DREPTUL PROPRIETĂȚII INTELECTUALE

CUPRINS

INTRODUCERE
Descrierea cursului
Obiectivele
Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs
TEMA 1 DREPTUL DE AUTOR
Cuprins
Obiective
Test de autoevaluare
Bibliografie
TEMA 2 CONȚINUTUL DREPTULUI DE AUTOR ȘI DURATA PROTECȚIEI
Cuprins
Obiective
Test de autoevaluare
Bibliografie
TEMA 3 LIMITELE EXERCITĂRII DREPTULUI DE AUTOR
Cuprins
Obiective
Test de autoevaluare
Bibliografie
TEMA 4 TRANSMITEREA DREPTURILOR DE AUTOR
Cuprins
Obiective
Test de autoevaluare
Bibliografie

DREPTURILE CONEXE DREPTULUI DE AUTOR ȘI DREPTURILE

TEMA 5 SUI-GENERIS

Cuprins
Obiective
Test de autoevaluare
Bibliografie

TEMA 6 APĂRAREA DREPTULUI DE AUTOR ȘI A DREPTURILOR CONEXE

Cuprins
Obiective
Test de autoevaluare
Bibliografie

TEMA 7 MĂRCILE
Cuprins
Obiective
Test de autoevaluare
Bibliografie

ÎNREGISTRAREA MĂRCII, TRANSMITEREA DREPTULUI LA

TEMA 8 MARCĂ ȘI STINGEREA DREPTULUI LA MARCĂ
Cuprins
Obiective
Test de autoevaluare
Bibliografie

1
2
 INTRODUCERE
Obiective

 Să dezvolte competenţe în rezolvarea unor cazuri practice;

 Să familiarizeze studenţii cu terminologia şi limbajul de specialitate, cu utilizarea
TI
corectă a acestora;
 Să prezinte şi să explice noțiunile esenţiale ale disciplinei Dreptul proprietății
intelectuale;

TEMA 1

DREPTUL DE AUTOR

Obiective tema 1
1. Definiția dreptului de autor
2. Noțiunea de autor
3. Calitatea de autor și de subiect al dreptului de autor
4. Pluralitatea de autori
5. Condițiile de protecție a operei
6. Categorii de opere protejate

Obiective:
- definiția dreptului de autor ;
- conținutul dreptului de autor ;
- categorii de opere protejate.

