Declarația privind asumarea răspunderii

Subsemnata, Brihuneț Valentina, Absolventă al Facultăţii Psihologie și Psihopedagogie

Specială a Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” din mun. Chișinău, specialitatea:
Politici sociale de susținere a familiei și copilului , declar pe propria răspundere că teza de licenţă
cu tema: ,, Asistența socială a copiilor supuși violenței domestice”
a fost elaborată de mine şi nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau
instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate.

De asemenea, declar că sursele utilizate în teză, inclusiv cele din Internet, sunt indicate cu
respectarea regulilor de evitare a plagiatului:

- fragmentele de text sunt reproduse întocmai şi sunt scrise în ghilimele, deținând referința
precisă a sursei;

- redarea/reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conţine referinţa precisă;

- rezumarea ideilor altor autori conţine referințe precisă a originalului.

Brihuneț Valentina

2
 CUPRINS:

INTRODUCERE ..........................................................................................................................4

I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND FENOMENUL VIOLENȚEI ASUPRA

COPILULUI
I.1. Fenomenul violenței, delimitări conceptuale ...............................................................8
I.2. Violența în familie asupra copilului..............................................................................9
I.3 Formele violenței asupra copilului ..............................................................................11
I.4.Cauzele care conduc la realizarea violenței asupra copilului…...……………………17
I.5 Efectele violenței asupra dezvoltării copilului…………………….………................19
I.6.Legislația internațională și națională în domeniul violenței față de copii....................21

II. INSTITUȚIILE IMPLICATE ȘI PROCEDURA DE ASISTENȚĂ A COPIILOR

SUPUȘI VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

II.1. Organigrama Direcției Municipale pentru protecția drepturilor copilului…….........30

II.2. Mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea,

asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării,
exploatării şi traficului……………………………………….......................................................32

II.3. Asistența socială a copiilor supuși violenței în familie………………..................... 38

III. STUDIUL EMPIRIC CU PRIVIRE LA SUSȚINEREA COPIILOR SUPUȘI

VIOLENȚEI

III.1 Metodologia cercetării...............................................................................................47

III.2.Analiza și interpretarea rezultatelor ………………………………………….…….50

ÎNCHEIERE..................................................................................................................................68

BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................72

ANEXE

3
 INTRODUCERE

Actualitatea temei: Violența împotriva copiilor reprezintă o problemă gravă și profundă,

pentru majoritatea țărilor, inclusiv pentru Republica Moldova, deoarece afectează dimensiunile
esențiale ale dezvoltării copilului, care pot avea consecinţe imediate sau pe termen lung asupra
sănătăţii şi bunăstării.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, abuzul reprezintă orice formă de maltratare
fizică şi / sau psihică, abuz sexual, neglijare, tratare neglijentă sau exploatare în scopuri
comerciale sau orice alt tip de exploatare care poate cauza daune efective sau potenţiale pentru
sănătatea, supravieţuirea, dezvoltarea sau demnitatea copilului în contextul unei relaţii de
responsabilitate, încredere sau autoritate. [14].
Violenţa asupra copilului este răspândită în Republica Moldova şi are la bază: stereotipuri
sociale, sărăcia, probleme de sănătate fizică sau mentală, lipsa suportului din partea statutului,
discriminarea etnică cît şi religioasă. Cât priveşte violența asupra copiilor, atât femeile, cât şi
bărbaţii pot fi abuzatori. Majoritatea agresorilor în cazurile de violenţă în familie sunt bărbaţii.
Traiul într-un astfel de mediu violent, afectează copiii, atît fizic cît şi emotional și
totodată face ca acest membru al familiei să fie neliniștit, anxios şi să îşi piardă încrederea în
sine cît și în persoanele care îl înconjoară. Gravitatea consecinţelor asupra lor depinde de vîrsta
copiilor şi durata perioadei în care au fost expuşi la violenţă. Poate fi greu pentru copii să facă
faţă tensiunilor de acasă, pe măsură ce situaţia continuă. Copiii de multe ori trăiesc într-o stare
constantă de anticipare, aşteptând ca abuzul să se întâmple oricând, iar aceasta duce adesea la
sentimente de teamă, neîncredere, ruşine, furie, neputinţă, stimă de sine scăzută şi depresie.
Conform celui mai recent studiu, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării prezintă
datele raportului generalizat pentru semestru I al anului de studii 2018-2019, privind cazurile
raportate de violență asupra copilului. În I semestru al anului de studii 2018-2019, angajații din
sistemul educațional au raportat 4515 cazuri de violență asupra copilului care au avut loc în
familie, școală sau în alte locuri şi servicii din comunitate. Potrivit raportului, cele mai multe
cazuri – 2156, se referă la violența fizică, alte 1163 – la violența emoțională, iar 1128 – la
neglijare. De asemenea, au fost semnalate 46 de cazuri de exploatare prin muncă și 22 de cazuri
suspecte de abuz sexual. În aceeași perioadă, 698 de cazuri au fost referite organelor cu atribuții
în protecția drepturilor copilului, fiind suspectate sau identificate drept cazuri grave de abuz.
[57].
Deși, Guvernul Republicii Moldova, a întreprins măsuri în special prin dezvoltarea
cadrului legal în domeniul prevenirii abuzului și exploatării faţă de copii, a întreprins măsuri

4
considerabile pentru a diminua și elimina violența asupra copiilor totuși această problemă
rămâne a fi actuală și dureroasă pentru societatea noastră.
Reieşind din actualitatea şi importanţa celor expuse mai sus, am iniţiat un studiu cu
scopul: analiza conceptului de violență asupra copilului și evidențierea serviciilor de asistență
socială adresate copiilor supuși violenței domestice.
Problema cercetării o constituie creșterea numărului copiilor supuși violenței domestice
și identificarea factorilor determinanți care vor facilita proiectarea serviciilor de asistență socială
în depistarea și prevenirea abuzului față de copil.
Pentru a atinge scopul am înaintat următoarele obiective:
 Analiza conceptului de violență domestică asupra copilului.
 Studierea legislației internaționale și naționale în domeniul violenței față de copii.
 Identificarea formelor de violență asupra copilului.
 Determinarea cauzelor care conduc la realizarea violenței asupra copilului.
 Determinarea efectelor violenței asupra dezvoltării copilului.
 Identificarea instituțiilor, metodelor, tehnicilor și instrumentelor de lucru cu copii abuzați.
 Identificarea serviciilor de asistență socială existente în Republica Moldova destinate
copiilor victime ale violenței domestice.
 Formularea concluziilor în urma cercetării.
Pentru realizarea scopului și obiectivelor înaintate am selectat următorul set metodologic:
 Metode teoretice: analizarea legislației internaționale și naționale ,studierea literaturii de
specialitate privind copiii victime ale violenței domestice
 Metode empirice: chestionar, interviu, studiu de caz
 Metode matematice de prelucrare a datelor şi reprezentările grafice.

Baza experimentală
Cercetarea a decurs în cadrul Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului
amplasat în mun. Chișinău, str. Vlăhuța 3, și în cadrul Centrului pentru Copilărie, Adolescență și
Familie, amplasat în mun. Chișinău, str. Grenoble, 163/5.
Subiecţii cercetării :
Specialiștii Centrului pentru Copilărie, Adolescență și Familie, din mun. Chișinău, str.
Grenoble 163/5, asistenți sociali, pedagogi sociali, psihologi, (6 persoane) și specialiștii din
cadrul Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului amplasat în mun. Chișinău,
str. Vlăhuța 3, șeful interimar dna Lucia Caciuc (8 persoane), în total 14 persoane. 12 copii din

5
centru de plasament Copilărie, Adolescență și Familie amplasat în mun. Chișinău, str. Grenoble,
163/5, cu vârsta cuprinsă între 12 - 17 ani. În total 26 persoane.
Investigația a avut loc în perioada noiembrie 2019- martie 2020, aceasta a inclus următoarele
etape:
 Analizarea surselor bibliografice în domeniu
 Aplicarea chestionarelor cu privire la profilul familiilor victime violenței și consecințele
produse în urma abuzului asupra copilului. Serviciile de asistență socială a copiilor
victime supuși violenței destinat specialiștilor din domeniul protecției sociale, pe un
eșantion de 14 persoane.
 Aplicarea ghidului de interviu cu privire la problemele copiilor supuși violenței destinat
copiilor din cadrul Centrului pentru Copilărie, Adolescență și Familie pe un eșantion de
12 persoane.
 Selectarea a două cazuri ilustrative.
La această etapă au fost utilizate instrumente de lucru specifice studiului de caz:

 Documentarea
 Ancheta socială
 Observarea
 Interviul
 Planul individual de intervenție
 Raportul de întrevedere
 Interpretarea și analizarea rezultatelor obținute
 Formularea concluziilor referitor la cercetare

Studiile de caz au fost elaborate în cadrul Centrului pentru Copilărie, Adolescență și

Familie din mun. Chișinău str. Grenoble 163/5, condus de către managerul instituției dna Cucu
Aliona.
Studiul teoretic a fost realizat în baza cercetărilor efectuate de mai mulţi autori: Ionescu
Ș.,
Irimescu G., Lupşe (Zglobiu) C, Neamţu Cristina, Gorceag L., Sîrbu S., Ionița D, Dîmboeanu,
etc., Complementar acestor surse se adaugă actele legislative şi sursele electronice.
Teza este alcătuită din introducere, trei capitole, încheiere, bibliografie şi anexe. Primul
capitol este destinat aspectelor teoretice privind fenomenul violenței asupra copilului, formele
violenței asupra copilului ,cauzele care conduc la realizarea violenței asupra copilului, efectele
violenței asupra dezvoltării copilului, legislația internațională și națională în domeniul violenței

6
față de copii. Al doilea capitol, include organigrama Direcției Municipale pentru protecția
drepturilor copilului, procedura de depistare a copiilor supuși violenței, metode, tehnici,
instrumente de lucru cu copii supuși violenței domestice și asistența socială a copiilor supuși
violenței în familie. Al treilea capitol al tezei este destinat metodologiei cercetării și anume baza
experimentală, care a fost realizată în cadrul Direcției Municipale pentru protecția drepturilor
copilului și în cadrul Centrului pentru Copilărie Adolescență și Familie.

7
I . ASPECTE TEORETICE PRIVIND FENOMENUL VIOLENȚEI ASUPRA
COPILULUI

I.1. Fenomenul violenței, delimitări conceptuale

Există numeroase definiţii ale termenului de violență. Cercetătorii şi practicienii au
propus de-a lungul timpului mai multe noțiuni, dar din cauza complexității fenomenului, dar si
datorită diversității formelor sale de manifestare, pînă în prezent nu există o definiţie universal
acceptată.
Conceptul de violenţă suscită, în literatura de specialitate, numeroase explicații, cu
multiple suprapuneri şi particularizări. Etimologic, termenul se extrage din rădăcina latină „vis”,
care înseamnă “forţă”. Astfel, se evidenţiază ideea de putere, de dominaţie, de folosire a
superiorităţii fizice asupra celuilalt.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte violenţa ca „folosirea intenţionată a forţei
fizice sau a puterii (ameninţare sau folosire propriu-zisă) împotriva propriei persoane, a altei
persoane sau împotriva unui grup sau comunitate, ce poate conduce (sau are probabilitate mare
să conducă) la rănire, moarte, traumă psihologică, tulburări de dezvoltare şi carenţe”. Definiţia
folosită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii asociază intenţia cu comiterea actului în sine,
indiferent de deznodământul produs. Sunt excluse din definiţie incidentele neintenţionate cum ar
fi rănirile şi arsurile rezultate din incidente de trafic rutier. [19]
Eric Debarbieux consideră că “violenţa este dezorganizarea brutală sau continuă a unui
sistem personal, colectiv sau social şi care se traduce printr-o pierdere a integrităţii, ce poate fi
fizică, psihică sau materială. Aceasta dezorganizare poate să opereze prin agresiune, prin
utilizarea forţei, conştient sau inconştient, însă poate exista şi violenţă doar din punctul de vedere
al victimei, fără ca agresorul să aibă intenţia de a face rău” [ 4, pag 45-46]
Din punct de vedere juridic, se poate considera că violenţa este violarea generală a
drepturilor fiinţei umane: dreptul la viaţă, la securitate, la demnitate şi la integritate fizică şi
mentală. În sens general, ea desemnează folosirea forţei fizice sau a altor mijloace persuasive,
pentru a aduce prejudicii unor bunuri, sau o vătămare a integritaţii unei persoane. În acest sens,
un act de violenţă are, de cele mai multe ori, un caracter premeditat, fiind elaborat cu intenţie sau
semnificând intenţia de a produce o suferinţă sau un prejudiciu fizic altei persoane. Termenul
poate fi corelat cu cel de delincvenţă, care desemnează totalitatea conduitelor care încalcă norma
juridică, având drept nucleu noţiunea de infracţiune sau delict. Noţiune de infracţiune are o triplă
semnificaţie: 1. infracţiunea ca mod de interpretare, ce rezultă în urma proceselor de interacţiune
socială şi defineşte reacţia emoţională a grupului la săvârşirea delictului; 2. infracţiunea ca

8
expresie a puterii sistemului penal de a eticheta astfel anumite conduite; 3. infracţiunea ca efort
societal de distanţare, grupul având tendinţa constantă de îndepărtare/marginalizare a
delincvenţilor [13, p. 30].
Menționez, că de multe ori, violenţa este generată de probleme psihologice şi amplificate
de condiţii educaţionale, economice şi sociale, care provoacă adesea violenţa fizică, asociată și
cu alte forme, ca violenţa psihologică, economică sau sexuală. 
Violența împotriva copilului este definită și în Legea nr. 140 din 14.06.2013 privind
protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți, articolul. 3:
din Legea Nr. 140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc
şi a copiilor separaţi de părinţi. [50].
 Violenţă împotriva copilului – reprezintă forme de rele tratamente aplicate de către
părinţi/reprezentanţii legali/persoana în grija căreia se află copilul sau de către orice altă
persoană, care produc vătămare actuală sau potenţială asupra sănătăţii acestuia şi îi pun în pericol
viaţa, dezvoltarea, demnitatea sau moralitatea, care includ tipurile de violenţă. definite în art. 2
din Legea nr. 45-XVI din 1 martie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în
familie; [48].

I.2.Violența în familie asupra copilului

Violența în familie este o problemă globală, cu care se confruntă toate țările lumii, bine
camuflată și deghizată ce apare ca urmare a lipsei de cultură, a perceperii eronate a valorilor
familiale și sociale, fie a neglijării lor.
Potrivit documentelor Consiliului Europei, violenţa în familie reprezintă: „orice act sau
omisiune comisă în interiorul familiei de către unul dintre membrii acesteia şi care aduce
atingere vieţii, integrităţii corporale sau psihologice sau libertăţii altui membru al acelei familii,
şi prejudiciază în mod serios dezvoltarea personalităţii lui/ ei. Definiția violenței în familie
conform Convenției Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva
femeilor şi a violenței domestice: „toate acţiunile de violenţă fizică, sexuală, psihologică sau
economică, care survin în familie sau în unitatea domestică sau între foştii sau actualii soţi sau
parteneri, indiferent dacă agresorul împarte sau a împărţit acelaşi domiciliu cu victima”. [27]
Organizaţia Mondială Împotriva Torturii definește violenţa domestică ca o formă de
tortură. În art. 1 al „Convenţiei Națiunilor Unite împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente
crude, inumane sau degradante”, tortura este definită ca: ,,un act prin care o durere sau o
suferinţă puternică, fizică sau mentală, sunt provocate în mod intenţionat unei persoane, în
special în scopul de a obţine de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau

9
mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care acesta sau o terţă persoană l-a comis sau este
bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei sau asupra unei terţe
persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi aceasta, atunci
când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt aplicate de un agent al autorităţii publice sau
de oricare altă persoană care acţionează cu titlu oficial ori cu consimţământul expres sau tacit al
unei astfel de persoane. Art 1 din Convenţia Națiunilor Unite împotriva torturii şi altor pedepse
ori tratamente crude, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10.12.1984. În vigoare
pentru Republica Moldova din 28.12.1995.[33]
Prevenirea şi combaterea violenţei în familie fac parte din politica naţională de ocrotire şi
sprijinire a familiei şi reprezintă o importantă problemă de sănătate publică.
Deși violența domestică are o istorie veche, fenomenul a fost prezentat public în Statele
Unite și în Europa Occidentală drept o problemă generală gravă a societății abia în ultimele trei
decenii ale secolului al XX-lea. Anii ’90 au adus recunoașterea violenței domestice drept o
încălcare a drepturilor omului. [16]
În domeniul sociologiei, cercetătorii lipsiți de perspectiva de gen și-au limitat studiile la
identificarea și explicarea cauzelor individuale ale fenomenului violenței domestice (consum de
alcool sau droguri, probleme de sănătate mintală) și a cauzelor generale de natură socială și
economică (sărăcie, lipsa educației, șomaj, apartenență la grupuri sociale defavorizate etc.) Unele
studii de specialitate leagă violența domestică de zona pauperă a societății, ignorând cu
desăvârșire faptul că ea se produce și în familiile cu un nivel de trai decent sau în cele foarte
bogate. Numeroase studii nu au făcut altceva decât să investigheze relațiile de familie,
considerând violența domestică o problemă a cuplului [9]
Pentru consolidarea, ocrotirea şi sprijinirea familiei, pentru asigurarea respectării
principiilor fundamentale ale legislaţiei cu privire la familie, Parlamentul Republicii Moldova , a
aprobat Legea Nr. 45 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, unde
menționează că violenţa în familie reprezintă drept actele de violenţă fizică, sexuală, psihologică,
spirituală sau economică, cu excepţia acţiunilor de autoapărare sau de apărare a altei persoane,
inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, comise de către un membru de familie în privinţa altui
membru al aceleiaşi familii, prin care s-a cauzat victimei prejudiciu material sau moral. [48]
Violența în familie asupra copilului poate fi definită ca un comportament intenționat, ce
include acte fizice, vizuale, verbale sau sexuale trăite de un copil ca amenințătoare, invazive sau
atacătoare și care au ca efect vătămarea sau degradarea acestuia. Făptuitorul poate utiliza tactici
de control și dominare, precum amenințarea, intimidarea, controlul economic, minimalizarea și
negarea. Violența în familie deseori este un model de exercitare a coerciției și controlului asupra

10
copilului de către un părinte, sau de ambii părinți, sau de către alte persoane împuternicite să
exercite controlul și supravegherea copilului în cadrul familiei, inclusiv tutore, curator, soră sau
frate mai mare. [6, pag.19.]
În acest context, se susține că fenomenul violenţei domestice este un semnal de alarmă
grav datorită repetitivităţii, complexităţii contextului său cauzal şi formelor variate în care se
manifestă. Asupra majorităţii victimelor se exercită concomitent mai multe forme de abuz în
cursul aceluiaşi episod violent sau succesiv, ceea ce creează o perpetuă stare de tensiune, frică şi
insecuritate, accentuând statusul de vulnerabilitate al femeii în cadrul familiei. [3 ,pag .33]. Cu
timpul, după cum menționează autorii S.Dura, I.Baier, H.Dura, scăderea nivelului stimei de sine
a victimei şi absenţa sprijinului anturajului vor duce la renunţarea la orice mecanisme defensive,
la creşterea frecvenţei şi intensităţii episoadelor violente care pot conduce în final la decesul
unuia dintre parteneri.[2, pag .33].

I.3. Formele violenței asupra copilului

Creșterea violenței în familie, indiferent că este îndreptată împotriva femeii, bătrînilor sau
copiilor, reprezintă una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se confruntă societățile
contemporane, inclusiv Republica Moldova. Deși este foarte greu de estimat numărul copiilor
care sunt supuși violenței domestice chiar de către părinții lor, există destul de mulți părinți care
consideră că „bătaia e ruptă din rai” și astfel, folosesc pedepsele fizice ca mijloc principal de
disciplinare a copiilor.
Abuzul asupra copilului poate fi comis de membrii familiei, de cei însărcinaţi cu creşterea
şi îngrijirea sau de cei în care copilul a căpătat încredere. Copilul poate fi victima unor abuzuri şi
neglijări.
Abuzul comis împotriva copilului poate lua următoarele forme: abuzul fizic, abuzul
sexual abuzul emotional și neglijare.
Abuzul fizic presupune vătămarea copilului, prin folosirea forţei fizice sau din cauza
insuficienței de supraveghere a celui ce îngrijeşte copilul. [8, pag. 156]
Abuzul fizic constă în cauzarea de leziuni corporale, aplicarea de lovituri sau cauzarea
durerii fizice copilului în cadrul interacţiunii, singulare sau repetate, cu o persoană aflată în
poziţie de răspundere, putere sau în relaţie de încredere cu acesta, fiind un rezultat al unor acte
intenţionate care produc suferinţă copilului în prezent sau pe viitor. O formă de sine stătătoare a
abuzului fizic parental constituie violența fizică, ce constă în atingeri sau contacte fizice
dureroase, inclusiv intimidarea fizică îndreptată asupra victimei. Forme de manifestare:
împingerea, plesnirea, trasul de păr, răsucirea braţelor, desfi- gurarea, provocarea de vânătăi,

11
contuzii, arsuri, bătăi, lovituri cu pumnul, palma sau piciorul, aruncarea în victimă cu diverse
obiecte, izbirea de pereţi şi mobilă, folosirea armelor. Violenţa fizică include şi distrugerea
bunurilor care-i aparţin copilului-victimă. Autorul B.Miller deosebește două categorii de violență
fizică în relațiile domestice:
− violență severă : lovire; bătăie; izbitură; împingere; atingere bruscă; aplicarea loviturii
cu un obiect sau tentativa de a aplica o asemenea lovitură; amenințarea cu cuțitul sau arma;
aplicarea cuțitului sau armei;
− violență moderată: aruncarea cu obiecte; amenințarea cu bătaie sau cu aruncarea de
obiecte; împingere prin apucare sau pălmuirea.[11, pag 16]

Formele particulare ale violenţei fizice exercitate asupra copilului sunt următoarele:
 intoxicaţiile nonaccidentale ale copilului;
 sindromul copilului scuturat;
 sindromul copilului bătut;
 sindromul Münchausen;
 sindromul Stockholm.

