Magistrand Alexandru Armand Munteanu „Arhiepiscopia Justiniana-

Prima și jurisdicția ei” în revista Studii Teologice, nr. 7-8, 1962.

Pr. Alexandru Armand Munteanu s-a născut pe 3 august 1935 și a trecut la cele
veșnice pe data de 8 februarie 2010. Acesta a studiat teologia la Facultățile de Teologie
Ortodoxă din Sibiu și București. Urmează și definitivează studiile doctorale în Drept canonic,
iar în 1964 devine magistru. A fost profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București,
corector la Tipografia Institutului biblic, membru al Consistoriului Central Bisericesc,
inspector general bisericesc la Cancelaria Sf. Sinod și vicar administrativ al Arhiepiscopiei
Bucureștilor.
Ca membru al clerului bisericesc, a fost preot la bisericile „Sf. Treime” – Tei, și „Doamna
Oltea” din București și la biserica „Sf. Treime” din Sofia. Pentru valoroasa sa activitate a
primit rangurile de iconom stavrofor și protoiereu onorific pentru Biserica Română din Sofia.
Părintele are o bogată operă teologică, remarcându-se îndeosebi prin faptul ca a inventariat și
publicat toate materialele apărute în decursul timpului în revista „Glasul Bisericii”1.
Articolul Pr. Alexandru Armand Munteanu este divizat în 4 capitole și prezintă
informații referitoare la Arhiepiscopia Justiniana-Prima. Lucrarea de față debutează cu o
scurtă introducere și cuprinde următoarele: 1) Înființarea Arhiepiscopiei Justiniana-Prima, 2)
Locul Justinianei-Prima, 3) Jurisdicția Arhiepiscopiei Justiniana-Prima și 4) arhiepiscopia de
Ohrida și jurisdicția ei. Articolul se încheie cu concluziile aferente celor prezentate.
În scurta introducere, autorul pune cititorul în tema pe care o va dezvolta ulterior,
folosindu-se de realizările misiunii de evanghelizare: încreștinarea popoarelor și organizarea
lor bisericească. Acesta precizează ca numărul centrelor eclesiastice, cu o bună organizare
bisericească bisericească, crește în decursul timpului, dând ca model de centru eclesiastic
Arhiepiscopia Justiniana-Prima. Aceasta este atestată până pe la aproximativ a doua jumătate
a secolului al XVIII-lea. Autorul precizează, indirect, importanța studierii acestei teme și prin
prisma faptului că această arhiepiscopie a avut în jurisdicția ei și Biserica de pe teritoriul țării
noastre.
În primul capitol, Pr. Al. Armand Munteanu prezintă informații referitoare la
înființarea Arhiepiscopiei Justiniana-Prima. Astfel, aflăm că Împăratul Justinian a înființat în
regiunea Dacia Mediteraneană, pe locul său natal, sau pe un oraș din proximitatea acestuia,
orașul Justiniana-Prima. Din Novela a XI-a a Împăratului Justinian, aflăm că orașul sus-numit

1
Pr. Ciprian BÂRA, „Părintele Armand Munteanu a trecut la Domnul”, în: Ziarul Lumina, 8 februarie 2010, p. 3.
a devenit, în locul Tesalonicului, reședința politică și centrul bisericesc al prefecturii Iliricului.
Autorul menționează că acest eveniment nu este unul necunoscut pentru prefectura Iliricului,
deoarece au mai avut loc astfel de schimbări în decursul istoriei, schimbări provocate de
năvălirea popoarelor tătare. Dorim a nota faptul că autorul consemnează în acest sens, înseși
vorbele împăratului, care pune această schimbare pe baza măririi stăpânirii imperiului la nord
de Dunăre. Acest lucru provoacă schimbări și în rânduiala Bisericii, deoarece era necesar ca
autoritatea bisericească să fie localizată în același loc cu cea politică, conform rânduielii
formate în decursul cronologiei. Totodată, prin această schimbare, scaunul episcopal mutat la
Justiniana-Prima este ridicat la rangul de Arhiepiscopie autocefală. Pr. Alexandru consideră
absolut necesar să precizeze ca fiind neîntemeiată afirmația conform căreia, acest eveniment
ar fi fost un obicei „funest” al împăraților bizantini, deoarece ar fi creat un haos total în
Biserică. Totodată, autorul precizează că nu se știe exact dacă locul Justinianei-Prima ar fi
fost localitatea natală a împăratului, sau o localitate din proximitate.
