STUDIU DE CAZ

SPIRITUL DE ÎNTREPRINZĂTOR AMPLIFICAT PESTE OCEAN

A. Prezentarea cazului

Deşi poate părea doar o poveste cu sârşit fericit pentru unii,

întâmplările ce vor fi relatate în următoarele pagini sunt unele din cele mai
reale, petrecute pe teritoriul unei ţări aflate sub o dictatură totalitară
(România), unde spiritul de întreprinzător era curmat din faşă, iar libertatea
personală de alegere era profund stânjenită de un mecanism politic birocratic
implacabil.
Eroul povestioarei noastre este un tânăr student la Facultatea de Drept
din Iaşi, originar de lângă Bacău, unde, născut într-o familie numeroasă –
fiind cel mai mare din cei cinci fraţi, purta o responsabilitate mare pe umeri
– realizase nevoia de afirmare într-un oraş mare, cu posibilităţi multiple,
cum vedea el la vremea respectivă Iaşiul.
Astfel, din primii ani de facultate, Mihăiţă Bejinariu, la cei numai 19
ani ai lui, se ocupa de diverse activităţi, unele mai obscure decât altele : de la
vânzarea cartelelor necesare pentru procurarea alimentelor, la procurarea şi
vânzarea de alcool şi ţigări de prin “străinătăţuri”. Micile lui îndeletniciri de
speculă au atras însă după un timp atenţia prea multor colegi de breaslă, care
fiind, in mod evident, “bine intenţionaţi” au început să alerteze cadrele
profesorale. Somat să înceteze orice activitate comercială şi să se ocupe
integral de activitatea studenţească, Mihăiţă se vede nevoit să-şi domolească
“spiritul întreprenorial” pentru o vreme.
Ajuns în anul final de facultate, cu posibilităţi mici de a putea întreţine
o familie numeroasă ca a lui, decide să încerce împreună cu nişte prieteni de
peste Prut să cumpere şi să vândă alimente, cu provenienţă diversă : Ucraina,
U.R.S.S.Ceea ce nu ştia personajul nostru era că aceşti amici ai lui fuseseră
deja luaţi în vizor de către Securitate şi de Miliţia noastră.
Într-o ambuscadă creată de autorităţi, toţi prietenii lui sunt prinşi în
flagrant, iar în apartamentul unde locuia Mihăiţă sunt găsite cele mai
periculoase obiecte încriminatorii : câteva bancnote de dolari S.U.A.
După cum ştim prea bine, în anii ’70 posesia de valută putea fi
sancţionată cu pedepse extrem de mari, mai ales dacă valuta era obţinută din
activităţi ce “trădau” economia noastră centralizată.
Pus într-o situaţie fără scăpare, Mihăiţă Bejinariu se simte nevoit să-şi
ia la revedere de la familie print-o scrisoare scurtă şi, cu ajutorul câtorva
prieteni, să părăsească ţara.
 Alungat din propria ţară pentru că îndrăznise să încerce o afacere
personală, obligat să-şi părăsească familia şi prietenii, Mihăiţă începe o nouă
viaţă în S.U.A., mai exact în New York, unde după ce reuşeşte să absolve
Facultatea de Drept, fiind remarcat de către profesorii lui ca un băiat cu mult
peste nivelul de inteligenţă manifestat la ceilalţi studenţi, începe să lucreze
ca asistent pentru unul dintre profesorii de la Universitate. Susţinut fiind de
acesta, reuşeşte să fie acceptat în baroul oraşului New York, unde încet -
încet începe să - şi creeze clienţii lui, atraşi de loialitatea şi de fantastica
implicare de care dădea dovadă tânărul avocat roman.
Soarta lui va lua o turnură extraordinară o dată cu evenimentele din
Decembrie 1989 din România, când brusc realizează că nu-l mai împiedică
nimic să se întoarcă acasă.
Cu cei 20.000 de dolari rămaşi după plata datoriilor pe care le făcuse
în S.U.A., Mihăiţă revine în România deoarece era dornic să.şi înfiinţeze
aici propria lui firmă de avocatură. Surpriza însă, decanatul baroului din
Bucureşti nu numai că nu-l accepta în rândurile lui, însă trimite, ordin către
toate barourile din teritoriu să facă acelaşi lucru.
Plecat din România în vremuri aspre, cu legi ce pedepseau
iniţiativa privată, se reîntorcea după 20 de ani, într-un mediu în care erau
deja formate bresle ce nu erau dispuse să accepte “intruşi”.
Dar personajul nostru avea cetăţenie americană şi prin urmare în
foarte scurt timp şi-a făcut cunoştiinţe noi la Ambasada Americană, a
cunoscut oameni de afaceri americani şi străini şi a realizat că, dacă i se
interzice practicarea avocaturii, putea să reuşească în alt fel de afacere :
consultanţa juridică.
Cu banii acumulaţi în anii de practică din New York, şi cu
ajutorul unor prieteni care i-au dat spre utilizare un spaţiu mic, însă cu vad
mare commercial, Mihăiţă Bejinariu se vede unicul asociat al unui S.R.L.
care avea ca obiect de activitate acordarea de servicii de consultanţă
juridică. Încet – încet de la munca de secretariat până la munca de consultant
pe care o necesită activitatea lui, Mihăiţă începe să-şi dezvolte firma proprie,
cu clienţi puţini, dintre cunoscuţi, la început, însă clienţi deveniţi în scurt
timp fideli, pentru că observau după primele contacte, o putere de muncă
exemplară şi o calitate a serviciilor deosebită.
Clienţi vechi aduceau clienţi noi, şi astfel de la simplu patron
“policalificat”, Mihăiţă Bejinariu reuşeşte să creeze, nu fără eforturi şi
renunţări, un colectiv tânăr format dintr-un secretar care realiza toată munca
de birou, trei avocaţi care pledau în faţa instanţei în procesele ce trebuiau
susţinute de firma lor, ca reprezentanţi juridici în speţe de Drept Comercial,
Drept Civil sau Drept Financiar.
 Şi astfel, după 10 ani de la întoarcerea de peste ocean, după ce a
întâmpinat zeci de obstacole într-o ţară care deşi nou – născută din punct de
vedere al sistemului politic, economic şi legislativ, se lasă înfrânată de vechi
obiceiuri şi personaje care încă dominau lumea politică şi economică,
domnul Mihăiţă Bejinariu este în prezent patronul unei firme ce cuprinde opt
angajaţi, însă reuşeşte să atingă cifre de afaceri de ordinul sutelor de mii de
dolari anual.

B. Subiecte pentru analiză şi dezbatere

1. Caracterizaţi elemnetele definitorii ale mediului de afaceri

din România pre şi post revoluţionară .
2. Explicaţi existenţa „barierelor” cu care se confruntă Mihăiţă
Bejinariu la întoarcerea în ţară. De ce nu este acceptat de
confraţii de breaslă în baroul Bucureşti ?
3. De ce consideraţi că se crează aceste limitări la intrarea pe o
anumită „piaţă”. Îmbracă organismele de specialitate ale
Uniuni Naţionale a Barourilor din România (Comisia
permanentă a UNBR, Consiliul UNBR, Adunarea Generală
a UNBR) forma de organizare specifică unor întreprinderi
mari, monopoliste? Care ar putea fi, într-o economie de
piaţă, interesele acestei „firme mari” ?