MENTENANŢA SISTEMELOR ELECTRICE

1. GENERALITATI

Potrivit etapei actuale de dezvoltare industrială şi economică a ţării noastre şi în

acord cu normele şi standardele Uniunii Europene, se impune ca o necesitate, pentru
specialiştii din domeniul tehnic ( în particular electrotehnic şi energetic), în suşirea şi
aplicarea eficientă a noţiunilor de mentenanţă şi mentenabilitate [1-3]. Această
preocupare, relativ majoră, rezultă şi din orientarea mai realistă şi totodată mai amplă a
activităţilor inginereşti spre partea de exploatare şi întreţinere, la parametri calitativi cât
mai în alţi, care devine tot mai complexă şi mai dificilă.

2. TERMINOLOGIE

Pentru abordarea şi analiza acestor preocupări şi realizări inginereşti, se impune

implementarea unei terminologii adecvate [1-4].
Astfel, termenul de dispozitiv semnifică orice element component, bloc, ansamblu,
echipament, subsistem sau sistem ce poate fi considerat de şine stătător şi care poate fi în
cercat individual [1].
?. Atunci când în context se justifică, termenul de dispozitiv este folosit pentru a indica
un eşantion de dispozitive, o popula este folosit pentru a indica un eşantion de dispozitive,
o populaţie de dispozitive etc. [1].
Termenul durată, respectiv timp, din definiţiile în care este folosit poate fi înlocuit,
după caz, prin parcurs, cicluri, anclanşări-declanşări sau alte mărimi corespunzătoare [1].
El se poate referi la întreaga durată de observaţie a dispozitivelor luate în consideraţie, fie
că funcţionează efectiv, fie că sunt depozitate etc. [1].
Mentenanţă reprezintă ansamblul tuturor acţiunilor tehnice şi organizatorice efectuate
în scopul menţinerii sau restabilirii unui dispozitiv în starea de funcţionare destinată [1].
Mentenabilitatea este definită ca fiind aptitudinea unui dispozitiv, în condiţii date de
utilizare, de a fi menţinut sau restabilit în starea de îndeplinire a funcţiei specificate,
atunci când mentenanţa se realizează în condiţii prestabilite, cu procedee şi remedieri
prescrise [1]. Mentenabilitatea poate fi dată printr-unul sau mai mulţi indicatori de
mentenabilitate, cum ar fi distribuţia discretă a probabilităţilor, media timpilor de
mentenanţă etc. [1]. Se face precizarea că valoarea unui indicator de mentenabilitate poate
fi diferită, pentru situatii diferite de mentenanţă. De asemenea, se precizează faptul că
atunci când termenul de mentenabilitate este folosit ca indicator de mentenabilitate în
seamnă, în totdeauna, că mentenanţa poate să fie efectuată în timpul unei perioade date
[1].
Mentenanţă preventivă reprezintă mentenanţa efectuată la intervale de timp
predeterminate, în scopul reducerii probabilităţii de defectare sau degradare a
performantelorunui dispozitiv[1]
Mentenanţă corectivă se defineşte ca fiind mentenanţa efectuată după apariţia unui
defect, în scopul restabilirii dispozitivului la starea de îndeplinire a funcţiei specificate
[1].
Mentenanţei îi corespund următorii timpi caracteristici [1]:
Timpul efectiv de mentenanţă, exprimat ca durata în care asupra unui dispozitiv
sunt efectuate, manual sau automat, acţiuni de mentenanţă. Se precizează că acesta nu
include timpul de aşteptare (alocat luării dispozitivului în reparaţie, de aşteptare a
materialelor etc.), dar include timpii inerenţi, proprii efectuării acţiunii respective de
mentenanţă (timpii necesari de aplicare a metodelor prescrise de mentenanţă).
Timpul efectiv de mentenanţă corectivă, ca parte a timpului efectiv de
mentenanţă în care sunt efectuate acţiuni de mentenanţă corectivă. în acesta nu se includ
timpul de aşteptare şi timpul necesar reparării unui dispozitiv care a fost în locuit în
cursul acţiunii de mentenanţă corectivă considerate.
Timpul efectiv de mentenanţă preventivă, care exprimă partea timpului efectiv
de mentenanţă în care sunt efectuate acţiuni de mentenanţă preventivă. în acest timp nu
se includ timpul de aşteptare şi timpul necesar acţiunii de menţinere a unui dispozitiv care
a fost în locuit.
Timpul efectiv mediu de mentenanţă observat, exprimat ca raportul dintre suma
timpilor efectivi de mentenanţă şi numărul total al acţiunilor de mentenanţă. Pentru
aceasta, se impune indicarea condiţiilor de efectuare a acţiunilor de mentenanţă.
Timpul efectiv mediu de mentenanţă estimat, ca fiind timpul efectiv mediu de
mentenanţă determinat prin valoarea sau valorile limită ale intervalului de în credere
asociat unui nivel de în credere dat şi bazat pe aceleaşi date ca şi timpul efectiv mediu de
mentenanţă observat al dispozitivelor nominal - identice. Se precizează că: trebuie să se
dea sursa datelor; rezultatele nu pot să fie cumulate sau combinate, decât dacă sunt similare
toate condiţiile; trebuie indicată legea de repartiţie admisă a timpilor efectivi de
mentenanţă, împreună cu argumentele alegerii ipotezei respective; trebuie indicat dacă
intervalul de în credere este unilateral sau bilateral utilizat; dacă se dă o singură valoare
limită, aceasta se referă, în general, la limita superioară; se impun indicate condiţiile de
efectuare a acţiunilor de mentenanţă.
Timpul efectiv mediu de mentenanţă prevăzut, definit ca fiind timpul efectiv
mediu de mentenanţă calculat pentru un dispozitiv, avându-se în vedere indicatorii de
fiabilitate observaţi, estimaţi, extrapolaţi sau prevăzuţi şi timpul efectiv mediu de
mentenanţă observat sau estimat al tuturor elementelor sale componente, precum şi alţi
factori ce trebuie luaţi în consideraţie, în funcţie de condiţiile date. Se impune indicarea
ipotezelor tehnice şi statistice, a metodelor de calcul şi a sursei de date.
Disponibilitatea, reprezintă aptitudinea unui dispozitiv, sub aspectele combinate de
fiabilitate, mentenabilitate şi de organizare a acţiunilor de mentenanţă, de a-şi în deplini
funcţia specificată, la un moment dat sau într-un interval de timp dat [1]. Acest termen
este folosit ca indicator de disponibilitate, reprezentând fie probabilitatea dispozitivului de
îndeplinire a funcţiei la un moment dat, fie probabilitatea raportată la un interval de timp
[1].
Disponibilitatea medie observată, se defineşte ca fiind raportul dintre timpul
cumulat în care un dispozitiv şi-a îndeplinit funcţia specificată şi timpul cumulat de
observaţie. Totodată, pentru momente date, astfel alese în cât repartiţia lor să fie
reprezentativă, reprezintă media proporţiei de dispozitive nominal identice care şi-au
îndeplinit funcţia specificată [1]. Se observă că disponibilitatea medie observată trebuie să
fie asociată unor intervale de timp date şi unor condiţii de utilizare şi de mentenanţă
prescrise. Se face precizarea că rezultatele obţinute nu pot fi cumulate sau combinate, decât
dacă toate combinaţiile sunt similare [1].
Disponibilitatea instantanee observată, reprezintă proporţia de misiuni
ocazionale în care un dispozitiv şi-a îndeplinit funcţia specificată, la un moment dat [1].
Se precizează faptul că misiunile ocazionale se pot referi fie la un număr de dispozitive
existente la un moment dat, fie la unul sau mai multe dispozitive, la momente care se
repetă. De asemenea, aceasta trebuie asociată unor intervale de timp date şi unor condiţii
de utilizare şi de mentenanţă prescrise [1].
 Conservabilitatea, se defineşte ca fiind aptitudinea unui dispozitiv de a-şi menţine
un nivel de fiabilitate specificat, în condiţii de depozitare şi de transport date şi pentru un
timp de depozitare prescris [1].
Disponibilităţii îi corespund următorii timpi caracteristici:
Timpul de disponibilitate, ce reprezintă intervalul de timp în care un dispozitiv
este în stare să-şi îndeplinească funcţia specificată [1].
Timpul de indisponibilitate, definit ca intervalul de timp în care un dispozitiv nu
este în stare să-şi îndeplinească funcţia prescrisă. Se observă că acesta este format din
timpul efectiv de mentenanţă şi timpul de aşteptare (ca dispozitivul să fie luat în reparatie,
ca să se obţină materialele necesare etc.). De asemenea, dacă nu se fac alte precizări,
timpul de indisponibilitate al unui dispozitiv datorită defectării se consideră că în cepe din
momentul în care se stabileşte că s-a defectat dispozitivul. Tot ca urmare a altor precizări,
se consideră că timpul de indisponibilitate include orice alt timp adiţional necesar atingerii
aceluiaşi stadiu din programul de lucru al dispozitivului cu acela din momentul defectării
[1].
Timpul operativ, reprezintă intervalul de timp în care un dispozitiv îşi
îndeplineşte funcţia specificată [1].
Timpul solicitat, reprezintă intervalul de timp în care utilizatorul solicită
dispozitivul să-şi îndeplinească funcţia prescrisă [1].
Timpul nesolicitat, se defineşte ca fiind intervalul de timp în care utilizatorul nu
solicită dispozitivul să-şi îndeplinească funcţia specificată [1].
Timpul liber, reprezintă intervalul de timp în care un dispozitiv este capabil să-şi
îndeplinească funcţia specificată, fără a i se solicita îndeplinirea acesteia [1].
Referitor la în cercări se impun următorii termeni:
în cercarea de depozitare, care reprezintă în cercarea efectuată în scopul
evidenţierii aptitudinii unui dispozitiv în scopul menţinerii unui nivel de fiabilitate
specificat, pentru un timp dat şi condiţii de depozitare specificate [1].
în cercarea de transport, definită ca fiind în cercarea efectuată în scopul
evidenţierii unui dispozitiv de a-şi menţine un nivel de fiabilitate specificat, pentru condiţii
date de transport [1].

