Note de Curs - Management

ORGANIZAREA LUCRARILOR DE CADASTRU
MAAGEMETUL ACTIVITĂŢII DE
TOPOGRAFIE ŞI CADASTRU
SUPORT DE CURS
MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU
Pag. 2 din 122

CUPRIS
I. Obiectul, conţinutul şi importanţa managementului activităţii de topografie
5
şi cadastru
II. Formele de organizare ale activităţii de topografie şi cadastru 6
II. 1. Generalităţi 6
II. 2. Procedura de autorizare 7
II.2.1. Autorizarea în topografie minieră 7
II.2.2. Autorizarea în activitatea de cadastru 9
II.2.3. Sistemul de autorizare practicat de Institutul Regal al
10
Topografilor Autorizaţi (RICS)
II.3. Organizarea activităţii de topografie minieră 11
III. Atributele sistemului de management al activităţii de topografie şi
14
cadastru
III.1. Procesul de conducere şi componentele sale 14
III.2. Organizarea, atribut al conducerii 15
III.2.1. Condiţiile şi cerinţele organizării 15
III.3. Coordonarea 16
II.3.1 Condiţiile coordonării 16
III.3.2. Etapele şi eficienţa coordonării 17
III.4. Control – evaluarea 17
III.4.1. Condiţii pentru exercitarea control – evaluării 17
III.4.2. Etapele exercitării controlului 18
III.5.Decizia 18
III.5.1. Tipuri de decizii 18
III.5.2. Etape în procesul decizional 19
III.5.3. Factori care influenţează procesul decizional 19
III.5.4. Decizia şi delegarea de autoritate 21
IV. Stiluri de conducere. Tipuri de conducători 23
IV.1. Elemente constitutive ale stilului de conducere 23
IV.2. Clasificarea stilurilor de conducere 24
IV.2.1. Teoriile X, Y, Z 25
IV.2.2. Linia continuă a stilurilor de conducere 25
IV.2.3. Preocuparea conducerii pentru producţie şi angajaţi 26
IV.2.4. Stilul de conducere şi relaţiile cu personalul
26
întreprinderii
IV.3. Sistemele de conducere ale lui Likert 27
IV.4. Alegerea şi perfecţionarea stilului de conducere 27
IV.5. Tipuri de conducători (manageri) 28
V. Managementul resurselor umane 30
V.1. Planificarea necesarului de personal 30
V.1.1. Analiza postului de muncă 30
V.2. Recrutarea personalului 31
V.3. Selecţia personalului 32
V.4. Integrarea personalului 33
V.5. Instruirea personalului 34
V.6. Evaluarea personalului 35
V.7. Promovarea personalului 36
V.8. Administrarea salarizării 36
V.8.1. Cererea şi oferta 37
dr. ing. Mircea BELDEA

Pag. 3 din 122
V.8.2. Fluctuaţia costului vieţii 37

V.8.3. Posibilităţile de plată ale firmei 38
V.9. Sisteme de salarizare 38
V.10. Concedierea personalului 39
V.11. Probleme de sănătate şi protecţia muncii. Concedii de odihnă,
40
concedii medicale pentru refacerea sănătăţii
VI. Analiza metodelor, procedurilor şi echipamentelor de lucru 42
VI.1. Generalităţi 42
VI.2. Productivitatea şi eficienţa 42
VI.3. Măsurarea muncii. Structura timpului de muncă 44
VI.4. Norme şi normative de muncă 45
VI.5. Relaţii de calcul pentru determinarea normelor tehnice 47
VI.5.1. Relaţii de calcul pentru determinarea normelor
47
elementar
VI.5.2. Relaţiile de calcul pentru normele compuse 47
VI.6. Măsurarea consumurilor de muncă 48
VI.6.1. Metode directe 49
VI.6.2. Metode indirecte 49
VI.7. Antemăsurătoarea 61
VI.8. Categorii şi tipuri de preţuri 64
VI.9. Devizul 65
VI.10. Conţinutul studiilor de fezabilitate pentru întreprinderi existente 71
VI.11. Conţinutul cadru al proiectelor, pe faze de proiectare a
72
investiţiilor
VI.11.1. Conţinutul cadru al studiului de prefezabilitate 72
VI.11.2. Conţinutul cadru al studiului de fezabilitate 73
VI.12. Planul de afaceri 75
VII. Programarea lucrărilor de măsurători terestre 77
VII.1. Forme organizatorice de întreprinderi care execută lucrări de
77
măsurători terestre
VII.2. Particularităţile activităţilor de măsurători terestre 77
VII.3. Metode de programare a execuţiei lucrărilor 79
VII.3.1. Principii de bază pentru programarea şi organizarea
79
proceselor de producţie de măsurători terestre
VII.3.2. Parametri utilizaţi în programarea şi organizarea
79
proceselor de producţie
VII.3.3. Organizarea proceselor complexe 82
VII.4. Graficul calendaristic (Graficul de tip Gantt) 84
AEXE
A. Fişe de post pentru componenţii serviciilor de topografie minieră 87
B. Instrucţiuni privind elaborarea, avizarea, aprobarea şi urmărirea
103
realizării programelor generale de exploatare
C. Anexe grafice 123
Pag. 4 din 122

I. Obiectul, conţinutul şi importanţa managementului

activităţii de topografie şi cadastru
Topografia este acea ramură a măsurătorilor terestre care se ocupă cu măsurarea şi

reprezentarea grafică a unor suprafeţe de teren relativ mici, fără a ţine cont de sfericitatea
globului terestru. Topografia, împreună cu alte ramuri precum cadastrul, fotogrammetria, etc,
este o componentă a geodeziei – ştiinţa măsurării Pământului. Denumirea de topografie vine
de la cuvintele greceşti topos (loc) şi grafein (a descrie, a desena). Topografia se sprijină pe
scheletul punctelor geodezice şi îndeseşte acest schelet, executând, în acelaşi timp, şi
măsurători de detaliu pentru determinarea punctelor caracteristice ale terenului.
Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi

juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea, descrierea şi reprezentarea pe hărţi
şi planuri cadastrale a tuturor corpurilor de proprietate de pe întreg teritoriul ţării, indiferent
de destinaţie şi proprietar.
Cadastrul general se prezintă ca un ansamblu de activităţi tehnico-organizatorice care are

drept scop:
-furnizează date de sinteză organelor de statistică şi de conducere a statului cu
privire la stadiul şi evoluţia fondului funciar pe judeţe şi pe ţară;
-participă la elaborarea studiilor şi lucrărilor de cercetare privind sistematizarea
teritorială, protecţia mediului, etc.;
-participă la identificarea resurselor funciare;
-furnizează date aduse la zi pentru actualizarea hărţilor cu diverse tematici.
Folosirea eficientă a resurselor umane, materiale şi procedurale în procesul de realizare a

lucrărilor topo-geodezice şi cadastrale, presupune îmbunătăţirea formelor şi metodelor de
organizare şi conducere a acestor lucrări, corelarea permanentă a acestora din urmă cu nivelul
tehnologic al echipamentelor de măsurare şi procesare.
Procesul de executare a lucrărilor topo-geodezice şi cadastrale constă în totalitatea

acţiunilor conştiente ale unui colectiv de oameni, care au ca scop realizarea unor obiective
predefinite.
Managementul lucrărilor topo-geodezice şi cadastrale urmăreşte interconectarea raţională

dintre forţa de muncă specializată, mijloacele tehnice de măsurare şi procesare a datelor şi
procedurile de lucru standardizate, în scopul furnizării beneficiarului, într-o perioadă de timp
optimă, a serviciilor contractate.
Managementul lucrărilor topo-geodezice şi cadastrale constă în perfecţionarea proceselor

de muncă pe baza realizărilor ştiinţei, tehnicii şi a organizării superioare, în scopul reducerii
consumului de muncă şi a creşterii productivităţii muncii. Utilizarea tehnicii noi, implică
schimbarea organizării muncii, ceea ce dovedeşte existenţa unei interdependenţe între nivelul
tehnic şi organizarea muncii.
Managementul lucrărilor topo-geodezice şi cadastrale trebuie să asigure:

- o metodologie unică;
- continuitatea în timp a lucrărilor topografice şi de cadastru sub toate aspectele;
- operativitate, în sensul asigurării de informaţii la timp şi în condiţii optime;
Pag. 5 din 122

- compatibilitate cu sistemule geodezice naţionale şi planetare.
II. Formele de organizare ale activităţii de topografie şi

cadastru
II. 1. Generalităţi
Activităţile de topografie şi cadastru, componente ale activităţii de geodezie, sunt profesii
liberale care se realizează de către persoane fizice sau juridice autorizate.
Prin persoană fizică se înţelege orice cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene
sau al unui stat ce aparţine Spaţiului Economic European, luat individual, în calitate de
subiect de drept civil, fiind titularul unor drepturi şi obligaţii ce alcătuiesc conţinutul
raportului juridic civil.
Persoană juridică reprezintă orice entitate care are sediul social în unul dintre statele
membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, reprezentată de una sau
mai multe persoane fizice, constituită cu respectarea cerinţelor legale de fond şi de formă, de
sine stătătoare, ce are un patrimoniu distinct, în scopul desfăşurării unei activităţi specifice, cu
toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acestea.
Activitatea de topografie şi cadastru se poate desfăşura:

- în cadrul unor departamente specializate ale unor societăţi comerciale cu profil diferit
precum industria extractivă, construcţii civile sau industriale, etc. În astfel de cazuri
departamentul de topografie realizează servicii de specialitate pentru societatea comercială
din care face parte;
- în cadrul unor departamente ale unor firme de topografie autorizate, caz în care se
produc servicii de topografie şi/sau cadastru pentru terţi;
- în cadrul unor birouri individuale, ca persoane fizice autorizate.
Organizarea şi desfăşurarea activităţii de topografie şi cadastru sunt reglementate în ţara

noastră prin legi, regulamente, norme, etc. elaborate şi aprobate de autorităţi ale statului
interesate de buna funcţionare a activităţii în acest domeniu. Legea nr. 16/2007 privind
organizarea şi exercitarea profesiei de geodez a constituit o încercare de reglementare
generală a ştiinţelor de măsurarea şi reprezentare a Pământului, dar, în decembrie 2008,
Curtea Constituţională a declarat această lege ca neconstituţională. Prin urmare, la ora actuală,
reglementarea activităţii de topografie şi cadastru este realizată prin legile, normele şi ordinele
anterioare. Astfel în domeniul topografiei se aplică Regulamentul de topografie minieră,
aprobat prin Ordinul comun nr. 65-133/2003 MEC – ANRM. Activitatea de cadastru este
fundamentată pe o serie de reglementări precum: Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare
nr. 7/1996, cu modificările şi completările ulterioare, Ordin nr. 534/2001 privind aprobarea
Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, Ordin nr.107/29.03.2010 pentru
aprobarea Regulamentului privind autorizarea sau recunoaşterea autorizării persoanelor fizice
sau juridice romane, ale unui alt stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat care
aparţine Spaţiului Economic European în vederea realizării şi verificării lucrărilor de
specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei pe teritoriul României, etc.
Pag. 6 din 122

II. 2. Procedura de autorizare

Practica internaţională a consacrat obligativitatea ca lucrările de specialitate din domeniul
topografiei şi cadastrului să fie realizate de persoane care să îndeplinească cumulativ trei
condiţii:
- să poată dovedi absolvirea unor cursuri de specialitate conforme cu nivelul lucrărilor
executate;
- să poată demonstra deţinerea unei experienţe în domeniu care să garanteze buna
realizare a lucrărilor încredinţate;
- să deţină, din partea asociaţiei profesionale în care activează, o formă materială de
recunoaştere a competenţelor sale de specialitate.
Certificarea întrunirii celor trei condiţii se realizează de obicei prin procedura de

autorizare, care se materializează prin eliberarea, de către o comisie de autorizare, a unui
certificat ce atestă calităţile profesionale ale deţinătorului.
II.2.1. Autorizarea în topografie minieră
Autorizarea are drept scop asigurarea realizării corespunzătoare a lucrărilor de specialitate

din domeniul topografiei miniere, în condiţiile îndeplinirii cerinţelor tehnice şi calitative
prevăzute în regulamentele şi normativele în vigoare.
Prin autorizare se recunoaşte competenţa tehnico-profesională a personalului de

specialitate de a realiza, verifica şi coordona lucrări specifice domeniului topografiei miniere.
Titularii licenţelor sau permiselor de prospecţiune, explorare, exploatare sunt obligaţi să

realizeze lucrări de topografie minieră numai cu persoane fizice sau juridice autorizate.
Autorizarea se solicită şi se acordă pentru una din următoarele grade:

- gradul “A” – pentru execuţie de lucrări de topografie minieră;
- gradul “B” – pentru conducere si execuţie de lucrări în topografia minieră;
- gradul “C” – pentru coordonator de activitate de topografie minieră.
Categoriile de lucrări care fac obiectul autorizării sunt următoarele :
(1) Autorizaţie gradul “A” ( executie de lucrari de topografie minieră )
a) trasarea lucrărilor miniere de la suprafaţă şi din subteran;

b) ridicarea topografică de detaliu şi înregistrarea în documentaţia grafică a lucrărilor
miniere subterane şi/sau de la suprafaţă, precum şi a elementelor geometrice ale zăcământului;
c) recepţia lucrărilor miniere de la suprafaţă şi din subteran din punct de vedere
topografic;
d) realizarea lucrărilor de topografie miniera in format analogic si digital, stocarea si
arhivarea acestor lucrări.
(2) Autorizaţie gradul “B” ( Conducere şi execuţie de lucrări in topografia minieră )
a) executarea si verificarea lucrarilor prevazute la categoria “ A”;

b) organizarea, coordonarea şi controlul activităţilor de topografie la nivelul unităţilor
miniere;

Pag. 7 din 122
c) realizarea şi dezvoltarea reţelelor topografice de sprijin la suprafaţă şi în subteran;

d) previzionarea şi monitorizarea efectelor exploatării la nivelul suprafeţei şi în subteran
în etapele de exploatare, închidere şi postînchidere, avizarea planurilor urbanistice de detaliu
din zonele miniere;
e) realizarea măsurătorilor pentru controlul şi urmărirea stabilităţii lucrărilor miniere de la
suprafaţă şi din subteran;
f) realizarea lucrărilor topo-cadastrale aferente cadastrului extractiv, cu excepţia celor care
ţin de cadastrul general, pentru care este necesar să fie autorizaţi de ANCPI.
(3) Autorizaţie gradul “C” ( coordonator de activitate de topografie minieră )
a) executarea şi verificarea lucrărilor din categoriile “A” si “B “;

b) organizarea, coordonarea şi controlul activităţilor de topografie la nivelul societăţilor
miniere;
c) consultanţă şi expertiză în domeniul topografiei miniere;
d) proiectarea reţelelor topografice de sprijin la suprafaţă şi în subteran;
e) exploatarea sistemelor informaţionale miniere.
Pentru personalul de specialitate al titularilor licenţelor sau permiselor de prospecţiune,

explorare, exploatare sunt obligatorii următoarele grade de autorizare :
gradul “C” – pentru conducătorii activităţii de topografie minieră din cadrul societăţii
miniere;
gradul “B” – pentru conducătorii activităţii de topografie minieră din cadrul unităţilor
miniere;
gradul “A” – pentru personalului de specialitate care execută lucrări de topografie minieră.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii la autorizare în topografia minieră

sunt:
Gradul A:
- au studii superioare de specialitate de lungă durata (inginer topograf minier, inginer
geodez, inginer cadastru sau similar) şi lucrează în domeniul topografiei miniere;
- au studii superioare de specialitate de scurta durata (subinginer topograf minier,
subinginer geodez, subinginer cadastru sau similar) şi au o vechime efectivă în activitatea de
topografie miniera de minimum 2 ani;
- au studii postliceale sau medii de specialitate (tehnician topograf, tehnician cadastru
etc.) şi au o vechime în activitatea de topografie miniera de minimum 3 ani.
Gradul B:
geodez, inginer cadastru sau similar) şi au o vechime efectivă în activitatea de topografie
miniera de minimum 2 ani;
- au studii superioare de specialitate de scurta durata (subinginer topograf minier,
subinginer geodez, subinginer cadastru sau similar) şi au o vechime efectivă în activitatea de
topografie miniera de minimum 3 ani.
Gradul C:
geodez, inginer cadastru sau similar) şi au o vechime efectivă în activitatea de topografie
miniera de minimum 4 ani.
Pag. 8 din 122

II.2.2. Autorizarea în activitatea de cadastru
Autorizarea în activitatea de cadastru se face pe baza Ordinului Preşedintelui Agenţiei

Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) nr. 107/29.03.2010 .
Calitatea de persoană autorizată se obţine prin emiterea de către ANCPI, sau de către
oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară (OCPI), a certificatului de autorizare, act ce
dovedeşte competenţa tehnică şi însuşirea reglementărilor legale în vigoare a persoanelor
fizice şi juridice care pot să realizeze şi să verifice lucrări de specialitate.
Autorizarea persoanelor fizice se solicită şi se acordă pentru una din categoriile A, B, C, D

sau E.
Persoanele fizice autorizate în categoria A pot executa următoarele tipuri de lucrări de

specialitate:
- lucrările specifice categoriilor B şi C;
- proiectarea şi realizarea reţelelor de sprijin pentru lucrările de specialitate;
- proiectarea şi realizarea lucrărilor de cadastru general;
- realizarea şi actualizarea hărţilor.
Persoanele fizice autorizate în categoria B pot executa următoarele tipuri de lucrări de

specialitate:
- lucrările specifice categoriei C;
- întocmirea planuriloe de situaţie necesare studiilor şi proiectelor în domeniul
construcţiilor, al urbanismului, al amenajării teritoriului, delimitarea unităţilor
administrativ-teritoriale;
- executarea măsurătorilor necesare realizării sau actualizării sistemelor informaţionale
specifice domeniului de activitate;
- întocmirea documentaţiilor topografice privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate
în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, potrivit legii;
- executarea măsurătorilor şi a lucrărilor tehnice necesare documentaţîilor privind
exproprierea pentru utilitate publică;
- proiectarea şi realizarea reţelelor de îndesire pentru lucrări de specialitate;
- trasarea şi materializarea pe teren a limitelor imobilelor şi a construcţiilor;
Persoanele fizice autorizate în categoria C pot executa următoarele tipuri de lucrări de

specialitate:
- întocmirea planurilor de amplasament şi delimitare;
- întocmirea planurilor de situaţie necesare studiilor de prefezabilitate sau fezabilitate de
interes local;
- întocmirea planurilor parcelare;
- întocmirea documentaţiilor de scoatere sau reintroducere din circuitul agrigol a
terenurilor;
- executarea lucrărilor topografice necesare punerii în posesie a titularilor prevăzuţi de
legile fondului funciar;
Persoanele fizice autorizate în categoria D pot executa următoarele tipuri de lucrări de

specialitate:
- executarea şi verificarea, în cadrul procesului de control intern a calităţii, a lucrărilor
de categoria A;
Pag. 9 din 122

- proiectarea, executarea şi completarea reţelelor geodezice de referinţă;

- proiectarea şi realizarea lucrărilor de fotogrammetrie.
Persoanele fizice autorizate în categoria D pot executa lucrări de specialitate numai la

nivelul unitătilor administrativ-teritoriale la care sunt angajate. Lucrările pe care le pot
executa sunt: planuri parcelare, planuri de situaţie pentru studii de prefezabilitate şi/sau
fezabilitate şi pentru reţele edilitare locale.
Autorizarea persoanelor juridice se solicită şi se acordă astfel:

- clasa a III-a – pentru categoriile de lucrări B, C;
- clasa a II-a – pentru categoria de lucrări A;
- clasa I – pentru categoria de lucrări D
- clasa S, clasă specială.
II.2.3. Sistemul de autorizare practicat de Institutul Regal al Topografilor Autorizaţi

(RICS)
Una din cele mai bine organizate şi dezvoltate asocieri ale specialiştilor topografi este
Institutul Regal al Topografilor Autorizaţi (RICS), care funcţionează în Marea Britanie şi
ţările foste membre ale Imperiului Britanic. RICS este cel mai cuprinzător corp profesional,
cu 88000 membrii în întreaga lume, din care 21000 sunt studenţi sau practicanţi în curs de
instruire pentru a deveni topografi autorizaţi.
În viziunea RICS termenul general de "Topografie" acoperă o mare varietate de

ocupaţii. În domenii de activitate aparent fără nici o legătura una cu alta, topografii trebuie să
lucreze împreună pentru asigurarea unei dezvoltări corecte şi o întreţinere şi management
corespunzător al mediului natural şi/sau construit şi a resurselor naturale. Topografii trebuie
să aibă experienţă tehnică, financiară şi legislativă precum şi abilitatea de a comunica eficient
cu o larga gamă de oameni.
Topografii autorizaţi se pot califica pentru unul din următoarele domenii:
1. topograf pentru construcţii
2. topograf pentru terenuri
3. topograf pentru practică agricolă
4. topograf normator, controlor
5. topograf practică generală evaluare, investiţii, proprietate urbană
6. managementul şi economia terenurilor şi planificarea locală şi zonală
7. topograf mineral
8. planificare şi dezvoltare
9. managementul resurselor marine
10. topograf hidrografic
Topograful mineral este unic în meseria de topografie, calificarea şi îndatoririle sale

fiind reglementate în detaliu prin lege.
Topograful mineral este membru al RICS şi se califică prin obţinerea unei diplome
academice aprobate şi prin parcurgerea unei perioade de instruire profesională şi prin
dobândirea unei experienţe practice care trebuie obţinută la un angajator autorizat.
Topografilor minieri li se cere prin lege să deţină un Certificat de Topograf acordat de
Biroul Calificărilor Miniere, în numele Secretarului de Stat pentru Industrie.
Candidaţii pentru acest certificat trebuie să aibă cel puţin 21 ani şi să dovedească
prestarea a 2000 ore în subteran, de-a lungul a cel puţin patru ani de experienţă practică.

Pag. 10 din 122
Pentru calificarea ca topograf autorizat şi pentru a deveni membru a RICS se poate

alege una din următoarele variante:
Mai întâi cinci promovări la GCSE ( două la nivelul A sau echivalent) inclusiv
matematică şi engleză sau patru promovări GCSE ( trei la nivelul A). Această calificare va
permite începerea drumului către statutul de autorizat;
Prin frecventarea cursurilor universitare (trei ani la zi sau patru ani cursuri intercalate,
ceea ce va oferi scutirea de examinarea RICS
Prin lucrul la o firmă de topografie autorizată sau la autoritatea locală şi frecventarea
unor cursuri part-time la colegiu sau a unui curs seral autorizat; aceasta va necesita cinci ani
de studii, timp în care se poate studia şi prin corespondenţă.
Topografia minerală este una din cele mai specializate domenii ale topografiei, dar
nevoia de creştere a extracţiei şi necesitatea controlului mediului au determinat lărgirea
problematicii topografilor minerali autorizaţi.
Topografii minerali lucrează, la ora actuală, în Marea Britanie şi peste hotare pentru
industria extractivă privată sau de stat; în domeniul privat sau în practica inginerească, sau în
cadrul unor companii precum British Coal, British Rail, sau British Waterways, autorităţi
locale guvernamentale de planificare sau agenţii centrale guvernamentale precum Inland
Revenue Valuation Office (Oficiul de evaluare a venitului intern) sau organizaţii de cercetare
sau învăţământ.
II. 3. Organizarea activităţii de topografie minieră
Activitatea de topografie minieră se desfăşoară prin intermediul unor departamente

specializate existente în structura organizatorică a societăţii miniere titulară a licenţei de
explorare şi/sau exploatare şi, de asemenea, în structura organizatorică a unităţii miniere.
Departamentele de topografie minieră sunt conduse de topografi autorizaţi la nivelul
corespunzător care, împreună cu personalul din subordine, răspund unor obiective precise
stabilite prin Regulamentul de topografie minieră.
Structura de specialitate existentă la nivelul societăţii miniere are următoarele

obiective:
a) organizează şi urmăreşte ţinerea la zi a unei documentaţii topografice miniere în
fiecare perimetru, în conformitate cu Regulamentul de topografie minieră;
b) controlează ca toate documentele topografice sa fie trecute în registrul inventar
respectiv şi sa fie asigurate depozitarea şi păstrarea documentaţiei conform art. 23 lit. d);
c) recepţionează lucrările de specialitate realizate în baza unor contracte încheiate în
conformitate cu legislaţia în vigoare;
d) participă la predarea-primirea fondului topografic al perimetrelor unităţilor din
subordine cu ocazia schimbării conducătorului activităţii de topografie miniera de la acest
nivel sau a trecerii unităţii în subordinea altei societăţi miniere;
e) participă la lucrările de delimitare a perimetrelor unităţilor din subordine şi predăa
întreaga documentaţie conducătorului activităţii de topografie minieră al unităţii;
f) urmăreşte completarea la zi şi inventarierea întregii documentaţii de topografie
minieră a unităţilor miniere care îşi întrerup temporar activitatea sau intră în procedura de
închidere, luând măsuri de depozitare a documentaţiei în condiţii corespunzătoare, prevenind
astfel degradarea sau înstrăinarea ei;
g) la cererea terţilor, furnizează date topografice aferente perimetrelor concesionate, în
condiţiile legii;
Pag. 11 din 122

h) coordonează racordarea sistemelor de referinta miniere ale unităţilor din subordine

la sistemul naţional de referinta "Stereografic-1970", acolo unde aceasta racordare nu există;
i) verifică executarea de către unităţile miniere din subordine a controlului puţurilor şi
instalaţiilor de extracţie, urmărind ca periodicitatea controlului sa fie respectată;
j) urmăreşte execuţia periodică a măsurătorilor de control pentru nivelmentul lucrărilor
miniere principale de transport orizontal sau înclinat;
k) urmăreşte delimitarea, la nivelul zăcământului, a pilierilor de protecţie pentru
obiective de la suprafaţă şi din subteran;
l) organizează staţii topografice pentru urmărirea deplasarilor şi deformatiilor cauzate
de exploatare şi urmăreşte realizarea periodică a măsurătorilor topografice în aceste staţii;
m) controlează cel puţin o dată pe an starea, modul de utilizare, de întreţinere şi de
depozitare a echipamentelor de măsurare şi prelucrare a datelor, propunand conducerii
măsurile necesare pentru buna utilizare a acestora. În caz de degradare sau întreţinere
necorespunzătoare, propune măsuri de sancţionare şi imputare;
n) urmăreşte ca personalul topografic să cunoască şi sa respecte prevederile
Regulamentului de topografie minieră, precum şi alte prevederi legale, aferente activităţii de
topografie minieră.
Structura de specialitate existenta la nivelul unităţii miniere are următoarele obiective:

a) realizează lucrările topografice necesare pentru dezvoltarea reţelei de sprijin
planimetrice şi de nivelment la suprafaţă, precum şi transmiterea şi apoi dezvoltarea reţelei de
sprijin în subteran;
b) întocmeşte şi tine la zi planurile topografice, profilele, secţiunile şi alte materiale
grafice şi analitice specifice activităţii de topografie minieră;
c) determină stocurile de substanţă minerala utilă şi volumele excavate;
d) controlează verticalitatea puţurilor şi elementele geometrice ale instalaţiilor de
extracţie conform normelor în vigoare, întocmind documentele respective, ori de câte ori este
necesar, însă la intervale ce nu vor depăşi un an;
e) instituie staţii topografice pentru urmărirea deplasărilor şi deformatiilor cauzate de
exploatare, efectuează periodic măsurători şi interpretează rezultatele;
f) verifică şi monitorizează stabilitatea construcţiilor de la suprafaţă şi a taluzurilor din
cariere;
g) ţine evidenţa lucrărilor miniere existente sau în curs de realizare;
h) realizează delimitarea, la nivelul zăcământului, a pilierilor de protecţie pentru
i) înfiinţează şi tine la zi jurnalele topografice ale perimetrului, consemnând situaţia
ridicărilor de la suprafaţă şi din subteran şi completandu-le în ordine cronologică cu datele
principale provenite din ridicările topografice ce se execută, precum şi cu evenimentele mai
importante survenite în activitatea minieră;
j) controlează periodic modul de conservare a punctelor topografice din reţeaua de
sprijin de la suprafaţă şi din subteran şi consemnează aceste controale în formularele
prevăzute de prezentul regulament;
k) înfiinţează şi tine la zi evidenta grafica şi scriptica asupra terenurilor aferente
desfăşurării activităţii miniere a unităţii, marcand pe teren limitele acestor proprietăţi,
urmăreşte modificările care se produc asupra situaţiei acestor terenuri (exproprieri, transferuri,
concesionări) şi cuprinderea lor în evidente;
l) urmăreşte în permanenţă ca instrumentele topografice sa fie manipulate şi întreţinute
corect, controlează semestrial aparatura şi consemnează rezultatele verificărilor;
Pag. 12 din 122

m) întocmeşte şi supune avizării/aprobării forurilor competente documentaţiile pentru

instituirea pilierilor de protecţie, trasează pe hărţi şi planuri limitele aprobate pentru aceşti
pilieri;
n) fixează punctul de atac al lucrărilor miniere prevăzute în programele de exploatare
aprobate şi în proiectele de execuţie, trasează şi materializează direcţia, panta sau alte
elemente de trasare, după care predă aceste elemente sub semnatură conducatorului formaţiei
de lucru care conduce executarea lucrării respective, căruia îi transfera în acest mod
responsabilitatea privind realizarea calitativă a lucrării;
o) controlează periodic execuţia corectă a lucrărilor miniere din punct de vedere al
pantei, direcţiei şi gabaritelor şi cere oprirea şi corectarea lucrărilor executate
necorespunzător;
p) realizează ridicările topografice de detaliu ale tuturor lucrărilor miniere şi ale
elementelor de geometrizare ale zacamantului, după care completează documentaţia grafică
miniera;
q) recepţionează lunar, în cadrul unor comisii numite de conducătorul unităţii, toate
lucrările miniere executate şi tine la zi evidenţa realizarilor fizice pe formularele prevăzute în
regulamentul de topografie minieră;
r) determină, pe baza de măsurători, suprafeţele şi volumele exploatate din zăcământ,
consemnându-le ca poziţie şi forma pe planurile miniere şi ca valoare numerică în scriptele
prevăzute în prezentul regulament;
s) urmăreşte ca lucrările miniere sa nu fie subminate, sesizând imediat orice situaţie
contrară;
t) trece pe planurile miniere, în secţiunile longitudinale şi transversale toate focurile
endogene apărute sau reactivate, surpările, construcţiile de aeraj, cantităţile de rambleu-
înnămolire, precum şi orice alte elemente legate de securitatea zăcământului şi a personalului;
u) execută măsurători curente şi întocmeşte documentaţii necesare pentru activităţile
de proiectare, explorare şi exploatare;
v) cartografiază planurile fundamentale şi cele de lucru în format analogic şi/sau
digital;
w) inventariază, înregistrează şi conservă toată documentaţia topografică prevăzută în
prezentul regulament.
Pag. 13 din 122

III. Atributele sistemului de management al activităţii de

topografie şi cadastru
III.1. Procesul de conducere şi componentele sale
Procesul de conducere este caracterizat printr-un ansamblu de intervenţii prin care un

conducător (individual sau colectiv) prevede, organizează, coordonează, ia decizii şi
controlează activitatea unui colectiv sau organizaţie (întreprindere, firmă, societate
comercială, agent economic) în vederea realizării obiectivelor de dezvoltare. respectând
criteriile de maximă eficienţă economică şi de utilitate socială.
Deci, principalele atribute ale conducerii sunt: previziunea, organizarea, coordonarea,

decizia şi controlul.
Fayol, fondator al teoriei conducerii, a definit conceptul de funcţiune a întreprinderii şi de

funcţii (atribute) ale conducerii, a elaborat principiile generale de administrare a
întreprinderilor, explicând şi funcţiile (atributele) conducerii. Astfel:
Previziunea înseamnă pregătirea viitorului, deci, necesitatea întocmirii unui
program de acţiune;
Organizarea conturează dublul organism material şi social al întreprinderii, precum
şi preocuparea de asigurare cu resurse (umane, tehnologice, financiare,
informaţionale) a întreprinderii;
Coordonarea reprezintă procesul complex de legare, unire, armonizare a tuturor
evenimentelor şi eforturilor din cadrul întreprinderii:
Controlul şi decizia determină funcţionarea întreprinderii, conform planului de
afaceri elaborat; asigură eliminarea disfuncţionalităţilor din structura de
transformare.
Alternative ale principiilor menţionate anterior au fost enunţate de F F. Breach

(planificare, coordonare, motivare şi control). A.C. Anderson (planificare, organizare, resurse
umane, execuţie, evaluare). P.I. Hesse (stabilirea obiectivelor, planificarea, organizarea,
conducere şi control) şi Bentz care adaugă şi factorul motivaţional, precum şi pregătirea
profesională a personalului din întreprindere.
Formularea atributelor conducerii a pornit de multe ori de la criterii de referinţă deosebite.

Caracteristicile semnificative ale atributelor de previziune, organizare, coordonare, decizie şi
control au următoarele proprietăţi:
Sunt specifice în ansamblul lor cadrelor de conducere fiind unul dintre elementele
de bază în diferenţierea faţă de cadrele din execuţie.
Au o aplicabilitate generală în toate tipurile de organizaţii, indiferent de obiectul
de activitate al acestora, la toate nivelele ierarhice.
Au conţinut şi forme diferite de manifestare în funcţie de specificul organizaţional,
nivelul ierarhic, gradul de pregătire profesională al conducătorului.
Sunt interdependente, nu se pot manifesta în parte în stare pură, fapt ce reflectă
caracterul de sistem al atributelor de conducere.
Se realizează în proporţie diferită in funcţie de nivelul ierarhic al conducătorului şi
gradul de autonomie al organizaţiei faţă de mediul organizaţional.

