APLICAȚIE DE TEREN

AN lll

ZIUA 3

Brata Alexandru
Dobra Alex
Farkas Yvette
Malița Andreea
Foghiș Izabela
Raita Andreea
 Brașov

Brașov este municipiul de reședință al județului cu același

nume, Transilvania, România, format din localitățile
componente Brașov (reședința) și Poiana Brașov. Potrivit
recensământului din 2011, are o populație de 253.200 locuitori.
Patron al orașului este considerată a fi Fecioara Maria. Statuia
acesteia se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre,
îndreptat spre Casa Sfatului, având stema Brașovului sculptată
dedesubt în relief.

Brașovul este cel mai important oraș din regiunea de dezvoltare

Centru.
Localizare
Municipiul Brașov, reședința județului, se află în centrul țării, la
161 km de București, în Depresiunea Brașovului. Este situat la o
altitudine medie de 625 m, în curbura internă a Carpaților, fiind
delimitat în partea de S și SE de masivul Postăvaru, care
pătrunde printr-un pinten (Tâmpa) în oraș, și masivul Piatra
Mare. Este accesibil cu automobilul/autobuzul sau cu trenul. În
apropierea sa se găsesc localitățile Predeal, Bușteni, Sinaia,
Făgăraș și Sighișoara. Municipiul are o suprafață de 167,32 km².
Treptat, în procesul de dezvoltare, Brașovul a înglobat în
structura sa satele Noua, Dârste, Honterus (astăzi cartierul Astra)
și Stupini. De asemenea, pe lângă Tâmpa, municipiul s-a extins
înconjurând și Dealul Șprenghi, Dealul Morii, Dealul Melcilor,
Dealul Warthe, Straja (Dealul Cetății) și Dealul Pe Romuri,
Stejărișul și chiar vârful Postăvaru. Prin înglobarea în structura
sa a vârfului Postăvaru, Brașov a devenit orașul aflat la cea mai
mare altitudine din România.
Prin municipiul Brașov trec râurile Șcheiu (numit și râul Graft),
Valea Tei, Valea Răcădău, Valea Plopilor cu Valea Scurtă,
Valea Florilor, Gorganu, Râul Timiș și Canalul Timiș.
Flora municipiului nu diferă de cea a județului. Animalele
sălbatice sunt rare, trăind retrase în pădurile din împrejurimi.
Turiștii care se aventurează în acestea sunt avertizați că pot
întâlni urși, lupi sau vulpi. Muntele Tâmpa este declarat
rezervație naturală (203,4 ha) care protejează câteva specii de
plante rare și endemice. Spre exemplu, pe versantul sudic există
mici suprafețe cu vegetație de stepă.

Obiective turistice

Biserica Neagră
Biserica Neagră este biserica parohială a comunității
evanghelice luterane din Brașov, situată în centrul municipiului
Brașov. Clădirea gotică a fost parțial avariată în incendiul din
1689, când zidurile ei s-au înnegrit și a primit numele actual.
Denumirea populară de după incendiu, „Biserica Neagră”, a fost
acceptată oficial în secolul al XIX-lea.

Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative

monumente de arhitectură gotică din România, datând din
secolele XIV-XV. Având o lungime de peste 89 de metri este
considerată a fi a doua cea mai mare biserică din România, după
Catedrala Mântuirii Neamului și cea mai mare construcție gotică
din Europa de Sud-est. Datorită mărimii ei, când a fost finalizată
a primit titlul de Cea mai mare biserică dintre Viena și
Constantinopol.
Biserica Neagră de astăzi se înalță pe locul unei biserici
romanice mai vechi din secolul al XIII-lea, distrusă în marea
invazie tătară din 1241. Construcția actuală a început în anul
1383, când Brașovul se afla într-o perioadă de dezvoltare
culturală și economică puternică, fiind cel mai însemnat oraș
comercial și industrial la granița Transilvaniei cu Țara
Românească. Invazia turcilor din 1421 a întrerupt lucrările de
construcție a bisericii, orașul fiind nevoit să se concentreze
asupra fortificațiilor, dar au fost continuate mai târziu după un
plan mult simplificat. Din cauza unui cutremur de proporții în
1471, turnul sudic nu a fost construit până la înălțimea
intenționată. Anul 1477 poate fi considerat anul încheierii
lucrărilor de construcție a bisericii, în 1499 se menționează o
orgă nouă, iar mai târziu s-au mai efectuat lucrări la turn prin
care i s-au adăugat un ceas și clopote în 1514. Biserica, inițial
romano-catolică a primit hramul Sfânta Maria (Marienkirche),
fapt dovedit și astăzi de fresca Mariei, aflată în hala porții
sudice.

La jumătatea secolului al XVI-lea, reforma protestantă a pătruns

în Transilvania și s-a răspândit în mare parte datorită
umanistului și pedagogului Johannes Honterus (1498-1549). În
1542 s-a celebrat prima slujbă evanghelică-luterană în Biserica
Neagră, iar în timpul aceleiași mișcări s-au îndepărtat și altarele
secundare.
Biserica Neagră este cel mai mare edificiu de cult în stil gotic
din sud-estul Europei, măsurând 89 de metri lungime și 38 de
metri lățime. În această biserică încap circa 5.000 de persoane.
Este o biserică de tip hală în stil gotic târziu, fiind formată din
cor, naos și turn. Din lungimea totală a construcției, 31 m sunt
reprezentați de cor, 42 m de naos și 16 m de baza turnului.

Corul se încheie printr-o secțiune de nouă laturi a unui

hexadecagon. Trei perechi de coloane îl împart în trei nave de
înălțime egală. Pe latura sudică se află o intrare mică, destinată
inițial preoțior, iar pe latura nordică a corului se găsește
sacristia. Exteriorul corului este susținut de 15 contraforturi, pe
fiecare dintre ele fiind ridicată câte o statuetă sub un baldachin.
Contraforturile sunt prevăzute cu fiale în partea superioară.

Naosul este format din trei nave de înălțime egală și este

împărțit de cele cinci perechi de coloane în șase travee. În navele
laterale, la aproximativ jumătatea înălțimii acestora, se găsesc
galeriile, iar pe latura vestică, galeria orgii. Naosul are patru
portale, iar cel sudic conduce mai întâi într-un vestibul.
Din cele două turnuri ale planului inițial a fost ridicat doar cel
sudic până la o înălțime de 44 m, iar cupola sa se ridică la 65 m
pe brațul transversal al crucii. Deasupra balconului, pe latura
sudică a turnului, respectiv pe cea vestică, se află cadranele
ceasului din turn. Portalul principal al bisericii se află pe latura
sudică și este îmbogățit cu sculpturi ornamentale.

