JDRE3

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
THE BUCHAREST ACADEMY OF ECONOMIC STUDIES
Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice
Journal of Doctoral Research in Economics

Vol. I nr. 3/2009
Bucureşti
2009
Cuprins
Ce este just şi ce nu în condiţiile turbulenţelor la nivel internaţional .......................... 3

Dumitru MIRON
1. Evaluarea la valoare justa. Diversitate şi convergenţă .......................................... 5
Margareta OPREA
2. Rezolvarea contradicţiei interdepartamentale dintre producţie
şi marketing ............................................................................................................... 11
Ilinca HOTĂTAN
3. Faţa umană a globalizării – o posibilă soluţie a actualei crize economice ............ 21
Alexandru GHIŢIU-BRĂTESCU
4. Managementul costurilor în condiţiile crizei financiare actuale mondiale
în România şi la nivel european ............................................................................... 33
Eliza-Ştefania BANA (PANCIU)
5. Direcţii principale de acţiune privind politica de mediu a Uniunii Europene,
în condiţiile crizei economice mondiale ................................................................... 44
Mirela DRĂGHICESCU
6. Criza economică şi financiară din perspectiva regulilor de concurenţă
şi ajutor de stat .......................................................................................................... 58
Daniela ELEODOR
7. Sistemul de sănătate: concept şi importanţă ........................................................... 70
Celestin CONSTANTIN
Roxana GĂNESCU
8. Particularităţi ale activelor imobilizate. Tratament contabil şi fiscal .................. 79
Laura SĂRAC ALDEA
9. Impactul crizei financiare mondiale asupra investiţiilor în IT ............................. 97
Camelia Elena CIOLAC
10. Cariera în bancă pe colectare într-o perioadă de criză financiară ...................... 109
Ioana Florentina BUDU
11. Rolul profesionistului contabil în condiţiile reformei contabilităţii sectorului
public din România .................................................................................................. 117
Claudia Nicoleta BORSAN
Octav NEGURITA
12. Triunghiul educaţie - cercetare - inovare,
element determinant în asigurarea competitivităţii .............................................. 123
Virgil Dan AMZA
2 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Contents
1. The evaluation at fair value. Diversity and convergence ..................................... 3

Margareta OPREA
2. Solving interdepartmental contradiction between production and markting .... 8
Ilinca HOTĂRAN
3. The human face of globalization –
a possible solution for the current financial crisis................................................ 18
Alexandru GHIŢIU-BRĂTESCU
4. Cost management in the conditions of the actual world financial crisis
in Romania and at European level ........................................................................ 30
Ştefania–Eliza BANA (PANCIU)
5. Major action directions regarding the European Union environmental policy
in framework of the global economic crisis .......................................................... 41
Mirela DRĂGHICESCU
6. Economic and financial crisis from competition and state aid perspectives ...... 56
Daniela ELEODOR
7. The Health system: Concept and importance ....................................................... 67
Celestin CONSTANTIN
Roxana GĂNESCU
8. Particularities of fixed assets. Accounting and fiscal treatment .......................... 76
Laura SĂRAC ALDEA
9. World financial crisis impact on it investments .................................................... 94
Camelia Elena CIOLAC
10. Career in bank for collection in times of financial crisis ..................................... 106
Ioana Florentina BUDU
11. The role of the accounting expert under the circumstances
of the reform of the public sector accounting of Romania ................................. 113
Claudia Nicoleta BORSAN
Octav NEGURITA
12. Triangle education-research-innovation,
determinig factor in ensuring the competitiveness ............................................. 119
Virgil Dan AMZA
2 Journal of Doctoral Research in Economics

CE ESTE JUST ŞI CE NU ÎN CONDIŢIILE
TURBULENŢELOR LA NIVEL INTERNAŢIONAL
Întreaga comunitate ştiinţifică se află, mai profund ca niciodată, adâncită în dileme

conceptuale şi metodologice. Întrebările care se pun cu, putem spune, obstinaţie,
vizează aspecte cum ar fi: De unde venim? De ce am ajuns aici, acum şi în această
situaţie? Încotro ne îndreptăm şi dacă este aceea direcţia cea mai bună? Cum se
poate ieşi din criză şi ce va trebui să facem post-criză?
Revista noastră este destinată, în primul rând, contribuţiilor ştiinţifice ale
doctoranzilor la domeniul ştiinţe economice şi, ca atare şi-a propus să le ofere
acestora posibilitatea de a se poziţiona faţă de marile dileme care preocupă
cercetarea economică, să pună ideile în dialogul lor firesc, sa asigure fundamente
pentru interdisciplinaritate astfel încât soluţiile preconizate să fie multiparametriale
şi să aibă multivalenţă.
Şi în acest număr, continuăm publicarea celor mai bune lucrări de cercetare
prezentate cu ocazia conferinţei doctorale organizate în cadrul Proiectului
„Doctorat şi doctoranzi în triunghiul educaţie-cercetare-inovare‖, selectate prin
mecanismul riguros de peer-review şi expuse la radiaţiile judecăţii de valoare a
cititorilor avizaţi.
Este tonifiant să constatăm că tinerii cercetători au capabilitatea de a selecta
subiecte de mare complexitate dar suculente în componentă retorică, se apleacă
profund şi curajos asupra paradigmelor economice, sesizează momentele care cer
schimbarea în acest sens şi dialoghează. Lucrările cuprinse în acest număr al
revistei evidenţiază tineri aflaţi la începutul drumului complex al explicaţiilor, care
şi-au propus să comunice ceva specific, ştiu să facă acest lucru şi, de cele mai
multe ori, o fac convingător. Cititorul acestui număr al revistei va lua notă de noile
reverberaţii ale unor concepte cum ar fi corectitudine, justeţe, etică folosite în
câmpul tematic al economiei pentru a juxtapune adecvat convergenţa cu entropia,
bilateralul cu multilateralul, nivelul microeconomiei cu cel al mezo şi
macroeconomiei. Componentele de bază ale lanţului creator de valoare sunt
radiografiate folosind unitatea în diversitate, analiza economică rece dar şi
complexitatea societală şi li se urmăreşte şi „faţa umană‖.
Conceptul pivot care se regăseşte în toate lucrările publicate în acest număr este cel
de criză economică şi financiară care capacitează preocupările tuturor actorilor
societali, invită la reconfigurări de fond la nivelul filozofiilor economice şi al
tipului de logică acţională dominantă şi are nevoie de strategii de ieşire din starea
de marasm economic, de tactici de ţinere sub control a efecteleor de antrenare, de
demantelare a imobilismelor şi de potenţare a stimulilor. Criza este analizată din
varii puncte de vedere, autorii insistând pe: reverberaţiile multidomeniale ale
proceselor de criză, reconfigurarea elementele de natura optimalităţii dar şi a
Vol. I nr. 3/2009 3

eficacităţii în condiţii de asimetrie economică pronunţată, noul nivel de
sustenabilitate la nivelul dezvoltării economice actuale, schimbările iminente şi pe
termen lung la nivelul fundamentelor competitivităţii dar şi al concurenţei.
Este tonifiant să constatăm, din lectura acestor articole, că tinerii cercetători au
asumat rolul abordării profesioniste a realităţilor şi pledează argumentat şi
cuantificabil în acestă direcţie. Dezvoltarea economică modernă trebuie să fie una
sustenabilă şi, pentru aceasta, trebuie să cultive valorile leadersipului modern,
onestitatea şi profesionalismul şi să se folosească permanent de valenţele
triunghiului „magic‖ – cercetare – dezvoltare-inovare.
Prof. univ. dr. Dumitru Miron,

Prorector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti

EVALUAREA LA VALOARE JUSTĂ.
DIVERSITATE ŞI CONVERGENŢĂ
Margareta Oprea
Academia de Studii Economice din Bucureşti, România
oprea_margareta@yahoo.com
Rezumat
Costurile administrării pot fi estimate utilizând comparaţia cu onorariile actuale percepute
de alţi participanţi pe piaţă. În momentul în care costurile de administrare ale unui activ
financiar sau ale unei datorii financiare sunt semnificative şi alţi participanţi la piaţă ar
avea costuri comparabile, emitentul le-ar lua in considerare la determinarea valorii juste a
acelui activ financiar sau a acelei datorii financiare. Este probabil ca valoarea justă la
începerea unui drept contractual pentru onorarii viitoare să fie egală cu costurile de
iniţiere plătite pentru acestea, cu excepţia momentului în care onorariile viitoare şi
costurile conexe nu se încadrează în valorile comparabile pe piaţă. Cea mai bună dovadă a
valorii juste o reprezintă preţurile cotate pe o piaţă activă. Dacă piaţa pentru un
instrument financiar nu este activă, entitatea stabileşte valoarea justă utilizând o tehnică
de evaluare. Obiectivul utilizării unei tehnici de evaluare este acela de a stabili ce preţ de
tranzacţie s-ar fi obţinut la data evaluării într-o tranzacţie desfăşurată în condiţii obiective
motivată de consideraţii normale de afaceri. Tehnicile de evaluare includ utilizarea
tranzacţiilor recente de pe piaţă desfăşurate în condiţii obiective între parţi interesate şi în
cunoştinţă de cauză, dacă există, referiri la valoarea justă actuală a unui alt instrument
care este în cea mai mare parte acelaşi, o analiză a fluxului de trezorerie decontat şi
modele opţionale de stabilire a preţului.
Cuvinte-cheie: pret de tranzactie, piata activa, tehnica de evaluare, costuri de

administrare, castiguri si pierderi
Clasificare JEL: M40
Introducere
La baza definiţiei valorii juste stă presupunerea că o entitate respectă principiul
continuităţii activităţii fără a avea nicio intenţie sau vreo nevoie de a lichida sau de
a elimina în mare masură mărimea operaţiunii sale sau de a se angaja într-o
tranzacţie care nu va avea rezultate negative. Valoarea justă nu este deci valoarea
pe care o entitate ar primi-o sau ar plati-o într-o tranzacţie forţată, lichidare
involuntară sau vânzare forţată. Totusi, valoarea justa reflecta calitatea creditului
instrumentului.
Valoarea justă a unei datorii cu o caracteristică de a fi ―la vedere‖, de exemplu un
depozit la vedere, nu este mai mică decât suma platită la vedere, actualizată de la
prima dată de la care s-ar putea cere plata sumei.
Vol. I nr. 3/2009 5

Consideraţii privind evaluarea la valoarea justă
Cea mai bună dovadă a valorii juste o reprezintă preţurile cotate pe o piaţă activă.
Dacă piaţă pentru un instrument financiar nu este activă, entitatea stabileşte
valoarea justă utilizând o tehnică de evaluare. Obiectivul utilizării unei tehnici de
evaluare este acela de a stabili ce preţ de tranzacţie s-ar fi obţinut la data evaluării
într-o tranzacţie desfăşurată în condiţii obiective motivată de consideraţii normale
de afaceri. Tehnicile de evaluare includ utilizarea tranzacţiilor recente de pe piaţă
desfăşurate în condiţii obiective între parţi interesate şi în cunoştinţă de cauză, dacă
există, referiri la valoarea justă actuală a unui alt instrument care este în cea mai
mare parte acelaşi, o analiză a fluxului de trezorerie decontat şi modele opţionale
de stabilire a preţului. Dacă există o tehnică de evaluare utilizată în mod obişnuit
de participanţii de pe piaţa pentru stabilirea preţului unui instrument şi dacă acea
tehnică s-a demonstrat că oferă estimări credibile de preţuri obţinute în tranzacţiile
reale de pe piaţă, entitatea utilizeaza acea tehnică. Tehnica de evaluarea aleasă
utilizează la maximum intrările de date de pe piaţă şi se bazează cât mai puţin
posibil pe intrările de date specifice entităţii. Ea încorporează toţi factorii pe care
participanţii de pe piaţă i-ar lua în considerare la stabilirea preţului şi este conformă
cu metodologiile economice acceptate pentru stabilirea preţului instrumentelor
financiare. Periodic, entitatea îşi ajustează tehnica de evaluare şi o testează pentru
validitate utilizând preţurile tranzacţiilor curente observabile de pe piaţă pentru
acelasi instrument (adică fără modificare sau recalculare) sau pe baza oricăror date
observabile disponibile de pe piaţă.
Valoarea justă a datoriei financiare are un element care poate fi caracterizat ca fiind
‗la vedere‖ (de exemplu, un depozit la vedere) nu este mai mică decât suma de
plată ―la vedere‖, actualizată de la prima dată de la care suma poate fi cerută spre
plată. O entitate nu va reclasifica un instrument financiar în sau în afara categoriei
la valoarea justă în contul de profit şi pierdere în timp ce este deţinut sau emis.
Dacă în urma modificării intenţiei sau capacităţii, nu mai este potrivită clasificarea
unei investiţii ca fiind păstrată până la scadenţă, ea va fi reclasificată ca fiind
disponibilă pentru vânzare şi va fi reevaluată la valoarea justă, iar diferenţa dintre
valoarea sa contabilă şi valoarea justă va fi contabilizată în categoria câştigurilor şi
pierderilor.
Piaţa activă: preţul cotat
Un instrument financiar este considerat cotat pe o piaţă activă dacă preţurile cotate
sunt disponibile imediat şi de obicei dintr-un schimb, dealer, broker, grup din
ramura respectivă, serviciu de stabilire a preţurilor sau agenţie de reglementare, şi
dacă acele preţuri reprezintă tranzacţii desfaşurate în condiţii obiective care apar în
mod normal pe piaţă. Valoarea justă este definită faţă de un preţ la care a căzut de
acord un cumpărător interesat şi un vânzător interesat într-o tranzacţie desfăşurată
în condiţii obiective. Obiectivul determinării valorii juste pentru un instrument
financiar care este comercializat pe o piaţă activă este de a ajunge la preţul la care
s-ar efectua trazacţia la data bilanţului pentru acel instrument (adică fără

modificarea instrumentului sau a formei sale) pe cea mai avantajoasă piaţă activă la
care entitatea are acces imediat. Totuşi, entitatea ajustează preţul de pe piaţa cea
mai avantajoasă pentru a reflecta orice diferenţe în riscul de credit în contrapartidă
dintre instrumentele comercializate pe acea piaţă şi instrumentul care este evaluat.
Existenţa unor cotaţii de preţ publicate pe o piaţă activă este cea mai bună dovadă a
valorii juste, şi atunci când există sunt utilizate pentru a evalua activul financiar sau
datoria financiară.
Preţul cotat potrivit pentru un activ deţinut sau o datorie care va fi emisă este de
obicei preţul de ofertă şi, pentru un activ care urmează a fi dobândit sau pentru o
datorie deţinută, preţul curent. Atunci când o entitate are active şi datorii care au
riscuri de piaţă care se compensează, poate utiliza preţurile medii de pe piaţă ca
bază pentru schimbarea valorilor juste pentru poziţiile de risc care se compensează
şi poate aplica preţul de ofertă sau pe cel cerut poziţiei nete deschise, după cum
este cazul. Atunci când nu sunt disponibile preţurile actuale de ofertă şi cel cerut,
preţul celei mai recente tranzacţii oferă dovada valorii juste actuale atâta timp cât
nu au existat modificări semnificative în circumstanţele economice de la momentul
tranzacţiei (de exemplu, o modificare în rata dobânzii cu risc zero în urma celei
mai recente cotări de preţ pentru o obligaţiune corporativă), valoarea justă reflecta
modificarea in condiţii făcând referire la preţurile sau la ratele actuale pentru
instrumentele financiare similare, după cum este mai potrivit. În mod asemănător,
dacă entitatea poate demonstra că ultimul preţ al tranzacţiei nu este valoarea justă
(de exemplu, pentru că a reflectat valoarea pe care o entitate ar primi-o sau ar plati-
o intr-o tranzacţie forţată, lichidare involuntară sau vânzare forţată), acel preţ este
ajustat. Valoarea justă a unui portofoliu de instrumente financiare este produsul
dintre numărul de unităţi ale instrumentului şi preţul său cotat pe piaţă. Dacă o
cotaţie de preţ publicată într-o piaţă activă nu există pentru un instrument financiar
în întregime, dar există piaţă activă pentru părţile sale componente, valoarea justă
este determinată pe baza preţurilor relevante de pe piaţă pentru părţile componente.
Dacă o rată şi nu un preţ este cotată pe o piaţă activă, entitatea utilizează acea rată
cotată pe piaţă ca informaţie pentru o tehnică de evaluare pentru a determina
valoarea justă. Dacă rata cotată pe piaţă nu include riscul de credit sau alţi factori
pe care participanţii pe piaţă i-ar include în evaluarea instrumentului, entitatea
ajustează ţinând cont de toţi aceşti factori.
Nu există o piaţă activă: tehnica de evaluare
Dacă piaţa pentru un instrument financiar nu este activă, o entitate stabileşte
valoarea justă utilizând o tehnică de evaluare. Tehnicile de evaluare includ
utilizarea recentelor tranzactii in condiţii obiective de pe piaţă dintre părţi
interesate şi in cunoştinţă de cauză, dacă acestea sunt disponibile, făcând referire la
valoarea justă actuală a unui alt instrument care este aproape la fel, analiza
fluxurilor de trezorerie actualizate şi modelele de evaluare a opţiunilor. Dacă există
o tehnică de evaluare folosită de obicei de către participanţii pe piaţă pentru a
evalua preţul instrumentului şi s-a demonstrat că acea tehnică a oferit estimări
Vol. I nr. 3/2009 7

fiabile ale preţurilor obţinute în tranzacţii reale de pe piaţă, entitatea va folosi acea
tehnică.
Obiectivul stabilirii unei tehnici de evaluare este de a stabili care ar fi preţul
tranzacţiei la data evaluării într-un schimb efectuat in condiţii obiective motivat de
considerente normale de afaceri. Valoarea justă este estimată pe baza rezultatelor
unei tehnici de evaluare care utilizează la maxim informaţiile de pe piaţă şi se
bazează cât de puţin posibil pe informaţiile specifice entităţii. Ar fi de aşteptat ca o
tehnică de evaluare să ajungă la o estimare realistă a valorii juste dacă (a) reflectă
rezonabil felul în care este de aşteptat ca piaţa să evalueze preţul acelui instrument
şi (b) informaţiile folosite de tehnica de evaluare reprezintă destul de bine
aşteptările pieţei şi evaluarile factorilor risc-venit interveniţi în instrumentul
financiar.
Achiziţia iniţială sau apariţia unui activ financiar sau generarea unei datorii
financiare reprezintă o tranzacţie pe piaţă care oferă fundamentul pentru estimarea
valorii juste a instrumentului financiar. În special, dacă instrumentul financiar este
un instrument de datorie (cum ar fi un împrumut), valoarea sa justă poate fi
determinată în funcţie de condiţiile de piaţă care au existat la data achiziţiei sau
apariţiei sale, sau la condiţiile actuale de piaţă, sau la ratele dobânzilor care sunt în
prezent cerute de către entitate sau de către alte entităţi pentru instrumentele
similare de datorie (adică scadenţa rămasă, graficul fluxurilor de trezorerie,
moneda, riscul de credit, baza dobânzii si a garanţiei similare). Pe de altă parte, cu
condiţia să nu existe nicio modificare în riscul de credit al debitorului şi plaje de
credit aplicabile după generarea unui instrument de datorie, poate fi generată o
estimare a ratei actuale a dobânzii pe piaţă prin utilizarea unei rate-etalon a
dobânzii care să reflecte o mai bună calitate a creditului decât instrumentul de
datorie respectiv, păstrând constantă plaja creditului şi ajustând pentru modificarea
în rata-etalon a dobânzii de la data apariţiei. Dacă condiţiile s-au modificat de la
cea mai recenta tranzacţie de pe piaţă, modificarea respectivă în valoarea justă a
instrumentului financiar care este evaluat este determinată făcând referire la
preţurile sau la ratele curente ale instrumentelor financiare ajustate după cum este
cazul, pentru orice diferenţe din instrumentul evaluat.
S-ar putea ca aceeaşi informaţie sa nu fie disponibilă de fiecare dată de evaluare.
De exemplu, la data la care o entitate face un împrumut sau achiziţionează un
instrument de datorie care nu este tranzacţionat activ, entitatea are un preţ al
tranzacţiei care este de asemenea preţul pieţei. Totuşi, s-ar putea ca nicio
informaţie nouă asupra tranzacţiei să nu fie disponibilă la următoarea dată de
evaluare şi, cu toate că entitatea poate determina nivelul general al ratei dobânzilor
de pe piaţă, poate să nu ştie ce nivel al riscului de credit sau al altui risc ar lua în
considerare alţi participanţi de pe piaţă in evaluarea instrumentului la acea dată. S-
ar putea ca o entitate să nu aibă informaţiile din tranzacţiile recente pentru a
determina o plajă corectă de credit pentru rata de bază a dobânzii pentru
determinarea ratei de actualizare într-un calcul al valorii actualizate. Ar fi
rezonabilă propunerea că, în absenţa unei dovezi care să susţină contrariul, nicio

modificare nu a avut loc pe plaja care există la data la care a fost făcut împrumutul.
Totuşi, ar fi de aşteptat ca entitatea să facă eforturi rezonabile pentru a determina
dacă există o dovadă de modificare, entitatea ia în considerare efectele modificării
în determinarea valorii juste a instrumentului financiar.
Nu există o piaţă activă: instrumente de capitaluri proprii
Valoarea justă a investiţiilor în instrumente de capitaluri proprii care nu au un preţ
cotat pe o piaţă activă şi în derivatele care sunt legate de ele şi care trebuie
decontate prin livrarea unui astfel de instrument de capitaluri proprii necotat poate
fi evaluată credibil dacă (a) variaţia în gama estimărilor fiabile ale valorii juste nu
este semnificativă pentru acel instrument sau (b) probabilităţile diverselor estimări
din acea gamă pot fi evaluate credibil şi utilizate în estimarea valorii juste.
Există multe situaţii în care s-ar putea ca variaţia in gama estimărilor juste credibile
pentru investiţiile într-un instrument de capitaluri proprii care nu au un preţ cotat
pe piaţă şi în derivatele care sunt legate de ele şi care trebuie decontate prin livrarea
unui astfel de instrument de capitaluri proprii necotat să nu fie semnificativă. În
mod normal este posibilă estimarea valorii juste a unui activ financiar pe care
entitatea l-a achizitionat de la un partener extern. Totuşi, dacă gama de estimări
rezonabile ale valorii juste este semnificativă şi există probabilităţi ca diversele
estimări să nu poată fi evaluate fiabil, unei unităţi i se interzice să evalueze
instrumentul la valoarea justă.
Concluzii
Multe entitaţi utilizează informaţiile privind valoarea justă pe plan intern pentru
determinarea poziţiei lor financiare generale şi pentru a lua decizii legate de
activele financiare şi datoriile financiare. Ele sunt relevante, de asemenea, pentru
multe decizii luate de utilizatorii situaţiilor financiare, deoarece, în alte
circumstanţe, ele reflectă raţionamentul pieţelor financiare în legătură cu valoarea
actualizată a viitoarelor fluxuri de trezorerie preconizate aferente unui instrument.
Informaţiile legate de valoarea justă permit comparaţii ale instrumentelor
financiare care au în esenţă aceleaşi caracteristici economice, fără să se ţină seama
de scopul în care sunt deţinute şi de moment sau de către cine au fost emise sau
dobândite. Valorile juste furnizează o bază neutră de evaluare a diligenţei
conducerii prin indicarea efectelor deciziilor sale de cumpărare, vânzare sau
deţinere de active financiare şi de asumare, menţinere sau scutire de datorii
financiare.
Atunci când o entitate nu evaluează un activ financiar sau o datorie financiară în
bilanţul său contabil la valoarea justă ea trebuie să furnizeze informatii legate de
valoarea justă, prin prezentări de informaţii suplimentare, pentru a-i ajuta pe
utilizatori să compare entităţile pe o bază consecventă.
Furnizarea informaţiilor aferente valorii juste nu este solicitată pentru investiţiile în
instrumente de capitaluri proprii şi instrumente financiare derivate necotate legate
Vol. I nr. 3/2009 9

de astfel de instrumente de capitaluri proprii, dacă valoarea lor justă nu poate fi
evaluată credibil. Pentru toate celelalte active financiare şi datorii financiare este
rezonabil să se preconizeze că valoarea justă poate fi determinată cu suficientă
credibilitate în limitele caracterului oportun şi ale costului. Prin urmare, nu ar
trebui să existe nicio altă exceptare de la cerinţa de a prezenta informaţii aferente
valorii juste pentru activele financiare sau pentru datoriile financiare.
Bibliografie
Duţescu A. (2002), Ghid de înţelegere şi aplicare a Standardelor Internaţionale de
Contabilitate, Editura CECCAR, Bucureşti
FEE (Federation des Experts Comptable Europeens) - Accounting Treatment of
Financial Instruments, A European Perspective
Feleaga N.& Malciu L. (2002), Politici şi opţiuni contabile, Editura Economică,
Bucureşti
Ristea M. (2003), Bază şi alternativ în contabilitatea întreprinderii, Editura
Tribuna Economică, Bucureşti
Ristea M. (2002), Normalizarea contabilităţii – bază şi alternativ, Editura Tribuna
Economică, Bucureşti
Ristea M. (2001), Opţiuni şi metode contabile de întreprindere, Editura Tribuna
Ristea M. & Dima M. (2002), Contabilitatea societăţilor comerciale, Editura
Universitară, Bucureşti
Ristea M. & Dumitru C. (2002), Contabilitate financiară, Editura Mărgăritar,
Bucureşti
Standardul Internaţional de Contabilitate (2007) IAS 32 “Instrumente financiare:
prezentare”
Standardul Internaţional de Contabilitate (2007) IAS 39 “Instrumente financiare:
recunoaştere şi evaluare”

REZOLVAREA CONTRADICŢIEI
INTERDEPARTAMENTALE DINTRE PRODUCŢIE
ŞI MARKETING
Ilinca Hotătan
ilincahotaran@yahoo.com
Rezumat
Peter Drucker spunea: “Vremurile de turbulenţă sunt periculoase, dar cel mai mare
pericol este tentaţia de a nega realitatea.” (Drucker, F. Peter 2006). Articolul se bazează
pe o realitate: există numeroase concepţii, considerate a fi general valabile, adoptate fără
a fi studiate, ce se menţin din inerţie, dar care pot avea efecte dramatice. Articolul
evidenţiază percepţia oamenilor asupra raportului de interdependenţă dintre
departamentele de producţie şi cel de marketing, acestea fiind privite ca două componente
ale oricărei companii. Problema practică prezentată în cadrul articolului identifică o idee
preconcepută, menţinută şi reluată sistematic de către lumea de afaceri: departamentul de
producţie trebuie să execute ceea ce comandă departamentul de marketing, cerere
rezultată în urma studiilor de piaţă efectuate. Articolul balansează nevoia planificării
capacităţii de producţie pe baza legăturii dintre cele două departamente. Propunem, pe de
o parte, o soluţionare generică a problemei de alocare (mixul de producţie) şi pe de altă
parte, corecţia sistemului de remunerare, corecţie de natură să armonizeze activitatea
celor două compartimente. După prezentarea şi analizarea mai multor opinii rezultate din
cadrul unui chestionar şi după o analiză numerică pe baza rezolvării problemei prezentate,
vom putea ilustra o relaţie potrivită între cele două departamente. Aceasta relaţie trebuie
să vină în sprijinul obiectivelor firmei.
Cuvinte-cheie: producţie, marketing, interdependenţă, sistem de remunerare
Clasificare JEL: M11
Introducere
În contextul unei crize economice mondiale în plin avânt, toate domeniile încearcă
să soluţioneze problemele existente. Care este însă cel mai afectat segment? Acesta
este segmentul format din unităţile producătoare şi piaţă. Ce este de făcut în
momentul în care cei ce produc nu mai pot vinde pieţei? În momentul în care
acesteia i se oferă ceva ce nu mai este dorit de cerere sau ceva ce populatis nu îşi
mai poate permite? Dacă până acum au fost acceptate şi validate o serie de
concepţii greşite, acum este momentul în care toate acestea trebuie reanalizate şi
trebuie oferite soluţii. Relaţia dintre departamentul de producţie şi cel de marketing
este înţeleasă eronat aşa cum voi demonstra în studiul efectuat. Această teorie falsă
a fost însă transmisă din generaţie în generaţie, până în momentul în care, fiecare a
reuşit să se autoconvingă de veridicitatea creată în timp a afirmaţiilor.
Vol. I nr. 3/2009 11

Marketer-ii au un rol foarte important, însă nu pot face acest lucru singuri, ci
trebuie să ştie şi cum să întreţină relaţii bune cu partenerii din interiorul şi
exteriorul firmei, lucrând împreună pentru a intra în conexiune cu clienţii (Philip
Kotler Gary Armstrong 2008). Fără o legătură între departamente şi fără o
comunicare strânsă şi un sistem eficient de remunerare, succesul organizaţiilor este
compromis.
De unde ştim când e nevoie de schimbare şi cum facem ca să nu fie nevoie să
schimbăm? E simplu: când îţi curge nasul, ştii că eşti răcit şi ai nevoie de aspirină.
Din păcate, deja ai răcit – eşti în mijlocul fenomenului şi trebuie să îl depăşeşti cât
mai repede, cu costuri cât mai mici şi urmări cât mai puţin grave. Este însă
important să afli ce a generat disfuncţia pentru ca data viitoare să eviţi, de pildă,
statul în curent. Fără să fie de dorit, uneori se întâmplă ca un banal nas care curge
să fie semnul unei maladii mai vechi, cronicizate, a unei disfuncţii profunde
organismului, iar curentul să nu fi fost decât un element favorizant. Şi în cazul de
faliment al unei organizaţii, se poate găsi ca motiv iniţial, sistemul ineficient de
remunerare, ca urmare a neînţelegerii relaţiei interdepartamentale.
Am efectuat un studiu de marketing pe un segment format din 50 de subiecţi,
cărora li s-a adresat următoarea întrebare: ―care este, în opinia dumneavoastră
legătura de interdependenţă dintre departamentul de producţie şi cel de
marketing?‖. Răspunsurile se pot încadra în aceeaşi sferă de explicaţii, după cum
este prezentat şi în figura 1.
5%
7%
9%
1
46% 2
3
4
5
33%
Figura 1. Cercetare 1
Răspunsurile primite au fost următoarele:

1. 46% dintre subiecţi au răspuns, în diferite forme de exprimare, ideea că
―Marketerii trebuie să promoveze şi să vândă ceea ce se produce în departamentul
de producţie‖
2. 33% au considerat că ―Există o relaţie în dublu sens: marketingul oferă
informaţii din piaţă, producătorul analizează astfel cererea, apoi marketer-ul trebuie
să promoveze oferta‖
3. 9% au oferit alte răspunsuri asemănătoare

4. 7% dintre subiecţi consideră că ―Producătorul trebuie să respecte cererea de pe
piaţă, cerere care i se aduce la cunoştinţă prin prisma marketer-ului‖
5. doar 5% consideră că ―Marketer-ul trebuie să descopere care este cel mai bine
vândut produs, şi să solicite producerea acestuia‖
Cel de-al doilea studiu de caz a constat în răspunsul oferit la întrebarea: ―Care este
elementul principal ce ar trebui luat în considerare în constituirea sistemului de
remunerare al departamentului de marketing?‖ (figura 2).
9%
21%
1
2
3
70%
Figura 2. Cercetare 2
Răspunsurile pot fi clasificate după cum urmează:

1. 70% dintre subiecţi consideră că cel mai bine remuneraţi trebuie să fie ―Cei ce
vând cea mai mare cantitate din producţia realizată‖, deci că sistemul de
remunerare trebuie să fie raportat procentual
2. 21% consideră că cei mai bine remuneraţi trebuie să fie ―Cei ce identifică cel
mai bine cererea de pe piaţă‖
3. doar 9% consideră că cel mai important este să remunerăm pe ―Cei ce
promovează şi vând produsele cele mai scumpe, şi aduc astfel un profit maxim‖
Care este situaţia actuală?
În urma unei analize efectuate pe baza acestor răspunsuri, am constatat, că părerea
generală este aceea că un marketer eficient este cel care oferă o imagine cât mai
clară a pieţei şi care vinde apoi în cantitatea cea mai mare produsele cerute.
În contextul crizei economice, un bun întreprinzător trebuie să ştie în primul rând
cum remunerează angajaţii. Comportamentul acestora este foarte puternic
influenţat de modul în care este măsurată activitatea lor. Sistemul de măsurare al
calităţii unei activităţi întreprinse, este un segment dificil de explorat, iar rutina
unui sistem ineficient de măsurare poate aduce doar deficienţe. Care este situaţia
actuală? Aproape toţi managerii departamentului de producţie îi remunerează pe
cei din departamentul de marketing în funcţie de valoarea cantităţii vândute.
Interesul acestora se îndreaptă clar spre a vinde produsele cele mai scumpe pentru a
acumula sume cât mai mari şi a primi un procent ridicat. Este o gândire ineficientă,
este un concept ce poate aduce o întreprindere în pragul falimentului.
Vol. I nr. 3/2009 13

Dacă departamentul de marketing vinde cele mai scumpe produse şi
înregistrează încasări ridicate, de ce este totuşi ineficient pentru companie?
Putem demonstra matematic?

Pentru a putea demonstra cele prezentate, am luat un exemplu numeric simplu:
Produsul P Produsul Q
90$/unitate 100$/unitate
100 unităţi/ 50 unităţi/ săpt
săpt
Reper
achiziţionat
5$ /unitate Resursa D Resursa D
15 min/unitate 7 min/unitate
Resursa C Resursa C Resursa B

12 min/unitate 8 min/unitate 15 min/unitate
Resursa A Resursa B Resursa A

15 min/unitate 15 min/unitate 10 min/unitate
RM 1 RM 2 RM 3
20$ /unitate 20$ /unitate 20$ /unitate
Figura 3. Problemă de producţie - exemplu
Această schemă ilustrează activitatea unei organizaţii care vinde două produse: P şi
Q. Produsul P se vinde cu 90$ /unitate şi poate fi produs într-o cantitate de 100 de
unităţi/ săptămână, în timp ce produsul Q valorează 100$ /unitate şi poate fi produs
într-o cantitate de 50 unităţi/ săptămână. În continuarea schemei observăm
resursele precum şi timpul maxim ce poate fi alocat unei resurse. Pentru a putea
produce, observăm că avem nevoie şi de resursele RM1, RM2 şi RM3, care
valorează în parte 20$, precum şi de un reper suplimentar de 5$.
Mai cunoaştem că există o singură resursă A, B, C şi D, fiecare dintre acestea
putând fi utilizate doar 2400 minute pe săptămână.
Conştientizând că acesta este planul de producţie al organizaţiei, se efectuează o
analiză asupra ofertei şi a profitului maxim ce poate fi obţinut.

La o primă vedere, dacă încredinţăm marketer-ului sarcina de a calcula ce este
eficient să vândă, acesta, necunoscând elementele interne, va face un calcul simplu
în funcţie de profitul şi costul fiecărui produs.
Există două situaţii. În prima variantă el va decide să vândă produsul Q deoarece
este mai scump şi deci încasările vor fi mai ridicate. În cea de-a doua situaţie, va
calcula marja profitului pentru fiecare produs. Aceasta se calculează scăzând
costurile din preţ.
Pentru produsul Q = 100$-20$-20$= 60$
Pentru produsul P = 90$-5$-20$-20$= 45$
De aici, acesta va concluziona că este mai eficient să producem şi să vindem în
primul rând tot produsul Q.
Continuând calculele, presupunem că am luat decizia de a produce 50Q şi apoi P şi
calculăm profitul obţinut. O vânzare de 50 de produse Q, înregistrează încasări de
50*60$=3000$. După ce am produs 50Q, observăm că, datorită capacităţii limitate
a resurselor mai putem produce doar o anumită cantitate din P. Pentru producerea a
50 de produse Q, resursa B a fost utilizată 30min*50unit=1500min. Capacitatea ei
maximă este de 2400 de minute, de unde rezultă că mai putem utiliza această
resursă timp de 900 minute, suficient pentru a produce 900min/15min=60 unităţi
din produsul P. De aici rezultă că avem un profit de 3000$+ 60unit*45$= 5700$.
Scăzând cheltuielile operaţionale, în urma acestei decizii de vânzare, vom încheia
luna cu pierderi de 300$.
Este deci eficient să lăsăm decizia de vânzare departamentului de marketing? Este
deci eficient să vindem ce ne cere acesta? Este deci eficient ca cei mai bine
remuneraţi angajaţi să fie cei care vând valoric cel mai mult? Pentru a răspunde la
aceste întrebări, să încercăm o abordare prin prisma departamentului de producţie.
Primul calcul pe care îl va efectua un lucrător din departamentul de producţie va fi
să calculeze locul îngust, locul pentru care cererea este mai mare decât acesta poate
oferi. Calculăm astfel minutele necesare pentru a produce cele două produse în
cantităţi maxime şi observăm că resursa B îşi depăşeşte capacitatea de 2400 de
minute:
▪ resursa A= 15min*100unităţi P +10min *50unităţi Q= 2000minute
▪ resursa B= 15min*100unităţi P+(15min+15min) *50unităţi Q= 3000minute
▪ resursa C= (12min+8min)*100unităţi P +8min *50unităţi Q= 2400minute
▪ resursa D= 15min*100unităţi P +7min *50unităţi Q= 1850minute
Departamentul de producţie va calcula în primul rând randamentul locului îngust.
Astfel, randamentul resursei B prin prisma produsului P= 45$(marja
profitului)/15min(minute necesare din resursa B)=3$/minut. Randamentul resursei
B pentru produsul Q este =60$/30min= 2$/minut. De aici deducem că este mai
profitabil să produc produsul P şi nu produsul Q aşa cum apărea la o primă
constatare.
Vol. I nr. 3/2009 15

Un agent din departamentul de producţie va stabili că se va vinde toată cantitatea
din produsul P. În urma acestei producţii, mai rămân disponibile 900 minute din
resursa B. Acest lucru asigură producerea a 30 de produse Q. Mixul de producţie
eficient este deci alcătuit din 100 unităţi P şi 30 unităţi Q.
Această problemă de stabilire a mixului de producţie prin prisma locului îngust este
de fapt o problemă de programare liniară, ce poate fi rezolvată cu uşurinţă prin
introducerea datelor constante şi variabile şi rezolvarea ei cu ajutorul solver-ului, în
Microsoft Office Excel.
Resursa P Q Materii prime

A 15 10 P Q
B 15 30 Mp1 1 0
C 20 8 Mp2 1 1
D 15 7 Mp3 0 1
Reper 1 0
Pret $90.00 $100.00 Pret materii prime
Productie 100 30 Mp1 $20.00

<= <= Mp2 $20.00
Cerere 100 50 Mp3 $20.00
Reper $5.00
Cifra de afaceri $12,000.00 Resurse

C.O. $6,400.00 Necesar Disponibil
Costuri $5,700.00 A 1800 <= 2400
Profit $6,300.00 B 2400 <= 2400
C 2240 <= 2400
D 1710 <= 2400
Figura 4. Rezolvarea problemei de programare liniară - solver
Pentru a rezolva problema relaţiei de interdependenţă dintre departamentul de
producţie şi cel de marketing şi pentru a găsi o soluţie problemelor survenite atât pe
piaţă, cât şi în sistemul de remunerare, trebuie să fim capabili să răspundem la cele
trei întrebări: Ce să schimbăm? În ce să schimbăm? Cum să producem schimbarea?
(Dr. Eliyahu M. Goldratt, 1984). Răspunsurile sunt simple: schimbăm
comportamentul agenţilor de vânzare! Îl schimbăm într-un raport eficient între cele
două departamente! Schimbarea o producem prin prisma sistemului de remunerare.
Elementul central al modelului analizat
După cum am remarcat din cercetarea prezentată, elementul de bază în analiza
capacităţii de producţie îl reprezintă locul îngust. Când găsim acest loc îngust,
trebuie să fim conştienţi că acesta este cea mai importantă resursă. Din acest motiv

trebuie să ne subordonăm toată activitatea celui mai ineficient departament. Dar
cum este posibil?
Un exemplu de viaţă dovedeşte că în momentul în care a fost confruntată cu
această situaţie, compania X a luat iniţiativa de a recompensa departamentul loc
îngust în funcţie de ceea ce lucrează, considerând că aşa va economisi bani cu cei
care nu merită. Care a fost efectul? Ei şi-au pierdut toţi clienţii!
Dacă am găsit locul îngust, trebuie să ne subordonăm toate activităţile acelui punct.
Până ce produsul nostru nu ajunge la client, ca urmare a unei bune colaborări între
departamentele de marketing şi de producţie, nu vom primi banii. Dacă există
locuri înguste, este inutil să adăugăm activităţi pentru a eficientiza procesul, pentru
că la acel moment, nimic mai mult decât activităţile anterioare nu va putea trece.
Trebuie să utilizăm resursa loc îngust pentru a accelera fluxul. Ceea ce produce
locul îngust într-o oră este echivalent cu ceea ce produce întreaga organizaţie.
Fiecare oră pierduta la locul îngust este o oră pierdută din întregul sistem
Concluzii şi cercetări viitoare...
Experienţă de viaţă a dovedit pentru toată lumea că integrarea în mediu este vitală.
Dacă ne referim la un departament ce nu se poate adapta mediului organizaţional,
putem vorbi despre un „renegat‖. Prin integrare ne referim la faptul că trebuie să ne
adaptăm celorlalţi, trebuie să ne integram într-o reţea socială şi trebuie să
conştientizăm că fiecare activitate a unui departament se bazează pe activitate
întreprinsă de parteneri şi ajută de asemenea la desfăşurarea modelelor de lucru
pentru alte departamente.
Există multe consecinţe negative ale unei abordări greşite ale acestei relaţii
interdepartamentale. Acestea au fost înmulţite o dată cu apariţia fenomenului de
criză economică. Astfel, în situaţia în care piaţa nu cumpără, organizaţiile rămân cu
stocuri mari şi înregistrează pierderi. În concepţia clasică, departamentul de
producţie face ce spune marketingul.
Într-o situaţie ideală, departamentul de marketing ar trebui să vândă capacitatea
organizaţiei la preţul cel mai bun. În contextul crizei în special, sistemul de
remunerare trebuie să scoată în evidenţă oamenii care sunt capabili să realizeze
aceste sarcini. Presupunem că un angajat din departamentul de marketing
promovează un anumit produs, produs care are un randament scăzut al locului
îngust. Indiferent de cererea înregistrată, pentru organizaţie, activitatea se
dovedeşte ineficientă. Apar pe piaţă multe produse ce nu satisfac concomitent
clientul şi producătorul. Este de apreciat un angajat ce poate vinde capacitatea
exactă a firmei. Trebuie să realizăm că în această perioadă de criză nu putem vorbi
despre o stopare a vânzărilor, ci despre o încetinire a acestora şi despre necesitatea
gestionării mai exacte a resurselor şi a producţie, pentru a nu mai exista pierderi
sau surplusuri, deoarece organizaţiile nu şi le vor mai putea permite.
Remarcăm tendinţa generală a organizaţiilor de a-şi remunera personalul în funcţie
de vânzări. Principala problemă este deci faptul că organizaţiile nu ştiu să măsoare
Vol. I nr. 3/2009 17

corect relaţia de interdependenţă dintre departamentul de producţie şi cel de
marketing. În momentul în care este remunerat cel care înregistrează încasări
maxime, acesta va fi stimulat să se axeze către produsele mai scumpe, fără a
conştientiza existenţa unei marje a profitului sau a unei capacităţi de producţie.
Am demonstrat numeric faptul că, decizia de a vinde cel mai scump produs este o
decizie ineficientă.
Care este limitarea unei organizaţii în momentul în care remunerează angajaţii?
Banii existenţi la momentul respectiv în companie. Dacă vânzările înregistrate
depăşesc milioane de euro, dar costurile aferente producerii acelor bunuri sunt
exorbitante, este ineficient să ofer salarii în funcţie de vânzări. Vom oferi practic
bani care de fapt nu există, bani care au fost acoperiţi şi depăşiţi de investiţia
realizată.
Care este deci relaţia de interdependenţă dintre departamentul de marketing şi cel
de producţie? Un sistem de remunerare care să vizeze pe cei care pot vinde
capacitatea maximă a organizaţiei în condiţii de eficienţă.
Mediul de afaceri nu a fost niciodată mai provocator ca acum. Viteza de schimbare
din piaţă creează stres pentru ca toate corporaţiile să răspundă rapid şi eficient.
Schimbarea a devenit regula, nu excepţia. În mediul actual si dinamic de afaceri,
viteza şi flexibilitatea sunt o necesitate. De la a fi în măsură să răspunzi rapid la
condiţiile afacerii, până la a reacţiona la schimbările dramatice ale cererii
clientului, un dezechilibru de capacitate poate avea rezultate devastatoare. O
capacitate prea mare poate duce la un ROI scăzut al intrărilor, la scăderea morală
dăunătoare şi la sisteme de închidere prea costisitoare. În acelaşi timp, o capacitate
prea mică poate duce la pierderi de vânzări şi la distrugerea fidelităţii clienţilor.
Deschidem astfel oportunitatea de studiu şi cercetare pentru analiza mai multor
modele de integrare dinamică a departamentelor în structura unei organizaţii
precum şi pentru analiza sistemului de remunerare, astfel încât să se asigure o
permanentă colaborare între elementele definitorii ale unei organizaţii.
Acest articol a fost elaborat ca parte a proiectului “Doctorat şi doctoranzi în

triunghiul educaţie-cercetare-inovare (DOC-ECI)“, proiect cofinanţat din
Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007-2013 şi coordonat de Academia de Studii Economice din
Bucureşti.

Bibliografie
Abad L. Prakash (McMaster University. Ontario, Canada), Sweeney J. Dennis
(University of Cincinnati, Ohio, USA), 1982, Decentralized Planning with
an Interdependent Marketing-Production System, OMEGA The International
Journal of Management Set vol 10, No 4, pp. 353 to 359. Printed in Great
Britain, available at <http.www.sciencedirect.com>
Abdul-Kader, Walid, Capacity improvement of an unreliable production line—an
analytical approach, Computers & Operations Research, 33 (2006) 1695–
1712, available at www.elsevier.com/locate/cor
Barsch Paul, 07.01.2009, Why Capacity Management Matters to Marketers,
available at <http://www.mpdailyfix.com/2009/07/why_capacity_
management_matter.html
Bărbulescu Constantin, Bâgu Constantin, 2001, Managementul producţiei:
vol. 1: Sisteme de organizare a producţiei, Tribuna Economica, Bucuresti
Capacity management – the meaning of capacity, available at <http:// tutor2u.net/
business/ production /capacity_introduction.htm> [10 November 2009]
Chopra Sunil, Meindl Peter, Supply Chain Management – Strategy, Planning, and
Operation, second edition, publisher: Prentice Hall, date published: April 7,
2006
Drucker, F. Peter, 2006, Lumea în viziunea lui Peter Drucker, Editura Meteor Press
Dearden James A., Lilien L. Gary, Yoon Eunsang, 24 September 1998, Marketing
and production capacity strategy for non-differentiated products: Winning
and losing at the capacity cycle game, Intern. J. of Research in Marketing
16_1999, 57–74, available at <http.www.sciencedirect.com>,
Gavrilă Tatiana, Lefter Viorel, 2004, Managementul general al firmei, Editura
Geary S., Disney S.M., Towill D.R., 2005, On bullwhip in supply chains—
historical review, present practice and expected future impact, The
International Journal of Production Economics 101 (2006) Management
Science, pp. 2-18, available at <www.elsevier.com/locate/ijpe>
Goldratt, Eliyahu M., Cox, Jeff, 2004, The Goal: A Process of Ongoing
Improvement (Paperback, North River Press, Great Barrington , MA.
Gonzalez-Benito T Oscar, Gonzalez-Benito Javier, 2 march 2005, Cultural vs.
operational market orientation and objective vs. subjective performance:
Perspective of production and operations, Industrial Marketing Management
34 (2005) 797– 829, available at <http.www.sciencedirect.com>
Hsieh Chung-Chi, Wu Cheng-Han, 20 December 2006, Capacity allocation,
ordering, and pricing decisions in a supply chain with demand and supply
uncertainties, European Journal of Operational Research 184 (2008) 667–
684, available at <www.elsevier.com/locate/ejor>
Kotler, Philip, Armstrong, Gary, Principiile marketingului, ediţia a IV-a, 2008,
Editura Teora, Bucuresti
Vol. I nr. 3/2009 19

Mohebbi E., Choobineh F., Pattanayak A, 4 December 2006, Capacity-driven vs.
demand-driven material procurement systems , Int. J. Production Economics
107 (2007) 451–466, available at <www.elsevier.com/locate/ijpe>
Nath Prithwiraj, Nachiappan Subramanian, Ramanathan Ramakrishnan, 2008, The
impact of marketing capability, operations capability and diversification
strategy on performance: A resource-based view, Industrial Marketing
Management xxx (2008), available at <http.www.sciencedirect.com>
O‘Farrel Renee, Production & Capacity Planning, available at
<http://www.ehow.com /about_5426843 _production-capacity -
planning.html> [10 November 2009]
O‘Farrel Renee, Production Planning Optimization, available at
<http://www.ehow.com /about_5598582_ production-planning-
optimization.html>[10 November 2009]
Pal P, Bhunia A.K., Goyal S.K., 2007, On optimal partially integrated production
and marketing policy with variable demand under flexibility and reliability
considerations via Genetic Algorithm, Applied Mathematics and
Computation 188 (2007) 525–537, available at
<www.elsevier.com/locate/amc>
Ren-qian Zhang, Research on Capacity Planning under Stochastic Production and
Uncertain Demand, Systems Engineering - Theory & Practice Volume 27,
Issue 1, January 2007 Online English edition of the Chinese language journal
Shim Jae K. Phd, Siegel Joel G. Phd, Siegel Joel G. Phd, 1999, Operations
Management, Barron's Business Review Series
Venkatesh R., Mahajan Vijay, Muller Eitan, 1 March 2000, Dynamic co-marketing
alliances: When and why do they succeed or fail?, Intern. J. of Research in
Marketing 17_2000.3–31,available at <www.elsevier.com.>
Wu Desheng, Olson David L., 2008, Supply chain risk, simulation, and vendor
selection, The International Journal of Production Economics Management
Science, pp. 646-656, accesat la 28 Oct 2009, available at
<www.elsevier.com/locate/ijpe>
*** Journal of Business Logistics

FAŢA UMANĂ A GLOBALIZĂRII –
O POSIBILĂ SOLUŢIE A ACTUALEI CRIZE ECONOMICE
Alexandru Ghiţiu-Brătescu
alexghitiu@yahoo.com
Rezumat
Numai o parte a creşterii rezultatului în timp poate fi explicată statistic prin schimbările în
cantitatea factorilor convenţionali de producţie. Valoarea reziduală a creşterii trebuie să
fie explicată în mare parte de shimbările în calitatea forţei de muncă, adică de dezvoltarea
resurselor umane. Statele dezvoltate deţin, ca principal aspect, accentul şi înţelegerea puse
pe dezvoltarea capitalului lor uman. Trebuie specificat faptul că, deşi toate ţările care au
ieşit din subdezvoltare au înglobat dezvoltarea resurselor umane, este adevărat că unele
ţări care au reuşit cu succes să implementeze educaţia în cadrul forţei de muncă nu au
reuşit neapărat să iniţieze o dezvoltare economică puternică şi sustenabilă. Această
experienţă a arătat că investiţia în capitalul uman este o condiţie necesară a dezvoltării
economice, dar nu una suficientă.
Astăzi dezvoltarea este luată cu asalt de criza economică financiară prezentă în multe ţări,
şi este în mare parte axată pe programele de stabilizare economică şi ajustare structurală,
conduse de de Uniunea Europeana. Prin urmare, prima consecinţă a acestor programe a
fost ignorarea aspectelor sociale ale dezvoltării. Reacţiile au apărut imediat, solicitând ca
şi aceste programe să ia în conşiderare condiţiile sociale.
Acest articol porneşte de la ideea că Rapoartele de Dezvoltare Umană sunt publicate de o
serie de ani la nivel global şi naţional şi au subliniat de multe ori lipsa unei legături directe
între creşterea economică şi dezvoltarea umană. Lucrearea încearcă să prezinte
posibilitatea creşterii nivelului de protecţie faţă de astfel de fenomene financiare prin
investiţia în resursele umane şi în capitalul intelectual.
Cuvinte-cheie: globalizare, capital uman, dezvoltare, indicele dezvoltarii umane
Clasificare JEL: A12, A13, F01, F02, J24
Introducere
Globalizarea, cu toate că este deseori dezbătută ca fiind un fenomen cauzator de
turbulenţă şi schimbare, constituie, de fapt, termenul folosit pentru efectul colectiv,
schimbarea care are loc în urma implicării globale. Globalizarea este cauzată de
patru forme principale de mişcare a capitalului în cadrul economiei globale şi
anume: capitalul uman, capitalul financiar, capitalul resurselor şi capitalul puterii.
Globalizarea poate fi văzută ca un fenomen tehnologic, economic, politic,
comportamental şi al schimbărilor culturale apărut la nivel mondial; iniţiat şi făcut
posibil de mijloacele moderne de comunicare, transport şi infrastructură legală, cu
Vol. I nr. 3/2009 21

toate că trebuie să admitem faptul că fenomene precum globalizarea pot fi
observate şi în trecut, pe parcursul istoriei. În concluzie, globalizarea este un
termen folosit pentru a descrie modul în care oamenii devin „mai interconectaţi‖
global din punct de vedere economic, politic şi cultural.
Impactul globalizării poate fi văzut la fiecare pas în orice domeniu, din cauza
efectului oraşului global putem observa îmbunătăţiri în economie, politică,
medicină, învăţământ, comerţ, transport şi multe altele. Anumite impacte sunt de
asemenea cu două feţe prezentand o serie de avantaje cat si dezavantaje,din cauza
continuei creşteri a interdependenţelor între ţări în cadrul unor serii de domenii, ca
urmare a volulmului şi varietăţii crescânde a tranzacţiilor peste graniţă a serviciilor
şi bunurilor, rapidei difuziuni a tehnologiei şi a legislaţiei din ce în ce mai puţin
restrictive.
Globalizarea ar trebui privită dintr-o perspectivă umană. Mulţi recunosc
oportunităţile unei vieţi mai bune şi mai prospere pe care globalizarea o oferă. În
opinia mea, consider că „speranţele lor sunt realizabile, dar numai dacă
globalizarea este supusă unei guvernanţe mai bune la toate nivelele. Mai mulţi
oameni ca niciodată nu vor să fie lăsaţi în urmă de trenul globalizării, dar vor să
ştie cu siguranţă în ce direcţie se îndreaptă şi că acţionează la o viteză de
supravieţuit‖. (World Commission on the Social Dimension of Globalization,
2004)
Globalizarea – o perspectivă de ansamblu
Există mai multe subdiviziuni ale globalizării, printre acestea cele mai importante
sunt globalizarea politicilor, a investiţiilor, comerţului, globalizarea culturală şi
tehnologică. Globalizarea comerţului se referă la un fenomen deja existent şi
anume acela că oamenii au un acces mai larg şi mai mare la un număr foarte mare
de produse şi servicii nemaivăzute până atunci. Când vorbim despre reguli
internaţionale şi legi realizate de guverne pentru a proteja o serie de domenii
precum investiţiile, comerţul, drepturile umane şi multe altele, atunci ne referim la
globalizarea politicilor. „Globalizarea investiţiilor are loc prin investiţii străine
directe, prin care companiile multinaţionale investesc direct resurse într-o ţară
străină, sau prin investiţii indirecte, unde indivizi şi instituţii cumpără şi vând
bunuri financiare ale altor ţări.‖ (Oduroye, 2007)
Din cauza vitezei foarte mari cu care informaţia circulă astăzi prin intermediul
media, comerţului şi desigur al călătoriilor şi al trendurilor şi ideiilor care sunt
lansate, avem de a face cu o globalizare a culturilor, spre exemplu un consumator
din România se poate bucura de aceeaşi pereche de încălţăminte Nike precum un
consumator din China.
Un alt aspect al globalizării este schimabarea revoluţionară în tehnologie, în special
în domeniul transportului şi comunicaţiilor, fapt care a transformat lumea într-un
oraş global. Costurile de transport au scăzut ca urmare a avansurilor tehnologice
care fac pieţele străine să fie mult mai accesibile pentru comerţ. Dacă nu ar exista

modalităţi electronice, miliarde de dolari în bunuri financiare şi monende de
schimb nu ar putea fi schimbate zilnic pe glob.
Un lucru care trebuie neapărat subliniat este acela că globalizarea, din punctul meu
de vedere, este un subiect foarte popular în zilele noastre. Dacă luăm în considerare
„libertatea nelimitată a mişcării de capital şi libertatea aproape deplină a migrării,
lumea începând cu 1914 era poate chiar mai globalizată ca astăzi.‖ (Della Posta,
Uvalic, 2008) Deducem ca procesul nu ar fi nou, globalizarea desfăşurându-se în
etape , începând cu primul (1870-1914), în vreme ce cel actual ar fi debutat în
1950, desfăşurându-se apoi treptat şi continuând sa se intensifice.
Globalizarea este, de asemenea, nedreaptă şi neuniformă, deoarece în timp ce ţări
puternic dezvoltate economic ridică bariere împotriva importurilor din ţări mai
puţin dezvoltate, ele susţin în acelaşi timp ideea comerţului liber în ceea ce priveşte
propriul lor regim de export. Putem spune ca acest paradox rămâne sub semnul
întrebării, principala oportunitate ridicată de aici este unanimitatea soluţiilor
strategice propuse la nivel naţional.
Este evident pentru noi faptul că globalizarea are „diferite efecte asupra diferitelor
ţări şi asupra diferitelor grupuri de oameni, ar fi imposibil să aducă aceleaşi
oportunităţi sau provocări tuturor ţărilor în acelaşi timp.‖ (Della Posta, Uvalic,
2008) Diferenţele regionale persistă, totuşi globalizarea trebuie să ia în calcul
aspectele individuale ale unui stat. S-a observat că strategiile de atragere şi utilizare
a ISD, CTN şi împrumuturilor externe sunt diferite de la o ţară la alta cu unele
efecte benefice pentru multe ţări în dezvoltare.
Datorită percepţiilor şi opiniilor extrem de variate ale specialiştilor cu privire la
fenomenul globalizării, se pot reliefa o serie largă de oportunităţi şi ameninţări ale
acestui fenomen. Oportunităţile sunt legate de schimbările în diviziunea muncii în
ceea ce priveşte producţia, cererea agregată şi ratele scăzute de şomaj, unificarea
pieţei în scopul îmbunătăţirii şi a eficientizării pieţelor şi a mecanismului de preţuri
prin liberalizarea comerţului dintre ţări şi, de asemenea, investiţiile. O altă
oportunitate este aceea că poate produce o rată mai scăzută a inflaţiei deoarece
favorizează o mai mare penetrare a importuilor din partea ţărilor producătoare de
bunuri mai ieftine.
De asemenea există aspecte posibil negative ale globalizării, precum fragmentarea
condiţiilor structurale, autonomiei reduse a economiilor naţionale, instabilitatea
adusă de pluralitatea modelelor economice şi probleme în guvernarea economiei
globale.
Spiritul care a stat la bază a fost acela de a face globalizarea să fie o forţă pozitivă
pentru toţi oamenii şi toate ţările. Nu există tratamente sau soluţii simple, în schimb
este necesară o nouă abordare a acestui fenomen. În opinia mea perspectiva
dominantă asupra globalizării trebuie să revină de la o preocupare asupra pieţelor
către o abordare mai deschisă şi centrare asupra oamenilor.
Vol. I nr. 3/2009 23

Valoarea capitalului uman
Companiile recunosc importanţa investiţiei în angajaţii lor acum mai mult ca
niciodată. Ele încep să înţeleagă ideea că pentru a fi în fruntea economiei globale
trebuie să acorde mai mult interes pentru a-şi dezvolta şi reţine oamenii.
Derek Stockley defineşte capitalul uman după cum urmează: „recunoaşterea
oamenilor din organizaţii şi afaceri este o valoare esenţială şi importantă care
contribuie la dezvoltarea şi creşterea, în aceeaşi manieră a activelor corporale
precum echipamente şi bani. Atitudinile colective, aptitudinile şi competenţele
umane contribuie la performanţa organizaţiei şi a productivităţii. Orice cheltuială
pentru pregătire, dezvoltare, sănătate este o investiţie, nu doar un cost.‖ Acesta
continuă să susţină, „Competiţia este atât de acerbă şi schimbarea este atât de
rapidă, încât orice avantaj competitiv câştigat de introducerea unor noi procese sau
tehnologii poate fi de scurtă durată dacă competitorii adoptă aceeaşi tehnologie.
Dar pentru a implementa schimbarea, oamenii lor trebuie să aibă aceleaşi sau mai
bune aptitudini şi abilităţi.‖ (Stockley, 2009, http://derekstockley.com.au/
newsletters-05/018-human-capital.html)
Este observabilă o schimbare în valorile strategice ale clienţilor de la tangibil la
intangibil.
Câştigătorul premiului Nobel, economistul Gary S. Becker afirmă că „resursa de
bază în orice companie sunt oamenii. Cele mai de succes companii şi ţări vor fi
acelea care vor folosi capitalul uman în modul cel mai eficient.‖ (Becker, Gary S.
1993)
Din punctul meu de vedere, Capitalul uman este un concept valoros deoarece
recunoaşte ideea că oamenii trebuie mai degrabă trataţi precum bunuri valoroase,
decât precum o cheltuială.
Economiştii privesc cheltuielile pentru educaţie, pregătire, îngrijire medicală, şi aşa
mai departe ca pe o investiţie în capitalul uman. Oamenii sunt în consecinţă
denumiţi „capital uman‖ deoarece nu pot fi separaţi de cunoştinţele lor, aptitudini,
sănătate, sau de valori în modul în care pot fi separaţi de bunurile lor financiare şi
fizice.
De la globalizare capitalul uman se concentrează pe comportamentul economic al
indivizilor, în special pe modul în care acumularea lor de aptitudini şi cunoaştere le
permite să-şi sporească productivitatea şi câştigurile, deci implicit să crească
bogăţia şi productivitatea societăţilor în care trăiesc. Astfel, investiţia în aptitudini
şi cunoaştere aduce câştiguri economice, individuale şi prin urmare colective. In
acest mod pot fi interconectate latura economică şi cea socială, împreună cu cea de
dezvoltare (atât individuală, cât şi a organizaţiei).
Dacă privim mai în profunzime importanţa capitalului uman în organizaţie, atunci
vom ridica de asemenea importanţa capitalului uman la nivel global. Capitalul
uman constituie un avantaj competitiv pentru companii, şi de asemenea un
indicator cheie al succesului unei întreprinderi. Acesta este în mare parte rezultatul

parţial al mişcării de la o economie manufacturială la una a serviciilor. În concluzie
este important ca organizaţiile să măsoare şi să raporteze managementului
capitalului uman dacă vor să controleze, monitorizeze şi să investească mai bine în
„bunul lor cel mai valoros‖. Aceasta a devenit şi mai necesară odată cu numărul
crescând de dovezi că managementul capitalului uman este direct corelat cu
performanţa, competitivitatea şi nu în ultimul rând, valoarea acţionarilor.
Proiectarea măsurilor pentru evaluarea managementului capitalului uman este
primul pas, şi necesită conectarea indicatorului la un mobilizator cheie al
performanţei, care va fi aliniat la strategia afacerii. Măsurarea şi reportarea este cel
de-al doilea pas care deşi necesită resurse şi devotament din partea
managementului va produce o imagine extrem de valoroasă pentru audienţele
interne cât şi pentru cele externe. Obiectivul este acela de a veni în ajutorul
conducerii, de a lua decizii optime de care compania va beneficia. Precum putem
observa şi din figura 1, riscul asociat capitalului uman este cel mai semnificativ din
punct de vedere al unei organizaţii.
Figura 1. Riscurile pentru o companie în cazul unei ameninţări

Sursa: preluare după ancheta Economist Intelligence Unit, februarie 2007
Evidenţa dezvoltării umane

Dezvoltarea umană constă în punerea oamenilor în centrul dezvoltării. Este vorba
despre oameni care realizează potenţialul pe care îl deţin şi care îşi folosesc la
maxim capabilităţiile, crescându-şi puterea de alegere şi bucurându-se de libertatea
de a-şi trăi vieţile pe care le doresc. Începand cu 1990, rapoartele de dezvoltare
umană s-au confruntat cu o serie de provocări, printre care: sărăcia, sexul,
Vol. I nr. 3/2009 25

democraţia, drepturile omului, libertatea culturală, globalizarea, limitarea
resurselor de apă şi schimbarea climatică.
Raportul de dezvoltare umană, începând cu cel care va fi complet anul acesta şi
mergând înapoi până la cel din 1999, a luat o poziţie foarte serioasă în explicarea
importanţei de a vedea faţa umană a globalizării.
Migrarea înăuntrul şi în afara graniţelor a devenit o temă din ce în ce mai
proeminentă în cadrul dezbaterilor naţionale şi internaţionale, şi este subiectul de
analiză al Raportului de Dezvoltare Umană 2009 (Human Development Report
2009). ―Punctul de plecare porneşte de la faptul că distribuţia globală de
capabilităţi este extraordinar de inegală, şi că acesta este un mare motivator pentru
mişcarea oamenilor. Migrarea le permite acestora să-şi extindă alegerile - în ceea
ce priveşte veniturile, accesarea servicilor şi participarea, spre exemplu – dar
oportunităţile deschise oamenilor variază de la cei care au un grad ridicat de
competenţe la cei cu competenţe şi capabilităţi destul de limitate. Aceste inegalităţi
care stau la bază ,care pot fi datorate distorsiunilor politcilor, vor constitui una din
temele raportului.‖ (Human Development Report, 2009). Există o serie de factori
care ne atrag atenţia asupra impactului pozitiv al migrării asupra dezvoltării umane,
prin fapte precum venitruile crescânde ale gospodăriilor şi îmbunătăţirea accesului
la educaţie şi la serviciile de sănătate. De asemenea migrarea poate avantaja
grupurile tradiţional dezavantajate, în special femeile. În acelaşi timp, există şi
riscuri asupra dezvoltării umane unde migrarea are loc ca o reacţie la ameninţări şi
la negarea dreptului de a alege, şi unde oportunităţile normale de mişcare sunt
constrânse de diverşi factori. Raportul Dezvoltării Umane 2009 se axează, în
primul rând, pe nevoile oamenilor din ţările aflate în curs de dezvoltare şi pe modul
în care disparităţile în ceea ce priveşte oportunităţile determină deciziile pe care
persoanele le iau atunci când se află în căutarea unei vieţi mai bune. Săracii au cele
mai puţine oportunităţi şi resurse pentru deplasare în interiorul ţării şi dincolo de
hotare; în acelaşi timp, câştigurile lor, datorate migraţiei, sunt cele mai mari.
Politicile naţionale şi locale din cadrul ţărilor joacă un rol critic în permiterea unor
rezultate ale dezvoltării umane mai optime atât pentru aceia sunt constrânşi să se
mute din cauza conflictelor, degradării mediului sau din alte motive sau care aleg
să facă acest pas pentru a-şi îmbunătăţi nivelul de trai. ―Restricţiile ţărilor pot ridica
costurile şi de asemenea şi riscul migrării. În acelaşi mod, pot aparea şi rezultate
negative la nivel de ţară unde drepturile civice de bază, precum dreptul la vot,
şcolarizare, şi sănatate sunt refuzate acelora care s-au mutat în cadrul linilor
provinciale pentru a lucra şi a trăi.‖ (Human Development Report, 2009). Raportul
de Dezvoltare Umană pentru anul 2009 ne arăta cum o abordare umană a
dezvoltării poate fi o modalitate de a redresa problemele care stau la baza şi care
erodează potenţialele beneficii ale mobilităţii şi/sau ale forţei migrarii. Indicii
dezvoltării umane calculaţi pentru a evidenţia progresul aşa cum sunt prezentaţi în
figura 2 şi figura 3 ne arată o discrepanţă între ţări în ceea ce priveşte dezvoltarea.
Există trei categorii în care intră ţările analizate: dezvoltare umană mare, medie şi

scăzută; iar apoi sunt clasificate în raport cu progresul lor pe termen lung, mediu şi
scurt.
Figura 2. Trenduri ale Indicelui de Dezvoltare Umană – statele dezvoltate

Sursa: http://hdr.undp.org/en/statistics/Human Development Indices A statistical update 2008
Figura 3. Trenduri ale Indicelui de Dezvoltare Umană – statele slab dezvoltate

Pieţele globale, tehnologia globală, ideile globale şi solidaritatea globală pot aduce
la un nivel mai înalt vieţile oamenilor de pretutindeni. Provocarea este aceea de a
asigura ca beneficiile şi efectele să fie împărţite în mod egal şi justificat, şi ca acest
nivel crescând al interdependenţelor să funcţioneze pentru oameni, nu doar pentru
profitul unor grupuri sau ţări.
Desigur, dacă stăm să analizăm în profunzime, globalizarea nu este un fenomen
nou, dar actuala eră a globalizării, condusă de pieţe globale, competitive, depăşeşte
guvernarea pieţelor şi repercursiunile asupra oamenilor. Caracterizată de ―un spaţiu
tot mai limitat, timp tot mai puţin şi de dispariţia graniţelor‖, globalizarea a deschis
uşa către o serie de oportunităţi‖. (Human Development Report, 1999)
Dezvoltarile în tehnologia comunicaţiilor şi a biotehnologiilor, dacă sunt
direcţionate către nevoile oamenilor, pot aduce avansuri pentru întreaga umanitate.
Dar pieţele pot merge prea departe şi să „stoarcă‖ activităţile necorelate pieţei care
sunt atât de vitale pentru dezvoltarea umană. „Apăsările fiscale constrâng proviziile
Vol. I nr. 3/2009 27

servicilor sociale. O limitare a timpului reduce furnizarea şi calitatea muncii. Şi
orice mic imbold răneşte mediul. Globalizarea creşte de asemenea insecuritatea
umană, pe parcurs ce răspândirea crimei globale, a bolilor, şi a volatilităţii
financiare depăşesc acţiunile de a le ataca.‖ (Human Development Report, 1999)
Speranţa de viaţă (ani)
Rata de ocupare brută combinată (%)
Rata adulţilor alfabetizaţi (%)
primele 20 de state lumea ultimele 20 de state

Figura 4. Rezultatele dezvoltării inegale la nivel global, la nivelul primelor 20 de state ca
nivel al Indicelui Dezvoltării Umane şi la nivelul ultimelor 20 de state ca nivel al IDU
Putem argumenta că globalizarea necesita o conducere, deoarece oameni din tote

colţurile lumii devin conectaţi şi afectati de fenomene şi evenimente ce au loc într-
un colţ opus al globului, segmentul ţărilor şi oamenilor săraci riscă să fie împins la
margine, deoarece având o guvernanţă mai puternică şi putând fructifica
oportunităţile pe care le oferă o piaţă competitivă reglementată de reguli speciale şi
limite, în timp ce un accent mai puternic poate fi pus pe dezvoltarea umană. O
conducere este de asemenea necesară pentru a putea implementa ca ţel, scop global
scăderea discrepanţei între ţările sărace şi cele bogate (precum putem observa şi în
figura nr.4) şi pentru a creşte dreptul la alegere şi de asemenea pentru a exista un
nivel mai mare de egalitate şi dreptate.
Faţa umană a globalizării
Trebuie să privim globalizarea prin ochii oamenilor, ridicându-ne deasupra
reţinerilor noastre, şi capturând cu credinţă speranţele şi fricile umanităţii noastre.
Globalizarea trebuie scoasă din sălile de conferinţă şi cabinetele de guvernare şi
adusă în aşa fel încât să satisfacă nevoile oamenilor, în comunităţile în care trăiesc.
Dimensiunea socială a globalizării se referă la locuri de muncă, sănătate şi educaţie
– dar merge mult mai departe de acestea‖, în cadrul vieţii de zi cu zi şi a muncii:
totalitatea aspiraţiilor pentru o participare democratică şi prosperitate materială. O
mai buna globalizare este cheia unei vieţi mai bune şi mai sigure pentru oamenii de

pretutindeni în secolul 21‖. (Comisia Mondiala a Dimenisuni Sociale a
Globalizării, 2004)
Un process prin care o asemenea perspectivă poate fi realizată este unul care poate
fi implementat la toate nivelele, începând cu împuternicirea comunităţilor locale şi
o guvernanţă naţională îmbunătăţită şi mai bine contabilizată, reguli globale
corecte, şi instituţii care sunt orientate pro-oameni.
Trendul curent al globalizării trebuie să se schimbe, prea puţini beneficiază de
oprtunităţile sale. Prea mulţi nu au nimic de spus în configurarea acestuia şi nici o
influenţă în cauzele şi efectele sale.
―Rezultatele globalizării sunt acelea pe care noi le vedem, acestea depind însă de
politicile, regulile şi instituţiile care guvernează cursul acesteia, valorile care
inspiră actorii săi, şi capacitatea acestora de a influenţa procesul ―. (Comisia
Mondiala a Dimenisuni Sociale a Globalizării, 2004)
Globalizarea trebuie să se bazeze pe nişte valori universale împărţite pentru
drepturile omului şi moralitate. Lipsa de moralitate şi etica globalizării apar acolo
unde succesul sau falimentul pe piaţă au devenit ultimul standard al
comportamentului, şi acolo unde acela care este în top şi are cel mai înalt nivel de
putere deţine totul şi slăbeşte strucutra comunităţilor şi societăţilor. Consider că
avem de a face cu o anumită dorinţă a oamenilor de a reafirma valorile etice de
baza în viaţa publică, aşa cum putem observa în încercările unei ―globalizări mai
etice ―.
Valorile sunt de asemenea forţa locomotorie din spatele multor campanii publice
pentru cauze universale, care variază de la abolirea muncii copiilor până la
interzicerea minelor terestre.
Factorul uman intervine acolo unde criza economică este atribuită factorilor puri
comportamentali precum lipsă de motivaţie, lipsă de disciplină şi lipsă de
responsabilitate socială. ―O din ce în ce mai mare experienţă a crizei economice a
fost asociată cu mai mult interes asupra celor trei factori, o descoperire care este în
mare parte pe aceeaşi linie cu recentele iniţiative de dezvoltare umană din Tailanda
şi din regiune, către o mai mare includere, în iniţierea dezvoltării politicilor, pentru
a manevra criza economică a factorului uman.‖ (Carr et al., 2002)
Natura umana este în mare parte vinovată pentru actuala criză economică; ne-am
pierdut echilibrul, ar trebui chiar să luam în considerare acordarea a 10 % din cele
700 de miliarde de dolari pentru a păstra oameni cu venituri foarte mici în casele
lor.
Acele ţări şi respectiv persoane din conducere care au luat anumite decizii
inoportune se îmbogăţesc în continuare şi în consecinţă cei de la baza piramidei
ierarhice a puterii economice care nu au participat la luarea acelor decizii
dăunătoare sau au participat cel mai puţin, au cel mai mult de suferit. Unii poate
vor argumenta că interesul propriu şi ţelurile înalte sunt o perspectivă bună dar,
Vol. I nr. 3/2009 29

după părerea mea, cea mai mare provocare este de a ţine acest propriu interes
departe de a răni alte persoane.
Modul în care câştigi mulţi bani şi îţi creezi bogăţie este de a furniza semenilor tăi
bunuri şi servici care nu sunt sustenabile din punct de vedere moral. O prea mare
preocupare asupra măreţului concept de „bun comun‖ poate de fapt să creeze
problema, nu să fie soluţia, provocarea este de a reintroduce responsabilitatea care
face parte din natura umană, ideea de a fi prudent, de a visa dar nu cu banii altor
oameni, şi dacă nu rezultă un final fericit atunci tu ca individ să îţi asumi
responsabilitatea.
Frauda şi rea-credinţa precum şi presiunea de la nivele superioare ale guvernării
asupra celor care fac împrumuturi sunt parte din ceea ce a avut loc la nivel global.
Soluţia este de a schimba stimulentul, există o cale de mijloc între comerţ şi
spiritualitate. Oamenilor le-a fost permis mai mult decât ar fi trebuit să cheltuie
banii altor oameni dar problema este că atunci cand banii nu-ti apartin nu eşti la fel
de prudent cu ei.
Concluzii
In opinia mea trebuie luat în considerare faptul că dacă afacerile continuă să se
globalizeze, ne vom pierde treptat interesul de a dezvolta şi invesţii local, vom
dormi pe plan local dar vom gândi global. O foarte puternică criză de umanitate ne-
a adus unde suntem, lăcomia este de asemenea implicată aici. Gandhi a spus ceva
foarte important şi universal valabil şi anume că „Pământul are destule resurse
pentru a satisface orice nevoie posibilă în afară de una şi aceasta este lăcomia
umană.‖
Suntem martori la un supraconsum de moralitate, de umanitate şi la un subconsum
de supravieţuire şi acestea nu fac nimic decât să întărească starea de criză
economică.O abordare organică a creşterii economice, adică o creştere economica
sănatoasă ar trebui adoptată, deoarece trebuie să ne gândim la actualul nostru
sistem economic ca la un organism viu.
De globalizare nu putem scăpa, deoarece revoluţia mijloacelor a facut posibil ca
toate componentele de producţie şi serviciile să călătorească prea repede, unii
susţin că economia se îndreaptă spre o revoluţie a aşteptărilor. Trebuie să învăţăm
să ne schimbăm, ne putem schimba modul în care vieţuim şi, în consecinţă, şi
rezultatele şi modul în care ne creem existenţa, dar nu putem ajunge la acestea
decat dacă ne schimbăm modul în care gândim. Dacă oamenii nu au capacitatea de
a se schimba, de a inova atunci organizaţiile şi de asemenea societăţile vor cădea.
Parerea mea subliniază idee că globalizarea ne-a adus într-un stadiu identic cu cel
al celulelor corpului uman. Am devenit interconectaţi în aşa măsură încât este inutil
să derulăm afaceri cinstite sau să cream o politică guvernamentală corectă sau o
bancă globală doar ca să ne salvăm , procesând aceleaşi calcule egoiste în modul
nostru de operare.