Pag. 14 din 122
Cercetările au arătat următoarele:

• Timpul de prevedere şi organizare > Timpul de organizare şi control;
• Timpul de organizare > Timpul de control.
Pe nivele ierarhice, timpii necesari îndeplinirii atributelor de conducere diferă, conform
datelor prezentate în tabelul 3.1.
Tabelul 3.1
Funcţie/Atribut Prevedere Organizare Coordonare Decizie Control
Director general 36 25 16 12 11
Director tehnic 30 35 10 15 10
Director economic 30 20 10 10 30
Şef secţie 20 30 10 10 20
Maistru 10 40 10 20 20
Din datele prezentate rezultă că în cea mai mare parte a cazurilor se confirmă faptul că
atributele conducerii sunt exercitate în proporţii diferite la diferite niveluri de conducere.
Astfel, la nivelurile superioare predomină prevederea şi organizarea, iar la cele inferioare,
coordonarea şi controlul.
III.2. Organizarea, atribut al conducerii

Organizarea, ca atribut al conducerii reprezintă ansamblul acţiunilor întreprinse în vederea
utilizării cu maxim de eficienţă a resurselor pe care le are la dispoziţie o întreprindere. Pentru
a-şi exercita atributul de organizare, conducerea foloseşte structura organizatorică şi sistemul
informaţional.
III.2.1. Condiţiile şi cerinţele organizării
Organizarea se manifestă la toate nivelurile de conducere având elemente specifice în

funcţie de gradul de complexitate al acţiunilor conducătorilor, volumul şi conţinutul activităţii
acestora.
Pentru asigurarea eficienţei întreprinderii trebuie îndeplinite condiţiile de bază:

• respectarea principiilor generale de conducere şi organizare în cadrul normativ,
legislativ;
• realizarea unui echilibru între aspectele generale macroeconomice şi sociale şi cele
specifice întreprinderii;
• precizarea riguroasă a atribuţiilor, sarcinilor şi responsabilităţilor fiecărui membru al
întreprinderii cu lăsarea în acelaşi timp a unui câmp de exercitare a autonomiei, creativităţii,
inovaţiei, elemente care generează putere, transparenţă;
• existenţa unui sistem informaţional perfecţionat, operativ;
• realizarea şi satisfacerea unui ansamblu motivaţional adecvat care să pună în valoare
motivaţiile economice, materiale, psihologice şi cele sociale ale angajaţilor.
Principalul caracter al activităţii de organizare este dinamismul. Componentele derivate

care pot susţine dinamismul organizării sunt: mobilitatea structurală, noutatea şi specificitatea.
Acestea sunt valabile pentru orice tip de întreprindere, indiferent de obiectul său de activitate.
Modelul logic al desfăşurării atributului de organizare este redat în figura 3.1.
Pag. 15 din 122

Etapele exercitării atributului de organizare sunt: analiza strategică a obiectivelor, studiul

critic al situaţiei existente cu punctele forte şi punctele slabe; proiectarea conceptului de
organizare în condiţii concrete; menţinerea legăturii dintre conceptul de organizare aplicat şi
celelalte atribute ale conducerii; urmărirea, corectarea şi întreţinerea soluţiilor performante.
Eficienţa activităţilor de organizare se evaluează folosind indicatori direcţi şi indicatori de

rezultate.
Indicatorii direcţi menţionaţi în literatura de specialitate sunt:

• calitatea structurii organizatorice, reprezentată prin numărul de cadre de conducere,
numărul de nivele ierarhice, ponderea personalului de conducere faţă de numărul total al
angajaţilor;
• nivelul de perfecţionare al sistemului informaţional, gradul de prelucrare al informaţiilor;
• nivelul de pregătire al personalului, gradul de utilizare al timpului de muncă, ponderea
diferitelor atribute în timpul de muncă al fiecărui conducător.
•
Indicatorii de rezultate sunt:
• indicatori economici cantitativi ( valoare producţie netă);
• indicatori economici calitativi (productivitate, profit, rentabilitate, calitate producţie,
raport preţ/calitate);
• indicatori sociali (nivel mediu de salarizare, nivel de dotare socială, stabilitatea,
mobilitatea şi fluctuaţia personalului;
• indicatori psihologici, reflectaţi de climatul de muncă.
Fig. 3.1. Modelul logic al exercitării atributului de organizare al conducerii
III.3. Coordonarea
Coordonarea este procesul prin care un conducător creează şi menţine echilibrul între
activităţile, oamenii şi compartimentele pe care le conduce în condiţiile unui mediu dinamic
pentru a realiza obiectivele planificate în condiţii de eficienţă maximă.
III.3.1 Condiţiile coordonării
Cunoaşterea de către conducători a structurii personalului din subordine, a poziţiei sale în

cadrul întreprinderii şi a trăsăturilor specifice fiecărei persoane din întreprindere are scopul de
eficientizare a activităţii desfăşurate. Acţiunea de coordonare implică cunoaşterea de către
Pag. 16 din 122

fiecare membru al întreprinderii a câmpului său de acţiune, a atribuţiilor şi responsabilităţilor

personale.
Eficacitatea coordonării constă în existenţa unui sistem informaţional şi de comunicaţie

prin care se stabileşte o relaţie operativă dintre conducător şi subordonat.
Elementele în funcţie de care se stabileşte calitatea sistemului de comunicaţie sunt:

densitatea şi lungimea reţelei de comunicaţie‚ operativitatea de vehiculare a informaţiilor
precum şi de numărul releelor (nivelelor ierarhice) prin care trece o informaţie.
Un climat favorabil de muncă permite exercitarea atributului de coordonare, stimulând

iniţiativa şi spiritul de colaborare. De asemenea poate antrena efectiv tot personalul
întreprinderii pentru realizarea obiectivelor generale ale acesteia. Antrenarea constă în
atragerea personalului pentru ca structura sistemică a întreprinderii să funcţioneze corect.
Conducătorul îşi poate manifesta caracterul de lider.
III.3.2. Etapele şi eficienţa coordonării
Etapele coordonării sunt:

• determinarea riguroasă a atribuţiilor, competenţelor şi responsabilităţilor individuale;
• stabilirea sistemului de comunicaţii;
• determinarea standardului de performanţă al resurselor umane;
• proiectarea şi realizarea sistemului de legături între compartimentele de muncă;
• precizarea modalităţilor de compensare a perturbaţiilor în sistem.
Eficienţa constă în realizarea unei coeziuni a personalului, coeziune realizată prin

interesarea motivaţională, morală şi intelectuală în scopul optimizării activităţii pe întreaga
întreprindere.
III.4. Control - evaluarea

Atributul de control al conducerii asigură parcurgerea corespunzătoare a tuturor etapelor
procesului de conducere, la terminarea cărora se declanşează un nou ciclu de acţiuni menite să
determine atingerea obiectivelor generale planificate.
Controlul poate fi definit ca o modalitate de verificare şi cuantificare a realizărilor
calitative şi cantitative a performanţelor, sarcinilor sau lucrărilor, compararea acestora cu
obiectivele planificate şi indicarea măsurilor de corecţie ce se impun.
Conducătorul trebuie să analizeze cauzele, abaterile şi deviaţiile, să le trateze diferenţiat,
cunoscând că un număr mic de cauze poate genera cea mai mare parte a efectelor.
Abaterea are un caracter static şi reprezintă diferenţa cantitativă sau şi calitativă dintre
starea existentă şi cea normată.
Deviaţia are un caracter dinamic şi poate fi definită ca o abatere în mers constând în
diferenţa dintre cursul normal şi cel real.
III.4.1. Condiţii pentru exercitarea control - evaluării
Pentru exercitarea controlului trebuie să existe:

• un mecanism de informare, măsurare, corectare a fenomenelor care apar în
funcţionarea întreprinderii;
Pag. 17 din 122

• evidenţă şi prezentare clară a informaţiilor,

• acces rapid, uşor, la informaţii.
Localizarea diferitelor aspecte constatate în exercitarea atributului de control se realizează
şi prin raportarea la standardele de performanţă.
Standardul de performanţă are aspectul de normativ prin care se precizează caracteristicile
principale ce se cer a fi îndeplinite de o persoană sau care revin ocupantului unui anumit post
de muncă, precum şi nivelul rezultatelor aşteptate într-o perioadă aşteptată de timp.
III.4.2. Etapele exercitării controlului
Controlul este un atribut al conducerii ce constă într-o succesiune logică de operaţiuni

care se exercită la un moment iniţial generat de apariţia unui factor perturbator al sistemului
întreprindere.
Etapele sunt:
• stabilirea obiectivelor;
• determinarea nivelului de performanţă (standarde, norme) măsurabile;
• proiectarea sistemului de control conform cerinţelor concrete;
• pregătirea personalului;
• stabilirea informaţiilor premergătoare controlului;
• realizarea controlului, inclusiv creionarea măsurilor de reglaj pentru abaterile sesizate;
• evaluarea controlului.
Din punct de vedere al poziţiei conducătorului, în exercitarea atributului de control,
deosebim: controlul direct (inclusiv prin intermediul colaboratorilor), controlul indirect (prin
analiza şi individualizarea perturbaţiilor, abaterilor) şi autocontrolul, efectuat de conducător
asupra activităţii proprii.
Dinamica procesului de conducere în prezenţa factorilor perturbatori de mediu (intern,
extern) permite introducerea conceptului de reglaj în desfăşurarea anumitor procese.
Practic, reglajul se realizează prin intermediul controlului de conformitate (cu rol de
menţinere a condiţiilor favorabile şi de evitare a perturbaţiilor), controlului de pilotaj (cu rol
de menţinere a condiţiilor favorabile şi crearea de condiţii noi în funcţie de cerinţele
obiectivului) şi a controlului adaptativ atunci când evoluţia unui proces este influenţată
permanent de factori perturbatori, în continuă schimbare.
III.5.Decizia
Decizia este un proces dinamic, în care, pe baza unor informaţii, se alege o direcţie de
acţiune în scopul atingerii unui anumit rezultat (atingerea obiectivelor generale ale
întreprinderii şi ale obiectivelor sociale ale angajaţilor. Eficienţa economică a întreprinderii
este direct proporţională cu calitatea şi oportunitatea deciziilor luate la toate nivelele
decizionale din structura organizatorică a acesteia.
III.5.1. Tipuri de decizii
În funcţie de factorul timp deciziile pot fi programate sau tactice, decizii

semiprogramate şi decizii strategice sau neprogramate.
Deciziile tactice sunt pregătite prin procedee logice şi se iau pentru acţiuni concrete,
imediate, care au un oarecare grad de repetitivitate. Pentru aceste decizii, baza o reprezintă
informaţiile aflate la dispoziţia conducerii. Pentru alegerea deciziei optime în literatura de
specialitate sunt menţionate câteva modalităţi şi anume:
Pag. 18 din 122

• alegerea de tip DA sau NU pentru procese preconizate 100% (exemplu: aprobarea

documentaţiei tehnico- economice);
• alegerea soluţiei dintr-un număr redus de posibilităţi (exemplu: alegere furnizori tehnică
de măsurători terestre);
• alegerea conducerii pentru obţinerea mai multor soluţii optime (exemplu: desfăşurare
de lucrări de verificare a execuţiei construcţiilor într-un nou ansamblu urbanistic; execuţie
lucrări de cadastru funciar, de valoare mare în timp scurt şi decontabilă, în aproximativ
aceeaşi zonă pentru un grup de societăţi notariale, ambele grupe de lucrări fiind de valori
comparabile, dar care au acelaşi termen de realizare.
Deciziile semiprogramate sunt luate pe baza unor elemente programate, dar a căror
combinare în soluţia stabilită nu poate fi în prealabil determinată. Pentru alegerea soluţiei
celei mai raţionale se au în vedere următoarele aspecte:
• necesitatea intervenţiei determinată de elemente aleatorii de urgenţă, situaţii care
impun o documentare de urgenţă (exemplu: urmărirea comportării unei construcţii care
prezintă tasări inegale importante într-o perioadă scurtă de timp);
• acordarea unui anumit credit deciziei asupra problemei de rezolvat (exemplu: folosirea
unui nou program de calcul pentru prelucrarea automată a datelor, deşi până la acea dată
informaţiile erau prelucrate fie manual, fie cu un program, mai vechi, dar consacrat, în
domeniu).
Deciziile neprogramate (strategice) se referă cu precădere la noi probleme pentru a căror
rezolvare sunt necesare cel puţin cu caracter parţial, soluţii originale. Aceasta implică
elemente de cercetare şi experimentare, pe baza bazei de date existente la dispoziţia
conducerii şi a influenţelor din mediul dinamic, extern, asupra problemelor respective. În
acest caz deciziile nu mai sunt cuantificabile strict. Exemplu: retehnologizarea unor sectoare
ale întreprinderii şi implicaţiile asupra resurselor umane existente la un moment dat.
III.5.2. Etape în procesul decizional
Procesul decizional este influenţat de prioritatea problematicii şi de nivelul competenţelor

factorilor decizionali.
Etapele procesului decizional pot fi parcurse prin procedee tradiţionale prin care sunt puse
în evidenţă elementele de intuiţie, experienţă, talent, fără a exista o metodologie de alegere a
soluţiilor optime, sau prin procedee ştiinţifice caracterizate prin tratarea teoretică a deciziei.
Abordarea ştiinţifică a teoriei decizionale se sprijină pe:
• teoria matematică şi statistică a deciziei, care constă în analiza cantitativă, studierea
variantelor posibile determinate de diferiţi factori de influenţă în care analiza cantitativă se
interpretează şi pe plan calitativ, calculându-se şi urmărindu-se consecinţele, riscurile,
eficienţa;
• teoria sistemelor sau deciziilor multidimensionale în care preponderente sunt
investigaţiile de corelare şi concordanţa între subsistemele unităţilor, fapt ce permite folosirea
criteriilor de optim multiple;
• teoria psihologiei deciziei, care priveşte modul în care se manifestă colectivitatea în
procesul elaborării, optimizării deciziilor şi ia în considerare finalizarea acestora, în special în
raport cu necesităţile sociale ale angajaţilor.
III.5.3. Factori care influenţează procesul decizional
Elementele care intervin în orice decizie sunt: decidentul, obiectul deciziei, baza
informaţională pe care o are în acel moment, variantele posibile în raport cu criteriile posibile
Pag. 19 din 122

sau impuse, mulţimea stărilor de condiţii obiective care caracterizează gradul de certitudine,
risc sau incertitudine, consecinţele deciziilor luate.
Pentru a se lua o decizie este necesar să se îndeplinească cel puţin următoarele condiţii de
bază:
• să existe una sau mai multe persoane antrenate în procesul decizional:
• să fie aleasă cel puţin una din două alternative de acţiune;
• decizia să fie luată de decidentul care are dreptul legal sau cel de împuternicit, să o
facă şi să-şi asume răspunderea corespunzător;
• să determine factorii care influenţează anumite soluţii;
• să existe unul sau mai multe obiective de atins sub forma cuantificată a rezultatelor.
Factorii determinanţi în luarea deciziei în întreprindere pot fi diferenţiaţi în două mari
grupe: factori interni şi factori externi.
A. Factorii interni
• decidentul, reprezentat prin calităţile sale: pregătire profesională, relaţii
interpersonale;
• motivaţia, ca modalitate de depistare şi satisfacere a factorilor de stimulare pentru
participarea la procesul de conducere şi la materializarea acestuia în acţiuni;
• responsabilitatea, ca atitudine faţă de conţinutul şi consecinţele deciziei;
• volumul şi calitatea informaţiilor aflate la dispoziţia decidentului;
• mediul ambiant (intern şi extern al întreprinderii).
B. Factorii externi
• sensul şi ritmul de dezvoltare a ramurii sau domeniului de activitate;
• informaţiile referitoare la valorificarea cercetărilor tehnice, economice, sociale (ISA-
informaţia ştiinţifică aplicată);
• restricţiile cu un caracter funcţional, de structură şi dimensiune;
• mediul ambiant reprezentat de relaţiile întreprinderii cu alte întreprinderi sau/şi
organisme ale statului.
Decizia are însă în vedere şi acţiuni care vor avea loc în viitor. În mediul extern al
întreprinderii se constată o dinamică specifică în comportarea factorilor aleatori. Dintre
aceştia, factorii incerţi au o influenţă mai mare, iar elementele de probabilitate au o pondere
mai ridicată.
Aşadar, riscul reprezintă incertitudinea cuantificată.
Raportând deciziile la condiţii de siguranţă în care acestea se iau se deosebesc trei
categorii de decizii:
• decizii luate în condiţii de certitudine, caracterizate prin existenţa unei stări sigure a
condiţiilor obiective;
• decizii luate în condiţii de risc care presupun existenţa mai multor stări ale condiţiilor
n
obiective. În această situaţie: ∑ pj = 1 ,
j =1
unde pj este probabilitatea apariţiei condiţiilor
obiective nji;
• decizii luate în condiţii de incertitudine specifice existenţei unui număr mare, finit de
stări ale condiţiilor obiective, care nu pot fi pronosticate şi pentru care este necesară
aprecierea probabilităţii fiecărei stări şi determinarea valorii pj.
În condiţii de risc, tehnicile stocastice pot soluţiona probleme de decizie în care
probabilităţile de apariţie a evenimentelor implicate pot fi cuantificate, deşi apariţia lor
rămâne imprevizibilă. Tratarea problemelor decizionale în condiţii de risc implică următoarele
etape:
Pag. 20 din 122

- identificarea acţiunilor şi a consecinţelor prin care se identifică toate modurile de

acţiune posibile şi fiecare acţiune în parte, respectiv, consecinţele;
- ataşarea distribuţiei de probabilitate pentru fiecare eveniment sau consecinţă, după
metode statistice, empirice, pe baza experienţei conducătorilor;
- atribuirea valorilor (Se alege o scară cantitativă a valorii şi se acordă fiecărei consecinţe
o valoare);
- calculul speranţelor matematice (valoarea probabilă pentru consecinţă sau acţiune);
- compararea rezultatelor (speranţelor) şi luarea deciziei optime.
III.5.4. Decizia şi delegarea de autoritate
Delegarea de autoritate este procesul prin care un conducător încredinţează altui

conducător situat la un nivel ierarhic imediat inferior îndeplinirea unor sarcini şi atribuţii
împreună cu exercitarea autorităţii şi responsabilităţii, creându-i şi condiţiile necesare pentru a
putea acţiona cu un anume grad de libertate asupra resurselor aflate la dispoziţia sa.
Conducătorul care delegă autoritatea trebuie să supravegheze discret desfăşurarea procesului
şi să respecte condiţiile de delegare stabilite, să aibă pregătite metode de intervenţie în
momentul apariţiei unor abateri. Aplicarea delegării de autoritate se face numai pentru
perioade limitate şi numai prin prezenţa unui ordin scris în acest sens.
Procesul delegării de autoritate trebuie cunoscut din punct de vedere al modului de
realizare şi al efectelor sale.
Delegarea de autoritate şi elementele caracteristice

Tabel 3.2.
Nr. Caracterizarea Elemente care o caracterizează
crt. delegării de
autoritate
Eficientizarea activităţii de conducere prin
concentrarea pe probleme majore ale personalului de
Scop delegare conducere (director general, directori executivi)
1 de Reducerea timpului de rezolvare a problemelor curente
autoritate Descentralizare decizională
Valorificarea iniţiativelor, creşterea motivaţiei
subordonaţilor
Mecanismul A. Condiţii preliminare
2 delegării Definirea obiectivelor de îndeplinit
autorităţii
Existenţa unui sistem informaţional performant şi operativ
Pregătirea profesională corespunzătoare a persoanei
căreia i se va delega autoritatea
Precizarea atribuţiilor şi sarcinilor pe funcţii şi
compartimente, precizarea centrelor de autoritate
Pag. 21 din 122

B. Mecanism delegare de autoritate

Alegerea momentului în care intervin sarcini noi pentru
conducere şi eventual se fac modificări organizatorice
Stabilirea persoanei capabile să primească delegarea de
autoritate
Stabilirea procedeelor pentru delegare (contract, fişă
post, limite ale activităţii, control privind delegarea)
Interpretarea nivelului rezultatelor obţinute
Finalitatea Modificarea tipologiei decizionale în top management
aplicării Reducerea timpului operativ (informaţii – decizii – acţiuni)
3
delegării de Crearea climatului de muncă participativ în
autoritate întreprindere
Scăderea suprasolicitării personalului de conducere
Pag. 22 din 122

IV. Stiluri de conducere. Tipuri de conducători
IV.1. Elemente constitutive ale stilului de conducere

Stilul de conducere priveşte modul în care un conducător utilizează aptitudinile,
experienţa şi cunoştinţele sale pentru a lucra cu oamenii în scopul îndeplinirii sarcinilor de
muncă. Elementele caracteristice sunt:
• Motivaţia;
• Relaţiile interpersonale;
• Fluxul comunicării şi al informaţiilor;
• Modul de stabilire al sarcinilor;
• Procesul decizional şi
• Caracteristicile controlului.
Motivaţia
Cercetările recente evidenţiază că stimulentele de ordin material sunt esenţiale fiind

urmate de cele de ordin moral.
În SUA, factorul motivaţional sub forma stimulentelor materiale reprezintă pentru 55%
din numărul angajaţilor din întreprinderile de stat motivaţia majoră.
Alte motivaţii sunt:

• Sentimentul valorii personale (efectuarea unor lucrări interesante, de interes naţional,
de exemplu participarea în echipe de lucru de recunoaştere internaţională);
• Responsabilitatea mai mare şi autonomia în alegerea mijloacelor şi metodelor folosite
pentru realizarea obiectivelor de plan, a obiectivelor generale ale unei organizaţii;
• Climatul de muncă reflectat prin stima colegilor şi aprecierea activităţii desfăşurate;
• Posibilităţile de perfecţionare profesională şi de promovare pe scara ierarhică pot fi
exemplificate de modalităţile de formare ale echipelor manageriale la întreprinderile de
interes naţional sau la întreprinderile cu capital privat străin existente în România şi
selecţionarea echipelor de cercetători din instituţiile de cercetare internaţionale.
Dorinţa de fi conducător poate fi dedusă şi prin analiza necesităţilor umane sintetizată de

A.H. Maslow în piramida necesităţilor umane, unde este înscrisă o ierarhizare a acestora
(fiziologice-alimentaţie, adăpost; siguranţă şi stabilitate, sociale (poziţie socială), stimă şi
consideraţie, progres).
Optimizarea motivaţiei se realizează prin intersectarea până la suprapunere a necesităţilor

sociale ale salariaţilor cu cele generale ale întreprinderii.
Relaţiile interpersonale
În aceeaşi întreprindere, salariaţii se află în relaţii diferite unii faţă de alţii putându-se
deosebi relaţii interpersonale între membrii aceluiaşi colectiv şi relaţii interpersonale între
salariaţii diferitelor compartimente. Relaţiile dintre conducători şi angajaţi sunt în funcţie de
stilul de conducere şi se pot manifesta sub două forme:
relaţii de dominare sau relaţii de colaborare.
Pag. 23 din 122

Fluxul comunicării şi al informaţiei
Prin comunicare se înţelege transmiterea de mesaje (idei, informaţii) între un emiţător şi

un receptor în scopul înţelegerii mutuale.
Se poate aprecia că peste 70% din activitatea unui conducător este consacrată
comunicărilor şi informaţiilor.
Comunicările se fac pe linie ierarhică în dublu sens (ascendent şi descendent) şi lateral,

între aceleaşi tipuri de niveluri ierarhice.
Informaţia trebuie să fie clară, obiectivă şi cuprinzătoare.
Modul de stabilire al sarcinilor depinde de obiectul de activitate şi obiectivele

organizaţionale, valoarea, motivaţia şi funcţia angajaţilor pe scara ierarhică şi a competenţelor
şi de tipul conducătorului.
Stabilirea sarcinilor se face în fişa postului fiecărui angajat prin două metode: fie la
aprecierea cadrelor de conducere, fie prin consultarea conducătorului cu subalternii.
Realizarea unor sarcini prestabilite conduce la dezinteres, lipsă de creativitate şi de
participare a angajaţilor.
Procesul decizional
În acest proces sunt implicaţi doi factori: conducerea şi personalul din subordine.
Situaţiile frecvent întâlnite în procesul luării deciziilor sunt:

• Decizia se ia numai de conducere;
• Decizia se ia de conducere după consultarea subordonaţilor;
• Decizia se ia de conducere împreună cu subordonaţii;
• Decizia se ia numai de subalterni (foarte rar întâlnită);
• Decizia se ia de personalul din subordine, după consultarea conducerii.
Controlul este un proces ce constă în evaluarea rezultatelor (îndeplinirea sarcinilor,

respectarea normelor şi prescripţiilor tehnice etc.).
După obiectul său, controlul are două părţi: controlul resurselor materiale şi controlul
resurselor umane.
Pentru personalul din subordine se ridică două probleme majore şi anume: nivelul la care
se exercită controlul şi modul de utilizare a rezultatelor controlului
IV.2. Clasificarea stilurilor de conducere
Din punctul de vedere al concepţiei şi preocupărilor conducătorilor în sensul atingerii

obiectivelor generale ale întreprinderii şi al satisfacerii necesităţilor sociale ale angajaţilor se
deosebesc:
• Modul de percepere şi concepţia conducerii despre oameni (teoriile X, Y, Z);

• Linia continuă a stilurilor de conducere având drept bază nivelul la care se ia decizia;
Pag. 24 din 122

• Preocuparea conducerii pentru producţie şi pentru oameni;

• Relaţia dintre sarcinile de muncă şi necesitatea de afirmare personală a angajaţilor;
• Concepţia conducerii despre motivaţie conjugată cu alte criterii de evaluare (Exemplu:
Sistemele de conducere ale lui Likert).
IV.2.1. Teoriile X, Y, Z
Douglas McGregor, cercetător din SUA, a pus în discuţie două atitudini ale conducerii
faţă de subordonaţi (Teoriile X şi Y). Astfel, conform teoriei X tradiţionale, omului i-ar
displăcea munca, deci trebuie să fie constrâns prin norme de muncă, control permanent,
aplicare de sancţiuni sau stimulente băneşti. Principiile teoriei Y au în vedere: efortul
intelectual şi fizic cerut de muncă, naturale ca şi odihnă sau distracţia; mediul ambiant
generează ideea că munca dă satisfacţie sau nu; dacă există condiţii favorabile omul îşi
doreşte răspunderi mai mari, este posibilă creaţia, inovarea în procesul muncii.
Teoriile X şi Y constituie baza analizei stilurilor de conducere autoritar, şi respectiv,

democratic (participativ).
Teoria Z propusă de W. Ouchi este cea mai modernă şi mai evoluată formă de organizare
şi conducere, dar este puţin răspândită. Condiţia de organizare a întreprinderii este tip reţea –
Network–, formată din angajaţi între care există şi funcţionează o reţea de comunicaţie. În
condiţiile existenţei reţelei, stilul conducerii poate diminua semnificaţia simbolurilor
ierarhice. În stadiul ideal, piramida ierarhică se aplatizează, iar ierarhiile tradiţionale devin
chiar noduri ale reţelei, centrul de greutate al acesteia deplasându-se de la un nod la altul în
funcţie de im portanţa de moment a funcţiilor îndeplinite de noduri. Rezultă deci o
flexibilitate structurală ce determină o adaptabilitate confortabilă la modificările aleatorii din
mediul întreprinderii.
IV.2.2. Linia continuă a stilurilor de conducere
Tannenbaum şi Schimdt prezintă stilurile de conducere sub forma unei linii continue,
ajungând la o mare varietate de stiluri. În principiu se porneşte de la concentrarea tuturor
deciziilor la vârful piramidei ierarhice şi se opresc la luarea deciziilor de către executant.
Figura 4.1 prezintă schematic linia stilurilor de conducere.
Fig. 4. l Linia continuă a stilurilor de conducere
Modelul prezintă 7 stiluri de conducere fără a se face vreo sugestie pentru alegerea unui
anumit tip. În principiu, alegerea unui stil de conducere depinde de personalitatea cadrelor de
conducere şi a subordonaţilor, modul de organizare a întreprinderii ş.a.
Exemple:
Modelul 1 : managerul ia singur decizia şi o comunică subordonaţilor;
Pag. 25 din 122

Modelul 2: managerul ia singur decizia şi caută să-şi convingă subordonaţii de

utilitatea ei;
Modelul 3: managerul ia singur decizia, o argumentează, lăsând subalternii să pună
întrebări;
Modelul 4: managerul prezintă deciziile în fază de proiect şi cere subordonaţilor să
facă observaţii şi propuneri;
Modelul 5: managerul prezintă problemele subalternilor şi în funcţie de sugestiile
primite, decide;
Modelul 6: managerul prezintă limitele decizionale ale subalternilor,
Modelul 7: Managerul permite subalternilor să acţioneze fără restricţii în luarea
deciziilor.
IV.2.3. Preocuparea conducerii pentru producţie şi angajaţi
R. Blake şi J. Mouton au elaborat un sistem sub forma unei grile cu notaţii de la 1 la 9,

în care sunt incluse două preocupări de bază ale conducerii şi anume pentru producţie şi
pentru oameni. Trecând pe ordonată preocuparea pentru oameni pe abscisă preocuparea
pentru producţie şi urmărind nodurile reţelei formate pot fi analizate stiluri de conducere
variate. Astfel. cele mai interesante stiluri sunt:
• 1.1 care indică lipsa preocupării conducătorului atât pentru oameni, cât şi pentru
interesele economice ale întreprinderii;
• 1.9 arată că un conducător se preocupă de problemele sociale, dar incapabil de a
rezolva problemele generale ale întreprinderii;
• 5.5 reprezintă stilul optim întrucât conducătorul se ocupă atât de problemele sociale,
cât şi de interesele economice preluând numai informaţiile pe care le consideră necesare şi
acordând stimulente personale din subordine în scopul creşterii motivaţiei;
• 9.1 reprezintă conducătorul autoritar. interesat doar de problemele întreprinderii;
• 9.9 reprezintă conducătorul de dorit în toate întreprinderile fiind eficient, operativ,
care rezolvă problemele întreprinderii, dar şi cele ale angajaţilor.
IV.2.4. Stilul de conducere şi relaţiile cu personalul întreprinderii
După R. Griffin, se poate face o grupare a stilurilor de conducere având criterii de

bază condiţiile conjuncturale şi climatul de muncă. Se pot stabili variate tipuri de concordanţe
între stilurile de conducere şi sarcinile, respectiv, aspiraţiile angajaţilor (subordonaţilor).
O concordanţă la nivel înalt se obţine dacă sarcinile aferente fiecărui loc de muncă
coincid cu performanţele profesionale şi aspiraţiile angajaţilor.
Exemple: personalul din cercetarea ştiinţifică implicat într-un proiect nou, performant
şi şeful de colectiv; personalul din învăţământul superior, în cadrul fiecărei catedre şi
conducătorul acesteia.
Lipsa de concordanţă se remarcă atunci când sarcinile locului de muncă depăşesc
nivelul de performanţă al personalului.
Exemplu:
La întreprinderile noi sau la cele provenind din restructurarea celor existente la care
tehnologiile moderne implică prezenţa personalului specializat pe procese, care din condiţii
conjuncturale nu a putut să se specializeze; personalul încadrat pe posturi cărora nu le
cunoaşte structura şi obligaţiile ce decurg din lipsa pregătirii profesionale de specialitate;
-econcordanţa se remarcă atunci când performanţele şi educaţia personalului, este
superioară sarcinilor ce revin acestuia la locul de muncă.
Pag. 26 din 122

Exemplu:
Personalul de calificare superioară postului pe care sunt angajaţi sau chiar patronului
pentru care lucrează;
Concordanţa modestă se manifestă dacă sarcinile şi aspiraţiile angajaţilor sunt de nivel

scăzut.
Conducerea suportivă are posibilitatea de a găsi calea pentru a sprijini personalul din
subordine in îndeplinirea aspiraţiilor la locul de muncă.
IV.3. Sistemele de conducere ale lui Likert
Likert, profesor Ia Universitatea din Michigan, propune analiza sistemică a stilurilor de

conducere grupate în patru tipuri: sistem autoritar, sistem autoritar-binevoitor, sistem
consultativ şi sistem participativ.
Pentru sistemul participativ este necesară structurarea pe grupe de muncă integrate

ierarhic. Fiecare grup de muncă răspunde de activitatea sa în faţa unui singur cadru de
conducere. Legătura între nivele ierarhice se face prin intermediul unui pivot de legătură.
Pivotul asigură circulaţia mai bună a informaţiilor, ideilor, cunoscându-se astfel şi
aspiraţiile sociale concomitent cu realizarea obiectivelor generale ale întreprinderii. Se
observă că accentul se pune pe munca în echipă şi pe relaţiile dintre şefi şi subalterni.
Conceptul de bază este participarea.
• Se consideră structura întreprinderii ca un mozaic de grupuri ale căror acţiune se
suprapune.
• Pentru ca o întreprindere să funcţioneze eficient este necesar ca grupurile să-şi
coordoneze eforturile şi să comunice între ele. Aceasta se realizează prin intermediul unei
persoane pivot de legătură care aparţine simultan de două grupuri (în primul grup este
subordonat -nivelul ierarhic superior-, în al doilea grup este conducător -nivelul ierarhic
imediat inferior-).
• Sistemul prezentat se află în stadiu experimental la uzinele General Motors şi este
operant la firma Donnelly Mirrors lnc. Michigan.
• Rezultatele bune obţinute prin aplicarea acestui sistem sunt motivaţionale pentru
angajaţi şi mulţumitoare pentru întreprindere.
IV.4. Alegerea şi perfecţionarea stilului de conducere

Alegerea stilului de conducere depinde de o mare varietate de factori de influenţă printre
care sunt menţionaţi: calităţile personale ale angajaţilor din subordine, calităţile personale ale
cadrelor de conducere, caracterul muncii, mediul extern social şi cultural al întreprinderii,
situaţii conjuncturale specifice de tipul celor politice şi economice.
Dintre metodele cu o mai largă utilizare destinate îmbunătăţirii şi perfecţionării stilului de

conducere la nivel superior se specifică: delegarea autorităţii, descentralizarea deciziei,
conducerea prin excepţie, conducerea pe bază de obiective, conducerea pe bază de bugete,
metodele de stimulare ale creativităţii, ridicarea nivelului de cunoaştere în materie de
conducere.
Pag. 27 din 122

IV.5. Tipuri de conducători (manageri)

În funcţie de modul de executare a sarcinilor, eficienţa conducerii (managementului),
modului de realizare a relaţiilor şi a contractelor, se disting următoarele tipuri de conducători:
• Altruistul (misionarul), interesat în special de relaţiile umane;
• Delăsătorul (negativul), cu slabe calităţi de conducător;
• Autocratul, preocupat numai de sarcini;
• Ezitantul caracterizat printr-un interes sporit pentru realizarea sarcinilor, stabilirea
contractelor, dar cu interes scăzut pentru rezultate;
• Promotorul, preocupat de creşterea eficienţei activităţii întreprinderii şi de interesele
sociale ale angajaţilor;
• Birocratul, este preocupat de creşterea eficienţei activităţii întreprinderii bazându-se
pe reguli stricte, rigide;
• Autocratul este bine intenţionat dar nu este interesat de problemele sociale ale
angajaţilor;
• Realizatorul corespunde din punct de vedere al ansamblului preocupărilor sale cu
tipul conducătorului adevărat.
Din punctul de vedere al gradului de flexibilitate, al stilului de conducere, deosebesc

conducători f1exibili şi conducători impulsivi.
Din punctul de vedere al gradului de angajare şi comportarea cu personalul din

subordine sau de la nivelele ierarhice superioare şi al randamentului activităţii desfăşurate se
remarcă conducători eficienţi sau, neeficienţi.
Mutaţiile intervenite în ultimii ani în domeniul managementului se reflectă şi asupra

stilurilor de conducere, implicit asupra tipurilor de manageri. Astfel se poate diferenţa o nouă
grupare a conducătorilor caracterizată prin trăsături specifice, deosebindu-se conducătorii
tradiţionali şi neomanagerii.
Conducătorilor tradiţionali le sunt specifice următoarele trăsături: se consideră şefi

absoluţi, urmează calea ierarhică în rezolvarea problemelor întreprinderii, tezaurizează
informaţiile, caută să se specializeze într-un singur domeniu (finanţe, marketing), pretind ore
suplimentare.
-eomanagerul se vede pe sine ca sponsor, lider, consilier, negociază cu oricine poate

fi util, preferă să schimbe structura organizatorică în funcţie de cerinţele pieţei, difuzează
informaţiile, preferă polispecializarea şi pretinde doar rezultate.
Dintre tipurile de neomanageri amintim: transparentul, renascentistul, radicalul,
descurcăreţul, managerul uman.
Calităţile necesare unui bun manager sunt: imaginaţia creatoare, pronunţat simţ
realităţii, mare putere de analiză şi sinteză, obiectivitate, operativitate şi nu în ultimul rând
aceea de a fi un lider.
Pentru a putea fi un lider, calitate analizată de diferiţi specialişti cu bogată experienţă

practică, cerinţele pentru un bun manager sunt: caracterul, respectul şi comportamentul demn
faţă de oameni, înalt nivel de competenţă în domeniul său de activitate; capacitate de stăpânire
a evenimentelor. capacitate de previziune, accesibilitate la idei noi, putere de convingere,
preocupare pentru formarea succesori (înlocuitori).
Pag. 28 din 122

În literatura de specialitate sunt menţionate calităţile fiecărui tip de conducător. În cele

ce urmează vom insista asupra calităţilor unui manager eficient.
Dintre managerii eficienţi se diferenţiază:
1. Organizatorul este caracterizat prin:

- stabilirea relaţiilor ierarhice corecte;
- impunerea diplomatică a stilului de conduce şi control faţă de subordonaţi;
- acordarea unei oarecare independenţe subordonaţilor spre a-şi putea manifestă libera
iniţiativă;
- ştie că esenţialul este de prevedea şi organiza corect acţiunile din cadrul
întreprinderii;
- respectă pregătirea profesională a angajaţilor garantată de diplome;
- dă dovadă de exigenţă diplomatică fată de angajaţi pe care îi respectă şi ştie să se
facă respectat de aceştia;
- ştie să îşi influenţeze discret subordonaţii;
- este obiectiv în deciziile luate fiind rareori în dezacord cu subordonaţi, ierarhic.
2. Practicianul vede strict relaţiile dintre superiori şi subordonaţi, considerându-i pe

toţi membrii unei echipe. Subordonaţii cooperează bine între ei şi cu şefii ierarhici superiori,
fără ascunderea deficienţelor din activităţile întreprinse. Aspectul motivaţional al muncii este
bine conturat. Coordonator al întregii activităţi managerul nu-şi va delega puterea în favoarea
altei persoane. Nu este influenţabil în mod evident. Analiza dezacordurilor manageriale este
făcută de la cauză către efecte, iar dezacordurile importante sunt analizate sistematic.
3. Întreprinzătorul apreciază că rolul său de conducător este de a direcţiona

subordonaţii în vederea atingerea obiectivelor generale ale întreprinderii. Relaţiile ierarhice,
bine precizate sunt bazate pe competenţe, fiecare angajat îşi cunoaşte responsabilităţile ce
derivă din poziţia ocupată pe scara ierarhică şi fişa postului. Un astfel de manager poate
influenţa evenimentele, are gustul puterii, fără falsă modestie lăsând să se observe aceasta. Se
bazează pe experienţa dobândită în activitate profesională personală, îi place competiţia, nu se
teme să abordeze conflictele, dar în final ele este cel care dă verdictul.
4. Realistul stabileşte relaţii ierarhice bazate pe încredere şi respect reciproc.

Subordonaţii participă cu informaţii în cadrul procesului decizional. Acceptă influenţarea
reciprocă cu personalul din subordine. Se bazează pe experienţa profesională dobândită şi de
profesionalismul de care dă dovadă în permanenţă în rezolvarea problemelor întreprinderii.
Tratează conflictele interne prin negociere găsind soluţii bune pentru cei implicaţi.
Subordonaţii îl respectă, chiar dacă opiniile şi ordinile sale ar putea fi în dezacord cu ale lor.
5. Maximalistul este tipul managerului ajuns pe această înaltă poziţie ierarhică prin
rezultatele deosebite obţinute practic, în promovarea afacerilor viabile şi susţinerea bunului
mers al acestora. Pot avea diplome sau nu, pot fi foarte tineri, sau foarte puţin experimentaţi,
fiind doar autodidacţi. Dau ordine care li se par viabile, asigurând o bună compatibilitate cu
obiectivele întreprinderii. Acceptă influenţa reciprocă între angajaţi şi conducere ca fiind utilă
pentru bunul mers al activităţilor. Dezacordurile sunt percepute ca fenomene normale, de
aceea le şi foloseşte cât mai eficient posibil; preferă totuşi exprimarea pe faţă a
nemulţumirilor şi caută să găsească modalităţi rezonabile de a le aplana.
Pag. 29 din 122

V. Managementul resurselor umane
V.1. Planificarea necesarului de personal
Pentru orice firmă conducătorul (managerul) trebuie să aprecieze necesarul de personal

(cantitativ şi calitativ) capabil să realizeze normal sarcinile (obiectivele generale ale firmei) şi
să prevadă un necesar suplimentar când are în vedere dezvoltarea întreprinderii (creşterea
cifrei de afaceri, diversificarea activităţii).
După stabilirea numărului de angajaţi, managerul trebuie să aibă siguranţa că şi-a ales cei
mai buni oameni, capabili să-şi îndeplinească sarcinile ce le revin. Dacă acest deziderat nu
este îndeplinit, conducătorul întreprinderii trebuie să întocmească un plan de instruire a
angajaţilor, cu specificarea timpului şi efortului necesar pentru instruire.
V.1.1. Analiza postului de muncă
Pentru a şti de câţi angajaţi are nevoie şi care sunt calificările, managerul trebuie să
cunoască în detaliu toate posturile de muncă şi cerinţele pe care acestea le impun angajaţilor.
În acest sens se efectuează pentru fiecare post o analiză concretizată prin:
• descrierea postului,
• specificaţiile muncii aferente postului.
Descrierea postului constă în:

• definirea generală a muncii;
• precizarea corectă a sarcinilor (Ce? Cum? De ce?);
• condiţii care trebuie îndeplinite;
• condiţii care trebuie realizate;
• echipamentul utilizat;
• responsabilităţile asociate postului.
Specificaţiile muncii aferente postului constau în descrierea calităţilor persoanei celei

mai potrivite pentru ocuparea postului, în funcţie de educaţie, experienţă, calificare şi
aptitudini în vederea atingerii nivelului de performanţă asociat postului. Este necesar ca
specificaţiile postului să reflecte necesităţile reale ale întreprinderii.
Metode de analiză a postului
Analiza mişcărilor se face prin metode simple, uşor de aplicat. Astfel, prin observare
directă şi cronometrare sunt evidenţiate toate activităţile fizice pe care le reclamă munca
desfăşurată la postul respectiv.
Analiza funcţională evidenţiază sarcinile şi funcţiile specifice postului.