Relaţii între timpii caracteristici disponibilităţii:

Timp total

Timp solicitat Timp nesolicitat

Timp operativ---Timp de indisponibilitate Timp liber--Timp de indisponibilitate

Timp total

Timp de indisponibilitate Timp de disponibilitate

Timp operativ -----------Timp liber Timp solicitat-----Timp nesolicitat
3. INTRODUCERE

între domeniile mentenanţei şi mentenabilităţii există o strânsă corelaţie.

Obiectivele de mentenabilitate ale unui sistem/echipament, pe durata fazei de funcţionare,
depind, în mare măsură, de procedurile corespunzătoare de mentenanţă, de logistica şi de
resursele adecvate ale acesteia.

Termeni caracteristici şi parametrii utilizati în domeniul

mentenanţei

în general este recunoscută existenta unei relaţii strânse între domeniul

mentenanţei şi mentenabilităţii, realizarea obiectivelor privind mentenabilitatea unui sistem
sau echipament în timpul fazei de funcţionare, depinde în mare măsură de procedurile
corespuzătoare referitoare la mentenanţă şi la logistica de mentenanţă precum şi de
asigurarea cu resurse de mentenanţă adecvate. Aceasta presupune eforturi corespunzătoare
în planificarea mentenanţei şi logisticii de mentenanţă, prin dezvoltarea conceptului de
mentenanţă prin efectuarea unor analize referitoare la planificarea mentenanţei (analiza
nivelurilor de repartiţie, identificarea şi analiza lucrărilor de mentenanţă) şi prin
determinarea cerinţelor de resurse logistice de mentenanţă (personal şi instruire, manuale
tehnice, echipamente de în cercare, aprovizionarea cu piese de schimb, facilităţi, etc.).
Trebuie remarcat că activităţile de mai sus se aplică deopotrivă atât sistemelor
complexe cât şi produselor de consum. Totuşi amploarea şi profunzimea executării
diverselor lucrări variază mult în funcţie de complexitatea aplicaţiei. Gradul de dezvoltare
al tehnologiei, complexitatea şi riscurile implicate în nerespectarea cerinţelor de
funcţionare trebuie luate în considerare la asigurarea lucrărilor pentru o anumită aplicaţie.
Scopul constă în alegerea unui număr minim de lucrări totuşi condiţionând satisfacerea
necesităţilor. Utilizatorii pot avea propria lor organizare a logisticii de mentenanţă ca şi
propriile lor sisteme cu care noul sistem trebuie să fie compatibil. Aceste restricţii trebuie
formulate în cadrul cerinţelor de mentenanţă.
În cadrul cursului normele se referă la CEI 195 şi CEI 706.