1.Definiția dreptului de autor

Instituția juridică a dreptului de autor reprezintă ansamblul normelor juridice care
reglementează relațiile sociale care decurg din crearea și valorificarea operelor literare, artistice sau
științifice ori a altor opere de creație intelectuală.
2.Noțiunea de autor
Prin autor se înțelege acea persoană care creează o operă literară, artistică sau științifică. Se
prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru
prima dată la cunoștință publică. Această dispoziție instituie o prezumție cu caracter relativ care
poate fi răsturnată prin proba contrară.
Calitatea de autor izvorăște din faptul creării operei. Imediat ce opera a luat o formă concretă
chiar dacă nu este încă terminată, cel care a creat-o dobândește calitatea de autor. Crearea operei nu
este un act juridic, ci un fapt material.
3
 Opera poate fi rezultatul unui act de creație aparținând și unei persoane lipsite de capacitate.
Numai o persoană fizică poate avea calitatea de autor, nu și o persoană juridică. Persoana
juridică este, prin definiție, lipsită de atributele necesare realizări unei creații a spiritului, atribute
specifice oamenilor: imaginație, putere, creatoare, sensibilitate, facultatea de a gândi, de a formula
idei și concepte pe care să le poată exprima într-o formă personală, originală.
3.Calitatea de autor și de subiect al dreptului de autor
Autorul dobândește prin faptul creației și în puterea legii calitatea de subiect al dreptului de
autor. Însă, calitatea de autor și calitatea de subiect al dreptului de autor sunt două noțiuni distincte:
prima este o chestiune de fapt, iar a doua o chestiune de drept. O persoană poate avea calitatea de
autor, fără a avea și calitatea de subiect al dreptului de autor. O persoană juridică poate să nu aibă
calitatea de autor, dar poate fi subiect al unor prerogative ale dreptului de autor.
Cazurile în care nu există identitate între calitatea de autor și aceea de titular al dreptului de
autor nu sunt rare și se datorează fie imposibilității autorului de a-și exploata singur opera, fie
condițiilor în care s-a realizat opera, fie unor împrejurări deasupra voinței autorului operei.
Autorul este liber să-și exploateze opera singur, să-și cesioneze drepturile, legea
reglementând și cazurile în care drepturile patrimoniale aparțin altor persoane decât autorul pe
temeiul raporturilor contractuale.
Acestea sunt cazurile în care drepturile morale aparțin autorului, iar cele patrimoniale altor
persoane fizice sau juridice. Aceste din urmă persoane sunt subiecți secundari, spre deosebire de
autori care sunt subiecți originari.
Sunt subiecți secundari:
- succesorii în drepturi ai autorilor, care exercită doar unele prerogative ale dreptului de
autor, în care se includ și unele drepturi morale, drepturile patrimoniale fiind recunoscute
în persoana lor pe durată limitată;
- cesionarii convenționali ai drepturilor patrimoniale: aceștia exercită drepturile transmise
prin contract în limitele și pe durata convenită între cedent și cesionar;
- cesionarii legali ai drepturilor de autor: este cazul autorilor anumitor tipuri de opere
realizate în cadrul unor obligații de serviciu când drepturile patrimoniale de autor se
exercită de către angajatori;
- organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor: acestea gestionează drepturile
patrimoniale de autor, în anumite condiții putând exercita și unele drepturi morale;
- în cazul operelor colective, dreptul de autor aparține și se exercită de către persoana
fizică și juridică din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată
opera;
- în cazul operelor aduse la cunoștința publică sub formă anonimă sau sub pseudonim,
care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de către persoana
fizică sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului, atât timp cât
autorul nu-și dezvăluie identitatea.
4.Pluralitatea de autori
Opera realizată prin participarea mai multor autori poate prezenta diferite forme:
- opera comună este creată de mai mulți coautori, în colaborare. Dreptul de autor asupra operei
comune aparține coautorilor, între care unul poate fi autorul principal, în condițiile legii. De
exemplu opera audiovizuală care are ca autori regizorul, autorul scenariului, autorul dialogului,
autorul muzicii, autorul adaptării.
Trei sunt elementele constitutive ale operelor comune, realizate în colaborare:
-participarea mai multor persoane fizice,
-participarea să fie de natură a le conferi calitatea de autor și
-participarea să fie concertată, adică în scopul realizării unei opere unitare, într-o concepție unitară.
Nu pot avea calitatea de autor persoana juridică dar și persoana care depune o activitate care
nu este de creație intelectuală. (de exemplu cel care face operațiuni tehnice de tehnoredactare)