Zidurile exterioare și vârfurile bolților au 21 m înălțime. Coama

acoperișului aparținând naosului se ridică la 42 m, iar cel al
corului la aproximativ 38 m.

Partea turnului are 30 m, iar în exterior, între cele două scări în

spirală, măsoară 31 m.

Suprafața totală a bisericii ocupă 2500 m², iar blocurile din care
sunt construite zidurile au un volum de 9000 m³. Suprafața
acoperișului bisericii măsoară aproximativ 4500 m². Biserica
Neagră se află la 589 m deasupra nivelului marii.

„Prima școală româneascăˮ

Muzeul „Prima școală româneascăˮ din Brașov se află în
interiorul curții Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul istoric
Șcheii Brașovului. Clădirea fostei școli, astăzi muzeu, este
declarată monument istoric.

În acest loc s-au tipărit primele cărți în limba română de către

diaconul Coresi, s-a scris prima gramatică românească de către
Dimitrie Eustatievici în anul 1757, iar dascălul Costea a tradus
primele cărți populare.
Încă din secolul al XV-lea, cel târziu la 1480, cum susține
Nicolae Iorga, pe lângă biserica „Sf. Nicolae” a început să
funcționeze și o școală, existența ei fiind atestată în 1497. În
jurul anului 1530 aici se preda în limba română, astfel încât la
stabilirea diaconului Coresi la Brașov, el a putut fi ajutat și de
ucenicii de la școala din Șchei.

Odată cu terminarea zidirii bisericii de piatră cu sprijinul

domnitorului Moldovei Aron Vodă în 1595-1597, la stăruințele
protopopului Mihai, s-a ridicat în locul vechii școli din lemn una
nouă de piatră.Din darea de seamă pe care protopopul Mihai a
făcut-o pentru autoritățile locale imediat după terminarea
lucrărilor, a reieșit că aceasta costase 375 florini, iar în Brașov
existau pe atunci doar 14 case a căror valoare depășea 300
florini. În anul 1760 clădirea școlii a fost înălțată cu încă un etaj,
în stil baroc, fiind descris în cronicile oficiale ca „edificium
magnum et digestum, sive duarum contignationum” (edificiu
mare și bine împărțit, cu două nivele), acesta rămânând
neschimbat până astăzi.
Între 1559 și 1581 diaconul Coresi a tipărit aici 17 cărți în
limbile româna și slavonă, pe hârtie fabricată într-o manufactură
brașoveană.
Muzeul este compus astăzi din mai multe camere, printre care:
 Sala de clasă „Anton Pann”, care amintește nu numai de
prezența marelui povestitor Anton Pann, dar și de școala
veche, cu băncile scrijelite, unde se înghesuiau învățăceii,
călimările cu cerneală și tăblițele pe care se scriau literele.
 Sala „Diaconul Coresi”, ale cărei exponate sunt: „Cazania a
II-a” („Cartea românească cu învățătură”), „Psaltirea”,
„Sbornicul”, „Octoihul”, etc, precum și tiparnița folosită de
Coresi, la care se mai poate lucra și astăzi.
 Sala „Cartea și Cărturarii brașoveni”, unde copiștii,
traducătorii, creatorii de limbă literară, muzică și artă sunt
reprezentați prin câteva dintre valorile adăpostite în arhiva
istorică a muzeului, precum: „Omiliarul” din secolurile XI-
XII, Molitfelnicul popei Bratu, Parimiarul protopopului
Vasile, alături de tablourile în ulei pe pânză ale
mitropolitului Andrei Șaguna.
 Sala „Cartea, factor de unitate națională”, unde cele peste
80 de hrisoave domnești înscrise pe pergament și aurite
confirmă legăturile permanente dintre ținuturile românești
și unde sunt expuse cele mai valoroase cărți de limbă
româna medievală, printre care se numără: „Biblia de la
 București” (1688), „Cazania lui Varlaam” (1643),
„Îndreptarea legii” de la Târgoviște (1652).
 „Sala cu vatră”, un mic colț etnografic reprezentat de vatră,
icoane pe sticlă și obiecte casnice amintind de Scheiul din
perioada medievală.

Turnul Alb
Construit între anii 1460 și 1494, Turnul Alb impresionează și
astăzi prin masivitatea și zveltețea liniilor sale arhitectonice.
Rezumând arhitectura sa în date putem spune: plan semicircular
deschis; peste 30 m diferență de nivel față de zidurile orașului;
înălțime: 20 m spre oraș și 18 m înspre deal; zidurile au la bază
4 m, iar diametrul turnului măsoară 19 m. De-a lungul zidurilor
sale, turnul prezintă metereze, guri pentru smoală și balcoane
susținute de console cioplite în piatră. Aflându-se la 59 m
depărtare de zidul cetății, turnul comunica cu aceasta printr-un
pod mobil ce făcea legătura între turn și Bastionul Graft. Avea
vedere spre Blumăna și, cu cele 5 etaje ale sale, era cel mai
ridicat punct de fortificație din Brașov. În interiorul turnului s-a
păstrat coșul de fum de deasupra unei vetre, care putea servi și
pentru încălzirea paznicilor și a apărătorilor - breslași cositorari
și arămari. În 1678, breasla cositorilor a răscumpărat obligația
de apărare a turnului, numărul meșterilor fiind scăzut. Cu ocazia
marelui incendiu din 21 aprilie 1689, focul dus de un vânt
puternic a cuprins și Turnul Alb, care a ars, fiind renovat de abia
în 1723. Alte acțiuni de restaurare au fost efectuate în 1902,
1974, 2002 și 2005 - 2006. Astăzi deține un punct muzeal.
Turnul Negru
Turnul Negru este unul dintre cele patru turnuri de observație ale
Cetății Brașovului construit ca o fortificație independentă
amplasată în afara zidurilor cetății, înaltă de peste 11 metri.
Situat la mică distanță de Bastionul Fierarilor, pe o stâncă a
dealului Warthe, Turnul Negru din Brașov domina Șcheii cu
dimensiunile sale, el trebuind să împiedice apropierea
dușmanilor de zidurile orașului, care aici erau la mai puțin de 5
m de stâncă (abia în 1819 - 1820 trecerea a fost lărgită).
Ocupând o suprafață de 50 mp, turnul are 11 m în înălțime, iar
zidurile sale măsoară la bază 2 m grosime. Prezintă șase goluri
de tragere pe fiecare față a sa, dispuse pe trei rânduri de atac. În
interior are trei galerii etajate și, mai demult, turnul poseda un
sistem de legătură cu Cetatea printr-un pod mobil ce se lăsa până
la Bastionul Fierarilor.

