Priorități în strategiile energetice ale României în contextul actual european și euroatlantic

Abstract. Într-o lume dominată de incertitudini (geopolitice, economice sau politice), asigurarea
securității energetice a devenit o prioritate de vârf, atât la nivel de stat, cât și pentru alianțele
supranaționale (UE, NATO). Lucrarea își propune să prezinte, sintetic, evoluția eforturilor de
adecvare a Strategiilor Energetice ale României în contextul provocărilor contemporane ale
securității globale, insistând asupra a două priorități: nevoile interne de securitate energetică și
configurarea alianțelor pe care România le are. parte din. Preocupările de securitate energetică
ale României au fost amplificate în perioada 2006-2007, dar, deși mai multe proiecte au fost
lansate în dezbatere publică, niciunul nu a fost adoptat și asumat. Investigația noastră sa bazat pe
informațiile actuale pe care le-am analizat, comparat și sintetizat, astfel încât să anticipăm
evoluțiile strategice așteptate în următorii douăzeci de ani.
Introducere Sectorul energetic al României este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante
pentru economia naţională şi pentru fiecare dintre cetăţenii săi. Pentru a-i înțelege semnificația,
luăm în considerare simultan mai multe argumente. Dintre acestea, vom acorda prioritate rolului
energiei în securitatea națională, regională sau internațională. Sursele de informare identificate se
referă în principal la surse oficiale, articole de presă, o serie de lucrări despre arhitectura
geopolitică a regiunii extinse a Mării Negre. Majoritatea articolelor de știri sunt folosite pentru a
reprezenta opinia autorului respectiv și au fost citate în activitatea de documentare. Părerile
prezentate în această lucrare reprezintă opinia noastră în raport cu subiectul la momentul
elaborării acestuia, evoluțiile viitoare putând varia foarte mult în direcții opuse. Securitatea
energetică Securitatea internațională este un fapt la care statele, organizațiile internaționale și
alți actori internaționali contribuie în moduri diferite și în grade diferite. „Securitatea națională”
este termenul cel mai des folosit în definirea securității. Statul este actorul care își asumă rolul de
garant al securității individului, grupului și uneori chiar al securității regionale. În schimb,
securitatea statului este definită de toate condițiile politice, economice, sociale, militare și de
mediu necesare asigurării suveranității, independenței și promovării intereselor naționale
(Bărbuț, 2012 p.21). Pentru unii specialisti, securitatea energetica inseamna a fi asigurat din
punct de vedere al resurselor, cailor de control si distributie si alternative. În general, conceptul
este definit ca „resurse sigure la un preț rezonabil” (Proninska, 2007, p.216), deci este integrat
într-o problemă mult mai amplă decât triunghiul de securitate aprovizionare – sustenabilitate –
competitivitate.
Terorismul, conflictele sau dezastrele naturale explică atenția factorilor de decizie care se
confruntă cu riscuri de aprovizionare, este de a asigura securitatea aprovizionării cu energie. De
asemenea, accentul se pune pe dimensiunea rezervelor strategice de supracapacitate și a
infrastructurii excedentare. Prin urmare, prețurile și diversitatea surselor de aprovizionare sunt
componente critice ale securității energetice (Bărbuț, 2012, p.21). Într-o altă viziune, securitatea
energetică înseamnă producția de energie necesară în propria țară și ca dependență redusă de
importuri. Dar realitățile vremurilor noastre au arătat că marii consumatori ar trebui să renunțe la
utopia independenței energetice și să accepte energia interdependenței (Băhnăreanu, 2008, p.27).
Toate măsurile pe care statele sau grupurile de state (alianțe) le iau pentru asigurarea securității
aprovizionării cu energie, a competitivității industriei energetice și a protecției mediului sunt
ușor identificabile în politicile energetice adoptate. Un astfel de cadru presupune necesitatea unei
cooperări conștiente între diferiți „jucători energetici” (țara, companii de energie sau
consumatori) cu scopul de a depăși dificultățile legate de aceste trei componente. O politică
energetică modernă, clară și transparentă, trebuie să asigure echilibrul, să înlăture problemele de
manifestare nedorită, precum crizele energetice și să asigure stabilitatea prețurilor în sector și
continuitatea aprovizionării consumatorilor (Codoban 2012, p.65).
