Eseu nestructurat cu tema: Sensul vieții și al istoriei în paginile literare

ale lui Vladimir Beșleagă

Ce este viața și care este sensul ei? Cine ne sculptează calapodul

existenței fiecăruia dintre noi?
Pentru a descifra densa ceață a concepției despre existență, am apelat la
creația lui Vladimir Beșleagă. În această ordine de idei, autorul, cuprins de o
dorință impetuoasă de a expune adevărul ascuns al istoriei, într-o epocă
totalitaristă, unde cenzura vremii era în prolongație, scoate la iveală propriile
răni. Acestea s-au metamorfozat în scrisul pe ,,Hârtie de turnesol a dramelor și
căutărilor unei comunități marginalizate și traumatizate istoric”, conform
exegetului Aliona Grati, în studiul critic: ,,Vladimir Beșleagă: Cronotopul
zborului frânt”. De altfel, e oportun aici să amintesc citatul latin ,,Etiam sanato
vulnere cicatrix manet”, deși rana s-a vindecat, rămâne cicatricea. Vladimir
Beșleagă a reușit să creeze un univers afectiv și plin de sens, datorită
experiențelor de viață trăite și retrăite, pornind mereu de la zero. Toată munca sa
sisifică, ba chiar și controlul drastic din partea autorităților, au reușit doar să
amâne gloria creațiilor sale, deoarece ele au renăscut precum Pasărea Phoenix
din propria cenușă.
Un exemplu elocvent este romanul ,,Nepotul”, căruia i-a fost schimbat
titlul în ,,Acasă”, chiar de cenzura vremii, dar și unele secvențe semnificative ce
descriau, în totalitate, adevărul vieții și al istoriei. Veridicitatea acelor realități
nefaste e expusă detaliat de către Vladimir Beșleagă, prin intermediul destinului
lui Alexandru Marian, protagonistul romanului dat. ,,Instinctiv, o chemare din
adâncuri îl aduce în sat, la casa părintească, față de care simte că s-a înstrăinat,
dar, totodată, bănuieşte că s-a înstrăinat de sine, de acel băiat de şaisprezece ani”
nota Andrei Hropotinschi în ,,Treptele creației–trepte ale măiestriei”. Ajuns
înapoi ,,Acasă”, în momentul ,,dregerii căzăturii”, adică a casei părintești, se
evocă, în retrospectivă, momentele-cheie ale copilăriei și ale adolescenței sale,
schițându-i un portret psihologic ultragiat. Solilocul eroului: ,,Dacă ar putea
omul să se schimbe așa ușor! [...] Dar ce mă trage oare la satul acesta, la casa
asta, la pământul ista? Trupul? Sufletul? [...] ” scoate în evidență dilema ființei
umane: existența fizică sau spirituală e mai importantă? Scopul acestei
întoarceri în timp este de a se regăsi pe sine, pe acel băiat de șaisprezece ani
care trăiește un conflict atât interior, cât și exterior. Faptul că vine dintr-o
familie monoparentală, îl face vulnerabil: ,,Cum îi pomenește cineva de tata,
îndată i se umplu ochii de lacrimi”. Totodată, tata, anticipându-și tragicul destin,
l-a îndemnat, printr-o scrisoare, primită doar la vârsta de 17 ani de Alexandru,
păstrată cu grijă de mama sa: ,,Să fii drept la suflet… cinstit la faptă. Să ai grijă
de mama [...] Dacă am să fiu ucis, să știi că am luptat [...] ...Sus fruntea…”,
fortificându-i moralul. Astfel, el intenționează să despice firul în patru, în
legătură cu moartea tatălui său, căzut în cel de-al doilea război mondial.
Momentul culminant, în calmarea sufletului tensionat al lui Alexandru, este
deconspirarea afacerilor murdare ale lui badea Andron, presupusul asasin al
tatălui. E important, în acest context, să prezint specificul perioadei postbelice,
adică impunerea oamenilor de a lucra în colhozuri și exercitarea diferitor munci,
cum ar fi: datul snopilor de pe stog, cântăritul grâului, evocate în roman,
activități realizate aproape pe gratis. De asemenea, la această exploatare în masă
participau până și copiii, elevii și studenții, care lucrau din greu, fără nici o
răsplată. Astfel, Andron fură din colhoz, când Alexandru se ocupa de cântăritul
grâului treierat, fiind acum momentul scoaterii la iveală a adevărului: ,,Trebuie
să-l găsim pe Ion Vasilevici… au furat grâu…”. Badea Andron, prins în flagrant
și luat la răspăr de personajul central: ,,Spune-mi,[...] când te-ai întâlnit cu tatăl
aceluia care-ți stă în față [...] și ați ridicat amândoi pistoalele, [...] cine-a tras
întâi? [...] Tu ai tras primul. Tu!”, decide să șteargă urmele, provocând un
accident, victima căruia e Alexandru Marian: ,,Dar în vremea asta mă izbește
ceva în piept și simt că zbor”. După acest eveniment dramatic, el a devenit mai