Turnul datează din secolul XV, fiind construit concomitent cu

Turnul Alb. Totuși, prima mențiune documentară a turnului
datează din 1541. Acoperișul inițial nu se mai păstrează, fiind
distrus de trăznet, la 23 iulie 1559, și de incendiul din 1689 -
care au înegrit zidurile turnului și i-a dat denumirea de azi. A
mai fost distrus de trăznet în 1696, dar a fost refăcut, așa cum ne
arată o stampă din 1735. În timpul epidemiei de ciumă din 1756,
se pare că Turnul Negru a fost folosit ultima dată ca adăpost și
punct de pază pentru paznicii cordonului sanitar din jurul
orașului. În caz de primejdie, un lanț gros de fier între stâncă și
bastion oprea comunicația cu Dupăzidurile de Jos. Acoperișul,
existent încă la 1796, datorită vitregiilor timpului, a făcut la
1827 obiectul unei cereri de restaurare, dar, întrucât nu aducea
venituri orașului, cererea nu a fost aprobată. Abia în 1900 s-a
pus problema restaurării monumentului, efectuându-se o
consolidare a zidurilor la partea lor superioară în anul 1901. În
noaptea de 3 spre 4 iulie 1991, zidul sudic al turnului s-a
prăbușit după o ploaie torențială. Restaurarea a avut loc însă de
abia în 1996. Astăzi deține un punct muzeal.

Munții Bucegi

Masivul Bucegi, cu o suprafață de circa 300 km2, se află la

extremitatea estică a Carpaților Meridionali, desfășurându-se
între Valea Prahovei la est și Culoarul Bran—Rucăr și Valea
Ialomiței la vest; cade brusc spre nord către depresiunea Bârsei
și spre sud, până la contactul cu Subcarpații de Curbură. Se
întinde pe teritoriul județelor Dâmbovița, Prahova și Brașov.
Fiind de o mare complexitate structurală și morfologică, masivul
apare ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la 1600 – 2500
m, sprijinită de abrupturi puternice.
Masivul Bucegi are o formă de potcoavă deschisă spre sud, din
centrul căreia izvorăște râul Ialomița. Ramurile principale ale
potcoavei se întâlnesc în extremitatea nordică chiar în Vârful
Omu, punctul culminant al masivului. În afara celor două ramuri
principale, tot din zona vârfului Omu se mai desprind culmi
scurte și abrupte. Către est pornește muntele Moraru, spre nord-
est Bucșoiu formează parte din cumpăna apelor, iar către nord
Padina Crucii separă căldările glaciare Mălăiești și Țigănești.

Situată între Valea Prahovei și cea a Ialomiței, culmea principală

a Bucegilor este caracterizată în primul rând prin formele sale de
relief puternic contrastante: versantul prahovean (abrupt și
stâncos, cu o diferență de nivel de 500–900 m) și platoul
Bucegilor (podiș înalt, având altitudini cuprinse între 1600–2400
m și o înclinare de la nord către sud).
Masivul Bucegi s-a format odată cu sectorul Carpațiilor
Meridionali și cu întregul lanț carpatic, în timpul orogenezei
alpine. Carpații Meridionali și grupa Bucegilor s-au înălțat cu
cca 1000m la sfârșitul Neogenului și începutul Cuaternarului.

Masivul Bucegi reprezintă un larg sinclinal, de direcție nord-

sud, cuprinzând depozite sedimentare mezozoice, așezate în
transgresiune peste un fundament de șisturi cristaline. Aceste
depozite sunt formate în cea mai mare parte din calcare jurasice,
conglomerate de Bucegi și gresii micacee. Către marginea
răsăriteană a masivului, în porțiunea inferioară a abruptului
prahovean, conglomeratele de Bucegi se rezeamă pe formații ale
flișului cretacic inferior, cuprinzând stratele de Sinaia, precum și
depozitele de marne și gresii aparținând etajelor Barremian și
Apțian. Relieful carstic este legat de masa calcarelor de pe latura
vestică a rezervației, în sectorul Strunga-Grohotiș-Guțanu, iar
local de unele blocuri cu dimensiuni mai mari incluse în masa de
conglomerate. Specific este exocarstul cu Japiezuri în forme si
dimensiuni variabile, unele coline și avene. Dezolvarea se
îmbină sezonier cu înghețul și dezghețul, contribuind la
dezvoltarea reliefului ruiniform de pe abruptul calcaros.

Sfinxul din Bucegi

Sfinxul din Munții Bucegi este o formațiune geologica alcătuita

din conglomerate, rezultată în urma dezagregării și eroziunii
diferențiate, situat la 2206 m altitudine, în județul Dâmbovița, pe
teritoriul administrativ al comunei Moroeni. Originea numelui
Sfinxului este datorată asemănării sale cu un cap uman, mai
exact cu Sfinxul Egiptean. Format dintr-un bloc mare de piatră
ce a căpătat forma de astăzi într-un timp foarte îndelungat,
Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Bucegi, măsoară 8 metri în
înălțime și 12 metri în lățime.

Din punct de vedere istoric și chiar mistic, Sfinxul este

reprezentarea unei divinități supreme din timpuri pelasge.
Aspectul său omenesc este asociat cu o expresie de suveranitate
și putere, acest lucru fiind evidențiat prin fața proporționată,
buze severe si bărbia voluntară. Pelasgii au fost anteriori
grecilor, triburile lor au fost răspândite mai ales în zona Mării
Egee.
Asemănarea sa cu un Sfinx (dacă este privit din anumite
unghiuri, marcate în jurul său), cât și legendele și istoria locului,
au făcut ca această formațiune geologică să devină o atracție
turistică importantă.

În perioada 1966-1968, juristul peruan Daniel Ruzo, observase

că Sfinxul seamănă cu chipul principal dintr-un ansamblu
sculptat într-o stâncă de pe podișul Marcahuasi, din Peru, numit
„Monumentul Omenirii”: «Sfinxul nu reprezintă doar un singur
chip, fiind înconjurat de altele, dar din rase diferite, precum și de
capul unui câine, care are rol de străjer al unei comori aflată într-
o „peșteră a tezaurului” în apropierea Omului».

Folclorul urban spune că acest loc a fost centru energetic folosit

pe vremuri de extratereștri, multe legende circulând prin părțile
locului în acest sens. În imediata apropiere a Sfinxului se află o
anume peșteră ce ar strânge mistere energetice deosebite.
[necesită citare] Aceste mistere energetice sunt atracția multor
oameni pasionați de acest subiect. Alte zvonuri spun că tot aici
ar exista o mină de uraniu, părăsită, ce nu mai este în funcțiune
din al doilea război mondial.