Elemente ale strategiei energetice cu impact strategic pentru Organizația Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO) Securitatea energetică nu este doar o problemă economică, ci a
devenit una mult mai profundă, cu implicații politice și militare, a adăugat Organizația Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO) tema securitatea energetică. pe agenda Alianţei. După cum știm,
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o alianță a 28 de țări din Europa și
America de Nord care au aderat la Tratatul Atlanticului de Nord. Scopul esențial al NATO este
de a asigura libertatea și securitatea tuturor membrilor săi prin mijloace politice și militare, în
conformitate cu Carta Națiunilor din Tratatul Atlanticului de Nord. Principiul fundamental al
Alianței este un angajament comun pentru cooperarea reciprocă între statele membre, bazat pe
indivizibilitatea securității acestora. Conceptul strategic al N.A.T.O. oferă protecție rutelor vitale
de aprovizionare ca una dintre problemele critice pentru securitatea organizației lor. În declarația
la Summit-ul de la Riga, statele membre NATO au decis să susțină eforturile coordonate ale
comunității internaționale de a evalua riscurile infrastructurilor energetice și de a promova
siguranța acestora (paragraful 45 din Declarația finală a Summit-ului de la Riga, 29 noiembrie,
2006). Unii oficiali consideră că Alianța ar putea juca un rol important în construirea solidarității
politice internaționale în cazul unei întreruperi deliberate a aprovizionării cu energie (Gallis,
2007, p.7). În acest scop, Alianța și-ar putea coordona politicile în domeniu, încurajând schimbul
de resurse în cazul fluxurilor de energie în scurtcircuit. La nevoie, Alianța ar putea asigura
securitatea infrastructurii energetice în țările producătoare, fiind identificate principiile care vor
ghida NATO în domeniul securității energetice, stabilindu-se că organizația se va angaja în
următoarele domenii: fuziune și schimb de informații, stabilitate proiectare. , promovarea
cooperării internaționale și regionale, susținerea gestionării consecințelor și sprijinul pentru
protejarea energiei critice. (Paragraful 48 din Summit-ul Declarației de la București).
Strategia energetică a statelor din aria geografică a României Context Strategia energetică a
României este puternic influențată de deciziile regionale. În cele ce urmează, vom prezenta pe
scurt viziunea strategică a Rusiei și a Uniunii Europene. a) Strategia energetică a Rusiei Rusia
dispune de resurse energetice considerabile, un complex energetic și rezerve puternice de
combustibil, care susțin dezvoltarea economiei acestei țări și este un instrument important al
politicii externe și interne. Obiectivele politicii energetice ale Rusiei (până în 2020) sunt:
utilizarea eficientă maximă a energiei, a combustibilului natural și a potențialului de creștere
economică a sectorului energetic pentru a crește calitatea vieții cetățenilor; stabilirea unor căi de
dezvoltare calitativă a energiei, combustibilului; creșterea competitivității producției și serviciilor
pe piața globală; dezvoltarea măsurilor și mecanismelor politicii energetice de stat, având în
vedere rezultatele așteptate pentru realizarea acesteia (Bărbuț, 2012, p.126). În ceea ce privește
Uniunea Europeană, există o activitate concertată de creștere a controlului asupra gazelor rusești
trimise în Europa, îmbunătățirea controlului asupra Georgiei, consolidarea relațiilor ruso-libiene,
controlul gazului Caspic, sugerând o acțiune înconjurătoare a UE și surse de gaz pentru acesta
( purici, 2014, p.39).
