CURS 5 CAPITOLUL V MIJLOACE DE

PROTECȚIE FONICĂ INDIVIDUALĂ

m
nied UUDIC
N

5.1 Consideratii generale Combaterea zgomotului industrial

se face pe mai multe căi: 1) combaterea zgomotului la sursă. 2)
utilizarea carcaselor şi a ecranelor fonoizolante și
fonoabsorbante pentru a
propagarea undelor sonore de la sursă în mediul înconjurător. 3)
insonorizarea încăperilor în care sunt amplasate
sursele de zgomot. 4) protecția individuală.
Dacă primele trei categorii de protecție nu pot fi
aplicate sau nu dau rezultatele impuse, trebuie luate măsuri de
protecție individuală a personalului, ce constau în utilizarea
antifoanelor de diferite tipuri.
Antifoanele sunt de două categorii: 1) De tip intern sub
formă de dopuri sau tampoane care se introduc în canalul
auditiv.
2) De tip extern, sub formă de căşti sau caschete
care acoperă întregul pavilion al urechii.
Antifoanele ridică probleme complexe deoarece este necesar, 1)
Să asigure o izolare cât mai bună a zgomotului, adică o atenuare
 fonică cât mai
nare.

2) Să asigure un grad de confort cât mai ridicat.

trebuie precizat că în multe cazuri Intifoanele pot să devină
incomode, de nesuportat, trebuind să fie înlăturate, deşi
realizează soate o atenuare fonică mare. Principala cauză a
disconfortului este presiunea asupra pielii, are dacă este puternică
li de durată fac ca antifonul să fie de nesuportat. O anumită valoarea a
resiunii este totuşi necesară spre a se asigura etanşietatea
corespunzătoare.
3) Greutatea proprie a antifonului să fie cât mai mică,
acest factor afectând în mod lirect confortul, forța necesară fixării
antifonului fiind dată de greutatea acestuia. Pe de altă arte capacitatea
de atenuare sonoră scade cu scăderea greutății antifonului.
Greutatea antifoanelor de tip intern este între 1 - 5 g iar a celor de
tip extern 350 – 450

4) Să nu aibă efecte nocive asupra pielii, deoarece

pot să apară inflamații care fac niposibilă utilizarea în
continuare a antifonului. La executarea de antifoane trebuie să
se losească materiale neutre chimic în raport cu pielea.

mediu
am
А

5) Conservarea inteligibilității vorbirii. Această condiție este

îndeplinită prin ea frecvențelor înalte foarte nocive, fără
 afectarea în măsură apreciabilă a sunetelor la iţă din
spectrul vorbirii.
6) Manipularea uşoară. Utilizarea trebuie să fie
simplă şi practică iar performanțele uie să depindă de un
anumit grad de plasare exactă. Plasarea uşoară a antifonului
depinde de următorii trei factori: 1) simplitatea mecanică 2)
simetria 3) maleabilitatea materialului Din punct de vedere al
simplității, antifoanele de tip intern sunt avantajoase, fără părți
din cauci
scăzute d
A

lucrător,
cap ca
mi

de igienă nu cores confecțio

timp limi

.antifoane

frecvență
Antifoanele asimetrice se potrivesc mai bine
anatomiei urechii, dar cele simetrice sunt ir de pus corect.
Maleabilitatea materialului din care se execută antifoanele
le face mai puțin sensibile itatea plasării şi stabilitatea
performanțelor creşte. 7) Posibilitatea de spălare. Fiind proiectate
pentru utilizări multiple, antifoanele să fie posibil a se spăla cu
apă și săpun şi cu antiseptice (alcool spre exemplu). țele
netede se comportă mai bine la spălat decât materialele
absorbante sau poroase. 8) Durabilitatea, este factor important
sub aspect economic, antifoanele trebuind să se oneze din
materiale rezistente la agenți precum ceara urechii, transpirației,
umiditatea, lele substanțe chimice active conținute în aer etc.
Comparativ cu antifoanele de tip intern, cele de tip extern
prezintă o serie de avantaje: 1) Asigură atenuări ale nivelului
de zgomot în medie de 45 dB față de 30 dB cât cele de tip
intern. :) Atenuează cu precădere zgomotelor cu frecvențe înalte,
mult mai nocive asupra prin efectele lor ireversibile.
Sunt mai avantajoase sub aspect igienic căci nu
sunt pretenţioase ca întreținere. Dezavantajele antifoanelor
de tip extern sunt următoarele : ) Dificultatea de a fi purtate
timp îndelungat din cauză forței de apăsare pe care o asupra
urechii (aproximativ 1000g), în vederea unei etanşări impuse.
Antifoanele e pot folosi din acest motiv maximum 2 h, cu pauze
obligatorii de 1 h. ) Greutatea destul de ridicată, variind intre 350 -
450g, ceea ce le face destul de
LV
Z
 antifonu
din mat
de egali
purtat.

) Tehnologia de fabricaţie mai complicată decât a celor de tip

intern, prețul de cost
rasót na salama . .
.
4) Nepermițând respiraţia şi transpirația pielii în zonele
acoperite, nu pot fi folosite în mediu ambiant cu temperatură ridicată.
Antifoanele de tip intern pot fi simple tampoane de
vată sau structuri mai complicate din cauciucuri sau materiale
plastice şi deşi atenuările obținute cu astfel de antifoane sunt
mai scăzute decât a celor de tip extern, eie oferă totuşi o
protecție bună pentru zgomote moderate.
Antifoanele de tip intern au avantajele de a fi
comode de purtat, uşor acceptate de lucrător, ieftine şi permițând
totodată utilizarea altor echipamente şi dispozitive montate pe cap ca
mască, lampă de iluminat, ochelari etc.
Aspectul cel mai important în utilizarea antifoanelor de tip
intern îl constituie măsurile de igienă eficiente. Totodată acestea pot să
producă leziuni ale urechii dacă dimensiunile lor nu corespund cu
cele ale canalului auditiv sau iritații dacă materialul din care
sunt confectionate nu este suportat de piele.
Când se urmăreşte o atenuare a zgomotului mare,
în special la frecvențe mari și pe timp limitat, se va prefera antifonul
de tip extern.
Pentru atenuări mai mici ale zgomotelor şi pe durată mai
mare se recomandă folosirea antifoanelor de tip intern.

5.2 Antifoane de tip

intern
Acestea asigură atenuări ale nivelului de zgomot în
intervalul 5 - 45 dB în funcție de frecvență. Se execută într-o mare
varietate de modele.
38

E
c

rig. 2. Diferite modele de antifoane de tip Intern: -

din material omogen; b - cu umplutura din material plastic şi dop de alami;c cu
dop prevăzut cu un mic orificiu de
egalizare & presiunil.

Fig.5.1

În fig.5.1 sunt prezentate trei modele de antifoane

interne. În fig.5.1,a este redat antifonul de tip intern din material
omogen, în fig.5.1, b, antifonul de tip intern cu umplutură din
material plastic şi dop de alamă iar în fig.5.1, c, antifonul de tip intern
cu dop cu orificiu de egalizare a presiunii între interiorul urechii şi
mediul înconjurător.
În fig.5.2 este redat antifonul de tip intern produs de firma
MSA (Canada). Spectrul
7251
2000

Fig. 5.2. Model de

antilon de tip intern
produs de firina MSA
(Canada).
Fig. 5.3. Spectrograma atenua. rllor realizate de
antilonul MSA
(Canada).
Fig. 5.4. Modul de introdu cere in canalul auditiv a an. tisonului Com-Fit (S.U.A.).

Fig.5.2
Fig.5.3
Fig.5.4

modulez
formând
Antifoanele de tip intern ale firmei Com-Fit (SUA) oferă o bună
atenuare fonică iar ul din care se fac nu are efecte toxice, nu se
întăreşte în timp, nu este afectat de 2 de temperatură şi
rezistă la acțiunea cerii urechii și grăsimii pielii. Forma
elor Com-Fit permite adaptarea lor la dimensiunii majorităților
urechilor. Aceste
antifoane se pot uşor curăţa şi steriliza prin fierbere. În
fig.5.4 este reprezentat modul iucere în canalul auditiv a
antifonului Com-Fit iar în fig.5.5 este redată spectrograma i
de zgomot realizate. Atenuarea maximă este de 43 dB la
frecvența de 4000 Hz.
(inteligit
Propp.
4000 Hz
bună.

a fi intro
30 11

muchie
Fig. 5.5. Spectrograrna atenu ärilor
realizate de antifonul
Com-Fit,
Fig. 5.6. Secțiune printr-un antifon tip
Sonic Ear Valv (S.U.A.): 1 - ariploare care se
mulcază in Interiorul urechil; 2 - carcasa filtrului; 3 -
garnituri de caucluc; - inembrana; 6 - orificlu de
trecere; o' - arcuri: 7 - Invelişul exterior
al filtrului.
formând

Fig.5.5
Fig.5.6
introduc

parțial p
I fig.5.6 este redat antifonul model Sonic Ear-Valv (SUA)
având capacitatea de a ontrola pătrunderea zgomotului în
canalul auditiv, acționând ca un timpan secundar, rbe şi
disipă o parte din energia sonoră ce ajunge la timpan.
Funcționează pe I filtrului de zgomot, asigurând protejarea
urechii împotriva zgomotelor periculoase, iedicarea
conversației umane. Este prevăzut cu mai multe componente
filtrante, fiecare unele frecvențe iar pe ansamblu asigurând
protecția organului auditiv.
prezintă un model de introducere în canalul auditiv a antifonului Sonic
mod de
fig.
DUIVELILL II

ilustrati

America
-
-

Fig. 5.7. Modul de portare a antilonului

Sonic Ear Valv.
Fig. 5.8
(S.U.A.)
Antilonul niodel Auri-Seal $modul de introducere a acestuia in urcehc.

Fig.5.7
Fig.5.8

Antifonul model Auri-Seal este confecționat din

cauciuc siliconic astfel încât să se noduleze după diverse
dimensiuni de urechi (fig.5.8). Acest tip de antifon are o calotă
ormând un dop la nivelul pavilionului urechii.
Un mijloc potrivit în ce priveşte atenuarea, capacitatea de
înțelegere a vorbirii inteligibilitatea vorbirii) şi mai ales adaptabilitatea
este microvata de sticlă suedeză Bilson - Propp. Aceasta asigură o
atenuare de 25 dB la frecvența de 1000 Hz, iar la frecvențe mai
înalte, asigură o atenuare şi mai
ună.

Fazele succesive de propagare a

dopului de vată pentru ? fi introdus în ureche este
ilustrat în fig.5.9. Acestea sunt:
1) se rup 3-4 cm din masa de
vată;
2) se împătureşte vata astfel încât
să se formeze o nuchie dreaptă şi netedă;
3) se înfăşoară vata sub forma
unui cornet, pe muchie formându-se un vârf
tare;
4) se trage pavilionul urechii în sus şi
spre spate și se introduce vata în canalul auditiv;

5) se apasă tamponul de vată astfel încât

să umple
F
ig.5.9 parţial pavilionul urechii.
Fig. 5.9. razele succesive de
preparare a dopului de
vota.

5.3 Antifoanele de tip

extern
Acestea asigură atenuării între 10 şi 55 dB în funcție de
frecvență. Ca soluție tehnică și mod de realizare antifoanele de tip
extern apar într-o gamă largă de modele. In fig.5.10 este lustrat
modelul Auralgurad II Amplivox (Anglia) în fig.5.11 modelul 1200
- AO Hear-Guard American Optical-Corporation (SUA) iar în
fig.5.12 modelul Sonogard-Amplivox (Anglia).

În urma metodelor expuse mai sus consider că pentru firma Brandl-Ro unde zgomotul
are
frecvență ridicată sunt indicate montarea ecranelor fonoizolante sau carcasarea
utilajelor. Cum am vazut sunt diferite metode de carcasare, cea aleasă
pentru proiectare va fi însă cea din figura 3.36, deoarece consider că atenuează
considerabil zgomotul şi nu necesită costuri excesive. Aceasta are eficacitate
mare în combaterea zgomotelor cu frecvență ridicată, însă ar
putea fi completată de elemente vibroizolante pentru a fi eficientă şi
pentru zgomote de frecvențe mai mici. 3.2.3 Materiale fonoizolante şi
fonoabsorbante
După cum se vede, pentru ca soluția pe care o adoptăm (carcasă, ecran...)să fie
eficientă trebuie să
aibă în componenta sa un material fonoabsorbant şi fonoizolant. Caracteristica după
care se alege acest

material este coeficientul de absorbție.

