUFLĂ, AFLĂ
SN SNOB, SNOP
LB ALBINĂ COLB, ALB
CL CLOR, CLACĂ STICLĂ, ECLER
LT ALTUL MULT, CULT
PL PLASTIC, PLANTA CUPLU, SUPLU, UMPLE

Obiective în intervenţia logopedică în dislalii

ETAPA OBIECTIVE URMĂRITE

1. Etapa pregătitoare
2. Etapa intervenţiei logopedice
A. Intervenţia logopedică cu caracter
general
B. Intervenţia specifică
Cunoaşterea copilului (anamneză şi
evaluarea complexă).
Înlăturarea negativismului faţa de
vorbire.
Crearea încrederii.
Familiarizarea cu mediul logopedic.
Crearea unei atitudini pozitive faţă de
corectare.
Relaţionarea cu familia copilului.
Dezvoltarea mobilităţii aparatului
articulator.
Dezvoltarea respiraţiei corecte:
neverbale.
Respiraţia verbală.
Educarea auzului fonematic.
Obţinerea/ emiterea sunetului
(pronunţiei corecte a sunetului).
Consolidarea sunetului corect:
- Introducerea sunetului în silabe.
 - Introducerea sujetului în cuvinte.
- Diferenţierea sunetului la nivel de
silabă.
- Diferenţierea sunetului la nivel de
cuvinte.
Automatizarea sunetului corect:
- Exersarea sunetului corectat în
propoziţii.
- Exersarea sunetului corectat în
scurte texte, povestiri,
poezii,ghicitori, proverbe.
Vorbire independentă corectă.

5. PROGRAMUL LOGOPEDIC COMPLEX

A. Principiile şi metodologia generală

Principiile urmărite în remedierea dislaliei sunt următoarele:
• Respectarea particularităţiior de vârstă ale copilului, ale tipului şi ale
gradului tulburării, precum şi ale nivelului de şcolarizare;
• Respectarea succesiunii etapelor de corectare, conform cu structurile tot
mai complexe fonetice în care se antrenează sunetul;
• Aplicarea psihoterapie! pe tot parcursul activităţii;
• Continuitatea activităţii terapeutice în familie şi la şcoală;
• Principiul unităţii de cerinţe în terapie (legătura cu medicul generalist,
O.R.L., neuropsiniatrul, psihologul şi psihodiagnosticianul);
• Trecerea corectării prin,planuri acţionale diferite: de la imagine la fonem,
de la fonem la grafero şi invers;
• Accesabilitatea şi folosirea jocului în terapia dislalică, în special la vârstele
mici şi în tulburările mai grave;
•Introducerea permanentă a progreselor obţinute în contextul normal de
comunicare (corectări permanente).

În ceea ce priveşte metodologia specifică, aceasta se diferenţiază în raport

cu obiectivele urmărite în fiecare etapă de terapie, după cum reiese din
tabelul următor:

etapa METODELE PROCEDEELE

1. Emiterea sunetului Demonstraţia Analiza mişcărilor articulatorii.
articulatorie Sinteza mişcărilor articulatorii.
Exerciţiul Articularea şoptită, cu voce tare.
Articularea faţă în faţă cu
profesorul. Articularea singur în
faţa oglinzii. Articulatoriu:
• imitativ;
• spontan;
• independent.
Fonatoriu:
• imitativ;
• spontan;
• independent.
Derivarea Ortofonic.
sunetului Sonor.
Exerciţiul Grafic.
Comparaţia Sonor şi grafic
Exerciţiul • din sunetele apropiate ca loc şi
Compunerea mod de articulare;
Conversaţia • din sunete care apar primele în
ontogeneză.
2. Consolidarea Analiza fonematică.
sunetului corectat Diferenţierea motrico-kinestezică.
3. Automatizarea Diferenţierea sunetului nou de
sunetului sunete din grupe mai îndepărtate.
Diferenţierea sunetului de sunete
asemănătoare.
Analiza şi diferenţierea grafică.
Sonoră.
Grafică.
Sonoră şi grafică.
Analiza şi sinteza fonematică de
repetare a unor serii de cuvinte
(oral).
Analiza şi sinteza fonematică
(scris).
Construirea, după imagini date,
mai întâi de propoziţii şi apoi de
texte scurte (verbal şi în scris).
Analiza fonematică a textului
compunerii.
Compunere cu început dat.
Individuală. În grup.

