Sunteți pe pagina 1din 7

Statutul ASOCIAŢIEI „Voci pentru Democraţie şi

Justiţie”
CAPITOLUL I
DENUMIRE, SIGLĂ, SEDIUL, DURATA
Pct. 1 Se constituie Asociaţia „Voci pentru Democraţie şi Justiţie” (numită în continuare Asociaţia) ca
persoană juridică de drept privat, independentă, apolitică, nonprofit, neguvernamentală.
Pct. 2 Denumirea Asociaţiei este „Voci pentru Democraţie şi Justiţie”. Prescurtarea denumirii este „VeDem
Just”, iar această formă va putea fi folosită în toate actele oficiale emanând de la organele asociației. 
Pct. 3 Sigla asociației este reprezentată de acronimul „VeDem Just” precedat de imaginea ce reprezintă
o balanță aflată în echilibru având un ochi deschis la intersecția dintre axul principal și pârghia de susținere
a talerelor. Ea va fi folosită în toate documentele asociației adresate terților. Sigla se va regăsi, total sau
parțial, în impresiunea ștampilei.
Pct. 4 Sediul asociației este la adresa: București, str. Vlahița, nr. 1, bl. PM18BIS, sc. 2, et. 9, ap. 123,
Sector 3. Sediul va putea fi schimbat în viitor prin decizie a Consiliului Director.
Pct. 5 Asociaţia se constituie pe durată nedeterminată şi va funcţiona de la data înscrierii hotărârii
judecătoreşti în registrul persoanelor juridice de la sediul instanţei competente.
CAPITOLUL II
MISIUNE, VALORI, SCOP ȘI OBIECTIVE     

Pct. 6 Misiunea și valorile asociației


     (1) Misiunea asociației este aceea de a contribui la progresul social și evoluția individuală promovând
cultura democrației liberale, de a solidariza oamenii cu privire la drepturi și îndatoriri, de a contribui la
relansarea curentului de cultură umanist și de a susține necesitatea conștientizării unei eticii individuale.

     (2) Valorile asociației sunt cu referire: la societate – „Democrație, Atitudine și Civism”; la țară –
„Datorie, Loialitate și Onoare”; la indivizi – „Libertate, Demnitate și Etică”; la sistemul de justiție
– „Siguranță, Lege și Justiție”; la instituții publice – „Responsabilitate, Transparență și Integritate”.
Pct. 7 Scopul, obiectivele și acțiunile asociației
     (1) Scopul asociației este promovarea libertății, întărirea democrației, susținerea statului de drept, buna
guvernare, promovarea și apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Acest scop va fi
realizat prin acțiuni civice, juridice, educative, culturale și sociale, adoptând poziții și reacții publice și
desfășurând proiecte și programe specifice.

     (2) Organizația va fi un think tank pentru întreg sistemul de justiție, pornind de la învățământul juridic,


continuând cu instituțiile juridice și terminând cu profesioniștii care își desfășoară în mod direct sau sunt
auxiliari în sistemul de justiție. Pentru aceasta va face studii și cercetări, va realiza acțiuni de advocacy, va
oferi asistență tehnică și va face consultanță de specialitate, va gândi și promova strategii și politici.
      (3) Asociația va desfășura și acțiuni de tip watchdog alertând decidenții, sistemul și opinia publică cu
privire la chestiunile ce intră în sfera sa de activitate.
      (4) Obiectivele asociaţiei sunt următoarele:
1. însușirea de către publicul larg a unor valori esențiale precum: democrația, supremația legii, libertatea,
civismul, independența justiției, drepturile omului, integritatea;
2. cunoașterea, exercitarea și respectarea de către toate persoanele a drepturilor civile și politice,
respectiv a drepturilor economice, sociale și culturale; 
3. educarea elevilor cu privire la aspecte juridice, sexuale, religioase, de afaceri;
4. creșterea calității în activitatea de educație și cea desfășurată de profesioniștii dreptului; 
5. instaurarea principiului legalității în activitatea instituțiilor și autorităților publice și în viața cotidiană
a cetățenilor;  
6. transparența activității organelor instituțiilor și autorităților publice și de interes public, inclusiv a
serviciilor de informații;
7. responsabilitatea și integritatea în societate, în special în râ ndul celor care ocupă o poziție de
demnitate sau o funcție publică;
8. susținerea eforturilor și politicilor anticorupție, precum și a activității instituțiilor publice specializate
în lupta anticorupție;
9. asigurarea accesului la justiție al cetățenilor, atât fizic, cât și intelectual cu privire la cunoștințe
juridice, legislație și jurisprudență; 
10. combaterea violenței de orice natură; 
11. exercitarea libertății de exprimare cu responsabilitate și conform legislației aplicabile; 
12. nediscriminarea persoanelor în fața organelor statului și în societate; 
13. incluziunea socială a minorităților naționale și a persoanelor defavorizate economic; 
14. apărarea drepturilor și reprezentarea intereselor migranților și apatrizilor; 
15. susținerea și apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități; 
16. reinserția socială a persoanelor condamnate;
17. independența justiției, imparțialitatea magistraților și integritatea judiciară; 
18. meritocrația în sistemul de justiție și administrație; 
19. utilizarea pe scară largă a medierii, arbitrajului, concilierii și a celorlalte modalități de soluționare
alternativă a disputelor;
20. reformarea și modernizarea justiției, în scopul unei administrări eficiente a sistemului de justiție și
realizarea unui act de justiție în mod competent și cu celeritate; 
21. apărarea și promovarea drepturilor membrilor asociației.
     (5) Acțiunile asociației vor cuprinde promovarea, susținerea, sensibilizarea, educarea cu privire la
obiectivele menționate mai sus, prin acțiuni concrete precum cele din lista următoare: 