Tabel 4- Coeficienții de absorbție a (%) ai unor materiale fonoizolante şi
fonoabsorbante

şi Frecventa f (Hz)
| 100 | 250 | 400 111 15 23
6000
630 29 77
800 46 86
1000 56 94

2000 3150 85 98 99 94
 97
4000 97

131 28
48

97
92

| 14
| 15
31
40

178
78

98
9993

62 7.35
Material fonoizolant
fonoabsorbant Pasla minerală clasică tip P 40 (30 mm) Pâsla minerală clasică tip P 60(50 mm) Pâsla
minerală clasică tip P 90(40mm) Placă fonoizolatoare tip FI 90(10mm) Placă fonoizolatoare tip FI
100(20mm) Placă fonoasorbantă tip FA 140/S(20mm) Placă fonoasorbantă tip FA 140/V(20mm)
Placă fonoasorbantă tip FA 140/P(20mm) Placă autoportantă tip AP/S(40mm) Placă
autoportantă tip AP/S(50mm) Placă autoportantă tip AP/V(35mm) Placă pentru izolație generală
tip G80(30mm) Placă pentru izolație generală tip G100(40mm) Impaslitură bitumizată pentru auto
(5mm)
43
57

93 67 64 87 31
97. 91 95 99 44
95 | 59 99 95 55
| 50 96 93 60
 |

95 99 63

Pentru executarea tratamentelor acustice cu eficiență maximă şi la un preț cât

mai redus se aleg acele materiale fonoabsorbante ale căror caracteristici tehnice
sunt cele mai adecvate în conformitate cu
calculul acustic elaborat şi cu forma, dimensiunile şi structurile construcţiei care
se tratează.
(177

0,1617
T=-Sin(1-0
(4.39)
Sin(1-0) [S]
în care S esté suprafaţa totală a încăperii în m2 iar am coeficientul de
absorbție totală al încăperii ce corespunde relației de calcul,

a
=?
S
PRES
S

4.6 Materialele
fonoizolante
Materialele fonoizolante sunt de o lungă diversitate.
Ele se folosesc la executarea lucrărilor de finisare fonoabsorbantă a
locurilor de muncă din hale zgomotoase, la finisarea fonoabsorbantă a
sălilor, studiourilor de radio şi televiziune pentru reglarea
procesului de reverberație la executarea de căptuşeli fonoabsorbante
în atenuatoarele de zgomot ale instalaţiilor de ventilare etc.
Categoriile cele mai importante ale acestor materiale sunt
următoarele:

Vată minerală tip P cu densitatea aparentă sub

sarcină de 20 – 20 daN/mo şi 40 - 60 daN/m?, conform STAS
5838 - 67. Aceasta este material izolator din fibre minerale
obținute prin fibrilizarea unor tipuri de roci naturale ce se pulverizează
cu o emulsie de ulei mineral. Se utilizează la izolaţii termice şi fonice.
Depozitarea sa, ca şi a altor materiale fonoabsorbante se face urmărind
protecția contra tasării şi umezelii.
Pâsla minerală clasică, tipurile P27, P40, P60 şi P90
(cifrele indicând densitatea aparentă în daN/m"), realizată prin
presarea vatei universale şi adăugarea unui liant pe bază de polimeri,
poate fi un important material de izolații fonice.
Plăcile fonoizolante tipurile FI-90, FI-100, FI-120
sunt plăci din vată minerală presată cu adaos de polimeri.
Plăcile fonoabsorbante de 20 mm tipurile FA-140/S
(stropite), FA-140/V (văruite) și FA-140/P (perforate) sunt plăci
obținute prin prelucrarea şi tratarea plăcilor de vată minerală ca
și în cazurile precedente. Se utilizează pentru tratamente
fonoabsorbante, pentru amortizarea zgomotelor de impact şi ca
plăci termoizolante.
Plăci autoportante de tipurile AP/S (stropite), AP/V
(văruite) se obțin prin tratarea vatei minerale armată cu fâşii de
tablă.
Plăcile pentru izolații generale G80 și G100 pot fi utilizate
ca plăci fono și
ictu
aizolante.

Izolaţiile fonice la automobile se realizează cu împâslitură

bituminată de 5 mm
Cochiliile de vată minerală, utilizate la tratarea fonică și termică a
conductelor se livrează la diferite diametre între 17 – 325 mm şi
cu grosimea peretelui 20 - 80 mm.
Se mai utilizează în lucrări de fonoizolări fâşii de vată minerală
sau şnururi de vată minerală cu împletitură de sârmă sau de
sfoară.
Proprietățile fonoabsorbante ale acestor materiale sunt cunoscute
prin coeficienții lor de absorbție. In tabelul 4.1 sunt daţi coeficienții
de absorbție pentru câteva materiale. Din analiza datelor
cuprinse în tabel rezultă următoarele concluzii.
Pâsla minerală clasică are proprietăți fonoabsorbante ridicate cu
coeficienți de absorbție mai mari de 50% pentru frecvențe de
peste 400, respectiv 800 Hz, dar având o structură mai puțin
compactă, este recomandată pentru folosire acoperită cu un strat
protector de pânză, sac, sită, tablă perforată ori ştanțată.
Plăcile fonoabsorbante au proprietăți fonoabsorbante
destul de ridicate, coeficienții de absorbție având valori
de peste 50% aproape de frecvențele 1000 şi 1600 Hz. Se
utilizează numai acolo unde este suficientă opacitatea lor de
absorbție. Acestea fiind mai compactă ca pâsla, le face să fie mai
uşor de folosit la anumite lucrări de finisare fonoabsorbantă.
Plăcile fonoabsorbante cu coeficienți de absorbție peste
50% începând cu frecvența de 1000 respectiv 630 şi 2000
Hz, au calitatea de a fi mai compacte și pot fi folosite la
lucrări curente de finisare fonoabsorbantă fără a mai fi
acoperite cu strat protector. Placa fonoabsorbantă tip
FA-140N, cu toate că are proprietăți fonoabsorbante mai
scăzute decât tipurile FA-140/S şi FA-140/P, are avantajul că
fiind vănuite poate fi aplicată cu partea vămuită spre exterior, fără
să lase scame.
Plăcile autoportante au proprietățile fonoabsorbante foarte
ridicate, cu coeficienți de absorbţie mai mari cu 50% începând cu
frecvențe de 400 Hz. Acestea fiind compacte şi armate, rezistă
mai bine în exploatare, indiferent de sistemul de prindere, cu plăci
încadrate şi plăci agățate. Plăcile autoportante sunt cele mai
indicate pentru finisări fonoabsorbante, unde se cere o
reducere mare a nivelului de zgomot şi pentru suprafețe
mari.
Plăcile pentru izolații generale au coeficienți de absorbție destul
de ridicați, mai mare de 50% începând cu frecvențe de 500,
respectiv 800 Hz şi se utilizează pentru lucrători atât fono
cât şi termoizolante.
Fonoizolaţiile în construcție de automobile se realizează cu
împâslitură bituminată cu proprietăți fonoizolante destul de
ridicate.
Pentru executarea tratamentelor acustice cu eficiență maximă
și la un preț cât mai redus se aleg acele materiale
fonoabsorbante ale căror caracteristici tehnice sunt cele
mai adecvate în conformitate cu calcului acustic elaborat
şi cu forma, dimensiunile şi structura
8

wanaotationen bebu
 - Cos y LURD 7 EHÉRGYA
NÜCLE ARĀNSO MEDAL PRINCIPIUL FISIUNII
NUCLEARE

Un atom foarte mare (de exemplu: uraniul

235 sau plutoniul) se fragmentează în doi atomi mai
mici producând energie sub formă de căldură şi
radiaţie.

O
Un atom foarte mare (de
exemplu: uraniu 235 sau
plutoniu)
Doi atomi mai mici + Câțiva neutroni
pentru propagarea
reacţiei

Energie disponibilă sub formă

de
căldură şi radiație

PRINCIPIUL FUZIUNII NUCLEARE

 Doi atomi mici (de exemplu: deuteriu) se
unesc pentru a forma un atom mai mare (de exemplu:
heliu) şi produc energie sub formă de căldură şi
radiaţie...

Doi atomi mai mici (de

exemplu deuteriu)
un atom mai mare (de exemplu heliu)

Energie disponibilă sub

formă de
căldură şi
radiație
LIVUAVV.

CE ESTE RADIOACTIVITATEA?

2. Radioactivitatea este un fenomen natural. În timpul

de
zintegrării radioactive, energia este emisă sub
forma radia fiilor alfa, beta şi gama:
 - radioactivitatea alfa, razele alfa sunt nuclee de
heliu ce pot fi oprite de o simplă coală de hârtie;
- radioactivitatea beta, razele beta sunt
electroni de înaltă energie ce pot fi opriţi de o folie de
aluminiu;
radioactivitatea gama, razele gama sunt unde electro
magnetice ca lumina sau razele X, dar cu o lungime de
undă mai scurtă: ele sunt mai penetrante şi pot fi oprite
doar de o folie de plumb sau de un strat de apă, de sol
sau de beton cu grosime mai mare.
Fără a fi de fapt conştienţi, noi trăim într-o
veritabilă baie de radiații de diferite tipuri. Câteva
exemple sunt: lumina vizibilă, infraroşie sau
ultravioletă, undele radar, microun dele, undele radio
sau de televiziune (VHF, UHF, unde lungi, unde scurte,
etc.), razele-X şi razele gama, electronii, protonii,
neutronii, particolele alfa şi neutrino. Toate aceste
radiații sunt naturale: unele din ele sunt emise de sol
diadiația telurică), altele vin din cer (razele cosmice,
lumina
solară, lumina stelelor şi chiar neutrinii din
exploziile ste i lare). Putem produce anumite radiații în
mod voluntar folo
sind echipamente corespunzătoare: lămpi electrice
(lumina), tuburi cu raze catodice (electroni), instalații
 pentru raze-X medicale şi emiţătoarele de radio sau TV
cu antenele lor. Radiația este emisă de asemenea în
timpul reacțiilor nu
cleare, dintr-un accelerator de particole sau dintr-o
centrală ta nuclearo-electrică. Fără această radiaţie lumea
nu ar mai fi
| fost la fel cu cea de astăzi. Putem percepe cu simțurile
ENERGIA NUCLEARA ŞI MEDIUL

distruge molecule complexe şi fragile ale lumii

organice. Molecula de ADN94 ce se găseşte în nucleele
tuturor celu lelor vii poate fi deteriorată de dozele mari
de radiație, ceea ce cauzează creşterea anomaliilor
cromozomiale şi un risc sporit de cancer sau de leucemie.
Radiaţia poate constitui un pericol deosebit pentru
femeilor însărcinate. Din această cauză expunerea
acestora la doze mari de radiații ionizante este
periculoasă.
În timpul unei explozii atomice militare, este
produsă şi dispersată integral în mediu o mare
cantitate de radioacti vitate care poate ucide sau răni
ființele umane şi celelalte organisme vii, prin emisia de
radiații ionizante. Pe de altă parte, radioactivitatea şi
radiația ce se găseşte într-o centrală nuclearo-electrică
sunt confinate în reactorul nuclear, astfel încât să nu
contamineze personalul de exploatare, nici populaţia
locală sau mediul înconjurător. Aşadar, această
radioactivitate intensă nu este periculoasă pentru viață
atâta timp cât este confinată. Cantitatea de
radioactivitate care sca pă în mediu, dintr-o centrală
nuclearo-electrică bine exploa tată este foarte mică, cu
siguranță mai mică decât radioac tivitatea naturală
despre care am vorbit. A priori ea nu pre zintă absolut
nici un pericol pentru public.
94 ADN: Acidul dezoxiribonucleic este baza informației
gene tice. La o observare microscopică, celulele umane
sau animale supuse la doze mari de radiații(de circa 10 Sv,
doza letală) prezintă anomalii cromozomiale. În acest
caz, cromozomii (compuşi din ADN) sunt separați sau
prezintă un aspect anormal, în funcție de nivelul dozei. La
doze mai slabe, de nivelul iradierii naturale (de circa 100.000 de
ori mai slabe decât doza letală), dozele de iradiere nu
implică nici-un risc deosebit. La microscop, nu se
observă anomalii cromozomiale şi nu s-au observat
niciodată efecte dăună toare ale iradierii slabe.
noastre numai o mică parte a acestor radiații (vedem
lumina vizibilă şi simțim căldura luminii ultraviolete
sau infraroşii). Există numeroase aplicații ale radiației
de diferite tipuri în toate sectoarele industriei şi ale vieții
noastre cotidiene: tele viziunea, radioul, electricitatea,
calculatoarele, tele-comuni cațiile, sateliții,
cinematograful, video, detectorii de mişcare, laserii,
sistemele casnice de alarmă şi de securitate şi teleco
menzile TV sau video. Pe scurt, întreg universul şi
lumea modernă sunt pline de radiații.
Când nucleul atomic reacţionează şi este
transformat printr-o reacție nucleară, energia este
emisă sub formă de particole expulzate, căldură şi
radiaţie. Noi ne concentrăm aici în special pe radiaţiile
ionizante, suficient de energetice pentru a expulza
electronii de pe orbitele atomice normale şi a cauza
deteriorarea materialului din jurul lor, indiferent dacă
sunt celule vii sau structura metalelor.
Radiația cosmică la suprafața pământului este
produsă prin bombardarea atmosferei superioare cu
particole energe tice, în special protoni sosiți din spațiul
cosmic. Unii din ei sunt fragmente ale stelelor care au
explodat, alţii sunt expul zați de Soare în timpul furtunilor
solare. În momentul când radiația cosmică atinge
suprafaţa pământului, ea este compusă în special
din mezoni subatomici u foarte pene tranții (muoni).
Cu excepţia mențiunii că ea contribuie la "fondul"
permanent de radiație ionizantă, în continuare nu ne
vom mai preocupa de radiația cosmică.
 O anumită parte a "fondului" de radiaţii ionizante pro
vine din radioactivitatea naturală a solului, din
atmosferă şi chiar din corpurile noastre.
O doză mare de radiații ionizante poate modifica sau
CUM NE PROTEJĂM DE
RADIOACTIVITATE