4
 Opera comună se caracterizează printr-o pluralitate de autori, respectiv de subiecte ale
dreptului de autor, asupra unei opere unitare, unul dintre aceștia putând fi, în condițiile legii, autor
principal.
În funcție de modul cum se poate individualiza contribuția fiecărui autor, operele sunt
divizibile și indivizibile.
Opera comună este divizibilă când activitatea creatoare a fiecărui coautor este distinctă,
realizându-se separat. Datorită comunității de concepție și inspirație, contribuțiile coautorilor
formează un tot unitar, fiecare colaborator fiind autor al părții sale de contribuție și coautor al operei
în ansamblu.
Opera comună este indivizibilă dacă activitatea creatoare a fiecărui coautor nu poate fi
stabilită. Pe parcursul realizării operei, contribuțiile coautorilor se contopesc în cadrul operei fără
posibilitatea ca aporturilor lor să fie separate.
În cazul operei comune ne aflăm în prezența unui singur drept de autor cu mai mulți titulari,
iar nu a unei pluralități de drepturi.
Când partea de contribuție a fiecărui autor este distinctă, această parte poate fi utilizată
separat. Utilizarea separată a contribuției distincte nu este posibilă decât dacă se îndeplinesc două
condiții: să nu existe o convenție contrară; să nu se prejudicieze utilizarea operei comune sau
drepturile celorlalți coautori. Cazul cel mai frecvent în care se realizează o utilizare separată este
acela în care contribuțiile aparțin unor genuri diferite.
În situația în care părțile de contribuție ale coautorilor sunt indivizibile, utilizarea operei este
guvernată de regula unanimității. În lipsa unei convenții, coautorii nu pot utiliza opera decât de
comun acord. Refuzul unui coautor de a consimți la utilizarea operei este supus cenzurii instanței,
iar dacă se constată că refuzul este abuziv, instanța îl poate suplini și îi poate autoriza pe ceilalți
coautori să exploateze opera și îl poate obliga pe coautorul abuziv la daune.
- opera colectivă este creația în care contribuțiile personale ale coautorilor formează un tot, fără a fi
posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra
ansamblului operei create. Existența unei opere colective necesită îndeplinirea a două condiții:
opera să fie creată din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele unei persoane fizice sau
juridice; contribuțiile coautorilor să formeze, prin fuziune, un tot unitar, care să facă imposibilă
atribuirea de drepturi distincte asupra operei create. Raporturile dintre inițiatorul operei colective și
coautori sunt supuse convenției părților. Dacă nu există o convenție contrară, dreptul de autor revine
inițiatorului care poate valorifica drepturile patrimoniale asupra operei colective.
Exemple de opere colective sunt: culegerile științifice, enciclopediile, dicționarele, unele
tipuri de programe pentru calculator, ziarele.
Opera colectivă se aseamănă cu opera comună prin faptul că amândouă sunt rezultatul unei
colaborări creatoare desfășurată în aceeași unitate de timp, dar se deosebește de acesta prin
următoarele aspecte:
-crearea operei colective se face din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele unei
persoane fizice sau juridice care, de regulă, nu face parte din grupul de autori;
- inițiatorul operei colective nu este pe picior de egalitate cu coautorii, ci le poate da
directive;
- opera comună presupune o concertare a contribuțiilor tuturor coautorilor, concertare
prealabilă realizării aporturilor; în cazul operei colective, coordonarea coautorilor este atributul
exclusiv al inițiatorului, fiecare dintre coautori având activitatea intelectuală restrânsă la un sector
determinat.
Dreptul de autor aparține persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea și
sub numele căreia a fost creată.
Când dreptul de autor aparține inițiatorului, numai acesta poate valorifica drepturile
patrimoniale asupra operei colective, nu și coautorii.
5. Condițiile de protecție a operei sunt creația doctrinei, care nu a ajuns la un punct de
vedere unitar.

5
 După cei mai mulți dintre autori singura condiție cerută pentru protecția operei în cadrul
dreptului de autor este originalitatea acesteia.
Alți autori consideră că analiza textelor de lege permite formularea a trei condiții:
- opera să fie rezultatul unei activități creatoare a autorului
- opera să îmbrace o formă concretă de exprimare, perceptibilă simțurilor
- opera să fie susceptibilă de aducere la cunoștința publicului.
1.Opera să fie rezultatul unei activități creatoare: pentru a fi originală opera trebuie să
poarte amprenta personalității autorului. Individualitatea autorului se va manifesta în forma de
exprimare la care se adaugă elementele de fantezie, alegere și selecționare a materialului, precum și
prelucrarea mintală. Lipsa de noutate nu reprezintă o piedică în existența originalității, care reflectă
personalitatea autorului. Opera va fi protejată chiar dacă a fost inspirată de o creație anterioară.
2.Opera să îmbrace o formă concretă de exprimare, perceptibilă simțurilor
Condiția formei concrete de exprimare presupune că opera realizată să aibă o existență
obiectivă. Dreptul de autor se naște din momentul în care opera prezintă forma de manuscris, schiță,
partitură muzicală, tablou sau orice altă formă de exprimare perceptibilă simțurilor. În legislația
noastră, forma de exprimare nu implică și fixarea operei pe un suport material.
3.Opera să fie susceptibilă de aducere la cunoștința publicului
În măsura în care este susceptibilă de a fi comunicată publicului, opera se poate răspândi
prin reproducere, reprezentare, executare, expunere sau alt mijloc. Această condiție este legată de
cerința formei de exprimare a operei, iar interdependența lor exprimă o anumită preferință pentru
fixarea operei pe un suport material.
6. Categorii de opere protejate
Operele originale sunt cele create fără utilizarea unor opere preexistente. Din această
categorie fac parte:
- scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte opere
scrise sau orale, precum și programele pentru calculator
- operele științifice, scrise sau orale
- compozițiile muzicale cu sau fără text
- operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și pantomimele
- operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale
- operele fotografice precum și orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei.
- operele de artă grafică sau plastică
- operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce formează proiectele de
arhitectură
- lucrările plastice, hărțile și desenele din domeniul topografiei, geografiei și științei în general.
Operele derivate sunt realizate prin folosirea uneia sau mai multor opere existente. În această
categorie se includ:
- traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale și orice alte
transformări ale unei opere literare, artistice sau științifice care reprezintă o muncă intelectuală de
creație;
- culegerile de opere literare, artistice sau științifice.
Protejarea acestei categorii de opere constituie, într-o anumită măsură, o excepție de la
principiul originalității, considerat și acceptat în toate sistemele de drept ca o condiție indispensabilă
pentru existența unei opere protejabile și se sprijină pe relativizarea principiului originalității.
Operele derivate sunt cele care reiau elemente ale unei opere preexistente transformându-le.
Opera compozită este creația nouă în care este încorporată o operă preexistentă fără ca autorul
acesteia să colaboreze la crearea noii opere.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o operă pentru a putea fi considerată derivată
sunt următoarele:
-folosirea uneia sau a mai multor opere preexistente ori a unor elemente ale acestora la
alcătuirea operei derivate; folosirea acestor elemente duce la un grad mai ridicat sau mai mic de