Acesta este modul de operare al conducatorilor politici si economici pe care il
promoveaza: discutarea unui sistem global, unitar. Din nefericire, aceasta nu va
rezolva prezenta criză economică deoarece problema reala este aceea ca am violat
legile naturale. Sistemul nostru nu trebuie sa se bazeze numai pe politici corecte,
inţelegeri onorabile si onestitate; trebuie sa opereze ca elemente ale unui singur
sistem prin care îi considerăm pe ceilalţi la fel de importanţi ca pe noi inşine.
Globalizarea reprezintă faptul că descoperim interconectarea noastră prin aceea că
suntem părţi ale aceluiaşi sistem. Astfel incât, trebuie să realizam faptul că totul
este comun şi singura cale de supravieţuire este ca tuturor să le pese de toţi ceilalţi.
Singurele lucruri care pot fi considerate "personale" sunt cele de strictă necesitate
pentru existenţa individuală, în timp ce celelalte trebuie să aparţină tuturor -
resursele naturale, bunurile şi producţia, educaţia, îngrijirea sănătăţii şi toate
celelalte. Până când nu vom începe să ne comportam în acest mod, criza nu va lua
sfârşit şi nu contează cât de greu ne va fi ca să îndreptăm aceste lucruri operând cu
logica noastra egoistă, vom continua să suferim câte o criza una dupa alta.
Bibliografie
Becker, Gary S. 1993, „The Importance of Human Capital‖, citat online la
<http://www.altaassociates.com/pdf/06-AUG-CC.pdf>, accesat la 1 mai
2009
Bran, Florina, Ioan, Ildiko, 2009, Globalizarea şi mediul, Editura Universitară,
Bucureşti
C. Carr (Universitatea Massey Noua Zeelandă/Aotearoa), Gillian Long (Agenţia
Guvernamentală Commonwealth), Floyd H. Bolitho (Universitatea de Nord,
Australia, Catedra de Economie şi Artă) 2002, „Psychology & Developing
Societies‖, „Managing Economic Crisis: A Human Factors Approach‖ Aus-
Thai Project, Vol. 14, No. 2, pp. 277-309
Della Posta, Pompeo, Uvalic, Milica 2008, „Globalization, Development and
Integration: A European Perspective‖ Amy Verdun (ed.), Palgrave
Macmillan (ed.), pp. 97, pp. 105
Marin, Dinu, Globalizarea ca proiect de modernitate/Globalization as a project of
modernity Simpozionul "Economie, societate, civilizatie"
http://www.dinumarin.ro/publicatii.php?sectiune=publicatii&subsectiune=Reviste
Marin, Dinu, 2006, Globalizarea. Modelul explicativ, Supliment al revistei
„Economie teoretică şi aplicată‖
Marin, Dinu, 2004, Globalizarea şi aproximările ei, Editura Economică, Bucureşti
Oduroye, Ayorinde 2007, „Technology, Globalization And Intellectual Capital‖,
citat online la <www.nigerianmuse.com>, accesat la 30 aprilie 2009
Preda, Marian, 2002, Politica socială românească între sărăcie şi globalizare,
Editura Polirom link: http://www.libertaspublishing.ro/carti/2237/politica-
sociala-romaneasca-intre-saracie-si-globalizare
Vol. I nr. 3/2009 31

Stiglitz, Joseph E., 2005, Globalizarea. Speranţe şi deziluzii, trad. Dan Criste,
Editura Economică, Bucureşti
Stockley, Derek, „Human capital concept - definition and explanation‖, publicat
online la <http://derekstockley.com.au/newsletters-05/018-human-
capital.html>, accesat la 1 mai 2009
The Economist, 2007, Economist Intelligence Unit survey, February 2007, accesat
la 30 aprilie 2009
The Human Development Report Office (HDRO) 1999, „Human Development
Report 1999, Globalization with a Human Face‖, publicat online la
<http://hdr.undp.org/en/reports/global/hdr1999>, accesat la 30 aprilie 2009
Report 2009‖, publicat online la
Indices A statistical update 2008‖, publicat online la
<http://hdr.undp.org/en/statistics/>, accesat la 30 aprilie 2009
World Commission on the Social Dimension of Globalization 2004, „A Fair
Globalization: Creating Opportunities For All‖, (prima ediţie 2004, reeditat
în aprilie 2004), pp. 7-8, pp. 24

MANAGEMENTUL COSTURILOR ÎN CONDIŢIILE
CRIZEI FINANCIARE ACTUALE MONDIALE
ÎN ROMÂNIA ŞI LA NIVEL EUROPEAN
Eliza-Ştefania Bana (Panciu)

elizabana@yahoo.com
Rezumat
La nivel mondial in anul 2009 se pot identifica trei aspecte ale crizei financiare mondiale:
o criză a creditarii, o criză a sistemului economic şi o criză psihologică legată de consum.
Nu vom aborda în acest material decât latura economică şi anume impactul crizei asupra
dezvoltării întreprinderilor româneşti în actualele condiţii ale mediului economic, precum
şi schimbările de logică care se impun la nivel european. În acestă lucrare am dorit să
tratăm importanţa costurilor în furnizarea de informaţii necesare managementului pentru
luarea celor mai bune decizii în condiţii de criză. Am avut în vedere următoarele obiective
pe care o întreprindere trebuie să le urmărească în condiţiile unui mediu economic
nefovorabil cum ar fi: importanţa costurilor salariale în structura costurilor întreprinderii,
analiza costurilor ascunse, politica de investiţii în condiţii de criză, cheltuielile cu
finanţarea pe termen scurt, reajustarea contractelor comerciale şi limitarea cheltuielilor cu
prestaţiile externe, politica de creştere a vânzarilor prin diminuarea cheltuielilor de
publicitate, tema calificării forţei de muncă, prin initierea de programe naţionale de
reconversie a forţei de muncă.
Cuvinte-cheie: contabilitate managerială, preţuri de cesiune internă, costuri ascunse
Clasificare JEL: M40, M41
Introducere
La nivel mondial in anul 2009 se pot identifica trei aspecte ale crizei financiare
mondiale: o criză a creditarii, o criză a sistemului economic şi o criză psihologică
legată de consum. Nu vom aborda în acest material decât latura economică şi
anume impactul crizei asupra dezvoltării întreprinderilor româneşti în actualele
condiţii ale mediului economic, precum şi schimbările de logică care se impun la
nivel european.
În acestă lucrare am dorit să tratăm importanţa costurilor în furnizarea de informaţii
necesare managementului pentru luarea celor mai bune decizii în condiţii de criză.
Am avut în vedere următoarele obiective pe care o întreprindere trebuie să le
urmărească în condiţiile unui mediu economic nefovorabil cum ar fi: importanţa
costurilor salariale în structura costurilor întreprinderii, analiza costurilor ascunse,
politica de investiţii în condiţii de criză, cheltuielile cu finanţarea pe termen scurt,
reajustarea contractelor comerciale şi limitarea cheltuielilor cu prestaţiile externe,
politica de creştere a vânzarilor prin diminuarea cheltuielilor de publicitate, tema
Vol. I nr. 3/2009 33

calificării forţei de muncă, prin initierea de programe naţionale de reconversie a
forţei de muncă.
Vremurile de criză au caracteristicile lor. Prima si cea mai importantă este că aduc
mari schimbări. Schimbări ce nu apar când o economie merge cu motoarele turate,
când apar noi locuri de muncă, iar salariile se umflă de la un an la altul, pentru că,
atunci când avem de-a face cu o dinamică economica pozitivă, e greu de crezut că
există vreo motivaţie pentru măsuri importante.
―Criza e mai propice deciziilor drastice. In asemenea momente apar constrângerile,
apar presiunile si mai ales întrebarile grele, care cer răspunsuri categorice. Sunt
momente de cumpănă, iar ignorarea lor, temperarea răspunsurilor – deşi criza le
cere – reprezintă greşelile vremurilor tulburi. Sunt trenuri ale marilor schimbări
care trec o singura dată prin staţie.‖(Revista Capital, Ion Tiriac, 2009, p2).
Sub dublul efect al presiunii concurenţei şi al crizei financiare mondiale,
întreprinderile simt nevoia să-şi cunoască mai bine costurile, pentru a determina, cu
cea mai mare precizie posibilă, preţurile de vânzare şi marjele realizabile pentru
fiecare produs. Nu e vorba numai de previziune, dar trebuie oferite mijloacele
necesare pentru a putea urmări executarea deciziilor; aşa se explică dezvoltarea pe
care au luat-o în prezent controlul managerial şi instrumentul său privilegiat,
contabilitatea analitică, de care nu s-ar putea lipsi, astăzi, nicio întreprindere mai
importantă, atât in România, cât şi la nivel european, pentru că în spatele raportului
cerere-ofertă al concurenţei prin preţ se regăseşte, în mod indirect, concurenţa
prin cost.
„Informaţiile privitoare la costurile de producţie sunt utilizate în evaluarea
bunurilor şi măsurarea profitului şi constituie rezultatul colectării datelor în
sistemul contabilităţii de gestiune. Informaţiile privind costurile sunt furnizate, în
general, de sistemele contabile care se dovedesc insuficiente pentru luarea
deciziilor. În mod tradiţional, elementele costurilor sunt reunite după o logică
industrială (pe produs, pe lucrare) sau organizaţională (pe centru de analiză sau
de responsabilitate), dar niciodată după o logică „socială”.(Contabilitatea
costurilor - o abordare manageriala- Charles T. Horngren, Srikant M. Datar,
George Foster, 2007, p252).
În consecinţă, a calcula, monitoriza şi controla costurile reprezintă doar unul din
aspectele performanţei de care ne vom ocupa în acest studiu.A gestiona costurile
presupune organizarea unei contabilitaţi manageriale care să permită calculul,
analiza şi raportarea acestora în funcţie de nevoile managementului.Prin
contabilitatea managerială nu trebuie să se rezolve numai aspectele operative şi
operaţionale legate de costuri, ci mai mult, chiar şi aspectele strategice legate de
misiunea şi viziunea organizaţiei.Ca urmare, considerăm că ar fi necesară
organizarea unei Contabilităţi Manageriale Strategice, mai ales datorită nevoii de
stabilire a unor obiective strategice viabile, integrate în cerinţele pieţei si care să
ţină seama de competitorii existenţi şi potenţiali.

Calculaţia costurilor de process (Activity-Based Costing sau ABC ) este una din
ultimele cuceriri în domeniul calculaţiei costurilor. Originea ei se află in S.U.A..
Baza ei se consideră a fi lucrarea „The hidden factory‖, elaborată si publicată de
Jeffrey G. Miller si Thomas E. Vollmann. Cei doi autori au supus unui studiu critic
sectoarele şi locurile de costuri comune (indirecte), ajungând la concluzia că pasul
hotărâtor pentru controlul costurilor indirecte constă in elaboarea unui model care
să detalieze şi să structureze cauzele acestor costuri. Prima încercare de realizare a
unui asemenea sistem nou in calculaţia costurilor a fost facută în anul 1987 de către
Kaplan, Cooper si Johnoson.
Noi considerăm ca drept cauze ale folosirii metodei costurilor de proces în
condiţiile crizei economice mondiale, urmatoarele considerente :
1) modificări ale poziţiei strategice ale întreprinderii;
2) modificări în cererea de informaţii pentru management;
3) deficienţele sistemelor de calculaţie a costurilor existente.
Modificări ale poziţiei strategice ale întreprinderii
Poziţiile strategice ale întreprinderilor s-au schimbat foarte mult datorită apariţiei
crizei economice. Aceasta datorită schimbărilor în mediul întreprinderii, schimbări
la care au contribuit esenţial necesitatea menţinerii pe piaţă în condiţiile unei
scăderi semnificative a puterii de cumpărare, prin renunţarea la finanţarea pe
termen scurt pentru nevoile de consum ale populaţiei. Datorită ascuţirii concurenţei
pe piaţă există tendinţa reducerii costurilor, îmbunătăţirii calităţii produselor şi
dezvoltării de produse noi şi ca urmare, are loc scurtarea duratei de viaţă a
produselor.
Din asemenea motive ponderea şi importanţa sectoarelor costurilor comune şi
indirecte creşte mereu faţă de aceea a sectoarelor de poducţie propriu-zise. Prin
aceste modificări de activităţi se ajunge la modificări în structura costurilor,
importanţa costurilor individuale directe scade în favoarea celor comune indirecte,
concomitent cu creşterea ponderii costurilor fixe.
Modificări în cererea de informaţii pentru management
În cadrul deciziilor întreprinderii în prim plan se situeaza aspecte noi, cum ar fi:
- Pregatirea şi asigurarea de informaţii despre costuri referitoare la o multitudine
de obiecte ale calculaţiei costurilor;
- Reducerea mărimilor loturilor de fabricaţie;
- Determinarea unui numar optim al variantelor produselor;
- Determinarea costurilor pentru comenzi specifice;
- Controlul eficienţei economice în sectoarele tot mai numeroase şi mai
importante ale costurilor comune indirecte.
Informaţiile necesare se referă la întregul lanţ de creare a valorii din întreprindere,
inclusiv la toate sectoarele de producţie şi activitaţi auxiliare, ajutatoare indirecte.
De asemenea, este esenţial ca managerii să se concentreze atât asupra factorilor
interni cât şi asupra celor externi ai organizaţiei.
Vol. I nr. 3/2009 35

Credem că cele mai importante obiective în managementul controlului costurilor
sunt urmatoarele ;obiectivele au fost selectate după o analiză a literaturii de
contabilitate (Gemba Kaizen, o abordare practica cu costuri reduse, a
manegementului, Masaaki Imai, 2007, p 28-72; Managementul calitatii si ingineria
valorii, Ion Ionita, 2008, p 37-105).
- Să ofere informaţii pentru planificarea strategică – informaţii despre
compatiţie, strategie, factori externi si performanţă interna;
- Să ofere informaţii pentru controlul strategic şi să masoare performanţa
financiară şi nefinanciară;
- Să ofere informaţii pentru benchmarking (etalonare);
- Să ofere informaţii despre produse şi despre ciclul de viaţă al produselor.
Toate organizaţiile ar trebui să pregatească un plan strategic bazat pe o abordare
modernă: să analizeze pieţele, competiţia şi mediul extern şi după ce au facut acest
lucru să işi stabilească obiectivele. Punctul cheie al unui plan strategic este analiza
externă deoarece mediul inconjurător (economic, social, cultural) influentează
obiectivele. După părerea noastra, factorii externi care ar trebui analizaţi sunt: rata
dobânzii, cursul de schimb, factorii socio-culturali, tehnologia, mediul
concurenţial, dezvoltarea durabilă a cadrului de lucru etc. Este important ca
managerii să ştie cum acţionează aceşti factori deoarece ei trebuie să răspundă
mediului înconjurător prin:
- Introducerea programelor calitative şi calcularea costurilor şi veniturilor;
- Controlarea mai eficientă a procesului de productie, eliminarea pierderilor şi
inventarelor şi reducerea diferitelor costuri (de achiziţie, de producţie, totale);
- Organizarea unui management total al calităţii (MTC) şi calcularea costului
calităţii;
- Controlarea ciclului de viaţa al produsului si aplicarea metodei costurilor
bazate pe ciclului de viată;
- Introducerea procesului costurilor Kaizen si gestionarea costurilor;
- Schimbarea structurii afacerii cu una mai descentralizată şi calcularea
performanţelor pentru fiecare manager pentru a aprecia activitatea fiecaruia în
parte.
Deficienţele sistemelor de calculaţie a costurilor existente
Sistemele tradiţionale de calculaţie a costurilor sunt orientate spre sectoarele
efective de producţie. Costurile comune indirecte se repartizează asupra produselor
prin intermediul unor mărimi de referinţă, care în actualele condiţii tehnologice ale
crizei economice, nu reprezintă o expresie a ocazionării (de exemplu salariile
indirecte). Decontarea costurilor indirecte are loc prin suplimentări asupra unor
marimi valorice.
Această repartizare a costurilor indirecte neconformă cu principiul ocazionării,
poate duce la decizii strategice gresite.
Vom prezenta in continuare spre exemplificare un studiu comparativ între metodele
clasice tradiţionale şi cele moderne de calculaţie a costurilor.

Contribuţia metodei ABC în managementul unei entităţi poate fi reprezentată in
urmatoarea figură :
Managementul bazat pe
Resurse Inductori de
activităţi (ABM)
costuri
- Analiza proceselor
- Analiza lanţului valorii
Masurarea - Analiza bugetelor pe activităţi
- Planificarea şi proiectele pe activităţi
Activităţi performanţei - Alegerea investiţiilor
- Studiul nivelurilor de activitate
- Tabloul de bord
Inductori de
activităţi
Managementul costurilor
Obiecte de (ABC)
Costuri si
cost
marje
- Costul produselor
- Profitabilitatea clienţilor
- Profitabilitatea pe ciclul de viata al
produselor
Figura 1. Contribuţia metodei ABC în managementul unei entităţi
Pentru a prezenta modul de aplicare a metodei ABC, am luat în considerare doua
produse: tablou electric cupru monofazic model 116 (A) şi tablou electric aluminiu
trifazat model 116 (B), în legatura cu care se cunosc urmatoarele informaţii
(tabelul 1):
Tabelul 1
Elemente U.M. A B Total
Cheltuieli directe Ron 2.000 3.600 5.600
Cheltuieli indirecte de producţie Ron - - 2.200
Cheltuieli generale de administraţie Ron - - 500
Cheltuieli de desfacere Ron - - 300
Cantitate fabricaţă buc 400 600 1000
Cheltuielile indirecte de producţie sunt repartizate luând drept baza de repartizare

cheltuielile directe. Cheltuielile generale de administraţie şi cele de desfacere sunt
repartizate pe baza costului de producţie.Marja de profit este de 20% din preţul de
vânzare.
Vol. I nr. 3/2009 37

Analiza şi gruparea activităţilor se prezintă astfel (tabelul 2):
Tabelul 2
Activitatea Cost (RON ) Inductorul
Comenzi materii prime şi 200 Număr comenzi lansate
materiale
Gestiunea stocurilor 200 Număr sorto-tipodimensiuni
materii prime
Pregatirea şi lansarea fabricaţiei 400 Număr loturi lansate
Producţie 1.400 Ore funcţionare utilaje
Administraţie 500 Ore calculaţie cost
Desfacere 300 Număr de produse
Mai dispunem de urmatoarele informaţii (tabelul 3):

Tabelul 3
Inductor A B Total
Numar comenzi 5 9 14
Numar sorto-tipodimensiuni materii prime 4 6 10
Numar loturi 400 500 900
Ore funcţionare utilaje 100 300 400
Ore calculaţie cost 30 35 65
Numar de produse 400 600 1.000
Repartizarea costurilor activităţilor asupra produselor, pe baza inductorilor de cost
(tabelul 4)
Tabelul 4
Inductori Cheltuieli Inductori Cheltuieli
Activitate Cost produsul aferente produsul aferente
A produsului A B produsului B
Comanda materii 200 5 71,45 9 128,55
prime
Gestiune stocurilor 200 4 80 6 120
Pregatirea si lansarea 400 400 177,60 500 222,40
fabricaţiei
Producţie 1.400 100 350 300 1.050
Administraţie 500 30 230.70 35 269,30
Desfacere 300 400 120 600 180
Total 3.000 1.029,75 1.970,25

1) Se poate calcula astfel costul de producţie:
� Pentru produsul A:
- cheltuieli directe: 2.000 RON
- cheltuielile indirecte de productie: 1.029,75 RON
- costul de producţie: 2.000 + 1.029,75 RON = 3.029,75 RON
- costul de productie unitar: 3.029,75/400 = 7,574 RON
� Pentru produsul B:
- cheltuieli directe: 3.600 RON
- cheltuielile indirecte de producţie: 1.970,25 RON
- costul de producţie: 3.600 + 1.970,25 = 5.570,25 RON
- costul de producţie unitar: 5.570,25/600 = 9,284 RON
2) Preţul de vânzare:
- pentru produsul A: 7,574 + 20%X = X; A = 9,468 RON
- pentru produsul B: 9,284 + 20%Y = Y; B = 11,605 RON
3) Rezultatul este: (9,468 – 7,574) x 400 + (11,605 – 9,284) x 600 = 2.150,2 RON
– Profit.
Metodele clasice Metoda ABC
Resurse: Cheltuieli constatate Resurse consumate =cheltuieli

( cheltuieli efective ) (consecinţe ale activităţilor)
Induc (implica ) costurile

Centre (consumatori de resurse)
Auxiliare
Calcul
Activităţi
(acţiuni asupra
Centre
activităţilor)
Principale
Induc (implică activităţile)
Costul produselor
Consumul genereaza Produsele consumă activităţi
costul produselor
Figura 2. Relaţia cauzală între resurse si produse
Vol. I nr. 3/2009 39

Figura 3. Schema de calcul a costului pe activităţi
Schema de calcul a costului pe activităţi se prezintă astfel:
Principiul de bază al metodei ABC este: activităţile consumă resurse şi produsele
consumă activităţi. Metoda ABC stabileşte costul produsului pe baza activitaţilor
ce se deşfasoară pentru fabricarea sa , oferind avantajul unui cost mai real, pe baza
căruia se pot lua decizii strategice.
Premisele de bază ale metodei ABC, de fapt logica din spatele acestei metode este
următoarea :
- obiectele de cost consumă activităţi;
- activităţile consumă resurse;
- consumul de resurse este cel care generează costuri;
- întelegerea relaţiilor cauzale este baza unui management de succes.
Metoda ABC se concentreaza asupra unui ciclu de producţie, pornind de la premisa
că pentru producerea unui obiect de cost se execută anumite activităţi, activităţi
care la rândul lor sunt consumatoare de resurse.
Metoda recunoaşte relaţia cauzală dintre activităţi şi apariţia costurilor.
Metoda ABC este utilizată în cadrul managementului prin costuri şi a
managementului performanţei. Performanţa înseamnă eficienţă, eficacitate şi
economicitate (EEE).
În legatură cu aceasta se poate aprecia că, prin destinaţia sa, calculaţia costurilor de
proces este orientată catre deciziile pe termen lung şi poate fi considerata un sprijin
pentru problemele strategice ale întreprinderii. Ansamblul funcţional al
întreprinderii este reprezentat prin activiţaţi şi procese, procesele fiind poziţionate
sub raportul costurilor, orizontal faţă de împarţirea tradiţională a locurilor de
costuri.
Metoda ABC este rezultatul unor cercetări justificate prin:
- nevoia de a elimina risipa;
- identificarea relaţiilor cauză-efect între cheltuieli şi produse;
- alocarea ratională a cheltuielilor asupra produselor şi nu de o manieră globală şi
imprecise;
- integrarea în calculul costului a diferenţelor pe cheltuieli impuse de
personalizarea produselor.

Metoda tradiţională presupune parcurgerea următoarelor etape:
Determinarea costului de producţie = Cheltuieli directe + Cheltuieli indirecte de
producţie
Determinarea costului complet comercial = Cost de producţie + Cheltuieli
generale de administraţie + Cheltuieli de desfacere
1) Total cheltuieli directe = 2.000 + 3.600 = 5.600 RON
2) Repartizarea cheltuielilor indirecte:
- calculul coeficientului de suplimentare:
Ks =2.200 / 5.600 = 0,39
- calculul cotelor de repartizare pe produse:
A: 2.000 x 0,39 = 780 RON
B: 3.600 x 0,39 = 1.420 RON
Total: 2.200 RON
3) Repartizarea cheltuielilor generale de administraţie:
Ks =500 / 7.800 = 0,06
A: 2.780 x 0,06 = 166,8 RON
B: 5.020 x 0,06 = 333,2 RON
Total: 500,0 RON
4) Repartizarea cheltuielilor de desfacere:
Ks = 300 / 7.800 = 0,04
A: 2.780 x 0,04 = 111,2 RON
B: 5.020 x 0,04 = 188,8 RON
Total: 300,0 RON
5) Costul complet comercial:
Tabelul 5
Articol de calculaţie A B
Cheltuieli directe 2.000 3.600
Cheltuieli indirecte de producţie 780 1.420
Cost de producţie 2.780 5.020
Cheltuieli generale de administraţie 166,8 333,2
Cheltuieli de desfacere 111,2 188,8
Cost complet comercial 3.058 5.542
Cantitate 400 600
Cost complet comercial unitar 7,645 9,237
Vol. I nr. 3/2009 41

6) Preţul de vânzare:
- pentru produsul A: 7,645 + 20%X = X; A = 9,556 RON
- pentru produsul B: 9,237 + 20%Y = Y; B = 11,546 RON
7) Rezultatul este: (9,556 – 7,645) x 400 + (11,546 – 9,237) x 600 = 2.149,8 RON
– Profit
Concluzii
Începută prin semnale mai mult sau mai putin timide cu doi ani in urmă, mai ales în
economia Statelor Unite, criza financiară internaţională, cu repercusiuni directe şi
indirecte asupra economiei mondiale şi a economiilor naţionale, nu mai este o
noutate. Companii mici şi mari, jucatori din toate domeniile - de la cei de talie
mondială (giganţi/simboluri ale economiilor nationale ale celor mai dezvoltate state
din lume) până la mici întreprinzători, simplii cetăţeni - de la foarte bogaţi până la
foarte săraci - au început să resimtă efectele negative determinate de criza
financiară internaţională.
Multe companii au dat faliment, unele şi-au întrerupt temporar activitatea, altele şi-
au redus seminificativ forţa de muncă – producând creşterea somajului, scăderea
puterii de cumpărare si reducerea cererii de bunuri de la cele de lux, până la cele de
larg consum.
Cel puţin următoarele 4-6 luni vor continua să fie caracterizate de incertitudine, dar
managerii vor trebui să ia decizii, decizii care vor influenţa atât rezultatele pe
termen scurt, dar şi potenţialul pe termen mediu / lung al dezvoltării business-ului.
Astfel, preţul este un instrument al pietei şi un indicator al realităţii, care în virtutea
cerinţei de corelare a cererii cu oferta capătă un caracter complex ce este amplificat
în contextul actualei crize economice mondiale de caracteristicile pieţei pe care se
manifestă, cat şi de cadrul legislativ care reglementează formarea preţurilor, el
insuşi perfectibil.
Preţul unui bun sau al unei resurse este un element care arată la ce trebuie să
renunţe pentru a se obţine respectivul bun sau resursă.
Reducerea costului de producţie determină stabilitatea sau chiar reducerea
preţurilor, creşterea competitivităţii produselor în lupta de concurenţă atât pe piaţa
naţională, cât şi pe piaţa externă.
În vederea reducerii costului, producătorul trebuie să caute şi să gasească rezervele
de reducere a consumurilor de factori de producţie, să acţioneze simultan în toate
compartimentele întreprinderii, asupra tuturor factorilor de producţie, în toate
fazele activitaţii economice şi să aplice măsurile posibile de diminuare a costurilor
în concordanţă cu exigenţele competiţiei impusă de piaţă. Reducerea costului de
producţie trebuie să aibă loc fără influenţe negative asupra calităţii bunurilor
materiale şi serviciilor, ci, dimpotriva, concomitent trebuie să se asigure un spor de
calitate. Reducerea costurilor pe seama reducerii calitătii este antieconomică.
Totodată, tendinţa generală impusă de concurenţa pe piaţă este ca bunurile

economice să încorporeze în costurile lor cât mai puţină materie primă, muncă de
înaltă calificare şi să fie obţinute cu cea mai modernă tehnologie.
Astfel, se impune alegerea cu atenţie a elementelor şi rezultatelor de care au nevoie
utilizatorii contabilităţii analitice care trebuie să se ghideze permanent după două
principii fundamentale:
- principiul pragului de semnificaţie - câteva cifre semnificative sunt mai
eficiente decât o documentaţie voluminoasă care nu poate fi consultată din
lipsă de timp;
- principiul relevanţei: o informaţie aproximativă, dar suficient de exactă,
obţinută rapid, este adeseori mai utilă decât o informaţie exactă, cunoscută cu
întârziere.
Bibliografie
Briciu Sorin, Burja Vasile, 2004, Contabilitate de gestiune. Calculaţia şi analiza
costurilor, Editura Ulise, Alba Iulia
Dumitru Corina Graziella, Ioanăş Corina, 2005; Contabilitatea de gestiune şi
evaluarea performanţelor, Editura Universitară, Bucureşti
Ebbeken Klaus, Possler Ladislau, Ristea Mihai, 2000, Calculaţia şi managementul
costurilor, Editura Teora, Bucureşti
Epuran Mihail, Băbăiţă Valeria, Grosu Corina,1999, Contabilitate şi control de
gestiune, Editura Economică, Bucureşti
Ionaşcu Ion, Filip Andrei Tiberiu, Stere Mihai, 2003, Control de gestiune, Editura
Brăescu Mădălina, Jinga Gabriel, 2002, Măsurarea şi evaluarea performanţei
întreprinderii prin metoda ABC, Revista Contabilitate şi audit, Contabilitate
şi Informatică de gestiune, vol. 2, p36
Lucey T., Management Accounting, D.P. Publication, Third Edition, accesat la
26.04.2009, http://www.ifac.org./bookstore/Professional Accountants in
Business
Yoram Eden, Boaz Ronen, Activity Based Costing (ABC) and Activity Based
Management (ABM), articol publicat de FMAC (Financial and Management
Accounting Committee), în Articles of Merit 2002,
http://www.ifac.org./bookstore/Professional Accountants in Business
Vol. I nr. 3/2009 43

DIRECŢII PRINCIPALE DE ACŢIUNE PRIVIND
POLITICA DE MEDIU A UNIUNII EUROPENE,
ÎN CONDIŢIILE CRIZEI ECONOMICE MONDIALE
Mirela Drăghicescu
mirela@hbu.ro
Rezumat
Climatul economic şi financiar dificil pe care îl traversăm nu trebuie să împiedice
aplicarea măsurilor pentru protejarea şi conservarea mediului înconjurător. Guvernele au
obligaţia să investească în sectorul "verde" chiar în condiţiile crizei financiare, adoptând
măsuri corespunzătoare, care pot avea efecte benefice şi pentru revigorarea economică.
Răspunderea gestionării crizei mediului, ca de altfel şi a crizei economice mondiale o
poartă toate statele lumii pentru că deteriorarea mediului este o problemă globală care
afectează întreaga planetă. În plină recesiune economică globală, nu putem face abstracţie
de acest domeniu sensibil, întrucât chiar şi numai reducerea emisiilor de carbon şi
prevenirea fenomenului încălzirii globale rămân obiective esenţiale pentru viitorul
economiei mondiale, pentru viitorul omenirii. În acest context, Uniunea Europeană dar şi
celelalte state ale lumii (G-20 Londra a.c.) demonstrează unitate şi iniţiativă în găsirea
unor soluţii anticriză, la nivel global, într-un moment decisiv pentru economia mondială.
Pentru a atinge scopul şi obiectivele stabilite prin „Strategia Lisabona”, în condiţiile crizei
economice mondiale, ţările participante la G-20 şi-au propus să realizeze schimbări pentru
a face faţă „provocărilor” crizei şi să acţioneze rapid pentru a stimula creşterea
economică, favorizând schimburile comerciale şi reducerea protecţionismului,
reorganizarea sistemului financiar-valutar internaţional, dar şi asigurarea unui viitor
ecologic viabil. Eforturile la nivelul Uniunii Europene, dar şi eforturile globale pentru
conservarea şi protecţia mediului înconjurător trebuie să fie prioritare indiferent de
situaţia economică.
Cuvinte-cheie: politica de mediu, Uniunea Europeană, mediu înconjurător, criza
economică mondială, investiţii
Clasificare JEL: Q56, Q58, G01
Introducere
Criza economică a cuprins întreaga economie mondială şi se manifestă la nivel
global. Indiferent de nivelul de dezvoltare, de dimensiuni sau de continent, statele
lumii sunt implicate mai mult sau mai puţin. Este adevărat că această criză se
manifestă cu grade de intensitate diferită în ţările capitaliste dezvoltate, în ţările în
curs de dezvoltare sau ţările emergente.Criza economică mondială influenţează
direct şi fenomenele globale contemporane. Între acestea, mediul înconjurător este
direct influenţat de criza actuală, în sensul că investiţiile dirijate în scopul protecţiei
mediului, forţamente vor scade. Important este cât de mult se vor reduce investiţiile

în mediu şi cum vor reacţiona statele lumii ca în această situaţie, proiectele privind
protecţia mediului să nu fie anulate, iar omenirea să fie preocupată chiar şi în
aceste condiţii de sănătatea planetei şi de viitorul ei.
„Într-un moment în care pieţele monetare caută direcţii noi, poate că mediul
înconjurător va fi cel care va arăta calea‖ (EEA, 2009, p.5).
Literatura de specialitate abundă de poziţii teoretice pe care oamenii de ştiinţă
interesaţi le adoptă. Consider că sunt foarte importante teoriile însoţite de aplicaţii
practice, care să contribuie la stoparea fenomenului de deteriorare a mediului
înconjurător. Eforturile statelor lumii în problemele de mediu s-au intensificat în
ultimii ani, multe dintre ele adoptând măsuri pe plan naţional sau participând activ
la diverse acţiuni internaţionale instituţionalizate, în domeniu. În fapt, tot ce s-a
făcut până în prezent este mult prea puţin. Preocupările pentru protecţia mediului
sunt mult mai mici decât viteza cu care distrugem natura.
Remarcăm faptul că, Uniunea Europeană (UE) îşi consolidează poziţia de lider pe
plan mondial în lupta împotriva fenomenului de deteriorare a mediului
înconjurător, prin eforturi financiare şi materiale considerabile. În acest context,
mi-am propus să analizez conceptul şi efectele actualei crize economice mondiale,
dimensiunile raportului mediu-economie la nivelul UE, politica de mediu a UE şi
investiţiile în mediul înconjurător, direcţiile principale de acţiune în politica de
mediu a UE, precum şi rolul cooperării internaţionale în acest domeniu.
Criza economică mondială. Concept şi efecte
Lumea este preocupată astăzi de impactul violent şi neaşteptat al crizei asupra
economiei mondiale. De fapt, creşterea rapidă a populaţiei globului, ritmul rapid de
utilizare a resurselor, cererea tot mai mare de energie, asociată cu volumul crescând
al emisiilor de gaze cu efect de seră, expansiunea cererii de apă şi alimente,
pescuitul excesiv, defrişarea pădurilor, reducerea alarmantă a biodiversităţii şi
creşterea evidentă a impactului schimbărilor climatice, au creat, ceea ce mulţi
numesc, criza globală a mediului, care, în opinia noastră, poate fi considerat un
factor care a contribuit la declanşarea crizei economice mondiale, pe care o trăim
cu toţii.
Istoria crizelor economice ale lumii din ultimii 40 de ani, ne dezvăluie un ritm
accelerat al acestora în ultima jumătate de secol (tabelul 1):
Tabelul 1
Perioada Criza economică
1974-1975 Prima criză a petrolului
1982 A doua criză a petrolului
1992-1993 Recesiune în SUA
2001-2002 Criza bursieră (Internet bubble) şi 9/11
2008-2009 Criza creditelor ipotecare cu risc ridicat („suprime‖)
Vol. I nr. 3/2009 45

De remarcat însă, că nici una dintre crizele amintite mai sus nu s-a desfăşurat în
paralel cu o criză globală a mediului pentru a cărei stopare, omenirea este obligată
să facă mari eforturi, inclusiv financiare.
În fapt, „criza economică actuală este rezultatul activităţii unui sector bancar şi
financiar mondial cu reglementări incorecte, în care, conducerile au supralicitat
creşterea profitului companiilor, dar şi bunăstarea personală creând o cultură a
asumării riscului la o scară fără precedent. Produsele financiare toxice, de
„inginerie nouă‖, bazate pe datorii, au creat iluzia valorii prin „ambalarea‖
activelor cu risc ridicat (de exemplu, ipotecile asupra proprietăţilor supraevaluate
ale persoanelor care nu şi le mai permiteau) şi prezentarea lor pe piaţă, ca fiind
valori ridicate cu risc redus şi profituri mari. Astfel, preţurile proprietăţilor din
Statele Unite ale Americii au început să se prăbuşească, iar proprietarii de locuinţe
nu îşi mai puteau plăti creditele, care aparţin sistemului financiar global, acestea s-
au transformat în active vulnerabile, a căror valoare era pusă sub semnul întrebării.
În aceste condiţii, instituţiile financiar-bancare au fost obligate să-şi reconsidere
poziţiile, întrucât acestea înregistrau pierderi majore, lipsă de lichidităţi, iar cele
expuse excesiv au intrat în colaps. Repercusiunile au ajuns în final în economia
reală unde investiţiile sunt tot mai greu de realizat, iar încrederea în companii s-a
erodat‖ (Hardisty, 2008).
Efectele actualei crize au lovit întreaga lume într-un moment în care „mişcarea
tectonică‖ din economia mondială durează de mai bine de un deceniu. Ridicarea
Chinei, Indiei, Braziliei şi resuscitarea unei Rusii capitaliste au determinat o lume
multipolară tot mai accentuată, cu profunde reverberaţii economice şi geopolitice.
Lupta pentru controlul resurselor neregenerabile (îndeosebi petrol şi gaze)
ilustrează fenomenul. Criza economică mondială a scos în evidenţă slăbiciunile
inerente ale politicilor economice care sunt mai degrabă fundamentaliste decât
pragmatice.
Specialiştii Fondului Monetar Internaţional apreciau că economia mondială va intra
într-o recesiune mai lungă şi mai gravă decât cele anterioare, înaintea unei reveniri
„uşoare‖. Pe plan mondial, recesiunea globală şi criza financiară vor duce, cel mai
probabil, la o scădere nemaiîntâlnită a producţiei, economia mondială
comprimându-se cu până la 1% în 2009, pentru prima dată de la al doilea război
mondial (International Monetary Fund, World Economic Outlook, 2009).
În strânsă legătură, criza economică mondială afectează şi starea actuală a mediului
înconjurător. Deşi statele lumii s-au obligat să respecte acorduri internaţionale în
domeniul mediului, cel mai important fiind „Protocolul de la Kyoto‖ negociat în
anul 1997, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2010,
acestea se văd în imposibilitate de a continua sau de a demara investiţii pentru
atingerea respectivului obiectiv. Paradoxal, datorită creşterii negative a economiei
mondiale multe ţări vor îndeplini mai uşor obiectivele Kyoto, de reducere a
emisiilor de gaze cu efect de seră.

Aşa cum precizam, actuala criză financiară are efecte pe piaţa verde globală,
înregistrând preocupări mai reduse tocmai datorită diminuării investiţiilor în
energii alternative. Mari companii din toată lumea au fost nevoite să renunţe la
proiecte de energie solară, investiţii în parcuri eoliene, unele fiind în situaţia de a
solicita protecţie guvernelor împotriva falimentului.
Actorii implicaţi în ―sectorul verde‖ sunt nevoiţi să-şi adapteze strategiile la
efectele crizei financiare mondiale, la dificultăţile de accesare a creditelor, la
scumpirea împrumuturilor şi la faptul că economia mondială este în cădere liberă.
Efectele globale ale crizei financiare au repercusiuni şi asupra mediului
înconjurător, nu numai asupra celui economic. Astfel, ―New Energy Finance‖
(companie de cercetare a pieţei), a calculat suma globală cheltuită pentru a finanţa
proiecte legate de energia curată. În ultima jumătate a anului 2008 aceasta a scăzut
cu 25% şi a ajuns la 18 miliarde de dolari, acelaşi ritm înregistrându-se şi la
începutul anului 2009. New Energy Global Innovation Index - indicator care
urmăreşte acţiunile de la bursă ale companiilor din întreaga lume care utilizează
energii alternative, tehnologii inovatoare şi servicii bazate pe energii regenerabile –
a înregistrat aceiaşi reducere de 25% spre finele anului 2008. Preţurile certificatelor
de carbon în Uniunea Europeană au scăzut de la 30 de euro până la sub 20 de euro,
făcând investiţiile verzi mai puţin, sau chiar deloc, atractive. Totuşi, multe dintre
intenţiile de a investi în economia verde pe termen lung rămân valabile, chiar dacă
sunt unele amânări în ceea ce priveşte demararea proiectelor.
Dimensiunile raportului economie-mediu la nivelul Uniunii Europene
Procesul dezvoltării globale este strâns legat de natură, având implicaţii deosebite
asupra mediului. Cererile globale ale umanităţii au depăşit puterea de regenerare a
resurselor Pământului, iar mediul natural se deteriorează rapid.
Economia, motorul însuşi al existenţei noastre, depinde în integralitatea sa de
sistemele şi resursele naturale ale Pământului. Depindem de sistemul climatic al
planetei pentru un mediu propice agriculturii şi de ciclul hidrologic pentru
asigurarea surselor de apă potabilă. Fiecare din noi depinde de produsele şi
serviciile pe care le oferă ecosistemele naturale.
În ultimele şase decenii, economia mondială, în termenii PIB (Produs Intern Brut),
a crescut într-un ritm nemaiîntâlnit: în 1950 PIB-ul mondial era de 4 trilioane de
euro, iar în 2007 de peste 42 de trilioane de euro. Această creştere – de peste zece
ori – a fost determinată de câţiva factori cheie, în special de circulaţia materiilor
prime şi a mărfurilor – toate provenind din mediu. În contrast cu această creştere
economică, mediul înconjurător a avut şi are în continuare de suferit: gheţarii din
lanţurile muntoase ale Europei se topesc, calota glaciară din Oceanul Arctic în
timpul verii se retrage şi se subţiază mai repede ca oricând. În anul 2007, suprafaţa
calotei glaciare era jumătate faţă de cea măsurată în anii ‗50. Pe glob, mai mult de
un miliard de oameni, majoritatea săraci, îşi asigură hrana şi existenţa din pescuit.
Însă jumătate din populaţia piscicolă naturală a fost supraexploatată, cu riscul ca
industria în acest domeniu să dispară până în anul 2050, dacă tendinţele actuale nu
Vol. I nr. 3/2009 47

se modifică radical. În ceea ce priveşte uscatul, situaţia este la fel de alarmantă:
spre exemplu, pădurile tropicale sunt decimate, fără a se lua în considerare
numeroasele servicii ecologice pe care acestea le furnizează. Aceste tendinţe pot
schimba relaţia noastră cu mediul natural, dar nu şi dependenţa noastră de acesta.
Activităţile economice şi însăşi coeziunea dintre societăţile noastre se sprijină pe
resursele naturale pe care le asigură planeta.
Cu toate acestea, nu acordăm atenţia cuvenită relaţiei de dependenţă economie–
mediu, pentru că nu există societăţi fără mediu natural, însă există mediu natural
fără societăţi. La baza degradării pe care o observăm în jurul nostru, în mediul
nostru natural, stă lipsa conştientizării valorilor care contează în această relaţie.
În anul 2006, Lordul Nicholas Stern a elaborat „Raportul privind impactul
schimbărilor climatice asupra economiei‖. El a estimat că stoparea imediată a
emisiilor de gaze cu efect de seră ar reduce semnificativ costurile impactului
schimbărilor climatice. Dacă s-ar acţiona în acest moment, costurile ar fi mai
reduse şi eficienţa mai mare, decât dacă s-ar acţiona mai târziu. Astfel, „costurile
măsurilor de contracarare a schimbărilor climatice, prin stabilizarea emisiilor de
dioxid de carbon în atmosferă, ar fi de circa 1% din PIB-ul mondial anual, până în
2050. Dar lipsa de măsuri ar costa cu mult mai mult, putând ajunge la 20% din
avuţia mondială‖. Previziunile raportului au fost sumbre: „încălzirea climei va avea
un efect comparabil cu cele două războaie mondiale, economia mondială putând să
scadă cu până la o cincime‖ (Stern, 2006, pp.XVI).
La „Conferinţa Oamenilor de Ştiinţă‖ de la Copenhaga din martie 2009, Lordul
Stern a avertizat că „a subestimat riscurile încălzirii globale şi pagubele pe care le
poate provoca şi că există „riscuri severe‖ dacă temperatura ar creşte cu 4 până la 7
grade Celsius până în 2100. Agricultura va fi distrusă şi viaţa va deveni imposibilă
pe mare parte din planetă‖. De asemenea, revizuirea recentă a estimărilor din
raportul publicat în 2006, a condus la aprecierea autorului său că, „lipsa de acţiune
ar putea costa 50% şi chiar mai mult decât valoarea maximă apreciată anterior,
riscând să ajungă la o treime din avuţia mondială, precum şi reducerea consumului
pe cap de locuitor al Planetei‖ (McCarthy, 2009).
Premierul Marii Britanii, Gordon Brown a declarat la o conferinţă de presă înaintea
desfăşurăriii Summitului G20 de la Londra din aprilie 2009, că, „în fapt, trăim un
moment decisiv pentru economia mondială. Trebuie să facem o alegere. Fie lăsăm
recesiunea să continue şi ne retragem în izolaţionism şi protecţionism, fie
reacţionăm împotriva recesiunii".
Datorită crizei economice mondiale, dar şi a lipsei de preocupare a ţărilor pentru
protejarea mediului înconjurător, raportul dintre economie şi mediu s-a acutizat.
Există păreri conform cărora salvarea planetei va produce pagube economiei, dar
salvarea economiei nu va putea ajuta planeta. De fapt, economia şi mediul se află
într-o strânsă interdependenţă: economia nu poate exista fără un mediu înconjurător
robust şi sănătos. „La nivel mondial, se estimează că neluarea măsurilor pentru a
diminua efectele schimbărilor climatice asupra mediului înconjurător va avea ca
rezultat costuri de cel puţin 5% asupra economiei mondiale, respectiv scăderea

anuală cu 20% a produsului global, fără a lua în calcul pierderile ecosistemelor şi
speciilor care dispar definitiv prin alterarea climatului Terrei‖ (Hardisty, 2008).
Cu toate acestea, estimările sumbre privind deteriorarea calităţii factorilor de mediu
reprezintă, un nou semnal de alarmă care are rolul de a contribui la înţelegerea, de
către guvernele statelor lumii, a potenţialelor efecte la nivel planetar, dacă
modelele de producţie, de consum, de creştere şi de viaţă actuale nu se vor
schimba. O mai bună „guvernanţă‖ mondială este esenţială pentru gestionarea
raportului economie-mediu, prin intervenţia statelor care trebuie să conducă
sistemul internaţional în aşa fel încât să depăşească în cel mai scurt timp criza
economică globală, fără a produce accelerarea deteriorării mediului.
Politica de mediu a Uniunii Europene.
Investiţiile de mediu ale UE în condiţiile crizei economice mondiale
Politica în domeniul mediului vizează următoarele obiective: protecţia mediului,
ameliorarea calităţii sale, protecţia sănătăţii publice, utilizarea prudentă şi raţională
a resurselor naturale, promovarea măsurilor la nivel internaţional privind
rezolvarea problemelor mediului de dimensiuni regionale şi mondiale. Printre cele
mai importante instrumente utilizate în politica de mediu sunt: dispoziţii
legislative, în special directivele care stabilesc norme de calitate a mediului
(niveluri de poluare); norme aplicabile procedurilor industriale (norme de emisii,
de exploatare etc. norme aplicabile produselor (limite de concentraţie sau de emisie
pentru un produs dat), precum şi programe de actiune în favoarea protecţiei
mediului sau programe de ajutor financiar.
Politica de mediu a Uniunii Europene a apărut ca domeniu separat al preocupării
comunitare în anul 1972, impulsionată de Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite
asupra mediului înconjurător desfăşurată la Stockholm, în acelaşi an. În 1997,
politica de mediu devine politică orizontală a Uniunii Europene (prin Tratatul de la
Amsterdam), ceea ce înseamnă că aspectele de mediu vor fi în mod necesar luate în
considerare în cadrul politicilor sectoriale.
Politica de mediu a Uniunii Europene este susţinută de un număr de actori
instituţionali implicaţi în pregătirea, definirea şi implementarea sa, şi care se află în
permanentă consultare cu guvernele Statelor Membre, cu diverse organizaţii
industriale, organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de reflexie. Prin diversele
atribuţii pe care le au, acestea contribuie la statuarea caracterului sinergetic al
politicii de mediu şi asigură realizarea obiectivelor sale atât la nivel legislativ, cât şi
la nivel de implementare.
Obiectivele care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene sunt stipulate
de Articolul 174 al Tratatului Comunităţii Europene sunt următoarele:
conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;
protecţia sănătăţii umane;
utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale;
promovarea de măsuri la nivel internaţional în vederea tratării problemelor
regionale de mediu şi nu numai.
Vol. I nr. 3/2009 49

Angajamentele Uniunii Europene în ceea ce priveşte politica de mediu pot fi
îndeplinite prin abordări integrate şi prin corelarea politicilor de la nivel naţional cu
cele europene. Astfel, în contextul politicii europene pentru energie, limitarea
emisiilor din transporturi, întărirea Schemei Europene de Comercializare a
Emisiilor (EU Emissions Trading Scheme) şi a legăturii cu alte pieţe emergente ale
carbonului, în ţări precum Statele Unite, Canada şi Noua Zeelandă, precum şi
utilizarea mecanismelor bazate pe proiecte de investiţii, toate acestea sunt la fel de
importante pentru obiectivul stabilit de U.E, şi anume, reducerea emisiilor de gaze
cu efect de seră cu 20% până în anul 2020.
În plină recesiune, o economie globală cu emisii reduse de carbon este esenţială
pentru viitoarea sănătate economică a planetei. Având în vedere că preţurile
ridicate la petrol şi gaze naturale alimentează inflaţia, tocmai dependenţa de
energia emiţătoare de carbon contribuie la agravarea problemelor economice
actuale ale lumii. Este ameninţată tot mai mult securitatea mediului înconjurător şi
stabilitatea geopolitică. Consecinţele asupra mediului rezultate din dependenţa de
combustibilii fosili, sunt binecunoscute: emisiile de gaze cu efect de seră au
determinat şi determină în continuare schimbări climatice extreme: topirea
calotelor, creşterea nivelului oceanelor, dar şi dezastre naturale care produc pagube
materiale şi umane. Acestea nu sunt doar probleme de mediu: ele ne afectează şi ne
vor afecta în viitor dezvoltarea economică şi socială, precum şi interesele de
securitate ale generaţiilor care vor urma.
Institutul Norvegian de Cercetări „Point Carbon‖, pe baza unor studii recente, arată
că emisiile de carbon în spaţiul european au scăzut cu 6% în 2008 comparativ cu
anul 2007, ca efect al crizei economice. „Cele 27 de ţări care participă la sistemul
european de „cote de carbon‖ au emis anul trecut 2.111 miliarde de tone de gaz cu
efect de seră faţă de 2.245 de miliarde de tone în 2007. Această situaţie
demonstrează şi faptul că piaţa de carbon funcţionează corect. Reducerile de emisii
observate în sectorul energetic rezultă parţial din preţul ridicat al dioxidului de
carbon observat în primul semestru al anului 2008. Astfel, sectoarele ciment, var şi
sticlă au înregistrat o reducere de 9%, sectorul producţie de electricitate şi căldură a
redus emisiile cu 6 %, iar industria gazelor şi petrolului, cu 1%. Din punct de
vedere geografic, Germania a fost principala sursă de emisii de carbon din Europa
(22%), urmată de Marea Britanie (13%)‖ (Green Report, Emisiile de dioxid de
carbon ale U.E au scăzut pe fondul crizei economice, 2009).
Potrivit Comisiei Europene, pentru reducerea emisiilor ar putea fi necesară
creşterea investiţiilor suplimentare nete globale la aproximativ 175 de miliarde de
euro pe an în 2020, conform unor previziuni independente. Mai mult de jumătate
din această sumă va fi necesară pentru ţările în curs de dezvoltare. Sprijinul
financiar internaţional pentru acţiunile care depăşesc resursele interne ale unei ţări
ar trebui să provină din surse precum fondurile publice şi mecanismele
internaţionale de creditare privind emisiile de carbon. Comisia susţine că pactul de
la Copenhaga al conferinţei ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) privind
schimbările climatice, care se va încheia în decembrie 2009, ar trebui să furnizeze

ţărilor un cadru de sprijin în vederea adaptării la schimbările climatice inevitabile.
În acest sens, tuturor ţărilor dezvoltate şi în curs de dezvoltare ar trebui să li se
impună elaborarea de strategii naţionale de adaptare, în timp ce statele insulare
mici şi ţările cel mai puţin dezvoltate ar trebui ajutate să se adapteze.
„Abordarea cauzelor şi efectelor schimbărilor climatice va necesita însemnate
investiţii private şi publice în următoarele decenii, însă costul acestor investiţii va fi
cu mult mai mic decât dacă permitem climei să se degradeze în continuare. Planul
european de redresare economică şi alte măsuri similare luate la nivel mondial
pentru a combate criza economică constituie o şansă de a da un impuls investiţiilor
necesare în tehnologii cu emisii scăzute de carbon şi de a stimula, în acelaşi timp,
creşterea, inovarea şi crearea de locuri de muncă. Pentru a se ajunge la un acord
prin pactul de la Copenhaga însă, este vital să se găsească noi soluţii de finanţare‖
(The European Union On-Line, 2009).
În plină criză economică mondială, există păreri diferite ale specialiştilor. Unii cred
că este momentul investiţiilor în tehnologiile „verzi‖ pentru combaterea schimbării
climatice şi creării de locuri de muncă, iar alţii văd criza drept o piedică în lupta
pentru protecţia mediului.
În ultima perioadă, ideea combaterii crizei economice şi a rezolvării problemelor
mediului înconjurător prin investiţii guvernamentale majore în energie „verde‖ şi
infrastructură a devenit din ce în ce mai apreciată. Promovarea inovaţiilor
ecologice va permite, de asemenea, relansarea economiei şi industriei europene,
astfel, investiţiile realizate în prezent vor proteja locurile de muncă viitoare. Chiar
dacă unele state europene s-au folosit de criza economică pentru a reduce sumele
necesare pentru protecţia mediului, apreciem că majoritatea au depus eforturi
financiare susţinute în cercetare şi dezvoltare, în noile tehnologii legate de mediul
înconjurător şi pentru o infrastructură verde. Investiţiile ecologice şi măsurile luate
cu privire la mediu şi energie vor putea fi observate abia peste câţiva ani.
La nivel mondial, în anul 2008, s-au investit 155 miliarde de dolari SUA în
industria energiilor regenerabile, din care aproximativ 105 miliarde au fost
direcţionaţi către sursele de energie eoliană, solară, biomasă şi energie termală. Ca
efect al crizei economice mondiale, investiţiile au scăzut în a doua jumătate a
anului 2008 cu 17% faţă de prima şi cu 23% faţă de jumătatea anului 2007, această
evoluţie descendentă continuând şi în anul 2009. Dacă în UE, investiţiile în
domeniul energiilor neconvenţionale au fost de 49,7 miliarde de dolari SUA în
2008, cu o creştere de 2% faţă de anul 2007, în America de Nord au fost de numai
30,1 miliarde dolari SUA, înregistrând o reducere de 8% faţă de 2007. În schimb,
China este lider la investiţiile în Asia, cu o creştere de 18% în 2008 faţă de 2007,
respectiv de 15,6 miliarde de dolari SUA, investiţiile fiind cu precădere în proiecte
eoliene şi biomasă. De remarcat că în U.E., investiţiile stau sub semnul politicilor
guvernamentale care trebuie să susţină proiectele de energie „verde‖, cu deosebire
în ţări precum Spania, unde s-au investit aproximativ 17,4 miliarde de dolari SUA
în finanţarea activelor în anul 2008 (United Nations for Environment Programme,
2009).
Vol. I nr. 3/2009 51

În România, cheltuielile pentru protecţia mediului înconjurător la nivel naţional au
însumat în anul 2008 circa 14,3 miliarde lei (3,88 miliarde euro), reprezentând
2,8% din PIB, faţă de 2,7% din PIB în 2007. Aceste cheltuieli includ: investiţiile,
cheltuielile curente interne (cheltuielile curente efectuate prin activităţi proprii de
protecţia mediului) şi alte cheltuieli ale administraţiei publice (subvenţii acordate,
transferuri), nefiind cuprinse cheltuielile curente externe (cheltuielile pentru
cumpărarea de servicii de protecţia mediului de la terţi, precum şi taxele plătite cu
titlu de mediu). Pe domenii de mediu, producătorii specializaţi au făcut în 2008
cele mai mari cheltuieli pentru managementul deşeurilor (aproximativ 76% din
totalul cheltuielilor pentru acest domeniu, respectiv 6,78 miliarde lei).
Administraţia publică a cheltuit cel mai mult pentru protecţia apei (39%, respectiv
1,37 miliarde lei), în timp ce pentru protecţia aerului, cheltuielile mai mari au fost
făcute de producătorii nespecializaţi (76,7%, respectiv 1,24 miliarde lei) (Institutul
Naţional de Statistică, Comunicat de Presă nr. 212, 2009, p. 2).
„Pentru a face faţă crizei financiare globale, statele lumii au nevoie de o susţinere
globală masivă. O mare parte dintre aceste cheltuieli ar trebui să reprezinte
investiţii într-un viitor mai verde. O investiţie care contribuie la lupta împotriva
schimbării climatice creează totodată milioane de locuri de muncă […] Avem
nevoie de o nouă soluţie verde‖ (European Parliament, 2008).
Direcţii principale de acţiune în politica de mediu a UE.
Rolul cooperării internaţionale
Deşi UE s-a implicat în protecţia mediului înconjurător abia în anii '70, când
această problemă a devenit de interes la nivel mondial, în deceniile următoare s-au
luat măsuri importante vizând ameliorarea calităţii vieţii, limitarea poluării,
introducerea principiului prevenirii poluării şi cel al raţionalizării resurselor
naturale şi s-au adoptat programe care au reprezentat instrumente financiare de
gestiune a proiectelor privind protecţia mediului înconjurător din Statele Membre.
În prezent, pe plan internaţional, UE joacă un rol central în combaterea
schimbărilor climatice, printr-o politică integrată privind energia şi schimbările
climatice. Obiectivul principal al UE îl reprezintă o economie care respectă
climatul, bazată pe combinarea tehnologiilor şi surselor de energie sărace în emisii
de carbon, pe protecţia biodiversităţii, rezolvarea problemei deşertificării, a
despăduririlor abuzive şi a impactului poluării asupra sănătăţii publice.
Adoptată în anul 2000 de Consiliul European şi reînnoită în 2005, „Strategia
Lisabona‖ reprezintă obiective, domenii prioritare de acţiune, ţinte şi măsuri,
pentru orientarea politicilor europene de creştere economică şi ocupare a forţei de
muncă către realizarea obiectivului strategic al UE de a deveni cea mai competitivă
şi dinamică economie bazată pe cunoaştere. Actualul ciclu al Strategiei (martie
2008 - martie 2011), început pe fondul unui proces de încetinire a creşterii
economice globale şi al riscurilor cauzate de instabilitatea pieţelor financiare şi a
preţurilor la alimente şi petrol, se confruntă în prezent cu efectele actualei crize
economice globale. În acest context, Comisia Europeană a propus un plan european

de redresare economică care cuprinde măsuri pe termen scurt pentru ieşirea din
criza financiară şi economică, dar şi actualizarea „Liniilor Directoare Integrate‖
necesare implementării la nivel naţional şi comunitar a „Strategiei Lisabona‖.
Având în vedere acutizarea efectelor crizei la nivel global, cooperarea
internaţională este esenţială. Menţinerea unor relaţii bune între UE şi statele
producătoare de energie, precum şi statele prin care trec conductele de energie,
reprezintă o prioritate. Aceasta înseamnă cooperarea cu ţările de la est şi sud, Rusia
şi în general ţările din estul Europei având graniţă cu UE, ţările din Asia centrală,
din zona Mării Caspice şi cea a Mării Negre, precum şi cele din zona
mediteraneană. Cooperarea cu alte state consumatoare este în aceiaşi măsură
importantă, indiferent dacă sunt state industrializate sau în curs de dezvoltare, ele
trebuie să adopte măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, de
eficientizare a utilizării energiei, de dezvoltare a unor tehnologii bazate pe energii
regenerabile sau cu emisii scăzute, în special de captare şi stocare a carbonului.
Organismele europene au rolul de a analiza cât mai profund modalităţile de
integrare a adaptării la schimbările climatice în politicile externe şi în instrumentele
de finanţare actuale şi, dacă este cazul, să elaboreze noi politici. Este necesar ca UE
să împărtăşească experienţa sa în domeniu ţărilor în curs de dezvoltare şi să le ofere
acestora asistenţă pentru elaborarea unor strategii proprii la fel de cuprinzătoare.
Parteneriatele existente, cum sunt cele încheiate cu China, India şi Brazilia,
constituie o bază adecvată pentru lărgirea cooperării UE cu ţările în curs de
dezvoltare pe tema schimbărilor climatice.
În cadrul dezbaterilor din martie a.c. din Parlamentul European a fost subliniat
faptul că solidaritatea între statele membre este crucială pentru depăşirea crizei
economice, iar protecţionismul trebuie evitat. De asemenea, s-a apreciat că pentru
redresarea economică, decisive rămân investiţiile în inovare, inclusiv în tehnologii
ecologice, precum şi eliminarea barierelor pe piaţa internă în aceste domenii.
Având în vedere dificultăţile economice datorate crizei mondiale, s-a subliniat că
schimbările climatice nu se vor opri atunci când dezvoltarea economică încetineşte
şi că recesiunea nu trebuie marcată de lipsa de acţiune.
În ceea ce priveşte găsirea unor soluţii pentru investiţii de mediu, UE poate utiliza
posibile surse inovatoare de finanţare internaţională pe baza principiului
„poluatorul plăteşte‖ şi a capacităţii de plată. Specialiştii în domeniu apreciază că
economia mondială are nevoie de o „piaţă globală a carbonului‖ care va ajuta ţările
dezvoltate să identifice cele mai eficiente sectoare în care să îşi reducă emisiile de
carbon şi să transfere fonduri, astfel încât statele în curs de dezvoltare să facă saltul
direct către energia cu emisii reduse de carbon.
UE şi-a propus, printre alte obiective, şi acţiuni viitoare cum ar fi dezvoltarea, până
în 2015, a unei „pieţe a carbonului‖ la nivelul Organizaţiei pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică (OCDE) prin conectarea Sistemului de comercializare a
emisiilor (ETS) propriu la alte sisteme de limitare şi comercializare comparabile,
pentru a diminua schimbările climatice şi pentru a strânge fonduri în scopul
Vol. I nr. 3/2009 53

combaterii acestora. Piaţa ar trebui extinsă pentru a cuprinde marile economii
emergente până în 2020 în vederea creării unei pieţe mondiale a carbonului. Un alt
obiectiv îl constituie restructurarea Mecanismului Dezvoltării Nepoluante (MDN)
din cadrul Protocolului de la Kyoto. În cazul ţărilor emergente şi al sectoarelor
economice foarte competitive, MDN va trebui înlocuit treptat cu un mecanism
sectorial de creditare şi cu sisteme de limitare şi comercializare.
UE alături de alte ţări ale lumii s-au reunit în cadrul Summit-ului G20 (Grupul
celor mai mari 20 de ţări industrializate şi în curs de dezvoltare) la 2 aprilie 2009 la
Londra, Marea Britanie. Cei „20‖ care reprezintă 85 % din produsul brut mondial,
80 % din schimburile mondiale şi două treimi din populaţia lumii, au adoptat
măsurile anticriză, vizând direcţionarea sumei de 1250 miliarde de dolari către
Fondul Monetar Internaţional, pentru creditarea statelor membre, în scopul creării
rezervelor valutare de urgenţă şi pentru a credita schimburile comerciale, diminuate
de recesiune. Costul măsurilor adoptate se vor ridica, până la sfârşitul anului 2010,
la aproximativ 5.000 de miliarde de dolari şi vor duce la o creştere cu 4% a PIB-
ului mondial, accelerând tranziţia către o economie cu impact redus asupra
mediului, care utilizează eficient şi inovator resursele, precum şi prin dezvoltarea
tehnologiilor cu emisii reduse de carbon. (The London Summit, 2009, Emerging
economies ―key to our future‖, 2009).
Summit-ul a luat în discuţie şi problematica mediului, importantă fiind conlucrarea
la nivel internaţional, crearea de locuri de muncă în sectoare noi, cum ar fi cel legat
de mediul înconjurător, precum şi includerea în planurile de relansare a
economiilor statelor participante a eforturilor privind lupta împotriva schimbărilor
climatice. În comunicatul final al summitului, liderii ţărilor participante şi-au
reafirmat angajamentul, pe baza principiului responsabilităţii comune, dar
diferenţiate, pentru a ajunge la un acord la Conferinţa ONU privind Schimbările
Climatice, care se va desfăşura în luna decembrie 2009 (The London Summit,
2009, Global plan for recovery and reform, pag. 8-9).
La Summit-ul G20 din aprilie 2009, s-au pus şi bazele unui nou „Green New
Deal‖, care să lupte împotriva schimbărilor climatice, să stimuleze economia
globală şi să reprezinte un fundament solid care să asigure semnarea unui acord
internaţional la finele acestui an la Copenhaga, pe tema încălzirii globale. Astfel,
răspunsul preşedintelui american Franklin Roosevelt la Marea Depresiune din anii
‛30 trebuie aplicat la nivel global, în vederea „reducerii semnificative a poluării,
protejării pădurilor şi combaterea efectelor încălzirii globale‖.
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barak Obama a numit acordul încheiat cu
ocazia Summit-ului G20 ca fiind un punct de cotitură în căutarea unei reveniri la
economia globală, menţionând pe de o parte, că a respins protecţionismul care ar
putea adânci criza, iar pe de altă parte, a susţinut cooperarea între economiile de
top mondiale care ar semnala sprijinul pentru pieţe deschise, precum şi angajarea în
reformarea completă a unui sistem de reglementare care a eşuat (Cable News
Network, 2009).

