Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PROIECT
EXAMEN DE CERTIFICARE A COMPETENȚELOR PROFESIONALE
NIVEL DE CALIFICARE 4
DOMENIUL: INDUSTRIE ALIMENTARĂ
CALIFICARE: TEHNICIAN ANALIZE PRODUSE ALIMENTARE
ÎNDRUMĂTOR CANDIDAT,
CLASA a XIII a A
2022-2023
TEMA PROIECTULUI:
Industria panificaţiei ocupă un loc însemnat în cadrul producţiei bunurilor de consum, în primul
rând datorită faptului că pâinea constituie un aliment de bază, care se consumă zilnic.
Produsele de panificaţie furnizează organismului uman o parte însemnată din substanţele care-i
sunt necesare pentru activitatea vitală, menţinerea stării de sănătate şi consrvarea capacităţii de
muncă. Datorită însuşirilor nutriţionale pe care le încorporează, produsele de panificaţie forme
utile de valorificare în consum a făinii, ca derivat obţinut din prelucrarea industrială a grâului.
Pâinea albă şi produsele de franzelărie reprezintă aproximativ 43%, pâinea semialbă 20%,
pâinea neagră 18% iar produsele făinoase 19%.
Industria noastră de panificaţie şi produse făinoase se va orienta din ce în ce mai mult pe baza
studiilor şi indicaţiilor referitoare la cerinţele de consum(cantitativ, sortimental, şi în ce priveşte
calitatea), ţinându-se totodată seama de fenomenele care stau la baza proceselor tehnologice.
Tehnologiile de fabricaţie se vor perfecţiona, îndreptându-se atenţia spre probleme ca :
aplicarea procedeului de preparare continuă a aluatului pentru pâine, introducerea frământării
rapide, creşterea productivităţii şi ridicarea gradului de securitate a lucrătorilor.
Industria alimentară prezintă o serie de particularităţi faţă de alte ramuri industriae legate atât
de natura materiilor prime prelucrate, cât şi a produselor finite obţinute.
Produsele se obţin prin coacerea unui aluat format din făină, drojdie, sare, apă (ca materii
prime) şi alte materii, cum ar fi grăsimi zahăr, lapte, ouă (ca materii auxiliare).
Prepararea, prelucrarea și coacerea aluatului reprezintă fazele de bază ale obținerii produselor
de panificație.
- prepararea aluatului;
- prelucrarea aluatului;
- coacerea;
PREGĂTIRE
MATERII PRIME
FRĂMÂNTARE
MAIA
FERMENTARE
MAIA
FRĂMÂNTARE
ALUAT
FERMENTARE PREPARARE
ALUAT ALUAT
REFRĂMÂNTARE
DIVIZARE
PREMODELARE
REPAUS
INTERMEDIAR
MODELARE şi PRELUCRARE
DOSPIRE FINALĂ ALUAT
CONDIŢIONARE
COACERE
COACERE ALUAT
SPOIRE
DEPOZITARE
Prin materii prime se înţeleg acele materiale, care supuse unui proces tehnologic specific, se
transformă în produse finite sau semifabricate.
Materiile prime, în marea lor majoritate, sunt de natură biologică, perisabile şi degradabile,
ceea ce impune o prelucrarea sezonieră, într-un anumit ritm al producţiei şi anumite condiţii de
lucru. Dacă majoritatea industriilor prelucrează materii prime, care au caracteristici constante,
industria alimentară prelucrează produse cu caracteristici fizice, chimice şi biochimice variate,
ceea ce impune o continuă modificare a parametrilor de producţie.
Materiile folosite în procesul tehnologic trebuie să corespundă din punct de vedere a cantităţii
şi să îndeplinească o serie de condiţii tehnice de calitate, conform normativelor în vigoare.
Aceasta presupune că recepţia se referă la verificarea cantităţii cât şi, mai ales, la verificarea
calităţii.
Comparativ cu alte ramuri, industria alimentară se remarcă prin multitudinea materiilor prime
prelucrate şi prin diversitatea produselor finite, ceea ce impune existenţa unor procese
tehnologice diferite.
A. Fǎina de grâu
Făina de grâu – materia primă pentru industria panificaţiei şi a produselor făinoase – este un
semifabricat sau un produs intermediar, obţinut prin operaţia de măcinare înaltă a grâului.