• Se întocmeşte pentru toate posturile şi este baza de apreciere a necesarului de
personal.
• Se foloseşte un chestionar care cuprinde:
- echipamente, maşini, utilaje folosite în procesele de muncă;
- produse şi servicii rezultate;
Pag. 30 din 122

- metode şi tehnici utilizate în procesele de muncă;

- informaţii, contacte cu alţi oameni cerute de desfăşurarea activităţii întreprinderii.
Interviul de descriere a proceselor de muncă
Se elaborează de patron sau manager, după caz, sub formă de întrebări adresate
angajatului de pe un post analizat. Se obţine un complex de informaţii care, prin prelucrare,
pune în evidenţă munca desfăşurată.
Chestionarul de analiză a poziţionării conţine întrebări adresate angajaţilor în vederea

cunoaşterii şi stabilirii proceselor psihice pe care le impune munca. Ca exemple pot fi:
corelări de informaţii din diferite surse, situaţii decizionale, rezolvări de probleme etc.
V.2. Recrutarea personalului
Pentru angajarea de personal, patronul sau managerul, după caz, trebuie să aibă la
dispoziţie un grup de angajaţi. Dacă grupul este suficient de mare, acesta poate găsi
persoanele care corespund cel mai bine cerinţelor postului pentru care se fac angajările.
Forme de recrutare
Recrutarea se face diferenţiat. Astfel:
• Pentru posturi ce presupun o muncă de complexitate redusă şi nepretenţioase se

recomandă recrutarea generală care se poate face prin mijloace simple de tipul anunţurilor
sau ofertelor de serviciu din mass-media, oficiile forţelor de muncă;
• Pentru posturi ce presupun angajarea de personal de înaltă calificare sau pentru posturi
de conducere se recurge la recrutarea specializată care constă în investigaţii la surse de
personal specializat (universităţi, licee de profil, agenţii de recrutare ale personalului
specializat), dar care necesită timp mai îndelungat.
Surse de recrutare
Recrutarea din sursele existente în cadrul firmei presupune promovarea sau

transferarea personalului. O astfel de politică are o serie de avantaje dintre care amintim
reducerea costurilor recrutării şi instruirii personalului, precum şi crearea unei ambianţe
morale bune, motivaţionale.
Dintre dezavantaje se cunosc următoarele:

• Dacă promovarea se face pe bază de vechime fără a lua în considerare calificarea şi
performanţele, se pot declanşa conflicte personale;
• Dacă speranţele angajatului în promovare nu se materializează, acesta nu mai este
motivat în muncă şi efectul este fie scăderea performanţelor, fie chiar părăsirea întreprinderii
prin demisie.
•
Recrutarea la cererea solicitanţilor din afara firmei permite angajarea persoanelor
care solicită direct angajarea sau prin corespondenţă. Avantajele sunt demonstrate deja
întrucât persoanele au o calificare deja dovedită.
Pag. 31 din 122

Agenţiile de recrutare de stat sau particulare oferă gratuit sau contra cost liste de
candidaţi pentru posturi care necesită calificare redusă sau nici un fel de calificare şi
localizează angajaţi de înaltă calificare potriviţi specificului postului.
Instituţiile de învăţământ pun la dispoziţia întreprinderilor cadre specializate, costul

recrutării fiind în acest caz, minim, întreprinderile având avantajul cheltuielilor minime pentru
instruirea personalului.
Recrutarea dintre foştii angajaţi ai firmei care din diverse motive au fost nevoiţi să
întrerupă activitatea are avantajul unei integrări rapide, fără costuri suplimentare.
Publicitatea asigură un număr mare de participanţi fiind necesar timp pentru selecţia
celor care corespund posturilor vacante.
V.3. Selecţia personalului
În urma recrutării de angajaţi, pentru a-1 alege pe cel mai bun pentru ocuparea
postului vacant, managerul va trece la o selecţie riguroasă, în mai multe etape eliminatorii.
Etapele selecţiei sunt, după cum urmează:
- Cererea de angajare, care nu este un act formal, oferă managerului informaţii care îl
ajută să aprecieze potenţialul angajatului în obţinerea de performanţe specifice postului
solicitat.
- Curriculum Vitae este un rezumat al activităţii anterioare a solicitantului permite

formare unei păreri privind pregătirea, priceperea şi experienţa solicitantului pe baza căreia se
poate elabora schema interviului iniţial.
- Interviul iniţial permite managerului să facă o apreciere rapidă a

solicitantului/candidatului privind aprecierea generală a aptitudinilor, preocupărilor, priceperii
şi îndemânării, prezenţa de spirit, în raport cu cerinţele postului.
Interviul iniţial se conduce pe temele menţionate.
- Testarea are rolul de măsurare a abilităţii şi cunoştinţelor solicitantului şi poate fi un

indiciu de apreciere a modului în care candidatul se poate adapta la noua muncă.
Astfel, testul de performanţă demonstrează practic abilitatea, iar teste specializate, de
aptitudini, cultură generală, personalitate, pun în evidenţă calităţi persoanei în cauză relativ la
adaptarea la cerinţele postului.
- Testul de evaluare a factorilor de stabilitate emoţională poate pune în evidenţă
aptitudinile temperamentale şi însuşirile personale ale aspiranţilor la un post de conducere.
O metodă deosebită de evaluare complexă şi recrutare a personalului este Metoda
CEMATT.
- Investigaţiile pe teren au rolul de verificare a declaraţiilor făcute de angajat, cererea

de angajare şi de obţinere a unor referinţe privind candidatul de la foşti patroni/manageri. În
acest sens, managerul se poate adresa direct şefului ierarhic anterior al candidatu1ui în
vederea evitării unor discuţii sau situaţii conjuncturale ce se pot ivi.

Pag. 32 din 122
O altă variantă este aceea de a cere aspiranţilor referinţe de la fostele locuri de muncă
sau numele unor persoane aflate pe posturi de conducere de la care se pot lua referinţe
detaliate privind activitatea acestora.
- Interviul de selecţie (interviul de profunzime) dă posibilitate managerului de a

cunoaşte candidatul în detaliu, ca personalitate distinctă. Este vorba despre un interviu
dirijat. În vederea bunei desfăşurări a interviului, managerul elaborează o schiţă de interviu
formată din întrebări pregătite în urma consultării informaţiilor despre candidat din sursele
menţionate mai sus.
Întrebările se formulează astfel încât candidatul să fie ajutat şi să-şi arate cunoştinţele
reale şi atitudinea faţă de muncă. Începutul seriei de întrebări are un caracter general în scopul
creării unei ambianţe calme, prietenoase astfel încât candidatul să fie destins şi să poată
răspunde relaxat. În continuare, întrebările solicită răspunsuri exacte, la obiect.
Dacă testarea arată că solicitantul ştie, examinarea medicală arată că poate şi interviul
de selecţie bine condus indică faptul că solicitantul vrea, solicitantul poate avea şanse de a
ocupa postul solicitat.
Pentru selecţia de manageri, interviul dirijat se face pe baza bibliografiei indicate cu

ocazia anunţului privind concursul organizat de întreprindere prin intermediul serviciului de
Resurse umane al acesteia. Interviul nu poate fi înlocuit de altă metodă, ci doar completat.
Rolul examenului medical este de verificarea aptitudinilor pentru muncă, înlăturarea

pericolului de contaminare a altor angajaţi, evitarea riscului de plată pentru manager a unor
compensaţii de boală pentru noul angajat.
Stabilirea ofertei de muncă
După trecerea testelor de selecţie, candidatul are evaluată valoarea sa. În funcţie de
valoare se stabileşte poziţia sa în cadrul întreprinderii, precum şi nivelul de salarizare.
Conform Legii 30/1991 privind Societăţile comerciale, Statutului şi a Contractului de

societate, managerul (directorul general) dispune angajarea sau concedierea personalului din
subordine.
Salarizarea se face cu respectarea legislaţiei în vigoare (Legea salarizării, Legea

contractului de muncă la nivel naţional, Legea contractului colectiv de muncă, Legea
contractului individual de muncă) şi în conformitate cu fondul de salarii al întreprinderii
pentru perioada în curs.
V.4. Integrarea personalului
Integrarea este procesul de încorporare, asimilare a angajatului în întreprindere, în

grupul de muncă, prin modelare conform cu datele şi cerinţele sociale (condiţii conjuncturale,
condiţiile specifice climatului de muncă).
Buna integrare este rezultatul interacţiunii dintre motivaţie (eu personal şi salariu),
stabilitatea postului şi posibilităţile de promovare, precum şi de receptivitatea informaţională
şi comunicaţională.

Pag. 33 din 122
Primirea oferă noului angajat prima impresie despre întreprindere şi oamenii acestea,
fiind greu de schimbat.
Noul angajat trebuie condus şi prezentat noilor colegi, şefi ierarhici superiori, trebuie
să primească informaţii de care are nevoie despre întreprindere şi angajaţi.
-oul angajat trebuie să se simtă acceptat, aşteptat şi luat în consideraţie.
Comunicaţiile constituie un factor important în realizarea integrării şi a climatului de

muncă.
Circulaţia informaţiilor trebuie să se facă ascendent şi descendent, pe orizontală şi

verticală, în formă scrisă şi după caz sau/şi orală.
Comunicaţiile privesc obiectivele generale ale întreprinderii, politica acesteia,

metodele de lucru şi modelele, structura organizatorică inclusiv regulamentele de ordine
internă, responsabilităţile şi posibilităţile de formare şi promovare ale fiecărui angajat.
V.5. Instruirea personalului
Se referă la menţinerea şi sporirea performanţelor personalului şi reprezintă un sistem

de influenţare organizată a cunoştinţelor generale şi speciale ale persona1ului, precum şi de
formare a capacităţii intelectuale, ap1icative şi practice în condiţiile specifice întreprinderii.
Instruirea este o investiţie în forţa de muncă, iar efectul se simte atât din punct de
vedere al satisfacerii cerinţelor sociale, cât şi din punct de vedere al coincidenţei dintre
aceasta şi interesele generale ale întreprinderii.
Noii angajaţi sunt mai receptivi la condiţii noi de muncă decât cei vechi care renunţă
mai greu la deprinderile formate şi fixate.
Pentru a realiza instruirea, managerul trebuie să cunoască mai întâi care sunt
necesităţile de instruire ale personalului din întreprindere în funcţie de care va adopta
metodele de instruire adecvate.
Procedee de determinare a cerinţelor de instruire
a) Analiza personalului
Angajaţii sunt rugaţi să scrie detaliat problemele ce apar în munca desfăşurată, precum
şi modalităţile de rezolvare. Informaţiile se prelucrează, după care se fac programe speciale de
instruire a respectivilor angajaţi.
b) Analiza cerinţelor profesionale
Dacă angajatul prezintă lipsuri din punct de vedere al necesităţilor incluse în fişa
postului, acesta va fi inclus într-un program de completare a cunoştinţelor şi dezvoltare a
aptitudinilor şi deprinderilor necesare.
c) Evaluarea performanţei

Pag. 34 din 122
Pentru evaluarea performanţei standard, optimă, se face analiza fiecărui post de lucru.
Prin compararea cu performanţa individuală a angajatului se pot depista eventuale lipsuri de
instruire.
Analiza organizaţională constă în măsurarea eficienţei în toate domeniile de activitate

şi departamente ale întreprinderii, urmărindu-se în principal nerealizările şi cauzele acestora.
Dacă se constată că la originea nerealizărilor stau angajaţii, se trece la instruirea acestora.
d)Modalităţi de instruire
Înainte de alegerea metodei de instruire managerul trebuie să analizeze raportul dintre

costuri şi eficienţă.
Modalităţile de instruire sunt alese în funcţie de specificul muncii care reclamă

instruirea, precum şi de mărimea şi puterea financiară a întreprinderii.
Dintre modalităţile de instruire sunt menţionate:

• Instruirea în timpul lucrului (ucenicia).
Metoda este eficientă datorită economicităţii şi adaptabilităţii, nefiind necesare condiţii
speciale de instruire, nici personal aparte.
Avantajele metodei constau în faptul că pot fi instruiţi un număr restrâns de ucenici şi
perioada de ucenicie este scăzută întrucât se pune accent pe dexteritate şi nu pe cunoştinţe
teoretice.
• Preinstruirea are avantajul că nu produce perturbaţii ale proceselor productive şi că
risipa de timp este mai mică decât la instruirea în timpul lucrului. Metoda este recomandabilă
atunci când numărul celor instruiţi este mare, există un atelier de producţie care reproduce la
scară redusă condiţiile reale din întreprindere şi atunci când există personal specializat pentru
asigurarea unei instruiri de calitate.
Ambele metode menţionate pot fi folosite în cadrul întreprinderilor mici şi mijlocii,

chiar cu pretenţii mai reduse şi sunt cunoscute sub numele de instruire în cadrul firmei.
Firmele care nu pot realiza programe proprii de instruire specializată dar care dispun
de resurse financiare pot folosi instruirea în afara firmei, cu participarea celor instruiţi la
cursuri, seminarii, lucrări aplicative. Firmele ce trimit personal la astfel de unităţi specializate
de instruire au obligaţia de a urmări totuşi şi din interiorul propriei firme desfăşurarea
procesului de instruire.
Avantajul instruirii constă in faptul că o echipă specializată, bine instruită măreşte

şansele de reuşită ale întreprinderii.
V.6. Evaluarea personalului
Una dintre cele mai dificile probleme manageriale din domeniu1 resurselor umane este
cea de evaluarea personalului.
Pe baza evaluării se iau principalele decizii privind perfecţionarea, promovarea,

transferul, recompensarea personalului şi se fundamentează planul de afaceri al întreprinderii.
Evaluarea se face pe baza rezultatelor titularilor posturilor.

Pag. 35 din 122
Metode generale de evaluare:
Metodele pot fi aplicate oricăror persoane angajate la o întreprindere indiferent de

postul ocupat.
a) 0otaţia constă în acordarea de calificative pe baza rezultatelor obţinute în baza

sarcinilor ce revin titularului de post. Prin notaţie se sintetizează principalele calităţi ale
angajatului şi anume munca şi rezultatele acesteia.
b) Aprecierea funcţională se face pe baza comparării performanţelor unui angajat cu
cerinţele şi performanţele menţionate în fişa postului. Analiza comparativă poate releva
necesitatea instruirii, promovării sau retrogradării unui angajat.
c) Metodele speciale de evaluare cuprind studii de caz, teste de autoevaluare care se
fac în centre speciale de evaluare.
Astfel de metode se aplică doar pentru cadrele de conducere şi specialiştii de înaltă
calificare.
V.7. Promovarea personalului
Evaluarea performanţelor personalului constituie punctul de plecare pentru

promovarea personalului. Pentru angajaţi, promovarea poate fi percepută prin creşteri
salariale sau şi prin creşterea nivelului de responsabilitate.
Criteriile de promovare sunt similare celor de selecţie: studii, vechime, post deţinut
anterior, calităţi, cunoştinţe, deprinderi.
Variantele de promovare sunt:

• Pe bază de vârstă şi vechime în muncă; metoda are dezavantajul că absolutizează rolul
experienţei, nefiind un criteriu stimulativ;
• Pe bază de rezultate; metoda utilizează drept criterii de promovare rezu1tatele obţinute
anterior având avantajul stimulării personalului;
• Pe baza potenţialului personalului; metoda are avantajele valorificării talentelor, crearea
unei atmosfere plăcute, competitive şi cel al dezvoltării rapide a personalului concomitent cu
aducerea în prim plan a capacităţii de adaptare şi efort, receptivitatea la nou şi simţul
previzional al personalului (de conducere în special).
Promovarea în primele două variante poate asigura o ascensiune profesională până la
un anumit nivel (nivel de incompetenţă) şi are efecte defavorabile asupra climatului de
muncă.
V.8. Administrarea salarizării

Politica de salarizare adoptată de un manager are la bază analiza factorilor influenţează
nivelul salariilor, respectiv:
• cererea şi oferta de personal;
• legislaţia în vigoare privind salariul minim pe economie, pe ramură;
• posibilităţile financiare ale întreprinderii;
• costul vieţii;
• rata inflaţiei;

Pag. 36 din 122
• stabilitatea economică şi juridică a mediului ambiant;

• importanţa întreprinderii pe piaţa concurenţială.
V.8.1. Cererea şi oferta nu sunt controlabile de întreprindere. Cererea mare de

specialişti şi oferta scăzută conduce la salarii mari, atractive. Cererea mică şi oferta mare de
personal conduce la un preţ al muncii scăzut, respectiv, salarii mici.
În România, urmare a proceselor economice contemporane, are loc restructurarea şi

reorganizarea economică. Unele firme, nefiind viabile, intră în procedura de faliment,
rezultatul fiind masa numeroasă a ofertanţilor de forţă de muncă, comparativ cu cererea
relativ scăzută: 12% din populaţia activă o reprezintă şomerii, dintre care l … 2% sunt
intelectuali.
Multe meserii au încă cerere mare‚ ca de exemplu muncitori în industria uşoară

(confecţii) sau construcţii (dulgheri, zidari, tâmplari).
Într-un regres vizibil sunt cererile în domeniul medical (medic, asistent medical)
juridic (avocaţi, procurori, grefieri), economic (economişti, contabili).
Excesul de forţă de muncă se înregistrează în industria prelucrătoare (metalurgie,

siderurgie), extractivă (minerit), industria producătoare de bunuri de folosinţă îndelungată
(lemn, autoturisme de lux), în agricultură şi zootehnie.
Cereri masive de forţă de muncă sunt pentru prestările de servicii (comerţ, reparaţii în
construcţii ş.a.) sau industria uşoară (confecţii).
Pentru întreprinderile cu obiect de activitate diversificat, managerii de produs sau

directorii executivi au posibilitatea reducerii fluctuaţiei forţei de muncă prin asigurarea
reconversiei profesionale chiar în cadrul acestora.
Absolvenţii universităţilor tehnice sunt captaţi mai repede în sectoarele productive

private (producţie/prestări de servicii) întrucât întreprinderile private primesc de la stat unele
facilităţi (posibilitatea de concesionare a unor terenuri în vederea extinderii unităţii
productive, facilităţi fiscale).
Întreprinderi1e private care angajează şomeri aflaţi în evidenţele organelor teritoriale

ale forţelor de muncă, pot primi câte 20 mil. lei pentru fiecare persoană angajată.
În cazul angajării şomerilor cu experienţă deosebită există riscul neadaptării la noul

loc de muncă prin lipsa f1exibilităţii acestora în cazul unor condiţii conjuncturale sau de
mediu diferite.
V.8.2. Fluctuaţia costului vieţii poate impune întreprinderilor ajustarea periodică a

salariilor în vederea protecţiei sociale şi menţinerea angajaţilor în întreprindere. Ajustarea se
manifestă prin aplicarea de indexări salariale, cu referire la salariul de bază. Pentru salariile
mici, alături de indexări se aplică şi compensaţii pentru acoperirea necesităţilor sociale cu
referire la folosirea unor produse şi servicii necesare angajaţilor.

Pag. 37 din 122
V.8.3. Posibilităţile de plată ale firmei

Din experienţa firmelor occidentale rezultă două variante de stabilire ale nivelului
salarial, reflectate prin politica de firmă. Astfel, într-o primă variantă, politica firmei este de a
acorda salarii mari, peste nivelul mediu de sa1arizare numai dacă:
• firma este eficientă din punct de vedere al cheltuielilor relative la manoperă
(cheltuieli reduse);
• firma are un ritm înalt de recrutare a personalului;
• firma are în interior un climat de muncă şi o stare favorabilă;
• firma dispune de angajaţi performanţi, având rezultate peste medie.
•
Politica de salarii reduse, sub nivelul pieţei, se aplică atunci când întreprinderea poate
asigura suplimente salariale prin:
• acordarea de sporuri pentru orele suplimentare sau alte sporuri substanţiale;
• asigurarea securităţii profesionale şi siguranţei în păstrarea postului;
• întreprinderea are reputaţia de a fi un loc unde se lucrează în condiţii favorabile şi se
câştigă bine.
V.9. Sisteme de salarizare
În unităţile bugetare salarizarea se face după prevederile Legii 154/1998, avându-se

în vedere pregătirea profesională, vechimea în activitate, coeficientul de ierarhizare în
întreprindere şi pe sector de activitate, tipul întreprinderii (fiecare întreprindere având un salar
de bază specific ramurii de activitate).
Nivelul salariului de bază şi al sporurilor aferente se trece în contractul individual de

muncă şi în cartea de muncă a angajatului.
În societăţile comerciale salarizarea poate îmbrăca mai multe forme. Se deosebesc

salarizarea în regie şi salarizarea în acord.
Salarizarea în regie este folosită în următoarele cazuri:
• Se execută operaţii în care valoarea atinsă de obiectul prelucrat este foarte -mare,
neadmiţându-se rebuturi;
• Se desfăşoară activităţi cu grad de periculozitate ridicat;
• Se desfăşoară activităţi în care dexteritatea, îndemânarea şi grija sunt mai importante
decât timpul lucrat;
• Se desfăşoară activităţi în care productivitatea este independentă de voinţa angajatului;
• Se desfăşoară activităţi care necesită ore suplimentare ce nu pot fi plătite în alt sistem.
Activitatea angajaţilor este pontată pe fişa colectivă sau individuală de pontaj pe baza
căreia se întocmeşte statul de plată (care se păstrează conform Legii contabilităţii timp de 50
de ani în arhiva organizaţiei).
Salarizarea în acord este un sistem de salarizare cu stimulente. Se diferenţiază

salarizarea pe unitate de produs, cotă parte de produs sau serviciu prestat.
Sistemul poate fi aplicat numai în condiţiile cunoaşterii normelor de timp şi de

producţie aferente tuturor proceselor salarizate în acord.

Pag. 38 din 122
Simultan cu efectuarea plăţilor salariale în acord se intensifică şi activitatea de control

tehnic al calităţii produselor sau serviciilor prestate, după caz.
Plăţi suplimentare. Prime, stimulente

Există multe combinaţii ale sistemelor de bază folosite la salarizare prin adăugarea
unor prime sau stimulente, plăţi suplimentare.
Sistemul plăţilor suplimentare se poate aplica dacă salariul este conceput la unitate de
produs realizat, respectiv număr de produse sau procese, după caz. Nivelul de performanţă
ales de manager trebuie să fie apropiat de cel mediu.
Sistemul este eficient dacă este înţeles de angajaţi, este corect şi echitabil pentru
aceştia.
Plăţile suplimentare constau în retribuirea orelor suplimentare prestate, sporuri pentru

condiţii speciale de lucru, concedii sau vacanţe plătite, indemnizaţii pentru spitalizare sau
boală, gratificaţii la sfârşit de an sau alte sporuri.
Sistemul de plăţi suplimentare şi stimulente se concepe şi analizează de manager sau

consiliul de administraţie, după caz, având rolul de a constitui un factor de motivaţie pentru
angajaţi şi de a asigura un nivel de salarizare stabil, garantat care să vină în întâmpinarea
satisfacerii necesităţilor sociale ale angajaţilor.
Salarizarea cu stimulente trebuie realizată în trepte pentru a diferenţia sarcinile de

muncă prin acordarea de sporuri şi indemnizaţii suplimentare.
Dintre sporurile menţionate în Legea salarizării angajaţilor din societăţile comerciale

şi regiile autonome (Legea 14/1990) amintim: sporul de vechime (diferenţiat pe trepte de
vechime şi având valoarea maximă de 25% din salariul de bază), sporul de şantier (maxim
25% din salariul de bază), sporul de periculozitate (40% din salariul de bază pentru lucrul la
CF, sub circulaţie), sporul de conducere (sumă fixă sau procentuală din salariul de bază în
funcţie de treapta ierarhică), sporul de folosire curentă a unei limbi străine de circulaţie
internaţională în desfăşurarea atribuţiilor de serviciu (10% din salariul de bază) ş.a.
Legea 154/1998 şi metodologia de aplicare a acesteia fixează salariile de bază pe

domenii de activitate (ex. Cadastru, 604.000 lei, salar de bază, învăţământ, 614.000 lei)
coeficienţii de ierarhizare pe funcţii, trepte de vechime şi importanţă socială a salariaţilor din
toate unităţile bugetare.
Contractele colective de muncă pe întreprindere conţin salariile negociate, precum şi

sporurile sau plăţile suplimentare ce trebuie acordate, indiferent de natura capitalului social al
întreprinderii.
În întreprinderile cu capital privat nu se acordă toate sporurile din Legea 14/1990,

aceasta având un caracter orientativ.
V.10. Concedierea personalului
Contractul de societate prevede că angajatul poate fi concediat prin decizie a

managerului, urmare a neîncadrării în sarcinile postului, prin supraevaluare la selecţie,

Pag. 39 din 122
respectiv angajare. Dacă prin programele de instruire organizate de întreprindere angajatul nu

atinge performanţele necesare postului pe care este angajat, acesta poate fi retrogradat sau
concediat.
Concedierea se face în urma preavizului dat de manager cu 14 zile înainte de încetarea

contractului de muncă prin concediere.
Situaţii conjunctura1e cotidiene arată situaţii de tipul: reducere cifră de afacere,

schimbare profil întreprindere prin restructurare şi reorganizare, lipsă de comenzi pe piaţă
(tradiţională sau nouă a întreprinderii în condiţiile unei economii dinamice, concurenţiale),
urmate de concedieri masive. Angajaţii întreprinderilor româneşti cu capital majoritar de stat,
primesc după încetarea activităţii, în funcţie de vechime, plăţi compensatorii echivalente cu
maxim 15 salarii. Ordonanţa de Guvern 9/1997 nu se aplică în cazul încetării fortuite a
contractului de muncă a salariaţilor din întreprinderile cu capital privat.
Dacă concedierea s-a făcut subiectiv, angajatul se poate adresa justiţiei prin
intermediul noilor instanţe judecătoreşti specializate in litigii de muncă.
V.11. Probleme de sănătate şi protecţia muncii. Concedii de odihnă,

concedii medicale pentru refacerea sănătăţii
Întreprinderile sunt obligate să asigure siguranţa muncii în orice punct de lucru.

Măsurile specifice de protecţia muncii se respectă conform Legii 90/1996 privind protecţia
muncii şi a normelor interne specifice. Fiecare întreprindere primeşte aviz de la organele
teritoriale locale în acest sens, conform obiectului de activitate specificat în contractul de
societate şi desfăşurat curent.
Accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale se tratează diferenţiat în funcţie de

gravitatea lor putând avea caracter de contravenţie sau penal. Printre sancţiunile cele mai
grave este cea de ridicare a autorizaţiei de funcţionare a întreprinderii.
• Salariaţii care au suferit accidente de muncă sunt plătiţi 100% din salar şi sporurile
aferente în perioada concediilor medicale conform Legii 90/19996 şi 49/1992, privind
modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale.
• În cazul situaţiilor de carantină, plata salariilor reprezintă 90% din valoarea salariului
de bază şi al sporurilor aferente, conform Legii 49/1992.
Indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă determinată de boală sau alte
tipuri de accidente decât cele prevăzute în Legea 90/1996 sunt de 50 ... 85% din salariul de
bază şi sporurile aferente în funcţie de vechimea în muncă (până la 2 ani, 50%..., peste 8 ani,
85%).
Perioada concediilor de odihnă prevăzută în contractul de muncă se plăteşte conform

termenilor negociaţi, dar indemnizaţia nu poate fi mai mică decât salariul negociat şi
sporurile aferente pentru numărul de zile lucrătoare în care angajatul se află în concediu de
odihnă.
Orice convenţie prin care se renunţă total sau parţial la dreptul de concediu de odihnă
este interzisă.

Pag. 40 din 122
Pentru rezolvarea problemelor personale, angajaţii au dreptul la concediu fără plată.

Personalul angajat în domenii de activitate cu grad de periculozitate crescut au dreptul la zile
suplimentare de concediu de odihnă (minim 3 zile conform Legii 31/1991).

Pag. 41 din 122
VI. Analiza metodelor, procedurilor şi echipamentelor de

lucru
VI.1. Generalităţi
Înainte de a stabili normele de muncă şi calitatea muncii, conducea întreprinderii
(firmei) trebuie să precizeze metoda de muncă ce se va folosi în procesul de producţiei.
Obiectivul de bază în alegerea metodei de muncă este acela de a obţine productivitatea
şi eficienţa muncii maxime, pentru realizarea cărora trebuie să fie ales cel mai potrivit set de
resurse intrare în procesul de producţie, precum şi procedurile de prelucrare a acestora.
În general metodele convenţionale de muncă sunt deja standardizate, având stabilite
normative, fiind cunoscute astfel performanţele posibile de realizat pentru fiecare operaţie a
metodei.
Normativele aproximează nivelul cel mai ridicat posibil al productivităţii muncii
pentru fiecare operaţie, ele odată calculate servesc la evaluarea rezultatelor, pentru calculul
cantităţii de muncă necesară şi pentru programarea şi planificarea producţiei.
Pentru a putea analiza problemele de bază ale metodelor de lucru mai ales în legătură
cu utilizarea forţei de muncă în procesele de producţie, trebuie clarificate mai întâi
semnificaţiile celor doi termeni: productivitate şi eficienţă.
VI.2. Productivitatea şi eficienţa
Productivitatea W, măsoară cantitatea de intrări X în proces, cerută de realizarea unei

anumite cantităţii de ieşiri Y şi se determină cu relaţia (7.1).
Y
W= (6.1)
X
Eficienţa E, arată cât de bine au fost utilizate intrările în procesul de muncă, scop în
care se compară ieşirile actuale din sistem Y cu o serie de ieşiri etalon Z, care ar fi trebuit să
rezulte printr-o folosire raţională a resurselor date:
Y
E= (6.2)
Z
Exprimarea rezultatelor activităţii prin relaţiile de mai sus se utilizează foarte rar,
datorită datelor care nu pot fi determinate exact, fiind foarte greu să identificăm influenţa
fiecărei unităţi de intrare la nivelul bunurilor produse.
Frecvent se utilizează pentru exprimarea productivităţii muncii Wm , raportul dintre
cantitatea totală de ieşiri Z şi cantitatea de muncă ce s-a consumat:

Pag. 42 din 122
Y
Wm = (6.3)
M
Asemănător se calculează şi nivelul de eficienţă al muncii Em, care exprimă cât de bine
a fost utilizată forţa de muncă:
Wm
Em = (6.4)
W0
- în care W0 = productivitatea etalon a muncii
Z
W0 = (6.5)
M
Deoarece obiectivul primordial al conducerii este creşterea productivităţii şi eficienţei

muncii la stabilirea metodelor de lucru trebuie să se respecte următoarele trepte de procedură:
- identificarea şi descrierea actualei metode;
- analizarea critică a actualei metode;
- îmbunătăţirea noilor metode de muncă;
- selectarea celei mai bune metode;
- aplicarea noii metode;
- urmărirea aplicării noii metode.
Reprezentarea sintetică a complexelor de operaţii ce compun un proces de
producţie, poate fi făcută cu ajutorul unor reprezentări grafice dintre care cele mai adecvate
pentru procesul de efectuare a măsurătorilor sunt: ciclograma, graficul consumului de muncă
şi diagrama procesului de muncă.
- Ciclograma – permite prezentarea grafică a procesului de producţie, analizat pe
complexe de operaţii, pentru care se specifică executantul şi participarea în timp a acestuia la
realizarea ciclului de producţie.
- Graficul consumului de muncă. Această reprezentare redă detalii cu privire la
ocuparea executantului în timp şi pe categorii de lucrării. Pentru aceasta, se trece în dreptul
fiecărui muncitor din formaţia de lucru, simbolul şi durata complexului de operaţii la care a
luat parte pe întreaga durată a ciclului de producţie.
- Diagrama procesului de muncă. Diagrama procesului de producţie are o coloană pe
care se listează în secvenţe etapele tehnologice care compun procesul. Alături de fiecare etapă
tehnologică se marchează printr-un punct simbolul care desemnează clasa etapei tehnologice.
În timpul analizei durata etapei tehnologice este folosită pentru a determina numărul
de muncitorii necesari în cazul fiecărei etape tehnologice, pentru a face faţă cerinţelor
producţiei.

Pag. 43 din 122
VI.3. Măsurarea muncii. Structura timpului de muncă
Măsurarea muncii cuprinde metode şi procedee de determinare a timpului de muncă ce

se consumă la efectuarea unei etape tehnologice. Măsurarea timpului de muncă serveşte la:
- determinarea pierderilor de timp şi a cauzelor acestor pierderi;
- compararea diferitelor metode de muncă pentru stabilirea celei mai eficiente;
- determinarea normelor şi normativelor de muncă;
- verificarea calităţii normelor şi normativelor de muncă.
În reprezentarea grafică de mai jos este redată structura timpului de muncă:
Tabel 6.1
TM
TP TN
To TD TIR TIN
tb ta
TIE
TPI t7 Tmn
t1 t2 t3 t4 t5 t6
t8
t9
TM – timpul de muncă, perioada în cadrul cărei executatul trebuie să-şi îndeplinească sarcinile
cuprinse în sfera de atribuţiuni sau în normă;
TP – timpul productiv, partea din timpul de muncă în cadrul căreia executantul efectuează
lucrării pentru realizarea unei sarcinii de muncă;
TN – timp reproductiv, însumează întreruperile din muncă a executantului sau timpii în cadrul
cărora acesta deşi lucrează nu efectuează lucrării legate de realizarea sarcinilor sale de muncă;
TIE – timpul în care se face deplasarea la locul de muncă şi invers;
TPI – timp de pregătire – încheiere;
T0 – timpul operativ, este partea din timpul productiv în cadrul căruia executantul acţionează
asupra obiectului muncii modificându-i starea sau poziţia în spaţiu;
tb – timpul de bază este o parte din timpul operativ în care executantul participă nemijlocit la
modificarea obiectului muncii;
ta - timpul ajutător este component al timpului operativ în care executantul efectuează mişcări
necesare producerii modificărilor obiectului muncii, fără a se produce aceste modificări.
Timpii de bază şi auxiliar, în general se clasifică după modul de intervenţie a
executanţilor:
t7 – timpul de muncă manuală;
t8 – timpul de muncă manual-mecanică;

Pag. 44 din 122
t9 – timpul de supraveghere a funcţionării utilajelor;

TD – timpul de deservire a locului de muncă, inclusiv crearea condiţiilor de mediu, igienă şi
microclimat;
t1 – timpul de deservire tehnică;
t2 - timpul de deservire organizatorică;
TIR – timp de întreruperi reglementate (conform unui program stabilit);
t3 – timpul de odihnă şi necesităţi fireşti;
t4 – timpul de întreruperi condiţionate de tehnologie şi organizarea muncii;
Tmn – timpul de muncă neproductivă în cadrul căreia executantul deşi lucrează nu efectuează
lucrării necesare desfăşurării procesului de producţie;
TIN – timp de întreruperi nereglementare
t5 – timp de întreruperi, independent de voinţa muncitorilor;
t6 – timp de întreruperi dependent de executant.
VI.4. orme şi normative de muncă
I. După forma lor de exprimare normele se grupează în:
- norme de timp, norme de producţie, norme de personal şi norme de deservire.

a. ormele de timp definesc consumurile de muncă ale unui muncitor ce lucrează
singur sau în echipă, cu o anumită calificare, pentru obţinerea unei unităţi de produs, de
lucrare sau dintr-un serviciu, în anumite condiţii tehnologice, tehnice şi organizatorice de
desfăşurare a procesului de producţie.
b. ormele de producţie sunt inversele normelor de timp şi exprimă produsele,
lucrării sau serviciile specifice ce trebuie conţinute prin consumul unei unităţi de muncă.
c. ormele de personal definesc numărul de muncitori cu o anumită calificare,
necesari într-un schimb, pentru deservirea unei maşini, unui aparat etc., în anumite condiţii
tehnologice, tehnice şi organizatorice de la locul de muncă precizate prin sarcinile lor de
muncă (sfera de atribuţii).
d. ormele de deservire sunt inversele normelor de personal. Ele definesc numărul de
maşini, numărul de aparate etc., care sunt deservite într-un schimb de un muncitor (singur sau
în echipă), cu o anumită calificare, în anumite condiţii tehnologice, tehnice şi organizatorice
de la locul de muncă, precizate prin sarcinile lui de muncă (sfera de atribuţii).
II. În mod similar, după forma lor de exprimare normativele se grupează astfel:
- normative de timp, normative de producţie, normative de personal şi normative de

deservire.

Pag. 45 din 122
a. ormativele de timp – stabilesc variaţia consumurilor specifice de muncă,

determinate experimental pentru un muncitor (ce lucrează singur sau în echipă), cu o anumită
calificare, în funcţie de variaţia principalilor parametri care permit obţinerea unei unităţi dintr-
un produs, dintr-o lucrare, în condiţii tehnologice, tehnice, organizatorice, prestabilite.
b. ormativele de producţie – sunt inversele normativelor de timp. Ele stabilesc
variaţia producţiei, lucrărilor sau serviciilor în funcţie de variaţia principalilor parametri, ce se
pot obţine prin consumul unei unităţi de muncă, al unui muncitor (singur sau în echipă), cu o
anumită calificare, în condiţiile tehnice, tehnologice şi organizatorice stabilite în mod
experimental.
c. ormativele de personal – stabilesc numărul minim de muncitori cu o anumită
calificare necesar într-un schimb pentru deservirea unei maşini, aparat etc., în funcţie de
variaţie principalilor lor parametri, în condiţii tehnologice, tehnice şi organizatorice optime,
stabilite în mod experimental, cu precizarea sarcinilor de muncă (sferei de atribuţii) a
muncitorilor.
d. ormativele de deservire – sunt inversele normativelor de personal. Ele stabilesc
variaţia numărului de maşini, aparate etc., în funcţie de variaţia principalilor lor parametri, ce
sunt deservite într-un schimb de un muncitor (singur sau în echipă) cu o anumită calificare, în
condiţii tehnologice, tehnice şi organizatorice stabilite în mod experimental, cu precizarea
sarcinilor de muncă (sfera de atribuţii) a acestuia.
III. După etapa tehnologică la care se referă se deosebesc:
- norme sau normative elementare;

- norme sau normative compuse;
- norme sau normative complexe.
ormele sau normativele elementare se determină la nivelul operaţiilor principale
sau secundare, prin măsurători directe.
ormele sau normativele compuse se determină la nivelul unui complex de operaţii,
pe baza normelor sau normativelor elementare ale operaţiunilor repetabile şi pe bază de
măsurători directe pentru operaţiile nerepetabile.
ormele sau normativele complexe se determină la nivelul unui proces simplu, pe
baza normelor sau normativelor compuse (sau elementare) şi pe baza măsurării directe a
complexelor de operaţii nerepetabile.
IV. După sfera lor de aplicare se deosebesc:
- normative unificate cu aplicare departamentală sau republicană;

- norme cu aplicare locală sau regională;
ormativele unificate – sunt cu aplicare departamentală sau republicană.
ormele cu aplicare locală sau regională – se stabilesc fie pentru o singură
întreprindere, fie pentru mai multe întreprinderi cu profil similar din cadrul aceleiaşi regiuni.