rezistent, iar cea care i-a alimentat dragostea pentru părinți, încă din copilărie,
este mama, pe care Alexandru Marian o admiră: ,,O, ochii mamei, ce calzi și
limpezi erau! Și cum se îngustau uneori și ce nebănuită putere aveau asupra
mea” sau ,,Era fire statornică, ținea să-și urmeze chemarea din adâncuri- altfel
n-ar mai fi fost ea”.
Pe de altă parte, și iubirea, sentimentul uman etern, dătător de aripi și sfâșietor
de soartă, în cazul lui Alexandru Marian, a lăsat o incizie adâncă asupra vieții.
Inițial, acești fiori ai dragostei sunt înălțători: ,,[...] o cuprind în brațe, o strâng la
piept și o ating cu buzele pe obraz”, apoi au să-i îngreuieze sufletul: ,,[...] fata
aceea, (Pănuța) care-i jurase credință până la moarte, s-a căsătorit cu unul din
profesorii de facultate care a părăsit-o”. Deși pare ireal, dragostea nu e efemeră,
acest fapt se desprinde din destinul fiicei lui Alexandru Marian, Vica, și a fiului
Pănuței, Victor, având o continuitate certă. Toate aceste evenimente au fost
niște provocări ale sorții, pregătite protagonistului pentru a-și regăsi echilibrul
sufletesc, cuprins între trecut și prezent, grație dragostei pentru valorile
spirituale: familie, părinți, casă părintească, sat natal, neam și țară.
Ființa umană își lasă amprenta asupra mediului social, în măsura în care
mediul social poate manevra lumea spirituală a omului. Astfel, un alt
,,condamnat” al acțiunilor sale și al cugetărilor interioare ce își perturbă
propria-i viață, dar și a persoanelor ambiante, este Isai. Eroul își creează
viziunea întregului din coliziunea permanentă a lumii sale interioare și a lumii
din afara sinelui. De aceea, romanul fatidic al carierei sale de scriitor, și anume
,,Zbor frânt”, include un timp care își diminuează din curgerea lui firească și
proporțiile sale obișnuite. În roman, Isai este prezentat în două ipostaze: cea a
copilului Isai, contuzionat de război în încercarea de a-și salva fratele, pe Ile, și
perspectiva lui Isai-adultul, care este persecutat de societate și de durerea
sufletească în legătură cu rolul său în propria-i viață. Isai este personajul care,
fiind traumat de evenimentele ce au loc în roman, poartă în sine moartea
neamului său. Chiar și trecerile Nistrului de pe un mal pe altul în jonglarea lui
Isai de către căpitanul rus și ofițerul german simbolizează strigătul de disperare
a autorului către neamul român, în scopul unirii celor două națiuni separate
într-un tot întreg. Dat fiind faptul că Isai poartă în sine moartea neamului său,
dacă va muri el, va muri și neamul său: ,,Bre, eu am murit odată, bre. [...]
Moartea-i în mine bre”.
,,Când se gândea Isai mai mult: dar ce-i acea vreme, ce-i acea soartă? - nu
se știa de ce în fața ochilor îi răsărea Ile, frate-său, și de acuma nici din vreme,
nici din soartă nu mai rămânea nimic, ci rămânea Ile, și Ile era vinovat de
toate”. Prin această întrebare retorică este exhibată neliniștea sufletească a lui
Isai în legătură cu destinul său lacunar de care se face vinovat chiar propriul
frate. În concepția exegetului Alexandru Burlacu în studiul ,,Proza lui Vladimir
Beșleagă. Hermeneutica romanului”, ,,Ile [...] e cel care a pârât, care trădează,
care își vinde fratele. [...] El e malefic doar în relațiile cu fratele său [...] un
virtual desțărat”. Astfel, cel care își destrăma zilele pentru a-și aduna neamul
acasă, a fost ucis de ambele părți războitoare, a fost ,,ucis” moral de propriul
frate, de moartea surorii sale, de arestarea tatălui său, și ar fi murit Isai, căci
poate oare sufletul uman să nu moară după atâtea eclipse de soartă? Totuși,
acesta își găsește pacea lăuntrică și sensul vieții, dar sacrificat în numele
viitorului, destăindu-se printr-un dialog ,,mut” băiețelului său.
Conchid că destinul uman nu este predestinat și nu depinde de vreo forță
supranaturală, ci îl modelăm noi după propria voință. De asemenea, după fiecare
operă citită din creația maestrului Vladimir Beșleagă, am adăugat mai multe
utile ,,lecții de viață” indispensabile pentru descifrarea sensului istoriei și ale
vieții umane. Scriitorul și-a conferit un sens propriei existențe, construind
personaje precum: Isai, Alexandru Marian și multe altele, ce aveau să
demascheze cenzura totalitaristă și să orienteze generația din perioada
,,dezghețului” hrușciovist spre a descoperi esențele istoriei și ale vieții.