În munții României există și alți megaliți care poartă denumirea

de sfinx, căpătată invariabil la o dată relativ recentă: Sfinxul de
la Stănișoara, Sfinxul de la Piatra Arsă, Sfinxul Lainicilor,
Sfinxul Bratocei, Sfinxul Bănățean cunoscut și sub denumirea
de „Sfinxul de la Topleț”, Sfinxul de la Pietrele lui Solomon,
Sfinxul din Munții Gutâiului etc.

Munții Piatra Craiului

Masivul Piatra Craiului, adeseori Munții Piatra Craiului, sau

Piatra Craiului sau chiar Crai, este un lanț muntos calcaros aflat
la sud-vestul Carpaților Orientali, dar care aparține lanțului
Carpaților Meridionali, găsindu-se în nord-estul acestora.
Din punct de vedere petrografic, Masivul Piatra Craiului se
deosebește geologic și geomorfologic de masivele și grupele
muntoase înconjurătoare, Munții Leaota, Munții Bucegi, Munții
Făgăraș și Munții Iezer-Păpușa. În timp ce aceste grupe montane
sunt formate aproape exclusiv din roci cristaline, „Crai”-ul, cum
este adesea alintat, este o „lamă” tăioasă și abruptă de roci
sedimentare, în special roci calcaroase de vârstă jurasică, lungă
de aproximativ 24 – 26 km, orientată de la sud-vest spre nord-
est, și lată de aproximativ 6 – 8 km, pe direcțiile perpendiculare
corespunzătoare. Cunoscuții pereți verticali, înalți de 400–650
m, dintre Padina Lăncii și Valea lui Ivan, au luat naștere datorită
stratificării pe orizontală a calcarelor.

Altitudinea maximă a Pietrei Craiului este atinsă în vârful Vârful

La Om, cunoscut și ca Piscul Baciului, având 2.238 m. Masivul
are numeroase piscuri peste 2.000 de metri altitudine (Vf.
Padina Popii (2.025 m), Vf. Ascuțit (2.150 m), Vf. Țimbalul
Mare (2.177 m), Vârful dintre Țimbale (2.170 m), Vf. Sbirii
(2.220 m), Vf. Căldării Ocolite (2.202 m).

În zona Piatra Craiului se găsește o vegetație bogată în specii

datorită preponderenței aproape absolute a calcarelor. Aici se
găsesc specii unice în lume de floră și faună, unele dintre ele,
așa cum ar fi Garofița Pietrei Craiului (Dianthus callizonus),
fiind faimoase. Alte specii protejate sunt floarea de colț
(Leontopodium alpinum) și ghințura galbenă (Gentiana lutea).
Printre speciile de animale amintim capra neagră (Rupicapra
rupicapra), declarată monument al naturii, căpriorul, mistrețul,
ursul carpatin, râsul, vulpea, lupul, veverița.

Cheile Dâmbovicioarei și Peștera Dâmbovicioarei sunt cele mai

importante fenomene carstice din Piatra Craiului. În partea nord-
estică apar Prăpăstiile Zărneștilor, izbucurile Fântânile Domnilor
și Fântâna lui Botorog, La Zaplaz, Cerdacul Stanciului, Peștera
Stanciului, Moara Dracului. Amintim Marele Grohotiș care este
o pânză de pietre instabile de 4 km.

Stațiunile turistice de pe Valea Prahovei

PREDEAL
Predeal este un oraș în județul Brașov, la limita între regiunile
istorice Muntenia și Transilvania, România, format din
localitățile componente Pârâul Rece, Predeal (reședința), Timișu
de Jos și Timișu de Sus. Este orașul situat la cea mai mare
altitudine din România (1.030–1.110 m).

PÂRÂUL RECE

Pârâul Rece este o localitate componentă a orașului Predeal din

județul Brașov, Transilvania, România. Stațiune climaterică de
interes general, situată la 960 m altitudine, Pârâul Rece este
poziționată la confluența dintre Râsnoava si Pârâul Mic, fiind
localitate componentă a orașului Predeal. Stațiunea Pârâul Rece
este legată de Predeal printr-o șosea modernizată, lungă de 8 km.
Este localitate componentă a orașului Predeal, numită și
"stațiunea elevilor și studenților". Beneficiind de un cadru
natural pitoresc, stațiunea este excelentă, în anotimpul rece,
pentru schi, dispunand de aer curat, soare și lumină în tot timpul
anului. Există multe oportunitați de explorare a zonei și
organizare de excursii și drumeții în orice sezon. Posibile
destinații sunt: Sinaia, Castelul Peleș, Cota 1400, Râșnov ,
Poiana Brașov, Brașov, Prejmer, Hărman, Sighișoara, Făgăraș,
Bran, Moeciu, Fundata, Pestera, Cabana Trei Brazi este la ½ oră
de mers cu piciorul, iar Poiana Brașov se afla la 5 ore de mers
(traseu foarte greu). Predealul este un punct de plecare ales
pentru drumeții si ascensiuni montane. Pe Cioplea, telescaunul
funcționează în tot cursul anului. Stațiunea Pârâul Rece,
destinată tineretului în special, dispune de hoteluri, vile, terenuri
de sport, club cu sală de spectacole, bibliotecă, discotecă, pârtii
de schi dotate cu teleschi și babyschi. Drumeții se poate face
către cabanele din zonă: Trei Brazi, Cabana Secuilor, Diham,
Poiana Izvoarelor, Mălaiești, sau traseele din Munții Bucegi.
Condițiile climatului stațiunii Pârâul Rece recomandă stațiunea
pentru tratarea nevrozelor astenice, stărilor de debilitate, a
surmenajului fizic și intelectual, rahitismului, afecțiunilor
endocrine, tulburărilor de creștere la copii.

AZUGA

Azuga este un oraș în județul Prahova, Muntenia, România. Se

situează în Valea Prahovei, la confluența cu râul Azuga, la
poalele Munților Bucegi și Munților Baiului, în vecinătatea
culmilor Sorica și Cazacu. Este o stațiune climaterică și turistică
importantă, fiind renumită îndeosebi ca stațiune turistică pentru
sporturile de iarnă.
De-a lungul timpului s-au construit numeroase fabrici în Azuga,
prima fiind Fabrica de Sticlă, construită de Aslan în anul 1830,
însa aceasta a fost închisă după doar câteva luni; banul
Filipescu, proprietarul moșiei, a încercat să o mai închirieze unui
bucureștean, dar acesta a dispărut înainte de reluarea producției.
În anul 1879 s-a construit o nouă fabrică de sticlă, proprietatea
lui S. Grunfeld, fabrica având în jur de 250 de angajați,
majoritatea din Boemia. Apoi au urmat fabrica de cașcaval
(1882), fabrica de var hidraulic (1885), fabrica de ciment (1885),
fabrica de postav (1887), fabrica de salam (1877),[10] fabrica de
cherestea (1888), fabrica de șampanie (1892) și fabrica de
șamotă (1908). Însă cea mai importantă fabrică construită în
Azuga a fost fabrica de Bere, ridicată în perioada 1898-1900 de
către specialistul de origine germană Grundt.