Ne putem proteja de radiații prin metode

simple şi bine unoscute:
Ecranarea. Radiația emisă de sursele
radioactive poate fi edusă sau blocată de ecrane
adecvate. O simplă foaie de ârtie este suficient de groasă
pentru a opri razele alfa. O olie de aluminiu blochează
razele beta. Radiaţiile-X sau jama sunt oprite de o folie
de plumb sau de un strat gros de tel, sol sau beton. De
aceea, echipamentul medical de radio ogie conținând
tuburi de raze X sau surse radioactive este nvelit cu
plumb sau alte ecrane destinate protejării perso ialului
medical. Puteți sta lângă cel mai puternic reactor iuclear
de pe planetă fără nici un risc, deoarece reactorul ste
ecranat cu un strat gros de oţel şi închis într-o anvelopă
lin beton armat având pereții cu grosimea de aproape
un netru.
Confinarea. Înseamnă plasarea substanței
radioactive intr-un spațiu din care nu se poate
răspândi. Radioactivitatea Este confinată în vasul
reactorului unei unități nuclearo electrice, iar deşeurile
nucleare pot fi confinate în containere etanşate ermetic.
Dacă vasul reactorului are pierderi, radioac ivitatea va fi
confinată de structura anvelopei (cu condiția ca
aceasta să existe, ceea ce nu s-a întâmplat la
Cernobîl).
Pe de altă parte, când are loc explozia militară
a bombei atomice, particolele radioactive nu sunt
confinate în nici un fel, ele fiind puternic dispersate de
explozie. Astfel, o explozie atomică militară nu este
numai un dezastru pentru oameni ci şi deosebit de
dăunătoare pentru mediul înconjurător.
Distanţa. Cu cât ne aflăm mai departe de o
sursă de radioactivitate cu atât doza de radiații primită
este mai mică, aceasta fiind invers proporțională cu
pătratul distanţei. În cazul în care substanțele
radioactive sunt împrăştiate în mediu, reducerea va fi
proporţională cu pătratul sau cubul distanței95. Aceasta
înseamnă că cineva care se găseşte la o distanță de
100 de ori mai mare de o sursă radioactivă, va primi o
doză de radiație de 10 mii până la 1 milion de ori mai
slabă decât cea primită de o persoană care este de 100
de ori mai aproape. Aşadar, crescând suficient distanţa
faţă de o sursă radioactivă putem reduce doza de radiație
până la un nivel practic neglijabil.
În cazul unui accident nuclear, doar oamenii care
se află aproape de locul accidentului sunt supuşi
riscului. La distan tă (câteva sute de kilometri),
radioactivitatea este puternic dispersată şi diluată în
atmosferă. În comparație cu iradierea primită de un
ucrainian ce trăieşte la 10 kilometri de Cernobîl, doza
medie de radiație primită de un european locuind la
2.000 de kilometri de Cernobîl a fost de 40 de mii (200 x
200) până la de 8 milioane (200 x 200 x 200) de ori mai
mică - adică neglijabilă. De asemenea, riscul pentru
popula ția locală a fost limitat, cu excepţia lucrătorilor din
interiorul centralei, localnicii fiind de 1 milion de ori mai
puțin iradiați decât cei care au fost în centrală în
momentul accidentului. (Pe o rază de câteva sute de metri
de la locul unui accident ca

95 In functie de modul cum considerăm că are loc diluţia

atmos ferică, omogen în plan orizontal (fără diluție
verticală) sau tri dimensional, inclusiv pe verticală.
Realitatea este situată undeva între aceste două valori,
datorită faptului că diluția verticală este numai parţială
(vântul bate în special în direcție orizontală).
 dopraveghere a bător de controi muciear și pe
Dumne titei autorizaţii de funcţionare, asinci personal
calitat şi autorizat pentru manipularea cursele: ou
radivioxicitat: ridicată.
CURS S 2.
NATURA ŞI PROPRIETĂȚILE RADIAŢIILOR XŞI GAMA

(1)
Radiațiile X şi gama sunt radiații de natură electromagnetică,
având un caracter corpuscular şi ondulatoriu. Deosebirea dintre ele
constă numai în faptul că la producerea radiaţiilor X, tranziția se produce
între două stări cuantice ale învelişului electronic, pe câtă vreme în
cazul radiaţiilor gama – între două stări cuantice ale nucleului atomului.
Radiaţiile röntgen sau radiaţiile X se formează la frânarea bruscă pe
o țintă a unui fascicul de electroni accelerat într-un câmp electric. Dacă
diferența de potenţial a câmpului electric, necesară pentru accelerarea
electronilor din starea de repaos este U (volți), atunci energia unui
electron va fi:
DE E= e.U unde e este sarcina elementară,
electronvoltul; 1 eV = 1,602:10-19 J. Această energie imprimă o
viteză foarte mare fasciculului de electroni, care pătrund în
învelişurile atomilor metalului anticatod frânându-se brusc. In urma
interacțiunii dintre electronii fasciculului şi cei ai atomilor bombardați,
aceştia din urmă sunt expulzaţi din atom, eliberând concomitent o
cuantă de radiație.
Radiațiile gama se produc ca urmare a proceselor ce au loc în
nucleele elemen telor radioactive, constând în emisia spontană de radiații
alfa sau nuclei de He, (2p. + 2n), radiații beta sau electroni (e) şi
radiații electromagnetice gama. Fenomenul este cunoscut sub
denumirea de dezintegrare radioactivă.
Transformările corpusculare sunt deci de
două feluri:
• emisia de radiații alfa, constând din nuclei
de heliu , He,
2įp+2 ón- He emisia de radiații beta, constând din electroni
expulzaţi de nucleu după reacția: s
on+p+e
(3) În ambele forme de dezintegrare se poate produce şi o emisie
de unde electro magnetice de înaltă energie, numită radiație gama. Prin
dezintegrare radioactivă se modifică nu numai sarcina electrică Z şi
numărul de masă A, ci şi nivelul energetic al nucleului, nucleul trecând
pe nivele energetice din ce în ce mai joase (transmutație), până la
stabilizare. Din aproximativ 1500 izotopi (nucleoni) proveniți de la 107 ele
mente, numai 249 sunt stabili (inactivi), ceilalți posedă proprietăți
radioactive.
Elementele care iau naştere prin dezintegrarea unui atom radioactiv
sunt de regulă la rândul lor radioactive, dezintegrându-se în continuare.
Există trei serii de dezintegrări naturale cunoscute, care se termină toate
 trei cu izotopul inactiv plumbul:
fectocmonio mer
iracovš in
se
-

238 U –
Ra»299 Pb
235 U -
Ac—282 Pb
232 Th—299 Pb În concordanță cu
caracterul ondulatoriu, cuantelor acestor radiații electro
magnetice (fotonilor), li se asociază lungimea de undă a şi
frecvența v conform rela ției:

unde c = 2,9979.108 m/s, este viteza

luminii în vid.
RADIATII HERTZIENE FRECVENTE
INTRAROSU INDUSTRIALE RADIO TV
RADAR
LIVINA
ULTRA RADIATII RY
R. COSMICE! HOLLT
RE MOI DURE
S G10-13 REACTII NUCI. 10-8 10-10 10-12 10-14 10-16
100
101
102
100
105
106
10-6
 Tkm 1 mm
1 mm
iši! Iti(m) FA H -Tinergia
10 keV 10 MeV

Wh
F ig. 1 Spectrul radiațiilor
electromagnetice

In spectrul radiaţiilor electromagnetice, radiaţiile X şi gama

ocupă zona lungimilor mici de undă (frecvență mare), între
radiațiile ultraviolete şi radiațiile cosmice, de unde şi bunele însuşiri
de penetrabilitate în materiale, figura 1. Spectrul lungimilor de undă
este foarte larg, fiind cuprins între 10 Å şi 10+ Å, (1 Å= 10-10 m).
Analizând în funcție de lungimea de undă, respectiv în
funcţie de tensiunea generatorului în zona radiaţiilor X, se definesc
mai multe subdomenii de duritate" potrivit celor menţionate în tabelul
1. ;
Tabelul 1 Felul
radiației X **
Tensiunea
generatorului (kV) foarte moale
:s
ub 20 | moale R
ot 107231117
20-60
semi dură
K E biti
60 –
150g dură
hobi
1 150
- 400 foarte dură
 40
0-3000 1 ultra dură
peste 3000

Caracterul corpuscular, este evidenţiat prin emisia şi

absorbția discontinuă în cantități discrete a radiațiilor, a căror
energie este conform relației lui Planck:

2
Duritatea radiației este o noțiune care sugerează capacitatea de penetrare, şi anume,
cu cât sunt mai dure (lungimi de undă mai mici), cu atât penetrabilitatea este mai bună.
ure
(lungimin
e
E=h:v=
02

di (MCV)
unde h este constanta lui Planck, fiind egală cu 6,6254.10-24 J·s.
Relația dintr
lungimea de undă şi energie este
ilustrată în figura 2.
Cantitatea de energie We, emisă de o sursă de
radiații MeV) ()
într-un interval de timp poartă denumirea de energii
10-67104 radiantă. Rata de variație a energiei radiante
printr-o su 10-46102
prafață dată reprezintă fluxul radiant (aw
 jat).
Sintetic, proprietățile radiaţiilor X şi gama pot fi
10-2+100 enunțate astfel: 100-10-2 • sunt invizibile, se
propagă în linie dreaptă cu viteza lu
minii şi sunt supuse divergenței; 102
110-+
• nu sunt deviate de câmpuri electrice sau
magnetice (spre
deosebire de radiațiile alfa şi beta, care sunt
deviate în sen Fig. 2 Relația dintre energia radiației și
suri opuse);
datorită lungimii de undă foarte mici şi a energiilor
lungimea de undà
ridicate, posedă o mare putere de pătrundere, de unde şi de
numirea de radiații penetrante;
• interacționează cu materia pe care o străbat, fiind atenuate,
ionizând gazele,
producând fluorescenţă şi impresionând emulsiile fotosensibile; în lipsa
atenuării, intensitatea radiaţiilor este invers proporțională cu patratul
distanţei de la sursă;
• provoacă efecte
biologice.
Dintre aceste proprietăți, interacțiunea cu materia este cea
mai interesantă, atât sub aspectul complexității, cât şi sub aspectul
aplicabilității în tehnica defectoscopică.
:: Interacțiunea radiațiilor penetrante cu materia constă din două
procese: procesul de împrăştiere şi procesul de absorbție. .
Procesul de împrăștiere se produce ca urmare a ciocnirilor dintre
 fotoni și particulele elementare ale stratului străbătut de materie: fotonii
împrăştiaţi se propagă sub diferite unghiuri faţă de fasciculul incident,
formând radiații împrăştiate. Ele provoacă un voal uniform al radioagrafiei,
micşorând claritatea şi contrastul imaginii.
© Procesul de absorbție constă în transformarea energiei fotonului
emis într-o al tă formă de energie. Mai cunoscute sunt patru forme ale
procesului de absorbție:
• Difuzia Rayleigh, este procesul după care radiația emisă de
energie E, difuzează,
atât la nivelul nucleului atomului, cât şi la nivelul învelişului
electronilor, figura 3a, fără a modifica energia internă din atom. Are
loc la energii inferioare ale foto nilor, sub 0,1 MeV. Contribuie în
foarte mică măsură la atenuarea totală a energiei
radiației primare.
• Efectul fotoelectric, constă în pătrunderea fotonilor primari în învelişul
electronic
al atomului, consumându-se pentru dislocarea electronului, figura 3,b. Dacă
ener gia fotonului incident este suficient de mare atomul devine ionizat, iar
electronii eliberaţi transferă o parte din energie în energie cinetică.
Efectul fotoelectric se
Pe
s covie neutructivă
industrială