În funcţie de conţinutul în substanţe minerale pot exista mai multe tipuri de făină (tipul
reprezentând conţinutul în cenuşă al făinii multiplicat cu 1000). Astfel, făina albă corespunde
tipului 480, făina semialbă tipului 780, iar cea neagră tipului 1300. Se mai folosesc la
fabricarea pâinii, făina albă tip 650 şi făină semialbă tip 950.
B. Apa tehnologică
Apa este un component indispensabil al aluatului. În prezenţa ei particulele de făină şi
componenţii ei macromoleculari se hidratează. Hidratarea proteinelor condiţionează formarea
glutenului. Apa folosită în panificaţie trebuie să corespundă anumitor condiţii. Ea trebuie să fie
potebilă, incoloră şi cu o temperatură iniţială la sursă sub 15°C.
Din punct de vedere microbiologic, apa trebuie să corespundă normelor sanitare, deoarece în
timpul fermentării aluatului microorganismele din apă se pot dezvolta. Din punct de vedere al
conţinutului de săruri, apa nu trebuie să conţină săruri de fier deoarece acestea transmit
miezului pâinii o culoare roşiatică, mai ales pâinii albe.
Sărurile de calciu şi magneziu, care alcătuiesc duritatea apei, sunt dorite în apă. Sărurile de
calciu şi magneziu influenţează pozitiv proprietăţile reologice ale glutenului slab. În cazul
făînurilor de calitate bună şi foarte bună apele dure nu sunt dorite deoarece întăresc excesiv
glutenul. Apele de duritate excesivă, alcaline, au acţiune nedorită în aluat. În aceste cazuri se
procedează la dedurizarea apei. Apa cu duritate mică duce la obţinerea de aluaturi moi şi
lipicioase.
În panificaţie nu este indicată folosirea apei fierte şi răcite, deoarece prin fierbere se elimină
oxigenul necesar dezvoltării drojdiilor şi se reduce duritatea prin depunerea sărurilor.
C. Drojdia de panificaţie
Drojdia este bogată în vitamine din grupul B influenţând pozitiv conţinutul de vitamine al
pâinii.
Caracteristici de nutriţie
Pentru creştere, în afară de surse hidrocarbonate, azotate şi minerale, drojdia mai necesită şi
anumite substanţe oligodinamice, esenţiale pentru metabolismul ei, numite factori de creştere,
din care fac parte: biotina, acidul pantotenic, inozitolul, tiamina, acidul nicotinic, piridoxina,
riboflavina.
Drojdia de panificaţie este disponibilă sub mai multe forme: drojdie comprimată(presată),
drojdie uscată şi drojdie lichidă.
Drojdia fărâmiţată – se prezintă sub formă de particule relativ fine. Datorită suprafeţei mari pe
care o expune, este foarte sensibilă la oxigenul din aer. Este folosită industrial pentru trecerea
sub formă de suspensie.
Drojdia uscată. Se fabrică sub mai multe forme : drojdie uscată activă, drojdie uscată activă
protejată, drojdie uscată activă instant şi drojdie uscată cu proprietăţi reducătoare.
Drojdia lichidă. Drojdiile lichide reprezintă o cultură a drojdiilor existente în microbiota făinii
de grâu/secară sau a unei drojdii pure sau tehnic pure într-un mediu semifluid preparat din făină
şi apă sub protecţia bacteriilor lactice. Pâinea are gust şi aromă mai bune şi durată de
prospeţime mai mare.
D. Sarea
Se introduce în fază de aluat sub formă de soluţii saturate sau concentrate, dar şi în stare
nedizolvată.
Sarea este disponibilă sub formă granulară sau sub formă de fulgi.