În secolul al XIX-lea, locul cuprins între apele Azuga și Prahova

a fost un renumit loc de popas, pe drumul care traversa munții.
Pe locul unuia dintre aceste hanuri, între anii 1902-1903, a fost
construită actuala biserică, închinată Sfintei Treimi. Pe lângă
darurile oferite de credincioși, un ajutor semnificativ a fost oferit
de Casa Regală. Biserica este împodobită cu o serie de vitralii
deosebite, lucrate de un meșter german, în anul 1902, la cererea
regelui Carol I și a reginei Elisabeta, ctitorii bisericii.
În orașul Azuga se află cimitirul eroilor din Primul Război
Mondial (amenajat în 1920), monument istoric memorial sau
funerar de interes național.

În rest, alte zece obiective din oraș sunt incluse în lista

monumentelor istorice din județul Prahova ca monumente de
interes local, toate fiind clasificate ca monumente de arhitectură:
clădirea birourilor ADP (sfârșitul secolului al XIX-lea), casa cu
parter comercial Ion Vasilescu (circa 1910), casa cu parter
comercial Ion Taraș, casele Lucian Marcu, Petre Tibeică, Ion
Seu și Nicolae Irimia, casa parohială (începutul secolului al XX-
lea), o altă casă din 1890 din strada Independenței, și cășeria lui
Ghimbășanu (1878).

BUȘTENI

Bușteni este un oraș în județul Prahova, Muntenia, România,

format din localitățile componente Bușteni (reședința) și Poiana
Țapului. Este localizat pe Valea Prahovei, la poalele Munților
Bucegi, care au altitudinea maximă de 2.505 m. Situat la 135 km
de București, se întinde pe circa 7 km de-a lungul văii Prahovei,
între „Vadul Cerbului” și tunelul săpat în pintenul muntelui
„Muchia Lungă”.

Altitudinea medie a orașului Bușteni este de 850 m. Este una din

cele mai populare stațiuni de munte, oferind panorame
spectaculoase, o mulțime de oportunități și activități de vacanță,
de la schi la excursii montane. Are o populație de 8.894
locuitori.
Orașul se află în extremitatea nord-vestică a județului, la limita
cu județele Brașov și Dâmbovița, în Munții Bucegi, pe malurile
râului Prahova, unde acesta primește apele afluenților Valea
Cerbului, Valea Albă și Urlătoarea. Este străbătut de șoseaua
națională DN1, care leagă Ploieștiul de Brașov. Prin oraș trece și
calea ferată Ploiești-Brașov, pe care este deservit de stațiile
Bușteni și Poiana Țapului.
În orașul Bușteni se află Crucea comemorativă a eroilor români
din Primul Război Mondial (1926–1928), aflată pe vârful
Caraiman, monument istoric memorial sau funerar de interes
național. În fața gării se află statuia caporalului Constantin
Mușat „Ultima grenadă” (1928), monument de for public de
interes național. Tot de interes național sunt și Casa-muzeu
„Cezar Petrescu” (1914–1918) și Castelul Cantacuzino (1910),
ansamblu alcătuit din castelul propriu-zis și parc.

SINAIA

Sinaia este un oraș în județul Prahova, Muntenia, România.

Situat în Valea Prahovei, el s-a dezvoltat odată cu această
regiune turistică și a fost ales drept reședință regală de către
Carol I, care a construit aici castelul Peleș.
Orașul se află în nord-vestul județului, la limita cu județul
Dâmbovița, pe malurile Prahovei, acolo unde aceasta primește
apele micului afluent Peleș. Este străbătut de șoseaua națională
DN1, care leagă Ploieștiul de Brașov. La Sinaia, din acest drum
se ramifică șoseaua națională DN71, care duce spre sud-vest la
Târgoviște, Răcari și Tărtășești (unde se termină în DN7 aproape
de București).Prin oraș trece și calea ferată Ploiești-Brașov, pe
care este deservit de stația Sinaia și de halta Sinaia Sud.
Zona des împădurită de pe Valea Prahovei în care se află azi
orașul Sinaia era nelocuită în secolul al XVII-lea, primii
locuitori care s-au stabilit în pădurea virgină de aici, aflată la
poalele Bucegilor, fiind călugării mănăstirii Sinaia, ctitorită între
1690-1695 de către marele spătar Mihai Cantacuzino, precum și
niște scutelnici care se ocupau cu paza mănăstirii și cultivarea
moșiilor acesteia.Orașul a luat numele mănăstirii, iar mănăstirea
a fost denumită așa după călătoria spătarului la Mănăstirea
Sfânta Ecaterina din peninsula Sinai.

La începutul secolului al XIX-lea, întreaga Vale a Prahovei era

organizată ca o singură comună, denumită Podul Neagului,
cuprinzând întreaga vale, de la Predeal la Posada. În 1864
cătunele Posada și Podul Neagului au fost alipite comunei
Comarnic.

