FRAZA

COORDONAREA ȘI SUBORDONAREA

Se dă fraza:

Îmi plac cărțile, citesc mult și mă bucur că în vacanță am mai

mult timp de citit și că mă pot desprinde pentru câteva zile de
cotidian.
Cerințe:
● subliniază predicatele din fraza dată;
● desparte-o în propoziții;
● indică felul propozițiilor;
● ce tip de relații se stabilesc la nivelul propozițiilor? De coordonare sau de
subordonare?;
● menționează prin ce mijloace se realizează relațiile de coordonare și de
subordonare din fraza dată.

Indică numărul de propoziții din enunțurile de mai jos. Cum ai stabilit

numărul lor?
a. Dan scrie o poezie, iar Andrei, un roman.
b. El a fost lăudat de profesori și ironizat de colegi.
 c. Povestirea cu Pașa Hassan este în versuri, aceea cu Petruța – nu.
d. Radu a învățat lecția, Filip – nu.
Amintește-ți!
Fraza este un enunț complex alcătuit din două sau mai multe propoziții.
Numărul de propoziții dintr‑o frază este egal cu numărul de predicate
exprimate sau subînțelese.
Fraza poate fi alcătuită fie numai din propoziții principale, fie atât din
propoziții principale, cât și din propoziții secundare.
O frază trebuie să aibă cel puțin o propoziție principală.
După rolul în frază, propoziția este:
● propoziție principală, când este o propoziție cu autonomie sintactică,
inclusă în frază (cu sens de sine stătător, nu depinde de o altă
propoziție);

Fata citește,1/ iar băiatul privește cerul.2/

PP PP

● propoziție secundară sau subordonată, când depinde sintactic de un

cuvânt dintr‑o altă propoziție, care pentru aceasta constituie un centru.
(depinde ca sens de o altă propoziție)

Ne-am bucurat foarte mut1/ că ne-am revăzut după ani2/ și/ că am

rămas optimiști.3/
PP

PS PS
Într‑o frază, între propozițiile acesteia pot să apară:
● relații de coordonare – stabilite între propoziții de același fel, principale
sau secundare;
 ● relații de subordonare – stabilite între propoziții secundare și regentele
lor.
Într‑o frază, predicatele verbale pot fi subînțelese. În această situație, în
locul predicatului se pune virgulă sau linie de pauză.
De exemplu: Ada stă la birou1/ și Călin, în pat.2/
Dacă predicatul celei de‑a doua propoziții este exprimat prin același verb la
forma negativă, acesta se poate realiza doar prin adverbul care este marcă de
negație, fie că este predicat verbal, fie că este nominal.
De exemplu: Ea citește,1/ iar el, nu.2/ Ea este harnică1/ și el – nu.2/
În cazul verbelor pasive, predicatul din a doua propoziție poate fi
exprimat doar prin participiul care intră în structura verbului.
De exemplu: Bluza a fost spălată de bunica1/ și călcată de mama.2/.
Predicatul nominal din a doua propoziție poate fi exprimat doar prin
numele predicativ.
De exemplu: Ea este blondă1/ și el, brunet.2/

COORDONAREA
= SE STABILEȘTE ÎNTRE DOUĂ SAU MAI MULTE PROPOZIȚII DE ACELAȘI FEL
DINTR-O FRAZĂ.
Propozițiile din cadrul frazei formate prin coordonare sunt independente, deci
nu depind una de alta. Legătura dintre ele se realizează prin juxtapunere
(virgulă) sau joncțiune (conjuncții).
I. JONCȚIUNEA – se realizează cu ajutorul unor cuvinte specifice, numite
conectori.
1. Coordonarea adversativă - implică propoziții care se opun una alteia, fără să
se excludă. Propozițiile adversative se leagă prin conjuncțiile: dar, ci, iar, însă,
or.
Îi place cartea, dar preferă filmul.
2. Coordonarea copulativă - implică un raport de asociere și se realizează cu
ajutorul conjuncțiilor: și, nici, și...și.
Dan râde și plânge.
3. Coordonarea disjunctivă - se realizează între propoziții ce exprimă acțiuni
sau stări opuse, care se exclud. Propozițiile disjunctive se leagă prin
conjuncțiile: ori, sau, fie.
Sau vii, sau pleci.
4. Coordonarea concluzivă - se realizează între propoziții dintre care una arată
o concluzie a stării, a acțiunii din cealaltă propoziție. Se realizează cu ajutorul
conjuncțiilor, locuțiunilor: deci, așadar, prin urmare.
Am început, așadar, lecția.
Am început deci lecția.
II JUXTAPUNEREA - se realizează în absența unor cuvinte specifice, prin
alăturarea propozițiilor. A doua propoziție este precedată în vorbire de o
pauză, care se marchează grafic prin virgulă.
Radu doarme, Alina gătește, Maria citește și Dan ascultă muzică.
Locuțiunea conjuncțională este grupul unitar de cuvinte care se comportă
ca o conjuncție.
Locuțiunile conjuncționale coordonatoare pot fi:

● copulative: precum și, cât și;

● adversative: numai că, doar că;
● concluzive: prin urmare, ca atare.

SUBORDONAREA
Relațiile de subordonare din frază se realizează prin joncțiune, marcată
prin conjuncții subordonatoare sau alte părți de vorbire cu rol de elemente de
relație. Conjuncțiile subordonatoare apar doar în frază, spre deosebire de cele
coordonatoare care pot să apară atât în frază, cât și în propoziție.

Locuțiunile conjuncționale subordonatoare pot lega numai propoziții

secundare de regentele lor. De exemplu: cum că, precum că, până când, până
să, până ce, în timp ce, cât timp, ori de câte ori, după cum, ca și cum, fără să,
pe măsură ce, pentru că, din cauză că, din moment ce, odată ce, pentru ca să,
în caz că, cu toate că, măcar să, chiar dacă etc.

Propozițiile subordonate pot fi introduse și prin:

● pronume și adjective pronominale relative și nehotărâte, care
îndeplinesc funcție sintactică în propoziția pe care o introduc: Pomii1/
care cresc lângă fereastra mea2/ sunt plini de zăpadă.1/
● adverbe relative (unde, când, cum, cât), cu rol de a lega propoziția
subordonată de regenta ei; uneori, aceste adverbe sunt precedate de
prepoziții: Merge1/ până unde l‑ai trimis.2/
● adverbe nehotărâte (oricând, oriunde, oricum): Oriunde
merge1/descoperă lucruri minunate.2/