b) Strategia energetică a Uniunii Europene La 8 martie 2006, Uniunea Europeană a adoptat un
nou proiect de strategie energetică la nivel comunitar, Strategia europeană pentru energie
durabilă, competitivă și sigură (Comisia Europeană – O strategie europeană pentru o energie
durabilă, competitivă și sigură, 8 martie 2006). Între liniile de acţiune acoperite de U.E. pentru
asigurarea durabilității, competitivității și securității energetice menționăm: Asigurarea
integrității pieței interne, prin adoptarea de reguli și reglementări comune, dar și prin construirea
unei rețele comune sau conectivitate la cele existente; Asigurarea securității fluxului de energie
și consolidarea solidarității între statele membre, prin revizuirea legislației naționale privind
stocurile de petrol și gaze; Diversificarea surselor de energie; Protecția mediului și promovarea
politicilor de economisire a energiei; Crearea unui plan tehnic strategic pentru energie;
Formularea unei politici externe comune pentru toate statele UE; Adoptarea unui tratat european
privind energia; Adoptarea unui nou parteneriat energetic cu Rusia; Crearea unui mecanism de
reacție la o criză cauzată de scurtcircuitarea aprovizionării cu energie a Europei. În urma crizei
energetice din anii 2006-2007 (întreruperi în alimentarea cu gaze), UE a aprobat Noua Politică
Energetică a Uniunii Europene, cu orizontul de timp 2020 care prevede: Reducerea emisiilor de
gaze cu efect de seră cu 20%, comparativ cu cele din 1990; Creșterea ponderii energiei
regenerabile în mixul energetic total de la mai puțin de 7% în 2006, la 20% din totalul energiei;
Creșterea ponderii biocombustibililor la cel puțin 10% din toți combustibilii utilizați; Reducerea
consumului de energie primară cu 20% (Bărbuț, 2012 p.99). UE a întreprins pași concreți în
direcția construirii treptate a unei piețe interne a energiei, care să garanteze accesul fiecărui
cetățean/companii comunitare la factori energetici, adoptând astfel pachetele legislative din
1998, 2003 și 2009, vizând în principal liberalizarea gazelor din industriile naționale (Codoban
2012, p. 57). Evoluții concrete încă neexprimate în toate consecințele lor și nerezolvate din 2014,
au determinat Consiliul European (martie 2014) să solicite Comisiei Europene să elaboreze un
studiu cuprinzător privind securitatea energetică europeană, care a avut ca rezultat elaborarea
unei „Strategii europene de securitate energetică” adoptată de Comisie la 28 mai 2014 și
discutată în Consiliu din iunie 2014 (Iordan-Constantinescu, 2014, p.36). Menționând că
problemele de securitate energetică au fost abordate aproape exclusiv la nivel național, strategia
este o „abordare colectivă” printr-o „piață internă funcțională și o mai mare cooperare la nivel
regional și european”, dar și printr-o „acțiune externă coerentă” (Iordan-Constantinescu, 2014). ,
p.36). Strategia se bazează pe opt piloni, fiecare având orizont de timp 2030: Acțiuni imediate
pentru creșterea capacității UE de a depăși o perturbare majoră a importurilor de energie în iarna
2014/2015; Consolidarea mecanismelor de necesitate/solidaritate, inclusiv coordonarea
evaluărilor riscurilor și a planurilor de intervenții, precum și protecția infrastructurii; Moderarea
cererii de energie; Realizarea unei piețe interne complet integrate și funcționale; Creșterea
producției de energie în interiorul UE; Dezvoltarea tehnologiilor energetice; Diversificarea
aprovizionărilor externe și a infrastructurii aferente; Îmbunătățirea coordonării politicilor
naționale în materie de energie și comunicare cu o singură voce asupra politicii energetice
externe (Iordan-Constantinescu, 2014 p.36).
Prezent și perspective pentru strategia energetică a României Preocupările de securitate
energetică ale României au fost amplificate în perioada 2006-2007. Strategia de Securitate a
României adoptată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării la 17 aprilie 2006 a pornit de la
vulnerabilitățile de bază ale domeniului: dependența de resurse vitale greu accesibile; punctele
slabe ale infrastructurii strategice; organizarea necorespunzătoare a sistemului de criză;
slăbiciunea capitalului autohton etc. (Strategia Naţională de Securitate a României, 2007)
Strategia subliniază că regiunea Mării Negre este o zonă majoră de tranzit pentru resursele
energetice şi, de asemenea, un spaţiu de exprimare a riscurilor asimetrice şi a izbucnirilor de
conflict. Regiunea este un conector important situat pe coridorul care leagă comunitatea euro-
atlantică (ca furnizor de securitate și consumator de energie) de zona strategică Orientul
Mijlociu, Regiunea Caspic și Asia Centrală (ca furnizor de energie și securitatea consumatorilor).