produce la energii relativ mici, de până la 50 - 60 keV şi de

aceea interacţiunea are loc cu electronii învelişului exterior, care
sunt mai slab legați de nucleu. Efectul Compton, constă în cedarea
de către foton a unei părţi din energie electronului, care este
expulzat şi devierea traiectoriei sale sub un anume unghi,
conform figurii 3,c. El se produce la energii medii şi contribuie
la atenuarea radiaţiilor cuprinse între 60 keV şi 10 MeV. Formarea
perechilor electron-pozitron are loc la energii mari de peste
1,022 MeV şi constă în absorbția fotonului în câmpul electric al
nucleului după modelul din figura 3,d. Energia rezultată ca diferență
dintre energia fotonului incident şi cea de formare a perechii:
hv - Ep = E.
+ E,
(
7) se regăseşte în energia cinetică (Ec) și de recul (E.) a
nucleului din câmpul în care se manifestă procesul.

b Citrus

a -efectul Rayleigh d Fig. 3 Scheme ale proceselor de

absorbție: ba-efectul fotoelectric, 64- efectul Compton,
d-formarea
 perechilor
HOT

Ambele procese determină atenuarea radiației X la

trecerea prin materie. Va iația intensității radiației în funcție de distanţa
străbătută x, în ipoteza unui fascicul ngust filiform este dependentă
de intensitatea radiației primare şi de felul materia ilui, exprimat
printr-un coeficient de atenuare liniară u:

Rad X
dI dx=-.!
ranjând termenii şi integrând,
se obține:
B. I=Ine HA
bilan (9)
relație cunoscută sub denumirea de legea atenuării radiației X. D
În cazul fasciculelor mono sau policromatice largi, se
aplică relația:
I=clo.eux
(10)
unde factorul c este factorul de împrăştiere a radiației datorită efectului
Compton. Dacă se notează I, intensitatea radiației primare (directe) şi la
intensitatea radiației împrăştiate sau secundare, c se calculează cu
relația:
c=l+10
M
EN (11)
 Coeficientul de atenuare liniară u se determină potrivit
formulei lui Bragg şi Peirce din lungimea de undă 2, numărul
atomic al elementului Z şi un factor corelat cu densitatea materialului
K, după următoarea expresie:
u=
K.2?Z?
(12)
Se trage astfel concluzia, că atenuarea este cu atât mai mare, cu cât
energia fasci culului este mai mică şi cu cât materialul străbătut este
mai greu. Pentru comparație, valorile coeficientului de atenuare liniară a
diferitelor elemente la energii cuprinse între 0,01 şi 30 MeV sunt
prezentate după [8] în tabelul 2. În cazul izotopilor se consideră
energia echivalentă.
In tehnicile de iradiere se lucrează frecvent cu grosimea de
înjumătățire ca măsură a capacităţii de penetrare, care corespunde scăderii la
jumătate a intensității radiației inițiale 1 = 10/2. Astfel, înlocuind în relaţia
(10), se obține:

In 1/2=
ll.x1/2
(13)
de unde:
in
In 2

<=0,693/u
(14)
u
 Fenomenul de dezintegrare radioactivă este un fenomen
statistic, neinfluenţat de condiții exterioare. Legea după care are
loc procesul de dezintegrare radioactivă se poate descrie pe baza
relației: -
1 dN =-1.N.
rad
je
(15)

indicând că variația numărului de nuclee nedezintegrate, în

funcție de timp este proporțională cu numărul inițial de nuclee No
şi o constantă de dezintegrare (rata dezintegrării), caracteristică
izotopului. Prin integrarea relației (15) se obține o lege identică cu cea
exprimată prin relaţia (10):...
N=N, -en !
p = rata dezintegrantes

720
erectosconie nedistructivă
industrială.

(18) PA
Ca măsură. a intensității procesului de dezintegrare se consideră
timpul de înjumătățire. Când numărul de nuclee nedezintegrate se
reduce la jumătate N= N0/2, vom avea:
Ny/2 = No.e-nt
1/2
(17)

de unde timpul de
înjumătățire
1 tis. - In 2 =
0,693/
1721 Pentru caracterizarea intensității
surselor radioactive se defineşte activitatea izotopului A sau
viteza de dezintegrare:
A=- =n. N.
Prin raportarea activității la unitatea de masă, se obține activitatea
specifică sau intensitatea specifică
Az = A
(Ci/g)
(20)
(19)

Legătura dintre activitatea sursei, dimensiunile sale

 (diametru D, lungime L = D) şi intensitatea specifică este dată
de relația:
A=p7D3.A
(21)
S

unde p este densitatea materialului radioactiv. De

exemplu, activitatea unei surse de cobalt Co - 60 de 3 Ci, după o
întrebuințare de doi ani este:
0,693,
A=A, .e 5,3. = 3:0,770=2,310i Cunoscând
energia emisă în fiecare act de dezintegrare a radionuclidului (E),
exprimată în Joule sau electron-volți, puterea sursei radioactive
exprimată în Watt, rezultă din relația:
P= E-A= 1,602.10-19.3,7:10'0.E-A =
5,927-10PE:A (22) | dacă E se exprimă în MeV/dezintegrare, iar
A în Ci.
Unitatea de măsură, a activității este Becquerel-ul (B9),
[11], în sistemul SI, respectiv Curie-ul (Ci), în sistemul CGS.
Becquerel-ul reprezintă masa de materie în care se produce o
dezintegrare pe secundă:
1Bq=-*:10-10 =
2,7-10-|Ci
(23)

| 1 Ci este activitatea unui gram de radiu. În SI,

1 Ci = 37.10° s..
Tabelul 2
Energi
Al ( MeV) Z= 131 0,01 | 72,4 L 0,029 ,4 0,04 1,5 0,06 1 0,729 0,08 0,540 0,10 0,459
0,20 0,329 0,40 0,250 0,60 0,210 0,80 0,184 1,00 0,166 2,00 0,116 4,00 0,084 6,00
PE 0,072 8,00 -0,066 10,00 0,062 20,00 0,058 30,00 0,059
Cu " Z= 29 2010 308 43,0 14,1 6,81 4,10 1,39 0,837 0,676 0,587 0,524 0,374
0,295 0,277 0,271 0,272 0,302 0,327
Fe Z=26 1410 207 28,6 9,52 4,71 2,93 1,15 0,740 0,605 0,527 0,471 0,334 0,260 0,239
0,235 0,233 0,251 0,270
Coeficientul de atenuare liniară (cm*') la diferite materiale Ni
Nb
-O
Pb
Sn Z= 28 1 Z=41
Z=81
Z= 82 Z= 50 1950 589
78,7-10
905 294
667 11,2.10+ 818
128 41
105
3,37-104 119 141 13,3 33,8 2,52-104 40,3
47,5 6,41. 15,9
2,24.107
18,8 21,8 3,96 8,83 2,08.104 62,0 12,0 1,40 2,00 1,65.10* 10,7 2,37 0,865 0,883
1,27-10- 2,49 0,840 0,702 0,667 1,07.104 1,36 0,582 0,609 0,566 10,94-104 0,983
0,482 0,543 0,500 0,85.10 0,798 0,419 0,389 0,357 0,59.10+ 0,524 0,299 0,304 0,300
0,41.10* 0,484 0,260 0,283 0,294 0,34-104 0,505 0,262 0,279 0,301
0,538 0,272 0,279 0,308 0,28.104 0,570 0,283 0,306 0,361 0,23.104 0,709 0,339 0,331
0,398
0,807 0,382
Til U
Zr Z= 22 | Z=921 Z= 40 527
411 73,5
479 10,0 267 74,4 3,44 88,5 24,0 1,82
 41,5 11,2 1,24 23,6 6,26 0,595 22,4 1,46 0,412 5,11 0,666 0,342 2,66 0,505 0,297
1,85 0,426 0,266 1,46 0,378 0,189 10,913 0,270 0,144 0,842 0,225 0,130 0,8810,221
0,124 0,928 0,224 0,122 0,9891 0,230 0,128 1,24 0,268 0,136 1,41 0,296
10,3010-4
0,225.1041
pofectoscopic nedistructivă
indestriali.
-

citite în tabelul 3 sunt centralizate unităţile de măsură ale

principalelor mărimi fizice
cu care operează tehnica radiaţiilor penetrante, precum şi relaţiile
dintre acestea.

Valoare
Tabe
lul 3 Mărimea fizică
Sistem de unităţi tradițional
Sistem de unități SI Denumire
şi
Denumire şi
Valoare simbol
s
imbol Doza de
Coulomb pe
Roentgen (R) | 1 R = 2,58.10* C/kg |
1
C/kg = 3876 R ionizare,
kilogra
m (C/kg) expunere Debitul dozei de Roentgen/s | Ri=258.10-4
Alko
A/kg
 = C/kg.s expunerea
(
R/s) Doza de ionizare
rad (rd). 1 rad = 10-2 J/kg1V gray
(Gy).
1 Gy
= 1 J/kg = absorbită
=
1 in's Doza

rein (rem). I rem = 10-2 J/kg sievert

(Sv) |
I Sv=
1 J/kg = echivalentă
=
1 m's Activitatea
| Curie (Ci) 1 1 Ci =
3,7-10'03-' izotopului
| Becquerel
(Bq)

3. GENERATORUL DE RADIAȚII X
CURSO
Bq=1s

con i Sursele de radiații X se clasifică după tensiunea maximă de

accelerare a generatorului în următoarele categorii:
• surse clasice, convenționale, de energii mici şi medii U = 50 –
450 keV, Imax = 5,
(10, 15 mA, portabile sau mobile, generatorul cu tub
röntgen; - surse speciale, neconvenţionale, de înaltă energie
(acceleratoare) U = 1 – 40 MeV,
mobile sau fixe, cum sunt acceleratoarele liniare şi betatroanele
(acceleratoare circulare).
CERH >>

3.1.
Tipuri
constructive
x

Generatorul röntgen se realizează în mai multe variante

constructive. Una dintre variante o reprezintă generatorul cu
circuit de autoredresare, la care
alternanțele negative sunt tăiate
automat, figura 4.
La temperaturi mari anticatodul poate produce o emisie de
electroni în sens opus, ceea ce
provoacă distru
gerea filamentului catodic. De aceea, Fig. 4 Generator röntgen cu circuit de
la aceste tipuri intensitatea curentului autoredresare: a-- schema electrică; b -
variația este limitată la valori mici. Eliminând
curentului prin tubul
röntgen
f luxul de sens contrar a
electronilor, instalația permite folosirea unor curenți mult mai mari.
Altă variantă constructivă este cu generator röntgen monoredresat de tip Villard,
având condensatori de translație. La trecerea curentului în sensul săgețilora
 Defectoscopie
nedistrictivă
industrială.
mille în tabelul 3 sunt centralizate unităţile de măsură ale
principalelor mărimi fizice cu care operează tehnica radiaţiilor
penetrante, precum şi relaţiile dintre acestea.