Recent, în Germania a demarat cel mai ambiţios proiect din sectorul energiei
ecologice, intitulat „Desertec‖, menit să asigure un sfert din necesarul energetic al
Europei, cu ajutorul unor noi sisteme de captare a energiei solare, amplasate în
zonele deşertice din nordul Africii. Prin acest proiect, 12 concerne energetice din
UE intenţionează să capteze această energie cu ajutorul panourilor solare şi speră
să acopere peste 15% din necesarul de curent electric al Europei. Deşi costurile
proiectului sunt estimate la aproximativ 400 miliarde de euro, giganticul proiect va
creea 240.000 de locuri de muncă în Germania şi va înregistra un profit de 2.000 de
miliarde de euro, până în 2050. Energia generată în Sahara va fi transportată cu
ajutorul cablurilor prin Marea Mediterană către Europa (Eggers şi Pascu, 2009).
Parlamentul European susţine proiectul „Desertec‖ prin rezoluţia adoptată în 17
septembrie 2009 la Strasbourg, referitoare la aspectele externe ale securităţii
energetice (Nabucco şi Desertec) şi apreciază importanţa cooperării cu statele
membre din zona Mării Mediterane şi cu ţările din Africa de Nord, având în vedere
potenţialul semnificativ al acestora în ceea ce priveşte resursele energetice şi
posibilităţile importante care ar putea fi create pentru propria lor dezvoltare, în
special prin folosirea energiei solare şi a celei eoliene în aceste regiuni.
Climatul economic dificil datorat crizei economice mondiale nu trebuie să
deturneze atenţia statelor lumii şi a organismelor internaţionale specializate de la
problemele de mediu. „Întrebarea este de fapt dacă mediul îşi poate permite să fie
pus pe lista de aşteptare, sau el este de fapt parte din soluţie. Planurile de
recuperare elaborate recent de guverne au fost mobilizate într-o perioadă foarte
scurtă de timp, iar răspunsul la schimbările climatice continuă să rămână unul lent.
Astfel, una din măsurile care se impune pentru următoarea perioadă este asigurarea
că sumele masive puse în mişcare pentru salvarea sistemelor financiare nu vor
ocoli problemele de mediu, mai ales din perspectiva potenţialelor locuri de muncă
din acest sector‖ (Apel pentru un nou „Green Deal‖, Green Report, 2009).
Concluzii
Corelarea politicilor de mediu atât la nivelul ţărilor membre ale Uniunii Europene,
cât şi la nivelul Uniunii, este o necesitate.
Prin politici de mediu coerente şi adaptate permanent la obiectivele politicii de
mediu din UE, guvernele statelor membre trebuie să aloce fonduri considerabile
pentru investiţii reale în utilizarea energiilor regenerabile, inclusiv a energiei
nucleare, prin pârghiile pe care le au la dispoziţie: de exemplu prin stimulente de
natură fiscală pentru promovarea energiilor alternative sau pentru reciclarea
deşeurilor. UE trebuie să-şi reducă consumul de energie prin concentrarea asupra
eficienţei energetice şi promovarea producţiei durabile de resurse regenerabile.
Criza economică mondială poate fi o oportunitate pentru a rezolva problemele
mediului înconjurător, prin construirea unei economii „verzi‖ şi asigurarea unor
investiţii masive în mediu, precum şi prin reducerea substanţială a emisiilor gazelor
cu efect de seră pentru stoparea încălzirii globale.
Vol. I nr. 3/2009 55

Comunitatea internaţională va trebui să susţină întrarea în vigoare a unor noi
mecanisme internaţionale pentru a răspunde schimbărilor climatice şi pentru a
gestiona impactul lor inevitabil. Acesta este un moment deosebit pentru UE când ar
trebui să-şi demonstreze, prin măsuri concrete, susţinerea pentru protejarea
mediului înconjurător la nivel global şi să asigure, alături de celelalte mari puteri
economice ale lumii, resursele financiare necesare ţărilor cele mai sărace şi mai
vulnerabile, pentru reducerea emisiilor de gaze de seră şi de adaptare la schimbările
climatice. Accesul nediscriminat, inclusiv pentru generaţiile viitoare, la resursele
naturale şi utilizarea durabilă a acestora, trebuie să fie un principiu de bază al
oricărui acord internaţional în domeniul mediului.
Nu numai statele UE, ci toate statele lumii vor fi obligate să dezvolte, sau după caz,
să continue investiţiile de mediu. Eforturile depuse în alte domenii vor fi anulate de
pericolul la care este supusă planeta, şi anume deteriorarea continuă a vieţii
oamenilor, dar şi a biodiversităţii. Eforturile globale pentru conservarea şi protecţia
mediului trebuie să fie prioritare şi să fie depuse indiferent de situaţia economică,
pentru că şi în trecut au mai fost crize financiare şi vor mai fi şi în viitor.
Investiţiile statelor lumii trebuie făcute în active corporale, în loc de promisiuni pe
hârtie. Şi nu în ultimul rând, cooperarea între economie şi mediu care va fi benefică
pentru viitorul nostru, al tuturor, reuşind, în acest mod, să lăsăm generaţiilor
viitoare un Pământ locuibil.
Bibliografie
Agenţia Europeană de Mediu, 2009, Semnale de mediu. Probleme fundamentale de
mediu cu care se confruntă Europa, Copenhaga, p. 5, accesat la 18 aprilie
2009, <www.eea.europa.eu>
Bari, Ioan, 2005, Globalizarea economiei, Editura Economică, Bucureşti
Brown, R, Lester, 2008, Planul B 3.0, Editura Tehnică, Bucureşti
Cable News Network, G-20 pumps $1 trillion into beating recession, April 2, 2009,
accesat la 12 noiembrie 2009,
<http://www.cnn.com/2009/WORLD/europe/04/02/g20/index.html
Eggers J, Pascu M, Proiectul Desertec - o sursă de energie inepuizabilă?,
14 iulie 2009, accesat la 12 noiembrie 2009, http://www.deutsche-
welle.de/dw/article/0,,4485677,00.html
European Parliament, 2008, Focus 4 decembrie 2008, accesat la 18 aprilie
2009, www.europarl.europa.eu/sides/getpdf.do?pubRef=-//ep//nonsgml+im-
press+20081204fcs43825+0+doc+pdf+v0//ro
Green Report, Emisiile de dioxid de carbon ale U.E. au scăzut pe fondul crizei
economice, 2 aprilie 2009, accesat la 20 aprilie 2009, <http://www.green-
report.ro/stiri/emisiile-de-co2-ale-ue-au-scazut-pe-fondul-crizei-economice>
Green Report, Apel pentru un nou „Green Deal‖, formulat de miniştrii mediului din
peste 100 de ţări Nairobi, Republica Kenya, (în cadrul celei de a 25-a sesiuni
a Consiliului de Guvernare al Programului de Mediu al Naţiunilor Unite), 17

februarie 2009, accesat la 20 aprilie 2009, <http://www.green-
report.ro/stiri/apel-pentru-un-nou-%E2%80%9Egreen-deal%E2%80%9D-
formulat-de-ministrii-mediului-la-nairobi >
Hardisty, E, Paul, 8 decembrie 2008, Environmental Consequences of the Financial
Crisis, Middle East Economic Survey Vol. LI, No. 49, accesat la 20 aprilie
2009, <http://www.mees.com/postedarticles/oped/v51n49-5OD01.htm
Institutul Naţional de Statistică, Comunicat de presă nr. 212 din 15 octombrie
2009, accesat la 12 noiembrie 2009, pag. 1-3,
http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/mediu/prot
_mediu2008.pdf
International Monetary Fund, World Economic Outlook, Crisis and recovery, April
2009, accesat la 11 noiembrie 2009,
<http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2009/01/pdf/text.pdf, pag. XII
McCarthy, Michael, 13 martie 2009, Lord Stern on global warming: It's even worse
than I thought, The Independent, accesat la 20 aprilie
2009,<http://www.independent.co.uk/environment/climate-change/lord-
stern-on-global-warming-its-even-worse-than-i-thought-1643957.html>
Realitatea, FMI prevede o recesiune mondială mai lungă decât cele anterioare, 16
aprilie 2009, accesat la 18 aprilie 2009, http://www.realitatea.net/fmi-
prevede-o-recesiune-mondiala-mai-lunga-decat-cele anterioare_497747.html
Stern, Nicholas, 2006, The economics of climate change: The Stern Review
(Cambridge: Cambridge University Press), pag. XVI, accesat la 18 aprilie
2008, <http://news.bbc.co.uk/1/shared>
The European Union On-Line, Europe, 2009, IP/09/141/, Schimbările climatice:
Comisia prezintă propuneri pentru încheierea la Copenhaga a unui pact
mondial privind schimbările climatice, Bruxelles, 28 ianuarie 2009, accesat
la 18 aprilie 2009,
http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/09/141&format
The London Summit 2009, Global plan for recovery and reform, 02.04.2009,
accesat la 10 noiembrie 2009, <http://www.londonsummit.gov.uk/en/media-
centre/latest-news/?view=News&id=16019191>, pag. 1-9
The London Summit 2009, Emerging economies ―key to our future‖, 30 martie
<http://www.londonsummit.gov.uk/en/mediacentre/latestnews/?view=News
&id=15632032>
The Worldwatch Institute, 2008, Starea lumii. Inovaţii pentru o economie durabilă,
Editura Tehnică, Bucureşti
United Nations for Environment Programme, Economic Crisis Hits EU and US
Clean Energy As Emerging Economy Investments Rise 27% to $36 billion,
Press Releases, June 2009, accesat la 12 noiembrie 2009,
<http://www.unep.org/Documents.Multilingual/Default.asp?DocumentID=5
89&ArticleID=6201&l=en&t=long>
Vol. I nr. 3/2009 57

CRIZA ECONOMICĂ ŞI FINANCIARĂ
DIN PERSPECTIVA REGULILOR DE CONCURENŢĂ
ŞI AJUTOR DE STAT
Daniela Eleodor
danyelero@yahoo.com
Rezumat
Criza financiară globală se propagă cu rapiditate în economia reală în care bunuri şi
servicii, altele decât cele financiare, se realizează şi tranzacţionează. Economiile ţărilor
din întreaga lume resimt în mod diferit efectele crizei, însa ar fi o eroare ca ţările să-şi
protejeze status quo-ul cu preţul afectării concurenţei. Pe scurt, voi susţine că politica şi
legea concurenţei a experimentat în ultimii 15 ani o perioadă care poate fi numită “epoca
de aur”. Însă, această perioadă a fost şi una caracterizată prin rate înalte de creştere
globală, în care factorii decizionali erau dispuşi să susţină politici economice pro-
concurenţiale, parţial datorită faptului că unele dintre cele mai severe disfuncţii ale
reformei economice aveau ca tampon de protecţie asemenea rate de creştere. Cu toate
acestea, reversul medaliei s-a produs. Economica mondială se confruntă în prezent cu o
perioadă de încetinire a creşterii economice şi chiar recesiune. În acest nou context
economic global, fără doar şi poate, consumatorii şi producătorii naţionali vor solicita cu
insistenţă Guvernului protecţie pentru a înfrunta mai uşor dificultăţile financiare cu care se
confruntă. De data aceasta, aşadar, se exercită presiuni asupra factorilor decizionali astfel
încât aceştia să subordoneze într-un final politica de concurenţă, politicii sociale şi
industriale ale statului şi aceste presiuni vor spori pe măsură ce dovezile dureroase cu
privire la magnitudinea eşecului pieţelor se vor consolida. Iată de ce în prezent, devine
mai important decât oricând că autorităţile de concurenţă să se adapteze lin la noul
context economic şi să continue să lupte pentru supremaţia pieţelor concurenţiale. Pentru
a ilustra validitatea acestor aprecieri, voi face o scurtă incursiune în timp cu scopul de a
evidenţia premisele dezvoltării politicii şi legii concurenţei pe plan global. O astfel de
analiză în retrospectivă va înlesni înţelegerea provocărilor cu care se confruntă politica şi
legea concurenţei în această perioadă de dificultăţi economice. În final, voi atrage atentia
asupra acelor instrumente legale ale politicii si legii concurentei prin care autoritatile de
concurenta pot contribui la ameliorarea efectelor crizei economice si financiare.
Cuvinte-cheie: recesiune, globalizare, concurenţă, ajutor de stat , instituţii financiare
Clasificare JEL: L4, L5
Introducere
În ultimii 15 ani, s-a manifestat o creştere din ce în ce mai mare a încrederii
publicului, în sens larg, în capacitatea pieţelor concurenţiale de a produce rezultate
pozitive pentru economie şi consumatori deopotrivă. Ca un corolar, astăzi se poate
constata, cu uşurinţa, că dacă la începutul anilor 1990, existau aproximativ

14 autorităţi de concurenţă funcţionale în întreaga lume, la sfârşitul lor, numărul
acestora a crescut la puţin sub 100 şi acest trend se manifestă şi în prezent. O
realizare majoră în acceparea globală a importanţei legii concurenţei s-a realizat
anul trecut atunci când atât India cât şi China au adoptat legi naţionale în domeniul
concurenţei.
Unul dintre motivele care stă la baza acestei creşteri masive a importanţei politicii
şi legislaţiei concurenţei a fost reducerea semnificativă a barierelor din calea
schimburilor transfrontaliere cu bunuri, servicii şi capital. De asemenea, procesul
de privatizare care a avut loc într-o serie de ţări a facilitat dezvoltarea unui mediu
concurenţial, prin reducerea rolului direct al statului în activitatea economică.
Dereglementarea graduală a pieţelor naţionale a contribuit la rândul său la scăderea
barierelor administrative naţionale care împiedicau investitorii străini să intre şi să
se dezvolte pe pieţe naţionale. Deschiderea comerţului internaţional şi posibilitatea
agenţilor economici de a concura pe pieţe geografice mai largi au contrazis
argumentele tradiţionale potrivit cărora politica de concurenţă ar sta în calea
campionilor naţionali, care ar trebui protejaţi de concurenţa firmelor străine.
În Uniunea Europeană (UE), ale cărei State Membre au o puternică tradiţie de
implicare a statului în economie, atât ca furnizor de bunuri publice, liberalizarea a
fost instrumentul critic pentru eliminarea barierelor dintre pieţe naţionale ale
Statelor Membre, altfel spus pentru crearea Pieţei Unice şi astfel, înca de la
fondarea sa, regulile de concurenţă au fost în centrul proiectului European.
În SUA, intervenţia statului în economie, prin intermediul reglementărilor a fost
mai puţin vizibilă. Un exemplu pertinent este domeniul bancar, în care
reglementările s-au relaxat substanţial în ultimii 10 ani.
La rândul său, aplicarea regulilor antitrust a sprijinit în mod vizibil concurenţa pe
piaţă prin abnegaţia factorilor decizionali de a detecta carteluri naţionale şi
internaţionale de impact major şi de a aplica amenzi extrem de descurajatoare şi
acolo unde sistemul juridic permitea, chiar pedeapsa cu închisoarea, aşa cum se
întâmpla în SUA şi alte ţări.
Concentrări economice având dimensiune naţională sau transfrontalieră care
ameninţau concurenţa au fost blocate, deşi, ocazional, analiza concentrărilor
economice a scos la iveală discrepanţe semnificative în abordare între SUA şi o
Uniune Europeană din ce în ce mai agresivă.
Cu toate că aplicarea regulilor de concurenţă în cazul comportamentului
monopolistic a continuat să genereze controverse semnificative între SUA şi UE,
anii ‗90 s-au caracterizat totuşi prin aducerea în faţa instanţei a firmei Microsoft de
către administraţia Clinton, urmată de aplicarea unei politici mai ingăduitoare de
către administraţia Bush şi, mai aproape de zilele noastre, prin aplicarea de către
UE a unui tratament mult mai sever practicilor anticoncurenţiale de abuz de poziţie
dominantă savârşite de Microsoft. Însă, nu numai autorităţile de concurenţă din
ţările dezvoltate au reportat succese în aplicarea regulilor de concurenţă.
Vol. I nr. 3/2009 59

În general, abordarea SUA cu privire la aplicarea regulilor antitrust în ultima parte
a acestui deceniu a avut un caracter mai puţin interventionist decât în perioadele
anterioare. În timp ce autorităţile de concurenţă din SUA au rămas vigilente cu
privire la compartamentul de cartel, acestea au relaxat politica de implementare a
regulilor cu privire la controlul concentrărilor economice şi comportamentul
firmelor dominante.
Autoritatile de concurenţă din ţări în curs de dezvoltare sau cu o economie în
tranziţie au aplicat la rândul lor o politică de concurenţă sănătoasă şi şi-au câştigat
respectul atât în mediul de afaceri naţional cât şi internaţional, precum şi în rândul
autorităţilor de concurenţă din întreaga lume.
Mai mult decât atât, atenţia autorităţilor de concurenţă nu s-a limitat la acţiuni şi
măsuri vizând sectorul privat. Spre exemplu, Directoratul General de Concurenţă
din cadrul Comisiei Europene, motivat de imperativul de a crea şi mentine o Piaţă
Unică Europeană, se bucură de jurisidicţie asupra acordării ajutoarelor de stat la
nivel national şi, în mod frecvent, s-a opus politicilor industriale naţionaliste
promovate de guvernele unor naţiuni puternice europene. De asemenea, tot mai
multe autorităţi de concurenţă, incluzând autoritatea română de concurenţă, au
puterea legală de a emite aviz conform asupra proiectelor de legi şi politici
guvernamentale şi sunt consultate în mod curent de iniţiatorii de acte normative cu
privire la implicaţiile acestor proiecte de acte normative asupra regulilor de
concurenţă.
Cu toate acestea, lumea este confruntată acum cu reversul medaliei. Prăbuşirea
creditării si recesiunea au zguduit pieţele, factorii decizionali si populaţia, riscând
să erodeze încrederea dobândită în funcţionarea liberă a pieţelor şi în capacitatea
acestora de a genera efecte benefice.
Apare aşadar iminentă întrebarea dacă politica de concurenţă este parte a
problemei, sau poate fi parte a soluţie. La această întrebare, vom căuta răspunsul pe
parcursul secţiunilor următoare ale lucrării.
Implicaţiile crizei financiare şi economice actuale asupra politicii
de concurenţă
Recesiunea conduce la creşterea presiunii publice asupra politicienilor pentru ca
aceştia să intervină pentru a salva firmele aflate în impas, să controleze şomajul şi
vulnerabilitatea consumatorului. Rezultă aşadar o mai mare aşteptare din partea
consumatorilor ca statul să intervină pe piaţa.
După cum afirmă David Lewis (2008, p.2), orice creştere de preţ ar putea genera
suspiciunea publicului şi a oficialilor cu privire la un posibil comportament de tip
cartel când, în realitate, această creştere s-ar putea datora multor altor cauze. Orice
firmă dominantă pe piaţă ar putea fi suspectată de comportament monopolistic de
excludere sau de exploatare, chiar dacă barierele la intrarea pe piaţă sunt reduse sau
un grad neobişnuit de dinamism tehnologic transformă pieţele monopolizate în
pieţe contestabile, adică relativ protejate de exercitarea puterii de piaţă

Cu toate acestea, o criză poate să invite firmele la comportamente
anticoncurenţiale. Cartelurile sau monopolurile pot să încerce să profite de pe urma
mediului economic degradat. Furnizorii care nu au putere de piaţă pot să
dobândească o putere de piaţă substanţială în perioade de criză pe piaţă şi prin
urmare, pot mări preţurile pentru o perioadă considerabilă, atunci când firme
concurente se confruntă cu probleme de capacitate de producţie şi nu pot reacţiona
Pe de altă parte, se pot face presiuni pentru acceptarea concentrarilor economice
care sunt în esenţă anticoncurenţiale, cu scopul de a salva firme aflate în dificultate
sau de a crea campioni naţionali. De aceeaşi manieră, se pot exercita presiuni şi
pentru legalizarea cartelurilor de export sau chiar a cartelurilor de recesiune, tot cu
scopul de a salva firme naţionale în dificultate sau de a le acorda un avantaj pe
piaţa de export.
Ca mărturie în acest sens stau şi reacţiile mai recente ale Europei şi ale SUA la
dificultăţile de pe pieţele financiare. Astfel, guvernul Mării Britanii a autorizat, fără
să ţină seama de autoritatea de concurenţă fuzionarea bancii Lloyds cu Hbos
(comunicat de presă al Oficiului pentru Comerţ Loial, 2008, p.1), o concentrare
economică care nu ar fi fost aprobată cu cateva luni în urmă. De asemenea, şirul de
concentrări economice facilitate de trezoreria SUA va lăsa SUA cu pieţe financiare
înalt concentrate (Degryse şi Ongena , 2008, p. 485).
În al doilea rând, se manifestă presiuni pentru intervenţia activă a statului în
ajutorarea firmelor aflate în dificultate, prin intermediul politicii sociale şi
industriale. Exemplele abundă deja. Autoritatile de concurenţă din Europa se află
sub presiunea intensă a liderilor politici de a relaxa restricţiile impuse de UE în
ceea ce priveşte acordarea ajutoarelor de stat naţionale. În special, preşedintele
Sarkozy a cerut o relaxare a regulilor comunitare în domeniul ajutorului de stat
care să permită guvernului sau să subvenţioneze industria auto franceză.
La această provocare, UE dă dovadă de o atitudine fermă de lupta împotriva
protecţionismului economic, cu scopul de a susţine fluxurile comerciale globale şi
de consecvenţă, prin susţinerea beneficiilor acordării de ajutor de stat pentru
obiective orizontale cum ar fi cercetare şi dezvoltare, instruire profesională,
proiecte de mediu, etc, ca cele mai sigure măsuri pentru sprijinirea firmelor aflate
în dificultate.
Prin contrast, în Statele Unite, guvernul SUA a procedat deja la sfârşitul anului
trecut la subvenţionarea GM şi Chrysler, cu scopul revigorării sectorului auto. Mai
recent, salvarea companiei de asigurări AIG de la colaps financiar de către
guvernul Statele Unite demonstrează deja efectele nocive ale aplicării unei politici
protecţioniste selective. Astfel, concurenţii companiei AIG au început să-şi arate
public nemulţuimirea cu privire la faptul că imediat după primirea unui ajutor
financiar de 173,3 mld. de dolari, compania a trecut la practicarea unei politici
agresive de reducere a tarifelor, la unele servicii din portofoliu, înregistrându-se o
scădere a preţurilor cu mai mult de 30% (Wall Street Journal, 2009, p.6).
Vol. I nr. 3/2009 61

Efectele negative ale măsurilor protecţioniste ale guvernelor se pot constata şi în
Europa. Spre exemplu, în Irlanda, limitarea garanţiilor de stat de către guvernul
irlandez numai la cele şase bănci naţionale a condus la o retragere masivă de către
deponenţi a conturilor din Marea Britanie sau din băncile din Irlanda.
Pe aceeaşi linie de idei, ziarul Financial Times a identificat subvenţii masive
acordate de multe state ale Uniunii Americane dornice să atragă noi investiţii cu
scopul ca SUA sa fie din ce în ce mai mult percepută ca un centru de
manufacturare la costuri mici.
Politica de concurenţă şi instrumentele sale pentru contracararea crizei
economice şi financiare
În secţiunea finală a acestei lucrări, accentul va cădea pe explorarea măsurii în care
aplicarea unor instrumente specifice ale politicii de concurenţă cum ar fi controlul
concentrărilor economice, metode care implică ajutorul de stat, sub diverse forme,
rămâne validă şi utilă în contextul crizei economice şi financiare globale.
Controlul concentrărilor economice
În contextul crizei financiare, concentrările economice cu scopul de salvare a
băncilor aflate în dificultate la fel ca şi naţionalizarea băncilor de către Statele
Membre UE au condus la apariţia unor noi provocări în aplicarea regulilor de
control al concentrărilor economice, atât din punct de vedere procedural cât şi pe
fond.
La prima vedere, pare că termenele stricte de analiză a concentrărilor economice ar
împiedica implementarea rapidă a fuziunilor sau achiziţiilor, care uneori poate fi de
o importanţă covarşitoare pentru a ţine în viaţă o firmă aflată în dificultate. Însă, în
realitate, aplicarea regulilor de control al concentrărilor economice constituie un
instrument adecvat şi flexibil şi pe vremuri de criză în sensul că nici o regulă nu
impiedică o autoritate de concurenţă să se pronunţe cu privire la operaţiunea
notifcată în mai puţin de termenul legal de 30 zile, dacă urmare a analizei, aceasta
ajunge la concluzia că respectiva operaţiune nu crează ingrijorări legate de
concurenţă.
Cu toate acestea, în practică, putem constata că adaptarea regulilor procedurale
privind controlul concentrarilor economice la contextul actual economic nu a fost
încă necesară nici la nivel comunitar nici în SUA.
Din punct de vedere al analizei pe fond a concentrărilor economice, atât în
reglementările SUA cât şi în cele ale UE din domeniu, parţile implicate în
operaţiunea de concentrare economică pot să se prevaleze de argumentul “firmă
aflată în dificultate”. Când, în absenţa unei concentrării economice, una din parţile
la concentrare este foarte probabil să falimenteze, concentrarea economică poate fi
acceptată ca nefiind o încalcare a Sectiunii 7 din Actul Clayton (Instrucţiunile
privind evaluarea concentrărilor economice orizontale ale autorităţilor de
concurenţă din SUA, Departamentul de Justiţie şi Comisia Federală pentru Comerţ,
1997, p. 15), respectiv a Reglementărilor Comunitare privind controlul

concentrărilor economice (Instrucţiunile CE privnd analiza concentrărilor
economice orizontale în conformitate cu Regulamentul CE privind controlul
concentrărilor economice între agenţi economici nr. 139, 2004, p.9).
Acest argument joacă un rol important în politica de concurenţă, prin asigurarea
faptului că reglementările privind concentrările economice nu conduc în mod inutil
la ieşirea activelor societăţii în stare de insolvenţă de pe piaţa relevantă. Totuşi,
aceptarea acestui argument se produce arareori, întrucât părţile implicate în
operaţiunea de concentrare economică au sarcina de a demonstra că nu exista un alt
cumpărător pe piaţă astfel încât operaţiunea de concentrare economică să producă
un efect anticoncurenţial mai puţin dăunător.
Mai mult decât atât, într-o încetinire economică, din ce în ce mai multe firme pot
deveni falimentare, făcând ca acest argument de firmă aflată în dificultate să fie din
ce în ce mai invocat. Iată de ce trebuie avut în vedere şi motivul real pentru care tot
mai multe firme dau faliment într-un astfel de context economic.
Prin urmare, provocările actuale nu justifică relaxarea sau suspendarea temporară a
regulilor actuale în domeniul concentrărilor economice. În plus, regulile
procedurale din domeniu coroborate cu o vigilenţă sporită din partea autorităţilor
de concurenţă garantează o aplicare eficientă a regulilor de control al concentrărilor
economice şi de o manieră care să sprijine redresarea economică a firmelor aflate
în dificultate.
Subvenţiile guvernamentale pentru sprijinirea economiei reale
Subvenţiile acordate firmelor pot de asemenea să distorsioneze concurenţa şi să
reducă eficienţa prin sprijinirea firmelor mai puţin eficiente sau care au produse sau
servicii mai puţin atractive. În aceste condiţii, politica industrială reprezintă o mare
provocare pentru autorităţile de concurenţă, mai ales datorită presiunii exercitate de
producători şi de sindicate. Abordarea corectă ar fi ca autorităţile de concurenţă să
identifice mai degrabă elementele unei strategii industriale pro-concurenţiale decât
să pună accentul pe tensiunile inerente dintre aceste importante ramuri ale politicii
economice. În aceeaşi ordine de idei, autorităţile de concurenţă ar trebui să
identifice şi să pledeze împotriva acelor elemente ale unei strategii industriale care
au potenţialul cel mai ridicat de distorsionare a concurenţei pe piaţă.
Sprijinul guvernamental pentru dezvoltarea industrială, în ansamblu, şi nu pentru a
privilegia o firmă sau alta este o posibilă soluţie care nu distorsionează
mecanismele concurenţiale ale pieţei. Ajutoarele de stat pentru dezvoltarea
resurselor umane sau a infrastructurii fizice sau cercetare-dezvoltare – toate
reprezentând de altfel constrangeri de politică industrială - arareori sau chiar
niciodată nu vor intra în conflict cu politica şi legea concurenţei şi reprezintă de
altfel opţiunea actuală a UE în faţa presiunilor exercitate de politica industrială.
Cu toate acestea, în cadrul planului european de redresare economică, Comisia
Europeană a adoptat, în decembrie 2008, un cadru temporar, oferind Statelor
Membre posibilităţi suplimentare de combatere a efectelor restrângerii creditării
Vol. I nr. 3/2009 63

asupra economiei reale. Acest nou cadru introduce o serie de măsuri temporare
care să faciliteze Statelor Membre remedierea dificultăţilor excepţionale cu care se
confruntă întreprinderile în ceea ce priveşte accesul la surse de finanţare. În special,
Statele Membre au posibilitatea de a acorda, fără obligaţia de notificare a cazurilor
individuale, împrumuturi subvenţionate, reducerea primelor de plată pentru
garanţiile de împrumuturi, capital de risc pentru IMM-uri şi ajutoare directe în
valoare de maximum 500.000 EUR. Aceste ajutoare sunt permise până la sfârşitul
anului 2010 şi pot fi acordate firmelor care nu se aflau în dificultate la data de 1
iulie 2008, dar care au început să aibă dificultăţi după această dată. Cu alte cuvinte,
se presupune că aceste firme se află în dificultate nu pentru că modelul lor de
afaceri este greşit, ci pentru că sunt afectate de criza globală financiară şi
economică.
Politica de concurenţă în sectorul financiar
Concurenţa este un mecanism economic fundamental, care are rolul de a atinge
eficienţa şi de a spori prosperitatea consumatorului. Cu toate acestea, în sectorul
financiar, conceptul de eficienţă trebuie lărgit pentru a include considerente legate
de stabilitate si securitate financiara datorită particularităţilor sectorului cum ar fi
externalităţile şi asimetria informaţiei (Dell‘Ariccia, G,2001, p.1960).
Recunoaşterea beneficiilor concurenţei în acest sector a fost dintotdeauna
controversată. Până în 1980, atât în literatura academică cât şi în sfera politicilor a
prevalat idea că manifestarea unei concurenţe sporite în sectorul financiar poate
determina instituţiile financiare să se angajeze în activităţi mai riscante, pentru a
obţine profit cu orice preţ ((Degryse H. şi S. Ongena, 2008, p. 484). În aceste
condiţii, probabilitatea apariţiei şi perpetuării eşecurilor unor bănci, era apreciată ca
fiind mai mare, determinând crize bancare. Concurenţa era percepută mai mult ca o
ameninţare la stabilitatea sistemului financiar iar reglementarea ca cea mai bună
cale de rezolvare a eşecului pieţelor (Allen, F. and D. Gale, 2004, p. 455).
S-a comentat de multe ori însă şi că mărimea firmei şi sfera de activitate au o
importanţă covârşitoare în domeniul bancar în sensul că un sistem bancar cu bănci
mari şi diversificate poate fi protejat mai bine de instabilitate (Degryse H. şi S.
Ongena, 2007, p. 56). Boot a ajuns la concluzia că dovezile sunt „moderate‖ şi nu
prea utile în explicarea valului curent de restructurare şi de consolidare a sistemului
financiar (Boot, A.W.A., 2004, p. 135).
După 1980 şi în particular, în ultimul deceniu, sectorul financiar, atât în Europa cât
şi în SUA a trecut printr-un proces de transformare profundă. Dereglementarea şi
globalizarea au sporit presiunea competitivă asupra firmelor care operează în
sector. Noi actori, cum ar fi companiile de asigurare, furnizorii de carduri de credit
şi companiile nefinanciare, au pătruns pe segmente de piaţă care erau considerate
teritoriul băncilor.
Analiza empirică mai recentă (Beck, T., A. Demirguc-Kunt şi R. Levine, 2004,
p. 1585) tinde să ilustreze că restricţiile impuse prin intermediul reglementărilor

care au menirea de a restricţiona concurenţa în sector ar conduce la slăbirea
stabilităţii sistemului financiar. Prin urmare, cu câteva excepţii, şi atitudinea cu
privire la politica de concurenţă în sectorul bancar s-a schimbat dramatic.
În SUA, exceptarea de facto a sectorului bancar de la aplicarea regulilor de
concurenţă a fost puternic anticipată de deciziile Curţii Supreme în cazurile United
States v. Philadelphia National Bank and United States v. Lexington din 1963 si
1964 (Bianco, M., F. Ghezzi şi P. Magnani, 1998, p. 203). De altfel, şi în prezent,
instituţiile financiare din SUA beneficiază de tratament oarecum aparte faţă de
firmele care activează în alte sectoare economice.
Astfel, pragurile de aplicare a indicelui HHI (Herfindahl-Hirshman INDEX)
pentru stabilirea gradului de concentrare pe piaţa relevantă sunt mai înalte în
sectorul financiar-bancar faţă de cele care se aplică în cazul celorlalte sectoare
economice. În plus, activităţile de investigaţie şi decizie cu privire la concentrările
economice din sectorul financiar bancar aparţin pe de o parte reglementatorilor de
sector cum ar fi Oficiul de Supraveghere al Băncilor Naţionale şi al Agenţiilor
Băncilor Străine (OCC), Agenţia Federală de Garantare a Depozitelor (FDIC), sau
Banca Centrală a SUA (FED) şi pe de alta parte, Departamentului de Justiţie din
Statele Unite (DOJ-SUA), căruia i se recunoaşte posibilitatea legală de-a ataca în
instanţă decizia reglementatorului de sector.
În Europa, Comisia Europeană a început să aplice prevederile articolelor 85 si 86
ale Tratatului de la Roma ( devenite în prezent articolele 81 si 82 din Tratatul CE)
sectorului financiar numai odată cu judecarea cazului Züchner de la inceputul
anilor 80 (Curtea Europeana de Justiţie, C172/80, Gerhard Züchner c. Bayerische
Vereinsbank AG). Până atunci, sectorul bancar a fost considerat un sector special,
aflat mai degrabă sub influenţa puternică a politicilor monetare şi financiare ale
autorităţilor din Statele Membre, decât a forţelor pieţei.
Se poate constata aşadar că problema stabilirii pragului optim al puterii de piaţă în
acest sector rămâne deschisă. Pe de o parte, minimizarea costurilor şi eficienţa
alocativă par să susţină beneficiile manifestării concurenţei în sectorul bancar, iar
pe de altă parte, concurenţa acerbă pare să conducă la rezultate de piaţă ineficiente
şi nedorite, cum ar fi restricţiile de creditare sau retragerile masive din bănci,
datorită particularităţilor acestui sector.
Tocmai datorită acestei controversate legături dintre concurenţă şi stabilitate,
sectorul financiar a fost, în mod tradiţional, subiectul reglementării şi supervizării,
şi, mai puţin, supus forţelor de piaţă şi privirii atente a autorităţilor de concurenţă
(Carletti E. and X. Vives , 2008, p. 65).
Totuşi, serviciile financiare sunt unice în sensul că există un risc de contaminare
sistemică dacă firmele falimentează (Brusco S. şi F. Castiglionesi, 2007, p. 2278).
Faptul că băncile se disting fundamental de alte domenii de activitate (eşecul unei
bănci poate conduce la eşecul înlănţuit al altor bănci în timp ce în alte domenii de
activitate, ieşirea de pe piaţă a unui jucător ar fi în interesul concurenţilor) ar putea
Vol. I nr. 3/2009 65

justifica în mod excepţional intervenţia guvernului. Într-adevăr, experienţa băncii
Lehman Brothers indică faptul că dispariţia necontrolată a jucătorilor ineficienţi de
pe piaţa bancară poate să afecteze celelalte bănci de pe piaţă. De altfel, costurile
sociale ale neintervenţiei în acest sector exced, foarte probabil, costurile private ale
acţionarilor şi creditorilor.
În vederea facilitării relaţiei dintre politica de concurenţă şi intervenţia publică, CE
a publicat în decembrie 2008 o Comunicare în care arată cum se vor aplica
măsurile de ajutor de stat în sprijinul instituţiilor financiare în contextul crizei
globale actuale (Comunicarea CE 2008/c 270/02 din 25.10.2008 cu privire la
aplicarea regulilor de ajutor de stat în domeniul instituţiilor financiare în contextul
crizei financiare globale).
În decembrie 2008, Comisia a completat documentul orientativ din 13 octombrie,
printr-o comunicare privind modul în care statele membre pot recapitaliza băncile
pentru a creşte fluxul de creditare către economia reală, în conformitate cu normele
comunitare aplicabile ajutoarelor de stat (Comunicarea cu privire la
recapitalizarea instituţiilor financiare).
Pe măsură ce criza a căpătat o dimensiune sistemică, Comisia a adoptat alte măsuri
temporare care să fie aplicabile în sectorul financiar, în ideea de a crea cadrul
necesar care să permită Statelor Membre de a curăţa bilanţurile băncilor
(Comunicarea privind activele toxice ale băncilor).
Totuşi, la nivel comunitar, necesitatea minimizării distorsiunilor de concurenţă se
impune şi în acest sector ca şi în alte sectoare de activitate şi, astfel, băncile care au
beneficiat de garanţii, pachetele de măsuri de salvare şi restructurare şi alte măsuri
pentru salvare trebuie să furnizeze planuri de restructurare şi să dovedească
transparenţă, prin informarea Comisiei Europene cu privire la activele toxice.
Aceste planuri de restructurare urmăresc restaurarea viabilităţii pe termen mediu şi
lung, limitarea ajutorului de stat la minimul necesar, adică participarea privată la
acoperirea costurilor restructurării şi introducerea unor măsuri compensatorii care
să limiteze distorsiunile de concurenţă rezultând din eşecul băncilor aflate încă în
operare şi extragerea cotelor de piaţă de la băncile viabile. Deşi restaurarea
viabilităţii ar trebui să asigure că firma nu va solicita sprijin adiţional de la stat,
lichidarea poate constitui la fel de bine o alternativă reală la restructurare.
În circumstanţele actuale excepţionale, Comisia Europeana a aprobat o serie de
scheme sub formă de capitalizări, garanţii, pachete de măsuri de salvare şi
restructurare şi alte măsuri având ca scop sprijinirea instituţiilor financiare din
câteva State Membre (Situaţia generală a Ajutoarelor de Stat acordate în Statele
Membre UE, 2009, 164) cum ar fi Austria, Belgia, Germania, Franţa, Olanda,
Luxemburg, Irlanda şi Marea Britanie, cu excepţia României, al cărei guvern a
depus eforturi în scopul majorării capitalul băncii de stat CEC, cu scopul de a
stimula creditarea pentru întreprinderile mici şi mijloci, măsură inclusă de altfel în
pachetul de măsuri anti-criză al guvernului României. Cu toate acestea,
recapitalizarea băncii romăneşti cu capital de stat CEC a fost apreciată de Comisia

Europeană ca o formă de ajutor de stat în ciuda eforturilor depuse de Consiliul
Concurenţei din România de a convinge Comisia Europeană de a nu califica
măsura de capitalizare a CEC-ului astfel. În cele din urmă, recapitalizarea CEC-
ului s-a produs dar ca parte din profitul obţinut anul trecut de către CEC. Mai mult
decât atât, se pare că ar fi mult mai uşor să se obţină aprobarea dacă banca s-ar fi
aflat în dificultate. Însă CEC nu se află în această situaţie.
Concluzii
Concurenţa este nucleul de bază al pieţelor pe deplin funcţionale. Însă, în
recesiune, autorităţile de concurenţă trebuie să facă o alegere adeseori dificilă între
soluţionarea unor probleme reale de concurenţă şi probleme unde intervenţia
politicii şi legii concurenţei este mai puţin evidentă însă unde presiunile publice
sunt mari.
Prin urmare, poate că într-un asemenea context, politica de promovare a regulilor
de concurenţă trebuie exercitată cu mai mult aplomb decât oricând. Numai o astfel
de atitudine din partea unei autorităţi de concurenţă poate garanta supremaţia
politicii de concurenţă atunci când noi reglementări şi iniţiative politice se vor
creiona. Altfel spus, este extrem de necesară funcţionarea unei colaborari strânse
între autoritatea de concurenţă, autorităţile de reglementare din sectorul financiar-
bancar şi instituţiile guvernamentale, înainte de adoptarea politicilor necesare în
domeniul financiar şi nefinanciar, în scopul prevenirii posibilelor efecte
anticoncurenţiale ale acestora.
Am evidenţiat pe parcursul lucrării că flexibilitatea regulilor de concurenţă este
necesară în contextul actual, însă aceasta nu trebuie percepută în sensul de
suspendare, chiar şi temporară, a aplicării principiilor de concurenţă, ci în sensul
unei relaxări a procedurilor de lucru, atât în domeniul concentrărilor economice cât
şi în domeniul ajutorului de stat.
Pentru a răspunde la întrebarea centrală a lucrării şi anume dacă politica de
concurenţă îşi pierde sau nu rolul său important în asigurarea bunei funcţionări a
pieţelor, putem concluziona, fără doar şi poate, că politica de concurenţă poate fi
parte a soluţiei în contextul actual al crizei economice şi financiare, prin asigurarea
manifestării concurenţei în viitor, păstrarea sistemului actual de control al
concentrărilor economice, fără a se permite statelor să creeze campioni naţionali
ineficienţi, stoparea celor care vor să meargă pe drumul facil al protecţionismului şi
al încălcării regulilor în domeniul concurenţei; controlul subvenţiilor acordate
băncilor şi, ca atare, protecţia atât a contribuabililor, cât şi a băncilor care sunt
viabile şi capabile să funcţioneze fără intervenţia guvernului, menţinerea unei
politici de luptă şi descurajare a cartelurilor.
Vol. I nr. 3/2009 67

Bibliografie
Allen, F. and D. Gale, Competition and Stability, Journal of Money, Credit and
Banking, 36(3), 2004.
Arnoud Boot, Financial services: consolidation and strategic positioning, in
International Handbook of Competition, chapter V, edited by Manfred
Neumann and Jurgen Weigand, 2004
Arnoud Boot, Consolidation and strategic positioning in banking with implications
for Europe, in R.E. Litan and R. Herring (eds), Brooking-Wharton Papers on
Financial Services, 2003.
Beck, T., A. Demirguc-Kunt, & R. Levine, Bank Concentration, Competition and
Crises, Journal of banking and Finance, nr. 30, 2004.
Bianco, M., F. Ghezzi & P. Magnani, L‘Applicazione della Disciplina Antitrust nel
Settore Bancario Statunitense, in M. Polo (ed), Industria Bancaria e
Concorrenza, Bologna: Il Mulino, (1998, p.143-258).
Brusco S. and F. Castiglionesi, Liquidity Coinsurance, Moral Hazard and Financial
Contagion,‖ Journal of Finance, 62, 2007.
Carletti E. and X. Vives, Regulation and Competition Policy in the Banking Sector,
in X. Vives (ed.), Assessment and Perspectives of Competition Policy in
Europe, Oxford University Press, 2008.
Degryse H. and S. Ongena, Background Note in Competition and Regulation in
Retail Banking, OECD, 2007.
Degryse H. and S. Ongena, Competition and Regulation in the Banking Sector: A
Review of the Empirical Evidence on the sources of bank rents, in A. Thakor
and A. Boot (eds.), Handbook of Financial Intermediation and Banking,
Elsevier, 2008.
Dell‘Ariccia, G., Asymmetric Information and the Structure of the Banking
Industry, European EconomicReview, nr. 45, 2001.
Elena Carletti, European University Institute, Background Note on Competition
and Financial Markets prepared for OECD Global Competition Forum, 2009,
February - DAF(COMP)/(2009)2.
European Commission, Community Guidelines on State aid for rescuing and
restructuring firms in difficulty, Official Journal C 244/2, 01.10.2004
available at http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ
:C:2004: 244:0002:0017: EN:PDF
EU State aid policy and the car industry -
http://ec.europa.eu/enterprise/automotive/pagesbackground/competitiveness/
com_2009_104/annex_2.pdf
The application of State aid rules to measures taken in relation to financial
institutions in the context of the current global financial crisis,
Communication from the Commission, 2008, October, 13
http://ec.europa.eu/comm/competition/state_aid/legislation/banking_crisis_p
aper.pdf

Fingleton, J., Competition Policy in Troubled Times, speech given on 20 January
2009, disponibil la link-ul
www.oft.gov.uk/shared_oft/speeches/2009/spe0109.pdf.
Lewis, David, Competition Law and Policy in Bad Times, speech before the DPRU
(Development Policy Research Unit) Conference on Regulation,
Johannesburg, 2008, October.
http://www.comptrib.co.za/Publications/Speeches/lewis14.pdf
L.G. Telser, Cooperation, Competition, and Efficiency, Journal of Law and
Economics, Vol. 28, (1985, p. 271-295).
Massimo Motta, Competition Policy: Theory and Practice, Cambridge, 2004
Organisation for Economic Cooperation and Development (OECD), Enhancing the
Role of Competition in the Regulation of Banks, Background Paper in
Competition Policy Roundtables No. 17, 1998,
http://www.oecd.org/dataoecd/34/58/1920512.pdf
Organisation for Economic Cooperation and Development (OECD), Financial
Market Trends, The Current Financial Crisis: Causes and Policy Issues,
2008.
Rochet, Jean-Charles, Why Are There So Many Banking Crises? Princeton
University Press. 2008, http://press.princeton.edu/chapters/i8660.pdf
United States, Board of Governors of the Federal Reserve System, the Office of the
Comptroller of the Currency, and the Department of Justice. 1995. Bank
Merger Competitive Review Screening Guidelines -
http://www.usdoj.gov/atr/public/guidelines/6472.htm
Vol. I nr. 3/2009 69

SISTEMUL DE SĂNĂTATE:
CONCEPT ŞI IMPORTANŢĂ
Celestin Constantin
celeste_business@yahoo.com
Roxana Gănescu
rganescu@yahoo.com
Rezumat
Conţinutul şi complexitatea definirii stării de sănătate a populaţiei fac destul de dificil
demersul de a indica cu exactitate ce este un sistem de sănătate, unde începe el şi unde se
termină. În contextul rigorii prezentului proiect de cercetare, ne însuşim definiţia oficială a
OMS: „Un sistem de sănătate incluzând toate activităţile al căror scop esenţial este
promovarea, refacerea sau întreţinerea sănătăţii”. Această definiţie a unui sistem de
sănătate nu presupune nici un grad particular de integrare şi nu implică, în mod
obligatoriu, prezenţa unei persoane însărcinată pentru administrarea generală a
activităţilor care îl compun. În această accepţiune, fiecare ţară dispune de un sistem de
sănătate, proiectat din perspectiva cerinţelor de asigurare a echităţii şi eficacităţii
politicilor sociale şi de îngrijire a sănătăţii populaţiei. Dar ţinând seama de faptul că
sănătatea oamenilor constituie o prioritate naţională, responsabilitatea performanţei
sistemului de sănătate al unei ţări revine guvernului, ca administrator general.
Administrarea generală este permanentă şi reclamă supervizarea funcţionării întregului
sistem. Sănătatea este o caracteristică a unui bun inalienabil şi ea se aseamănă într-o mică
măsură cu alte forme de capital uman, cum ar fi educaţia, cunoştinţele profesionale sau
performanţele sportive. Însă, ea diferă de acestea în anumite puncte esenţiale. Ea este
supusă riscurilor importante şi imprevizibile care sunt în esenţă independente unele de
altele şi ea nu poate să se acumuleze asemenea cunoştinţelor şi competenţelor. Aceste
caracteristici confirmă faptul că sănătatea este în întregime diferită de toate celelalte
bunuri pe care oamenii le asigură contra furtului sau pericolelor şi de aceea asigurarea
pentru boală este mult mai complexă decât oricare alt tip de asigurare. Imposibilitatea de
a înlocui corpul şi absenţa, în ceea ce îl priveşte, a unui preţ al pieţei împiedică a fixa un
astfel de plafon pentru cheltuielile de sănătate în caz de răscumpărare a unei poliţe de
asigurare.
Cuvinte-cheie: sistem sanitar; management; sănătate
Clasificare JEL: A 12; I 11
Introducere
Conţinutul şi complexitatea definirii stării de sănătate a populaţiei fac destul de
dificil demersul de a indica cu exactitate ce este un sistem de sănătate, unde începe
el şi unde se termină. În contextul rigorii prezentului proiect de cercetare, ne

însuşim definiţia oficială a OMS (Raportul privind Sănătatea în Lume 2000, 5):
„Un sistem de sănătate incluzând toate activităţile al căror scop esenţial este
promovarea, refacerea sau întreţinerea sănătăţii‖.
Această definiţie a unui sistem de sănătate nu presupune nici un grad particular de
integrare şi nu implică, în mod obligatoriu, prezenţa unei persoane însărcinată
pentru administrarea generală a activităţilor care îl compun. În această accepţiune,
fiecare ţară dispune de un sistem de sănătate, proiectat din perspectiva cerinţelor de
asigurare a echităţii şi eficacităţii politicilor sociale şi de îngrijire a sănătăţii
populaţiei. Dar ţinând seama de faptul că sănătatea oamenilor constituie o prioritate
naţională, responsabilitatea performanţei sistemului de sănătate al unei ţări revine
guvernului, ca administrator general. Administrarea generală este permanentă şi
reclamă, în ultimă instanţă, supervizarea funcţionării întregului sistem, evitându-se
miopia, punctele de vedere înguste, chiar cecitatea în faţa slăbiciunilor unui sistem
de sănătate.
OMS propune pentru prima dată un indice al performanţei sistemelor de sănătate
naţionale în realizarea a trei mari obiective pe care ele trebuie să le atingă:
(1) ameliorarea sănătăţii;
(2) satisfacerea aşteptărilor populaţiei („reactivitatea sistemelor de sănătate la
aşteptările pacienţilor”);
(3) repartiţia echitabilă a contribuţiei financiare.
Sistemul de sănătate: structură şi mod de funcţionare

Managementul în sistemul sanitar este o noţiune nouă în România. Când ne gândim
la un spital avem tendinţa să ne gândim la practica medicală din spital şi nu la
spital ca o organizaţie ce trebuie să fie condusă astfel încât să devină profitabilă.
Managementul este unul dintre cei mai importanţi factori generatori de performanţe
economice la nivel de organizaţie. Funcţionalitatea , eficienţa şi eficacitatea
acesteia sunt dependente apreciabil de calitatea, eficienţa şi eficacitatea
managementului.
În noua lege 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii este introdusă noţiunea
de manager de spital (articolul 178 aliniatul 1: ―Spitalul public este condus de un
manager, persoană fizică sau juridică‖) şi tot prin prezenta lege este statuat tipul de
calificare pe care trebuie să o aibă managerul de spital care nu mai este necesar să
aibă pregatire medicală, pe primul plan situându-se pregatirea manageriala
specifică, din acest motiv tinde să se dezvolte şi o nouă carieră, aceea de manager
de spital. (legea 95/2006, articolul 178 aliniatul 2: ―Managerul persoană fizică sau
reprezentantul desemnat de managerul persoana juridică trebuie să fie absolvent al
unei instituţii de învăţământ superior şi al unor cursuri de perfecţionare în
management sau management sanitar agreate de Ministerul Sănătăţii Publice şi
stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice‖).
Vol. I nr. 3/2009 71

Spitalul nu mai reprezintă doar instituţia medicală ci şi o organizaţie de afaceri,
uneori chiar foarte mare, şi tocmai de aceea trebuie condusă de administratori care
au pregatirea necesară să integreze şi să înţeleagă factorii economici, sociali şi
profesionali care participă la dezvoltarea organizaţiei.
În economia unui sistem de sănătate, accentul este pus pe ultima funcţie –
administrarea generală, prin intermediul ministerului de resort, respectiv ministerul
sănătăţii – având în vedere raţiunea potrivit căreia ea influenţează considerabil
celelalte trei funcţii.
Analiza performanţei sistemelor de sănătate nu poate fi complet şi facil realizată,
datorită problemelor care se pun în demersul de evaluare a rezultatelor şi a
dificultăţii de a disocia contribuţia sistemului de sănătate de o serie de alţi factori
determinanţi ai stării de sănătate a unui individ.
Performanţa managerială a fost definită de Day şi Klein din 1987 ca fiind rezultatul
unor sarcini potrivit unor criterii de performanţă ca urmare a delegării de autoritate.
În 1982, în Marea Britanie s-a constituit Comisia de Audit ce avea ca atribuţii
evaluarea eficienţei şi eficacităţii, şi în acea perioadă s-a vehiculat conceptul de
valoare pentru bani, fiind astfel exprimată valoarea creată prin utilizarea resurselor
financiare atrase în procesele de management şi de execuţie din instituţiile publice.
Procesul de măsurare a performanţei în sectorul public este deosebit de dificil din
mai multe motive:
- multitudinea şi diversitatea stake-holderilor
- diferenşele de valori şi percepţii despre performanţă
- inexistenţa unui mediu concurenţial puternic
- natura serviciului oferit
- complexitatea mediului socio-politic
- influenţa factorilor politici.
Adam Smith a propus, prin ―teoria simplificării şi diviziunii muncii‖,
descompunerea diferitelor funcţiuni care cuprindeau procesul productiv într-o
secvenţă de activităţi mai simple şi elementare, ca mijloc pentru creşterea
randamentului.
Mai apoi Frederic Taylor, artizanul conducerii ştiinţifice a organizaţiilor, reia în
discuţie diviziunea muncii, ca metodă de organizare raţională a muncii.
Dezvoltarea acestor concepte s-a asociat cu apariţia structurilor birocratice, care
permiteau stabilirea controlului asupra activităţilor şi coordonarea acestora. Astfel
se creează organizaţii piramidale, structurate pe departamente şi unităţi, sub care se
grupează obligaţii şi funcţiuni omogene, specializate, dintre care se evidenţiază
principiile ierarhiei şi controlului.
Analiza performanţei unei organizaţii presupune stabilirea unei relaţii între
rezultate, mijloace şi obiective, de fapt, fiind vorba de evaluarea eficacităţii,
eficienţei, calităţii şi procesului de bugetare. Performanţa poate fi văzută diferit din

punctul de vedere al mangerului de spital, al economistului sau al omului politic, în
funcţie de ce criterii consideră fiecare că sunt mai semnificative.
Măsurarea performanţei repezintă un proces obiectiv şi sistematic de colectare,
analizare şi utilizare a informaţiei cu scopul de a determina eficienţa şi eficacitatea
distribuirii serviciilor, acest lucru fiind necesar managerilor şi celorlalţi factori
decidenţi în vederea îmbunătăţirii serviciilor şi a performanţei manageriale.
Pentru a putea evalua performanţele modelului de management este necesară
compararea rezultatelor aplicării lui cu obiectivele şi standardele de performanţă
enumarate iniţial. Atât evaluarea cât şi controlul performanţelor reprezintă procese
ce se desfăşoară permanent în cadrul organizaţiei pentru buna funcţionare a
acesteia. Evaluarea şi controlul performanţei prezintă relevanţă atâta timp cât
informaţiile primite de manager sunt corecte şi complete iar derularea programelor
decurge după programul stabilit. Creiteriile de evaluare au caracter cantitativ dar şi
calitativ, fiecare cu preponderenţa sa.
Performanţa este un rezultat obiectiv, urmărit permanent şi a cărui prezenţa
stimulează, fără încetare, procesul reuşitei. În cadrul unei întreprinderi, performanţa
presupune câştigarea anumitor pieţe, în urma luptei cu concurenţa, ameliorarea
propriilor ―poziţii‖ câştigate, creşterea cifrei de afaceri şi, implicit, a profitului etc.
Începând cu anii 1990, se observă o evoluţie progresivă spre ceea ce OMS numeşte
noul universalism. Astfel, în loc de a căuta să se distribuie toate îngrijirile posibile
la nivelul întregii populaţii sau de a face să beneficieze populaţia aflată sub pragul
de sărăcie doar de cele mai simple şi esenţiale îngrijiri, în prezent se tinde să se
acorde asistenţă medicală tuturor celor care au nevoie de îngrijiri esenţiale de
sănătate, de înaltă calitate, bazându-se în principal pe criterii de eficacitate, de cost
şi de acceptabilitate socială. În această optică, se fixează un ordin de prioritate a
intervenţiilor care respectă principiul de etică potrivit căruia poate să devină
necesară şi eficace cerinţa de a raţionaliza serviciile de sănătate, dar este
inadmisibil să se excludă grupuri întregi de populaţie, cu venituri reduse.
Din punct de vedere ideologic, astăzi, în cadrul sistemelor de sănătate se pune, în
plus, accentul pe libertatea de alegere şi responsabilitatea fiecăruia. Politic, acest
lucru implică o limitare a promisiunilor şi a aşteptărilor privind acţiunea
guvernelor, dar nu se urmăreşte împiedicarea oamenilor de a aştepta, totdeauna,
mai mult de la sistemele lor de sănătate. În noua societate de astăzi, informaţională
şi a cunoaşterii, populaţia devine mai bine informată despre progresele înregistrate
în producerea şi distribuirea medicamentelor, a aparatelor medicale. De unde,
cereri şi promisiuni crescute care se vor exercita asupra sectoarelor public şi privat
din componenţa sistemelor de sănătate.
Sănătatea este o caracteristică a unui bun inalienabil şi, din această privinţă, ea se
aseamănă într-o mică măsură cu alte forme de capital uman, cum ar fi educaţia,
cunoştinţele profesionale sau performanţele sportive. Însă, ea diferă de acestea în
anumite puncte esenţiale. Ea este supusă riscurilor importante şi imprevizibile care
Vol. I nr. 3/2009 73

sunt în esenţă independente unele de altele şi ea nu poate să se acumuleze
asemenea cunoştinţelor şi competenţelor. Aceste caracteristici confirmă faptul că
sănătatea este în întregime diferită de toate celelalte bunuri pe care oamenii le
asigură contra furtului sau pericolelor şi de aceea asigurarea pentru boală este mult
mai complexă decât oricare alt tip de asigurare. Imposibilitatea de a înlocui corpul
şi absenţa, în ceea ce îl priveşte, a unui preţ al pieţei împiedică a fixa un astfel de
plafon pentru cheltuielile de sănătate în caz de răscumpărare a unei poliţe de
asigurare.
Integritatea fizică şi demnitatea individului sunt recunoscute prin dreptul
internaţional, sistemele de sănătate naţionale având, în plus, responsabilitatea de a
supraveghea dacă oamenii sunt trataţi cu respect şi conform drepturilor omului.
Legat de acest ultim aspect, se cuvine a detalia problema pe care o ridică cel de al
doilea obiectiv pe care trebuie sa-l atingă un sistem de sănătate naţional, respectiv
„reactivitatea lui la aşteptările pacienţilor‖. Reactivitatea nu se măsoară prin
maniera în care sistemul de sănătate răspunde nevoilor de sănătate, care apar în
rezultatele obţinute pe planul sanitar, ci mai degrabă prin performanţe ale
sistemului în domenii altele decât sănătatea şi în reactivitatea sa la aşteptările
populaţiei în ceea ce priveşte maniera în care ea doreşte să fie tratată de către
prestatorii de îngrijiri preventive, curative sau colective.
Asistenţa de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societăţii în vederea
protejării şi promovării sănătăţii populaţiei. Asistenţa de sănătate publică se
realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, a programelor şi
strategiilor adresate determinanţilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea
instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare.
Scopul asistenţei de sănătate publică îl constituie promovarea sănătăţii, prevenirea
îmbolnăvirilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Strategia sistemului sănătăţii publice urmăreşte asigurarea sănătăţii populaţiei în
cadrul unor comunităţi sănătoase.
În asistenţa medicală rolul conducătorului este crucial. Îmbunătăţirea trebuie să fie
o cale de urmat şi un demers controlat, nu se întâmplă din întâmplare. Provocarea
privind capacitatea liderilor este în mod special acută în cadrul organizaţiilor de
asistenţa medicală, caracterizate în mod tradiţional de o conducere divizată sau de
bariere disfuncţionale între categoriile de personal.
Înlaturarea barierelor dintre sectoarele funcţionale este necesară pentru a schimba
efectiv sistemul. Asistenţa medicală are o largă tradiţie de suboptimizare a
funcţiilor, în special acolo unde profesiile au preluat controlul exclusiv asupra
activităţilor dinăuntrul propriilor hotare.
Responsabilitatea pentru asigurarea sănătăţii publice revine Ministerului Sănătăţii
Publice, autorităţilor de sănătate publică teritoriale, precum şi autorităţilor de
sănătate publică din cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie.

Asistenţa de sănătate publică este garantată de stat şi finanţată din bugetul de stat,
bugetele locale, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sau
din alte surse, după caz, potrivit legii.
Protecţia sănătăţii publice constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei
publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.
Principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei îl constituie
asigurările sociale de sănătate reprezintă care asigură accesul la un pachet de
servicii de bază pentru asiguraţi.
Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt:
1. protejarea asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau
accident;
2. asigurarea protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi
nediscriminatoriu în condiţiile utilizării eficiente a fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate.
Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar,
iar obiectivele menţionate se realizează pe baza următoarelor principii:
a) alegerea liberă de către asiguraţi a casei de asigurări;
b) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea fondurilor;
c) alegerea liberă de către asiguraţi a furnizorilor de servicii medicale, de
medicamente şi de dispozitive medicale, în condiţiile prezentei legi şi a
contractului-cadru;
d) descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare;
e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate
pentru formarea fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
f) participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul
fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
g) acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi
nediscriminatoriu, oricărui asigurat;
h) transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate;
i) libera concurenţă între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări
de sănătate.
Pot funcţiona şi alte forme de asigurare a sănătăţii în diferite situaţii speciale.
Aceste asigurări nu sunt obligatorii şi pot fi oferite voluntar de organismele de
asigurare autorizate conform legii.
Asigurarea voluntară complementară sau suplimentară de sănătate poate acoperi
riscurile individuale în situaţii speciale şi/sau pe lângă serviciile acoperite de
asigurările sociale de sănătate.
Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligaţia de a plăti contribuţia pentru
asigurarea socială de sănătate.
Vol. I nr. 3/2009 75

Politicile de sănătate publică urmăresc să promoveze o cât mai bună stare de
sănătate şi să reducă inechităţile între diferite grupuri din societate în termeni de
sănătate. Această perspectivă include crearea celor mai bune condiţii preliminare
pentru sănătate, minimalizarea factorilor de risc, proiectarea de acţiuni pentru
prevenirea bolilor şi pentru protecţia atât a individului cât şi a comunităţii
împotriva riscurilor de sănătate. Pe lângă focalizarea pe sferele tradiţionale ale
sănătăţii publice precum controlul bolilor infecţioase, determinanţii sănătăţii
mediului, factori de risc, injurii, politica de sănătate publică trebuie să asigure ca
aspectele de sănătate să fie considerate în toate politicile.
De asemenea, strategia naţională de sănătate publică trebuie să ţină seama şi de
recomandările Uniunii Europene privind sănătatea în procesul de lărgire a Uniunii.
Sănătatea constituie unul din elementele cheie ale securităţii umane. De starea ei
depinde în mod direct nivelul bunăstării individuale şi gradul de dezvoltare a
populaţiei.
Criza economico-financiară din ultimii ani a agravat esenţial nivelul de sănătate a
populaţiei. Indicatorii principali ce caracterizează starea sănătăţii populaţiei sunt
unii din cei mai inferiori din Europa.
Reforma în domeniul sănătăţii a fost orientată prioritar spre:
- consolidarea sectorului primar şi spitalicesc;
- ridicarea eficacităţii serviciilor de asistenţă medicală, consolidarea reţelei de prim
ajutor;
- asigurarea unui control riguros asupra preţurilor pentru serviciile medicale
suplimentare, prestate de către instituţiile medicale de stat cu evidenţa veniturilor
rezultate.
Criza economico-financiară mondială începe să se resimtă şi în gradul de sănătate
al populaţiei din România. Trebuie luat în considerare faptul că odată cu creşterea
ratei şomajului şi deci implicit scăderea veniturilor familiilor, acestea îşi vor aloca
un nivel mai mic din venituri pentru alimentaţie sănătoasă şi îngrijire medicală
primară, acest lucru urmând să aibă impact asupra calităţii vieţii.
Adresabilitatea către îngrijirea medicală specializată va fi întârziată datorită grijilor
suplimentare apărute în aceste momente de criza economică, şi, de cele mai multe
ori, persoanele cele mai defavorizate de această situaţie se vor adresa numai în
cazurile extreme şi de urgenţă serviciilor medicale.
De partea cealaltă a baricadei, având rolul de a oferi asistenţă medicală, se află
personalul medical care trebuie să asigure servicii medicale de calitate în condiţiile
aceleiaşi crize economice care în ultimii cinci ani a determinat migrarea mediclior
şi asistenţilor medicali către ţările Uniunii Europene unde nivelul veniturilor
salariale se situază la nivelul pregătirii profesionale. În timp ce angajaţii au
subliniat stresul drept factor principal pentru plecarea lor din companii, acest factor
nu se află nici măcar între primele cinci motive descrise de către angajatori.
Managerii sunt de părere că oamenii părăsesc locurile de muncă din simplul motiv

că nu sunt plătiţi suficient sau nu au oportunităţi de a înainta în carieră. "Să atragi
şi să păstrezi angajaţii potriviţi constituie o provocare pentru angajatori, la nivel
global‖.
Calitatea serviciilor medicale în instituţiile medicale din România va fi la
standarde înalte atâta timp cât personalul medical este motivat în efectuarea actului
medical de calitate atât prin veniturile sale salariale dar, cel mai important, prin
mediul în care îşi desfăşoară activitatea şi materialelor-aparaturii cu care trebuie să
ăşi desfăşoare activitatea zilnică. Dacă această criza economico-financiară va avea
repercursiuni şi asupra bugetului Ministerului Sănătăţii în sensul scăderii acestuia,
investiţiile şi cheltuielile curente ale spitalelor se vor reduce fapt ce nu poate fi
deloc în folosul pacienţilor care au nevoie de servicii medicale de calitate.
Mai mult ca oricând, managerii de spitale vor trebui să îşi reproiecteze programele
manageriale pentru situaţii nefavorabile dar în acelaş timp să-şi păstreze
specialiştii care să poată ţine pasul cu ultimele decoperiri în domeniu cu scopul de
a menţine un nivel de sănătate a populaţiei cât mai rdicat.
Deşi criza economico-financiară este abia la început, şi România încă nu a început
să-i simtă efectele foarte puternic, urmează o perioadă în care Ministerul Sănătăţii
va avea de omogenizat politica sanitară cu cea din Uniunea Europeană şi în acelaş
timp să-şi păstreze specialiştii care par să nu mai accepte condiţiile din sistem.
Echipa care formează top-managementul are ca principal scop stabilirea direcţiei
generale de dezvoltare a organizaţiei precum şi definirea coordonatelor principale
ale afacerii: oferta de produse şi servicii, piaţa-ţintă, clienţii, avantajul concurenţial.
În funcţie de aceste elemente, se stabilesc obiectivele strategice ale organizaţiei şi
anume: imaginea firmei, cifra de afaceri, cota de piaţă, profitabilitatea şi
lichiditatea afacerii pe termen mediu şi lung. Pentru realizarea acestor obiective,
trebuie să existe o planificare a investiţiilor, o evaluare a necesarului de finanţare
dar şi găsirea celor mai bune surse de finanţare. Nu în ultimul rând trebuie să se
acorde atenţie şi dezvoltării unui sistem de management modern, care să creeze un
climat de lucru în care să se obţină performanţe atât la nivel de firmă, cât şi la nivel
de individ.
Se poate concluziona că sistemele de sănătate naţionale au jucat un rol mare în
prelungirea spectaculară a speranţei de viaţă, în cursul secolului trecut. Ele au
contribuit enorm la ameliorarea sănătăţii şi au influenţat vieţile şi bunăstarea a
miliarde de oameni din lume. Aceste rezultate pozitive confirmă faptul că rolul
sistemelor de sănătate naţională a devenit din ce în ce mai important. Şi aşa cum se
precizează în Raportul OMS (2000, 7) sistemele de sănătate, astăzi, reprezintă unul
din principalele sectoare ale economiei mondiale.
Deşi, serviciile de sănătate se află în deplina gestionare a statelor membre, Uniunea
Europeană are un rol complementar. Parlamentul doreşte ca UE să îşi asume pe
deplin acest rol. Astfel, Parlamentul European a votat, pe 16 martie 2006, în
Vol. I nr. 3/2009 77

favoarea alocării sumei de 1500 milioane euro, pe o perioada de şapte ani, noului
program comunitar de acţiune pentru sănătate.
A fi performant şi competitiv necesită a dispune de un potenţial psihologic şi mental
caracteristic (ilustrat, spre exemplu, prin capacitatea fiecăruia dintre noi de a ne
autodepăşi, prin încrederea în noi inşine, prin combativitate şi ambiţie). Acest
potenţial declanşează un proces exprimat prin căutarea constantă a ameliorării propriilor
performanţe.
Bibliografie
Abrams Michael, Bevilacqua, Building a leadership infrastructure: the next step in
the evolution of hospital system, Health care strategic management, April
2006; 24,4, (12-16)
Aries N.R. Managing diversity: the differing peceptions of managers, line workers
and patients. Health care management review, June-September 2004,
29,3.(p. 172- 180)
Bauer J.C, The future of healthcare: forecasts, implications and responses.
Healthcare executive, September/octomber 2006, vol 21;5, (p 14-19)
Dubow M.J & Lykidis P. Ten steps to enhance long-term sustainability.
Healthcare strategic management January 2006; 24.1; (p. 10-15)
Carey Raymond, Lloyd Robert; Measuring Ouality Improvement in Healthcare
Publication: American Society of Quality 2001
Opincaru Costica, Galatescu Emanuel, Imbri Emilian, Managementul calitatii
serviciilor in unitatile sanitare, Editura Coresi Bucuresti 2004
Verboncu I. Manageri & Management, Editura Economica, Bucuresti, 2000
Walburg, Jan Performance Management in Healthcare: Improving Patient
Outcomes: an Integrated Approach Routledge Health Management Series.
Publication: London, New York Taylor & Francis Routledge, 2006.
Parlamentul României, legea 95/2006
Parlamentul României, legea 112/2007
Ministerul Sănătăţii Publice, Planul strategic al Ministerului Sănătăţii Publice
2008-2010
*** www.ms.ro

PARTICULARITĂŢI ALE ACTIVELOR IMOBILIZATE.
TRATAMENT CONTABIL ŞI FISCAL
Laura Sărac Aldea

laurasarac@yahoo.com
Rezumat
Lucrarea îşi propune să realizeze o cercetare aprofundată a aspectelor contabile şi fiscale
referitoare la activele imobilizate precum şi a oportunităţii şi eficienţei investiţiilor
efectuate, ca indicator de apreciere a deciziei manageriale de dezvoltare a firmei. Lucrarea
este necesară atat din punctul de vedere al teoriei contabile care va beneficia de o lucrare
complexă asupra acestei teme, dar are totodată o utilitate practică atat pentru investitori şi
proprietari de active imobilizate, cat şi pentru autorităţile fiscale şi juridice, deoarece va
prezenta toate aspectele care să clarifice orice divergenţă de opinii sau de interpretare
legate de această temă. Orientările strategice care trebuiesc luate în considerare de o
firmă în lupta cu concurenţa , se regăsesc în mare masură în scopurile programelor de
finanţare vizand: efectuarea de plasamente avantajoase a capitalului conform funcţiei de
maximizare a profitului, în active corporale, necorporale, retehnologizare, protecţia
mediului, informatizare, sau în efectuarea de plasamente financiare. Firma este motorul
economiei iar firma bazată pe cunoştinţe este viitorul economiei, de aceea cercetarea
efectuată se adresează acestei entităţi precum şi celor meniţi să o asiste şi să o ajute în
activitatea sa. Lucrarea tratează fenomenul de imobilizare a capitalului în active pe termen
lung, obligaţiile şi riscurile aferente proprietăţii acestora, eficienţa investiţiei şi rezultatele
asupra afacerii. Lucrarea porneste de la conceptul de “imobilizări”. Am încercat
reflectarea în paralel a punctelor comune şi a diferenţelor privind abordarea imobilizărilor
în cadrul Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară elaborate de IASB şi a
Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene. Suportul teoretic şi ştiinţific
al lucrării de cercetare, îl constituie ansamblul de concepte, principii, cercetari aplicative,
studii de caz, monografii contabile, tehnici de auditare şi metode consacrate de
management, publicate în literatura de specialitate pe plan naţional şi internaţional.
Cuvinte-cheie: investiţie, active, imobilizări corporale, imobilizări necorporale
Clasificare JEL: M41, M21
Introducere
Lucrarea îşi propune să realizeze o cercetare aprofundată a aspectelor contabile şi
fiscale referitoare la activele imobilizate precum şi a oportunităţii şi eficienţei
investiţiilor efectuate, ca indicator de apreciere a deciziei manageriale de
dezvoltare a firmei.
Vol. I nr. 3/2009 79

Noutatea ştiinţifică a lucrarii vizează elementul de complexitate şi actualitate al
informaţiilor, care, datorită schimbărilor profunde din structura pieţelor, al
transformarilor alerte ale proceselor de producţie bazate pe progresul tehnic
nemaîntalnit în istorie, devine vital atat în, practica cat şi în teorie. Noutatea constă
în abordarea comparativă a aspectelor teoretice privind imobilizările atat conform
Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară elaborate de IASB cat şi
conform Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr.1752/2005 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene.
Delimitări conceptuale privind activele imobilizate
Noţiunile şi conceptele fundamentale privind imobilizările materiale, imateriale-
puncte de vedere
Diferitele aspecte ale activelor imobilizate au fost tratate în literatura economică
îndeosebi separat, pe subcategorii de active imobilizate, sau numai dintr-un singur
punct de vedere, de regulă ori contabil, ori juridic, ori managerial, fapt pentru care
considerăm utilă o lucrare care să îmbine toate aspectele constituindu-se într-un
ghid complet al investitorului. O caracterizare corectă a fenomenului investitional
se bazează pe: aspectul economic, financiar, contabil şi juridic.
Din punct de vedere economic, investiţiile reprezintă toate consumurile de resurse
care se fac în prezent în speranţa unor efecte economice viitoare. Din punct de
vedere financiar investiţiile reprezintă crearea de capital de producţie prin
renunţarea la consumul imediat al resurselor băneşti, capital menit a realiza un flux
de încasări viitoare.
Sub aspect contabil, investiţiile reprezintă transformarea de disponibilităţi bănesti
în active fizice supuse amortizării, sau în active financiare. Cheltuiala în cazul
investiţiior, reprezintă transformarea activelor băneşti în active materiale şi
financiare care măresc patrimoniul întreprinzătorului., fiind vorba de o cheltuială al
cărei efect se întinde dincolo de exerciţiul curent.
Din punct de vedere juridic, investiţiile reprezintă crearea de elemente de
patrimoniu care pot constitui obiect al dreptului de proprietate.
Considerând investiţiile un fenomen financiar şi monetar, se apreciaza că acestea
reprezintă angajarea pe un termen lung a unui capital de catre un investitor sau
plasarea acumulărilor băneşti ale populaţiei în scopul obţinerii unui câştig maxim
cu riscuri minime într-o perioadă viitoare.
După unii specialişti, prin investiţie se înţelege:
- „o acţiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse în speranţa că în viitor se
vor încasa sume mai mari de bani sau se vor obţine alte beneficii‖ (Romanu I. şi
Vasilescu I., 1997, p. 6)
- „orice utilizare a unui activ în calitate de capital în scopul realizării de eficienţă
economică şi deci de profit‖ (Vasilescu I., Luban F., 2003, pag 134)

- „orice cheltuială de resurse făcută în vederea realizării condiţiilor necesare
obţinerii în viitor, pe o anumită perioadă de timp, a unor efecte scontate‖
(Românu, I.; Vasilescu, I., 1997, pag.12)
- ―investiţia are patru elemente definitorii, şi anume investitorul, obiectul
investiţiei, costul şi efectele‖( Garrison, R. H., 1988).
Un mod mai deosebit de a defini investiţiile se realizează în Dicţionarul MIT de
Economie modernă - The MIT Dictionary of Modern Economics, The MIT Press,
1992, pag. 219. Termenul de investiţii este folosit cel mai adesea pentru a surprinde
fluxul de cheltuieli destinat să sporească sau să menţină stocul de capital real.
Ca un consens al teoriilor specialiştilor, elementele componente ale conceptului de
investiţii sunt stabilite ca fiind următoarele:
- conţinutul concret, material, al efortului investiţional, care consideră investiţia
ca o structură particulară de resurse diferite ca natură şi volum, ce sunt
angrenate în realizarea unui proiect;
- factorul timp–durată, care arată faptul că orice proiect de investiţii are o
perioadă de derulare, caracterizată prin etape şi momente bine definite şi pe
parcursul căreia indicatorii economici ai proiectului au moduri particulare de
evoluţie;
- noţiunea de eficienţă, conform căreia, investitorul acceptă utilizarea unor resurse
prezente pentru o serie de efecte (încasari) viitoare, care în sumă totală să fie
superioare cheltuielilor iniţiale;
- riscul, care decurge din modul concret de obţinere în perioada viitoare a
efectelor asteptate.
Riscul apare datorită faptului că aceste efecte scontate sunt speranţe şi nu
certitudini, gradul de risc fiind invers proporţional cu probabilitatea de realizare a
efectelor scontate.
În literatură mai pot fi întâlnite o serie de abordări ale conceptului de investiţii,
cum ar fi în sens larg şi în sens restrâns, sau în sens economic, financiar şi contabil.
În sens larg şi din perspectivă microeconomică, investiţiile se identifică cu
plasamentele economiilor persoanelor fizice sau juridice în diferite domenii şi sub
diferite forme, ca de exemplu:-achiziţia de echipamente de producţie, deci ca
sporire a capitalului tehnic;-perfecţionarea şi modernizarea capitalului fix;-
creşterea stocului de capital circulant;-construcţii de locuinţe;-achiziţii de locuinţe;-
cumpărări de hârtii de valoare;-finanţarea cercetării ştiinţifice şi a proiectării;-
demontarea, transportul şi remontarea echipamentelor de producţie
În accepţiunea profesorului Dobrota N., investiţiile reprezintă, un adaos la capitalul
sau la patrimoniului personal existent, adaos rezultat din folosirea unei părţi a
economiilor obţinute din activitatea persoanei respective. Noţiunea de investiţie a
reprezentat întotdeauna un subiect de discuţie, completări, nuanţări, în mediile de
cercetare. Economistul P. Caspar propune o serie de criterii de apreciere a
investiţiilor:
Vol. I nr. 3/2009 81

- pentru o cheltuială angajată astăzi, se speră să se obtină un rezultat mâine
- această cheltuială contribuie la constituirea unui capital amortizabil adică un
capital ale cărui efecte se produc pe o perioadă ce depăşeşte bornele unui
exerciţiu
- cheltuielile corespondente contribuie la demultiplicarea capacităţilor de
producţie sau comercializare ale întreprinderii
- există dovada că diversele cheltuieli angajate majorează valoarea patrimonială a
întreprinderii
- şi o condiţie suplimentară aplicată cheltuielilor respective pentru a fi delimitate
de cheltuielile de funcţionare
- are loc o ruptură în raport cu tendinţele extrapolate din trecut.
Tot în sfera conceptelor privind investirea capitalului pe termen lung, au existat
specialişti care au încercat să acrediteze termenul de ―cvasiinvestiţii‖ ca fiind
anumite cheltuieli care au caracter de investiţii dar sunt încadrate totuşi în categoria
cheltuielilor curente, deoarece nu au permnenţa, frecvenţa şi reproductibilitatea
investiţiilor fizice.
Pierre Masse spune că investiţia este „o cheltuială certă pentru un viitor incert‖ sau,
altfel spus, „a renunţa la satisfacerea imediată şi sigură, pe seama economiilor şi
veniturilor de care dispunem în prezent contra unei speranţe viitoare, al cărei suport
îl reprezintă tocmai bunul investit‖
Economistul francez F. Aftalion formulează următoarea definiţie: ―investiţiile
reprezintă renunţarea la sursele băneşti lichide actuale contra speranţelor unor
resurse viitoare, evident mai mari‖.
P. Masse stabileşte următoarele patru elemente principale pentru investiţie şi
anume:
- subiect, reprezentat de cel care investeşte – persoană fizică sau juridică;
- obiect, reprezentînd lucrul, întreprinderea, firma, utilajul etc., modul în care se
concretizează investiţia;
- cost, care este efortul suplimentar, cert, actual consumat pentru obţinerea
acelui obiect concret;
- efecte valorice, rezultate prin realizarea investiţiei şi care se obţin în viitor şi
reprezintă, în realitate o speranţă mai mult sau mai puţin certă.
În ultimii ani una dintre cele mai dezbatute teme si controversate abordări în
literatura economică şi financiar contabilă o reprezintă investiţiile în imateriale.
Nicolae Feleaga în cartea sa ―Provocarile contabilitatii la cumpana dintre milenii‖
îşi aduce o contribuţie importantă şi binevenită la cercetarea acestei teme şi face
precizarea că studiile amintite iau în calcul investiţiile considerate măsurabile
excluzând investiţii importante pentru întreprinderi cum sunt de exemplu: investiţii
în reflecţia strategică, în formalizarea metodelor sau investiţiile organizaţionale.