Din punct de vedere energetic, regiunea Mării Negre este principala zonă de tranzit și - într-un
mod important - o sursă majoră de energie care este consumată în Europa. Prognozele văd o
oportunitate de a-și crește substanțial ponderea în următoarele decenii, ceea ce îi conferă un rol
crucial în securitatea energetică a Europei (Băhnăreanu, 2008, p.241). La 5 septembrie 2007,
Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat Proiectul de Strategie Energetică pentru perioada
2007-2020, proiect aliniat la principalele scopuri și obiective ale UE. Potrivit acestui document,
prioritățile României sunt: asigurarea competitivității; diversificarea aprovizionării cu energie;
protectia mediului; asigura investitii pentru cresterea capacitatii de productie si dezvoltare. Dacă
analizăm comparativ prioritățile strategiei energetice ale României și cele ale Uniunii Europene,
putem identifica cu ușurință câteva preocupări comune: menținerea suveranității naționale în
materie de securitate energetică; creșterea securității aprovizionării cu energie; alegerea unui mix
energetic echilibrat (cărbune, hidro, nuclear, surse regenerabile), pentru a asigura sectorul
energetic competitivitatea și securitatea aprovizionării; gestionarea eficientă a resurselor de
energie primară epuizarea și menținerea unui nivel acceptabil al importurilor de resurse de
energie primară; îmbunătățirea eficienței energetice; asigurarea de investiții pentru creșterea
capacității de inovare și dezvoltare tehnologică; îndeplinirea obiectivelor de protecție a mediului
și de reducere a emisiilor de carbon. (Bărbuț, 2012, 145-146). Obiectivul general al strategiei
este atingerea necesarului de energie la cel mai mic preț posibil, adecvat unei economii de piață
modernă și un nivel de trai decent în ceea ce privește calitatea, siguranța alimentară, respectând
în același timp principiile dezvoltării durabile. Repere acționabile ale strategiei, în 2020, sunt:
Menținerea unui echilibru între importurile de resurse energetice primare și utilizarea rațională și
eficientă a rezervelor naționale comerciale și a bazei economice; Diversificarea surselor de
aprovizionare cu materii prime și dezvoltarea rutelor de transport ale acestora; contracte pe
termen lung de import de gaze naturale, cu respectarea regulilor de concurență; Investiții sporite
în exploatarea cărbunelui și minereul de uraniu, în conformitate cu reglementările UE; Investiții
sporite în exploatarea rezervelor de gaze naturale, dezvoltarea, reabilitarea și expedierea
conductelor de gaze naturale în creșterea capacității de stocare a gazelor naturale; Restructurarea
și reînnoirea capacității de producere a energiei electrice prin reabilitarea unităților viabile
existente, închiderea unităților neviabile și construirea de noi unități de producție; Dezvoltarea în
continuare, modernizarea și modernizarea rețelelor de transport și distribuție; Programe de
dezvoltare continuă, de transport și distribuție a energiei termice, dezvoltarea, modernizarea și
modernizarea unităților de producere a energiei electrice și termice; Abordarea, împreună cu
statele membre, a problemelor legate de protecția infrastructurii critice în sistemul energetic în
lupta împotriva terorismului (Strategia Energetică a României 2007-2020, iulie 2007).