La 5 august 1866 principele Carol I al României a ajuns la

Mănăstirea Sinaia, situată pe atunci în comuna Podul Neagului.
Acesta s-a implicat în organizarea regiunii și, în 1874, cătunele
rămase în afara comunei Comarnic au primit numele de Sinaia,
o comună cu reședința la Bușteni. Un proces-verbal datat 1
decembrie 1874 atestă că reședința comunei Podul Neagului a
fost mutată la Sinaia, care și-a primit astfel numele în acel an (de
la cel al Mănăstirii Sinaia, al cărei nume provine la rândul său de
la cel al Muntelui Sinai).
În orașul Sinaia se află unsprezece monumente istorice de
arhitectură de interes național: Cazinoul Sinaia (1912–1913);
Hotelul Caraiman (1911); vila Alina Știrbei (1875, astăzi
Circumscripția Financiară Sinaia); vila Emil Costinescu (1892,
cu extinderi între 1918–1939); ansamblul Gării Sinaia, format
din gara regală (1870) și gara de călători (1930–1940); casa
istoricului Nicolae Iorga (1918); Hotel „Furnica” (sfârșitul
secolului al XIX-lea); Hotel „Palace” (1911–1912); vila Take
Ionescu (începutul secolului al XX-lea); casa compozitorului
George Enescu (1923–1926); mănăstirea Sinaia (1690–1695),
ansamblu alcătuit din biserica „Adormirea Maicii Domnului”,
paraclis, stăreție, chilii și zidul incintei vechi; nu în ultimul rând,
ansamblul Castelului Peleș (1873–1883), format din castelul
propriu-zis, Castelul Pelișor, Castelul Foișor, vila Economat,
uzina electrică (fostă moară a mănăstirii Sinaia), Casa Ceramicii,
vila Cavalerilor, vila Șipot, vila Casa Veche, vila Casa Nouă,
vilele A, B și C, și parcul. Tot de interes național sunt și
monumentul de for public reprezentat de bustul actorului Ion
Iancu Brezieanu (1935) aflat în parcul central „Dimitrie Ghica”,
precum și monumentele memoriale sau funerare din cimitirul
eroilor din Primul Război Mondial (începutul secolului al XX-
lea) și Cavoul lui Take Ionescu (1922) aflat în incinta veche a
mănăstirii Sinaia.

COMARNIC

Comarnic este un oraș în județul Prahova, Muntenia, România,

format din localitățile componente Comarnic (reședința),
Ghioșești, Podu Lung, Poiana și Posada. Este situat în zona de
contact a Subcarpaților Prahovei cu prelungirile sudice ale
Munților Baiu, extins în lunca și pe traseele de pe stânga râului
Prahova, la 500–580 m altitudine, la 52 de kilometri nord-vest
de orașul Ploiești.
Orașul se află în valea Prahovei, în nord-vestul județului.
Localitatea sa principală se află pe malul stâng al Prahovei, în
vreme ce pe malul drept există mai multe dintre localitățile
rurale componente. Este străbătut de șoseaua națională DN1,
care leagă Ploieștiul de Brașov. La Comarnic, din acest drum se
ramifică DJ101S, care duce spre Secăria și Valea Doftanei,
precum și DJ101R, care duce spre Breaza, pentru a reveni apoi
în același DN1.

Prin oraș trece calea ferată Ploiești-Brașov, pe care este deservit

de gara Comarnic și de haltele Posada și Valea Largă.

BREAZA

Breaza este un oraș în județul Prahova, Muntenia, România,

format din localitățile componente Breaza de Jos (reședința),
Breaza de Sus, Frăsinet, Gura Beliei, Irimești, Nistorești, Podu
Corbului, Podu Vadului, Surdești și Valea Târsei. Conform
legendei, numele provine de la „o ciobăniță brează”, adică ce
avea o șuviță albă în părul negru.Toponimicul este de origine
slavă, însemnând „mesteacăn” sau „pădure de mesteceni”. A
fost declarată stațiune balneo-climaterică în anul 1928, calitatea
aerului fiind comparată cu cea din Davos. Localitatea a fost
menționată în anul 1667 ca o parte a averii Elenei Cantacuzino.
Totuși, prima atestare documentară se consideră a fi cea din
1503 din Registrele Brașovului în care este amintit Neagoe din
Breaza, un negustor. Breaza a funcționat ca vamă din 1834 până
în anul 1852, când a fost mutată la Predeal.

Localitatea se află în zona subcarpatică, la o altitudine de 380–

450 m, pe o terasă situată la o înălțime de 50–60 m deasupra
albiei râului Prahova. Clima este specifică dealurilor
Subcarpatice, înregistrându-se o temperatură medie de 19,6 °C
și 129 de zile senine pe an. Flora și fauna sunt diverse,
hidrografia compunându-se din râul Prahova și afluenții săi.Aici
se află Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”.

SLĂNIC

Salina Slănic Prahova este situată la aproximativ 100 km de

Bucureşti, într-un peisaj de o deosebită frumuseţe, conferită de
zona de dealuri acoperite de păduri de foioase.

Pe seama salinei, a izvoarelor sulfuroase de pe versanţii văii

Slănicului şi a celor şapte lacuri sărate, formate pe vechile
exploatări de sare, s-a dezvoltat o activitate balneoturistică,
atestată documentar din anul 1853, ce a contribuit la declararea
localităţii Slănic Prahova ca staţiune turistică de interes naţional.

Mina Unirea (Salina Slănic Prahova), situată la o adâncime de

208m, pe o suprafaţă de 53.000mp, a fost deschisă vizitării după
anul 1970. Circuitul turistic parcurge un traseu care permite
evidenţierea unor elemente spaţiale de interes turistic în
structura internă a masivului de sare, reprezentate prin cute cu
dezvoltare pe zeci de metri, marcate prin alternanţe de benzi
divers colorate, cu nuanţe de gri şi alb, diverse caracteristici
mineralogice (structură, textură, mod de cristalizare) şi prin
puritatea deosebită a sării.

CHEIA

Cheia este un sat în comuna Măneciu din județul Prahova,

Muntenia, România.

Geografic, se află pe Valea Teleajenului, într-o mică depresiune

străjuită de Culmea Bratocea cu Vârful Ciucaș la nord, Culmea
Zăganu cu Vârful Gropșoarele la est și Muntele Babeș-Bobu la
vest, în Masivul Ciucaș din Carpații Orientali. În apropierea
satului se află Mănăstirea Cheia.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, era o mică așezare cu numele
de Teleajenul, având 82 de locuitori, aflată în apropierea vămii
Bratocea dintre România și Austro-Ungaria. Aparținea comunei
Măneciu-Ungureni din plaiul Teleajenul, județul Prahova.
Ulterior, satul și-a luat numele de Cheia, de la mănăstirea din
apropiere.

CASTELUL PELEȘ

Castelul Peleș este un palat din Sinaia, construit între anii 1873
și 1914. Construită ca reședință de vară a regilor României,
clădirea se află, în prezent, în proprietatea Familiei Regale a
României și adăpostește Muzeul Național Peleș.
Castelul Peleș este situat în Sinaia, pe Valea Prahovei, (la 44 km
de Brașov și la 122 km de București), pe drumul european E60
(DN1). Pe calea ferată există numeroase trenuri care pleacă din
Ploiești sau Brașov cu destinația Sinaia.

Castelul Peleș din Sinaia, reședința de vară a regilor României, a

fost construit la dorința regelui Carol I al României, după
planurile arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch[2] și
Karel Liman, și a fost decorat de celebrii decoratori J. D.
Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard
Ludwig din Viena.
Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante edificii de tip
istoric din România, având caracter de unicat și este, prin
valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante
monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumătăți a
secolului al XIX-lea.

Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează

pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând
încântat de frumusețea respectivelor locuri. Pe vremea aceea,
Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului.
Domnitorul hotărăște construirea unui castel într-un loc retras și
pitoresc: Piatra Arsă. Câțiva ani mai târziu, în 1872, el cumpără
terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub
conducerea arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și
Karel Liman. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a
stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile
subterane de apă sau alunecările de teren.

Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani
pentru terminarea amenajărilor; în tot acest timp, domnitorul a
supravegheat personal, în detaliu, lucrările. În 1875 se pune
piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate câteva zeci
de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu
chipul lui Carol I.
În Castelul Peleș, cele mai importante săli care pot fi vizitate
sunt:
 Holul de Onoare este grandios, cu lambriuri din lemn de
nuc, tapetate cu basoreliefuri și statuete. Plafonul mobil din
sticlă, acționat cu ajutorul unui motor electric sau printr-un
sistem manual, era un element de surpriză pentru vizitatorii
regelui, care puteau să admire seninul cerului în nopțile de
vară. A fost finalizat complet abia în 1911, sub îndrumarea
lui Karel Liman.
 Biblioteca regală îi atrage în special pe cei pasionați de
cărți rare, având coperți din piele și gravate cu litere de aur.
Chiar și pentru cei mai putin familiarizați cu universul
cărților, există un punct de atracție: ușa secretă, o cale de
acces în spatele unui raft cu cărți, prin care regele se putea
refugia în diverse încăperi ale Castelului.
 Sălile de arme, amenajate în perioada anilor 1903 - 1906,
adăpostesc peste 4.000 de piese europene și orientale din
secolele XIV - XVII. Cele mai prețioase sunt considerate
armurile germane din secolele XVI - XVII și o armură
completă pentru cal și cavaler, unică în România.
 Sala de muzică a devenit salon de serate muzicale la dorința
reginei Elisabeta. Mobilierul de aici a fost primit în dar de
la maharajahul de Kapurthala.
 Sala Florentină, denumită și Marele Salon, impresionează
prin plafonul sculptat în lemn de tei, aurit, cele două mari
candelabre și decorațiunile în stilul neorenașterii italiene.
 Sala Maură este opera arhitectului Charles Lecompte du
Nouy, având elemente hispano-maure, cu o fântână din
marmură de Carrara, copie după o piesă din Cairo.
 Sala de teatru are 60 de locuri și loja regală, fiind decorată
în stilul Ludovic al XIV-lea.
 Sala de Concerte, amenajată în 1906, se află la etajul I.
Instrumentele muzicale prezente aici sunt un clavecin
executat la Anvers în 1621, un pian cu coadă verticală
Blüthner și o orgă Rieger cu două claviaturi.
 Apartamentul Imperial a fost amenajat tot în 1906 cu
ocazia vizitei (care n-a mai avut loc) a împăratului Austro-
Ungariei, Franz Josef I, invitat la aniversarea a 40 de ani de
domnie ai regelui Carol I.
Alte săli sunt:

 Sala de Consilii, care seamănă cu una dintre sălile

Primăriei din Lucerna, Elveția.
 Cabinetul de lucru unde se află un birou impunător și un
pupitru pentru audiențe.
 Sufrageria, unde sunt expuse piese de argint de o mare
valoare, este situată la etajul 1 și are un mobilier rustic
breton din secolul al XVIII-lea.
 Salonul Turcesc care adăpostește o colecție de vase
turcești și persane în alamă.
 Dormitorul regal care este luminat de un candelabru din
cristal de Boemia.

CASTELUL BRAN
Castelul Bran este un monument istoric și arhitectonic situat în
Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brașov.
Inițial, Castelul Bran a fost o construcție militară de apărare
având la bază forma unui patrulater neregulat. În timp, cetatea a
suferit numeroase modificări, printre care: adăugarea turnului de
sud (în 1622, după planurile principelui Gabriel Bethlen),
construirea unui turn dreptunghiular la est, iar între 1883 și
1886, acoperișul a fost îmbrăcat cu țiglă.
Cetatea a fost transformată în reședință regală în anul 1920,
odată cu intrarea în proprietatea reginei Maria, iar în perioada
1920 - 1929 s-au realizat cele mai importante lucrări de
restaurare.
În prezent, în muzeul de patru etaje sunt expuse colecții de
mobilier, costume, arme și armuri, iar Domeniul Bran cuprinde,
de asemenea, Parcul Regal cu cele două lacuri, Casa de ceai,
Casa administratorului și Casa Principesa Ileana.

În anul 2000, Castelul Bran a fost revendicat de arhiducele

Dominic de Habsburg și de surorile sale, Maria Magdalena
Holzhausen și Elisabeth Sandhofer, moștenitorii principesei
Ileana, de la care castelul fusese în 1948 trecut în proprietatea
statului.

În luna mai a anului 2006, aceștia au devenit proprietarii

castelului și ai domeniului aferent, în urma unei decizii
guvernamentale de retrocedare.
Statul român a păstrat administrarea castelului pentru încă 3 ani,
până în 18 mai 2009.Înaintea retrocedării, Ministerul Culturii a
dispus mutarea colecțiilor aparținând statului român de la
Castelul Bran la Vama Medievală. Pentru a putea redeschide
muzeul, familia de Habsburg a remobilat castelul cu obiecte din
colecția personală. Redeschiderea oficială a muzeului s-a
realizat la 1 iunie 2009.

Din 1 iunie 2018, noul sediu al Muzeului Național Bran este

găzduit de imobilul din str. Aurel Stoian nr. 14, din Bran.

CETATEA RÂȘNOV
Cetatea Râșnov este ansamblul fortificat situat pe dealul calcaros
aflat la sudul orașului Râșnov din județul Brașov, unul din cele
mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cele
mai vechi structuri păstrate până în prezent datează din secolul
al XIV-lea, probabil pe locul fortificației din lemn ridicate de
Cavalerii Teutoni la începutul sec. al XIII-lea.

Cetatea Râșnov controla prin poziția sa strategică accesul în

Transilvania dinspre Valea Râșnoavei. Dată fiind importanța
trecătorilor montane spre teritoriile sud-carpatice, drumul
Branului a fost supravegheat militar și după alungarea
cavalerilor teutoni, regalitatea maghiară încredințând fortificația
de la Râșnov cavalerilor ordinului Sfintei Cruci.Aceștia au fost
subordonați fie comitelui secuilor, fie voievodului Transilvaniei.
Până la mutarea vămii de la Rucăr la Bran și construirea cetății
Bran pentru protejarea vămii regale la sfârșitul secolului al XIV-
lea, cetatea Râșnov era prima fortificație lângă drumul Branului,
după intrarea în Transilvania.