B. Programul terapeutic
ETAPA TERAPEUTICĂ DEMERSUL TERAPEUTIC TEHNICILE DE TERAPIE RECUPERATORIE
OBIECTIVELE (PROGRAMUL RECUPERATOR )
URMĂRITE

A. Etapa 1.Cunoaşterea Evaluarea complexă.

pregătitoare copilului, anamneză, Completarea fişei logopedice.
diagnosticul Convorbiri psihoterapeutice de grup şi
complex individuale.
2. înlăturarea Jocuri cu caracter adaptativ la mediul
negativismului faţa de corectare (se pot folosi, într-o
de vorbire ambianţă plăcută, igienică şi
3. Crearea încrederii funcţională a cabinetului, jocuri cu
în posibilităţile planşe pentru testarea vorbirii,
proprii alfabetare ilustrate Jucării etc.).
4. Familiarizarea cu Convorbiri şi consiliere psihopedagogică
mediul cabinetului
5. Crearea încrederii
în posibilitatea
corectării
B. Etapa tera- l. Dezvoltarea • gimnastica braţelor;
piei recu- mobilităţii corporale • gimnastica mâinilor;
peratorii legate de limbajul • gimnastica gâtului şi a capului
a) Intervenţia verbal -gimnastica (aplecare şi rotire de cap);
logopedică cu generală. • gimnastica toracelui;
caracter 2. Educaţia • gimnastica abdomenului;
general respiraţiei • aplaudatul;
NOTA: Este nonverbale • mersul ritmat;
bine ca 3. Dezvoltarea •etc.
exerciţiile de mobilităţii fono- • Exerciţii pentru respiraţie (exerciţii de
respiraţie articulatorii suflat).
nonver-bală (educarea mişcărilor • Exerciţii pentru inspiraţie (mirosirea
sa fie însoţite articulatorii) fiorilor).
de mişcarea a) Antrenarea • Exerciţii pentru învăţarea inspiraţiei
de extensie a motricitatii faciale diferenţiale (alternarea inspiraţiei pe
coloanei b) Antrenarea cele două nări).
vertebrale şi a motricitatii labiale • Exerciţii de respiraţie cu suport
braţelor, c) Antrenarea concret (folosind instrumente muzicale
însoţirea cu motricitatii linguale etc.).
mersul este o d) Antrenarea • Exerciţii de respiraţie în faţa oglinzii,
etapă mişcărilor prelungind treptat expiraţia.
superioară. mandibulare • Exerciţii libere în stare de repaus.
Exemple de e) Antrenarea • Exerciţii libere de respiraţie în mers.
exerciţii de mişcărilor Gimnastica facială-
respiraţie velopalatine • umflarea alternativă a obrajilor,
nonverbală se 4. Antrenarea • umflarea şi retragerea simultană a
găsesc la auzului fonematic obrajilor,
capitolul a) Formarea • încreţirea, descreţirea feţei;
dedicat tera- capacităţii de • imitarea râsului;
piei generale. diferenţiere • imitarea surâsului etc.
NOTA: Toate fonematică Gimnastica labială:
aceste b) Formarea • întinderea buzelor;
exerciţii se percepţiei • rotunjirea buzelor;
execută în pri- fonematice corecte • formarea unei pâlnii cu buzele;
mele şedinţe; c) Analiza fonetică • acoperirea unei buze cu cealaltă,
pe măsura (de la propoziţie la alternativ;
avansării în cuvânt, silabă, • vibrarea buzelor etc.
programul sunet) Gimnastica linguală:
terapeutic se • mişcări rapide şi ritmice de scoatere
pune accent şi retragere a limbii;
pe acele • mişcări spre dreapta şi spre stânga;