Planificarea mentenanţei şi logisticii de mentenantă în procesele

de proiectare şi exploatare
Pentru a pune în funcţiune un sistem în mod eficient şi pentru al
menţine mult timp la un cost optim al ciclului de viată este necesară planificarea
activităţii de mentenanţă şi logisticii de mentenanţă precum şi obţinerea resurselor
necesare.
Aceste activităţi în cep în faza de proiectare şi dezvoltare şi continuă pe toată
durata fazelor următoare ale ciclului de viată. Obiectivele care apar în planificarea
activităţii de mentenanţă şi logisticii de mentenanţă sunt următoarele:
- determinarea şi dezvoltarea conceptului de mentenanţă urmărind integrarea
mentenanţei şi logisticii în cerinţele sistemului;
- determinarea impactului proiectării mentenabilităţii sistemului în funcţie de cerinţele
logisticii de mentenanţă precum şi optimizarea procesului de mentenanţă;
- definirea cerinţelor logisticii de mentenanţă şi de planuri de mentenanţă;
- specificarea resurselor necesare.
 Conceptul de mentenanţă

Dezvoltarea unui nou sistem sau echipament în cepe cu definirea cerinţelor de

funcţionare, urmează dezvoltarea conceptului de mentenanţă care asigură o bază comună
pentru definirea acestor cerinţe de mentenabilitate şi de logistică de mentenanţă care
convine cel mai bine proiectului şi satisfac cerinţele sale de funcţionare.
Dezvoltarea conceptului de mentenanţă reprezintă una dintre cele mai importante
etape în ciclul de realizare a sistemului deoarece se determină începerea planificării
mentenanţei şi logisticii de mentenanţă a cărei responsabilitate poate fi disociată de aceea a
activităţii tehnice de mentenabilitate.
Conceptul de mentenanţă descrie un plan pentru mentenanţă şi logistică de
mentenanţă a sistemelor echipamentului într-un mediu operaţional în funcţie de :
- criteriile de alegere a treptelor şi nivelelor de mentenanţă ;
- politica şi cerinţele privind logistica fundamentală de mentenanţă (structura acestei
logistici);
- criteriile referitoare la echipamentele de control şi de în cercare (poate fi integrat
automat sau de control).
Pentru optimizarea unui proiect şi realizarea celor mai mici costuri pentru ciclul de
viată ,conceptul de mentenanţă şi cerinţele de mentenabilitate trebuie satisfăcute în paralel.

Planificarea logisticii de mentenanţă

Scopul acestor activităţi este acela de elaborare a unui plan al programului logisticii
de mentenanţă şi a mijloacelor de control precum şi de examinare refritoare la acest
program.
Planul pentru logistica de mentenanţă trebuie astfel pregătit în cât să descrie
următoarele aspecte:
- structura conducerii şi responsabilităţile referitoare la programul logisticii de
mentenanţă;
- interferentele cu alte programe şi lucrări tehnice inclusiv cu datele rezultate din aceste
activităţi: proiectarea, fiabilitatea, mentenabilitatea, studiul factorilor umani, securitatea şi
standardizarea;
- metodele de examinare al proiectului referitor la logistica de mentenanţă;
- identificarea fiecărei lucrări, amploarea şi profunzimea sa precum şi modul de
execuţie;
- metodele prin care cerinţele referitoare la logistica de mentenanţă sunt difuzate
proiectanţilor, titularilor de contract şi subordonaţilor;
- metodele şi procedurile pentru controlul programului şi examinarea proiectului.
 Analiza logisticii de mentenanţă
Lucrările specifice care fac parte din analiza logisticii de mentenanţă M.S.A. şi care
se execută în mod literativ în cursul ciclului de realizare se referă la selecţia acestor lucrări,
amploarea şi profunzimea lor pentru o anumită aplicaţie, restricţiile programului, etc.
Aceste lucrări sunt împărtite în două grupe generale:
- utilizarea (misiunea) sistemului, echipamentului şi definirea logisticii sale de
mentenanţă;
- pregătirea şi evaluarea alternativelor pentru logistica de mentenanţă.
Documentaţia MSA trebuie să cuprindă toate datele rezultate din analize şi din alte
lucrări şi trebuie să asigure totodată date necesare pentru proiectarea logisticii de
mentenanţă. Trebuie să precizeze mijloacele de verificare a deciziilor referitoare la
logistica de mentenanţă.

Utilizarea şi definirea logisticii de mentenanţă

Utilizarea şi definirea logisticii de mentenanţă urmăreşte să stabilească obiectivele
legate de mentenanţă precum şi de proiectarea logisticii de mentenanţă. Se impune studiul
privind utilizarea sistemului echipamentului respectiv prin:
- planul de utilizare operaţională;
- mediul;
- durata de funcţionare;
- capacităţile şi resursele umane.

Examinarea şi analiza comparativă a experienţei de funcţionare

Experienţa de funcţionare a sistemelor similare trebuie luată în considerare pentru a
face legătura cu cerinţele referitoare la mentenanţă şi logistica de mentenanţă.
în această examinare trebuie utilizate informaţii referitoare la aprovizionare,
mentenanţă şi funcţionarea sistemelor. Când se poate stabili un sistem de referinţă
comparativ informaţiile referitoare la acesta ajută la identificarea unor elemente:
- subsistemele şi componentele cu potenţial mare de defectare;
- contribuţiile majore la timpul de indisponibilitate;
- factorii cei mai semnificativi ai costului de mentenanţă;
- caracteristicile de proiectare cu impact potenţial asupra factorilor umani;
- cerinţele referitoare la resursele logisticii de mentenanţă: personal, instruire, informaţii
în software şi tehnice, echipament de în cercare, facilităţi, piese de schimb.
Se tine seama de identificarea şi standardizarea sistemului logistic de mentenanţă
bazate pe resursele de logistică de mentenanţă existente şi planificate.
 Obiectivele proiectării mentenanţei şi logisticii de mentenanţă
Această activitate urmăreşte:
- caracteristicile logisticii de mentenanţă rezultată din diverse alternative de proiectare şi
din conceptele legate de funcţionare. Ele trebuie exprimate în funcţie de caracteristicile de
fezabilitate ale logisticii de mentenanţă, de cheltuielile de mentenanţă, de cerinţele în
domeniul resurselor de mentenanţă şi de indisponibilitatea cauzată de lipsa resurselor
referitoare la logistica de mentenanţă.
- logistica de mentenanţă şi obiectivele respectiv restricţiile legate de proiectarea noului
echipament în scopul introducerii în specificare şi cerinţele respectiv sistemul.
Aceste obiective se bazează pe experienţa în domeniul standardizării unor
echipamente şi sisteme logistice de mentenanţă similare şi sunt negociabile în scopul
realizării unei soluţii eficiente în privinţa costurilor.