Mărimea fizică
Sistem de unităti tradițional Denumire şi
Valoare simbol
Tabelul 3 Sistem de unități SI 1
Denumire şi
Valoare simbol Coulomb pe Ii C/kg = 3876 R kilogram (C/kg)
Roentgen (R) | IR = 2,58-104
C/kg
Doza de ionizare,
expunere Debitul
dozei de expunere
Doza de ionizare
absorbită Doza
echivalentă
Activitatea
izotopului
Roentgen/s
rad
(R/s)

(rd).
| 1 R/s = 2,58-106
A/kg

1 rad = 10-2J/kg1V gray (Gy) 1 rem = 10°

J/kg sievert (Sv) 1. Ci =
 3,7-10'0s! Becquerel
(Bq)
A/kg = C/kg.s 1 Gy= 1 J/kg =
=l m's 1 Sv= 1
J/kg =
= 1 m's?
rem (rem)

Curie
(Ci)
:
Bq=157

CURSO
3.
GENERATORUL DE RADIATII
X

Sursele de radiații X se clasifică după tensiunea

maximă de accelerare a generatorului în următoarele categorii: - surse
clasice, convenționale, de energii mici şi medii U = 50 – 450 keV,
Inax = 5,
10, 15 mA, portabile sau mobile, generatorul cu tub röntgen;
- surse speciale, neconvenţionale, de înaltă energie (acceleratoare) U
= 1 -40 MeV,
mobile sau fixe, cum sunt acceleratoarele liniare şi betatroanele
(acceleratoare circulare).
CERH >>
 3.1.
Tipuri
constructive

20000

St

Generatorul röntgen se realizează în mai multe variante

constructive. Una dintre variante o reprezintă generatorul cu circuit de
autoredresure, la care
alternanțele negative sunt tăiate automat, figura 4..
La temperaturi mari anticatodul poateproduce o emisie de
electroni în sens opus, ceea ce
provoacă distru
gerea filamentului catodic. De aceea, Fig. 4 Generator röntgen cu circuit de la
aceste tipuri intensitatea curentului autoredresare: a-- schema electrică; b - variația
este limitată la valori mici. Eliminând
curentului prin tubul
röntgen
f luxul de sens contrar a
electronilor, instalația permite folosirea unor curenți mult mai mari.
Altă variantă constructivă este cu generator röntgen monoredresat
Villard, având condensatori de translație. La trecerea
de tip
curentului în sensul săgeților
023
1 - cated : 2 filament de W 3- lentile di
 focalizare; 4-anod). to fereastră de
emisie 6 anticatod, y-tulo Röntgen
propouis the transformatos auxilias di
sinieelzike, 9generális: de inalta
teusuine.

i-cuted ; &- filament W ; 3- lentila te focu.

de emisie; 6-anticated; 8-fran st. camilier.oe iveclain ;
9-generatos de

3.2. Tubul röntgen

Un tub röntgen se compune din următoarı (catodul), un

mijloc de accelerare a electronilor, o !
(anodi dată îi dintr-1 zit în
auxilia FRA
genera
caliza
electro
emis
AN
w

Bina
0009
 am
întrerupte, figura 5,a, ambele condensatoare se încarcă. La
schimbarea sensului, condensatoarele se descarcă, tensiunea
acestora adăugându-se tensiunii furnizate de
transformatorul de înaltă
tensiune. Se obține astfel
translația curbei de va riație a
tensiunii potrivit figurii 5,b.
Avantajul generatorului Villard
con stă în micşorarea tensiunii
secundare
· la aceeaşi valoare a tensiunii
anodice.
Următoarea variantă
construc
tivă este reprezentată de
generatorul Fig. 5 Generator röntgen cu monoredresare:
|_ röntgen cu punte redresoare,
de tip a-schema electrică; b - variația tensiunii în tubul
· Graetz. După cum rezultă din schema röntgen;
electrică din figura 6,a, cu
ajutorul punții formată din patru diode, curentul de înaltă tensiune
parcurge în acelaşi sens tubul în cursul ambelor alternanțe,
obținându-se o variație pulsantă a curentului, conform figurii 6,b. Cu
linie întreruptă este marcat circuitul - TR -V3, iar cu linie plină
circuitul V - TR-V2.
În sfârşit, o ultimă variantă
 constructivă o reprezintă genera Ut
torul röntgen cu circuit de
dublare
a tensiunii, de tip Greinacher. La -acest circuit, în cursul unei
alter
nanțe se încarcă condensatorul
C1, prin dioda V. (săgeți
întrerupte), iar în cursul
celeilalte alternante,
condensatorul C2, prin dioda V2 Fig.
6 Generator röntgen cu punte redresoare:
(săgeți pline), figura 7,a.
Conden a-schema electrică; b -- variația curentului in tubul röntgen
satoarele fiind montate în serie,
tensiunile lor se adună, rezultând
o tensiune de două ori mai mare şi o variație monotonă, figura 7,6.
LORO . Circuitul Greinacher este avantajos deoarece furnizează o
tensiune relativ înal tă şi elimină diferențele mari de po-tențial dintre
tub şi izolație. Ca dezavantaje, se
menţionează faptul că tensiunea
es
te cvasimonoenergetică, iar furniza utumn
rea ei se realizează în cursul
proce sului de decelerare.
Avantajul circuitelor cu ten siune cvasiconstantă constă în re
ducerea timpului de expunere şi
obținerea unei calități
superioare a Fig. 7 Generator röntgen cu circuit de dublare a
 imaginii
radiografice. tensiunii: a -- schema electrică; b -- variația
tensiunii în tubul röntgen;
3.2. Tubul röntgen N.
veloce
.:
0

14b

. 224.
I-cuted ; 2.- filament ü ; 3- lentila iti focalizare,' 4 -
anodu ir teriastra
de emisie 6-anticated; ' t tub Ronzen propriu-zis
8- transf. auulinz.de imzelzire 9-generates de inalta
tensiuni
fectoscopie nedistructivă
industrială .

*** 3.2. Tubul röntgen

R
SS
4

RS

Un tub röntgen se compune din următoarele părţi: o sursă de

electroni atodul), un mijloc de accelerare a electronilor, o țintă pentru
 frânarea electronilor.
(anodul). Schema de principiu este
re dată în figura 8. Catodul 1 este
format dintr-un filament de wolfram
2, încăl zit în secundarul unui
transformator auxiliar de încălzire 8,
încorporat în generator, precum şi
dintr-o piesă fo calizatoare 3, care
acționează ca lentilă electrostatică,
concentrând fasciculul emis de filament.
Componentele cato
dului sunt încorporate într-o
izolație Fig. 8 Secțiune printr-un tub röntgen
ceramică care anulează diferenta de

potențial. Emisia fasciculului

de 'electroni se face pe baza efectului termoelectric, care etermină
învingerea forțelor de atracţie şi de respingere ce țin în echilibru structura
tomică. La temperaturi joase energia de legătură interatomică E,
este superioară nergiei cinetice a electronilor, care se mişcă cu viteza
vo,

Ee-mvo >
0
(24)

stfel încât nu se produce o eliberare spontană de electroni. Prin

mărirea temperaturii lamentului catodic are loc, pe de o parte
creşterea energiei cinetice a electronilor, iar e de altă parte
micşorarea energiei de legătură pe seama dilatării rețelei
atomice. În cest caz se poate ajunge în situația inversării inegalității:
my2
E,
O
(25)
dică la
termoemisie.
Caracteristica tensiune - curent a tubului röntgen.
Intensitatea razelor X, I) efinită ca energie radiantă ce străbate
în unitatea de timp, unitatea de suprafață nor nală la direcţia de
propagare, este aproape proporțională cu curentul de electroni din ib, deci
cu curentul catodic. Reglarea curentului din tub se realizează prin modi icarea
tensiunii filamentului catodului. Dacă temperatura filamentului catodic este onstantă şi
se măreşte tensiunea, curentul creşte la început liniar. De la o anumită ensiune,
denumită şi tensiune de saturație, curentul se măreşte numai dacă se
măreşte i temperatura filamentului. Prin mărirea temperaturii filamentului,
tensiunea de satu ație se măreşte determinând creşterea curentului din tub.
Anodul 4, este format dintr-o piesă, metalică masivă
prevăzută cu circuit de ră ire interioară şi orificii pentru accesul
electronilor, respectiv pentru ieşirea radiației
 te
(26)
röntgen. Pe anod este fixat anticatodul 6, care asigură conversia
energiei cinetice a electronilor în radiație X, de frânare. Eficiența
conversiei sporeşte pe măsura creşterii numărului atomic (Z), a
conductibilităţii terinice (c), a temperaturii de fuziune (Trop) şi a rezistenţei
la coroziune a elementului din care se confecționează plăcuţa anti
catodului. Dintre metalele care satisfac în cea mai mare măsură
dezideratele men ționate fac parte wolframul (W, având Z = 74,
Trop = 3380°C şi c = 1,65 W/cm °C, la 100°C) şi tantalul (Ta,
având Z = 73, Trop = 3000°C şi c = 0,54 W/cm °C, la 100°C).
Materialul anticatodului se încălzeşte foarte tare, până la
culoarea galben-alb, datorită transformării în căldură a celei mai mari
părţi a energiei electronilor incidenţi. Datorită acestui efect, la tensiuni
de 100 keV numai cca 1% din energie se transformă în radiații X, iar
la tensiuni de 2 MeV cca 10%. Randamentul creşte până la cca 60%
la betatroane de 30 – 40 MeV.
 Suprafața pe care se produce bombardarea şi frânarea
fasciculului de electroni de secțiune Si poartă numele de pată focală
termică (S.). Proiecția acestei suprafețe pe un plan perpendicular pe
direcţia de propagare a radiațiilor X (S.), poartă numele de pată focală
optică a tubului, figura 9. în vederea obţinerii unor imagini radio grafice de
calitate; pata focală optică trebuie să fie cât mai mică. Această caracte
ristică de bază a tubului röntgen poate fi variată constructiv conform relației:
!! So = S: · to a atât
prin reglarea emisiei de
electroni (tensiunii), cât şi prin modificarea unghiului de înclinaţie a
anticatodului.
Mărimea petei optice se consideră după
La plăcuţă anticatod [90]; [101]; [118]: fascicule.
Mm-
(27)
2 unde a şi b reprezintă dimensiunile
proiecției petei focale de formă
dreptunghiulară pe direc
ția de iradiere, respectiv radiații X
m=1,13./S
,
(28) în
cazul secțiunii circulare.
Anticatodul se montează cu o
înclinaţie v
de 65 - 700 față de direcția fasciculului de elec
ormarea pelei optice pe troní pentru a permite reflectarea lor pe direcția
MA
anticatod
 dorită (a= 20 - 259). După posibilitățile
emisiei de radiații, tubul röntgen se construieşte în varian tele:
.. monodirecționale, cu con de emisie de 40° sau 50°, corespunzând
unor un
ghiuri de poziționare a anticatodului a = 20°,
sau 30°;
• panoramice, 360 x 30°, cu anod conic sau plan, încorporat
într-o teacă specială, n
respectiv cu anod rotitor, aşezat
la a=0°.
plācula
a
s
anod

TAH
 225.11
omtess
e distructivă
intinstrială

Căldura formată în cursul procesului de generare a

rezelor X se degajă pe mai. multe căi: în primul rând prin radiație, apoi
prin convecție de la piesa de cupru masiv pe care este montat
anticatodul, spre lichidul sau gazul de izolare la înaltă tensiune în care
se află montat, respectiv prin circuitul de răcire forțată cu apă sau ulei a
întregului generator.
Accelerarea electronilor se produce datorită câmpului
electric creat iktre anod şi catod în urma diferenței de potențial U,
produsă de un transformator de înaltă ten siune, 9.
Viteza imprimată electronului la diferența de potenţial
U poate fi calculată prin egalarea enegiei cinetice cu energia
necesară pentru accelerare:
1

V=2.2.
U
ibet (m/s)
(29)
in.

unde e = 1,6-10-19 C, iar m =

9,1.10-31 kg.
* Calitatea radiației este determinată de tensiunea
anodică obținută cu un anumit curent catodic. Ea este cu atât mai
bună cu cât tensiunea de accelerare este mai mare. Scriind
bilanțul dintre energia radiației emise şi energia cinetică a
electronilor înainte de frânare, se obține:
E=h:c=e. U
(30)

înlocuind valorile constantelor se obține formula lui Duane-Hunt,

corespunzătoare lungimii minime a spectrului:
(31)
Amin =
12,4
unde, dacă U se exprimă în kV, amin rezultă în Å. Valoarea
lungimii de undă corespunzătoare intensității maxime a spectrului
de radiații se obține din relația:
12. - 24,37
(32)
inay

tii
! U2>Ultra

Ui:

