Taxele vamale sunt un impozit indirect care apar ca urmare a interventiei statului in

comertul international. Aceasta interventie a statului in economie se realizeaza pe doua cai:

direct si indirect.
Pe cale directa statul poate interveni, fie prin masuri cantitative asupra importurilor sau
exporturilor (este vorba de contingentari, prohibitii etc), fie prin reglementarea schimburilor.
Interventia directa ridica probleme destul de delicate, deoarece poate conturba relatiile dintre
state si poate avea efecte paguboase asupra raporturilor economice in perioadele urmatoare.
Interventia indirecta se realizeaza prin taxele vamale, adica prin impozitarea schimburilor
internationale. Ceea ce se impune este valoarea in vama a produselor care fac obiectul
tranzactiei externe. Cota de impunere, adica nivelul taxei vamale, este prevazuta prin lege.
Deoarece taxele vamale sunt multiple ca numar, ca mod de asezare si fiecare avand efecte
diferite, pentru a elabora o politica vamala corespunzatoare intereselor generale ale statului se
impune o clasificare a lor. Multimea taxelor vamale poate fi ordonata dupa cel putin patru
criterii:
- in functie de sensul fluxurilor comerciale; 
- dupa modul de fixare; 
- dupa modul de percepere al taxei; 
- dupa scopul instituirii taxelor vamale.
a)In functie de sensul fluxurilor comerciale regasim:
- taxe vamale de import; 
- taxe vamale de export; 
- taxe vamale de tranzit. 
- Taxele vamale cu ponderea cea mai mare sunt cele de import si acestea se platesc de catre
importatori o data cu depunerea documentelor ce atesta efectuarea tranzactiei. Aceasta taxa
vamala se adauga la pretul de cumparare, sporind astfel pretul la care se vor vinde aceste
produse in interiorul tarii importatoare. In final taxa va fi suportata de consumatorul
individual, ca de altfel, in cazul tuturor impozitelor indirecte.
- Taxele de export se intalnesc rar, deoarece statele sunt interesate in general in incurajarea
exporturilor. Ratiunea lor este una fiscala si se intalneste in tarile care au nevoie stringenta de
venituri si le pot obtine in principal doar prin taxarea exporturilor (spre exemplu in tarile care
exporta masiv bogatii naturale: minereuri, cafea, cacao etc). Un alt scop al acestor taxe
vamale ar fi acela al descurajarii exporturilor de materii prime neprelucrate.
- Taxele vamale de tranzit sunt introduse doar cu scop fiscal, deoarece nu afecteaza nici
productia, nici consumul, dar fiind utilizat teritoriul national, statul impune taxa. Sunt
practicate in cazuri foarte rare deoarece statele sunt interesate in general in tranzitarea
teritoriului lor, obtinand diverse beneficii de pe urma acestui lucru.
b)Dupa modul de fixare taxele vamale pot fi:
- taxe vamale autonome; 
- taxe vamale conventionale; 
- taxe vamale autonom-conventionale; 
- taxe vamale asimilate. 
Taxele vamale autonome se aplica la importurile din tarile cu care nu exista acorduri privind
"clauza natiunii celei mai favorizate".
Taxele vamale conventionale au un nivel mai redus decat cele autonome si se aplica asupra
relatiilor comerciale intre tarile care fac parte din anumite uniuni vamale. Se mai numesc si
taxe vamale preferentiale.
Taxele vamale asimilate sunt temporare, ele fiind introduse cu ocazia preluarii sistemului
vamal al unei alte tari.
c)Dupa modul de percepere al taxei intalnim:
- taxe vamale ad valorem; 
- taxe vamale specifice; 
- taxe vamale mixte. 
Taxele vamale ad-valorem presupun utilizare unei cote procentuale definite care se aplica
asupra bazei de impozitare (valoarea in vama). Acest tip de taxe vamale sunt cel mai intalnite.
Utilizarea lor are avantajul simplitatii, dar prezinta neajunsul fiscal al variatiei randamentului,
ca urmare a modificarilor frecvente a preturilor pietele mondiale.
Taxele vamale specifice sunt stabilite ca suma fixa pe unitatea de masura a utilitatii
importate.
Taxele vamale, ca impozite indirecte, sunt venituri fiscale ale bugetului ale bugetului de stat.
Sunt percepute asupra mărfurilor în momentul în care acestea trec graniţele vamale ale ţării în
scopul importului exportului sau tranzitului. Având în vedere interesul pentru dezvolatarea
exportului, ţara noastră aplică numai taxe vamale de import, care sunt stabilite şi percepute în
conformitate cu tariful vamal de import al României. Tariful vamal reprezintă un tabel care
cuprinde nomenclatura combinată a mărfurilor, taxele vamale exprimate în procente, precum
şi cele rezultate prin aplicarea măsurilor tarifare preferenţiale prevăzite în reglementările
legale.
Plătitorii taxelor vamale sunt agenţii economici persoane juridice şi fizice care realizează
operaţiuni de import. Importul constă în intrarea în ţară a mărfurilor străine şi introducerea
acestora în circuitul economic. La importul mărfurilor autoritatea vamală realizează procedura
de vămuire şi de încasarea a datoriei vamale aferente drepturilor de import (taxe vamale,
accize, TVA şi orice alte sume care se cuvin statului), aplicând şi măsuri de politică
comercială.