Există şi varietăţi speciale de sare pentru panificaţie. Dintre acestea fac parte sarea iodată
(conţine 0,006-0,01% iodură de potasiu adăugată) şi sarea de potasiu (clorura de potasiu). Sunt
folosite pentru produse dietetice. Pentru panificaţie este economic să se utilizeze sarea de
calitate inferioară, grosieră. Impurităţile şi substanţele insolubile în apă se reţin prin filtrarea
soluţiei obţinute. Ideal este însă să se utilizeze sarea de granulaţie fină şi cu puritate înaltă.
c. Influenţa sării asupra calităţii pâinii - pâinea preparată din făina de calitate
medie, fără sare, coaptă pe vatră se obţine aplatizată, ca urmare a înrăutăţirii
proprietăţîlor reologice ale aluatului în lipsa sării. În plus, pâinea se obţine cu
coaja palidă, deoarece în absenţa sării fermentaţia este mai energică, sunt
consumate cantităţi mai mari de glucide, iar în momentul introducerii în cuptor
aluatul nu mai conţine cantităţi suficiente de glucide reducătoare pentru a se
forma melanoidine în cantităţi suficiente, care să confere culoarea cojii.
Pâinea preparată cu exces de sare se obţine cu gust sărat, volum redus, miez dens cu porozitate
insuficient dezvoltată, coajă intens colorată. Defectele sunt datorate frânării de către sare a
activităţii fermentative a drojdiei.
În această categorie intră materialele folosite pentru ameliorarea gustului şi mărirea valorii
nutritive a produselor şi cuprinde : zaharurile (îndulcitorii), grăsimile, laptele şi subprodusele
de lapte, ouale, fibrele alimentare, condimentele, seminţe ce se tresară pe suprafaţa produsului,
conservanţii.
Zaharuri (îndulcitori)
În panificaţie se folosesc: zahărul de sfeclă sau de trestie (zaharoza), glucoza, siropul de porumb,
mierea de albine. Se introduc în faza de aluat.
Zahărul (zaharoza) este cel mai folosit la prepararea produselor de panificaţie. Este hidrolizat încă din
timpul frământării aluatului de către invertaza drojdiei, la glucoză şi fructoză, iar la coacere participă la
reacţia Maillard de formare a culorii cojii.
Un sortiment de zahăr este zahărul brun. El conţine unele cantităţi de melasă ce contribuie la
îmbunătăţirea gustului pâinii. În acest scop se foloseşte la prepararea pâinii negre şi a pâinii
multicereale.
Glucoza, când este introdusă în cantităţi mari tinde să cristalizeze în pâine, ceea ce conduce la întărirea
miezului şi la apariţia de «pete de zahăr» în coajă.
Mierea de albine se utilizează la prepararea pâinii din făina integrală pentru intensificarea aromei, fie
singură, fie în combinaţie cu zahărul.
Glucidele folosite în panificaţie influenţează însuşirile reologice ale aluatului, activitatea drojdiei şi
calitatea produsului.
Grăsimi
În panificaţie se folosesc: uleiul de floarea-soarelui sau de soia, margarina, untul, untura, shortening-
uri. Se adaugă în faza de aluat.
Uleiurile vegetale sunt preferate din punct de vedere nutriţional pentru conţinutul mare de acizi
graşi polinesaturaţi şi pentru faptul că pot fi uşor dozate. Se utilizează la prepararea aluatului,
dar şi pentru ungerea formelor şi a tăvilor de copt, ca atare sau sub formă de emulsie.
Margarina este o emulsie formată din 64-82% substanţe grase, apă 15-16% şi alte ingrediente,
stabilizată cu ajutorul emulgatorilor. Pentru aluatul de panificaţie sunt preferate margarinele cu punct
de topire superior temperaturii aluatului.
Untul este considerat cea mai bună grăsime alimentară pentru panificaţie. El comunică produselor gust
şi aromă plăcute.
Untura de porc. Se foloseşte la prepararea aluatului şi la ungerea formelor. Conferă frăgezime şi aromă
plăcută produsului. Totuşi, datorită conţinutului său în colesterol şi cantităţi mari de acizi graşi saturaţi,
în ultimul timp, ea este folosită din ce în ce mai puţin.
Shortening-urile. În principiu, shortening-urile sunt un amestec format dintr-o bază de uleiuri parţial
hidrogenate şi o grăsime tare, complet hidrogenată.
Se folosesc laptele integral şi laptele degresat, iar dintre subproduse zerul rezultat la fabricarea
brânzeturilor şi zara rezultată la fabricarea untului. Substanţele minerale din lapte conţin o
gamă mare de elemente: Ca, P, K, S, Na, Fe, Cu, Zn, F. După prelucrarea laptelui ele rămân în
subprodusele rezultate, zerul şi zara.
