Floare albastra

Prima secvenţă poetică înfăţişează monologul fetei ce începe cu reproşul realizat prin
adverbul "iar", plasat la începutul poeziei. Tonul adresării este familiar, marcat prin cele două
apelative "sufletul vieţii mele" şi "iubite", dispuse simetric la începutul şi la sfârşitul primei
intervenţii a fetei, exprimând iubirea sinceră. Universul spiritual în care geniul este izolat este
redat de enumeraţia eternităţii "în stele/ Şi în nori şi-n ceruri nalte". Aspiraţia spre absolut este
sugerată de metafora "râuri în soare/Grămădeşti-n a ta gândire". Sfera cunoaşterii guvernate de
timpul infinit este subliniat prin intermediul unor metafore cu valoare de simbol "întunecata
mare"- misterul genezei, "câmpiile asire"-universul cultural şi "Piramidele-nvechite" - universul
de creaţie umană. Avertismentul final "Nu căta în depărtare/Fericirea ta, iubite!" cuprinde
posibilitatea împlinirii umane în planul terestru, însă doar prin iubire.

A doua secvenţă întruchipează meditaţia bărbatului asupra spuselor

iubitei.Superioritatea principiului masculin este surprinsă prin epitetul folosit pentru a o
caracteriza pe fată "mititica". În ciuda faptului că admite adevărul menţionat de aceasta, se
detaşează cu ironie "Ah! Ea spuse adevărul,/ Eu am râs, n-am zis nimica".

Monologul fetei din a treia secvenţă continuă cu o chemare la împlinirea iubirii în lumea
terestră- "Hai în codrul cu verdeaţă". Cadrul natural se realizează prin motive romantice, natura
fiind un spaţiu nealterat de prezenţa umană :"Stânca stă să se prăvale/ În prăpastia măreaţă".
Imaginile vizuale sunt asociate cu cele auditive în cadrul sinesteziei "Und-izvoare plâng în
vale".Căldura zilei de vară se află în rezonanţă cu pasiunea chemării, cu iubirea împărtăşită:"şi
de-a soarelui căldură/Voi fi roşie ca mărul,/Mi-oi desface de-aur părul/Să-ţi astup cu dânsul
gura". Fata conturează în acest fel povestea de iubire drept o cale mai simplă de atingere a
fericirii. Portretul ei întruchipează idealul de frumuseţe eminesciană, caracteristicile sale fiind
reliefate prin intermediul epitetelor cromatice: "de-aur părul", "roşie ca mărul".Timpurile
verbale de viitor popular ("vom şede", "mi-i spune", "oi desface") amplasează povestea de
dragoste într-un spaţiu rustic şi sugerează optimismul privind posibila împlinire a iubirii absolute
într-un viitor imaginar.

Ultima secvenţă continuă meditaţia bărbatului, acesta proiectând iubirea trecută în

planul amintirii- "Şi te-ai dus, dulce minune,/Şi-a murit iubirea noastră". Dacă în penultima
strofă despărţirea îndrăgostiţilor pare temporară, în ultima strofă, separată la nivel formal
printr-un şir de puncte de suspensie de restul poeziei, verbele la timpul trecut "te-ai dus", "a
murit" susţin sfârşitul visului de iubire. Exclamaţiile retorice "Ce frumoasă, ce nebună" exprimă
regretul, nostalgia, coştientizarea târzie a iubirii pierdute. Contrastul dintre vis si realitate, dintre
cele două lumi care se întâlnesc pentru un moment în sentimentul înălţător, este sugerat de
repetiţia "Floare-albastră! floare-albastră!" şi de versul final, filozofic "Totuşi este trist în lume!".

Elementele de prozodie se caracterizează prin rima îmbrăţişată, ritmul trohaic şi măsura

versurilor de 7-8 silabe. Se remarcă inovaţiile la nivelul rimei, prin folosirea de cuvinte rare
"gândire"-"asire" şi dispunerea în rimă a unor părţi de vorbire diferite "dispare"-"floare".

La nivelul limbajului folosit, vorbirea populară si limbajul familiar accentuează

intimitatea "încalte", "nu căta". Verbele la prezentul etern redau lumea ideilor sau veşnicia
naturii ("urcă","stă"), verbele la viitor din monologul fetei proiectează aspiraţia spre iubire în
reverie, iar verbele la trecut din meditaţia bărbatului redau reflecţia şi distanţarea temporală
"am râs", "te-ai dus", "a murit". Poezia abundă de figuri de stil, prin intermediul cărora se
realizează imagini artistice: epitetul "trestia cea lină", comparaţia "roşie ca mărul", inversiunea
"de-aur părul", personificarea "izvoare plâng", metafora "sufletul vieţii mele", enumeraţia "Şi
câmpiile asire/Şi întunecata mare", oximoronul "râuri în soare...întunecata mare", simbolul
"floare-albastră", repetiţia "Floare-albastră!floare-albastră!".