exerciţii care • imitarea plescăitului etc.;
sunt necesare • ştergerea dinţilor înafară şi înăuntru
momentului cu limba
de terapie şi etc. Gimnastica mandibularâ:
eventual • ridicarea şi coborârea ritmică a
sunetului mandibulei
deficitar aflat • mişcări spre dreapta şi spre stânga
în corectare. ale mandibulei
De exemplu, • mişcări înainte şi înapoi ale
pentru mandibulei
pronunţia • imitarea rumegatului animalelor etc.
sunetului „ r " Gimnastica velopalatină:
este • imitarea tusei
importantă • imitarea căscatului
exer sarea • mişcări de deglutiţie
îndelungată a • mişcări de eliminare a flegmei etc.
gimnastica Imitarea sunetelor din natură
linguale, dar (onomatopee) în şoaptă, în ritm stacato
şi a şi prelungit, după indicaţii.
vibraţiilor Analiza auditivă a sunetului (la început,
buzelor. la mijloc şi la sfârşitul cuvântului).
b) Terapie re- Repetarea unor silabe sau sunete în
cuperatorie scopul diferenţierii consoanelor surde
specifică de cele sonore (exemplu: pa-ba, pe-be,
pu-bu, pi-bi, pî-bî, po-bo, ab-ap, eb|
ep,op-ob, ip-ib).
Separarea în propoziţii a cuvântului
care conţine sunetul deficitar.
Analiza fonetică a cuvântului care
conţine sunetul de corectat, apoi
sinteza lui. Diferenţierea consoanelor
surde de cele sonore şi a sunetelor cu
puncte de articulare apropiate (elevul
stă cu spatele către logoped la 3-4 m
pe linia mediană şi apoi în poziţia
dreaptă sau stângă), de la .voce
şoptită, crescând în intensitate.
 Diferenţierea cuvintelor paronime Jocuri
diferite pentru dezvoltarea auzului
fonematic etc.
l. Obţinerea şi Impostarea Onomatopeele - de exemplu:
exersarea sunetului (obţinerea •pentru „s": -facem ca şarpele: sss... -
sunetului izolată a sunetului) gânsacul e supărat: sss...
deficitar 1.a. Pregătirea • pentru „z": - cum face albina: bzz
NOTĂ: La fie- impostării • pentru, j" - cum face vântul; vâjj
care etapă de l .b. Emiterea • pentru „r" - sună telefonul: ţârr este
corectare este sunetelor prin frig: bîr ursul face: morr
importantă şi demonstraţie şi • pentru „ţ" - cântă greierele: ţârr
respectarea imitaţie şoricelul: chiţ-chiţ ne mirăm: ţî-ţî-ţî
ciclului de l .d. Eţniterea • pentru „ci" facem: hapciu
pronunţie— sunetelor prin - vrăbiuţa: cip-cirip
demonstraţie derivarea lor din • pentru „f" - fusul face: sfarr
-model- sunetele care apar •pentru„v" -vai-vai
imitaţie în primele în • pentru „c" - pocneşte pistolul: poc
faţa oglinzii. ontogeneză • pentru „g" - curcanul face: glu-glu
l .e. Emiterea • pentru „h" - măgarul face: i-ha etc.
concomitentă Demonstrarea articulării sunetelor
(simultană) model însoţită de expiraţie clară. Modul
l .f. Emiterea de articulare pentru sunetele afectate
independentă este descris în capitolele destinate
fiecărui sunet.
• Jocuri de pronunţie împingând limba
cu spatula.
Sunetele „ che " şi „ chi" pot porni de la
„t"
folosindu-se de o spatula.
Sunetul „x" se derivează din „c" urmat
de „s" sau din „g" urmat de „z".
Sunetul „ b " se poate obţine din„m"