Autorul spune că analiza imaterialului nu se poate limita la o distincţie contabila
între imobilizări şi cheltuieli. Dacă întreprinderile realizează cheltuieli importante
în acest domeniu, înseamnă că ele speră să obtină o serie de avantaje în
contrapartidă. Autorul consideră că investiţia ca un act de cedare a satisfacţiei
imediate şi certe contra unei speranţe de beneficii viitoare aduse de bunul investit
are o serie de consecinţe cum sunt:
- investiţia este constituită dintr-o serie de cheltuieli şi venituri viitoare al cărei
caracter aleator este caracterizat de noţiunea de speranţă
- investiţia este o deturnare de fonduri de la producţie în vederea de a le utiliza
pentru constituirea unui potenţial nou susceptibil să genereze avantaje
economice pe termen lung
- investiţia este un arbitraj, problema decidentului nu este realizarea investiţiei ci
alegerea dintr-un portofoliu de proiecte
- investiţia este o decizie strategică nefiind impusă de exploatarea curentă
Luând în vedere aceste caracteristici numeroase cheltuieli imateriale pot pretinde
statutul de investiţie. Cele mai masive cheltuieli făcute de întreprinderi sunt în
domeniile: cercetare dezvoltare, formarea personalului, reorganizarea producţiei,
informatizare şi investiţii comerciale.
Totuşi, dupa cum arată autorul includerea tuturor cheltuielilor imateriale în
categoria investiţiilor este, în mod cert, periculoasă deoarece investiţiile imateriale
prezintă o serie de caracteristici diferite faţă de cele materiale: sunt riscante, iar
rentabilitatea lor este incertă, efectele lor nu sunt întotdeauna perceptibile,
recunoaşterea lor juridică şi patrimonială este limitată de multe ori de caracterul lor
virtual.
În cercetările efectuate în acest domeniu, specialiştii adoptă mai multe concepte:
investiţii, resurse, cheltuieli, sau active.
Specialiştii consideră că mutaţiile din economia modernă au o dublă consecinţă: pe
de o parte determină o deplasare a proceselor de producţie dinspre materie şi
energie înspre informaţie şi cunoaştere, şi pe de altă parte duc la o interconectare şi
diversificare fără precedent a acestora. În acelaşi timp specialiştii consideră că
explozia tehnologiilor de informare, internaţionalizarea economiilor, globalizarea
pieţelor au dus la un indice de incertitudine al fenomenelor mult mai ridicat decât
până acum ceea ce face ca modelele productive clasice să nu mai dea rezultate. În
noua etapă acestea vor trebui fondate pe baza unor modele de organizare care să se
axeze pe dezvoltarea flexibilităţii şi vitezei de reacţie la schimbări pentru a se
integra într-o economie bazată pe cunoaştere.
Un raport al OCDE precizează că ‖în ciuda dificultăţilor conceptuale şi practice în
definirea imaterialelor şi în adoptarea de reguli contabile care să permită luarea lor
în cont într-o manieră mai adecvată, contribuţia economică a investiţiilor imateriale
la cresterea performanţei şi a competitivităţii întreprinderii face necesară absorbirea
progresivă a acestora în sisteme contabile‖. La rândul său OCDE consideră că:
Vol. I nr. 3/2009 83

―noţiunea de investiţii nemateriale acoperă toate cheltuielile pe termen lung, altele
decat cele ocazionate de achiziţionarea imobilizărilor corporale, pe care societăţile
le angajează în vedera ameliorării rezultatelor.‖
Un studiu publicat de OCDE împarte investiţiile imateriale în trei mari
componente, investiţii în cercetare-dezvoltare , investiţii în produse program, şi cea
de-a treia dar nu pe ultimul loc, publicitatea.
Un alt cercetator care a abordat în detaliu această categorie de imobilizări, a fost
Patrik Epingard în lucrarea ―L‘investissement immateriel, coeur d‘une economie
fondee sur la savoir, Ed. CNRS, Paris‖, din care cităm: ―La nivel microeconomic,
noţiunea de capacitate devine confuză în numeroase sectoare de activitate, astfel
încat nimeni nu mai ştie care sunt frontierele investiţiilor: limitarea acestora la
nivelul imobilizărilor corporale nu evidentiază strategia întreprinderii, iar
încadrarea tututror cheltuielilor angajate în vederea obtinerii de avantaje economice
viitoare este prea ambiţioasă‖
Epingard considera că în locul unei definiţii universale sau a unor liste care să
precizeze care cheltuială poate să fie calificată ca investiţie este mai pertinent să fie
enunţate specificităţile investiţiilor imateriale ca fiind în accepţiunea sa
următoarele:
- intervin masiv în amonte de procesul de productie respectiv în faza de
cercetare, dezvoltare în cazul tehnologiilor sau în faza expansiunii pieţii în
cazul investiţiilor comerciale
- sunt de regulă ireversibile
- generează active specifice dificil de vândut pe piaţă , valoarea lor fiind de
regulă legată de organizaţia în care sunt încorporate
Problemele controversate ale aspectelor de evaluare şi recunoaştere
ale imobilizărilor corporale şi mai ales necorporale
Obiectivul situaţiilor financiare conform cadrului general pentru întocmirea şi
prezentarea situaţiilor financiare elaborat de IASB este de a furniza informaţii
despre poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare ale
entităţii , care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor
economice.
Menirea contabilităţii financiare este legată de întocmirea, prezentarea şi publicarea
de situaţii financiare în conformitate cu prevederile unui cadru contabil conceptual.
Determinarea bazei de măsurare, utilizată pentru constatarea diferitelor elemente
patrimoniale în situatiile financiare, a reprezentat una dintre problemele cele mai
dificile ale contabilităţii. Recunoaşterea unui activ sau a unei datorii a fost multă
vreme apanajul specialistului contabil. Exemplele cele mai tipice sunt cele
referitoare la cheltuielile de cercetare-dezvoltare, la mărci, la fondul comercial.
În practica şi în teoria contabilă au fost acreditate mai multe baze de măsurare. În
cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare eleborate de

IASB acestea sunt: costul istoric, costul curent, valoarea netă de realizare, valoarea
actualizată.
- costul istoric: Activele sunt înregistrate la suma în numerar sau echivalente de
numerar plătită în momentul cumpărării lor sau la valoarea justă a sumei platite
în momentul achiziţionării.
- costul curent: Activele sunt înregistrate la suma în numerar sau echivalente de
numerar care ar trebui plătită dacă acelaşi activ sau unul asemănător ar fi
achiziţionat în prezent.
- valoarea realizabilă: Activele sunt înregistrate la suma în numerar sau
echivalente de numerar care poate fi obţinută în prezent prin vânzarea normală
a activelor.
- valoarea actualizată: Activele sunt înregistrate la valoarea actualizată a
viitoarelor intrări de numerar care urmează a fi generate în derularea normală a
activităţii.
Problema constă în alegerea celei mai potrivite dintre acestea în contextul
satisfacerii cerinţelor utilizatorilor de informaţie contabilă pe de o parte şi a
respectării principiilor şi fundamentelor contabile pe de altă parte.
Producătorii şi utilizatorii de situaţii financiare apreciază că, în măsurarea şi
prezentarea informaţiei contabile, cel mai utilizat este costul istoric, deşi prezintă şi
unele puncte slabe. Acesta este de obicei combinat cu alte baze de evaluare. Mai
mult, tendinţa este de a se trece la utilizarea costului curent ca răspuns la
incapacitatea modelului contabil bazat pe costul istoric de a rezolva problemele
legate de efectul modificării preţurilor activelor nemonetare.
Este evident că determinarea valorii nete de realizare este grevată de o incertitudine
a estimării destul de ridicată atâta timp cât bunul nu este vândut efectiv pe piaţă
putând genera estimări diferite din partea evaluatorilor.
Există însă unele dificultăţi şi divergenţe între diferitele puncte de vedere şi în
determinarea costului istoric în special în cazul unui cost de producţie al unui bun
obţinut din producţie proprie .
În condiţii de inflaţie şi hiperinflaţie din experienţa anilor trecuţi au fost remarcate
distorsionări substanţiale ale situaţiilor nete date de subevaluări ale activelor
înregistrate la un cost istoric perimat în raport cu devalorizarea monetară.
Şi totuşi anumite experienţe din trecut fac dificilă previziunea învingătorului în
această luptă între costul istoric şi valoarea justă.
În anii ‖70, după şocul petrolier, companiile din ţările occidentale au traversat o
perioadă inflaţionistă, iar pentru a contracara efectele inflaţiei asupra informaţiei
contabile unele ţări au adoptat reglementări care autorizau utilizarea costului curent
ca bază de evaluare în contabilitate. Marea Britaniee a fost singura ţară europeană
care a introdus un sistem obligatoriu de contabilitate de inflaţie, adoptând pentru
Vol. I nr. 3/2009 85

societăţile cotate la bursă o normă contabilă care le obliga să-şi prezinte situaţiile
financiare în costuri curente.
Modelul britanic de contabilitate de inflaţie era fondat pe conceptul de menţinere a
capitalului fizic, prin evaluarea activelor la costul de înlocuire, în varianta ―valorii
de deposedare‖. Definirea valorii de deposedare pornea de la intenţiile probabile
ale entităţii:
- dacă activul este încă util entităţii, valoarea maximală pierdută este costul de
înlocuire, iar prin înlocuirea bunului se asigură menţinera capitalului fizic al
entităţii;
- dacă entitatea estimează că bunul nu îi este util, evaluarea se face la costul pe
care îl va suporta dacă ea va fi lipsită de un asemenea activ, de unde şi
denumirea de valoare de deposedare.
Valoarea de deposedare s-a mai numit şi ―valoare pentru întreprindere‖ şi era
utilizată pentru evaluarea imobilizărilor corporale şi necorporale. Aceasta este cea
mai mică valoare dintre costul de înlocuire al imobilizării şi fluxurile viitoare de
trezorerie care ar putea fi generate prin utilizarea bunului. Fluxurile viitoare de
trezorerie de luat în calcul sunt fluxurile cele mai mari dintre cesiunea activului şi
utilizarea lui.
Rezultatele practice ale contabilităţii în cost actual impuse firmelor britanice în
1980 au fost sub aşteptări. Întreprinderile britanice au fost nevoite să practice o
contabilitate cu două baze de evaluare:
- în cost istoric, pentru fisc, care furniza un profit mai mare decât cel în cost
actual, rezultat din contabilitatea în costuri actuale comunicat acţionarilor;
- în costuri actuale, pentru acţionari.
Această situaţie impunea costuri mari cu informaţia contabilă, produsă pe baza
unui sistem de evaluare considerat prea complicat şi foarte subiectiv. De asemenea
auditorii, au fost derutaţi în ce priveşte responsabilitatea lor juridică din cauza
evaluărilor subiective, iar utilizatorii s-au plâns de lipsa de comparabilitate a
conturilor întreprinderilor.
Pe fondul scăderii inflaţiei, norma britanică privind evaluarea în costuri actuale şi-a
pierdut justificarea, fiind aplicată din ce în ce mai puţin, situaţie care a făcut ca ea
să fie declarată facultativă în 1985 şi abrogată în 1988.
Şi alte ţări care au experimentat contabilitatea în valoare actuală au renunţat treptat
la această bază de evaluare, astfel că odată cu reducerea inflaţiei, s-a produs şi
―sfârşitul revoluţiei costului curent‖.
Dacă acceptăm că un cost este efortul consimţit pentru obţinerea unui venit şi dacă
ne plasăm în optica independenţei exerciţiilor, achiziţionarea unui activ fix este o
tranzacţie care are consecinţe asupra mai multor exerciţii. Altfel spus, va fi vorba
despre un efort consimţit asupra mai multor exerciţii. Urmând aceeaşi optică a
independenţei exerciţiilor, fiecărui exerciţiu îi vor fi acordate veniturile aferente;
aceste venituri trebuie să absoarbă partea din eforturile consimţite pentru a realiza

un rezultat. Or, măsura acestor eforturi este, de obicei, costul, şi nu valoarea de
piaţă. Este uşor de înţeles că, pentru utilizatorii externi ai situaţiilor financiare,
costul oferă calităţi de necontestat, precum cele de fiabilitate, prudenţă,
continuitate,verificabilitate şi precizie.
Noţiunea de valoare justă se regăseşte în multe standarde internaţionale de
contabilitate (IAS 16, IAS 19, IAS 36, IAS 38, IAS 39, IAS 40, IAS 41), iar
organismul de reglementare contabilă IASB nu renunţă la acest concept nici cu
ocazia elaborării standardelor internaţionale de raportare financiară, utilizandu-l şi
în cadrul IFRS 2 şi IFRS 3. Toate aceste standarde cer utilizarea valorilor juste
pentru una sau mai multe clase de active sau datorii.
- IFRS 2 ―Plăţi pe bază de acţiuni‖: Plăţile pe bază de acţiuni decontate prin
instrumente de capital, ca şi tranzactiile decontate în numerar, trebuie evaluate
la valoarea justă. Toate modificarile aferente acestei valori vor fi recunoscute
în contul de profit şi pierdere.
- IFRS 3 ―Combinări de întreprinderi‖: Costul este văzut din perspectiva
dobânditorului. Dobânditorul va evalua costul combinărilor de întreprinderi ca
suma agregată între:
a) valorile juste de la data schimbului ale activelor date, datoriilor existente sau
asumate şi instrumentelor de capitaluri proprii emise de către dobânditor în
schimbul obţinerii controlului asupra societăţii achizitionate; plus
b) orice costuri atribuibile direct combinării de întreprinderi.
- IAS 16 ―Imobilizări corporale‖: Tratamentul alternativ permis prevede
reevaluarea imobilizărilor corporale la valoarea reevaluată, adică la valoarea
justă din momentul reevaluării, diminuată cu amortizările ulterioare cumulate
şi pierderile de valoare ulterioare cumulate.
- IAS 18 ―Venituri din activităţi ordinare‖: Evaluarea veniturilor din activităţile
curente se realizează la valoarea justă a elementelor primite sau de primit în
contrapartidă. Această mărime evaluată la valoarea justa este corectată cu
reducerile de natura comercială (rabaturi, remize).
- IAS 19 ―Beneficiile angajaţilor‖: Schemele de pensii trebuie evaluate în
bilanţul contabil pe baza estimării actualizate a valorii prezente a datoriilor
privind pensiile, mai puţin valoarea justă a oricărui activ deţinut la data
bilanţului.
- IAS 36 ―Deprecierea activelor‖: Activele trebuie prezentate la valoarea
recuperabilă, care este masurată de câte ori un activ poate fi depreciat, iar
deprecierea trebuie stabilită la data fiecărei raportări. Valoarea recuperabilă
este definită ca fiind maximul dintre valoarea justă mai puţin costurile de
vânzare şi valoarea de utilizare.
- IAS 38 ―Active necorporale‖: Un activ necorporal poate fi evaluat la cost, mai
puţin deprecierea, sau la valoarea justă (atunci cand există o piaţă activă).
Vol. I nr. 3/2009 87

- IAS 39 ―Instrumente financiare: recunoaştere şi măsurare‖: Activele si datoriile
financiare sunt recunoscute iniţial la valoarea justă, iar în cazul în care sunt
deţinute pentru tranzacţionare sau clasificate ca disponibile pentru vânzare,
evaluările ulterioare se realizează tot la valoarea justă.
- IAS 40 ―Investiţii în imobiliare‖: Întreprinderile îşi pot evalua investiţiile
imobiliare fie la valoarea contabilă mai puţin deprecierea, fie la valoarea justă,
iar schimbările valorii juste sunt recunoscute imediat în contul de profit şi
pierdere.
- IAS 41 ―Agricultura‖: Activele biologice sunt recunoscute iniţial la o valoare
contabilă egală cu valoarea justă mai puţin costurile de vânzare, iar
modificările valorii juste sunt incluse în contul de profit şi pierdere.
După unii autori valoarea de piaţă a activelor în condiţiile continuităţii activităţii,
atunci când orizontul de timp al desfaşurării afacerii este mare, este irelevant dacă
există echilibru economic şi financiar însă în periode de inflatie şi deflaţie
prezentarea activelor în situatiile financiare la costuri istorice generează
controverse puternice.
Însă pe de alta parte costul istoric este din nou aspru criticat când este vorba de
deprecierile de active atât pentru aproximările sale subiective cât şi pentru
dependenţa estimărilor de intenţiile diferitelor nivele de interes ale utilizatorilor
informaţiei.
În perioada actuală practicile contabile fac apel la un nou tip de model de evaluare
care transcede clasicul cost istoric şi moderna valoare justa către un alt concept de
valoare respectiv: valoarea actualizată sau valoarea de utilitate.
Contabilitatea actuarială a adus noi veniţi în rândul adepţilor modernizării bazelor
de evaluare. Contextul normalizator contabil în care au apărut aceste noi expresii
ale evaluării este cel al deprecierii activelor.
În zilele noastre un număr tot mai mare de firme îşi desfăşoară activitatea într-o
economie globalizată care se caracterizează prin internaţionalizarea pieţelor şi
fluxurilor de capitaluri si pare că, pentru moment, nu s-a ajuns la un consens în
ceea ce priveşte utilizarea generalizată a unei baze de evaluare sau alta, ceea ce
conduce, încă odată, la concluzia că pentru o perioadă de timp acestea vor coexista
şi se vor perfecţiona în concordanţă cu mutaţiile din economie şi exigenţele impuse
sistemului informaţional contabil.
O altă problemă controversată este noţiunea conceptului de capital şi mentinere a
capitalului: conceptul de capital financiar sau fizic.
Conform conceptului de capital financiar, acesta este sinonim cu activele nete sau
cu capitalurile proprii ale entităţii. Profitul se obţine doar dacă valoarea financiara
(monetară) a activelor nete la sfârşitul perioadei este mai mare decât valoarea
financiară a activelor nete la începutul perioadei, după excluderea oricăror
distribuiri către proprietari şi a oricăror contribuţii din partea proprietarilor în

timpul perioadei analizate. Menţinerea capitalului financiar poate fi evaluată atât în
unităţi monetare nominale, cât şi în unităţi de putere de cumpărare constantă.
Conform conceptului de capital fizic, capitalul reprezintă capacitatea de producţie a
entităţii exprimată, de exemplu, în unităţi de producţie pe zi. Profitul se obţine doar
atunci când capacitatea fizica productivă a entităţii la sfârşitul perioadei depăşeşte
capacitatea fizică productivă de la începutul perioadei, după ce s-a exclus orice
distribuiri către proprietari şi orice contribuţii din partea proprietarilor în timpul
perioadei analizate.
Conceptul de menţinere a capitalului fizic necesită adoptarea costului curent ca
bază de evaluare. Conceptul de menţinere a capitalului financiar nu impune totuşi
folosirea unei anumite baze de evaluare. Principala diferenţă între cele două
concepte referitoare la menţinerea capitalului este dată de tratamentul efectelor
variaţiei preţurilor activelor şi obligaţiilor entităţii.
Normalizarea internaţională şi continentală în legatură cu conceptul de active
imobilizate
Armonizarea contabilă internaţională reprezintă un proces instituţional, care are ca
scop, asigurarea convergenţei normelor şi practicilor contabile naţionale asigurând
pertinenţa comparaţiilor între situatiile financiare ale întreprinderilor din ţări
diferite, comparabilitatea informaţiilor contabile fiind o condiţie necesară pentru o
mai bună alocare a resurselor pe plan mondial, definiţie preluată din Ion Ionascu ,
Epistemologie contabilitatii, Editura Economică, Bucureşti,1997.
Evoluţia actuală a armonizării internaţionale nu poate fi considerată o simplă
consecinţă a globalizării, ea participă invizibil, dar persuasiv, la susţinerea
raporturilor de putere. Normele contabile nu sunt total neutre, sunt legate de
interesele marilor deţinători de capital de pe piaţa internaţională. Prin ele se
vehiculează concepte, idei, moduri de gândire, de comunicare, de acţiune şi nu în
ultimul rând, impune comportamente. Armonizarea contabilă este solicitată în
primul rând de comunitatea financiară internatională, reprezentată de investitori,
dar şi de organismele de reglementare a pieţei financiare.
Armonizarea contabilă are trei grade de diferenţiere :
(1) normalizare internaţională – aplicarea aceloraşi norme în acelaşi spaţiu
geopolitic,
(2) armonizarea aparentă – autorizează mai multe practici şi tratamente, dar obligă
la stabilirea de echivalente în documentele de sinteză contabilă;
(3) armonizare legislativă – instanţele naţionale de reglementare construiesc,
modifică sau adoptă reglementări vizând însuşirea, adaptarea şi apropierea
practicilor contabile internaţionale.
Normalizarea contabilă este un proces social prin care se negociează un echilibru
între interese foarte diverse, iar nevoia de uniformitate presupune formalizarea şi
materializarea obiectivelor, conceptelor, metodelor, regulilor şi procedurilor
privind producţia şi utilizarea informaţiei contabile.
Vol. I nr. 3/2009 89

Contabilitatea are ca finalitate furnizarea de informaţii privind activitatea
economico-sociala a organizaţiilor. Informaţiile contabile servesc diferiţilor
utilizatori (furnizori, clienţi, investitori, fisc, bănci, salariaţi, statistica naţională
etc.), care sunt partenerii economico-sociali ai unei entităţi, deci este nevoie ca
producţia de informaţii contabile să fie supusă unui control social, adică unei
―codificări normative‖, după expresia lui B.Colasse (1996).
Originile încercării de codificare a contabilităţii prin stabilirea de reguli care să
stea la baza productiei de informaţii contabile, au apărut în perioada medievală sau
de început a capitalismului, cand au fost redactate primele coduri privind
activitatea comercială sau alte reglementari care se refereau în mod expres la
modul de ―ţinere‖ a contabilităţii. În Franţa, Codul de comerţ denumit şi ―Codul
Savary‖, dupa numele principalului autor, a fost aprobat într-o ordonanţă a lui
Colbert în anul 1673; în ţările romane primele reglementări privind contabilitatea
au fost introduse prin Regulamentul organic de la 1831.
Primele tentative de realizare a cadrelor contabile conceptuale au fost în perioada
1975-1985 şi aparţin organismului american de normalizare contabilă FASB -
Consiliul de Standarde al Contabilitatii Financiare organism privat independent al
profesiei contabile (mandatat de catre Comisia Bursiera – ―Securities and
Exchange Commision‖.
Acest cadru a constituit baza conceptelor adoptate şi de către alte organisme de
normalizare pentru propriile cadre contabile conceptuale, inclusiv cel elaborat de
IASB.
Normalizarea contabilă, la nivel naţional, poate avea o dominantă publică, adică
intervenţia autorităţii publice în codificarea contabilităţii este puternică (ca în cazul
Franţei, Germaniei, Romaniei etc), cu o dominantă privată, în care asociaţiile
profesiei contabile au un rol foarte important (SUA, Marea Britanie) sau de natura
mixtă, în care normalizarea contabilităţii presupune o coparticipare a puterii
publice şi a organismelor private.
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) stabilesc cerinţele de
recunoaştere, evaluare, prezentare şi descriere care se aplică tranzacţiilor şi
evenimentelor care sunt importante în situaţiile financiare de interes general. Ele
mai pot stabili, de asemenea, astfel de cerinţe pentru tranzacţiile şi evenimentele
care apar în principal în sectoare de activitate specifice. IFRS sunt fundamentate pe
Cadrul general, care abordează concepte ce stau la baza informaţiilor prezentate în
situaţiile financiare de interes general.
Plecând de la obiectivul lucrării mele de a prezenta toate aspectele referitoare la
imobilizările corporale încercăm să delimităm eforturile organismelor amintite de
normalizare internaţională a categoriei activelor imobilizate.
Activele imobilizate au fost definite în contextul standardului IAS1 ―Prezentarea
situaţiilor financiare‖ ca active necurente (non-current assets)prezentate separat în
bilanţ în categoria activelor întreprinderii.

Normalizarea aspectelor contabile privind imobilizarile corporale, a fost realizată
de către organismul international de normalizare a informaţiei contabile, prin IAS
16 ―Imobilizari corporale‖. Aspecte relevante privind activele imobilizate sunt
tratate şi în cadrul altor prezentări:
- IAS 23 „Costurile indatorarii‖ componentele costului,
- IAS 39 „Instrumente financiare, recunoaştere si evaluare‖
- IAS36 „Deprecierea activelor‖
- IFRS5 „Active imobilizate detinute pentru vanzare si activitati intrerupte‖
- IAS17 „Contracte de leasing‖
- IFRS5 „Active necurente detinute in scopul tranzactionarii si abandonurile de
activitati
Cadrul general al IASC prevede ca informaţiile sunt semnificative dacă prin
neprezentarea lor, ori prin prezentarea lor incorectă, utilizatorii informaţiei pot lua
decizii economice eronate.
Când se ia în considerare înregistrarea şi clasificarea imobilizărilor corporale,
trebuie analizate aspectele referitoare la pragul de semnificaţie. Dacă toate
elementele de natura imobilizărilor corporale ar fi capitalizate, indiferent de cât de
mică ar fi valoarea lor, aceasta ar avea drept rezultat un sistem foarte împovărător.
Conform IAS 16, fiecare societate va trebui să utilizeze raţionamentul profesional
pentru a stabili un nivel adecvat, sub care un element nu trebuie să fie capitalizat,
dar poate fi trecut în contul de profit şi pierdere. Imobilizările necorporale şi
cerintele lor de prezentare în cadrul informaţiei contabile normalizate sunt
prezentate în IAS 38.
Normalizarea tratamentului contabil referitor la imobilizarile necorporale a fost
abordată pentru prima oară în detaliu de către referenţialul contabil internaţional,
prin promulgarea standardului IAS 38 Imobilizări necorporale în 1998, în care se
stabilesc criteriile de recunoaştere, bazele de evaluare şi cerinţele de raportare ale
acestei categorii de imobilizări.
Imobilizările necorporale (Intangibile assets) conform IAS 38 sunt active
nemonetare identificabile, fără substanţă fizică.
Acest Standard este aplicabil contabilizării imobilizărilor necorporale, cu excepţia:
(a) imobilizărilor necorporale care cad sub incidenţa unui alt Standard;
(b) activelor financiare, aşa cum sunt definite în IAS 39, Instrumente financiare:
Recunoaştere şi evaluare; şi
(c) drepturilor privind minereurile şi cheltuielilor cu exploatarea, dezvoltarea şi
extragerea de minereuri, petrol, gaze naturale şi alte resurse similare
neregenerabile.
În cazul imobilizărilor necorporale de tip specific se aplică Standardele care
descriu contabilitatea aplicabilă lor şi nu acest Standard.
Vol. I nr. 3/2009 91

De exemplu, acest Standard nu se aplică:
(a) imobilizărilor necorporale deţinute de o entitate în scopul vânzării pe
parcursul desfăşurării obişnuite a activităţii (le sunt aplicabile IAS 2, Stocuri şi
IAS 11, Contracte de construcţie).
(b) creanţelor privind impozitul amânat (fiind aplicabil IAS 12, Impozitul pe
profit).
(c) contractelor de leasing care cad sub incidenţa IAS 17, Leasing.
(d) activelor provenind din beneficiile angajaţilor (fiind aplicabil IAS 19,
Beneficiile angajaţilor).
(e) activelor financiare, aşa cum sunt ele definite în IAS 39. Recunoaşterea şi
evaluarea anumitor active financiare sunt prevăzute în IAS 27 Situaţii financiare
consolidate şi separate, IAS 28 Investiţii în entităţi asociate şi IAS 31 Interese în
asocierile în participaţie.
(f) fondului comercial achiziţionat ca urmare a unei combinări de întreprinderi
(fiind sub incidenţa IFRS 3 Combinări de întreprinderi).
(g) costurilor de achiziţie amânate şi imobilizărilor necorporale apărute din
drepturile contractuale ale unui asigurător deţinute în temeiul unui contract de
asigurare din aria de aplicabilitate a IFRS 4 Contracte de asigurări. IFRS 4 prevede
cerinţe specifice de prezentare a informaţiilor pentru acele costuri de achiziţie
amânate dar nu şi pentru acele imobilizări necorporale. Prin urmare, cerinţele
referitoare la prezentarea informaţiilor prevăzute de acest Standard se aplică şi
imobilizărilor necorporale în cauză.
(h) imobilizărilor necorporale clasificate ca deţinute pentru vânzare sau incluse
într-un grup destinat cedării, clasificat ca fiind deţinut pentru vânzare le sunt
aplicabile IFRS 5 Active imobilizate deţinute în vederea vânzării şi activităţi
întrerupte.
Sunt situaţii în care trebuie să se facă apel la raţionament pentru a decide care
Standard este aplicabil. IAS38 se aplică, printre altele, cheltuielilor asociate
activităţilor de publicitate, de pregătire profesională, de constituire, de cercetare şi
dezvoltare. De exemplu, activităţile de cercetare şi dezvoltare pot genera un activ
cu un suport fizic (de exemplu, un prototip), dar elementul fizic al activului este
secundar faţă de componenta sa necorporală constituită de pachetul de cunoştinţe
încorporate în acesta, motiv pentru care se aplică acest Standard.
În cazul unui leasing financiar, activul de bază poate fi atât corporal, cât şi
necorporal.
Definiţia conceptului de activ conform Standardelor Internaţionale de Raportare
Financiara
Un activ, în viziunea Standardelor Internaţionale de Contabilitate, reprezintă „ o
resursă controlată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la
care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere‖.

Beneficiile sau avantajele economice viitoare reprezintă ‖ potenţialul de a contribui
în mod direct sau indirect la fluxul de numerar şi echivalente ale numerarului către
întreprindere‖.
Acest potenţial poate fi, potrivit paragrafului 53 al Cadrului general de întocmire şi
prezentare a situaţiilor financiare:
- un potenţial de producţie, care face parte din activităţile de exploatare ale
întreprinderii,
- o modalitate de conversie în trezorerie sau echivalente de trezorerie;
- o capacitate de reducere a ieşirilor de lichidităţi, de exemplu un proces alternativ
de producţie
- o nouă tehnologie – ce determină o reducere a costurilor de producţie,
- posibilitatea de a asigura protecţia mediului sau satisfacerea legislaţiei etc.
Beneficiile economice viitoare încorporate in active pot intra în entitate în mai
multe moduri, de exemplu:
- utilizat separat sau împreună cu alte active pentru prestarea de servicii sau
producţia de bunuri destinate vânzarii de către entitate;
- schimbat cu alte active;
- utilizat pentru decontarea unei datorii;
- repartizat acţionarilor entităţii;
Multe active, de exemplu, imobilizările corporale, au o formă fizică. Cu toate
acestea, forma fizică nu este esenţială pentru existenţa unui activ- de exemplu,
brevete si drepturi de autor.Multe active, de exemplu, creanţele şi proprietăţile
imobiliare sunt asociate cu drepturi legale, inclusiv cu drepturi de proprietate .
Dreptul de proprietate nu este esenţial pentru determinarea existenţei unui activ- de
exemplu, o proprietate imobiliară deţinută în baza unui contract de leasing.
Activele unei entităţi rezultă din tranzacţii sau alte evenimente anterioare. În mod
normal, entităţile obţin activele prin cumpărarea sau producerea acestora, dar şi alte
tranzacţii sau evenimente pot genera active- de exemplu, proprietăţi primite de
entitate da la guvern ca parte a unui program de încurajare a creşterii economice
într-o regiune.
Există o legatură strânsă între ieşirile de numerar şi generarea de active, dar nu este
neapărat necesar ca cele două să coincidă. De exemplu elementele donate unei
entitati pot satisface definiţia unui activ, chiar în absenţa unei ieşiri de numerar.
Versiunea precedentă a IAS38 nu definea‖caracteristicile de identificare‖, dar
susţinea că o imobilizare necorporală poate fi diferenţiată clar de fondul comercial
dacă activul este separabil,dar faptul ca acesta este separabil nu este o condiţie
necesară pentru identificarea sa. Standardul 38 în versiunea actuala arată că o
imobilizare îndeplineste criteriile de identificare din definiţia unei imobilizări
necorporale atunci cand:
- este separabil, adică poate fi separat sau despărţit de entitate şi vândut,
transferat, brevetat, închiriat sau schimbat, fie individual, fie împreună cu un
contact, activ sau datorie aferentă;
Vol. I nr. 3/2009 93

- decurge din drepturile contractuale sau din alte drepturi garantate de lege,
indiferent dacă acele drepturi sunt transferabile sau separabile de entitate sau de
alte drepturi şi obligaţii.
Definiţia conceptului de activ conform OMF 1752/2005
Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii şi deţinute pe o perioadă
mai mare de un an. Imobilizările corporale reprezintă active care:
a) sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau
prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri
administrative; şi
b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.
Un activ necorporal este un activ identificabil, nemonetar, fără suport material şi
deţinut pentru utilizare în procesul de producţie sau furnizare de bunuri sau
servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru scopuri administrative. Un activ
necorporal trebuie recunoscut în bilanţ dacă se estimează că va genera beneficii
economice pentru entitate şi costul activului poate fi evaluat în mod credibil.
Imobilizările financiare cuprind acţiunile deţinute la entităţile afiliate,
împrumuturile acordate entităţilor afiliate, interesele de participare, împrumuturile
acordate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor de
participare, alte investiţii deţinute ca imobilizări, alte împrumuturi.
În conturile de creanţe reprezentând împrumuturi acordate se înregistrează sumele
acordate terţilor în baza unor contracte pentru care entitatea percepe dobânzi,
potrivit legii.
La alte împrumuturi acordate se cuprind garanţiile, depozitele şi cauţiunile depuse
de entitate la terţi.
Entităţile care au evidenţiate în contul de creanţe imobilizate creanţele aferente
contractelor de leasing financiar, precum şi alte creanţe imobilizate cu scadenţa mai
mare de un an, vor prezenta în bilanţ, la imobilizări financiare, numai partea cu
scadenţa mai mare de 12 luni, diferenţa urmând a fi reflectată la creanţe.
Particularităţi naţionale privind recunoaşterea activelor
Recunoaşterea activelor poate îmbrăca particularităţi în unele concepte naţionale:
- În SUA activele sunt „avantaje economice viitoare probabile, obţinute sau
controlate de o entitate, în urma unor tranzacţii sau evenimente trecute‖ definiţie
ce apare în Sisteme contabile comparate, Contabilităţile anglo-saxone, ediţia a
II-a, vol I, (N. Feleagă, 2000, p.147). Normalizatorii americani nu leagă
recunoaşterea activelor de existenţa dreptului de proprietate sau de protecţia
legală a acestuia.
- În Franţa activele reprezintă ‖orice element patrimonial care are o valoare
economică pozitivă pentru întreprindere‖ definiţie ce apare în lucrarea
Contabilitate generală (B. Colasse, 1995, p.95). Viziunea franceză asupra
patrimoniului poartă amprenta juridică asupra acestui concept şi drept
consecinţă exclude din activ bunurile finanţate printr-un contract de leasing

financiar. După cum se vede problema fundamentală care se pune, referitor la
recunoaşterea unui element, ca element de activ în bilanţ sau ca element de
cheltuială în contul de profit şi pierdere, este legată de dreptul de proprietate şi
atributele acestuia: dreptul de dispoziţie, dreptul de utilizare şi dreptul de
uzufruct.
- În tarile anglo-saxone sunt prevalente abordarile practice, în acord cu dreptul
cutumiar. Aceasta face ca, în unele cazuri, dreptul de utilizare sa fie dominant si
deci prevalent dreptului de proprietate. De asemenea, (cvasi)imposibilitatea de
măsurare a unor active necorporale conduce la concluzia că ele nu pot face
obiectul bilanţului.
- În România conform Legii contabilităţii este aplicat principiul proprietăţii în
conturile individuale. Conform Cadrului general de întocmire şi prezentare a
situaţiilor financiare elaborat de IASC, preluat de normalizatorii români prin
Ordinul Ministerului Finanţelor 94/2001, ordin ce a fost abrogat ulterior prin
Ordinul Ministerului Finanţelor 1752/2005 privind aprobarea reglementarilor
contabile conforme cu directivele europene, este aplicat principiul „substance
over forme‖.
Diferenţe între contabilitatea şi fiscalitatea imobilizărilor
O atenţie deosebită trebuie îndreptată asupra dificultăţilor şi consecinţelor în plan
fiscal ale tratamentului aplicat evaluării activelor corporale şi necorporale,
determinate de inadvertenţele dintre norma fiscală şi norma contabilă, care vizează
în special recunoaşterea iniţială, evaluarea ulterioară şi recunoaşterea deprecierii
activelor. Fiind un concept complex, evaluarea priveşte nu numai patrimoniul
întreprinderii, ci şi potentialul acesteia sub toate aspectele (tehnic, economic,
financiar şi uman). Determinarea bazei de măsurare, folosită pentru înregistrarea
activelor în situaţiile financiare a reprezentat şi reprezintă încă, una din problemele
cele mai dificile ale contabilităţii.
Cadrul contabil conceptual al IASB oferă o libertate ridicată în ceea ce priveşte
alegerea bazei de evaluare, atâta timp cât baza aleasă asigură fiabilitatea şi
pertinenţa informaţiilor degajate de situaţiile financiare.
Amortizarea contabilă şi amortizarea fiscală a imobilizarilor constituie de
asemenea, sursa a inadvertenţelor dintre contabilitate şi fiscalitate, reprezentând
una din probele amestecului fiscalităţii în contabilitate dar şi o dovadă că se poate
realiza o separare a fiscalităţii de contabilitate. Alegerea unuia sau altuia dintre
elementele necesare pentru a determina amortizarea fiscală (baza de amortizare,
metodele de amortizare şi duratele de amortizare) reprezintă tot atâtea posibilităţi
pentru întreprindere de a alege politicile contabile pe care le consideră relevante.
Cum amortizarea contabilă, nu este întotdeauna egală cu amortizarea fiscală,
costurile întreprinderii vor fi influenţate cu amortizarea contabilă, dar la calculul
profitului impozabil aceste costuri vor fi deductibile numai în limita unei
amortizări determinate conform regulilor fiscale. În schimb, posibilitatea oferită
managementului întreprinderii, de a alege - atunci când reglementarea oferă mai
Vol. I nr. 3/2009 95

multe posibilităţi - metoda cea mai avantajoasă interesului său gestionar, ţine de
abilitatea raţionamentului său profesional.
Concluzii
Tema este laborioasă datorită scopului principal de a atinge toate aspectele privind
imobilizările şi necesită o munca susţinută de documentare, de studiere a
cercetărilor recente şi a reglementărilor actualizate, în vederea realizării
obiectivului propus.
Dezvoltarea cercetărilor pe tema imobilizărilor corporale are utilitate atât pentru
investitori şi proprietari de active imobilizate, cât şi pentru autorităţile fiscale şi
juridice, pentru publicul larg.
Bibliografie
Colasse B. Contabilitate generală,1995, Editura Moldova, Iaşi
Bens A. “Discussion of Accounting Discretion in Fair Value Estimates: An
Examination of SFAS 142 Goodwill Impairments‖, Journal of Accounting
Research, Vol 44 Issue 2 Page 289-296, May 2006(ISI)
Denis, C., Huizinga H., Nicodème G. The Internationalisation of Asset Ownership
in Europe, H. Huizinga and L. Jonung editors, Cambridge University Press.
Ely K., Waymire G „Intangible Assets and Stock Prices in the Pre-SEC Era”,
1999, Journal of Accounting Research
Feleaga N., Malciu L. Recunoaştere, evaluare şi estimare în contabilitatea
internaţională, 2004, Editura CECCAR, Bucureşti
Feleagă N. Sisteme contabile comparate, Contabilităţile anglo-saxone, ediţia a II-a,
vol I, 2000, Editura Economică, Bucureşti
Ionaşcu I. Epistemologia contabilităţi, 1997, Editura Economică, Bucureşti
Lee C., Lee A. “Changes in fixed assets”, Book:”Encyclopedia of Finance”,
Publiser:Springer US, ISBN 978-0-387-26336-6, part3, item 91-
SpringerLink Date, Tuesday, May 08, 2007 (ISI)
Matolcsy Z., Wyatt A “Capitalized intangibles and financial analysts”,
Accounting & Finance, 2006, Vol 46:Issue 3, 457–479(ISI)
MIT Dictionary of Modern Economics, The MIT Press, 1992
Românu, I; Vasilescu, I. – Managementul investiţiilor,1997, Editura Mărgăritar,
Bucureşti
Ordinul Ministerului Finanţelor 1752/2005 privind aprobarea reglementarilor
contabile conforme cu directivele europene

IMPACTUL CRIZEI FINANCIARE MONDIALE
ASUPRA INVESTIŢIILOR ÎN IT
Camelia Elena Ciolac

ciolac_c@yahoo.co.uk
Rezumat
Lucrarea îşi propune sa analizeze consecinţele crizei mondiale în domeniul investiţiilor în
IT din mai multe puncte de vedere. Intr-o prima perspectiva , lucrarea considera
schimbările de strategie ale furnizorilor şi producătorilor de tehnica de calcul , incluzând
politici de preţ , alianţe strategice şi parteneriate pentru a surmonta efectele crizei .O
strategie interesanta poate fi observata în rândul companiilor de IT , în care liderii pieţei
profita de pe urma situaţiei de criza pentru a cumpăra afacerile acelor colaboratori care
deţineau cote de piaţa importante dar care nu au putut depăşi efectele crizei . Acestor
strategii li se alătura masurile protecţioniste prin care producătorii IT işi restructurează
structurile teritoriale de producţie şi asamblare , concentrând activităţile direct productive
în ţara de origine a afacerii . Din a doua perspectiva ,lucrarea analizează comportamentul
agenţilor economici şi noua lor poziţionare faţa de domeniul IT. Ramurile IT au fost
afectate în mod diferit : domenii precum reţelele şi comunicaţiile au menţinut un buget
alocat similar anilor trecuţi sau ,in unele cazuri, au primit investiţii suplimentare, în timp
ce proiectele ERP au fost afectate dramatic de criza. Însăşi esenţa IT a suferit modificări în
cadrul întreprinderilor , evoluând de la statutul de factor consultativ şi operativ la sursa
pentru deciziile de relansare economica. Conform studiilor de cercetare actuale , este
estimat ca efectele crizei se vor manifesta în investiţiile IT până în anul 2012 şi prin urmare
,mulţimea strategiilor IT recomandabile pentru perioada viitoare este subiectul a
numeroase controverse . O prezentare a principalelor puncte de vedere va fi făcuta în
cadrul lucrării .
Cuvinte-cheie: investiţii IT, criza economica, recomandările Comisiei Europene,
strategii de relansare, tehnologia informaţiei, management
Clasificarea JEL: M15, D92
Introducere
În contextul crizei economice actuale , atât furnizorii de soluţii IT cât şi beneficiarii
acestora au fost determinaţi să îşi revizuiască strategia IT pentru a surmonta
pierderile financiare. Ofertanţii de soluţii IT au recurs la parteneriate şi achiziţii
strategice care să le potenţeze portofoliul de produse, in timp ce companiile end-
user au reproiectat strategia de investiţii in tehnica de calcul si au reevaluat
oportunitatea proiectelor IT aflate in derulare.
În contextul in care directivele Comisiei Europene şi recomandările instituţiilor
financiare conţin puncte de vedere divergente privind poziţionarea firmelor faţă de
Vol. I nr. 3/2009 97

IT in aceasta perioada , lucrarea îşi propune să răspundă la întrebarea: care este
impactul crizei financiare mondiale asupra investiţiilor in IT şi care sunt
schimbările de logică dominantă la nivel European in domeniul IT ?
Strategii ale producătorilor IT
Achiziţii şi parteneriate strategice
Compania Siemens a anunţat în luna aprilie 2009 achiziţia firmei Elan, dezvoltator
software de produse MES (Manufacturing Execution System) din Toulouse , al
cărui segment ţinta îl reprezintă industria farmaceutica şi biotehnica. Achiziţia
permite Siemens îmbogăţirea portofoliului de soluţii pe piaţa software-ului
industrial şi totodată întăreşte ancorarea industriala a companiei în Franţa. In
prezent pe piaţa financiara şi a telecomunicaţiilor, Sun Microsystems a fost afectat
profund de aceasta criza şi nu si-a revenit, înregistrând în trimestrul 4 din 2008
pierderi de 209 milioane dolari, conform ITR MANAGER
(2009,<www.itrmanager.com>).
IBM, un alt lider al pieţei de IT, a profitat de situaţia crizei economice mondiale
pentru a iniţia şi a duce tratativele de achiziţie şi integrare în structurile sale a unei
importante afaceri din Silicon Valley : Sun Microsystems. Portofoliul de produse şi
tehnologii aduse de aceasta achiziţie afacerii IBM ar conţine un microprocesor cu
arhitectura RISC ( Reduced Instruction Set Computer), un sistem de operare
OpenSolaris şi limbajul de dezvoltare Java. Noua afacere IBM-Sun ar deţine 2/3
din piaţa Unix, considerând sistemul IBM AIX şi sistemul Sun Solaris. De
asemenea ei ar controla o cota de piaţa importanta în domeniul serverelor,
considerând serverele IBM Power şi arhitectura Sun SPARC.
Datorita faptului ca IBM a subevaluat afacerea Sun, speculând situaţia defavorabila
a acesteia datorita crizei, consiliul de administraţie al Sun nu a avizat tranzacţia.
Aceeaşi strategie de achiziţie a fost adoptata şi de compania Oracle, care a făcut o
oferta de cumpărare a acţiunilor Sun, aşa cum relatează Rafal, Olivier (2009).
Tranzacţia a fost aprobata de Consiliul de administraţie al Sun la sfârşitul lui aprilie
2009 la valoarea de 7.4 miliarde dolari, şi se aşteaptă avizarea de către consiliul
acţionarilor şi a autoritaţii de reglementare. Beneficiile noii afaceri Oracle-Sun
cuprind oferta middleware Java Fusion şi sistemele de exploatare Solaris pentru
instalarea bazelor de date Oracle. Prin aceasta achiziţie Oracle depăşeşte IBM în
termenii tehnologiilor pe care le oferă. Achiziţia platformei de dezvoltare Java de
către Oracle constituie premiza pentru a satisface cererea clienţilor de a reduce
complexitatea şi riscurile utilizării produselor Oracle. Un alt beneficiu îl reprezintă
posibilitatea dezvoltării produselor Oracle bazate pe standarde.
In domeniul web, afacerea pionier şi lider în micro blogging Twitter este subiectul
negocierilor pentru achiziţie de către compania Google. Evaluata la 250 milioane
dolari şi deţinând un rol important intre serviciile Internet la ora actuala, Twitter
reprezintă o investiţie atractiva pentru Google, atât din prisma notorietăţii cat şi a
motorului de căutare în timp real.

Din analiza efectuata se remarca tendinţa marilor companii de a-si largi portofoliul
de produse în perioada de criza, ceea ce le permite intrarea pe pieţe noi de
desfacere şi incorporarea de noi tehnologii care sa le potenţeze pe cele proprii.
Un studiu Ovum subliniază ca fuziunile şi absorbţiile în domeniul
telecomunicaţiilor şi networking nu sunt întotdeauna încununate de succes datorita
dificultăţilor înregistrate în integrarea echipamentelor.
Vânzări şi strategii de reducere a cheltuielilor
Pentru a surmonta efectele crizei , marii producători de soluţii IT adopta diferite
strategii de reducere a costurilor. Are loc o evaluare riguroasa a întregii afaceri cu
scopul identificării şi înlăturării activităţilor nerentabile.
Oracle, lider în domeniul bazelor de date, a pus în vânzare divizia de consultanta în
achiziţii Siebel OnTarget. Aceasta afacere fusese achiziţionată de către Oracle în
anul 1999 pentru 259 milioane euro .
O companie care a fost deplin afectata de criza economica este Microsoft , aşa cum
relatează Lambel,F. (2009) . Acesta a înregistrat pentru prima data în cei 23 de ani
de la înfiinţare, pierderi în principalele domenii de activitate. Divizia de servicii
online a cunoscut o scădere în primul trimestru al anului 2009 de 14.5% . Divizia
periferice şi media a cunoscut o scădere a cifrei de afaceri de 1.6% iar divizia
sistemelor de operare individuale a cunoscut o scădere a cifrei de afaceri cu 15%.
Totodata divizia de produse ERP, Dynamics, a înregistrat o scădere a cifrei de
afaceri de 5% în primul trimestru al anului 2009.
Conform studiilor de piaţa întreprinse de Microsoft, tendinţa generala a pieţei IT o
reprezintă orientarea clienţilor către produse mai ieftine. Pentru a combate
pierderile de vânzări, Microsoft a trebuit sa reducă preţul licenţelor Windows şi sa
accepte instalarea versiunii Windows XP pe laptopuri în dauna Windows Vista
pentru a contracara ofensiva Linux, aşa cum relatează Nemec-Poncik M. (2008).
Pe de alta parte strategia de reducere a costurilor de către Microsoft include
reducerea cheltuielilor în domeniile cu prioritate scăzuta, restrângerea campaniilor
de marketing pentru Windows Vista, restrângerea investiţiilor în centre de date,
frânarea recrutărilor de personal cu 15% şi revizuirea costurilor de mobilitate ale
angajaţilor.
Dezvoltatorul de soluţii IT german SAP a cunoscut, aşa cum relatează Gros Maryse
(2009), în primul trimestru al anului 2009 reduceri în vânzări de 33% faţa de
primul trimestru al anului 2008. Cu toate acestea cifra de afaceri la nivel mondial a
furnizorului de soluţii ERP a scăzut doar cu 3% în aceasta perioada de timp, fapt ce
se datorează segmentului de mentenanţa a aplicaţiilor. Creşterea tarifelor pentru
asistenta tehnica de la 17% la 22% din valoarea licenţei cumpărate va putea fi
reeşalonată până în anul 2015, funcţie de un sistem de măsurare a aportului soluţiei
ERP în cadrul companiei client. Totodată în luna ianuarie 2009, SAP a anunţat
reduceri de personal de 3000 de joburi din totalul de 51500, din care 1900 de
Vol. I nr. 3/2009 99

salariaţi au părăsit deja compania în SUA şi în Marea Britanie pentru a se reorienta
către alte posturi de munca.
Comportamentul şi bugetul agenţilor economici
Un studiu Celent, IT Spending in Financial Services- a Global Perspective (2009),
previzionează ca investiţiile în IT vor atinge suma de 353.3 miliarde dolari în 2009
în instituţiile financiare, ceea ce reprezintă o diminuare de 1.3% faţă de anul 2008.
Aceasta predicţie se manifesta ca o ruptura în trendul crescător al investiţiilor IT
din ultimii ani: o creştere de 6.4% în anul 2007 şi o creştere de 4.5% în 2008. Cu
toate acestea, studiul Celent aşteaptă ca în anul 2010 cheltuielile cu produsele şi
serviciile IT în sectorul financiar sa cunoască o creştere până la valoarea de 364.5
miliarde dolari (figura 1).
Investitii IT la nivel mondial in institutiile financiare
380
360
mld $ 340
investitii IT
320
300
2006 2007 2008 2009 2010
investitii IT 321,92 342,53 357,95 353,3 364,5
F
Figura 1 Evoluţia investiţiilor în IT în instituţiile financiare,
conform unui studiu Celent
Din totalul investiţiilor în IT în anul 2008 71,9% au fost destinate mentenanţei, iar
criza financiara care diminuează investiţiile noi va determina ca aceasta pondere
semnificativa sa se menţină în următorii ani.
O alta tendinţa semnificativa este creşterea sumelor de asigurare IT, estimata la 105
miliarde dolari în anul 2009, cu o creştere de 1% faţă de anul 2008.
Studiul Celent concluzionează ca în anul 2009 datorita crizei financiare cheltuielile
cu IT se vor diminua la 31.8 miliarde dolari în America de Nord şi respectiv la
valoarea 24.8 miliarde dolari în Europa. Aceste cifre corespund unor scăderi faţă de
anul 2008 de 12.4% în America de Nord şi respectiv 5% în Europa.
Deoarece companiile vor trebui sa-si reajusteze baza de cost cheltuielile IT vor
deveni o sursa de eficienta printr-o utilizare intensiva. Nevoia de productivitate va
menţine investiţiile IT în ramurile operaţionale, deplasând către outsourcing
serviciile non-operaţionale. În materie de achiziţie IT, preturile şi posibilităţile de
finanţare vor reprezenta principalii factori de diferenţiere în anul 2009.
Restructurarea va avea un impact de înlăturare a proiectelor neobligatorii.

Arhitecturile SOA (Service Oriented Architecture) şi strategiile de virtualizare a
resurselor vor reprezenta principalele pârghii pentru transformarea costurilor.
Serviciile IT vor suporta presiuni semnificative în privinţa preturilor şi vor necesita
justificări de achiziţie bine fundamentate. Outsourcingul va deveni o oportunitate
pe termen mediu .
Ramurile IT au fost afectate diferit de criza economica
In anul 2008 s-a înregistrat pentru prima data o scădere în volumul şi în valoarea
pieţei de imprimante, conform datelor prezentate pe site-ul ITR MANAGER.COM
(2009,<www.itrmanager.com>). S-au înregistrat pierderi de vânzări de 6% la
imprimantele laser şi pierderi de 9% la imprimantele cu jet de cerneala. în Franţa
piaţa imprimantelor a scăzut de la 2.57 miliarde dolari în anul 2007 la 2.44 miliarde
dolari în anul 2008.
In măsura în care cvasi-totalitatea întreprinderilor şi 2/3 din gospodăriile din Franţa
sunt echipate cu soluţii de imprimare, în 80% din cazuri achiziţiile de imprimante
sunt destinate înlocuirii şi modernizării. O strategie adoptata de compania Lexmark
o reprezintă fidelizarea clienţilor cu păstrarea preturilor la nivelul calităţii
produselor şi al brandului. Strategia de diferenţiere adoptata de Lexmark se
bazează pe conceptele de Green IT şi reciclarea cartuşelor laser şi au drept crez
enunţat primatul calităţii faţă de cantitatea de informaţii imprimata.
Conform unui studiu al Idate, criza economica se aşteaptă sa reducă investiţiile de
exploatare a reţelelor concomitent cu instalarea Internetului viitorului bazat pe fibra
optica. Cu toate acestea furnizorii de soluţii de networking trebuie sa continue
investirea în fiabilitatea şi securitatea serviciilor oferite.
Grupul Bouygues estimează ca o abordare care va permite protejarea furnizorilor
de comunicaţii faţă de efectele crizei este diversificarea, exploatarea reţelelor
străine şi oferirea de servicii de consultanta pentru racordarea companiilor client la
reţelele internaţionale.
Un domeniu care va fi mai puţin afectat de criza este cel al comunicaţiilor mobile
care se aşteaptă sa aibă o creştere de 6.3% în numărul de conexiuni şi în cifra de
afaceri în anul 2009 faţă de anul 2008.
La polul opus se afla furnizorii de componente care au înregistrat în ultimele trei
luni ale anului 2008 o scădere de 10% a vânzărilor. Companiile de profil percep
efectele crizei în mod diferit: în timp ce micii întreprinzători sunt nevoiţi sa reducă
afacerile, marile firme profita de aceasta conjunctura pentru a mari avansul faţă de
concurenta. Un factor important l-au constituit rezervele financiare ale companiilor
care le permit sa depăşească efectele scăderii numărului de comenzi. Producătorii
de componente care vor rezista crizei sunt conştienţi de necesitatea existentei lor
pentru dezvoltarea economiei digitale.
Vol. I nr. 3/2009 101

Schimbarea rolului IT în cadrul companiilor
Managerii de sisteme informaţionale devin în perioada de criza vârful de lance în
inovare şi un factor de creştere pentru întreprindere. Sistemele informaţionale se
confrunta în acest moment cu doua fenomene: pe de o parte o ruptura în modelele
operaţionale pentru accelerarea schimbărilor şi pe de alta parte o ruptura
tehnologica datorita dezvoltării Internetului şi a tehnologiilor mobile. Managerii IT
au în acest moment oportunitatea de a poziţiona informatica la nivelul unei
activităţi creatoare de valoare alături de direcţiile operaţionale, conform ITR
MANAGER (2009, www.itrmanager.com). Pentru a se repoziţiona în cadrul
întreprinderii managerii IT trebuie sa se detaşeze de rolul de conducere a unei
funcţiuni auxiliare centrata pe costuri şi sa se apropie de o viziune a unui lider în
inovare.
Conform unui studiu făcut de Resources Global Professionals, 37% din managerii
IT au stabilit la sfârşitul anului 2008 bugete şi prioritaţi similare pentru anul 2009.
O alta tendinţa relevata de studiu indica o diminuare a investiţiilor în soluţii ERP,
acompaniata de o înăsprire a criteriilor de selecţie a proiectelor. Serviciile partajate
vor continua sa facă parte din priorităţi spre deosebire de outsourcing.
Criza economica poate constitui un prilej favorabil pentru IT pentru a deveni
factorul principal de inovare în întreprindere. IT poate demonstra factorilor de
decizie modul în care inovarea serviciilor poate atrage fidelizarea clienţilor prin
crearea unei platforme de colaborare cu aceştia în scopul definirii produselor pe
care aceştia le aşteaptă.
Totodată cu ocazia crizei economice informatica poate scăpa de statutul de sursa de
costuri pe care l-a căpătat în urma eşecului numeroaselor proiecte informatice, fapt
ce a atras neîncredere din partea managementului companiilor.
Reechilibrarea va trebui sa modifice substanţial obiectivele sistemelor informatice
şi sa le ofere un fundament sub o coordonare mai severa a activităţilor. Criza va
avea un efect pozitiv din acest punct de vedere , deoarece va impulsiona şi accelera
procesul de transformare.
Impactul crizei economice asupra forţei de munca IT
In faţă crizei economice mondiale s-a înregistrat o scădere a ofertei de munca în
domeniul IT. Un exemplu îl constituie compania de tehnologii de comunicaţii şi
reţele Cisco care a operat disponibilizări de 2678 de angajaţi în octombrie 2008.
Concomitent oferta de angajări a companiei a scăzut de la 1830 la 128 de locuri de
munca.
Conform unui studiu realizat în anul 2008 de Skills Survey s-a înregistrat în ultimii
ani o lipsa din ce în ce mai mare de experţi în IT. Aceasta concluzie a rezultat din
numărul de locuri de munca neocupate din întreprinderi. Criza economica pune în
umbra criza recrutării de resurse umane IT datorata mobilităţii experţilor.
Sectoarele care suferă cel mai mult de pe urma lipsei de tehnicieni sunt în ordine:
limbaje de programare (C, Java, Visual Basic), serviciile Internet (SOA, .Net,
J2EE), reţele şi administrarea sistemelor.

Din punct de vedere al managerilor IT, un studiu efectuat de cabinetul de
consultanta CIO Connect estimează atragerea acestora în participarea la
reorganizarea şi restructurarea activităţii firmelor. Datorita cunoştinţelor de
profunzime pe care managerii IT le au în ceea ce priveşte funcţionarea
întreprinderii şi prioritarilor acesteia, experţii IT capătă un rol de pivot în relaţiile
comerciale ale firmei şi în demararea noilor proiecte.
Provenind dintr-un domeniu dinamic, afectat de schimbări continue, managerii IT
pot implementa strategiile de schimbare la nivelul întreprinderii prin alinierea la
noile tendinţe de virtualizare a resurselor şi „cloud computing‖.
Strategii recomandate de Comisia Europeana şi de instituţiile bancare
Datorita presiunilor de preţ, furnizorii de soluţii IT vor trebui sa dezvolte relaţii de
afaceri corporatiste centralizate puternice, deoarece deciziile îşi vor muta centrul de
greutate dinspre diviziile locale către centrul companiilor. De asemenea
caracteristicile tehnice şi funcţionale sofisticate vor pierde din importanta
comparativ cu portabilitatea, integrabilitatea arhitecturii şi preţul.
Micii furnizori vor trebui sa se alinieze cu marii furnizori de infrastructura IT şi cu
marii outsourceri.
Companiile care se vor reface cel mai repede după criza economica vor fi cele care
s-au adaptat, au experimentat şi au implementat noile tehnologii, beneficiind astfel
de un avans în mediul concurenţial.
Conform Comunicatului Comisiei Europene către Parlamentul European din
20.7.2005, Common Actions for Growth and Employment : The Community Lisbon
Programme [SEC(2005) 981] (2005),strategia UE în domeniul IT prevedea doua
programe principale de cheltuieli pentru perioada 2007-2013:
- al şaptelea program cadru pentru cercetare, dezvoltare tehnologica şi
demonstrare (RTD), care se adresează promovării excelentei, liberei mobilităţi a
cunoştinţelor şi a cercetătorilor, promovării clusterelor regionale de cercetare-
dezvoltare. Acest program cadru prezintă o abordare la scara larga a
parteneriatului public-privat în implementarea iniţiativelor tehnologice cum ar fi
nanoelectronice, sistemele embedded.
- programul cadru pentru competitivitate şi inovare
Iniţiativa ‖i2010-o societate informaţionala europeana pentru creştere economica şi
locuri de munca‖ viza sprijin pentru producţia şi utilizarea tehnologiilor ca factor
cheie în scopul dezvoltării economice şi sociale.
Aşa cum afirma Acad. Filip F.G. (2005,pp 33-34), priorităţi ale iniţiativei „i2010‖
se refereau la :
- formarea unui cadru pentru managementul pieţei IT: gestiunea spectrelor de
frecventa de telecomunicaţie, stabilirea reglementarilor pentru afacerile
electronice, asigurarea securităţii în societatea informaţionala;
- suplimentarea investiţiilor în cercetarea IT cu 80% pentru a reduce ecartul faţă
de Statele Unite, Japonia şi China;
Vol. I nr. 3/2009 103

- implementarea elementelor economiei digitale în viata sociala prin: servicii e-
government, e-inclusion şi cultura digitala.
In 20.04.2009 la Brussel s-a prezentat o noua strategie de cercetare în viitor şi
creşterea tehnologiei în Europa sub deviza „ mutarea frontierelor ICT‖.
Documentul Moving the ICT Frontiers- a strategy for reseach on future and
emerging technologies in Europe (2009) este centrat pe strategia de cercetare a
tehnologiilor emergente şi viitoare FET (Future and Emerging Technologies).
Comisia Europeana a emis acest comunicat intr-un moment al crizei economice, ca
o soluţie pentru surmontarea acesteia de către companii prin investiţii în inovare
pentru viitor. Accentul este pus pe abordarea multidisciplinara, colaborativă a ICT
prin incorporarea în proiectele de tehnologie a informaţiei a descoperirilor recente
din domeniile sistemelor biologice cu organizare automata. Deşi aceasta abordare
prezintă riscuri ridicate, documentul le opune acestora veniturile potenţiale ridicate
şi şansa unor inovări revoluţionare.
Recomandarea acestei strategii este axarea companiilor către cercetare şi inovare,
care sa sporească competitivitatea industriei Europeene de ICT pe termen lung.
Domenii precum informatica cuantica, sistemele novel, sisteme informatice
inspirate din neurologie, interfeţe bidirecţionale creier-maşina, inteligenta
colectiva, reprezintă proiecte de cercetare sprijinite prin strategia FET, care au
oferit Europei un rol de lider în cercetarea din aceste domenii.
Intr-un context economic de criza, s-a evidenţiat o tendinţa a companiilor către
acţiuni prudente, investiţii in-house, cercetări prioritare orientate pe piaţa pe termen
scurt. Pentru a combate acest trend care ar putea încetini procesul cunoaşterii şi
inovării, Comisia Europeana recomanda investiţii importante în mediul public şi în
cel privat, în cercetarea afectata de risc înalt, cu promisiunea unor beneficii viitoare
ce ar putea fi obţinute de pe urma acestora.
Din punct de vedere al cercetătorilor, accentul se deplasează faţă de documentul
din anul 2005, de la asigurarea mobilităţii acestora spre asigurarea libertăţii
acestora de a explora idei neconvenţionale noi şi abordări inedite. Cercetarea
supusa unui proces de transformare fundamentala, sprijinita de o atitudine
implicata a mediului de afaceri, va permite ICT European sa beneficieze de noile
oportunităţi ale pieţei în momentul în care acestea se vor manifesta după trecerea
crizei economice.
Aspectul colaborativ în cadrul cercetării IT este justificat de cadrul actual
caracterizat de fragmentare puternica, replicarea eforturilor, divergenta priorităţilor
şi subtilizarea oportunităţilor. Pentru aceasta Comisia Europeana propune
introducerea unor agende comune de cercetare, bazate pe o viziune comuna sub
deviza „Joint Technology Initiatives‖. Parteneriatul intre mediul de cercetare şi cel
de afaceri, dublat de diseminări frecvente ale proiectelor de cercetare FET vor
micşora probabilitatea de eşec a cercetărilor prin reducerea distantei intre acestea şi
aplicabilitate lor.
Un loc aparte în acest cadru îl ocupa întreprinderile mici şi mijlocii, care în
recomandările Comisiei Europene, ar trebui sprijinite în eforturile de surmontare a

crizei economice întrucât acestea reprezintă principalul utilizator al rezultatelor
cercetării. IMM-urile a căror activitate este dirijata în mod intensiv pe valorificarea
cercetării trebuie sprijinite cu prioritate deoarece sunt cele care transforma
rezultatele timpurii ale cercetării în povesti de succes industriale.
Un alt aspect important subliniat de Comisia Europeana îl constituie partajarea
libera a rezultatelor şi a cunoştinţelor ştiinţifice. Din perspectiva IT, aceasta
recomandare se poate materializa prin implementarea standardelor şi dezvoltarea
produselor open-source.
Consiliul European manifesta un interes permanent pentru evoluţia IT în perioada
de criza, dovada fiind prezenta pe agenda de lucru operativa a aspectelor legate de
strategia IT. Soluţia la care au aderat toate statele membre se refera la necesitatea
unor rezolvări pe termen lung prin dezvoltarea pieţei noilor tehnologii,
intensificarea cercetării şi inovării, soluţii satelit pentru zonele rurale. Planul de
relansare economica Europeana include proiecte în domeniul Internetului pe scara
larga în valoare de 5 miliarde de euro, atât pentru îmbunătăţirea infrastructurii
existente cat şi pentru extinderea acesteia în zonele rurale.
Pentru a sprijini cercetarea cu grad înalt de risc, Comisia Europeana a propus
dublarea investiţiilor în aceste domenii de cercetare până în anul 2015, atât la nivel
naţional cat şi la nivelul Uniunii Europene. Deşi Uniunea Europeana produce o
treime din fondul de cunoştinţe ştiinţifice mondiale, cercetarea din sectorul IT este
finanţată cu un sfert din efortul pentru cercetare la nivel mondial, conform
PublicTechnology.net ( 2009, www.publictechnology.net).
Direcţii de cercetare vizate de Comisia Europeana cuprind sisteme tolerante la
defecte care sa copieze procesele creierului uman pentru a continua procesarea în
cazul căderilor hardware, putere de calcul mai rapida decât viteza luminii care sa
proceseze cantităţi nelimitate de date de ordinul petabytes (1 petabyte = 1000
terrabyte).
Rezultatele de excepţie în cercetările IT cu grad înalt de risc au adus premii Nobel
lui Albert Fert (Franta, 2007), Peter Grunberg (Germania, 2007), Theodor Hansch
(Germania, 2005).
Întrucât colapsul financiar a demonstrat vulnerabilitatea sistemelor complexe care
nu au ajuns la maturitate, Comisia Europeana a ajuns la concluzia ca noua
generaţie de sisteme IT nu vor fi construite intr-o maniera top-down a ‚marilor
viziuni‖. În schimb se doreşte o evoluţie organica a tehnologiilor, condusa de
cercetători, companii mari şi IMM-uri intr-un mediu colaborativ.
In ceea ce priveşte stabilirea bugetelor pentru IT băncile recomanda întreprinderilor
sa nu adopte o politica de economisire şi sa identifice nişele care ar putea ajuta
companiile sa depăşească dificultăţile actuale. Contrar indicaţiilor Comisiei
Europene, băncile recomanda firmelor sa investească în produse informatice sau de
comunicaţie productive sau care sunt rentabile pe termen scurt. Companiile sunt
sfătuite de mediul bancar sa nu cheltuiască rezervele bugetare IT pentru tehnologii
care nu sunt mature sau pe care nu le stăpânesc.
Vol. I nr. 3/2009 105

Concomitent cu promovarea cercetărilor cu grad înalt de risc în domenii inovative,
strategia Comisiei Europene în domeniul IT prevede o redirecţionare a eforturilor
de investiţii dinspre problematica telecomunicaţiilor către domeniul software, aşa
cum relatează M. Nemec-Poncik (2009). Daca până în acest moment
telecomunicaţiile au fost considerate prioritare din perspectiva cifrei de afaceri şi a
numărului de locuri de munca, în acest moment , infrastructura creata trebuie
exploatata prin o utilizare adecvata şi intensiva a produselor software.
Comisarul pentru societatea informaţiei, Viviane Reding, apreciază ca impactul
domeniului software joaca un rol cel puţin la fel de important ca telecomunicaţiile
din punct de vedere al utilizabilitaţii. In urma unui concurs de proiecte, grupul
format din institutele: Idate (Franţa), Institut Fraunhofer ISI (CNRS Germania),
London Economics (Marea Britanie) a câştigat poziţia de coordonator al
proiectului de promovare al software şi al serviciilor IT în Europa pentru o cifra de
aproximativ 424600 euro pentru o perioada de 15 luni.
Grupul va acţiona sub coordonarea INFSO (Information society and media) şi a
Comisiei Europene.
Obiectivele acestui consorţiu de cercetare cuprind:
- cartografierea actorilor IT europeni
- definirea unui set de reglementari în domeniul IT
- simularea unor scenarii pentru încurajarea dezvoltării industriei software
europene.
Programul proiectului de cercetare prevede întâlniri cu principalele categorii de
actori din domeniul software:
- dezvoltatorii (inclusiv furnizorii de licenţe şi de servicii de mentenanţa)
- societăţile de servicii asociate IT-ului providerii de servicii Internet)
- noile servicii (outsourcing, data-centers, cloud-computing, Software-as-a-
Service)
- site-urile de publicitate on-line (Google)
- asociaţii profesionale, instituţii publice, utilizatori finali, specialişti ai pieţei
financiare
Pentru realizarea obiectivelor programului, grupul va încorpora în strategia de
promovare a producţiei software europene, elemente precum: facilitarea
finanţărilor, încurajarea cercetării şi conştientizarea IMM-urilor asupra câştigurilor
pe care înzestrarea IT corectă le poate aduce.
Concluzii
La nivelul managementului resurselor umane, criza a amplificat lipsa de experţi IT
rezultând intr-un număr din ce in ce mai mare de locuri de munca neocupate in
acest domeniu.
Managerii de sisteme informaţionale devin, in perioada de criza, vârful de lance in
inovare si sunt cooptaţi in forurile de decizie pentru restructurarea si reorganizarea
companiei.

Întrucât colapsul financiar a demonstrat vulnerabilitatea sistemelor complexe care
nu au ajuns la maturitate, Comisia Europeana susţine o evoluţie organica a
tehnologiilor, condusa de cercetători, companii mari şi IMM-uri intr-un mediu
colaborativ.
Aceasta strategie a parteneriatelor si a achiziţiilor strategice a fost adoptata de
principalele companii furnizoare de soluţii IT. Criza economica a modificat
configuraţia pieţei IT , afectând in mod diferit ramurile acesteia.
Prezentul studiu pune in evidenta schimbările de logica dominanta si principalele
direcţii de investiţii IT sprijinite de Uniunea Europeana pentru perioada următoare .
Accentul se deplasează dinspre extinderea infrastructurii IT către popularea
acesteia cu software.
Cercetarea efectuata poate constitui un ghid pentru companiile româneşti in
elaborarea proiectelor IT ce solicita finanţare din fonduri europene, precum si
pentru actorii pieţei IT din România in scopul alinierii la tendinţele Europene si
mondiale in domeniu.
Studiul prezent poate fi continuat in viitor, cu analiza rezultatelor cercetării
demarate in aprilie 2009 de către Consorţiul European pentru dezvoltare software
si, de asemenea, cu rezultatele strategiei de inovare recomandata in prezent de
Comisia Europeana.
Acest articol a fost elaborat ca parte a proiectului “Doctorat şi doctoranzi în
triunghiul educaţie-cercetare-inovare (DOC-ECI)“, proiect cofinanţat din Fondul
Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor
Umane 2007-2013 şi coordonat de Academia de Studii Economice din Bucureşti.
Bibliografie
Filip F.G. 2005, ‘i2010-o prima initiativa in Strategia de la Lisabona revizuita‘,
Academica, vol 43, XV(180), pp. 33-34
Gros,Maryse 2009, ‘Trimestriels SAP: baisse de 33% sur les ventes des
logiciels,compensee par la maintenance’, LeMondeInformatique.fr,
29.04.2009, accesat la 1 mai 2009, <http://www.lemondeinformatique.fr
/actualites/lire-trimestriels-sap-baisse-de-33-sur-les-ventes-de-logiciels-
compensee-par-la-maintenance-28525.html>
ITR MANAGER.COM, Lexmark poursuit sa strategie, accesat 20 aprilie 2009,
<http://www.itrmanager.com/articles/89547/lexmark-poursuit-
strategie.html>
ITR MANAGER.COM, Satyam, Sun,Twitter…Pendant la crise, les achats
continuent!, accesat 10 aprilie 2009, <http://www.itrmanager.com/articles
/89663/satyam-sun-twitter-br-crise-achats-continuent.html>
ITR MANAGER.COM , Quel impact de la crise sur les DSI ?, accesat 6 aprilie
2009, <http://www.itrmanager.com/articles/89662/impact-crise-dsi.html>
Vol. I nr. 3/2009 107

Lambel, F. 2009, ’Microsoft conclut le pire trimestre de son histoire’,
LeMondeInformatique.fr, 24.04.2009, accesat la 27 aprilie 2009,
<http://www.lemondeinformatique.fr/actualites/lire-microsoft-conclut-le-
pire-trimestre-de-son-histoire-28502.html>
Nemec-Poncik, M. 2008, ’Microsoft se serre la ceinture pour affronter la crise’,
LeMondeInformatique.fr, 24.10.2008, accesat la 1 aprilie 2009,
<http://www.lemondeinformatique.fr/actualites/lire-microsoft-se-serre-la-
ceinture-pour-affronter-la-crise-27255.html>
Nemec-Poncik, M. 2009, ’Bruxelles cree un consortium avec PAC pour
promouvoir le logiciel en Europe’, LeMondeInformatique.fr, 30.04.2009,
accesat la 2 mai 2009, <http://www.lemondeinformatique.fr/actualites/lire-
bruxelles-cree-un-consortium-avec-pac-pour-promouvoir-le-logiciel-en-
europe-28533.html>
Rafal, Olivier 2009, ’Oracle-Sun: naissance d’un contrepoids a IBM?’,
LeMondeInformatique.fr, 28.04.2009, accesat la 1 mai 2009,
<http://www.lemondeinformatique.fr/dossiers/lire-oracle-sun-naissance-d-
un-contrepoids-a-ibm-74.html>
Common Actions for Growth and Employment: The Community Lisbon
Programme [SEC(2005) 981] 20.07.2005, Communication from the
Comission to the Council and The European Parliament,Brussels,
COM(2005) 330 final, accesat 10 aprilie 2009, <http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ
.do?uri=COM:2005:0330:FIN:EN:PDF>
IT Spending in Financial Services- a Global Perspective 9 ianuarie 2009, Celent
Report, accesat 6 aprilie 2009, http://reports.celent.com
/PressReleases/20090109/GlobalITSpending.asp
Moving the ICT Frontiers - a strategy for reseach on future and emerging
technologies in Europe 20.04.2009,Communication from the Comission to
the European Parliament, the Council, the European Economic and Social
Committee and the Committee of the Regions, Brussels, COM(2009) 184
final, accesat la 30 aprilie 2009, <http://ec.europa.eu/information_
society/events/fet/2009/documents/fetcom.pdf>
‘Science beyon fiction: EU unveils strategy for high-risk IT research‘,
PublicTechnology.net, 22.04.2009, accesat la 25 aprilie 2009,
<http://www.publictechnology.net/modules.php?op=modload&name=News
&file=article&sid=19763>

CARIERA ÎN BANCĂ PE COLECTARE
ÎNTR-O PERIOADĂ DE CRIZĂ FINANCIARĂ
Ioana Florentina Budu

buduioana@yahoo.com
Rezumat
Conducerea Departamentului de Colectare, într-o perioadă de criză, presupune mai mult
decât angajarea celor mai calificaţi aplicanţi. Managerii de pe colectare trebuie să
realizeze un plan de recrutare, angajare şi conducere de personal pentru a satisface
apelurile primite şi pentru a maximiza apelurile efectuate în perioadele optime de
contactare a clienţilor, de obicei, seara şi în weekend-uri. Aplicanţii pentru aceste posturi,
care au experienţă în contactarea clienţilor prin telefon, în special în telemarketing sau
cunosc serviciul de relaţii cu clienţii, s-au dovedit a fi angajaţii ideali pe colectare,
deoarece sunt calificaţi şi au experienţă. Scanarea viitorilor angajaţi pe colectare prin
testări s-a dovedit a fi un instrument de încredere pentru a sprijini managerii în procesul
de selecţie. Conducerea departamentului de colectare, păstrând un echilibru între angajaţii
cu normă întreagă şi angajaţii cu jumătate de normă, va contribui la atingerea obiectivelor
propuse. Există multe moduri creative pentru a programa angajaţii astfel încât să acopere
toate orele necesare. Managementul trebuie să fie pregătit pentru a recompensa orele
"neregulate", în special serile şi weekendurile, cu stimulente şi beneficii astfel încât să
poată recruta şi menţine un personal de încredere, pentru a efectua apeluri pe parcursul
celor mai bune ore de contactare a clientului. O politică consistentă de angajare, care este
constant evaluată şi îmbunătăţită va ajuta la reducerea venitului prin recrutarea şi
conducerea celor mai calificaţi angajaţi pe colectare.
Cuvinte-cheie: finanţe, criză, management, carieră, bancă
Clasificare JEL: G21, G33, G34
Introducere
Criza financiară a afectat într-o masură mai mică sau mai mare toate domeniile de
activitate.
În domeniul bancar totul a început în august 2008, când băncile au început să se
confrunte cu o criză de lichidităţi şi în acelaşi timp se manifestă, ―invizibil‖, şi o
criză a lipsei de încredere.
Prima decizie luată de conducerea băncilor a fost sistarea creditelor. Pur si simplu
angajaţii băncii nu mai aveau voie să acorde credite persoanelor juridice sau fizice.
Deoarece presiunea exercitată de clienţi era mult prea mare, băncile au hotărât
majorarea dobânzilor. Conform ziarului ―Săptămâna Financiară‖ (2008, 24
Octombrie) au existat bănci care, într-o singură lună, au mărit dobânzile de trei ori.
Vol. I nr. 3/2009 109

În acest fel lichidităţile rămâneau la dispoziţia băncii; banca cu cele mai multe
lichidităţi câştigă în această luptă cruntă de supravieţuire. Majoritatea băncilor au
mers pe ideea că banca cu cele mai multe lichidităţi o să aibă cel mai mult de
câştigat.Au existat foarte multe bănci care au fuzionat pentru a nu se închide.
Dacă s-a sistat acordarea de credite, angajaţii băncilor din departamentele de
vânzări, verificare şi aprobare a creditelor trebuiau să fie reorientaţi spre alte
departamente.
Departamentul cel mai important din bancă, prin intermediul căruia se puteau
strânge lichidităţi, era departamentul de colectare rate de la restanţieri. Cu alte
cuvinte, banca nu mai avea bani si singurul furnizor era clientul existent. În acest
fel, angajaţii care ieri se ocupau de acordarea creditelor au trecut acum pe
colectarea ratelor. Angajaţii aveau de ales între colectare sau demisie sau
concediere. Mulţi angajaţi nu au fost multumiţi de această decizie a conducerii însa
erau constienţi că urma o perioadă de criză, în contextul căreia urma să fie foarte
greu să-ţi găseşti un alt loc de muncă. Numărul restanţierilor a început să crească
de la sfarşitul anului 2008, mai ales pentru că majoritatea companiilor au început
să-şi concedieze angajaţii pentru a diminua costurile. În timp ce majoritatea
companiilor din domenii precum: imobiliarele, societăţile de brokeri, industria
auto, industria textilă au început să-şi concedieze angajaţii, în bănci se făceau
angajări în cadrul departamentului colectare. Potrivit lui Astrid Rial (Best Practice
in Consumer Collections: Strategies and Technologies for Consumer Debt
Recovery, 2008, VRL Knowledge Bank), primul pas făcut pentru supravegherea
efectivă este angajarea persoanelor potrivite pentru posturile disponibile. Însă,
înainte de angajare, recrutarea este foarte importantă.
Recrutarea
Modul ideal de abordare a angajaţilor de pe colectare, mai ales în etapele de
delicvenţă recentă şi mijloc de delincvenţă, este de a fi ferm, echitabil şi prietenos
cu clienţii. Cei mai buni colectori îşi folosesc timpul în mod eficient şi îşi ajustează
comportamentul în funcţie de fiecare client în parte, ca să obţină promisiuni ferme
de plată şi încearcă să înveţe din experienţele trecute. Colectarea ratelor poate să fie
un post interesant deoarece colectorii învaţă în mod constant din noile situaţii.
Câteva caracteristici, definite de cei mai buni practicieni (Michael Crouhy, Dan
Galai, Robert Mark, 2000), necesare pentru recrutarea unui nou membru în cadrul
departamentelor de colectare sunt prezentate mai jos:
- Dacă aplicantul nu are nici o experienţă în colectare, candidatul trebuie să fii
lucrat anterior într-un call center, ca un telemarketer sau ca reprezentant al
serviciului de relaţii cu clienţii, să aibă experienţă în vânzări sau să fii lucrat în
industria de servicii, ca şi chelner sau chelneriţă, magazioner sau casier;
- Un minim necesar de şcolarizare, cum ar fi o diplomă de liceu sau echivalent al
acesteia, se cere de obicei;

- Candidatul trebuie să demonstreze excelente abilităţi de comunicare verbala
precum şi în scris şi abilităţi de ascultare, deoarece cele mai multe dintre
responsabilităţile sale vor presupune vorbitul la telefon;
- Cele mai multe operaţiuni de colectare necesită personal care să fie capabil să
lucreze flexibil, inclusiv seara şi la sfârşit de săptămână, pentru că acestea sunt
momentele optime pentru contactarea clientilor;
- Candidaţii trebuie să demonstreze ca au abilităţi de tastare rapidă şi că sunt
capabili să lucreze competitiv pe calculator în sistemul de operare Windows.
Mulţi colectori au lucrat anterior pe anumite posturi într-un call center, de exemplu,
în telemarketing sau în cadrul serviciului de relaţii cu clienţii. Avantajele acestor
posturi anterioare se rezumă la faptul ca viitorii colectori sunt obisnuiţi să facă faţă
unui numar mare de apeluri primite, ştiu să rezolve reclamaţiile şi problemele
clienţilor, şi sunt familiarizati cu tehnologia departamentului de call-center.
Studiile superioare au devenit o cerinţă în întreaga lume şi cele mai multe centre de
colectare preferă să angajeze personal cu cel puţin doi ani terminati de facultate.
Departamentele de colectare evoluează ca unităţi independente care au un impact
semnificativ asupra rezultatelor unei companii , în special asupra serviciului de
relaţii cu clienţii şi de păstrare a clienţilor. Prin urmare, colectorii trebuie să aibă
bune abilităţi de comunicare, o excelentă gramatică, să fie înţelesi uşor, să lucreze
într-un ritm rapid şi să fie capabili să rezolve problemele rapid prin telefon.
Cei mai potriviţi candidaţi, sunt studenţii de la ştiinţe sociale, programe umaniste şi
programe de afaceri, având în vedere faptul că persoanele care studiază pentru
aceste diplome trebuie să aibă bune abilităţi de comunicare interpersonale pentru a
fi de succes la viitoarele locuri de muncă.
Sursele de recrutare a reprezentanţilor departamentelor de colectare includ
universităţi, colegii tehnice, şcoli de afaceri, colegiile comunitare precum şi sursele
externe de recrutare şi agenţiile de selecţie. Acordurile şi/sau alianţele cu aceste
surse sunt foarte recomandate. Aceaste surse trebuie să fie capabile să asigure
personal, ţinand cont de cerinţele departamentului de Call Center, personalul poate
să fie cu normă întreagă, cu jumatate de normă sau personal temporar.
Angajaţi cu experienţa sau fără?
Mulţi manageri ai departamentelor de colectare preferă să angajeze reprezentanţi
care nu au experienţă în colectare. Această practică este eficientă pentru stadiul
incipient de colectare. Gândirea este următoarea: este mai uşor să instruieşti un nou
angajat, lipsit de experienţă, în filozofia companiei, în modul de abordare şi de
negociere a companiei, decât să încerci să inveţi un aplicant cu experienţă lucruri
noi, specifice companiei. Colectorii cu experienţă se rezuma la metodele vechi de
colectare, care pot fi nedorite, cum ar fi utilizarea de tactici de negociere dure sau
agresive şi le este greu să se schimbe.
Într-o perioadă de criză financiară, băncile sunt îndemnate să pună la dispoziţia
clienţilor, care au o dovadă a faptului că şi-au pierdut locul de muncă, metode
Vol. I nr. 3/2009 111

alternative de plată a creditului. Aceste alternative pot fi: acordarea unei perioade
de graţie, modificarea planului de rambursare prin crestearea perioadei de creditare
sau micsorarea ratelor.
Pentru faza de colectare târzie, mulţi manageri preferă să angajeze personal cu
experienţă anterioară în colectare; cu toate acestea, ei trebuie să fie prudenţi în ceea
ce priveşte această abordare.
Scanarea aplicanţilor
Multe departamente de resurse umane abordează testele de abilităţi personale
precum şi teste pentru depistarea drogurilor şi a alcoolului, teste necesare pentru
scanarea aplicanţilor la un post de call center într-un departament de colectare.
Testarea înaintea angajării poate economisi timp, bani şi poate diminua angajările
riscante. Testele de abilităţi pentru aplicanţii la un post în colectare presupun
deţinerea unor cunoştinţe de bază ale calculatorului .
În plus, pentru multe companii cele mai bune practici includ verificarea unui
solicitant în biroul de credit, pentru a verifica istoricul de creditare al solicitantului.
Gândirea este următoarea: dacă o persoană nu este în măsură să se ocupe
competent de propria activitate de creditare şi să o menţina satisfăcătoare, atunci
cum ar fi capabil să gestioneze creditele clienţilor? Este cunoscut faptul că oamenii
cu un istoric de creditare irelevant, care cuprinde evenimente neobişnuite sau
anumite circumstanţe pot fi predispuşi la comiterea de acte frauduloase. Deoarece
colectori lucrează cu informaţii financiare munca lor este sensibilă. Cele mai multe
companii au nevoie de candidaţi pentru posturile de conducere cu un istoric de
creditare satisfăcător.
A angaja cu normă întreagă sau cu jumatate de normă
Înainte de a pune în aplicare un plan de angajare, echipa de management trebuie să
definească strategiile de angajare, inclusiv să se decidă ce procent din personal va
fi angajat full time şi ce procent o să fie part time.
Cele mai multe operaţiuni de colectare presupun o strategie ce combină angajaţii
full time cu cei part time.
Deoarece clienţii care ajung la colectare pot fi contactati cu greutate în timpul
orelor normale de program, adică de la 8am la 5pm, de luni până vineri, cele mai
multe operaţiuni de colectare se realizează seara şi în weekenduri, în acest fel
îmbunătăţindu-se ratele de contactare prin telefon. Găsirea personalului potrivit
pentru a lucra la aceste ore ‖ciudate‖ poate fi o adevarată provocare în funcţie de
locaţia departamentului de call center. Distanţa, timpul destinat navetei zilnice,
problemele de transport, parcarea, siguranţa personalului şi disponibilitatea
serviciilor alimentare pot deveni probleme la evaluarea cerinţelor de personal
pentru seri si weekenduri.
Angajaţii cu normă întreagă, priviţi ca un grup, au rezultate mai bune decât cei cu
jumătate de normă sau cei angajaţi temporar sau cu contract de colaborare,

deoarece sunt devotaţi companiei şi compania le este devotată lor. Mulţi manageri
de pe colectare, din întreaga lume, au constatat că studenţii sunt mai eficienţi pe
colectare deoarece au abilităţi de comunicare şi de lucru pe calculator, şi sunt
disponibili să lucreze în schimburi mai puţin dorite de alţi angajati, cum ar fi seara
şi în weekenduri. Venitul pentru angajaţii cu jumătate de norma, este, de obicei,
mai mare decât pentru cei cu norma întreagă, deoarece aceştia au şi alte
angajamente, care au prioritate. Cu toate acestea, având în vedere că studenţii sunt,
de obicei, capabili să înveţe mai rapid, au nevoie de venituri pentru a se întreţine pe
perioada studiilor şi mulţi din aceştia spera că vor primi referinţe pozitive pentru un
loc de muncă după ce vor absolvi; ei pot devenii angajaţi loiali şi de încredere
pentru o perioadă de la doi până la patru ani pe colectare. Venitul angajaţilor cu
jumătate de normă şi care au posturi cu normă întreagă în alte companii, poate să
fie chiar mai mare în comparaţie cu alte grupuri ca urmare a cererii locului de
muncă. Managerii pe colectare trebuie să fie creativi pentru a optimiza conducerea
personalului, şi în acest sens, multe opţiuni sunt disponibile. Câteva scenarii
comune, care sunt eficiente în cele mai bune medii practice sunt prezentate în
tabelul 1.
Opţiuni de conducere a personalului pentru Colectare
Tabelul 1
Opţiuni
Descriere Comentarii
de conducere
Separarea Personalul cu normă Separarea coordonatorilor de echipe,
angajaţilor cu întreagă lucrează pe stabilirea obiectivelor de performanţă şi a
normă întreagă de parcursul zilei şi personalul motivaţiilor pentru personalul cu normă
cei cu jumătate de part time este programat întreagă şi cu jumatate de normă.
normă seara şi în weekenduri
Patru de zece Colectorii lucrează patru – Personalul care se ocupă de apelurile
zece ore pe zi într-o primite poate să devină o problemă dacă
săptămână, unul sau două sunt puţini colectori comasaţi doar în
weekend-uri pe lună şi anumite perioade ale zilei. Colectorii pot să
primesc zile libere se ‖epuizeze‖ rapid din cauza muncii
compensatorii repetitive timp de 10 ore pe zi şi cu
tehnologia automată care există.
Timpi flexibili Colectorii lucrează de Luni În foarte multe zone, Vineri după-amiaza se
până Joi, Vineri dimineaţa şi înregistrează cele mai scăzute rate de
Sâmbătă dimineaţa. contactare a clienţilor deoarece aceştia nu
sunt disponibili la telefon, mai ales in lunile
de vara.
Ratele de contactare Sâmbăta dimineaţa sunt
destul de ridicate, deci prin folosirea
întregului personal în timpul acestor ore, vor
creşte ratele de contactare.
Rotaţia Colectorii îşi pot modifica Din cauză că au copii, familie şi/sau alte
personalului turele muncind una sau două angajamente, unii colectori, care pot fi de
seri pe weekend şi unul, încredere nu sunt şi flexibili în ceea ce
Vol. I nr. 3/2009 113

Opţiuni
Descriere Comentarii
de conducere
două sau mai multe priveşte orarul şi nu pot lucra în weekend-
weekenduri pe lună; primind uri sau seara târziu.
în schimb timp liber Dacă orarele sunt definite cu o lună sau mai
compensatoriu mult în avans, colectorii pot să îşi
planuiască turele pentru weekenduri şi
pentru serile târzii.
Împărţirea turelor Colectorii lucrează Această opţiune poate să nu funcţioneze în
dimineaţa şi apoi pot să se medii unde angajaţii fac naveta de la o
întoarcă la muncă seara distanţă mare.
pentru a maximiza timpii de
contactare a clienţilor.
Munca pe colectare poate fi stresantă şi solicitantă iar colectorii trebuie să

găsească un echilibru între productivitate şi eficienţă. Atunci când se lucrează într-
un mediu manual, colectorii sunt capabili să lucreze peste program, cu toate că
riscul de epuizare şi de modificare a venitului este destul de mare, atunci când
turele nu sunt limitate la opt ore pe zi. Câteva practici optime pentru coordonarea
personalului din Colectare pot fi:
Concentrarea personalului în turele de seară şi weekenduri;
Includerea în program a fiecarei zile de Sâmbătă şi Duminică;
Crearea de campanii de apelare pentru clienţii care au fost sunaţi dar nu şi
contactaţi prin telefon sau campanii pentru alte conturi cu risc mediu şi ridicat,
în sensul prioritizării apelurilor pentru aceştia , mai ales seara şi în weekend;
Să se angajeze personal cu jumătate de normă pentru a lucra ―ore ciudate‖,
astfel încât să existe personal pe care te poţi baza să efectueze apeluri în
perioada maximă de contactare a clientului;
Recrutarea studenţilor din cadrul universităţilor şi a colegiilor, astel încât să
poată să lucreze în intervale orare flexibile;
Găzduirea şi/sau compensarea pentru că se munceşte la ore
―necorespunzătoare‖.
Unele opţiuni sunt: a oferi un stimulent interesant pentru a seduce colectorii să
lucreze la ore ciudate; să se plătească o diferenţă colectorilor, care lucrează seara şi
în weekenduri; decontarea mâncării, parcarea şi/sau a costurilor de transport pentru
personalul care lucrează seara sau în weekend.
Venitul
Modificarea venitului este influenţată de localizarea geografică a operaţiunii, de
ratele şomajului din regiune, de disponibilitatea unor altor tipuri de locuri de
muncă similar plătite, de orele de lucru şi de posibilitatea angajaţilor de a avansa pe
alte posturi din cadrul unei companii. Venitul în colectare variază de la cel puţin
10 % pe an până la 100%.