Cotele de impunere sunt prevăzute în tariful vamal de import al României şi sunt exprimate în
procente (diferenţiate pe mărfuri sau grupe de mărfuri care fac obiectul taxării: mărfuri agro-
alimentare, industriale, produse finite, materii prime etc.) aplicabile la baza de calcul
exprimată în lei. tariful vamal este cel în vigoare la data înregistrării declaraţiei pentru
stabilirea valorii în vamă. Cotele cele mai frecvente sunt cuprinse între 10-30%. În general
taxele vamel de import sunt mai mari pentru produsele finite decât cele pentru materii prime
şi semifabricate. Ministerul finanţelor poate stabili suprataxe vamale de import cu caracter
temporar în cazul în care importurile de mărfuri pot prejudicia grav producţia internă.
Suprataxa vamală, în cazul în care există, se calculează la valoarea în vamă a bunurilor şi se
adaugă la taxa vamală datorată pentru aceste bunuri.
Baza de calcul a taxelor vamale o reprezintă valoarea în vamă a mărfurilor importate. Aceasta
se determină şi se declară de către importatori direct sau prin reprezentanţii autorizaţi ai
acestora, care sunt obligaţi să depună la biroul vamal o declaraţie de valoare în vamă însoţită
de celelalte documente necesare vămuirii (factură externă pentru marfă, transport şi asigurare
în funcţie de condiţia de livrare etc.) Importatorul nu este obligat să depună declaraţii pentru
valoare în vamă atunci când:
- valoarea mărfurilor nu depăşeşte echivalentul sumei a 100 de euro;
- valoarea mărfurilor importate este stabilită prin reglementări vamale în sumă fixă.
La valoarea în vamă în măsura în care acestea au fost efectuate dar nu au fost cuprinse în
costul mărfii se includ:
- cheltuieli de transport al mărfurilor importate până la frontiera română
- cheltuieli de încărcare, descărcare şi de manipulare conexe transportului aferente parcursului
extern
- costul asigurării pe parcursul extern.
În cazul mărfurilor ale căror preţuri definitive se stabilesc pe bază de cotaţii bursiere valoarea
în vamă se determină pe baza facturii pro-forma emisă de furnizor cu preţurile cunoscutre la
data întocmirii acesteia, urmând ca în termen de 150 de zile de la data declaraţiei vamale să se
depună factura definitivă pe baza căreia se fac regularizările privind obligaţiile de plată în
vamă. Transformarea în lei a valorii în vamă se face la cursul de schimb stabilit şi comunicat
de BNR în penultima zi lucrătoare a săptămânii anterioare depunerii declaraţiei anterioare.
Când biroul vamal are îndoieli privind exactitatea informaţiilor sau a documentelor furnizate
pentru determinarea valorii în vamă acesta poate solicita importatorului să prezinte justificări
suplimentare, inclusiv documente sau alte evidenţe. Dacă informaţiile prezentate nu sunt în
măsură să dovedească exactitatea vaşlorii declarate, biroul vamalare dreptul să depună
determinarea valorii pe baza preţului de tranzacţie. Înainte de a lua o decizie finală biroul
vamal ciomunică importatorului în scris, la cerere motivul refuzului. În acelaş mod se
procedează şi în cazul în care importatorul nu prezintă documentele solicitate de autoritatea
vamală.
În siotuaţia în care determinarea definitivă a valori n vamă nu se poate efectua
imediatimportatorul are dreptul de a ridica mărfurile din vamă la cerere, cu condiţia să
constituie o garanţie bănească sau bancară acceptată de autoritatea vamală. Dacă întermen de
30 de zile de la ridicarea mărfii importatorul nu prezintă documente concludente privind
determinarea valorii în vamă autoritatea vamală procedează la executarea garanţiei.
În cazul mărfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de export, precum şi în cazul
plasării mărfurilor într-un regim de admitere temporară cu exonerarea parţială de drepturi de
import, datoria vamală ia naştere în momentul înregistrării declaraţiei vamale.
Cuantumul drepturilor de import se stabileşte pe baza elementelor de taxare din mopmentul
naşterii datoriei vamale.
Pentru asigurarea plăţii datoriei vamale, autoritatea vamală poate solicita constituirea unei
garanţii vamale. Garanţia se depune de către debitorul vamal sau de către o terţă persoană. Ea
poate fi constituită dintr-un depozit bănesc sau printr-o scrisoare de garanţie bancară, emisă
de o bancă agreată de autoritatea vamală.
Datoria vamală se achită înainte de acordarea liberului de vamă, în cazul regimurilor vamale
definitive, precum şi în cazul în care regimul
vamal suspensiv se încheie la termen. după ce datoria vamală a fost achitată, debitorul vamal
poate solicita restituirea garanţiei disponibile.
Liberul de vamă se acordă după efectuarea operaţiunii de vămuire. Pentru aceasta,
importatorii au obligaţia să depună la birourile vamale, din interiorul ţării sau de forntieră,
unde au fost prezentate mărfurile o declaraţie vamală în detaliu însoţită de următoarele
documente:
- documentul de transport al mărfurilor;
- factura, în original sau copie;
- declaraţia de valoare în vamă;
- documentele necesare aplicării unui regim vamal preferenţial;
- codul fiscal al titularului;
- alte documente necesare aplicării dispoziţiilor prevăzute în normele legale (certificate de
calitate, analize de laborator etc. )
Autoritatea vamală are dreptul să efectueze verificări şi investigaţii atât în momentul vămuirii,
cât şi ulterior la vamă sau la sediul importatorului (pe o perioadă de 5 ani de la acordarea
liberului de vamă).