6
dependență față de opera originară, dar această dependență este indispensabilă pentru a avea o operă
derivată;
- opera derivată trebuie să constituie o creație intelectuală. Astfel, autorul operei derivate
trebuie să confere operei pe care o creează, plecând de la una sau mai multe opere preexistente
amprenta propriei sale personalități.
Realizarea de opere derivate este licită numai dacă este autorizată de către autorul operei
preexistente.
Traducerea a fost definită ca fiind transpunerea unui text, a unei opere din limba în care a
fost scrisă într-o altă limbă. Traducerea este o activitate esențialmente artistică și este licită numai
dacă este făcută cu autorizarea autorului operei originale.
Adaptările sunt una dintre cele mai întâlnite categorii de opere derivate, importanța lor
crescând pe măsura diversificării mijloacelor moderne de difuzare a operelor: cinematograful,
radioul, internetul. Adaptarea presupune un împrumut dintr-o operă preexistentă ce se concretizează
într-o operă derivată, ce are o existență autonomă.
Creații excluse de la protecție potrivit art. 9 din Legea nr. 8/1996:
- ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de funcționare sau
conceptele matematice ca atare și invențiile, conținute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare,
de scriere, de explicare sau de exprimare
- textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară și traducerile oficiale ale
acestora
- simbolurile oficiale ale statului, ale autorităților publice și ale organizațiilor
- mijloacele de plată
- știrile și informațiile de presă
- simplele fapte și date.
Rațiunile pentru care s-a adoptat această soluție sunt multiple, cele mai importante ținând de
nevoia de a înlesni activitatea de cercetare, de dezvoltare a științei în general, prin eliminarea
monopolului asupra ideilor, de necesitatea de cunoaștere a unor creații de către întreaga populație.
Textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă și judiciară precum și
traducerile oficiale ale acestora, mijloacele de plată, stemele, sigiliile, emblemele, insignele,
ecusoanele, medaliile, deși implică o activitate de creație și prezintă originalitate se adresează
populației și trebuie cunoscute de către toți cetățenii, de aceea difuzarea lor și posibilitatea de
reproducere trebuie să fie liberă.

Autoevaluare tema 1

Definiți noțiunea de autor.

Ce sunt operele derivate ?
Enumerați condițiile de protecție a operei
Arătați care sunt diferențele dintre opera colectivă și opera comună.

TEMA 2

7
 CONȚINUTUL DREPTULUI DE AUTOR ȘI DURATA PROTECȚIEI

Obiective tema 2
1.Drepturile morale de autor
2.Drepturile patrimoniale de autor
3. Durata protecției dreptului de autor

Obiective:
- cunoașterea drepturilor morale și patrimoniale de autor;
- caracterele drepturilor morale și patrimoniale de autor;
- dreptul de suită;
- durata protecției dreptului de autor.