Pag. 46 din 122
VI.5. Relaţii de calcul pentru determinarea normelor tehnice
VI.5.1. Relaţii de calcul pentru determinarea normelor elementare

Dacă se notează cu M cantitatea de muncă exprimată în om – secunde (sau multipli
săi), consumată în perioada de timp T şi cu P cantitatea de lucrări (servicii), realizate în
perioada de timp T, norma elementară de timp m se va putea exprimă prin relaţia:
M unitati de consum munca

unitati de munca
m= T = T = (6.6)
Q unitati de lucrari unitati de lucru
T T
Notând cu N norma elementară de producţie, este dată de inversul relaţiei de mai sus:
1 Q  unitati de lucrari 
-= = (6.7)
m M  unitate de munca 
Pentru determinarea lui M se utilizează relaţia:
M = n ⋅ x [om - secunde] (6.8)

în care:
n – numărul de muncitori;
x – durata operaţiei rezultată prin cronometrări.
VI.5.2. Relaţiile de calcul pentru normele compuse

Pentru calculul normelor compuse se va pleca de la un complex de operaţii, care se va
împărţii în operaţii.
Dacă se notează cu M fondul de muncă disponibil în perioada unui ciclu, acesta este
egal cu numărul de muncitori n, care lucrează concomitent, înmulţit cu durata t de timp:
 unitati de munca 
M = n⋅t   (6.9)
 ciclu
Fondul de muncă disponibil M trebuie să fie egal cu suma cantităţilor de muncă M00,
M01 etc., consumate pentru efectuarea tuturor operaţiilor prevăzute în perioada de timp:
M = M i + M j = Q(m00 + m01 + ... + m07 ) + n(t 08 + t 09 ) = n ⋅ t (6.10)

Din această relaţie se poate scoate Q:
n[t − (t 08 − t 09 )]  unitati de produse 

Q= (6.11)
m01 + m02 + ... + m07  T 

Pag. 47 din 122
Relaţia se poate scrie pentru cazul general:

q  q

M− ∑M j n t − ∑t j


Q=
j = p +1
=  p
j = p +1   unitati de produs  (6.12)
p  T 
∑mi =1
i ∑m
i =1
i
Pentru calculul normei compuse de timp ms se utilizează relaţia:

M 07
n 09
 unitati de munca 
ms = sau m1 = ∑ mi + ∑t j  unitati de produs  (6.13)
Q i = 00 p j = 08  
Norma compusă de producţie Ns:
1  unitati de produs 
-s = 07 09  unitati de munca  (6.14)
n
∑
i = 00
mi + ∑ t j
Q 08
Norma compusă se mai poate scrie ţinând cont de expresia volumului producţiei Q,
din relaţia de mai sus şi obţinem:
07
t ∑ mi
i = 01  unitati de munca 
ms = 09  unitati de produs  (6.15)
 
t− ∑t
j = 08
j
Norma compusă de producţie:

09
1
t− ∑t
j = 08
j
 unitati de produs 
-s = = 07  unitati de munca  (6.16)
ms
t ∑ mi  
i = 01
VI.6. Măsurarea consumurilor de muncă
Aspectul cantitativ al muncii are 3 laturi pe care orice metodă de măsurare trebuie să
le surprindă:
- latura potenţială: dată de numărul de oameni şi calificarea lor;
- latura extensivă: dată de timpul în care oameni de un potenţial dat se consideră în
proces de muncă şi-şi consumă energia vie;
- latura intensivă: mai greu de surprins – dată de cantitatea de energie vie umană
consumată în unitatea de timp.
Unitatea de măsură a consumului de muncă este:
om ⋅ secunda şi multipli:
om ⋅ min; om ⋅ h; om schimb; om post
- cu menţiunea unei intensităţi normale de muncă.

Pag. 48 din 122
Problema se rezolvă prin diferite ipoteze:

Scări de ritm; încercări de apreciere pe bază de experienţă.
Metode de măsurare a consumatorilor de muncă
Există 2 categorii mari de metode:
- metode directe;
- metode indirecte.
VI.6.1. Metode directe
Sunt încercări de a măsura direct pe organismul uman consumul de energie
vie umană, atunci când el munceşte.
Pentru aceasta se măsoară parametri funcţionali: puls, ritm respirator, tensiune
arterială, biocurenţi (creier, muşchi), cantitatea de calorii consumate prin alimentaţie,
cantitatea de oxigen consumat în reacţie.
Se încearcă apoi stabilirea unor relaţii între aceşti parametri funcţionali şi
cantitatea de energie pe care o consumă omul în procesul de muncă.
Metodele se apropie de realitate numai pentru muncile fizice grele pentru că nu pot să
surprindă cantitatea de energie intelectuală.
Se aplică numai în condiţii de laborator, cu aparatură specială, dau informaţii utile,
privind limitele organismului uman (la solicitare de muncă) şi pentru selecţia oamenilor la
diverse munci.
VI.6.2. Metode indirecte
Se aplică în condiţiile producţiei intelectuale şi acestea stau la baza normării muncii.
Au la bază o ipoteză potrivit căreia la consumuri de energie umană, în procesele de
muncă egale şi în condiţii identice, rezultă cantităţi de transfer ale obiectului muncii egale.
Atunci nu vor măsura energia, ci indirect transferul produselor de această energie.
Mai este de rezolvat problema ritmului (intensităţii) şi pentru aceasta se stabilesc
normele de muncă ca reper al ritmului normal.
Metodele indirecte cuprind:
- metode indirecte cu măsurare a timpului
- cronometrarea;
- fotografierea zilei de muncă;
- foto-cronometrarea;
- autofotografierea.
- metode indirecte cu evaluarea timpului
- metodele observărilor instantanee întâmplătoare;
- metodele observărilor instantanee sistematice.
- metode indirecte cu predeterminarea timpului
- M.T.M. (Method Time Measurement)
- W.F (Work Factor).

Pag. 49 din 122
VI.6.2.1. Cronometrarea
Este metoda indirectă de măsurare a consumului de muncă cu cea mai largă răspândire
şi aplicabilitate în studiul metodelor de muncă şi determinarea normelor de muncă. Constă în
măsurarea repetată a duratei aceluiaşi element (etape de muncă) care are în procesul de muncă
caracter repetabil, cu scopul de a determina durata normală a acestuia.
Cronometrările se pot face în mai multe scopuri:
- pentru a obţine timpi de durată normală şi folosiţi apoi ca norme sau normative de
timp;
- pentru determinarea consumului de muncă în studiul comparativ al metodelor de
muncă;
- pentru a verifica cauzele unor mari depăşiri de norme sau a unor nerealizări sistemice
de norme.
Etape
a – Pregătirea cronometrării;
b – Observarea şi înregistrarea datelor;
c – Prelucrarea datelor.
a Pregătirea cronometrării
Presupune întreprinderea unor măsuri cu caracter organizatoric şi de documentare
pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a studierii muncii prin cronometrare.
Principalele probleme de rezolvat în această etapă sunt:
- alegerea corespunzătoare a locului de muncă;
- analiza procesului de muncă la un grad de detaliu ce permite cronometrări
(complex de operaţii, se împart pe operaţii sau chiar împărţirea operaţiei pe compartimente de
muncă sau mânuiri);
- cunoaşterea condiţiilor de la locul de muncă, sensul stabilirii factorilor ce
influenţează consumul de muncă sau timpii (caracteristici de mediu, aspecte tehnologice,
organizatorice);
- discutarea cu executantul asupra scopului cronometrării şi a modului de desfăşurare;
- stabilirea numărului de observaţii necesare;
- pregătirea formularelor şi a instrumentelor necesare;
- alegerea metodelor de citire şi de înregistrare a datelor.
Metoda de citire şi de înregistrare este funcţie de durata etapelor de muncă
cronometrate şi pot fi adoptate următoarele variante:
- citire şi înregistrare individuală de durată;
- citire şi înregistrare individuală a timpului de sfârşit şi început → cea mai obişnuită
metodă;
- citire şi înregistrare cumulată;

Pag. 50 din 122
- citire şi înregistrare mixtă.
Timp
Etapa
curent
cronometrată
min. sec. zecimi
01 1 00 00 - început
- sfârşit
1 02 15
02 - sfârşit
1 12 32
03 1 18 15 - sfârşit
Citirea cumulată
Se aplică pentru cronometrarea unor etape de muncă de foarte scurtă durată (sub 6
secunde) a timpului fizic necesar unui observator să sesizeze începerea şi terminarea etapei şi
să înregistreze.
Presupunem un complex de mărimi format din t1, t2, t3, t4.
La fiecare ciclu de citire a cronometrului se înregistrează cumulat, lăsând de fiecare
dată în mod sistematic afară una din mărimi.
T1 = t2 + t3 + t4
T2 = t3 + t4 + t1 Tc= t1 + t2 + t3 + t4 (6.17)
T3 = t4 + t1 + t2
T4 = t1 + t2 + t3
………………………………
T1 + T2 + T3 + T4 = (4-1) (t1 + t2 + t3 + t4)

n n
∑ Ti
i =1
∑T i
Tc = Tc = 1
(6.18)
4 −1 n −1
t1 = Tc – T1
t2 = Tc – T2
…………..
Valorile cronometrate notate cu litere mari.
Citirea mixtă
O combinaţie între citirea cumulată cu cea individuală, pentru că etapele cronometrate
sunt de durate diferite între ele.

Pag. 51 din 122
b. Observarea şi înregistrarea datelor

Observatorul verifică la locul de muncă îndeplinirea condiţiilor pe care doreşte să le
surprindă cu ocazia cronometrării.
Cronometrarea nu începe decât după ce au făcut cel puţin 30 min. de la începerea schimbului,
timp necesar pentru ca:
µ = media adevărată necunoscută
- Se adoptă un nivel de încredere pentru încadrarea în această eroare, fie prin parametrul K al legii
normale:
K = 2 → 0,95 nivel încredere
K = 3 → 0,998 nivel încredere
Sau nivel de încredere prin:
t (α, ν) extras din tabele pentru legea de probabilitate t (student) în care:
α=1–P α → t din tabel
ν=n–1
P = nivel de încredere exprimat prin probabilitate
α = nivel de risc
ν = număr de grade de libertate
n = număr de observaţii ce se verifică
Criteriul „t” se aplică pentru n < 25

Pentru verificare se porneşte de la relaţia dintre eroarea absolută, abaterea medie
pătratică, nivelul de încredere şi numărul de observaţii.
K ⋅s K 2 ⋅ s2
E= ⇒ n= (6.19)
n E2
tαν ⋅ s t 2 ⋅ s2
E= ⇒ n = αν 2
n E
Dacă ncalculat < nrealizat prin observaţii, atunci numărul de observaţii este suficient. Ne încadrăm
în eroarea admisă, în caz contrar trebuie să se continue cronometrările.
Verificarea numărului de observaţii se poate face şi pe baza unor diagrame.
Fig. 6.1. Diagrama de variaţie

s
cv = (6.20)
x
Omul trebuie să intre în ritm normal de muncă.
Normal, după metoda de citire şi înregistrare adoptată, se completează fişa de cronometrare.
c. Prelucrarea datelor obţinute

Pag. 52 din 122
Pentru fiecare etapă tehnologică cronometrată, rezultă un şir cronometric al duratelor x1, x2 …
xn, cu valori calculate sau măsurate direct şi extrase din fişă.
Pentru prelucrarea acestui şir se face apel la cunoştinţe generale de prelucrare a datelor
experimentale, în particular de statistică matematică.
Prelucrarea şirului cronometrat constă din:
- gruparea datelor pe clase şi reprezentarea grafică
- interpretarea reprezentărilor şi verificarea normalităţii
- pentru şiruri de date care verifică legea normală se calculează parametrii de selecţie după cum
urmează:
- media aritmetică de selecţie:
x=
∑x i
, x=
∑x n K K
, x =c+
1
x ′, x ′ =
∑x n K K
(6.21)
n ∑n K a ∑n K
- abaterea medie pătratică de selecţie: x ′K = ( x K − c) ⋅ a

2
∑ (x )
n
i −x
i =1 W
s= , s= pentru n < 10 (6.22)
n −1 d
- abaterea medie:
n
∑x
i =1
i −x
A= (6.23)
n
- amplitudinea împrăştierii:
w = x max − x min (6.24)
x max = max{xi } şi x min = min{xi }
- coeficientul de dispersie (variaţie)
s
cv = (6.25)
x
- verificarea numărului de măsurători:
Se acceptă o eroare absolută:
E=µ−x (6.26)
- verificarea reprezentativităţii observaţiei:
Presupunem să verificăm dacă media şi abaterea medie pătratică de selecţie, calculată

pe baza observaţiei făcute sunt reprezentative şi pentru întreaga colectivitate statistică
(adică alte locuri de muncă, dar identice, pentru alte schimburi sau ore din schimb) sau nu.
Cauza: este vorba de nişte observaţii reprezentative (particulare).
Se foloseşte diagrama limitelor de control (criteriul 3s):

Pag. 53 din 122
Fig. 6.2. Diagrama limitelor de control
Se reprezintă observaţii ulterioare în alte locuri de muncă.

Valorile de verificare trebuie să fie în proporţie de 99,8% între cele 2 limite de control, altfel
datele pe baza cărora s-a calculat x şi s nu sunt reprezentative (nu sunt valabile ca norme).
VI.6.2.2. Fotografierea zilei de muncă (F)
Constă în observarea şi înregistrarea neîntreruptă a etapelor de muncă tehnologice şi

a opririlor pe cauze, în ordinea în care apar, pe toată durata unui schimb de muncă sau a unui
ciclu de proces. F este o măsură de precizie mult mai redusă decât cronometrare (0,5 – 1 min).
Scopul F poate fi multiplu:
- pentru normare şi serveşte la determinarea duratei etapelor de muncă nerepetabile (cu
caracter de pregătire, încheiere a ciclului de schimb);
- stabilirea modului de folosire a zilei de muncă de către muncitori, echipă, cercetându-se în
speţă întreruperile pe cauze. F se poate face în scopul unei organizări cât mai raţionale de
proces.
Pentru aceasta se urmăreşte în principal modul de îmbinare în timp şi spaţiu a
operaţiilor şi întreruperilor.
Se impun observaţii prin fotografierea zilei de muncă:
- un individ în procesul de muncă;
- o echipă
- o maşină sau instalaţie
- obiecte în mişcare.
Observarea prin F este de termen lung (schimb, ciclu) şi de aceea nu se poate repeta de un
număr prea mare de ori. Se fac 5-9 fotografieri ale aceluiaşi obiect supus F.
Etapele fotografierii zilei de muncă sunt aceleaşi ca la cronometrare:
a) În etapa de pregătire se rezolvă cam aceleaşi probleme organizatorice, analiza este de
data aceasta mai puţin detaliată şi în plus se face o analiză a modului cum este folosită ziua
de muncă pe categorii de timp.

Pag. 54 din 122
Fig. 6.3.
b) Observarea şi înregistrarea datelor

Observarea se prezintă înainte de începerea schimbului cu 20 min., descrie în formular în
ordine: activităţi de muncă şi întreruperi pe cauze, consumând timpul curent de sfârşit pentru
fiecare.
Început: 6 00
Sfârşit: 14 00
Tabel 6.2
Nr. Descrierea activităţii TIMP DURATA SIMBOL CATEG.
sau întreruperii OBS.
crt. CURENT (min) DE TIMP
1. Neprezentat 6.05 5 INI

2. Dezbrăcare 07 2 TPI
pentru lucru
3. 11 4 TPI
4. 7.08 57 TB
5. 7.24 16 INN

Pag. 55 din 122
c) Prelucrarea datelor. Pentru că fotografierea este o observaţie de termen lung nu se fac

mai mult de 5-7 observaţii consecutive (schimb sau ciclu).
Prelucrarea constă din:
a – calculul duratelor în fiecare fişă
b – atribuirea unui simbol al categoriei de timp din structurarea zilei de muncă pentru fiecare
activitate sau întrerupere observată.
TPI – timp pregătire şi încheiere
TB – timp de bază
TA – timp operaţie ajutătoare
TD – timp de observare
INI – întrerupere nereglementară prevăzută de individ
INN – întrerupere nereglementară independentă de individ
IRI – întrerupere reglementară prevăzută de individ
IRN – întrerupere reglementară prevăzută de individ
LN – lucrări neprogramate (neproductive).
Asemenea simboluri se trec în coloana fişei.
c – se însumează într-un document recapitulativ toate duratele cu acelaşi simbol conţinute pe
o fişă de observaţie şi operaţia se face pentru toate fişele de observaţie existente.
d – elaborarea balanţei normale şi reale a zilei de muncă
BALAŢA ORMALĂ ŞI REALĂ A ZILEI DE MUCĂ Tabel 6.3
BALANŢA DIFERENŢA BALANŢA
Nr. CATEG. DE OBSERVAŢIA REALĂ
+ NORMALĂ
crt. TIMPI
1 2 … 7 MIN % - MIN %
1 TPI xx xx xx xxx x -xx
2 - xxx xxx … +xxx
3 -
TOTAL TPI
. TB
. -
. -
. -
TOTAL TB
. - -
. - -
TOTAL 480 100 0 480 100

Pag. 56 din 122
xxx =
∑ xx (%) x=
xxx
⋅ 100 (6.27)
nobs 480
Balanţa reală se supune unei analize critice, în speţă se analizează în detaliu
întreruperile pe cauze, lucrările neproductive şi neprogramate şi se prevăd măsuri pentru
lichidarea sau reducerea acestora la nivelul reglementat.
Ca final al analizei critice se completează coloana de diferenţe. Întreruperile care
urmează a fi lichidate se corectează cu (-), cele ce urmează a fi reduse tot cu (-). Dacă TD şi
întreruperile reglementate depăşesc valorile normale se corectează tot cu (-). Se corectează cu
(+) întreruperile reglementate ce sunt sub nivel reglementat şi TPI dacă sunt sub nivel
reglementat.
În final, cu aceste corecturi ( ± ) rezultă un fond de timp care se corectează în plus şi
proporţional timpul de bază TB şi timpul auxiliar TA.
Balanţa normală se obţine corectând balanţa reală cu ± ce am scris în coloana
diferenţelor şi se calculează şi procentele în balanţa normală.
De obicei, creşterea timpului productiv este reflectată şi prin calculul unui indicator de
creştere a productivităţii muncii.
Autofotografierea este o fotografiere pe care o face chiar individul care execută. Este
recomandabilă mai ales în activităţile în care dificultăţile nu se datorează individului şi acesta
este interesat să contribuie la depistarea cauzelor pentru întreruperi şi la lichidarea acestora.
VI.6.2.3. Fotocronometrarea
Este o metodă combinată de măsurări a consumurilor de muncă şi se indică frecvent în
stabilirea de norme.
Pe lângă o fotografiere (pe schimb, ciclu), unele etape de muncă şi tehnologice cu
caracter repetabil se supun observării prin cronometrare.
VI.6.2.4. Metoda observărilor instantanee întâmplătoare

Metoda nu foloseşte instrumente de măsurare a timpului, ci face o evaluare
probabilistică a timpului.
Are la bază ipoteza că: dacă un eveniment de muncă este întâlnit frecvent prin
observaţii instalate întâmplător, timpul consumat pentru acel eveniment de muncă este
proporţional cu frecvenţa, atunci este destul să cercetăm frecvenţa şi am aflat timpul.
Metodele au la bază schema urnei Bernoulli cu bila întoarsă
Există o similitudine aproape perfectă între o urnă probabilă Bernoulli cu bile de mai
multe culori şi bila întoarsă după extragere şi ziua de muncă a muncitorilor.
Evenimentele ≡ Culoare ≡ Activitatea
A1 alb TPI
A2 negru TB
. . .
. . .

Pag. 57 din 122
. . .
AK
K = numărul de culori.
Dacă ştim câte bile sunt în urnă din fiecare culoare a1, a2 … an putem determina
probabilitatea.
a1 a a
p1 =
n
; p 2 = 2 ; ... ; pi = i
n n
∑p i =1 (6.28)
n = numărul de bile din urne.

Dacă nu ştim numărul de bile şi nici culorile (cazul zilei de muncă a muncitorului)
se poate totuşi estima probabilitatea de apariţie a fiecărei culori prin extrageri repetate.
Din extragere va rezulta: α1, α2 … αK
α = numărul de apariţii la extragere, a bilei de o anumită culoare
K
- = ∑ α i - numărul total de extrageri.
1
Se poate evalua frecvenţa de apariţie a fiecărui eveniment la extragere:

α1
f1 =
-
α2 ∑ f i = 1
f2 = 
-  fi → p daca - →∞
. (6.29)
.
.
αi
fi =
-
Este suficient să admitem o eroare Ep cu care fi îl aproximează pe pi şi un nivel de
încredere K în această eroare. La aceşti parametri probabilistic acceptaţi trebuie să
determinăm câte observaţii sunt necesare.
În mod logic sunt necesare multe observaţii când se cere nivel de încredere mare,
eroare mică şi evenimentul este puţin probabil (este foarte rar).
Pentru determinarea numărului de observaţii se porneşte de la relaţia erorii ponderii
(frecvenţei):
Ep = p − f (6.30)
Între eroare, număr de observaţii şi abaterea medie pătratică asociată ponderii σp există
relaţia:
E p = Kσ p (6.31)
unde σp = abaterea medie pătratică a frecvenţei

Pag. 58 din 122
p(1 − p)
σp = (6.32)
-
p (1 − p ) pK 2 (1 − p )
Ep = K ⇒-= (6.33)
- E p2
K = 2 → 95% încredere
K = 3 → 99,8% încredere
K = parametrul nivelului de încredere
Modul de aplicare în practică:
Are aceleaşi 3 etape: - pregătire
- observare - înregistrare
- preluarea datelor
a. Pregătirea
- Se determină mai întâi numărul de observaţii necesare. Pentru aceasta se consideră p ca fiind
evenimentul cel mai puţin probabil pe care am dori să-l surprindem.
P = 0,05
Acest eveniment cu cea mai mică probabilitate vrem să-l surprindem cu o anumită
eroare. Se adoptă Ep = 0,01.
Deci f = 0,05 ± 0,01
K = 2 – nivel de încredere 95%
Se introduc valorile în relaţie:
0,05 ⋅ 4(1 − 0,05)
-= = 1900obs. (6.34)
0,012
- se aleg muncitori care efectuează aceleaşi categorii de activităţi.
Metoda nu este eficientă asupra unui singur om.
- se alege itinerarul de parcurs pentru a-i vedea pe aceştia.
- se determină durata unui parcurs şi în raport cu durata aceasta se stabileşte numărul de
observaţii ce s-ar putea face într-un schimb.
- numărul de observaţii ce se poate face într-un schimb se eşalonează întâmplător.
- se pregătesc formularele.
b. Observarea şi înregistrarea datelor

Fişa de observaţie Tabel 6.4
EVENIMENTUL
MUNCITORUL
01 02 …
325 /////

Pag. 59 din 122
1014 /////
… ///// /////
…
c. Prelucrarea datelor
- se numără bastonaşele trecute în fişe de observaţie;
- calculul frecvenţei de apariţie pe fiecare eveniment şi fiecare schimb, respectiv
cumulat până la ultimul schimb de observaţii;
Prelucrare date pentru EVENIMENT 01 Tabel 6.5

Observaţii Apariţii 01 Frecvenţă 01%
Ziua Schimb Pe Pe Pe
Cumulate Cumulate Cumulate
schimb schimb schimb
1 1 100 100 20 20 20 20
⋅ 100 ⋅ 100
2 100 200 10 30 100 100
3 100 300 12 42 10 30
⋅ 100 ⋅ 100
100 200
12 42
⋅ 100 ⋅ 100
100 300
2 1 100 400 15 57 . .
2 100 500 13 70 . .
3 10 600 10 80 . .
ABSCISA ORDONATA
- verificarea suficienţei numărului de observaţii pe eveniment. Această verificare se
face pe cale grafică. În abscisă se trece numărul cumulat de observaţii şi în ordonată frecvenţa
de apariţie calculată pe date cumulate pentru evenimentul la care verificăm numărul de
observaţii.

Pag. 60 din 122
Fig. 6.4. Diagrama de verificare
Se va vedea că la un număr mic de observaţii graficul frecvenţei prezintă mari

oscilaţii.
Cu acumularea unui număr mai mare de observaţii, graficul se stabilizează într-o
bandă. Dacă această bandă este în limita dublului erorii admise în determinarea ponderii
evenimentului, atunci pentru evenimentul considerat numărul de observaţii este deja suficient.
Linia de mijloc a benzii este tocmai frecvenţa evenimentului pentru care facem
verificarea.
VI.7. Antemăsurătoarea
Piesă de bază a documentaţiei tehnico-economice, antemăsurătoarea se întocmeşte
pentru fiecare categorie de lucrări distinctă în parte şi reprezintă evaluarea cantitativă a
proceselor aferente realizării categoriei de lucrări, înscrise în ordine tehnologică.
Prin definiţie, antemăsurătoarea reprezintă lista proceselor pe domenii de activitate şi
tehnologii caracteristice, încadrate în norma de deviz comasată ce trebuie realizate pentru obţinerea
produsului producţiei (topo-fotogrammetrice, cartografie, geodezie).
Antemăsurătoarea reprezintă cuantificat volumul lucrărilor, putându-se întocmi pe părţi de

lucrări incluse în obiect sau pe întregul obiect.
-orma de deviz comasată reprezintă documentaţia tehnico-economică prin care se stabilesc

cantităţile de resurse materiale maxime care pot fi consumate pentru realizarea unui produs finit, în
anumite condiţii tehnico-organizatorice date.
Antemăsurătoarea se întocmeşte pe baza precizărilor Normativului P91/81 şi completările

aduse prin Decizia 34/94 a ICCPDC. Prin Ordinul M.C.Ind. şi I.G.S. Nr. 33/1974 proiectantul este
obligat să elaboreze antemăsurătoarea arborescent, conform Normativului de conţinut pentru fiecare
obiectiv.
Specific lucrărilor de măsurători terestre (geodezice, topo-fotogrammetrice, cartografice) este
Catalogul de norme de deviz unificate pe economie O. Pentru lucrările de construcţii aferente
realizării reperelor topografice şi geodezice (borne, piramide, repere de nivelment) care se realizează
la locul de plantare, materialele se consideră transportate şi depozitate pe teren la locul construcţiei.

Pag. 61 din 122
La stabilirea proceselor înscrise în antemăsurătoarea se porneşte de la obiect în jos, respectiv,

de la concepţie. Este o activitate pur mentală şi reuşita întocmirii ei depinde de pregătirea şi experienţa
proiectantului.
Modelul mintal al activităţii de proiectare a antemăsurătorii este dat de schema logică
reprezentată în fig. 7.5.
Fig. 6.5 Modelul mintal al activităţii de proiectare al antemăsurătorii

IND (Indicator de norme de deviz); AM (antemăsurătoare)
Încadrarea proceselor se face conform prevederilor din „Instrucţiunile de aplicare a normelor

de muncă pentru lucrările geodezice, topo-fotogrammetrice şi cartografiere (măsurători terestre)”
cu care începe Normativul.
În Instrucţiuni sunt prezentate: categoriile de lucrări la care se aplică Normativul, modul de
calcul al normelor, perioada de lucru pentru care se aplică (1.06 … 31.10 în regiunile de deal şi 1.05
… 30.09 în regiunile de munte), precum şi majorările în cote procentuale pentru alte perioade de
execuţie, dotarea tehnică a formaţiei de lucru, transportul formaţiei de lucru şi a aparatelor necesare în
teren.
Urmează categoriile de greutate ale terenului în funcţie de accidentaţie, acoperirea acestuia
(vizibilitate) şi sporurile aferente consumului de manoperă.
Catalogul se continuă cu capitolele de lucrări în care inginerul încadrează lucrările ce au fost
executate sau urmează a fi executate în Capitole de lucrări la începutul cărora sunt precizate în partea
de generalităţi condiţiile concrete de încadrare a lucrării (operaţiunilor), precum şi modalităţi de
aplicare a normelor, documentare pentru execuţia lucrărilor, categoria de greutate a terenurilor pentru
care se aplică. Astfel capitolele de lucrări se referă după cum urmează:
• Capitolul A „Analize, studii , proiecte, recunoaşteri privind măsurătorile terestre”;
• Capitolul B „Construcţii de semnale geodezice”;
• Capitolul C „Borne, reperi, picheţi”;
• Capitolul D „Marcarea punctelor pe teren”;
• Capitolul E „Lucrări pregătitoare privind execuţia operaţiilor geodezice şi topografice”;
• Capitolul F „Măsurarea distanţelor”;
• Capitolul G „Observaţii azimutale şi zenitale”;
• Capitolul H „Observaţii altimetrice”;
• Capitolul I „Determinări, transmiteri, reperaje”;
• Capitolul J „Operaţii speciale de măsurători terestre”;
• Capitolul K „Calcule topografice”;
• Capitolul L „Calcule geodezice”;
• Capitolul M „Redactarea operatelor tehnice”;
• Capitolul „Pregătirea suportului, raportarea şi redactarea planurilor”;
• Capitolul O „Lucrări fotogrammetrice”;
• Capitolul P „Cadastru şi exproprieri”;
• Capitolul R „Cartografierea planurilor”;
• Capitolul S „Multiplicarea planurilor”;
• Capitolul T „Aplicări, trasări, amplasări”;
• Capitolul U „Norme de timp grupate pentru lucrările de măsurători terestre”.
Fiecare capitol de lucrări cuprinde procese simple şi complexe, în care proiectantul îşi poate
încadra lucrările necesare a fi executate. La început, fiecare proiectant îşi verifică modelul mintal

Pag. 62 din 122
folosind Tabla de materii în care sunt înscrise toate procesele, pe categorii de lucrări pentru a face
încadrarea corectă a tuturor proceselor necesare realizării obiectivului de realizat.
Fiecare proces este reprezentat în antemăsurătoare printr-un simbol, urmat de denumirea

procesului.
Exemplu
OBI este simbolul Balizei cu o singură pereche de fluturi încadrată în Normele de deviz O,
capitolul B Construcţii de semnale geodezice, I este simbolul construcţiei.
Norma de deviz include: materiale necesare; procese simple componente; unitatea de măsură
aferentă procesului; norma de timp pe executanţi.
Astfel pentru exemplul anterior, Indicatorul de norme de deviz O, precizează pentru articolul
OBI conţinutul normei de muncă: alegerea materialului şi dimensionarea pieselor componente,
confecţionarea fluturelui din două scânduri de lemn de brad de 62,5 × 17 × 1,2 cm, confecţionarea
balizei din manelă de 5 m, cu diametrul de 4 cm, la vârf, vopsirea şi văruirea fluturelui şi a balizei;
montarea fluturelui.
Unitatea de măsură: bucata.
NORMA DE TIMP Tabel 6.6
Felul lucrării Calificarea executanţilor Ore-om
Baliză cu o singură Inginer proiectant 0,05
pereche de fluturi Dulgher 2/1 0,72
Folosirea simbolurilor este deosebit de utilă atunci când este folosită metoda automată
de întocmire a devizelor şi extraselor de resurse. Programele de calcul automat sunt cele
aprobate de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (MLPAT) şi Ministerul
de Finanţe (MF).
Nivelul de detaliere în cadrul obiectului pentru care se întocmeşte antemăsurătoarea se
stabileşte de fiecare inginer proiectant astfel încât să corespundă unor stadii fizice în efectuarea
lucrărilor, într-o succesiune tehnologică reală.
În continuare este prezentat un exemplu de întocmire al antemăsurătorii pe obiect.
OBIECT:
LUCRĂRI DE TERE-, CALCUL ŞI RAPORTARE
A0TEMĂSURĂTOARE
Tabel 6.7
Nr. Simbol Denumire articol UM Cant. Normă de Ore-
Crt. articol timp normă
1 OA 25a1 Recunoaşterea ha 4 0,81 3,82
terenului
2 OG2Ce Măsurarea direcţiilor punct 1 11,07 11,07
orizontale în punctele
de triangulaţie
3 OU4Aa21 Staţie drumuire punct 16 0,54 8,64
secundară
4 OU4Ab21 Punct radiat ruletă punct 396 0,109 42,06
5 OA6Aa Proiect pentru lucrări proiect 1 13,5 13,5
topografice
6 OL23 Transformarea punct 1 0,92 0,92
coordonatelor
rectangulare plane
Gauss în coordonate
geografice

Pag. 63 din 122
7 OL23 Transformarea punct 1 0,92 0,92

(asim.) coordonatelor
geografice în
coordonate
rectangulare plane
STEREO-70
8 OL20a Prelucrarea reţelei punct 1 9 9
geodezice prin
metoda observaţiilor
indirecte, pe
calculator
9 OU4B2d Calcul punct staţie de punct 16 0,062 1,00
drumuire
10 OU4B3a Calcul coordonate punct 395 0,13 51,35
radiate
11 ON7Aa Raportare punct 395 0,05 19,75
rectangulară
12 OR2Bb12 Cartografierea dm2 50 1,57 78,50
originalelor de teren
pentru planuri şi hărţi
13 OR5Ba+b Verificare originale dm2 50 0,23 11,50
14 OR4 Executare cadru plan planşă 6 7,2 43,20
+ cartuş
15 OM2B Descrierea punct 16 0,20 3,20
topografică a
punctelor
16 OK17b Studiul şi parcelă 69 0,03 2,07
numerotarea
cadastrală a
parcelelor
17 OK18Aa Calculul suprafeţelor parcelă 69 0,08 5,52
Total general ore 337,56
VI.8. Categorii şi tipuri de preţuri

Metode de calcul pentru stabilirea preţurilor
Calculul preţurilor şi tarifelor se face conform normelor interne ale întreprinderii
(preţ/oră pentru manopera calificată, necalificată, adaos comercial practicat şi aprobat prin
Hotărâre de Guvern).
Preţurile pentru materiale (Ordin 1743/N/1996), aparate, consumabile se elaborează pe baza
preţurilor medii calculate de MLPAT şi MF, respectiv Ministerul Comerţului şi Industriilor sau alte
ministere interesate.
Categorii de preţuri
- Preţul la producător sau prestator de servicii se stabileşte pe unitatea de măsură (produs)
înainte de realizarea produsului (preţul de producţie trebuie să fie mai mic decât preţul de
ofertă/circulaţie şi include toate costurile resurselor şi altor cheltuieli strict legate realizarea
produsului);
- Preţul de livrare (ofertă) este preţul la care se vând produsele sau serviciile. La preţul de
producţie se adună un adaos comercial (AC), cotă parte din valoarea preţului de producţie PP, stabilit
de Consiliul de administraţie al întreprinderii pe game de produse şi servicii.
Astfel:
PL = PP + AC (6.35)

Pag. 64 din 122
- Pentru materiale, consumabile, energie, combustibili, în general produse de consum, se

folosesc preţurile cu amănuntul ce se calculează conform actelor normative în vigoare şi nu pot fi
modificate decât tot prin acte normative de stat. Exemplu: modificarea preţurilor prin creşterea TVA
sau creşterea accizelor.
Observaţii
Pentru calculul preţurilor produselor la producător se utilizează metoda cost-plus care constă
în determinarea costului de producţie în mod unitar, la care se adaugă profitul dorit, obţinându-se
preţul de vânzare (livrare). Avantajul metodei de calcul constă în simplitate, dezavantajul constă în
faptul că ser asigură acoperirea integrală a costurilor de producţie, indiferent dacă resursele utilizate
sunt utilizate sau nu într-o manieră eficientă. O metodă mai eficientă este metoda cost direct care are
avantajul posibilităţii de utilizare a pragului de rentabilitate (Exemplu: evidenţierea legăturii dintre
cost, preţ, volumul vânzărilor).
Tarifele serviciilor
Tarifele sunt legate în special de prestările de servicii către clienţi persoane fizice sau
juridice. Tariful măsoară valoarea percepută de client reflectând calitatea, gradul de
specializare şi valoarea prestaţiei serviciului. Estimarea tarifelor este o variabilă complexă ce
depinde de raportul cerere şi ofertă, durata de prestaţie a serviciului, gradul de complexitate al
acestuia.
Tariful orar, la nivelul unei firme, poate fi calculat folosind relaţia matematică:
1,00
P0 = c 0 (6.36)
1,00 − Pnp
unde Pnp reprezintă profitul net, calculat ca procent din vânzări. Pentru o lucrare care necesită un
număr n de ore pentru a fi executată, tariful se calculează astfel:
Pn = ∑ n × P0 + M + 10% M (6.37)
unde:
n – numărul de ore necesar realizării lucrării;
P0 – tarif orar;
M – costul materialelor;
10%M – spor de creştere a preţului materialelor.
O altă variantă de calcul a tarifelor are în vedere salariile orare negociate prin contractul
colectiv, respectiv, individual, cu personalul din execuţie şi de specialitate din cadrul firmei. Astfel,
pentru lucrări de cadastru rural, ora negociată (iulie 1999) este de 16.000 lei pentru tehnicieni şi
35.000 lei ingineri.
VI.9. Devizul este piesa scrisă a documentaţiei tehnico-economice cu ajutorul căreia se

evaluează valoric volumul lucrărilor, se calculează preţul de cost al lucrării (obiectului sau
obiectivului).
Devizul se întocmeşte pe categorii de lucrări, pe obiect pe baza antemăsurătorii aferente şi în
ordinea din aceasta. Lucrările de măsurători terestre se includ în cadrul devizului general al investiţiei
aferente.
Întocmirea devizului pe categorii de lucrări se face urmând următoarele etape:
- Se foloseşte antemăsurătoarea întocmită conform indicaţiilor de la punctul 8.5;
- Pentru fiecare articol din antemăsurătoare, căruia i s-a atribuit un cod (simbol), se folosesc
pentru determinarea preţurilor unitare (PU) în ordinea material, manoperă, utilaj: Catalogul de preţuri,
ediţia 1981 şi date actualizate de la Direcţia de Statistică Teritorială pentru valoarea manoperei pe

Pag. 65 din 122
sector de activitate în perioada de referinţă, respectiv de întocmire a devizului, precum şi valori ale
materialelor, consumabilelor de la furnizori. Conform precizărilor din normele de deviz comasate se
atribuie pentru unele articole (procese) sporuri de manoperă sau/şi de procurare materiale
suplimentare. Pentru întocmirea devizului se poate folosi un formular de forma:
Obiect: ………..
Categoria de lucrări: ………….
Valoare estimată deviz: ……………
DEVIZ Tabel 6.8

Cant. UM PU Valori totale
Nr. Denumire Material
Simbol Total
Crt. articol Manoperă Material Manoperă Utilaj
deviz Utilaj
0 1 2 3 4 5 6 7
Preţurile unitare pot fi de forma parte întreagă şi parte zecimală. Valorile totale care se
înscriu în rubricile 4, 5, 6 se obţin prin multiplicarea cantităţii de lucrări cu preţurile unitare
din coloana 3 (PU) pentru Material, Manoperă, Utilaj şi rotunjirea în plus, la întreg, dacă
partea zecimală depăşeşte 0,50, respectiv în minus, dacă partea zecimală este sub 0,50.
În valoarea utilajelor (aparatelor folosite) se include şi amortismentul calculat în contabilitate
conform Legii 82/91 a contabilităţii, prin metodele regresivă, degresivă sau liniară.
La întocmirea extraselor de deviz, pentru părţi din lucrare executate la termene fixe, de
exemplu 1 lună, precum şi a devizului final, la terminarea lucrărilor, preţurile materialelor se justifică
printr-o anexă în care se trec facturile şi valoarea materialelor achiziţionate şi pentru utilajele
închiriate. De asemenea, valoarea manoperei se înscrie la preţul negociat între executant la
contractarea lucrării sau la alte termene intermediare, dar consemnate prin Procese Verbale adiţionale.
După înscrierea tuturor articolelor din antemăsurătoare se calculează recapitulaţia devizului,
conform aceloraşi Norme metodologice.
Se deosebesc două forme de întocmire a recapitulaţiei, ambele acceptate de legislaţia în
vigoare.
Se calculează Total I Cheltuieli directe, însumându-se valorile pe coloanele 4, 5, 6, 7. Ca
verificare: suma valorilor obţinută pe coloanele 4, 5, 6 trebuie să fie egală cu suma valorilor de pe
coloana 7.
Conform Ordinului 1743/9 al Ministerului de Finanţe şi 69/9/N/1996 al MLPAT, cheltuielile
directe sunt constituite din următoarele:
- Cheltuieli materiale în care se cuprinde valoarea materialelor calculate cu preţul de la
producător, fără TVA, iar în cazul materialelor utilizate pentru investiţii aprovizionate din import şi
taxele – comisionul vamal;
- Cheltuielile cu manopera în care se cuprinde manopera aferentă muncitorilor direct
productivi şi manopera aferentă manipulării materialelor, la care se adaugă celelalte drepturi salariale
stabilite în condiţiile legii (CAS, contribuţia la fondul de şomaj, fond de risc pentru handicapaţi ş.a.);
- Cheltuieli cu utilajele, rezultate din orele de funcţionare şi a tarifelor orare;
- Cheltuieli de transport, care vor cuprinde transporturile CF, auto, naval, de la producător la
furnizor, după caz, a materialelor, confecţiilor etc., precum şi taxele aferente acestor transporturi,
transporturi tehnologice dacă nu sunt incluse în articole de lucrări distincte, transporturi tehnologice
dacă nu sunt incluse în articole de lucrări distincte, transporturi cu aparatură, utilaje la punctul de lucru
şi retur.
Deci, dacă s-au folosit materiale, atunci se detaliază modul de aprovizionare şi transport al
acestora până la locul de punere în operă. Cota de aprovizionare reprezintă un procent de 8 … 12,5%
din valoarea totală a materialelor folosite. Valoarea rezultată se înscrie în coloanele 4 şi 7.