prin strângerea narinelor cu degetele.
Sunetul „f se poate deriva din „p" prin
retragerea buzei inferioare.
Procedeele de emitere a sunetelor
trebuie să ţină seama şi de ordinea
apariţiei sunetelor în ontogeneză.
În corectarea dislaliilor polimorfe
trebuie acordată o atenţie deosebită
sunetelor „de bază": „s", „ş", „r".
Un „s" bine consolidat facilitează
apariţia consoanei sonore „z", perechea
sa.
Consoana „ş" facilitează apariţia
consoanei sonore ,j".
Un „s" bine consolidat ajută apariţia lui
„ţ" („t"+"X iar „ş" facilitează consoana
„ci" („t" + „s") iar j" facilitează pe „gi"
 („d" + , j").
După sigmaticele menţionate se poate
trece la corectarea consoanelor sonore
(„b", „d", „g", „n") şi apoi „f, „m", „c"
„p" şi „t". Consoana „r" se recuperează
cel mai greu şi în timp îndelungat.
După corectarea consoanelor (şi a
eventualelor vocale) se poate trece la
recuperarea grupurilor de consoane şi
de vocale („pl", fl, „tr", „gr", „pr", „fr",
„cr", „oi", „oa", „ou", „ua" etc.).
La sunetele perechi („s" - „z", „ş" - J",
„ce" - „ge",f" - v" t" - d" p-b, c-g )
alterate, după
corectarea sunetului surd se trece
obligatoriu
la sunetul sonor, pentru evitarea
desonorizării. Se utilizează paronimele.
După pronunţia model se realizează
pronunţia concomitentă a sunetului
corect, prin imitarea lui sau o metodă
de derivare.
Când pronunţia sunetului se poate
realiza şi independent, prin execuţii
diferite, se poate trece la exersarea
sunetelor în structuri fonetice
complexe. . Primele exerciţii de
pronunţare trebuie făcute în şoaptă, cu
un minim de efort articular. Pe măsură
ce se consolidează pronunţia corectă a
sunetului, se poate folosi vocea din ce
în ce mai puternică. Cum pronunţia
izolată a sunetului nu există în vorbirea
normală, acesta va fi inclus cât mai
curând posibil în diferite combinaţii
silabice, în cuvinte şi propoziţii de
complexitate progresivă.
2. Consolida- l. Introducerea • Silabe directe şi inverse (exemplu: la
rea sunetului sunetului în silabe sunetul „z": za, ze, zi, zo, zu, za, za, az,
NOTĂ: La 2. Introducerea ez, iz, oz, uz, ăz, îz),
copiii şcolari, sunetului în cuvinte • Structuri reversibile (exemplu pentru
exerciţiul sunetul „z": za-az; ez-ze; iz-zi; oz-zo),
fonetic şi • Logatomi (silabe cu şi fără sens; ex.:
ortofonetic se pentru sunetul „s": soc, sac, vas etc.).
completează • Structuri silabice cu ritm (ex.: sa-sa,
cu exerciţiul sa-sa-sa etc.).
grafic. • Structuri silabice consonantice sau cu
diftongi (ex.: stra, stro, stri, stre, soa,
şea, sia etc.). Se vor exersa cuvinte cu
 sunetul în poziţie: iniţială,
mediană, finală cu vocale sau cu
consoane.
3. Diferen- 1. Diferenţierea la Diferenţierea se face de sunetele
ţierea nivelul silabelor apropiate sau de sunetul cu care copilul
sunetelor 2. Diferenţierea la înlocuia sunetul în curs de corectare:
nivelul cuvintelor Exemplu: z se diferenţiază de s, d, t;
f se diferenţiază de s, t, ce,
ci.
Se folosesc cuvintele paronime.