Dreptul de autor are un conținut complex, care cuprinde două categorii de prerogative:
drepturile morale și drepturile patrimoniale de autor
1.Drepturile morale de autor sunt expresia juridică a relației dintre autor și opera sa,
aparținând drepturilor personalității. Drepturile morale sunt legate de persoana autorului, fiind
inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.
Autorul unei opere are următoarele drepturi morale:
Drepturile morale sunt inalienabile neputând face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări.
Regula inalienabilității cunoaște unele derogări, limitări sau atingeri ale acestora putând rezulta fie
din natura operei fie din convențiile încheiate de autor cu terțe persoane. Astfel, autorul este liber
să-și publice opera sub pseudonim sau fără indicarea vreunui nume. În acest caz autorul a renunțat
parțial la dreptul la nume, dar această renunțare nu afectează, în timpul vieții autorului, existența și
conținutul dreptului pentru că autorul poate renunța la anonimat și își poate dezvălui numele.
Drepturile morale sunt insesizabile, adică neurmăribile silit de către creditorii autorului. De
aceea creditorii autorului pot urmări numai foloasele patrimoniale care rezultă din utilizarea operei.
În cazul operelor nedivulgate, creditorii nu pot impune autorului să-și divulge opera, să o exploateze
în scopul satisfacerii creanțelor lor, cu atât mai mult nu vor putea substitui autorului, divulgând ei
opera. În cazul operelor legate indisolubil de suportul material (operele de artă plastică) acestea
adesea fac obiect de urmărire silită.
Drepturile morale sunt imprescriptibile, caracter care semnifică faptul că ele nu se pierd prin
nefolosință și terții nu ar putea pretinde dobândirea vreunui drept asupra operelor altora prin efectul
prescripției.
Autorul unei opere are următoarele drepturi morale:
Dreptul de divulgare a operei este dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă
opera la cunoștință publică. Dreptul de divulgare reprezintă un atribut de ordin intelectual și moral
de a decide cu privire la aducerea operei la cunoștința publicului.
Aspectul pozitiv al dreptului de divulgare constă în aceea că numai autorul are dreptul de a
divulga opera și de a stabili modalitatea sau modalitățile de divulgare.
Dreptul de divulgare are și un aspect negativ, autorul având dreptul să se opună publicării
operei, exercitându-și astfel un drept de a nu fi divulgată opera sa, de a o păstra secretă.