Evaluarea soluţiilor alternative şi analiza negocierilor

Scopul este selectarea unui sistem electric legat de curent pentru fiecare soluţie
alternativă de proiectare a sistemului sau echipamentului celui mai bun proiect. Analiza
compromisului între soluţiile alternative privind proiectarea, funcţionarea şi logistica de
mentenanţă. Avantajele optime se obţin atunci când aceste analize i-au în considerare toţi
factorii sistemului, cost, timp de funcţionare, performante şi logistică de mentenanţă.
Natura modelelor şi tehnicile de negociere utilizate în vederea realizării
compromisului ca şi importanţă respectiv extinderea şi nivelul de detaliere, depind de faza
realizării şi de complexitatea sistemului. Pe măsură ce elaborarea progresează acestea sunt
din ce în ce mai specializate şi elementele de ieşire influenţează un număr mai mic de
parametrii. Se urmăresc următoarele etape:
- identificarea criteriilor referitoare la logistica de mentenanţă şi cerinţele privind costul
şi capacitatea de funcţionare;
- selectarea şi construirea de modele sau relaţii analitice între proiectul logisticii de
mentenanţă şi criteriile operaţionale respectiv criteriile de evaluare;
- dirijarea acţiunii de compromis sau de evaluare utilizând relaţiile sau modelele
statistice în scopul obţinerii celor mai bune alternative bazate pe criterii stabile;
- dirijarea analizelor de sensibilitate pentru acele variabile care au un grad mare de risc
sau un defect semnificativ; referitor la mentenanţă, cost;
- înregistrarea etapelor referitor la compromisul făcut şi aspectul evaluării.
Se urmăreşte alegerea celei mai bune variante de mentenanţă.

Specificarea resurselor logisticii de mentenanţă

Pe baza sistemului logistic de mentenanţă sunt determinate resursele specifice.
Totodată sunt analizate date specifice dintre proiect şi funcţionare pentru identificarea mai
completă a cerinţelor impuse. în continuare se face analiza lucrărilor de mentenanţă şi
identificarea resurselor logisticii de mentenanţă cu scopul identificării lucrărilor necesare
pentru noul sistem sau echipament precizându-se astfel precizia resurselor mai ales acele
aspecte care sunt strict necesare pentru costul sistemului: asigurarea datelor necesare
pentru elaborarea detaliilor de proiectare, reducerea costurilor, etc.; asigurarea sursei de
date pentru pregătirea documentaţiei necesare, identificarea cerinţelor de instruire
identificarea sarcinilor ce pot fi optimizate, pregătirea specifică tehnică, etc.
Se procedează la efectuarea unei analize în exploatare pe baza datelor obţinute prin
exploatare, se estimează efectul introducerii noului sistem sau echipament asupra
sistemelor şi facilităţile de mentenanţă existente. De asemenea se poate identifica necesarul
de personal şi responsabilităţile de lucru pentru noul sistem; este posibil prin estimare să se
revizioneze un eşec.
Documentaţia
în lucrările de planificare a logisticii de mentenanţă trebuie consemnate rapoarte
asupra analizelor efectuate şi deciziilor luate referitoare la logistica de mentenanţă a
sistemului sau echipamentului, astfel documentaţia trebuie să asigure: datele de intrare
pentru orice analiză referitoare la ciclul de viată a sistemului, sprijinul pentru evitarea
dublării lucrărilor şi analizelor, o bază de date referitoare la resursele de mentenanţă, o
bază de date privind proiectele viitoare, se impune pregătirea următoarei documentaţii:
- definirea conceptului de mentenanţă şi a restricţiilor;
- planul de analiză al logisticii de mentenanţă;
- un rezumat al studiului de utilitate referitor la sistemul de mentenanţă;
- analiza soluţiilor alternative;
- specificarea resurselor de mentenanţă avându-se în vedere personalul şi instruirea,
manuale tehnice şi software, echipament auxiliar şi de în cercare, piese de schimb,
facilităţi.

Analiza planificării mentenanţei

Lucrările de mentenanţă corectivă şi preventivă pot fi identificate utilizând:
- analiza modurilor de defectare şi a efectelor FMEA;
- analiza mentenanţei axate pe fiabilitate RCM
- examinarea detaliată a cerinţelor funcţionale şi de performantă a sistemelor şi
echipamentelor;
Analiza RCM bazată pe datele FMEA identifică lucrări de mentenanţă preventivă
în scopul:
- detectării şi conectării defectelor incipiente fie înaintea apariţiei acestora fie înaintea
evaluării lor în defecte importante;
- reducerea probabilităţilor de defectare;
- detectării defectelor ascunse care au apărut;
- creşterea eficienţei programului de mentenanţă a sistemului echipamentului în raport
cu costul său.
 Mentenabilitatea şi mentenanţa sistemelor

Pentru un sistem reparabil fidelitatea este o condiţie necesară dar nu şi suficientă.