1(E)

7.min
-
 i (E)
1 min2
2.minl

-Imax?
-Imaxi
Fig. 10 Spectrul de emisie a tubului röntgen: a - influenţa curentului; b -
influența tensiunii
-
CETTE

1113

Electronii, care provoacă impactul cu anticatodul sunt frânați o

parte la suprafață, iar o parte în interior. Cei frânați înspre interiorul
anticatodului pierd considerabil din viteză şi, ca urmare, emit radiații de
intensitate inferioară. Radiația de frânare este produsă deci din fotoni
de diferite intensități, care formează un spectru continuu (figura 10).
În spectrul continuu al radiației X se disting variații bruşte de
intensitate (vârfuri caracteristice) la lungimi de undă inferioare
maximului zonei de continuitate. Între lungimile de undă
corespunzătoare intensităților extreme ale spectrului de ra diații,
conform relațiilor (31) şi (32), există următoarea legătură: 21 mar
= 20 min
Prin mărirea curentului catodic are loc o creştere proporțională a
intensității fluxului de radiații I, fără modificarea lungimii de undă a
radiațiilor, figura 10,a. Efectul acestei creșteri constă dintr-o sporire
a densității fotonilor recepționați de fil mul radiografic. Pe măsură se
produce o mărire a densității de înnegrire a imaginii radiografice. Prin
mărirea tensiunii anodice U, se produce, atât o creştere a intensității
fluxului de radiații, cât şi o scădere proporțională a lungimii de
undă, cum sugerează figura 10,6, şi ca urmare şi mărirea puterii
de pătrundere a radiației.
Intensitatea spectrului se poate calcula prin integrarea
suprafeței de sub curbă:

I= 1 1 •då =-11, -
dv

(35)
пах

(33)
O
înlocuind
I= k·i·Z(vo – v)
(34)
unde Z este numărul atomic al materialului de frânare, rezultă:
I=k_i_z}(vo – vjdv=k, iZ• vě =ką iZUMAX
Cunoscând intensitatea totală a spectrului de emisie,
randamentul tubului poate fi determinat din raportul:
I k, iZU , " U.i
(36)
 i. U Randamentul este prin
urmare cu atât mai mare, cu cât tensiunea este mai mare şi
materialul utilizat la anticatod cu număr atomic mai mare.
Densitatea fasciculului j pe suprafața străbătută,
perpendiculară pe direcția sa, este neuniformă, profilul de distribuție în
lungul fasciculului având o formă hiper bolică. Prin convenție, se
defineşte raza profilului, rp, astfel încât în cercul de rază £ rp să fie
cuprinsă cea mai mare parte din fluxul total de particule Is:
n
=
-
=

Sj(r) dr =a If
(37)

unde a = 0,9
-0,95.

1228 13
greeinscopie
nosijetpartietentriclă.

Alături de tensiune şi de curent, o altă caracteristică de

bază a tubului röntgen, implicații directe asupra calității radiografice, în
special asupra densității de grire şi a contrastului imaginii este
debitul dozei de emisie la o distanță dată:
Alt = kx :I
(mR/s*)
(
38) este indicat de firma constructoare pentru câteva valori ale
tensiunii de lucru U. corită procesului de uzură a filamentului catodic,
produs, mai ales prin oxidare, a de emisie scade cu timpul, ceea ce
reclamă măsuri de compensare (paragraful
În general, doza de emisie sau factorul de expunere ca
produs dintre inten atea curentului din tub şi timpul de iradiere l-t
(mAmin), variază cu tensiunea după nătoarea regulă, care poate fi
folosită în exploatarea tuburilor röntgen: o mărire a isiunii cu 15%
reduce la jumătate doza necesară, iar o scădere a tensiunii cu 15%,
blează doza necesară.
Tubul röntgen propriu-zis, 7, este executat din porțelan,
materiale metalo- Us ramice sau oțel, rezistente la temperaturi şi la şoc şi
este vidat la cca. 10 ; 100 rr. Pentru buna funcționare, el este prevăzut cu
două circuite de răcire: un circuit de cire al anodului cu ulei recirculat de o
pompă specială şi un circuit de răcire spiral
întregului tub, având ca agent apa. La tuburile moderne
răcirea se face în circuit .chis cu gaze sub presiune la 2 = 3 bari:
hexafluorură de sulf (SF6), freon F12 CF2Cl2) sau freon F22
(CHF2C1), gaze care se folosesc şi pentru izolare la înaltă insiune.
Majoritatea generatoarelor de radiații X se construiesc cu tuburi bipolare,
vând avantajul față de tuburile monopolare, în ce priveşte izolarea
electrică, primele vând diferența de tensiune față de pământ jumătate
din cea corespunzătoare tuburilor: jonopolare
La partea inferioară, generatorul este prevăzut cu o
fereastră de emisie 5, ormată dintr-un disc de beriliu masiv de grosime
de peste 75 mm, având rolul de a imita, concentra şi uniformiza emisia de
radiații.
Tubul röntgen, împreună cu transformatorul de înaltă
tensiune şi ransformatorul auxiliar de încălzire sunt dispuse într-o
carcasă metalică, numită tanc, executată din folie radioabsorbantă de
plumb sau uraniu metalic. În interior se găseşte
o
ut gaz sub presiune, care asigură pe de o parte izolarea la înaltă
tensiune, iar pe de altă parte răcirea tubului. Pentru funcţionare în regim
mai greu, generatorul este prevăzut şi cu un răcitor al tancului ce foloseşte
apa din reţeaua industrială.
Tancul asigură aşadar concomitent protecția contra trepidațiilor, la înaltă ten
siune şi la radiații. Protecția la ridicarea necontrolată a temperaturii este
asigurată cu termistoare limitatoare înglobate în circuitul de răcire, care
decuplează înalta tensiune la depăşirea unei temperaturi T = 80 -
85°C. În circuitul electronic de comandă şi reglare a tensiunii de lucru
mai sunt prevăzute protecții la supratensiune de 3 – 5%, respectiv la
subtensiune de – 15%.
RES

SIR (röntgen) este doza de radiații care într-un volum de 1 cm' de aer (1,293 mg),
provoacă o ionizare capabilă de a produce unitatea de sarcină electrostatică 1 Ues = 3,33-10-""C;(1
C/kg = 3876 R); 1 m /s = 258.10-9 A/kg
 ENERGIA NUCLEARA ŞI MEDIUL 973
CURS 10. DOZELE
DE IRADIERE ** PERMISE ŞI LETALE

**Standardele nucleare şi reglementările de securitate

im plică câteva concepte: limitele de expunere la radiație
care se aplică în situațiile normale şi nivelele de
intervenție care se aplică în cazul unui accident. Limitele
de expunere se expri mă sub forma Concentrației
Maxime Admise (CMA) în aer, apă, alimente şi sol, pentru
fiecare element cum este iodul radioactiv sau cesiul
radioactiv, sau Limita Anuală de In gestie (LAI) pentru
fiecare din ele. Aceste limite diferă în funcție de
elementul radioactiv şi pot varia uşor de la țară la ţară.
Există încercări de armonizare a acestor limite la nivel
internaţional.
De exemplu, LAI de 100.000 Becquereli pentru
iod-131, sau de 300.000 Becquereli pentru cesiu
radioactiv, se conside ră în mod curent ca acceptabile
de către Organizația Mon dială a Sănătății (OMS). În plus,
 OMS consideră că nu sunt necesare restricții sub 2.000
Becquereli pe litru de lapte.
În Franța, CMA pentru iod-131 este 7 Bq/m3 în aer
şi 40 Bq/litru în apa de băut, iar pentru cesiu-137 este
de 70 Bq/m3 în aer şi 750 Bq/litru în apă. Cu toate
acestea, în scopul reducerii riscului pentru sănătate, la
calculul dozelor admise pentru cazul ingerării
concentrației maxime admise se folosesc marje de
securitate considerabile. Primele simp tome apar
numai dacă doza este de circa 50 de ori mai mare.
Sub 300 mSv primiți de organismul uman ca o
doză unică, nu se pot percepe semne ale iradierii. Doza
cumulată pentru un an întreg, considerată acceptabilă
pentru un lucrător într-o centrală nuclearo-electrică
franceză este de 50 mSv (20 mSv în România, nota
traducătorului). Aceasta este o doză de circa opt ori mai
mică decât cea primită în mod natural în
GRUNO COMBY.

anumite regiuni ale lumii, fără efecte vizibile sau

cunoscute asupra populaţiei. Doza maximă de iradiere
permisă pentru public în Franța este de 10 ori mai mică,
adică 5 mSv (1 mSv
în România, nota traducătorului)99, respectiv de
80 de ori mai * mică decât nivelul radioactivității naturale
din anumite A regiuni ale lumii.
În general, nu există simptome exterioare vizibile
pentru o doză unică pe tot corpul cuprinsă între 300 şi
700 mSv. Anumite modificări uşoare ale sângelui pot fi
observate în săptămânile de după iradiere (în jurul celei
de a treia săp tămâni după iradiere) şi anume o
scădere a numărului de ce lule albe sanguine. La
două luni după eveniment, formula sanguină revine
de obicei la normal.
La 1 Sv, se observă simptome uşoare care nu
pun în pericol viaţa subiectului şi dispar spontan, chiar
în absența tratamentului: discomfort, amețeli, vomă şi
febră. Modifică rile hematologice temporare apar la circa
20 de zile după expunere: scăderea numărului de
celule roşii sanguine (ane mia), a limfocitelor (ducând
la o mai mare sensibilitate la infecţii) şi a plachetelor.
Aceste modificări reflectă deterio rarea măduvei osoase. 1.
Un individ iradiat o singură dată la peste 2 Sv trebuie
spitalizat. La doze peste 3 Sv apar arsuri sau decolorări ale
pielii, similare arsurilor de soare.
Doza letală 50% (DL 50) se defineşte drept cantitatea
de

99 în medie, expunerea umană la radiația naturală

este de 2,4 mSv/an, dar în anumite regiuni din Iran ea
poate atinge 400 mSv/an. Astfel, doza de iradiere
maximă admisă în țările dezvoltate este de circa 100 de ori
mai scăzută decât doza datorată fondului natural de radiații
primită de oamenii care trăiesc în regiunile cu radioactivitate
naturală foarte ridicată din Iran, India, sau Brazilia.
ENERGIA NUCLEARA ŞI MEDIUL

radiație care, în absența tratamentului, conduce la

decesul a 50% dintre subiecții expuşi. DL 50 pentru
ființele umane este cuprinsă între 3,5 şi 4,5 Sv.
La doze peste 8 Sv, după câteva zile de la iradiere,
apar diareea şi dificultățile respiratorii, prognosticul
fiind dece sul probabil în câteva săptămâni, singura
şansă de supravie țuire fiind transplantul de măduvă
100.?
Semnele neurologice, cum sunt coma sau
confuzia men tală apar la circa 10 Sv. La acest
nivel de iradiere, moartea
este inevitabilă şi se produce în câteva zile, uneori în
câteva a ore, în cazul dozelor foarte mari.
Prin urmare, iradierea poate fi total inofensivă pentru
dozele naturale sau dimpotrivă, fatală pentru dozele
mari. Primele simptome apar când subiectul
primeşte la o singură iradiere o doză de peste 200
de ori doza naturală anuală. Riscul de deces există
numai pentru subiecţii expuşi la o doză unică de cel
puțin 2.000 de ori doza medie anuală nor mală.
Aproape toate decesele din cauza dozelor mari
se
produc în primele două luni după iradiere - în circa
30 de DA zile din cauze hematologice, în circa o
săptămână din cauze
digestive şi în 24 până la 48 ore din cauze
neurologice.
1

100 Limfocitele (celulele albe ale sângelui care ajută la lupta

împotriva infecţiilor), secretate de măduva osoasă,
sunt printre primele celule ale corpului distruse la doze
mari de radioactivitate. La persoanele puternic
iradiate se observă o puternică scădere a numărului de
limfocite, în zilele de după iradiere. Ele devin mai sensibile la
infecţii, împotriva cărora au mai puțini apărători (foarte
asemănător cu cazul persoanelor cu imunitate redusă sau
al pacienților cu SIDA). Din această cauză, pacienţii trebuie
plasaţi în camere sterile. Prin transplantul de măduvă
osoasă, organismul (dacă nu este prea bolnav) poate
regenera populația de limfocite distrusă de radiații.
 RE LARSTENSTER