8
 În situația operelor comune, în care dreptul de autor aparține coautorilor, între care unul
poate fi autorul principal, dacă nu există o convenție contrară, coautorii pot aduce opera la
cunoștință publică numai de comun acord.
În cazul operelor colective, în absența unei convenții, dreptul de a decide divulgarea operei
va aparține persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea și numele căreia opera a
fost realizată.
Dreptul de divulgare nu este transmisibil prin acte între vii, iar după moartea autorului
problema transmiterii dreptului de divulgare prezintă interes în privința operelor postume.
Opera este postumă dacă a fost adusă la cunoștința publică după decesul autorului. În funcție
de poziția adoptată, postumă va fi opera pentru care autorul nu a luat nici o decizie sau opera
nepublicată în timpul vieții autorului.
După moartea autorului, exercițiul dreptului de divulgare se transmite prin moștenire,
potrivit legislației civile, pe durată nelimitată. Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi
revine organismului de gestiune colectivă care a administrat drepturile autorului sau, după caz,
organismului cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație.
Aducerea la cunoștință publică a operelor postume nu este totuși posibilă dacă autorul
decedat și-a manifestat în timpul vieții, decizia de a nu fi divulgate. Întrucât manifestarea de voință
a autorului trebuie respectată, opera sa nu poate fi divulgată.
Dreptul la paternitatea operei (dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al
operei) are la bază legătura dintre autor și opera sa. Aspectul pozitiv constă în dreptul autorului de a
revendica în orice moment calitatea de autor. Aspectul negativ constă în dreptul autorului de a se
opune oricărui act de uzurpare, de contestare a calității de autor de către terți.
Exercițiul dreptului de a pretinde recunoașterea calității de autor se transmite prin moștenire,
pe durată nelimitată, în lipsă de moștenitori acest drept transmițându-se organismelor de gestiune
colectivă.
Dreptul la nume reprezintă dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștință
publică. În temeiul acestui drept autorul poate să decidă ca opera să apară sub numele său, sub un
pseudonim ori sub formă anonimă.
În situația în care opera a fost adusă la cunoștința publică sub formă anonimă sau sub
pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de persoana fizică
sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului, atâta timp cât acesta nu își dezvăluie
identitatea.
Exercițiul dreptului la nume nu se transmite prin moștenire. Prin urmare, moștenitorii nu pot
reveni asupra deciziei luate de autor și să hotărască dezvăluirea identității creatorului ori publicarea
operei sub pseudonim.
Dreptul la inviolabilitatea operei este dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și
de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază
onoarea sau reputația sa și presupune că opera se aduce la cunoștința publică în forma hotărâtă de
autor.
Dreptul autorului de a pretinde respectul operei sale este un corolar al dreptului de
divulgare, al dreptului la nume și al dreptului la calitatea de autor. Opera fiind expresia
personalității creatorului, trebuie adusă la cunoștință publică în forma hotărâtă de autor.
Dreptul la inviolabilitatea operei are un conținut complex, cuprinzând:
- dreptul autorului de a pretinde, pur și simplu, respectarea integrității operei sale și de a se
opune oricărei modificări a acesteia, independent de faptul că acestea alterează sau nu valoarea
operei, indiferent de faptul că eventualele modificări constituie sau nu și un atentat la imaginea
autorului; ( atingerile obiective)
- dreptul de a se opune oricărei atingeri a operei, de natură a prejudicia onoarea sau reputația
autorului. (atingerile subiective)
Atingerile pot fi materiale, fizice, alterări sau modificări materiale, de formă sau de conținut
ori spirituale. Sunt interzise, fără acordul autorului, reproducerile de proastă calitate, citările care
schimbă sensul, distrugerea operei, suprimările, completările sau modificările în operă, pentru că

9
acestea, dacă nu alterează valoarea sau conținutul operei afectează cel puțin caracterul personal al
acesteia.
Dreptul de retractare a operei permite autorului de a opri difuzarea operei sale după ce
opera a fost adusă la cunoștința publică.
Dreptul de retractare este o prerogativă morală distinctă care face parte din conținutul
dreptului de autor.
Dreptul de retractare este intransmisibil prin natura sa.
2.Drepturile patrimoniale de autor: sunt legate de persoana autorului, fiind exclusive,
cesibile și limitate în timp.
Caracterul exclusiv al drepturilor patrimoniale conferă autorului prerogativa de a decide
asupra utilizării operei sale. Prin decizia sa, autorul poate consimți ca opera să fie utilizată de către
alte persoane.
Drepturile patrimoniale sunt cesibile, ele putând fi transmise prin acte între vii și pentru
cauză de moarte.
Drepturile patrimoniale de autor sunt:
- dreptul de a utiliza opera
- dreptul de suită.
Dreptul de a utiliza opera reprezintă dreptul autorului unei opere de a decide dacă, în ce mod
și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții.
Pentru punerea în valoare a operei sale, autorul poate recurge la mai multe modalități:
- reproducerea operei
- distribuirea operei
- importul în vederea comercializării pe piața internă a copiilor realizate, consimțământul autorului,
după operă.
- închirierea operei
- împrumutul operei
- comunicarea publică, direct sau indirect, a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei
la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc și orice moment, în mod
individual, de către public
- radiodifuzarea operei
- retransmiterea prin cablu a operei
- realizarea de opere derivate.
Reproducerea înseamnă realizarea, integrală sau parțială, a uneia ori a mai multor copii ale
unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc și sub orice formă, inclusiv
realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum și stocarea permanentă
ori temporară a acesteia cu mijloace electronice.
Reproducerea privește forma materială a operei. Obiectul reproducerii constă în opera
realizată de autor. Întrucât reproducerea presupune copierea și multiplicarea operei, o primă fixare a
creației intelectuale se face de către autor.
Reproducerea poate fi integrală sau parțială, directă sau indirectă, temporară sau
permanentă, fără ca legea să facă vreo distincție. Pentru a fi licită, reproducerea trebuie realizată cu
acordul autorului. Autorizarea autorului este necesară și atunci când reproducerea se realizează de o
altă manieră decât originalul (de exemplu fotografierea operelor de arhitectură, pictarea unui tablou
după o fotografie).
Distribuirea înseamnă vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros sau gratuit,
a originalului sau copiilor unei opere, precum și oferirea publică a acestora.
Dreptul de distribuire se epuizează o dată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de
proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piaţa internă, de către titularul de
drepturi sau cu consimţământul acestuia.
Importul înseamnă introducerea pe piață internă, cu scopul comercializării, a originalului sau
copiilor legale realizate ale unei opere fixate pe orice fel de suport. Importul originalului unei opere
sau al copiilor legal realizate în străinătate este licit dacă operațiunea este autorizată. Prin urmare,