1. va realiza un site de internet propriu unde vor fi postate toate hotărârile, publicațiile și dezbaterile
membrilor asociației, inclusiv cele ale organelor de conducere (vedemjust.ro);
2. va adopta poziții publice cu privire la inițiative, proiecte, acte normative, discursuri cu incidență în
domeniul de preocupare a asociației; 
3. va concepe și va derula proiecte, cu finanțare proprie ori finanțări publice sau private, interne sau
externe;
4. va înființa un centru de perfecționare și de pregătire aplicată pentru profesioniștii din justiție și
doritorii de a activa în acest domeniu;
5. va organiza conferințe, dezbateri publice, mese rotunde, workshop-uri, școli de vară, webinarii, cu
participare internă și externă, pe teme specifice valorilor democratice și a statului de drept; 
6. va efectua, publica și valorifica inclusiv prin vânzare traduceri ale unor documente, materiale și
standarde din domeniul de activitate al asociației;
7. va atrage atenția asupra acestora și va susține în mod public acțiunile desfășurate de instituții publice
și organe neguvernamentale cu privire la nediscriminare, inclusiv în relațiile de familie, la asigurarea
respectării standardelor internaționale cu privire la condițiile de derulare a actelor de educație, actelor
de justiție și a condițiilor din penitenciare;
8. va publica în mediul on-line materiale pe teme din domeniul său de activitate;
9. va elabora un newsletter referitor la principalele știri de interes și mai ales a noii legislații; 
10. va iniția și participa la parteneriate încheiate cu alte organizații profesionale ale juriștilor și cu
organizații ale societății civile sau alți parteneri interesați de proiectele de consolidare a statului de
drept, reformă a sistemului de educație și de administrare a justiției;
11. va identifica problemele privind procesul de reformă și va formula propuneri pentru îmbunătățirea și
dezvoltarea acestuia în toate sectoarele sistemului judiciar și educațional; 
12. va încuraja comunicarea dintre profesiile juridice, cadrele didactice și societatea civilă; 
13. va efectua activități de cercetare științifică în domeniul juridic, civic și politic; 
14. va iniția și dezvolta colaborări naționale și internaționale cu organizații similare; 
15. va efectua studii și sondaje de opinie asupra populației și profesioniștilor care își desfășoară activitatea
în sistemul de justiție și de educație; 
16. va participa activ la dialogul social și va pune în valoare experiența, cunoștințele și informațiile
acumulate de membrii săi, facilitând astfel elaborarea politicilor, deciziilor și a actelor normative ce
interesează aspecte ce țin de sistemul judiciar, de educație civică și juridică, de descoperire și
promovare a valorilor;
17. va iniția, va derula și va susține proiecte de educație juridică în special în unitățile de învățământ
preuniversitar; 
18. va reprezenta în public și în fața autorităților și a instituțiilor interesele magistraților, polițiștilor,
profesiilor juridice liberale, profesioniștilor dreptului, funcționarilor publici cu statut special,
mediatorilor, studenților și cadrelor didactice ale facultăților de drept, de științe politice și de științe
administrative; 
19. va reprezenta în fața autorităților și instituțiilor publice interesele unor segmente ale populației în
acțiuni de tip class action;
20. va efectua orice alte activități conforme cu misiunea și scopul său și decise de Adunarea Generală sau
Consiliul Director;
21. desfășurarea unor cursuri și activități de formare profesională a studenților, cadrelor didactice,
profesioniștilor și adulților, cursuri care vor fi supuse certificării prevăzute de legislația în vigoare;
22. reprezentarea intereselor legale, oferirea unei forme de suport pentru ocrotirea drepturilor și
desfășurarea de activități de asistență socială privind persoanele ce fac parte din grupurile vulnerabile,
grupuri dezavantajate și grupuri de risc, așa cum sunt ele definite în legislația în vigoare (ex. persoane
vârstnice, sărace, fără adăpost, bolnave cu HIV/SIDA/cancer, cu dizabilități, minori, tineri de 18 ani
care părăsesc centrele de plasament, victimele violenței domestice, femei, infractori, victimele
infracțiunilor, foștii delincvenți, refugiați, azilanți, minorități etnice, minorități sexuale);
23. activități desfășurate fie individual, fie în cooperare cu alte structuri neguvernamentale sau chiar cu
instituții guvernamentale, de promovare, protecție și monitorizare a modului de implementare a
legislației naționale și instrumentelor internaționale cu privire la domeniul de activitate al asociației,
inclusiv drepturi, corupție, sistemul de justiție, dizabilități, condiții din penitenciare;
24. desfășurarea activităților de editare și tipărire de cărți, broșuri și alte asemenea materiale necesare
pentru îndeplinirea scopului asociației. 
     *literele u), v), w) și x) au fost introduse prin Hot. Adunării Generale a organizației Asociația Voci
pentru Democrație și Justiție nr. 3 din data de 19 noiembrie 2018 și admisă de Judecătoria Sectorului
3 București prin încheierea nr. 2 din data de 11.01.2019.
CAPITOLUL III
MEMBRII ASOCIAȚIEI     
Pct. 8 Misiunea și valorile asociației
      (1) Asociaţia poate avea trei categorii de membri:
       a) membri simpatizanți sau voluntari ai asociației; 