După starea lor fizică, laptele şi subprodusele sale se prezintă sub formă : lichidă, concentrată, uscată
(praf). Produsele sub formă lichidă conţin cantităţi mari de apă, au volum mare şi necesită spaţii mari
de depozitare. Sunt perisabile şi de aceea trebuie păstrate la temperaturi scăzute. Prelungirea
conservabilităţii lor se realizează prin pasteurizare. Produsele concentrate se obţin din produsele din
care s-a îndepărtat o cantitate importantă de apă. Produsele uscate (sub formă de praf) se obţin prin
uscarea produselor lichide, fie pe valţuri, fie prin pulverizare.
Ouăle
Se folosesc la prepararea unor produse speciale de panificaţie (cozonac,chec). Se pot folosi în stare
proaspătă, congelată (melanj de ou) sau sub formă uscată (praf). Pentru obţinerea ouălor în stare
congelată sau uscată, acestea sunt spălate şi dezinfectate, apoi se sparg şi amestecul albuş-gălbenuş se
omogenizează, se filtreză şi se pasteurizează. În panificaţie, ouăle se utilizează ca adaos în aluat, iar
ouăle proaspete şi pentru ungerea suprafeţei produselor înainte de coacere. Se poate folosi în acest scop
şi amestecul de gălbenuş şi lapte.
Oul de găină conţine apă, proteine, lipide, glucide, minerale. Oul are funcţii multiple. Oul întreg are
capacitate de liant, de coagulant, de aromă şi de gust. Albuşul şi gălbenuşul pot coagula sub acţiunea
căldurii sau a altor agenti fizici şi chimici, însuşire care se foloseşte la obţinerea cremelor. Oul posedă
aromă care îi este proprie si rămâne perceptibilă şi după amestecarea cu alte ingrediente (zahărul,
făina). De asemenea, el poate fixa substanţele de aromă care se formează la fabricarea pâinii.
Gălbănuşul are proprietăţi emulsifiante şi de colorare. Puterea de colorare este comunicată de culoarea
proprie, gălbenuşul având culoare ce variază de la galben pal la galben-oranj. Albuşul se caracterizează
prin capacitatea de a îngloba aer la batere.
Efectul ouălor în panificaţie - ouăle adăugate în aluat măresc volumul produsului, îmbunătăţesc
structura miezului, gustul şi culoarea. Influeţa pozitivă a ouălor asupra calităţii produsului se explică pe
baza funcţiilor tehnologice pe care acestea le au.
Fibrele alimentare
Tărâţele de cereale, care sunt disponibile în cantităţi mari, au un conţinut de fibre mai scăzut decât
fibrele celulozice. Gumele conţin 70-85% fibre solubile. Se folosesc în proporţie de 0,5-1% faţă de
făina prelucrată. În proporţie mai mare influenţează negativ calitatea pâinii.
Condimente
Se folosesc numai pentru sortimentele speciale de pâine. Ele se folosesc pentru gust. În această
categorie intră:
Cele mai folosite în acest scop sunt susanul şi seminţele de mac, a căror aromă se dezvoltă în timpul
coacerii prin prăjire. Încorporarea lor în aluat nu se recomandă decât dacă sunt prăjite în prealabil.
Conservanţi
Sunt aditivi folosiţi pentru combaterea mucegăirii şi a bolii întinderii a pâinii. Din această categorie fac
parte : acetaţii, propionaţii şi sorbaţii. Dintre acetaţi se foloseşte mai ales oţetul dar şi acetatul de calciu.
Au acţiune antibacteriană. Propionaţii sunt cei mai folosiţi în panificaţie. Aceştia au acţiune
antibacteriană şi antifungică. Acidul propionic prezintă inconvenientul că înmoaie aluatul. Sorbaţii,
acidul sorbic şi sorbatul de potasiu au acţiune antifungică. Ca şi propionaţii, sorbaţii inhibă şi
activitatea drojdiei în aluat, din acest punct de vedere fiind preferat sorbatul de potasiu. Se introduc în
aluat, dar se folosesc şi la stropirea produselor la iesirea din cuptor pentru prevenirea mucegăirii.