Intoxicaţiile nonaccidentale ale copilului – constituie urmarea obligării acestuia de a

consuma băuturi alcoolice sau substanțe sedative pentru a obţine calmul sau somnul copilului,
precum şi situaţia nou-născutului de la mamă toxicomană.
Sindromul copilului scuturat – este o formă de abuz fizic asupra copilului cu vârsta sub un
an şi se datorează scuturărilor bruşte şi brutale, voluntare sau datorate unor comportamente
inadecvate ale părinţilor/ altor persoane, unele dintre acestea fiind considerate o formă de joacă
cu copilul. Aceste scuturări conduc la apariţia hemoragiilor intracraniene (cu precădere hematom
subdural şi hemoragii retiniene). Potrivit Anexei la Ordinul Ministerului Sănătății al Republicii
Moldova menționate supra, este o formă de traumatism cranian indus. Traumatismul cranian, ca
o formă a abuzului copilului, poate fi provocat de lovituri directe la nivelul capului, scăparea
copilului din brațe sau aruncarea acestuia, sau poate fi provocat de scuturarea copilului. Spre
deosebire de alte forme de traumatism cranian indus, sindromul copilului scuturat rezultă în
urma leziunilor cauzate de o persoană care scutură viguros un sugar sau un copil mic. Datorită
anatomiei speciale a copilului la aceasta vârstă, el are un risc crescut pentru leziuni produse în
urma acestui tip de acțiuni. De aceea, marea majoritate a incidentelor de acest tip apar la copii
mai mici de un an. Vârsta medie a victimelor este între 3 și 8 luni, deși ocazional sindromul
poate aparea și la copii până la 4 ani. Scuturarea copilului deseori determină leziuni ireversibile.

12
În cazurile grave, mortalitatea survine la aproximativ 50% dintre copiii implicați. Copiii care
supraviețuiesc pot avea: orbire parțială sau totală; pierderea auzului; crize convulsive; întârzieri
în dezvoltarea psihomotorie; dificultate de vorbire; probleme de memorie și atenție; paralizie
(unele episoade traumatice lasă copilul în comă). În cazurile mai ușoare, un copil care a fost
scuturat poate prezenta: letargie, iritabilitate, vome, dificultate de supt și înghițit, rigiditate, crize
convulsive, dificultate de respirație, stare de conștiență alterată, anizocorie (pupile de dimensiuni
inegale), inabilitatea de a-și ridica capul, inabilitatea de a urmări cu privirea.
Sindromul Münchausen – reprezintă crearea artificială de către părinte (de regulă, mama) a
unei boli a copilului; boala este indusă prin administrarea voluntară a unor medicamente sau
substanţe ori prin susţinerea existenţei unor simptome la copil care nu au fost niciodată
confirmate de către specialişti. În ambele cazuri, părinţii solicită medicilor numeroase
investigaţii medicale sau chirurgicale, victimizând repetat copilul. Orice semn funcţional poate fi
invocat de către părinţi pentru a obţine investigaţii şi proceduri dureroase şi intruzive pentru
copil.
Sindromul Stockholm – se cunoaște în psihologie ca fenomenul prin care victima exprimă
adulaţie, gratitudine şi alte sentimente pozitive faţa de abuzator aparent iraţional în lumina
pericolului şi a riscurilor suportate de către victimă (descoperit iniţial la ostatici). Acesta poate
face dificilă identificarea abuzului.
Sindromul copilului bătut. În conformitate cu Anexa la Ordinul Ministerului Sănătății al
Republicii Moldova cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind intervenția instituțiilor medicale
în cazurile de violență în familie, nr.155 din 24.02.2012, fenomenul este înregistrat sub
aspectele: sindromul copilului bătut – se referă la leziuni corporale. Prezența leziunilor aflate în
diferite stadii de vindecare este aproape întotdeauna indicator pentru sindromul copilului bătut,
deoarece, în general, copilul este adus la medic după o perioadă îndelungată de la producerea
abuzului. Semnele posibile ale sindromului copilului bătut sunt: leziuni interne și externe,
tăieturi, arsuri, hematoame, fracturi etc.
Articolul publicat în anul 1962 de Henry Kempe, un medic pediatru american, cu privire la
sindromul copilului bătut, este cel care a adus pentru prima dată în atenţia comunităţii ştiinţifice
problematica atât de gravă a abuzului exercitat de părinţi asupra copiilor. Cercetătorii, în special
cei din spaţiul academic occidental, au început să dedice numeroase studii identificării factorilor
care determină şi favorizează producerea acestui fenomen. În pofida unei literaturi foarte bogate
în domeniu, evidenţele empirice cu privire la etiologia abuzului exercitat în familie asupra
minorilor continuă însă să rămână contradictorii. Absenţa consensului, în ceea ce priveşte

13
cauzele fenomenului, este determinată, în parte, şi de lipsa unei perspective unitare în legătură cu
ceea ce constituie un act de maltratare. [2]
Astfel, violenţa fizică săvârşită asupra copiilor diferă din punctul de vedere al frecvenţei,
intensităţii, severităţii, duratei, contextului situaţional în care se manifestă. În opinia autorului
Cr.Dâmboeanu, abuzul posedă următoarele caracteristici:

1) poate fi comis deliberat şi conştient sau, din contra, poate fi săvârşit neintenţionat şi
inconştient;
2) poate fi rezultatul aplicării unor măsuri disciplinare, presupuse a fi constructive sau
poate fi consecinţa atitudinilor negative şi ostile ale părinţilor faţă de propriii copii;
3) poate constitui un patern de comportament cronic sau se poate manifesta sub forma
unor incidente ocazionale. [2, pag .428]
Abuzul sexual constă în atragerea, convingerea, folosirea, coruperea, forţarea şi
obligarea minorului să participe la activităţi de natură sexuală sau asistarea unei alte persoane în
timpul unor activităţi ce servesc la obţinerea de adult a plăcerii. [ 8, pag. 156]
  O definiţie destul de generală a abuzului sexual este dată de Elena Ursa: „Abuzul sexual
se concretizează prin supuneri la practici de intruziune orală, genitală sau anală, molestare de
natură sexuală, cu contact genital sau fară, exploatare sexuală. [20, pag.143]
Abuzul sexual reprezintă implicarea unui copil sau adolescent minor dependent şi imatur
din punctul de vedere al dezvoltării psihosexuale în activităţi sexuale, pe care nu este în măsură
să le înţeleagă, care sunt nepotrivite pentru vârsta sa sau pentru dezvoltarea sa psihosexuală,
activităţi sexuale pe care le suportă fiind constrâns prin violenţă sau seducţie ori care
transgresează tabuurile sociale legate de rolurile familiale. Aceste activităţi includ, de regulă,
contact fizic cu caracter sexual, cu sau fără penetrare sexuală ca atare.
În categoria abuzului sexual pot intra:
 molestare sexuală, expunerea copilului la injurii sau limbaj cu conotaţie sexuală, precum
şi atingerea copilului în zonele erogene cu mâna sau prin sărut, indiferent de vârsta
copilului;
 situaţiile care duc la satisfacerea nevoilor sexuale a unui adult sau a unui alt copil care se
află într-o poziţie de responsabilitate, putere sau în relaţie de încredere cu copilul victimă;
 atragerea sau obligarea copilului la acţiuni obscene;
 expunerea la materiale obscene sau i se furnizează astfel de materiale etc.;
 căsătoria timpurie sau logodna copiilor care implică relaţii sexuale bazate pe tradiții
etnice rudimentare;

14
  mutilarea genitală;
 hărţuirea sexuală a copiilor, inclusiv la locul lor de muncă.
Abuzul sexual este deseori recunoscut prin comportamente autoagresive, depresii, pierderea
stimei de sine şi comportament sexual inadecvat vârstei copilului. Severitatea impactului este cu
atât mai mare, cu cât abuzul are o durată şi intensitate mai mari, cu cât copilul este mai mare ca
vârstă, dacă există o componentă de premeditare, ameninţare, coerciţie, sadism etc. În cazul
abuzului sexual, odată ce copilul l-a recunoscut şi dezvăluit, este vitală prezenţa unui adult, mai
ales a unui părinte protector sau a unei persoane de îngrijire, în care copilul are încredere şi îl
ajută să facă faţă acestei experienţe dramatice şi să înţeleagă ce i s-a întâmplat, oferindu-i sprijin
şi protecţie.[56].
Abuzul emoţional constă în expunerea repetată a copilului la situaţii al căror impact
emoţional depăşeşte capacitatea sa de integrare psihologică. Abuzul emoţional vine din partea
unui adult care se află în relaţie de încredere, răspundere sau putere cu copilul. Precedând şi
acompaniind celelalte forme de violenţă sau abuz, dar se poate manifesta şi izolat prin injurii,
ameninţări, intimidări, umiliri verbale şi nonverbale; terorizări; restrângeri ale libertăţii de
acţiune; denigrări; acuzaţii nedrepte; discriminări; ridiculizări şi alte atitudini ostile sau de
respingere faţă de copil; uciderea animalelor domestice preferate, privarea de satisfacerea
nevoilor personale esenţiale (mâncare, somn etc.).
Autorii E.B.Foa, M.Cascardi, L.A. Zoellner și N.C.Feeny tratează violența verbală și violența
emoțională ca fiind identice, în calitate de exemplu se propun insulte și degradare. [5, pag.72.]
În opinia autorilor, abuzul fizic și abuzul emoțional reprezintă noțiuni ce se află în corelație, însă
distincte, și, pe cale de consecință, urmează a fi tratate separat. Gradul de severitate al bătăilor
corelează cu gradul de severitate al abuzului emoțional, iar agresiunea verbală constituie
predictor al agresiunii fizice pe viitor. Abuzul emoțional, în opinia autorilor citați mai sus, este
un remediu sigur care îi va reaminti victimei despre posibilitatea recurgerii la forță fizică în orice
moment. Într-adevăr, majoritatea copiilor supuși agresiunii fizice manifestă tulburări psihice
profunde nu în cazul când sunt bătuți, ci când sunt amenințați că vor fi agresați. De notat că
impactul psihologic al abuzului emoțional agravează efectele prejudiciabile ale abuzului fizic.
Tulburarea psihică poststres, depresia, anxietatea și abuz de substanțe constituie cele mai
răspândite consecințe ale abuzului emoțional la care a fost supusă victima. [2, pag. 73-74].
Abuzul emoțional poate fi exemplificat prin următoarele: forțarea să facă lucruri ilegale;
facerea de acuzații false; punerea de porecle; vânarea de greșeli; amenințări verbale; strigate;
intimidare; acuzații precum că ar fi proastă (prost); manipularea emoțiilor; exprimare de
neîncredere; rememorarea de lucruri neplăcute; expunerea la acte degradante; întoarcerea

15
situațiilor împotriva victimei; spălarea creierului; imitare și îngânare; tăcere; refuzul de a face
ceva împreună sau pentru victimă; insistarea doar pe ceea ce crede agresorul că este important;
ignorare; așteptarea de a se conforma la un rol; invocarea vinovăției; manipulare; stil certăreț și
de confruntare; reținerea de la afecțiune; stil neiertător, de reproșuri și resentimente; negarea sau
deposedarea de responsabilități; creează în mod deliberat dezordine; o obligă pe victimă să stea
acolo unde se consumă alcool/drog; ridiculizarea preferințelor alimentare ale victimei;
încurajarea să se angajeze în violență fizică; șantaj cu amenințări de suicid. Abuzul emoțional
asupra copilului se mai poate manifesta în provocarea de vătămari animalelor de casă; ruperea
hainelor victimei; încuierea victimei afară sau înauntru; aruncarea sau distrugerea lucrurilor
copilului; aruncarea cu obiecte sau mâncare; interzicerea să folosească telefonul. Acest tip de
violenţă cuprinde şase componente importante: frica; depersonalizarea; privarea; supraîncărcarea
cu responsabilităţi; degradarea; distorsionarea realităţii. Totodată, reprezintă un factor central în
controlul şi manipularea copilului. Deseori copiii se folosesc pentru ca unul din parteneri să se
simtă vinovat, sau pentru a transmite mesajele, sau pentru a amenința cu luarea copiilor de la alt
părinte. În mod concret, aceste acte pot fi definite în felul următor: intimidarea, înfricoșarea
victimei prin folosirea aspectului fizic, acțiunilor, gesturilor, distrugerea bunurilor, distrugerea
proprietății acesteia, demonstrarea ostentativă a armelor; minimalizarea, negarea și blamarea,
diminuarea actelor de abuz comise, trecerea cu vederea a îngrijorărilor ei, negarea faptului că a
avut loc abuzul, transferul responsabilității pentru comportamentul abuziv, spunând că de fapt ea
l-a provocat; folosirea coerciției și amenințărilor, amenințarea copilului cu vătămarea fizică,
amenințarea că îl va părăsi, că se va sinucide, influențarea să comită acte ilegale. Abuzul
emoţional susţinut are mai ales consecinţe pe termen lung asupra dezvoltării copilului, sănătăţii
sale mintale, comportamentului şi stimei de sine. Contextele producerii acestui tip de abuz sunt,
de regulă, cele legate de violenţa în familie, de adulţii cu probleme de sănătate mintală şi de
părinţii cu abilităţile parentale scăzute. Dacă abuzul emoţional este repetitiv şi susţinut duce la
afectarea diverselor paliere ale psihicului copilului (de ex., structura de personalitate, afectele,
cogniţiile, adaptarea, percepţia) devenind abuz psihologic, care are consecinţe mai grave decât
abuzul emoţional şi pe termen lung asupra dezvoltării copilului. Astfel, abuzul psihologic
cuprinde acele acte degradante, umilitoare și amenințătoare cu vătămarea, critica intensă,
proferarea de insulte, ridiculizare și folosirea de porecle sau epitete insultătoare, izolarea socială
și separarea de copii, de alți membri ai suportului social, gelozia extremă și posesivitatea
extremă, acuzațiile nefondate de infidelitate, amenințări cu abandonul, divorțul, monitorizarea
deplasărilor care au ca efect distrugerea stimei de sine, a sentimentului de valoare personală și a
încrederii în propria autonomie. [10]

16
 O altă formă de abuz asupra copilului este neglijarea: se referă la eşecul părintelui sau
îngrijitorulu intenţionat sau neintenţionat de a asigura unui copil nevoi de bază: mîncare,
adăpost, îmbrăcăminte, sprijin, dragoste şi educaţie. Neglijarea este un mod de a nu furniza unui
copil nevoile de bază, în măsura în care starea de bine fizică şi psihică a copilului este
deteriorată sau pe cale de dispariţie. A fi un părinte bun presupune ca nevoile de bază ale
copilului să fie satisfăcute de timpuriu. Asta înseamnă nevoia de dragoste, de grijă, de securitate.
Cînd aceste nevoi sunt nesatisfăcute ori sunt satisfăcute insuficient sau sporadic,
dezvoltarea personalităţii copilului în ariile ei centrale va stagna şi va deveni distorsionată. [17]
Se disting trei tipuri de neglijare: fizică (lipsa grijii alimentare, îmbrăcăminte, igienă, îngrijire
medicală, cînd este nevoie, lăsarea copilului fără supraveghere corespunzătoare vîrstei lui),
educaţională (lipsa de griji faţă de activitatea de învăţare a copilului, lipsa de interes faţă de
stimularea cognitivă a copilului şi educaţia extra-curriculară); emoţională sau afectivă (lipsa
atenţiei, a semnelor de afecţiune, a contactelor fizice sau a cuvintelor de apreciere). Semnele
neglijării sunt multe şi vizibile. Copilul poate fi murdar, urît mirositor, înfometat, îmbrăcat în
haine neadecvate vîrstei lui şi de o mărime nepotrivită. După unii autori, consecinţele neglijării
pot fi atît de grave încît chiar dacă situaţia lor se imbunătăţeşte recuperîndu-se din punct de
vedere fizic, latura emoţională va fi însă afectată toată viaţa. Sunt şi autori sceptici în privinţa
dezvoltării fizice ulterioare, argumentînd faptul că lipsa unei hrăniri adecvate afectează
întotdeauna dezvoltarea timpurie a creierului. [1]
Copiii neglijaţi au caracteristici uşor de observat: sunt consideraţi foarte cuminţi, sunt timizi,
se retrag din faţa agresiunii altora, nu încearcă niciodată să se afirme, de obicei se joacă singuri,
preferă să stea în grupuri mari de copii, dar nu-şi fac prieteni. În schimb, copiii respinşi sunt
foarte activi, vorbăreţi şi certăreţi, încearcă mereu să se apropie de ceilalţi, nu cooperează atunci
când se joacă, nu împart lucrurile pe care le posedă, deseori atrag atenţia prin conduite
nepotrivite situaţiei. [15, pag. 118]
I.4. Cauzele care conduc la realizarea violenței asupra copilului

Înţelegerea fenomenului violenţei necesită analizarea unei multitudini de factori care

acţionează la diferite niveluri şi se influenţează reciproc. Cercetările care au abordat tema
violenţei au propus diferite clasificări ale cauzelor sau factorilor de risc în apariţia fenomenului,
uneori făcând o distincţie între cauze şi factori de risc, alteori considerându-le identice. O
tipologie a factorilor de risc în apariţia violenţei trebuie să se refere la individ, cu caracteristicile
sale personale, la sistemul său de relaţii şi la influenţele din mediu. O astfel de tipologie a fost
elaborată de OMS (Modelul ecologic al factorilor de risc pentru abuzul faţă de copil, 2006) şi ia
în consideraţie:

17
1. Factori individuali, care se referă la caracteristici biologice, psihologice şi de experienţă
personală ale părinţilor şi/ sau copiilor:
 nivel scăzut al stimei de sine
 dificultăţi de concentrare a atenţiei şi hiperactivitate
 posibilităţi limitate de autocontrol
 insuficiente cunoştinţe, atitudini şi abilităţi pentru o relaţionare nonviolentă
 lipsa comunicării, a sentimentului de apartenenţă la comunitate
 retard mintal
 consum de alcool şi droguri
 experienţa de victimă sau martor al abuzului în relaţiile interpersonale
2. Factori interpersonali, reieşiţi din relaţiile de familie, cu îngrijitorii, prietenii, vecinii ş.a.
şi care pot influenţa factorii individuali:
 comportament autoritar faţă de copii
 expunerea copilului la conflicte şi acte de violenţă în familie
 reguli de disciplină dure sau prea permissive
 experienţa pedepsei fizice şi a altor forme de abuz
 lipsa de implicare în viaţa copiilor, slaba supraveghere a acestora
 lipsă sau insuficienţă a afecţiunii şi suportului părintesc
 părinţi sau fraţi cu comportament delicvent
 divorţul sau separarea părinţilor
 discriminarea familiei pe motive etnice, religioase etc.
3. Factori comunitari/ societali care exprimă normele, valorile promovate şi capacitatea
instituţiilor de a preveni şi reacţiona la abuz:
 norme sociale care tolerează comportamentele violente (de ex. pedepsirea copiilor de
către părinţi)
 discriminarea şi dezechilibre ale puterii dintre diferite grupuri sociale (bărbaţi şi femei,
părinţi şi copii, diferite etnii etc.)
 cadrul legal permisiv
 lipsa serviciilor de protecţie a copilului şi familiei
 sărăcia, urbanizarea
 participare comunitară redusă
 vecinătăţi dezorganizate social
 influenţa mass-media

18
  accesibilitatea drogurilor, armelor [53]

Cercetări recente întăresc ideea plasării cauzelor violenţei în parentalitatea abuzivă, ostilă,
chiar indiferentă, ducând la cazuri multiple de neglijenţă. Opinia publică, de asemenea,
sancţionează deficienţele parentale, în sens de personalitate, dar şi riscul unui stil parental
defectuos, punându-le drept cauze ale abandonului copiilor. Datorită subraportării, autorităţile au
probleme cu documentarea incidentelor şi, în consecinţă, cu posibilitatea mobilizării eficiente a
resurselor şi a sprijinului public pentru a le combate. [3, pag.33]
I.5. Efectele violenței asupra dezvoltării copilului

Violenţa asupra copilului poate avea consecinţe imediate şi pe termen lung asupra sănătăţii,
dezvoltării şi bunăstării copilului, care pot fi nu doar de natură fizică, ci și în plan psihic.
Diferitele forme de abuz sunt interdependente unele de altele , un exemplu în acest sens ar fi
abuzul fizic care poate fi însoțit de abuz emoțional, după cum abuzul sexual este în corelație cu
cel fizic și emoțional.
Acei copii care sunt sau au fost supuși unor tratamente abuzive manifestă un atașament care
face dovadă lipsei de securitate. Acest atașament se exprimă prin comportamente bizare, care
apar în relațiile cu persoanele care se ocupă de copii.
Existența maltratării influențează și exprimarea emoțiilor. Copiii maltratați exprimă mai
puține emoții pozitive decît ceilalți copii, în schimb exprimă mai multe afecte negative. Copiii
care au suferit diverse violențe dau dovadă de hipervigilență și au reacții rapide la stimuli
agresivi, adică într-o situație socială normală, acești copii nu își adaptează reacțiile față de
ceilalți, ca o dovadă a episoadelor dramatice pe care le-au trăit. În cazul unor abordari amicale,
copiii maltratați vor avea comportamente nepotrivite, de exemplu de evitare. Iar în cazul apariției
exprimărilor emoționale ale celorlalți ei vor reacționa agresiv. Mai mulți autori afirmă existența
agresivității la copiii care au fost martori ai violenței conjugale. [12]
În cadrul ediției a IX-a ISPCAN European Conference on Child Abuse and Neglect,2003, s-a
afirmat: „În cazul abuzului fizic sentimentele de inferioritate persistă și la vîrsta adultă.
Comunicarea este dificilă, marcată de violență. Violența este trăită ca o modalitate de schimb, ca
un atașament interpersonal, mai ales dacă a fost un model parental de agresivitate. Se produce o
stranie identificare cu acest model, pentru că violența a fost percepută de copil ca un semn al
interesului părintelui față de el”. A fi victimă sau martor al violenței conduce la dezvoltarea unei
personalități anxioase, detașate, care evită contactele cu ceilalți sau reactionează inadecvat prin
comportamente agresive. De cele mai multe ori abuzul suferit în copilărie își arată efectele și
cînd copilul devine adult. La maturitate acesta are atașamente care dovedesc lipsa de siguranță.