       b) membri activi; 

       c) membri de onoare.

      (2) Membrii asociației pot fi persoane fizice române sau străine, cetățeni sau nu, precum și
persoane juridice înregistrate legal în țară sau în străinătate.
Pct. 9 Membrii simpatizanți
 Membrii simpatizanți ai asociației pot fi orice persoane fizice și/sau juridice, indiferent de vârstă,
studii sau cetățenie care, cunoscând statutul și regulamentele interioare ale acesteia, contribuie
ca voluntari la activitățile Asociației.
 Pentru a deveni membru simpatizant doritorul va depune o cerere care trebuie aprobată de
Consiliul Director.
 Membrii simpatizanți vor fi evidențiați pe site-ul asociației. Ei pot participa la acțiunile
asociației, fără a avea drept de vot cu privire la hotărârile luate de membrii activi.
Pct. 10 Membrii activi
 Membrii activi ai asociației pot fi persoanele fizice și/sau juridice care, cunoscând statutul și
regulamentele interioare ale acesteia, sunt de acord cu prevederile lor și înțeleg ca prin propria
activitate să contribuie și să sprijine realizarea scopurilor Asociației.
 Membrii fondatori sunt de drept membri activi ai asociației. Ei vor fi evidențiați pe site-ul asociației
inclusive în caz de încetare a calității de membru.
 Persoane fizice. Poate deveni membru active al asociației orice persoană fizică majoră, indiferent de
profesie, religie, rasă, naționalitate, cetățenie, care îndeplinește cumulative următoarele condiții:
 este student sau licențiatal unei facultăți umaniste, cum ar fi cele de drept, de științe politice,
administrative, științe ale educației sau activează în profesiile ce țin de domeniul de activitate al
asociației;
 își manifestă expres intenția de a deveni membru activ al asociației și depune o cerere de aderare
adresată Consiliului Director. Cererea va fi formulată în scris și poate fi adresată și folosind mijloace
electronice de comunicare. Ea va fi însoțită de informații referitoare la experiența profesională și de
informații de contact – adresă de e-mail, telefon și adresa poștală la care poate primi direct
comunicările scrise.
 Persoane juridice. Poate deveni membru al asociației persoana juridică care, prin reprezentantul
legal, își manifestă expres intenția de a deveni membru al asociației și depun o cerere de aderare
adresată Consiliului Director în care va arăta care sunt acțiunile concrete pe care înțelege să le
realizeze pentru a sprijini scopurile și activitățile. Cererea poate fi formulată și folosind mijloace
electronice de comunicare. Ea va fi însoțită de informații privind: adresa și datele de identificare ale
persoanei juridice, copie de pe statut, de pe hotărârea de înființare și de pe certificatul de înregistrare
în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, numele persoanei împuternicite să reprezinte persoana juridică
și datele de contact ale acesteia – adresă de e-mail, telefon și adresa poștală la care poate primi direct
comunicările scrise. La data depunerii cererii persoana juridică va achita anticipat în contul asociației
cotizația de înscriere reprezentând un salariu minim pe economie.
 Reprezentanții persoanelor juridice în calitate de membri activi pot exprima doar un singur vot în
cadrul deciziilor adoptate de Adunarea Generală.
 Aprobarea înscrierii în asociație ca membri activi se va face de către Consiliul Director.
 Asociația va face publică identitatea și numărul tuturor membrilor săi. Celelalte date de identificare
ale membrilor vor fi publicate numai cu acordul lor.
Pct. 11 Drepturile și obligațiile membrilor activi
 Membrii activi ai asociației au următoarele drepturi:
 să participe la acțiunile organizate de asociație, să facă propuneri Adunării Generale și Consiliului
Director și să participe la votul în cadrul acestora;
 să fie aleși în Consiliul Director al asociației, conform prevederilor prezentului Statut;