Pentru ca un sistem să fie disponibil în orice moment trebuie să fie uşor de întreţinut, uşor
de menţinut în stare de funcţionare.
Mentenabilitatea depinde de:
- accesibilitatea sistemului (uşurinţă în demontare a oricărui element component);
- existenta pieselor de schimb necesare reparaţiei;
- activitatea de " service " atât în perioada de garanţie a sistemului, cât şi după expirarea
acestei perioade.
Mentenabilitatea unui sistem reparabil depinde de asemenea de activitatea de
menţinere a caracteristicilor calitative, activitate denumită "mentenanţă".
O nouă ştiinţă interdisciplinară TEROTEHNICA (a avea "grijă de" -din limba
greacă) utilizează metodologii moderne de calcul şi de cercetare a caracteristicii de
mentenabilitate. Programarea şi urmărirea operativă a operaţiilor se face cu ajutorul
grafurilor care arată durata şi succesiunea în care se desfăşoară reparaţiile. Durata
activităţilor de reparaţie se face cu ajutorul metodei ''drumului critic'' şi cu metoda PERT
(Program Evolution Review Tehnique).
Terotehnica are ca obiect folosirea corespunzătoare a informaţiilor despre
comportarea în exploatare a echipamentului în scopul perfecţionării activităţii de concepţie
- proiectare şi rentabilizării disponibilităţilor în funcţie de obiectivele urmărite, de natura
sistemelor, de intensitatea (rata) de defectare, de modul de apariţie a defecţiunilor (logica
defectărilor ) şi de criteriile economice stabilite.
Mentenanţa ( întreţinerea ) preventivă (probabilistică) - " PREMENT" (PRE -
preventiv, MENT - mentenanţă ) are ca scop menţinerea în condiţii normale de funcţionare
prin intervenţii sistematice pentru în locuirea elementelor înainte de defectarea lor şi
executarea unor lucrări de revizie, periodică, reglaj, etc.
Mentenanţa preventivă reprezintă ultimul stadiu al mentenanţei ( etapă superioară )
deoarece necesită cunoaşterea cu precizie a evoluţiei materialului.
Periodicitatea intervenţiilor de mentenanţă preventivă depinde de tipul
(echipamentului tehnic) sistemului şi de modul de utilizare al său . Astfel în funcţie de
experienţă şi cunoştinţele acumulate în timp privitor la comportarea în exploatare, se pot
prevede revizii, operaţii de întreţinere planificată, după un anumit număr de ore de
funcţionare:
 a) Pentru un echipament electronic la care curba de supravieţuire este de tip Gauss, adică
un defect este prevăzut de exemplu la 12 luni + 1 (frecventa statistică), intervenţia
preventivă trebuie să se facă cel mai târziu în cea de a 11-a lună.
b) Pentru echipamentele electronice curba de supravieţuire este exponenţiala şi frecventa
unui defect fiind la 3 ani +2 (câmp de variaţie mare) trebuie sa se intervină in fiecare an
deci, 3 intervenţii pentru a evita o singura pauza.
c) Pentru maşini unelte automate programele de revizie sunt stabilite la fiecare 1000 –
2000 de ore de funcţionare.
d) pentru aparatele de conectare, reviziile sunt planificate in funcţie de uzura contactelor
in procesul de comutaţie, motiv pentru care se prevede numărul ciclurilor de comutaţie
intre revizii.
Deşi la aparatele de comutaţie (de exemplu la întreruptoare) este mai uşor de
determinat o uzura electrica, anumite norme stabilesc relaţii de echivalenta între numărul
conectărilor in gol. Norma franceza NFC considera ca întreruperea unui curent de valoare
efectiva « I », de către un întreruptor, având capacitatea de rupere I2 ,definita de puterea de
rupere simetrica, la tensiunea nominala, este echivalenta cu un număr de manevre in gol
dat de relaţia :
1, 5
⎛ I ⎞
N = 300 ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ I2 ⎠
In absenta altor planificări ale furnizorului, revizia se executa atunci când numărul
cumulat de manevre va atinge valoarea 900, corespuzătoare la trei întreruperi de curent la
puterea nominala sau la noua întreruperi in cazul unui curent egal cu 50% din puterea de
rupere.
Reviziile se mai prevăd şi in funcţie de valoarea cumulata a curentului întrerupt
dealungul unui număr de cicluri de comutaţie.
Operaţiile de mentenanţa preventive sunt foarte diferite in funcţie de echipamentul
tehnic şi de condiţiile de exploatare:
întreţinerea spaţiului de exploatare (aerisire, ventilaţie, îndepărtarea prafului);
curăţirea filtrelor, ventilatoarelor, elementelor de răcire, cablurilor, etc.
- curăţirea şi reglarea polilor contactoarelor;
- revizia şi strângerea mecanica a legăturilor electrice, borne, etc.;
- verificarea şi reglarea parametrilor electrici esenţiali;
- înlocuirea elementelor cu caracteristici îndoielnice;
- ungerea mecanismelor;
- completarea sau înlocuirea uleiului.
Mentenanţa preventiva nu poate înlătura in totalitate defectările unui echipament
tehnic, dar poate reduce numărul acestora printr-o serie de operaţii bine organizate cum ar
fi:
- organizarea raţionala a reviziilor şi a operaţiilor de întreţinere cu personal instruit şi
specializat;
- înregistrarea defectelor constatate, timpilor de reparare şi costurilor acestor reparaţii;
- elaborarea unor planuri de mentenanţa (revizii)pe termen lung şi efectuarea unor
studii de corelaţie intre factorii ce condiţionează mentenanţa.
Un program de mentenanţa bine conceput prezintă următoarele avantaje:
- cheltuieli de întreţinere reduse ;
- reducerea numărului de opriri de producţie;
- diminuarea numărului de avarii importante;
- gestionarea raţionala a pieselor de schimb.
Mentenanţa corectivă are ca scop restabilirea capacitaţii normale de funcţionare a
sistemelor defecte, prin efectuarea unor operaţii de eliminare a defecţiunilor apărute.
Din momentul producerii unui defect care determina scoaterea din funcţiune a
echipamentului tehnic, pana in momentul repunerii lui in stare de funcţionare se disting
doua faze:
de sesizare a defectării
operaţia de reparare cu următoarele faze:
2.1. Diagnosticare, identificare defect;
2.2. Reparaţia;
2.3. Reglarea şi controlul.
Reducerea timpului alocat fiecărei faze conduce la reducerea timpului de imobilizare a
echipamentului tehnic. Faza de sesizare a defectului se poate reduce prin echiparea
echipamentului tehnic cu elemente de semnalizare sau avertizare. A doua faza a operaţiei
de reparare se poate reduce printr-o organizare raţionala a activităţii de mentenanţa.
2.1 Se micşorează prin existenta cărţii tehnice a echipamentului tehnic;
2.2 O scurtare a timpului de repartiţie şi de punere in funcţiune se poate face prin
concepţia modulara in soluţia constructiva a echipamentului tehnic;
2.3Poate fi redusa când echipamentul tehnic este prevăzut cu aparate de măsura şi
control sau când acestea se afla in dotarea personalului de supraveghere calificat care
asigura efectuarea operaţiilor respective.
Mentenanţa complexa are ca scop aplicarea unor masuri combinate de mentenanţa
primitiva şi colectiva in funcţie de anumite criterii funcţionale.

INFLUENTA MENTENANTEI ASUPRA CARACTERISTICII

"CADA DE BAIE"
Pentru a mari durata de viata utila DVU a unui echipament tehnic trebuie avute in
vedere:
in etapa tinereţii (rodajului) - control de calitate superior;
in etapa maturităţii - asigurarea efectuării operaţiilor de mentenanţa prescrisa;
in etapa batrâneţii :
- înlocuirea preventiva cunoscând legile de uzura;
- înlocuirea elementelor cu caracteristici degradate.
In figura de mai jos este redata influenta diferiţilor factori asupra DVU în ipoteza
λ(t) = constant

λ(t)
Δv mărită

Δv normală

2 Δv redusă
1 4
3
F
1-control superior
2-control inferior
3-mentenantă inferioară
4- mentenanţă superioară

MENTENABILITATEA. ASPECTUL CALITATIV ŞI CANTITATIV

Mentenabilitatea prezintă două aspecte:

- aspectul calitativ;
- aspectul cantitativ.
Mentenabilitatea este caracteristica unui echipament tehnic exprimată prin probabilitatea -
atunci când apare un defect - ca acest echipament tehnic să fie repus în stare de
funcţionare, în limitele de timp specificate când lucrarea este efectuată în condiţii date
conform metodelor prescrise.
Caracteristica de mentenabilitate cuprinde:
- noţiuni de probabilitate;
- definiţia stării de funcţionare;
- limitele timpilor specifici;
- condiţii alese;
- metode prescrise.
Mentenabilitatea fiind o caracteristică a echipamentelor tehnice reparabile, să
considerăm o diagramă a succesiunilor stărilor de funcţionare şi de repaos :