4. Automa- l. Exersarea 1. Se folosesc exerciţiile de pronunţie a

tizarea sunetului deficitar în unor propoziţii simple în care este
propoziţii prezent în cuvinte sunetul deficitar, la
NOTĂ: Se început, mijloc şi final.
începe 2. Exersarea 2. Sintagme cu partea finală constantă.
exersarea sunetului deficitar Exemplu: „sania"
sunetului în corectat în scurte Mircea e -
cuvinte texte, poezii, Mama e -
simple, ghicitori, proverbe, Sonia e - cu sama
monosilabice, frământări de limbă. Sora e -
apoi se trece 3. Sintagme cu partea iniţială
la cuvinte tot constantă, Exemplu: „Fata este"
mai com- • acasă;
plexe, • la masă;
bisilabice si • la plimbare;
polisilabice. • cu copiii;
NOTĂ: • la piaţă;
Memorarea • în curte;
unor scurte • la şcoală;
poezii se • la teatru.
realizează dw 4. Sintagme cu frecvenţa mare a
primele etape fonemului deficitar. De exemplu: la „s":
ale corectării; Sanda se suie sus pe scară. Ia „z":
logopedul Zăpada cade în zori de zi.
trebuie să 5. Sintagme afirmative, negative,
discearnă interogative. De exemplu: Ileana are
gradul de mere. Ileana are mere? Nu, Ileana nu
dificultate a are mere! Ba da, Ileana are mere, - etc.
fiecărei 1. Povestiri şi repovestiri după imagini,
sarcini pentru seturi de imagini (urmărind succesiunea
a nu crea secvenţelor povestirii), planşe,
complexe dischete, CD-uri.
copilului. De 2. Memorarea de scurte poezii care
asemenea, conţin sunetele deficitare.
este esenţială 3. Rostirea şi memorarea unor scurte
exersarea ghicitori.
tuturor 4. Texte scurte în care cuvintele care
cuvintelor prezintă dificultăţi se repetă.
dificile la 5. Texte cu dificultăţi variabile care
fiecare includ mai multe sunete corectate.
poezie, 6. Dialoguri (convorbire libera cu temă -
înainte de a folosind materiale didactice sau teme
începe me- propuse de copil). De exemplu: copilui
morarea. să povestească cum şi-a petrecut
timpul liber.
7. Compuneri cu cuvinte date. De
exemplu, Ia „ţ": Alcătuiţi o povestire
folosind cuvintele: ţarină, ţăranii,
însămânţează, sămânţa, ţară etc.

27
S-Z-Ţ

Introducere
Consoanele S, Z şi Ţ sunt foarte asemănătoare după punctele de articulare.
Toate trei sunt anterolinguale şi dental alveolare. Dificultăţile sau greşelile
de articulare, de cele mai multe ori sunt comune pentru aceste trei sunete.
Greşeliie de pronunţie ale sunetelor S, Z, Ţ se numesc sigmatisme şi sunt
des întâlnite la vârsta preşcolară şi şcolară mică.
Cele mai frecvente cauze sunt;
• poziţia incorectă a limbii prin fixarea greşită a punctului de articulare;
• dirijarea laterală sau bilaterală a suflului de aer;
• deficienţe ale auzului fonematic care explică înlocuirea cu alte sunete.
Programul de exerciţii logopedice cuprinde atât gimnastica articulatorie cât
şi antrenarea auzului fonematic. Învăţarea emiterii corecte a fiecărui sunet
se face demonstrând legătura dintre poziţia corectă de articulare şi emisia
sonoră. Antrenamentul motor şi cel auditiv au drept obiectiv formarea
unităţii anatomo-funcţional-auditive care permite autocontrolul pronunţiei
corecte.
1. Gimnastica articulatorie
Are drept scop învăţarea şi fixarea punctelor de articulare corecte pentru
fiecare sunet Exerciţiile cuprind întreg aparatul fonoarticulator (maxilare,
buze, limbă, obraji).
2. Antrenarea auzului fonematic
Prin exerciţii speciale se vizează:
• diferenţierea pronunţiei corecte de cea greşită;
• diferenţierea sunetelor între ele;
• conştientizarea şi autocontrolul modelului corect de pronunţie.
3. Exerciţiile de gimnastică
Se fac în faţa oglinzii pentru a avea autocontrolul vizual al execuţiei corecte,
copilul urmărind în acelaşi timp şi demonstraţia logopedului şi propriile
mişcări.
Pentru sunetele S, Z, Ţ se insistă pe acele exerciţii care vizează emiterea
corectă a acestor sunete:
• întinderea colţurilor buzelor şi rotunjirea buzelor (alternativ);
• gura deschisă, vârful limbii se sprijină în spatele dinţilor de sus, apoi
în spatele dinţilor de jos;
• limba în afara cavităţii bucale, mişcări de ridicare şi coborâre a
marginilor laterale (pentru formarea şanţului median);
• aceleaşi mişcări de ridicare şi coborâre a marginilor laterale ale limbii
cu vârful limbii sprijinit în spatele dinţilor de jos;
• exerciţii de suflu pe mijlocul limbii, marginile uşor ridicate în afară şi
apoi sprijinind vârful limbii în spatele dinţilor de jos;
• sprijinirea vârfului limbii în spatele dinţilor de jos şi împingerea
mijlocului limbii în spatele alveolelor superioare (sub formă de pod);
• exerciţii de sugere şi umflare alternativă a obrajilor.
În funcţie de particularităţile dificultăţilor de pronunţie se va insista pe
gimnastica articulatorie sau pe antrenamentul auzului fonematic.
Programul de corectare va începe cu sunetul S după care se va trece la
învăţarea sunetelor Z şi Ţ avâsd ca bază sunetul S.
Emiterea corectă a sunetului S
• Buzele întinse, şirurile de dinţi uşor deschise.
• Vârful limbii se sprijină în spatele incisivilor inferiori.
• Pe linia mediană a limbii se formează un canal îngust prin care iese aerul
şi se emite sunetul S
• După executarea mişcărilor de gimnastică a aparatului articulator se
demonstrează în fata oglinzii modul de articulare corectă a sunetului.
• Când s-a obţinut poziţia corectă a aparatului articulator se va cere
emiterea în şoaptă, prelungit a sunetului: ssssssss.
• Se va face diferenţierea, auditivă, dintre emisia greşită şi cea corectă
prin modificarea punctului de articulare.