 să propună și să inițieze realizarea de acțiuni și proiecte conforme cu scopul și obiectivele Asociației,
cu aprobarea și susținerea Adunării Generale.
 Membrii activi asociației au următoarele obligații:
 să respecte prevederile Statutului, ale regulamentelor interne ale asociației și hotărârile Adunării
Generale și Consiliului Director;
 să nu întreprindă acțiuni care, prin natura lor, pot leza direct sau indirect scopurile sau interesele
asociației;
 să achite anual cotizația, dacă acest lucru este stabilit de Adunarea Generală.
Pct. 12 Membrii de onoare
 Adunarea Generală poate acorda calitatea de membru de onoare al asociației persoanelor fizice și/sau
juridice care desfășoară acțiuni sau au contribuții deosebite cu privire la dezvoltarea și îmbunătățirea
sistemului de justiție și educațional din România, atingând astfel și scopurile stabilite de Asociația
VeDem Just.
 Calitatea de membru de onoare este una onorifică. Cel care o deține va fi evidențiat în evidențele
publice ale asociației și va fi invitat la adunarea generală anuală a asociației, fără a avea dreptul de a
vota și de a fi ales în organele asociației.
Pct. 13 Încetarea calității de membru al asociației
  Calitatea de membru simpatizant, activ și de onoare încetează prin demisie, deces a persoanei fizice,
respectiv dizolvare sau lichidare în cazul persoanei juridice, ori ca urmare a excluderii.
  Excluderea se decide în cazul membrului simpatizant de către Consiliul Director, iar în cazul
membrului activ și de onoare de către Adunarea Generală. Motivele invocate pentru excludere sunt:
producerea de prejudicii morale și/sau materiale asociației; angajarea în activități ce contravin
Statutului, regulamentelor interne și hotărârilor organelor asociației; acțiuni contrare legii și ordinii de
drept; condamnarea pentru comiterea unei infracțiuni intenționate. În luarea deciziei se va ține cont și
de punctul de vedere al persoanei în cauză.
  Încetarea calității de membru se constată de către Consiliul Director, care va proceda la înlăturarea
persoanei din evidențele publice ale asociației.  
CAPITOLUL IV
ORGANELE DE CONDUCERE, ADMINISTRARE ȘI CONTROL
Pct. 14 Adunarea Generală
 Adunarea Generală este organul de conducere al asociației și este alcătuită din totalitatea membrilor
activi.
 Adunarea Generală are următoarele atribuții:
1. alege și revocă Consiliul Director al asociației;
2. alege și numește Cenzorul asociației;
3. numește membrii de onoare ai asociației;
4. aprobă Codul de etică al asociației VeDem Just aplicabil membrilor acesteia;
5. aprobă bilanțul contabil și contul de profit și cheltuieli ale asociației;
6. aprobă Programul anual de activitate al asociației;
7. aprobă bugetul asociației;
8. aprobă raportul anual al Consiliului Director și îi dă descărcare;
9. aprobă raportul anual al Cenzorului și îi dă descărcare;
10. hotărăște deschiderea de filiale și sucursale, în țară și în străinătate;
11. hotărăște asupra oricărei modificări a prezentului statut;
12. hotărăște în unanimitate încetarea asociației, dizolvarea și lichidarea ei.
 Adunarea Generală se reunește obligatoriu anual și, ori de câte ori este necesar, în timpul anului,
precum și la cererea Consiliului Director sau a cel puțin 25% din numărul membrilor. Datele de
întrunire ale Adunării Generale vor fi comunicate membrilor de către Președintele asociației.
 Întrunirea membrilor poate avea loc fie fizic, fie în mediul virtual. O persoană se poate abține de la
vot numai în caz de conflict de interese declarat anterior începerii dezbaterii pe chestiunea ce urmează
a fi votată.
 Adunarea Generală prin prezența fizică a membrilor activi e valabil constituită numai în prezența a
50% din numărul membrilor. Hotărârile se adoptă cu votul majorității celor prezenți. În situații
excepționale este posibilă delegarea dreptului de a vota de către un membru absent către un alt