τ, t
t1 τ1 t2 τ2 ts tn-1 τn-1 tn

Timpii de funcţionare: t1,t2,. . .,tn;

Timpii de reparaţie: τ1,τ2,. . .,τn-1;
n
ti 1
Media timpului de funcţionare MTFB = ∑n
i =1
rata defectărilor λ=
MTFB
Similar se introduc noţiunile de media timpilor de reparaţie.

n −1
1
MTR= ∑ τn
1
i
rata reparaţiilor μ =
MTR
Timpul mediu necesar (MTR) pentru stabilirea funcţiilor unui produs depinde de
numărul persoanelor prevăzute pentru a executa reparaţiile şi se determină prin metode
statistice.
Când μ este constant, modelul matematic repartiţiei. Timpul de reparaţie este
exponenţial.
în ipoteza unei rate a repartiţiei μ= constant, probabilitatea de a putea repara produsul
scade cu timpul.
Q(τ)= e-μτ
Mentenabilitatea creste cu timpul, fiind complementară funcţia Q(τ), are expresia:
M(τ)=1 - Q(τ)= 1- e-μτ
Cu valori externe M(0)= 0 şi M( ∞ )=1
în absenta mentenanţei, MTFB= MTTF specifică echipamentele tehnice sunt
nereparabile.
în prezenta mentenanţei, pentru un sistem cu n elemente, rata defectelor λ, se
defineşte MTTFF timpul de funcţionare până la prima defectare.
⎡⎛ n⎞ ⎤
n

n −1 ⎢ ⎜
1 + ⎟ ⎥
⎢ ⎝ λ⎠ ⎥
MTTFF= ∑
n =0
⎢ n +1 ⎥
⎢ ⎥
⎣⎢ ⎦⎥
Aspecte practice de mentenanţă: Elaborarea unor acţiuni corecte de mentenanţă are la bază
prelucrarea unor informaţii colectoare pe parcursul funcţionării , întreţinerii şi reparaţiei
sistemului.
Se propune ca pentru fiecare produs să se tină la zi sinteza referitoare la operaţiile
de mentenanţă preventivă şi corectivă FEP= 20/105.

ESTIMAREA FIABILITATII OPERATIONALE

Face apel la modele matematice introduse de ″ teoria aşteptării ″. Această teorie îşi
are originea în eforturile pentru a găsi soluţia optimă a probabilităţii încercării cât mai
rapide ca a unor centrale telefonice astfel ca apelurile abonaţilor să fie prompt satisfăcute.
Calitatea serviciilor se arată prin factorul de serviciu
λ
f= unde λ= rata apelurilor ; μ= rata serviciilor
μ
Disciplina aşteptării constă în a stabili modul cum se dispun unităţile de deservit în
firul de aşteptare:
a)în ordinea servirii(primul venit, primul servit)
b)nu există o ordine sau nu există regulă de priorităţi.
Modelul mentenabilităţii:reprezintă modelul analitic ilustrând caracteristicile de
mentenabilitate şi relaţiile cu produsul analizat. Acest model se realizează plecând de la
descrierea organigramei stabilite determinată de regulamentele matematice ce permit
combinarea valorii de mentenabilitate a diferenţei elementelor în funcţie de solicitările
date.
Operaţiile de mentenanţa şi frecventa lor:Previziunea mentenabilităţii va trebui
să tină seama de sarcinile de mentenanţă preventivă şi corectivă corespunzătoare
contribuţiei elementelor respective la elementele globale de mentenanţă.
Mentenanţa corectivă poate fi datorată prin analiza fiabilităţii aplicând metoda
MADE(analiza modurilor de defectare şi a efectelor lor) care identifică defectările posibile
de revenire
Mentenanţa preventivă se va studia pe baza planului de mentenanţă care identifică
sarcinile de mentenanţă preventivă şi intervalele corespunzătoare în timpul de funcţionare
sau cicluri.
Analiza operaţiilor de mentenanţa
Etapele fundamentale previziunii mentenabilităţii:

Dezvoltarea unui model analitic

Identificarea perioadelor şi Identificarea perioadelor şi

sarcinilor de mentenanţă sarcinilor de mentenanţă
corectivă preventivă

Efectele analizei perioadei de

mentenanţă

Estimarea variabilelor parametrilor

de mentenanţă

Estimarea parametrilor de mentenanţă

Se poate face o estimare cantitativă a parametrilor de mentenanţă al conceptului care se
bazează pe informaţiile anterioare .
Previziunea mentenabilităţii depinde de cerinţele de mentenabilitate pentru proiectul
considerat ţinându-se seama de toate acţiunile de mentenabilitate ce servesc la stabilirea
previziunii, trebuie să fie acelaşi ca cel stabilit pentru alocarea mentenabilităţii.

Studiile comparative

Constau în a lua o decizie atunci când sunt posibile mai multe soluţii luând în
considerare toţi factorii importanţi în alegerea celei mai bune soluţii. în timpul etapei
preliminare a proiectului evaluările comparative cuprind parametrii sistemului la cel mai
înalt nivel ca performante tehnice, disponibilitatea , fiabilitatea , mentenabilitatea , şi
costul întregului ciclu de viată.
Când se face proiectarea detaliată a dispozitivelor specifice de nivele inferioare parametrii
luaţi în considerare sunt accesibilitatea, echipamentele de testare, piesele de rezervă,
ambalaje, etc.
Studiile comparative cuprind:
definirea problemei cu descrierea factorilor specifici ce permit rezolvarea acestora;
b) identificarea soluţiilor alternative(ce stabileşte o listă cu toate soluţiile posibile
alegându-se numai acelea care sunt acceptabile în raport cu ansamblul sistemului)
c) alegerea criteriilor de evaluare, parametrii ce alegându-se în funcţie de importanta
acestora
d) evaluarea divizată cu referire la culegerea datelor , la modul de analiză şi decizia .
 Unul dintre cei mai importanţi parametrii este costul ciclului de viată. Din punct de
vedere al mentenabilităţii un studiu de cost al ciclului de viată constă în a evalua costul de
achiziţie al produsului şi a logisticii de mentenanţă împreună cu caracteristica de
mentenabilitate. Se are în vedere alegerea celui mai bune configuraţii ale caracteristicii de
concepţie în acord cu cerinţele de exploatare.

Analiza modului de defectare şi a efectelor defectelor

Furnizează date pentru previziunile de mentenabilitate identificând modurile de

defectare, frecventa lor şi acţiunile de mentenanţă necesare. Facilitează acţiunile de
concepţie şi de localizare a echipamentelor de comandă respectiv de detecţie a erorilor
stabilind metode de testare în scopul reducerii timpilor de indisponibilitate.