Silabe cu sunetul S
După realizarea emisei corecte a sunetului izolat se trece la etapa
următoare de introducere a sunetului în silabe, în diferite poziţii: iniţial,
final, median şi apoi iniţial şi final în aceeaşi silabă
sa se si so su să sâ
as es is os us ăs âs
asa ese isi oso usu ăsă âsâ
sas ses sis sos sus săs sâs

Exersarea silabelor se va face prelungind de fiecare dată sunetul S

(exemplu; SSSA ASSS) pentru obţinerea autocontrolului şi fixarea pronunţiei
corecte.

Serii de cuvinte cu S în poziţie iniţială

Sanie, soare, sac, sare, sită, sete, supă, sobă, salată,

soldat, sunet, sirop, seringă, semafor, sabie, sandale
sană. singur, sonerie, suc, sănătate, sală, sol, sul, sub,
sud, scaun, scaune, scândură, scânteie, scaiete
scobitoare, scheme, schelet, schiuri, schimb, scump,
stele, stat, stai, statuie, stadion, staniol, stilou, sticlă,
stop, stup, stâncă.

Serii de cuvinte cu S în interiorul cuvântului

Pisica, pasare, casa, masă, mese, vase, fasole, piese,

coase, plasă, clasă, pastă, costă, costum, pistă, pistol
listă castron, cască, pască, mască, muscă, gâscă, basma,
basc, ascult, cursă, varsă.