membru activ prezent la întrunire. Nu pot fi delegate aceleiași persoane mai mult de trei voturi.
 Adunarea Generală poate avea loc în mediul electronic în următoarele condiții:
1. Se va folosi un sistem de mailing, o rețea de socializare sau alte mijloace de comunicare moderne care
să poată permite distribuirea și confirmarea primirii informației în format electronic simultan către toți
membrii asociației. Pentru fiecare se vor folosi datele de contact comunicate în cererea de aderare ori
cele indicate ulterior Consiliului Director;
2. Între data formulării propunerii de hotărâre adresată Adunării Generale și data numărării voturilor
trebuie să treacă o perioadă de 7 zile. Perioada de 7 zile poate fi redusă la propunerea Consiliului
Director doar în situații excepționale ce trebuie motivate de către Consiliul Director și transmise prin
mediul electronic o dată cu distribuirea informației;
3. Hotărârea se adoptă cu majoritatea voturilor exprimate în favoare de către membrii activi.
Neexprimarea votului se consideră vot în favoarea aprobării.
 Orice membru poate face propuneri Adunării Generale cu minimum 7 zile înainte de data organizării
adunării. Pentru a fi validată ca propunere, Consiliul Director se va pronunța argumentat asupra
acceptării sau respingerii acesteia.
 Orice hotărâre a Adunării Generale trebuie postată pe internet într-o secțiune la care au acces toți
membrii asociației sau trebuie comunicată fiecăruia dintre membrii.
 Pentru a certifica în scris o hotărâre a Adunării Generale, ea va trebui semnată pentru conformitate de
Președintele asociației, care va nota numărul și data hotărârii, caracterul fizic sau virtual al întrunirii,
respectiv numărul de voturi cu care aceasta a fost adoptată.
Pct. 15 Consiliul Director
 Consiliul Director este organul executiv al asociației.
 În primii trei ani de activitate ai asociației Consiliul Director este format din membrii fondatori.
Numărul membrilor Consiliului Director poate fi modificat de către Adunarea Generală începând din
anul 2019, o dată cu alegerile anuale privind componența acestuia.
 În cazul în care, din orice motiv, oricare din membrii fondatori ai Consiliului Director nu mai poate
deține această calitate, Adunarea Generală va hotărî asupra înlocuirii acestuia în prima ei ședință.
 Consiliul Director are următoarele atribuții:  
1. administrează operațiunile curente ale asociației;
2. alege din rândul membrilor săi Președintele asociației și, dacă se impune, Vicepreședintele și
purtătorul de cuvânt;
3. elaborează și aprobă, dacă este cazul, Regulamentul intern de funcționare al asociației;
4. stabilește responsabilități pe sectoare de activitate pentru membrii asociației;
5. aprobă înființarea de departamente ale asociației și a altor organisme, inclusiv entități economice
proprii ori în regim de asociere și colaborare, necesare pentru realizarea misiunii și scopului său;
6. aprobă organigrama și politica de personal ale asociației și angajează personalul asociației, conform
legislației muncii;
7. propune Adunării Generale atribuirea calității de membru de onoare;
8. încheie acte juridice în numele și pe seama asociației, prin Președinte;
9. numește, dacă necesitățile asociației o vor impune, un aparat executiv condus de un director executiv,
aparat aflat în subordinea sa, ale cărei atribuții vor fi stabilite prin hotărârea de numire;
10. acceptă expres donațiile și alte liberalități făcute asociației, prin Președinte;
11. prezintă anual Adunării Generale un raport de activitate, prin Președinte;
12. prezintă anual Adunării Generale bugetul de venituri și cheltuieli și proiectul programului de activitate
a asociației;
13. hotărăște în privința modificării adresei de internet sau domeniului/domeniilor de internet utilizate de
asociație, precum și în privința modificării sediului asociației;