BRUNO COMBY

Efectele de mai sus sunt imediate, dar se pot

manifesta şi efecte latente mulți ani mai târziu, cum
sunt de exemplu, efectele genetice asupra
descendenților (riscul de malforma ții congenitale). S-a
demonstrat că există un risc pentru fe meile gravide iradiate
puternic, în special în prima perioadă a sarcinii (în primul
trimestru). În aceste cazuri, există o şansă uşor sporită
de a avea un copil anormal, dacă fătul a primit o doză
unică de peste 100 mSv. Riscul depinde de stadiul
sarcinii (riscul maxim este între săptămâna a treia şi a
zecea) şi creşte dacă doza aplicată fătului este mai
mare. Sub 100 mSv pe făt, riscul este nul sau aproape
nul. Între 100 până la 200 mSv există un risc, dar este
foarte mic. Totuşi, peste 0,2 Sv poate fi justificat avortul.
S-a demonstrat că este supusă riscului numai femeia
gravidă care a fost iradiată în timpul sarcinii. Se pare că
nu există nici un risc pentru femeia care doreşte să
procreeze şi să nască la câțiva ani după ce a fost iradiată.
Riscul unui avort sau al unei malformații genetice va fi
atunci cel normal. Studiile pe 50.000 de copii născuți din
părinţi iradiaţi, la câţiva ani după exploziile nucleare la
Hiroşima şi Nagasaki, au demonstrat că aceşti copii sunt
perfect normali. Numărul de avorturi şi malformații
genetice nu a diferit semnificativ la femeile iradiate, în
comparație cu întreaga populație a Japoniei. Aşadar,
fătul este supus riscului, numai dacă mama a fost
însărcinată în timpul iradierii şi numai dacă fătul este expus
la peste 100 mSv în doză unică, adică de circa 50 de ori
doza anuală acumulată din radiația naturală.
Dintre efectele latente ale iradierii, o atenție
deosebită s-a acordat efectelor cancerigene pe termen
lung. Această pro blemă a făcut obiectul unor studii
foarte minuțioase pe anu mite populații iradiate:

RESTO
R
ANAS

ENERGIA NUCLEARA ŞI MEDIUL

- supraviețuitorii de la Hiroşima şi Nagasaki -

285.000 de persoane;
- mii de radiologi - în special cei care au practicat
înainte de 1950, când pericolul nu era pe deplin
apreciat; (ei au primit doze mult mai mari decât
radiologii de azi);
- pacienţii tratați prin radioterapie în spital - circa 1
milion de pacienți pe an în toată lumea;
- minerii din minele de uraniu, care prin natura
profe siunii lor, sunt supuşi la radiații mai intense decât
radiația medie naturală,;
- persoanele supuse la nivele ridicate de radiație
naturală în anumite regiuni ale lumii, în special în
Brazilia şi în statul Kerala (India);
- oamenii evacuaţi din jurul Cernobîl - 135.000,
care sunt studiați în continuare.
În cazul acestor populații diferite, probabilitatea de
cancere sau leucemii tardive este în realitate, uşor mai
ridi cată pentru oamenii care au fost iradiați artificial la
doze mari (radiologii, victimele de la Hiroşima şi
Nagasaki, pacienții de la radioterapie)101. Pe baza
diverselor studii şi a unor ipoteze foarte prudente,
Comisia Internațională de Pro tecție Radiologică (ICRP)
estimează că numărul maxim de cancere suplimentare la
o populație de 1 milion de oameni expuşi la doza de 10
mSv este de 125 cazuri. La doze mari, efectul este
proporțional cu doza primită; astfel la o

| 101 Cu toate acestea, nu s-a demonstrat vreodată

efectul dozelor slabe, chiar printre oamenii care au
 fost supuşi cu regularitate la cantități mult mai mari de
radioactivitate (minerii din minele de uraniu, locuitorii din
regiunea Kerala, radiologii), cu condiția ca
radioactivitatea să rămână la acelaşi ordin de
mărime cu cea întâlnită în natură.
DU

populație de 100.000 expuşi la 100 mSv ne putem

aştepta să găsim aceleaşi 125 de cazuri. Localizările
pentru aceste cancere adiţionale sunt bine stabilite102:
sân - 20%, plămân - 16%, leucemie - 16%, oase - 4%,
tiroidă - 4%, altele - 40%. Riscul apariției leucemiei sau
cancerului la 10, 20 sau 30 de ani după iradierea la doze
mari există cu certitudine. El este mic dar ar fi greşit să
credem că acest risc e nul sau necu noscut. El a fost
observat şi măsurat şi nu poate fi ignorat. De asemenea,
este la fel de greşit să credem că toți subiecţii iradiați sau
cei mai mulți dintre ei vor muri de leucemie.

Publicul informat necorespunzător îşi

imaginează adesea că orice persoană care a fost
iradiată are o mare şansă de a muri de cancer. De
fapt, chiar dintre subiec ții cei mai puternic iradiati,
numai la o proporţie foarte mică se va dezvolta
leucemia sau cancerul. În general, la o populație de
 1 milion de oameni neiradiați se dezvoltă în
fiecare an, în mod natural, 7.000 de cazuri de
leucemie. Dacă aceştia ar fi fost iradiați la un nivel
de 10 mSv pe persoană (de 5 până la 10 ori fondul),
cele mai pesimiste cifre indică apariția a 20 de
cazuri suplimentare de leucemie.

A căuta semnificația statistică a unei creşteri cu 20

de

102 Referința: FNES 1993. Aceasta are loc când

indivizii primesc o radiație uniformă pe tot corpul. Tipul de
cancer indus depinde de asemenea, de natura elementului
radioactiv. De exemplu, conta minarea cu iod radioactiv, care
se depune în tiroidă, poate declanşa cancerul tiroidei sau
alte probleme tiroidiene.
ENERGIA NUCLEAKA ŞI IVICDIUL

cazuri la 7.000 ește un nonsens. Ar fi nevoie de

urmărirea epidemiologică a milioane de oameni
iradiați, o sarcină evi dent imposibilă, deoarece populatii
de asemenea mărime nu vor putea fi niciodată iradiate la
asemenea doze. Studiile efectuate au demonstrat
producerea cancerelor tardive nu mai la doze unice
superioare valorii de 100 mSv. Sub această doză, nici
un studiu epidemiologic nu a putut pune în evi denţă
nici efecte cancerigene şi nici efecte genetice. Pur şi simplu nu
ştim dacă rezultatele dozelor mari pot fi extra polate pentru
dozele slabe103.
Majoritatea deceselor ce rezultă în urma efectelor
timpu rii ale unui accident nuclear se produc în primele
luni şi (aproape toate în primele 60 de zile după
accident). În ge neral vorbind, dacă un subiect iradiat
serios supravieţuieşte 60 de zile, el se poate aştepta să
revină din nou la o viață normală. Principala consecință în
majoritatea cazurilor poate fi doar trauma psihologică. În
ultimii ani, riscul de deces din cauza cancerului produs
prin iradiere nu este neglijabil, dar

103 Sub 100 mSv primiți o singură dată, nu au fost

demonstrate niciodată efecte ale radiaţiei, chiar prin studii
epidemiologice scumpe şi îndelungate acoperind sute de
mii de subiecți. Din păca te, s-au făcut un număr de calcule
care prezic numărul de cancere rezultate de la Cernobîl pe
baza unei extrapolări proporționale ipotetice a efectelor de
la doze mari la doze mici. Desigur, dezbaterea asupra
existenței sau inexistenței unui prag sub care riscul este
nul, va continua probabil încă ceva timp. Chiar în cea mai
proastă ipoteză, presupunând că pragul nu există, o
asemenea extrapolare nu va putea să determine efectele
dozelor slabe, deoa rece acestea sunt prea slabe pentru a putea
 fi observate. Evident, chestiunea nu este uşor de rezolvat.
Personal, sunt convins că radiaţiile nu sunt deloc
periculoase sub 10 mSv/an, deoarece cu siguranță ne-am
adaptat şi nu este nici un risc la dozele de radiații prezente
în mod normal şi natural în mediul nostru înconjurător.
220
TAIS CONS

este relativ scăzut (aşa cum am văzut, de circa unul la

1.000) 104.
A Când sunt dispersate, substanțele radioactive se
pot concentra în plante sau în carnea animalelor. De
aceea, în azul unui accident nuclear major, măsurile de
sănătate pu plică includ interzicerea consumului
anumitor produse ali nentare care au fost contaminate
peste un anumit nivel. Aşa 3-a procedat şi se mai
procedează încă la Cernobîl. Chiar şi in acest caz,
riscul este adesea exagerat în minţile oamenilor.
Accidentul de la Cernobîl a produs modificări în compor
amentul consumatorilor din Europa de Vest,
gospodinele lin Franţa şi din Spania evitând anumite
produse alimentare imp de multe săptămâni după
accident. Pentru aceasta nu a existat nici o justificare
ştiinţifică, deoarece dozele pericu oase nu pot exista
atât de departe de locul accidentului. Spre exemplu, una
 dintre plantele care ar fi putut prezenta un inumit risc
este cimbrul, care absoarbe cesiu. În acest caz nu i fost
şi nu este nici un risc asociat consumului de cimbru în
Europa de Vest. Pentru a atinge limita anuală de
ingestie LAI) de 300.000 Bq/an pentru cesiu, ar trebui să
ingerăm inual 100 kilograme de cimbru contaminat cu
cesiu la un livel de circa 3.000 Bq/kilogram105 (dar aşa
cum s-a văzut mai

104 Pe de altă parte, se poate spune că

probabilitatea decesului de cancer datorat altor cauze este
destul de mare, deoarece o persoană din trei moare de
cancer în Europa de Vest. Factorii ce favorizează cancerul -
tutunul, alcoolul, dieta greşită - sunt bine cunoscute, dar
acţiunile preventive lipsesc în cea mai mare măsură.
105 rată de contaminare destul de mare, corespunzând în
mare, valorii maxime a cesiului 137 înregistrat în Europa de
Vest în urma accidentului din 1986 de la Cernobîl. Această
contaminare a fost observată în anumite localităţi imediat
după trecerea norului radioactiv şi în regiunile unde a
plouat, apa de ploaie spălând praful (radioactiv) din
atmosferă.
EFECTELE IRADIERII INTENSE
ASUPRA CORPULUI UMANDA

Doza în Sv(rem) Simptomele

observate
 10 (1.000) Efecte neurologice (amnezie,
comă)
8 (800) Efecte intestinale şi respiratorii (diaree)
4,5 (450) DL-50: doza letală 50% (50% mortalitate
în absenţa tratamentului)
3 (300)
Primele semne cutanate
(înroşirea
pielii), pierderea părului 2 (200) Spitalizarea
necesară, efecte asupra
măduvei osoase (anemie,
infecții,
hemoragii) 1 (100) Primele simptome
- ameţeală, vărsături 0,3 (30) Anomalii
hematologice minore
(scăderea numărului de leucocite)
0,2 (20) Sub acest nivel, nu sunt simptome sau
efecte tardive la adulți 0,1 (10) Sub acest nivel nu
s-au observat efecte
asupra sănătății pe termen lung şi nici la fătul
femeilor însărcinate

Aceste efecte sunt observate când dozele

sunt primite o singură dată sau în cursul câtorva zile.
Dacă doza se primeşte gradat, pe o perioadă de câteva
luni sau mai mult, efectul este mai mic sau nul, deoarece
organismul uman se reface în aproximativ 2 luni.
ENERGIA NUCLEARA ŞI MEDIUL

Reglementările de sănătate publică recomandă

ca dozele cumulate de iradiere la care poate fi expus
publicul să nu depăşească 5 miliSievert pe an (1 mSv
pe an în Romania, nota traducătorului).
 CURS 11 LIMITELE
AUTORIZATE PENTRU IRADIEREA
UMANĂ106 :

Decretul N°86.1103, 2 octombrie, 1986, publicat

de JORF 12 octombrie, 1986.
Nivelul de iradiere:

Iradierea
Tipul de
persoană
11

Limite
reglementat
e (mSylan)
50 150 500
Limite
reglemetate
(mSy/trim)
30
90
300
Muncitori -globală
 Categoria -cristalin
-parțială
(piele,...
) Muncitori
-globală
categoria -cristalin
-parțială
(piele,...)
Public -globală
-cristalin
-parțială
(piele,...)
150
--
-
-

106 Extrase din broşura: “Medicii şi riscul nuclear",

Universitatea de Medicină, Ordinul Medicilor,
Prefectura Isère, aprilie, 1989.
CINCAGIA NULLEAKA ŞI MEDIUL
223

- - Femeile la vârsta reproducerii: doza maximă

cumulată
sub 12,5 mSv pe
trimestru;
- Femeile gravide: doza maximă pe abdomen
sub 10 mSv pe toată durata sarcinii;
- Limitele trimestriale pentru lucrătorii de
categoria A sunt 6/10 din limitele anuale pentru aceiaşi
lucrători;
- Valorile limitelor anuale pentru lucrătorii de
categoria B sunt 8/10 din limitele anuale pentru
lucrătorii de categoria A;
- Valorile anuale ale limitelor pentru public sunt
1/10 din limitele anuale pentru lucrătorii de categoria
A.