CALITĂȚILE NUTRITIVE
Valoarea nutritivă a unui produs este dată de conținutul său în substanțe nutritive (proteine,
lipide , glucide ,vitamine , săruri minerale), de raportul dintre ele , de calitatea lor, de gradul de
utilizare digestivă și de modul în care produsul satisface nevoile organismului.
În comparație cu făina din care s-a obținut , pâinea are grad de asimilare mult mai mare,
datorită transformărilor suferite de componenții făinii în timpul procesului de preparare a
pâinii.
Proteinele, in timpul fermentarii sunt partial hidrolizate la compusi mai simpli, mai asimilabili,
cele nehidrolizate sunt coagulate la coacere, devenind mai usor atacabile enzimatic si deci mai
asimilabile.
Amidonul, ca si proteinele, este hidrolizat partial la compusi mai simpli (maltoza, dextrine) in
timpul fermentarii, iar la coacere, cel nehidrolizat este gelatinizat, stare in care este mult mai
usor hidrolizat de enzimele digestive, fata de amidonul crud.
Grasimile devin si ele mai usor asimilabile ; ele sufera in timpul procesului tehnologic o
anumita hidroliza.
Substantele minerale, Fe, Ca isi maresc gradul de asimilare datorita hidrolizei unei parti a
compusilor fitinici ai fainii in prezenta enzimei fitaza.
Gradul de asimilare al painii depinde de extractia si finetea fainii, de porozitatea painii s.a.
Gradul de asimilare este cu atat mai mare cu cat extractia si finetea fainii sunt mai mici si
porozitatea painii, mai mare.
De aceea, s-a introdus pentru aprecierea valorii nutritive a produselor alimentare, deci si a
painii, un indice al valorii nutritive, care tine seama de zece componente :proteine, lipide,
glucide, Ca, P, Fe, vitaminele A, B1,B2, C.
CALITĂȚILE ORGANOLEPTICE
Caracteristicile pâinii care se pot examina pe cale organoleptică sunt: forma şi volumul,
culoarea şi aspectul cojii, miezul, aroma şi gustul.
• Forma şi volumul se apreciază vizual, prin observaţii asupra aspectului exterior al produsului,
urmărind dacă este specifică sortimentului şi bine crescută în volum. De asemenea se observă dacă
prezintă unele defecte posibile: deformări, aplatizare, rupturi etc.
• Culoarea şi aspectul cojii se apreciază vizual, făcându-se observaţii asupra aspectului, grosimii,
culorii şi eventualelor defecte: arsuri, băşici, încreţituri, crăpături (care se admit într-o lăţime de
maximum 1 cm şi o lungime de maximum 5 cm), sau dacă prezintă urmele unor boli (mucegăire, boala
cretoasă).
• Mirosul se apreciază în secţiune observându-se forma şi fineţea porilor, uniformitatea acestora sau
dacă prezintă defecte: este lipicios, se fărâmiţează, este desprins de coajă, se întinde la rupere formând
fire mucilaginoase, are goluri mari, prezintă cocoloaşe de făină sau urme de făină nefrământată. Se
apreciază şi consistenţa (elasticitatea) prin apăsare cu degetul o singură dată într-un loc, observând dacă
acesta revine la forma iniţială (nu păstrează forma degetului).
• Aroma se apreciază prin mirosire după ce pâinea se secţionează şi se presează de câteva ori. Se
observă dacă este plăcută şi pronunţată, caracteristică pâinii bine coapte, sau prezintă un miros de
mucegai, stătut, rânced sau alt miros străin.
• Gustul se apreciază prin degustarea unei porţiuni de produs (miez şi coajă) şi se observă dacă este
plăcut, caracteristic sortimentului sau dacă prezintă defecte: acru, amar, prea sărat. Tot acum, la
masticare, observăm dacă scrâşneşte în dinţi, ceea ce ar însemna că prezintă impurităţi minerale
(pământ, nisip).
CALITATEA ESTETICA.
Calitatile estetice ale produselor alimentare vizeaza in mod special aspectul acestora, ca factor
important in conturarea primei impresii a consumatorului fata de produs.