10
vor fi sancționate modalitățile de introducere de mărfuri pirat pe piața internă precum și importul,
fără consimțământul titularului dreptului de autor al operelor sau a produselor purtătoare de drepturi
conexe.
Închirierea înseamnă punerea la dispoziție spre utilizare pentru un timp limitat și pentru un
avantaj economic sau comercial direct sau indirect a unei opere. Autorul are dreptul exclusiv de a
autoriza sau de a consimți să pună la dispoziție, în vederea utilizării, originalul sau copiile operei
sale, pe perioadă limitată, în schimbul unui avantaj economic sau comercial, direct sau indirect.
Opera poate fi închiriată de autor sau de succesorii săi în drepturi.
Împrumutul înseamnă punerea la dispoziție spre utilizare, pentru un timp limitat și fără un
avantaj economic sau comercial, direct sau indirect, a unei opere prin intermediul unei instituții care
permite accesul publicului în acest scop. Împrumutul public nu necesită autorizarea prealabilă
a autorului și dă dreptul titularului dreptului de autor la o remuneraţie echitabilă. Această prevedere
nu se aplică în cazul împrumutului public realizat în scop educativ ori cultural, prin instituţii
recunoscute potrivit legii sau organizate în acest scop de către autorităţi publice.
Comunicarea publică reprezintă orice comunicare a unei opere realizată direct sau prin orice
mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de
persoane care depășesc cercul normal al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia inclusiv
reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuție ori de prezentare
directă a operei, expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică și de
arhitectură, proiecția publică a operelor cinematografice și a altor opere audiovizuale, inclusiv a
operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public prin intermediul înregistrărilor sonore sau
audiovizuale.
Radiodifuzarea înseamnă după caz: emiterea unei opere de către un organism de
radiodifuziune ori televiziune prin orice mijloc ce servește la propagarea fără fir a semnelor
sunetelor sau imaginilor ori a reprezentării acestora, inclusiv comunicarea ei publică prin satelit, în
scopul recepționării de către public;
Retransmiterea prin cablu înseamnă retransmiterea simultană, nealterată şi integrală, de către
un operator, prin fir, prin cablu, prin fibră optică ori prin orice alt procedeu similar
în scopul recepționării de către public.
Realizarea de opere derivate înseamnă traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea, precum și
orice altă transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie creație intelectuală. Opera
derivată poate constitui obiect a dreptului de autor în măsura în care a fost creată prin utilizarea unei
opere preexistente.
Dreptul de suită se individualizează prin două elemente:
-dreptul de a încasa o cotă din preţul net de vânzare obţinut la orice revânzare a operei,
ulterioară primei înstrăinări de către autor,
-dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se află opera sa.
Dreptul de suită se aplică tuturor actelor de revânzare a unei opere originale de artă grafică sau a
unei opere fotografice care implică, în calitate de vânzători, cumpărători sau intermediari saloane,
galerii de artă precum și orice comerciant de opere de artă.
Scopul dreptului de suită este de a garanta unei categorii limitate de artiști, ale căror opere nu
sunt susceptibile de reproducere și reprezentare publică în condiții avantajoase material că vor
beneficia de succesul economic al operelor lor de artă originale, de creșterea prețului la care se vând
operele lor și de a restabili echilibrul între situația financiară a autorilor operelor de artă plastică,
grafică sau fotografică și cea a altor creatori care beneficiază de exploatarea succesivă a operelor
lor.
-acest drept se fundamentează pe principiul echității. Prin intermediul acestui drept autorul care
își vinde opera la un preț redus va primi din cesiunile ulterioare, o parte din sporul de valoare
obținut;
- pentru operele de artă plastică, drepturile patrimoniale tradiționale, de reproducere și de
reprezentare au o valoare practică aproape nesemnificativă. Astfel, pentru operele de artă plastică
dreptul de reprezentare se manifestă prin expunerea lor în expoziții publice, o modalitate de