În capitolul al II-lea, magistrul prezintă ipotezele locului unde a luat ființă Justiniana-
Prima. Acesta ne informează că locul orașului lui Justinian este o problemă nelămurită până
astăzi. Sintagma „patria noastră” din novelele XI și CXXXI, nu reprezintă o indicație
completă. Mai mult, istoricul Procopiu, contemporan cu împăratul, prin datele consemnate,
induce în eroare pe istorici, în identificarea exactă a locului. Procopiu precizează în unele
lucrări că Justiniana-Prima a fost fondată în proximitatea localității natale a împăratului –
Taurision –, iar în alte lucrări consemnează localitatea natală ca fiind locul fondării. În
lămurirea dilemei, autorul consemnează spusele lui Ghenadie Enăceanu. Acesta enumeră,
conform istoricilor bizantini și istoricilor moderni, 8 orașe care se presupun a fi patria lui
Justinian: Taurision, Bederiana, Sofia, Scopia (Scupi), Prisdren, Pristina, Castendili și
Lichnida (Ohrida). Dintre aceste orașe cel mai plauzibil, conform istoricilor, ar fi Lichnida.
Dorim a nota că autorul împărtășește și motivează ideea lui Enăceanu. Magistrul utilizează
prima afirmație a istoricului Procopius, conform căreia Justiniana-Prima este un oraș nou
clădit în proximitatea orașului Taurision. Exclude varianta Bederiana, deoarece aceasta din
urmă era localizată în Dardania și nu în Dacia Mediteraneană. Totodată expresia de „oraș
nou” are și înțelesul de oraș renovat. Pe baza acestor informații, dar și a dispoziției
Împăratului Justinian prin care Justiniana-Prima devine nu doar mitropolie ci și arhiepiscopie,
autorul consemnează ca loc al Justinianei-Prima, vechiul Lichnidius (Ohrida), oraș aflat la
granițele Daciei Mediteraneene. Datorită acestei dispoziții autorul exclude variantele
Taurision și Bederiana (acestea nu îndeplinesc rânduiala canonică) și varianta Scupi ( aceasta
era deja mitropolia Dardaniei și astfel afirmația nu-și avea rostul).
 Capitolul al III-lea dezvoltă tema jurisdicției Arhiepiscopiei Justiniana-Prima. Din
primele informații aflăm că în vechiul oraș Lichnidus se afla un scaun episcopal atestat încă
din anul 344, episcop fiind un oarecare Zasim, și care se sfârșește cu Catelianus, în timpul
căruia este înființată Justiniana-Prima. Acesta, datorită Novelei a XI-a se bucura de privilegiul
de a fi arhiepiscop. Dorim a nota că între mitropolie și arhiepiscopie exista o diferență
considerabilă, deoarece mitropolia avea jurisdicția doar în localitatea în care se afla, pe când
arhiepiscopia avea poziție canonică și de exarh, așadar avea în jurisdicție mai multe mitropolii
și episcopii sufragane. Conform lui P. J. Pargoire, în secolul VI, cuvântul arhiepiscop investea
4 înțelesuri, dintre care autorul îl alege pe cel în conformitate cu Novela XI, adică ierarhul
investit cu o jurisdicție mare. Magistrul consemnează conform Novelei XI provinciile care se
află în jurisdicția Justinianei-Prim: Dacia Mediteraneană, Dacia Ripensis, Moesia Secunda,
Dardania, Prevalitania, Macedonia Secundă și o parte infimă din Panonia Secundă. Utilizând
informațiile oferite de istoricul J. Zeiller, Pr. Al. Armand oferă o statistică a episcopiilor din
aceste provincii, precizând că anterior acestea au fost în jurisdicția Tesalonicului. Dorim a
nota că din dispozițiile Novelei a XI-a, jurisdicția se va întinde și asupra cetăților Lederata și
Drobeta (Turnu Severin). Autorul consemnează că atât sub jurisdicția Arhiepiscopiei de
Sirmiu, cât și sub jurisdicția Arhiepiscopiei de Tesalonic, viața bisericească la nord de Dunăre
a fost înfloritoare. Datorită puterii politice a imperiului, care era în expansiune, unii istorici
consideră că jurisdicția Justinianei-Prima se întindea până în părțile Banatului și ale Olteniei
de astăzi.