19
În relațiile de dragoste pe care le trăiește sunt frecvent subiecte ale violenței conjugale. Și pentru
că nu au avut modele educative adecvate, atitudinile parentale ale acestor adulți sunt nepotrivite.
[7]
Victimele violenței sunt traumatizate atît fizic, cît și emoțional, nu numai în timpul actului de
violență, dar și în perioada ce urmează. Sindromul post traumatic include reacții fiziologice,
emoționale și comportamentale drept rezultat al agresiunii trăite și al periculozității recidivei,
manifestîndu-se în două faze:
a) faza acută nemijlocită, în perioada căreia victima se află în stare de criză, activitatea ei
normală fiind dereglată. Această fază generează un șir de comportamente specifice:
Reacția nemijlocită: Imediat după acest eveniment  victima manifestă un comportament
isteric și fobic. Nu este un comportament obligatoriu. Dimpotrivă, victimele vorbesc despre o
gamă foarte largă de reacții emoționale din perioada post traumatică. Reacția fizică și emoțională
poate fi atît de intensă, încît victima poate fi marcată de șoc, depresie și teamă exagerată care
dezorganizează conduita. Se evidențiază două tipuri principale de reacții: exprimate și controlate
1) stilul expresiv -  in timpul interviului copilul manifestă fobii, furie, anxietate;
2) stilul de control – reacțiile sunt dirijate și controlate. Se comportă de parcă nu s-ar fi
întîmplat nimic, emoțiile reale sunt camuflate.
Reactia fiziologică: În urma actului de violență fizică sau sexuală copiii descriu o multitudine
de reacții fiziologice. De regulă, spun că ii doare tot corpul sau unele părți ale corpului, îndeosebi
mîinile, picioarele, capul, pieptul. Totodată, se inregistrează : dereglarea somnului insomnii,
coșmaruri, dereglări ale instinctului alimentar, lipsa apetitului sau creșterea exagerată a
apetitului, dureri de burtă, stări de vomă, pierderea sau diminuarea simțului gustativ.
Reacția emoțională: Victima violenței se simte vinovată, înjosită, rușinată, este marcată de
fobie, stres, depresie și anxietate. Acestea sunt trăiri emoționale ce stau la baza sindromului
nominalizat anterior. Multe victime susțin că și-au văzut moartea cu ochii. Trăirile emoționale
variază de la remușcări, degradare, vinovăție, rușine, disconfort, pînă la furie. Varietatea trăirilor
emoționale determină modificarea frecventă a dispoziției. Unele victime ale violenței
conștientizează că emoțiile lor nu corespund situației în care se află.
Reacția cognitivă : Încearcă să se debaraseze de gîndurile negative, dureroase, dar
conștientizează că ele nu le dau pace. Se gîndesc cum ar fi putut evita violența, ce ar fi trebuit să
facă sau să nu facă pentru a nu o provoca. Se simt vinovați. Mult mai greu le vine victimelor care
încearcă să-și controleze, să-și camufleze reacțiile și sentimentele. În exterior acestea par a fi
foarte calme, de parcă nu li s-ar fi întîmplat nimic - interiorul însă este perturbat de emoții

20
negative. Durata acestei faze are caracter individual, de la caz la caz și poate dura de la cîteva
zile la cîteva săptămîni.
 b) Faza reorganizării - are o durata mai mare, în care victima conștientizează importanța și
urmările actului violent, a schimbărilor care au survenit în viața ei. Violența în familie duce la
schimbarea ritmului și activității nu numai în perioada acută nemijlocită, dar și în perioada
imediat urmatoare care are o durată mult mai mare – luni sau ani întregi. Sunt mai multe
circumstanțe care asigură ieșirea din criză: stilul personal al victimei, particularitățile ei
psihologice, oamenii care o înconjoară, susținerea și ajutorul lor, cît și atitudinea acestora față de
ea după incident. Pe parcursul procesului de reorganizare victimele violenței în familie trebuie să
depășească următoarele momente:
Schimbări în stilul de viață. De obicei, în urma actului de violență trăit survin schimbări în
multe aspecte ale vieții. Totuși, unele persoane victimizate continuă să îndeplinească obligațiile
cotidiene, merg la lucru, la studii, dar se simt incapabile de a se încadra în activitate. O altă
categorie de persoane aplică alt stil de viață – preferă să-și petreacă timpul acasă, practic nu ies
nicăieri, nu lucrează. Cel mai adesea victima caută ajutor la familia de origine, de la care este
sigură că va primi susținere și în cadrul căreia se simte în siguranță (acest lucru se întîmplă
bineințeles în cazurile ideale în care victima are relații bune cu familia de origine).
Visele și coșmarurile reprezintă simptomul principal care continuă să se manifeste în
perioada respectivă. Victimele violenței în familie descriu două tipuri de visuri:
a) coșmaruri care actualizează actul de violență în urma căruia a avut de suferit, visează
agresorul de care încearcă să se apere dar nu reușește;
b) vise care reflectă faza terminală a actului de violență apar mai tîrziu. Conținutul visului nu
se schimbă, dar se schimbă subiectul (femeia sau copilul intră în rolul agresorului sau a celui
care ripostează - este cea care săvîrșește actul de violență).
Fobiile : Un mecanism de autoaparare îl constituie cultivarea fobiilor specifice situației în
cauză. Reacția complexă la violența în familie. Există victime care pot vorbi despre greutățile pe
care le întîmpină în aceste perioade. Ele au nevoie de consultații mai îndelungate și mai
intensive. Acestea pot dezvolta și alte sindroame: depresia de lungă durată, abuzul de alcool sau
utilizarea altor substanțe psihoactive, comportamentul suicidal sau psihopat, regresia, refuzul de
a trăi o viață normală, dorința de a declanșa conflicte familiale. Studiul acestor date facilitează
activitatea ulterioaraă a asistentului social.
Reacția slabă la violența în familie: Acest tip de reacție apare la victimele care nu vorbesc cu
nimeni despre cele întîmplate, nu-și exteriorizează emoțiile. Ca rezultat, victima devine închisă
în sine. Pentru a clarifica problema, consultantul trebuie să-i adreseze o serie de întrebari

21
adecvate situației. Cel mai potrivit lucru în acest caz este de a-i insufla curaj și
optimism. Trebuie să înțelegem motivele care determină victima violenței să păstreze tăcerea.
Efectele violenței în familie asupra victimelor au fost identificate în formulă generală.
Evident, ele capătă o conotație strict individuală care diferă de la caz la caz. Specialistului ii
revine misiunea de a constata în mod individualizat impactul violenței asupra victimei și de a
realiza intervenția pornind de la specificul profilat, la planul de intervenție care va fi realizat
împreună cu echipa multidisciplinară. [18, pag.13-15].

I.6 Legislația internațională și națională în domeniul violenței față de copii

Interesul pentru drepturile copilului a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cînd a
luat naștere prima mișcare preocupată de aspecte referitoare la dezvoltarea copilului, care pleda
pentru protecția copilului împotriva neglijării, exploatării și a violenței. În Europa, aceasta
perioada s-a caracterizat prin deschiderea unui număr considerabil de instituții publice de
ocrotire, școli și instituții separate pentru copii delincvenți, precum și de tribunale pentru minori.
După Primul Război Mondial, ideea drepturilor copilului a captat pentru prima dată atenția
lumii. În 1924, Liga Națiunilor a adoptat Declarația de la Geneva. În 1959, Organizația
Națiunilor Unite a adoptat Declarația drepturilor copilului.
Spre sfârșitul anilor ‘60, s-a pus accentul pe ideea drepturilor de participare ale copilului. Mai
mulți lideri de opinie au susținut că și copiii au competentele necesare pentru a lua decizii în
privința problemelor importante din viața lor și că ar trebui lăsați să participe la luarea acestor
decizii.
Pe 20 noiembrie 1989, s-a adoptat Convenția ONU cu privire la drepturile copilului. Aceasta
a intrat în vigoare în septembrie 1991 și a fost ratificată de majoritatea țarilor din lume, cu
excepția Statelor Unite ale Americii și a Somaliei. [58]
Copiii se nasc cu libertăți fundamentale și cu drepturi inerente oricărei ființe umane. Aceasta
este premisa de bază a Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului - un tratat
internațional privind drepturile omului, care transformă viețile copiilor și a familiilor lor pe
întreg globul. Acesta reprezintă totodată una din documentele juridice internaţionale care au stat
la baza elaborării legislaţiei în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copiilor.
Legislația internațională:
Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului (adoptată de Adunarea Generală a

Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989): Aici se menţionează o serie de momente

cheie cu privire la respectarea drepturilor copiilor de orice formă de abuz:

22
 Art. 2- 1. Statele părți se angajează să respecte și să garanteze drepturile stabilite în prezenta
conventie tuturor copiilor din jurisdicția lor, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie
politică sau altă opinie, de naționalitate, apartenență etnică sau originea socială, de situația
materială, incapacitatea fizică, de statutul la naștere sau de statutul dobîndit al copilului ori al
părinților sau al reprezentanților legali ai acestuia.
2. Statele părți vor lua toate măsurile de protejare a copilului împotriva oricărei forme de
discriminare sau de sancționare pe considerente ținînd de situația juridică, activitățile, opiniile
declarate sau convingerile părinților, ale reprezentanților săi legali sau ale membrilor familiei
sale.
Art. 19 - Protecţia faţă de orice formă de violenţă
1. Statele-părţi vor lua măsuri legislative, administrative, sociale şi educative corespunzătoare
pentru protejarea copilului împotriva oricărei forme de violenţă, vătămare sau abuz fizic sau
mental, de abandon sau neglijenţă, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv violenţă
sexuală, în timpul cât se află în îngrijirea părinţilor sau a unuia dintre ei, a reprezentantului sau
reprezentanţilor săi legali sau a oricărei persoane căreia i-a fost încredinţat.
2. Aceste măsuri de protecţie vor cuprinde, proceduri eficiente pentru stabilirea de programe
sociale vizând acordarea de sprijin necesar copilului şi celor cărora le-a fost încredinţat, precum
şi alte forme de prevenire, ca şi pentru identificarea, raportarea retrimiterea, anchetarea, tratarea
şi urmărirea penală pentru cazurile de rele tratamente – descrise mai sus – aplicate copilului şi
vor cuprinde, de asemenea, după cum se va stabili, proceduri de intervenţie judiciară.
Art. 28 - Educaţia
2. Statele părţi vor lua măsuri corespunzătoare pentru a asigura aplicarea disciplinei şcolare
într-un mod compatibil cu demnitatea copilului ca fiinţă umană şi în conformitatea cu prezenta
Convenţie.
Art. 29 - Scopurile educaţiei
1. Statele părţi sunt de acord că educaţia copilului trebuie să urmărească:
b) dezvoltarea respectului pentru drepturile omului şi a libertăţilor fundamentale;
c) dezvoltarea respectului faţă de părinţi, faţă de valorile naţionale ale ţării în care
trăieşte, ale ţării din care este originar şi ale civilizaţiilor diferite de a sa;
d) pregătirea copilului pentru a-şi asuma responsabilităţile vieţii într-o societate liberă, în
spiritul înţelegerii, păcii, toleranţei, egalităţii între sexe şi prieteniei între toate popoarele şi
grupurile etnice, naţionale şi religioase şi persoanele de origine autohtonă.
Art. 32 - Munca copilului

23
 1. Statele părţi recunosc dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării
economice şi exercitării unei munci ce comportă riscuri sau îi împiedică educaţia sau
îi dăunează sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mintale, spirituale, morale sau
sociale.
Art. 34 - Exploatarea sexuală
Statele părţi se angajează să protejeze copilul contra oricărei forme de exploatare sexuală
şi de abuz sexual.
Art. 37 - Tortura sau privarea de libertate
a) nici un copil să nu fie supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane
sau degradante.
Alte drepturi care se află în legătură cu dezvoltarea, protecţia demnităţii şi integrităţii
copilului se regăsesc în art. 2 - nondiscriminarea, art. 16 - protejarea vieţii private, art. 24 -
sănătatea şi serviciile sanitare, art. 24 - nivelul de viaţă, art. 31 – timpul liber, recrearea şi
activităţile culturale, art. 32 - abuzul de droguri, art. 35 - vânzarea, traficul şi răpirea ş.a. [34]
Iniţiativa Globală de Abolire a Pedepsei Corporale a Copiilor, lansată de Consiliul Europei
în aprilie 2001, are scopul să accelereze interzicerea pedepsei corporale a copiilor în întreaga
lume [55] Până în iunie 2011, 117 state din toate regiunile lumii au interzis prin lege pedeapsa
corporală în şcoli şi doar în 29 dintre aceste state copiii sunt protejaţi de abuzul fizic în toate
mediile, inclusiv acasă.3 În unele ţări legislaţia interzice explicit pedeapsa corporală, în altele –
mai sunt necesare ajustări ale cadrului legal (de ex., interzicerea nu este explicită sau nu se referă
la tot sistemul educaţional). Aceste cifre arată că încă mai este mult de făcut: 80 de state din toate
regiunile lumii trebuie să realizeze reforma legislaţiei în sistemul de educaţie.
Un document internațional de importanță majoră în reglementarea muncii minorilor este
Convenţia Generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii Nr. 182/1999 privind interzicerea
celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor,
convocată la Geneva de Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii, la 1 iunie
1999 în cea de-a 87-a sesiune, conform art.3, cele mai grave forme ale muncii copiilor sunt:
a) toate formele de sclavie sau practicile similare, precum şi munca forţată sau obligatorie,
inclusiv recrutarea forţată sau obligatorie a copiilor în vederea utilizării lor în conflictele armate;
b) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul prostituării, producţiei de material
pornografic sau de spectacole pornografice;
c) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul unor activităţi ilicite, mai ales pentru
producţia şi traficul de stupefiante;

24
 d) muncile care, prin natura lor sau prin condiţiile în care se exercită, sunt susceptibile să
dăuneze sănătăţii, securităţii sau moralităţii copilului. [32]
Printre alte documentele juridice internaţionale de importanță majoră pentru combaterea
fenomenului violenței asupra minorilor se mai numără: Protocolului facultativ la Convenţia
privind drepturile copilului cu privire la implicarea copiilor în conflicte armate. [52] Aderare
prin Hotărîrea Parlamentului nr. 15-XV din 06.02.2004; Protocolul facultativ la Convenţia cu
privire la drepturile copilului referitor la vînzarea de copii, prostituţia şi pornografia infantilă.
[51] Aderare prin Hotărîrea Parlamentului nr. 29-XVI din 22.02.2007; Convenţia asupra
protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale.[30] Aderare prin Hotărîrea
Parlamentului nr. 1468 din 29.01.1998; Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii
internaţionale de copii.[29] Aderare prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1468 din 29.01.1998;
Convenția privind lupta impotriva discriminarii în domeniul invățămîntului.[35] Aderare prin
Hotărîrea Parlamentului nr 707 din 10.09.1991; Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia
copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale.[31] Aderare prin Legea nr 263
din 19.12.2011.
Legislația națională:
Ultimii ani Guvernul Republica Moldova depune eforturi consolidate la elaborarea politicilor
necesare pentru implementarea prevederilor acestor acte naționale adoptînd și modificînd mai
multe acte normative ce ar reglementa fenomenul violenței asupra copilului. Drepturile
fundamentale prevăzute de actele internaționale se reflectă în cel mai important document
național, Constituția Republicii Moldova. [28]
Constituţia Republicii Moldova (Publicat : 18.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1)
Art. 24 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
(1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.
(2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori
degradante.
Art. 32 - Libertatea opiniei şi a exprimării
(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea
exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil.
(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la
viziune proprie.
Art. 44 - Interzicerea muncii forţate
(1) Munca forţată este interzisă.
Art. 50 - Ocrotirea mamei, copiilor şi a tinerilor

25
 (2) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de asistenţă în realizarea drepturilor lor.
(4) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau
care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sînt interzise.
Legea privind drepturile copilului (Nr.338-XIII din 15.12.94) [47]
Art. 4 - Dreptul la viaţă
(1) Dreptul copilului la viaţă şi la inviolabilitatea fizică şi psihică este garantat.
(2) Nici un copil nu poate fi supus torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau
degradante.
Art. 6 - Dreptul la inviolabilitatea persoanei, la protecţie împotriva violenţei fizice şi psihice
Statul ocroteşte inviolabilitatea persoanei copilului, protejându-l de orice formă de exploatare,
discriminare, violenţă fizică şi psihică, neadmiţând comportarea plină de cruzime, grosolană,
dispreţuitoare, insultele şi maltratările, antrenarea în acţiuni criminale, iniţierea în consumul de
băuturi alcoolice, folosirea ilicită de substanţe stupefiante şi psihotrope, practicarea jocurilor de
noroc, cerşetoriei, incitarea sau constrângerea de a practica orice activitate sexuală ilegală,
exploatarea în scopul prostituţiei sau al altei practici sexuale ilegale, în pornografie şi în
materiale cu caracter pornografic inclusiv din partea părinţilor sau persoanelor subrogatorii
legale, rudelor.
Art. 7 - Dreptul la apărarea demnităţii şi onoarei
Fiecare copil are dreptul la apărarea demnităţii şi onoarei. Atentatul la onoarea şi demnitatea
copilului se pedepseşte în conformitate cu legislaţia.
Art. 11 - Dreptul la muncă
(3) Statul protejează copilul de exploatare economică şi de executarea oricărei munci, ce
prezintă pericol pentru sănătatea lui ori serveşte drept piedică în procesul de instruire, sau
prejudiciază dezvoltarea lui fizică, intelectuală, spirituală şi socială.
(5) Antrenarea forţată sub orice formă a copilului în câmpul muncii atrage răspundere
juridică. [47]
Codul Familiei (Nr.1316-XIV din 26.04.2001)
Art. 53 - Dreptul copilului de a fi protejat
(4) Copilul are dreptul la protecţie contra abuzurilor, inclusiv contra pedepsei corporale din
partea părinţilor sau a persoanelor care îi înlocuiesc.
(5) În cazul încălcării drepturilor şi intereselor legitime ale copilului, inclusiv prin
neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către părinţi (a unuia dintre ei) a
obligaţiilor de întreţinere, educaţie şi instruire, sau în cazul abuzului de drepturile părinteşti,

26
copilul poate să se adreseze de sine stătător autorităţii tutelare pentru apărarea drepturilor şi
intereselor sale legitime, iar de la vârsta de 14 ani - instanţei judecătoreşti.
(6) Persoanele cu funcţii de răspundere şi alţi cetăţeni care ştiu despre existenţa unui pericol
pentru viaţa sau sănătatea copilului, despre încălcarea drepturilor şi intereselor lui legitime sînt
obligaţi să comunice acest fapt autorităţii tutelare, făcând tot posibilul pentru a proteja drepturile
şi interesele legitime ale copilului.
Art.62 - Exercitarea drepturilor părinţilor
1. Drepturile părinţilor nu pot fi exercitate contrar intereselor copilului lor. Părinţii nu pot
prejudicia sănătatea fizică şi psihică a copilului.
2. Metodele de educaţie a copilului, alese de părinţi, vor exclude comportamentul abuziv,
insultele şi maltratările de orice fel, discriminarea, violenţa psihică şi fizică, aplicarea pedepselor
corporale antrenarea în acţiuni criminale, iniţierea în consumul de băuturi alcoolice, folosirea
substanţelor stupefiante şi psihotrope, practicarea jocurilor de noroc, cerşitul şi alte acte ilicite”
Art. 71 - Luarea copilului fără decădere din drepturile părinteşti
(2) În cazuri excepţionale, dacă există un pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea copilului,
autoritatea tutelară poate decide luarea copilului de la părinţi, comunicând acest fapt procurorului
în termen de cel mult 24 de ore.
Art. 114 - Depistarea şi evidenţa copiilor rămaşi fără ocrotire părintească
(1) Persoanele cu funcţii de răspundere din instituţiile de instruire, curative, de asistenţă
socială şi din altele similare, precum şi alte persoane care deţin informaţii despre
copii în situaţii de risc care pot determina separarea lor de părinţi, sunt obligate să le
comunice, în termen de 3 zile, autorităţii tutelare de la locul aflării copiilor [24]
Legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie (Nr. 45 din 01.03.2007)
Art. 8 - Competenţele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale
(4) Direcţiile generale de învăţămînt, tineret şi sport:
a) asigură informarea şi instruirea cadrelor didactice în vederea calificării actelor de violenţă
în familie, aplicării metodelor şi mijloacelor de prevenire a unor astfel de acte şi de sesizare a
autorităţilor abilitate;
b) realizează, în comun cu alte autorităţi abilitate şi în colaborare cu organizaţiile
neguvernamentale din domeniu, programe educaţionale pentru părinţi şi copii în vederea
prevenirii şi combaterii violenţei în familie;
c) asigură desfăşurarea activităţilor de consiliere în vederea reabilitării psihologice şi
psihosociale a copiilor victime ale violenţei în familie;