Proiecte prioritare de dezvoltare prevăzute de Strategia Energetică a României până în
2035 În perioada 5 decembrie 2014 – 10 ianuarie 2015, a fost lansată în dezbatere publică
Strategia Energetică Națională pentru perioada 2015-2035, termenul limită de finalizare a
revizuirii Strategiei Energetice Naționale este Mai 2015
(http://www.agerpres.ro/economie/2014/12/05/strategia-energetica-nationala). Acest document
ar trebui să fie fundamentul pe care vor fi formulate scenarii de viitor pentru dezvoltarea
sistemului energetic românesc și a propunerilor de politică energetică, care urmează să fie
adoptate în următorii 20 de ani. Documentul, supus dezbaterii publice, a fost elaborat de
Departamentul de Energie, cu participarea și consultarea mai multor experți din mediul
academic, afaceri și societate. Investițiile necesare în zonă sunt estimate la 100 de miliarde de
euro până în 2035 (Strategia energetică, analiza actuală a stării). Obiectivele de investiții sau
strategice considerate necesare pentru securitatea energetică a României sunt: Dezvoltarea
Unităților 3 și 4 ale CNE Cernavodă, aflate în prezent în negocieri pentru participarea China
General Nuclear Power Corporation; dezvoltarea stocării hidroelectrice prin pompare Tarniţa -
Lăpuşteşti (2020 ar urma să fie reabilitată şi modernizată hidro 2.400 MW, aproape jumătate din
capacitatea totală a companiei de stat Hidroelectrica. Alte planuri de dezvoltare a capacităţii
hidroenergetice până în 2025 includ construirea a patru grupuri cu o capacitate totală instalată de
32,9 MW la intersectia Dunarii cu raul Olt); dezvoltarea infrastructurii de contorizare inteligentă
(implementarea contorării inteligente a energiei electrice) și rețea inteligentă (INTELIGENTA- o
simbioză între componentele unei rețele electrice în sensul tradițional al cuvântului și elementele
de tehnologie a informației și comunicațiilor care vin cu funcționalitatea completă a rețelei);
Dezvoltarea sau extinderea capacității de interconectare și facilitarea exportului/importului
pentru exploatarea avantajului prețurilor mai mari ale energiei electrice pe alte piețe și pentru a
contribui la creșterea lichidității pieței și la exportul de gaze naturale; exploatarea zăcămintelor
de gaze naturale din Marea Neagră și asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale,
extinderea capacității fizice de export, construirea capacității de transport prin conducte cuplate
cu producția preconizată și creșterea investițiilor în capacitatea extractivă a instalațiilor de
depozitare; investiții pentru a se conforma cerințelor UE de mediu; modernizarea centralelor pe
cărbune (Strategia energetică, analiza stării actuale), liberalizarea piețelor de energie; necesitatea
de a respecta politicile și obiectivele UE în sectorul energetic, inclusiv cele care vizează investiții
suplimentare în capacitatea de producție din energie electrică generată din surse regenerabile .
În ceea ce privește investițiile în sectorul energetic este de așteptat ca următorii factori să aibă un
impact semnificativ asupra obiectivelor strategice pe termen mediu și lung privind securitatea
energetică, precum: Exploatarea eficientă a resurselor energetice primare; Modernizarea
capacității existente de producere a energiei electrice și dezvoltarea de noi capacități;
Dezvoltarea capacității de interconectare; Dezvoltarea și îmbunătățirea performanței
infrastructurii în domeniul gazelor și electricitate; Descoperirea de noi resurse de petrol și gaze
(Strategia energetică, analiza stării curente).