Durata medie de angajare a unui student pe un post de colectare este de
aproximativ doi ani, de cele mai multe ori din cauza naturii locului de muncă,
pentru că presupune o muncă repetitivă şi de rutină, şi pentru că tinerii absolvenţi
părăsesc posturile de colectare pentru oportunităţi în domeniile alese în facultate.
Acolo unde managerii sunt flexibili la planificarea turelor astfel încât orarele
şcolare să se potrivească cu turele de muncă, se înregistrează un venit mai mic
pentru studenţi.
Următoarele sugestii pot ajuta la reducerea venitului:
Implementarea unui program echitabil de recompensări în funcţie de eforturi şi
rezultate;
Definirea unor standarde de performanţă rezonabile şi a unor obiective care pot
fi strict adăugate la un proces disciplinar şi de recompensare;
Îmbunătăţirea deciziilor de angajare prin realizarea de interviuri şi prin
evaluarea motivelor pentru care colectori demisionează;
Folosirea testelor de personalitate pe colectori de succes şi folosirea
informaţiilor în cadrul interviurilor de angajare cu scopul de a determina mai
bine calităţile care sunt cele mai eficiente pentru operaţiune
Concluzii
Supervizorii pe colectare îşi motivează echipa impunând disciplina şi reprezintă
coloana vertebrală a Centrului de Colectare. În lipsa unei supravegheri efective,
departamentele de colectare ar fi dezordonate şi ineficiente. Managementul
resurselor umane reprezintă activitatea cea mai solicitantă pentru un supervizor pe
colectare. Supravegherea unui departament de colectare presupune existenţa unor
politici de documentare şi existenţa unor standarde necesare pentru recrutare,
scanarea aplicanţilor, angajare, conducere, întocmirea orarului de munca şi
depăşirea problemelor legate de „epuizare „şi venit. Pentru atingerea scopurilor pe
colectare, o echipă de colectori trebuie să fie punctuală, productivă pe parcursul
zilei şi optim programată în concordanţă cu cererile apelurilor primite şi cu rata de
succes a apelurilor efectuate. Primul pas pentru o supraveghere eficientă rămâne
angajarea persoanelor potrivite pentru locul de muncă disponibil.
Bibliografie
Astrid, Rial, 2008, Best Practice in Consumer Collections: Strategies and
Technologies for Consumer Debt Recovery, second edition, VRL Knowledge
Bank, London
Biroul de credite (BC), Extras din http://www.birouldecredit.ro
/index_files/Servicii.htm, (Martie, 2009)
Centrala Riscurilor Bancare (CRB), Extras din http://www.bnr.ro/Centrala-
Riscurilor-Bancare-(CRB)--2107.aspx, (Aprilie 2009)
Vol. I nr. 3/2009 115

Costica, I. & Lazarescu, S.A., 2004, Politici si tehnici bancare, Editura ASE,
Bucuresti
Dedu, V., Enciu A, Ghencea S., 2008, Produse si servicii bancare, Editura ASE,
Bucuresti
Ideal Credit, Some banks are willing to indulge with the unemployed from paying
rates, extras din http:// idealcredit.ro/ (22 January 2009)
Hartulari,C. & Paun M. & Paun R.M., 2005, Analiza, diagnoza si modelarea
sistemelor financiar bancare, Editura ASE, Bucuresti
James, Kwak, 2008, Financial crisis for beginners, Extras din
http://baselinescenario.com/financial-crisis-for-beginners, (21 Decembrie
2008)
Michel Crouhy, Dan Galai, Robert Mark, 2000, Risk Management, On McGraw-
Hill Professional, first edition, McGraw-Hill
Nicolescu, Ovidiu; Verboncu, Ion, Fundamentele Managementului Organizatiei,
2001, Tribuna Economica, Bucuresti
Pop- Coman, V., 2008, Banks customers, the first hit of the financial crisis, Extras
din http://www.sfin.ro/articol_14391/clientii_bancilor_primii_loviti
_de_criza_financiara.html, (20 Februarie 2009)
Racsa, Anda, Minighid privind restructurarea companiilor, Extras din
http://andaracsa.finantare.ro/2009/03/01/minighid-privind-restructurarea-
companiilor/, (1 Martie, 2009)
Vasile, Alina, 2009, Personal Bankruptcy,one solution for the Romanians who can
not pay there debts to banks, Extras din
http://www.newschannel.ro/stiri/falimentul-personal-solutie-pentru-romanii-
care-nu-si-pot-plati-datoriile-la-banci, (25 Aprilie 2009)

ROLUL PROFESIONISTULUI CONTABIL
ÎN CONDIŢIILE REFORMEI CONTABILITĂŢII
SECTORULUI PUBLIC DIN ROMÂNIA
Claudia Nicoleta Borsan

borsanclaudia@yahoo.com
Octav Negurita
octavnegurita@yahoo.com
Rezumat
În conformitate cu practicile contabile şi de doctrină în diverse ţări cu economie modernă,
profesia de contabil are mai multe stadii de formare şi competenţă legală, după cum
urmează: de contabil autorizat,expert contabil, auditor. Profesia de contabil are ca urmare
a reformei sistemului de contabilitate publica, în cea mai mare parte a ţărilor europene,
noi sensuri. Astfel, professional, contabilul din sectorul public, devine un consilier de
management public, precum şi cunoştinţele profesionale devin mai complexe. Ca un
rezultat al globalizării economiei şi de dezvoltare a sistemului financiar si de contabilitate ,
profesia de contabil devine solidă in cunoştinţe în domeniul resurselor umane,
management, dar şi de sisteme IT integrate.
Cuvinte-cheie: contabil autorizat, expert contabil, auditor
Clasificare JEL: M40, M41, M42
Introducere
Contabilitatea sectorului public a suferit numeroase modificări după 1990 atât pe
plan european, cât şi pe plan naţional. Acest fenomen se înscrie în amplul proces de
normalizare contabilă internaţională, care s-a concretizat prin adoptarea
Standardelor Contabile Internaţionale pentru Sectorul Public (IPSASs).
Deşi contabilitatea are origini foarte vechi, încă în Antichitate, ea s-a conturat ca
ştiinţă în secolul al XV-lea datorită geniului italianului Luca Pacioli şi mai ales prin
răspândirea metodei contabile în partidă dublă. În epoca modernă, contabilitatea nu
a furnizat numai date pentru ordine şi evidenţă, dar a constituit şi punct de plecare
în analiza financiară, prognoză şi evaluare.
Contabilitatea a evoluat foarte mult, cu predilecţie în ultimele două decenii, ceea ce
a impus un nivel înalt de competenţă şi calificare pentru profesioniştii contabili.
Astfel, profesionistul contabil a devenit un adevărat consilier al managementului
unităţii, cu rol important în dezvoltarea afacerii şi promovarea strategiilor de
marketing.
Vol. I nr. 3/2009 117

În prezent, contabilitatea este o profesie complexă, care presupune nu numai
simpla întocmire a unor documente contabile, dar şi furnizarea de informaţii prin
intermediul acestora. Contabilitatea devine un instrument de comunicare a
informaţiilor financiar-contabile de interes pentru o largă categorie de utilizatori. În
aceste condiţii, profesionistul contabil este un element de legătură între investitori,
bugetul de stat şi administraţia publică, contribuabili, salariaţi, clienţi, furnizori şi
alte persoane cu interese în entitatea publică respectivă. Totodată, expertiza
contabilă, ca mijloc de probă în justiţie, reliefează rolul profesionistului contabil
modern în procesul de justiţie. Astfel, prin intermediul expertului contabil sunt
aduse elemente deosebite care clarifică organelor în drept natura şi cauza
fenomenelor financiar-contabile.
Rolul profeisonistului contabil şi reforma contabilităţii
Nevoia de informaţie este tot mai acută pe măsura dezvoltării sistemului public şi a
accelerării circuitului de bani, capital şi forţă de muncă. Ca urmare, prin măsurile
de armonizare contabilă, IPSASB (fostul Comitet pentru Sectorul Public)
intenţionează să creeze o uniformitate între sistemele publice ale ţărilor membre
IFAC (International Federation of Accountants), cu consecinţe benefice pentru
întreaga economie mondială. Astfel, specialiştii de la IPSASB consideră că
Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public au un rol-
cheie în realizarea acestei armonizări contabile.
Desigur că aplicarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul
Public nu este posibilă fără implicarea profesioniştilor contabili. De aceea, este
important să subliniem rolul profesionistului contabil în condiţiile dezvoltării
sistemului contabil modern. Astfel, sistemul public românesc, ca şi cel european, a
cunoscut o dezvoltare fără precedent. Lărgirea continuă a Uniunii Europene a
determinat schimbări semnificative în sistemul public şi, implicit, în sistemul
financiar-contabil. Astfel, au fost identificate o serie de presiuni care se
înregistrează în sistemul financiar-contabil pentru a răspunde cerinţelor
utilizatorilor informaţiei contabile.
Reforma contabilităţii sectorului public românesc a avut o serie de implicaţii şi
consecinţe la nivel macroeconomic, între care putem enumera:
▪ creşterea responsabilităţii ordonatorilor de credite;
▪ creşterea responsabilităţii funcţionarilor publici;
▪ organizarea analitică a contabilităţii publice;
▪ adoptarea unor noi principii ale contabilităţii publice care să reflecte evoluţia
situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi a excedentului sau deficitului
patrimonial;
▪ o mai bună gestionare a banilor publici;
▪ transparenţa informaţiilor publice, concomitent cu creşterea încrederii în
statutul funcţionarului public;
▪ armonizarea sistemelor din România cu cele ale Uniunii Europene.

Toate acestea sunt strâns legate de schimbarea stilului de management şi adaptarea
profesionistului contabil la noile cerinţe ale utilizatorilor informaţiei contabile.
Trebuie menţionat faptul că informaţia contabilă răspunde cerinţelor unei vaste
categorii de utilizatori. În trecut, utilizatorii informaţiei contabile erau bugetul de
stat, guvernul, organele de control sau instituţiile financiar-bancare, însă în prezent
sfera utilizatorilor informaţiei contabile s-a lărgit substanţial. Astfel, noii utilizatori
ai informaţiei contabile în sistemul public sunt contribuabilii, adică publicul larg,
instituţiile europene, organizaţiile non-guvernamentale, investitori etc. În prezent,
putem vorbi de apariţia unei culturi contabile la nivelul utilizatorilor informaţiei
financiar-contabile. În special în cadrul comunităţilor locale, contribuabilii sunt
dornici să cunoască modul în care au fost cheltuiţi banii publici şi responsabilitatea
factorilor de conducere cu privire la acţiunile întreprinse la nivelul comunităţii
respective. Însă, fără directa implicare a profesionistului contabil, producerea
informaţiei contabile ar fi foarte dificilă.
Ca o măsură de reformă contabilă, remarcăm şi posibilitatea externalizării
contabilităţii la instituţiile publice. Instituţiile publice la care contabilitatea nu este
organizată în compartimente distincte sau care nu au personal încadrat cu contract
individual de muncă, potrivit legii, pot încheia contracte de prestări servicii, pentru
conducerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale,
cu societăţi comerciale de expertiză contabilă sau persoane fizice autorizate.
Încheierea contractelor se face cu respectarea reglementărilor privind achiziţiile
publice de bunuri şi servicii. Plata serviciilor respective se face din fonduri publice
cu această destinaţie.
Externalizarea contabilităţii la instituţiile publice, ca şi importanţa majoră a
profesionistului contabil în cadrul sectorului public prefigurează un nou profil al
contabilului modern. Acesta trebuie să devină un consilier al managerului public,
având cunoştinţe solide în domeniul resurselor umane, managementului, dar şi al
sistemelor informatice integrate. Astfel, în condiţiile reformei contabilităţii
sectorului public, profesionistul contabil utilizează semnătura electronică pentru
comunicarea informaţiei contabile. Semnătura electronică reprezintă date în formă
electronică, care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi
care servesc ca metodă de identificare. Conform legii, semnătura electronică se
aplică unui document în format electronic, redactat sau obţinut prin intermediul
programelor informatice, ca de exemplu:
Documente Microsoft Office Word (contracte, documente, notificări, adrese
etc.);
Spread-sheet Excel (rapoarte financiare, state de plată a salariilor, note de
comandă etc.);
Documente Adobe Acrobat (ca şi în cazul Microsoft Office Word, însă
superioare din punct de vedere al aspectului şi al securităţii sau integrităţii
informaţiilor);
Fotografii digitale (constatări, mostre, comandă de produse etc.);
Vol. I nr. 3/2009 119

Programe expert de gestiune a documentelor (documente ale administraţiei
publice centrale şi locale, documente care urmează să fie arhivate în cadrul
arhivelor electronice din cadrul unor Data Centre etc.);
Documente rezultate din prelucrarea datelor contabile şi fiscale (declaraţii
de impunere, documente de plată către Bugetul de Stat etc.).
Întocmirea şi transmiterea documentelor financiar-contabile în format electronic
presupune competenţă şi responsabilitatea din partea profesionistului contabil din
sectorul contabil public. Răspunderea pentru organizarea şi conducerea
contabilităţii revine conform legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată:
administratorului; ordonatorului de credite; altei persoane care are obligaţia
gestionării unităţii respective.
Contabilitatea este organizată şi condusă în compartimente distincte, conduse de
către: directorul economic; contabilul-şef; altă persoană împuternicită.
Aceste persoane trebuie să aibă studii superioare economice şi răspund împreună
cu personalul din subordine de organizarea şi conducerea contabilităţii, în
condiţiile legii. Acesta trebuie să-şi dezvolte, pe lângă tehnicile de management,
cele de aptitudini profesionale, inclusiv de actualizare permanentă a cunoştiinţelor.
Una dintre cele mai importante preocupări actuale ale profesioniştilor contabili o
constituie dezvoltarea profesională continuă. Acest concept de origine anglo-
saxonă este binecunoscut la nivelul tuturor organizaţiilor profesionale din întreaga
lume. Dezvoltarea profesională continuă (Continuing Professional Development
CPD) este o necesitate şi o cerinţă în acelaşi timp pentru orice profesionist modern.
În luna mai 2004, Federaţia Internaţională a Contabililor (International Federation
of Acountants-IFAC) a adoptat Standardul Internaţional de Educaţie numărul 7
(International Education Standard 7 – Continuing Professional Development: A
Programme of Lifelong Learning and Continuing Development of Professional
Competence). Acest standard prevede ca institutele membre ale IFAC să
implementeze această cerinţă de Dezvoltare Profesională Continuă(CPD) pentru
toţi membrii lor. Această cerinţă este obligatorie pentru toţi profesioniştii contabili
începând din ianuarie 2006.
Standardul Internaţional de Educaţie numărul 7 (IES 7) reliefează cele mai
cunoscute practici profesionale cu privire la dezvoltarea profesională continuă şi
încurajează organizaţiile membre să adopte pe cele mai importante dintre acestea.
IES 7 face apel la toţi profesioniştii contabili să evolueze de la procesul tradiţional
de învăţare şi perfecţionare la o nouă treaptă de dezvoltare a nivelului profesional.
Astfel, organizaţiile membre IFAC au obligaţia să promoveze scheme de pregătire
care să fie relevante şi flexibile pentru fiecare dintre membrii organizaţiei. Astfel,
în perioada actuală, programul de Dezvoltare Profesională Continuă (CPD) a
devenit o prioritate.
Apropierea practicilor contabile ale sistemului public de cele ale sistemului privat a
impus o perfecţionare continuă a profesionistului contabil şi o actualizare
permanentă a cunoştinţelor. Obiectul profesiei contabile este acela de a oferi

servicii de înaltă calitate, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor publicului,
inclusiv a clienţilor sau a angajatorilor profesioniştilor contabili. Corpul Experţilor
Contabili şi al Contabililor Autorizaţi (CECCAR) a adoptat Norma profesională
nr. 38 privind dezvoltarea profesională continuă a profesioniştilor contabili.
Misiunea CECCAR este de a servi interesul public, de a întări profesia contabilă
din România şi de a contribui la dezvoltarea puternică a economiei prin stabilirea şi
promovarea adeziunii la standarde profesionale de înaltă calitate, convergente cu
cele internaţionale, şi prin aducerea în prim plan a problemelor de interes general în
care expertiza profesiei este importantă.
CECCAR, în calitatea sa de membru IFAC, are sarcina să se asigure că
profesioniştii contabili, membri CECCAR, continuă să-şi dezvolte şi să-şi menţină
competenţele profesionale cerute de utilizatorii serviciilor lor. CECCAR are
totodată sarcina de a promova în rândul profesioniştilor contabili, al deţinătorilor
de interese şi al publicului avantajele dezvoltării profesionale continue, subliniind
importanţa îmbunătăţirii continue a competenţei şi a angajamentului la
perfecţionare permanentă.
Conform prevederilor normei profesionale CECCAR, toţi profesioniştii contabili,
indiferent de serviciile profesionale în care sunt implicaţi, au obligaţia de a-şi
dezvolta şi a-şi menţine competenţa profesională relevantă naturii şi
responsabilităţilor lor profesionale. Dezvoltarea profesională continuă(CPD) este o
extensie a procesului educaţional care a condus la calificarea profesionistului
contabil; cunoştinţele profesionale, abilităţile profe-sionale, etica, valorile şi
aptitudinile profesionale câştigate până la momentul calificării, continuă să se
dezvolte şi sunt rafinate în concordanţă cu activităţile profesionale şi
responsabilităţile fiecărui profesionist în parte. Un rol semnificativ îl are şi natura
activităţii prestate de către fiecare profesionist în parte. Activitatea profesionistului
contabil este complexă şi diversă, constând nu numai în organizarea contabilităţii şi
întocmirea situaţiilor financiare anuale, dar şi în acordarea de consultanţă financiar-
contabilă, efectuarea de expertize contabile, asistenţă a contribuabililor în faţa
organelor de control, etc.
Analizând cele prezentate, putem sintetiza competenţele şi abilităţile
profesionistului contabil în sectorul public după cum urmează (tabelul 1):
Competenţele profesionistului contabil
Tabelul1
Competenţe Prezent În viitor
Abilităţi de comunicare a informaţiei Esenţial Esenţial
Financiar-contabile Important Important
Resurse umane Important Important
Marketing Semnificativ Important
Vol. I nr. 3/2009 121

Dezvoltarea profesională continuă(CPD) contribuie la creşterea competenţei
profesioniştilor contabili şi, ca atare, activităţile susţinute sunt cele care dezvoltă
cunoştin-profesionale, abilităţile profesionale, atitudinile, etica şi valorile
profesionale ale profesionistului contabil. Toate acestea sunt relevante activităţii
curente şi viitoare, precum si responsabilităţilor profesionale ale acestuia.
Concluzii
Transformarea continuă a sectorului public a impus reforma administraţiei publice
în Romania care a determinat reforma contabilităţii sectorului public. Astfel, au
fost adoptate noi concepte, reguli şi principii contabile, iar rolul profesionistului
contabil a devenit tot mai important. Profesionistul contabil al viitorului este un
specialist, cu cunoştinţe solide in domeniul financiar-contabil, dar şi în domeniul
managementului, resurselor umane, marketingului, sistemelor informatice. Astfel,
se pune accentul pe pregătirea profesională continua şi dezvoltarea competenţei
profesionale, alături de creşterea responsabilităţii pentru calitatea lucrărilor
contabile întocmite.
Bibliografie
Ionescu, L., 2008, Buget şi contabilitate pentru instituţiile publice, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti
Ionescu, L., 2007, Contabilitatea instituţiilor din administraţia publică locală,
Ionescu, L., 2008, Reforma bugetului public şi a contabilităţii publice în România,
The Institute of Chartered Accountants of Scotland 2008, The Transformation of
The Public Sector: The Role of Accounting in Sustaining Change, Edinburgh
Parlamentul României 14.01.2005, ‗Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată‘,
Monitorul Oficial, nr. 48
Ministerul Finanţelor Publice 22.12.2005, ‗Ordinul ministrului finanţelor publice
nr. 1952/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea
execuţiei bugetare a anului 2005‘, Monitorul Oficial, nr.1164
nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea
şi conducerea contabilităţii publice. Planul de conturi pentru instituţiile
publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia‘, Monitorul Oficial, nr. 1186

TRIUNGHIUL EDUCAŢIE – CERCETARE - INOVARE,
ELEMENT DETERMINANT ÎN ASIGURAREA
COMPETITIVITĂŢII
Virgil Dan Amza

virgilamza@yahoo.com
Rezumat
Inovarea este activitatea care vizează generarea, asimilarea şi valorificarea rezultatelor
cercetării-dezvoltării în domeniul socioeconomic. Inovarea este definită, îndeobşte, ca
producerea, asimilarea sau exploatarea cu success a noutăţilor în sfera economică şi
socială. Intr-un mediu economic dinamic, cu un comportament specific sistemelor
complexe şi neliniare, se ridică o nouă provocare în faţa organizaţiilor : inovarea, ca parte
esenţială a activităţilor de zi cu zi. Până nu demult, calitatea şi productivitatea reprezentau
elemente cheie pentru asigurarea competitivităţii unei organizaţii; azi se impune o nouă
abordare: inovarea produselor şi inovarea serviciilor, care impun un management al
inovării. Inovarea implică, pe de o parte, creativitate iar pe de altă parte, introducerea cu
succes a rezultatelor procesului de creativitate. Cercetarea are ca scop producerea de
cunoştinţe; atunci când cunoştinţele sunt bine prinse în proceduri de lucru, astfel încât ele
pot susţine produse, tehnologii şi servicii, vorbim de dezvoltare.
Cei trei piloni esenţiali ai societăţii bazată pe cunoaştere: EDUCAŢIE-CERCETARE –
INOVARE reprezintă factori determinanţi pentru asigurarea competitivităţii şi cooperării
în procesul global de dezvoltare socio-economică. Formarea resurselor umane pentru
noua societate/economie bazată pe cunoaştere presupune o viziune integratoare pentru
întreg ciclul de viaţă cu adaptarea mijloacelor şi metodelor specific fiecărei etape în
strânsă corelaţie cu evoluţia ştiinţei şi culturii, a cunoaşterii în general. Orientarea
sistemului educativ spre formarea abilităţilor şi capacităţilor de a acumula şi valorifica
cunoştinţe, pentru rezolvarea de probleme, de a dezvolta capacitatea de inovare şi creaţie,
de a stimula curiozitatea şi dorinţa de a cerceta reprezintă o necesitate în contextul
globalizării educaţiei şi cercetării.
Cuvinte-cheie: inovare, educatie, cercetare, cultura organizationala, managementul
inovarii, competitivitate
Clasificare JEL: M10, I23
Introducere
Cei trei piloni esenţiali ai societăţii bazată pe cunoaştere: EDUCAŢIE-
CERCETARE-INOVARE reprezintă factori determinanţi pentru asigurarea
competitivităţii şi cooperării în procesul global de dezvoltare socioeconomică.
Tema cuprinde un enunţ ceva care ţine de armonie, echilibru: Triunghiul. De
regulă, când rostesti cuvântul ―triunghi‖ te gândeşti la triunghiul echilateral, cu
toate laturile şi unghiurile egale. Triunghiul este simbolul stabilităţii: cel mai stabil
Vol. I nr. 3/2009 123

scaun este cel cu trei picioare! Formarea resurselor umane pentru noua economie
bazată pe cunoaştere presupune o viziune integratoare pentru întreg ciclul de viaţă
cu adaptarea mijloacelor şi metodelor specific fiecărei etape în strânsă corelaţie cu
evoluţia ştiinţei şi culturii, a cunoaşterii în general (Puia, 2008). Orientarea
sistemului educativ spre formarea abilităţilor şi capacităţilor de a acumula şi
valorifica cunoştinţe, pentru rezolvarea de probleme, de a dezvolta capacitatea de
inovare şi creaţie, de a stimula curiozitatea şi dorinţa de a cerceta reprezintă o
necesitate în contextul globalizării educaţiei şi cercetării (Brătianu şi Lefter, 2001).
Prin lansarea Strategiei Naţionale în domeniul Cercetării-Dezvoltării şi Inovării,
România îşi prezintă decizia politică de a construi o economie bazată pe
cunoaştere, deschisă valorilor şi competiţiei internaţionale, care să asigure o
dezvoltare armonioasă economică şi socială. Strategia are ca obiectiv recuperarea
decalajelor existente faţă de nivelul ţărilor europene şi pregăteşte sistemul de CDI
din România pentru a-şi identifica şi consolida, prin deschidere internaţională,
parteneriat şi competiţie, acele zone în care România poate să exceleze.
Strategia cuprinde o lista de 25 de priorităţi grupate în 8 domenii, descrise în acest
document ca priorităţi ale investiţiei publice de cercetare (Brătianu şi Curaj, 2007).
Principiile de bază în domeniul CDI sunt:
- evaluarea politicilor, programelor, proiectelor;
- evaluarea internaţională a instituţiilor publice (universităţi şi institute de
cercetare);
- corelarea performanţă-finanţare institutională;
- promovarea în carieră pe baza de performanţe profesionale recunoscute
internaţional;
- susţinerea mobilităţii cercetătorilor; atragerea de tineri doctoranzi, cercetători
post-doctorat, precum şi de cercetători cu experienţă, performanţi, indiferent de
naţionalitate;
- intensificarea legăturilor ştiintifice şi de colaborare cu diaspora ştiinţifică
românească; dezvoltarea colaborării internaţionale şi susţinerea participării în
programe şi proiecte;
- susţinerea inovării inclusiv prin creşterea cererii publice de inovare;
- creşterea ponderii din ajutorul de stat pentru susţinerea inovării;
- dialogul permanent cu societatea.
Inovarea şi creşterea performanţelor organizaţiei
In vederea atingerii obiectvului introducerii şi intensificării continue a eficacităţii
în producţia bazată pe inteligenţă (cost redus, creştere de calitate, scurtarea ciclului
de viaţă), se impun următoarele acţiuni:
- Utilizarea investiţiilor publice în cercetările pe termen lung, cu grad ridicat de
risc;

- Utilizarea investiţiilor private în cercetările pe termen scurt, cu aplicabilitate
imediată;
- Încurajarea colaborărilor între comunităţile academice şi cele industriale şi
intermediarii de transfer de inteligenţă, spin-off-urile.
Aceste măsuri vor motiva indivizii şi companiile. De asemenea vor promova, de
asemenea, implicarea partenerilor industriali în cercetare şi activităţi inovatoare,
împreună cu centrele de transfer tehnologic şi creşterea atenţiei publicului pentru
manufactură şi tehnologie (Plumb, 2006).
Inovarea este singurul proces care poate menţine ―în competiţie‖ o organizaţie şi nu
înseamnă numai introducerea în fabricaţie a unor produse noi şi competitive, dar şi
aplicarea celor mai noi soluţii tehnice care se regăsesc în literatura de brevete,
poate să-şi aducă, din plin, contribuţia la transformarea companiei în una inovativă,
perfect adaptată cerinţelor pieţei mereu în schimbare:
- Managementul inovării constă într-un set complex de politici, practici şi
proceduri care stimulează, organizează şi evaluează eforturile de inovare în
cadrul unei organizaţii şi depinde în mod direct de promovarea unei culturi
organizaţionale care încurajează schimbul liber de idei şi răsplăteşte
creativitatea;
- Factorii care facilitează inovarea sunt, în mod predominant, de natură
organizaţională iar coeficientul de inovare al unei companii depinde de
coordonarea competenţelor de inovare disponibile înăuntrul organizaţiei cu o
strategie de valorificare a unor oportunităţi din afara ei.
- Un management eficient al inovaţiei va face totdeauna cu putinţă dezvoltarea de
proiecte care să conducă la dezvoltarea şi diferenţierea companiei vizavi de
competitori.
Tendiţele actuale în managementul inovării

Managementul strategic al organizaţiei trebuie să-şi propună implementarea unei
culturi a inovării, crearea cadrului organizatoric care să încurajeze inovarea,
aceasta ţinând de un anumit tip de management participativ. Lucrătorul se simte
legat de firmă atunci când unele din ideile sale se materializează în anumite
produse ale firmei. Se pune intrebarea: cum putem face ca organizaţia să devină
receptivă la inovare, să dorească inovarea, să o realizeze şi să muncească pentru
aceasta? Raspunsul este acela că e nevoie de politici specifice. Trebuie ca în
organizaţie să se înţeleagă faptul că inovarea este cel mai bun mijloc de a perpetua
acea organizaţie şi că este fundamentul siguranţei locului de muncă şi a succesului
managerului respectiv. Apoi este nevoie de o politică de abandonare a tot ceea ce
este uzat, care nu mai este productiv, precum şi a greşelilor, eşecurilor şi a
canalizării greşite a eforturilor. Aceasta este acţiunea corectă pentru menţinerea
sănătăţii organizaţiei: un organism capabil să-şi identifice problemele şi să le
elimine, altfel riscă să se otravească (Popa, 2004 ).
Vol. I nr. 3/2009 125

Asa cum s-a subliniat în Scoreboard-ul Comisiei Europene 2001 (Amza, 2008)
există decalaje comparativ cu SUA şi Japonia. Astfel, recunoscând aceste
discrepanţe, Comisia a definit 5 obiective care vor permite economiilor Uniunii
Europeane sa recupereze o parte a deficitului privind inovarea. Aceste obiective
sunt declarate dupa cum urmează:
- să se asigure coerentă politicilor privind inovarea
- să se creeze un cadru de reglementare mult mai favorabil inovării
- să se încurajeze crearea şi dezvoltarea unor companii inovatoare
- să se îmbunătăţească interfeţele cheie ale sistemului de inovare
- să se obţină o societate mult mai dechisă spre inovare
Deşi România are o economie cu o structură diferită de economia ţărilor din zona
euro, sunt şi multe puncte comune:
- Investiţia în educaţie şi cercetareste un pilon important al creşterii economice
sustenabile care să permită reducerea decalajelor faţă de media UE. Pe de o
parte, investiţia în cercetare poate duce la creşterea valorii adăugate a
produselor locale, şi astfel la reducerea deficitului comercial. Pe de altă parte,
accesul la educaţie şi la cunoaştere stimulează comportamentul de economisire
şi investire, opus consumerismului şi creşte mobilitatea forţei de muncă în
interiorul ţării.
- Investiţia în inovare poate contribui la trecerea României către o nouă
paradigmă de dezvoltare economico-socială, prin creşterea competitivităţii şi
trecerea de la economia bazată pe investiţii şi pe cunoaştere.
- Politicile de incluziune socială şi de creştere a ocupării şi a calităţii locurilor de
muncă pot contribui la reducerea înclinaţiei către emigraţie.
- Consolidarea pieţei unice interne, un principiu important al Agendei Lisabona,
este de importanţă vitală pentru România, ţară nou intrată în UE, care are încă
probleme de adaptare la cerinţele şi standardele pieţei unice interne.
Performanţa privitoare la Agenda Lisabona diferă mult nu doar de la o ţară la alta,
ci şi în interiorul aceleiaşi ţări, de la o regiune la alta. Agenda Lisabona este în fapt
o agendă de dezvoltare echilibrată, este practic strategia post-aderare a României.
Pentru ca România să se dezvolte echilibrat în linie cu Agenda Lisabona, regiunile
trebuie să fie primele care să înţeleagă, să preia şi să implementeze obiectivele şi
instrumentele Agendei Lisabona. Uniunea Europeană a înţeles aceasta şi, prin
Comitetul Regiunilor, a pus în practică un mecanism deocamdată voluntar, din care
România încă nu face parte, de monitorizare a Agendei Lisabona la nivel regional
(Brătianu, 2007). Agenda Lisabona trebuie înţeleasă, şi transformată dintr-o
strategie abstractă a UE într-un obiectiv măsurabil al fiecărei regiuni, în competiţie
cu ea însăşi şi cu celelalte regiuni.
Metodologia de cercetare
Triunghiul educaţie-cercetare-inovare se referă la faptul că în domeniul educaţie-
învăţământ apar embrionii cercetării şi inovării, în centrele de cercetare se dezvoltă

componenta de „learning‖, organizare de cursuri, iar în firmele mari se dezvoltă
componenta de training. Această triadă se regăseşte şi la nivelul specialistului, care
activează şi în învăţământ, este şi cercetător şi consultant.
Cercetările s-au axat pe aprecierea disponibilităţilor organizaţiilor pentru inovare.
În această etapă ne-am pus mai multe întrebări:
- de unde luam organizaţiile inovative?
- ce fel de interviuri se vor lua?
- ce baze de date vor fi accesate?
Trebuie să răspundem mai multor întrebări:
- Cine? (cea mai importantă) - Definirea populaţiei relevante, specificarea
caracteristicilor de eligibilitate, definirea ariei geografice şi a momentului de
măsurare;
- Câţi? – Este adevărat că dimensiunea eşantionului determină eroarea, dar nu
întotdeauna eşantioane mai mari oferă răspunsuri mai bune;
- Care este metoda de eşantioare? - Informaţia de importanţă critică trebuie să
aibă la bază eşantioane probabilistice;
- Cum să culegem datele? – Sunt câteva metode uzuale:
o Operatorul citeşte întrebările, fie faţă în faţă (la domiciliul respondentului,
în locaţia centrală, la birou sau pe strada, în magazin) sau telefon şi
notează răspunsurile respondentului;
o Repondentul completează singur chestionarul primit prin postă, pe e-mail
sau online;
o Operatorul de interviu urmareşte un scenariu predefinit şi notează realităţi
sau comportamente.
In cadrul etapei de realizare a instrumentelor de culegere a datelor, scopul a fost să
transpunem obiectivele de cercetare în întrebări, să standardizăm întrebările, să
ajutăm operatorul de interviu să culeagă informaţia corectă şi să cultivăm interesul
şi cooperarea respondenţilor pentru a răspunde la întrebări. Instrumentele standard
folosite sunt chestionarele şi foile de observaţie, cartonaşe, instrucţiuni şi fişe de
traseu.
Dezvoltarea instrumentelor de culegere a datelor implică câteva etape:
- Dezvoltarea chestionarului
- Evaluarea chestionarului
- Aprobarea clientului
- Realizarea cartonaselor şi a fişelor de traseu.
- Pretestarea
- Realizarea instructiunilor
- Multiplicarea instrumentelor
Culegerea datelor este o etapă foarte importantă pentru că indiferent de metodele
de procesare sau de analiză folosite ulterior, acestea nu pot "repara" datele proaste.
Vol. I nr. 3/2009 127

Eroarea de eşantionare apare întâmplător şi maximul ei poate fi determinat. Erorile
de culegere sunt legate de proiectarea şi execuţia defectuoasă a acestui proces.
Acestea nu pot fi măsurate şi determină erori în date peste eroarea de esantionare.
Procesarea datelor - această fază presupune introducerea datelor în calculator,
validarea şi curăţarea datelor, calculul incidentelor şi a ponderilor, determinarea
indicatorilor de interes şi teste statistice.
Analiza datelor şi realizarea rapoartelor sunt mai uşor de înţeles iar informaţia
trebuie prezentată într-o formă prietenoasă, comentând doar ceea ce este relevant
şi oferind alternative de acţiune şi recomandări. In această etapă se caută
cauzalităţi, se analizează distribuţia răspunsurilor, corelaţii importante etc., se pot
realiza grafice, se comentează datele şi se oferă recomandări.
Grupul ţintă a fost format din firme inovative dar şi alţi actori din domeniul
inovării, cum sunt universităţile, centrele de cercetare, clusterele regionale,
incubatoarele de afaceri, parcurile tehnologice, asociaţiile profesionale şi de
comerţ, organizaţiile din sectorul public, camerele de comerţ. Interviurile au fost
aplicate aupra unui număr de 156 de firme, selecţionate din baze de date diverse:
dintre firmele listate la Bursa de valori, firme identificate ca fiind inovative din
diversele chestionare lansate de Camerele de Comerţ şi Industrie, din bazele de
date oferite de Asociaţiile profesionale ale intreprinderilor mici şi mijlocii,
Asociaţia Oamenilor de Afaceri, marile sindicate.
În universităţile interogate se observă o disponibilitate mare în a răspunde la astfel
de întrebări, deschidere faţă de cercetare şi atragerea firmelor dar o abilitate scăzută
în promovarea brandului de universitate, cu preocupările şi deschiderile ei.
Apreciem că este nevoie de o mai mare deschidere către mediul de afaceri, care
trebuie atras pe orbitele universitare.
În cadrul centrelor de cercetare există, la fel ca în cazul mediului universitar, o
deschidere în a furniza informaţii. Apreciem că sunt componente de deontologie
profesională şi de respect al unor valori. Si în acest caz se manifestă o atenţie mai
scăzută acordată promovării profesionale şi o oarecare lipsă de interes spre
sondarea mediului de afaceri.
Din răspunsurile date de firmele productive şi cele axate pe servicii, există o
acceptare a cooperării cu mediul academic şi de cercetare. Reticenţele sunt datorate
costurilor ridicate ale inovării şi lipsei cronice de finanţare.
In schimb firmele din domeniul IT şi media-publicitate, atât în răspunsurile la
chestionare cât şi în discuţiile preliminare sau care au urmat aplcării acestor
chestionare, au manifestat un soi de dispreţ faţă de calitatea învăţământului şi de
autenticitatea cercetărilor noastre. Aceste afirmaţii, care pot fi catalogate a fi mai
puţin academice, ţinând de zona jurnalismului, considerăm că trebuiesc semnalate
pentru a vedea care sunt cauzele care au dus la această stare de fapt. In susţinerea
acestor afirmaţii stau corespondenţa şi discuţiile consemnate.Una din explicaţiile
pe care le vedem noi este faptul că aceste firme au dezvoltate în interior centre

puternice de cercetare-dezvoltare, specializate pe profilul de activitate al firmei.
Acest fapt justifică ruptura dintre mediul universitar şi de cercetare şi firmele din
aceste sectoare de activitate.
Pe de altă parte, mulţi conducători ai unui astfel de firme au afirmat că
„absolventul de facultate trebuie să uite tot ce a învăşat şi să fie format în firmă‖.
Aceasta arată că astfel de firme investesc masiv în programe de trainig specializate,
deci aduc componenta educaţională în interiorul organizaţiei. Ce ar trebui făcut:
problema stă în comunicarea externă şi în efortul de promovare pe care
universitatea şi centrele de ceretare trebuie să le facă spre mediul de afaceri,
inclusiv prin atragerea reprezentanţilor de vârf în forme de pregătire avansată, de
genul masteratelor sau al unui doctorat, precum şi în forme corporatiste de
conducere universitară.
Rezultatele cercetarii
La întrebarea dacă angajaţii se implică, 74% au răspuns afirmativ restul au spus că
se implică mai puţin. O influenţă mare asupra gradului de inovare (72%) o are
personalul de conducere şi personalul cu studii superioare, în general. Cooperarea
cu alte organizaţii este relativ ridicată (65%), cu activităţi pronunţate în realizarea
de produse noi şi consultanţă.
Preocupările în domeniul proprietăţii intelectuale se plasează în jurul a 40%.
Universităşile aplică un proces inovativ în scopul îmbunătăţirii managementului
organizaţiei (23,6%) dar şi a comunicării externe (acelaşi procent de 23,6%).
Organizaţile sunt preocupate de formarea cotinuă (82%), ponderea personalului cu
titlul de doctor find ridicată (58%). Aceste preocupări se împart echilibrat între
îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite (21,5%), dezvoltarea de noi servicii (20%)
şi identificarea corectă a nevoilor publicului (20%).
Introducerea de noi metode de predare sunt opţiuni a peste 73% dintre repondenţi.
Se observă, însă, o apetenţă mai scăzută pentru consultanţă (13%), acţiuni de
promovare (21%) şi activităţi de marketing (14%).
La întrebarea: care consideraţi că este forţa motrice a organizaţiei, 43,4% au
răspuns că produsele şi serviciile oferite de organizaţii şi 39% cerinţele pieţei.
Pentru a spori potenţialul de creare a cunoştinţelor, 34% văd o soluţie în atragerea
de fonduri europene şi 26% din fonduri naţionale. In ultimii trei ani au fost
intreprinse măsuri importante pentru schimbările în activitatea de cercetare-inovare
(31,8%), s-a dezvoltat conceptul de asiguare a calităţii (36,3%).
Cooperarea cu unităţi de cercetare-dezvoltare este relativ bună (51%), la fel cu alte
universităţi (52%). Se remarcă, în schimb, o slabă preocupare în cooperarea cun
intreprinderile mari şi cele de înaltă tehnologie, care sunt puternic inovative. 90%
dintre repondenţi au arătat că au existat factori care au influenţat activitate
inovativă a organizaţiei. Rolul cel mai important l-au avut personalul calificat
(70%) şi achiziţiile de echipamente IT (50%). 82,6% consideră că inovarea este o
Vol. I nr. 3/2009 129

condiţie importantă pentru competitivitate. Principalele opţiuni ale organizaţiilor în
privinţa inovării sunt prezentate în figura 1.
O b iec tiv e ale o rg an iz aţiei p en tru
p ro c es u l d e in o v are
S ă reduc ă
c os turile
28%
A ltele
8%
S ă dez volte noi

produs e c are s a
s atis fac ă piaţa
29% Să
îmbunatăţeas c ă
c alitatea
produs elor
35%
Figura 1. Principalele opţiuni ale organizaţiilor în privinţa inovării
Majoritatea celor participanţi au afirmat că, în firmele din acest sector lipseşte o
politică de management coerentă de stimulare a inovării - aşa cum se exprima
foarte plastic un invitat „nu există politică la nivelul firmelor, se întâmplă inovaţii
şi nici nu se ştie că s-au facut‖.
De ce această realitate? Majoritatea celor cu care am discutat se limitează în a
hivala inovaţia cu aducerea pe piaţă a unor produse noi - în unele cazuri extreme, o
asemenea perspectivă îngustă asupra inovării a făcut dificil dialogul cu firme din
sectoare precum indutria hoteliera sau agricultura (firme care nu vedeau sensul
implicării lor în acest studiu, atât timp cât nu realizau inovaţii de produs).
Mult mai puţini sunt cei care au o viziune mai largă, ce include şi inovaţiile care
permit o mai bună derulare a activităţilor firmei – ex. inovaţii de proces sau
inovaţii organizaţionale - şi mult prea puţini manageri au în vedere şi inovaţia de
marketing, ca formă de eficientizare a relaţiilor firmei cu piaţa. Chiar şi în cazul
organizaţiilor având o viziune mai largă, majoritatea discuţiilor avute cu ocazia
completării chestionarelor au reliefat lipsa unei politici coerente în domeniul
inovării la nivelul întregii organizaţii (şi nu doar a departamentului de producţie).
Un alt punct unde opiniile managerilor chestionaţi diferă l-a reprezentat problema
gradului de noutate pe care trebuie să-l prezinte o inovaţie pentru a fi considerată
ca atare. Unii manageri nu considerau îmbunătăţirile aduse produselor, proceselor,
organizaţiei sau marketingului drept inovaţii atât timp cât ele nu prezintă un
caracter de noutate şi unicitate pentru piaţă.
Principala sursă de inovare este dată de importurile de tehnologie şi echipamente,
inovarea fiind aşadar mai puţin rezultatul activităţilor româneşti de cercetare şi
dezvoltare. Companiile străine sunt cele care promovează transferurile de cercetare
şi tehnologie. Din păcate, acestea sunt prezintă de multe ori produse cu valoare
adăugată mică sau tehnologii învechite. Economia românească beneficiază de 29
de centre de excelenţă, dar lipsesc relaţiile de tip business-to-business. Totodată, se

impune îmbunătăţirea, relaţiilor de afaceri şi parteneriatelor între sectorul C&D şi
sistemul de învăţământ, pentru a stimula inovaţiile şi dezvoltarea. Deşi a fost creat
cadrul pentru transfer tehnologic şi s-au înfiinţat centre de informare şi incubatoare
de afaceri, acestea nu au avut încă un impact semnificativ asupra economiei
naţionale. Infrastructura de susţinere a transferului tehnologic şi a inovării este
slabă, iar dezvoltarea ei rămâne un punct principal al politicii guvernamentale. În
România există 7 parcuri tehnologice şi ştiinţifice, distribuite neuniform în cele opt
regiuni. În momentul de faţă, doar trei dintre ele sunt operaţionale (Galaţi, Iaşi şi
Braşov). Celelalte 4 nu funcţionează datorită lipsei rezidenţilor, constrângerilor
financiare şi a lipsei parteneriatului cu autorităţile locale.
Există o serie de încercări de implementare în România a unor politici cum ar fi:
promovarea proprietăţii industriale, asistenţa şi consultanţa pentru întreprinderile
mici şi mijlocii, "incubatoare de afaceri" precum şi interfeţe ale cercetării în
industrie. Totuşi, lipsite de coerenţă şi eficacitate ele contribuie în realitate doar
punctual la progresul general al economiei. O excepţie este regiunea Banat-
Crişana, unde grupurile s-au format prin colaborarea activă cu instituţiile de
cercetare şi cu universităţile.
De partea cealaltă, cele mai inovatoare sectoare: radio, televiziune şi echipamente
de comunicaţie, maşini şi instalaţii electrice, mijloace de transport rutier, mobilă,
reacţionează pozitiv la presiunea competiţională şi valorifică oportunităţile oferite
de piaţa pentru produsele lor. Oricum, nu îndeajuns pentru a diminua distanţa faţă
de nivelul Uniunii Europene.
Comparaţia cu situaţia din Uniunea Europeană marchează câteva aspecte:
Doar o mică parte din firmele românesti aduc inovaţii în sectoarele cheie ale
Noii Economii cum ar fi maşini şi echipamente. În realitate, singurul sector de
activitate unde gradul de inovatie este mai mare în România decât în Uniunea
Europeana este acela în care firmele românesti simt cel mai mult presiunea
competiţionala în integrarea pe piaţa internatională, ca şi anteprenori, respectiv
sectorul textile, îmbrăcăminte, pielărie şi încăltăminte
În România, spre deosebire de Uniunea Europeană, din ce în ce mai puţine
firme mici aduc inovaţii, comparativ cu firmele mari. Firmele mici, teoretic
principalii promotori ai inovării datorită flexibilităţii şi adaptabilităţii lor
interne, nu au puterea financiară de a inova, nu sunt deschise riscului şi
majoritatea se află în sectoare non-inovative cum ar fi comerţul cu amanuntul.
Rezultatul indică o nevoie de politici care să ducă la sporirea potenţialului
inovator al firmelor mici şi care să le ajute la penetrarea în sectoare în care
valoarea adaugată este mare prin desfiinţarea barierelor privind accesul şi
operarea pe piaţă, precum şi prin canalizarea resurselor financiare către
activităţi inovative.
Întreprinderile mari sunt inovatori mai puternici, iar cele din sectoarele
aparţinând statului se îndreaptă mai mult către inovaţie. Se pune întrebarea cum
corelăm acest fapt cu acela cunoscut că întreprinderile de stat, mai ales cele
Vol. I nr. 3/2009 131

mari, sunt risipitoare şi ineficiente? Firmele mici localizate în sectoare precum
îmbracaminte, care sunt profitabile datorită poziţiei lor de subcontractanţi, nu
sunt în mod necesar şi inovatoare, dar actionează în mare parte spre scăderea
costului activităţilor. Structura întreprinderilor mici şi mijlocii pe cele mai
importante activităţi economice arată ca 67 % din total acţionează în comerţ .
Concluzii
O încercare de adaptare a Tabelei de punctaj (Scoreboard) pentru inovări în
România oferă semnale interesante. Compatibilitatea în tehnică este discutabilă,
dar noi încercăm să ne concentrăm atenţia asupra limitărilor şi diferitelor
interpretări ce pot fi date indicatorilor în contextul specific din România. Suntem
de acord cu declaraţia Comisiei, conform căreia aceasta tabela de punctaj este un
fel de ansamblu de indicatori de ansamblu (―nava amiral‖) după care ar trebui să se
orienteze mai multe tabele de punctaj specializate. Găsim acest fapt adevărat în
mod deosebit pentru ţările aflate în tranziţie: o contribuţie relativ mare la
schimbarea profilului fiind iniţial implicate în industrie, industria hotelieră,
restaurante, transporturi şi alte servicii. Întreprinderile mici şi mijlocii din România
se află pe locul doi în ceea ce priveşte înclinaţia spre schimbarea sectorului de
activitate a firmelor din construcţii, după Lituania şi în comerţ după Slovenia
(Amza şi Brătianu, 2008).
În final reies câteva concluzii:
- Creşterea finanţării publice a activităţilor de C&D este o măsură importantă şi
necesară, dar nu şi suficientă, ―investiţii prea mici în C&D constituie o reţetă
sigură pentru eşec în contextul globalizarii, înăspririi concurenţei şi economiei
bazate pe cunoastere‖ (Brezeanu si Novac, 2007). În schimb, trebuie acordată
atenţie tuturor aspectelor ―de intrare‖ (conţinute în primele trei categorii din
metodologie) şi evaluaţi cu atenţie indicatorii ―de ieşire‖ (continuţi în ultimele
două categorii), cât şi a relaţiilor dintre aceştia.
- Valoarea indicatorului sintetic al inovării (SII) spune ceva, dar la fel de
importantă este dinamica anuală a acestuia. În acelaşi timp trebuie observat că,
la fel cu orice alt indicator agregat, valoarea numerică a SII depinde de modul
de calcul. În consecinţă, susţinem că analiza indicatorilor individuali duce la
concluzii mai utile şi, mai ales, la acţiuni mai eficace.
- Reiese pregnant în evidenţă importanţa tehnologiei informaţiilor şi
comunicaţiilor, singurul sector considerat de sine stătător.

Bibliografie
Amza, V.D.; Bratianu, C. (2008). Romania and the ―European Innovation
Scoreboard‖ memoir, In: Second International Symposium -“Economics,
Comunication, Globalization in Knowledge Society”, 5-6 April, pp.4-8. ASE
Bucuresti
Brătianu, C.; Lefter, A. (2001). Managementul strategic universitar. Editura RAO,
Bucureşti
Brătianu, C. (2007).‖ Thinking patterns and knowledge dynamics‖, In:
Proceedings of the 8th European Conference on Knowledge Management,
Barcelona, 6-7 September, pp. 152-157
Brătianu, C.; Curaj, A. (2007). Managementul cercetării ştiintifice universitare.
Drucker, P. (2000). Inovarea şi spiritual intreprinzător. Editura Teora, Bucureşti
Istitutul Naţional de Statistică (2007). Anuarul Statisitic al României. INS,
Bucureşti
Plumb, I. et al. (2006). Managementul cercetării şi inovării. Editura ASE,
Bucureşti
Popa, I. (2004). Management strategic. Editura Economică, Bucureşti
Puia, R. (2007). ―Human resources strategies – resourcing strategy‖. In: Analele
Universităţii din Oradea, Tom XVI, Volumul I, ISSN 1582 – 5450
Vol. I nr. 3/2009 133

THE EVALUATION AT FAIR VALUE.
DIVERSITY AND CONVERGENCE
Margareta Oprea
The Bucharest Academy of Economic Studies, Romania
oprea_margareta@yahoo.com
Abstract
Administration costs can be estimated using comparisons with current fees charged by
other market participants. When the costs of administration of a financial asset or a
significant financial active or debt and other market participants would have comparable
cost, the issuer would consider in determining the fair value of financial assets or financial
liabilities. It is likely that the fair value at the start of a contractual right to future fees to be
equal to the costs they paid for admission, except when that future fees and related costs
are not covered by comparable market values.
The best evidence of fair value is quoted prices in active markets. If the market for a
financial instrument is not active, the entity establishes fair value using a valuation
technique. The objective of using a valuation technique is to determine what price the
transaction would be obtained on the evaluation in a transaction carried out under
objectives motivated by normal business considerations. Assessment techniques include
using recent transactions in the market carried out in objectives between stakeholders and
wittingly, if any, references to the current fair value of another instrument which is mostly
the same, an analysis of the flow of Treasury models and settled optional pricing.
Keywords: transaction price, active market, technical evaluation, administration costs,
profit and loss
JEL Classification: M40
Introduction
At the base of tha fair value definition we find that an entity respects the principal
of the activity continuacy without having any intention or any need of removing
the measure of its operation or of hiring itself in a good transaction. So fair value is
not the value that an entity would receive or pay in a forced transaction,
involuntary liquidation or forced sale. Although, the fair value mirrors the quality
of the instrument s credit.
Fair value of a dept with a characteristic of being ―seen‖, is not lower then the
―seen‖ amount of money paied updated from the first time from which the amount
could be paid.
Considerations on the evaluation at fair value
The best evidence of fair value is quoted prices in active markets. If the market for
a financial instrument is not active, the entity establishes fair value using a
Vol. I nr. 3/2009 3

valuation technique. The objective of using a valuation technique is to determine
what price the transaction would be obtained on the evaluation in a transaction
carried out under objectives motivated by normal business considerations.
Assessment techniques include using recent transactions in the market carried out
in objectives between stakeholders and wittingly, if exists any references to the
current fair value of another instrument which is mostly the same, an analysis of
the flow of Treasury models and settled optional pricing.
If there is a valuation technique commonly used by market participants to
determine the price of a tool and if that technique was shown to provide reliable
estimates of prices obtained in actual transactions in the market, the entity uses that
technique. Technical evaluation of selected entries to the maximum use of market
data and rely as little as possible on specific data inputs entity. It incorporates all
factors that market participants and would take into account in determining the
price and is consistent with accepted economic methodologies for pricing financial
instruments. Periodically, the entity shall adjust the valuation technique and tested
for validity using prices from observable current transactions on the market for the
same instrument or based on any observable data available on the market.
The fair value of financial debt is an item that can be described as' on demand is
not less than the amount of payment "to the" updated from the first date on which
the amount can be required for payment. If in the change of intention or ability,
there is not an appropriate classification of investments as held to maturity, it will
be reclassified as available for sale and will be revalued at fair value and the
difference between book value and fair value will be accounted for in the earnings
and losses.
Active market: quoted price
A financial instrument is considered quotedon an active market if quoted prices are
readily available and usually in an exchange, dealer, broker, industry group, the
service pricing or regulatory agency, and if those prices represent transactions
conducted the objective conditions that occur normally in the market. Fair value is
defined on a price at which it agreed an interested buyer and a seller interested in a
transaction carried out under objectives. The objective of determining fair value for
a financial instrument which is traded on an active market is to reach the price that
would make the transaction at the balance sheet date for that tool the most
advantageous active market to which the entity has immediate access. However,
the entity adjusts the price on the most advantageous market to reflect any
differences in credit risk in consideration of the instruments traded on the market
and that the instrument is assessed. The existence of published price quotations in
an active market is the best evidence of fair value, and when there are used to
assess the financial asset or financial debt.
Price quoted for an asset held or a debt that is going to be issued is usually the offer
price and, for an asset that will be acquired or held for a debt, its current price.
When an entity has assets and liabilities that market risk is compensated can use

average prices in the market as a basis for changing fair values for risk positions
that are offset may apply and offer price or the required net open position as
appropriate. When prices are not available to current bid or asked price,the price of
the most recent transaction provides evidence of current fair value as long as there
were no significant changes in economic circumstances since the time of the
transaction , the fair value reflect changes in conditions by reference to prices or
current rates for similar financial instruments, as appropriate. Similarly, if the
entity can demonstrate that the last transaction price is fair value, that price is
adjusted. Fair value of a portfolio of financial instruments is the product of the
number of units of the instrument and its quoted price on the market. If a published
price quotation in an active market exists for a financial instrument in its entirety,
but active market exists for its component parts, fair value is determined by the
relevant price in the market for parts.
If a rate and not a price is quoted on an active market, the entity uses that rate as
quoted on the market information for a technical assessment to determine fair
value. If the rate quoted on the market does not include credit risk or other factors
that market participants and would include the evaluation instrument, the entity
adjusts the light of all these factors.
There is no active market: evaluation technic
If the market for a financial instrument is not active, an entity establishes fair value
using a valuation technique. Assessment techniques include using recent trading
conditions in the market, objectives stakeholders and an informed choice, if these
are available, referring to the current fair value of another instrument that is almost
the same, analyzing cash flows and updated models evaluation of options.
If there is a technical assessment typically used by market participants to assess the
price of the instrument and it was proved that the technique has provided reliable
estimates of prices obtained in actual transactions in the market, the entity will use
that technique.
The objective of establishing a technical evaluation is to determine what would the
price of the transaction will be at date of valuation in an exchange carried out in
terms of objective reasons normal business considerations. Fair value is estimated
based on the results of assessment techniques that use the maximum information
from the market and rely as little as possible on entity-specific information. Would
be expected that a technical evaluation to arrive at a realistic estimate of fair value
if (a) reflect the reasonable way is expected to assess the market price of that
instrument and (b) the information used by the technical evaluation is quite well
market expectations and risk-factor assessments intervention came in the financial
instrument. Acquisition or an initial financial asset or generate a debt is a financial
transaction on the market that provides the basis for estimating the fair value of
financial instrument. In particular, if the financial instrument is a debt instrument
(such as a loan), fair value can be determined depending on market conditions that
existed at the date of acquisition or emergence, or the current market conditions, or
Vol. I nr. 3/2009 5

interest rates which are currently required by the entity or other entities for similar
debt instruments .
On the other hand, provided that there is no change in the credit risk of the debtor
and applicable credit beaches after generating a debt instrument, may be generated
an estimate of the current interest rate on the market using a standard rate of
interest which reflects a better credit quality than the debt, respectively, keeping
constant range of credit and adjusting for changes in the standard rate of interest
from the date of occurrence.
If conditions have changed since the most recent transaction in the market change
in fair value of financial instrument that is evaluated is determined by reference to
prices or current rates of financial instruments adjusted as appropriate, for any
differences in instrument rated.Is probable that the same information cannot be
available every time of evaluation. For example, the date on which an entity makes
a loan or acquires a debt instrument that is not actively traded, the entity has a
transaction price that is also the market price. However, it may as no new
information on the transaction may not be available the following for evaluation
and, although the entity may determine the general level of interest rate market,
may not know what level of credit risk or another risk should take into account
other market participants in the assessment instrument at the time. As an entity
does not have information from recent transactions to determine a proper range of
credit for the base rate for determining interest rates in an updated calculation of
the value date. It would be reasonable proposal that, in the absence of evidence to
support the contrary, no change has taken place on the beach where there is the
date the loan was made. However, it would be expected that the entity to make
reasonable efforts to determine whether there is evidence of change, the entity
takes into account the change in determining the fair value of financial instrument.
There is no active market: equity instruments
The fair value of investments in equity instruments that do not have a price quoted
on an active market and derivatives that are related to them and to be settled by
delivery of such instrument unlisted equity may be reliably assessed whether (a)
change reliable estimates in the range of fair value is not significant for that
instrument or (b) probabilities of various estimates of the range can be reliably
measured and used in estimating fair value.
There are many situations that could change in the fair range of credible estimates
for investment in an equity instrument that does not have a quoted market price and
derivatives that are related to them and to be settled by delivery of such instrument
unlisted equity are not significant. Normally it is possible to estimate the fair value
of a financial asset to which the entity acquired from an external partner. However,
if the range of reasonable estimates of fair value is significant and there are
probabilities that the various estimates can not be measured reliably, a unit is
prohibited from assessing the fair value.

Conclusions
Many entities use the information on the fair value at home to determine the overall
financial position and to make decisions related to financial assets and financial
liabilities. They are relevant also for the many decisions taken by users of financial
statements, because in other circumstances, they reflect the reasoning of the
financial markets about the present value of future cash flows expected for an
instrument. Information on the fair value allows comparisons of the financial
instruments are essentially the same economic characteristics, without taking into
account the purpose for which they are held and time or by whom they were issued
or acquired. Fair values provide a neutral assessment of the effort by indicating the
effects of its purchase, sale or ownership of financial assets and to assume,
maintain or financial debt relief.
When an entity doesn‘t evaluates a financial active or a financial debt in its
accountif balance sheet, the entity must give information about the fair value by
presenting extra information and helping the users to compare the entities in a
consecvent base.Giving the right information is not wanted for investigations in
own equity instruments and financial instruments not quoted untied to the
instruments of own equity, where fair value can not be assessed reliably. For all
other financial assets and financial liabilities is reasonable to expect that the fair
value can be determined with sufficient credibility within the appropriate and
cost.Therefor, it shouldn t exist any exception from the request of presenting the
fair value information for the financial actives or for financial debts.
References
Duţescu A. (2002), Ghid de înţelegere şi aplicare a Standardelor Internaţionale de
Contabilitate, Editura CECCAR, Bucureşti
FEE (Federation des Experts Comptable Europeens) Accounting Treatment of
Financial Instruments, A European Perspective
Feleaga N.& Malciu L. (2002), Politici şi opţiuni contabile, Editura Economică,
Bucureşti
Ristea M. (2003), Bază şi alternativ în contabilitatea întreprinderii, Editura
Tribuna Economică, Bucureşti
Ristea M. (2002), Normalizarea contabilităţii – bază şi alternativ, Editura Tribuna
Ristea M. (2001), Opţiuni şi metode contabile de întreprindere, Editura Tribuna
Ristea M. & Dima M. (2002), Contabilitatea societăţilor comerciale, Editura
Universitară, Bucureşti
Ristea M. & Dumitru C. (2002), Contabilitate financiară, Editura Mărgăritar,
Bucureşti
Standardul Internaţional de Contabilitate (2007) IAS 32 ―Instrumente financiare:
prezentare‖
Standardul Internaţional de Contabilitate (2007) IAS 39 ―Instrumente financiare:
recunoaştere şi evaluare‖
Vol. I nr. 3/2009 7

SOLVING INTERDEPARTMENTAL CONTRADICTION
BETWEEN PRODUCTION AND MARKTING
Ilinca Hotăran
ilincahotaran@yahoo.com
Abstract
Peter Drucker used to say: "Times of turbulence are dangerous, but the biggest danger is
the temptation to deny reality." (Drucker, F. Peter 2006). The article is based on a fact:
there are many concepts, generally considered valid, adopted without being studied, that
stay valid because of inertia, but their results can be dramatic.
The article highlights the perception of people about the interdependence between the
departments of production and marketing, which are regarded as components of any
company. The practical problem presented in the article identifies a preconception,
maintained and systematic reevaluated by the business world: the production department
must execute what is ordered by the department of marketing, the demand resulting from
the market research conducted. This article puts in balance the need for production
capacity planning regarding the interdependence relationship between those two
departments. We sustain, first, a generic problem solving of resource allocation (mix of
production) and on the other hand, the correction of the payment system, which would
harmonize the work of both departments. After presenting and analyzing several views,
resulted from a questionnaire, and after we conduct a numerical analysis based on solving
the problem presented, we can illustrate the proper relationship between the two
departments. This relationship is necessary in order to support company objectives.
Keywords: production, marketing, interdependence, remuneration system
Jel Classification: M11
Introduction
In the context of a global economic crisis in full momentum, all areas try to solve
problems. Which is in fact the most affected segment? This segment is composed
of units of production and market. What to do when what people produce can not
be sold on the market? What to do when we offer something that the market no
longer wants to buy or no longer afford? If until now it have been accepted and
validated a number of erroneous concepts, now is the time when all of them should
be reviewed and solutions should be offered. The relationship between the
department of production and marketing is erroneously understood, as we
demonstrate in the following study. This theory was false but passed from
generation to generation until it was imposed as true.
The marketing department has a very important role, but can not do this alone, and
they must know how to maintain good relations with partners inside and outside

the company, working together to enter in connection with customers (Philip
Kotler, Gary Armstrong, 2008). Without interdependence between departments and
without communication and an effective system of remuneration, the success of
organizations is compromised.
How do we know when it needs changing and what to do in order not to follow the
path which goes to this? It‘s easy: when you have a runny nose, you know that you
are sick and you need aspirin. Unfortunately, we already have a cold – you are in
the middle of the phenomenon and you must exceed it fast, with as low as possible
costs and as less serious as possible consequences. It's important to know what
caused disorder, in order to avoid it next time. Not desired, but sometimes it
happens that a running nose be a sign of old diseases, a chronic disease, a deep
body malfunctions. Also in the case of bankruptcy of an organization, we can find
a reason an ineffective remuneration as a result of misunderstanding of the
interdepartmental –relationship
We have conducted a market study on a segment of 50 subjects, addressing the
following question: "what is the link between production department and
marketing department, in your opinion?‖ Responses may be included in the same
sphere of explanations, as shown in Figure 1.
5%
7%
9%
1
46% 2
3
4
5
33%
Figure 1. Research 1
Responses were as follows:
1. 46% of subjects responded in different forms of expression, the idea that
"Marketers should promote and sell what is produced in the department of
production‖
2. 33% believed that "There is a relationship in the double sense: Marketing
provides market information, the producer analyzes the demand, and then the
marketer promotes the offer"
3. 9% offered other similar answers
4. 7% of subjects considered that "the manufacturer must fulfill with market
demand‖
5. Only 5% believe that "Marketer's must realize which is the best sold product,
and must request its production"
Vol. I nr. 3/2009 9

The second case study provided responses to the question: "What is the main
element that should be taken into account in the setting of remuneration of
marketing department?" (Figure 2).
9%
21%
1
2
3
70%
Figure 2. Research 2
Results can be classified as follows:
1. 70% of subjects considered that the best paid should be "Those who sell the
highest quantity of production‖, so that the system of remuneration must be
reported as a selling percentage
2. 21% believe that the best paid must be "Those who identify the best the market
demand"
3. Only 9% believe that the most important is to pay "Those who promote and sell
the more expensive products and make a maximum profit"
What is the current situation?

Following the analysis conducted on these responses, we found that the general
opinion is that an effective marketer is that one which provides a more clear picture
of the market, and then sells the most requested products.
In the context of economic crisis, a good entrepreneur must know first how to
remunerate his employees. Behavior is very strongly influenced by the manner in
which their work is measured. The measurement of quality of an activity is a
segment difficult to explore, and an ineffective measurement system can produce
only damage. So what is the situation in present? Almost all managers of
production department remunerate the marketing department depending on the
quantity sold. Interest is clearly going to sell those products more expensive in
order to accumulate the largest amounts, and receive a high percentage. It is an
inefficient thinking, is a concept that can bring the company on the verge of a
bankruptcy.
If the marketing department sells the most expensive products, and record high
revenue, why can still be inefficient for the company?
Can we mathematically prove it?

In order to demonstrate the set, we took a simple numerical example:
Product P Product Q
90$/unit 100$/unit
100 units/ week 50 units/ week
Resource
acquired
5$ /unit
Resource D
Resource D
7 min/unit
15 min/unit
Resource C
12 min/unit Resource C Resource B
8 min/unit 15 min/unit
Resource A Resource A
Resource B
15 min/unit 10 min/unit
15 min/unit
RM 1 RM 2 RM 3
20$ /unit 20$ /unit 20$ /unit
Figure 3. Problem of production – example

This diagram shows the activity of an organization that sells two products: P and
Q. The product P is sold by 90 $/ unit and can be produced in a quantity of 100
units/ week, while Q is worth 100$/ unit and can be produced in a quantity of 50
units/ week. After that, we can see the time needed by each resource. We must note
that we need resources RM1, RM2 and RM3, which is worth 20$, and we also need
one resource that cost extra 5$.
We must also know that there are only one resource of type A, B, C and D, and that
each can be used only 2400minutes/week.
We must offer the perfect production flux that assures the maximum profit.
At a first glance, if we trust the marketer to calculate what is effective to sell, he
will make a simple calculation based on the profit and cost of each product.
There are two situations. In the first version, he decided to sell Q because it is more
expensive and therefore earnings will be higher. In the second situation, he
calculates the profit margin for each product. This is calculated by subtracting the
costs from the price.
For Q = 100 $ -20 $ -20 $ = 60 $
For P = 90 $ -5 $ -20 $ -20 $ = 45 $
Vol. I nr. 3/2009 11

Hence, it will conclude that it is more efficient to produce and sell on the first place
all the Qs.
Continuing the calculations, suppose that we decided to produce 50 Q and P, and
calculate the return. A sale of 50 products Q, records revenue of 50*60 $ = 3000$.
After we produce 50 Q, we see that due to limited capacity of resources we can
produce only a few P. To produce 50 Q, resource B was used 50unit * 30min =
1500min. Maximum capacity is 2400 minute. It appears that we can use this
resource for 900 minutes, sufficient to produce 900min/15min = 60 units of
product P. It follows that we have a profit of $ 3000 + 60unit * 45 $ = 5700$. If we
follow this decision of selling, after we reduce the operational costs, we conclude
the month with a loss of 300$.
Is it effective to leave the selling decision to the marketing department? Is it
effective to sell what they ask us? Is it effective that the best paid employees are
those who sell the most value? To answer these questions, we will try to approach
this issue through the production department.
The first thing that a worker in the production department will make will be to
calculate the narrow place, the place for which demand is greater than it can
provide. Thus, they calculate the minutes needed to produce the two products in the
maximum and they notice that the resource B exceeds its capacity of 2400 minutes:
resource A= 15min*100unit P +10min *50unit Q= 2000min
resource B= 15min*100unit P + (15min+15min) *50unit Q= 3000min
resource C= (12min+8min)*100unit P +8min *50unit Q= 2400min
resource D= 15min*100unit P +7min *50unit Q= 1850min
Knowing which the narrow place is, in order to establish the most appropriate
production mix, the department will first calculate the yield of the narrow place.
Thus, resource B efficiency through product P = 45 $ (profit margin) / 15min
(minutes necessary of resource B) = 3 $ / minute. Resource B efficiency through
product Q is = 60 $ / 30min = 2$ per minute. From here we deduce that it is more
profitable to produce P, and not Q as it appears first.
A staff from production department will determine that he will sell the entire
quantity of the product P. Following this production, it will remain available 900
minutes of resource B. This ensures the production of 30 products Q. So, the most
effective production mix is composed of 100 units P and 30 units Q.
The problem to determine the mix of production through the narrow place is
actually a linear programming problem, which can be easily solved by introducing
consistent data and variables and solving them using the solver in Microsoft Office
Excel.