Pag. 66 din 122
Valoarea cheltuielilor pentru transporturile de materiale se obţine prin multiplicarea greutăţii

materialelor transportate cu valoarea în lei / tonă transportată în funcţie de distanţă şi mijlocul de
transport folosit şi se înscrie rotunjită ± în coloanele 4 şi 7.
Detalierea cheltuielilor de manoperă se poate face astfel:
- spor vechime (0 … 25% din total valoare manoperă) şi se înscrie rotunjit ± în coloanele 5 şi
7;
- şomaj (5% din total valoare manoperă) şi se înscrie rotunjit ± în coloanele 5 şi 7;
- CAS (25% din total valoare manoperă) şi se înscrie rotunjit ± în coloanele 5 şi 7;
Fond de risc pentru handicapaţi (1% din total valoare manoperă) şi se înscrie rotunjit ± în
coloanele 5 şi 7.
Apoi, se calculează Total II Cheltuieli directe, însumând la valorile de la Total I Cheltuieli

directe, sporurile calculate, pe coloane.
Cheltuielile indirecte cuprind: cheltuieli pentru plata personalului tehnico-administrativ,

cheltuieli legate de deplasări, transferări, detaşări; cheltuieli administrativ – gospodăreşti (cheltuieli
pentru prelucrarea automată a datelor, cărţi, reviste), transporturi muncitori, amortizare mijloace fixe
de uz general (clădiri, instalaţii aparţinând clădirilor, autoturisme, amortismente pentru dotări şi
echipamente de birou, consultanţă, experimentări, cheltuieli cu protecţia muncii, dobânzi bancare), alte
cheltuieli (transport obiecte de inventar, cazarmament, depozite pe şantiere ş.a.) se calculează ca fiind
o cotă de 10,5 … 12,5% din Total II Cheltuieli directe. Valoarea rezultată, rotunjită ± se înscrie în
coloana 7.
Organizarea de şantier (dacă este cazul) se calculează ca o cotă de 30% din valoarea totală a
cheltuielilor directe). Valoarea rezultată, rotunjită ± se înscrie în coloana 7.
Profitul (beneficiul) reprezintă o cotă de 6,5 … 12,5% din suma valorilor Total II Cheltuieli
directe, Cheltuieli indirecte şi Organizare de şantier. Valoarea rezultată, rotunjită ± se înscrie în
coloana 7.
Se face suma valorilor din coloana 7 (obţinându-se valoarea totală a devizului).
Pentru întreprinderile plătitoare de TVA se calculează valoarea TVA ca fiind cotă de 22% din
suma valorilor din coloana 7: Total II Cheltuieli directe, Cheltuieli indirecte şi Organizare de şantier şi
Profit şi se înscrie, rotunjită ± în coloana 7.
Valoarea totală a devizului se obţine calculând suma valorilor din coloana 7: Total II
Cheltuieli directe, Cheltuieli indirecte (eventual şi Organizare de şantier), profit şi TVA.
O formă mai simplă de întocmire a recapitulaţiei este:
- se întocmeşte în mod similar devizul până la Total I Cheltuieli directe, inclusiv;
- se calculează Cheltuielile generale ale executantului (cuprind cheltuielile indirecte şi
cheltuielile de aprovizionare cu materiale), care reprezintă 12,5 … 20% din valoarea înscrisă în
coloana 7 de la Total I Cheltuieli directe, iar valoarea rotunjită ± se înscrie în coloana 7;
- se calculează Organizarea de şantier ca o cotă de 30% din suma dintre Total I Cheltuieli
directe (coloana 7) şi Cheltuielile generale şi se trece valoarea rotunjită ± în coloana 7;
- se calculează profitul (cotă procentuală de 6,5 … 12,5% din suma dintre Total I Cheltuieli
directe (coloana 7), Cheltuielile generale, Organizare de şantier) şi se trece valoarea rotunjită ± în
coloana 7;
- se calculează Total General deviz, însumând valorile din coloana 7 Total I Cheltuieli directe
(coloana 7), Cheltuielile generale, Organizare de şantier şi profit şi se trece valoarea rotunjită ± în
coloana 7.
Pentru întreprinderile plătitoare de TVA înainte de total general deviz se calculează valoarea
TVA (cotă de 22% din suma dintre Total I Cheltuieli directe (coloana 7), Cheltuielile generale,
Organizare de şantier şi profit) şi se trece valoarea rotunjită ± în coloana 7.
Totalul general al devizului este dat de suma valorilor din coloana 7 pentru: Total I Cheltuieli
directe (coloana 7), Cheltuielile generale, Organizare de şantier şi profit şi TVA, iar valoarea rezultată
se înscrie în coloana 7.
Exemplu:

Pag. 67 din 122
Să se întocmească devizul pe categorii de lucrări şi extrasul de forţă de muncă, folosind

antemăsurătoarea de la punctul 7.5. Se dă numărul total de ore de muncă şi valoarea
negociată a orei de muncă pentru topometrist este de 15.000 lei.
Total cheltuieli manoperă: 15000 × 337,56 = 5063400

Total cheltuieli material: -
Total cheltuieli utilaj: -

Total I Cheltuieli directe 5063400
Cheltuieli generale 20% × 5063400 1012680
Profit 10% × (5063400 + 1012680) 607608
Total 6683688
TVA 22% × 6683688 1470411
Total general deviz 8154099 lei
Extras de resurse – Forţă de muncă Tabel 6.9

Nr. Crt. Profesie/meserie Nr. executanţi Total ore
1 Inginer principal gr. III 1 4,054
2 Inginer principal gr. II 1 22,50
3 Inginer principal 1 64,83
4 Cartograf principal 1 121,70
5 Tehnician principal 1 2,214
Tehnician principal
6 1 11,50
proiectant
7 Muncitor topometrist 3/1 3 56,605
8 Muncitor topometrist 1/1 2 56,157
Total 11 337,56
Devizul general informează despre valoarea totală estimativă a obiectivelor în faza de proiect,
studiu de fezabilitate şi proiect tehnic, indiferent de natura capitalului. Se întocmeşte pentru investiţii
noi şi în derulare, lucrări de modernizare şi reparaţii capitale în conformitate cu Hotărârea de Guvern
376/94 şi Ordonanţa de Guvern 12/93. În continuare sunt prezentate principalele capitole ale
Devizului General conform legislaţiei în vigoare.
Tabel 6.10
Nr. Valoare Din care, supuse
Denumire capitol de lucrări
Crt. totală licitaţiei
Partea I
Cap. I Cheltuieli pentru obţinerea şi
amenajarea teritoriului
1.1. Obţinere teren
1.2. Amenajare teren (sistematizare
verticală, nivelare etc.)
1.3. Cheltuieli pentru protecţia mediului
inclusiv refacerea cadrului natural după
terminarea lucrărilor
Cheltuieli pentru realizare infrastructură
(reţele racord, utilităţi exterioare
Cap. II incintei)
Cheltuieli proiectare şi asistenţă tehnică
3.1. Studii de teren, topo, geo şi hidro
Cap. III 3.2. Cheltuieli pentru avize, taxe,
acorduri, autorizaţii

Pag. 68 din 122
3.3. Proiectare şi engineering (know- *

how)
3.4. Organizare licitaţii pentru execuţia *
lucrărilor
3.5. Consultanţă şi asistenţă tehnică *
Cheltuieli pentru investiţia de bază
4.1. Clădire şi construcţii speciale, *
instalaţii aferente construcţiilor şi reţele
de utilităţi în incintă *
4.2. Montaj utilaje tehnologice, inclusiv
Cap. IV reţele aferente
4.3. Utilaje şi echipamente de transport
4.4. Utilaje, echipamente tehnologice şi *
funcţionale cu montaj
4.5. Dotări, inclusiv utilaje şi
echipamente independente cu durată
mare de serviciu
Alte cheltuieli
5.1. Organizare de şantier
5.2. Comisioane, taxe etc. *
5.3. Cheltuieli diverse şi neprevăzute
(5% la lucrări de la capitolele 1.2; 1.3; *
2; 3.3; 3.5; 4.1; 4.5)
Cheltuieli pentru darea în exploatare
6.1. Pregătire personal de exploatare *
6.2. Probe tehnologice, încercări,
rodaje, expertize de recepţie
Cap. V
Cap. VI *
*
_____________________________________________________
Total
Din care C + M *
Partea a II –a
Valoarea rămasă reactualizată a *
mijloacelor fixe şi existente în cadrul
obiectivului
Partea a III-a
Fondul de rulment necesar pentru
primul ciclu de producţie *
Total general
Din care C + M *
Observaţii privind conţinutul capitolelor de cheltuieli incluse în devizul general:

Pag. 69 din 122
- Cap. 1.1. Obţinere teren include cheltuieli pentru cumpărare, concesionare pe durata realizării
lucrărilor, exproprieri, schimbarea naturii terenului.
- Cap. 1.2. Amenajare teren include cheltuieli pentru demolări, demontări, evacuări, devieri reţele,
sistematizare verticală, nivelări, drenaje, epuismente, defrişări, strămutări cursuri de ape, localităţi,
monumente istorice.
- Cap. 2 priveşte lucrările de racorduri executate în afara incintei.
- Cap. 4.1. cuprinde cheltuieli pentru realizarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii pe obiecte,
delimitarea obiectelor se face de proiectant; cheltuieli pentru realizarea obiectelor, inclusiv devizul pe
obiect.
- Cap. 5.1. – organizarea de şantier – este o estimare procentuală, făcută de proiectant care include şi
valoarea taxelor pentru obţinerea autorizaţiei de construire pentru lucrări provizorii de construcţie
aferente organizării de şantier, taxe amplasament, avize ale Administraţiei domeniului public,
contracte de asistenţă tehnică cu Poliţia, RENEL, unităţi de salubrizare etc.
- Cap. 5.2. include cheltuieli pentru comisioane către banca finanţatoare şi taxa pentru IGSIC.
- Valoarea din Partea a II-a nu se finanţează; serveşte la stabilirea indicatorilor de eficienţă economică
şi financiară din studiul de fezabilitate.
- Valoarea din Partea a III-a cuprinde cheltuieli pentru asigurarea stocurilor de materiale, materii
prime, energie, transporturi, salarii personal direct productiv, piese de schimb de mare uzură necesare
pentru primul ciclu de producţie.
- Se poate face compensarea cheltuielilor între obiectele cuprinse în devizul general cu avizul entităţii
achizitoare.
- Valoarea obiectului se determină prin devizul pe obiect. Devizul pe obiect este un deviz sintetic a
cărui valoare este egală cu suma valorilor categoriilor de lucrări inclusiv TVA. Exemplu de deviz
sintetic pe obiect:
INVESTIŢIE: ……………
OBIECT: …………..
Valoare estimativă deviz pe obiect la data întocmirii (mii lei) …….
DEVIZ PE OBIECT Tabel 6.11

Nr. Denumire categorie de lucrări aferente obiectului Valoare pe categorii de
Crt. lucrări fără TVA
1 Măsurători terestre
2 Urmărire execuţie lucrări de construcţie
(măsurători)
3 Terasamente
4 Construcţii
5 Izolaţii
6 Instalaţii, pe categorii ………
6.1. Instalaţii electrice
6.2. Instalaţii sanitare
6.3. Instalaţii încălzire etc.
Din care, lucrări în antrepriză Total A
TVA (22% × Total A) Total B
Total deviz pe obiect Total C

Pag. 70 din 122
VI.10. Conţinutul studiilor de fezabilitate pentru întreprinderi

existente
Scopul întocmirii studiilor de fezabilitate este cunoaşterea detaliată, concretă şi
completă a întreprinderii, din punctele de vedere: tehnic, tehnologic, economic şi financiar.
Conţinutul unui astfel de studiu se prezintă în continuare, pe capitole, după cum urmează:
Cap. 1 – descrierea întreprinderii, identificare (nume, tip întreprindere, sediu, telefon,
reprezentare prin …), un scurt istoric ce cuprinde elementele cele mai semnificative, retehnologizări,
modul şi anul constituirii, eventual membrii fondatori, organizarea managerială şi tipul
managementului aplicat (prin proiecte, prin obiective etc.) şi stilurile de conducere;
Cap. 2 – starea tehnică determinată şi evaluată prin: capacitatea de producţie (prestări
servicii), valoarea şi gradul de uzură fizică şi morală a mijloacelor fixe, investiţii în curs de realizare,
mijloace circulante, capacitatea proprie de cercetare-dezvoltare;
Cap. 3 – potenţialul economic – financiar, rezultate din următoarele date:
a) patrimoniul net determinat prin elemente de activ (valoare mijloace fixe, valoare mijloace
circulante, creanţe) şi elemente de pasiv (obligaţii financiare către angajaţii întreprinderii, credite
bancare);
b) capitalul social (minim 2 mil. pentru SRL şi minim 25 mil. pentru SA);
c) capacitatea de finanţare (CF) stabilită ca raport între capitalul propriu (CP) şi capitalul
permanent (CPr = CP + CTL, unde CTL sunt creditele pe termen lung;
d) capacitatea de plată (CPI) determinată ca raport dintre disponibilităţile băneşti – cash –
(DB) plus creanţele realizabile (Cr) şi obligaţiile către terţi exigibile în 30 de zile (OT1):
DB + Cr
CPL = (6.38)
OT 1
e) solvabilitatea – capacitatea de plată curentă (S) determinată ca raport dintre disponibilităţile
băneşti (DB) plus creanţele (Cr) plus stocurile de produse finite (Pf) şi obligaţiile către terţi exigibile
în 90 zile (OT2):
DB + Cr + Pf
S= (6.39)
OT 2
Cap. 4. rezultatele economico-financiare:
a) cifra de afaceri (CA) – venituri totale rezultate din activitatea de producţie sau/şi prestări
servicii şi înscrise în bilanţul anual;
b) valoarea adăugată (VA) determinată cu relaţia următoare, în care:
VA = PG − (CM + + E + TVA) − LST (6.40)
PG – producţia globală;
TVA – taxă pe valoarea adăugată;
LST – servicii efectuate la terţi;
E – costuri energie, combustibili;
CM – cheltuieli materiale.
c) amortismentele anuale care arată valoarea transmisă produselor şi serviciilor de către
mijloacele fixe, pe perioada unui an;
d) profitul impozabil, ca poziţie de bilanţ anual, determinat cu relaţia:
Pi = VT − (CF + AC ) (6.41)
unde:
VT – venituri totale;
CF – costuri de producţie;
AC – cheltuieli care se suportă din veniturile totale.
Cap. 5 – eficienţa potenţialului tehnico-economic în scopul determinării eficienţei activităţii

întreprinderii se analizează cu ajutorul unor indici şi indicatori tehnico-economici, calculaţi pe baza
indicaţiilor de la Cap. 4, dintre care:
- cifra de afaceri (CA);

Pag. 71 din 122
- valoarea producţiei nete;

- valoarea adăugată (VA);
- profitul (Pi);
- viteza de rotaţie a fondurilor circulante;
- productivitatea muncii (Wp);
- rata internă de rentabilitate;
- venitul net actualizat (venit în perioada de analiză multiplicat cu coeficientul de inflaţie
obţinut de la Direcţia de Statistică).
Cap. 6 – poziţia întreprinderii pe piaţă (în mediul extern al întreprinderii) evidenţiată prin
indicatorii următori:
- volum cerere (produse, servicii) evaluat valoric, cantitativ, pe clienţi, zone geografice;
- volum ofertă pentru aceleaşi produse şi servicii oferite de concurenţă;
- gradul de acoperire cu contracte economice pe o perioadă de referinţă (5 ani).
Cap. 7 – piaţa de aprovizionare, cu referire la piaţa internă, privind aprovizionarea cu utilaje,
combustibil, energie.
Cap. 8 – diagnostic – cu rolul de a se determina situaţia reală şi concretă a întreprinderii prin
analiză comparativă cu alte întreprinderi similare, sensibilitatea indicatorilor tehnico-economici la
factori de risc (creştere salarii angajaţi, nerealizarea programului de investiţii, devalorizarea monedei
naţionale şi concomitent creşterea preţurilor şi tarifelor) şi diagnosticare finală de viabilitate sau nu a
întreprinderii. În funcţie de diagnostic se aleg strategiile şi tacticile economice pentru perioada
următoare.
VI.11. Conţinutul cadru al proiectelor, pe faze de proiectare a

investiţiilor
Întrucât activitatea inginerului din specialitatea cadastru se poate desfăşura în întreprinderi
de construcţii, în colective de specialitate, este recomandabilă şi cunoaşterea conţinutului
cadru al proiectelor, pe faze de proiectare a investiţiilor.
VI.11.1. Conţinutul cadru al studiului de prefezabilitate
A. Piese scrise
1. Date generale
1.1. Denumirea obiectivului de investiţii;
1.2. Elaboratorul studiului de prefezabilitate (persoana fizică achizitoare, după caz,
consultantul);
1.3. Ordonatorul principal de credite;
1.4. Persoana juridică (fizică) achizitoare;
1.5. Amplasamentul (judeţ, localitate, stradă, număr);
1.6. Tema, cu fundamentarea necesităţii şi oportunităţii investiţiei.
2. Evaluări pentru proiectarea studiului de prefezabilitate şi a studiului de fezabilitate

2.1. Valoarea totală estimativă a obiectivului de investiţii;
2.2. Cheltuieli pentru proiectarea studiului de prefezabilitate;
2.3. Cheltuieli pentru proiectarea studiului de fezabilitate;
2.4. Cheltuieli pentru obţinerea avizelor legale necesare elaborării studiilor de
prefezabilitate şi fezabilitate;
2.5. Cheltuieli pentru pregătirea documentelor privind organizarea licitaţiei, prezentarea

ofertelor şi adjudecarea proiectării investiţiei, conform prevederilor legale.

Pag. 72 din 122
3. Date tehnice ale investiţiei

3.1. Suprafaţa şi situaţia juridică a terenului ce urmează a fi ocupată de obiectivul de
investiţii;
3.2. Caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament (zona seismică de calcul, natura
terenului de fundare şi presiunea convenţională, nivelul maxim al apelor freatice);
3.3. Caracteristicile principale ale construcţiilor.
4. Finanţarea investiţiei
Din valoarea totală estimativă a investiţiei, …, % din surse proprii, …% din credite
bancare, …% din fondurile bugetului de stat sau ale bugetului local, …% din fondurile
speciale constituite prin lege, în afara acestor bugete, …% din credite externe garantate sau
contractate direct de stat.
B. Piese desenate
1. Plan de amplasare în zonă (Sc: 1:25000 – 1:5000)
2. Plan general (Sc: 1:5000 – 1:1000)
VI.11.2. Conţinutul cadru al studiului de fezabilitate
A. Piese scrise
1. Date generale
1.1. Denumirea obiectivului de investiţii;
1.2. Elaboratorul (persoana fizică achizitoare, după caz, consultantul);
1.3. Ordonatorul principal de credite;
1.4. Persoana juridică (fizică) achizitoare (investitor);
1.5. Amplasamentul (judeţ, localitate, stradă, număr);
1.6. Tema, cu fundamentarea necesităţii şi oportunităţii investiţiei avute în vedere la aprobarea
studiului de prefezabilitate.
2. Date tehnice ale investiţiei

2.1. Suprafaţa şi situaţia juridică a terenului ce urmează a fi ocupată de obiectivul de investiţii;
2.2. Caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament (zona seismică de calcul, natura
terenului de fundare şi presiunea convenţională, nivelul maxim al apelor freatice);
2.3. Caracteristicile principale ale construcţiilor;
2.3.1. Pentru clădiri: deschideri, travei, aria construită, aria desfăşurată, număr de nivele
şi înălţimea acestora, volumul construit;
2.3.2. pentru reţele: lungimi, lăţimi, diametre, materiale, condiţii de pozare etc.;
2.4. Structura constructivă:
Pentru clădiri şi reţele se face descrierea soluţiilor tehnice, cu recomandări privind tehnologia
de realizare şi condiţiile de exploatare ale fiecărui obiect în parte;
2.5. Principalele utilaje de dotare a construcţiilor;
2.6. Instalaţii aferente construcţiilor, cu descrierea soluţiilor adoptate pentru fiecare tip de
instalaţie în parte;
2.7. Utilităţi, cu descrierea modului de asigurare al acestora şi a soluţiilor tehnice adoptate.
3. Date privind forţa de muncă ocupată după realizarea investiţiei

3.1. Total personal, din care, personal de execuţie;
3.2. Locuri de muncă nou create.

Pag. 73 din 122
4. Devizul general al investiţiei cu valoarea estimativă a obiectivului de investiţii şi cu

detalierea pe structura devizului general, conform prevederilor legale.
5. Principalii indicatori tehnico-economici ai investiţiei

5.1. Valoarea totală a investiţiei, din care: construcţii montaj (C+M);
5.2. Eşalonarea investiţiei (INV/C+M);
Anul I …
Anul II …
5.3. Durata de realizare a investiţiei în luni;
5.4. Capacităţi în unităţi fizice.
Observaţii:
Principalii indicatori se vor completa după caz cu date privind:
- condiţiile financiare de realizare a obiectivului;
- maşini şi utilaje necesare procesului tehnologic;
- producţia şi desfacerea;
- materii prime, materiale, combustibili şi energia consumată pentru fiecare produs în
parte în preţurile de procurare ale acestora;
- manopera, cu detalierea pe structura de personal;
- cheltuieli generale ale unităţii (taxe, comisioane, impozite, instruire de personal,
chirii şi/sau amortismente, cheltuieli de administraţie şi marketing etc.).
6. Finanţarea investiţiei
Din valoarea totală a investiţiei: … mii lei din surse proprii, … mii lei din credite
bancare, … mii lei din fondurile bugetului de stat sau ale bugetului local, … mii lei din
fondurile special constituite prin lege, în afara acestor bugete, … mii lei din credite externe
garantate sau contractate direct de stat.
7. Avize şi acorduri
Avizele şi acordurile emise de organele în drept, potrivit legislaţiei în vigoare privind:
- Avizul ordonatorului principal de credite privind necesitatea şi oportunitatea
realizării investiţiei;
- Certificatul de urbanism, cu încadrarea amplasamentului în planul urbanistic, avizat
şi aprobat potrivit legii, precum şi regimul juridic al terenului;
- Avizele privind asigurarea utilităţilor;
- Avizele privind consumul de combustibili;
- Avizele privind protecţia mediului şi a apelor;
- Alte avize de specialitate, stabilite potrivit dispoziţiilor legale.

Pag. 74 din 122
Piese desenate
1. Plan de amplasare în zonă (Sc. 1:25000, 1:5000);
2. Plan general (Sc. 1:5000, 1:500);
3. Planuri şi secţiuni de arhitectură pentru principalele obiecte de construcţii.
VI.12. Planul de afaceri

Planul de afaceri se întocmeşte de întreprinzători sau întreprinderi existente în vederea
atragerii de capital pentru dezvoltare sau/şi retehnologizare, extinderea şi diversificarea
activităţii existente. Acest document complex pune la dispoziţia creditorilor şi investitorilor
informaţii despre întreprindere, tipul activităţii desfăşurate şi rentabilitatea acesteia în prezent
şi viitor în condiţiile atragerii de capital.
Cuprinsul Planului de afaceri
- Rezumatul planului afacerii în care se prezintă în linii generale planul afacerii şi în
care se evidenţiază punctele principale ale afacerii propuse, răspunzându-se la întrebările:
Unde ne poziţionăm acum? (stadiu actual), Unde dorim să ajungem? (stadiul viitor), Cum
putem atinge obiectivele prognozate? Observaţie: Prima secţiune a planului afacerii se
realizează astfel încât să atragă atenţia celui interesat şi care îl parcurge cu vederea. Se explică
clar şi concis scopul necesităţii de capital suplimentar, modul de utilizare al acestuia şi
posibilităţile de rambursare.
- Istoricul întreprinderii şi strategia în prezent a acesteia (dată înfiinţare, forma
juridică, capital social subscris iniţial, acţiuni şi cotarea lor pe piaţa bursieră, acţionarii
majoritari, asociaţi, nume director general, proprietari, adresă firmă, număr de înregistrare în
Registrul Comerţului, consultanţi, cenzori, consilieri; obiect de activitate, produse şi servicii
oferite de piaţă, evenimente financiare şi operaţionale semnificative până la data întocmirii
planului de afaceri, grad de îndeplinire a obiectivelor de la înfiinţare şi până în prezent;
- importanţa întreprinderii faţă de întreprinderile de profil pe o anumită arie
geografică).
- Descrierea generală a afacerii (activităţi întreprindere) în condiţiile extinderii
afacerii existente sau a iniţierii noii afaceri, în care se includ: scop afacere, obiective imediate
ale afacerii, de ce afacerea va avea succes, avantaje faţă de concurenţă, utilaje şi echipamente
necesare, influenţa mediului extern restrictiv asupra mersului afacerii.
- Descrierea produsului afacerii. Pentru a se stimula investitorii posibili se fac referiri
la procesul de producţie angajat în vederea obţinerii produsului sau serviciului afacerii,
strategii de producţie, aprovizionare, licenţă pentru produs dacă este cazul, comparaţie între
produsul sau serviciul propus şi cel existent pe piaţa concurenţială.
- Organizarea şi managementul întreprinderii va include informaţii privind: structura
organizatorică, modalităţi de ocupare a posturilor nou create, calificarea şi experienţa
managerilor, număr de angajaţi şi calificarea necesară, mod de recrutare a noilor angajaţi şi
localizarea pieţei de forţă de muncă, modalităţi de plată a angajaţilor, consultanţă externă.
- Piaţa şi strategia de marketing (raport cerere/ofertă existent, descriere proprietăţi
produs/serviciu, tehnici şi metode de merchandising, distribuţie, atragere clienţi, mijloace de
publicitate şi reclamă folosite etc.

Pag. 75 din 122
- Datele financiare – constituie o secţiune de bază a planului de afaceri în care este

detaliată folosirea împrumutului. Pentru ca planul să fie cât mai credibil se ataşează şi date
reprezentative din poziţiile semnificative de bilanţ din ultimii ani.
- Propunerea de împrumut conţine cererea de împrumut (de capital) – specificaţie
exactă privind suma necesară şi modalităţile de rambursare ale acestuia.

Pag. 76 din 122
VII. Programarea lucrărilor de măsurători terestre

VII.1. Forme organizatorice de întreprinderi care execută lucrări de
Lucrările de măsurători terestre se pot desfăşura în întreprinderi specializate în cadrul
Administraţiei publice locale, în Întreprinderi de construcţii, în Întreprinderi de consulting –
engineering sau în întreprinderi mici, tip SRL, care prestează servicii specializate pentru
persoane fizice sau juridice (Exemplu: Cabinete notariale).
Activităţile complexe de măsurători terestre reprezintă acele activităţi care conduc la

realizarea unui scop productiv (concură la realizarea unui obiectiv de investiţii sau neproductiv), cu rol
informativ (măsurători care prin prelucrare manuală sau automată permit realizarea de planuri, hărţi
utile pentru alte ramuri economice).
Lucrările de măsurători terestre constituie ansamblul operaţiilor succesive prin care se

asigură efectuarea de măsurători, prelucrări de date, construcţii de reţele geodezice, construcţii de
repere, realizarea de hărţi pentru o anumită zonă. De menţionat că obiectul final al activităţii poate
suporta îmbunătăţiri pe măsura creşterii nivelului tehnic de dotare şi a gradului de detaliere cerut de
utilizatori.
Delimitarea fiecărui obiect al activităţii de măsurători terestre se face prin devizul pe obiect
redactat conform prevederilor din Cap. 8.
După stadiul realizării, obiectele pot fi: în continuare, începute în cursul anului curent sau
obiecte terminate.
Obiectul în continuare este acel obiect care a fost început în perioada precedentă de referinţă
(an) şi neterminat, la care se execută în perioada de analiză (an curent) restul lucrărilor având termen
de predare în anul curent sau o altă perioadă mai îndepărtată. (Exemplu: punerea în posesie a
proprietarilor mici şi mijlocii cu terenuri agricole – măsurători şi delimitări parcele din fondul funciar
de stat existent, evaluări terenuri şi măsuri de îmbunătăţire a calităţii acestora conform Legii 18/1990
privind fondul funciar).
Obiecte terminate se consideră obiectele la care specialistul în domeniul cadastrului a efectuat

toate lucrările planificate conform documentaţiei tehnico-economice (Exemple: lucrări de nivelment
geometric şi planimetrie, trasări axe principale construcţie pe un amplasament pentru o lucrare
terminată, proprietăţi imobiliare înscrise în Registrul funciar, reţele de nivelment geometric realizate
etc.).
După structura lucrărilor se disting:

- lucrări topografice: planimetrie, nivelment, calculul suprafeţelor şi parcelările;
- lucrări de topografie inginerească: studii tehnico-topografice, proiectarea topografo-
inginerească, trasarea topografică, asigurarea topografo-inginerească a procesului tehnologic de
construcţii-montaj, observaţii topo-fotogrammetrice asupra deformaţiilor şi deplasărilor fundaţiilor
construcţiilor şi terenurilor alunecătoare;
- astronomia geodezică: determinarea coordonatelor geografice şi a meridianului geografic,
prin intermediul poziţiei astrelor pe bolta cerească;
- geodezia: determinarea geografică şi topografică a poziţiei unor puncte legate în reţelele de
triangulaţie de diverse ordine folosind un sistem de proiecţie adecvat poziţiei pe glob a zonei
respective;
- fotogrammetria; întocmirea hărţilor pe baza exploatării unor cupluri de fotografii aeriene sau
terestre obţinute sub unghiuri diferite (fotograme) şi interpretare prin efect stereoscopic;
- cartografia: reprezentare în plan şi execuţie a hărţilor, micşorare şi multiplicare;

Pag. 77 din 122
- cadastru agricol: date necesare cunoaşterii sistematice a fondului funciar (suprafaţă, categorie
de folosinţă, proprietar, calitatea terenului şi caracteristicile construcţiilor realizate pe acesta);
- bonitarea terenurilor agricole: determinare şi cunoaştere calităţi terenuri, a potenţialului
productiv în vederea unei folosiri raţionale, eficiente;
- cadastru forestier: inventariere şi evidenţă a fondului forestier, pe baza planurilor topografice
sau cadastrale specifice, a cartărilor pedologice şi a descrierilor parcelare;
- cadastrul apelor: evidenţă sistematică, cantitativă şi calitativă a fondului unic de stat al
apelor;
- cadastru analitic: cunoaştere şi inventariere amănunţită a fondului funciar şi a construcţiilor,
a terenurilor agricole, a fondului forestier şi al apelor, întocmirea registrelor cadastrale şi a planului
cadastral;
- cadastru sintetic: centralizare şi prezentare date cadastrale de ansamblu pe unităţi teritoriale
mari, prin hărţi cadastrale de ansamblu şi registre centralizatoare din care trebuie să rezulte suprafeţele
totale pe categorii de folosinţe, pe grupe de utilizatori sau proprietari şi pe total teritoriu;
- sistematizarea şi organizarea teritoriului: analiză concretă multicriterială (conform Ordinului
91/1990 a MLPAT) a modului de utilizare a fondului funciar pe o anumită unitate teritorial
administrativă, stabilire măsuri şi lucrări necesare pentru folosirea la un nivel superior calitativ a
acestora (planuri de sistematizare teritorială: PUZ, PUG, PUD).
VII.2. Particularităţile activităţilor de măsurători terestre

Deşi am asimilat producţia de cadastru cu producţia industrială, asemănări care se accentuează
pe măsura promovării progresului tehnic, prin esenţa ei prezintă o serie de particularităţi, caracteristici
fiecărei grupe de lucrări, în funcţie de structura sa, comentată anterior. Aceste particularităţi afectează
în mod negativ condiţiile şi posibilităţile de desfăşurare a proceselor de producţie, fapt ce impune
aplicarea unor măsuri tehnico-organizatorice adecvate.
Particularităţile principale sunt:

a) Procesul productiv este mobil în cea mai mare măsură excepţie făcând activităţile de
cartografie (redactare planuri, hărţi) şi astronomie geodezică, activităţile desfăşurându-se pe teren,
doar prelucrarea şi centralizarea datelor rezultate efectuându-se în birou; din acest motiv apar
probleme specifice şi anume:
- programarea executării lucrărilor ţinând cont şi de condiţiile atmosferice;
- tipurile de teren care condiţionează gradul de desfăşurare şi dificultate al lucrărilor;
- termenele contractuale de efectuare a lucrărilor sau în cazul topografiei inginereşti de
programarea desfăşurării lucrărilor de construcţii;
- dotarea cu aparate care să ţină seama de gradul de precizie cerut de măsurători, precum şi
cu tehnică de calcul performantă;
- dotarea cu informaţii primare necesare desfăşurării lucrărilor, în structura cheltuielilor de
producţie va avea o pondere însemnată volumul cheltuielilor de transport pentru aparate şi
asigurarea stabilităţii forţei de muncă, calificată.
b) Procesul de producţie în cazul măsurătorilor terestre are un caracter deosebit de complex
faţă de alte ramuri ale producţiei industriale, constând în lucrări de o mare diversitate legate logic (v.
8.1) care impun respectarea unui număr mare de prescripţii tehnice şi analizarea pentru fiecare lucrare
a soluţiilor tehnice astfel încât prin procesul decizional să fie aleasă soluţia optimă.
c) Caracterul de unicat al producţiei generează probleme specifice dintre care menţionăm:
necesitatea analizei fiecărei comenzi speciale, alegerea metodelor de rezolvare rapide, eficiente şi cu
un raport favorabil preţ-calitate, întocmirea documentaţiei tehnico-economice pentru fiecare lucrare
(obiect, categorie de lucrări) în parte.
d) Măsurătorile terestre se desfăşoară în aer liber, pe grupe diferenţiate de terenuri, fapte ce
influenţează atât programarea desfăşurării lucrărilor, durata de execuţie, dar şi preţul lucrărilor.

Pag. 78 din 122
VII.3. Metode de programare a execuţiei lucrărilor

VII.3.1. Principii de bază pentru programarea şi organizarea proceselor de producţie de
Având în vedere legile şi principiile enumerate în capitolul anterior, vom trece în

revistă în continuare, succint:
a) Principiul continuităţii conform căruia producţia se desfăşoară continuu în timp, atunci
când fiecare proces de producţie şi în primul rând procesele de bază se desfăşoară continuu.
Eliminarea discontinuităţilor se poate realiza prin aplicarea principiului continuităţii în programarea şi
organizarea proceselor de producţie.
b) Principiul uniformităţii exprimă cerinţa obiectivă de bază a programării şi organizării
proceselor de producţie astfel încât resursele acestora să fie utilizate uniform, fapt care determină
condiţii de uniformitate pentru realizarea cât mai uniformă a produsului şi eficienţă muncii prestate.
c) Principiul ritmicităţii exprimă cerinţa obiectivă de bază a programării şi organizării
proceselor de producţie astfel încât având asigurate condiţiile impuse de principiul uniformităţii,
obiectul sau grupul de obiecte de realizat fiind divizat (în limite tehnologic posibile, dacă este cazul) în
sectoare cu volum de muncă egală, să se obţină durate de timp egale pe fiecare sector, aşadar o
desfăşurare ritmică a proceselor de producţie. Principiul are în special în sectorul lucrărilor topo-
inginereşti, cadastru agricol.
d) Principiul sincronizării exprimă cerinţa obiectivă de bază a programării şi organizării
proceselor de producţie care constă în îmbinarea şi „agrearea” raţională a principalelor resurse ale
procesului de producţie astfel încât să asigure desfăşurarea pe sectoare succesive, în mod simultan a
cât mai multor procese de producţie succesive. Datorită sincronizării se poate realiza o suprapunere de
mai multe procese, fiecare executându-se pe alt sector. Principiul poate fi aplicat la lucrări: topo-
inginereşti, cadastru agricol şi sistematizarea teritoriului.
VII.3.2. Parametri utilizaţi în programarea şi organizarea proceselor de producţie
A. Parametri organizatorici cantitativi

A1. Volumul de lucrări (Qi) este cantitatea de lucrări pe obiect pentru procesul i, stabilită prin
antemăsurătoarea proiectului, pe articole de deviz şi se exprimă în unităţi de măsură specifice,
conform Indicatorului de norme de deviz comasate, respectiv, O.
Dacă lucrarea poate fi realizată pe sectoare (aproximativ egale) λ, atunci pe un sector volumul
de lucrări va fi Qλi.
A2. Volumul de muncă (Vi) este cantitatea de manoperă exprimată în om-ore necesară
executării volumului de lucrări Qi aferent unui proces i.
Dacă lucrarea se realizează pe sectoare, atunci, volumul de manoperă pe sector va fi Vλi şi va
corespunde volumului de lucrări Qλi de pe sectorul λ.
Dacă se notează:
- vi volumul de muncă aferent procesului i, pentru realizarea unei cantităţi unitare de lucrări
din procesul i şi
-
qi cantitatea de lucrări ce rezultă în urma consumării la procesul i a unui volum unitar de
muncă, rezultă:
Vi = Qi ⋅ vi şi Vi λ = Qiλ ⋅ vi (7.1)
A3. -umărul de muncitori (ri) din formaţia de lucru care execută procesul pe un sector
oarecare λ se determină pe baza cantităţii de lucrări Qλi şi duratei tλi de realizare a lucrărilor
respective. Durata totală de execuţie este impusă contractual, şi se împarte pe subansambluri, obiecte,
părţi de obiecte, procese, respectiv, pe sectoare (tλi).
Necesarul de forţă de muncă se poate determina conform relaţiilor matematice:

Pag. 79 din 122
ri = V λ i /(t iλ × p i ); ri = Q λ i /(q i × p i )
(7.2)
unde pi este indicele mediu planificat de realizare al normei (0,70 … 1,20).
Observaţii:
Limita inferioară este determinată de condiţiile precizate în contractul de muncă (pe
ramură de activitate, întreprindere – colectiv –, individual), iar cea superioară de faptul că
normele elaborate pe bază de studii ştiinţifice, nu se pot depăşi în general decât cu cel mult
20% dacă se respectă condiţiile organizatorice create şi tehnologia aferente proceselor
specifice fiecărui proces şi loc de muncă. La o depăşire consecutivă a normelor timp de 3 luni
cu 50% este necesară revizuirea acestora.
Exemplu de calcul: Folosim antemăsurătoarea dată ca exemplu în Cap. 7.