27
 d) comunică autorităţilor abilitate, prin intermediul cadrelor didactice, sesizînd de îndată în
mod obligatoriu autoritatea tutelară şi poliţia, cazurile de violenţă în familie, inclusiv cazurile de
violenţă în familie împotriva copiilor.
Art. 11 - Dreptul la protecţie al victimei
(2) Persoanele cu funcţie de răspundere, alte persoane care cunosc existenţa unui pericol
pentru viaţa şi sănătatea unei potenţiale victime trebuie să comunice acest fapt autorităţilor
abilitate cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în familie.
(3) Autorităţile abilitate cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în familie sînt
obligate să reacţioneze prompt la orice sesizare.
Art. 17 – Sancţiuni (3) Nerespectarea prezentei legi de către persoanele cu funcţie de
răspundere şi profesioniştii în domeniu este o încălcare a disciplinei muncii şi atrage răspundere
disciplinară în conformitate cu legislaţia. [48]
Legea Învăţămîntului (Nr.547-XIII din 21.07.1995)
Art. 57 - Drepturile elevilor şi studenţilor
(1) În instituţiile de învăţămînt de toate gradele se respectă drepturile şi libertăţile
elevilor şi studenţilor. Sunt interzise pedepsele corporale, aplicarea sub orice formă a
metodelor de violenţă fizică sau psihică. [46]
Codul muncii (Nr. 154 din 28.03.2003)
Art. 86 - Concedierea
n) aplicarea, chiar şi o singură dată, de către un cadru didactic a violenţei fizice sau psihice
faţă de discipoli. [25]
Codul Penal (Nr. 985 din 18.04.2002)
Art. 145 - Omorul intenţionat
Art. 146 - Omorul săvîrşit în stare de afect
Art. 150 - Determinarea la sinucidere
Art. 151 - Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Art. 152 - Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Art. 153 - Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Art. 154 - Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă
Art. 155 - Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Art. 163 - Lăsarea în primejdie
Art. 171 - Violul
Art. 172 - Acţiuni violente cu caracter sexual
Art. 173 - Hărţuirea sexuală

28
 Art. 174 - Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani [26]
Codul Contravenţional (Nr. 218 din 24.10.2008)
Art. 58 - Antrenarea minorului la munci care prezintă pericol pentru sănătatea lui
Art. 63 - Neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului
Art. 65 - Necomunicarea despre existenţa unui pericol pentru viaţa ori sănătatea copilului Art.
78 - Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale
Art. 91 - Fumatul şi consumul de băuturi alcoolice în locuri interzise, comercializarea către
minori a produselor din tutun şi a băuturilor alcoolice [22]
Menționez că la solicitările cadrelor manageriale şi didactice de a stabili explicit cadrul
general de organizare a activităţilor de prevenire a violenţei faţă de copii şi cel de intervenţie al
angajaţilor din sistem, atunci cînd un copil este victima unui act de abuz sau neglijare a fost
elaborată și aprobată prin ordinul Ministerul Educaţiei nr. 77 din 22.02.2013, Procedura de
organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor instituţiilor de învăţămînt în cazurile de
abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului. Scopul acesteia este de a oferi explicaţii
coordonatorilor acţiunilor de prevenire a violenţei din cadrul Direcţiilor raionale/ municipale
învăţămînt, tineret şi sport, managerilor şcolari, coordonatorilor locali şi cadrelor didactice
despre modalităţile de aplicare a procedurii la nivelul instituţiei de învăţămînt. Prin acest act
atenționează că instituțiile de învățământ sunt obligate să identifice și să raporteze cazurile de
violență suspecte autorităților cu atribuții de protecție a copilului, să asigurare securitatea fizică
și emoțională a copilului, să efectueze activități de prevenire a fenomenului abuzului și să
propună metode de lucru în vederea eradicării fenomenului. Pentru promovarea tuturor
garanțiilor drepturilor copiilor stipulate în aceste acte inclusiv la protecţie împotriva oricăror
forme de violență în Republica Moldova s-au creat mai multe organizații guvernamentale și
nonguvernamentală care efectuează acţiuni de informare, sensibilizare şi motivare a societăţii în
vederea stopării relelor tratamente faţă de copii (CNPDC, CNPAC, Centrul AMICEL, Alianţa
ONG active în domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei din Republica Moldova;
Coaliția Națională ”Viața fără Violență în familie”, Centrul Internaţional „La Strada”, Asociaţia
pentru Abilitarea Copilului şi Familiei “AVE COPIII”, CCF Moldova "Copil. Comunitate.
Familie", Centrul Internaţional "La Strada", Centrul Media pentru Tineri, Centrul de Drept al
Femeilor,etc.).

29
II. ASISTENȚA SOCIALĂ A COPIILOR SUPUȘI VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

II.1 Organigrama Direcției Municipale pentru protecția drepturilor copilului

Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului este subordonată Consiliului
municipal Chişinău şi în conformitate cu art. 3 din Legea 140 din 14.06.2013 „Privind protecţia
specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi”,[50] exercită funcţiile
de autoritate tutelară teritorială în municipiu Chişinău.
Instituţia, denumită iniţial Direcţia municipală pentru ocrotirea copilului, reintegrare şi sprijin
familial, a fost constituită în anul 1997 prin decizia Consiliului municipal Chişinău ca proiect-
pilot. Până atunci de problemele minorilor se ocupau mai multe subdiviziuni ale Consiliului
municipal, însă dispersarea structurilor crea multiple obstacole în soluţionarea cazurilor. Plecând
de la ideea concentrării specialiştilor din diverse domenii într-o singură instituţie, fapt care va
eficientiza activitatea şi va permite abordarea multilaterală a fiecărui caz, autorităţile locale au
decis asupra creării unei noi structuri specializate în protecţia copilului. Astfel, fără careva
investiţii financiare şi umane suplimentare, specialiştii responsabili de problemele minorilor din
cadrul diferitor subdiviziuni au fost transferaţi în instituţia nou creată.
Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului din Chişinău îşi exercită atribuţiile
în conformitate cu Regulamentul de funcţionare, actele normative naţionale în domeniu şi
convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte.

30
 Misiunea DMPDC:
Este de a acorda asistenţă şi protecţie copilului aflat în situaţie de risc şi familiei acestuia şi
copilului separat de părinţi, prin toate formele şi mijloacele înserate în aria sa de competenţă.
Principiile de activitate DMPDC:
În conformitate cu art. 4 al Legii nr. 140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor
aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, protecţia copilului se realizează conform
următoarelor principii:
 asigurarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
 respectarea priorităţii privind creşterea şi educarea copilului în familie;
 dreptul prioritar al părinţilor de a-şi educa copiii conform propriilor convingeri şi
responsabilitatea primară a părinţilor pentru creşterea, educarea şi protecţia copiilor lor;
 obligaţia statului de a asigura familiei asistenţa necesară pentru creşterea şi educarea
copiilor;
 egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
 cooperarea intersectorială şi intervenţia multidisciplinară;
 asistenţa individualizată a fiecărui copil;
 respectarea demnităţii copilului;
 asigurarea participării copilului la luarea deciziilor care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi
de gradul său de maturitate;
 asigurarea continuităţii în creşterea şi educarea copilului, ţinând cont de identitatea sa
etnică, religioasă, culturală şi
 lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie;
 celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
 responsabilitatea autorităţilor pentru asigurarea protecţiei împotriva violenţei, neglijării şi
exploatării copilului.
Atribuţiile DMPDC:
Conform art. 7 a Legii nr. 140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în
situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor
Copilului în calitate de autoritate tutelară teritorială are următoarele atribuţii:
 recepţionează, înregistrează şi transmite, conform competenţei, sesizările privind
încălcarea drepturilor copilului; în limita atribuţiilor, acordă sprijin autorităţilor tutelare
locale în procesul de identificare, evaluare şi asistenţă a copiilor
 aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi şi participă la acest proces în caz
de necesitate; întreprinde, în colaborare cu autoritatea tutelară locală, acţiunile necesare

31
 privind prevenirea separării copilului de mediul familial sau privind (re)integrarea lui în
familie;
 asigură plasamentul planificat al copiilor separaţi de părinţi;
 asigură stabilirea/retragerea statutului de copil rămas temporar fără ocrotire părintească
sau de copil rămas fără ocrotire părintească;
 asigură stabilirea statutului de copil adoptabil;
 ţine evidenţa copiilor rămaşi temporar fără ocrotire părintească şi a copiilor rămaşi fără
ocrotire părintească aflaţi în plasament planificat, recepţionează/sistematizează datele
privind copiii aflaţi în evidenţa autorităţilor tutelare locale; asigură reprezentarea
intereselor şi a drepturilor copiilor în instanţa de judecată;
 asigură, la nivel teritorial, cooperarea dintre instituţiile, structurile şi serviciile cu atribuţii
în domeniul protecţiei copilului; determină necesităţile de formare profesională a
specialiştilor implicaţi în protecţia copilului în domeniul respectării drepturilor copilului;
 efectuează analiza datelor privind situaţia copiilor din unitatea administrativ-teritorială
respectivă şi prezintă propuneri consiliului raional/ municipal privind instituirea sau
dezvoltarea serviciilor sociale în conformitate cu necesităţile identificate;
 întreprinde măsuri de informare a populaţiei privind drepturile copilului;
colaborează cu autorităţile tutelare locale, teritoriale şi centrale în vederea protecţiei
copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, inclusiv prin informarea
reciprocă pe probleme de interes comun.
Organigrama Direcției Municipale pentru protecția drepturilor copilului:

 5 Direcţii pentru protecţia drepturilor copilului de sector;

 3 centre de plasament pentru copii în situaţie de risc: „Casa Gavroche”, Centrul de
plasament pentru copii;
 2 centre statale mixte de plasament şi de zi: Centrul pentru copilărie, adolescenţă şi
familie şi Centrul municipal de plasament şi reabilitare pentru copii de vârstă fragedă cu
multiple servicii, cum ar fi: Secţia maternală, Serviciul de plasament de urgenţă pentru
copii cu vârsta până la 12 ani, Serviciul de zi pentru copii cu vârsta până la 3 ani,
Serviciul de zi pentru copii cu dizabilităţi, Serviciul de asistenţă socială a copilului şi
familiei, Serviciul de răgaz pentru familiile cu copii cu dizabilităţi;
 Serviciul „Echipa mobilă” pentru copii cu dizabilităţi şi membrii familiei acestora;
 Serviciul asistent personal pentru copii cu dizabilităţi (271 unităţi);
 Serviciul asistenţă parentală profesionistă (40 de unităţi);
 Serviciul Asistență stradală;

32
  Locuință socială asistată pentru copii;
 Centru de resurse și suport pentru copii și tineri;
 48 de centre comunitare pentru copii şi adolescenţi, o parte din ele fiind specializate
pentru diferite categorii: copii cu nevoi speciale („Atenţie”, „Start”, „Casa speranţei”,
Centrul de recuperare activă şi reintegrare socială a copiilor cu dizabilităţi fizice), copii
de vârstă fragedă ş.a.;
 Centrul social regional „Renaşterea” pentru persoanele infectate cu virusul HIV/SIDA;
 2 case comunitare [54]

II.2 Mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea,

asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării,
exploatării şi traficului:
Procedurile intersectoriale:
1) Procedura de identificare, înregistrare şi evaluare iniţială a cazurilor suspecte de
violenţă, neglijare, exploatare şi trafic al copilului:
Reprezentanţii instituţiilor de învăţămînt, medico-sanitare şi de asistenţă socială, indiferent
de forma juridică de organizare a acestora, culturale, ordine publică, Inspectoratul de stat al
muncii, altor autorităţi şi instituţii publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului, sînt
obligaţi:
1) să înregistreze sesizările persoanelor referitor la cazurile suspecte de violenţă, neglijare,
exploatare, trafic al copilului şi/sau să se autosesizeze în situaţiile în care au identificat cazuri
suspecte de violenţă, neglijare, exploatare, trafic al copilului (în continuare – caz suspect),
aplicînd procedurile sectoriale;
2) să informeze imediat prin telefon autoritatea tutelară locală, iar în decurs de 24 ore să-i
expedieze fişa de sesizare a cazului suspect de violenţă, neglijare, exploatare, trafic al copilului
(în continuare – fişa de sesizare). Fişa de sesizare se completează cu datele deţinute în momentul
identificării cazului suspect, în special, în baza informaţiilor obţinute de la sursa raportării
cazului suspect. Informaţiile lipsă vor fi acumulate de către managerul de caz în cadrul evaluării
iniţiale a cazului;
3) să informeze imediat suplimentar:
a) inspectoratul teritorial de poliţie / procuratura – în cazul în care cunosc ori suspectă că un
copil este victimă a unei infracţiuni/contravenţii;

33
 b) serviciul de asistenţă medicală de urgenţă – în cazul în care sesizarea conţine informaţii
privind existenţa pericolului iminent pentru viaţa sau sănătatea copilului, a tentativelor de suicid
din partea copiilor;
c) Inspectoratul de stat al muncii – în cazul în care sesizarea cazului suspect conţine informaţii
privind utilizarea muncii copilului la lucrările cu condiţii de muncă grele, vătămătoare şi/sau
periculoase, precum şi la lucrări care pot să aducă prejudicii sănătăţii sau integrităţii morale a
copiilor.
După primirea sesizării telefonice privind cazul suspect autoritatea tutelară locală dispune
imediat efectuarea evaluării iniţiale a situaţiei copilului de către managerul de caz, indicînd, după
necesitate, în dispoziţie specialiştii din domeniul ocrotirii sănătăţii, educaţiei, organelor de
ocrotire a normelor de drept, care urmează să participe în procesul de evaluare iniţială.
Managerul de caz, efectuează evaluarea iniţială a cazului în scopul examinării sesizării:
1) imediat – în cazul în care în sesizare se conţin informaţii despre existenţa unui pericol
iminent pentru copil;
2) în decurs de 24 ore în celelalte cazuri.
În cadrul evaluării iniţiale, se realizează interviul de protecţie cu copilul, ţinînd cont de
vîrsta şi gradul lui de maturitate, pentru a constata, soluţiona nevoile imediate ale acestuia,
implicînd, după caz, alţi specialişti pentru soluţionarea problemelor de sănătate, emoţionale, altor
probleme de relevanţă majoră, inclusiv, în caz de necesitate, limitarea accesului presupusului
abuzator la alţi copii. Interviul de protecţie este realizat de către unul dintre specialiştii care este
desemnat de către membrii echipei multidisciplinare care inspiră copilului mai multă încredere.
În cazul recepţionării de către lucrătorul medical sau angajatul poliţiei din localitatea în care
se află copilul a unei sesizări în care se conţin informaţii despre existenţa unui pericol iminent
pentru copil, în lipsa temporară a autorităţii tutelare locale şi a managerului de caz, evaluarea
iniţială, inclusiv interviul de protecţie sînt realizate de către specialistul care a recepţionat
sesizarea. Informaţia acumulată în procesul de realizare a evaluării iniţiale se transmite
managerului de caz, în decurs de cel mult 48 ore.
Dacă în urma evaluării iniţiale a situaţiei copilului se confirmă că copilul este supus
violenţei, neglijării, exploatării, traficului, autoritatea tutelară locală dispune imediat luarea în
evidenţă a copilului, deschiderea dosarului copilului şi realizarea managementului de caz,
conform procedurii aprobate de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, indicînd, în caz
de necesitate, specialiştii din domeniul ocrotirii sănătăţii, învăţămîntului, organelor de ocrotire a
normelor de drept, care urmează să participe în procesul de evaluare complexă.

34
 Dacă informaţiile comunicate nu s-au confirmat în procesul evaluării iniţiale, însă s-au
constatat alte probleme de ordin social, asistentul social comunitar va instrumenta cazul,
conform problemei identificate.
Dacă informaţiile comunicate nu s-au confirmat şi nu au fost identificate alte probleme de
ordin social, sesizarea se clasează, cu înregistrarea rezultatelor evaluării iniţiale în baza de date a
beneficiarilor.

2) Procedura de asigurare a măsurilor urgente de protecţie a copilului în cazul existenţei

pericolului iminent pentru viaţa şi sănătatea acestuia
Dacă în urma evaluării iniţiale se constată pericol iminent pentru viaţa sau sănătatea
copilului, autoritatea tutelară locală întreprinde următoarele măsuri urgente de protecţie a
copilului:
1) solicită serviciul de asistenţă medicală urgentă şi/sau consultaţia, în cel mult 24 ore, a
medicului de familie, care ulterior vor acţiona în conformitate cu procedura de intervenţie a
lucrătorilor instituţiilor medicale în cazurile de violenţă, neglijare, exploatare, trafic al copilului;
2) informează Dispeceratul Inspectoratului teritorial de poliţie în vederea organizării deplasării
la faţa locului a grupului operativ de urmărire penală, după caz şi a poliţistului de sector, pentru
documentarea cazului, asigurarea securităţii copilului şi altor specialişti implicaţi, în cazul luării
forţate a copilului de la părinţi sau persoanele în grija cărora se află copilul.
Dacă pericolul iminent pentru viaţa şi sănătatea copilului este provocat din partea părinţilor
sau persoanelor în grija cărora se află copilul, autoritatea tutelară locală, întreprinde următoarele
măsuri de protecţie:
1) În cazul constatării acţiunilor din partea ambilor părinţi/unicului părinte sau persoanei în
grija căreia se află copilul care pun în pericol iminent viaţa şi sănătatea copilului:
a) dispune luarea copilului de la părinţi/persoana în grija căreia acesta se află, comunicînd
acest fapt procurorului în decurs de 24 ore;
b) dispune plasamentul de urgenţă a copilului în familia rudelor sau a altor persoane cu care a
stabilit relaţii apropiate (vecini, prieteni de familie) şi care doresc să primească/să ţină copilul
pentru a-l creşte şi educa în familia lor, în baza cererii scrise a acestora, pornind de la necesitatea
asigurării stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educaţia copilului, ţinînd cont de
identitatea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, precum şi servicii de plasament de tip
familial sau servicii de plasament de tip rezidenţial. Plasamentul de urgenţă se aplică pe o
perioadă de 72 de ore, cu posibilitatea prelungirii termenului pînă la 45 zile, timp în care se va
efectua evaluarea complexă a cazului;

35
 c) înaintează, în termen de 3 zile lucrătoare, în instanţa de judecată o cerere privind luarea
copilului de la părinţi fără decăderea din drepturi părinteşti sau privind decăderea acestora din
drepturi.
2) Dacă s-a constatat că doar unul dintre părinţi manifestă comportament abuziv care prezintă
pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea copilului, există alţi membri adulţi ai familiei care
manifestă comportament protector, autoritatea tutelară locală va depune o cerere în instanţa de
judecată prin care solicită emiterea, în decurs de 24 ore a ordonanţei de protecţie a copilului
victimă. Acordul părintelui care manifestă comportament protector nu este o condiţie obligatorie
pentru depunerea cererii de aplicare a acestei măsuri de protecţie. Cererea privind emiterea
ordonanţei de protecţie se depune la instanţa de judecată de la domiciliul/locul de aflare a
copilului sau a agresorului, de la locul unde reprezentanţii legali ai copilului au solicitat asistenţă
sau de la locul unde a avut loc actul de violenţă faţă de copil.
3) În cazul în care părintele/tutorele/curatorul care manifestă comportament protector, nu are
soluţii pentru a asigura un spaţiu sigur copilului pînă la aplicarea ordonanţei de protecţie,
autoritatea tutelară locală, în comun cu autoritatea tutelară teritorială, asigură plasamentul
copilului împreună cu adultul.
4) În cazul în care copilul este identificat în stradă şi nu se cunoaşte locul aflării
părinţilor/tutorelui/curatorului acestuia, autoritatea tutelară locală dispune plasamentul de
urgenţă al copilului.
Dacă în urma evaluării iniţiale se constată existenţa unui pericol iminent pentru viaţa şi
sănătatea copilului din partea angajaţilor serviciilor de tip familial sau de tip rezidenţial,
instituţiilor medicale, autoritatea tutelară locală şi teritorială iau, de comun acord, decizia privind
aplicarea măsurilor de protecţie pentru copil.
Autoritatea tutelară locală asigură măsuri urgente de protecţie a copilului în cazul existenţei
pericolului iminent pentru viaţa şi sănătatea acestuia, inclusiv în afara programului de lucru.
3) Procedura de solicitare a efectuării examinărilor specializate în cazurile de violenţă,
neglijare, exploatare, trafic al copilului:
În scopul constatării şi/sau aprecierii gravităţii vătămărilor şi urmelor aplicării violenţei fizice
şi/sau sexuale angajatul poliţiei sau reprezentantul legal al copilului solicită Centrului de
medicină legale efectuarea examinării medico-legale a copilului.
La solicitarea organului de urmărire penală, autoritatea tutelară locală participă la procedura de
efectuare a examinării medico-legale şi la primele audieri ale copilului, în cazul în care copilul
nu are reprezentant legal sau dacă acestuia i se retrage din start calitatea de reprezentant legal.