Mesajul estetic poate fi transmis cumparatorului in mod direct de catre produs sau indirect prin
intermediul ambalajului. O contributie deosebita la conturarea aspectului estetic, atragator este
conferita de catre elemente estetice precum culoarea, forma si armonia produsului.
Suprafața pâinii trebuie să fie netedă, fără fisuri și lacrimi, umflături, pete arse, incluziuni
străine. Crusta superioară nu are voie să rămână în urma firimii. Grosimea crustelor nu trebuie
să depășească 0,5 cm. Dacă crusta superioară este foarte subțire și rămâne în spatele firimii,
atunci temperatura cuptorului a fost prea mare, crusta s-a format rapid și gazele (dioxid de
carbon, apă și vapori de alcool) se extind într-un spațiu încălzit, încercând să scape în exterior,
a ridicat scoarța superioară. Dimpotrivă, o crustă groasă și întărirea (un strat de aluat necoapte
la coaja de jos) sunt semne ale temperaturii insuficiente a cuptorului. Culoarea crustei trebuie
să fie uniformă, maro maroniu pentru pâinea de secară, galben deschis sau închis pentru pâinea
de grâu.
Firul din tăietură trebuie să fie omogen (nu ar trebui să existe bulgări de aluat neamestecat sau
pâine veche), fin poros și, cu o presiune ușoară cu un deget, ar trebui să ia rapid forma inițială.
Gustul trebuie să fie plăcut, fără amărăciune și fără gust. Când mestecați, nu ar trebui să existe
nicio crăpătură pe dinți și impurități minerale.
Mirosul pâinii ar trebui să fie plăcut, parfumat, caracteristic acestui tip de pâine. Un miros de
mucegai este un semn al calității slabe a făinii din care se coace pâinea.
Forma produselor trebuie să fie corectă, să corespundă denumirii, să nu aibă urme, fără debite
laterale, suprafața să fie netedă, fără crăpături, culoarea variază de la galben deschis, de la aur
la maro. Starea miezului produselor se caracterizează prin coacerea, frământarea, porozitatea,
elasticitatea și prospețimea. În produsele de panificație, miezurile sunt uscate, lipsite de
aderență, nu sunt umede la atingere, fără bulgări și urme de nefromi, elastici, non-aglomerate și
nu se fragmentează. Gustul și mirosul trebuie să fie caracteristice speciei. Nu sunt permise
gusturile și mirosurile strălucitoare, murdare, mucegăite și alte străine.
Defectele pâinii sunt cauzate de diverse motive: calitatea materiei prime principale și
suplimentare, încălcarea dozajului și a procesului tehnologic, manipularea necorespunzătoare a
pâinii după coacere. Există defecte în aspect, miez, gust și miros.
Defectele de aspect includ forma neregulată a pâinii, fisurile și lacrimile de pe crustă, o crustă
arsă sau palidă, lipsa de luciu pe ea.
Forma neregulată a pâinii este obținută dacă este coaptă din aluat nefermentat sau fermentat sau
dacă aluatul a fost încălzit neuniform în timpul coacerii. Atunci când nu există insuficiență de
verificare, pâinea are un volum mic și are o crustă superioară puternic convexă. Cu o probă
excesivă, pâinea de găină are o formă de clătită, iar pâinea de staniu are o crustă concavă
superioară. Impachetarea necorespunzătoare a pâinii în timpul transportului și depozitării duce
deseori la deformarea pâinii.
Fisurile și lacrimile de pe crustă apar atunci când aluatul nu este suficient de etanșat sau
la o temperatură prea ridicată sau în absența aburului în cuptor. Pâinele din aluaturi
neîntrerupte în timpul coacerii provoacă bule înfundate care se sparg.
O crustă arsă se formează atunci când cuptorul este prea fierbinte sau copt prea mult
timp.
O crustă palidă se formează atunci când se coace pâinea din făină de calitate slabă sau
când temperatura cuptorului nu este suficient de mare. Pâinea coaptă din aluatul
fermentat are, de asemenea, o crustă palidă.
Defectele miezului includ nevroză, crustă lag din miez, întărire, destrămare, porozitate
neuniformă și miez prematur.