- Proces i → OK 18 Aa – Calculul suprafeţelor;
- Volum de lucrări: Qi = 69; UM – parcela;
- Volumul de muncă 69 × 0,03 = 2,7 om-re;
- Nr. Executanţi = 1 (inginer principal, conform NDC); pi = 1,00.
B. Parametri de desfăşurare în spaţiu

B1. Zona de lucru reprezintă spaţiul pe care se desfăşoară sau se vor desfăşura
lucrările de măsurători terestre (teren, şantier, laborator, birou, după caz). Zona de lucru a
unui proces de producţie reprezintă spaţiul total afectat procesului respectiv, pe care se
desfăşoară sau se vor desfăşura lucrările procesului considerat.
B2.Frontul de lucru pentru procesul de producţie i este spaţiul pe care sunt create
condiţiile tehnologice şi organizatorice în vederea realizării lui. Frontul de lucru parţial poate
fi diferenţiat la lucrările topo-inginereşti, cadastru agricol; frontul de lucru total poate fi
remarcat la celelalte grupe de lucrări din cadrul măsurătorilor terestre.
B3. Locul de lucru este porţiunea limitată din sectorul de lucru unde îşi desfăşoară
activitatea o formaţie de lucru pentru a executa un proces i, porţiune pe care se amplasează
executanţii, dispozitivele şi aparatele necesare.
Mărimea locului de muncă pentru o formaţie care execută procesul i se determină cu
relaţia matematică:
ri ⋅ p i ⋅ t s ⋅ q i
Li = (7.3)
q
unde:
ri – numărul de executanţi din cadrul formaţiei de lucru;
qi – norma de muncă din Indicatorul NDC;
pi – indicele de realizare al normei;
ts – durata în ore a schimbului de lucru;
q – cantitatea de lucrări ce revine pe unitatea de măsură a frontului de lucru.

Pag. 80 din 122
Exemplu: proces i →OK 18 Aa

- Volum de lucrări: Qi = 69; UM – parcela;
- Volumul de muncă 69 × 0,03 = 2,7 om-ore;
- Nr. Executanţi = 1 (inginer principal, conform NDC); pi = 1,00;
- Li = 1 × 1 × 8 × 0,03 : 0,03 = 8 parcele/schimb.
C. Parametri de desfăşurare în timp
C1. Ritmul de lucru (tλi) reprezintă durata de execuţie a procesului i pe un sector oarecare λ.
Valoarea ritmului se poate determina cu relaţia matematică:
t iλ = Vi λ / ri pi (ore, schimburi) (7.4)
Pentru determinarea ritmului de lucru se consideră impus numărul de executanţi (ri), pentru
lucrări de măsurători terestre numărul de executanţi se ia direct din structura NDC.
C2. Pasul lanţului (Kλi) reprezintă intervalul de timp între începerea a două procese succesive,
i şi i+1 (pe acelaşi sector λ). Noţiunea de pas este folosită în organizarea proceselor complexe.
Valoarea pasului comparată cu cea a ritmului poate genera trei situaţii posibile:
- Egalitate, caz în care, după terminarea procesului i pe sectorul λ, poate începe imediat
executarea procesului i+1 pe acelaşi sector;
- Pasul lanţului mai mare decât ritmul, intervalul de timp rezultat fiind determinat de
condiţii tehnologice şi organizatorice (situaţie întâlnită în cazul lucrărilor topo-inginereşti
în special);
- Pasul lanţului este mai mic decât ritmul (procesul i+1 poate începe înainte de terminarea
procesului i).
Pentru multe lucrări de cadastru, cu volum redus de lucrări, sectorul se identifică chiar cu
obiectul.
C3. Modulul de ritmicitate (K0i) reprezintă intervalul de timp între terminarea execuţiei
aceluiaşi proces i pe două sectoare succesive cu volume de lucrări aproximativ egale, executate în
aceleaşi condiţii, respectiv, λ şi λ+1; este semnificativ pentru lucrări de cadastru agricol, forestier,
sistematizare şi amenajarea teritoriului, parcelări.
Notând cu bi numărul de formaţii şi ti ritmul de lucru, atunci:
K 0i = t i / bi (7.5)
Exemplu de calcul Tabel 7.1

Nr. Simbol UM Qi Vi ri pi ti Ki
crt.
1 OA25a ha 4,72 3,82 5 1,00 0,764 0,000
2 OG2Cc punct 1 11,07 6 1,845 0,764
3 OU4Aa21 punct 16 8,64 6 1,440 1,845
4 OA4Ab21 punct 395 43,06 6 7,177 1,440
5 OA6Aa proiect 1 13,50 1 13,500 7,177
6 OL23 punct 1 0,92 1 0,920 13,500
7 OL23 punct 1 0,92 1 0,920 0,920
8 OL20A punct 1 9,00 1 9,000 0,920
9 OU4B2d punct 16 1,00 6 0,167 9,000
10 OU4B3a punct 395 51,35 6 8,558 0,167
11 ON7Aa punct 395 19,75 1 19,750 8,558
12 OR2Bb12 dm2 50 78,50 1 78,500 19,750
13 OR5Ba+b dm2 50 11,50 1 11,500 78,500
14 OR4 planşă 6 43,20 1 43,200 11,500

Pag. 81 din 122
15 OM2B punct 16 3,20 1 3,200 43,200

16 OK17b parcelă 69 2,07 1 2,070 3,200
17 OK18Aa parcelă 69 5,52 1 5,520 2,070
Se observă egalitatea ritmului cu pasul lanţului. Din motive tehnico- organizatorice activităţile
(procesele) se vor desfăşura în modul şi ordinea în care au fost trecute în antemăsurătoare, iar din
motive financiare precum şi cele de evitare a fluctuaţiei forţei de muncă calificate, se va respecta
numărul de executanţi, nefiind indicat lucrul cu mai multe formaţii.
VII.3.3. Organizarea proceselor complexe
Procesele complexe sunt caracteristice lucrărilor de măsurători terestre. Procesul

complex este alcătuit din două sau mai multe procese simple legate tehnic şi organizatoric. La
organizarea acestui tip de procese se au în vedere: numărul de procese (m), eventual numărul
de sectoare pentru anumite tipuri de lucrări enumerate anterior, ritmul de execuţie pe obiect
sau sector λ, după caz, ritmul de execuţie tλi. De menţionat că fiecare proces simplu se
execută de o formează de lucru distinctă (conform NDC) şi cu un număr constant de
executanţi (ri).
Metodele de organizare a execuţiei proceselor complexe menţionate în literatura de
specialitate sunt: metoda succesiunii, metoda în paralel şi metoda în lanţ (metoda în bandă).
Principial, metodele au fost trecute în vedere în cadrul Cap. 7.
Proiectarea lanţurilor trebuie să ţină cont de cerinţele tehnice şi organizatorice, de

posibilităţile de asigurare cu resursele necesare la timp conform datelor din proiectele de
execuţie şi contractele încheiate cu beneficiarii. Se are în vedere „scurtarea” în termeni optimi
din punct de vedere al cheltuielilor de producţie şi beneficiilor planificate.
Parametrii care intervin la organizarea lucrărilor, prin metoda în lanţ se pot referi la
execuţia unui proces sau a unui obiect. Dintre parametri amintim:
m – numărul de procese sau cicluri de procese;
n – numărul de sectoare (la cele mai multe tipuri de lucrări câte unul);
ti – ritmul lanţului;
bi – numărul formaţiilor de lucru;
K0 – modulul de ritmicitate, ultimii doi parametri fiind caracteristici lanţurilor cu
ritmuri parţiale diferite.
În principiu, reducerea duratei de execuţie se poate face prin modularea lanţului, fapt
ce implică creşterea numărului de formaţii specializate, după caz, pe sectoare diferite de lucru.
Dacă se reduce durata de execuţie există dezavantajul sporirii necesarului de resurse umane,
fapt ce conduce la cheltuieli suplimentare în perioade relativ scurte de timp. Managementul
etic al resurselor umane indică totuşi măsuri prudente privind fluctuaţia forţei de muncă având
în vedere şi condiţiile conjuncturale existente la ora actuală în România.
Reprezentarea lanţurilor este dată de graficele tip ciclogramă.

Pag. 82 din 122
Fig. 7.1. Ciclograma unui lanţ, la care pasul lanţului este egal cu ritmul de lucru
În desfăşurarea unui lanţ se deosebesc trei etape:

a) Perioada de dezvoltare a lanţului (Td);
b) Perioada de stabilire a lanţului (Ts), caracterizată printr-un număr constant de
executanţi şi aparate folosite;
c) Perioada de restrângere a lanţului (Tr) în care brigăzile ies din lanţ. În perioada de
dezvoltare, lanţul nu livrează produse finite.
La organizarea lanţului se va urmări ca perioada de stabilitate să fie cât mai mare,
deoarece în această etapă lanţul desfăşurat în flux continuu realizează zilnic un volum de
produse aproximativ constant şi maxim.
Indicii de calitate ai organizării lucrărilor în lanţ sunt: indicii de stabilitate

(uniformitate), indicele de productivitate, indicele de folosire a resurselor şi indicele de
intensitate.
- Indicele de stabilitate (uniformitate) a lanţului se calculează conform relaţiei
matematice:
TS
IS = (7.6)
T
în care:
TS – perioada de stabilitate a lanţului (cuprinsă între momentul intrării în lucru a
formaţiei care execută procesul m şi momentul ieşirii din lucru a formaţiei care execută
primul proces);
T – durată totală de execuţie a lucrărilor pe sectorul λ.
- Indicele de productivitate este dat de raportul dintre numărul de sectoare (n) şi durata
totală a lucrărilor (T):
n
IP = (7.7)
T
Rezultă că indicele de productivitate creşte odată cu scăderea valorii timpului destinat
execuţiei. Este de asemenea dezavantajoasă folosirea metodei de programare şi organizare în
lanţ atunci când se lucrează pe un singur sector (obiect identic cu sectorul).

Pag. 83 din 122
- Indicele de folosire al resurselor (Ir) se determină ca raport dintre valoarea medie şi

valoarea maximă a consumului de resurse, în speţă consumul de forţă de muncă:
Rmediu
Ir = (7.8)
R max
- Indicele de intensitate (Ii) reprezintă volumul producţiei (Qi) realizat în unitatea de
timp (ti):
Oi
Ii = (7.9)
ti
Pentru întregul obiect, dacă notăm cu Qt cantitatea totală de lucrări exprimată valoric
şi Tt, durata totală de execuţie conform contractului încheiat, indicele de intensitate devine:
Qt
Ii = (7.10)
Tt
Calitatea lanţului se îmbunătăţeşte atunci când indicele de stabilitate creşte, deci când
numărul de sectoare creşte. Acest lucru conduce la concluzia că organizarea în lanţ a
activităţilor de măsurători terestre este optimă pentru întreprinderi mari specializate sau atunci
când activităţile se desfăşoară concomitent cu cele ale unei întreprinderi de construcţii mari, la
care organizarea execuţiei lucrărilor în lanţ este chiar specifică, lanţul putând fi optimizat,
organizarea lucrărilor conducând corespunzător la optimizarea proceselor economice.
VII.4. Graficul calendaristic (Graficul de tip Gantt)

La începutul secolului XX H. L. Gantt a pus bazele unui nou instrument de conducere şi
planificare şi anume Graficul calendaristic care îi poartă numele.
Este vorba de un grafic liniar, în care o lucrare complexă se împarte în părţi componente,
care se reprezintă prin nişte linii drepte (bare Gantt), A1, …An.
Deoarece lucrările, părţile componente, sunt reprezentate prin bare drepte, graficul este
cunoscut şi sub denumirea de grafic cu bare drepte.
Fig, 7.2. Grafic cu bare drepte
Pentru fiecare proces (lucrare) se ataşează o valoare de timp t1, … ,tn obţinându-se în final
timpul T în care se realizează procesul tehnologic reprezentat.
Cunoscut şi sub numele de grafic de eşalonare a execuţiei lucrărilor, poate fi aplicat fără
restricţii în orice domeniu de activitate social şi economic.

Pag. 84 din 122
În cazul participării la licitaţii (construcţii – investiţii sau RK) graficul calendaristic face
parte componentă din documentaţia tehnico-economică întocmită de fiecare ofertant la
depunerea ofertei, conform Ordinului MLPAT 69/N/1966 şi Ministerului de Finanţe
1743/1966.
În graficul calendaristic sunt stabilite şi marcate durata totală de execuţie a lucrării şi
duratele de execuţie ale proceselor componente, prin marcarea momentelor de începere şi
terminarea a acestora, cu respectarea succesiunii tehnologice şi a timpilor de aşteptare şi a
întreruperilor planificate.
Graficul calendaristic include şi diagrama forţei de muncă.
a) Urmărirea execuţiei lucrărilor în concordanţă cu termenele planificate;
b) Asigurarea cu resurse în concordanţă cu programările de execuţie stabilite, în vederea
folosirii raţionale a acestora;
c) Eventual, dar numai pentru lucrări complexe în cadrul întreprinderilor de construcţii, a
construcţiilor sociale şi administrative, a construcţiilor edilitare, etc.
Elaborarea graficelor calendaristice se poate face pentru cele două situaţii ce pot fi
întâlnite, pe baza metodei în lanţ sau există o programare în baza unei metode a analizei
drumului critic, fie nu există nici o astfel de programare.
A doua situaţie, mai frecvent întâlnită, necesită pentru întocmirea graficului calendaristic
documentaţia tehnico-economică (antemăsurători pe categorii de lucrări, devize pe
categorii de lucrării, deviz pe obiect, extrase de resurse), detalii de execuţie în vederea
cunoaşterii operaţiilor ce trebuie efectuate.
Etapele de trebuie parcurse la elaborarea graficului calendaristic sunt:

a) Stabilirea ciclurilor de lucrări sau capitolelor de lucrări sau articolelor din
antemăsurătoare, urmârindu-se gruparea lucrărilor legate tehnologic şi organizatoric;
b) Alegerea modului de execuţie pentru fiecare proces în parte;
c) Stabilirea succesiunii şi suprapunerii proceselor şi ciclurilor de lucrări;
d) (sectorizarea eventuală a execuţiei lucrărilor);
e) Coordonarea termenelor de execuţie a diferitelor cicluri şi definitivarea graficului
calendaristic.
Conţinutul graficului calendaristic va evidenţia următoarele:
- procesele de lucru;
- ciclurile de lucrări;
- capitolele de lucrări (sau articolelor din antemăsurătoare);
- cantităţile de lucrări aferente proceselor respective;
- unităţile de măsură corespunzătoare cantităţilor de lucrări;
- aparate necesare;
- volumul de muncă (om-ore) conform IND şi NDC;
- durata de execuţie (zile);
- număr de executanţi;

Pag. 85 din 122
- graficul de eşalonare a execuţiei;

- diagrama forţei de muncă.
Dacă în graficul forţei de muncă apar concentrări de resurse (reprezentate de
vârfuri), acestea pot şi trebuie să fie „nivelate” prin deplasări de procese sau modificări ale
duratei acestora, dar fără implicaţii tehnologice.
Avantajele graficului Gantt sunt: elaborare şi reprezentare relativ simple, reprezentate
care se citeşte şi interpretează uşor, oferă informaţii pentru fiecare proces şi pentru fiecare
formaţie de lucru şi despre termenul final. Dacă este întocmit în urma unei analize
competente, graficul conferă şi avantajul posibilităţii cunoaşterii tehnologiei folosite la
realizarea obiectului (lucrării). Avantajele sunt bine reliefate atunci când procesul
tehnologic supus programării este simplu, alcătuit din puţine părţi componente.
Dezavantajele sunt: nu sunt evidenţiate toate legăturile tehnice în cazul proceselor
complexe, condiţionările dintre fazele procesului tehnologic precum şi rezervele de timp
existente la execuţie unor procese şi care ar putea fi folosite pentru optimizarea lucrărilor.
Pentru procese complexe graficul nu redă imaginea reală a desfăşurării tehnologice. De
asemenea, orice încercare de reactualizare a graficului este extrem de greu de realizat, fapt
destul de greu de acceptat din punct de vedere practic, când acest lucru este necesar
urmarea dinamismului mediului întreprinderii, în special a condiţiilor conjuncturale. Din
punct de vedere practic s-a constatat că dacă se programează lucrările după graficul Gantt,
termenul final T, care se obţine, este depăşit în condiţii reale cu 30 – 35%.
Analizele graficelor cu bare drepte şi a ciclogramelor pentru lucrări unicat sau de mare
complexitate pun în evidenţă anumite limite de aplicare şi anume faptul că nu pot fi practic
reactualizate, nu pot răspunde cerinţelor tehnice şi de calitate actuale.

Pag. 86 din 122
A. FIŞE DE POST PETRU COMPOEŢII SERVICIILOR

DE TOPOGRAFIE MIIERĂ
A.1. TOPOGRAF ŞEF SOCIETATE MIIERĂ
SE APROBĂ
DIRECTOR GENERAL
FIŞA POSTULUI
- PROPUNERE-
1. POSTUL: TOPOGRAF ŞEF

2. TITULARUL POSTULUI:
3. LOCUL DE MUCĂ: Direcţia tehnică - Serviciul Topografie
4. SPECIFICAŢIA POSTULUI
a. ivelul studiillor:
- studii universitare de specialitate în domeniul topografiei miniere;
b. Cursuri de pregătire: constituie un avantaj absolvirea unor cursuri postuniversitare
sau de perfecţionare în domeniul topografiei, geodeziei, cartografie sau cadastrului
c. Experienţă în specialitate: vechime efectivă în activitatea de topografie minieră de
minim 6 ani
d. Aptitudini:
- capacitate de analiză, sinteză, cercetare a informaţiilor receptate;
- comunicare;
- aptitudine de lucru cu documente;
- lucru în echipă;
- utilizare PC şi a software-ului de proiectare asistată de calculator;
- apt subteran.
e. Alte cerinţe specifice:
- să fie autorizat în topografia minieră gradul C, potrivit Regulamentului de
topografie minieră, aprobat prin Ordinul nr. 65/133 din 2003, sau gradul A, conform
vechiului Regulament de topografie minieră, emis de Ministerul Industriilor, în anul
1994.
- este numit şi eliberat din funcţie de directorul general al Societăţii;
- este atestat pe funcţie de conducerea companiei.
5. RELAŢII ORGAIZATORICE:
a. Ierarhice:
- este subordonat Directorului tehnic;
- are în subordine personalul din cadrul serviciului.
b. Funcţionale:
- primeşte solicitări de lucru de la directorul tehnic.
c. De colaborare:
- cu compartimentele de specialitate din ministerul de resort, companie şi
sucursalele componente;
- cu Agenţia Naţională pentru resurse Minerale (ANRM) şi Compartimentul de
Inspecţie Teritorială;

Pag. 87 din 122
- cu compartimentele de specialitate (cadastru, urbanism şi organizarea

teritoriului) din cadrul primăriilor din zonă şi de la Consiliul Judeţean;
- cu Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Biroul de Carte Funciară;
d. De reprezentare:
- reprezintă interesele Societăţii în relaţiile cu furnizorii de echipamente specifice
activităţii şi produse software aferente.
6. SCOPUL POSTULUI
Coordonarea şi urmărirea modului de realizare a lucrărilor şi documentaţiilor de

topografie minieră, prevăzute în Legea Minelor şi Regulamentul de topografie minieră, la
nivelul Companiei şi a sucursalelor componente, precum şi a unor documentaţii tehnico-
economice necesare desfăşurării activităţilor miniere şi petroliere ale Societăţii.
7. OBIECTIVELE POSTULUI
- realizarea, dezvoltarea şi conservarea reţelelor topografice planimetrice şi nivelitice în
perimetrele de exploatare concesionate de Societate;
- întocmirea, actualizarea şi conservarea, în fiecare perimetru de exploatare şi
centralizat, a documentaţiilor topografice, în conformitate cu Regulamentul de Topografie
Minieră;
- instituirea şi delimitarea pilierilor de protecţie;
- monitorizarea subsidenţei în zonele afectate de exploatarea subterană;
- gestionarea inventarului de echipamente geo-topografice de măsurare şi prelucrare a
datelor;
- obţinerea licenţelor de concesiune şi/sau modificarea acestora;
- întocmirea programelor generale de exploatare;
- întocmirea unor documentaţiil tehnico-economice necesare pentru activitatea
Societăţii;
- rezolvarea unor sesizări sau reclamaţii în domeniul imobiliar sau tehnic;
- furnizarea către terţi a unor informaţii legate de activitatea Societăţii sau a societăţilor
miniere predecesoare ale Societate.
8. ATRIBUŢII, LUCRĂRI, SARCII:
- coordonează realizarea lucrărilor geodezice pentru racordarea sistemului local minier

cu sistemul naţional „Stereo 70”;
- urmăreşte realizarea, la sucursale, a lucrărilor de transmitere în subteran a sistemelor
de referinţă planimetrice şi nivelitice;
- urmăreşte realizarea, la sucursale, a lucrărilor de constituire, dezvoltare şi conservare a
reţelelor topografice planimetrice şi nivelitice;
- recepţionează lucrări de specialitate realizate, în baza unor contracte, de colective din
exteriorul Societăţii;
- participă la lucrările de delimitare a perimetrelor sucursalelor şi predă întrega
documentaţie conducătorului activităţii de topografie minieră de la sucursală;
- participă la predarea – primirea fondului topografic al perimetrelor sucursalelor cu
ocazia schimbării conducătorului de topografie minieră de la acest nivel;
- urmăreşte completarea la zi şi inventarierea întregii documentaţii de topografie a
unităţilor miniere care-şi întrerup temporar activitatea sau intră în procedura de închidere,

Pag. 88 din 122
luând măsuri de depozitare a documentaţiei în condiţii corespunzătoare, prevenind astfel

degradarea sau înstrăinarea ei;
- coordonează realizarea planurilor topografice în format digital vectorial pentru toate
perimetrele de exploatare ale Societăţii;
- stabileşte, împreună cu conducerea sucursalelor şi, dacă este cazul, cu organe ale
administraţiilor locale, limitele zonelor care se protejează cu pilieri de protecţie;
- urmăreşte întocmirea documentaţiilor pentru instituirea pilierilor de protecţie şi le
supune avizării Consiliului Tehnico-Economic (CTE) al Societăţii;
- înaintează la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, pentru aprobare,
documentaţiile pentru instituirea pilierilor de protecţie;
- urmăreşte delimitarea la nivelul zăcământului, a pilierilor de protecţie, reprezentarea
acestor pilieri pe planurile topografice de la sucursale şi respectarea acestora;
- coordonează întocmirea şi avizează proiectele de instituire a staţiilor de monitorizare
topografică a subsidenţei;
- urmăreşte realizarea periodică a măsurătorilor topografice în staţiile de monitorizare,
prelucrarea şi interpretarea datelor şi întocmirea documentaţiilor;
- întocmeşte memorii justificaticative pentru achiziţionarea de mijloace de preluare şi
prelucrare a datelor topografice şi le înaintează spre aprobare conducerii Companiei;
- întocmeşte sau asigură întocmirea documentaţiilor tehnico-economice necesare pentru
obţinerea sau modificarea Licenţelor de concesiune pentru explorare-exploatare, în
conformitate cu Legea Minelor sau Legea Petrolului;
- supune avizării CTE documentaţiile tehnico-economice necesare pentru obţinerea sau
modificarea Licenţelor de concesiune pentru explorare-exploatare;
- întocmeşte note pentru avizarea/aprobarea în CA şi AGA a documentaţiilor pentru
obţinerea sau modificarea Licenţelor de concesiune;
- înaintează la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale documentaţiilor pentru
obţinerea sau modificarea Licenţelor de concesiune;
- comunică sucursalelor modificările survenite în licenţele de concesiune aferente
perimetrelor unde sucursala îsi desfăşoară activitatea;
- întocmeşte şi supune aprobării Directorului general programul şedinţelor de analiză şi
avizare în CTE a Programelor generale de exploatare anuale şi trimestriale ale sucursalelor;
- participă la şedinţele de analiză şi avizare în CTE a Programelor generale de
exploatare anuale şi trimestriale ale sucursalelor;
- verifică modul de întocmire al Programelor generale de exploatare anuale şi
trimestriale sub aspectul structurii şi formei documentaţiilor prevăzute în Instrucţiunile
ANRM şi ale Societăţii;
- întocmeşte şi transmite sucursalelor avizele CTE la Programelor generale de
exploatare anuale şi trimestriale;
- întocmeşte, supune avizării CTE şi comunică sucursalelor instrucţiunile pentru
elaborarea Programelor generale de exploatare;
- asigură realizarea unor documentaţii tehnice necesare pentru desfăşurarea activităţii
Societăţii (studii de fezabilitate, proiecte tehnice, studii, prognoze, proiecte cadru ale
metodelor de exploatare);
- supune avizării CTE şi, după caz, avizării/aprobării CA, AGA sau alte organe
competente, documentaţiile tehnico-economice mai sus menţionate;
- primeşte sesizări şi reclamaţii ale unor persoane fizice sau juridice în probleme de
natură imobiliară sau tehnică;
- analizează sesizările şi reclamaţiile primite şi propune modalităţi de rezolvare;
- întocmeşte scrisorile de răspuns şi/sau note de fundamentare a unor decizii de
competenţa Directorului general, CA sau AGA;

Pag. 89 din 122
- primeşte cereri ale unor persoane fizice şi juridice pentru furnizare unor informaţii de
natură tehnică sau imobiliară, legate de activitatea Societăţii sau a societăţilor miniere
predecesoare;
- în funcţie de natura cererii, aplică procedurile legale anterioare furnizării informaţiilor.
9. ATRIBUŢII, SARCII ŞI RESPOSABILITĂTI Î DOMEIUL PROTECŢIEI

MUCII:
- …..
10. LIMITE DE COMPETEŢĂ:

- certifică corectitudinea, necesitatea, oportunitatea şi realizarea operaţiunilor care se
supun controlului financiar preventiv;
- aplică sancţiuni contravenţionale privind abaterile de la normele de securitate a
muncii.
11. RESPOSABILITĂŢI:
- răspunde de realizarea tuturor atribuţiilor, lucrărilor şi sarcinilor cuprinse în fişa
postului;
- răspunde de legalitatea, necesitatea, oportunitatea şi realitatea operaţiilor înscrise în
documentele semnate;
12. ALTE ELEMETE:

- are obligaţia de a presta …. % din timpul normal de lucru în subteran şi se încadrează
în condiţi speciale de muncă conform Legii nr. 19/2000
A.2. TOPOGRAF Î CADRUL SERVICIULUI DE TOPOGRAFIE AL

SOCIETĂŢII
SE APROBĂ
DIRECTOR GENERAL
FIŞA POSTULUI
- PROPUNERE -
1. Postul : inginer
2. Titularul postului:
3. Locul de muncă : Direcţia Tehnică – Serviciul Topografie
4. Specificaţia postului:
a) ivelul studiilor : - studii universitare de specialitate în domeniul

topografiei miniere.
b) Cursuri de pregătire: constituie un avantaj cursuri de perfecţionare în
domeniul topografiei, geodeziei, cartografie sau cadastrului
c) Experienţă în specialitate: conform C.C.M. în vigoare
d) Aptitudini:

Pag. 90 din 122
- comunicare;
- capacitate de lucru cu oamenii;
- aptitudine de interpretare a documentelor;
- utilizare PC;
- culegere, prelucrare şi transmitere informaţii.
- apt subteran
e) Alte cerinţe specifice:
- să fie autorizat în topografia minieră gradul B potrivit Regulamentului de
topografie minieră, aprobat prin Ordinul nr.65/133 din 2003, sau gradul A conform vechiului
Regulament de topografie minieră, emis de Ministerul Industriilor, în anul 1994.
5. Relaţii organizatorice:
a) Ierarhice :
- este subordonat: topografului şef al Societăţii
- are în subordine: –
b) Funcţionale : - primeşte indicaţii şi îndrumări metodologice de la topograful şef;
c) De colaborare:
- cu serviciile din cadrul companiei şi a sucursalelor componente;

- cu Compartimentul de Inspecţie Teritorială al Agenţiei pentru resurse
Minerale;
teritoriului) din cadrul primăriilor din zonă;
d) De reprezentare: -
6. Scopul postului:
Realizarea unor lucrări şi documentaţii de topografie minieră, prevăzute în Legea
Minelor şi Regulamentul de topografie minieră, urmărirea modului de realizare a acestor
tipuri de lucrări şi documentaţii la nivelul sucursalelor Societăţii, realizarea unor documentaţii
tehnico-economice necesare desfăşurării activităţilor miniere şi petroliere ale Societăţii.
7. Obiectivele postului:
- realizarea, dezvoltarea şi conservarea reţelelor topografice planimetrice şi nivelitice
în perimetrele de exploatare concesionate de Societăţii.
- realizarea ridicărilor topografice curente
- intocmirea, actualizarea şi conservarea, în fiecare perimetru de exploatare şi
Minieră
- instituirea şi delimitarea pilierilor de protecţie
- gestionarea inventarului de echipamente geo-topografice de măsurare şi prelucrare a
datelor
- rezolvarea unor sesizări sau reclamaţii în domeniul imobiliar sau tehnic
- furnizarea către terţi a unor informaţii legate de activitatea Societăţii sau a
societăţilor miniere predecesoare ale Societăţii.
8. Atribuţii, lucrări, sarcini :

Pag. 91 din 122
- participă la realizarea lucrărilor geodezice pentru racordarea sistemului local minier

- participă la realizarea, la sucursale, a lucrărilor de constituire, dezvoltare şi
conservare a reţelelor topografice planimetrice şi nivelitice;
- prelucreaza de la sucursale măsurători topografice curente într-un sistem unitar şi
continuu;
- participă la trecerea rezultatelor măsurătorilor curente pe planurile topografice de la
sucursale
- participă la transferul în format digital a documentaţiilor grafice, de la sucursale;
- participă la realizarea planurilor topografice în format digital vectorial pentru toate
perimetrele de exploatare ale Societăţii.
- primeşte de la sucursale şi centralizează situaţii privind producţia realizată, pe
metode de exploatare, diluţii şi pierderi de exploatare, realizarea lucrărilor miniere de
înaintare, linia de front;
- participă la realizarea unor documentaţii tehnice necesare pentru desfăşurarea
activităţii Societăţii (studii de fezabilitate, proiecte tehnice, studii, prognoze, proiecte cadru
ale metodelor de exploatare);
- verifică în cadrul activităţii de control şi îndrumare la sucursalele miniere modul de
respectare a programelor generale de exploatare, a tehnologiilor de lucru în ansamblu, în
abataje, deschideri şi pregătiri şi informează şeful de serviciu asupra deficienţelor constatate şi
măsurilor de remediere luate;
- urmăreşte întocmirea corectă de către sucursale a programelor anuale şi trimestriale
de explatare;
- participă la analiza studiilor şi proiectelor şi formulează observaţii şi puncte de
vedere pentru avizarea acestora;
- asigură îndrumarea metodologică a activitaţii de topografie minieră la sucursalele
miniere, urmăreşte respectarea prevederilor din programul de topografie minieră;
- asigură punerea la dispoziţia unităţilor de exploatare şi proiectare a datelor
topografice din zonă;
- urmăreşte la exploatările miniere ţinerea la zi a cadastrului minier precum şi
informatizarea activitaţii de topografie minieră;
- urmăreste întocmirea şi execuţia în timp şi în bune condiţiuni a proiectelor
topografice cu caracter general;
- participă la acţiuni de control, cercetare si anchete pe probleme specifice;
- participă la cercetarea cauzelor avariilor şi accidentelor de muncă
- coordonează şi/sau participă la realizarea lucrărilor geodezice pentru racordarea
sistemului local minier cu sistemul naţional „Stereo 70”;
- urmăreşte şi/sau participă la realizarea, la sucursale, a lucrărilor de constituire,
dezvoltare şi conservare a reţelelor topografice planimetrice şi nivelitice;
- urmăreşte realizarea şi prelucarea la sucursale a măsurătorilor topografice curente
într-un sistem unitar şi continuu;
- centralizează rezultatele măsurătorilor pentru monitorizarea subsidenţei la nivelul
Societăţii.
- realizează transferul în format digital a documentaţiilor grafice, de la sucursale

Pag. 92 din 122

- primeşte cereri ale unor persoane fizice şi juridice pentru furnizare unor informaţii de
natură tehnică sau imobiliară, legate de activitatea Societăţii sau a societăţilor miniere
predecesoare;
9. Atribuţii, sarcini şi responsabilităţi în domeniu protecţiei muncii :
10. Limite de competenţă : -
11. Responsabilităţi :
- răspunde de ordinea, corectitudinea, exactitatea evidenţelor încredintate şi a

lucrărilor pe care le execută;
- sesizeaza neajunsurile constatate la sucursalele şi locurile de muncă unde îşi
realizează sarcinile de serviciu, elaboreza propuneri de remediere, precum şi de urmărirea
realizarii măsurilor stabilite de conducerea Societăţii.
12. Alte elemente :
- are obligaţia de a presta ... din timpul normal de lucru în subteran şi se încadrează în
condiţii speciale de muncă conform Legii nr. 19/2000.
A.3. TOPOGRAF Î CADRUL SERVICIULUI DE TOPOGRAFIE AL

SOCIETĂŢII
FIŞA POSTULUI
- PROPUNERE -
1. Postul : inginer
2. Titularul postului:
3. Locul de muncă : Direcţia Tehnică – Serviciul Topografie
4. Specificaţia postului:
a) ivelul studiilor : - studii universitare de specialitate în
domeniul topografiei miniere.
b) Cursuri de pregătire: constituie un avantaj cursuri de perfecţionare în
domeniul topografiei, geodeziei, cartografie sau cadastrului
c) Experienţă în specialitate: conform C.C.M. în vigoare
d) Aptitudini: - capacitate de analiză, sinteză, cercetare a informaţiilor
receptate;
- comunicare;
- culegere, prelucrare informaţii;
- capacitate de lucru cu oamenii;
- aptitudine de interpretare a documentelor;
- utilizare PC.;

Pag. 93 din 122
- culegere, prelucrare şi transmitere informaţii.

