Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Simptomele bronhopneumoniei
Simptomele bronhopneumoniei pot fi foarte asemanatoare cu alte tipuri de
pneumonie. Aceasta afectiune incepe deseori cu simptome asemanatoare gripei,
care pot deveni mai severe in cateva zile.
tuse
febra
puls rapid
nivel scazut de oxigen in sange
retragerea musculaturii toracice
iritabilitate
respiratie dificila si rapida
frisoane
oboseala
afectarea somnului
pierderea poftei de mancare
Haemophilus influenzae
Escherichia coli
Staphylococcus aureus
Pseudomonas aeruginosa
Klebsiella pneumoniae
Speciile Proteus
Varsta – Copiii mici sub varsta de doi ani sunt mai susceptibili la aceasta
forma de pneumonie. Simptomele si complicatiile asociate pot fi mai severe.
Expunerea la fum de tigara poate creste riscul de bronhopneumonie,
deoarece sistemul imunitar poate fi afectat din aceasta cauza. De asemenea,
alimentatia deficitara poate creste riscul de a dezvolta aceasta forma de
pneumonie.
Anumite boli pre-existente pot crea un mediu intern vulnerabil pentru boli si
infectii, cum ar fi bronhopneumonia. Acestea pot include boli pulmonare
cronice, boli de inima, diabet, sindromul imunodeficientei dobandite
(SIDA), virusul imunodeficientei umane (HIV) sau o boala autoimuna.
Avand dificultati la inghitire, o tuse cronica sau dependenta de un ventilator
pentru respiratie pot, de asemenea, sa creasca riscul.
Bronhopneumonia este transmisa prin inhalare si are ca rezultat inflamatia
peribronhiolara, care se poate raspandi in intregul lobul pulmonar.
Diagnosticarea bronhopneumoniei
Medicul va efectua o examinare fizica si analiza repsiratia pentru a depista orice
sunete anormale, inclusiv suieraturi. Pot fi necesare si investigatii suplimentare,
cum ar fi:
Tratamentul bronhopneumoniei
Majoritatea cazurilor de bronhopneumonie necesita tratament medical si la
domiciliu. Tratamentul depinde de varsta copilului, de extinderea si gravitatea
bolii, cauza ei, toleranta copilului la medicamente, proceduri si terapii etc.
Metode de tratament
Astmul bronsic la copii nu se vindeca, insa simptomele lui pot fi controlate cu
ajutorul unor medicamente din categoria corticosteroizilor si beta2agonistilor.
Acestea se administreaza de regula prin inhalatii. Schema de tratament si dozele
vor fi stabilite de medicul specialist.
Amigdalita, cunoscuta si sub numele de angina sau „rosu in gat”, este o boala
contagioasa - mai frecventa la copii - care se manifesta prin infectarea sau
inflamarea amigdalelor palatine, semn ca agentii patogeni castiga teren, ca
„bariera” reprezentata de amigdale este pe cale sa cedeze.
Se poate recunoaste cu usurinta dupa durerea intepatoarea de la nivelul gatului,
dar si cu ochiul liber, deoarece amigdalele devin rosii, isi maresc volumul si
cateodata au pe pe suprafata lor puncte albe cu puroi (in cazul amigdalitei
pultacee).
Cele mai multe cazuri de amigdalita se intalnesc la copiii cu varsta cuprinsa
intre 6 si 12 ani, insa asta nu inseamna ca este o afectiune care ocoleste adultii.
Orice persoana poate suferi de aceasta afectiune de mai multe ori de-a lungul
vietii.
Tipuri de amigdalita
Amigdalita poate fi de patru feluri, in functie de factorul care o produce si de
recurenta ei.
Tipuri de amigdalita in functie de cauza producerii ei
Exista doua tipuri de amigdalita in functie de elementul care o declanseaza:
● Amigdalita bacteriana - Este cea provocata de bacterii precum streptococul
beta-hemolitic grup A (SBHGA), haemophilus influenzae, pneumococul sau
stafilococul auriu. Amigdalita bacteriana se trateaza de obicei cu antibiotice,
tratamentul fiind prescris in urma consultului medical. Are un debut brusc, ce
vine la pachet cu o durere puternica in gat si o stare de rau generala. Circa
30% dintre cazurile de amigdalita au cauze bacteriene.
Amigdalita virala - Este cea mai frecventa si este provocata de virusuri
precum virusul Epstein Barr, care provoaca mononucleoza, Herpes simplex,
citomegalovirus si adenovirusuri. Aceasta forma de amigdalita NU se trateaza
cu antibiotice, ci cu medicatie antivirala, folosita in infectii ale tractului
respirator. In unele cazuri, amigdalita virala trece de la sine, mai ales in cazul
persoanelor cu un sistem imunitar puternic. Totusi, un consult medical de
specialitate este recomandat, mai ales daca simptomele par a se inrautati pe zi ce
trece.
Tipuri de amigdalita in functie de recurenta bolii
In functie de acest factor exista doua tipuri de amigdalita:
● Amigdalita acuta - Este cauzata de bacterii sau virusuri si se vindeca in cel
mult doua saptamani, de obicei dureaza circa 5 zile. De forma acuta sufera cel
mai adesea copiii.
● Amigdalita cronica - Recurenta, cu episoade dese si greu de vindecat,
amigdalita cronica este adesea de etiologie bacteriana. Este rezultatul
episoadelor acute recurente, ii afecteaza in general pe adolescenti si adulti, iar
de cele mai multe ori are cauza bacteriana.
Simptomele amigdalitei
Amigdalita este in foarte multe cazuri confundata cu raceala sau gripa, pentru ca
simptomele ei sunt asemanatoare cu cele ale acestor afectiuni. Ba mai mult,
uneori au la baza aceleasi cauze. Cele mai frecvente simptome ale inflamarii
amigdalelor sunt:
Diagnosticarea amigdalitei
Diagnosticul de amigdalita il pune medicul specialist ORL sau medicul
generalist. Desi cateodata amigdalita poate fi recunoscuta si de catre persoanele
fara pregatire medicala, consultul de specialitate este recomandat.
Este esential ca medicul sa identifice tipul de amigdalita si sa prescrie un
tratament corespunzator. Iar in cazul amigdalitelor de origine bacteriana,
tratamentul cu antibiotice poate fi inceput doar la sfatul medicului, iar
prescriptia medicala este necesara pentru achizitionarea antibioticelor de la
farmacie.
Examinarea pacientului ce prezinta simptomele amigdalitei
Medicul examineaza pacientul cu gura larg deschisa si cu spatula linguala
apasand pe limba pentru a putea observa mai bine amigdalele si starea lor.
Totodata, medicul va palpa gatul pacientului pentru a simti daca ganglionii sunt
inflamati.
Analize medicale pentru confirmarea diagnosticului de amigdalita
Pentru confirmarea diagnosticului de amigdalita, medicul poate recomanda
recoltarea exudatului faringian din gatul pacientului, urmand sa stabileasca daca
simptomele pacientului sunt provocate de o bacterie, dar si care este aceasta
bacterie. Alte investigatii pentru a diagnostica amigdalita sunt prin analizele de
sange - VSH, ASLO, sau hemoleucograma.