Strategia de dezvoltare a României pentru următorii 20 de ani din punctul de vedere al
Academiei Române În 2015 a fost publicat primul volum al Strategiei de dezvoltare a României
pentru următorii 20 de ani sub coordonarea lui Ionel Valentin Vlad, președintele Academiei
Române. În cadrul acestuia găsim un întreg capitol privind Strategia Energetică și Eficiența
Energetică, scris de prof. Filip Cârlea, dr. Documentul subliniază eficiența energetică ca coloană
vertebrală a întregii dezvoltări a sistemului energetic. În viitorul apropiat, exploatarea rezervelor
de hidrocarburi românești și un fel de vulnerabilitate derivată din preluarea de către Rusia a
teritoriului Crimeei au fost identificate ca elemente majore care pot afecta securitatea energetică
a României. Din punctul de vedere al Academiei Romane, printre obiectivele proiectelor
energetice pe care ar trebui sa le dezvolte tara noastra se numara: Valorificarea potentialului
onshore de petrol, hidrocarburi si gaze naturale; Dezvoltarea sistemului national de infrastructura
de transport al gazelor si petrolului. ;Identificarea rolului sectorului hidrocarburilor în sistemul
energetic național;Dezvoltarea capacităților hidro;Proiectarea strategică a sectorului nuclear,
inclusiv perspectiva aprovizionării cu combustibil din surse autohtone;Elaborarea politicii de
eficiență energetică;Încurajarea al consumului de energie electrică și definirea rolului resurselor
regenerabile;Profilul tehnic românesc, bazat pe rețele inteligente.(Ionel Valentin Vlad, 2015)
Strategia Energetică a României 2016-2030 cu perspectivă 2050 Pe 15 noiembrie 2016 a fost
lansată o dezbatere publică cu privire la Strategia Energetică a României 2016-2030 cu
perspectivă 2050. Noua strategie are cinci obiective fundamentale: Securitate energetică;
Stabilirea unor piețe competitive de energie ca bază pentru o nouă economie competitivă;
Energie curată care susține sistemul energetic; Actualizarea sistemului de guvernare energetică;
Protecția consumatorului atacabil și reducerea sărăciei energetice. Pentru o mai bună înțelegere a
opțiunilor strategice, a fost realizat un studiu complex și detaliat al remodelării macroeconomice
cu stimulare numerică și comparând aproape 50 de scenarii, subscenarii și sensibilități.
Modelarea a fost realizată de asociația internațională „Ernst & Young” – E3Modelling (Grecia),
care a folosit modelele PRIMES/GEM-E3, folosite și de Comisia Europeană.

Potrivit datelor din proiectul Strategia Energetică a României 2016-2030, gazele naturale ar
putea deveni principalul combustibil în anul 2030 pentru producția internă de energie, urmate de
energia nucleară. Investițiile necesare în sectorul energetic românesc ridică până la 1,5-2
miliarde de euro pe an, conform acelorași date preliminare.
Cu toate acestea, creșterea consumului de gaz în energie ar putea însemna o creștere a
dependenței de rusă. Pe de altă parte, modelul internațional arată o reducere graduală a
capacităților de producție a cărbunelui din cauza costurilor ridicate și a poluării.

În 2030, puterea energetică prevăzută instalată va scădea de la 18.000 MW până la 16.000 MW

și în același timp în România vor fi funcționale 4 reactoare nucleare, cu două mai multe decât în
prezent. (dacă parteneriatul Nuclearelectrica și CGN China va deveni efectiv). La acel moment
va exista cel puțin o hidrocentrală mare – Islaz, iar producția de resurse verzi va acoperi 20% din
întregul mix de producție energetică.
Concluzie În opinia noastră, principala problemă în conturarea unui proiect valabil privind
Strategia Energetică a României este reprezentată de instabilitatea legislației și lipsa unei viziuni
unitare în domeniu. După cum am prezentat, în mai puțin de 3 ani au fost lansate în mass-media
publică cel puțin trei strategii energetice naționale (fără a lua în considerare proiectele lansate la
nivelul UE) care nu aveau o viziune comună de dezvoltare. Mai mult, aceste strategii nu au fost
adoptate ca documente oficiale de către statul român. Ca principal bloc care a descurajat
dezvoltarea/modernizarea sistemului energetic național putem identifica instabilitatea legislației
energetice și financiare, taxele pe construcții speciale introduse de guvern în 2014 (în prezent
suspendate), lipsa politicilor publice și numeroase amanari ale noilor investitii, lipsa
institutiei/structurilor specializate in managementul riscului in domeniul securitatii energetice.