- apt subteran
e) Alte cerinţe specifice:
- să fie autorizat în topografia minieră gradul B potrivit Regulamentului de
topografie minieră, aprobat prin Ordinul nr.65/133 din 2003, sau gradul B conform
vechiului Regulament de topografie minieră, emis de Ministerul Industriilor, în
anul 1994.
5. Relaţii organizatorice:
a) Ierarhice :
- este subordonat: topografului şef al Societăţii
- are în subordine: –
b) Funcţionale : - primeşte indicaţii şi îndrumări metodologice de la topograful şef;
c) De colaborare:
- cu serviciile din cadrul companiei şi a sucursalelor componente;
- cu Compartimentul de Inspecţie Teritorială al Agenţiei pentru resurse
Minerale;
teritoriului) din cadrul primăriilor din zonă;
d) De reprezentare: -
6. Scopul postului:
Realizarea unor lucrări şi documentaţii de topografie minieră, prevăzute în Legea

Minelor şi Regulamentul de topografie minieră, urmărirea modului de realizare a acestor
tipuri de lucrări şi documentaţii la nivelul sucursalelor Societăţii, realizarea unor documentaţii
tehnico-economice necesare desfăşurării activităţilor miniere şi petroliere ale Societăţii.
7. Obiectivele postului:
- realizarea, dezvoltarea şi conservarea reţelelor topografice planimetrice şi nivelitice
în perimetrele de exploatare concesionate de Societate;
- realizarea ridicărilor topografice curente
- întocmirea, actualizarea şi conservarea, în fiecare perimetru de exploatare şi
Minieră;
. instituirea şi delimitarea pilierilor de protecţie
- monitorizarea subsidenţei în zonele afectate de exploatarea subterană;
- urmărirea activităţilor miniere de la sucursale;
- întocmirea unor documentaţiil tehnico-economice necesare pentru activitatea
Societăţii;
8. Atribuţii, lucrări, sarcini :

- participă la realizarea lucrărilor geodezice pentru racordarea sistemului local minier
- participă la realizarea, la sucursale, a lucrărilor de transmitere în subteran a
sistemelor de referinţă planimetrice şi nivelitice
- participă la realizarea, la sucursale, a lucrărilor de constituire, dezvoltare şi
conservare a reţelelor topografice planimetrice şi nivelitice;

Pag. 94 din 122
- Urmăreşte realizarea şi prelucrarea la sucursale a măsurătorilor topografice curente

într-un sistem unitar şi continuu;
- Urmăreşte trecerea rezultatelor măsurătorilor curente pe planurile topografice de la
sucursale.
- realizarea transferului în format digital a documentaţiilor grafice, de la sucursale;
- urmăreşte delimitarea la nivelul zăcământului, a pilierilor de protecţie, reprezentarea
acestor pilieri pe planurile topografice de la sucursale şi respectarea acestora;
- participă la realizarea planurilor topografice în format digital vectorial pentru toate
perimetrele de exploatare ale Societăţii;
- urmăreşte realizarea periodică a măsurătorilor topografice în staţiile de monitorizare
a subsidenţei, prelucrarea şi interpretarea datelor şi întocmirea documentaţiilor;
- centralizează rezultatele măsurătorilor pentru monitorizarea subsidenţei la nivelul
Societăţii;
- urmăreşte realizarea la sucursalele miniere a unor indicatori de eficienţă tehnică:
viteze de avansare, producţii zilnice, productivitatea muncii, etc.
- participă la realizarea unor documentaţii tehnice necesare pentru desfăşurarea
activităţii Societăţii (studii de fezabilitate, proiecte tehnice, studii, prognoze, proiecte cadru
ale metodelor de exploatare);
- identifică în arhiva Companiei sau a serviciului informaţiile solicitatede persoane
fizice şi juridice, legate de activitatea Societăţii sau a societăţilor miniere predecesoare şi
întocmeşte scrisorile de răspuns adresate solicitantului
- verifică în cadrul activităţii de control şi îndrumare la sucursalele miniere modul de
respectare a programelor generale de exploatare, a tehnologiilor de lucru în ansamblu, în
abataje, deschideri şi pregătiri şi informează şeful de serviciu asupra deficienţelor constatate şi
măsurilor de remediere luate;
- urmăreşte întocmirea corectă de către sucursale a programelor anuale şi trimestriale
de exploatare;
- asigură îndrumarea metodologică a activitaţii de topografie minieră la sucursalele
miniere, urmăreşte respectarea prevederilor din Regulamentul de topografie minieră;
- participă la acţiuni de control, cercetare si anchete pe probleme specifice;
- participă la cercetarea cauzelor avariilor şi accidentelor de muncă
9. Atribuţii, sarcini şi responsabilităţi în domeniu protecţiei muncii :
10. Limite de competenţă :
11. Responsabilităţi :
- răspunde de ordinea, corectitudinea, exactitatea evidenţelor încredintate şi a

lucrărilor pe care le execută;
- răspunde de sesizarea neajunsurilor constatate la sucursalele şi locurile de muncă
unde îşi realizează sarcinile de serviciu, de elaborarea unor propuneri de remediere, precum şi
de urmărirea realizarii măsurilor stabilite de conducerea Societăţii ca urmare a propunerilor
facute.
12. Alte elemente :
- are obligaţia de a presta ... din timpul normal de lucru în subteran şi se încadrează în
condiţii speciale de muncă conform Legii nr. 19/2000.

Pag. 95 din 122
A.4. TOPOGRAF ŞEF Î CADRUL SERVICIULUI DE LA UITATEA

MIIERĂ
EXPLOATAREA MINIERĂ SE APROBĂ

DIRECTOR
Ing. ………………………..
FIŞA POSTULUI
1. POSTUL: Topograf şef

2. TITULARUL POSTULUI:
3. LOCUL DE MUCĂ: Serviciul topografie
a. Nivelul studiillor:
- studii superioare de specialitate de lungă durată (inginer topograf minier,
geodez, cadastru sau similar);
- să fie autorizat în topografia minieră gradul B (echivalent gradului A din
vechiul Regulament de topografie minieră)
b. Cursuri de pregătire: constituie un avajat absolvirea unor cursuri postuniversitare
sau de perfecţionare în domeniul topografiei
c. Experienţă în specialitate: vechime efectivă în activitatea de topografie minieră de
minim 2 ani
d. Aptitudini:
- comunicare;
- utilizare PC şi a software-ului de proiectare asistată de calculator
e. Alte cerinte specifice:
- să fie apt pentru a presta muncă în subteran
5. RELAŢII:
a. Ierarhice:
- este subordonat direct conducătorului tehnic al exploatării (inginerul şef
producţie);
- are în subordine personalul din cadrul serviciului (biroului).
b. Funcţionale:
- primeşte, în activitatea de topografie minieră, indicaţii de ordin tehnic şi
metodologic de la topograful şef din cadrul Societăţii.
c. De colaborare:
- cu compartimentele funcţionale şi sectoarele din cadrul exploatării
d. De reprezentare: -
6. SUMARUL POSTULUI

Pag. 96 din 122
Titularul postului organizează, coordonează şi controlează activitatea de topografie

minieră din cadrul unităţii miniere potrivit cu prevederile Regulamentului de topografie
minieră precum şi lucrările de geometrizare a zăcământului, de calcul şi mişcare a rezervelor
geologice. De asemenea organizează, coordonează şi controlează fundamentarea
consumurilor specifice de materiale şi urmărirea realizării acestora, colaborează la elaborarea,
împreună cu alţi specialişti, a programele generale de exploatare şi a proiectelor de dezvoltare
a minei pe termen mediu şi lung, participă la avizarea acestora şi verifică modul de respectare
a programelor şi proiectelor aprobate.

- întocmeşte anual, sau ori de câte ori este necesar, situaţii cu lucrările topografice
programate şi lista cu personalul de specialitate autorizat din cadrul unităţii miniere şi face
propuneri pe care la înaintează pentru centralizare şefulului serviciului de specialitate din
cadrul Societăţii;
- în cazul în care personalul propriu autorizat nu este suficient, înaintează şefulului
serviciului de specialitate din cadrul Societăţii propuneri de achiziţionare a unor servicii de
topografie;
- întocmeşte memorii justificaticative pentru achiziţionarea de mijloace de preluare şi
prelucrare a datelor topografice şi le înaintează spre centralizare şefulului serviciului de
specialitate din cadrul Societăţii.;
- participă la recepţia lucrărilor de specialitate realizate în baza unor contracte de
prestări de servicii în perimetrul aferent unităţii;
- elaborează, împreună cu alţi specialişti, programele generale de exploatare ale unităţii
miniere şi participă la avizarea acestora;
- urmăreşte ca toate lucrările miniere în execuţie să fie cuprinse în programul general de
exploatare şi să aibă proiecte aprobate, în caz contrar solicitând conducerii exploatării oprirea
imediată a lucrărilor respective;
- urmăreşte exploatarea raţională a zăcământului în sensul valorificării complete a
rezervelor;
- întocmeşte şi supune avizării – aprobării forurilor competente, documentaţiile pentru
instituirea pilierilor de protecţie, trasează pe hărţi şi planuri limitele aprobate pentru aceşti
pilieri;
- propune, în scris conducătorului tehnic, oprirea imediată a lucrărilor care se execută în
pilierii de protecţie sau care nu sunt aprobate de către forurile în drept. În cazul în care nu se
iau măsuri de oprire a lucrărilor şi de rambleere a golurilor, este obligat să anunţe, în scris, pe
şeful serviciului de specialitate din cadrul Societăţii, numai prin aceasta fiind descărcat de
responsabilitate;
- urmăreşte completarea la zi, inventarierea şi conservarea fondului topografic din
cadrul unităţii miniere;
- este obligat să informeze în scris şeful serviciului de specialitate din cadrul Societăţii,
în legătură cu orice nerespectare a prevederilor Regulamentului de topografie minieră;
- controlează periodic execuţia corectă a lucrărilor miniere din punct de vedere al
pantei, direcţiei şi gabaritelor şi cere oprirea şi corectarea sau rebutarea lucrărilor executate
necorespunzător;
- realizează, personal şi prin personalul de specialitate din subordine, lucrările
topografice necesare pentru dezvoltarea reţelei de sprijin planimetrice şi nivelitice la suprafaţă
precum şi transmiterea şi apoi dezvoltarea reţelei de sprijin în subteran;
- controlează periodic modul de conservare a punctelor topografice din reţeaua de
sprijin de la suprafaţă şi din subteran şi connsemnează aceste controale în formularele
prevăzute de Regulamentul de topografie minieră;

Pag. 97 din 122
- instituie staţii topografice pentru urmărirea deplasărilor şi deformaţiilor suprafeţei

cauzate de exploatare, efectuează periodic măsurători şi interpretrează rezultatele;
- verifică periodic, personal sau prin personalul de specialitate din subordine,
stabilitatea construcţiilor de la suprafaţă;
- controlează, personal şi prin personalul de specialitate din subordine, verticalitatea
puţurilor şi elementele geometrice ale instalaţiilor de extracţie conform normelor în vigoare,
întocmind documentele respective, ori de câte ori este necesar, însă la intervale ce nu vor
depăşi un an;
- înfiinţează şi ţine la zi jurnalele topografice ale perimetrului, consemnând situaţia
ridicărilor de suprafaţă şi din subteran şi completându-le în ordine cronologică cu datele
principale provenite din ridicările topografice ce se execută precum şi cu evenimentele mai
importante survenite în activitatea minieră;
- organizează, coordonează şi verifică recepţia topografică a lucrărilor miniere şi
înregistrarea realizărilor în formularele R şi programul general de exploatare;
- înfiinţează şi ţine la zi evidenţa grafică şi analitică asupra terenurilor aferente
desfăşurării activităţii miniere a unităţii, marcând pe teren limitele acestor proprietăţi,
urmăreşte modificările care se produc asupra situaţiei acestor terenuri (exproprieri, transferuri,
concesionări) şi cuprinderea lor în evidenţe;
- urmăreşte în permanenţă ca instrumentele topografice să fie manipulate şi întreţinute
- organizează, coordonează şi verifică întocmirea unitară şi actualizarea continuă a
documentaţiei grafice (plane, secţiuni verticale, profile) necesară pentru conducerea activităţii
miniere şi pentru proiectare şi programare;
- urmăreşte arhivarea întregii documentaţii topografice, grafice şi/sau analitice,
transferarea treptată a acesteia în format digital precum şi integrarea într-un sistem GIS;
- coordonează şi controlează completarea documentaţiei grafice cu elementele
geometrice şi calitative ale zăcământului, calculul şi mişcarea rezervelor în corelare cu planul
de dezvoltare al exploatării;
- coordonează şi controlează fundamentarea consumurilor specifice de materiale şi
urmărirea realizării acestora;

MUCII:
- ...
- certifică corectitudinea şi conformitatea cu prevederile Regulamentului de topografie
minieră a întregii documentaţii topografice realizate în cadrul serviciului;
postului;
11. ALTE ELEMETE:

- are obligaţia de a presta …. % din timpul normal de lucru în subteran şi se încadrează

Pag. 98 din 122
A.5. TOPOGRAF Î CADRUL SERVICIULUI DE LA UITATEA

MIIERĂ
EXPLOATAREA MINIERĂ SE APROBĂ

DIRECTOR
Ing. ………………………..
FIŞA POSTULUI
1. POSTUL: TOPOGRAF
2. TITULARUL POSTULUI: .............................................................
3. LOCUL DE MUCĂ: Serviciul topografie
a. Nivelul studiillor:
- studii superioare de specialitate de lungă durată (inginer topograf minier, inginer
geodez, inginer cadastru sau similar);
- studii superioare de specialitate de scurtă durată (subinginer topograf minier,
subinginer geodez, subinginer cadastru sau similar);
- studii postliceale sau medii de specialitate (tehnician topograf, tehnician cadastru
etc.);
- să fie autorizat în topografia minieră gradul A (echivalent gradului B din vechiul
Regulament de topografie minieră)
b. Cursuri de pregătire: -
c. Experienţă în specialitate: vechime efectivă în activitatea de topografie minieră de minim 2
ani pentru absolvenţii de studii superioare de scurtă durată sau de minim 3 ani pentru
absolvenţii de studii postliceale sau medii de specialitate
d. Aptitudini:
- comunicare;
- utilizare PC şi a software-ului de proiectare asistată de calculator
e. Alte cerinte specifice:
- să fie apt pentru a presta muncă în subteran
5. RELAŢII:
a. Ierarhice:
- este subordonat direct topografului şef al unităţii miniere.
b. Funcţionale:
- primeşte, în activitatea de topografie minieră, indicaţii de ordin tehnic şi
metodologic de la topograful şef al unităţii miniere.
c. De colaborare:
- cu compartimentele funcţionale şi sectoarele din cadrul exploatării
d. De reprezentare: -
6. SUMARUL POSTULUI
Titularul postului realizează, în baza proiectelor aprobate, trasarea lucrărilor miniere
de la suprafata şi din subteran, efectueaza ridicarea topografica de detaliu şi înregistrarea în

Pag. 99 din 122
documentaţia grafica a lucrărilor miniere subterane şi/sau de la suprafata, precum şi a

elementelor geometrice ale zacamantului.
Deasemenea participă la recepţia lucrărilor miniere de la suprafata şi din subteran din
punct de vedere topografic
- realizează şi ţine „la zi” documentaţia grafice şi analitică de topografie miniera

aferentă zonei încredinţate, in format analogic si digital, asigură stocarea si arhivarea acestei
documentaţii.
- determină stocurile de substanţă minerală utilă şi volumele excavate;
- ţine evidenţa lucrărilor miniere existente sau în curs de realizare;
- realizează delimitarea, la nivelul zăcământului, a pilierilor de protecţie pentru
- fixează punctul de atac al lucrărilor miniere prevăzute în programele de exploatare
aprobate şi în proiectele de execuţie, trasează şi materializează direcţia, panta sau alte
elemente de trasare, după care predă aceste elemente sub semnătură, conducătorului formaţiei
de lucru (maistrului minier) care conduce executarea lucrării respective şi căruia îi transferă,
în acest mod, responsabilitatea privind realizarea calitativă a lucrării;
- controlează periodic, cel puţin semidecadal, execuţia corectă a lucrărilor miniere din
punct de vedere al pantei, direcţiei şi gabaritelor şi informeza în scris şeful serviciului despre
situatia lucrărilor executate necorespunzător;
- realizează lucrările topografice necesare pentru dezvoltarea reţelei de sprijin
planimetrice şi nivelitice în interiorul zonei încredinţată de şeful serviciului;
- controlează periodic modul de conservare a punctelor topografice din reţeaua de
sprijin în interiorul zonei încredinţată de şeful serviciului, consemnează aceste controale în
formularele prevăzute de Regulamentul de topografie minieră;
- realizează ridicările topografice de detaliu ale tuturor lucrărilor miniere şi ale
elementelor de geometrizare ale zăcământului, după care completează documentaţia grafică
minieră;
- recepţionează lunar, în cadrul unor comisii numite de conducătorul exploatării, toate
lucrările miniere executate şi ţine la zi evidenţa realizărilor fizice pe formularele prevăzute în
prezentul regulament.
- determină, pe bază de măsurători, suprafeţele şi volumele exploatate din zacământ,
consemnându-le ca poziţie şi formă pe planurile miniere şi ca valoare numerică în scriptele
prevăzute în prezentul regulament;
- urmăreşte ca lucrările miniere să nu fie subminate sesizând imediat orice situaţie
contrară.
- trece pe planurile miniere, în secţiunile longitudinale şi transversale toate focurile
endogene apărute sau reactivate, surpările, construcţiile de aeraj, cantităţile de rambleu –
înămolire, precum şi orice alte elemente legate de securitatea zăcământului şi a personalului;
- execută măsurători curente şi întocmeşte documentaţii necesare, pentru activităţile de
proiectare, explorare şi exploatare;
- cartografiează planurile fundamentale şi cele de lucru în format analogic şi/sau
digital;
- inventariază, înregistrază şi conservă toate documentaţia topografică prevăzută în
Regulamentul de topografie minieră.
- este obligat să informeze în scris şeful serviciului de specialitate din cadrul
subunitatii, în legătură cu orice nerespectare a prevederilor Regulamentului de topografie
minieră;

Pag. 100 din 122
- urmăreşte în permanenţă ca instrumentele topografice să fie manipulate şi întreţinute


MUCII:
- ...
- certifică corectitudinea şi conformitatea cu prevederile Regulamentului de topografie
minieră a întregii documentaţii topografice realizate ;
postului;
11. ALTE ELEMETE:

- are obligaţia de a presta ... % din timpul normal de lucru în subteran şi se încadrează

Pag. 101 din 122
B. ISTRUCŢIUI
privind elaborarea, avizarea, aprobarea şi urmărirea realizării
programelor generale anuale de exploatare

Pag. 102 din 122
CUPRIS
Secţiunea 1 - Întocmirea programelor generale de exploatare (preliminariilor) anuale
A. Generalităţi pag.2
B. Conţinutul programului general de exploatare pag. 3
1 Memoriul tehnic pag. 3
2. Indicatori tehnico-economici pag. 10
3. Anexe cu volumul şi eşalonarea lucrărilor pag. 10
4. Anexe grafice pag. 11
C. Conţinutul programului general de preparare pag. 14
1 Memoriul tehnic pag. 14
2. Indicatori tehnico-economici pag. 16
Secţiunea 2 - Întocmirea programelor generale de exploatare (preliminariilor)

trimestriale
A. Generalităţi pag. 17
B. Conţinutul programului general trimestrial de exploatare pag. 17
C. Conţinutul programului general trimestrial de preparare pag. 18
pag. 13
Secţiunea 3 - Modificarea programelor generale de exploatare (preliminariilor)

anuale
A. Generalităţi pag.18
B. Conţinutul documentaţiilor tehnico-economice pentru modificarea
programului general de exploatare anual pag. 19
Secţiunea 4 – Avizarea şi aprobarea programelor generale de exploatare

(preliminariilor) pag. 20
Secţiunea 5 – Urmărirea realizării programelor generale de exploatare

(preliminariilor) anuale pag. 20
Secţiunea 6 – Anexe
1. Indicatori tehnico-economici – program general de exploatare anual
exploatări miniere
2. Indicatori tehnico-economici – program general de exploatare trimestrial
exploatări miniere
3. Anexe cu volumul şi eşalonarea lucrărilor
4. Anexe grafice
5. Indicatori tehnico-economici – program general de preparare anual EPCVJ
6. Indicatori tehnico-economici – program general de preparare trimestrial
EPCVJ
7. Precizări privind modul de calcul a unor indicatori din programul general de
exploatare

Pag. 103 din 122
În conformitate cu prevederile art 39, lit. b) din Legea Minelor nr. 85/2003 şi ale art.
104, alin. (1) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 208/2003, titularii
licenţelor de exploatare au obligaţia de a întocmi programe anuale de exploatare
(preliminarii) pentru fiecare perimetru de exploatare pentru care este acordată licenţa
de exploatare.
Toate sucursalele CNH care execută lucrări de deschidere, pregătire, exploatare şi

preparare a cărbunelui sunt obligate să întocmească un program general de
exploatare. Acesta este analizat şi avizat de Consiliul Tehnico Economic (CTE) al
CNH – S.A. şi aprobat de conducerea Companiei. De asemenea Programul general
anual de exploatare va fi înaintat, pentru avizare şi la Compartimentul de inspecţie
teritorială ale Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în luna decembrie a anului
anterior.
Programul general anual de exploatare este documentaţia tehnico-economică după

care se conduce întreaga activitate de bază a unei exploatări miniere pe o perioadă de
un an. Programele anuale de exploatare se întocmesc de către toate sucursalele
miniere ale CNH – S.A. care execută lucrări de exploatare a zăcămintelor de cărbune,
precum şi de către sucursala de preparare.
Programul anual de exploatare va cuprinde şi va detalia prevederile Planului de

dezvoltare a exploatării pentru anul respectiv, cu referire la lucrările de deschidere,
pregătire, exploatare, prelucrare/preparare, necesare să fie executate pentru realizarea
producţiei miniere, la parametrii de eficienţă economică, conservare şi/sau închidere,
având în vedere în acelaşi timp respectarea normelor de protecţie şi exploatare
raţională a zăcămintelor, a prevederilor şi instrucţiunilor privind protecţia mediului,
precum şi a normelor de securitate şi sănătate în muncă.
SECŢIUEA 1
Întocmirea programelor generale de exploatare
(preliminariilor) anuale
A. GEERALITĂŢI
1. Programele generale anuale de exploatare vor fi întocmite de colective de

specialişti numite prin dispoziţii ale directorilor sucursalelor CNH – S.A.
2. La întocmirea programelor generale anuale de exploatare se va avea în

vedere ca prin executarea lucrărilor programate şi prin modul lor de eşalonare, pe
lângă realizarea producţiei prevăzute să se asigure:
- obţinerea şi menţinea unor indici de normalitate corespunzători pentru
rezervele exploatabile, deschise şi pregătite;
- asigurarea capacităţii de producţie;
- extragerea cărbunelui în condiţii de pierderi şi diluţii minime;
- concentrarea producţiei şi lichidarea panourilor şi resturilor de panouri,
precum şi a pilierilor recuperabili;
- conservarea şi/sau închiderea unor zone sau a întregii mine;
- desfăşurarea lucrărilor miniere in condiţii de securitate deplină a personalului
şi a zăcământului.

Pag. 104 din 122
3. Lucrările programate vor respecta cu stricteţe limitele perimetrelor de

dezvoltare – exploatare concesionate. Lucrările miniere de la suprafaţă se vor încadra
în suprafeţele dobândite potrivit legii. Limitele perimetrelor concesionate şi, în cazul
lucrărilor de la suprafaţă, ale terenurilor deţinute legal, vor fi trecute pe planurile
topografice ce fac parte din programul general de exploatare.
4. Numărul de ordine al lucrărilor prevăzute în anexele scrise va figura

obligatoriu şi pe planul minei, stratelor sau sectoarelor şi, în general, pe orice plan
topografic din anexele desenate la preliminar, în care figurează acele lucrări.
5. Avansarea în timp a fronturilor lucrărilor miniere programate se va

evidenţia pe planurile topografice prin ştufe lunare, trimestriale şi anuale, care indică
poziţia frontului lucrării la finele perioadei respective. Astfel o ştufă “1/2008” va
indica poziţia frontului lucrării la sfârşitul lunii ianuarie 2008, iar o ştufă “III/2007”,
poziţia la sfârşitul trimestrului III 2007.
B. COŢIUTUL PROGRAMULUI GEERAL AUAL DE

EXPLOATARE
Programele generale anuale de exploatare vor avea următoarele părţi componente:

1. Memoriul tehnic;
2. Indicatori tehnico-economici;
3. Anexe cu volumul şi eşalonarea lucrărilor;
4. Anexe grafice
Fac parte componentă a Programelor generale anuale de exploatare, dar vor fi

întocmite şi păstrate în volume separate şi:
5. Proiectul anual de aeraj;
6. Planul de prevenire şi protecţie.
Modul de întocmire şi conţinutul proiectului anual de aeraj şi al planului de prevenire
şi protecţie vor fi în conformitate cu Regulamentul de securitate şi sănătate în muncă
al CNH – S.A., 2007, capitolele III şi IV.
1. Memoriul tehnic
În memoriul tehnic, după prezentarea cifrelor din planul de dezvoltare şi studiul de

fezabilitate pentru anul respectiv, pe baza cărora s- a acordat licenţa se vor da
explicaţii şi justificări în legătură cu volumul şi cu scopul lucrărilor sau soluţiilor
tehnice adoptate.
Memoriul tehnic va cuprinde capitolele următoare:
Cap. 1 Prevederi generale

La elaborarea preliminariilor este necesar să se ţină seama de prevederile licenţei de
concesionare pentru exploatare, perioada de valabilitate a acesteia, inclusiv de
documentaţiile şi avizele pe baza cărora aceasta a fost acordată. În acest sens, în
capitolul 1 se vor menţiona:
- numărul şi data eliberării licenţei de către Agenţia Naţională pentru Resurse
Minerale;
- numărul şi data hotărârii Guvernului pentru aprobarea licenţei;
- data începerii derulării licenţei;
- datele privind agentul economic: denumirea societăţii, înregistrarea la
registrul comerţului, codul fiscal, banca (filiala) şi numărul contului, adresa
completă, numărul de telefon/fax şi activitatea pe care o desfăşoară;
- denumirea perimetrului de exploatare;

Pag. 105 din 122
- substanţa minieră utilă exploatată şi principalele utilizări;

- eventuale modificări intervenite după acordarea licenţei de exploatare şi
temeiul legal în baza căruia au fost efectuate;
- localizarea geografică şi administrativă a perimetrului de exploatare,
descrierea reliefului, căile de comunicaţie, alimentarea cu energie etc.;
- descrierea terenurilor ce vor fi utilizate pentru activităţi miniere şi
prezentarea formelor legale de acces la terenuri (act de proprietate, închiriere,
concesiune, asociere etc.), în conformitate cu prevederile legii.
Cap. 2 Rezerve de substanţe minerale utile
- prezentarea succintă a geologiei regiunii şi a zăcământului;

- prezentarea caracteristicilor şi condiţiilor de zăcământ: forma şi dimensiunile
stratelor, grosimea medie, înclinarea zăcământului, adâncimea maximă de exploatare,
condiţii hidrogeologice, regimul gazodinamic, autoinflamabilitate şi alte condiţii
naturale defavorabile;
- prezentarea sectoarelor, blocurilor tectonice, stratelor, panourilor, în care se
va desfăsura activitatea în anul preliminat;
- prezentarea condiţiilor de calitate din zonele ce se vor exploata (bancuri de
cărbune, diluţie internă, strat );
- prezentarea cantitativă şi calitativă a resurselor/rezervelor omologate,
numărul avizului de verificare şi înregistrare ale acestora la ANRM ( nr. încheiere) -
ambele clasificări;
- prezentarea cantitativă şi calitativă a resurselor/rezervelor după ultima
mişcare înregistrată la ANRM - ambele clasificări;
- mişcarea rezervelor deschise şi pregătite în anul pentru care se elaborează
preliminarul - rezerve existente la la 1 ianuarie, respectiv 31 decembrie, rezerve
consumate (extrase + pierderi), promovări (creşteri), etc.
- gradele de asigurare cu rezerve: industriale (dovedite +probabile), deschise şi
pregătite, la începutul şi sfârşitul perioadei pentru care se face mişcarea rezervelor,
comparaţi cu cei stabiliţi în planul de dezvoltare şi în studiul de fezabilitate.
- pierderi de exploatare şi diluţii, inclusiv măsurile preconizate pentru
reducerea pierderilor şi a diluţiei.

Pag. 106 din 122
Cap. 3 Lucrări de cercetare geologică
Se arată eficienţa lucrărilor geologice programate (m/1.000 tone rezervă

geologică promovată), rezervele ce se evidenţiază şi se promovează, precum şi
orientarea care a stat la baza stabilirii volumului şi repartizării lucrărilor pe zone.
Lucrările trebuie să corespundă, ca volume şi eşalonări, cu prevederile din
licenţele de exploatare aprobate, precum şi cu proiectele geologice, aprobate atât
pentru lucrările ce se execută în regie, cât şi în antrepriză.
Cap. 4 Lucrări de deschidere
În acest capitol vor fi menţionate toate lucrările de deschidere (galerii, puţuri,

suitori, planuri înclinate etc.), construcţiile miniere speciale (camere de maşini de
extracţie, de compresoare, de pompe etc.) ce se vor executa în anul la care se referă
preliminarul.
Se va preciza scopul realizării lor, metodele, utilajele şi materialele folosite
pentru executare şi susţinere, precum durata de menţinere în funcţiune.
Atunci când este cazul, se vor prezenta şi pilierii ce trebuie instituiţi pentru
protecţia lucrărilor de deschidere inclusiv posibilităţile de recuperare totalăsau
parţială a rezervelor, după ce lucrările respective nu mai sunt necesare.
Se vor arăta, de asemenea, după caz, şi alte aspecte legate de execuţie,
corelarea cu lucrările de cercetări geologice, de deschidere şi pregătire a celor ce se
execută cu cele deja existente, în timp şi ca deservire. În anexe lucrările se vor
evidenţia în unităţi fizice (m şi m3) şi se vor defalca pe trimestre.
Va fi prezentat modul în care lucrările programate se încadrează în prevederile
studiilor de fezabilitate şi ale planurilor de dezvoltare, în baza cărora s-a obţinut
licenţa de concesiune pentru exploatate
Va fi menţionată şi eficienţa acestora, exprimată în m/1000 tone deschise.
Cap. 5 Lucrări de pregătire
Se vor trece toate lucrările de pregătire (galerii, suitori, preabataje, planuri

înclinate etc.) ce se vor executa în anul preliminat. Se vor arăta scopul realizării lor,
metodele, utilajele şi materialele folosite pentru executare şi susţinere, pilierii de
protecţie ce trebuie instituiţi pentru protecţia lor, durata de menţinere în funcţiune, iar
după ce lucrările respective nu mai sunt necesare, dacă rezervele din pilierii acestora
pot fi recuperate şi în ce proporţie.
Se vor evidenţia eficienţa lucrărilor miniere de pregătire (m/1.000 t rezervă
pregătită), producţia rezultată din aceste lucrări şi ponderea ei din totalul producţiei.
Se vor evidenţia şi centraliza separat lucrările miniere executate în util, în
steril sau în mixt (util şi steril), modul de evacuare a masei miniere excavate,
evitându- se poluarea utilului cu steril.
Ansamblul lucrărilor miniere de pregătire trebuie să corespundă unei metode
de exploatare cadru, aprobată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi
cuprinsă în planul de dezvoltare/studiul de fezabilitate, pe baza căruia s- a acordat
licenţa.
Se va arăta corelarea lucrărilor programate cu cele executate anterior. În
anexe, lucrările vor fi exprimate în unităţi fizice (m, m3) şi se vor defalca pe
trimestre.
Cap. 6 Producţia
Se vor descrie amănunţit metodele de exploatare (metoda cadru şi avizele

obţinute) ce se vor aplica, astfel încât să se asigure nivelul producţiei şi calitatea

Pag. 107 din 122
acesteia, prevăzute în documentaţiile tehnico- economice pe baza cărora a fost

acordată licenţa. Vor putea fi utilizate numai metode de exploatare cadru, avizate de
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. În cazul în care există nerealizări în
comparaţie cu prevederile din licenţă, se va programa recuperarea acestora în
preliminar, iar dacă din motive obiective nu poate fi realizat acest deziderat, se va
obţine de la conducerea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în timp util
(înainte de elaborarea preliminarului pentru anul următor), aprobarea pentru
modificarea eşalonării şi nivelului producţiei.
Se vor arăta criteriile de stabilire a gradelor de recuperare a rezervelor, a
pierderilor şi diluţiei, modul cum acestea se încadrează în prevederile documentaţiilor
aprobate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
Se va prevedea continuarea exploatării în panourile începute, până la epuizarea
rezervelor de bilanţ, oprirea activităţii fiind permisă numai cu aprobarea prealabilă a
autorităţii competente, în conformitate cu prevederile Legii minelor şi ale celorlalte
acte normative.
În anexe se va trece producţia după provenienţă (pe strate, metode de
exploatare, sectoare, abataje).
Cap. 7 Goluri subterane şi rambleierea acestora
În funcţie de prevederile metodei de exploatare cadru, aprobată şi cuprinsă în

documentaţia pentru acordarea licenţei, se vor trata problemele legate de formarea
golurilor subterane, de necesitatea rambleierii lor, tipul rambleului (hidraulic,
înnămolire, pneumatic, manual), sursele de procurare a rambleului, materialul din
care este format acesta, gradul de umplere a golurilor, posibilităţile şi modul de
completare a rambleului după tasare sau pierdere, eşalonarea în timp a rambleierii
golurilor.
Este absolut necesară programarea lucrărilor de exploatare, rambleiere etc., în
timp şi spaţiu, astfel încât, o dată terminată extragerea cărbunelui dintr- o zonă,
aceasta să poată fi închisă şi părăsită definitiv.
Cap. 8 Aeraj şi transport
a) Aerajul
Se vor descrie aerajul general al minei şi cel al zonelor unde se execută lucrări
miniere, cu specificarea lucrărilor noi ce se vor executa în anul preliminat, şi modul
cum acestea se încadrează în schema generală de aeraj, astfel încât să poată fi extrase
toate rezervele prevăzute în licenţă. De asemenea, se vor arăta şi lucrările de reparaţii
capitale şi întreţinere ce se vor executa pentru menţinerea în stare bună de funcţionare
a întregului sistem de aeraj.
Toate modificările, adaptările, completările etc. vor fi cuprinse în proiectul
anual de aeraj.
b) Transportul
Se va proceda la fel ca în cazul lucrărilor de aeraj, în plus arătându - se
măsurile ce se vor lua (lucrările care trebuie executate) pentru evitarea poluării
utilului cu steril.
O atenţie deosebită se va acorda separării utilului de steril în cazul lucrărilor
executate în mixt (util şi steril), luându- se măsuri speciale atunci când sunt folosite
mijloace de transport continuu.
Cap. 9 Protecţia zăcământului

Pag. 108 din 122
Toate lucrările care se execută trebuie să asigure protecţia zăcământului,

ţinându - se seama de caracteristicile acestuia (autoinflamabil, emanaţii/erupţii de
gaze toxice/explozive, erupţii de apă şi/sau praf de cărbune explozibil, etc.) şi ale
rocilor înconjurătoare, precum şi de condiţiile hidrogeologice/hidrologice din zonă,
respectiv ale reliefului.
Lucrările prevăzute în programele anuale, precum şi cele special executate
pentru protecţia zăcământului trebuie să asigure obţinerea coeficienţilor de
transformare cantitativă şi calitativă a rezervelor de bilanţ în rezerve industriale, a
gradelor de recuperare la nivelul prevăzut în documentaţia tehnico- economică pe
baza căreia Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a acordat licenţa de
exploatare, respectiv reducerea pierderilor de exploatare şi a diluţiei sub nivelurile
aprobate.
Se va arăta corelarea lucrărilor prevăzute pentru protecţia zăcământului cu cele
executate anterior, insistându- se în special asupra rezultatelor ce se vor obţine pe
ansamblu.
În preliminar se vor evidenţia în mod distinct:
- delimitarea pilierilor de protecţie pentru protejarea zăcământului, a
suprafeţei, a diverselor obiective industriale din subteran/suprafaţă, precum şi a celor
civile;
- pilierii de siguranţă definitivi şi temporari, cei la care se renunţă şi influenţa
asupra protecţiei zăcământului şi a mediului înconjurător;
- urmărirea respectării formei, poziţiei în spaţiu şi dimensiunilor pilierilor,
prevăzute în documentaţiile aprobate conform normelor legale;
- orice mină în exploatare va fi prevăzută cu două legături distincte cu
suprafaţa. Masivul de roci între cele două lucrări va fi astfel dimensionat încât, în caz
de surpare sau alunecare a uneia dintre ele, să nu fie afectată şi cea de a doua
legătură;
- amplasarea construcţiilor miniere de la suprafaţă se va realiza numai pe baza
studiilor geotehnice, fiind interzisă executarea acestora în apropierea imediată a
zonelor cu alunecări de teren sau a haldelor;
- în perimetrele de exploatare a zăcămintelor, în zonele în care s- au
determinat rezerve de substanţe minerale utile, indiferent dacă la data respectivă
acestea sunt valorificabile sau nu, este interzisă amplasarea haldelor de steril, inclusiv
a sterilului provenit de la preparare;
- acolo unde prin lucrările de exploatare efectul surpării se transmite până la
suprafaţă, creându- se denivelări în care se pot forma acumulări de ape, se vor lua
măsuri pentru drenarea şi evacuarea apelor.
Se vor urmări în permanenţă, prin staţii de observaţii topografice, deplasările
şi deformaţiilor suprafeţei, ca urmare a exploatării subterane, pentru ca pe această
bază să se poată lua măsurile ce se impun în vederea limitării fenomenului respectiv.
Se va menţiona rezultatele obţinute în cadrul programului de monitorizare a
deformaţiilor şi deplasărilor de la suprafaţă ca urmare a exploatării subterane.
Cap. 10 Conservarea şi închiderea totală şi/sau parţială a minei
În acest capitol vor fi menţionate lucrările de conservare sau închidere totală

sau parţială a minei care se programează în anul la care se referă programul de
exploatare.
Se vor expune motivele conservării/închiderii, cu argumentarea tehnico-
economică a acestora, situaţia rezervelor, dacă exploatarea mai poate continua şi în
ce condiţii tehnico- economice, în cazul în care rezervele de bilanţ nu au fost
epuizate, potrivit prevederilor din licenţa acordată. Totodată se vor specifica măsurile
ce vor fi luate pentru refacerea şi protecţia mediului, în conformitate cu normele
legale în vigoare şi cu documentaţiile aprobate.

Pag. 109 din 122
Cap. 11 Programul de preparare (sortare)
Acest capitol se va elabora de sucursalele la care, după extragerea cărbunelui

din zăcământ se efectuează şi sortarea acestuia
Se vor prezenta:
- utilajele şi fluxul tehnologic folosite, produsele valorificabile rezultate
(cantitativ şi calitativ), conţinutul sterilului evacuat;
- depunerea sterilului în halde, construirea acestora, utilajele folosite pentru
construcţie şi depunere, măsuri de protecţie a haldelor, a construcţiilor civile,
industriale, de artă etc., din zonă, precum şi a mediului ambiant, în toate
componentele sale.
Se vor evidenţia următorii indicatori:
- cantitatea şi calitatea extrasului industrial supus sortării.
- cantitatea şi calitatea produsului obţinut în urma sortării;
- sterilul evacuat, cantitativ şi calitativ;
- randamentul instalaţiei de sortare.
Cap. 12 Protecţia mediului
În acest capitol se vor menţiona lucrările prevăzute în programul de

conformare, în planul de refacere a mediului şi în avizele la acestea, precum şi
măsurile ce se vor lua pentru recuperarea eventualelor rămâneri în urmă.
Se vor prezenta influenţa activităţilor miniere asupra mediului (aer, sol, ape de
suprafaţă şi subterane, modificarea reliefului, etc.), măsurile ce se vor lua pentru
monitorizarea, respectiv limitarea lor, şi refacerea mediului la parametrii iniţiali, iar
acolo unde este cazul, chiar pentru îmbunătăţirea acestora, prevăzându- se totodată şi
fondurile necesare.
Cap.13 Securitate şi sănătate în muncă
Se vor arăta aspectele principale privind respectarea normelor securitate şi

sănătate în muncă în procesul de exploatare preparare şi modul în care se va verifica
realizarea acestora, lucrările principale prevăzute în preliminar care rezolvă
problemele legate de securitatea şi sănătatea în muncă, eventual prescripţii speciale.