Resursa P Q Materii prime
A 15 10 P Q
B 15 30 Mp1 1 0
C 20 8 Mp2 1 1
D 15 7 Mp3 0 1
Reper 1 0
Pret $90.00 $100.00 Pret materii prime
Productie 100 30 Mp1 $20.00

<= <= Mp2 $20.00
Cerere 100 50 Mp3 $20.00
Reper $5.00
Cifra de afaceri $12,000.00 Resurse

C.O. $6,400.00 Necesar Disponibil
Costuri $5,700.00 A 1800 <= 2400
Profit $6,300.00 B 2400 <= 2400
C 2240 <= 2400
D 1710 <= 2400
Figure 4. Solving linear programming problem – solver
By solving the problem of the relationship of interdependence between production
department and marketing and finding a solution to the problems encountered on
the market, as well as in the system of remuneration, we should be able to answer
three questions: What to change? What to change to? How to produce change?
(Dr. Eliyahu M. Goldratt, 1984). The answers are simple: change the behavior of
sales department! You change in an efficient rapport between the two departments!
We produce the change in the light of the remuneration system.
Main element of the model
How we already discovered from the previous research, the main element for
studying capacity planning is to find the bottleneck. When we find the bottleneck,
we must be aware that this resource is the most important. And because of this we
must subordinate it to the worst department. But how is this possible?
A life example proves that, the company X, when confronted with this situation,
took the initiative to reward the bottleneck department by what he was working,
and so, saving money with those who didn‘t deserve it. What was the effect? They
lost all their clients!
If we had found the bottleneck we must subordinate all activities to that point.
Until our product doesn‘t reach the client, we will not get the money. If we have
some tight points, it is useless to add efficient activities, because at that point,
nothing more than previous will pass. We must use the bottleneck resource in order
to accelerate the flux. Whatever the bottleneck produces in an hour is equivalent to
Vol. I nr. 3/2009 13

what the organization produces. Every hour lost at a bottleneck is an hour lost of
the entire system.
Conclusions and further debates…
Life experience has proven for everyone that integration within the environment is
vital. If we are speaking about one department which can not adapt to the
organizational environment, we can speak about ―an outlander‖. By integrating we
mean that we must adapt to everyone else, we must be integrated in a social
network, and we must understand that every action of one department is due to the
activity of other department and is also assuring the well function of somebody
else‘s department.
There are many negative consequences of a wrong approach of the inter-
relationships. They were propagated at the occurrence of the phenomenon of
economic crisis. Thus, when the market stops buying, the organizations remain
with large stocks, and loss. In classical design, production department must do
what marketing asks.
In an ideal situation, the marketing department should be able to sell the highest
company capacity at its best price. In the context of crisis in particular, the pay
should highlight the people who are able to undertake these tasks. Assume that an
employee in the marketing department promotes a product, that product has a low
yield of the narrow place. Regardless the demand, for the organization, the work
proves ineffective. There are many products on the market that do not meet the
demands as well with the customer as with the manufacturer. It is appreciated that
an employee can sell the exact capacity of the company. You must realize that in
this period of crisis we can not talk about a completely stop in sales, but about a
very slow action. This is why they need a more precise management of resources
and production, in order not to have any longer loss or surplus, as is the time that
organizations can not afford.
It is noted the general trend of organizations to pay their staff according to sales.
The main problem is therefore not knowing to properly measure the relationship of
interdependence between production department and marketing. When we will pay
in the light of percentage, the agent will be stimulated to focus more on expensive
products, and not to realize the profit margin or production capacity. We
demonstrated numerically that the decision to sell the most expensive product is
inefficient. When we pay the employees, that remuneration must be made only
through the existing money. If he sales in excess of million, but costs of producing
those goods are exorbitant, it is inefficient to offer salaries based on sales. We
spend money that can not overlap the investment already made.
What is then the interdependence relationship between the department of marketing
and production? We propose a remuneration system that would promote those who
sell full capacity of the organization in terms of efficiency.
The business environment has never been more challenging than it is right now.
The speed of change in the marketplace is creating a stress on corporations to
respond quickly and effectively. Change has become the rule, not the exception. In

today‘s dynamic business environment, speed and flexibility are a necessity. From
being able to quickly respond to business conditions to reacting to dramatic
changes in customer demand, an imbalance of capacity can have devastating
results. Too much capacity can result in low return on assets, morale damaging
layoffs and expensive facility closures while too little can result in lost sales and
eroding customer loyalty.
We open the way for further debates regarding the research of model for dynamic
integration of department into the structure of an organization. We also suggest
further debates for analyzing the remuneration system in order that it can assure a
permanent collaboration between the main elements in a business strategy.
Acknowledgement
This article is a result of the project „Doctoral Program and PhD Students in the
education research and innovation triangle”. This project is co funded by
European Social Fund through The Sectorial Operational Programme for
Human Resources Development 2007-2013, coordinated by The Bucharest
Academy of Economic Studies.
References
Abad L. Prakash (McMaster University. Ontario, Canada), Sweeney J. Dennis
(University of Cincinnati, Ohio, USA), 1982, Decentralized Planning with
an Interdependent Marketing-Production System, OMEGA The
International Journal of Management Set vol 10, No 4, pp. 353 to 359.
Printed in Great Britain, available at <http.www.sciencedirect.com>
Abdul-Kader, Walid, Capacity improvement of an unreliable production line—an
analytical approach, Computers & Operations Research 33 (2006) 1695–
1712, available at www.elsevier.com/locate/cor
Barsch Paul, 07.01.2009, Why Capacity Management Matters to Marketers,
available at <http://www.mpdailyfix.com/2009/07/why_capacity_
management_matter.html
Bărbulescu Constantin, Bâgu Constantin, 2001, Managementul producţiei:
vol. 1: Sisteme de organizare a producţiei, Tribuna Economica, Bucuresti
Capacity management – the meaning of capacity, available at <http:// tutor2u.net/
business/ production /capacity_introduction.htm> [10 November 2009]
Chopra Sunil, Meindl Peter, Supply Chain Management – Strategy, Planning, and
Operation - second edition, publisher: Prentice Hall, date published: April
7, 2006
Drucker, F. Peter, 2006, Lumea în viziunea lui Peter Drucker, Editura Meteor Press
Dearden James A., Lilien L. Gary, Yoon Eunsang, 24 September 1998, Marketing
and production capacity strategy for non-differentiated products: Winning
and losing at the capacity cycle game, Intern. J. of Research in Marketing
16_1999, 57–74, available at <http.www.sciencedirect.com>,
Vol. I nr. 3/2009 15

Gavrilă Tatiana, Lefter Viorel, 2004, Managementul general al firmei, Editura
Geary S., Disney S.M., Towill D.R., 2005, On bullwhip in supply chains—
historical review, present practice and expected future impact, The
International Journal of Production Economics 101 (2006) Management
Science, pp. 2-18, available at <www.elsevier.com/locate/ijpe>
Goldratt, Eliyahu M., Cox, Jeff, 2004, The Goal: A Process of Ongoing
Improvement (Paperback, North River Press, Great Barrington, MA.
Gonzalez-Benito T Oscar, Gonzalez-Benito Javier, 2 march 2005, Cultural vs.
operational market orientation and objective vs. subjective performance:
Perspective of production and operations, Industrial Marketing Management
34 (2005) 797– 829, available at <http.www.sciencedirect.com>
Hsieh Chung-Chi, Wu Cheng-Han, 20 December 2006, Capacity allocation,
ordering, and pricing decisions in a supply chain with demand and supply
uncertainties, European Journal of Operational Research 184 (2008) 667–
684, available at <www.elsevier.com/locate/ejor>
Kotler, Philip, Armstrong, Gary, Principiile marketingului, ediţia a IV-a, 2008,
Editura Teora, Bucuresti
Mohebbi E., Choobineh F., Pattanayak A, 4 December 2006, Capacity-driven vs.
demand-driven material procurement systems , Int. J. Production Economics
107 (2007) 451–466, available at <www.elsevier.com/locate/ijpe>
Nath Prithwiraj, Nachiappan Subramanian, Ramanathan Ramakrishnan, 2008, The
impact of marketing capability, operations capability and diversification
strategy on performance: A resource-based view, Industrial Marketing
Management xxx (2008), available at <http.www.sciencedirect.com>
O‘Farrel Renee, Production & Capacity Planning, available at
<http://www.ehow.com /about_5426843 _production-capacity
planning.html> [10 November 2009]
O‘Farrel Renee, Production Planning Optimization, available at
<http://www.ehow.com /about_5598582_ production-planning- optimization
.html>[10 November 2009]
Pal P, Bhunia A.K., Goyal S.K., 2007, On optimal partially integrated production
and marketing policy with variable demand under flexibility and reliability
considerations via Genetic Algorithm, Applied Mathematics and
Computation 188 (2007) 525–537, available at
www.elsevier.com/locate/amc
Ren-qian Zhang, Research on Capacity Planning under Stochastic Production and
Uncertain Demand, Systems Engineering - Theory & Practice Volume 27,
Issue 1, January 2007 Online English edition of the Chinese language
journal
Shim Jae K. Phd, Siegel Joel G. Phd, Siegel Joel G. Phd, 1999, Operations
Management, Barron's Business Review Series

Venkatesh R., Mahajan Vijay, Muller Eitan, 1 March 2000, Dynamic co-marketing
alliances: When and why do they succeed or fail?, Intern. J. of Research in
Marketing 17_2000.3–31,available at <www.elsevier.com>
Wu Desheng, Olson David L., 2008, Supply chain risk, simulation, and vendor
selection, The International Journal of Production Economics Management
Science, pp. 646-656, accesat la 28 Oct 2009, available at
<www.elsevier.com/locate/ijpe>
*** Journal of Business Logistics
Vol. I nr. 3/2009 17

THE HUMAN FACE OF GLOBALIZATION –
A POSSIBLE SOLUTION FOR THE CURRENT
FINANCIAL CRISIS
Alexandru Ghiţiu-Brătescu
alexghitiu@yahoo.com
Abstract
Only a portion of the growth of output over time can be statistically explained by changes
in the quantity of conventional factors of production. The residual growth must be
explained largely by changes in the quality of the labour force, that is, by the development
of human resources. The developed countries hold, as a main feature, the emphasis they put
on their human resources development.
However, it must be noted that, while all the countries that broke out of underdevelopment
have emphasized the development of human resources, it is also true that some countries
that succeeded in spreading education among the labour force have not necessarily
managed to initiate a robust and sustained economic development. This experience has
shown that intellectual capital investment is a necessary condition for the economic
development, but not a sufficient one.
Today development thought has been overtaken by the debt crisis of many countries and is
largely centred around programs of economic stabilization and structural adjustment, led
by the European Union.
The first casualty of these programs was the social aspect of development. Reactions soon
developed that demanded that even these programs should take into account the social
conditions.
This article starts from the idea that Human Development Reports have been published for
some years at the global and national level and have highlighted many times the lack of a
direct link between economic growth and human development. It tries to underline and to
present how we can increase our protection against financial phenomenon such as these
through investing in human resources and intellectual capital.
Keywords: globalization, human capital, development, human capital index
JEL Classification: A12, A13, F01, F02, J24
Introduction
Globalization, although it is often talked about as the reason of much turbulence
and change, is in fact the term used for the collective effect, the change that
happens as a result of global implication. Globalization is caused by four major
forms of capital movement throughout the global economy meaning: Human
Capital, Financial Capital, Resource Capital and Power Capital.

Globalization can be seen as a worldwide phenomenon of technological, economic,
political, behavioural and cultural exchanges brought and made possible by modern
communications, transportation and legal infrastructures although we have to admit
that phenomenon‘s like globalization have been spotted way before in history .So
we can conclude that it is a term used to describe how human beings are becoming
more intertwined with each other around the world economically, politically and
culturally.
Impacts of globalization can be seen at every step in every field, because of the
global village effect we can see improvements in economy, politics, medicine,
learning, trade and commerce, transportation and many others. Some impacts are
also two-sided presenting a series of advantages and disadvantages, because of the
ever growing interdependencies between countries in a series of fields because of
the increasing volume and variety of cross-border transactions of services and
goods, the fast diffusion of technology and increasing less strict legislations.
Globalization should be seen through a human perspective. Many recognize the
opportunities for a better life that globalization offers. I believe their ―hopes are
realizable, but only if globalization is subjected to better governance at all levels.
More people than ever before do not want to be left behind by the globalization
train; but they want to be sure where it is heading, and that it is travelling at
survivable speed.‖ (World Commission on the Social Dimension of Globalization,
2004)
Globalization – an overview
There are several subdivisions of globalization and the most important are
globalization of politics, of investments, globalization of trade, globalization of
culture and technology. The globalization of trade refers to the existing fact that
people have wider and greater access to a very large number of products and
services than ever seen before. When we speak of international rules and laws
made by governments to protect issues such as investment, trade, human rights and
many others, than we are referring to the globalization of politics. ―The
globalization of investment takes place through Foreign Direct Investment, where
multinational companies directly invest assets in a foreign country, or by indirect
investment where individuals and institutions purchase and sell financial assets of
other countries.‖ (Oduroye, 2007)
Because of the very fast speed that information travels these days through media,
trade and, of course, travel and of the trends that are launched and ideas we also
have to deal with a globalization of culture like for example a consumer in
Romania can enjoy the same pair of Nike shoes as a consumer in China.
The other aspect of globalization is the revolutionary changes in technology,
especially in transport and communications, which has made the world a global
village. Transportation costs have come down as a result of technological advances
that make foreign markets more accessible to trade. Without the electronic means,
Vol. I nr. 3/2009 19

billions of dollars in assets and currencies could not be exchanged daily around the
globe.
One thing we really have to consider is that globalization is in my point of view a
very popular subject nowadays. If we take into consideration ―the unlimited
freedom of capital movement and the almost total freedom of migration, the world
by 1914 was maybe even more globalized than today.‖ (Della Posta, Uvalic, 2008).
From here we can deduct the fact that the process is not new , globalization takes
place in steps, starting with the first (1870-1914), while the current one has started
in 1950, taking place gradually and continuing to grow.
Globalization is also unfair and not uniform because while advanced economic
countries raise barriers against imports from less developed countries and in the
same time they sustain the idea of free trade concerning their own exports. We can
say that this paradox remains under question, the main opportunity that arises from
here is the unanimity of the strategic solutions proposed at national level.
It should be obvious for us that globalization has ―different effects for different
countries and different groups of people it would be impossible to bring the same
opportunities or challenges to all countries at the same time. ― (Della Posta, Uvalic,
2008) Regional differences are persisitng, still globalization has to take into
account the individual aspects of each country. It has been observed that the
strategies used to attract and use the ISD, CTN and foreign lowns are different
from one country to another with some benefic effects on most of the developing
countries.
Because of the very different perceptions and opinions of specialists regarding
globalization let‘s try and see some of the opportunities and threats of this
phenomenon. Some opportunities we can specify are the change in the division of
labour meaning in terms of production, aggregate demand and lower rates of
unemployment; market unification in improving and making more efficient the
markets and the price mechanism by liberalization of trade between countries and
also investment. Another opportunity is that it can produce a lower inflation
because it favours a higher penetration of imports from low-cost producers‘
countries.
There are also possible negative aspects of globalization like fragmentation of
structural conditions, reduced autonomy of national economies, instability brought
by the plurality of economic models and problems in the governance of the global
economy.
The driving spirit has been to make globalization a positive force for all people and
countries. There are no panaceas or simple solutions; instead a new perspective on
globalization should be adopted.
In my opinion the dominant perspective on globalization must shift more from a
narrow preoccupation with markets to a broader preoccupation with people.

The great value of human capital
Companies are recognizing the importance of investing in their employees now
more than ever before.
They are beginning to understand that to stay on top in the global economy; they
need to place more and more emphasis on developing and retaining their people.
Derek Stockley, defines human capital as follows: ―recognition that people in
organizations and businesses are an important and essential asset who contribute to
development and growth, in a similar way to physical assets such as machines and
money. The collective attitudes, skills and abilities of people contribute to
organizational performance and productivity. Any expenditure in training,
development, health and support is an investment, not just an expense.‖ He
continues to say, ―Competition is so fierce and change is so fast, that any
competitive edge gained by the introduction of new processes or technology can be
short-lived if competitors adopt the same technology. But to implement change,
their people must have the same or better skills and abilities.‖ (Stockley, 2009,
http://derekstockley.com.au/newsletters-05/018-human-capital.html
It is noticeable a change in clients' strategic values from the tangibles to the
intangibles.
Nobel Prize-winning economist Gary S. Becker says that ―the basic resource in any
company is the people. The most successful companies and the most successful
countries will be those that manage human capital in the most effective and
efficient manner.‖ (Becker, Gary S. 1993)
In my point of view Human capital is a valuable concept because it recognizes that
people should be treated as assets, rather than as an expense.
Economists regard expenditures on education, training, medical care, and so on as
investments in human capital. People are in consequence called ―human capital‖
because they cannot be separated from their knowledge, skills, health, or values in
the way they can be separated from their financial and physical assets.
From the globalization human capital focuses on the economic behaviour of
individuals, especially on the way their accumulation of knowledge and skills
enables them to increase their productivity and their earnings and implicit to
increase the productivity and wealth of the societies they live in. The underlying
implication of a human capital perspective is that investment in knowledge and
skills brings economic returns, individually and therefore collectively. In this
manner we can link the economic side and the social one with the development on
(individual and also at organizational level).
If we look more deeply at the importance of human capital inside an organization,
then we will also raise the importance of human capital globally. Human capital
constitutes a key competitive advantage for companies, as well as a key indicator
of a company‘s success. This is partially the result of the move from a
manufacturing to a service economy. In conclusion it is important for organizations
Vol. I nr. 3/2009 21

to measure and report on HC management if they want to control, monitor and
better invest in their ‗most valuable asset‘. This has become even more imperative
with the growing body of evidence that effective HC management is directly
correlated to performance, competitiveness and ultimately, shareholder value.
Designing the measures to evaluate HC management is the first step and requires
linking the indicator to a key performance driver that will be in line with the
business strategy. Measuring and reporting is a second step that although it
demands management commitment and resources it will produce invaluable insight
to both external and internal audiences. The objective is to assist these different
stakeholders to make better decisions that will benefit the company. As shown by
Figure 1, the risk of human capital is the most significant from an organization‗s
point of view.
Figure 1. The Risks for a Companyy in Case of a Threat

Source: Economist Intelligence Unit survey, February 2007
Human Development Reporting

Human development is about putting people at the centre of development. It is
about people realizing their potential making the best of their capabilities,
increasing their power of choice and enjoying the freedom to lead lives they value.
Since 1990, annual Human Development Reports have confronted several
challenges including poverty, gender, democracy, human rights, cultural liberty,
globalization, water scarcity and climate change.

The Human development Report starting from the one which is going to be
complete this year and going back to the one in 1999 has taken a very important
stand in explaining how important is to have see the human face of globalization.
Migration inside frontiers and also outside them, has become an increasingly
important theme in domestic and international debates, and is the topic of the 2009
Human Development Report (Human Development Report 2009). ―The starting
point is that the global distribution of capabilities is extraordinarily unequal, and
that this is a major driver for movement of people. Migration can expand their
choices - in terms of incomes, accessing services and participation, for example -
but the opportunities open to people vary from those who are best endowed to
those with limited skills and assets. These underlying inequalities, which can be
compounded by policy distortions, will constitute a theme of the report. ―(Human
Development Report 2009)
There are a series of facts that draw our attention to the positive impacts of
migration on human development, through such facts as increased household
incomes and improved access to education and health services. Also migration can
empower traditionally disadvantaged groups, in particular women. And at the same
time, risks to human development are also present where migration is a reaction to
threats and denial of choice, and where regular opportunities for movement are
constrained by several factors.
The Human Development Report on 2009 it‘s mainly concentrated on the needs of
the peoples in developing countries, and on the way that the different level of
opportunities determines the decisions that people take when they are in search of a
better life. Poor people have the lowest level of opportunities and resources for
travelling inside the country or beyond its borders, in the same time their earnings
due to migration are the highest.
National and local policies inside countries play a critical role in permitting better
human development outcomes for both those who choose to move in order to
improve their state of living, and those forced to relocate due to conflict,
environmental degradation, or other reasons. ―Host country restrictions can raise
both the costs and the risks of migration. Similarly, negative outcomes can arise at
the country levels where basic civic rights, like voting, schooling and health care
are denied to those who have moved across provincial lines to work and live.‖
(Human Development Report 2009)
The HDR09 will show how a human development approach can be a means to
redress some of the underlying issues that erode the potential benefits of mobility
and/or force migration.‖ (Human Development Report 2009)
Human development indices calculated in order to underline the progress as shown
in Figure 2 and Figure 3 show a great discrepancy between countries. There are
three categories in which the analyzed countries fall: high, medium and law human
development and than they are classified according to their progress on long,
medium or short term.
Vol. I nr. 3/2009 23

Figure 2. Human Development Index Trends – Developed Countries
Source: http://hdr.undp.org/en/statistics/Human Development Indices A statistical update 2008
Figure 3. Human Development Index Trends – Less Developed Countries

Global markets, global technology, global ideas and global solidarity can leverage
the lives of people everywhere. The challenge is to ensure that the benefits and
effects are shared equitably and justified and that this increasing interdependence
works for people not just for the profit of some collectives or countries.
Of course if we analyze the problem closely, globalization is not new, but the
present era of globalization, driven by competitive global markets, is outpacing the
governance of markets and the repercussions on people. Characterized by
―shrinking space, shrinking time and disappearing borders, globalization has open
the door to opportunities.‖ (Human Development Report 1999)
Breakthroughs in communications technologies and biotechnology, if directed for
the needs of people, can bring advances for all of humankind. But markets can go

too far and squeeze the non-market activities so vital for human development.‖
Fiscal squeezes are constraining the provision of social services. A time squeeze is
reducing the supply and quality of caring labour. And an incentive squeeze is
harming the environment. Globalization is also increasing human insecurity as the
spread of global crime, disease and financial volatility outpaces actions to tackle
them.‖ (Human Development Report 1999)
Figure 4. The unequal outcomes of the Human Development Index globally, for the
20 countries with the higher levels of the HDI and the 20 countries with the lowest HDI
Globalization we can argue that it needs leadership because people in all the
corners of the world are becoming connected and affected by phenomenon‘s and
events in the opposite part of the globe, the poor segment of countries and people
risk being pushed to the margin, because having a stronger governance we can
preserve the opportunities that a competitive market has to offer regulated by
specific rules and limits and stronger accent can be put on human development.
Leadership is also needed in order to implement as a global goal to decrease as
much as possible the gap between rich and poor countries as we can observe in
Figure nr.4 and to increasing the right of choice and also have a higher degree of
equity.
The human face of globalization

We have to look at globalization through the eyes of the people, rising above our
setbacks and capturing faithfully the hopes and fears of our humanity.
Globalization must be brought from the cold corporate board rooms and cabinet
government, to meet the needs of people in the communities in which they live.
The social dimension of globalization is about working places, health and
education – but it goes way far above these ―in their daily life and work: the totality
of their aspirations for democratic participation and material prosperity. A better
globalization is the key to a better and secure life for people everywhere in the 21st
century. (World Commission on the Social Dimension of Globalization, 2004)
Vol. I nr. 3/2009 25

A process by which such a perspective can be realized is one that can be
implemented at all levels, beginning with empowered local communities and
improved and more accountable national governance; fair global rules applied
fairly; and global institutions that are more pro-people oriented .
The current trend of globalization must change, too few share in its benefits. Too
many have no voice in its configuration no influence on its causes and effects.
―The results of globalization are what we all make of it, they depend on the
policies, rules and institutions which govern its course; the values which inspire its
actors; and their capacity to influence the process.‖ (World Commission on the
Social Dimension of Globalization, 2004)
Globalization must be based on universally shared values and respect for human
rights and morality. The moral and ethical lack of globalization is, where market
success and failure have tended to become the ultimate standard of behaviour, and
where the one who is on top and has the higher degree of power takes everything
and weakens the structure of communities and societies. I consider that we are
dealing with a some what desire by people to reaffirm basic ethical values in public
life, as seen, for example, in calls for a more ethical globalization.
Values are also the driving force behind the many public campaigns for universal
causes, ranging from the abolition of child labour to the banning of landmines.
The human factor intervenes, where economic crisis is attributed to purely
behavioural factors such as lack of motivation, lack of discipline, and lack of social
responsibility. ―Greater direct experience of economic crisis was consistently
associated with more endorsement of all three factors, a finding that is broadly
consistent with recent HD initiatives in Thailand and elsewhere in the region,
towards greater inclusion, in development policy initiatives, for managing
economic crisis, of the human factor.‖ (Carr et al., 2002)
Human nature is part of the blame for the current economic crisis; we have actually
lost our balance we should even consider according 10% of 700 billion dollars to
keeping low income people in their homes.
Those at the top who made bad decisions are actually still getting rich in
consequence, those at the bottom of economic standard who didn‘t made the bad
decisions and who participated the least, are the ones who are suffering the most.
Some might argue that self interest and higher goals are a good perspective but the
biggest challenge in my opinion is to keep that self interest from harming others.
The way you make a lot of money and you create wealth for your self is by
providing goods and services which are not morally sustainable to your fellow
people. A lot concern of the common good can actually create the problem not be
the solution, the challenge is to put back responsibility which is part of human
nature, the idea of being prudent , dreaming but not with other people‘s money ,
and if it doesn‘t work out you should bear full responsibility.

Fraud and dishonesty and also pressure from higher level on the lenders are part of
what happened globally, the solution is to change the incentive there are trade-offs
between trade and spirituality. People were allowed more than they should to spend
other people‘s money but the problem is that your just not as prudent and
responsible if they are not your own.
Conclusions
In my opinion we should consider that if businesses keep globalizing, we are going
to gradually lose interest in developing and investing locally, we are going to sleep
locally but think globally. A very strong humanity crisis has got us were we are,
greed is involved here. Gandhi had a very true statement universally valid, that the
earth has enough resources to satisfy any need possible but one and this is human
greed.
We are taking part of a over consumption of morality , of humanity and a immoral
sub consumption of survival and those two are doing nothing but strengthening the
crisis , an organic economical growth meaning a healthy growth should be adopted
because we should think of the economy as a living breathing organism.
Globalization can not be escaped, because the revolution of means has made
possible for all production components and services to travel to fast, what some say
is that the economy is heading to a revolution of expectations. We should learn to
change, you can change your way of life and in consequence the results and the
way we are making our existence but we can only achieve this by changing the
way we think. If people don‘t have the capacity to change, to innovate than
companies and also societies will fail.
My personal opinion underlines the idea that the globalization effect has got us at a
stage identical with the one of the human cells. We have become interconnected in
such manner that it is useless to have honest businesses or to create a faire
governmental policy, or a global bank just in order to save ourselves processing the
same selfish calculations in our way of living.
This is the way political and economical leaders are activating and are promoting:
discussing a global system, a unitary system. Unfortunately this will for sure not
resolve the present economic crises because the real problem is that we have
violated the laws of nature. Our system should not rely only on correct policies,
honourable agreements and honesty, it must operate as the elements of a single
system by which we consider all others important as we consider ourselves.
Globalization represents the fact that we are discovering our interconnection by the
fact that we are all parts of the same system. So that , we must realize the fact that
everything is common and the only way to survive is that everybody cares about
everyone else. The only things that can be consider ―personal‖ are those of absolute
necessity for individual existence, while the others must belong to everybody –
natural resources, goods, production, education, health and all the others. Until we
start behaving in this manner, the crises will not end, and no matter how hard it will
Vol. I nr. 3/2009 27

take us to make those things right operating by our selfish logic, we will continue
to suffer one crises after another.
References
Becker, Gary S. 1993, „The Importance of Human Capital‖, citat online la
<http://www.altaassociates.com/pdf/06-AUG-CC.pdf>, accesat la 1 mai
2009
Bran, Florina, Ioan, Ildiko, 2009, Globalizarea şi mediul, Editura Universitară,
Bucureşti
C. Carr (Universitatea Massey Noua Zeelandă/Aotearoa), Gillian Long (Agenţia
Guvernamentală Commonwealth), Floyd H. Bolitho (Universitatea de Nord,
Australia, Catedra de Economie şi Artă) 2002, „Psychology & Developing
Societies‖, „Managing Economic Crisis: A Human Factors Approach‖ Aus-
Thai Project, Vol. 14, No. 2, pp. 277-309
Della Posta, Pompeo, Uvalic, Milica 2008, „Globalization, Development and
Integration: A European Perspective‖ Amy Verdun (ed.), Palgrave
Macmillan (ed.), pp. 97, pp. 105
Marin, Dinu, Globalizarea ca proiect de modernitate/Globalization as a project of
modernity Simpozionul "Economie, societate, civilizatie"
http://www.dinumarin.ro/publicatii.php?sectiune=publicatii&subsectiune=Reviste
Marin, Dinu, 2006, Globalizarea. Modelul explicativ, Supliment al revistei
„Economie teoretică şi aplicată‖
Marin, Dinu, 2004, Globalizarea şi aproximările ei, Editura Economică, Bucureşti
Oduroye, Ayorinde 2007, „Technology, Globalization And Intellectual Capital‖,
citat online la <www.nigerianmuse.com>, accesat la 30 aprilie 2009
Preda, Marian, 2002, Politica socială românească între sărăcie şi globalizare,
Editura Polirom link: http://www.libertaspublishing.ro/carti/2237/politica-
sociala-romaneasca-intre-saracie-si-globalizare
Stiglitz, Joseph E., 2005, Globalizarea. Speranţe şi deziluzii, trad. Dan Criste,
Stockley, Derek, „Human capital concept - definition and explanation‖, publicat
online la <http://derekstockley.com.au/newsletters-05/018-human-
capital.html>, accesat la 1 mai 2009
The Economist, 2007, Economist Intelligence Unit survey, February 2007, accesat
la 30 aprilie 2009
Report 1999, Globalization with a Human Face‖, publicat online la

Report 2009‖, publicat online la <http://hdr.undp.org/en/reports/global/hdr2009>,
accesat la 30 aprilie 2009
Indices A statistical update 2008‖, publicat online la
<http://hdr.undp.org/en/statistics/>, accesat la 30 aprilie 2009
World Commission on the Social Dimension of Globalization 2004, „A Fair
Globalization: Creating Opportunities For All‖, (prima ediţie 2004, reeditat
în aprilie 2004), pp. 7-8, pp. 24
Vol. I nr. 3/2009 29

COST MANAGEMENT IN THE CONDITIONS
OF THE ACTUAL WORLD FINANCIAL CRISIS
IN ROMANIA AND AT EUROPEAN LEVEL
Eliza-Ştefania Bana (Panciu)

elizabana@yahoo.com
Abstract
In Romania, in 2009, one can identify three aspects of the world financial crisis: a credit
crisis, an economic system crisis and a psychological crisis related to consumption. In this
material we will only deal with the economic aspect, meaning the crisis impact over the
growth and development of the Romanian enterprises in the actual conditions of the
economic environment and also of the changes of logics that are imposed at European
level.
In this article we wanted to show the importance of the costs of providing the necessary
information to the management in order to take the best decisions in crisis conditions. We
considered the following objectives that an enterprise should have in the conditions of an
unfavourable economic environment: the importance of the costs with the wages in the cost
structure of the enterprise, the analysis of the hidden costs, the investment policy in crisis
conditions, the expenses with financing on short term, the readjustment of the commercial
contracts and limiting the expenses with external labour conscription, the sales growth
policy by diminishing the advertising expenses, the theme of qualifying the work force by
starting national programs of work force reconversion. Also we shouldn‘t forget that
Romania, in Europe, has a geographic position that is favourable for developments, like the
Romania‘s agricultural potential, the process potential of the agricultural products, the
tourist‘s potential of Romania that hasn‘t been yet identified. We should not neglect the
human intelligence potential: it has been proven that where there is a serious attitude
towards this problem, spectacular things were made and the effects on Romania‘s economy
were favourable, taking in consideration the globalization and the information techniques
that are now available all over the Globe. Even Microsoft bought some Romanian
programs, programs developed by Romanians, and this thing can offer us many
opportunities. Like a conclusion, the crisis produces many risks, but the risks can also offer
opportunities and if we manage to identify them then the effects of the crisis will be less
unpleasant.
Under the double-effect of the pressure coming from the competition and the world
financial crisis, the enterprises feel the need to understand better their costs in order to
determine with maximum precision the selling prices and the limits that can be achieved for
each product. It‘s not only about prevision, there should also be considered the necessary
ways in order to achieve the goals. That‘s how we can explain the development of the
today‘s managerial control and of its favourite instrument, the analytic accounting of
which no enterprise in Romania or Europe could be spared, and this is because behind the
demand and offer of all price-competition there lies, indirectly, the cost-competition.
Keywords: managerial accounting, internal transfer prices, hidden costs
JEL Classification: M40, M41

Introduction
At European level, in 2009, one can identify three aspects of the world financial
crisis: a credit crisis, an economic system crisis and a psychological crisis related to
consumption. In this material we will only deal with the economic aspect, meaning
the crisis impact over the growth and development of the Romanian enterprises in
the actual conditions of the economic environment and also of the changes of
logics that are imposed at European level.
In this paper we wanted to show the importance of the costs of providing the
necessary information to the management in order to take the best decisions in
crisis conditions. We considered the following objectives that an enterprise should
have in the conditions of an unfavourable economic environment: the importance
of the costs with the wages in the cost structure of the enterprise, the analysis of the
hidden costs, the investment policy in crisis conditions, the expenses with
financing on short term, the readjustment of the commercial contracts and limiting
the expenses with external labour conscription, the sales growth policy by
diminishing the advertising expenses, the theme of qualifying the work force by
starting national programs of work force reconversion.
Crisis periods have their own characteristics. The first and the most important is the
fact that they produce big changes. These changes don‘t appear when an economy
works at full speed ahead, when new jobs are available and wages grow from year
to year, because when we are dealing with a positive economical dynamic it is hard
to believe that there is a motivation for important measures.
―The crisis is more suitable to drastic decisions. These are the moments when
constraints and pressures appear and especially when the most important and tough
questions are raised, questions that require categorical answers. These are tough
times and ignoring them and smoothening their answers - although the crisis
demands them - are the mistakes of troubled times. These are trains of big changes
that pass only once through the station‖. (Capital Magazine, Ion Tiriac, 2009, p 2).
Under the double-effect of the pressure coming from the competition and the world
financial crisis, the enterprises feel the need to understand better their costs in order
to determine with maximum precision the selling prices and the limits that can be
achieved for each product. It‘s not only about prevision, there should also be
considered the necessary ways in order to achieve the goals. That‘s how we can
explain the development of the today‘s managerial control and of its favourite
instrument, the analytic accounting of which no enterprise in Romania or Europe
could be spared, and this is because behind the demand and offer of all price-
competition there lies, indirectly, the cost-competition.
―The information regarding the production cost is used in goods evaluation and
profit growth, and they are the result of data collection in the managerial
accounting system. The information regarding the costs is provided, in general, by
the accounting systems which prove t be insufficient in decision making.
Vol. I nr. 3/2009 31

Traditionally, the elements of the costs are reunited by an industrial logic (on
product, on achievement), but never by a ―social‖ logic‖.( Cost accounting - a
managerial approach, Charles T. Horngren, Srikant M. Datar, George Foster,
2007, p 252).
As a consequence, to calculate, monitor and control costs represents only one of
the aspects of performance of which we are going talk about in this study. To
manage costs involves organizing a managerial accounting that should allow the
calculation, analysis and reporting of these costs according to the needs of the
management. Managerial accounting should not solve only operative and
operational aspects related to costs, but also strategic aspects related to the mission
and vision of the enterprise. Therefore, we believe that it would be necessary to
organize a Strategic Managerial Accounting, mainly due to the need for
establishing some viable strategic goals integrated into the market demands. These
goals should take into account the existing and potential competitors.
The calculation of process costs (Activity-Based Costing or ABC) is one of the last
achievements in the cost calculation domain. Its origin is in U.S.A. Its base is
considered to be the „The hidden factory‖ paper, written and published by Jeffrey
G. Miller and Thomas E. Vollmann. The two authors submitted the sectors and the
places of common costs (indirect) to a critical study, reaching the conclusion that
the crucial step in indirect cost control include the elaboration of a model that
details and structures the causes of these costs. The first attempt of achieving such
a new system in costs calculation was made in 1987 by Kaplan, Cooper and
Johnoson.
We consider as causes of using the process costs method in the conditions of world
economic crisis, the following; targets were selected after a literature review of
accounting (Gemba Kaizen, a practical approach to low cost of the manegement,
Masaaki Imai, 2007, p28-72, Quality and value engineering, Ion Ionita, 2008, p37-105).
1) changes of the strategic position of the company;
2) changes in the demand for information for management;
3) deficits of the calculation systems for the existing costs.
Changes of the strategic position of the enterprise
The strategic positions of the enterprises have changed a lot because of the
economic crisis. This happened due to the changes occurred in the organization‘s
environment. These changes were influenced by the necessity of keeping the
enterprise on the market although the purchasing power has decreased. This was
done by forgoing short-term financing for the consumption needs of the population.
Due to the sharpening of the competition on the market, there is a tendency to
reduce costs, improve product‘s quality and develop new products and therefore
the life of the products is shortened.
Because of these reasons, the size and the importance of the indirect and common
costs sectors grows compared to that of the production sectors. These modifications

of activities contribute to the modifications in the costs structure, the importance of
the individual direct costs decreases in the favour of the common indirect costs,
and this happens in the same time with the growth of the fixed costs.
Changes in the demand for information for management
Within the enterprise‘s decisions, in the foreground, lie new aspects, like:
Preparing and providing information about costs, related to a multitude of
objects of costs calculation;
Reducing of the manufacturing batches sizes;
Determining an optimal number of the types of products;
Determining the costs for specific orders;
Controlling the economic effectiveness in the most important sectors of the
indirect common costs.
The necessary information refers to the entire value creation chain in an enterprise,
including all the production sectors and auxiliary activity sectors. Also it is
essential that managers concentrate on both the internal and external factors of the
organization. We believe that the most important objectives in costs control
management are the following (the objectives were selected after an analysis of the
accounting literature):
To provide information for strategic planning - information about competition,
strategy, external factors and internal performance;
To provide information for strategic control and to measure financial and non-
financial performance;
To give information for benchmarking;
To provide information about the products and about the lifecycle of the
products.
All organizations should prepare a strategic plan based on a modern approach: to
analyze the markets, the competition and the external environment, and after doing
this, to set the objectives. The key point of a strategic plan is the external analysis
because the environment (economic, social and cultural) influences the objectives.
In our opinion, the external factors that should be analyzed are: interest rate,
exchange rate, socio-cultural factors, technology, competitive environment, the
sustainable development of the frame work etc. It is important for managers to
know how these factors act because they must respond to the environment by:
Introducing quality programs and calculating costs and revenues;
Controlling the production process more efficiently, eliminating losses and
inventory and reducing different costs (acquisition, production, total);
Organizing a total quality management (TQM) and calculating the quality cost;
Controlling the product lifecycles and applying a life-cycle costing method;
Vol. I nr. 3/2009 33

Introducing a Kaizen Costing Process and managing the cost;
Changing the structure of the business with a more decentralized one and
calculating the performance for each manager so that their activity should be
appreciated.
Deficits of the calculation systems for the existing costs

The traditional systems of cost calculation are oriented towards the actual
production sectors. The common indirect costs are distributed in the products
through some reference sizes. Discounting indirect costs is done by adding more in
some value sizes.
This indirect costs allocation is not complying with the opportunity principle, and
this can lead to wrong strategic decisions.
We will continue with the presentation of a study which compares the traditional
costs calculation methods and the modern costs calculation methods.
The contribution of the ABC method in the management of an enterprise can be
represented in the following figure:
Activity based
Resources Costs indicators management (ABM)
- Processes analysis
- Value chain analysis
- Activity budgets
Performance
analysis
measurement - Planning and activity
Activities projects
- Investment choice
- The study of activity
levels
Activity indicators - Scoreboard
Cost management
(ABC)
Cost objects - Products cost
Costs and margins - Clients profitability
- Profitability of the
life cycle of products
Figure 1. The contribution of ABC method in enterprise management

In order to present the application of the ABC method, we considered two items:
the electrical copper single-phase switchboard, model 116 (A) and the electrical
aluminum three-phase switchboard, model 116 (B), about which we know the
following information (Table 1).

Table 1
Elements U.M. A B Total
Direct expenses Ron 2.000 3.600 5.600
Indirect expenses of production Ron - - 2.200
General administrative expenses Ron - - 500
Selling expenses Ron - - 300
Manufactured quantity piece 400 600 1000
The indirect expenses of production are distributed considering the direct expenses.
The general administrative expenses and the selling expenses are distributed
considering the production cost.
Profit margin is 20% of the selling price.
The analysis and grouping of activities is as follows (Table 2).
Table 2
Cost
Activities Inductor
(RON)
Orders for raw materials and 200 Number of orders issued
equipment
Inventory management 200 Number of sorto-tipodimensiuni raw
materials
Preparing and launching of the 400 Number of lots released
manufacturing
Production 1.400 Operating hours for machineries
Administration 500 Calculation cost hours
Selling 300 Number of products
We also have the following information (Table 3).

Table 3
Inductor A B Total
Number of orders 5 9 14
Number of sorto-tipodimensiuni raw materials 4 6 10
Number of lots 400 500 900
Operating hours for machineries 100 300 400
Calculation cost hours 30 35 65
Number of products 400 600 1.000
Distributing activity costs on products, based on cost indicators (Table 4).

Table 4
Product Cost for Product Cost for
Activities Cost A product B product
inductors A inductors B
Raw materials order 200 5 71,45 9 128,55
Inventory management 200 4 80 6 120
Preparing and launching of 400 400 177,60 500 222,40
the manufacturing
Production 1.400 100 350 300 1.050
Administration 500 30 230.70 35 269,30
Vol. I nr. 3/2009 35

Selling 300 400 120 600 180
Total 3.000 1.029,75 1.970,25
One can thus calculate the cost of production:

� For product A:
- direct expenses: 2.000 RON
- indirect expenses of production: 1.029,75 RON
- production cost: 2.000 + 1.029,75 RON = 3.029,75 RON
- production cost per unit: 3.029,75/400 = 7,574 RON
� For product B:
- direct expenses: 3.600 RON
- indirect expenses of production: 1.970,25 RON
- production cost: 3.600 + 1.970,25 = 5.570,25 RON
- production cost per unit: 5.570,25/600 = 9,284 RON
Selling price:
- for product A: 7,574 + 20%X = X; A = 9,468 RON
- for product B: 9,284 + 20%Y = Y; B = 11,605 RON
The result is: (9,468 – 7,574) x 400 + (11,605 – 9,284) x 600 = 2.150,2 RON – Profit.
Classic Methods ABC Method
Resources: Constant expenses Resources consumed = expenses

( effective expenses ) ( activities consequences )
Induce (involve) the costs

Auxiliary
(resource consumers)
Centers
Calculus
Activities
Principal (actions on activities)
Centers
Products cost Induce (involve activities)
The consumption generates the products cost Products consume activities
Figure 2 Causal relationship between resources and products

A1
INDIRECT EXPENSES
A1 Center Cost
Regr. of
AFFECTING EXPENSES ON
A2 No.1 Prod 1
A3
A3
An-1 Center
Regr. Cost of
m-1 Prod 2
An-1
EXPENSES
DIRECT
A2 Center
Regr. Cost of
An An m Prod 3
Figure 3. The scheme for calculating the cost of activities

The basic principle of the ABC method is: activities consume resources and
products consume activities. ABC method determines the cost of the product by
considering the activities that take place when it‘s manufactured, offering in this
way the advantage of a more real cost. With the help of this cost strategic decisions
can be made.
The basic premises of ABC method, in fact the logic behind this method is the
following:
Cost objects consume activities;
Activities consume resources;
The consumption of resources is one that generates costs;
Understanding the causal relationships is the basis of a successful
management.
ABC method focuses over a production cycle, starting from the premise that for the
production of a cost object some activities are executed, activities which in turn are
consume resources.
This method recognizes causal relationship between activities and the occurrence
of costs.ABC method is used in cost management and in performance
management. Performance means efficiency, effectiveness and economy. (EEE)
Regarding this, it can be appreciate that, by destination, the process costs
calculation is directed by long-term decisions and can be considered a support for
strategic business issues. The whole functional body of an enterprise is represented
by activities and processes, the processes being positioned under costs report,
horizontally related to the traditional splitting of the places of the costs.
Vol. I nr. 3/2009 37

ABC Method is the result of some research supported by:
the need to eliminate waste;
identifying cause-effect relationship between costs and products;
rational allocation of expenditure on products, not using a global and
imprecise manner;
integration in the cost calculation of the differences on spending imposed by
customizing products.
The traditional method involves the following steps:
Determining the production cost = direct expenses + indirect expenses of
production
Determining the completely commercial cost = production cost + general
administrative expenses + selling expenses
1) The total of direct expenses = 2.000 + 3.600 = 5.600 RON

2) Allocation of indirect expenses:
- calculating the additional coefficient:
Ks =2.200 / 5.600 = 0,39
- calculating the shares of allocation on products:
A: 2.000 x 0,39 = 780 RON
B: 3.600 x 0,39 = 1.420 RON
Total: 2.200 RON
3) Allocation of general administrative expenses:
Ks =500 / 7.800 = 0,06
A: 2.780 x 0,06 = 166,8 RON
B: 5.020 x 0,06 = 333,2 RON
Total: 500,0 RON
4) Allocation of sales expenses:
Ks = 300 / 7.800 = 0,04
A: 2.780 x 0,04 = 111,2 RON
B: 5.020 x 0,04 = 188,8 RON
Total: 300,0 RON

5) The complete commercial cost:
Table 5
Calculation article A B
Direct expenses 2.000 3.600
Indirect expenses of production 780 1.420
Production cost 2.780 5.020
General administrative expenses 166,8 333,2
Sales expenses 111,2 188,8
Complete commercial cost 3.058 5.542
Quantity 400 600
Complete commercial cost per unit 7,645 9,237
6) Selling price:
- for product A: 7,645 + 20%X = X; A = 9,556 RON
- for product B: 9,237 + 20%Y = Y; B = 11,546 RON
7) The result is: (9,556 – 7,645) x 400 + (11,546 – 9,237) x 600 = 2.149,8 RON – Profit
Conclusions
Started through signals more or less shy 2 years ago, especially within the USA
economy, the world financial crisis, with direct and indirect repercussions upon the
world and national economies, is no longer something new. Small and large
companies, players from all areas of activity – from world-class ones
(giants/symbols of national economies of the most developed states in the world) to
the small investors, simple citizens – from the richest to the poorest – began to feel
the negative effects caused by the international financial crisis.
Many companies went bankrupt, some have temporarily suspended their activity,
others have reduced their workforce – increasing unemployment, decreasing of the
purchasing power and reducing the demand of goods from luxury to consumer.
At least the next 4-6 months will continue to be characterized by incertitude, but
managers will have to make decisions that will influence both short term results
and medium/long-term business development potential.
The price is a market and a reality instrument, which under the requirement of
linking the demand and the offer, obtains a complex character. This character, in
the context of the actual world economic crisis, is magnified by the market
characteristics in which it manifests and by the legislative framework that regulates
the formation of prices, it self perfectible.
The price of a good or a resource is an item that shows what you must give in order
to obtain that good or resource.
The reduction of the production cost determines the stability or even the reduction
of the prices, the increase in the products competitiveness in the competition battle
on the national market as well as on the external market.
Vol. I nr. 3/2009 39

In order to reduce costs, the manufacturer must seek and find the reserves to reduce
the consumption of production factors, to act simultaneously in all the
compartments of the enterprise, on all the production factors, in all the phases of
the economical activities and to apply the possible measures to diminish costs in
compliance with the requirements of the competition imposed by the market.
The reduction of the production cost should have place without negative influences
over the quality of the material goods and services, but, on the contrary, it should
ensure a growth of quality. Reducing the costs by reducing the quality is anti-
economical.
The general trend imposed by the market competition is that the economic assets to
incorporate in their costs less raw materials, high quality work, and to be obtained
with the most modern technology.
The careful choice of the elements and results that the analytical accounting users
need is imposed. The users must always follow two fundamental principles: the
principle of the threshold of signification – several significant figures are more
efficient than a voluminous documentation that can‘t be consulted because of lack
of time; the principle of relevance – an approximate but sufficiently accurate
information, rapidly obtained, is often more useful than a precise information
known later.
References
Briciu Sorin, Burja Vasile, 2004, Contabilitate de gestiune. Calculaţia şi analiza
costurilor, Editura Ulise, Alba Iulia
Dumitru Corina Graziella, Ioanăş Corina, 2005; Contabilitatea de gestiune şi
evaluarea performanţelor, Editura Universitară, Bucureşti
Ebbeken Klaus, Possler Ladislau, Ristea Mihai, 2000, Calculaţia şi managementul
costurilor, Editura Teora, Bucureşti
Epuran Mihail, Băbăiţă Valeria, Grosu Corina,1999, Contabilitate şi control de
gestiune, Editura Economică, Bucureşti
Ionaşcu Ion, Filip Andrei Tiberiu, Stere Mihai, 2003, Control de gestiune, Editura
Brăescu Mădălina, Jinga Gabriel, 2002, Măsurarea şi evaluarea performanţei
întreprinderii prin metoda ABC, Revista Contabilitate şi audit, Contabilitate
şi Informatică de gestiune, vol. 2, p36
Lucey T., Management Accounting, D.P. Publication, Third Edition, accesat la
26.04.2009, http://www.ifac.org./bookstore/Professional Accountants in
Business
Yoram Eden, Boaz Ronen, Activity Based Costing (ABC) and Activity Based
Management (ABM), articol publicat de FMAC (Financial and Management
Accounting Committee), în Articles of Merit 2002,
http://www.ifac.org./bookstore/Professional Accountants in Business

MAJOR ACTION DIRECTIONS REGARDING
THE EUROPEAN UNION ENVIRONMENTAL POLICY
IN FRAMEWORK OF THE GLOBAL ECONOMIC CRISIS
Mirela Drăghicescu
mirela@hbu.ro
Abstract
The difficult economical and financial climate that we are experiencing does not have to
prevent us from applying the measures for the protection and preservation of the
environment. The governments are bound to invest in the ―green‖ sector even in the
framework of a financial crisis, by adopting proper measures, which can have beneficial
effects for the economic revival as well. The liability for the management of the
environmental crisis, as well as of the world financial crisis belongs to all states in the
world because the deterioration of the environment is a global issue that affects the entire
planet. Being in the middle of a global economic recession, we cannot disregard this
sensitive field, because even the mere reduction of the Carbon emissions and the prevention
of the phenomenon of global warming remain essential objectives for the future of the
world economy, for the future of mankind. In this context, the European Union as well as
the other states of the world (G-20 London c. y.) demonstrates unity and initiative in
finding anti-crisis solutions at global level, in a decisive moment for the world economy. In
order to attain their goals and targets set in the ―Lisbon Strategy‖, while facing a world
economic crisis, the countries taking part in G-20 want to generate changes in order to
cope with the crisis ―challenges‖ and to act rapidly in order to stimulate the economic
growth, favouring the commercial exchanges and reducing the protectionism, in a desire to
the reorganize the international financial-currency system but also to provide a viable
ecologic future. The efforts at the level of the European Union, as well as the global efforts
for the preservation and protection of the environment need to be a priority regardless of
the economic situation.
Keywords: environmental policy, the European Union, the environment, the world
economic crisis, investments
JEL Classification: Q56, Q58, G01
The economic crisis has covered the entire world economy and is manifested
globally. Regardless of the level of development, the dimensions or the continent,
the states of the world are more or less involved. It is true that this crisis is
manifested with different intensity degrees in the developed capitalist countries, in
the developing countries or in the emerging countries. The world economic crisis
influences directly the contemporary global phenomena as well. Among these, the
environment is directly influenced by the present crisis, in the sense that the
investments directed for the purpose of environmental protection will be forced to
decrease. It is important to see to which state the environmental investments will
diminish and how will the states of the world react so that under these
Vol. I nr. 3/2009 41

circumstances the projects regarding the environmental protection remain in force,
and the world be preoccupied even under these conditions by the health of the
planet and by its future.
―In a moment when the monetary markets are searching for new directions, maybe
the environment will show us the way‖ (The European Environment Agency, 2009,
p. 5).
The speciality literature has plenty theoretical positions that the interested scientists
are adopting. In my opinion, the theories accompanied by practical applications are
very important, as they contribute to the stopping of the environment deterioration.
The efforts of the world‘s states in environmental issues have intensified over the
past years, many of them adopting measures at national level or participating
actively to different institutionalized international actions, in this field. In fact, all
that was done until the present time is not sufficient: the preoccupations for
environmental protection are smaller that the intensity with which we are
destroying the nature.
We note the fact that the European Union (E.U.) is consolidating its leading
position as world leader in the fight against the phenomenon of environmental
deterioration, through considerable financial and material efforts. In this context, I
began to analyze the concept and the effects of the current world economic crisis,
the dimensions of the ―environment-economy‖ relation at the level of the E.U, the
E.U. environmental policy and the environmental investments, the major action
directions in the E.U. environmental policy, as well as the role of international
collaboration in this field.
1. The World Economic Crisis. Concept and Effects
Nowadays the world is preoccupied by the violent and unexpected impact of the
crisis over the world economy. In fact, the rapid growth of the world population,
the rapid rhythm of using the resources, the ever growing demand of energy,
together with the growing volume of greenhouse gases, the growing demand of
water and food, the excessive fishing, the clearing of forests, the alarming decrease
of the biodiversity and the obvious growth of the impact of climate changes have
created, as many called it this way, the global environmental crisis, which, in my
opinion, may be considered a factor that contributed to the triggering of the world
economic crisis, that we are all experiencing.
The history of the world economic crises over the past 40 years shows us their
accelerated rhythm during the last half of century (table 1):

Table 1
Period The Economic crisis
1974-1975 The first oil crisis
1982 The second oil crisis
1992-1993 Recession in the U.S.A.
2001-2002 The stock market crisis (Internet bubble) and 9/11
2008-2009 The high risk mortgage loans („subprime‖)
We have to mention the fact that none of the above mentioned crises developed in
the same time as a world environmental crisis, and the world needs to make
considerable efforts, including financial ones, to stop it.
Actually, ―the current economic crisis is the result of the activity of a world
banking and financial sector with incorrect regulations, in which the executive
boards have overstressed the growth of companies‘ profit but also the personal
wellness by creating a culture of assuming risks at an overwhelming scale. The
toxic financial products, the ―new engineering‖, based on debts, have created the
illusion of value through the ―packing‖ the high risk assets (e.g. the mortgages over
the over valuated properties of the persons who did not afford them) and their
presentation on the market, as being high values with reduced risk and big profits.
Consequently, the prices of the properties in the U.S.A have begun to fall, and the
owners of properties could no longer pay their credits, belonging to the global
financial system, the latter transformed into vulnerable assets, their value being
questionable. Under these circumstances, the financial-banking institutions have
been forced to reconsider their positions, given the fact that they were registering
major loss, loss of liquidities and the ones excessively exposed have entered into
collapse. The repercussions have finally reached the real economy where the
investments are every time harder to accomplish, and the trust in the companies has
faded‖ (Hardisty, 2008).
The effects of the current crisis have struck the entire world in a moment when the
―tectonic movement‖ from the world economy has existed for over a decade. The
rise of China, India, Brazil and the resuscitation of a capitalist Russia have
determined a multi-polar world more accentuated than ever, with profound
economic and geopolitical reverberations. The fight for the control of the non
renewable resources (mostly oil and gas) illustrates the phenomenon. The world
economic crisis has highlighted the weaknesses of the policies that are
characterized more by fundamentalism than by pragmatism.
The specialists of the International Monetary Fund were recently stating that the
world economy will enter a longer and more serious recession than the previous
ones, before a ―slight‖ revival occurs. At international level, the global recession
and the financial crisis will most probably lead to an unprecedented decrease of
production, the world economy being compressed up to 1% in 2009, for the first
time since World War II (International Monetary Fund, World Economic Outlook,
2009).
Vol. I nr. 3/2009 43

Concurrently, the world economic crisis also affects the current state of the
environment. Although the states of the world bound to observe the international
agreements in terms of the environment, the most important of all being the ―Kyoto
Protocol‖ negotiated in 1997, for the reduction of the greenhouse gases until 2010,
they seem to be unable to continue or proceed to investments in order to attain the
respective objective. Paradoxically, due to the negative growth of the world
economy, many countries will fulfil the Kyoto objectives easier, aiming to reduce
the greenhouse gases.
As aforementioned, the current economic crisis has certain effects on the global
green market, recording reduced preoccupations mostly due to the reduction of
investments in alternative energies. Major companies all over the world were
forced to abandon solar energy projects, investments in wind energy parks, some of
them being forced to request governmental protection against bankruptcy.
The factors involved in the ―green sector‖ are forced to adapt their strategies to the
effects of the world financial crisis, to the difficulties to acquire credits, to the
higher demands for loans, as well as to the fact that the world economy is falling.
The global effects of the financial crisis also have repercussions over the
environment, not only over the economic environment. Thus, ―New England
Finance‖ (a market research company) calculated the global amount spent to
finance certain projects related to clean energy. Over the past half of 2008 it
decreased by 25% reaching USD 18 billion, the same rate being also recorded at
the beginning of 2009. New Energy Global Innovation Index – an index
monitoring the stock exchange actions of companies all over the world using
alternative energies, innovating technologies and services based on renewable
energies – recorded the same 25% reduction towards the end of 2008. The prices
for carbon certificates in the European Union lowered from 30 Euro to below 20
Euro, thus the green investments became less attractive or even unattractive.
However, many of the intentions to invest in the green economy on the long term
remain valid, even considering certain postponements regarding the initiation of
the projects.
2. The dimensions of the economy–environment relation
in the European Union
The global development process is closely related to nature, having considerable
implications on the environment. The global requirements of the humanity have
exceeded the regeneration power of the resources of the Earth, and the natural
environment is rapidly deteriorating.
The economy, the very engine of our existence, depends in its integrity of the
natural systems and resources of the Earth. We are depending on the climate
system of the planet for an environment proper for agriculture, and on the
hydrologic cycle for the provision of the sources of drinking water. Each of us
depends of the products and services that the natural ecosystems are offering.

Over the past six decades, the world economy, in the terms of the GDP (Gross
Domestic Product) has grown in an unprecedented rhythm: in 1950 the GDP
amounted to Euro 4 trillion and in 2007 to over Euro 42 trillion. This growth – by
over ten times – was determined by a few key factors, especially by the circulation
of the raw materials and goods – all resulting from the environment. In contrast to
this economic growth, the environment suffers and continues to suffer: the glaciers
in the European mountain chains are melting down; the ice caps in the Arctic
Ocean are withdrawing during summer and are getting thicker than ever. In 2007,
the surface of the ice caps was half the one measured in the 50‘. On the globe,
more than a billion people, most of which are poor, get their food by fishing.
Nevertheless, half of the natural fishing population was over exploited, and there is
the risk that the industry in this field might disappear until 2050, unless the current
tendencies modify radically. In what the land is concerned, the situation is equally
alarming: for example, the tropical forests are destroyed, without taking into
consideration the numerous ecologic services that they provide. These tendencies
may change our relationship with the natural environment, but not our dependence
on the latter. The economic activities and the very cohesion between our
companies are supported by the natural resources that the planet provides.
However, we do not pay the due attention to the economy-environment
dependency relationship, as there are no societies with no natural environment, but
there is a natural environment without societies. The fundament of the degradation
that we notice around us, in our natural environment, is the lack of awareness
concerning values that make the difference in this relation.
In 2006, Lord Nicholas Stern elaborated the ―Report regarding the impact of
climate changes over the economy‖. He estimated that the immediate stopping of
the greenhouse gas emissions would significantly reduce the costs of the impact of
the climate changes. If we acted this very moment, the costs would be much
reduced and the efficiency would be much greater than if we acted later. Thus, ―the
costs of the measures taken against climatic changes, through the stabilization of
the Carbon dioxides in the atmosphere, would be of approximately 1% of the world
annual GDP, until 2050. But the lack of such measures would cost even more, and
it could reach 20% of the world patrimony‖. The forecasts of the report were bleak:
―the climate warming will have an effect comparable to the two world wars, and
the world economy could decrease up to a fifth‖ (Stern, 2006, pp. XVI).
In the „Scientists‘ Conference‖ held in Copenhagen in March 2009, Lord Stern
warned us that he ―underestimated the risks of the global warming and the damages
that it provokes and that there were certain ―severe risks‖ in case the temperature
exceeded by 4 up to 7 degrees Celsius until 2100. The agriculture would be
destroyed and life would become impossible on most parts of the planet‖.
Moreover, the recent review of the estimations in the report published in 2006 led
to the appreciation of its author that ―the lack of action could cost 50% and even
more than the maximum value previously appreciated, risking to reach to a third of
Vol. I nr. 3/2009 45

the world patrimony, as well as the decrease of consumption per capita of the
Planet‖ (McCarthy, 2009).
At a press conference held before the G20 Summit in London in April 2009, the
British Prime Minister, Gordon Brown, stated that ―we are actually living a
decisive moment for the world economy. We have to make a choice. We either
allow the recession to continue and we retreat in isolationism and protectionism, or
we act against the recession‖.
As a result of the economic crisis, as well as of the lack of preoccupation of the
states for environmental protection, the relation between economy and environment
is more acute than ever. There are opinions according to which the salvation of the
planet would cause damages to the economy, but the salvation of economy cannot
help the planet. Actually the economy and the environment are in close
interdependency: the economy cannot exist without a robust and healthy
environment. ―At world level, it is assessed that the failure to adopt measures in
order to diminish the effects of the climate changes over the environment will lead
to costs of at least 5% over the world economy, namely the annual decrease by
20% of the global product, without taking into consideration the loss of the
ecosystems and the species that disappear forever by means of the alteration of the
Earth‘s climate‖ (Hardisty, 2008).
Nevertheless, the bleak estimations regarding the deterioration of the quality of the
environmental factors represent a new warning which has the role of contributing
to the understanding by the governments of the world‘s states of the potential
effects at planetary level, if the current patterns of production, consumption,
growth and life do not change. Better world ―governance‖ is essential for the
management of the economy-environment relation, through the intervention of the
states which need to manage the international system in such a way as to exceed in
the shortest time possible the global economic crisis, without producing the
acceleration of the environmental deterioration.
3. The European Union environmental policy. The E.U. environmental
investments in the framework of the world economic crisis
Environmental policy involves the following objectives: environmental protection,

improving the quality thereof, the protection of public health, the prudent and
rational use of natural resources, the promotion of measures to be taken at
international level in order to settle the environmental issues at regional and global
level. Some of the major instruments used in environmental policy are as follows:
legislative orders, especially the directives determining environmental quality
regulations (pollution levels); regulations applicable to industrial procedures
(emissions, exploitation regulations etc.); regulations applicable to products
(concentration or emission limits for a given product), as well as action programs
for environmental protection or financial aid programs.

The European Union Environmental Policy appeared as a separate domain of the
community preoccupation in 1972, determined by the United Nations Organisation
Conference held in Stockholm in the same year. In 1997, the environmental policy
became a horizontal policy of the European Union (based on the Amsterdam
Treaty), implying that the environmental issues must be taken into consideration
within regional policies.
The European Union environmental policy is supported by a certain number of
institutional factors involved in the preparation, definition and implementation
thereof, which are permanently consulting with the governments of the Member
States, with various industrial organisations, nongovernmental organisations and
reflexion groups. Based on their several attributions, the latter contribute to the
determination of the synergetic characteristic of the environmental policy and
provide the fulfilment of the objectives thereof both at legislative level, and in
terms of implementation.
The major objectives of the European Union environmental policy are stipulated in
Article 174 of the European Community Treaty as follows:
the conservation, protection and improvement of environmental quality;
the protection of human health;
the prudent and rational use of natural resources;
the promotion of measures at international level in order to solve regional
environmental problems and more.
The commitments of the European Union regarding environmental policy may be
fulfilled by integrated approaches and by the correlation of national policies with
European policies. Thus, in the framework of the European energy policy, the
limitation of emissions resulting from transports, the strengthening of the EU
Emissions Trading Scheme and of the connection to other emerging carbon
markets, in countries such as the United States, Canada and New Zeeland, as well
as the use of mechanisms based on investment projects, are equally important for
the objective determined by the EU, namely the reduction of greenhouse gases by
20% until 2020.
During the recession, a global economy with low carbon emissions is essential for
the future economic health of the planet. Considering that the high prices for oil
and natural gas support inflation, the very dependence on the carbon emitting
energy contributes to the aggravation of the current economic problems of the
world. The environmental security and the geopolitical stability are threatened. The
consequences over the environment resulting from the dependence on fossil fuels
are well known: the emissions of greenhouse gases have been and are still
determining extreme climatic changes: the melting of ice caps, the raise of ocean
level, as well as natural disasters producing material damages and human
casualties. These are not merely environmental issues: they are affecting and shall
Vol. I nr. 3/2009 47

continue to affect our economic and social development, as well as the security
interests of further generations.
Based on recent studies, the ―Point Carbon‖ Norwegian Research Institute
indicates that the carbon emissions within the European space decreased by 6% in
2008 compared to 2007, as a result of the economic crisis. ―The 27 countries taking
part in the ―carbon rates‖ European system emitted 2.111 billion tones of
greenhouse gases last year, compared to 2.245 billion tons in 2007. This situation
also demonstrates that the carbon market is functioning correctly. The emission
reductions recorded in the energetic sector are partially determined by the high
price for carbon dioxide recorded in the first semester of 2008. Thus, the cement,
limestone and glass sectors registered a 9% reduction, the electricity and heat
production sector reduced the emissions by 6%, while the gas and oil industry
recorded a 1% reduction. From the geographical point of view, Germany was the
main source of carbon emissions in Europe (22%), followed by Great Britain
(13%)‖ (Green Report, Carbon dioxide emissions in the EU diminished within the
framework of the economic crisis, 2009).
According to the European Commission, the reduction of emissions may require
the raise of global additional net investments to approximately Euro 175 billion per
year in 2020, according to certain independent forecasts. More than half of this
amount shall be necessary for developing countries. International financial support
for actions exceeding the domestic resources of a particular country should come
from sources such as public funds and international credit mechanisms regarding
carbon emissions. The Commission the Copenhagen pact of the UNO (United
Nations Organisation) Conference concerning climate changes, to be concluded in
December 2009, should provide the countries with support in order to adapt to the
inevitable climate changes. For this purpose, all developed and developing
countries should be required to elaborate national adapting strategies, while small
insular states and less developed countries should be helped to adapt.
―The approach of the causes and effects of climate changes shall require major
private and public investments during the following decades, however the cost of
the said investments shall be much lower than in the case we allow the climate to
further deteriorate. The European plan for economic recovery and other similar
measures adopted at global level against the economic crisis represent a chance to
support the necessary investments in technologies with low carbon emissions and
in the same time to stimulate the growth, the innovation and the creation of jobs.
However, in order to reach an agreement by the Copenhagen pact, it is vital to find
new financing solutions‖ (The European Union On-Line, 2009).
In full world economic crisis, the specialists have different opinions. Some of them
believe that now is the moment of investing in ―green‖ technologies in order to
fight against the climate change and to create jobs, and others see the crisis as a
barrier in the fight for the environmental protection.

Lately, the idea of fighting against the economic crisis and the solving of
environmental problems through major governmental investments in the ―green‖
energy and infrastructure has become more and more appreciated. The promotion
of the ecological innovations will allow us, at the same time, to restore the
European economy and industry, thus, the investments presently made will protect
the future jobs. Even if certain European states have used the economic crisis in
order to reduce the amounts necessary for environmental protection, we argue that
substantial financial efforts have been made by most states for the research and
development, in the new technologies related to the environment and for a green
infrastructure. The ecological investments and the measures taken regarding the
environment and energy will only be observed in a few years.
At global level, in 2008, 155 billion US dollars were invested in the renewable
energies industry, out of which approximately 105 billion were directed to wind,
solar, biomass and thermal energy sources. As a result of the world economic
crisis, the investments lowered by 17% during the second half of 2008 compared to
the first half and by 23% compared to the same period in 2007, this descending
tendency also continuing in 2009. While E.U. investments in unconventional
energies amounted to 49.7 billion US dollars in 2008, raising by 2% compared to
2007, the said investments amounted to only 30.1 billion US dollars in North
America, lowering by 8% compared to 2007. However, China is the leader of
investments in Asia, recording an 8% raise compared to 2007, namely 15.6 billion
US dollars, the said investments being mainly for wind energy and biomass
projects. It is remarkable that in the EU, the investments are marked by
governmental policies aimed to support ‖green‖ energy projects, especially in
countries such as Spain, where approximately 17.4 billion US dollars were invested
in asset financing in 2008 (United Nations for Environment Programme, 2009).
In Romania, environmental protection expenses at national level amounted to
approximately Lei 14.3 billion in 2008 (Euro 3.88 billion), representing
approximately 2.8% of the GDP, compared to 2.7% of the GDP in 2007. National
environmental protection expenses include: investments, current domestic expenses
(current expenses incurred by means of individual environmental protection
actions) and other public administration expenses (granted subsidies, transfers),
excluding external current expenses (expenses related to the purchase of
environmental protection services from third parties, as well as the taxes paid for
the environment). In the environment fields, in 2008 specialised producers incurred
the highest expenses for waste management (approximately 76% of the total
expenses in this field, namely Lei 6.78 billion). The public administration incurred
the highest expenses for water management (39%, namely Lei 1.37 billion), while
the highest expenses for air protection were incurred by unspecialised producers
(76.7%, namely Lei 1.24 billion) (National Institute of Statistics, Press Release no.
212, 2009, p. 2).
―In order to cope with a global financial crisis, the states of the world need a
massive global support. A great part of these expenses should be represented by
Vol. I nr. 3/2009 49

investments in a greener future. An investment that contributes to the fight against
the climate change creates at the same time millions of jobs. […] We need a new
green solution‖ (European Parliament, 2008).
4. Major action directions in the E.U. environmental policy.
The role of international cooperation
Even though the E.U. got involved in the protection of the environment only in the
70‘s, when this issue became of international interest, in the following decades
important measures have been taken as to the improvement of the life quality, the
limitation of pollution, the introduction of the pollution prevention principle and
the one of rationalization of the natural resources and certain programs were also
adopted representing financial instruments for the management of the projects
regarding environmental protection in the Member States. Presently, at
international level, the E.U. is playing a major role in the fight against climate
changes, by means of an integrated policy regarding the energy and the climatic
changes. The main EU objective is an economy which respects the climate, based
on the combination of the technologies and the sources of energy with low carbon
emissions, on the protection of biodiversity, the solving of the desertification issue,
the abusive forest clearings and of the impact of pollution over the public health.
After being adopted in 2000 by the European Council and renewed in 2005, the
―Lisbon Strategy‖ represents the objectives, the prior fields of action, targets and
measures, for the orientation of the European policies of economic growth and the
occupation of the manpower to the accomplishment of the strategic objective of the
E.U. to become the most competitive and dynamic economy based on knowledge.
The present cycle of the Strategy (March 2008 – March 2011), began on the
grounds of a process of slowing the global economic growth and of the risks
caused by the instability of the financial markets and the prices for food and oil, is
presently facing the effects of the current world economic crisis. In this context, the
European Commission suggested a European plan for economic recovery which
comprises measures on the short term for recovering from the financial and
economic crisis, but also the update of the ―Integrated Directory Lines‖ necessary
for the implementation at national and community level of the ―Lisbon Strategy‖.
Considering the worsening of the crisis effects at global level, the international
cooperation is essential. The maintaining of certain good relations between the
E.U. and the energy producing states, as well as the states crossed by power pipes,
represents a priority. This means that the cooperation with the Eastern and
Southern countries, Russia and generally the countries from the Eastern of Europe
having bordering the E.U., the countries in Central Asia, in the area of the Caspian
Sea and the Black Sea, as well as in the Mediterranean area. The cooperation with
other consuming states is equally important, regardless if they are industrialized
states or developing countries, they need to adopt measures to reduce the
greenhouse gases, to increase the efficiency in the use of energy, to develop certain

technologies based on renewable energies or with low carbon emissions, especially
in order to collect and store the carbon.
The European organisations have the role to analyze more thoroughly than ever the
manners of integrating the adaptation to the climatic changes in the external
policies and in the current financing instruments and, if necessary, to elaborate new
policies. It is necessary for the E.U. to share its experience in this field with the
developing countries and to offer them assistance in order to develop their own
strategies, equally thorough. The existing partnerships, as the ones concluded with
China, India, Brazil, constitute an adequate basis for the widening of the
cooperation with the E.U. with the developing countries on the theme of climatic
changes.
Within the debates held in March, this year, within the European Parliament, it was
highlighted that the solidarity among member states is crucial in order to overcome
the economic crisis, and protectionism must be avoided. In the same time, it was
considered that, for economic recovery, the investments in innovation remain
decisive, including the ones in ecological technologies, as well as the elimination
of the barriers on the internal market in these fields. Considering the economical
difficulties due to the world crisis, it was highlighted that climatic changes will not
stop when the economic development slows down, and that the recession must not
be marked by the lack of action.
Regarding the finding of solutions for environmental investments, the E.U. may
use possible innovating sources of international financing based on the principle
―the polluter pays‖ and on the payment capacity. The specialists in the field
appreciate that the world economy needs a ―global carbon market‖ which will help
the developed countries to identify the most efficient sectors for reducing the
carbon emissions and for transferring funds, so that the developing states to make
the direct leap towards the low carbon emissions energy.
The E.U. has proposed, among other objectives and future actions such as the
development, by 2015, of a ―carbon market‖ at the O.E.C.D. level (The
Organization for Economic Co-operation and Development) by the connection of
its own ETS system (The System of Emissions Trading) to other comparable
systems of limitation and trading in order to diminish the climatic changes and to
gather funds in order to fight against them. The market should be widened in order
to comprise the great emerging economies until 2020 in order to create a global
carbon market. Another objective is represented by the restructuring of CDM
(Clean Development Mechanism) within the Kyoto Protocol. In the case of
emerging countries and of the very competitive economic sectors, CDM will have
to be gradually replaced with a regional crediting body and with systems of
limitation and trading.
The E.U., together with other countries of the world, has reunited within the G20
summit (The Group of the greatest industrialized and developing 20 countries) on
April 2nd 2009 in London, United Kingdom. The ―20‖ which represent 85% of the
Vol. I nr. 3/2009 51

world gross product, 80% of the world exchanges and two thirds of the world
population, have adopted the anti-crisis measures, aiming to direct the amount of
1250 billion dollars towards the International Monetary Fund for crediting the
member states in order to create emergency currency reserves and to credit
commercial trades, reduced by the recession. By the end of 2010, the cost of the
adopted measures shall reach 5.000 billion dollars and shall determine a 4% raise
of the world GDP, thus accelerating the transition to an economy having a minor
impact over the environment, using the resources in an efficient and innovative
way, as well as by developing technologies with low carbon emissions. The
summit also brought up the environmental issue, focusing on international
collaboration, the creation of jobs in new sectors, as the one related to the
environment, as well as the inclusion of the efforts regarding the fight against
climate changes within the plans to restore the economies of the attending states.
Within the final communication of the summit, the leaders of the attending states
reaffirmed their commitment, based on the principle of common, yet differentiated
responsibilities, to reach an agreement at the UNO Conference concerning climate
changes, which is due to take place in December 2009 (The London Summit, 2009,
Global plan for recovery and reform, pp. 8-9).
The G20 Summit held in April 2009 also marked the establishment of a new
―Green New Deal‖, due to fight against climatic changes, to stimulate the global
economy and to represent a solid fundament to ensure the signing of an
international agreement at the end of this year in Copenhagen, on the theme of
global warming. Thus, the answer of the American President Franklin Roosevelt to
the Great Depression from the 30‘s needs to be applied globally, in order to
―significantly reduce the pollution, to protect the forests and fight against the
effects of global warming‖.
The President of the United States of America, Barak Obama, stated that the
agreement concluded on the occasion of the G20 Summit is a turning point in the
search for a revival of the global economy, mentioning that he rejected the
protectionism that could deepen the crisis, on the one hand, and on the other hand
he supported the cooperation between the top world economies that would signal
the support of the open markets, as well as the commitment for the complete
reform of a regulation system that failed (Cable National Network, 2009).
Recently, Germany initiated the most ambitious project in the field of ecologic
energy, named ―Desertec‖, aimed to provide a quarter of the necessary energy for
Europe, based on certain new systems for collecting solar energy, placed in the
desert areas in Northern Africa. Based on this project, 12 energetic corporations in
the E.U. intend to collect this energy by means of solar panels, hoping to cover
over 15% of the necessary electric power for Europe. Although the costs for this
project are estimated to approximately 400 billion Euros, this gigantic project shall
create 240.000 jobs in Germany and shall have a profit amounting to 2.000 billion
Euros until 2050. The energy generated in Sahara shall be transported by means of
cables across the Mediterranean Sea to Europe (Eggers and Pascu, 2009).