Din punctul nostru de vedere proiectele strategiei energetice 2030-2035 trateaza superficial
energiile nepoluante, regenerabile si nu sunt facute pentru elaborarea unui plan de actiune bazat
pe potentialul romanesc absolut enorm la nivel de biomasa; Strategia Energetică a României
pentru 2016-2030 consideră biomasa lemn de foc simplu. Mai mult, Strategia Energetică a
României pentru 2016-2030 anticipează renunțarea la facilitățile acordate producătorilor de
energie verde ceea ce va duce la o limitare drastică a investițiilor în această ramură și, în
consecință, la asumarea unor noi tehnologii prietenoase cu mediul. Dezvoltarea unor proiecte
majore în capacități de producere a energiei electrice din cogenerare, biomasă, digestie
anaerobă/biogaz, împreună cu resursele primare care există încă pe teritoriul național, ar putea
conduce țara noastră către obiectivul de a deveni un exportator de energie recunoscut. Mai mult,
adoptarea unor programe speciale de dezvoltare a capacităţilor de producţie pe baza unor
parteneriate public-privat precum şi acordarea de inputuri pentru construcţia de noi capacităţi
medii şi mici, spre deosebire de investiţiile mari (pe care doar actorii de stat sau companiile
transnaţionale le pot realiza) ar putea conduce. la o dezvoltare continuă în domeniul energetic
conform celor mai noi tehnologii. O altă abordare oportună este urmărirea dezvoltării politicilor
existente de energie eficientă și de limitare a pierderilor sistemului energetic împreună cu
creșterea cercetării și inovării în domeniu.
Apreciem că instabilitatea geostrategică și urgența evenimentelor pe termen lung, cât și pe cel
scurt vor impune implementarea unor măsuri concrete de acțiune la nivel strategic, inclusiv
adaptarea continuă a strategiilor de securitate la sistemul energetic, atât la nivel național, cât și la
nivelul UE.

Bibliografie Bărbuț D.M. (2012). Strategia energetică în contextul securității moderne, ED. Top
Form, București. Proninska, K. (2007). Energy and security: regional and global dimensions,
Yearbook 2007 - Armaments, Disarmament and International Security, Oxford University Press,
2007, p.215-240. Băhnăreanu, C. (2008). Resurse energetice, crize, conflicte, Ed. Militar,
București. Codoban, A. (2012). Rusia și Europa în cursa pentru putere. Gazele naturale: între
economie și geopolitică, ed. Ars Docendi, Bucuresti. Gallis, P. (2007) NATO and Energy
Security, CRS Report for Congress. Purica, I. (2014). NATO și securitatea energetică a UE, în
Vasile Simileanu, Flavius CabaMaria (eds.) - Noi dimensiuni ale strategiilor energetice în
Orientul Mijlociu și Africa de Nord, Ed. Top-Form, Bucuresti. Iordan-Constantinescu, N. (2014).
Nevoia unei noi politici energetice în Uniunea Europeană, în Vasile Simileanu, Flavius Caba-
Maria (eds.) - Noi dimensiuni ale strategiilor energetice în Orientul Mijlociu și Africa de Nord,
Ed. Top-Form, Bucuresti. Vlad, I.V. (2015). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20
de ani, vol. Eu, Ed. Academiei Române. Fierro, J. 2016. Strategia Energetică a României pentru
2016-2030 a fost finalizată, BURSA. Declarația finală a Summit-ului de la Riga, 29 noiembrie
2006, disponibilă la www.nato.int/docu/pr/2006.htm. Declarația Summit-ului de la București,
disponibilă pe www.summitbucharest.ro. Comisia Europeană - Strategia Anului European pentru
o energie durabilă, competitivă și sigură, 8 martie 2006 - www.ec.europa.eu/energy/green-paper-
energy. Președintele României. (2007). Strategia de Securitate Națională a României, disponibilă
pe www.presidency.ro. Guvernul Romaniei. (2007). Proiect de Strategie Energetică a României
în perioada 2007-2020, disponibil pe www.minind.ro. Ministerul Economiei. (2007). Strategia
Energetică a României 2007-2020, disponibilă pe www.minind.ro. Ministerul Economiei. (n /
A). Strategia energetică actualizată pentru România, disponibilă la
http://www.minind.ro/energie/STRATEGIA_energetica_actualizata.pdf.