36
 La solicitarea organului de urmărire penală de a audia copilul în regim de urgenţă în calitate de
victimă sau martor privind circumstanţele violenţei, autoritatea tutelară locală va contribui în
măsura posibilităţilor la asigurarea condiţiilor de desfăşurare a audierii copilului, inclusiv
pregătirea copilului pentru participarea la această acţiune procesuală, în vederea prevenirii
revictimizării copilului.
În cazul în care copilul supus violenţei, neglijării, exploatării şi traficului a suferit traume
psihice, angajatul poliţiei sau reprezentantul legal al copilului solicită instituţiilor medico-
sanitare din sistemul Ministerului Sănătăţii efectuarea examinării psihiatrico-legale.
În cazul în care se suspectă sau s-a confirmat că copilul este supus violenţei, neglijării,
exploatării şi traficului, autoritatea tutelară locală, poate solicita efectuarea raportului de evaluare
psihologică, în vederea constatării existenţei semnelor/consecinţelor  violenţei, neglijării,
traficului şi exploatării de către psihologi cu specializare şi experienţă în domeniu. Raportul este
utilizat de către echipa multidisciplinară în calitate de suport pentru identificarea soluţiilor
optime pentru copil. De asemenea, raportul poate fi prezentat la etapa de urmărire penală sau
cercetare judecătorească.
Raportul de evaluare psihologică se realizează în baza Metodologiei de evaluare psihologică
şi elaborare a Raportului de evaluare psihologică a copiilor victime, aprobate de Ministerul
Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii.
Examinarea medico-legală şi psihiatricolegală a copilului,  efectuarea raportului de evaluare
psihologică a copilului, la solicitarea autorităţilor tutelare,  angajaţilor poliţiei şi, după caz, a
reprezentanţilor legali ai copilului sau a apărătorilor acestuia, se efectuează în limitele
mijloacelor prevăzute anual în bugetele respective.
4) Procedura de evaluare complexă şi asistenţă în cazurile de violenţă, neglijare,
exploatare, trafic al copilului
După deschiderea dosarului, managerul de caz împreună cu echipa multidisciplinară
efectuează, în termen de cel mult 10 zile, evaluarea complexă a cazului.
În urma evaluării complexe a cazului, managerul de caz, în comun cu specialiştii care
participă la evaluare, întocmeşte planul individualizat de asistenţă, care conţine:
1) determinarea şi prioritizarea acţiunilor necesare de a fi întreprinse;
2) distribuirea sarcinilor între membrii echipei multidisciplinare şi prestatorii de servicii
sociale;
3) stabilirea intervalului de timp rezonabil pentru realizarea fiecărei acţiuni.
În urma evaluării complexe a cazului, autoritatea tutelară locală întreprinde următoarele
acţiuni în vederea asigurării spaţiului protector copilului:

37
 1) menţinerea copilului în familie;
2) reintegrarea copilului în familie;
3) plasamentul planificat al copilului, sau, după caz, menţinerea copilului în plasamentul
planificat.
Managerul de caz însoţeşte copilul la serviciul social în care urmează a fi plasat.
Prestatorul de serviciu social va primi actele personale şi extrasul din dosarul copilului, care
vor fi păstrate în strictă confidenţialitate.
Managerul de caz coordonează şi monitorizează intervenţiile în baza planului individual de
asistenţă, cu implicarea, după caz, a echipei multidisciplinare, a reprezentanţilor legali ai
copilului şi a autorităţii tutelare teritoriale.
Planul individual de asistenţă este revizuit în mod de necesitate, dar nu mai rar decît o dată la
şase luni şi, după caz, consultat cu copilul.
În cazul în care pe parcursul evaluării complexe/ implementării planului individual de
asistenţă se constată pericol iminent pentru viaţa sau sănătatea copilului, autoritatea tutelară
locală declanşează procedura de asigurare a măsurilor urgente de protecţie a copilului, conform
prevederilor prezentelor Instrucţiuni.
Dacă se înregistrează progrese durabile în dinamica cazului, managerul de caz închide cazul şi
scoate de la evidenţă copilul în baza dispoziţiei autorităţii tutelare locale.
5) Procedura de documentare şi evidenţă a cazurilor de violenţă, neglijare, exploatare şi
trafic al copilului:
Cazurile suspecte de violenţă, neglijare, exploatare şi trafic al copilului sînt înregistrate în
fişa de sesizare de către specialiştii din cadrul instituţiilor de învăţămînt, medico-sanitare,
culturale, organelor de ocrotire a normelor de drept şi de asistenţă socială, indiferent de forma
juridică de organizare, inspectoratului de stat al muncii, altor autorităţi şi instituţii publice cu
atribuţii în domeniul protecţiei copilului.
Fiecare autoritate ţine evidenţa fişelor de sesizare, cu indicarea datei şi orei înregistrării, datei
şi orei expedierii, specialistului care a expediat sesizarea şi specialistului care a recepţionat-o.
Autoritatea tutelară locală asigură înregistrarea în rubricile speciale din Registrul de evidenţă a
copiilor aflaţi în situaţie de risc a sesizărilor cazurilor suspecte (recepţionate telefonic), fişele de
sesizare recepţionate sau întocmite în urma autosesizării, precum şi datele privind managementul
de caz al copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului.
Dosarul copilului victimă a violenţei, neglijării, exploatării şi traficului este întocmit de
managerul de caz şi ţinut la evidenţă de autoritatea tutelară locală.
Dosarul copilului conţine:

38
 1) fişa de sesizare;
2) ancheta socială de evaluare iniţială;
3) ancheta de evaluare complexă;
4) planul individual de asistenţă;
5) dispoziţiile şi avizele autorităţii tutelare locale;
6) documentele referitoare la situaţia sociojuridică a copilului şi familiei acestuia (acte
medicale, hotărîri judecătoreşti, rapoarte de examinare medico-legale, rapoarte de evaluare
psihologică, actele procesuale prin care s-au aplicat măsuri de constrîngere faţă de abuzator,
declaraţii ale copilului, părinţilor acestuia, precum şi ale altor persoane care pot oferi informaţii
relevante, caracterizări şcolare);
7) procesele - verbale ale şedinţelor de revizuire a planului individual de asistenţă;
8) procesul-verbal de închidere a cazului;
9) fişa de închidere a cazului. [27]
II.3 Asistența socială a copiilor supuși violenței în familie

Asistenţa Socială este un ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi profesionalizate,

servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţilor, cu probleme speciale,
aflate temporar în dificultate, care din cauza unor motive de natură economică, socio-culturală,
biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace şi eforturi proprii, un mod
normal, decent de viaţă.
Conform art. 1 al Legii asistenţei sociale nr. 547-XV din 25 decembrie 2003, [45] asistenţa
socială reprezintă o componentă a sistemului naţional de protecţie socială, în cadrul căruia statul
şi societatea civilă se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture efectele temporare sau
permanente ale unor evenimente considerate drept riscuri sociale, care pot genera marginalizarea
ori excluderea socială a persoanelor şi a familiilor aflate în dificultate. Spre deosebire de
asigurările sociale, asistenţa socială este destinată celor mai sărace pături sociale, a căror nivel de
trai este sub minimul existenţei şi care de regulă, nu sunt asigurate, în acest sens sunt menţionate
în special: familiile sărace; minorii delincvenţi; tinerii neintegraţi; persoanele dependente de
drog, alcool; persoanele cu deficiente de sănătate; copiii abandonaţi, vagabonzi şi
instituţionalizaţi; persoanele în etate neajutorate; persoane, care au suferit în urma calamităţilor
naturale, sociale, persecuţii şi discriminări de orice tip; persoanele abuzate fizic, sexual;
handicapaţii fizic sau mintal.
Astfel, asistenţa şi protecţia socială are ca obiectiv nu doar crearea unei societăţi prospere, dar şi
înalt incluzive pentru toţi cetăţenii ei, aceasta referindu-se şi la cei care, din motive subiective

39
sau obiective, se află în poziţii marginale. Tocmai succesele şi realizările în domeniul protecţiei
şi politicii sociale constituie un factor ce indică nivelul de prosperitate a statului.
În Republica Moldova, la nivelul autorităţilor publice centrale, există mai multe instituții și
structuri, cu atribuţii și competenţe directe privind protecţia drepturilor copilului: Ministerul
Sănătății, Muncii, și Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii și Ministerul
Afacerilor Interne. Ministerul Sănătății, Muncii, și Protecţiei Sociale este autoritatea centrală
pentru protecţia copilului, care exercită funcţia de autoritate tutelară centrală.
Ministerul Sănătății, Muncii, și Protecţiei Sociale are diverse responsabilităţi în domeniul
asistenţei sociale pentru copil și familie, inclusiv: 
 elaborează și îmbunătăţește cadrul normativ, monitorizează implementarea
acestuia;
 asigură accesul copiilor și familiilor la servicii de asistenţă socială de calitate;
 asigură dezvoltarea mecanismelor de protecţie socială a familiei cu copii;
 coordonează și monitorizează activităţile referitoare la adopţie;
 promovează măsurile de prevenire a violenţei faţă de copii;
 coordonează, în comun cu autorităţile publice centrale și locale, cu organismele
internaţionale și ONG-urile, realizarea programelor sociale de protecţie a familiei
și copilului.
La nivel teritorial (raional), structura cu responsabilitate directă pentru asistenţa socială a
copilului și familiei (creată în cadrul autorităţilor publice locale de nivelul doi) este Direcţia /
Secția asistenţă socială și protecţie a familiei/Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor
copilului (în mun. Chișinău), care acţionează ca autoritate tutelară teritorială. Aceste structuri
aplică politicile în domeniul asistenţei sociale, consolidează, dezvoltă și prestează serviciile
sociale, destinate familiilor cu copii în situație de risc, coordonează și realizează intervenţii în
cazurile familiilor și copiilor în dificultate, monitorizează situaţia copiilor plasaţi în servicii etc.
În unele raioane au fost create servicii publice specializate – Centre de asistenţă socială a
copilului și familiei, în cadrul Direcţiilor de asistenţă socială și protecţie a familiei. Aceste centre
oferă asistenţă metodologică și practică privind implementarea politicilor la nivel local și
prestează servicii în domeniul asistenţei sociale familiilor cu copii și copiilor aflaţi în situaţie de
risc. Primarii satelor (comunelor) și ai orașelor deţin rolul de autoritate tutelară în cadrul
autorităţilor publice locale de nivelul întâi. Responsabilităţile autorităţii tutelare locale sunt
exercitate direct sau prin intermediul specialistului în protecţia drepturilor copilului, angajat în
cadrul primăriei. [21, pag. 220]

40
 Conform Legii nr. 123 din 18 iunie 2010 cu privire la serviciile sociale [49], serviciile sociale
reprezintă ansamblu de măsuri şi activităţi realizate pentru a satisface necesităţile sociale ale
persoanei/familiei în vederea depăşirii unor situaţii de dificultate, de prevenire a marginalizării şi
excluziunii sociale. Dreptul la servicii sociale este stabilit în mod individual, în baza evaluării
necesităţilor persoanei/ familiei de aceste servicii. În baza unui plan individualizat de asistenţă
socială, persoana şi/sau familia aflată în situaţie de dificultate poate beneficia de următoarele
tipuri de servicii:
a) servicii sociale primare;
b) servicii sociale specializate;
c) servicii sociale cu specializare înaltă.
Planul individualizat de asistenţă socială este elaborat în scris, conform planului-model
aprobat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, şi cuprinde, în principal, activităţile
identificate în vederea satisfacerii necesităţilor beneficiarului, tipul de servicii sociale, durata de
acordare a lor, personalul responsabil. Planul se elaborează şi se implementează cu participarea
activă a beneficiarului şi a familiei sale ori a reprezentantului legal al acestuia.
Serviciile sociale primare se acordă la nivel de comunitate tuturor beneficiarilor şi au drept
scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate care pot cauza marginalizarea sau
excluziunea socială.
Serviciile sociale specializate implică antrenarea specialiştilor şi au drept scop menţinerea,
reabilitarea şi dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de dificultate în
care se află beneficiarul sau familia acestuia.
Serviciile sociale cu specializare înaltă sunt prestate într-o instituţie rezidenţială sau într-o
instituţie specializată de plasament temporar şi impun o serie de intervenţii complexe, ce pot
include orice combinaţie de servicii sociale specializate, acordate beneficiarilor cu dependenţă
sporită şi celor care necesită supraveghere continuă (24/24 de ore). Asistenţa socială se acordă
sub formă de servicii sociale şi de prestaţii sociale [45, art. 9]
Serviciile sociale reprezintă ansamblul de măsuri şi activităţi realizate pentru satisfacerea
necesităţilor sociale ale persoanei sau familiei, în scop de depăşire a unor situaţii de dificultate,
precum şi de prevenire a marginalizării şi excluziunii sociale [45, art. 10 alin. (1)]
Servicii pentru copii în situație de risc, acordate la nivel comunitar:
La nivel comunitar, statul asigură diverse servicii familiilor cu copii în situație de risc,
inclusiv:

41
  Instruiri părinților: suportul sau consilierea pentru părinţii tineri sunt disponibile și oferite
de către medicii de familie, iar familiile în situație de risc sunt asistate în procesul de
accesare a serviciilor; 
 Asistenţă în accesarea serviciilor de îngrijire medicală pentru copii și acordarea, în baza
prescripțiilor medicilor de familie, a medicamentelor gratuite (conform listei aprobate de
Guvern); 
 Asistenţă în procesul de prevenire a mortalităţii la domiciliu a copiilor sub 5 ani,
acordată la nivel de comunitate de către medicii de familie și asistenţii sociali (conform
Hotărârii Guvernului); 
 Asistență în procesul de școlarizare a copiilor în situație de risc – alocație unică la
începutul anului școlar, pentru a procura rechizite școlare/haine și/sau încălţăminte pentru
copii. În plus, acești copii benefi ciază de manuale școlare gratuite; 
 Alimentație gratuită, oferită în instituțile educaționale pentru copiii din familiile social –
vulnerabile. Totodată, mijloacele financiare alocate în acest scop de la bugetul de stat nu
acoperă integral cheltuielile, de aceea cheltuielile sunt suplimentate din bugetele
autorităţilor publice locale.
 Servicii de meditație, oferite în cadrul programului prelungit în învățământul primar.
 Activităţi extrașcolare, organizate în instituții educaționale sau în centre de zi, accesate
gratuit;
 Activități pe interese, organizate în centrele comunitare pentru copiii expuși riscurilor de
comportament deviant, numărul acestor servicii fiind, totodată, insuficient;
 Consiliere, asistenţă psihologică, mediere și consultanţă juridică pentru familiile cu
copii, oferite de către asistenții sociali; 
 Consiliere și asistenţă oferite de către asistenții sociali, în obţinerea prestaţiilor bănești,
precum și la angajarea în câmpul muncii pentru părinţii șomeri; 
 Plasament temporar în centre de plasament, pentru membrii familiilor, care au părăsit
locul de trai din cauza violenţei în familie. Aceste servicii sunt insuficiente și sunt
amplasate geografic neuniform, iar în multe cazuri amplasarea acestora nu este cunoscută
de potențialii beneficiari; 
 Apartamente sociale familiilor cu copii, în cazurile în care lipsa spaţiului locativ adecvat
expune copiii anumitor riscuri sau apare riscul separării copilului de familie.
Toţi specialiștii sunt obligaţi prin lege să raporteze cazurile presupuse de abuz și neglijare a
copilului. Specialiștii – asistenţii sociali comunitari, medicii de familie, reprezentanţii instituţiilor
de învăţământ, ofiţerii de poliţie, reprezentanţii administraţiei publice locale și ai altor instituţii,

42
precum și reprezentanții ONG-urilor competente – au rolul de a interveni prompt în cazurile de
violenţă în familie, inclusiv în cazurile de abuz și neglijare a copiluluiși să acorde asistenţă și
servicii conform competențelor. [48]
Asistenţă de urgenţă pentru copii/familii și plasamente în afara familiei:
După evaluarea unui caz de abuz, asistentul social, membrii echipei multidisciplinare, de
comun cu victima, identifică și planifică serviciile necesare pentru protecţia și reabilitarea
acesteia, conform procedurilor specificate în ghidul „Mecanismul de referire a cazului în
sistemul de servicii sociale”.
În conformitate cu legislaţia, în cazurile de violenţă în familie, izolarea și îndepărtarea
agresorului de familie constituie acţiuni prioritare pentru toţi specialiștii implicaţi în intervenţie.
Dacă acest lucru nu este posibil, victima se plasează într-un centru de reabilitare pentru victimele
violenţei domestice. În unele regiuni există și servicii de asistenţă parentală profesionistă. În
cazul plasării într-un centru, copilul victimă a abuzului nu este plasat împreună cu copii care au
comis infracţiuni sau au fost instituţionalizaţi din cauza problemelor de comportament. Legislaţia
prevede plasarea copiilor împreună cu un părinte nesuspectat de abuz.
Serviciile disponibile pentru plasarea copiilor supuși abuzului sunt: Centrul naţional de
reabilitare a victimelor violenţei în familie [42];[38] , centrele maternale[1019], serviciile de
asistenţă parentală profesionistă[43]; [44] și centrele de plasament temporar [40]; [39]
Totuși, aceste servicii nu sunt disponibile în toate regiunile, iar calitatea unor servicii nu
corespunde standardelor aprobate. Legislația prevede acordarea de suport pentru reabilitare
copilului victimă. Această prevedere se respectă în majoritatea cazurilor. Structurile teritoriale de
asistență socială sunt responsabile de asigurarea consilierii psihosociale pentru victime sau, dacă
este necesar, redirecţionează cazul către centrele de reabilitare specializate. De asemenea, aceste
stucturi monitorizează cazul și acordă asistenţă victimei în perioada postplasament. [48]
Contrar complexității fenomenului, serviciile de asistenţă pentru copiii victime ale abuzului
și familiile acestora nu sunt suficient dezvoltate. Asistenţii sociali comunitari au
responsabilitatea de a se ocupa de aceste cazuri, dar, totodată, nu dispun de suficientă pregătire
pentru a oferi asistenţă de calitate. Singurul centru pentru asistenţa copiilor victime ale violenţei
este Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii, care este finanţat de donatori
externi. Cadrul legislativ privind organizarea și funcționarea acestui tip de serviciu este în
prezent în curs de elaborare.
Contactul cu familia:
Pe durata plasamentului, copilului i se asigură contactul cu membrii familiei biologice,
adoptive sau extinse, cu reprezentantul legal, inclusiv contactul supravegheat dintre copil și

43
persoana suspectată de abuz, cu excepția cazurilor, când aceasta nu este în interesul superior al
copilului. [39]
Totuși, pot exista dificultăți în menținerea contactului cu familia, determinate de locaţia
plasamentului copilului, care ar putea fi departe de familie, iar familia ar putea să nu aibă
mijloacele sau capacitatea de a vizita copilul.
Asistenţa juridică și procedurile referitoare la copil în cazurile de abuz asupra copilului:
În Republica Moldova funcționează institutul ombudsman-ului, în cadrul căruia activează un
avocat, desemnat pentru asigurarea respectării drepturilor copilului. În cadrul procedurilor
judiciare penale copiii beneficiază de asistență juridică, garantată de stat. Avocaţii, care oferă
asistență copiilor abuzaţi, posedă cunoștinţele de specialitate necesare, deși în prezent nu există o
specializare în acest sens pentru avocaţi. Părinţii sau reprezentanţii legali, care participă la
procedurile judiciare, beneficiază, de asemenea, de asistenţă juridică garantată de stat. În
conformitate cu legislaţia în vigoare, un copil poate fi audiat în calitate de victimă sau martor
într-un caz de abuz, atât în procese civile, cât și penale. [23 Art. 481 ]
Legislația nu prevede vârsta minimă pentru martorul minor, dar în practica judiciară copiii
sunt admiși ca martori de la vârsta de 10 ani, în funcție de starea lor psihologică și emoţională.
Depunerea mărturiilor de către copii se realizează conform procedurii speciale de audiere a
martorului minor, reglementată de Codul de procedură penală, [23] care prevede că:
 Audierea martorului minor în vârstă de până la 14 ani în cauzele penale privind
infracţiunile cu caracter sexual, privind traficul de copii sau violenţa, se va efectua de
către judecătorul de instrucţie în spaţii special amenajate, dotate cu mijloace de
înregistrare audio-video, prin intermediul unui psihopedagog.
 Martorul minor și psihopedagogul se afl ă într-o cameră separată de judecătorul de
instrucţie și celelalte părţi care participă la această acţiune procesuală.
 Bănuitul, învinuitul, apărătorul acestora, partea vătămată și procurorul adresează
întrebările judecătorului de instrucţie, care, prin intermediul mijloacelor audiovideo, le
transmite psihopedagogului.
 În caz de necesitate, psihopedagogul își rezervă dreptul de a reformula întrebările, dacă
acestea au fost formulate în felul în care pot traumatiza martorul minor.
 Declaraţiile martorului minor audiat în condiţiile prezentului articol se înregistrează prin
mijloace audio-video și se consemnează integral într-un proces-verbal. Instanţa de
judecată sigilează suportul informaţional pe care a fost înregistrată declaraţia martorului
și îl păstrează în original, împreună cu copia de pe procesul-verbal al declaraţiei. [21]
Îngrijirea substitutivă de tip familial