The European Parliament supports the ―Desertec‖ project based on the resolution
adopted on 17 September 2009 in Strasbourg, concerning the external aspects of
energetic security (Nabucco and Desertec) and emphasises the importance of the
collaboration with the member states in the Mediterranean Sea area and with
Northern African countries, considering their significant potential regarding
energetic resources as well as the major possibilities that may be created for their
own development, especially by the use of solar and wind energy in the said
regions.
The difficult economic context generated by the world economic crisis does not
have to shift the attention of the world‘s states and of the specialized international
bodies from the environmental issues. ―The question is actually if the environment
can afford to be put on the waiting list, or it is actually a part of the solution. The
recuperation plans recently drawn up by governments have been mobilized in a
very short period of time, but the answer to the climatic changes continues to
remain a slow one. Thus, one of the measures that are needed for the following
period is to assure the fact that the massive amounts of money put into circulation
for the saving of the financial systems will not avoid the environmental issues,
especially from the point of view of the potential jobs in this sector‖ (Appeal for a
new „Green Deal‖, Green Report, 2009).
Conclusions
It is a mere necessity to correlate environmental policies both at the level of
European Union Member States, as well as within the Union.
By means of coherent environmental policies permanently adapted to the
environmental policy objectives in the EU, the member states governments must
grant considerable funds for real investments in the use of renewable energies,
including the nuclear energy, by the means available to them: for example, by
means of fiscal incentives for the promotion of alternative energies or for waste
recycling. The E.U. must reduce the energy consumption by focusing on energetic
efficiency and by promoting the sustainable production of renewable resources.
The world economic crisis may be an opportunity to solve the environmental
problems, by building a ―green‖ economy and by providing massive environmental
investments, as well as by the substantial reduction of greenhouse gas emissions in
order to stop global warming.
The international community shall have to support the enforcement of new
international mechanisms in order to cope with climate changes and to manage
their inevitable impact. This is a crucial moment for the E.U, as it has to adopt
concrete measures in order to prove its support for environmental protection at
global level and to provide, together with the other major economic powers in the
world, the necessary financial resources for the poorest and most vulnerable
countries, for the reduction of greenhouse gas emissions, as well as for the
Vol. I nr. 3/2009 53

adaptation to climate changes. The undiscriminating access, including for the
future generations, to natural resources and the sustainable use thereof must be a
basic principle of any international agreement in the environmental field.
Not only the E.U. member states, but all the states in the world, shall be required to
develop or, as the case may be, to continue environmental investments. The efforts
made in other domains will be cancelled by the danger the planet is subject to,
namely the continuous deterioration of people‘s lives, but also the deterioration of
the biodiversity. The global efforts for the conservation and protection of the
environment need to be a priority and made regardless of the economic situation,
because financial crises existed in the past and will surely incur in the future as
well. The investments of the world states need to be made in tangible assets,
instead of promises on paper. And last but not least, we mention the cooperation
between the economy and the environment that will be beneficial for the future of
all of us, thus succeeding to leave the generations to come a planet where life is
actually possible.
Bibliography
Agenţia Europeană de Mediu, 2009, Semnale de mediu. Probleme fundamentale de
mediu cu care se confruntă Europa, Copenhaga, p. 5, accesat la 18 aprilie
2009, <www.eea.europa.eu>
Bari, Ioan, 2005, Globalizarea economiei, Editura Economică, Bucureşti
Brown, R, Lester, 2008, Planul B 3.0, Editura Tehnică, Bucureşti
Cable News Network, G-20 pumps $1 trillion into beating recession, April 2, 2009,
accesat la 12 noiembrie 2009,
<http://www.cnn.com/2009/WORLD/europe/04/02/g20/index.html
Eggers J, Pascu M, Proiectul Desertec - o sursă de energie inepuizabilă?,
14 iulie 2009, accesat la 12 noiembrie 2009, http://www.deutsche-
welle.de/dw/article/0,,4485677,00.html
European Parliament, 2008, Focus 4 decembrie 2008, accesat la 18 aprilie
2009, www.europarl.europa.eu/sides/getpdf.do?pubRef=-//ep//nonsgml+im-
press+20081204fcs43825+0+doc+pdf+v0//ro
Green Report, Emisiile de dioxid de carbon ale U.E. au scăzut pe fondul crizei
economice, 2 aprilie 2009, accesat la 20 aprilie 2009, <http://www.green-
report.ro/stiri/emisiile-de-co2-ale-ue-au-scazut-pe-fondul-crizei-economice>
Green Report, Apel pentru un nou „Green Deal‖, formulat de miniştrii mediului din
peste 100 de ţări Nairobi, Republica Kenya, (în cadrul celei de a 25-a sesiuni
a Consiliului de Guvernare al Programului de Mediu al Naţiunilor Unite), 17
februarie 2009, accesat la 20 aprilie 2009, <http://www.green-
report.ro/stiri/apel-pentru-un-nou-%E2%80%9Egreen-deal%E2%80%9D-
formulat-de-ministrii-mediului-la-nairobi >

Hardisty, E, Paul, 8 decembrie 2008, Environmental Consequences of the Financial
Crisis, Middle East Economic Survey Vol. LI, No. 49, accesat la 20 aprilie
2009, <http://www.mees.com/postedarticles/oped/v51n49-5OD01.htm
Institutul Naţional de Statistică, Comunicat de presă nr. 212 din 15 octombrie
2009, accesat la 12 noiembrie 2009, pag. 1-3,
http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/mediu/prot
_mediu2008.pdf
International Monetary Fund, World Economic Outlook, Crisis and recovery, April
<http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2009/01/pdf/text.pdf, pag. XII
McCarthy, Michael, 13 martie 2009, Lord Stern on global warming: It's even worse
than I thought, The Independent, accesat la 20 aprilie
2009,<http://www.independent.co.uk/environment/climate-change/lord-
stern-on-global-warming-its-even-worse-than-i-thought-1643957.html>
Realitatea, FMI prevede o recesiune mondială mai lungă decât cele anterioare, 16
aprilie 2009, accesat la 18 aprilie 2009, http://www.realitatea.net/fmi-
prevede-o-recesiune-mondiala-mai-lunga-decat-cele anterioare_497747.html
Stern, Nicholas, 2006, The economics of climate change: The Stern Review
(Cambridge: Cambridge University Press), pag. XVI, accesat la 18 aprilie
2008, <http://news.bbc.co.uk/1/shared>
The European Union On-Line, Europe, 2009, IP/09/141/, Schimbările climatice:
Comisia prezintă propuneri pentru încheierea la Copenhaga a unui pact
mondial privind schimbările climatice, Bruxelles, 28 ianuarie 2009, accesat
la 18 aprilie 2009,
http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/09/141&format
The London Summit 2009, Global plan for recovery and reform, 02.04.2009,
accesat la 10 noiembrie 2009, <http://www.londonsummit.gov.uk/en/media-
centre/latest-news/?view=News&id=16019191>, pag. 1-9
The London Summit 2009, Emerging economies ―key to our future‖, 30 martie
<http://www.londonsummit.gov.uk/en/mediacentre/latestnews/?view=News
&id=15632032>
The Worldwatch Institute, 2008, Starea lumii. Inovaţii pentru o economie durabilă,
Editura Tehnică, Bucureşti
United Nations for Environment Programme, Economic Crisis Hits EU and US
Clean Energy As Emerging Economy Investments Rise 27% to $36 billion,
Press Releases, June 2009, accesat la 12 noiembrie 2009,
<http://www.unep.org/Documents.Multilingual/Default.asp?DocumentID=5
89&ArticleID=6201&l=en&t=long>
Vol. I nr. 3/2009 55

ECONOMIC AND FINANCIAL CRISIS
FROM COMPETITION AND STATE AID PERSPECTIVES
Daniela Eleodor
danyelero@yahoo.com
Abstract
The global financial crisis is spilling over into the real economy where goods and non-
financial services are made and traded. Different economies are affected differently. But
trying to protect the status quo by dampening competition would be an error.
In summary, I will argue that competition law and policy has passed, over the past 15
years, through a period that may be called ―the golden age‖. But this was a period of high
global growth rates when policymakers were ready to endorse pro-market economic
policies, in part, because some of the more severe disorders of economic reform were
cushioned by high growth.
However, the reverse of the coin eventually occurred. The economies worldwide started to
experience a period of low growth, even recession. This is, without any doubt, a period
where citizens and national producers will be urging for protection from market forces.
This time, their lobby is being directed towards policy-makers so that they would eventually
subordinate pro-market competition policies to state-centred social and industrial policies,
and it will further increase by hard evidence of the market failure‘s deepness.
That is why now, more than ever, competition authorities are called to smoothly adjust to
this new context and to continue to advocate for a level paying field and competitive
markets. To prove all these allegations, I will come back in time in order to outline the
premises for the development of competition law and policy at global level. Such a
retrospective assessment will eventually help us to understand the challenges that
competition law and policy has to cope in this period of economic retrenchment.
In the end, I will draw upon the competition law and policy possible legal responses in this
changed backdrop.
Keywords: recession, globalisation, competition, State aid, financial institutions
JEL Classification: L4, L5
Introduction
The premises for the development of competition law and policy at global level
A larger and increasing confidence of the public in the capacity of the competitive
markets to produce positive results both for the consumers and for the economy
has evolved over the last 15 years. As a corrolar, one can easily observe that if in
early ‗90s, there were in place only 14 competition authorities all over the world, at
the end of that decade, their number increased little under 100 and this trend can be
noticed even today. An outstanding accomplishment in the global acceptance of the

importance of competition law was achieved this year when both India and China
enacted national competition laws.
One of the reasons for the massive up-take of competition law and policy was the
significant reduction in barriers to cross-border flows of goods and services and
capital. The privatization process that took place in a series of countries equally
facilitated the development of a competitive environment through the decrease of
the State participation in the economic activity. The gradual deregulation of the
national markets also served the competitive outcome, by lifting the administrative
barriers which prevented foreign investments to enter the market and develop. The
opening of the international trade and the opportunities to compete in wider
geographic markets lessened traditional arguments about competition policy
standing in the way of 'necessary' national champions.
In the European Union (EU) whose Member States have a strong history of state
participation in the economy, both as a provider of public goods, liberalization was
the critical instrument for eliminating barriers between the national markets of the
Member States, and finally for attaining the objective of creating the common
market and thus, from its inception, competition law was at the core of the
European project.
In the US, reform appears to have taken the shape of lighter regulation than was
previously employed. One pertinent example is the banking sector in the case of
which regulations were substantially relaxed in the last decade.
At its turn, antitrust enforcement noticeably upheld a competitive environment,
through the determination of the decision makers to detect national and
international cartels of major impact and to impose extremely deterrent fines.
Where the legal system allows, the anti-cartel policy may involve even a criminal
penalty, as it is the case in the US.
Cross-border and domestic mergers that threatened competition were being
blocked although, on occasion, merger review revealed significant differences in
approach between the US and an increasingly aggressive EU.
Although the enforcement of rules against monopolistic conduct continued to
generate significant controversy between the US and EU, the ‗90s were
characterized by the prosecution of the Microsoft case by the Clinton
administration, then, by a more lenient treatment of the incumbent Microsoft by the
Bush administration and more recently, by a more severe enforcement of
competition rules by the EU with respect to the abuse of dominant position
practices committed by Microsoft.
Overall, we can argue that the US anti-trust enforcement in the latter part of the last
decade was noticeably less interventionist than it had been before. While the US
anti-trust authorities attitude remained vigilant with respect to the cartel conduct,
they relaxed significantly their stance vis-a-vis mergers and dominant firm
conduct.
Vol. I nr. 3/2009 57

Competition authorities of developing countries or with transition economies
recorded, at their turn, significant successes in the enforcement of competition
rules and gained considerable respect both in their national and international
business environment and among competition authorities worldwide.
Moreover, the competition authorities‘ attention was not confined to actions and
measures envisaging the private sector. For instance, the General Directorate for
Competition of the European Commission, motivated by the strong objective of
creating and maintaining a Single European Market, has jurisdiction over the
national state aid and frequently opposed national industrial policies promoted by
the governments of certain powerful European nations. Further, more and more
competition authorities, including the Romanian Competition Council, have the
legal power to issue binding opinions on drafts of laws and governmental policies
and are being asked to state their point of view with regard to the alleged effects on
competition of these drafts.
The reverse of the coin eventually occurred. The credit crunch and the recession
have shocked the markets, the policy-makers and the general public and risk
damaging the consumer‘s confidence in free markets as an instrument for
warranting positive outcomes. It becomes thus imminent to inquire whether
competition law is part of the problem or it may be part of the solution. The
following sections will be dedicated to finding an answer to this precise
challenging question.
The impact of the economic and financial crises over competition policy
The recession leads to increased public pressure over politicians to intervene in
order to save failing firms and to counteract unemployment and consumer
vulnerability. This creates therefore the premises for increased expectations of the
consumers from the state to intervene in the market.
As David Lewis stated (2008, p.2), every price shock will generate public and
official suspicion of cartel conduct when in truth they may reflect rising input
prices which may in turn be the outcome of many influences. Any dominant firm in
the market will be presumed to reflect exclusionary or exploitative monopolistic
conduct even if low entry barriers or an unusual degree of technological dynamism
render the monopolised markets subject to contestability and so relatively protected
from the exercise of market power.
However, a crisis could invite companies to circumvent competition rules by
recurring to anti-competitive conducts. Cartels or monopolies may take advantage
from a distressed economic environment. Suppliers with no market power may
achieve substantial market power during periods of market crisis and therefore,
they may increase prices for a considerable period of time, when their rivals are
capacity constrained and are not able to react.
On the other hand, pressure may be made to allow for mergers that are in nature
anti-competitive in order to save failing firms or to create ‗national champions‘. By

the same token, pressures may be exerted to legalize export cartels or even
recession cartels in order to save troubled domestic firms or to provide them with
an advantage in the export market.
The more recent reactions of Europe and USA to the credit crunch may constitute
examples of current competition law and policy challenges. Hence, the UK
government permitted, without consulting with its competition authority, the
merger of Lloyds and HBOS (OFT statement on proposed merger between Lloyds
TSB and HBOS, Press release, 2008, p.1), a merger which would not have passed
the competition test a few months ago. Further, the chain of mergers facilitated by
the US treasury will leave the US with highly concentrated financial markets
(Degryse and Ongena, 2008, p. 485).
There are as well pressures for increased state intervention in order to support
failing businesses, through industrial policies. Examples already abound: the
European Commission is under the intense pressure of the EU Member States
political leaders to relax the policy restrictions imposed on national state aid.
President Sarkozy, in particular, has pleaded for a relaxation of European state aid
rules that would enable his government to subsidize the French automobile
industry.
However, EU continues to show off a determined stance against economic
protectionism in order to back the global trade flows. A consistent approach is as
well observable. State aid for horizontal objectives such as aid for research and
develoment, training and environmental projects are thus considered as the most
effective measures for supporting the firms in difficulty.
On the contrary, in the US, the Government has already granted financial
assistance to GM and Chrysler with a view to rescuing the national automobile
industry. More recently, saving AIG insurance company from financial collapse
already proves the negative effects of applying a selective protectionist policy.
Thus, the rivals of AIG Company have already expressed publicly their discontent
with the fact that immediately after receiving a financial aid of 173.3 billion
dollars, the company began to apply an aggressive policy of cutting the fees for
some services in its portfolio, causing a fall in prices of more than 30% (Wall
Street Journal, 2009, p. 6).
The negative effects of the governmental protectionist measures may be identified
in Europe as well. In Ireland, for example, limiting the state guarantees by the Irish
Government only to the six national banks led to a massive withdrawal by the
depositors of the accounts in Great Britain or in the Irish banks.
In the same line, Financial Times identified massive subsidies provided by a large
range of individual US states keen to attract new investments in order to restore the
perception of US as a low cost manufacturing centre.
Vol. I nr. 3/2009 59

Competition policy and its tools for leveraging the economic and financial
crises
In the final section of this paper, the focus will be on exploring the extent to which
the application of certain specific tools of competition policy such as the control of
economic concentrations and methods involving state aid, under various forms is
still valid and useful in the context of the current economic and financial crisis.
The merger control policy
In the context of the financial crisis, rescue mergers between banks as well as
nationalization of banks by Member States have given rise to new challenges in the
application of merger control rules, in terms of both procedural and substantive
aspects.
At first sight, it seems that the tight deadlines characterizing the review of
economic concentrations by the competition authorities would impede the quick
implementation of mergers or acquisitions that sometimes may be required to keep
a troubled firm operating. However, the procedural rules regarding mergers may be
adapted when necessary to ensure that merger control enforcement would be an
adequate and flexible instrument also in times of crisis. Sso far, adapting the
procedural rules governing merger control to the current economic framework has
not been required either for the EU or for the US.
From the viewpoint of the substantive aspects of merger control, under both US
and EC antitrust laws, merging companies may avail themselves of the ―failing
firm‖ defence doctrine. When, absent a merger, one of the merging parties would
very likely fail, the merger may be found not to violate Section 7 of the Clayton
Act ( see the Horizontal Merger Guidelines of US competition authorities
Department of Justice & Federal Trade Commission, 1997, p.15), respectively the
EC Merger Regulation no. 139/2004 (see the EC Notice-Guidelines on the
assessment of horizontal mergers under the Council Regulation on the control of
concentrations between undertakings, 2004, p.9). This argument plays an important
role in competition policy by ensuring that merger law does not unnecessarily lead
to assets exiting a relevant market. Its application, however, is narrow because
merging parties bear the burden of proof that there is no alternative purchaser that
would create a less anticompetitive effect.
Moreover, in an economic slowdown, more and more companies can become
bankrupt making the ―failing firm defense‖ argument more and more frequently
invoked. As a result, one should not neglect the real reasons behind the greater
number of failing firms in times of economic crisis.
As a consequence, the present challenges do not justify the temporary relaxation or
suspension of the rules on economic concentrations. In addition, the procedural
rules in the field together with an increased vigilance of the competition authorities
guarantee an efficient enforcement of merger control and in a way that should
support the economic recovery of the companies under difficulties.

The government bailouts for assisting non-financial companies
Subsidies to firms can also distort competition and reduce efficiency by inducing
more supply from firms that are less efficient or that have less attractive products
or services. Under these circumstances, the industrial policy represents a great
challenge for the competition authorities, mainly due to the pressure exercised by
the producers and trade unions. The correct approach would be that competition
authorities would identify the elements for an industrial pro-competitive strategy
rather than to focus on the inherent tensions between these important branches of
economic policy.
The government support for industrial development as a whole and not in order to
favor a particular company is a possible solution which does not alter the market
competition mechanisms. The state aid for developing human resources or physical
infrastructure or research-development – all representing such industrial policy
constraints – will seldom, if ever, come into conflict with competition policy and
law and represent the present EU option under the pressures brought by industrial
policy.
However, in the context of its European economic recovery plan, on December
2008, the Commission adopted a temporary framework providing Member States
with additional ways of tackling the effects of the credit squeeze on the real
economy. This new framework introduces a number of temporary measures to
allow Member States to address companies‘ exceptional difficulties in obtaining
finance. In particular, Member States are able to grant, without notification of
individual cases, subsidized loans, loan guarantees at a reduced premium, risk
capital for SMEs and direct aids of up to EUR 500,000. These aids are allowed
until the end of 2010 and may be granted to firms which were not in difficulty on
1st of July 2008, but entered into difficulty thereafter. In other words, it is presumed
that these firms are in difficulty not because their business model is wrong, but
because they are affected by the global financial and economic crises.
Competition policy in the financial sector
Competition is a fundamental economic mechanism to achieve efficiency and
enhance consumer welfare. However, in the financial sector, the concept of
efficiency should be enlarged in order to include aspects concerning financial
stability and security due to the particularities of this sector such as externalities
and information asymmetry (Dell‘Ariccia, G., 2001, p. 1960).
Recognizing the benefits of competition in this sector was always controversial.
Until 1980, the idea prevailing both in the academic literature and policy sector
was that an increased competition in the financial sector may determine financial
institutions to take on more risky activities, in order to obtain profit at any cost
(Degryse H. and S. Ongena, 2008, p. 484). Under these circumstances, the
probability of bank failures to appear and be perpetuated was considered to be
higher, generating bank crises. Competition was perceived more as a threat to the
Vol. I nr. 3/2009 61

stability of the financial system and regulation as the best way to solve market
failures (Allen, F. and D. Gale, 2004, p. 455). It has often been noted, though, that
the size of the company and its field of activity have an overwhelming importance
in the banking sector in the sense that a banking system with great and diversified
banks can be better protected against instability (Degryse H. şi S. Ongena, 2007, p.
56). Arnoud Boot reached the conclusion that evidence is ―moderate‖ and not too
useful for explaining the present wave of restructuring and consolidation of the
financial system (Boot, A.W.A., 2004, p. 135).
After 1980 and especially during the last decade, the financial sector both in
Europe and in the US has gone through a process of deep transformation.
Deregulation and globalization have increased the competitive pressure on the
companies operating within this sector. New players, such as insurance companies,
credit card suppliers and non-financial companies have penetrated market segments
that were considered to be the banks‘ territory.
The more recent empirical analysis (Beck, T., A. Demirguc-Kunt and R. Levine,
2004, p. 1585) tends to illustrate that restrictions imposed by the regulations
designed to restrict competition in this sector would lead to a substantial weakening
of the stability of the financial system. Therefore, with some exceptions, the
attitude towards competition policy in the banking sector changed dramatically.
In the US, the de facto exclusion of the banking sector from the application of
competition rules was strongly anticipated by the decisions of the Supreme Court
in the cases United States vs. Philadelphia National Bank and United States vs.
Lexington in 1963 and 1964 (Bianco, M., F. Ghezzi şi P. Magnani, 1998, p. 203 ).
In fact, even at present, the US financial institutions benefit from a somehow
special treatment compared to the companies operating in other economic sectors.
Thus, the thresholds for applying the HHI (Herfindahl-Hirshman INDEX) index in
order to identify the concentration degree on the relevant market are higher in the
financial-banking sector than those applying in the case of the other economic
sectors. Furthermore, the investigation and the decision-making activities relating
to the operations of economic concentrations in the financial-banking sector belong
to the Office of the Comptroller of the Currency (OCC), Federal Deposit Insurance
Corporation (FDIC) or Federal Reserve System regulator (FED), on the one hand,
and to the US Department of Justice (US-DOJ), on the other hand, which is
allowed to bring action against the decision of the sector regulator.
In Europe, the European Commission started to apply the provisions of articles 85
and 86 of the Treaty of Rome (which became articles 81 and 82 of the EC Treaty)
to the financial sector only at the beginning of the 1980‘s when the Züchner case
was on trial (European Court of Justice, C172/80, Gerhard Züchner c. Bayerische
Vereinsbank AG). Until then, the banking sector had been considered a special
sector, placed rather under the strong influence of the monetary and financial
policies of the authorities in the Member States than under the influence of the
market forces.

One may notice, therefore, that the problem of establishing the optimum level of
market power in this sector still remains open. On the one hand, minimizing the
costs and the allocative efficiency seem to sustain the benefits of competition in the
banking sector and, on the other hand, fierce competition seems to lead to
inefficient and undesirable market results, such as credit restrictions or massive
bank withdrawals due to the particularities of this sector. Precisely because of this
controversial relationship between competition and stability, the financial sector
was, traditionally, subject to regulation and supervision and less to market forces
and to a close monitoring by competition authorities (Carletti E. and X. Vives,
2008, p. 65).
However, financial services are unique in that there is a systematic contagion risk if
firms fail (Brusco S. and F. Castiglionesi, 2007, p. 2278). The fact that banks are
fundamentally different from other businesses (i.e., the failure of one bank may
lead to a run on others, as opposed to other sectors where the removal of one player
would normally be in competitors' interests) may exceptionally justify government
intervention. Indeed, the experience of Lehman Brothers has shown that the
uncontrolled disappearance of players with a flawed business model may
effectively hurt the remaining banks. Actually, the social costs of failure would
greatly exceed the private costs to shareholders and creditors.
In order to facilitate the relationship between competition policy and public
intervention, EC adopted in October 2008 a Communication showing the way in
which state aid rules apply to the measures taken in support of financial institutions
in the context of the current global crisis (EC Communication on the application of
state aid rules in the sector of financial institutions in the context of the global
financial crisis, OJ C 270/02/2008, 25.10.2008).
On December 2008, the Commission complemented the guidance document of
13 October by issuing a communication on how Member States can recapitalise
banks to boost credit flows to the real economy in a manner consistent with
Community state aid rules (Recapitalisation Communication). As the crisis became
a systemic one, the Commission made another important decision targeted to the
financial sector, so to create the necessary framework that would allow Member
States to clean-up balance sheets (Impaired Asset Communication).
However, at the community level, limiting competition distortions is vital in this
sector just as in other sectors and, thus, the rescued banks which benefited from
guarantee schemes, and restructuring packages and other measures must provide
restructuring plans and prove transparency by informing the European Commission
with regard to the toxic assets. These restructuring plans aim to restore the long-
term viability, to limit State aid to the minimum necessary (the private participation
in covering restructuring costs) and to introduce certain compensatory measures in
order to limit competition distortions resulting from the failure of banks still
operating and extracting market shares from viable banks. Although restoring
Vol. I nr. 3/2009 63

viability should guarantee that the company will not request additional State Aid,
liquidation may very well be a real alternative to restructuring.
Under current exceptional circumstances, the European Commission approved the
aid plans to bail out the banks through capitalization, state guarantees, rescue and
restructuring packages and other measures put in place by several Member States
(see State Aid Scoreboard, Spring 2009 Update, 08.04.2009, Brussels, COM(2009)
164) such as Austria, Belgium, Germany, France, the Netherlands, Luxembourg,
Ireland and the UK, but for Romania, whose Government has strived to increase
the capital of its state-owned bank CEC, aiming at stimulating lending for SMEs as
part of its anti-crisis package of measures. However, the recapitalization of the
State-controlled CEC bank was deemed by the EC as a form of state aid, despite
the efforts deployed by Romanian Competition Council of persuading the
European Commission not to label it as such. Eventually, the recapitalization of
CEC was achieved but as part of the profit CEC registered in 2008. Moreover, it
seems that it would have been much easier to get the approval if the bank would
have been in difficulty. But this was not the case of CEC.
Conclusions
Competition is central to well-functioning markets. But, in a recession, competition
agencies often face a difficult trade-off between doing work that addresses real
harm and addressing issues that raise huge public concerns but where there is not a
competition problem, or not an intervention that could make things better.
Therefore, probably in such a context, the advocacy policy should be put into
practice more intensely than ever. Only such an attitude coming from a competition
authority can guarantee the supremacy of competition policy when new regulations
and political initiatives come into force. In other words, it is extremely essential an
increased and well functioning dialogue between the competition authority,
financial regulators and Governmental institutions in the process of drafting due
policies relating to the financial and non-financial sector so to prevent their
potential anticompetitive effects.
I have underlined throughout the paper that the flexibility of competition policy is
required in the current economic context but this flexibility must not be understood
in the sense of setting aside the application of competition principles but in the
sense of relaxing working procedures both in the economic concentrations and
state aid fields.
To answer the key question addressed throughout the paper i.e. whether
competition policy will lose or not its major role in market regulation in the context
of the current economic and financial crisis, I will conclude by arguing that without
any doubt, competition policy may be part of the solution, by preserving incentives
for competition in the long-run, sticking to the current system of merger control
and not allowing states to create inefficient national champions, stopping those
who want to take the easy road of protectionism and going soft on the competition

rules, controlling subsidies to banks and, thus, protecting both taxpayers and the
banks that are sound and able to operate without government intervention and
considering that cartels are harmful, independent of the current economic stance.
Bibliography
Allen, F. and D. Gale, Competition and Stability, Journal of Money, Credit and
Banking, 36(3), 2004.
Arnoud Boot, Financial services: consolidation and strategic positioning, in
International Handbook of Competition, chapter V, edited by Manfred
Neumann and Jurgen Weigand, 2004
Arnoud Boot, Consolidation and strategic positioning in banking with implications
for Europe, in R.E. Litan and R. Herring (eds), Brooking-Wharton Papers on
Financial Services, 2003.
Beck, T., A. Demirguc-Kunt, & R. Levine, Bank Concentration, Competition and
Crises, Journal of banking and Finance, nr. 30, 2004.
Bianco, M., F. Ghezzi & P. Magnani, L‘Applicazione della Disciplina Antitrust nel
Settore Bancario Statunitense, in M. Polo (ed), Industria Bancaria e
Concorrenza, Bologna: Il Mulino, (1998, p.143-258).
Brusco S. and F. Castiglionesi, Liquidity Coinsurance, Moral Hazard and Financial
Contagion,‖ Journal of Finance, 62, 2007.
Carletti E. and X. Vives, Regulation and Competition Policy in the Banking Sector,
in X. Vives (ed.), Assessment and Perspectives of Competition Policy in
Europe, Oxford University Press, 2008.
Degryse H. and S. Ongena, Background Note in Competition and Regulation in
Retail Banking, OECD, 2007.
Degryse H. and S. Ongena, Competition and Regulation in the Banking Sector: A
Review of the Empirical Evidence on the sources of bank rents, in A. Thakor
and A. Boot (eds.), Handbook of Financial Intermediation and Banking,
Elsevier, 2008.
Dell‘Ariccia, G., Asymmetric Information and the Structure of the Banking
Industry, European EconomicReview, nr. 45, 2001.
Elena Carletti, European University Institute, Background Note on Competition
and Financial Markets prepared for OECD Global Competition Forum, 2009,
February - DAF(COMP)/(2009)2.
European Commission, Community Guidelines on State aid for rescuing and
restructuring firms in difficulty, Official Journal C 244/2, 01.10.2004
available at http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ
:C:2004: 244:0002:0017: EN:PDF
EU State aid policy and the car industry -
http://ec.europa.eu/enterprise/automotive/pagesbackground/competitiveness/
com_2009_104/annex_2.pdf
Vol. I nr. 3/2009 65

The application of State aid rules to measures taken in relation to financial
institutions in the context of the current global financial crisis,
Communication from the Commission, 2008, October, 13
http://ec.europa.eu/comm/competition/state_aid/legislation/banking_crisis_p
aper.pdf
Fingleton, J., Competition Policy in Troubled Times, speech given on 20 January
2009, disponibil la link-ul
www.oft.gov.uk/shared_oft/speeches/2009/spe0109.pdf.
Lewis, David, Competition Law and Policy in Bad Times, speech before the DPRU
(Development Policy Research Unit) Conference on Regulation,
Johannesburg, 2008, October.
http://www.comptrib.co.za/Publications/Speeches/lewis14.pdf
L.G. Telser, Cooperation, Competition, and Efficiency, Journal of Law and
Economics, Vol. 28, (1985, p. 271-295).
Massimo Motta, Competition Policy: Theory and Practice, Cambridge, 2004
Organisation for Economic Cooperation and Development (OECD), Enhancing the
Role of Competition in the Regulation of Banks, Background Paper in
Competition Policy Roundtables No. 17, 1998,
http://www.oecd.org/dataoecd/34/58/1920512.pdf
Organisation for Economic Cooperation and Development (OECD), Financial
Market Trends, The Current Financial Crisis: Causes and Policy Issues,
2008.
Rochet, Jean-Charles, Why Are There So Many Banking Crises? Princeton
University Press. 2008, http://press.princeton.edu/chapters/i8660.pdf
United States, Board of Governors of the Federal Reserve System, the Office of the
Comptroller of the Currency, and the Department of Justice. 1995. Bank
Merger Competitive Review Screening Guidelines -
http://www.usdoj.gov/atr/public/guidelines/6472.htm

THE HEALTH SYSTEM: CONCEPT AND IMPORTANCE
Celestin Constantin
celeste_business@yahoo.com
Roxana Gănescu
rganescu@yahoo.com
Abstract
The content and complexity of defining the populations‘ state of health make quite difficult
the attempt to precisely indicate what a health system is, where it begins and where it ends.
In the context of the rigor of this research project, we accept the official definition of the
World Health Organization (WHO): „A health system including all activities whose
essential purpose is the promotion, restoration or preservation of health‖. This definition of
a health system does not presuppose any particular degree of integration and does not
imply, as an obligation, the presence of a person in charge of the general administration of
the activities that make up the system. In this meaning, each country has a health system,
designed from the perspective of the requirements to ensure the equity and efficiency of
social and population‘s health care policies. But, considering the fact that people‘s health
constituted a national priority, the responsibility for the performance of a country‘s heath
system belongs to the government, as general administrator. General administration is
permanent and calls for the supervision of the functioning of the entire system.
Health is a characteristic of an inalienable good and it resembles, to a small extent, other
forms of human capital, such as education, professional knowledge or sportive
performances. However, it differs from them in certain essential points. It is subjected to
the important and unpredictable risks that are, essentially, independent from one another
and it cannot be accumulated, as knowledge and skills. These characteristics confirm the
fact that health is totally different from all other goods that people insure against theft or
hazard and, therefore, the illness insurance is much more complex that any other type of
insurance. The impossibility to replace the body and the absence, in what concerns it, of a
price, prevents the setting of a ceiling for health expenses in case of buying back an
insurance policy.
Key words: health system; management; health
JEL Classification: A12; I11
The content and complexity of defining the populations‘ state of health make quite
difficult the attempt to precisely indicate what a health system is, where it begins
and where it ends. In the context of the rigor of this research project, we accept the
official definition of the World Health Organization (the Report regarding Health
in the World 2000, 5): „ A health system including all activities whose essential
purpose is the promotion, restoration or preservation of health‖.
Vol. I nr. 3/2009 67

This definition of a health system does not presuppose any particular degree of
integration and does not imply, as an obligation, the presence of a person in charge
of the general administration of the activities that make up the system. In this
meaning, each country has a health system, designed from the perspective of the
requirements to ensure the equity and efficiency of social and population‘s health
care policies. But, considering the fact that people‘s health constituted a national
priority, the responsibility for the performance of a country‘s heath system belongs
to the government, as general administrator. General administration is permanent
and calls for the supervision of the functioning of the entire system, avoiding
myopia, narrow points of view, even blindness before the weaknesses of a health
system.
WHO proposes for a the first time an performance index of the national health
systems, in achieving three major objectives they must reach:
Health improvement;
The fulfillment of the population‘s expectations („reactivity of the health systems
to the patients‘ expectations‖);
Equitable division of the financial contribution.
Management in the health system is a new concept in Romania. When we think of
a hospital, we have the tendency to think of the medical practice in the hospital and
not to the hospital as an organization that must be managed such as to become
profitable.
Management is one of the most important economic performance-generating
factors at the organization level. Its functionality, efficiency and efficacy are
significantly dependent on the quality, efficiency and efficacy of management.
In the new Law no. 95/2006 regarding reform in the field of health, the concept of
hospital manager is introduced (article 178, paragraph 1: ―The public hospital is
lead by a manager, natural or legal person.‖) and also in the present law it is
stipulated the type of qualification the hospital manager must possess; he is no
longer required to have medical training, on first position being situated the
specific managerial training. For this reason, a new career tends to develop, that of
hospital manager. (Law no. 95/2006, article 178 paragraph 2: ―The natural person
manager or the representative appointed by the legal person manager must be a
graduate of a superior education institution and of training courses in management
or health management, agreed by the Ministry of Public Health and established by
means of an order of the Minister of public health‖).
The hospital no longer represents solely the medical institution, but also a business
organization, sometimes a very large one, and especially for this reason it must be
lead by administrators who have the necessary training for integrating and
understanding the economic, social and professional factors participating to the
organization development.

In the economy of a health system, the focus is placed on the last function –
general administration, through the responsible ministry, respectively the health
ministry – taking into account the reasoning according to which it considerably
influences the other three functions.
The analysis of the performance of the health systems cannot be completely and
easily accomplished, due to the problems faced in the approach of evaluating the
results and to the difficulty to dissociate the contribution of the health system from
a series of other factors determining an individual‘s state of health.
Managerial performance was defined by Day and Klein in 1987 as being the result
of certain tasks according to performance criteria as a result of authority
delegation. In 1982, in Great Britain the Audit Commission was established, which
has as duties the evaluation of efficiency and efficacy, and, during that period, the
concept of value for money was circulated, such expressing the value created by
using the financial resources involved in the management and execution processes
in public institutions.
The performance measuring process in the public sector is particularly difficult for
several reasons:
multitude and diversity of stake-holders
differences of values and perceptions of performance
inexistence of a strong competition environment
nature of the service offered
complexity of the socio-political environment
influence of the political factors.
Adam Smith proposed, through the ―theory of labour simplification and division‖,
the break-down of the different functions comprising the productive process in a
sequence of simpler and more elementary activities, as means of increasing
efficiency.
Later, Frederic Taylor, the artisan of the organizations‘ scientific management,
resumes the discussion on labour division, as method of rational work organizing.
The development of those concepts associated with the emergence of the
bureaucratic structures, which allowed the establishing of control over activities
and their coordination. Thus, pyramidal organizations are created, structured on
departments and units, under which there are grouped homogenous, specialized
obligations and functions, out of which we can mention the principles of hierarchy
and control.
The analysis of an organization‘s performance presupposes the establishing of a
relationship between results, means and objectives, in fact, the evaluation of
efficacy, efficiency, quality and budgeting process. Performance can be seen
differently from the point of view of the hospital manger, the economist, or the
Vol. I nr. 3/2009 69

political figure, depending on what criteria each of them considers to be more
significant.
Performance measurement represents an objective and systematic process of
collecting, analyzing and using the information, for the purpose of determining the
efficiency and efficacy of service distribution, this being necessary to the managers
and other deciding factors, in view of improving the services and the managerial
performance.
In order to evaluate the performances of the management model it is necessary to
compare the results of its application with the objectives and performance
standards initially listed. Both the evaluation and the control of the performances
represent processes permanently running within the organization, for its good
functioning. The performance evaluation and control present the relevance as long
as the information received by the manager is correct and complete, and the
program running proceeds according to the schedule agreed. The evaluation criteria
have a quantitative, but also qualitative character, each with their preponderance.
Performance is an objective results , followed permanently which stimulates
process of success. Inside a company, performance supposes winning of some
markets, after battles with the competition , improvement of their ―positions‖
earned, increasing of turnover and consequently profits, etc.
Starting with the 1990‘s, a progressive evolution is noticed towards what the WHO
calls the new universalism. Thus, instead of trying to distribute all possible care at
the level of the entire population, or to make the population below the poverty
threshold benefit only of the simplest and most basic care, at present, the tendency
is to give high quality medical assistance to all those in need of essential health
care, mainly basing on efficacy, cost and social acceptability criteria. In this view,
a priority order is set for the interventions observing the ethical principle according
to which the requirements to rationalize health services may become necessary and
efficient, but it is inadmissible to exclude entire groups of population, with low
incomes.
Today, from the ideological viewpoint, within the health systems, focus is placed,
in addition, on each person‘s freedom of choice and responsibility. Politically, this
implies a limitation of promises and expectations regarding the action of
governments, but does not aim at preventing people from expecting, always, more
from their health systems. In the new society of the present, informational and
knowledge-based, the population becomes better informed regarding the progress
registered in the production and distribution of medicine, of medical devices.
Therefore, increased demands and promises emerge, which will be exercised on the
public and private sectors making up the health systems.
Health is a characteristic of an inalienable good and it resembles, to a small extent,
other forms of human capital, such as education, professional knowledge or
sportive performances. However, it differs from them in certain essential points. It

is subjected to the important and unpredictable risks that are, essentially,
independent from one another and it cannot be accumulated, as knowledge and
skills. These characteristics confirm the fact that health is totally different from all
other goods that people insure against theft or hazard and, therefore, the illness
insurance is much more complex that any other type of insurance. The
impossibility to replace the body and the absence, in what concerns it, of a price,
prevents the setting of a ceiling for health expenses in case of buying back an
insurance policy.
The individual‘s physical integrity and his dignity are recognized through
international law, the health systems having, in addition, the responsibility to
monitor if people are treated with respect and according to human rights.
Related to this last aspect, it is worth detailing the issue raised by the second
objective a national health system must reach, respectively „its reactivity to the
patients‘ expectations‖. Reactivity is not measured through the manner in which
the health system answers the health needs, which appear in the results obtained at
the sanitary level, but rather through the system performances in fields other than
health and in its reactivity to the populations‘ expectations in what concerns the
manner in which it desires to be treated by the preventive, curative or collective
care givers.
Public health assistance represents society‘s organized effort in order to protect and
promote the population‘s health. Public health assistance is achieved by means of
the ensemble of political-legislative measures, of programs and strategies
addressed to the determinants of the health state, as well as through the organizing
of the institutions for the supply of all necessary services.
The goal of public health assistance is constituted by the promotion of health, the
prevention of illnesses and the improvement of the quality of life.
The strategy of the public health system aims to ensure the populations‘ health
within healthy communities.
Role of manager is crucial in medical healthcare. Improvements should be a path to
follow and a controlled approach, not happen randomly. The challenge regarding
ability of leaders is acute inside organization of medical healthcare, characterized
traditionally by divided leadership or dysfunctional barriers between levels of
personal.
Removing barriers between functional areas is necessary for changing system
effectively. Medical healthcare has a large tradition of under optimization of
functions, especially where the professions took over the control of activities inside
own borders.
The responsibility for ensuring public health belongs to the Ministry of Public
Health, to the territorial public health authorities, as well as to the public health
authorities within ministries and institutions with their own healthcare network.
Vol. I nr. 3/2009 71

Public health assistance is guaranteed by the state and financed from the state
budget, the local budgets, and the budget of the National single fund of social
health insurance or from other sources, as appropriate, according to the law.
The protection of public health constitutes an obligation of the central and local
public administration, as well as of all natural and legal persons.
The main system of financing the population‘s healthcare is constituted by the
social health insurance, which ensures access to a basic service package for the
insured persons.
The objectives of the social health insurance system are:
a) the insured persons‘ protection against the costs of the medical services in cases
of illness or accident;
b) the ensuring of the insured person‘s protection in a universal, equitable and non-
discriminatory manner, in the conditions of the efficient use of the National
single fund of social health insurance.
Social health insurance is obligatory and functions as a unitary system, and the
objectives mentioned are achieved on the basis of the following principles:
a) free choice, by the insured persons, of the insurance house;
b) solidarity and subsidiarity in establishing and using the funds;
c) free choice, by the insured persons, of the suppliers of medical services,
medicine and medical devices, in the conditions of this law and of the frame-
contract;
d) decentralization and autonomy in management and administration;
e) obligatory participation to the payment of the social health insurance
contribution for the establishing of the national single fund of social health
insurance;
f) participation of the insured persons, the state and the employers to the
management of the national single fund of social health insurance;
g) granting of a basic medical service package, in an equitable and non-
discriminatory manner, to every insured person;
h) transparency of the social health insurance system‘s activity;
i) free competition between the suppliers concluding contracts with the health
insurance houses.
Other forms of health insurance may exist, in different special situations. This
insurance is not mandatory and can be offered voluntarily by the insurance
organisms authorized according to the law.
Voluntary complementary or additional health insurance can cover individual risks
in special situations and/or in addition to the services covered by the social health
insurance.

The voluntary health insurance does not exclude the obligation to pay the
contribution for the social health insurance.
The public health policies aim at promoting a state of health as good as possible
and at reducing the inequities between different groups in society, in terms of
health. This perspective includes the creation of the best preliminary conditions for
health, minimizing the risk factors, designing actions for preventing diseases and
for the protection of both the individual and of the community against health risks.
Apart from focusing on the traditional spheres of public health, such as the control
of infectious diseases, the determinants of the environmental health, the risk
factors, injuries, the public health policy must ensure that the health aspects are
considered in all policies.
Also, the national public health strategy must take into account the European
Union recommendations regarding health in the Union‘s enlargement process.
Health constitutes one of human security‘s key elements. The level of individual
welfare and the population‘s development degree directly depends on its condition.
The economic-financial crisis in the last years has crucially aggravated the
population‘s health state. The main indicators that characterize the population‘s
state of health are some of the lowest in Europe.
Reform in the field of health has been oriented with priority towards:
- strengthening the primary and hospital sector;
- increasing the efficiency of the medical care services, strengthening the first
aid network;
- ensuring a rigorous control over the prices for additional medical services,
provided by the state-owned medical institutions, with the recording of the
incomes achieved.
The world economic-financial crisis starts to be felt in the state of health of the
population in Romania, as well. We must take into consideration the fact that with
the increase of the unemployment rate and, implicitly, the decrease of the families‘
incomes, they will assign a lower level of income for healthy food and primary
medical care, and this is going to have an impact on the quality of life.
Addressability to specialized medical care will be delayed due to the additional
concerns emerged in these moments of economic crisis and, most times, the
persons most affected by this situation will resort to medical services only in
extreme and emergency situations.
On the other side of the barricade, having the role of offering medical assistance, is
the medical staff that must provide quality medical services in the conditions of the
same economic crisis that has determined, in the last 5 years, the migration of
physicians and medical nurses to the European Union countries, where the level of
salaries is situated at the level of the professional training. While the employees
indicated stress as main factor of their leaving the companies, this factor is not
Vol. I nr. 3/2009 73

even among the top five reasons described by the employers. Managers believe that
people leave their work places for the simple reason that they are not paid enough
or they do not have career advancement opportunities. "To attract and keep the
right employees constitutes a challenge for the employers, at the world level‖.
The quality of the medical services in the medical institutions in Romania will be at
high standards as long as the medical staff is motivated in performing the quality
medical act, both by means of their salary incomes but, most importantly, also
through the environment where they perform their activity and the materials-
devices they have to perform their daily work with. If this economic-financial crisis
will have repercussions on the budget of the Ministry of Health, too, in the sense of
decreasing it, the investments and current expenses of the hospitals will diminish,
fact that can in no way be to the advantage of the patients in need of quality
medical services.
More than ever, hospital managers will have to redesign their managerial programs
for unfavourable situations but, at the same time, to keep the specialists capable of
keeping the pace with the latest discoveries in the field, for the purpose of
preserving a level of the populations‘ health as high as possible.
Even though the economic-financial crisis is only at its beginning, and Romania
has not yet come to very strongly feel its effects, there follows a period when the
Ministry of Health will have to homogenize its health policy with that of the
European Union and, at the same time, to keep its specialists, who no longer seem
to accept the conditions in the system.
The team that forms top-management have as main target the setting og general
direction of development of organization as well definition of main business co-
ordinates: offer of products and services, targeted market, clients, competitive
advantage. According with these elements , strategic objectives of organization are
set up namely: company image, turnover, market share, profitability and business
liquidation on medium and long terms. For accomplishing those objectives , it
should have a planning of investments, an evaluation of financial needs but the
source of better way of financing also. Not lately , it should be pay attention to a
modern management system, that creates an working environment in which to
obtain performance both at company level and at the individual.
It can be concluded that the national health systems have played a large role in the
spectacular prolongation of life expectancy, during the last century. They have
greatly contributed to the improvement of health and have influenced the lives and
welfare of billions of people in the world. These positive results confirm the fact
that the role of national health systems has become increasingly important. And, as
indicated in the WHO Report (2000, 7), the health systems, today, represent one of
the main sectors of the world economy.
Although the health systems are under the full management of the Member States,
the European Union has a complementary role. The Parliament wishes that the EU

completely undertakes this role. Thus, the European Parliament voted, on March
16th, 2006, in favour of assigning the amount of 1,500 million Euros, for a seven-
year period, to the new communitarian action for health program.
Being efficient and competitive assumes a potential psychological and mental
characteristic ( proved, for exemples , by capacity of people to strive himself , by
trust of ourselves, by militancy and ambition). This potential triggers a process
through quest for the improvement of own performance.
Bibliography
Abrams Michael, Bevilacqua, Building a leadership infrastructure: the next step in
the evolution of hospital system, Health care strategic management, April
2006; 24,4, (12-16)
Aries N.R. Managing diversity: the differing peceptions of managers, line workers
and patients. Health care management review, June-September 2004,
29,3.(p. 172- 180)
Bauer J.C, The future of healthcare: forecasts, implications and responses.
Healthcare executive, September/octomber 2006, vol 21;5, (p 14-19)
Dubow M.J & Lykidis P. Ten steps to enhance long-term sustainability.
Healthcare strategic management January 2006; 24.1; (p. 10-15)
Carey Raymond, Lloyd Robert; Measuring Ouality Improvement in Healthcare
Publication: American Society of Quality 2001
Opincaru Costica, Galatescu Emanuel, Imbri Emilian, Managementul calitatii
serviciilor in unitatile sanitare, Editura Coresi Bucuresti 2004
Verboncu I. Manageri & Management, Editura Economica, Bucuresti, 2000
Walburg, Jan Performance Management in Healthcare: Improving Patient
Outcomes: an Integrated Approach Routledge Health Management Series.
Publication: London, New York Taylor & Francis Routledge, 2006
Law no. 95/2006
Law no. 112/2007
Strategic Plan of the Ministry of Public Health 2008-2010 www.ms.ro
Vol. I nr. 3/2009 75

PARTICULARITIES OF FIXED ASSETS.
ACCOUNTING AND FISCAL TREATMENT
Laura Sărac Aldea
laurasarac@yahoo.com
Abstract
The present work proposes to realize o complex research of the accounting and fiscal
perspective of fixed assets. A special attention will be given to the opportunity and the
efficiency of the investment as an instrument in the management decision for the
development of a company.
The accounting theory will find in the present work a complex approach on the subject of
the investment in fixed assets especially while the investors and the owners of fixed assets
as well as the fiscal and legal authorities will find in it a clear mention and explanation of
all the present interpretations on this theme.
Many aspects that a company has to take into account in its development strategy find
themselves out in the financing programs regarding a maximization of the profit through
investment of the capital in tangible and intangible assets, implementing of new
technologies, measures for protection of the medium or financial investments.
The company is the driving force of the economy and the company that moves after a
strategy based on competitive know how is the future of the economy. The present work
aims to offer this know how to the companies.
The work treats in detail the aspect of the capital investment in long term assets , the
obligations and risks that this investment involves, the efficiency of the investment and its
effects on the development of the business.
The work start from the concept of" assets ".I tried the reflection at the some time of the
common points and the differences to immobilizations approach between as part as
International Standards of Financial Report issued by IASB and OMFP nr. 1752/ 2005
for the approval of Accounting Rules according to Europe Directives.
Theoretical and scientific support of work is the ensemble of concepts, princes, researches,
studies of cases, techniques of audit and the acknowledged methods of management from
the special national or international literature.
Keysword: investments, assets, tangible assets, intangible assets
JEL Classification: M41, M21
Introduction
The present work proposes to realize o complex research of the accounting and
fiscal perspective of fixed assets. A special attention will be given to the
opportunity and the efficiency of the investment as an instrument in the
management decision for the development of a company.

The scientific novelty work is focused to the element of complexity and actuality
of information, which, due to deep changes from the structure markets, of
transformations alerts ale the process of productions based on the technical
progress unknown in history, becomes vital as much in, practice the quotient and in
theory. The novelty consist in comparative approach of the theoretical appearances
concerning the immobilizations according to International Standards of Financial
Report issued by IASB and OMFP no. 1752/2005 for the approval of Accounting
Rules according to Europe Directives.
The body of the work
The fundamental concepts concerning the material / immaterial assets. Viewpoints.
Different appearances of the assets immobilizations were treaties in the economic
literature especially separate, on stage of active , or except alone viewpoints, as a
rule either the bookkeeper, either juridical, either managerial, fact for which
considered equip an which his work is one the all the appearances being in a the
complete guides of the investor.
A correct characterization a phenomenon of investments upon on: The economic
appearance, financier, bookkeeper and juridical.
From economic viewpoint, investment represents all the consumptions of which
funds done currently in of a hopes economic future effects.
From financial viewpoint investment represents the creation of capital of
production through the renunciation to the immediate consumption of money
funds, capital achieved a flux of future receipts.
Below appearance bookkeeper, investments represents the transformation of
money‘s availabilities in active physical submissive amortization, or in active
financial. The expenditure in the case of investment, he represents the active
transformation in active material an financial which increase the patrimony of
business, be the word of an expenditure of which effect is stretched outside of the
current exercise.
From juridical viewpoint, investment represents the creation of elements of which
patrimony can constitute the objects of the ownership.
Considering investment as a phenomenon financial and monetary, it would be
appreciated as these represents envolved on a long of a term capital of to his
investor or given the accumulations of the populations in the aim obtaining of a the
maximum gain with minimum in a riskness the after days.
After some specialists, through investments are apprehended:
"an acts wherewith spend his another money funds in hope as the in future
are shall received sums the big maul of his money‖ (Romanu I. şi Vasilescu
I., 1997, p. 6)
Vol. I nr. 3/2009 77

"anything used of a active as capital in the aim realization of economic
efficiency and therefore of profit (Vasilescu I., Luban F., 2003, p. 134).
"anything the expenditure of funds were in the sight realization conditions
needfulness to obtain in future, on a specific distance the effects scontated‖
(Românu, I; Vasilescu I., Bucureşti, 1997, p. 12).
"investments has four elements, scilicet the investor, the object of
investments, the cost and the effects ‖(Garrison R. H., Illinois, USA,
1988).
An way a maul defined investments realized in Dictionary MIT of modern
Economics - The MIT Dictionary of Modern Economics, The MIT Press, 1992,
p. 219. The term of investments is used most frequently surprised the flux of fated
his expenditures to increase or to maintain the stock of real capital.
As an agreement of a theories of the specialists, the elements components ale the
concept of investments established by-path as the next:
 the concrete and material content of the effort of investments, I carry
consider investments as a particularly structure of different funds as the
nature and the volume, what I am brought in the realization of the project;
 the factor ―The time‖, which show the fact as the any project of investments
has a period of scroll, presented through stages and good moments described
and on during which the indicators economically have the project have
particular ways of evolutions;
 the concept of efficiencies, as per which, the investor accepts the utilization
of present funds for an effective series( receipts) future, I carry in the total
sum to is superior initial expenditures;
 the risk, carry results from the concrete way of achieve in the after days of
the effects waited. Risk appears due to the fact as the these effects waited are
maybe , but not certainties, the degree of risk be inverse proportionate the
probability of achieve the waited effects.
In the literature the maul can be meet a series of approach of the concept of
investments, such as in large sense and in limitary sense, or in economic sense,
financier and the bookkeeper.
In large sense and from the microeconomic view, investment identified with the
placements of the economies of physical his juridical persons in different areas and
below different forms, as of example:
 Of equipments of productions, therefore as the increase the technical capital;
 And the modernization of fixed capital;
 The stock of circulating assets;
 The constructing of buildings;
 The purchasing of buildings;

 The purchasing of stocks;
 Research Science and projection;
 The transport and the winding-up of the equipments of productions
In the version of the teacher Dobrota investments represents, an addition to his
capital to personal existing patrimony, addition the result from the of a use parts of
the economies obtained from the activity of respective person.
The concept of investments represented always a subject of chat, completions in on
the average investigatory. The economist P. Caspar proposes a series of criteria
appreciatory investments:
 for an expenditure an employee today, is expected to is obtained a result
tomorrow.
 this expenditure conduces to a constituted the sinking-fund that is a capital of
which effects are produced on an what period exceeds the of a landmarks
exercise.
 the correspondence expenditures conduces to multiply the capacities of
production or commercialization of the enterprise.
 exist the evidence as the different expenditures employee increases the
patrimonial undertook
 and a supplementary condition applied to these expenditures were delimitate
of the expenditures of operation:
 place a break an in a report with the tendencies extrapolate from pasts.
All in sphere of the concepts concerning the answers of long-term capital existed
the which specialists tried to accredited the term of" cvasi investments" as be
certain which expenditures have the characters of investments but are taken all the
some in the category current expenditures, because they have no frequent and the
repeatability of investments the appearance.
Pierre Masse says as investments is" an expenditure dispute about future an
uncertain" or, otherwise gave up to," the satisfaction quickly and sure, on the
expense of the economies of which we dispose currently against of a future hopes
of which support represents it just good invested"
The French economist F. Aftalion formulates the next definition:" The investments
represent the renunciation to the monetary sources i current liquids against the of a
hopes future funds, obviously else big.
P. Masse establishes the next four main elements for investment scilicet:
 Subject, represented of he who did investments - the person physics or
juridical;
 Object, represent the thing, undertake, the firm, the equipment etc., the way
in which the investment is;
Vol. I nr. 3/2009 79

 Costs, carry is the supplementary effort, admonish, current spent for
obtaining that concrete object;
 Effects in numbers, results through the realization of investments and which
obtained in future and represents, in practice a hope more or less admonish.
Nicolae Feleaga in his book" The risks of bookkeeping to balance among
milleniums" brings an important contribution and a binevenues to this research
themes and does the specification as the nameable studies take the in the calculus
the investments considerate measurable excluding investments material toes
enterprises how are for instance: Investments in the strategic reflection, in
formalization of his methods or the organizational investments.
The author says as analyses of immaterial don't is can confined to a distinction
between immobilizations and expenditures. If undertake achieves the important
expenditures this in area, means as they he expects to obtain a series of advantages
in exchange. The author considers as the investment as the a papers of give in the
immediate satisfaction of certain and against of a hopes of future benefits brought
of good invested has a series of consequences how are:
 the investment is built from series of expenditures and future earnings of
which ransom character is characterized of the notion of hope
 the investment is a defalcation from production in the sight of utilize them
for building of a potential new susceptible to generate economic long-term
advantages
 the investment is an arbitration , a problem of decident is not a realization of
investment but choose from a portfolio of projects
 the investment is a strategic decision, not being enforced of the current
exploitation.
Taking in these sight these numerous characteristic immaterial expenditures can
require the statute of investment. Most massive expenditures done of enterprises
are in the areas: research development, the personal formation, reorganization of
the production, information and commercial investments.
Yet, according as I show the author the inclusion of all immaterial expenditures in
the category of the investments is, in the certain way, perniciously because the
immaterial investments present a series of characteristics differed against one
material: I am risky and their profitableness is uncertain, their effects don't the by-
paths always perceptible, recognize their juridical and the patrimonial is limited
many times of their virtual character.
In the researches done in this in area, the specialists adopts else many concepts:
investments, funds, expenditures, or active.
The specialists considers as the mutations from the modern economy have a double
consequence: On aside he causes a movement of the process of production from
matter and energy towards information and knowledge and but then lead to an
interconnection and a diversification without unprecedented these. Same in the

same time the specialists considers as the blast of informal technologies,
nationalization the economies, globalization markets led to an index of uncertainty
of the phenomena much more than by now what does as the productive classic his
models don't the maul gives results. New in stage these shall must set-up on the
strength of the fashions of which his organization based on the development
flexibility and the speed of reaction to changes in order to integrated in a economy
based on cognition.
A report of OCDE specifies as "despite of conceptual difficulties the practical and
in the definiteness immaterial and in the adoption as an account rule which permits
their taking in a account manner the proper maul, the economic contribution of
immaterial investments to the growth of the performance and competitiveness
undertake does necessary the progressive these uses in accounting systems ".
Sequence in-sequence or OCDE considers as: "The notion of investments
immaterial cover all long-term expenditures different than one proved by
purchased corporal immobilizations, which the societies engages upon them to
improve the results."
An study of OCDE divides the immaterial investments in three big components,
investments in research, investments in produced the programs, and one of the third
gift don't on last place, the publicity.
An another which tackled the in at large this category of were, Patrik Epingard in
the work L'investissement immateriel, coeur d'une economy fondee grey to savoir,
from which we quote: "To level economic, the notion of capacity becomes
confusedly in numerous sectors of activity, so that nobody don't else knows which
by-paths the frontiers of the investments: These limitation to the level corporal
immobilizations don't focus the strategy of the enterprise, and the integration of all
expenditures engaged in the sight obtain of economic future advantages in the sight
obtain of future advantages is pre ambitious."
Epingard considered as in the place of the universal definitions or of a list which
specify which the expenditure can be qualified as the investment is more important
to be enumerated the specifications of immaterial investments as being in their
views to: massif in amonte of the process of respective production equal-phase in
of research, develop into the case of his technologies of equal-phase in of the
expansion of the market in the case of commercial investments of irreversible
active specific difficult rule of marketed, their value be as a rule connected with the
organizations which in by-paths incorporate
The controversial problems of the appearances of evaluation and recognize of
corporal and still more selected immobilizations immaterial.
Objective the financial compliant situations of general frame for the elaboration
and the presentation of financial situations elaborated of IASB is delivered
information about the financial sprocket, the performances and the modifications of
Vol. I nr. 3/2009 81

financial sprocket ale of the entity, carry the useful of a by-paths large spheres of
users in the taking of economic decisions.
The fate financial bookkeeping is connected with the elaboration, the presentation
and the publication of balance-sheet in accordance to foresee of a frame conceptual
bookkeeper.
The determination of the base of measure, used for the ascertainment different
patrimonial elements in situations represented, one of the problems most difficult
of bookkeeping. Recognize of a active or a debt were a long weather the preserve
of expert bookkeeper. The examples most typical the one by-paths according to the
expenditures investigatory, to brands, to the commercial background
In the practice and in the theory of accounting were accredited on many bases of
measure. In as part as general for creating and the presentation of financial sheets
issued of IASB these am: The historic cost, the current cost, the value net of
realization, the value updated.
Historian: The assets are counted to the sum in coin or equivalent of specie paid in
the moment their his purchase to the value justly the sum paid in the moment of
purchasing.
Current: The assets are counted to the sum in coin or equivalent of which specie
burn must paid if one same active his burn be buy in currently.
Realizable: The assets are counted to sum in coin or equivalences of which species
can be obtained currently through the natural selling of his actives.
The updated value: the assets are counted to the updated value of the future
incomes which were generate in the natural scroll activity.
Problem consist in the choice the fit maul among these in contextually satisfy the
requirements of the users of accounting information on aside and an observance a
principles and an accounting foundations but then.
Producers and the users of financiers sheets appreciated as , in the measure and the
presentation of accounting information, most utilized is cost the historian, although
presents and one thin points. This is of habits used another bases of evaluation.
More, tendency is of is passed to the utilization of current cost as a response to the
incapacity of the model of the bookkeeper based on the historic cost solved the
incident to effective problems of modification prices the unmonetary assets.
He is obvious as the determination clear value of realization is released of an
uncertainty an estimation nice and an erect incites the how much good time sold
really on sale caning generate the different estimations from the assessors.
Exist only that one difficulties and divergences between different viewpoints and in
the determination of historic cost of special in the case the costs of production of a
good obtained from own production.

In condition of inflation and hiper-inflation by experience the years past were
focused serious difference of situations flatly fallen across the under valuations of
the assets counted to a historic cost became obsolete the in report with the
monetary devaluation.
And yet certain experience from past does impossible the prevision to earnings in
the fight between the historic cost and the just value.
In the years" 70, after the shock oil, the companionships from the occidental
countries crossed an inflationary period, and counteracted the effects inflation
about accounting information some strong adopted the which settlements certified
the utilization of current cost as the base of evaluation in big bookkeeping. The
Great Britain was the one European which entered a compulsory system of
bookkeeping of inflation, adopting for the societies cotated to the fellowship an
accounting rule an wagons compel them to present financially sheets in current
costs.
The British model of bookkeeping of inflation the age founded on the concept of
maintain the physical capital, through the active evaluation to the cost of
substitution, in the variant "value of deprivation".
if active he is still useful entity, the maxim value missed is cost of
substitution, and through the good substitution assured constant of the
physical capital of entity;
if the entity estimated as the good don't is it useful, the evaluation is done the
cost which shall it support it if she shall be weak of such an active, whence
and the valuable name of deprivation.
The value of deprivation the high maul the "value for enterprise" and the age used
for the evaluation corporal immobilizations and the intangible. This is most little
value among the cost of substitution of immobilization and the future fluxes of
which treasury burn can be generate through the good utilization.
The practical results ale bookkeeping in current cost enforced the British firms in
1980 were beyond expectation. Undertake British they were obliged his practical a
bookkeeping with two bases of evaluation:
In historic cost, for fisc, carry deliver an elder profits than one in current
cost, result from the bookkeeping in current costs communications
actuations;
In current costs, for actuations.
This situation bring big costs with accounting information, produced on the
strength of the system of evaluation considered too complicated the very
subjective. Also auditors, have be confused in what their juridical responsibility
through subjective evaluations, and the users they complained of the lack of
comparability the accounts of the enterprises.
Vol. I nr. 3/2009 83

On the background of decrease of inflation, the English rule concerning the
evaluation in current costs the irretrievable and the justification, be applied less and
less, which did as she to is optional in 1985 and disappear in 1988.
And another strong which they experimented the bookkeeping in actual value have
given up gradually hereto base of evaluation, so with the decrease of inflation, he
produced and " the end of the current cost‖.
If we accept as a cost is an effort agreed for obtaining income and if we placed in
the optics of independent exercises, the acquire of a active fixed is an which
transaction has consequences about the more exercises. Otherwise said, you be the
word about an effort agreed about the more exercises. Following same the optics
independence of exercises, each exercise shall it be it granted the afferent these
incomes are due to absorbs the part from the efforts agreed achieved a results.
Or, these measure efforts is, of habits, the cost, from the value of the market. Is
easy realizable as the, for the external users of financially sheets, the cost offers the
irrefutable qualities, as one of prudence, continuity, provability and accuracy.
The concept of just value we meet in many international standards of bookkeeping
(IAS 16, IAS 19, IAS 36, IAS 38, IAS 39, IAS 40, IAS 41), and the organism of
settlement accounting IASB don't gives up to this concept no with the occasion of
creating the international standards of financial report, used as part as IFRS 2 and
IFRS 3. All these standard skies the utilization just values for one or else many
class of active and debts.
IFRS 2 "Payments on the strength of of shares‖. The pays on the strength of shares
proved through instruments of capitals, as and the transactions proved in coin, must
evaluate to the just value. All the afferent this modifications values shall be
recognized the in the account of profit and miss.
IFRS 3 "Combination of enterprises‖. The cost is seed from view of the
acquisition, which estimate the cost combinations of enterprises as the sum agreed
between:
a) the just values from the date of the shift ale active date, of existing his debts
and of the instruments of own emissive capitals of to this part in the shift
obtain the control over that society; Addition
b) any other cost corresponding directly combinations of enterprises.
IAS 16 "Corporal Assets‖. The alternative treatment the license foresees the
revaluation corporal immobilizations to the reevaluated value, that is to the just
value from the moment revaluation, reduced with the subsequent amortizations
cumulate and the valuable subsequent loss cumulate.
IAS18 "Incomes from ordinary activities‖. The evaluation comes from the current
activities is achieved to the value justly the elements brought or received in change.
This size evaluated to the just value is fault-free with the decreases of commercial
nature (lodgments).

IAS 19 "Benefits employees‖. The pension schemes must evaluate in the balance-
sheet the bookkeeper on the strength of updated estimation present value of the
debts concerning the pensions, any the less the value justly of any active prisoner
to the date of the balance-sheet.
IAS 36 "Depreciation of the assets.‖ The assets must sited for the retrievable value,
carry is moderate how many times an active he can be depreciated, and the
depreciation must established to the date of each report. The retrievable value is
defined as be maximum among the just less value the for sale costs and the value of
utilization.
IAS 38 "Intangible assets‖. An intangible assets can be assessed at the cost, any
the less the depreciation, or to the just value( when exist an active market).
IAS 39 "Financial Instruments: Recognize and measure.‖ The assets and the
financial debts the by-paths recognized initially to the just value, and in the case
which in by-paths owned for transaction or classify as the available for sale, the
subsequent evaluations is achieved all to the just value.
IAS 40 "Real investments‖. Undertake can estimate the real investments is to the
less book value the depreciation, is to the just value, and the changes just value by-
path recognized immediately in the account of profit and miss.
IAS 41 "Agriculture‖. The biologic active the by-paths recognized initially to a
coequal book value the just less value the for sale costs, and the modifications just
value by-path figured in the account of profit
After some authors the value of the active market of the in the conditions
continuity activity, when the horizon of time of development of the business is big,
he is irrelevant if exist the economic equilibrium the financial and only that in
period of inflation and deflation the active presentation of the in the financial
situations to historic costs generates strong contentions.
Only that but then the historic cost is again rough criticism when he is word of the
depreciations of active incite for subjective estimated how much and for dependent
estimations of the intentions of different size of interests ale the users of the
information.
In current period the accounting practices appeal to a new guys of models of which
evaluation win against historic costs the modern and just value to an another
valuable respective concept: The updated his value the value of utility.
The actuarial brought we come in a row devotees modernization of the bases of
evaluation. The context normalization the bookkeeper which in appeared these new
expressions ale evaluation is one of the active depreciation.
At the present day an all elder brand name number deal in an globalization
economy characterized through nationalization markets and the fluxes of capitals
and seem as, for the present, don't he arrived at an agreement in the utilization of a
bases of his evaluation, what drives, still once, to the conclusion as the for a
Vol. I nr. 3/2009 85

distance these they shall coexist and are shall improved an in concordantly with
changes from economy and requirement enforced the system informational the
bookkeeper.
Another problem is a concept of capital and maintain the capital: The concept of
financial his physical capital.
As per the concept of financial capital, this is synonymous with active clear his
with the own capitals ale entity. The profit is obtained just if the financial monetary
value of assets clear to exhausted the period is elder than the financial active clear
value in the beginning the period, after the exclusion of any distributions to owners
and any other contributions from the owners of the temporally period Maintain the
financial capital can be evaluated incite the in monetary nominal units, quotients
and in units of power of constant purchase.
As per the concept of physical capital, the capital represents the capacity of
production entity counted, for instance, in units of production on day. The profit is
obtained just when the physical productive capacity entity last the period exceeds
the physical productive capacity from begin with the period, after he excluded any
deliver to owners and any contributions from the owners of the temporally period.
The concept of maintain the physical capital require the adoption of current cost as
the base of evaluation. The concept of maintain the financial capital don't enforces
all the some the of a certain use bases of main evaluation difference between two
concepts according to maintain the capital is reduced across the treatment of the
effects of the modification prices of assets and the debts of the entity.
The International and continental normalization in according to the concept of
immobilization assets.
The international harmonization represents a process institutional, which has as the
aims, the assurance the convergence the accounting norms and the practices
national assured of the pertinences in comparisons between financiers sheets of the
enterprises from strong different, comparability of accounting information be a
conditions necessary for a maul hello allocate a funds on world plan, definition
taken over from Ion Ionascu, Epistemology bookkeeping, Ed. Economica,
Bucuresti, 1997.
The daily international harmonization would be considerate a simple consequence
of globalization, she participate invisible, but persuasive, to sustain the report of
power. The accounting norms the neutral totals, am incident to the big interests on
international sale. Through they use concepts, ideation, ways of thoughts, of
communication, of act from in last row, enforces behaviors. The accounting
harmonization is requested in first site of the financial international community,
represented of investors, but and of the organisms of regulate the financial market.