Cu privire la jurisdicția canonică a Justinianei-Prima, autorul consemnează că arhiepiscopul
sfințea, hirotonea mitropoliți, episcopi pentru scaunele vacante, oferind drept exemplu
episcopia de Aque (exemplu redat în Novela XI), se îngrijea de rânduiala vieții și
administrației bisericești în mitropoliile și episcopiile dependente. În cazul în care scaunul
arhiepiscopal era vacant, noul arhiepiscop era ales conform rânduielii canonice. Magistrul
consemnează dorința împăratului de a ridica arhiepiscopia la rang de patriarhie, înlocuind
astfel prima patriarhie a imperiului. Acest lucru devine posibil în timpul Papei Vigilius, după
cum aflăm de la Patriarhul Dositei al Ierusalimului.
Arhiepiscopia menține aceste privilegii până în secolul al VII-lea, când odată cu năvălirea
bulgarilor la sud de Dunăre, pe timpul Împăratului Constantin Pogonatul, Justiniana-Prima
pierde demnitatea de reședință a Iliricului (prefectura se desființează). Este de la sine înțeles
că acest eveniment va afecta și arhiepiscopia. Aceasta, conform Patriarhului Dositei, este
desființată de bulgari, care erau un popor idolatru. Cu toate acestea, scaunul episcopal
supraviețuiește acestui eveniment, episcopul figurând în actele celui de-Al VIII-lea Sinod
Ecumenic sub denumirea de episcop de Ohrida. Dorim a nota că Împăratul Vasile al II-lea
Bulgaroctonul redă Arhiepiscopiei de Ohrida drept de jurisdicție similar cu cel al Justinianei-
Prima, împăratul cunoscând faptul că aceasta era continuarea celei din urmă.
Din secolul al XII-lea, numele și drepturile Justinianei-Prima intră în componența
Arhiepiscopiei de Ohrida.
În ultimul capitol, autorul dezvoltă subiectul desprins din ultimele paragrafe ale
capitolului precedent și anume, Arhiepiscopia de Ohrida și jurisdicția ei. Magistrul precizează
că după năvălirea bulgarilor, episcopia de Ohrida intră sub jurisdicția Tesalonicului până la
Împăratul Leon al III-lea, când aceasta aparține direct de Patriarhia de Constantinopol.
Autorul consemnează faptul că în jurul anului 990, Ohrida devine reședința Imperiului Bulgar
și astfel este ridicată din nou la rangul de arhiepiscopie. Împăratul Vasile al II-lea, atunci când
desființează Imperiul Bulgar, păstrează arhiepiscopia și chiar ratifică dreptul acesteia de a fi
autocefală. Această decizie a fost emisă treptat prin 3 hrisoave. Al II-lea hrisov precizează că
sub jurisdicția Arhiepiscopiei Justiniana Prima-Ohrida se află și valahii din Bulgaria, fapt care
atestă posibilitatea unei legături canonice între arhiepiscopia respectivă și Biserica de pe
teritoriul carpato-danubiano-pontic. Această informație este bazată pe 3 ipoteze, dintre care
autorul consideră ca fiind plauzibilă varianta a III-a, din care înţelegem că „valahii din toată
Bulgaria” sunt reprezentați atât de valahii de la nord cât și de la sud de Dunăre. În întărirea
acestei ideii, autorul se folosește de istoria formării vlahilor dar și de faptul că, potrivit lui
Heinrich Gellzer, în Imperiul Bulgar este atestat un episcopat al românilor, dependent de
Arhiepiscopia de Justiniana Prima-Ohrida. Informația este atestată și de un manuscris din
secolul al XI-lea, găsit în biserica Sf. Clementie din Ohrida. În continuare autorul
menționează mai multe izvoare care întăresc această idee, dar și dezvoltarea în timp a
arhiepiscopiei în relație cu împărații bizantini și cu populația străromână. Din cauza
condițiilor vitrege ale timpului, Arhiepiscopia de Ohrida pierde în 1767 autocefalia și întră în
jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. La scurt timp Patriarhia Ecumenică desființează eparhia de
Ohrida, după ce ultimul episcop, Arsenie, demisionează și se retrage în Athos.
La finele articolului Pr. Alexandru Armand Munteanu așază câteva concluzii aferente
celor prezentate în lucrare. Acesta accentuează faptul că Arhiepiscopia Justiniana-Prima a fost
înființată de Împăratul Justinian în conformitate cu contextul istoric, jurisdicția canonică a
arhiepiscopiei care este determinată de acțiunea de expansiune a imperiului și care are în
apartenenţa sa și Biserica de pe teritoriul actual al României. Totodată, autorul accentuează
ideea de continuitate a Arhiepiscopiei Justiniana-Prima prin Arhiepiscopia de Ohrida,
desfășurarea și declinul acesteia în istorie.