Metode de proiectare a mentenabilităţii

Specialistul în partea de mentenabilitate a proiectului trebuie să aibă în atenţie

următoarele acţiuni:
-urmărirea elaborării conceptului proiectului stabilind caracteristicile de mentenabilitate;
-supravegherea proiectului;
-asigurarea unei legături cu alte programe şi asigurarea activităţilor asociate
mentenabilităţii .
Participarea la proiect urmăreşte integrarea acestor etape.

Criterii de proiectare:
- trebuie stabilite criteriile de mentenabilitate plecând de la cerinţele impuse conceptului
de mentenanţă;
- listele de control clasice se găsesc în normele de proiectare conţinând domenii ca:
accesibilitate reînnoire, reglaj, ungere, etc.
Examenul critic al proiectului constă într-un studiu sistematic şi documentat al
produsului corespunzător la problematica impusă în tema de proiectare. Examenul critic
are ca scop de a evalua posibilitatea ca să răspundă cerinţelor ansamblului sistemului.

Arborele de mentenanţă

Previzionarea mentenabilităţii prin metoda arborelui de mentenanţă permite

evaluarea caracteristicilor de mentenabilitate de echipamente ţinând seama de politica de
mentenanţă şi de achiziţionarea datelor de fiabilitate.
Timpul mediu de reparare cuprinde:
- divizarea operaţiilor de mentenanţă în acţiuni elementare;
- definirea logistică şi eficientă a secvenţei de acţiune elementară;
- alocarea la fiecare acţiune elementară câte o durată;
- evaluarea la rata de defectare a produsului.
Arborii de mentenanţă reprezintă un mod practic de a prezenta o secvenţă de
acţiune elementară în vederea restabilirii produsului.
Caracteristicile arborelui de mentenanţă: este diagrama logică ce poate prezenta grafic
o operaţie de mentenanţă preventivă sau corectivă dând informaţii calitative sau cantitative
asupra modului realizării operaţiilor. Fiecare ramură reprezintă tipuri diferite de defectări şi
este formată din secvenţa de acţiuni elementare. Numărul de ramuri depinde de gradul de
divizare a produsului şi de nivelul de mentenanţă considerat.
Un arbore de mentenanţă conţine 3 faze principale pentru care aparţin diferite
acţiuni elementare:
faza de diagnoză (confirmarea şi localizarea defectării ) cuprinde mai multe acţiuni
elementare ce pot fi de 2 tipuri : acţiuni care nu conduc la luarea unor decizii şi altele care
duc la luarea deciziilor;
Faza de restabilire (izolarea defectului) demontarea produsului înlocuirea şi remontarea sa;
Faza de control final.
Cerinţe: pentru a construi un arbore de mentenanţă specialiştii în mentenanţă
trebuie să elaboreze cu proiectantul şi cu utilizatorul. Se urmăresc obiectivele:
când cerinţele de mentenabilitate calitative sunt formulate specialiştii trebuie să definească
acţiuni elementare în conformitate cu suportul de mentenanţă sau cerinţele specificate de
utilizatori;
a) când cerinţele de mentenabilitate cantitative sunt formulate specialiştii trebuie să
definească acţiuni elementare şi să evalueze repartizarea timpilor de reparare activi.

PRODUS I

Subansamblu Subansamblu Subansamblu

SA λA SB λB SC λC

Componenta Componenta Componenta

Componenta Componenta

C1 λ1 C2 λ2 C3 λ3 C4 λ4 C5
λ5

λ = λ A + λB + λ C

Procedură:

Mai întâi se efectuează pentru fiecare acţiune elementară o alocare de timp care
poate fi
rezultatul mediu diferitelor estimări:
a) Media timpilor de reparare activă a fiecărei părţi definită ca sumă a duratelor tuturor
activităţilor elementare care trebuie efectuată pentru realizarea operaţiilor de
mentenanţă.
b) Repartiţia timpilor de reparare activă a produsului.
în urma acestei operaţii se constituie diagrama curbei de repartiţie a timpilor de
reparare a produsului
c) Previzionarea mediului şi dispersiei repartiţiilor timpilor de reparare activă. astfel în
cazul unui produs compus din părţi media şi dispersia se calculează:
n λ ⋅t
⎡λ 2⎤
σ 2 = ∑ ⎢ i (t ra ,i − X ) ⎥
n
X =∑
i ra ,i

i =1 λ i =1 ⎣ Λ ⎦

Exemplu de alocare a mentenabilităţii

Sarcina fundamentală a alocării mentenabilităţii este următoarea: un echipament

alcătuit din K elemente care pot fi Înlocuite sau reparate trebuie să corespundă la o urgentă
de mentenabilitate globală. Ştiind durata medie de repartiţie a echipamentelor conform
punctului 5.4. din normativ se pot întâlni următoarele cazuri de alocare a obiectivelor
duratelor medii de reparaţie activă a elementelor:
1. Concepţie nouă alocarea este bazată pe complexitatea relativă a elementului care în
absenta altor măsuri se va prezenta prin ratele de defectare ale elementului; astfel pentru
elementul i :
K

e
∑n i ⋅ li
Mi ≈ pentru elementul K Mi = n =1

η iν i Kni4 λμ

2.Conceptie nouă parţială: se cunosc disponibilităţile precedente pentru l<k elemente. Se

calculează pentru j elemente:
K l
M ∑η i λi − ∑η iυM i i
M ij = i =1 i

(k − l )η j λ j
3.Cunoscând în prealabil disponibilităţile pentru toate elementele K se presupune că
elementul I are o durată medie de repartiţie activă MI se calculează:

M =
∑M ην I i i

∑μ λ i i

Dacă M< M exigenta de mentenabilitate de la început este satisfăcută ; dacă M > M

vor fi necesare îmbunătăţiri, respectând regulile de la paragraful 5.4.
Exemplu numeric: Se consideră un echipament compus din 4 elemente ca în figura
de mai jos având ratele de defectare şi duratele de mentenanţă corectivă conform tabelului
şi durată medie de reparaţie activă este considerată egală cu 0,5.
Organigrama funcţională şi tabelul de alocare al ratelor de defectare
Tip Cantitate Rata de Rata de def. Durata de mentenanţă
corectivă
element defectare totală
Caz a Caz b Caz c
A 1 1,71 1,71 0,27 0,48 0,4
B 2 0,48 0,96 0,47 0,5 0,5
C 1 0,06 0,06 0,76 1 1
Total 4 2,25 2,73 1,50 1,98 1,9