44
 În procesul de reformă a sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului în Republica Moldova,
gama serviciilor substitutive de tip familial pentru copiii în situație de risc a fost diversificată. În
prezent, există mai multe forme de protecţie de tip familial. Copilul este plasat în servicii
substitutive de tip familial în cazurile, în care acesta nu are familie biologică sau nu poate fi
îngrijit în familia sa. Autoritatea tutelară aplică toate măsurile necesare pentru identificarea
timpurie a situaţiilor de risc, care pot determina separarea copiilor de părinţi, precum și pentru a
asigura funcţionarea serviciilor, care mențin, refac și dezvoltă capacitatea familiilor.
Legislația în vigoare prevede obligativitatea aplicării de către autoritatea tutelară a tuturor
măsurilor de asistenţă, în scopul re/integrării copilului în familie.[24] [50]
În cazul separării copilului de familie, autoritatea tutelară teritorială va dispune plasamentul
copilului, ţinând cont de prioritatea plasamentului sub tutelă în familia extinsă faţă de celelalte
tipuri de plasament, iar în cazul în care acest lucru este imposibil, de prioritatea plasamentului în
serviciile de tip familial  faţă de serviciile de tip rezidenţial. În practică aceste prevederi au o
aplicare largă. Legislaţia actuală recunoaște noţiunea de „abandon al copilului” și definește
copilul abandonat drept copilul identificat ca fiind fără părinţi sau fără tutore legal, în cazul în
care nu pot fi stabilite datele de identitate nici ale copilului, nici ale părinţilor lui.
Potrivit legii, acest copil are statutul legal de copil rămas fără ocrotire părintească. [50]
Statutul de copil rămas fără ocrotire părintească se atribuie copiilor ai căror părinţi:
a) sunt decedaţi, fapt confirmat printr-un certifi cat de deces;
b) au fost decăzuţi din drepturile părintești, fapt confirmat printr-o hotărâre a instanţei de
judecată;
c) au fost declaraţi ca fiind incapabili, fapt confirmat printr-o hotărâre a instanţei de
judecată;
d) au fost declaraţi dispăruţi fără urmă, fapt confirmat printr-o hotărâre a instanţei de
judecată;
e) au fost declaraţi decedaţi, fapt confirmat printr-o hotărâre a instanţei de judecată;
f) i-au abandonat, fapt confirmat printr-o hotărâre a instanţei de judecată.
În situaţiile, când copiii rămân fără ocrotire părintească, plasamentul în serviciile substitutive
de tip familial este prioritar: adopția, tutela/curatela, casele de copii de tip familial și serviciul de
asistență parentală profesionistă. Un principiu prioritar reprezintă și plasarea împreună a copiilor
din aceeași familie. Acest principiu este respectat în practică.
Servicii rezidenţiale de tip nou
Conform legislaţiei naționale, dacă copilul rămas fără ocrotire părintească nu poate fi plasat în
familia extinsă, serviciul de asistenţă parentală profesionistă sau casa de copii de tip familial sau

45
adoptat, autorităţile tutelare asigură copilului plasament în servicii rezidenţiale de tip nou: Casa
comunitară sau Centrul de plasament temporar. [37]
Casa comunitară pentru copii în situaţie de risc reprezintă un serviciu social specializat de
plasament temporar pentru creșterea și educarea, într-o locuinţă de tip familial, a copiilor, privaţi
temporar sau permanent de mediul lor familial, precum și a copiilor aflaţi în situaţie de risc.
Serviciul poate fi prestat de prestatori publici sau privaţi, dacă aceștia sunt acreditaţi pentru
serviciul respectiv, în condiţiile legii.
Beneficiari ai Casei comunitare pentru copii în situaţie de risc sunt copii cu vârsta cuprinsă
între 10 și 18 ani, privaţi temporar sau permanent de mediul familial și care nu pot fi plasaţi în
familia extinsă, în casa de copii de tip familial, serviciul de asistenţă parentală profesionistă sau
adoptaţi, iar în cazul fraţilor, beneficiari pot fi copii cu vârsta mai mică de 10 ani, dar nu mai
mică de 6 ani.
Casa comunitară pentru copiii în situaţii de risc are o capacitate de 10 copii. Copiii sunt
plasați în Casa comunitară planificat sau în regim de urgență. Perioada de plasament a copilului
este determinată, în dependență de situația și necesitățile copilului.
În conformitate cu Regulamentul-cadru cu privire la organizarea și funcţionarea serviciului
social Casa comunitară pentru copii în situaţie de risc, există o procedură de pregătire a copilului
pentru plasament, precum și de pregătire a copiilor-rezidenți și a personalului din serviciu pentru
primirea acestuia.
Copiii plasaţi într-o Casă comunitară beneficiază de următoarele servicii: găzduire,
întreţinere, alimentaţie, formarea deprinderilor de viaţă, dezvoltarea abilităţilor cognitive, de
comunicare și de comportament, suport în studierea și asimilarea programelor școlare, consiliere
și reabilitare psihosocială, petrecerea timpului liber, orientare profesională, (re)integrare
familială, incluziune comunitară și socială. Fiecare copil, plasat în serviciu, are o persoană-cheie,
care este unul dintre pedagogii sociali din cadrul Casei comunitare, desemnat de către directorul
acesteia. Persoana-cheie este responsabilă de îndrumarea și susţinerea copilului, de coordonarea
și monitorizarea procesului de asistenţă zilnică a acestuia. Pe parcursul perioadei de plasament,
copiii beneficiază de asistenţă individualizată, pe baza planului individualizat de servicii.
Membrii personalului Casei comunitare pentru copii în situaţie de risc au calificarea necesară
pentru a îngriji și educa copiii plasaţi în acest serviciu.
Centrul de plasament temporar [40]
Centrul de plasament temporar pentru copii este o instituţie de tip rezidenţial, publică sau
privată, care oferă asistenţă temporară copiilor în dificultate. Scopul centrului este protecţia

46
temporară a copilului aflat în dificultate, socializarea și (re)integrarea acestuia în familia
biologică, extinsă sau adoptivă și integrarea în comunitate.
Beneficiarii centrului de plasament temporar sunt copiii cu vârste cuprinse între 0 și 18 ani,
care sunt separaţi de familiile lor și nu au putut fi plasaţi sub tutelă, în asistenţă parentală
profesionistă sau într-o casă de copii de tip familial. Copiii sunt plasați în Centrul de plasament
în mod planificat sau în regim de urgență. Numărul maxim de copii care pot fi plasați într-un
centru de plasament temporar este de 25. Durata plasamentului copiilor în acest tip de serviciu
nu poate depăși 12 luni. În centrul de plasament temporar sunt oferite diverse servicii sociale:
găzduire, întreţinere, alimentaţie, dezvoltarea abilităţilor cognitive, de comunicare și de
comportament, suport în incluziunea educaţională, consiliere pentru membrii familiei/îngrijitori,
orientare profesională. Pe parcursul perioadei de plasament, copiii benefi ciază de asistenţă
individualizată, pe baza planului individualizat de asistenţă. Membrii personalului centrului de
plasament temporar au calificarea necesară pentru a oferi beneficiarilor servicii de îngrijire.
După ce copilul părăsește centrul de plasament temporar, situaţia copilului și a familiei lui se
monitorizează pe o perioadă de un an.
Este evident faptul că specialiștii în asistența socială din Republica Moldova își realizează cu
dedicație rolul de susținere a familiilor și de prevenire a separării. Aceștia au menționat că, dacă
ar fi fost posibil, ar fi păstrat mai multe familii împreună. Totuși, din cauza lipsei serviciilor
comunitare de sprijin familial, deseori scopurile nu au fost atinse. Date fiind circumstanțele în
care activează, asistenții sociali fac o muncă extraordinară, iar în cadrul auditului, au fost
constatate mai multe domenii de bune practici. Asistenții sociali sunt foarte deschiși să lucreze în
parteneriat cu părinții și există angajamente din partea ambelor părți de a păstra familia împreună
și a plasa copiii în instituții doar în ultimă instanță. De asemenea, există o bună înțelegere a
importanței menținerii fraților împreună, deși în unele cazuri acest lucru nu se reușește. [21]
III. STUDIUL EMPIRIC CU PRIVIRE LA SUSȚINEREA COPIILOR SUPUȘI
VIOLENȚEI

III.1. Metodologia cercetării

Violenţa faţă de copii rămâne a fi o problemă actuală pentru Republica Moldova. Cercetarea
problemelor copiilor supuși violenței şi găsirea celor mai bune remedii la aspectele critice
identificate sunt preocupări de prim rang pentru sistemul de protecție și asistenţă socială în
Republica Moldova.
Consecințele violenței asupra copilului dovedite științific sunt: anxietate, depresie,
comportamente agresive, tulburări de atașament, regresie în comportament și dezvoltare,
delicvență, abandon școlar și abuz de substanțe.

47
 Avînd în vedere efectele grave pe termen lung, pe care le are actele de violență săvârșite
asupra unui copil, cît și asupra viitoarei sale dezvoltări, în ansamblul regulilor de convențuire
socială, dar și toleranța maturilor față de acest fenomen am inițiat un studiu cu scopul: analiza
fenomenului violenței asupra copilului și evidențierea serviciilor de asistență socială adresate
copiilor supuși violenței domestice.
Problema cercetării o constituie creșterea numărului copiilor supuși violenței domestice și
identificarea factorilor determinanți care vor facilita proiectarea serviciilor de asistență socială în
depistarea și prevenirea abuzului față de copil.
Pentru a atinge scopul am înaintat următoarele obiective:
 Analiza conceptului de violență domestică asupra copilului.
 Studierea legislației internaționale și naționale în domeniul violenței față de copii.
 Identificarea formelor de violență asupra copilului.
 Determinarea cauzelor care conduc la realizarea violenței asupra copilului.
 Determinarea efectelor violenței asupra dezvoltării copilului.
 Identificarea instituțiilor, metodelor, tehnicilor și instrumentelor de lucru cu copii abuzați.
 Identificarea serviciilor de asistență socială existente în Republica Moldova destinate
copiilor victime ale violenței domestice.
 Formularea concluziilor în urma cercetării.
Pentru realizarea scopului și obiectivelor înaintate am selectat următorul set metodologic:
 Metode teoretice: analizarea legislației internaționale și naționale ,studierea literaturii de
specialitate privind copiii victime ale violenței domestice
 Metode empirice: chestionar, interviu, studiu de caz
 Metode matematice de prelucrare a datelor şi reprezentările grafice.

Baza experimentală
Cercetarea a decurs în cadrul Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului
amplasat în mun. Chișinău, str. Vlăhuța 3, și în cadrul Centrului pentru Copilărie, Adolescență și
Familie, amplasat în mun. Chișinău, str. Grenoble, 163/5.
Subiecţii cercetării :
Specialiștii Centrului pentru Copilărie, Adolescență și Familie, din mun. Chișinău, str.
Grenoble 163/5, asistenți sociali, pedagogi sociali, psihologi, (6 persoane) și specialiștii din
cadrul Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului amplasat în mun. Chișinău,
str. Vlăhuța 3, șeful interimar dna Lucia Caciuc (8 persoane), în total 14 persoane. 12 copii din

48
centru de plasament Copilărie, Adolescență și Familie amplasat în mun. Chișinău, str. Grenoble,
163/5, cu vârsta cuprinsă între 12 - 17 ani. În total 26 persoane.
Investigația a avut loc în perioada noiembrie 2019- martie 2020, aceasta a inclus următoarele
etape:
 Analizarea surselor bibliografice în domeniu
 Aplicarea chestionarelor cu privire la profilul familiilor victime violenței și consecințele
produse în urma abuzului asupra copilului. Serviciile de asistență socială a copiilor
victime supuși violenței destinat specialiștilor din domeniul protecției sociale, pe un
eșantion de 14 persoane.
 Aplicarea ghidului de interviu cu privire la problemele copiilor supuși violenței destinat
copiilor din cadrul Centrului pentru Copilărie, Adolescență și Familie pe un eșantion de
12 persoane.
 Selectarea a două cazuri ilustrative.
La această etapă au fost utilizate instrumente de lucru specifice studiului de caz:

 Documentarea
 Ancheta socială
 Observarea
 Interviul
 Planul individual de intervenție
 Raportul de întrevedere
 Interpretarea și analizarea rezultatelor obținute
 Formularea concluziilor referitor la cercetare

Studiile de caz au fost elaborate în cadrul Centrului pentru Copilărie, Adolescență și Familie
din mun. Chișinău str. Grenoble 163/5, condus de către managerul instituției dna Cucu Aliona.
Studiul teoretic a fost realizat în baza cercetărilor efectuate de mai mulţi autori: Ionescu Ș.,
Irimescu G., Lupşe (Zglobiu) C, Neamţu Cristina, Gorceag L., Sîrbu S., Ionița D, Dîmboeanu,
etc., Complementar acestor surse se adaugă actele legislative şi sursele electronice.
Teza este alcătuită din introducere, trei capitole, încheiere, bibliografie şi anexe. Primul
capitol este destinat aspectelor teoretice privind fenomenul violenței asupra copilului, formele
violenței asupra copilului ,cauzele care conduc la realizarea violenței asupra copilului, efectele
violenței asupra dezvoltării copilului, legislația internațională și națională în domeniul violenței
față de copii. Al doilea capitol, include organigrama Direcției Municipale pentru protecția
drepturilor copilului, procedura de depistare a copiilor supuși violenței, metode, tehnici,

49
instrumente de lucru cu copii supuși violenței domestice și asistența socială a copiilor supuși
violenței în familie. Al treilea capitol al tezei este destinat metodologiei cercetării și anume baza
experimentală, care a fost realizată în cadrul Direcției Municipale pentru protecția drepturilor
copilului și în cadrul Centrului pentru Copilărie Adolescență și Familie.
Centrul pentru Copilărie, Adolescență și Familie, este amplasat în mun. Chișinău, str.
Grenoble, 163/5. Personalul centrului este asistentul social, logopedul, psihologul, pedagogul
social, educatorul, medicul, șef gospodărie, bucătar, șofer, infermieră. Este o instituție care oferă
asistență socială, temporară, copiilor aflați în dificultate.
Centrul pentru Copilărie, Adolescență și Familie reprezintă un serviciu de plasament temporar
pentru copiii aflați în situație de risc din subordinea Direcției Municipale pentru Protecția
Drepturilor Copilului, având drept obiectiv reintegrarea copiilor în familia biologică/extinsă.
Centrul are o capacitate de 20 de copii și prestează servicii sociale specializate de îngrijire
pentru o perioadă determinată copiilor separați de părinți. Scopul Serviciului este protecţia
temporară a copilului separat de părinți şi (re)integrarea familială şi/sau incluziunea comunitară
şi socială.
Centrul prestează servicii de găzduire, întreţinere,  alimentaţie,  consilierea şi reabilitarea
psihosocială, dezvoltarea abilităţilor cognitive, de comunicare, comportament și relaționare,
formarea deprinderilor de viaţă (autoservire, igienă), suport în pregătirea temelor pentru acasă şi
asimilarea programelor şcolare etc., în funcţie de necesităţile beneficiarilor.
Prin metode de educaţie (adaptate vârstei copiilor), ei sunt stimulaţi să adopte un stil de viaţă
sănătos, să înţeleagă importanţa igienei personale (deoarece majoritatea copiilor provin din
familii cu nivel educativ scăzut şi nu au formate obiceiurile igienice corespunzătoare), să
menţină curăţenia hainelor şi a spaţiului locativ, să frecventeze instituţia de învăţământ preşcolar
sau preuniversitar. Copiii sunt asiguraţi cu obiecte de igienă personală, lenjerie de corp,
vestimentaţie etc.
Fiecare copil din Serviciul de plasament este încadrat, conform vârstei şi necesităţilor de
dezvoltare, în instituţiile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal sau vocaţional din
comunitate.
Centrul asigură copiilor o alimentaţie sănătoasă, variată şi corespunzătoare din punct de
vedere calitativ şi cantitativ, ţinând cont de vârstă, nevoile şi preferinţele acestora, în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
Direcția Municipală pentru protecția drepturilor copilului asigură o abordare comprehensivă
în îngrijirea copilului, implicând specialiştii relevanţi la toate etapele de prestare a Serviciului, în

50
funcţie de necesităţile lui specifice. Fiecare copil dispune de plan individualizat de asistenţă, care
este revizuit o dată la şase luni sau la necesitate.
În perioada aflării copilului în centru, angajații din cadrul Direcției Municipale pentru
protecția drepturilor copilului, Direcției de sector conlucrează cu familia copilului, evaluând
situația complexă a copilului și familiei acestuia, ulterior, se pregătește dosarul copilului pentru
stabilirea formei optime de protecție (plasament planificat după necesitate sau reintegrarea
acestuia în familia biologică).
După reintegrarea copilului în familia biologică situația acestuia este monitorizată de către
specialiștii din cadrul Direcției de sector.
Beneficiarii centrului:
 Copii și tineri în situaţie de risc;
 Copii rămași fără îngrijire părintească
III.2. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute
În conformitate cu metodologia cercetării la prima etapă a studiului empiric am aplicat
chestionarul cu privire la consecințele produse de actele de violență asupra copiilor și serviciile
de asistență socială destinate copiilor supuși violenței domestice, adresat specialiștilor din
domeniul protecției sociale, pe un eșantion de 14 persoane.

4; 29% asistenți sociali

5; 36%
psihologi

juriști

pedagogi sociali

2; 14%

3; 21%

Fig 3 .1. Persoanele chestionate

51
 Figura 3.1. reprezintă numărul și profesia persoanelor chestionate, la cercetare au
participat 5 asistenți sociali, 3 psihologi, 2 juriști și 4 pedagogi sociali din cadrul Direcției
Municipale pentru protecția drepturilor copilului și Centrul pentru Copilărie, Adolescență și
Familie.

7%

21%
43%
abuzul de alcool și droguri
experiența pedepsei fizice
nivelul intelectual redus al părinților
probleme de sănătate mintală
29%

Fig 3.2. Cauzele violenței domestice asupra copilului

În figura de mai sus sunt reprezentate opiniile specialiștilor referitoare la cauzele
violenței domestice asupra copilului. Analizînd răspunsurile persoanelor chestionate am
constatat că: 43% din specialiști au indicat că cauza principală a violenței față de copil este
abuzul de alcool și droguri, 31% au evidențiat experiența pedepsei fizice, 21% au indicat nivelul
intelectual redus al părinților, și o persoană a indicat probleme de sănătate mintală a părinților
sau a unui părinte 7%. Rezultatele ne permit să constatăm că cauzele violenței domestice asupra
copilului în familie sunt diverse, dar produc un risc major pentru viața și sănătatea copilului.

52
 Cea mai frecventă formă de violență

14%
29%
7% violența fizică
violența emoțională
violența sexuală
neglijarea

50%

Fig 3.3. Opinia specialiștilor cu privire la cea mai frecventă formă de violență
Figura 3.3. reprezintă opiniile specialiștilor referitor la cea mai frecventă formă de
violență asupra copilului din practica personală. Analizînd răspunsurile am constatat că cea mai
frecventă formă de violență este cea emoțională ( 50%), care se manifestă prin lipsa atenției din
partea adultului pentru copil, lipsa contactelor fizice, a semnelor de afecțiune, a cuvintelor de
apreciere. Cea de-a doua formă este violența fizică, care constituie (29%), neglijare (14 %) și
violența sexuală 7 %.
Următorul item al chestionarului s-a referit la consecintele abuzului asupra copilului, care a
fost destinat specialiștilor din cadrul Direcției Municipale pentru protecția dtrepturilor copilului.
Opiniile sunt afisate in tab. 3.1
Tab. 3. 1 Opiniile specialiștilor referitor la consecințele abuzului asupra copilului

Consecințele abuzului Numărul Numarul total de

pentru copil respondenților care au bifat respondenți care au participat
obțiunea la chestionar
Depresie 3 14
Consum excesiv de 2 14
alcool sau droguri
Amintiri obsesive 4 14

53
Comportamente 2 14
autodistructive
Tulburări de 1 14
relaţionare, adaptare şi
integrare socială
Dificultăţi de integrare 1 14
profesională
Violenţă domestică 1 14
(conjugală, în relaţia cu
propriii copii)

Analizînd răspunsurile specialiștilor din domeniul protecției copilului referitor la consecințele

abuzului asupra copilului, am constatat că depresia și amintirele obsesive au fost menționate de
cele mai multe persoane.
Astfel, experienţa de abuz sau neglijare este o traumă care afectează starea actuală a copilului
şi dezvoltarea acestuia în viitor. Pus în situaţia de a supravieţui violenţei, un copil încearcă să
depăşească suferinţa trăită, ceea ce solicită la maxim resursele sale interioare. În timp,
consecinţele imediate ale violenţei se transformă în consecinţe pe termen lung: Consum excesiv
de alcool sau droguri, amintiri obsessive, automutilare şi alte comportamente autodistructive,
tulburări de relaţionare, adaptare şi integrare social, dificultăţi de integrare profesională și
violenţă domestică (conjugală, în relaţia cu propriii copii).

1
1 psihologice
6
consiliere
2
sprijin
eduțional

resocializare
4
medicale

Fig 3.4. Serviciile asistențiale necesare pentru copii abuzați

Analizînd răspunsurile specialiștilor din acest domeniu, pot menționa că cel mai des serviciu
este cel psihologic (pentru care au optat 6 persoane) , care se caracterizează prin înțelegerea

54
comportamentului copilului, prin studierea potențialului cognitiv și emoțional care ne permite o
adaptare mai bună a anturajului. Consilierea,(4 persoane) este cel de-al doilea serviciu care ne
ajută la găsirea unor soluții eficiente în dificultățile întîlnite în viața cotidiană, sprijinul
educațional (2 persoane) susține copilul în depășirea problemelor de școlarizare. În anumite
cazuri sunt necesare serviciile medicale și de resocializare.
Analiza rezultatelor obținute în urma aplicării chestionarului îmi dă posibilitatea să trag
următoarele concluzii:
Consecințele abuzului copilului în familie sunt diverse, dar care produc un risc major pentru
viața și sănătatea copilului. Specialiștii în domeniul protecției copilului se întîlnesc în munca sa
cu toate formele de violență, totuși cea mai frecventă formă este cea emoțională. Aceasta
înseamnă eșecul părintelui în a oferi copilului suport emoțional și dragoste. Poate include
incapacitatea părintelui de a-i oferi copilului încurajare, un mediu corespunzător pentru a crește
și a se dezvolta, atacuri verbale, izolare, terorizare sau respingere.
Consecințele violenței în familie asupra copilului afectează negativ atât dezvoltarea fizică a
copilului, cât și pe cea psihologică. Lipsa unei îngrijiri medicale adecvate poate conduce la
probleme de sănătate pe termen lung. Neglijarea severă mai ales a copiilor de vârstă mică
afectează major creşterea şi dezvoltarea fizică şi intelectuală a copilului, iar în cazurile extreme
poate conduce la spitalizarea, instalarea unei dizabilităţi şi/ sau decesul copilului. Efectele
psihologice imediate ale neglijării sunt teama, izolarea și incapacitatea de a avea încredere în
cineva. Alte dificultăți de ordin psihologic asociate neglijării includ depresia, retragerea,
tulburări de panică, deficit de atenție și hiperactivitate, furie, tulburare reactivă de atașament,
capacități cognitive, dezvoltarea limbajului, achiziții în plan educațional și performanțe mai
scăzute. Copiii supuși violenței sunt mai predispuși la comportamente antisociale, tulburări de
personalitate și comportament violent. Uneori duce la asumarea de responsabilităţi prea mari. Pe
termen lung, problemele psihologice asociate cu neglijarea includ tulburări de personalitate,
tulburări de stres post-traumatic, depresie, tulburări de anxietate și psihoze. Depresia este, de
obicei, cea mai întâlnită consecință a neglijării.
În opinia specialiștilor intervenția trebuie să fie oferită de echipa multidisciplinară, deoarece
au optat pentru toate serviciile propuse în chestionar: psihologice, medicale, educaționale, de
consiliere.
Următoarea etapă a cercetării a fost aplicarea ghidului de interviu cu privire la problemele
copiilor supuși violenței în familie, destinat copiilor din ,,Centrul pentru Copilărie, Adolescență
și Familie,, pe un eșantion de 12 persoane.