Sursa : “ Medicii şi riscul nuclear", Facultatea de

Medicină, Ordinul Medicilor, Prefectura Isère, aprilie
1989.
Energia nucleară şi
mediul
. 1
2
3
4
‫تر‬
1 ‫مه‬
‫ة‬
. .
 CÂTEVA EXEMPLE DE DOZE PRIMITE107

Radiația naturală primită într-o regiune cu

radioactivitate medie este de circa 1 mSv/an, sau 3
microSv/zi. În anumite cazuri, dozele primite pot fi
considerabil mai mari. De exemplu: ** - Cu aproximativ
10% mai mari, dacă dormiți lângă un alt corp uman,
deoarece corpul uman este radioactiv în mod natural
(aproximativ 8.000 Becquereli, adică 8.000 de dezin
tegrări nucleare pe secundă). bi - Un weekend pe o
plajă granitică de pe coasta bretonă (granitul este mai
radioactiv decât alte soluri) duce la o doză suplimentară
de circa 20 microSv (o creştere de circa 10 microSv/zi
sau 3,6 mSv/an): o creştere de circa trei ori în
comparație cu ceea ce încasați de obicei. Dacă petreceți
acolo câteva săptămâni, consumând produse alimentare
din regiu ne, vă sporiți în aceiaşi proporţie şi
radioactivitatea internă, datorită elementelor naturale
radioactive conținute în aceste alimente. Când vă
întoarceți acasă, corpul va mai rămâne radioactiv
aproximativ două luni, timpul necesar pentru reînnoirea
majorității țesuturilor din organism.
- O săptămână într-o stațiune montană la o
altitudine de 2.000 m (radiația suplimentară datorată
razelor cosmice): o doză suplimentară de 30
microSv/săptămână. Oamenii care trăiesc în munți,
precum şi piloții de avioane şi însoțitorii de bord sunt
supuşi la doze mai mari de radiație decât oamenii care
trăiesc tot anul la nivelul mării. În anumite cazuri, doze
le primite pot depăşi chiar dozele autorizate pentru lucră
torii nucleari, fără a constitui însă vreun risc
pentru

107 Sursa: FNES

ENERGIA NUCLEARA ŞI MEDIUL
CD

sănătatea lor (pragurile acceptate fiind fixate

destul de de parte de dozele periculoase).
- Iradierea timp de un an de zile în aer liber lângă
o centrală nuclearo-electrică, datorată radioactivității
artificiale eliberate de centrală peste fondul natural:
o doză suplimen tară de circa 10 microSv/an, adică
circa 1% din iradierea naturală pentru zona respectivă.
Aşadar, vom fi mai puțin iradiați dacă trăim un an întreg,
lângă o centrală nuclearo electrică, decât dacă petrecem
câteva zile de vacanță pe coasta bretonă sau în
munți.
- O radiografie toracică: de obicei, 1 miliSv,
adică de peste 100 de ori doza încasată într-un an de zile
de o persoană ce locuieşte lângă o centrală
nuclearo-electrică. Mulțumită îm bunătățirilor tehnice,
doza pentru o anumită examinare ra diologică este în
prezent de 20 de ori mai mică decât a fost în 1955.
- O radiografie abdominală: 15 mSv pe secțiune
(o exami nare = 5 până la 10 secțiuni). Pacientul
primeşte la o exa minare abdominală de circa 1.000 de ori
mai multă radiație decât au primit europenii din Vest din
emanațiile nucleare de la Cernobîl şi de 10.000 de ori
mai multă decât radiația suplimentară absorbită într-un
an de locuire lângă o centrală nuclearo-electrică.
- O radiografie dentară: circa 0,2 mSv în două
secunde, adică aceiaşi valoare cât pentru traiul timp de
20 de ani lângă o centrală nuclearo - electrică. În plus, la
examinarea dentară cu raze-X radiația este limitată în
spaţiu şi timp, partea respectivă a corpului fiind expusă
la doze de radiații mult mai mari, fără nici un efect
negativ. Putem conchide aşadar, că efectele unor
doze repartizate pe tot corpul de 10 până la 100 de ori
mai mici sunt neglijabile.
- În medie, depunerile în anul ce a urmat accidentului de
la Cernobîl în Europa de Vest, au dus la o creştere a
iradierii, cu 0,088 mSv pe persoană, echivalentul a circa
10 zile de vacanţă pe coasta bretonă sau în frumoasa
 regiune turistică Lodève (sudul Franței). Iradierea
fiecărui locuitor din Europa de Vest datorată
accidentului de la Cernobîl, a fost de 10 ori mai mică
decât o radiografie toracică, respectiv de 1.000 de ori
mai mică decât o examinare abdominală cu raze X.
De fapt, două treimi din iradierea primită de populație
este de origine naturală şi provine din următoarele
surse:
- Radioactivitatea naturală a solului şi radiatia
cosmică:
aceasta reprezintă aproximativ jumătate din
radiația naturală Dit la care suntem expuşi cu toții, în medie
circa 1 până la
1,5 mSv/an. Totuşi, doza variază considerabil în
funcție de altitudine, vreme şi de natura solului.
Radioactivitatea solu lui, poate varia între 400 Bq/kg
pentru solul sedimentar până la 8.000 Bq/kg sau chiar
mai mult pentru solul granitic.

În toată lumea, blocurile de ciment, cărămizile şi

betonul din locuinţe şi clădiri sunt radioactive.
Dar nu vă neliniştiți, ele conțin numai doze
naturale ce nu sunt periculoase. În mod similar, solul
şi subsolul planetei sunt în mod natural radioactive,
 într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcție de
regiune.
1
ş

- Radioactivitatea naturală internă a corpului uman:

cor pul uman este iradiat în permanență, deoarece el
conține anumite elemente radioactive. De fapt,
aproximativ jumătate din radiația totală la care suntem
supuşi provine din dezin tegrările radioactive ce au loc
în propriul nostru organism.
ENERGIA NUCLEARA ŞI MEDIUL

la se datorează în special, radioactivității

naturale a potasiu ni conținut în corpul nostru - un
element esențial al chimiei rganismului. O altă sursă
este radonul pe care îl respirăm lin atmosferă.
Radonul este prezent în cantități variabile în uncţie de
vreme şi de conținutul de uraniu al solului. În nedie,
iradierea internă de la radioactivitatea naturală este lei
până la 1,5 mSv/an, aproximativ aceiaşi valoare pe
care o rimim din surse externe. Radioactivitatea corpului
unei ersoane de 70 kg este de circa 8.000 Becquereli108,
din care 1000 Becquereli sunt potasiu 40 şi 4.000
Becquereli sunt arbon 14 (care emite raze beta de
energie mai joasă decât otasiul 40 şi deci iradiază mai
puțin); cantități mai mici rovin de la cesiu 137 (40
Becquereli), tritiu (40 Becquereli) şi adiu (4 Becquereli)
109. Organismul este aşadar uşor radioac x, la nivele
foarte slabe şi nepericuloase, nivele menținute rin
alimentele pe care le mâncăm, apa pe care o bem şi
erul pe care îl respirăm, care sunt toate uşor
radioactive (ele ind radioactive în mod natural cu mult
timp înainte de paritia industriei nucleare).
Restul de radiație la care suntem supuşi este
de origine rtificială, ea provenind în special de la examinările
radiolo ice medicale şi de la tratamentele medicale
radioterapeutice

108 Aceasta înseamnă că în mod constant şi

natural, 8.000 de atomi se dezintegrează în fiecare
secundă în corpul nostru (reacții nucleare naturale
emiţând radiație).
109 Trebuie menţionat totuşi, că aceste valori
medii pot varia semnificativ de la un individ la altul în
funcție de dietă şi de aerul inhalat, astfel încât e de
preferat să ne ferim să tragem unele concluzii pripite. Cu
toate acestea, valorile medii ne ajută să ne facem o idee
despre mărimea relativă a dozelor de iradiere naturale şi
artificiale.
(

şi reprezentând în medie, aproximativ jumătate

din valoarea totală a radioactivității naturale sau chiar
mai puțin.
O parte mult mai mică din radiația absorbită
de organis mul uman (aproximativ 1% din valoarea
totală primită) pro vine din depunerile de la
numeroasele teste nucleare în at mosferă, ce au avut
loc între anii 1950 şi 1960. Ţările din vest au încetat
practic aceste experimente în anii 1960, doar China a
efectuat ulterior teste nucleare în atmosferă.
• Numai o parte infinitezimală din radiația totală
absorbită de ființele umane (circa 0,003%) provine de la
industria civilă de energetică nucleară. Concluzia logică
este aceea că dacă dorim să reducem radioactivitatea
ambientală la care suntem supuşi (ceea ce nu prezintă
interes, deoarece pentru moment ne aflăm cu mult sub
nivelele periculoase de iradie re), este necesar să
acordăm prioritate reducerii radioac tivității naturale.
Aceasta ar necesita interzicerea locuirii în regiunile
granitice sau bogate în uraniu, limitarea vacanțelor la
munte şi a călătoriilor cu avionul, obligarea populaţiei să
instaleze sisteme de ventilație pentru evacuarea
radonului din locuinţe şi interzicerea sau limitarea iradierii
medicale. În ceea ce priveşte depunerile de la testele din
trecut cu arme nucleare, nu putem face altceva decât
să-i condamnăm pe aceia care au poluat în mod
deliberat planeta. Din fericire, radioactivitatea reziduală
datorată acestor teste militare este relativ slabă şi nu ne
pune în pericol sănătatea.
.

Greşesc ecologiştii care denunță industria

nucleară ca fiind principala sursă de radioactivitate
şi radiație. Ei trebuie să înceapă să cunoască
valorile reale ale ra dioactivității naturale, care
sunt substanțial mai ridica te decât radioactivitatea
artificială. În plus, centralele
CICIGIA IVULLLANA YI YILDIUL

nuclearo-electrice civile sunt foarte departe de a fi

principala sursă de radioactivitate artificială. Dacă
ra diația ar fi periculoasă (ceea ce nu e cazul la
doze mici), ecologiştii inteligenți ar trebui să
protesteze în primul rând împotriva examinărilor
medicale cu raze-X şi a radioterapiei, înainte de a
condamna industria nuclea ră care îşi limitează
sever cantitatea de deşeuri nu cleare110.
Care sunt adevărații poluatori? Nu cei la care
ne-am putea aştepta. În prezent, natura şi practica
medicală iradiază organismul uman mult mai mult
decât indus tria nucleară. Iradierea naturală este
inofensivă, iar iradierea medicală este limitată la
expunerile consi derate utile şi necesare. În plus,
dozele medicale au scăzut semnificativ în ultimii
ani111, fiind cu mult sub nivelele ce pot reprezenta
un risc. (Radioterapia pentru tratarea cancerului
este desigur o excepție: dozele mari trebuie
administrate pentru reducerea tumorilor sau
metastazelor, dar iradierea trebuie limitată la
organul
(organele)
afectat.

110 În prezent, deşeurile din industria nucleară

civilă din Franța produc aproximativ 1% din doza
autorizată. În plus, trebuie subli niat faptul că legislația
este deosebit de strictă şi atent controlată în privința
energeticii nucleare (ceea ce e un lucru bun). Totuşi, ase
menea precauții nu sunt luate de obicei, atunci când e vorba
de alte sectoare industriale care sunt mult mai devastatoare
pentru mediu cum sunt industriile petrolieră, chimică şi
agricolă (ceea ce este scandalos).
111 De fapt, prin utilizarea noilor tehnici sofisticate de imagis
tică medicală, care dau imagini mai bune ale interiorului
corpului uman decât înainte, se administrează doze mai mici
de iradiere.