Serii de cuvinte cu S la sfârşitul cuvântului

Os, ceas, urs, nas, las, vas, pas, ras, fes, des, ales, cules, vis, pis, râs, ros,
cos, dos, frumos, plâns, nins, tuns, dans, vals, curs, vers.
Serii de cuvinte cu S în mai multe poziţii
sus, sos, Sisi, Samson, strâns, susură, suspină, suspensie, suspect, supus,
spus, stres, scos, sistem, insistă, persista, siestă, ascuns,, iscusit, surprins.
Cuvintele se pronunţa rar, accentuând şi prelungind în şoaptă sunetul S.
Propoziţii pentru consolidarea pronunţiei corecte a sunetului S
Costumul acesta este scump. Sorina spune o poveste. Sus străluceşte
soarele. Se aude apa susurând. Seara se lasă peste un ceas.
Sandu stă ascuns în spatele scaunului. Silviu a plâns până a ajuns acasă.
Seringa se foloseşte o singură data. Feliile au fost unse cu pastă de măsline.
La subsolul casei s-a construit un adăpost.
f Exerciţii de consolidare a sunetului S
v*
• Cum se schimbă cuvintele dacă adăugam sunetul S. Scrie litera S în
spaţiul b'ber şi spune cuvântul care s-a format:
cap -» cap cot -> co t cai -> cai

tai -» tai pot -> po t pa -> pa

cot -» cot pic ->• pi c cea -> cea

cai -4 cai pate -> pa te ar -> ar

pin -* __ P*11 troc -» tro c val -> val _

cor -» cor pene -> pen e dan -> dan _

toc -+ toc coate ->• coa te prin -> prin_ _

coate -» coate bac -> ba c tun -> tun

32
POEZH
Seara s-a lăsat Peste sat. Soarele s-a dus Mult spre apus. Stelele sosesc Şi
ne povestesc, Că o să stea cu noi Până o să vină Soarele-napoi!
O gâscă cu al ei gânsac Au plecat şi ei prin sat. Când a fost vremea de-ntors
Drumul nu 1-au mai găsit. Speriate-au sâsâit;
- Casa noastră unde este? Ştii să-mi spui a lor poveste?
- Ssssssss, sssssss.
Floare albastră la fereastră Spune din povestea noastră Cine este bun şi
cine este rău Cu cine să semăn eu?
S ne este foarte drag S e-n soare şi e-n steag Strugure, sanie, sapă Toate
vor cu S să-nceapă.
- Ce-ai mâncat aseară?
- Pâine cu secară.
- Dar alată seară?
- Pâine cu măsline, la-te după mine!
Concurs
Nouă urşi la un concurs L-au ales pe cel mai gras Nouă iepuri într-un glas
Strigă: - Bravo, bravo urs!
Broasca
îmi spune o broască grasă - Caut sfoară şi un ac Şi-o mătase verde groasă
Şi-mi fac rochie, oac-oac-oac.
GHICITORI
Bâldâbâc, se aude în lac Şi tot strigă: oac, oac, oac! (broasca)
Fricos ca dânsul Altul nu-i
Se teme şi de umbra lui. (iepurele)
Sta la căldură pe cuptor Toarce într-una fără spor Că nu dă-ntr-o săptămână
Nici măcar un ghem de lână. (pisica)
Ea stă numai în picioare Mama îmi dă pe ea mâncare (masa)
Slujba în gospodărie El o face credincios Şi primeşte drept simbrie Câte-un
os
(câinele)
Vremea când este frumoasă Şade-n cui închisă-n casă Numai ploaia dacă
vine O desfac şi-o iau cu mine. (umbrela)
POVESTIRE
Atenţie la cuvintele care au sunetul S.
A fost odată un prinţ care stătea într-un castel foarte frumos. Castelul era
însă construit sus pe o stâncă. Stăpânul castelului stătea singur, se plictisea
şi era foarte trist pentru că la el nu venea nici un oaspete. Nimeni nu se
obosea să se suie până la el. Noaptea stătea la fereastră şi se uita la cerul
înstelat până adormea.
într-o noapte a visat că a ajuns până sus la el, la castel, o pasăre frumoasă
cu pene albastre care i-a spus că o să vină la el să îl înveţe să cânte. Ea i-a
promis că glasul îi va fi atât de frumos încât oamenii de jos, când o să îl
audă, se vor sui pe stâncă până sus la el să îl asculte.
Prinţul s-a sculat foarte vesel după acest vis. Când pasărea măiastră chiar a
sosit el i-a spus cât de bucuros este că 1-a ales pe el să cânte împreună.
Ce s-a întâmplat mai departe?
Spuneţi voi cum s-a terminat povestea...
37