55
 Analizînd răspunsurile copiilor în vîrstă de 12-17 ani, am constatat că, anterior, pînă la
plasarea în centru au avut mai multe probleme cu școala: unii nu frecventau școala, alții absentau
des fără motive. Cu privire la timpul liber, copii mi-au relatat că se întimpla să îndure foamea,
adesea erau bătuți din cauza părinților alcoolici, alții cerșeau, doi mi-au mărturisit că obișnuiau
să fure din magazin, iar alți copii mi-au relatat că au încercat sa fumeze, să consume alcool,iar
unul dintre ei chiar a încercat să inhaleze clei. Acasă nu aveau parte de dragoste părintească, de
grijă, nu aveau cu ce se îmbrăca, încălța, nu își făceau temele pentru acasă, și nu aveau nici
rechizite.
Viața din centru le place mult, nu numai că aici este curat, frumos, mîncare variată, dar și
jucării, dar și pentru că aici e vesel, multe ocupații, ateliere cît și vizite din partea voluntarilor
care le fac activități plăcute. Referitor la părinți și menținerea legăturilor cu ei, 3 din ei mi-au
relatat că nu au părinți, deoarece au decedat, 6 mi-au relatat că părinții au fost decăzuți din
drepturi părintești, doi copii mi-au zis că au părinți, dar că nu vine sa îl viziteze, la un copil
mama solitară era în detenție,
Discutînd cu copiii, la întrebarea ,, de cine îți este cel mai tare dor?,, toți copii mi-au relatat că
cel mai mult le este dor de părinți, bunei ,frați/surori. La întrebarea ,, Ce vrei să devii în viitor?,,
copii cu entuziasm mi-au povestit despre profesiile la care visează, dar și despre casa mare în
care vor trăi alături de familie.
Analizînd răspunsurile copiilor referitor la problemele copiilor supuși violenței în familie
destinat copiilor din ,, Centrul pentru Copilărie, Adolescență și Familie ,, pe un eșantion de 12
persoane, pot menționa că odată cu plasarea copilului în centru situația fiecăruia s-a ameliorat, au
fost diminuate dificultățile cu reușita școlară, după cum și riscul delicvent, copii sunt mulțumiți
de viața din centru.
Totuși copii își doresc o familie care să-i iubească și să le poarte de grijă.
În conformitate cu metodologia cercetării am realizat două studii de caz care reflectă scopul și
obiectivele înaintate.
Studiu de caz nr.1
1. Agenția
Centrul pentru Copilărie, Adolescență și Familie, este amplasat în mun. Chișinău, str.
Grenoble, 163/5, manager Cucu Aliona. Personalul centrului este asistentul social, logopedul,
psihologul, pedagogul social, educatorul, medicul, șef gospodărie, bucătar, șofer, infermieră.
Este o instituție care oferă asistență socială, temporară, copiilor aflați în dificultate.
Centrul pentru Copilărie, Adolescență și Familie reprezintă un serviciu de plasament
temporar pentru copiii aflați în situație de risc din subordinea Direcției Municipale pentru

56
Protecția Drepturilor Copilului, având drept obiectiv reintegrarea copiilor în familia
biologică/extinsă.
Centrul are o capacitate de 20 de copii și prestează servicii sociale specializate de îngrijire
pentru o perioadă determinată copiilor separați de părinți. Scopul Serviciului este protecţia
temporară a copilului separat de părinți şi (re)integrarea familială şi/sau incluziunea comunitară
şi socială.
Centrul prestează servicii de găzduire, întreţinere,  alimentaţie,  consilierea şi reabilitarea
psihosocială, dezvoltarea abilităţilor cognitive, de comunicare, comportament și relaționare,
formarea deprinderilor de viaţă (autoservire, igienă), suport în pregătirea temelor pentru acasă şi
asimilarea programelor şcolare etc., în funcţie de necesităţile beneficiarilor.
Prin metode de educaţie (adaptate vârstei copiilor), ei sunt stimulaţi să adopte un stil de viaţă
sănătos, să înţeleagă importanţa igienei personale (deoarece majoritatea copiilor provin din
familii cu nivel educativ scăzut şi nu au formate obiceiurile igienice corespunzătoare), să
menţină curăţenia hainelor şi a spaţiului locativ, să frecventeze instituţia de învăţământ preşcolar
sau preuniversitar. Copiii sunt asiguraţi cu obiecte de igienă personală, lenjerie de corp,
vestimentaţie etc.
Fiecare copil din Serviciul de plasament este încadrat, conform vârstei şi necesităţilor de
dezvoltare, în instituţiile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal sau vocaţional din
comunitate.
Centrul asigură copiilor o alimentaţie sănătoasă, variată şi corespunzătoare din punct de
vedere calitativ şi cantitativ, ţinând cont de vârstă, nevoile şi preferinţele acestora, în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
În perioada aflării copilului în centru, angajații din cadrul Direcției Municipale pentru
protecția drepturilor copilului, Direcția pentru protecția drepturilor copilului de sector
conlucrează cu familia copilului, evaluând situația complexă a copilului și familiei acestuia,
ulterior, se pregătește dosarul copilului pentru stabilirea formei optime de protecție (plasament
planificat după necesitate sau reintegrarea acestuia în familia biologică).
După reintegrarea copilului în familia biologică situația acestuia este monitorizată de către
specialiștii din cadrul DPDC de sector.
2. Referirea clientului
Numele, Prenumele – Ștefan X
Data nașterii- 27.03.2006
Adresa- mun. Chișinău, str. Ion Creangă
Etapa de evauare inițială

57
 În cadrul Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului, a parvenit o sesizare din
cadrul școlii precum că, copilul Ștefan X, sex masculin, 14 ani împliniți, s-a prezentat în cadrul
lecțiilor cu vînătăi și cu piciorul fracturat. Odată cu primirea sesizării, asistentul social din
sectorul Buiucani, împreună cu ofițerul de la Inspectoratul de Poliție, și medicul de familie, s-a
deplasat la fața locului, unde au evaluat starea de sănătate a copilului, și au decis împreună cu
echipa multidisciplinară plasarea copilului în regim de urgență în cadrul Centrului pentru
Copilărie, Adolescență și Familie, deoarece s-a constatat că mama solitară a copilului minor,
consumă băuturi alcoolice, se prezintă cu diferiți concubini și aplică adesea violența emoțională
și fizică asupra minorului.
Aplicarea metodelor și tehnicilor în demersul de rezolvare a cazului
Aplicarea metodelor și tehnicilor pentru studiul de caz prezentat anterior oferă un model de
instrumentare a unui caz social, fără a exclude alte perspective sau abordări, în funcție de stilul
de lucru al fiecărui asistent social. La această etapă au fost folosite următoarele metode și tehnici
de evaluare: documentarea, observarea, întrevederea.
Pentru documentare
Dosarul instrumentat în acest caz a cuprins: acte de stare civilă (certificat de naștere, buletin
de identitate al mamei), acte medicale (fișa medicală de la medicul de familie, fișa
epidemiologică, evaluări psihiatrice), documentare școlare ( adeverința de elev,foaia cu succesele
școlare, caracterizarea de la învățător)
Observația
În prima vizită efectuată în familia mamei cu ocazia primirii sesisării situației problematice se
folosesc următoarele forme ale observației:
Observația indirectă- vizează aspectele legate de de primele persoane întîlnite în comunitate-
vecina
 Observația este neprogramată, spontană
 Se pot obține informații despre problemă
 Observația comportamentului non-verbal al vecinei
 Aduce grave acuze mamei cu privire la modul de îngrjijire al copilului
Observația directă
 Observarea mediului unde trăia copilul
 Aspectul mamei
 Gospodăria are un aspect neîngrijt și murdar
 Obsevarea clientului ( a copilului)
 Igiena precară

58
  Copilul pare a fi subdezvoltat și foarte slab
 Îmbrăcămintea deteriorată și murdară
 Copilul este fără încălțăminte
Întrevederea cu medicul de familie
Analizînd demersul pe care trebuie să-l realizeze asistentul social pentru evaluarea corectă și
completă a cazului, s-a utilizat tehnica întrevederii cu medicul de familie a copilului cu scopul de
a culege informații cu caracter general despre situația copilului, avînd următoarele direcții de
analiză:
 Informații cu privire la stadiul de dezvoltare psihomotorie a copilului ( dezvoltarea
motorie, cognitivă, comportament socio-afectiv
 Comportament de relaționare față de adult și alți copii
 Starea de sănătate
În urma evaluării am constatat că Ștefan X, are o dezvoltare psihomotorie întîrzîiată, care nu
corespunde vîrstei, limbajul sărac, care manifestă o atitudine abuzivă cu semne sexuale față de
copii de gen feminin, dar și față de copii mai mici. Are dificultăți de relaționare cu adulții și alți
copii, este violent și nu este îmbrăcat corespunzătot sezonului.
Întrevederea cu diriginta copilului- cu scopul de a culege informații despre situația
copilului, avînd următoarele direcții de analiză:
 Informații cu privire la dezvoltarea copilului psihosocială
 Comportamentul copilului în școală cu colegii, învățătorii
 Starea de spirit a copilului
 Succesele la învățătură
Diriginta a relatat despre dificultățile de concentrare a copilului care afectau starea
emoțională, învățarea și respectarea regimului școlar. Copilul prezenta agresivitate fizică și
verbală, deseori nu-și putea controla emoțiile, intra în conflict cu copii și profesorii. Copilul
venea de cele mai multe ori cu haine murdare, rupte, făra rechizite, adesea absenta sau întîrzia la
ore.
3. Deschiderea cazului. Etapa de evaluare complexă
La această etapă s-au folosit următoarele metode și tehnici:
 Ancheta socială
 Genograma
 Ecomapa

59
 În urma anchetei sociale s-a stabilit că mama copilului Silvia X 30.05.1983 este mamă
solitară a minorului, care concubina multiplu; duce un mod de viață dezorganizat, consumă
băuturi alcoolice, vagabondează și nu îngrijește de copil;
Domiciliul este în condiții antisanitare și nesatisfăcătoare, copilul fiind supus tuturor
formelor de neglijare. Duce un mod de viață anormal și antisocial cu condiții de trai neadecvate
normelor sanitare. Membrii se încălzesc la plita cu lemne, copilul nu dispune de condiții
necesare pentru creștere și dezvoltare normală, nu posedă lucrurile necesare pentru o dezvoltare
armonioasă. Copilul adesea era lăsat singur, fără produse alimentare.
Genograma familiei lui Ștefan X

. - . - . - . - . -. - . - . - 37
?

14

Legenda genogramei:

- Persoană de gen masculin

- - Persoană de gen feminin

. - . - . -. - . - . - Relație de concubinaj

- Familie cu copil

Ecomapa Ștefan X

școala

Ștefan mama 60
 colegii vecinii

Legenda ecomapei:
Relație tensionată
Analizînd genograma și ecomapa pot constata că Ștefan locuiește cu mama sa, tatăl nu se
cunoaște, din cauza mamei care are mulți concubini. Cu mama, colegii, vecinii și școala copilul
are relații tensionate, deoarece deseori nu-și poate controla emoțiile, și intră în conflict.
4. Planul de intervenție
Scopul propus:protectia si Reabilitarea psihosocială a copilului
Obiective:
1. Alegerea unei forme optime de protecție a copilului
2. Integrarea copilului în scoală
3. Restabilirea relației cu familia
4. Ameliorarea stării de sănătate
Acțiunile care trebuie Responsabilul de Timpul cînd trebuie Monitorizarea
realizate pentru
acțiune să fie realizată
atingerea obiectivului
acțiunea
Determinarea Asistentul social din 1 lună Managerul de caz
statutului copilului centru, juristul
Vizita la mama Asistentul social 1 lună Managerul de caz
băiatului cu scopul
determinării
statutului copilului
Vizita la medicul de Educatorul Prima săptămînă de Managerul de caz
familie plasament
Suport la executarea Educatorul de În fiecare zi Managerul de caz
temelor de acasă serviciu
Terapie psihologică Psihologul De 3 ori pe săptămînă Managerul de caz

5. Concluzie

61
 În urma investigării cazului copilul Ștefan X de 14 ani care a fost plasat în Centrul pentru
Copilărie, Adolescență și Familie, pșot afirma că în centru copilul a fost întîmpinat cu căldură și
se simte bine. Copilul a fost supus examinării medicului și a fost vindecat. Cu timpul, Ștefan, s-a
împrietenit cu copii din centru. La moment participă la activități, a devenit prietenos,
comunicabil și mai deschis. Pedagogul centrului lucrează, studiază intensiv cu copilul. Sunt
unele rezultate la învățătură.
Statutul copilului este determinat, are statut de copil rămas fără ocrotire părintească
deoarece prin Hotărîrea Judecătorească, mama solitară a fost decăzută din drepturile părintești.

Studiu de caz nr.2

1.Agenția
Centrul pentru Copilărie, Adolescență și Familie, este amplasat în mun. Chișinău, str.
Grenoble, 163/5. Personalul centrului este asistentul social, logopedul, psihologul, pedagogul
social, educatorul, medicul, șef gospodărie, bucătar, șofer, infermieră. Este o instituție care oferă
asistență socială, temporară, copiilor aflați în dificultate.
Centrul pentru Copilărie, Adolescență și Familie reprezintă un serviciu de plasament
temporar pentru copiii aflați în situație de risc din subordinea Direcției Municipale pentru
Protecția Drepturilor Copilului, având drept obiectiv reintegrarea copiilor în familia
biologică/extinsă.
Centrul are o capacitate de 20 de copii și prestează servicii sociale specializate de
îngrijire pentru o perioadă determinată copiilor separați de părinți. Scopul Serviciului este
protecţia temporară a copilului separat de părinți şi (re)integrarea familială şi/sau incluziunea
comunitară şi socială.
Centrul prestează servicii de găzduire, întreţinere,  alimentaţie,  consilierea şi reabilitarea
psihosocială, dezvoltarea abilităţilor cognitive, de comunicare, comportament și relaționare,
formarea deprinderilor de viaţă (autoservire, igienă), suport în pregătirea temelor pentru acasă şi
asimilarea programelor şcolare etc., în funcţie de necesităţile beneficiarilor.
Prin metode de educaţie (adaptate vârstei copiilor), ei sunt stimulaţi să adopte un stil de
viaţă sănătos, să înţeleagă importanţa igienei personale (deoarece majoritatea copiilor provin din
familii cu nivel educativ scăzut şi nu au formate obiceiurile igienice corespunzătoare), să
menţină curăţenia hainelor şi a spaţiului locativ, să frecventeze instituţia de învăţământ preşcolar
sau preuniversitar. Copiii sunt asiguraţi cu obiecte de igienă personală, lenjerie de corp,
vestimentaţie etc.

62
 Fiecare copil din Serviciul de plasament este încadrat, conform vârstei şi necesităţilor de
dezvoltare, în instituţiile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal sau vocaţional din
comunitate.
Centrul asigură copiilor o alimentaţie sănătoasă, variată şi corespunzătoare din punct de
vedere calitativ şi cantitativ, ţinând cont de vârstă, nevoile şi preferinţele acestora, în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
În perioada aflării copilului în centru, angajații din cadrul DMPDC, DPDC de sector
conlucrează cu familia copilului, evaluând situația complexă a copilului și familiei acestuia,
ulterior, se pregătește dosarul copilului pentru stabilirea formei optime de protecție (plasament
planificat după necesitate sau reintegrarea acestuia în familia biologică).
După reintegrarea copilului în familia biologică situația acestuia este monitorizată de
către specialiștii din cadrul DPDC de sector.
Referirea clientului
Numele, Prenumele – Ion X
Data nașterii- 11.06.2008
Adresa- orașul Chișinău, strada Y
Etapa de evauare inițială
În baza solicitării Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului, copilul Ion
X, sex masculin de 12 ani împliniți a fost plasat la Centru pentru Copilărie, Adolescență și
Familie. Motivele plasării a fost sesizarea din partea asistentului comunitar a cazului de
neglijare și abuz asupra minorului. Băiatul provine dintr-o familie social vulnerabilă, cu o mamă
cu comportament neadecvat, cu vorbire incorectă și gîndire halucinatorie, tatăl decedat.
Aplicarea metodelor și tehnicilor în demersul de rezolvare a cazului
Aplicarea metodelor și tehnicilor pentru studiul de caz prezentat anterior oferă un model
de instrumentare a unui caz social, fără a exclude alte perspective sau abordări, în funcție de
stilul de lucru al fiecărui asistent social. La această etapă au fost folosite următoarele metode și
tehnici de evaluare: documentarea, observarea, întrevederea.
Pentru documentare
Dosarul instrumentat în acest caz a cuprins: acte de stare civilă (certificat de naștere,
buletin de identitate al mamei), acte medicale (fișa medicală de la medicul de familie, fișa
epidemiologică, evaluări psihiatrice), documentare școlare ( adeverința de elev,foaia cu succesele
școlare, caracterizarea de la învățător)
Observația

63
 În prima vizită efectuată în familia mamei cu ocazia primirii sesisării situației
problematice se folosesc următoarele forme ale observației:
Observația indirectă- vizează aspectele legate de de primele persoane întîlnite în
comunitate
 Observația este neprogramată, spontană
 Se pot obține informații despre problemă
 Observația comportamentului non-verbal
Observația directă
 Observarea mediului unde trăia copilul
 Gospodăria are un aspect neîngrijt și murdar
 Obsevarea clientului ( a copilului)
 Igiena precară
 Îmbrăcămintea deteriorată și murdară
 Copilul cu echimoze și edem pronunțat periorbital și temporal bilateral
Întrevederea cu medicul de familie
Analizînd demersul pe care trebuie să-l realizeze asistentul social pentru evaluarea
corectă și completă a cazului, s-a utilizat tehnica întrevederii cu medicul de familie a copilului cu
scopul de a culege informații cu caracter general despre situația copilului, avînd următoarele
direcții de analiză:
 Informații cu privire la stadiul de dezvoltare psihomotorie a copilului ( dezvoltarea
motorie, cognitivă, comportament socio-afectiv
 Comportament de relaționare față de adult și alți copii
 Starea de sănătate
În urma evaluării am constatat că Ion X, a fost adus de către mama la control cu
echimoze și edem pronunțat periorbital și temporal bilateral. Minorul internat cu diagnosticul:
TCC acut închis. Contuzie cerebrală gr 1. Fractura bazei anterioară a craniului. Reacție la factor
de stres.
Întrevederea cu diriginta copilului- cu scopul de a culege informații despre situația
copilului, avînd următoarele direcții de analiză:
 Informații cu privire la dezvoltarea copilului psihosocială
 Comportamentul copilului în școală cu colegii, învățătorii
 Starea de spirit a copilului
 Succesele la învățătură

64
 În urma evaluării am constatat că Ion X, are o dezvoltare psihomotorie care corespunde
vîrstei, limbajul este sărac, este un băiat tăcut, care evită privitul în ochi. Succesele la învățătură
sunt foarte modeste. Adesea venea cu semne, și echimoze pe corp
Deschiderea cazului. Etapa de evaluare complexă
La această etapă s-au folosit următoarele metode și tehnici:
 Ancheta socială
 Genograma
 Ecomapa
În urma anchetei sociale s-a stabilit că mama copilului Ana X, 21.04.1975 este mamă
văduvă a unui copil. Duce un mod de viață dezorganizat, are probleme de sănătate mintală, își
bate copilul foarte tare și are un limbaj neadecvat;
Domiciliul este în condiții antisanitare și nesatisfăcătoare, copilul fiind supus tuturor
formelor de neglijare. Duce un mod de viață anormal și antisocial cu condiții de trai neadecvate
normelor sanitare.
S-a constatat neglijare totală din partea mamei și s-a decis oportunitatea luării copilului.
Mama copilului fiind internată în Clinica de Psihiatrie cu diagnosticul : Schizofrenia catatonică.