14. orice atribuții care nu sunt în sarcina Adunării Generale.
 Consiliul Director se reunește la cererea Președintelui asociației, a oricăruia din membrii săi ori la
cererea a cel puțin 25% la numărul de membri ai Adunării Generale.
 Consiliul Director este ales pe o perioadă de un an. Cu cel mult 7 zile înainte de data alegerilor își
poate depune candidatura în forma scrisă și/sau electronic orice membru activ al asociației, cu
condiția de a prezenta un program succint privind proiectele pe care le va pune în aplicare în interesul
asociației și al membrilor săi. Un membru al asociației nu poate fi ales mai mult de cinci ori în
Consiliul Director, cu excepția cazului în care Adunarea Generală hotărăște altfel.
 Începând din anul 2019, alegerile pentru Consiliul Director se vor desfășura în perioada 1-7 ale lunii
ianuarie, a fiecărui an.
 Consiliul Director este valabil constituit în prezența fizică a cel puțin 2/3 din membrii săi și ia decizii
cu votul majorității simple a celor prezenți. Fracțiunile vor fi rotunjite în minus (de exemplu 2/3 din
cinci înseamnă că vor fi prezenți trei membri ai consiliului).
 Ședințele se pot desfășura inclusiv în mediul virtual. Se consideră constituire statutară a Consiliului
Director orice modalitate colectivă de comunicare în mediul electronic între toți membrii acestuia, cu
condițiile menționate la pct. 14 alin. 6 din Statut, cu precizarea că se va utiliza un termen de 3 zile în
loc de termenul de 7 zile indicat la acel punct.
 Orice decizie a Consiliului Director va fi postată pe internet într-un domeniu la care au acces toți
membrii asociației. Pentru a certifica în scris o hotărâre a Adunării Generale ea trebuie semnată pentru
conformitate de Președintele asociației, care va nota numărul și data hotărârii, caracterul fizic sau
virtual al întrunirii, respectiv numărul de voturi cu care aceasta a fost adoptată.
 Orice act sau decizie a Consiliului Director sau a Președintelui care nu este dată în aplicarea unei
hotărâri a Adunării Generale sau care nu este conformă cu Statutul asociației poate fi contestată în
termen de 7 zile de la data postării sale în mediul electronic. Contestația trebuie însoțită de o minimă
argumentare și va fi supusă  dezbaterii Adunării Generale pentru o perioadă de trei zile. Voturile care
o susțin vor trebui exprimate explicit, fără a se aplica principiul aprobării tacite stabilit la pct. 14 alin.
6 lit. c).
 Membrii Consiliului Director pot fi remunerați de asociație cu o indemnizație stabilită de Adunarea
Generală, cu excepția judecătorilor și procurorilor ce fac parte din Consiliul Director având în vedere
statutul lor de magistrați.
Pct. 16 Președintele asociației
 Președintele reprezintă asociația și conduce Consiliul Director.
 Președintele este ales dintre membrii Consiliului Director, prin hotărârea membrilor acestuia, pentru o
perioadă de un an.
 Președintele asociației îndeplinește rolul de administrator al acesteia între ședințele Consiliului
Director, având atribuțiile de reprezentare și executare cu care este mandatat de către Consiliul
Director prin decizie, prin mandat general sau special. Acestea pot îndeplini unele sau toate atribuțiile
prevăzute la pct. 14 sau orice alte atribuții care nu sunt în sarcina Adunării Generale.
 Președintele reprezintă asociația în relațiile cu terții, deține ștampila asociației și conduce ședințele
Consiliului Director. Toate operațiunile și actele de reprezentare ale Președintelui vor fi postate
periodic pe internet într-un domeniu la care au acces toți membrii asociației.
Pct. 17 Cenzorul
       Controlul activității financiar-contabile a Asociației este exercitat de un cenzor numit de Adunarea
Generală pentru o perioadă de doi ani. Poate fi cenzor și o persoană din afara asociației. Cenzorul va
prezenta anual raport în fața Adunării Generale.