În anul 1427 împăratul Sigismund de Luxemburg a vizitat

cetatea Râșnov, pe care a trecut-o în administrarea comunității
locale, căreia i-a acordat rangul de târg.
Înfățișarea cetății a cunoscut până în prezent numeroase
modificări. Imaginea contemporană totuși păstrează elemente
arhitecturale care pot reconstitui istoria unei fortificații care a
rezistat cu succes asediilor la care a fost supusă. Tipologia
cetății ne este demonstrată de dimensiunile acesteia, aproximativ
3500 mp ca suprafață; materialele folosite pentru ridicarea
fortificațiilor au fost piatra și cărămida legate prin mortar
simplu, fortificații încadrate de 8 turnuri patrulatere și unul
poligonal.

În timpul șederii cavalerilor teutoni în Țara Bârsei (1211-1225)

au fost aduși în această regiune primii coloniști sași, dintre care
o parte au fost așezați la Râșnov alături de populația românească
băștinașă, contribuind prin munca lor la dezvoltarea acestei
vechi așezări. Din această perioadă datează și porțiunea cea mai
veche a cetății.
Accesul în cetatea propriu-zisă nu se face direct, ci printr-o
incintă înconjurată de un zid de piatră, aflată în prezent în ruină,
având în extremitatea de răsărit un turn de plan dreptunghiular,
din care se păstrează numai parterul, iar din celelalte trei laturi,
sud, vest, vest – nord zidurile sunt flancate de pante abrupte cu o
înălțime de aproximativ 150 m. Zidurile dinspre vest – nord și
est erau apărate de o galerie continuă din 2 anteforturi și 7
turnuri. Accesul în cetate este cea mai veche parte a cetății, fiind
construită numai din piatră, spre deosebire de cetatea propriu–
zisă unde întâlnim și cărămida.

Cetatea are douǎ curți: exterioară și interioarǎ. În curtea

exterioară (“curtea din fața cetății“ sau “grădina cetății”), situatǎ
în partea estică, erau adăpostite vitele. Curtea exterioară are o
intrare pentru armament și alimente, și o alta, pe sub turnul
pătrat, pentru vite. În incinta cetății (curtea interioară) erau
căsuțele locuitorilor, care serveau ca adăpost și cămară în timpul
asediilor. Încăperile poartă denumiri pe care le regăsim și la alte
cetăți țărănești: "a școlii", "a preotului", etc. Pe vârful colinei a
fost construită o școală și în anul 1650 a fost ridicatǎ o capelă
ale cărei ziduri se mai văd și astăzi. Datorită numeroaselor
invazii militare, cetatea a fost “a doua vatră a Râșnovului”.

REZERVAȚIA DE URȘI DE LA
ZĂRNEȘTI
Rezervatia de ursi

Sanctuarul de ursi Libearty

Înființat în 2005, deschis publicului în 2008, situat în pădurea de
pe dealul de la intrarea în orașul
Zărnești la 2 km de drumul național 73A Râșnov – Zărnești –
Sibiu, sanctuarul Libearty din
Zărnesti se întinde pe o suprafață de 69 de hectare de pădure
fiind cea mai mare rezervație de
urși bruni din lume și singura din România.
Sanctuarul Libearty a fost creat în memoria ursoaicei Maya și
este astăzi căminul a peste 100 de
urși, toți salvați de la o viață crudă și abuzivă de captivitate.
Majoritatea urșilor din rezervație au
fost salvați din captivitate, închiși în cuști mici, mizere, fiind
doar motiv de distracție pentru
restaurante, hoteluri, fabrici, benzinării, circuri sau chiar
mănăstiri.
Sanctuarul Libearty Zărnești nu primește copii sub cinci ani, din
motive de siguranță ,
pentru o bună desfășurare a vizitelor în sanctuar și pentru
bunăstarea urșilor.

CANIONUL 7 SCĂRI

La câțiva pași de aglomeratul DN 1 pe Valea Prahovei în

localitatea Timișu de Jos puteți vizita unul dintre cele mai
spectaculoase locuri din România: Canionul 7 Scări.
Scările care ajută turiștii să pătrunda în lumea
spectaculoasă a stâncilor și cascadelor au fost înlocuite
recent cu unele moderne și foarte sigure, deci nu trebuie
să aveți emoții din acest punct de vedere.

Scările au înălțimi între 2 și 10 metri și ne conduc într-un

labritint stâncos foarte spectaculos.

Pârâul 7 Scări din Munții Piatra Mare a creat această

minunăție, iar numele vine de la cele 7 trepte ale
canionului în care ajungem folosindu-ne de scările
montate.
Canionul 7 Scări este scurt având o lungime de
aproximativ 200 de metri însă e extrem de spectaculos.
Atunci când debitul apei e foarte ridicat pregătiți-vă să fiți
udați fiindcă unele scări de acces în următoarea treaptă
superioară urcă chiar pe lângă cascadă.

Nu fiți descurajați însă fiindcă acest obiectiv turistic e

foarte accesibil pentru orice turist și merită vizitat!

BIBLIOGRAFIE

https://ro.wikipedia.org/wiki/Bra%C8%99ov
https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Neagr%C4%83
https://ro.wikipedia.org/wiki/Muzeul_%E2%80%9EPrima_%C8%99coal
%C4%83_rom%C3%A2neasc%C4%83%CB%AE_din_Bra%C8%99ov
https://ro.wikipedia.org/wiki/Turnul_Alb_din_Bra%C8%99ov
https://ro.wikipedia.org/wiki/Turnul_Negru_din_Bra%C8%99ov
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mun%C8%9Bii_Bucegi
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sfinxul_din_Bucegi
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mun%C8%9Bii_Piatra_Craiului
https://ro.wikipedia.org/wiki/Azuga
https://ro.wikipedia.org/wiki/Bu%C8%99teni
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sinaia
https://ro.wikipedia.org/wiki/Comarnic
https://ro.wikipedia.org/wiki/Breaza
https://ro.wikipedia.org/wiki/Predeal
https://ro.wikipedia.org/wiki/P%C3%A2r%C3%A2ul_Rece,_Bra%C8%99ov
https://www.salrom.ro/slanic-prahova.php
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cheia,_Prahova
https://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_Pele%C8%99
https://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_Bran
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_R%C3%A2%C8%99nov
https://www.zarnesti.net/informatii-utile/rezervatia-de-ursi-zarnesti-libearty/
https://muntii-nostri.ro/ro/povestiri/canionul-7-scari