Pag. 110 din 122
Cap. 14 Resurse umane, utilaje şi materiale
Se vor prezenta:
- structura de personal existentă şi programată, pe genuri de activităţi;
- dotarea cu utilaje existentă şi programată, gruparea lor pe genuri de activităţi;
- sinteza planului de aprovizionare cu materiale, piese de schimb şi servicii,
exprimate în unităţi fizice şi valorice.
Cap. 15 Investiţii
Vor fi menţionate lucrările de investiţii programate, în unităţi valorice, pe total

şi în următoarea structură:
- construcţii miniere subterane;
- lucrări de montaje în subteran
- total construcţii-montaj în subteran;
- construcţii + montaje la suprafaţă
- utilaje şi dotări
Se va prezenta situaţia documentaţiilor aferente lucrărilor programate şi
justificarea pentru lucrările care nu au documentaţii. Pentru lucrările fără
documentaţii se vor propune termene de proiectare..
Pentru investiţiile programate va fi precizată şi sursa de finanţare.
Dacă este cazul, în acest capitol vor fi incluse şi lucrările de reparaţii capitale
(lucrări de intervenţie asimiltate investiţiilor) progamate în perioada de preliminar.
Cap. 16 Alte lucrări
În acest capitol vor fi prezentate:

- lucrări de reparaţii curente şi întreţinere a lucrărilor miniere, utilajelor din
subteran şi de la suprafaţa minelor;
- alimentarea cu energie electrică, pneumatică, hidraulică etc.;
- capacităţile de însilozare în subteran şi la suprafaţă, stocurile de substanţă
utilă (separat pe metale, tipuri de cărbuni, categorii de substanţe, sorturi etc.) existent
în acestea, la începutul şi sfârşitul lunii.
Cap. 17 Analiza economică
Se vor prezenta fundamentarea cheltuielilor de producţie, prezentate pe

elementele de cheltuieli materiale, energie, amortisment, de personal etc., precum şi
sursele de venituri.
Se vor evidenţia distinct:
- taxa pentru activitatea de exploatare la toate perimetrele concesionate,
luându- se în calcul suprafeţele integrale stabilite în licenţe;
- redevenţele miniere ce trebuie achitate trimestrial şi anual, pentru toate
produsele miniere; în conformitate cu legislaţia în vigoare şi prevederile din licenţele
acordate;
- consemnarea garanţiei de mediu, potrivit legislaţiei în vigoare, a planului de
dezvoltare şi a planului de conformare şi refacere a mediului pentru anul preliminat.
De asemenea, se vor prevedea şi sumele necesare pentru executarea lucrărilor
restante din anii anteriori;
- cheltuieli la 000 lei producţie marfă;
- cheltuieli pentru conservarea şi/sau închiderea minei/carierei.
În cazul în care există restanţe din anii anteriori la taxe, redevenţe şi garanţia
de mediu, se vor prevedea sumele necesare pentru lichidarea acestora. În situaţia în

Pag. 111 din 122
care aceasta nu este posibil, se va solicita, în prealabil, aprobarea Agenţiei Naţionale

pentru Resurse Minerale, respectiv şi a inspectoratului de protecţie a mediului, la care
este arondat perimetrul respectiv, pe baza unei documentaţii din care să rezulte
cauzele obiective care au condus la această situaţie, dar mai ales măsurile ce se vor
lua pentru recuperarea restanţelor.
2. Indicatori tehnico-economici
Indicatorii tehnico- economici care fundamentează programul general de

exploatare şi pe baza cărora se efectuează analiza şi avizarea acestuia vor conţine
următoarele anexe:
1. Situaţia rezervelor deschise şi pregătite
a. Situaţia pe sectoare
b. Grade de asigurare pe strate
2. Lucrări de cercetare geologică
3. Lucrări de deschidere
4. Lucrări de pregătire
5. Capacităţi de producţie, linie de front
6. Producţia pe sectoare
7. Producţia pe strate
8. producţia pe metode de exploatare
9. Pierderi de exploatare, diluţii, grade de recuperare
10. Cenuşa medie ponderată pe strate şi blocuri
11. Rambleu-înnămolire
12. Lucrări de întreţinere
13. Lucrări pentru protecţia şi refacerea mediului
14. Lucrări de conservare-închidere
15. Consumuri specifice de materiale, energie şi combustibili
16. Personal, productivităţi
17. Producţie, subvenţii
18. Cheltuieli de producţie
19. Lucrări de investiţii
20. Bugetul de venituri şi cheltuieli
21. Program de folosire a utilajelor tehnologice
22. Centralizatorul structurii de personal
Cele 22 de machete vor fi întocmite şi semnate în conformitate cu modelele anexate.
3. Anexe cu volumul şi eşalonarea lucrărilor
Anexele cu volumul şi eşalonarea lucrărilor reprezintă o detaliere a

indicatorilor tehnico-economici şi conţin toate categoriile de lucrări care se
programează în perioada de preliminar. Anexele conţin şi o rubrică în care, la
sfârşitul lunii/trimestrului/anului vor fi completate realizările recepţionate. În
preliminar vor fi cuprinse următoarele machete, care vor fi întocmite şi semnate în
conformitate cu modelele anexate:
1. Mişcarea rezervelor deschise şi pregătite
2. Pierderi de exploatare, diluţie
3. Capacităţi de producţie
4. Centralizatorul lucrărilor de înaintare
5. Lucrări de deschidere
6. Lucrări de cercetare geologică
7. Lucrări de pregătire
8. Viteza de avansare la lucrări de înaintare
9. Producţia pe strate
10. Producţia pe metode de exploatare

Pag. 112 din 122
11. Lucrări de abataj

12. Indici de avansare abataje
13. Cenuşa medie ponderată în funcţie de probele de strat
14. Situaţia sterilului provenit din lucrări de înaintare
15. Programul de rambleu-înnămolire
16. Lucrări de redeschidere
17. Lucrări de rearmare
18. Lucrări de planare
19. Programul de haldare
20. Lucrări de conservare-închidere
În programul general de exploatare anual va fi inclus, într-o secţiune separată,
programul de exploatare pe trimestrul I, care va cuprinde diagramele 1-20 cu volumul
şi eşalonarea, pe luni, a lucrărilor programate în primul trimestru al anului.
4. Anexe grafice
Programul de exploatare conţine o secţiune distinctă compusă din piese

desenate care prezintă în detaliu toate lucrările miniere existente şi cele programate în
perioada preliminată şi cuprinde:
1. Planul general scara 1:2.000, care va conţine elemente topografice privind situaţia
existentă la începutul anului, precum şi lucrările prevăzute a se executa în cursul
perioadei preliminate, defalcate pe trimestre. Pe planul topografic se vor mai
completa:
- limita perimetrului de exploatare aprobat prin licenţa de exploatare;
- anumite obiective de la suprafaţă care pot fi afectate de exploatarea subterană
(cursuri de apă, drumuri, căi ferate, construcţii, reţele electrice, etc.);
- perimetrele de protecţie de la suprafaţă şi pilierii de protecţie de lungă durată
şi, temporari, la nivelul fiecărui strat, indicarea obiectivelor din subteran şi de la
suprafaţă care se protejează, precum şi a actului prin care au fost aprobate;
- falii şi accidente tectonice majore;
- stratele interceptate cu lucrările de deschidere (direcţia şi înclinarea);
- sondele de la suprafaţă, cu indicarea numărului şi cotei de la suprafaţă;
- profilul longitudinal al fiecărui puţ sau al altor lucrări principale de legătură
cu suprafaţa, cu indicarea cotelor la nivelul suprafeţei şi a fiecărui orizont;
- zonele cu erupţii de ape (sau posibile) din zăcământ sau lucrări vechi;
- forajele de cercetare a zăcământului (cele existente, trasate cu culoare neagră
şi cele proiectate, trasate cu culoare roşie);
- lucrările miniere existente (cele din steril vor fi colorate cu galben şi cele din
util, cu maro). Pe fiecare lucrare se vor trece denumirea, stratul, blocul, orizontul) şi
cotele punctelor caracteristice;
- lucrările miniere de deschidere proiectate şi numărul acestora - culoare
verde;
- lucrările miniere de pregătire şi numărul acestora culoare albastră în util şi
roşie în steril;
- pe lucrările miniere de înaintare existente vor fi trecute ştufele trimestriale şi
cele anuale, iar prevederile ultimei perioade de până la începerea anului de preliminar
se vor colora cu violet;
- punctele topografice principale din reţeaua de sprijin, cu indicarea cotei. Vor
fi cotate toate intersecţiile, precum şi punctele de schimbare a pantei. Cotele existente
vor fi înscrise cu negru, iar cele proiectate, cu roşu;
- lucrările miniere cu pante peste 7% se vor marca cu semnul folosit pentru
pante înclinate;
- lucrările miniere părăsite se vor marca distinct, cu semnele convenţionale
stabilite;

Pag. 113 din 122
- lucrările inaccesibile, dar necesare activităţii de producţie (inundate, surpate,

cu gabarite necorespunzătoare), vor fi marcate cu linie plină - în tuş negru - plasată în
interiorul lucrării, pe lungimea respectivă;
- uşile de aeraj şi digurile. Pentru fiecare dig se va înscrie numărul său;
- traseul curenţilor de aer curat şi viciat, până la suprafaţă.
Se va acorda o atenţie deosebită reprezentării corecte a intersecţiilor dintre lucrările
miniere, precum şi zonelor de suprapunere a acestora.
2. Secţiune transversală prin zăcământ, la scara 1:2000, pentru fiecare bloc aflat în
exploatare, care vor trece:
- toate stratele, cu lucrările de legătură existente;
- forajele de cercetare geologică de la suprafaţă;
- feliile exploatate, cu ştufe anuale;
- lucrările de pregătire vechi, cu cel puţin un orizont deasupra orizontului de
aeraj, cu indicarea lucrărilor de închidere (diguri, rambleu, înnămolire);
- feliile programate a fi exploatate în cursul perioadei, colorate pentru fiecare
trimestru;
- lucrările de pregătire din culcuş şi în strat, cele existente şi cele programate,
colorate distinct;
- digurile existente, de culoare neagră, şi cele preliminate, de culoare roşie,
precum şi celelalte construcţii de aeraj;
- curenţii de aer curat şi viciat;
- cote la atacări şi la nivelul fiecărei felii, precum şi la orizontul de aeraj şi de
transport;
- zonele înnămolite şi cele programate a fi înnămolite;
- nivelul anual de exploatare, marcat cu linie roşie.
Secţiunile vor fi numerotate, iar urmele planelor de secţiune vor fi trecute şi
numerotate pe planul general.
3. Planul fiecărui strat, sector, la scara 1:1000, va conţine:

- pilierii de protecţie la nivelul stratului;
- falii şi accidente tectonice;
- sondele de la suprafaţă, cu indicarea numărului de ordine, grosimii şi cotei la
care au fost interceptate stratul;
- zonele cu erupţii de ape (sau posibile) din zăcământ sau lucrări vechi;
- forajele de cercetare a zăcământului;
- lucrările miniere existente (inclusiv abatajele);
- lucrările de deschidere care se execută pentru stratul, blocul tectonic
respectiv, cu indicarea legăturii cu scheletul general al minei, precum şi cele de
pregătire;
- punctele topografice, cu indicarea cotei;
- lucrările de exploatare preliminate. Abatajele vor fi conturate pe trimestre,
indicându- se sensul de avansare. Culorile folosite vor fi:
roşu - trimestrul I;
galben - trimestrul II;
albastru - trimestrul III;
maro - trimestrul IV.
Realizările din perioada care precedă sfârşitul anului anterior şi începutul celui
preliminat se vor estima pe baza vitezelor de avansare realizate şi se vor contura cu
violet. În interiorul suprafeţelor programate a se exploata se vor înscrie: numărul
abatajului şi al panoului, tipul susţinerii şi modul de tăiere, precum şi producţia
preliminată;
- traseul curenţilor de aer curat şi viciat până la legătura cu lucrările principale
de deschidere, puse de acord cu planul topografic de aeraj;
- zonele înnămolite şi cele programate a fi înnămolite

Pag. 114 din 122
- lucrările miniere părăsite conform cu cele arătate în planul general;

- lucrările inaccesibile, dar necesare procesului de producţie;
- digurile şi construcţiile de aeraj (uşi, crossinguri etc.), cu numărul de inventar
al digurilor, puse de acord cu planul topografic.
4. Proiecţii pe plan vertical longitudinal, la scara 1:1000

Se întocmesc pentru zăcămintele cu înclinare mai mare de 45°.
Pe profile se vor indica faliile limită de bloc şi cele din interiorul stratului,
delimitarea abatajelor, nivelurile de exploatare existente şi cele programate, focurile
active sau reactivate, indicate prin simbolurile respective. Prin semne convenţionale
se vor arăta zonele înnămolite şi cele prevăzute a fi înnămolite, cu precizarea
volumului de cenuşă. Vor fi reprezentate elementele necesare pentru suprapunerea
proiecţiilor diferitelor strate (proiecţia puţurilor din culcuş, etc)
5. Planul de abataj, scara 1:1000 sau 1:500, pentru fiecare felie sau panou
programat a fi exploatat. Planul de abataj va cuprinde lucrările de deschidere şi
pregătire existente şi programate de la orizontul inferior şi de aeraj, conturul stratului,
la cota feliei curente (de culoare neagră) şi a celei superioare (de culoare roşie), zona
propusă a fi, exploatată, conturată pe trimestre, curenţii de aer, construcţiile de aeraj
la nivelul feliei/panoului, digurile, zonele rambleiate sau înnămolite, eventualele
scarpe şi accidente tectonice.
6. Secţiuni transversale şi longitudinale prin abataj, scara 1:1000 sau 1:500, cu

reprezentarea tuturor lucrărilor existente sau programate din planul de secţiune;
7. Planul topografic cu lucrări de întreţinere, scara 1:2000 sau 1:1000, va cuprinde

lucrările care în cursul anului vor fi rearmate sau planate.
Lucrările de rearmare se vor marca cu o linie continuă, colorată în albastru,
dispusă pe una dintre marginile lucrării miniere. Numărul de ordine al lucrării şi
lungimea care urmează a fi rearmată se vor regăsi în diagrama ataşată la preliminar.
Lucrările de planare se reprezintă prin colorarea cu roşu a lucrărilor miniere,
pe toată secţiunea lor, în diagramele ataşate la preliminar urmând a fi trecute, pe
lângă numărul de ordine, denumirea lucrării şi volumul (m3) care urmează a fi planat.
8. Planul topografic cu lucrări de conservare- închidere, scara 1:2000 sau 1:1000,

se va întocmi în mod similar cu planul topografic cu lucrări de întreţinere.
9. Secţiuni prin lucrări miniere, scara 1:1000 sau 1:500, se vor întocmi pentru
explicitarea modului de realizare a unor lucrări miniere planificate, în situaţiile în
care reprezentarea în plan nu este suficient de edificatoare.
10. Planul haldei de steril cu programul de haldare, scara 1:2000 sau 1:1000, va
conţine situaţia topografică actuală a haldei şi zonele unde se va halda în perioada de
preliminar. Planul va fi completat cu secţiunile longitudinale şi transversale întocmite
pentru determinarea volumului haldei.
Programele anuale de exploatare vor mai cuprinde:

- planul topografic cu mişcarea rezervelor deschise şi pregătite, pentru fiecare
strat în exploatare;
- schema de evacuare a apelor.
Aceste documente vor fi elaborate în conformitate cu reglementările specifice în
vigoare..
C. COŢIUTUL PROGRAMULUI GEERAL AUAL DE

PREPARARE

Pag. 115 din 122
Programele generale anuale de preparare vor avea următoarele părţi componente:

1. Memoriul tehnic;
1. Memoriul tehnic
Memoriul tehnic din programul general de preparare va cuprinde următoarele

capitole:
Cap. 1 - Prevederi generale
Se vor menţiona:
- numărul şi data eliberării licenţei de către Agenţia Naţională pentru Resurse
Minerale;
- numărul şi data hotărârii Guvernului pentru aprobarea licenţei;
- data începerii derulării licenţei;
- datele privind agentul economic: denumirea societăţii, înregistrarea la registrul
comerţului, codul fiscal, banca (filiala) şi numărul contului, adresa completă,
numărul de telefon/fax şi activitatea pe care o desfăşoară;
- denumirea perimetrului de exploatare;
- substanţa minieră utilă exploatată şi principalele utilizări;
- eventuale modificări intervenite după acordarea licenţei de exploatare şi temeiul
legal în baza căruia au fost efectuate;
- localizarea geografică şi administrativă a perimetrului de exploatare, descrierea
reliefului, căile de comunicaţie, alimentarea cu energie etc.;
- descrierea terenurilor ce vor fi utilizate pentru activităţi miniere şi prezentarea
formelor legale de acces la terenuri (act de proprietate, închiriere, concesiune,
asociere etc.), în conformitate cu prevederile legii.
Cap. 2 - Programul de preparare
Se vor prezenta:
- utilajele şi fluxul tehnologic folosite, produsele valorificabile rezultate (cantitativ şi
calitativ), conţinutul sterilului evacuat;
- depunerea sterilului în iazuri de decantare, halde, construirea acestora, utilajele
folosite pentru construcţie şi depunere, măsuri de protecţie a iazurilor şi haldelor, a
construcţiilor civile, industriale, de artă etc., din zonă, precum şi a mediului ambiant,
în toate componentele sale.
Se vor evidenţia următorii indicatori:
- cantitatea şi calitatea extrasului industrial supus prelucrării/preparării;
- produsele rezultate, cantitativ şi calitativ, cu conţinuturile în componenţi utili,
separat pe fiecare produs destinat comercializării;
- sterilul evacuat, cantitativ şi calitativ;
- randamentul instalaţiei de prelucrare/preparare;
Cap. 3 - Protecţia mediului
Lucrările cuprinse în acest capitol vor trebui să fie în conformitate cu prevederile

legislaţiei din domeniul protecţiei mediului.
Se vor prezenta influenţa activităţilor de preparare asupra mediului (aer, sol, ape de
suprafaţă şi subterane, modificarea reliefului, poluarea chimică, etc.), măsurile ce se
vor lua pentru monitorizarea, respectiv limitarea lor şi refacerea mediului la

Pag. 116 din 122
parametrii iniţiali, iar acolo unde este cazul, chiar pentru îmbunătăţirea acestora,
prevăzându- se totodată şi fondurile necesare.
Cap. 4 – Securitate şi sănătate în muncă
Se vor arăta aspectele principale privind respectarea normelor de securitate şi

sănătate în muncă în procesul de preparare şi modul în care se va verifica realizarea
acestora, lucrările principale prevăzute în preliminar care rezolvă problemele legate
de acest domeniu, eventual prescripţii speciale. Se tratează problemele legate de
cheltuielile de securitate şi sănătate în muncă.
Cap. 5 - Resurse umane, utilaje şi materiale
Se vor prezenta:
- structura de personal existentă şi programată, pe genuri de activităţi (preparare,
construcţii- montaj, activităţi conexe etc);
- dotarea cu utilaje existentă şi programată, gruparea lor pe genuri de activităţi;
- sinteza planului de aprovizionare cu materiale, piese de schimb şi servicii,
exprimate în unităţi fizice şi valorice.

Pag. 117 din 122
Cap. 6 - Alte lucrări
- construcţii- montaj, la suprafaţă, utilaje, dotări, asigurarea documentaţiilor şi a

surselor de finanţare;
- lucrări de reparaţii capitale, curente şi întreţinere a a instalaţiilor de prelucrare-
preparare, etc.;
- alimentarea cu energie electrică, pneumatică, hidraulică etc.;
- capacităţile de însilozare, stocul de substanţă utilă (separat pe tipuri de cărbuni)
existent în acestea, la începutul şi sfârşitul perioadei.
Cap. 7 - Analiza economică
Se vor prezenta fundamentarea cheltuielilor de producţie, prezentate pe elementele de

cheltuieli materiale, energie, amortisment, de personal etc., precum şi sursele de
venituri. Se vor preciza măsurile ce vor fi luate pentru încadrarea în bugetul de
venituri şi cheltuieli aprobat, iar acolo unde este posibil, identificarea unor surse noi
de venituri şi/sau reducerea cheltuielilor de orice natură, cheltuielile la 1.000 lei
producţie marfă, subvenţiile necesare şi alocaţiile bugetare pentru investiţii.
Se vor evidenţia distinct:
- taxa de exploatare, luându- se în calcul suprafeţele stabilite în licenţă;
- redevenţele miniere ce trebuie achitate trimestrial şi anual, pentru toate produsele
miniere;
- consemnarea garanţiei de mediu, potrivit legislaţiei în vigoare, planului de
dezvoltare, de conformare şi refacere a mediului pentru anul preliminat. De
asemenea, se vor prevedea şi sumele necesare pentru executarea lucrărilor restante
din anii anteriori;
- cheltuieli la 000 lei producţie marfă;
- cheltuieli pentru conservare şi/sau închidere.
În cazul în care există restanţe din anii anteriori la taxe, redevenţe şi garanţia de
mediu, se vor prevedea sumele necesare pentru lichidarea acestora. În situaţia în care
aceasta nu este posibil, se va solicita, în prealabil, aprobarea Agenţiei Naţionale
pentru Resurse Minerale, respectiv şi a inspectoratului de protecţie a mediului, la care
este arondat perimetrul respectiv, pe baza unei documentaţii din care să rezulte
cauzele obiective care au condus la această situaţie, dar mai ales măsurile ce se vor
lua pentru recuperarea restanţelor.
2. Indicatori tehnico-economici
Indicatorii tehnico- economici vor conţine următoarele anexe:
1. Lucrări de investiţii
2. Producţia netă fizică
3. Indicatori de calitate
4. Producţia marfă
5. Cheltuieli de producţie
6. Bugetul de venituri şi cheltuieli
7. Consumuri specifice de energie şi apă
8. Lucrări pentru protecţia şi refacerea mediului
9. Personal, productivităţi
Cele 9 machete vor fi întocmite şi semnate în conformitate cu modelele anexate.
SECŢIUEA 2

Pag. 118 din 122
Întocmirea programelor generale de exploatare

(preliminariilor) trimestriale
A. GEERALITĂŢI
În cursul anului, programele generale de exploatare anuale vor fi detaliate, la

fiecare trei luni, prin programe generale de exploatare trimestriale, în cadrul cărora
prevederile din preliminarul anual, afererente trimestrului respectiv, vor fi defalcate
pe luni. În cazuri bine justificate, anumite prevederi sau soluţii din preliminarul anual
iniţial, pot fi modificate prin preliminariile trimestriale.
B. COŢIUTUL PROGRAMULUI GEERAL TRIMESTRIAL DE

EXPLOATARE
Programele generale de exploatare trimestriale vor avea următoarele părţi

componente:
1. Memoriul tehnic;
3. Anexe cu volumul şi eşalonarea lucrărilor;
4. Anexe grafice
Memoriul tehnic va avea următoarele capitole:

- cap. 1 Modificări faţă de programul generale de exploatare anual
- cap. 2 Rezerve de substante minerale utile
- cap. 3 Lucrări de cercetare geologică
- cap. 4 Lucrări de deschidere şi construcţii miniere
- cap. 5 Lucrări de pregătire
- cap. 6 Producţia
- cap. 7 Goluri subterane şi rambleierea acestora
- cap. 8 Aeraj şi transport
- cap. 9 Protecţia zăcământului
- cap. 10 Conservarea şi închiderea totală şi/sau parţială a minei
- cap. 11 Programul de preparare (sortare)
- cap. 12 Protecţia mediului
- cap.13 Securitate şi sănătate în muncă
- cap. 14 Resurse umane, utilaje şi materiale
- cap. 15 Alte lucrări
- cap. 16 Analiza economică
Capitolul 1 se va întocmi potrivit precizărilor din secţiunea III. Capitolele 2-16

vor trata aceleaşi aspecte ca şi în preliminarul anual, dar cu referire la perioada
analizată. Va fi analizat modul în care au fost realizate prevederile din preliminarul
anual în perioada precedentă şi vor fi estimate realizările până la sfârşitul anului.
Indicatorii tehnico-economici vor fi întocmiţi în conformitate cu machetele

anexate. Anexele cu volumul şi eşalonarea lucrărilor, precum şi anexele grafice
vor respecta conţinutul şi forma stabilită pentru programul anual, dar vor reflecta
doar programarea lucrărilor în trimestrul respectiv.
C. COŢIUTUL PROGRAMULUI GEERAL TRIMESTRIAL DE

PREPARARE
Programul general de preparare trimestrial va avea următoarele părţi componente:

Pag. 119 din 122
1. Memoriul tehnic;
Memoriul tehnic va trata aceleaşi aspecte ca şi în preliminarul anual, dar cu
referire la perioada analizată (trimestrul preliminat). Va fi analizat modul în care au
fost realizate prevederile din preliminarul anual în perioada precedentă şi vor fi
estimate realizările până la sfârşitul anului.
Indicatorii tehnico-economici vor fi întocmiţi în conformitate cu machetele
anexate
SECŢIUEA 3
Modificarea programelor generale de exploatare anuale
A. GEERALITĂŢI
În cursul anului pot interveni modificări ale programului anual, datorită

apariţiei unor evenimente neprevăzute. În asemenea cazuri se vor întocmi
documentaţii tehnico-economice separate care vor necesita un nou aviz şi o nouă
aprobare din partea forurilor care au avizat şi aprobat programul iniţial.
Documentaţiile pentru modificarea Programului anual de exploatare vor fi
avizate de CTE – CNH şi aprobate de conducerea Companiei, în acelaşi mod prin
care a fost avizat şi aprobat Programul general de exploatare anual
Modificările esenţiale aduse programelor generale de exploatare, aşa cum sunt
definite în Ordinul ANRM nr. 12/2003, secţiunea a II-a, vor fi înaintate pentru
avizare şi la Compartimentul de Inspecţie Teritorială Hunedoara – Deva al Agenţiei
Naţionale pentru Resurse Minerale.
Nu se consideră modificare a programului general de exploatare şi nu se va
cere un nou aviz în următoarele situaţii:
- finalizarea unei lucrări, programată în perioada anterioară, care nu a fost
finalizată le termenul iniţial stabilit;
- realizarea unor lucrări de lungime mică – sub 10 m (nişe), modificarea
poziţiei, direcţiei, înclinării şi/sau lungimii unei lucrări condiţionată de unul sau mai
multe elemente de geometrie a zăcământului (falie, direcţie şi/sau înclinare de strat,
etc.), care, în momentul elaborării preliminarului anual, erau insuficient cunoscute, în
cazul în care respectiva condiţionare a fost menţionată în memoriul tehnic şi dacă nu
se aduc modificări ale metodei de exploatare, ale sistemul de aeraj, ale condiţiilor de
siguranţă a zăcământului sau de securitate şi sănătate în muncă;
- realizarea unor lucrări de întreţinere urgente, neprevăzute în programul
general de exploatare, dar necesare pentru desfăşurarea normală a activităţii.
În ultimele două situaţii, lucrările vor fi realizate în baza unor proiecte
aprobate de conducerea sucursalei.
B. COŢIUTUL DOCUMETAŢIILOR TEHICO-ECOOMICE

PETRU MODIFICAREA PROGRAMULUI GEERAL DE
EXPLOATARE AUAL
1 . Memoriu tehnic
1 . Prezentarea obiectului modificării faţă de programul general de exploatare

anual;
2. Scopul şi necesitatea modificării (motivaţii de transport, aeraj, protecţia
muncii, organizare, economice, etc.);
3. Avantajele şi dezavantajele soluţiilor propuse în comparaţie cu cele din
programul general de exploatare iniţial;

Pag. 120 din 122
4. Dacă se propun lucrări noi, se va preciza caracterul acestora (pregătiri,

săpări-investiţii, abataj, încadrarea în Albumul de profile tipizate, dacă figurează ca
obiect în devizul general al Proiectului de Execuţie al exploatării miniere respective,
concordanţa cu metoda cadru de exploatare);
5. Modul de aerisire şi încadrarea în circuitul de aeraj aferent zonei;
6. Măsuri prevăzute pentru prevenirea focurilor endogene, incendii, etc .;
7. Măsuri de protecţia zăcământului (lucrări de izolare, înnămolire,
rambleeere, etc.);
8. Măsuri specifice de sănătate şi securitate a muncii;
9. Măsuri specifice de protecţie a mediului;
10. Modul în care noile soluţii afectează indicatorii aprobaţi prin programul
general anual de exploatare iniţial (grade de asigurare cu rezerve, indici de
normalitate, volum total de lucrări de cercetare geologică, deschidere, pregătire,
producţie, consumuri specifice, indicatori economici şi de personal, etc.). Machetele
din secţiunea de prezentare aferente programului anual, afectate de modificări, vor fi
refăcute, urmând ca, după aprobare, să fie ataşate la programul iniţial.
2 . Anexe grafice
1. Planul topografic cu situaţia iniţială a lucrărilor miniere în conformitate cu

programul general de exploatare anual;
2. Planul topografic cu lucrările miniere ce constituie modificare de la
programul general anual, încadrate în ansamblul lucrărilor miniere din zonă;
Lucrările miniere propuse vor fi reprezentate în minim trei vederi în plan,
secţiune sau profil transversal şi longitudinal (în cazul stratelor groase) şi în minim
două vederi, în plan şi secţiune transversală (în cazul stratelor subţiri şi de grosime
medie);
Planurile topografice vor fi completate cu curenţii de aer, construcţiile de aeraj
existente şi planificate şi cote.
Documentaţiile vor fi semnate în mod identic cu Programul general de
exploatare anual şi vor conţine şi Procesul verbal de avizare în CTE-ul intern al
sucursalei.

Pag. 121 din 122
SECŢIUEA 4
Avizarea şi aprobarea programelor generale
de exploatare /preparare (preliminariilor)
Programele generale de exploatare/preparare anuale şi trimestriale vor fi
analizate şi avizate intern în consiliul tehnico-economic al sucursalei care le-a
elaborat.
La datele stabilite prin Decizie a Directorului general, programele generale de
exploatare/preparare vor fi prezentate, de conducerea sucursalei, în Consiliul tehnico-
economic al CNH – S.A. În urma analizei, CTE – CNH va emite procesul verbal de
avizare al preliminarului, în baza căruia Progamul general de exploatare va primi
aprobarea conducerii Companiei.
Programele generale de exploatare/preparare anuale vor fi înaintate, în vederea
avizării şi la Compartimentul de Inspecţie Teritorială al Agenţiei Naţionale pentru
Resurse Minerale.
Documentaţiile tehnico-economice pentru modificarea Programului general de
exploatare vor fi analizate şi avizate de CTE – CNH, în principal, cu ocazia susţinerii
Programelor generale de exploatare reactualizate pe trimestre. În acest sens,
sucursalele vor înainta la CNH – Direcţia tehnică documentaţiile aferente
modificărilor propuse, cu minim o săptămână înaintea susţinerii preliminariilor
trimestriale, pentru ca aceste documentaţii să poată fi analizate de serviciile de
specialitate ale Companiei. Avizul CTE – CNH la programul general de exploatare
trimestrial va menţiona explicit modificările faţă de programul anual acceptate.
În situaţii bine justificate, pot fi realizate documentaţii pentru modificarea
Programului general de exploatare anual şi în perioadele dintre datele de susţinere a
preliminariilor trimestriale. Documentaţiile vor fi înaintate la Direcţia tehnică a CNH
– S.A., urmând ca, după verificarea lor de către serviciile de specialitate ale
Companiei, să fie susţinute şi avizate în prima şedinţă a CTE – CNH.
Pentru modificările esenţiale aduse programelor generale de exploatare, aşa
cum sunt definite în Ordinul ANRM nr. 12/2003, secţiunea a II-a, se va solicita un
nou aviz din partea Compartimentului de Inspecţie Teritorială al Agenţiei Naţionale
pentru Resurse Minerale.
SECŢIUEA 5
Urmărirea realizării programelor generale de exploatare
(preliminariilor) anuale
1. La sfârşitul fiecărei luni, realizările consemnate în formularele de recepţie,
vor fi trecute în diagramele corespunzătoare din Programul generale de exploatare
anual sau trimestrial de la sucursală. De asemenea, realizările vor fi consemnate şi pe
anexele grafice ale preliminarului.
2. La sfârşitul fiecărui trimestru sau an, realizările vor fi completate pe
planurile topografice şi diagramele ce fac parte din Programul aprobat, atât la sediul
sucursalei cât şi la cel al CNH- S.A. Completarea preliminarului de la sediul CNH se
va face, prin grija şefilor serviiciilor topo-geo-tehnic de la sucursale, până în data de
15 a primei luni a trimestrului următor.
3. După aprobare, modificările la Programul general de exploatare vor fi
incluse în programul iniţial, completându-se în mod corespunzător anexele grafice şi
analitice ale Preliminarului anual, cu precizarea numărului noului aviz. Modificările
vor fi operate atât în exemplarul de la sucursală, cât şi în cel de la CNH – S.A,
imediat după avizarea şi aprobarea noilor soluţii.

Pag. 122 din 122
C. AEXE GRAFICE
EXPLOATĂRI MINIERE
1. PLANUL GENERAL
2. SECTIUNE TRANSVERSALA PRIN ZACAMÂNT

3. PLANUL STRATULUI (SECTORULUI)

4. PROIECTIE PE PLAN VERTICAL LONGITUDINAL

5. PLAN DE ABATAJ
6. SECTIUNI PRIN CÂMPUL DE ABATAJ

7. PLANUL CU LUCRARI DE ÎNTRETINERE

8. PLAN CU MISCAREA REZERVELOR DESCHISE SI PREGATITE

9. SECTIUNI PRIN LUCRARI MINIERE

10. PLANUL HALDEI DE STERIL CU PROGRAMUL DE HALDARE

LEGENDA
Limita perimetru de exploatare
Limita zona de protectie
Pilier de protectie la nivelul stratului
LUCRARI MINIERE EXISTENTE LUCRARI MINIERE PROIECTATE

- în steril - de deschidere
- în carbune - de cercetare geologica
- în steril (preg)
- în carbune
deschideri geologice pregatiri cb. pregatiri st.
Pozitii de
G15
plan 1100 3311 3510
04/07 I/08
Zone exploatate Abataje trim. I / luna 1

II/08
Abataje trim. II / luna 2

III/08
Abataje trim. III / luna 3

IV/08
Abataje trim. IV
Diguri Diguri
Usi de aeraj Usi de aeraj
Înamolire - realizata - planificata
Focuri endogene Nr.

Data :
Foraje subterane: - existente - proiectate
Curent de aer: - proaspat - viciat

PROGRAM GENERAL DE EXPLOATARE PE ANUL/TRIM ......

DIRECTOR ____________ SEF SECTOR AERAJ ____________
INGINER SEF PRODUCTIE ____________ SEF SECTOR I ____________
INGINER SEF EL-MEC ____________ SEF SECTOR II ____________
INGINER SEF S.S.M. ____________ SEF SECTOR III ____________
TOPOGRAF SEF ____________
Data Numele Semn. Data Numele Semn. Data Numele Semn.
COMPLETARI PERIODICE
Masurat Plansa
Redactat
SISTEM DE REFERINTA
nr.
Desenat VALEA JIULUI '58
Verificat
C.N.H. S.A. scara PLANUL GENERAL

1:XXXX
E.M. ................... E.M. .......................
Data: ......................

Note de Curs - Management

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Note de Curs - Management

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ORGANIZAREA LUCRARILOR DE CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

Pag. 2 din 122

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

dr. ing. Mircea BELDEA

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

V.8.2. Fluctuaţia costului vieţii 37

Pag. 4 din 122

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

I. Obiectul, conţinutul şi importanţa managementului

Topografia este acea ramură a măsurătorilor terestre care se ocupă cu măsurarea şi

Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi

Cadastrul general se prezintă ca un ansamblu de activităţi tehnico-organizatorice care are

Folosirea eficientă a resurselor umane, materiale şi procedurale în procesul de realizare a

Procesul de executare a lucrărilor topo-geodezice şi cadastrale constă în totalitatea

Managementul lucrărilor topo-geodezice şi cadastrale urmăreşte interconectarea raţională

Managementul lucrărilor topo-geodezice şi cadastrale constă în perfecţionarea proceselor

Managementul lucrărilor topo-geodezice şi cadastrale trebuie să asigure:

Pag. 5 din 122

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

- compatibilitate cu sistemule geodezice naţionale şi planetare.

II. Formele de organizare ale activităţii de topografie şi

Activitatea de topografie şi cadastru se poate desfăşura:

Organizarea şi desfăşurarea activităţii de topografie şi cadastru sunt reglementate în ţara

Pag. 6 din 122

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

II. 2. Procedura de autorizare

Certificarea întrunirii celor trei condiţii se realizează de obicei prin procedura de

II.2.1. Autorizarea în topografie minieră

Autorizarea are drept scop asigurarea realizării corespunzătoare a lucrărilor de specialitate

Prin autorizare se recunoaşte competenţa tehnico-profesională a personalului de

Titularii licenţelor sau permiselor de prospecţiune, explorare, exploatare sunt obligaţi să

Autorizarea se solicită şi se acordă pentru una din următoarele grade:

Categoriile de lucrări care fac obiectul autorizării sunt următoarele :

(1) Autorizaţie gradul “A” ( executie de lucrari de topografie minieră )

a) trasarea lucrărilor miniere de la suprafaţă şi din subteran;

(2) Autorizaţie gradul “B” ( Conducere şi execuţie de lucrări in topografia minieră )

a) executarea si verificarea lucrarilor prevazute la categoria “ A”;

dr. ing. Mircea BELDEA

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

c) realizarea şi dezvoltarea reţelelor topografice de sprijin la suprafaţă şi în subteran;

(3) Autorizaţie gradul “C” ( coordonator de activitate de topografie minieră )

a) executarea şi verificarea lucrărilor din categoriile “A” si “B “;

Pentru personalul de specialitate al titularilor licenţelor sau permiselor de prospecţiune,

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii la autorizare în topografia minieră

Pag. 8 din 122

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

II.2.2. Autorizarea în activitatea de cadastru

Autorizarea în activitatea de cadastru se face pe baza Ordinului Preşedintelui Agenţiei

Autorizarea persoanelor fizice se solicită şi se acordă pentru una din categoriile A, B, C, D

Persoanele fizice autorizate în categoria A pot executa următoarele tipuri de lucrări de

Persoanele fizice autorizate în categoria B pot executa următoarele tipuri de lucrări de

Persoanele fizice autorizate în categoria C pot executa următoarele tipuri de lucrări de

Persoanele fizice autorizate în categoria D pot executa următoarele tipuri de lucrări de

Pag. 9 din 122

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

- proiectarea, executarea şi completarea reţelelor geodezice de referinţă;

Persoanele fizice autorizate în categoria D pot executa lucrări de specialitate numai la

Autorizarea persoanelor juridice se solicită şi se acordă astfel:

II.2.3. Sistemul de autorizare practicat de Institutul Regal al Topografilor Autorizaţi

În viziunea RICS termenul general de "Topografie" acoperă o mare varietate de

Topograful mineral este unic în meseria de topografie, calificarea şi îndatoririle sale

dr. ing. Mircea BELDEA

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII DE TOPOGRAFIE I CADASTRU