Genograma familiei lui Ion X

37

12

Legenda genogramei:
-persoană decedată

- Persoană de gen masculin

- -Persoană de gen feminin

65
 - Familie cu copil

școala
Ecomapa:

colegul Ion mama

Legenda ecomapei:
Relație echilibrată
Relație tensionată
Analizînd genograma și ecomapa pot constata că Ion, locuiește cu mama sa, tatăl este
decedat, și este singurul copil în familie. Cu mama sa are o relație tensionată, deoarece băiatul
manifestă frică din partea mamei, fiindcă aceasta îl abuză verbal și fizic. Este într-o relație
echilibrată doar cu colegul său.
Planul de intervenție
Scopul propus: Reabilitarea psihosocială a copilului
Obiective:
1. Alegerea unei forme optime de protecție a copilului
2. Integrarea copilului în scoală
3. Restabilirea relației cu familia
4. Ameliorarea stării de sănătate

Acțiunile care trebuie Responsabilul de Timpul cînd trebuie Monitorizarea

realizate pentru acțiune să fie realizată
atingerea obiectivului acțiunea

66
Determinarea Asistentul social din 1 lună Managerul de caz
statutului copilului centru, juristul
Vizita la mama Asistentul social 1 lună Managerul de caz
băiatului cu scopul
determinării
statutului copilului
Vizita la medicul de Educatorul Din prima zi Managerul de caz
familie
Suport la executarea Educatorul de În fiecare zi Managerul de caz
temelor de acasă serviciu
Terapie psihologică Psihologul De 3 ori pe Managerul de caz
săptămînă

Concluzii
În urma investigării cazului copilul Ion X de 12 ani plasat în Centrul pentru Copilărie,
Adolescență și Familie, s-a constatat că copilul a fost întîmpinat cu căldură și se simte bine.
Copilul a fost supus examinării medicului și a fost vindecat de echimozele pe care le avea pe
corp. Cu timpul, Ion, s-a împrietenit cu copii din centru, participă la activități, și a devenit mai
prietenos. Am discutat cu el, iar psihologul prin intermediul testelor, a depistat lacunele, și a
observat de ce anume are nevoie și asupra căror lucruri trebuie de tras atenție. Cu trecerea
timpului, băiatul a devenit mai comunicabil și mai deschis. Pedagogul centrului lucrează,
studiază intensiv cu copilul și deja sunt unele rezultate la învățătură.
Mama se interesează de soarta copilului, iar la moment se tratează pentru a putea lua
copilul acasă.

67
 ÎNCHEIERE
Violenţa faţă de copii rămâne a fi o problemă actuală și dureroasă pentru Republica Moldova.
Există puţine date oficiale care să indice proporţiile reale ale acestui fenomen, fapt datorat ratelor
nesemnificative de raportare a cazurilor.
Violenţa are consecinţe grave asupra personalității copilului, iar comportamentul acestora
devine distructiv, copiii dezvoltă: depresia de lungă durată, abuzul de alcool sau utilizarea altor
substanțe psihoactive, comportamentul suicidal sau psihopat, regresia, refuzul de a trăi o viață
normală, dorința de a declanșa conflicte familiale.
Avînd în vedere consecințele grave ale violenței asupra personalității copilului am inițiat un
studiu cu scopul: analiza conceptului de violență asupra copilului și evidențierea serviciilor de
asistență socială adresate copiilor supuși violenței domestice.
Problema cercetării o constituie creșterea numărului copiilor supuși violenței domestice și
identificarea factorilor determinanți care vor facilita proiectarea serviciilor de asistență socială în
depistarea și prevenirea abuzului față de copil.
Pentru a atinge scopul am înaintat următoarele obiective:
 Analiza conceptului de violență domestică asupra copilului.
 Identificarea formelor de violență asupra copilului.
 Studierea legislației internaționale și naționale în domeniul violenței față de copii.
 Determinarea cauzelor care conduc la realizarea violenței asupra copilului.
 Determinarea efectelor violenței asupra dezvoltării copilului.
 Identificarea metodelor, tehnicilor și instrumentelor de lucru cu copii abuzați.
 Identificarea serviciilor de asistență socială existente în Republica Moldova destinate
copiilor victime ale violenței domestice.
 Formularea concluziilor în urma cercetării.
Pentru realizarea scopului și obiectivelor înaintate am selectat următorul set metodologic:

68
  Metode teoretice: analizarea legislației internaționale și naționale ,studierea literaturii de
specialitate privind copiii victime ale violenței domestice
 Metode empirice: chestionar, interviu, studiu de caz
 Metode matematice de prelucrare a datelor şi reprezentările grafice.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte violenţa ca „folosirea intenţionată a forţei fizice

sau a puterii (ameninţare sau folosire propriu-zisă) împotriva propriei persoane, a altei persoane
sau împotriva unui grup sau comunitate, ce poate conduce (sau are probabilitate mare să
conducă) la rănire, moarte, traumă psihologică, tulburări de dezvoltare şi carenţe”.
Creșterea violenței în familie, îndreptată împotriva copiilor, reprezintă una dintre cele mai
grave probleme sociale cu care se confruntă societățile contemporane, inclusiv Republica
Moldova. Abuzul asupra copilului poate fi comis de membrii familiei, de cei însărcinaţi cu
creşterea şi îngrijirea sau de cei în care copilul a căpătat încredere. Copilul poate fi victima unor
abuzuri şi neglijări, care pot lua următoarele forme: abuzul fizic, abuzul sexual, abuzul emoțional
și neglijare.
Cercetările recente întăresc ideea plasării cauzelor violenţei în parentalitate abuzivă, ostilă,
chiar indiferentă, ducând la cazuri multiple de neglijenţă, abuz de alcool, sărăcie, iar acestea la
rîndul lor avînd efecte negative asupra personalității copilului, deoarece existența maltratării
influențează și exprimarea emoțiilor. Copiii maltratați exprimă mai puține emoții pozitive decît
ceilalți copii, în schimb exprimă mai multe afecte negative. Copiii care au suferit diverse
violențe dau dovadă de hipervigilență și au reacții rapide la stimuli agresivi, adică într-o situație
socială normală, acești copii nu își adaptează reacțiile față de ceilalți, ca o dovadă a episoadelor
dramatice pe care le-au trăit. În cazul unor abordari amicale, copiii maltratați vor avea
comportamente nepotrivite, de exemplu de evitare. Iar în cazul apariției exprimărilor emoționale
ale celorlalți ei vor reacționa agresiv. Mai mulți autori afirmă existența agresivității la copiii care
au fost martori ai violenței conjugale.
Conform metodologiei cercetării am aplicat chestionarul cu privire la consecințele produse de
violență asupra copilului și serviciile de asistență socială a copiilor supuși violenței destinat
specialiștilor din domeniul protecției sociale, pe un eșantion de 14 persoane. Am aplicat ghidul
de interviu cu privire la problemele copiilor supuși violenței în familie, destinat copiilor din
Centrul pentru Copilărie, Adolescență și Familie, pe un eșantion de 12 persoane. Am selectat 2
cazuri, ilustrative, din punctul nostru de vedere.
Analiza rezultatelor obținute îmi dă posibilitatea să constat următoarele:
Consecințele violenței asupra copilului sunt negative și multiple, care pot produce un risc
major pentru viața și sănătatea copilului. Cele mai frecvente fiind depresia și amintirele obsesive.

69
Experienţa de abuz sau neglijare este o traumă care afectează starea copilului şi dezvoltarea
acestuia în viitor. Pus în situaţia de a supravieţui violenţei, un copil încearcă să depăşească
suferinţa trăită, ceea ce solicită la maxim resursele sale interioare. În timp, consecinţele imediate
ale violenţei se transformă în consecinţe pe termen lung: consum excesiv de alcool sau droguri,
amintiri obsesive, automutilare şi alte comportamente autodistructive, tulburări de relaţionare,
adaptare şi integrare socială, dificultăţi de integrare profesională și violenţă domestică
(conjugală, în relaţia cu propriii copii).
Specialiștii în domeniul protecției copilului se întîlnesc în munca sa cu toate formele de
violență, cea mai frecventă formă este însă cea emoțională. Părinții nu sunt capabili de a oferi
copilului suport emoțional și dragoste, încurajare, un mediu protector și stimulator pentru a
crește și a se dezvolta.
Consecințele violenței în familie asupra copilului afectează negativ atât dezvoltarea fizică a
copilului, cât și pe cea psihologică. Astfel, lipsa unei îngrijiri medicale adecvate poate conduce la
probleme de sănătate pe termen lung. Neglijarea severă mai ales a copiilor de vârstă mică
afectează major creşterea şi dezvoltarea fizică şi intelectuală a copilului, iar în cazurile extreme
poate conduce la spitalizarea, instalarea unei dizabilităţi şi/ sau decesul copilului. Efectele
psihologice imediate ale violenței sunt teama, izolarea și incapacitatea de a avea încredere în
cineva. Alte dificultăți de ordin psihologic asociate violenței includ depresia, retragerea, tulburări
de panică, deficit de atenție și hiperactivitate, furie, tulburare reactivă de atașament, capacități
cognitive, dezvoltarea limbajului, achiziții în plan educațional și performanțe mai scăzute. Copiii
supuși violenței domestice sunt mai predispuși la comportamente antisociale, tulburări de
personalitate și comportament agresiv. Pe termen lung, problemele psihologice asociate cu
violența includ tulburări de personalitate, tulburări de stres post-traumatic, depresie, tulburări de
anxietate și psihoze.
Cel mai des serviciu acordat este cel psihologic, care se caracterizează prin înțelegerea
comportamentului copilului, prin studierea potențialului cognitiv și emotional. Consilierea, este
alt serviciu care ajută copilul la găsirea soluțiilor eficiente în dificultățile întîlnite în viața
cotidiană, iar sprijinul educațional susține copilul în depășirea problemelor de școlarizare. Sunt
necesare serviciile medicale și de resocializare. Intervenția este oferită de o echipă
multidisciplinară.
Analizînd răspunsurile copiilor în vîrstă de 12-17 ani, am constatat că, anterior, pînă la
plasarea în centru au avut mai multe probleme cu școala: unii nu frecventau școala, alții absentau
des fără motive. Cu privire la timpul liber, copii mi-au relatat că se întimpla să îndure foamea,
adesea erau bătuți din cauza părinților alcoolici, alții cerșeau, doi mi-au mărturisit că obișnuiau

70
sa fure din magazin, iar alți copii mi-au relatat că au încercat sa fumeze, să consume alcool,iar
unul dintre ei chiar că a încercat să inhaleze clei. Acasă nu aveau parte de dragoste părintească,
de grijă, nu aveau cu ce se îmbrăca, încălța, nu își făceau temele pentru acasă, și nu aveau nici
rechizite. Viața din centru le place mult, nu numai că aici este curat, frumos, mîncare variată, dar
și jucării, dar și pentru că aici e vesel, multe ocupații, ateliere cît și vizite din partea voluntarilor
care le fac activități plăcute.
Odată cu plasarea copilului în centru situația fiecăruia s-a ameliorat, au fost diminuate
dificultățile cu reușita școlară, după cum și riscul delicvenței.
Toți copiii își doresc o familie care să-i iubească și să le poarte de grijă.
În conformitate cu metodologia cercetării am realizat 2 studii de caz care reflectă scopul și
obiectivele înaintate. În urma investigării cazului copilului Ștefan X și Ion X, plasați în cadrul
Centrului pentru Copilărie, Adolescență și Familie, am constatat că în centru au fost întîmpinați
cu căldură și se simt bine. Copii au fost supuși examinării medicului, psihologului. Atît
specialiștii din cadrul centrului de plasament cît și managerul de caz din cadrul Direcției pentru
protecția drepturilor copilului sectorul Buiucani, au depus toată munca pentru a facilita
bunăstarea fiecărui copil în parte.
În final, pot afirma cu certitudine că, scopul și obiectivele cercetării au fost atinse, deoarece a
fost utilizat Managementul de caz, metoda principală de lucru a asistentului social care permite
organizarea și realizarea activității profesionale pentru a aborda individual un copil și familia lui,
într-un mod corespunzător, sistematic și la timpul potrivit, prin sprijin direct sau referiri, în
conformitate cu obiectivele planificate.

71
BIBLIOGRAFIE
I. Izvoare doctrinale: manuale, monografii
1. Becher-Weidman, A., Shell, D., (2005). Child abuse and neglect: effects on child
development, brain development and interpersonal relationships, Wood ‘N’ Barners
Publishers, New York
2. Dâmboeanu Cr. Forme și particularități ale abuzului fizic săvârșit de părinți asupra
copiilor. În: Revista Română de Sociologie (Bucureşti), Serie nouă, anul XX, 2009, nr.5-
6
3. Dura S., Baier I., Dura H. Studiu epidemiologic al patologiei traumatice mecanice
produse prin heteroagresiune în cadrul violenței domestice. În: Acta Medica
Transilvanica, martie 2011, nr.2(1), p.33.
4. Eric Debarbieux, La violence en milieu scolaire T.1: état des lieux, 1996, Paris, ESF, pp.
45-46;
5. Foa E.B., Cascardi M., Zoellner L.A., Feeny N.C. Psychological and Environmental
factors associated with partner violence. In: Trauma, Violence & Abuse, vol. 1, no 1,
January 2000, p.7
6. Gorceag L., Sîrbu S., Ionița D. et al. Suport de curs pentru formatori privind intervenția
eficientă a poliției la cazurile de violență în familie în Moldova. Chișinău: Bons Offices,
2013, p.19.
7. Ionescu, Ș. (2001) Copilul maltratat, Evaluare, Prevenire, Intervenție. București: Editura
Fundației Internaționale pentru Copil și Familie
8. Irimescu, Gabriela, Asistența socială. Violența în familie și metodologia intervenției,
Editura Polirom, Bucuresti, 2005, pag. 156-231
9. Jones, 1994: 5
10. Lupşe (Zglobiu) C. Atitudinea agresorilor privind violența domestică și maltratarea
copilului în contextual societății românești actuale: Rezumatul tezei de doctorat. Cluj-

72
 Napoca: Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială,
2012, p.5.
11. Miller B.A. The Relationship between Victim’s/ Perpetrator’s Alcohol Use and Spousal
Violence: Paper presented at the Annual Meeting of the American Society of
Criminology. Baltimore, November 7-10, 1990, (24p.), p.16.
12. Miller-Perin, C. L. & Perrin, R. D. Child Maltreatment. 1999.
13. Neamţu Cristina, Devianţa şcolară, 2003, Polirom, Iaşi, p. 30
14. „Preventing Child Maltreatment: a guide to taking action and generating evidence”,
WHO, 2006.
15. Schaffer, H. R., Introducere în psihologia copilului, Cluj-Napoca, 2005, p. 118
16. Sewall et alii, 1996
17. Videka, L., (2008). Child Neglect, Encyclopedia of Interpersonal Violence, Sage
Publications
II. Articole din publicații
18. Agentia Nationala pentru Protectia Familiei(A.N.P.F.) -’’Ghid de interventie in cazurile
de violenta in familie’’, 2007, p.13-15.
19. Eibl-Eibesfeldt I., 1995, Agresivitatea umană – Studiu etologic, Editura Trei, Bucureşti
20. Elena Ursa, revista Calitatea Vieții, XII, nr. 1-4, 2000, p. 143
21. Evaluarea strategică a sistemului de protecţie a copiilor în Republica Moldova. Raport /
Min. Muncii, Protecţiei Sociale și Familiei, Min. Educaţiei, Min. Sănătăţii [et al.]. –
Chișinău: S. n., 2014 (Tipogr. „Bons Offi ces”). – 220 p.
III. Acte normative naționale și internaționale
22. Codul Contravenţional (Nr. 218 din 24.10.2008)
23. Codul de procedură penală.
24. Codul Familiei (Nr.1316-XIV din 26.04.2001
25. Codul muncii (Nr. 154 din 28.03.2003)
26. Codul Penal (Nr. 985 din 18.04.2002)
27. Consiliul Europei, Recomandarea Nr. R (85) cu privire la violenţa în familie, adoptată la
26 martie 1985.
28. Constituţia Republicii Moldova (Publicat : 18.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1
29. Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii. Aderare prin
Hotărîrea Parlamentului nr. 1468 din 29.01.1998;

73
30. Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale.
Aderare prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1468 din 29.01.1998
31. Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a
abuzurilor sexuale. Aderare prin Legea nr 263 din 19.12.2011.
32. Convenţia Generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii Nr. 182/1999 privind
interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea
eliminării lor
33. Convenţia Națiunilor Unite împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente crude,
inumane sau degradante, adoptată la New York la 10.12.1984. În vigoare pentru
Republica Moldova din 28.12.1995.
34. Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului (adoptată de Adunarea Generală a
Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989
35. Convenția privind lupta impotriva discriminarii în domeniul invățămîntului. Aderare prin
Hotărîrea Parlamentului nr 707 din 10.09.1991;
36. Hotărîrea Guvernului nr. 27 din 08.04.2014 cu privire la aprobarea Instrucţiunilor
privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea,
asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării,
exploatării şi traficului
37. Hotărârea Guvernului nr. 52 din 17.01.2013 privind aprobarea Regulamentului-cadru cu
privire la organizarea și funcţionarea Serviciului social Casa comunitară pentru copii în
situaţie de risc.
38. Hotărîrea Guvernului nr.129 din 22.02.2010 cu privire la aprobarea Regulamentului-
cadru de organizare și funcșionare a centrelor de reabilitare a victimeolor violenței în
familie, centrele maternale
39. Hotărârea Guvernului nr. 450 din 29.04.2006.
40. Hotărârea Guvernului nr. 1018 din 13.09.2004 cu privire la aprobarea Regulamentului-
cadru al Centrului de plasament temporar al copilului.
41. Hotărârea Guvernului nr.1019 din 02.09.2008 pentru aprobarea Standardelor minime de
calitate privind serviciile sociale prestate în cadrul centrelor maternale. serviciile de
asistenţă parentală profesionistă
42. Hotărârea Guvernului nr.1200 din 23.12.2010 pentru aprobarea Standardelor minime de
calitate privind serviciile sociale prestate victimelor violenței în familie;
43. Hotărârea Guvernului nr. 1361 din 07.12.2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru
cu privire la serviciul de asistență parentală profesionistă;
44. Hotărârea Guvernului nr. 1479 din 25.12.2008 privind aprobarea Standardelor minime
de calitate pentru serviciul de asistență parentală profesionistă și centrele de plasament
temporar

74
45. Legea asistenţei sociale nr. 547-XV din 25 decembrie 2003
46. Legea Învăţămîntului (Nr.547-XIII din 21.07.1995)
47. Legea privind drepturile copilului (Nr.338-XIII din 15.12.94)
48. Legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie (Nr. 45 din 01.03.2007)
49. Legea nr. 123 din 18 iunie 2010 cu privire la serviciile sociale
50. Legea Nr. 140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de
risc şi a copiilor separaţi de părinţi
51. Protocolul facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului referitor la vînzarea de
copii, prostituţia şi pornografia infantilă. Aderare prin Hotărîrea Parlamentului nr. 29-
XVI din 22.02.2007;
52. Protocolului facultativ la Convenţia privind drepturile copilului cu privire la implicarea
copiilor în conflicte armate;Aderare prin Hotărîrea Parlamentului nr. 15-XV din
06.02.2004;
53. http://drepturilecopilului.md/files/
Material_suport_Fenomenul_violentei_fata_de_copii.pdf
54. www.dmpdc.md
55. http://www.endcorporalpunishment.org
56. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Violenta%20asupra%20copilului%20in
%20familie%20aspecte%20juridico%20-penale.pdf.
57. https://mecc.gov.md/ro/content/prevenirea-si-combaterea-violentei-asupra-copilului-
obiectiv-comun-al-intregii-societati
58. https://ro.wikipedia.org/wiki/Drepturile_copilului

75
 Anexa 1
Chestionar cu privire la consecințele produse de actele de violență asupra copilului în familie și
serviciile de asistență socială destinate copiilor victime supuși violenței, destinat specialiștilor
din domeniul protecției sociale
A. Indicați principalele cauze ale neglijării și violenței în familie:
a) abuzul de alcool și droguri
b) experiența pedepsei fizice
c) nivelul intelectual redus al părinților
d) probleme de sănătate mintală

B. care este cea mai frecventă formă de neglijare:

a) emoțională
b) fizică
c) sexuală
d) neglijare

C. indicați consecințele abuzului asupra copilului:

a) Depresie
b) Consum excesiv de alcool sau droguri
c) Amintiri obsesive

76
 d) Automutilare şi alte comportamente autodistructive
e) Tulburări de relaţionare, adaptare şi integrare socială
f) Dificultăţi de integrare profesională
g) Violenţă domestică (conjugală, în relaţia cu propriii copii)

Ce servicii asistențiale sunt necesare pentru copii abuzați?

a) Psihologice
b) Consiliere
c) Resocializare
d) De sprijin educațional
e) medicale

Anexa 2
Ghid de interviu cu privire la problemele copiilor supuși violenței destinat copiilor din Centrul
pentru Copilărie, Adolescență și Familie
1) Cum te numești?
2) Ce vîrstă ai?
3) Ce școală frecventezi în prezent, dar pînă a ajunge în centru?
4) Ce succese ai la școală?
5) Care sunt prietenii tăi, la școală, în centru?
6) Cum îți petreceai timpul liber pînă a veni în centru și cum îl petreci acum?
7) Ai frați/ surori?
8) Ce vîrstă au?
9) Unde se află la momentul dat?
10) Ai părinți?
11) Unde se află la moment?
12) Ce îți dorești cel mai mult?
13) Ce vrei sa devii în viitor?
14) Cum te simți la moment în centru?

77
 Anexa 3
Ghid de interviu realizat cu copilul Ștefan X

 Cu cine trăiești în casă?

 Cu cine dormi?
 Cine pregătește mîncarea?
 De cîte ori mănînci, ce mănînci?
 De cîte ori faci baie?
 Cine îți cumpără haine?
 Cine te ajută cu temele?
 Ce relație ai cu mama ta?
 Cum îți petreci timpul liber?
 Îți place la școală?
 Cum te împaci cu colegii?
 Cum ești pedepsit de mama ta, atunci cînd ești obraznic?
 Te simți bine acasă?

78
79