CAPITOLUL V
PATRIMONIUL ASOCIAȚIEI
Pct. 18  Patrimoniul inițial este constituit din aportul membrilor fondatori, conform prevederilor Actului
Constitutiv. O contribuție în numerar de 2.100 lei este vărsată la data prezentului statut în contul asociației
VeDem Just și va fi returnată în termen de 6 luni contributorilor.
Pct. 19  Patrimoniul asociației se completează cu donații, subvenții, contribuții, bunuri mobile și imobile,
creanțe, acțiuni, fonduri obținute în țară și străinătate în moneda națională și/sau valută de către persoane
fizice și juridice, din activitățile proprii și prin orice alte mijloace oferite de lege. Toate donațiile se vor
înscrie într-un registru de donații evidențiat public.
Pct.  20   Pentru a realiza obiectivele prevăzute în statut și pentru mărirea patrimoniului, asociația poate
achiziționa sau înstrăina bunuri, drepturi de autor, know-how, etc., asumându-și toate obligațiile și
beneficiind de drepturile aferente acestor tranzacții.
Pct.  21   Veniturile asociației provin din:
1. cotizația de înscriere a persoanei juridice;
A. cotizațiile membrilor asociației, stabilite de Adunarea Generală, la propunerea Consiliului
Director;
B. donații ale membrilor sau terților, persoane fizice sau juridice din țară și străinătate;
C. vânzarea publicațiilor proprii;
D. taxe pentru participare la cursuri, concursuri sau alte activități științifice sau de cercetare
organizate de asociație în cooperare cu terți, dacă e cazul;
E. veniturile obținute de asociație din activitățile proprii;
F. sume rezultate din valorificarea bunurilor mobile și imobile de către Agenția Națională de
Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și atribuite potrivit legii;
G. alte venituri realizate în conformitate cu prevederile legale.
Pct. 22    Toate tranzacțiile, contractele, transferurile de bani și valori precum și orice alte operațiuni
financiare privind patrimoniul asociației vor fi aprobate de Consiliul Director în conformitate cu
prevederile prezentului statut. Pentru a fi valabile, informări despre aceste operațiuni vor fi postate pe
adresa de internet a asociației cu cel puțin 24 de ore înainte de a fi efectuate. În cazuri excepționale și
intempestive, a căror urgență este justificată de interesul Asociației, informările pot fi postate și în cel mult
12 ore după efectuarea operațiunilor.
Pct. 23  Asociația poate refuza orice donație sau legat oferit în termeni inacceptabili sau care contravine
obiectivelor asociației sau prevederilor prezentului Statut.
Pct. 24  Asociația poate deschide cont la orice bancă din țară sau din străinătate, cu respectarea legislației în
vigoare.
CAPITOLUL VI
DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA ASOCIAȚIEI
Pct. 25    Asociația poate fi lichidată sau dizolvată prin hotărârea Adunării Generale. În cazul dizolvării
Asociației, bunurile din patrimoniul acesteia rămase după lichidare vor avea destinația prevăzută de
hotărârea de lichidare a Adunării Generale, cu respectarea dispozițiilor legale cu privire la asociații și
fundații.
CAPITOLUL VII
DISPOZIȚII FINALE
Pct. 26  Dispozițiile prezentului statut se vor interpreta numai în sensul în care asigură realizarea scopurilor
Asociației. Ele se vor completa cu dispozițiile legale privind asociațiile și fundațiile.
Pct.  27   Prezentul statut este valabil pe toată durata existenței asociației, modificarea sau completarea sa
urmând a se face numai de către Adunarea Generală, conform procedurilor prevăzute de lege pentru
adoptarea sa.
Pct.  28    Membrii asociației recunosc prevederile prezentului statut prin semnare și aderare.
Luând cunoștință de prevederile prezentului statut, îl aprobăm în totalitatea lui și îl semnăm astăzi 10
decembrie 2015 în București.

S-ar putea să vă placă și