The accounting harmonization has three degrees of differentiations:
1) International Normalization - the use of the same norms in same geo politic
space;
2) the harmonization the appearance – authorized the many maul practices and
treatments, but compel to the settlement of equivalent in the documents of the
synthesis of accounting;
3) Harmonization of Legislation – national court of settlement build, modify or
adopt the settlements visas, the accommodation and approach the international
accounting practices.
The accounting normalization is a social process wherewith is negotiated an
equilibrium between very diverse interests and the necessity of uniformity
presupposes formalization and the objective materialization, of the concepts, of the
methods, of the rules and the procedures concerning the production and the
utilization of the accounting information.
The bookkeeping has as the finality the supply of information concerning the
economic activity of the entity. The account information help different users
(purveyors, customers, investors, authorities, banks, wage earner, national statistics
etc.), I carry the by-paths the economic partners have of a entities, therefore he is
the necessity as the production of accounting information to is submissive of a
social check, that is of a "normative codifications", after his expression B. Colasse
(1996).
The origins attempt of encode the bookkeeping through the settlement as a rule
which his underlies the production of account information , they appeared the in
medieval his opening period of the capitalism, when they were written first codes
concerning the commercial his another activity which settlements referring in
express way to the way of "young man" bookkeeping. In France, the Cod of named
trade "Savary Cod", were, approved in a his orderly Colbert in the year 1673; in the
Romania first countries settlements concerning the bookkeeping were entered
through organic ―The Rule from 1831‖.
First attempts of achieve the frames accounting conceptual were in the period
1975-1985 and belong to the American organism of normalization accounting
FASB – ―Standard of Financial Accounting Board‖, private free organism of the
accountancy profession (commission stock - "Securities and Exchange Board).
This constituted the base of the concepts adopted and of to another organisms of
normalization for the own accounting frames conceptual, inclusively one
elaborated of IASB.
The accounting normalization, to national level, can have a dominant audience, that
is interfere the public authority in the codification bookkeeping is strong (as in the
case France, Germany, Romania etc), with dominant a private, which in the
associations of the accountant profession have a very important role (SUA, Great
Vol. I nr. 3/2009 87

Britain) or of nature mixt, which in the normalization bookkeeping presupposes
can published and a private organisms.
International Standard of Financial Report (IFRS) establish the requests of
recognitions, evaluation, present and describe which applied to transactions and the
which events important by-paths in financiers sheets of general interests. They else
can establish, also, thus of requests for transaction which events appear in main in
sectors of specific activity. IFRS am based on general framework, carry concerns
to concepts underlie information presented in financiers sheets of general interests.
Departing from objective my work presented all the appearances note to the
corporal assets try to delimit the efforts of nameable organisms of international
normalization the active tangible category.
The tangible assets were definite in contextually standard IAS1 "Presentation of
financier sheets" as active non current (non assets) presented asunder in balance-
sheet in the active category .
The normalization of the appearances concerning the corporal were, realized of to
the international organism of normalize of accounting information, through IAS 16
"corporal assets". Aspects relevantly concerning tangible active the by-paths
treaties and as part as presentations:
IAS 23 "Indebtness Costs" the components of the cost.
IAS 39 Instruments financier, recognize and evaluation.
IAS 36 Depreciation of the assets.
IFRS5 Assets used for sale and activities interrupted.
IAS 17 "Contracts of leasing.
IFRS 5 Non current assets in the aim transaction and the cancels of activities.
The general frame of IASC foresees as the information are significant if through
their default, either through their incorrect presentation, the users of the
information can take economic wrong decisions
When is envisaged the registration and the classification corporal immobilizations,
must analysis the appearances referring to the range of signification. If all the
elements of the nature corporal immobilizations burn be capitalize, all the same of
at all I burn be their value, this burn have in result a very cumbersome compliant
system IAS 16, each society shall be due to utilize rational vocationally established
a proper level, below which an elements aren't due to isn't capitalized, but he can
be credited to of profits and miss. The intangible assets and the requested of
presentation in as part as accounting information are presented in IAS 38.
The normalization of the treatment of the bookkeeper referring to the
immobilizations were written for first in detail of the international bookkeeper,

through standard IAS 38 in 1998, which in established criteria of recognitions, the
bases of evaluation and requests of report this ale categories of immobilizations.
The Intangible assets compliant IAS 38 are active identifiable unmonetary, without
substances the physics.
This Standard is applicable accounting to intangible assets, with exception:
a) intangible assets fall under the of a another incidences Standard;
b) the financial assets, just as I am definite in IAS 39,
c) of the laws concerning the ores and expenditures with the exploitation, the
development and extract of ores, oil, natural gas the another and like funds
renewable.
In the case of specific guys applied depictive of Standards the bookkeeping applied
them from this Standard. For instance, this Standard don't applied:
a. intangible assets of an entity in the aim of sale on development accustomed
the activity( am them applicable IAS 2, Stock and IAS 11, Contract of
building).
b. receivables looking the excise delayed ( be applicable IAS 12).
c. the contracts of leasing wagons fall under the incidences IAS 17, Leasing.
d. the assets from the benefits employees( be applicable IAS 19).
e. the financial assets, just as I am they definite in IAS 39
Recognize and the evaluation of financial active by-paths foreseen in IAS 27 and,
IAS 28 Investments in associate entities and IAS 31 Interests in the partnerships in
participation.
f. the costs of acquisitions delayed and intangible immobilizations appeared
from the contractual laws of a ale the insurers in the of a background the
contract of assurance from the area of application of IFRS 4 Contract of
assurances. IFRS 4 foresees requests specify of present information for those
costs of acquisitions delayed but don't and for those intangible
immobilizations.
g. intangible assets classified as for his build-in in a sale fated group cession,
classified as be the prisoner for sale am them applicable IFRS 5 The assets
used in the sight sale and activities interrupted.
There are situations in which am due to is appealed to the reasons decided which
Standard is applicable.
IAS 38 applied, associated to expenditures activities of publicity, of professional
preparation, of constitute, investigatory and develop. For instance, the activities
investigatory and develop can generate an active with a hardware (for instance, a
prototype), but the physical element of active is secondary against his component
intangible - the parcel of knowledge in this, reason for which applied this Standard.
Vol. I nr. 3/2009 89

In the of a case leasing the financier, the basic assets can be as much tangible or
intangible.
The definition of the concept of assets according to International Standards of
Financial Report
Definition of the concept of assets according to International Standards of
Financial Report is an active, in the vision International Standards of accounting,
represents "a resource controlled of enterprise as the result of a past events and
from whereat is waited for generated the economic future benefits for enterprise.‖
His benefits the economic future advantages represent "potential contributed in
direct his indirect way to the flux of specie and equivalent ale of the specie to
enterprise.
This potentially can be, fitted the paragraph 53 of general Framework of
elaboration and present financial sheets:
a potential of production, carry does the part from the activities of
exploitation ale the enterprise.
a method of conversion in his equivalent treasury of treasury;
a capacity of reduce the output of liquidity, for instance an alternative
process of production a new - technology - what cause cost of productions.
the possibility assured protection his average or the satisfaction of legal rules
etc.
The economic future benefits incorporate active in can enter into the entity in the
many maul ways, for instance:-Asunder or in company with another active for
services or the production of good fated sale of to entity; -With another active; -For
justify debts; -Shareholders of the entity;
Many active, for instance, the corporal immobilizations, have a physical form.
With all these, form physics elemental for of a active existence of example, patents
and copyrights.
Many active, for instance, the book debts and real property the associate by-path
with legal laws, inclusively with ownerships. The ownership elemental for the
determination be of a active of example, a realty in on the basis of an of a contract
of leasing.
The assets of the entities arises from his another transactions previous events. In
the natural way, the entities obtain the assets through his purchase these
production, but and another his transactions events can generate assets for instance,
property received by entity give to cabinet as the of a part program of bred
economically in a region.
Exist a double harness between the exits of species and the generation of active,
but isn't by all means necessary as any ones to coincide. For example the elements

of a donate entities can satisfy the of a active definition, just in of a absent exits of
species.
The previous version IAS38 don't specify " the features of identification", but
sustained as the an intangible immobilization can be different clearly of the
commercial background if active is separable, but the fact as the this is separable
don't the east prerequisite for condition his identification. Standard 38 in the
current version show as an immobilization carries out criteria of identification from
the of a definition intangible immobilizations when:
is shared, that is he can be separate his broken apart form the entity and sold,
dumped, proprietary, rented or changed, is individual, he is in company with
a contact, his active afferent debt;
From the contractual his laws from another secure laws of law, all the same
if those laws are transferable his separable of his entity of another laws and
obligations.
Definition of the concept of assets in according to OMF 1752/2005
The assets fixed are active generated of benefits and possessed on an elder period
of a year. The corporal immobilizations represent which were:
a) possessed of an entity were an used-up in production of good , making
services, were rental the other parts or were used in administrative aims; And
b) am used-up on of during a long periods the big maul of an active years
An fixed asset is active an identifiable, unmonetarry, without material supports and
prisoner for utilization in the process of his production supply of good and services,
were rental the other parts or for administrative. An intangible assets must
recognized in balance-sheets if estimated as the you generate the economic benefits
for entity and the active cost can be estimated in credible way.
The financial immobilizations containing the shares in possession to the entities
affiliated, the loans granted the entities affiliated, the interests of participation, the
loans granted the entities of which the companionship is bind by virtue the interests
of another participation , the investments as the another immobilizations loans.
In the accounts of receivable presenting loans granted with the sums granted other
parts on the basis of contracts for which the entity perceives the interests, fitted the
law.
To another loans granted contained guarantees, the warehouses and the sum
deposited of entity to others.
The which entities have in the account of fixed receivable afferent receivable of the
contracts of leasing financiers, as well as another fixed receivable with elder terms
of a year, you present in balance-sheet, to financial immobilizations, merely the
part with elder term of 12 months, differences were presented to receivable
accounts.
Vol. I nr. 3/2009 91

National peculiarities concerning to recognize of the assets
Recognize of the assets can dress the peculiarities in some national concepts:
In SUA the assets are "economic future probable advantages, obtained or over
control of an entity, result of a transaction or past events" what definitions
appears the in Comparate Systems accounting, Anglo-saxon Accounting,
edition II vol I, (N. Feleagă, 2000, p.147). Americans scientists don't binds
recognize of the assets of existences of his ownership of legal protection this.
In France assets represents "anything the patrimonial which elements has a
economic positive value for enterprise" what definition appears the in the work
Generale Accounting, (B. Colasse, 1995, p.95). The vision the French about
patrimony the gate the juridical mark about this concept and right the
consequence excludes from active good from a contract of leasing financier.
According as is seen the fundamental problem is put, referring to of a recognize
of an element, as element of active in his balance-sheet as the element of the
expenditure in the account of profit and miss, is connected with the ownership
and this attributes: The law of disposal, the law of utilization and the law of
life-interest.
In the countries anglo the more important are practice view .This does as, in
some cases, the law of his utilization is dominant and therefore prevalent of the
ownership. Also, the impossibility of measure of an intangible active drives to
the conclusion as the they does the object of balance sheet.
In Romania bookkeeping is applied the principle property in the individual
compliant accounts general of Conditions of elaboration and present financial
sheets elaborated of IASC, take over of Romanians normalizators through
OMFP 94/2001, orders were abrogated subsequently through OMFP1752/2005
looked the approval accounting settlements according to the lines „substance
over forme‖.
Differences between accounting and taxation assets
Particular attention should be focused on the difficulties and consequences of the
tax plan of treatment for assessment of tangible and intangible assets, arising from
inconsistencies between tax rules and accounting rules, which aim in particular
initial recognition, evaluation and recognition of further asset impairment. Being a
complex concept, assessing not only the company assets but also its potential in all
aspects (technical, economic, financial and human). Determination of base
measurement used to record assets in financial statements has been and is still one
of the most difficult accounting issues. IASB accounting conceptual framework
provides a high freedom in the choice of tax assessment, as long as the chosen
ensure reliability and relevance of information released to the financial statements.
Accounting Depreciation and amortization of property tax is also the source of
inconsistencies between accounting and taxation, representing a mixture of taxation
in the accounts but the evidence and proof that it can achieve a separation of tax

accounting. Choosing one or another of the elements necessary to determine tax
depreciation (the depreciation, amortization methods and periods of depreciation)
are all possibilities for the company to choose accounting policies that it considers
relevant.
How depreciation accounting is not always equal to the tax depreciation, cost of
business will be affected by the depreciation accounting, but the calculation of
taxable income the costs will be deductible to the extent of depreciation determined
in accordance with tax rules. However, the possibility for management company, to
choose when legislation offers more options-the most advantageous or
management interest, keep his professional reasoning ability.
Conclusions
The theme is great due to the main aim touched all the appearances concerning the
immobilizations and require a labor supported of documentary, of research recent
researches and updated settlements, in the sight objective suggested realization.
The development researches on the theme corporal immobilizations has the utility
as much for investors and owners of fixed assets, quotients and for the fiscal and
the juridical authorities and for the large audience.
Bibliography
Colasse B., Generale Accounting, 1995, Ed. Moldova, Iaşi
Bens A., Discussion of Accounting Discretion in Fair Value Estimates: An
Examination of SFAS 142 Goodwill Impairments, Journal of Accounting
Research, Vol 44 Issue 2 Page 289-296, May 2006
Denis, C., Huizinga H., Nicodème G., The Internationalisation of Asset Ownership
in Europe, H. Huizinga and L. Jonung editors, Cambridge University Press
Ely K., Waymire G., Intangible Assets and Stock Prices in the Pre-SEC Era, 1999,
Journal of Accounting Research
Feleaga N, Malciu L., Recognize, evaluation and estimation in the international
bookkeeping, 2004, Editura CECCAR, Bucureşti
Feleagă N., Comparate Accounting Systems, anglo- saxone Accounting, ediţia
a II- a, vol I, 2000, Ed. Economică, Bucureşti
Ionaşcu I., Accounting Epistemology, 1997, Ed. Economică, Bucureşti
Lee C., Lee A., Changes in fixed assets, Book: Encyclopedia of Finance, Publiser
Springer US, part3, item 91- SpringerLink 2007
Matolcsy Z., Wyatt A., Capitalized intangibles and financial analysts, Accounting
& Finance, 2006, Vol 46: Issue 3, 457–479
MIT Dictionary of Modern Economics, The MIT Press, 1992
Românu, I; Vasilescu, I., Investment Management, 1997, Ed. Mărgăritar, Bucureşti
Ministry of Finance Order 1752/2005 regarding the approval of accounting
regulations consistent with European directives
Vol. I nr. 3/2009 93

WORLD FINANCIAL CRISIS IMPACT
ON IT INVESTMENTS
Camelia Elena Ciolac

The Bucharest Academy of Economics Studies, Romania
ciolac_c@yahoo.co.uk
Abstract
The paper aims to analyze the consequences of the world crisis on IT investments from
various points of view.
Firstly, the paper takes into consideration IT providers‘ and IT manufacturers‘ strategy
changes due to the crisis, including their new pricing policies , strategic alliances among
them and partnerships to surmount the crisis‘s effects. An interesting strategy could be
observed among IT companies, as the market leaders took advantage of the crisis situation
to purchase those peers that had important market shares but could not overcome the crisis
effects. These strategies are accompanied by protecting measures where IT manufacturers
reorganize their territorial structures of production and assembling, focusing productive
activities in the business‘s country of origin.
Secondly, the paper analyzes the economic agents‘ behavior and their new positioning with
regard to the IT field. Various IT branches were affected differently: fields like networks
and communications kept the same allocated budget and , in some cases, increased the
investments, on the contrary ERP projects were dramatically affected by the crisis. The
very essence of IT changed inside the enterprise, evolving from a consultant and
operational factor to a source for decisions of economic recovery .
According to current research studies, it is estimated that the crisis‘ impact on IT
investments shall spread over time until 2012 and therefore, adopting the right IT strategy
for the following years is subject to controversy debating nowadays. An overview of the
current points of view is carried out in the article.
Keywords: IT investments, economic crisis, European Commission recommendations,

recovery strategies, information technology, management
JEL Classification: M15, D92
Introduction
During actual economic crisis, both IT providers and their beneficiaries needed to
review the IT strategy in order to surmount the financial loss. IT providers opted
for partnerships and strategic acquisitions to empower their product portfolio,
while end-user companies redesigned the IT investment strategy and revised
undergoing IT projects‘ opportunity.
Considering the divergence between European Commission‘s directions and
financial institutions‘ advice regarding companies‘ positioning towards IT during

crisis, this paper aims to answer the question: which is the world financial crisis
impact on IT investments and which are the major changes in the European IT ?
1. Strategies adopted by IT providers

1.1 Acquisitions and strategic partnerships
Siemens announced by the end of April 2009 the acquisition of Elan business, a
software provider specialized in MES (Manufacturing Execution Systems)
products in Toulouse, that addresses the pharmaceutical and the biotechnical
industries. This acquisition allows Siemens to enrich its solution portfolio on the
industrial software market and strengthens the company‘s anchoring in France.
Present on the financial market as well as on the telecommunications market, Sun
Microsystems has been profoundly affected by the crisis and did not recover,
having registered 209 billion $ loss in the last term of 2008, according to ITR
MANAGER(2009,<www.itrmanager.com>).
IBM, another IT market leader, took advantage of the world economic crisis to
initiate and develop negotiations for acquiring and integrating in its structures one
of the most important businesses in Sillicon Valley: Sun Microsystems. The
product portfolio and the technologies that this acquisition would have brought to
IBM consisted of a microprocessor of RISC (Reduced Instruction Set Computer)
architecture, the OpenSolaris operating system and the programming language
Java. The new business IBM-Sun would hold 2/3 of the Unix market, if we take
into consideration the IBM AIX and the Sun Solaris systems. Also, they would
control an important market share on the servers‘ market, considering IBM Power
and Sun SPARC servers.
Due to the fact that IBM underestimated Sun business, speculating its
disadvantageous situation caused by the crisis, Sun‘s council of administration did
not approve the transaction.
The same strategy of acquisitions was adopted by Oracle, who made an offer to
buy Sun‘s actions, as reported by Rafal, Olivier (2009). The transaction was
approved by Sun‘s council of administration at the end of April 2009 and reached
the sum of 7.4 billion $; it is still in progress its approval by the stakeholders and
by the authority of regulations. The benefits of the new business Oracle – Sun
contain the middleware Java Fusion and the Solaris exploitation systems for Oracle
Database deployment. Thanks to this acquisition, Oracle surmounts IBM from the
technologies offer point of view.
Oracle‘s acquisition of the Java development platform represents the premise for
fulfilling clients‘ demand of reduced complexity and diminished risks in using
Oracle products. Another benefit is the possibility to develop Oracle products
based on standards and under open source licenses.
Vol. I nr. 3/2009 95

In the web sector, the pioneer business that became the leader in micro blogging,
Twitter, is the subject of recent acquisition negotiations by Google. Valuated at 250
million $ and considered an important Internet service, Twitter represents an
interesting investment for Google for its real time search engine and its prestige.
From this analysis, it arises a trend of big IT companies trying to enrich their
product portfolio during crisis, aiming to enter new retail markets and to integrate
new technologies that would increase the potential of their own.
An Ovum study underlines the fact that fusions and absorptions in the networking
and telecommunications sector are not always successful due to equipment
integration difficulties.
1.2. Sales and cutting costs strategies
In order to surmount crisis effects, the big IT providers adopt different cutting costs
strategies. A rigorous evaluation of the business is carried out in order to identify
and remove unprofitable activities.
Oracle, database leader, sold OnTarget, its former consultancy division specialized
in Siebel products.This business had been acquired by Oracle in 1999 for 259
million euro.
A company that has been profoundly affected by the economic crisis is Microsoft,
as reported by Lambel F. (2009). Microsoft registered loss in its main operating
fields, for the first time in 23 years of existence. The online service division
experienced a decrease of 14.5% during the first term of 2009. The division of
peripherals and media encountered a decrease of 1.6% in revenues, while the
individual operating systems division encountered a decrease of 15% in revenues
in the same period. Simultaneously, the Microsoft ERP division, Dynamics,
registered a decrease of 5% in revenues in the first term of 2009.
According to market research carried out by Microsoft, the general trend on the IT
market is customers shift towards cheaper products. To defeat sales loss , Microsoft
had to reduce Windows license prices and to approve Windows XP installation on
laptops, in damage to Windows Vista, in order to counteract Linux offensive, as
related by Nemec-Poncik M. (2008).
On the other hand, Microsoft cutting costs strategy includes: reducing spending in
low-priority fields, reducing marketing campaigns for Windows Vista, decreasing
investments in data-centers, slowing the recruitment process with 15% and
reviewing mobility costs for the own employees.
SAP, the German IT ERP solutions provider, encountered 33% sales loss in the
first term of 2009 compared to the same term of 2008, as reported by Gros Maryse
(2009). Still, SAP‘s world revenues decreased by only 3% during this period,
thanks to the application maintenance division. The support services price increase
from 17% to 22% of the license‘s value, could be staggered till 2015, depending on
a measurement system that would evaluate the ERP solution‘s contribution to the

client business. Simultaneously, in January 2009, SAP announced a personnel
dismiss of 3000 jobs out of the total 50500 employees, of which 1900 employees
already left the company in the US and UK and shifted towards other jobs.
2. Economic agents’ behavior and IT budget
A study carried out by Celent, IT Spending in Financial Services - a Global
Perspective (2009), predicts that IT investments will reach a total amount of 353.3
billion $ in 2009 among financial institutions, which represents a 1.3% decrease
compared to 2008. This prediction is a rupture in the general trend of increase in IT
investments during the last years: a 6.4% increase during 2007 and a 4.5% increase
in 2008. Still, the study predicts that, in 2010, IT spending on specific products and
services in the financial sector will register an increase up to the value of 364.5
billion $ (figure 1).
World IT investments in the financial sector
380
360
billion $ 340
IT investments
320
300
2006 2007 2008 2009 2010
IT investments 321,92 342,53 357,95 353,3 364,5
Figure 1. IT investments evolution in the financial sector,

according to the Celent study
Out of the total amount of IT investments during 2008, 71.9% addressed IT
maintenance and this important percentage will be maintained during the following
years as the financial crisis reduces the value of new investments.
Another significant trend is the increase of the founds allocated for IT insurance,
currently estimated at 105 billion $ in 2009, 1% higher than in 2008.
The Celent study concludes that in 2009, due to the financial crisis, IT spending
will diminish to the value of 31.8 billion $ in North America, respectively to the
value of 24.8 billion $ in Europe. The corresponding decreases compared to 2008
are 12.4% in North America, respectively 5% in Europe.
Due to the fact that companies will need to readjust the costs, IT spending will
become a source of business efficiency through an intensive usage. The need for
productivity will maintain IT investments in the operational fields, outsourcing the
non-operational IT services. From the IT acquisitions perspective, the main
Vol. I nr. 3/2009 97

differential factors in 2009 will be the prices and the financing opportunities.
Reorganizations will determine the abandon of unnecessary projects.
The SOA (Service Oriented Architecture) and the resource virtualization strategies
will become the main methods for cutting costs. IT services will register high price
pressures and will need well-founded acquisition justification. Outsourcing will
became a mid-term opportunity.
2.1 IT sectors have been affected differently by the economic crisis
For the first time after many years, in 2008 it was registered a decrease in the
volume and in the value of the printers market, as reported on the website ITR
MANAGER.COM (2009,<www.itrmanager.com>). Laser printers registered a loss
of 6% in sales, while inkjet printers registered 9% loss in sales during 2008. In
France, the printers market decreased from 2.57 billon $ in 2007 to the value of
2.44 billion $ in 2008.
Because almost all of the enterprises and about 2/3 of home consumers in France
are equipped with printing solutions, actual printers acquisitions address in 80% of
cases replacement and modernization issues. For this purpose, Lexmark adopted
the strategy of increasing client loyalty, by keeping prices at the quality level of
their products and to the brand prestige. The differentiation strategy adopted by
Lexmark is based on the concept of Green IT, laser cartridge recycling, promoting
their belief that printing quality is more important than printing quantity.
According to an Idate study, it is expected that the economic crisis would reduce
investments in network exploitation along with the deployment of future Internet
on optical fiber. Even so, networking providers must continue their investments in
service reliability and security.
The Bouygues Group estimates that the right approach that could protect
telecommunications providers from the financial crisis effects resides in
diversifications, exploiting foreign networks and consultancy services for
connecting client companies to international networks.
A field less affected by the crisis is the mobile communications, which are
expected to grow with 6.3% in 2009 compared to 2008, considering the total
number of connections and the revenues.
At the opposite pole we can find the component providers that registered a 10%
decrease in sales in the last three months of 2008. Companies of this IT branch face
the crisis effects differently: while small entrepreneurship must decrease their
business, big companies take advantage of this conjuncture to increase their
advance to the market competitors. An important factor that allows IT companies
to surmount the effect of the sales decrease is their financial reserves. The
component providers that will resist crisis are aware of their importance for the
further development of digital economy.

2.2 IT role shift within company
During crisis, information system managers become the innovation drivers and a
source of economic growth for the enterprise. Information systems face two
phenomena nowadays: on one hand it is the rupture in operational models for
accelerating change and on the other hand it is the rupture caused by the Internet
and the mobile technologies. IT managers have now the opportunity to place IT
near the operational branches as an activity that creates values for the company,
according to ITR MANAGER (2009, < www.itrmanager.com>). In order to change
the place of IT within the enterprise, IT managers should leave their role of
managing an auxiliary company function mainly concerned about costs, and should
approach an innovation leader‘s vision.
According to a study carried out by the Resources Global Professionals, 37% of IT
managers drawn priorities and allocated budgets for IT for 2009 similar to 2008.
Another relevant trend indicates a decrease of investments in ERP (Enterprise
Resource Planning) solutions, accompanied by a harden of project selection
criteria. Shared services will continue to play an important role among priorities,
while outsourcing will not.
The economic crisis may be a favorable circumstance for IT to become the main
innovation factor within the enterprise. IT can demonstrate decision makers how to
improve customer loyalty by creating a collaborative platform with them in order
to define the products they wish.
Also, during economic crisis, IT can get rid of its status of costs generator obtained
due to the failure of many IT projects that raised mistrust among company
managers.
This reorganization needs to substantially modify information systems objectives
and offer them a foundation severely supervised. From this point of view, the crisis
has a positive effect because it accelerates the change process.
2.3 The economic crisis impact on IT labor
Due to the economic crisis, the labor offer diminished in the IT sector. An example
is Cisco, a networking and communications company, which fired 2678 employees
in October 2008. At the same time, the company‘s jobs offer decreased from 1830
to 128.
According to a study carried out by Skills Survey in 2008, the last years suffered a
lack in IT experts. This conclusion resulted from the number of IT vacancies within
companies. The economic crisis dims the recruitment crisis brought by expert
mobility. The fields that are most affected by the lack of IT personnel are: the
programming languages (C, Java, Visual Basic), Internet services (SOA, .Net,
J2EE), networks and system administration.
From the IT managers‘ perspective, a study carried out by CIO Connect predicts
their involvement in company‘s reorganization. IT experts obtain a key role in the
Vol. I nr. 3/2009 99

company‘s commercial relationships and in projects‘ startup, thanks to their
profound knowledge of the business.
As they come from a dynamic field, affected by continuous changes, IT managers
can efficiently implement the organizational change strategies within the enterprise
by aligning it to the new trends of resource virtualization and ―cloud computing‖.
3. European Commission’s and banking institutions’ recommended strategies
Due to the high price pressures, IT solution providers will need to develop strong
centralized corporative business relationships because decisions move their center
from the local divisions towards the central company. Also sophisticated technical
and functional features will loose importance when compared to the portability,
architectural integrability and price.
Small IT providers need to align their business with the big IT infrastructure
providers and to the big outsourcers.
The companies that will recover faster after the economic crisis will be the ones
that adapted, experimented and implemented new technologies, thus obtaining a
significant advance in the competitive environment.
According to the European Commission communicate addressed to the European
Parliament in 20.07.2005, Common Actions for Growth and Employment: The
Community Lisbon Programme [SEC(2005) 981] (2005), the EU IT strategy
contained to main spending programs for the following period 2007-2013:
the seventh framework for research, technical development and demonstration
(RTD) that addressed excellence promotion, knowledge and researchers‘ free
mobility, R&D regional clusters promotion. This framework represents a large
scale approach to the public-private partnership for technological initiatives‘
implementation (such as nanoelectronics, embedded systems)
the framework for competitiveness and innovation
The ―i2010- an information European society for economic growth and jobs‖
initiative aimed to support technologies usage and production as a key factor for
economic and social development.
According to Acad. Filip F.G. (2005, pp 33-34), priorities of the ―i2010‖ initiative
referred to:
establishing a framework for IT market management: telecommunication
frequency spectrum control, laws for electronic commerce, providing security
in the information society.
an increase of investments in IT research with up to 80% in order to reduce the
difference from USA, Japan and China
implementing the digital economy elements in the social life through
e-government services, e-inclusion and digital culture.

On 20.04.2009, in Brussels, ―the ICT boundaries movement ‖[2] was presented as
a new strategy for future research and technology improvement in Europe.
The document Moving the ICT Frontiers- a strategy for research on future and
emerging technologies in Europe (2009) focuses on the research strategy in the
field of new technologies and FET (Future and Emerging Technologies). The
European Commission elaborated this document in times of economic crisis, as a
solution for companies to surmount it through investments in innovation for the
future. It comes underlined the multidisciplinary and collaborative approach, where
recent discoveries in biologic systems with automatic organization should be
included in IT projects. Although this approach meets high risks, the document
opposes them the potential high revenues and the chance of revolutionary
innovations.
This strategy recommends that companies should focus on research and innovation
in order to increase the ICT European industry competitiveness on a long term.
Fields like quantum informatics, novel systems, IT systems inspired from
neurology, bi-directional brain-machine interfaces, collective intelligence,
represent projects supported by the FET strategy, bringing Europe the leader
position in this research fields.
In an economic crisis context, companies tend to take cautious action, to develop
in-house investments and priority research focused on short-time market needs. In
order to defeat this trend that could slow the innovation process, the European
Commission recommends important investments both in public and private
environment in high risk research, presenting the benefits that could be obtained in
the future.
Compared to the document of 2005, from the researchers‘ perspective, the focus
changes from the mobility possibilities towards their freedom to explore
unconventional new ideas and novel approaches. If research undergoes radical
change process, supported by the involvement of the business actors, European
ICT will be able to take advantage of the new market opportunities once the
economic crisis is over.
The collaborative side within IT research is justified by the actual research
framework, whose strong fragmentation led to efforts‘ replication, priorities‘
divergence and opportunities underutilization. In order to achieve this goal the
European Commission suggests common research agendas based on shared vision
―Joint Technology Initiatives‖. The failure probability of ITC research projects can
be reduced through the partnership between academia and business environment,
along with frequent dissemination of FET projects aiming to reduce the gap
between research directions and their applicability.
A special place within the framework belongs to the small and medium enterprises
(SMEs), who should be helped to surmount the crisis as they represent the main
beneficiary of the research results, according to the European Commission. Those
Vol. I nr. 3/2009 101

SMEs whose activity is driven by an intensive valuation of research products
should be the first supported because they can convert early research results into
successful industrial stories.
Another important aspect underlined by the European Commission refers to the
free sharing of results and scientific knowledge. From the IT perspective, this
recommendation can be materialized through standards implementation and open
source products.
The European Council is permanently preoccupied with IT evolution during crisis,
so that its working agenda systematically contains aspects regarding the IT
strategy. All of the member states adhered to the long term solution that implies the
development of new technologies‘ market, intensifying research and innovation,
satellite-solutions for the rural area. The European economic recovery plan
includes large scale Internet projects of 5 billion euros, allocated for both
improving the existing IT infrastructure and for extending it in the rural areas.
In order to support the high risk research, the European Commission suggested
doubling investments in this field until 2015, both at a national level and in the EU.
Even if the European Union provides a third of the world scientific knowledge
base, the IT research receives only a quarter of the world financing founds,
according to PublicTechnology.net (2009, < www.publictechnology.net> ).
The European Commission especially indicated the following research fields: the
development of fault tolerant systems that copies the human brain processes for
coping with hardware failures, processing power faster than the light speed that is
able to process unlimited quantities of data of petabyte size (1 petabyte=1000
terrabyte).
Outstanding research results in high risk IT projects were awarded Nobel prizes:
Albert Fert (France, 2007), Peter Grunberg (Germany, 2007), Theodor Hansch
(Germany, 2005).
The European Commission concluded that the new generation of IT systems
should not be built in a top-down ―great visions‖ approach, because the financial
collapse demonstrated the vulnerability of not mature complex systems. It is
preferable an organic development of technologies, supervised by both researchers,
big companies and SMEs in a collaborative environment.
Regarding the IT budget allocation, banks‘ recommendation suggests that
companies should not carry out a strong savings policy and that firms should focus
to identify those technological niches to help overcome the actual difficulties.
Contrary to the European Commission‘s recommendations, banks suggest firms to
invest in productive ICT products that are profitable on a short term. Banks counsel
their client companies not spending IT budgets on technologies that have not yet
reached maturity or that they do not master.
Along with high-risk innovative research promotion, the IT strategy designed by
the European Commission includes a shift in the IT investments from the

telecommunications field towards software, as reported by Nemec-Poncik, M.
(2009).
Telecommunications have been considered a priority until late due to their high
revenues and jobs offer, but now the IT infrastructure needs to be exploited by an
adequate and intensive software usage.
The Commissar for the information society Viviane Reding, appreciates that
software impact is at least as important as that of telecommunications from the
usability point of view. After a projects contest , the group formed by the institutes:
Idate (France), Institut Fraunhofer ISI (CNRS Germany), London Economics (UK)
became the coordinator for a project that aims to promote software and IT services
in Europe for a total amount of 424600 euro during 15 months.
The group will be coordinated by INFSO (Information society and media) and the
European Commission.
The goals of this research consortium include:
European IT actors mapping
defining a set of IT regulations
simulating scenarios for European software development incentives.
The project‘s agenda includes meetings with the main IT actors:
developers (including license vendors and maintenance providers)
IT associated service societies (like Internet service providers)
new services (outsourcing, data-centers, cloud-computing, Software-as-a-
Service)
online advertising websites (Google)
professional associations, public institutions, end-users, financial specialists
In order to fulfill program objectives, the group will include elements like
financing facilities, research encouraging , SMEs‘ notification of the possible
benefits brought by an adequate IT equipping , inside its software promoting
project.
Conclusions
In human resources management, the crisis deepened the lack in IT experts that
resulted in a big number of unfilled jobs in this area.
The IT managers become, in crisis times, the main drivers of innovation and are
co-opted in decision forums of reorganization and restructuring.
Because the financial collapse demonstrated the vulnerability of not mature
complex systems, The European Commision supports an organic development of
technologies, supervised by both researchers, big companies and SMEs in a
collaborative environment.
Vol. I nr. 3/2009 103

The main providers of IT solutions have adopted this strategy of partnerships and
of strategic acquisitions. The economic crisis changed the configuration of the IT
market, affecting in different ways its main fields.
The present study enlightens the major changes and the major IT directions
supported by the European Union for the next years. The accent moves from
expanding the infrastructure to populating it with software.
This research can become a guide for those Romanian companies that aim
developing IT projects by accessing European founds for financing , as well as for
the Romanian IT market actors that need to align to the European trends in this
field.
This study might be developed in the future , by considering the findings of the
European IT consortium research in software development and, also , by
considering the results of those directions that the European Commission
recommends within its innovation strategy.
Acknowledgements
This article is a result of the project „Doctoral Program and PhD Students in the
education research and innovation triangle”. This project is co funded by
European Social Fund through The Sectorial Operational Programme for
Human Resources Development 2007-2013, coordinated by The Bucharest
Academy of Economic Studies.
References
Filip F.G. 2005, ‘i2010-o prima initiativa in Strategia de la Lisabona revizuita‘ ,
Academica, vol 43, XV(180) , p33-34
Gros, Maryse 2009, ‘Trimestriels SAP: baisse de 33% sur les ventes des
logiciels,compensee par la maintenance‘, LeMondeInformatique.fr,
29.04.2009, accessed on 1 may 2009, <http://www.lemondeinformatique.fr
/actualites/lire-trimestriels-sap-baisse-de-33-sur-les-ventes-de-logiciels-
compensee-par-la-maintenance-28525.html>
ITR MANAGER.COM, Lexmark poursuit sa strategie , accessed on 20 april 2009,
<http://www.itrmanager.com/articles/89547/lexmark-poursuit-strategie.html
ITR MANAGER.COM, Satyam, Sun, Twitter…Pendant la crise ,les achats
continuent!, accessed on 10 april 2009, < http://www.itrmanager.com/articles
/89663/satyam-sun-twitter-br-crise-achats-continuent.html
ITR MANAGER.COM, Quel impact de la crise sur les DSI ?, accessed on 6 april
2009, < http://www.itrmanager.com/articles/89662/impact-crise-dsi.html>
Lambel, F. 2009, ‘Microsoft conclut le pire trimestre de son histoire‘,
LeMondeInformatique.fr, 24.04.2009, accessed on 27 april 2009,
<http://www.lemondeinformatique.fr/actualites/lire-microsoft-conclut-le-
pire-trimestre-de-son-histoire-28502.html>

Nemec-Poncik, M. 2008, ‘Microsoft se serre la ceinture pour affronter la crise‘,
LeMondeInformatique.fr, 24.10.2008, accessed on 1 april 2009,
<http://www.lemondeinformatique.fr/actualites/lire-microsoft-se-serre-la-
ceinture-pour-affronter-la-crise-27255.html>
Nemec-Poncik, M. 2009, ‘Bruxelles cree un consortium avec PAC pour
promouvoir le logiciel en Europe‘, LeMondeInformatique.fr, 30.04.2009
accessed on 2 may 2009, <http://www.lemondeinformatique.fr
/actualites/lire-bruxelles-cree-un-consortium-avec-pac-pour-promouvoir-le-
logiciel-en-europe-28533.html
Rafal, Olivier 2009, ‘Oracle-Sun: naissance d‘un contrepoids a IBM?‘,
LeMondeInformatique.fr, 28.04.2009, accessed on 1 may 2009
<http://www.lemondeinformatique.fr/dossiers/lire-oracle-sun-naissance-d-
un-contrepoids-a-ibm-74.html
Common Actions for Growth and Employment: The Community Lisbon
Programme [SEC(2005) 981] 20.07.2005, Communication from the
Comission to the Council and The European Parliament, Brussels,
COM(2005) 330 accessed on 10 april 2009, <http://eur-lex.europa.eu
/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2005:0330:FIN:EN:PDF
IT Spending in Financial Services- a Global Perspective 9 ianuarie 2009, Celent
Report, accessed on 6 april 2009, < http://reports.celent.com
/PressReleases/20090109/GlobalITSpending.asp
Moving the ICT Frontiers - a strategy for reseach on future and emerging
technologies in Europe 20.04.2009,Communication from the Comission to
the European Parliament, the Council, the European Economic and Social
Committee and the Committee of the Regions ,Brussels, COM(2009) 184
final, accessed on 30 April 2009, <http://ec.europa.eu/information_society
/events/fet/2009/documents/fetcom.pdf>
‘Science beyon fiction: EU unveils strategy for high-risk IT research‘,
PublicTechnology.net, 22.04.2009, accessed on 25 april 2009,
<http://www.publictechnology.net/modules.php?op=modload&name=News
&file=article&sid=19763>
Vol. I nr. 3/2009 105

CAREER IN BANK FOR COLLECTION IN TIMES
OF FINANCIAL CRISIS
Ioana Florentina Budu

buduioana@yahoo.com
Abstract
Staffing a collection call centre, in a period of crisis, requires more than hiring the most
qualified applicants. Collection managers must define a recruiting, hiring and staffing plan
to meet inbound call service levels and maximize outbound calling during optimal
customer contact times, usually on nights and weekends. Job candidates who have prior
telephone job experience, especially in telemarketing or customer service, have proven to
be successful collectors because of their skill sets and experience. Screening collectors
through testing has proven to be a reliable tool to assist managers in the selection process.
Staffing the call centre operation with the right balance between full time and part time
collectors will assist in meeting department targets. There are many creative ways to
schedule collectors to cover all the required hours. Management must be prepared to offset
‗irregular‘ staffing hours, especially on nights and weekends, with incentive, perks and
benefits so they can recruit and retain a reliable staff to place outbound calls during the
best times to reach the customer. A consistent hiring policy that is constantly evaluated and
improved will help reduce turnover by recruiting and staffing the most qualified collectors
for the job.
Keywords: finance; crisis; management; career; bank
JELClassification: G21, G33, G34
Introduction
Financial crisis has affected all fields of activity. In banking it all started in August
2008, when banks began to face a crisis of liquidity and also occurs, "invisible", a
crisis of lack of trust.
The first decision taken by the banks was ceasing loans. Simply, bank employees
were not allowed to give loans to individuals or legal entities. Since the pressure of
customers was too high the banks decided to increase interest rates. According to
the online newspaper ― Financial Week‖ (2008, October, 24) there were banks
which have changed the interest, in sense of increasing it in one month, three times.
In this way cash assets remained within the bank; and the bank with the most cash
wins in this bloody fight for survival. There were many banks that have merged in
staid of closing.
If the activity of granting loans stopped, bank employees from sales departments,
verification and approval of loans had to be shifted to other departments.

The most important department of the bank, through which liquid could gather,
was the collection department. In other words, the bank no longer had money and
the existing clients were the only suppliers of cash. In this way, employees who
occupied yesterday a job in granting loans are now in the collection department.
Employees had to choose between collecting or dismissal or resignation. Many
employees were not pleased with the decision of the leadership but were aware that
after a period of crisis, would be hard to find another job. The number of debtors
began to increase at the end of 2008, mainly because most companies have started
to dismiss employees in order to reduce costs. While most companies in areas such
as real estate, brokerage companies, the automotive industry, textile industry began
to dismiss their employees, banks started to hire people for collection. According to
Astrid Rial ( Best Practice in Consumer Collections: Strategies and Technologies
for Consumer Debt Recovery, 2008, VRL Knowledge Bank) the first step for
effective supervision is hiring the right people for the job. But before hiring,
recruiting is very important.
Recruiting
The ideal collection approach, especially at early and mid stages of delinquency, is
to be firm, fair and friendly with the customers. The best collectors use their time
effectively and adjust their approach to each customer, obtain firm promises to pay
and learn from past experiences. Collections can be an interesting job because
collectors are always learning from new situations.
Some of the characteristics defined by best practice creditors (Michel Crouhy, Dan
Galai, Robert Mark, 2000) to recruit a new staff member in collections are outlined
below:
If he has no experience in collections, the candidate will have previously worked in
a call center as a telemarketer or customer service representative, have sales
experience or have worked in a service industry such as a waiter or waitress, store
clerk or bank teller.
A minimum required amount of schooling, such as a high school diploma or
equivalent, is usually required
The candidate must demonstrate excellent verbal and written communication and
listening skills since most of his responsibilities will involve working on the
telephone.
Most collection operations require staff to be able to work flexible hours, including
frequent evenings and weekends, because those are optimal customer contact
times.
Candidates must demonstrate proficient typing skills and be able to competently
work on a personal computer in a Windows environment.
Many effective collectors previously held call centre positions, for example in
telemarketing or customer service. The advantages of having done this kind of
Vol. I nr. 3/2009 107

work before are that the would be collector is used to handling a high volume of
calls, managing customer complaints and issues, and is familiar with call centre
technology.
Having a background of some college education has become a worldwide
requirement and most collection call centers prefer to hire staff with at least two
years college experience. Collection call centers are evolving as business units that
have a significant impact on a company‘s business results, especially customer
service and retention. Therefore telephone collectors need to have good
communication skills, excellent grammar, be clearly understood, work at a fast
pace and be able to solve problems quickly over the telephone.
The most suitable college student candidates are from social sciences, business and
humanities programmes, since people studying for these degrees must have good
interpersonal and communications skills to be successful in their future jobs.
Recruitment resources for collection representatives include universities, technical
colleges, business schools, community colleges and external recruitment and
selection agencies. Agreements and/ or alliances with these resources are highly
recommended. This resources need to be capable of providing personnel based on
the call center‘s requirements, such as full time, part time staff and temporary
personnel.
Seasoned or green?
Many collection managers prefer to hire collection telephone representatives who
have no experience in collections. This practice is effective for early stage
collections. The thinking is that it is easier to train a newly hired, inexperienced
collector in the company‘s philosophy, approach and preferred collection
negotiation techniques rather than try to teach old dog new tricks. Experienced
collectors often hang on to old collection habits that may be undesirable, such as
using harsh or aggressive negotiation tactics, and may find it difficult to change.
In times of financial crisis, banks are urged to provide customers who have a proof
that they lost their job, alternative way for paying the credit. There can be
alternatives like granting grace periods, or rescheduling of loans by increasing loan
periods or lower rates.
In mid and late stage collections, many managers prefer to hire staff with previous
collections experience; however they may exercise caution in accordance with the
above approach.
Applicants screening
Many human resource departments conduct personality skills and even drug and
alcohol tests to screen collection call centre job applicants. Pre –employment
testing can save time, money and week out risky hires. Skills tests delivered to
collection job applicants include basic clerical and computation skills.

In addition, for many companies best practice includes reviewing an applicant‘s
credit bureau report to check the candidate‘s personal credit history. The accepted
wisdom is that if a person is unable to competently handle his own credit
responsibly and maintain his credit rating in a satisfactory standing, then how
would he be able to manage customer‘s credit? It is widely thought that people
with poor credit histories that cannot be explained by an unusual event or
circumstance may be more prone to committing fraudulent acts. Since collectors
work with financial information their work is sensitive. At the very least many
companies require that candidates for management positions have a satisfactory
credit rating.
Hiring full time or part time
Before implementing a hiring plan, the management team must define the hiring
strategy that will most benefit the operation including deciding what percentage of
its staff will be filled by full time and part time positions.
Most consumer collection operations employ a strategy of hiring a combination of
full time and part time employees.
Because collection customers can be hard to reach during ‗normal‘ business office
hours of 8am to 5pm from Monday to Friday, most collection operations staff
heavily on evenings and weekends to improve telephone contact rates. Finding the
right staff to work these ‗odd‘ business hours can be a challenge depending on the
location of the call center. Distance, long commute times, transportation issues,
parking, personal safety and availability of food services can all become issues
when evaluating staffing requirements for evenings and weekends.
Typically full time employees, as a group, are better performers than part time,
temporary or contract workers due to their commitment to the company and the
company‘s commitment to them.
Many collection managers around the world have found that university students
make effective collectors because they have proficient communication and
computer skills, and are available to work the less desirable shifts, such as evenings
and weekends.
Turnover for part timers is usually higher than for full timers since these employees
have other commitments that are higher priorities to them. However, since
university students are usually capable of learning quickly, need the income to
support them while they are studying and many will be hoping for a job reference
after they graduate; they become loyal and dependable personnel for the two to
four years they work as bill collectors. Turnover of part time employees who hold
full time jobs elsewhere may be even higher than for other groups due to the
demand of the job.
Collection managers must be creative to optimize staffing and many options are
available. A few common scenarios that are effective in best practice environments
are outlined in Table 1.
Vol. I nr. 3/2009 109

Staffing options for collections
Table 1
Staffing
Description Comments
Option
Separate Full time staff work daytime Separate supervisory teams, performance
full time shifts and part time staff are goals, incentives, are assigned to full and
and part scheduled on evenings and part timers.
time staff weekends
Four 10‘s Collectors work four ten-hour Staffing to handle inbound calls can
days per week, one or two become an issue if there are few collectors
weekend days per month and staffed during certain time periods during
receive compensating days off. the week.
Collectors working on predictive dialers
can ‗burn out‘ quickly due to the
repetitiveness of working ten hours per day
on this automated technology.
Flex time Collectors work Monday to In many places, Friday afternoon have the
Thursday during daytime lowest contact rates because customers are
hours, Friday morning and not available by telephone, especially
Saturday morning. during summer months.
Contact rates on Saturday mornings are
usually very high so by fully staffing
during these hours, contact rates will
increase.
Staff Collectors rotate their shifts Due to childcare, family and/or other
rotation working one to two nights per commitments, some collectors who could
week and one, two or more be the most reliable may not be able to be
weekend days per month and flexible in their scheduling to work one or
receive compensating time off. two nights per week.
If schedules are defined one month or
more in advance, collectors can plan for
evening and weekend shifts.
Split shifts Collectors work in the morning This staffing option may not work in an
and then return at night to environment where employees have long
maximize the best contact commutes.
times.
Collection work can be stressful and demanding and collectors must strike a
balance between productivity and effectiveness. When working in a manual
environment, collectors are able to work long hours, although the risk of burnout
and turnover is high when shifts are not limited to eight hours per day. Some
general best practices for collections staffing can be:
Staff heavily on nights and weekends
Include Saturday and Sunday scheduling on every weekend
Create calling campaigns for customers who have been attempted but not
reached by telephone or other high to medium risk accounts and prioritize calls
to these customers on evenings and weekends

Employ part timers to work ‗odd hours‘ so that a dependable staff is scheduled
to make calls during high contact hours
Recruit students from universities and community colleges who can work
flexible hours.
Accommodate and/or compensate for known issues for working ‗inconvenient‘
hours. Some options are: offer an interesting incentive to entice collectors to work
‗odder‘ hours; pay a shift differential to collectors who work evenings and
weekends; reimburse meals, parking add/ or transportation costs for evening and
weekend staff.
Turnover
Turnover rates are influenced by geographical location of the operation,
unemployment rates in the region, availability of other kinds of jobs at similar pay,
staffing hours and the potential for employees to advance to other positions within
a company. Turnover in collections range from as low as 10 percent per year to as
high as 100 percent.
The average duration of a student collector call centre employee is about two
years- mostly due to the nature of the job because it is repetitive and routine and
because undergraduates move on and leaves the collection positions for
opportunities in their chosen fields. Where supervisors are flexible when
scheduling shifts to match school schedules with work shifts, there is often less
turnover in the student population.
The following suggestions may help reduce turnover:
Implement an equitable compensation programme that genuinely ties efforts to
results.
Define reasonable performance standards and goals and strictly adhere to the
reward and disciplinary action process.
Improve hiring decisions by conducting exit interviews and evaluating the
reasons why collectors say that they resigned.
Use profile testing of successful collectors and apply this information to
interviews in order to better determine the qualities that are most effective in
the operation.
Conclusions
Collection supervisors motivate the collection team while imposing discipline and
are the backbone of the collection call centre. Without effective supervision,
collection departments would be disorderly and ineffective. The most time –
consuming daily challenge collection supervisor‘s encounter is human resource
management. Supervising a floor of collectors requires documenting policies and
standards for recruiting, screening, hiring, staffing, scheduling and handling
burnout and turnover. To meet collection goals, a crew of collectors must be on
time, productive throughout the day and scheduled optimally according to inbound
Vol. I nr. 3/2009 111

call demands and outbound call success rates. The first step for effective
supervision remains hiring the right people for the job.
References
Astrid, Rial, 2008, Best Practice in Consumer Collections: Strategies and
Technologies for Consumer Debt Recovery, second edition, VRL Knowledge
Bank, London
Credit Bureau (CB), Available from http://www.birouldecredit.ro/index
_files/Servicii.htm, (March, 2009)
Central Banking Risk (CRB), Available from http://www.bnr.ro/Centrala-
Riscurilor-Bancare-(CRB)--2107.aspx, (April 2009)
Costica, I.; Lazarescu, S.A., 2004, Banking politics and techniques, ASE,
Bucharest
Dedu, V., Enciu A, Ghencea S,2008, Banking products and services, ASE,
Bucharest, ISBN: 978-606-505-120-1
Ideal Credit, Some banks are willing to indulge with the unemployed from paying
rates, Available from http:// idealcredit.ro, (22 January 2009)
Hartulari, C. & Paun M. & Paun R.M., 2005, Analyze, diagnose end shaping
financial systems banking, ASE, Bucharest
James, Kwak, 2008, Financial crisis for beginners, Available from
http://baselinescenario.com/financial-crisis-for-beginners, (21 December
2008)
Michel Crouhy, Dan Galai, Robert Mark, 2000, Risk Management, On McGraw-
Hill Professional, first edition, McGraw-Hill
Nicolescu, Ovidiu; Verboncu, Ion, Fundaments of the organizational management,
2001, Economic Tribune, Bucharest
Pop-Coman, V., 2008, Banks customers, the first hit of the financial crisis,
Available from http://www.sfin.ro/articol_14391/clientii_bancilor_primii
_loviti_de_criza_financiara.html, (20 February 2009)
Racsa, Anda, Guide for company‘s reorganization, Retrieved from
http://andaracsa.finantare.ro/2009/03/01/minighid-privind-restructurarea-
companiilor, (1 March, 2009)
Vasile, Alina, 2009, Personal Bankruptcy, one solution for the Romanians who can
not pay there debts to banks, Available from http://www.newschannel.ro/stiri
/falimentul-personal-solutie-pentru-romanii-care-nu-si-pot-plati-datoriile-la-
banci, (25 April 2009)

THE ROLE OF THE ACCOUNTING EXPERT
UNDER THE CIRCUMSTANCES OFTHE REFORM
OF THE PUBLIC SECTOR ACCOUNTING OF ROMANIA
Claudia Nicoleta Borsan

borsanclaudia@yahoo.com
Octav Negurita
octavnegurita@yahoo.com
Abstract
According to the accounting practice and doctrine in various countries on the background
of modern economy, the accounting profession has several stages of training and legal
competence, as follows: the certified accountant, the chartered accountant, the auditor. The
accounting profession has got due to the reform of the public accounting system in most of
the European countries new meanings. Thus, the professional accountant of the public
sector becomes a counselor of the public manager, and the professional knowledge
becomes more and more complex. As a result of the globalization of economy and the
development of the financial and accounting system, the professional accountant gets solid
knowledge in the line of human resources, management, but also of integrated IT systems.
Keywords: certified accountant, chartered accountant, professional accountant
JEL Classification: M40, M41, M42
The public sector accounting has gone through numerous changes since 1990 not
only at an European level, but also at a national level. This phenomenon is part of
the ample process of international accounting normalization, which materialized by
adopting the International Public Sector Accounting Standards.
Although accounting has ancient origins, dating back to Antiquity, it grew as a
science in the 15th century due to the spreading of the accounting method of the
double registration in the modern ages, accounting not only furnished data for
book-keeping, but also it proved to be the starting point in financial analysis,
prognosis and evaluation.
Accounting has evolved a lot, especially in the last two decades which set up a high
level of skills and abilities for the accounting professionals. Thus, the professional
accountant has become a real counselor in management with an important role in
business development and in promoting marketing strategies.
Nowadays, accounting is a complex profession which requires not only the simple
drawing up of accounting documents, but also the providing of information
throughout these documents. Accounting turned into an instrument of
Vol. I nr. 3/2009 113

communicating important financial data for a large category of users. In such
conditions, the professional accountant is a link between investors, employers,
clients, providers and other people with interests in any public community. At the
same time, auditing, as a legal piece of evidence, points out the role of the modern
professional accountant in the legal process. Thus, with the help of the accounting
expert, certain aspects such as the nature and the cause of the financial and
accounting phenomena are clarified to the legal authorities.
The need for information is felt even more the public system is developing and the
assembly of capital, money and work force moves even faster. As a result, IPSASB
(the former Comity for Public Sectors). With the help of some accounting
harmonization measures, intends to set up an uniformity between the public
systems of member countries of the International Federation of Accountants, with
profitable consequences for the entire world economic community. Therefore the
IPSASB specialists consider that International Accounting Standards for the Public
Sector play a key role in achieving this accounting harmonization.
It is certain that the applying of International Accounting Standards for the Public
Sector is not possible without the involvement of professional accountants. That is
why is highly important to underline the role of the accounting professional in the
setting of the modern accounting system developing. Thus, the Romanian public
system, as well as the European system has gone through a developing without
precedent. The on-going enlargement of the European Union has caused important
changes inside the public system as well as inside financial-accounting system.
This is how there were identified a series of pressures inside the financial-
accounting system in order to come forward to the demands of those who use
accounting information.
The Romanian public sector accounting reform has had a series of implications and
consequences at a macroeconomic level, such as:
- more responsibility for bank clients, especially credit solicitors;
- more responsibility for public clerks;
- analytic organization of public accounting;
- adopting some new principles of public accounting in order to reflect the
evolution of patrimonial and financial situation, as well as of the patrimonial
deficit or surplus;
- a better handling of public funds;
- a transparency of public information, together with the increase of trust in the
role of the public clerks;
- the harmonization of Romanian systems with those of the European Union.
All these factors are highly linked with the changing of the management style and
with the adjusting of the professional accountant to the new demands of those
using the accounting data. It needs to be mentioned that the accounting information
answers the requests of a wide range of users. In the past, the state budget, the

government, the legal authorities or the financial institutions used the accounting
information, but nowadays the number of those using accounting data grew
significantly. Thus, the new users of accounting information in the public system
are the taxpayer that is the wide public, European institutions, non-governmental
institutions, investors, etc. . In these days, a new accounting culture has appeared
at the level of the users of financial-accounting information. Especially inside local
communities, the taxpayers are willing to know how public funds have been spent
and the responsibility of those in charge towards the actions developed at the level
of community in question. But, without the direct involvement of the professional
accounting, the making of the accounting information would be very difficult.
In public institutions, a new reform measure stands out, and that is the
externalization of book-keeping. Public institutions without an accounting
department or which do not have personnel hired or an individual contract, by the
law, can sign commitments of performance with accounting expertise companies or
authorized accountants for keeping the books and for drawing up the annual
financial situation. Signing of the contracts involves respecting the rules regarding
public acquiring of goods and services. The services in question are to be paid from
the public funds especially designed for such activities.
The externalization of the accounting in public institutions, as a major importance
of the professional accounting inside the public sector sets up a new profile of the
modern accountant. The accountant must become an adviser for the public
manager, with strong knowledge not only in management human resources, but
also in integrated informatics systems. Thus, in times of accounting reform of the
public sector, the professional accounting uses the electronic signature for sending
financial data. The electronic signature is made out of data in electronic format,
which is attached or logically associated with another data in electronic format.
Legally, electronic signature accompanies a document in electronic format
compiled or obtained with the help of software such as:
- Microsoft Office Word documents (contracts, documents, addresses,
notifications, etc.)
- Spread-sheet Excel (financial reports, order notes, pay rolls)
- Adobe Acrobat documents (like those in Microsoft Office Word, but with a
higher quality, security or data integrity)
- Digital photos (samples, funds, product orders, etc.)
- Expert software for document administration (documents of local and central
administration, documents which are to be achieved in electronic archives
from Data Centers, etc.)
- Documents issued from the managing of accounting and financial data (tax
return forms, pay receipts to the State Budget, etc.)
Redacting and transmitting financial documents in electronic format requires skills
and responsibility from the professional accounting from the public sector. The
Vol. I nr. 3/2009 115

responsibility for organizing and managing the accounting activity according to the
accounting law no. 82 from 1991, republished, falls to the administrator, the credit
solicitor; to another person who has the obligation of administration a certain
company.
Accounting is organized and managed in distinct departments lead by: the
economic manager; chief-accountant; another authorized person.
These individuals must have an university diploma in economy and are
responsible, as well as their subordinates for organization and managing of the
accounting activities in terms of the law. This has to develop not only its
management techniques, but also its professional ability techniques and its
permanent update of specific knowledge. Continuing Professional Development
(CPD) is one of the most important nowadays preoccupations of the professional
accountants. This Anglo-Saxon concept is well-known between the professional
organizations all over the world. CPD is a necessity and also a demand for any
modern professional. In May, 2004, the International Federation of Accountants –
IFAC adopted the 7th International Education Standard- Continuing Professional
Development: A Programmed of Lifelong Learning and Continuing Development
of Professional Competence. This standard stipulates that the IFAC member
institutes have to put in practice this CPD requirement for all their members. This
has been an obligatory requirement for all the professional accountants since
January 2006.
IES 7 emphasizes the most well-known professional practices regarding the CPD
and encourages the member organizations to adopt the most important of these.
IES 7 requires all professional accountants to evolve from the traditional learning
and completion process to a new degree of the professional development level.
Thus, the IFAC member organizations have the obligation to promote the
preparation schemes which have to be relevant and flexible for each of the
organization members. Consequently, nowadays, the CPD programme has become
a priority.
The approach of the public system`s accounting practices to those of the private
system imposed a continuous development for the professional accountant and also
a permanent update of specific knowledge. The purpose of accounting concerns the
fact that it offers high-quality services, embraces the public needs, including the
clients and employees of the professional accountants. The Group of Expert
Accountants and Authorized Accountants (CECCAR) adopted the 38th professional
standard regarding the continuous professional development of the professional
accountants. The mission of The Group of Expert Accountants and Authorized
Accountants (CECCAR) is to serve public interest, to attest Romanian accounting
and to contribute to the economy`s powerful development through the promotion
of the adhesion to high-quality professional standards, concurrent with the
international ones and through bringing forefront of the main interest problems in
which the profession`s expertise is important.

The Group of Expert Accountants and Authorized Accountants (CECCAR), as a
member of IFAC has to assure itself that professional accountants, CECCAR
members, continue to develop and maintain their professional attributions asked by
their services users. CECCAR has also the role to promote between the
professional accountants the interests` holders and the public the advantages of the
continuous professional development, emphasizing the importance of continuous
improvement of the commitment for a permanent perfection.
According to CECCAR professional standard stipulations, all professional
accountants, no matter their professional services, have the obligation to develop
and maintain their professional competence, a relevant thing to their professional
responsibilities. CPD is an extension of the educational process, thing that got to
the professional accountant`s qualification; professional knowledge, professional
abilities, ethics, professional values and abilities acquired till the qualification
moment, continue to develop and are connected to each accountant`s professional
activities and responsibilities. A significant role has the activity performed by
every professional apart. The professional accountant activity is complex and
diverse, consisting not only in the accounting organization and the elaboration of
the annual financial situations, but also in applying financial – accounting
consulting, achieving accounting expertise, the assistance of the taxpayer in front
of controls, etc.
Analyzing all these, we can synthesize the abilities and attributions of the
professional accountant in the public system as it follows (Table1)
The Professional Accountant`s Attributions
Table1
Attributions Now Future
Abilities of communication the information Essential Essential
Financial - accounting Important Important
Human resources Important Important
Marketing Significant Important
CPD contributes to the growth of the professional accountants` attributions and,

thus, all these activities develop professional knowledge, abilities, attitudes, ethics
and values of the professional accountant. All these are relevant for a future and
current activity, and also for the accountant`s professional responsibilities.
Conclusions
The public system continuous transformation imposed Romanian reform of public
administration which determined the reform of public system`s accounting. Thus,
there were adopted new concepts, rules and accounting principles and the role of
the professional accountant is a consultant, who has great knowledge not only in
financial-accounting domain, but also in management domain, human resources,
marketing and computer systems. In conclusion, the accent is on the continuing
Vol. I nr. 3/2009 117

professional development together with a greater responsibility towards the quality
of the accounting works.
Bibliography
Ionescu, L., 2008, Buget şi contabilitate pentru instituţiile publice, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti
Ionescu, L., 2007, Contabilitatea instituţiilor din administraţia publică locală,
Ionescu, L., 2008, Reforma bugetului public şi a contabilităţii publice în România,
The Institute of Chartered Accountants of Scotland 2008, The Transformation of
The Public Sector: The Role of Accounting in Sustaining Change, Edinburgh
Parlamentul României 14.01.2005, ‗Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată‘,
Monitorul Oficial, nr. 48
nr. 1952/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea
execuţiei bugetare a anului 2005‘, Monitorul Oficial, nr.1164
nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea
şi conducerea contabilităţii publice. Planul de conturi pentru instituţiile
publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia‘, Monitorul Oficial, nr. 1186

TRIANGLE EDUCATION-RESEARCH-INNOVATION,
DETERMINIG FACTOR IN ENSURING
THE COMPETITIVENESS
Virgil Dan Amza
virgilamza@yahoo.com
Abstract
Innovation activity is aimed at the generation, assimilation and exploitation of research-
development in the socio-economic field. Innovation is defined usually as the production,
assimilation or exploitation with success of the newbness in economic and social area. In a
dynamic economic environment, with a specific behavior for nonlinear complex systems, it
poses a new challenge before organizations: innovation as an essential part of daily
activities. Until recently, quality and productivity were key in ensuring the competitiveness
of an organization, today it requires a new approach: product innovation and services
innovation, which enforce the management innovation. Innovation involves, on one hand,
creativity and on the other hand, placing with success the process of creativity. The
research aims to produce knowledge, where knowledge is well caught in the working
procedures so that they can sustain products, technologies and services, talking all in all
about development.
The three key pillars of the knowledge society: EDUCATION - RESEARCH -
INNOVATION do represent key factors in ensuring competitiveness and cooperation in the
global socio-economic development. Training human resources for the new society /
knowledge-based economy requires an integrative vision for the entire lifecycle with the
adjustment means and methods specific to each stage in close correlation with the
evolution of science and culture, knowledge in general. The orientation towards vocational
education skills and capacities to accumulate and exploit knowledge, to solve problems, to
develop capacity for innovation and creation, to stimulate curiosity and desire to explore,
is a necessity in the context of education and research globalization.
Keywords: clusters, management of innovation, organizational culture, types of
leaderschip
JEL Clasification: M10, I23
Introduction
The three key pillars of the knowledge society: EDUCATION-RESEARCH-
INNOVATION represent key factors in ensuring competitiveness and cooperation
in the global socio-economic development. The theme of the conference includes a
statement that of harmony, balance: TRIANGLE. Typically, when rostesti word
"triangle" think of equilateral triangle with all sides and angles equal. Triangle is a
symbol of stability: the more stable is the chair with three legs! Training human
resources for the new society/knowledge-based economy requires an integrative
Vol. I nr. 3/2009 119

vision for the entire lifecycle with the adjustment means and methods specific to
each stage in close correlation with the evolution of science and culture, knowledge
in general (Puia, 2008). The orientation towards vocational education skills and
capacities to accumulate and exploit knowledge to solve problems, to develop
capacity for innovation and creation, to stimulate curiosity and desire to explore is
a necessity in the context of globalization of education and research (Bratianu and
Lefter, 2001).
By launching the National Strategy on Research-Development and Innovation,
Romania presents its political decision to build a knowledge-based economy, and
the open international competition, to ensure a harmonious economic and social.
The strategy aims to recover the existing gaps compared to European countries and
prepares the RDI in Romania and to identify and strengthen the international
openness, partnership and competition, those areas where Romania can excel.
The strategy includes a list of 25 priorities, grouped in 8 areas, described in this
document as priorities of public research (Bratianu and Courage, 2007). The basic
principles in the CDI are:
evaluating policies, programs, projects;
assessment of international public institutions (universities and research
institutes);
correlation of performance-finance institution;
promote the career of the internationally recognized professional
performance;
support mobility of researchers; attracting young PhD students, post-doctoral
researchers and scientists with experience, performance, regardless of
nationality;
enhance scientific ties and cooperation with Romanian scientific diaspora,
developing international collaboration and support participation in programs
and projects;
support innovation including by increasing public demand for innovation;
increase the share of state aid for innovation support;
dialogue with society.
Innovation and increase performance organization
In order to achieve the aim of introducing and enhancing further the effectiveness
of the intelligence-based production (low cost, increase quality, shorten cycle life),
required the following actions:
Using public investment in research on long-term risk;
Using private investment in research in the short term, with immediate
applicability;

Encouraging collaboration between the academic and industrial
intermediates and transfer of intelligence, spin-off site.
This will motivate individuals and companies. It also will promote also involve
industrial partners in research and innovative activities, with centers of
technological transfer and increased public attention to drapery and Technology
(Plumb, 2006).
Innovation is the only process that can maintain "competition" and an organization
not only in manufacturing introduction of new products and competitive, but also
the application of new technical solutions which are found in patent literature,
perhaps to bring in full contribution to transforming the company into an
innovative, perfectly adapted to the ever changing market:
Management innovation consists of a complex set of policies, practices and
procedures that stimulate, organize and evaluate the efforts and innovation within
an organization and depends directly from the promotion of organizational culture
that encourages free exchange of ideas and rewards creativity;
Factors that facilitate innovation are, predominantly, the organizational nature and
rate of innovation of a company depends on the coordination of innovation
available inside the organization with a strategy for recovery of opportunities
beyond.
An efficient management of innovation will always be possible to develop projects
leading to development and differentiation from competitors across the company.
Current tendence in management innovation
Strategic management of the organization must propose and implement a culture of
innovation, creating the organization that fosters innovation, taking it to a
particular type of participatory management. The worker feels about the company
when some of his ideas are materialized in certain products of the firm. Question:
how can we make the organization to become responsive to innovation, you want
innovation, to achieve and to work for it? The answer is that it takes a specific
policy. The organization must have to understand that innovation is the best way to
perpetuate the organization and that is the foundation of workplace safety and the
success of the manager concerned. Then there is a need for a policy of
abandonment of what is spent, that is no longer productive, and the mistakes,
failures and bad sanitation efforts. This is correct for maintaining the health
organization: a body capable of identifying problems and to eliminate other risks to
poison (Popa, 2004).
As outlined in the Scoreboard of the European Commission in 2001 (Amza, 2008)
there are gaps compared with the U.S. and Japan. Thus, recognizing these
differences, the Commission has defined 5 objectives that will allow the European
economies to recover part of the innovation deficit. These objectives are stated as
follows:
To ensure consistent policies on innovation;
To create a regulatory framework more favorable to innovation;
Vol. I nr. 3/2009 121

To encourage the creation and development of innovative companies;
To improve the interfaces of the key innovation;
To obtain a more dechisă to innovation.
Although Romania has an economy with a different structure of the economy in the
euro area, there are many common points:
 Investing in education and cercetareste an important pillar of sustainable
economic growth to reduce disparities towards the EU average. On the one
hand, investment in research may increase the added value of local products
and thus reduce the trade deficit. On the other hand, access to education and
to stimulate awareness of the savings and investment, and opposed
consumerismului increase labor mobility within the country.
 Investment in innovation can contribute to Romania's transition to a new
paradigm of economic and social development, increasing competitiveness
and the shift from investment-based economy and knowledge.
 Policies of social inclusion and employment growth and quality employment
can help reduce inclinations to emigration.
 Strengthening the internal market, an important principle of the Lisbon
Agenda is vital for Romania again entered the country, which still has
problems adapting to the requirements and standards of the single internal
market.
Performance on the Lisbon agenda not only differ widely from country to country,
but in the same country, from region to region. Lisbon Agenda is an agenda that
balanced development, it is practically post-accession strategy of Romania. For
Romania to develop balanced in line with the Lisbon Agenda, the regions should
be the first to understand, to take and implement the objectives and instruments of
the Lisbon Agenda. The EU has understood this, and the Regions Committee, put
in place a mechanism yet volunteered, of which Romania is not yet part of
monitoring of the Lisbon Agenda at the regional level (Bratianu, 2007). Lisbon
Agenda should be understood, and transformed from an abstract of the EU into a
measurable objective for each region, in competition with itself and with other
regions.
Research methodology
Triangle education-research-innovation is that the higher-education appear
embryos research and innovation in research centers to develop the "learning"
organization of courses, and large firms in developing the training. This triad is
found in the specialist working in education, is a researcher and consultant.
Researches have focused on assessment of available organizations for innovation.
At this stage we had more questions:
Where you get innovative organizations?
What kind of interviews will take?

What databases will be accessed?
You must answer several questions:
Who? (most important) - Defining the relevant population, specifying
eligibility characteristics, defining the geographical area and time of
measurement;
How? - It's true that the sample size determine the error, but not always larger
samples best answers;
What is the method eşantioare? - Critically important information should be
based on probabilistic sampling;
How to collect data? - There are some common methods:
The operator reads the questions, either face to face (the respondent at
home, central location, office or on the shop) or phone and record the
answers the respondent;
Answerer completed one questionnaire received by mail, e-mail or online;
The interview follows a predefined scenario and notes realities or
behaviors.
In the stage of making instruments for collecting data, the aim was to translate the
research questions, standardized questions to help your interviewers to collect
correct information and fostered interest and cooperation of respondents to answer
questions. The instruments used are standard questionnaires and observation
sheets, cards, instructions and route sheets.
 The development of data collection involves several steps:
 Develop questionnaire
 Evaluation questionnaire
 Customer Approval
 Making cartonaselor and track records
 Pretestarea
 Making instructions
 Multiplicity of instruments.
Data collection is a very important because regardless of the methods of processing
or analysis used then they can not "fix" bad data. Sampling error occurs
incidentally and the maximum may be determined. Typographical errors are related
to faulty design and implementation of this process. They can not be measured,
causing errors in data from sampling error.
Processing data - this phase involves the introduction of computer data, data
validation and cleaning, the calculation of incidents and weights, determination of
indicators and statistical tests.
Data analysis and performance reports are easier to understand and the information
should be presented in a friendly, commenting only what is relevant and providing
Vol. I nr. 3/2009 123

alternatives and recommendations for action. In this phase to find causation,
considering the distribution of responses, significant correlations etc., Can be
graphic, the data and comment is provided.
The target group was composed of innovative firms and other actors in innovation,
such as universities, research centers, regional clusters, business incubators,
technology parks, business associations and trade organizations in the public
sector, chambers of commerce. Interviews were applied aupra a number of 156
companies selected from different databases: the firms listed on the Stock
Exchange, companies identified as being innovative in the various questionnaires
issued by the Chambers of Commerce and Industry, from databases provided by
associations Training of small and medium enterprises, the Association of
businessmen, the big unions.
Questioned in universities is a big willingness to answer such questions open to
research and attract firms, but a low ability to promote brand university, with its
concerns and openings. We appreciate the need for greater openness to business, to
be attracted to university orbits.
In the research centers there, as in the university environment, in an opening to
provide information. We appreciate that the components are deontology and
professional respect of certain values. And in this case is less attention given to
promoting training and a certain lack of interest to survey the business
environment.
Of the responses given by firms and production-oriented services, there is an
acceptance of cooperation with academia and research. Reticenţele are due to the
high costs of innovation and lack of funding.
Instead of IT companies and advertising media, both in their responses to
questionnaires and in preliminary discussions that followed or aplcării these
surveys have shown a kind of disdain towards higher quality and authenticity of
our research. These allegations, which may be classified as less academic, taking
the area of journalism, it should be noted to see which are the causes that led to this
state of affairs. In support of these allegations are correspondence and discussions
consemnate.Una of explanations which we see that these companies have
developed internally strong centers of research and development, specialized
profile business. This justifies the break between the academic and research
institutions and firms in these sectors.
On the other hand, many leaders of such companies have stated that "the college
graduate should forget everything that has to be invasive and format to the
company. This shows that such firms are investing heavily in specialized training
programs, so make the educational organizaţiei.Ce inside should be done: the
problem lies in communication and external efforts to promote the university and
ceretare centers must make for the business, including attracting top representatives
in advanced training, like masteratelor or a doctorate, and corporate forms of
university management.

Research result
When asked if employees are involved, 74% responded affirmatively rest said they
are less involved. A big influence on the degree of innovation (72%) has a staff of
managers and staff with higher education in general. Cooperation with other
organizations is relatively high (65%), with activities given in the development of
new products and consulting.
Concerns in intellectual property is placed around 40%. Universitas apply an
innovative process to improve management organization (23.6%) and external
communication (the same percentage of 23.6%). Organizaşiile are concerned with
the formation cntinuă (82%), the share of staff with the title of doctor find high
(58%). These concerns are balanced split between improving the quality of services
offered (21.5%), development of new services (20%) and the correct identification
of the needs of the public (20%).
Introduction of new teaching methods are options of over 73% of the answerer. It
is noted, however, a lower apetenţă for advice (13%), promotional (21%) and
marketing activities (14%).
The question you think is the driving force of the organization, 43.4% responded
that the products and services offered by organizations and 39% market
requirements. To increase the potential for the creation of knowledge, 34% see a
solution in attracting European funds and 26% of national funds. In the last three
years have been taken important measures to changes in research and innovation
(31.8%) developed the concept of asiguare quality (36.3%).
Cooperation with research units and development is relatively good (51%), as with
other universities (52%). There is, in scimb a weak concern for large enterprises
cun cooperation and high technology which are innovative. 90% of the answerer
showed that there were factors that influenced the organization of innovative
activity. Most important role they have had staff qualified (70%) and purchases of
equipment (50%). 82.6% believe that innovation is an important condition for
competitiveness. The main options on innovation organizations are shown in
figure 1.
Figure1.The main options for inovative process inside organizations
Vol. I nr. 3/2009 125

Most of the participants stated that the firms in the sector lacks a coherent
management policy to stimulate innovation - as expressed very plastic invited a "no
policy at the level of firms, innovation is happening and no one knows that it made.
Why this reality? Most of those with whom we discussed is limited to the amount
of innovation by bringing to market of new products - in some extreme cases, such
a narrow perspective on innovation has been difficult dialogue with companies in
sectors such as agriculture or indutria Hotel (firms that do not see meaning of their
involvement in this study, while no completed product innovations).
Much fewer are those who have a broader vision, which includes innovations that
enable better performance of business activities - eg. innovation process and
organizational innovation - and far too few managers have the innovation and
marketing as an effective relationship with the company. Even in the case of
organizations having a broad vision, most of the discussions held during the
completion of questionnaires have stressed the lack of a coherent innovation
throughout the organization (and not just the production department).
Another point where opinions differ from managers questioned the degree of
novelty problem you need to submit an innovation to be considered as such. Some
managers do not consider improvements to products, processes, organization or
marketing innovations so as long as they do not present a new and unique market.
The main source of innovation is given by imports of equipment and technology,
innovation is therefore less the result of the Romanian research and development.
Foreign companies are those that promote the transfer of research and technology.
Unfortunately, these shows are often produced with little value added or old
technologies. Romania qualifying for 29 centers of excellence, but the relationship
of business to business. However, it should be improved, business linkages and
partnerships between the R & D and the education system to stimulate innovation
and development. Although it was created for the technology transfer and have set
up information centers and business incubators, they have not yet had a significant
impact on national economy. Infrastructure to support technology transfer and
innovation is weak, and its development remains a major government policy. In
Romania there are 7 scientific and technological parks, uneven distributed in the
eight regions. Currently, only three of them are operational (Galati, Iasi and
Brasov). The other 4 do not work due to lack of residents' financial constraints and
lack of partnership with local authorities.
There are a number of attempts at implementation in Romania of policies such as
promotion of industrial property, assistance and advice for small and medium
enterprises, "business incubators" and the interface of research in industry.
However, lack of coherence and effectiveness in reality they only contribute to a
sense of the overall progress of the economy. An exception is the region of Banat-
Crisana, where groups were formed by active collaboration with research
institutions and universities.

On the other side, the most innovative sectors: radio, television and communication
equipment, machinery and electrical installations, means of road transport, mobile,
react positively to the pressure of competition and exploit market opportunities for
their products. However, not enough to reduce the distance from the Union.
Comparison with the European Union marks of some concern:
 Only a small portion of Romanian firms bring innovations in key sectors of
New Economii such as machinery and equipment. In reality, the only sector
of activity where the innovation is higher in Romania than in the EU is that
the Romanian firms feel the most pressure on competition in the international
market, as anteprenori and the textiles, clothing, leather and shoes
 In Romania, unlike the European Union, increasingly fewer small businesses
bring innovation, compared to large firms. Small, theoretically the main
promoters of innovation due to the flexibility and adaptability of their
internal do not have the financial power to innovate, are most open to risk
and is non-innovative sectors such as retail trade. The result indicates a need
for policies that lead to greater innovative potential of small firms and to
assist in penetration in sectors where value added is high by abolishing
barriers to access and market operation, and by channeling financial
resources to innovative activities
 Large innovators are stronger, and those sectors of the state are turning to
more innovation. The question how this correlate with the known fact that
state-owned enterprises, especially large ones, are profligate and inefficient?
Small firms located in sectors such as clothing, that are profitable by virtue of
their subcontractors, are not necessarily innovative, but acts mainly to
decrease the cost of activities. The structure of small and medium enterprises
on the most important economic activities shows that 67% of total operating
commercially.
Conclusions
An attempt to adapt the scoring table (Scoreboard) for innovation in Romania
offers interesting signals. Technical compatibility is questionable, but we try to
focus our attention on the limitations and the different interpretations that may be
indicators in the specific context of Romania. We agree with the statement, that the
scoring table is a kind of whole set of indicators ("flagship") after which you
should focus more specialized scoring tables. We find this especially true for
countries in transition: a relatively large contribution to the change in profile was
initially involved in the industry, hotel industry, restaurants, transport and other
services. Small and medium enterprises in Romania is in second place in the
inclination to change the activity of construction firms, as Lithuania and Slovenia
after the trade (Amza and Bratianu, 2008).
Vol. I nr. 3/2009 127

Finally some conclusions can be drawn:
Increase public funding of R & D is an important and necessary but not
sufficient, "too little in R & D is a sure recipe for failure in the context of
globalization, competition and tightening of knowledge based economy"
(Brezeanu and Novac, 2007). Instead, attention should be paid to all aspects
of entry (in the first three categories of methodology) and evaluated carefully
indicators "exit" (contained in the last two categories), and relations between
them.
The synthetic indicator of innovation (IBS) say something, but equally
important is its annual growth rate. At the same time it should be noted that,
as with any other aggregate index, the numerical value of IBS depends on the
calculation. Therefore maintain that the analysis of individual indicators lead
to more useful conclusions and, especially, more effective action.
It strongly emphasized the importance of information and communication
technology, the only area considered independently.
References
Amza,V.D şi Bratianu, C. (2008). Romania and the ―European Innovation
Scoreboard‖ memoir, In: Second International Symposium -―Economics,
Comunication, Globalization in Knowledge Society‖, 5-6 April, pp.4-8, ASE
Bucuresti
Brătianu, C., Lefter, A. (2001). Managementul strategic universitar. Editura RAO,
Bucureşti
Brătianu, C. (2007).‖ Thinking patterns and knowledge dynamics‖, In:
Proceedings of the 8th European Conference on Knowledge Management,
Barcelona, 6-7 September, pp.152-157
Brătianu, C., Curaj, A. (2007). Managementul cercetării ştiintifice universitare.
Editura Economică, Bucuresti
Drucker, P.(2000). Inovarea şi spiritual intreprinzător. Editura Teora, Bucureşti
Institutul Naţional de Statistică (2007). Anuarul Statisitic al României. INS,
Bucureşti
Plumb, I; et al.(2006). Managementul cercetării şi inovării. Editura ASE, Bucureşti
Popa, I.(2004). Management strategic. Editura Economică, Bucureşti
Puia, R. (2007). ―Human resources strategies – resourcing strategy‖. In: Analele
Universităţii din Oradea, Tom XVI, Volumul I

THE BUCHAREST ACADEMY OF ECONOMIC STUDIES
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
Journal of Doctoral Research in Economics
Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Vol. I nr. 3/2009
Bucureşti
2009

JDRE3

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

JDRE3

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

THE BUCHAREST ACADEMY OF ECONOMIC STUDIES

Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Journal of Doctoral Research in Economics

Ce este just şi ce nu în condiţiile turbulenţelor la nivel internaţional .......................... 3

2 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

1. The evaluation at fair value. Diversity and convergence ..................................... 3

2 Journal of Doctoral Research in Economics

Întreaga comunitate ştiinţifică se află, mai profund ca niciodată, adâncită în dileme

Vol. I nr. 3/2009 3

Prof. univ. dr. Dumitru Miron,

4 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Cuvinte-cheie: pret de tranzactie, piata activa, tehnica de evaluare, costuri de

Vol. I nr. 3/2009 5

6 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Vol. I nr. 3/2009 7

8 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Vol. I nr. 3/2009 9

10 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Vol. I nr. 3/2009 11

Răspunsurile primite au fost următoarele:

12 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Răspunsurile pot fi clasificate după cum urmează:

Vol. I nr. 3/2009 13

Putem demonstra matematic?

Resursa C Resursa C Resursa B

Resursa A Resursa B Resursa A

Figura 3. Problemă de producţie - exemplu

14 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Vol. I nr. 3/2009 15

Resursa P Q Materii prime

Pret $90.00 $100.00 Pret materii prime

Productie 100 30 Mp1 $20.00

Cifra de afaceri $12,000.00 Resurse

16 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Vol. I nr. 3/2009 17

Acest articol a fost elaborat ca parte a proiectului “Doctorat şi doctoranzi în

18 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Vol. I nr. 3/2009 19

20 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Vol. I nr. 3/2009 21

22 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Vol. I nr. 3/2009 23

24 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Figura 1. Riscurile pentru o companie în cazul unei ameninţări

Evidenţa dezvoltării umane

Vol. I nr. 3/2009 25

26 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Figura 2. Trenduri ale Indicelui de Dezvoltare Umană – statele dezvoltate

Figura 3. Trenduri ale Indicelui de Dezvoltare Umană – statele slab dezvoltate

Vol. I nr. 3/2009 27

Rata adulţilor alfabetizaţi (%)

primele 20 de state lumea ultimele 20 de state

Putem argumenta că globalizarea necesita o conducere, deoarece oameni din tote

28 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Vol. I nr. 3/2009 29

30 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Vol. I nr. 3/2009 31

32 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Eliza-Ştefania Bana (Panciu)

Vol. I nr. 3/2009 33

34 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice

Vol. I nr. 3/2009 35

36 Jurnalul Cercetării Doctorale în Ştiinţe Economice