DISCURSUL ARGUMENTATIV LA LIMBA ŞI LITERATURA

ROMÂNĂ

PROF. DRAGAN FLORENTA

CATRUNA IULIANA

I. Discursul argumentativ
1.Delimitări conceptuale. Caracteristici. Structura textului de tip
argumentativ
2.Tipuri de argumentare. Procedee persuasive
3.Conectori specifici
II. Exerciţiu de recunoaştere a părţilor constitutive ale unui text argumentativ
III. Exerciţiu de redactare a unui text de tip argumentativ
IV. Exerciţiu de evaluare a unui discurs de tip argumentativ

Demersul întreprins de noi îşi întemeiază legitimitatea didactică pe dificultăţile

întâmpinate de elevi în rezolvarea dovedirea unor sarcini de lucru ce reclamă cunoştinţe/
deprinderi privitoare la întocmirea unui text de tip argumentativ, cerinţe ce apar cu o
frecvenţă din ce în ce mai mare şi în forme variate la diferite tipuri de examene. Mai
mult, necesitatea formării deprinderii de a argumenta competent şi coerent un punct de
vedere se impune nu numai ca o competenţă lingvistică, ci ca o deprindere pe care se
bazează dovedirea altor competenţe, fie cele vizate prin curriculumul de limba şi literatura
română, fie cele asimilate de alte programe ale altor discipline.
În partea întâi am optat pentru prezentarea esenţializată a problematicii presupuse de
textul de tip argumentativ. Mai întâi, am definit textul de tip argumentativ, caracteristică
fiindu-i orientarea către receptor, căruia „urmăreşte să-i modifice dispoziţiile
interioare”(M.Charolles,1979), fie că este vorba despre convingeri intelectuale, atitudini
emoţionale sau acţiuni fizice. Au fost enumerate caracteristicile acestui tip de text, cele
mai importante fiind: activarea funcţiei conative; situarea la nivelul probabilităţii, opiniei,
plauzibilului; folosirea tehnicilor persuasive; actualizarea anumitor relaţii logice
(deducţie, inducţie, analogie, cauzalitate) etc. Ulterior, a fost prezentată şi adnotată
schema oricărui text de tip argumentativ bazată pe relaţia ipoteza-argumentare-concluzie,
fiecare dintre părţile constitutive presupunând o anumită rigoare a construcţiei, în vederea
atingerii scopului persuasiv.
Esenţiale pentru orice text de această factură sunt strategiile argumentative, fiind
prezentate cele mai importante categorii de realizări argumentative (argumente etice,
argumente pathemice,rgumente logice) şi cele mai frecvente tipuri de argumente
(argumentul de autoritate, argumentul pragmatic, argumentul de reciprocitate,
argumentul de comparare etc).În cederea construirii unui tablou cât mai larg al
procedeelor persuasive, s-a optat pentru o prezentare însoţită de exemple a celor
împrumutate împrumutate din retorică şi oratorie (preteriţiune, epicherema, dilema,
cominaţia, apostrofa), la care practica didactică a adaugat altele, recognoscibile prin tipuri
de exprimări consacrate sau prin intenţionalitatea lor, expuse în egală măsură în lucrarea
noastră.
Încheierea expunerii problematicii esenţializate a textului de tip argumentativ nu putea
fi făcută înainte de prezentarea indicilor lexicali ai enunţării, repartizaţi pe grupe după
natura relaţiei între secvenţele discursive pe care le leagă sau prin raportare la părţile
discursului argumentativ pe care le marchează.
Partea a doua a lucării noastre a fost dedicată unor exerciţii care să verifice achiziţiile
elevilor cu privire la argumentare. Mai întâi, folosind ca suport un text argumentativ care
susţine o teză aparent absurdă (statutul de personaj pozitiv al Spânului din Povestea lui
Harap-Alb, de Ion Creangă), se verifică dacă elevii recunosc părţile constitutive ale
textului de tip argumentativ, dacă recunosc argumentele şi pot identifica tipul acestora şi,
nu în ultimul rând, dacă pot identifica şi clasifica relatorii/ conectorii folosiţi în elaborarea
scrierii argumentative.
Al doilea exerciţiu propunea elaborarea, redactarea şi prezentarea unui discurs
argumentativ, pornind de la o afirmaţie dată, iar ultimul exerciţiu viza capacitatea de a
evalua un de discurs prezentat, pe baza unor criterii stabilite de profesor.
Având în vedere că argumentarea în scris şi oral a unor opinii în diverse situaţii de
comunicare reprezintă una dintre cele patru competenţe majore urmărite în cadrul
evaluării la examenul de bacalaureat, acordarea unei atenţii sporite activităţilor care să
conducă la rezultate nu trebuie să fie numai o preocupare a ultimilor ani de liceu, ci o
preocupare permanentă a profesorului de limba şi literatura română.