Nepromii sunt niște cruste care conțin făină, bucăți de sare sau o crustă de pâine
îmbibată și o pâine adăugată în aluat.
Întârzierea crustei de la miez se produce dacă aluatul fermentat insuficient este plasat
într-un cuptor cu o temperatură foarte ridicată. O crustă se formează repede pe
suprafață, iar bioxidul de carbon și vaporii de apă se acumulează sub crustă și o rup în
afara miezului. Legarea prea înaltă a pâinii în cuptor sau stivuirea înaltă a pâinii fierbinți
este, de asemenea, cauza acestui defect.
Încălzirea este un strat ne-poros, umed, care se află în apropierea crustei inferioare,
uneori la partea laterală. Motivele acestui defect sunt: o diferență puternică de
temperatură între aluat și vatră, o cantitate mai mare de apă în aluat, coacerea
insuficientă a pâinii, temperatura prea ridicată sau prea scăzută a cuptorului,
împachetarea densă a pâinii fierbinți.
Frunza de cruzime este cauzată de lipsa apei în aluat sau de timpul de păstrare al pâinii
coapte.
Porozitatea inegală apare în pâine din aluat nesupravegheat sau când nu este suficient
de alimentat în timpul fermentației.
Gustul anormal (excesiv de acru, proaspăt, sărat, amar) rezultă dintr-o încălcare a rețetei
de coacere a pâinii din aluat nefermentat sau fermentat, precum și prin utilizarea unor
materii prime de calitate slabă.
Mirosurile străine (mucegaiul, mucegaiul, pelinul etc.) se găsesc în pâine coaptă din făină
de calitate slabă sau depozitate împreună cu produse picante.
Înghețarea pâinii se manifestă prin faptul că miezul devine greu, dur, se sfărâmă. Crusta
își pierde elasticitatea, devine încrețită și cauciucată. Carstingul este cauzat de o
schimbare a stării de amidon și de proteine.
Dacă pâinea veșnică este încălzită, amidonul absoarbe din nou umiditatea și miezul se
înmoaie. Pâinea de grâu se întărește mai repede decât secara. Pentru o lungă perioadă
de timp, pâinea nu se învecinează, rețeta care include malț și melasă, precum și pâinea
gătită în berii.
- Analizele fizico-chimice si incercarile mecanice vor fi executate numai de personal calificat si instruit
special pentru operatiile respective, respectandu-se intocmai instructiunile tehnice, tehnologice de
protectie a muncii si PSI.
- Examinarea si avizarea medicala sunt obligatorii la incadrarea in munca. Efectuarea controalelor
medicale in vederea angajarii, periodicitatea controalelor ulterioare, investigatiile clinice si de laborator
se stabilesc prin norme de catre Ministerul Sanatatii.
Instruirea personalului
- Instructajul de protectie a muncii se va face pe faze, in conformitate cu prevederile Normelor generale
de protectie a muncii.
- Intervalul dintre doua instructaje periodice va fi de 30 zile calendaristice pentru personalul cu studii
medii (laboranti, tehnicieni) si de 90 de zile calendaristice pentru personalul cu studii superioare. -
Personalul care detine functii de conducere -sef laborator -isi insuseste cunostintele de protectie a
muncii prin studiu individual, iar verificarea cunostintelor asimilate se va face prin examinare in
comisii si la date stabilite de conducerea unitatii.
- Este obligatorie efectuarea unui instructaj special de protectie a muncii inainte de realizarea unei
analize sau incercari care are caracter de noutate, se executa foarte rar sau se inscrie intr-o lucrare de
cercetare.
- Instructajul special se va face de conducatorul direct al locului de munca sau de catre conmducatorul
lucrarii de cercetare si va cuprinde masurile de protectie a muncii care trebuie respectate la realizarea
analizei/incercarii, luindu-se in considerare conditiile concrete ale locului de munca la momentul dat.
- Verificarea efectuarii si insusirii acestui instructaj se va face de catre sefii ierarhici, prin sondaj.
- Toti lucratorii din laboratoarele de analize fizico-chimice si incercari mecanice sunt obligati sa
utilizeze echiupamentul de protectie adecvat, conform "normativului cadru de acordare si utilizare a
echipamentului individual de protectie" emis de MMPS.