Cazul a) MA= 0,27

MB = 0,47
MC = 7,6
0,5 ⋅ 2,73 − 0,5 ⋅ 0,76 − 1 ⋅ 0,006
Cazul b) MA = = 0,48
1,71
Cazul c) Pornind de la datele precedente se poate aproxima
MA = 0,4
0,4 ⋅ 0,71 + 0,5 ⋅ 0,26 + 1 ⋅ 0.006
MB = 0,5 M= = 0,45
2,73
MC = 1 M = 0,45< M

Previzionarea mentenabilităţii prin metoda

arborilor de mentenanţă

Responsabilul cu mentenabilitatea procedează la simularea prin alegerea din valorile

aleatoare ale repartiţiilor activităţii elementare, necesare pentru a asigura succesul
operaţiilor de mentenanţă la părţile luate în considerare. Pentru fiecare pas se însemnează
valoarea obţinută prin prelucrare. Ansamblul operaţiilor efectuate pentru o parte dată
furnizează repartiţia timpilor de reparare efectivă .
în figura de mai jos sunt prezentate repartiţiile timpilor de defectare:
Probabilitatea de reparare

C3 C4 C2 C5 C1

100 -
80 -
60 -
40 -
20 -

Timp de reparare activă

Repartiţia timpilor de reparare activă

a produsului
Responsabilul cu mentenabilitatea procedează la o nouă simulare pentru a obţine
această repartiţie ţinând seama de repartiţia timpilor de reparare activă a fiecărei părţi ca şi
ratele de defectare a lor.
Repartiţia timpilor de reparare activă a produselor se calculează pe baza valorii
aleatorii provenite din repartiţiile timpilor de reparare activă a diferitelor părţi în funcţie de
ratele lor de defectare. Deci numărul valorii aleatorii provenite din repartiţia timpilor de
reparare activă a celei de a 5 a părţi.
λ5
n ,=
Λ

Recomandări pentru construirea arborelui de mentenanţă: Elaborarea unui arbore de

mentenanţă va lua în considerare faptul că numărul activ de elemente introduse trebuie să
fie cât mai mic posibil.
Verigile minore şi majore ale structurii serie:Tot în faza de diagnoză este necesar
să se găsească în primul rând cel mai eficient test condiţionat, ţinând seama de rezultatele
testelor anterioare.
Un test efectuat pe o verigă minoră nu permite obţinerea de informaţii decât asupra
unei părţi din caracteristicile elementului de aceea se verifică verigile majore.
Influenta testului condiţionat: un exemplu de structură serie este prezentat mai
jos:

Intrare Ieşire
C1 C2 C3 C4 C5 C6

Arborele de mentenanţă prezentat în figura de mai jos ne arată că numerele active

elementare nu sunt minimalizate (cazul I).
 în cazul II a fost aplicat un proces de divizare între a doua ramură pentru a avea un
număr cât mai mic posibil de activităţi elementare pentru fiecare ramură a arborelui de
mentenanţă.

Start

Bun Defect
TC5
B D
C6 TC4

B D
C5 TC3

B D
C4 TC2

B D
C3 TC1

C2 C1

ARBORE DE MENTENANTĂ DEZECHILIBRAT

 Start

Bun Defect
TC5

B D B D
TC3 TC1

C6 C1

B TC3 D B TC2 D

C5 C4 C2 C3

ARBORE DE MENTENANTA PRIN PROCESUL DE DIVIZARE

Legile de repartiţie a timpilor de defectare

Stabilirea legităţilor la care se supun fenomenele aleatoare de masa se bazează pe
studierea datelor statistice obţinute prin observaţie. Problema primordiala a statisticii
matematice consta in indicarea metodelor de culegere şi grupare (daca datele sunt foarte
multe) a informaţiilor statistice. A doua problema a statisticii matematice consta in
elaborarea metodelor de analiza a datelor statistice in funcţie de scopul cercetării.
Rezultatele unei înregistrări statistice se prezintă întodeauna sub forma unei repartiţii
statistice.
Repartiţiile statistice pot fi discrete sau continue, după cum valorile unei
caracteristici a unitarilor care formează colectivitatea studiata pot fi numere raţionale sau
numere reale cuprinse intr-un interval.
Legile de repartiţie utilizate in studiul şi analiza fiabilităţii sunt:
- legea de repartiţie Poisson;
- legea de repartiţie binominala;
- legea de repartiţie normala şi logonormală;
- legea Gamma;
- legea exponenţială;
- legea Weibull;
- repartiţia " HI-PATRAT " etc.
primele doua legi fiind legi de repartiţie pentru variabila aleatoare discreta.
Alegerea legii teoretice de repartiţie a defectelor - operaţie foarte dificila dar tot atât
de importanta se face pe baza informaţiilor obţinute cu privire la modificările ce au loc in
interiorul componentelor (elementelor) înainte de apariţia defecţiunilor şi studiul in
continuare a proceselor de apropiere de defecţiune.
 Legea de repartiţie binominala
Este o repartiţie discreta in care punctelor 0,1,........,n li se atribuie corespunzător
probabilităţile:
Pn(k) = Cnk . pk . qn-k , K= O,1, .........,n (1)
unde p este un număr dat aparţinând intervalului (0 , 1)iar q = 1-p
Expresia (1) este termenul general al dezvoltării binomului (p+q)n,de unde şi
justificarea denumirii repartiţiei.
Deci , sa consideram un element oarecare care se defectează după un anumit număr
de perioade de utilizare. Fie p probabilitatea defectării şi q = 1- p probabilitatea
evenimentului contrar. Examinând un eşantion de n elemente din aceasta categorie se
găsesc k elemente defecte şi (n-k) in stare de funcţionare. Rezulta probabilitatea de a gasi
k defectări după încercări :
Pn(k) = Cnk . pk . qn-k
Media este: μt = n-p
Dispersia: D2(t) = n . p . q
Abaterea standard : σ =√λ . p . q
Domeniul de definiţie 0,1,2,........., n
BIBLIOGRAFIE

[1] Ivas, D., Munteanu, Fl., s.a., Fiabilitate, Mentenanţa, Disponibilitate, Performabilitate
in Hidroenergetica. Editura prisma, Rm. Vâlcea, 2000;
[2] Fleser, T., Mentenanţa utilajelor tehnologice. Oficiul de informare documentara pentru
Industria construcţiilor de maşini, Bucureşti, 1998;
[3] Jansen, A.L.J., Degen, W., Heising, Ch.R., Bruvik, H., Colombo, E., Lanz, W.,
Fletcher, P., sanchis, G., Final Report of the Second International Enquiry on high Voltage
Circuit-Breaker Failures and Defects in Service. CIGRE WG 13.06 (Reliability of HV
circuit-breakers) and published at the request of the Chairman of SC 13, June, 1994.