11
utilizare a operelor care nu este aducătoare de venituri pentru autorul lor. În privința dreptului de
reproducere această posibilitate are, mai degrabă un caracter excepțional și este întâlnită în cazul
operelor celebre după care se realizează cărți poștale, diapozitive etc.
- dreptul de suită este justificat de legătura permanentă dintre autor și opera sa și permite
autorului să-și exercite dreptul de retractare și de a verifica respectarea integrității operei.
Directiva nr. 84/2001 privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale
definește dreptul de suită ca reprezentând dreptul netransferabil şi inalienabil al autorului unei opere
originale de artă plastică sau grafică de a obţine un beneficiu economic din vânzările succesive ale
operei în cauză. În privința naturii sale, dreptul de suită este un drept cu caracter frugifer care dă
autorului/artistului posibilitatea să perceapă o remuneraţie pentru înstrăinările succesive ale operei.
Obiectul dreptului de suită este opera materială, şi anume suportul în care este încorporată opera
protejată.
Dreptul de suită nu poate face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări. Prin conferirea
caracterului inalienabil s-a urmărit protejarea eficientă a autorului împotriva speculațiilor. Datorită
naturii sale patrimoniale, dreptul de suită durează tot timpul vieții autorului și se transmite prin
moștenire.
Dreptul de suită nu este doar un drept patrimonial, ci și unul moral, iar în componenta sa
patrimonială are caractere proprii drepturilor morale: autorul nu poate renunța la acest drept, iar
dreptul nu poate fi înstrăinat în timpul vieții de către autor.
Subiectul dreptului de suită și obiectul dreptului de suită
Nu toți autorii operei beneficiază de dreptul de suită, legiuitorul limitând sfera creațiilor care
generează drept de suită la operele originale de artă grafică sau plastică și la operele fotografice.
Copiile operelor originale de artă sau fotografice, care au fost făcute într-un număr limitat de
către însuşi autorul lor sau cu aprobarea acestuia, sunt considerate opere de artă originale.
Cuantumul dreptului de suită
Suma autorului în temeiul dreptului de suită se calculează conform următoarelor cote, fără a
putea depăşi 12.500 euro sau contravaloarea în lei:
a) de la 300 la 3.000 euro - 5%; b) de la 3.000,01 la 50.000 euro - 4%; c) de la 50.000,01 la 200.000
euro - 3%; d) de la 200.000,01 la 350.000 euro - 1%; e) de la 350.000,01 la 500.000 euro - 0,5%; f)
peste 500.000 euro - 0,25%.
Debitorii sumelor datorate cu titlu de drept de suită
Debitorul obligației corelative dreptului de suită este, în toate cazurile, vânzătorul care:
-trebuie să îi comunice autorului informaţiile referitoare la revânzarea operei, în termen de
două luni de la data vânzării,
- răspunde de reţinerea procentelor sau cotelor din preţul de vânzare, fără adăugarea altor
taxe, şi de plata către autor a sumei datorate cu acest titlu.
Beneficiarii dreptului de suită sau reprezentanţii acestora pot solicita, timp de 3 ani de la
data revânzării vânzătorilor, cumpărătorilor sau intermediarilor, saloane, galerii de artă precum și
orice comerciant de opere de artă, informații necesare pentru a asigura plata sumelor datorate în
temeiul dreptului de suită.
Art. 22 și art. 23 din Legea nr. 8/1996 mai prevede și alte obligații în favoarea autorilor:
-Proprietarul sau posesorul unei opere este dator să permită accesul autorului operei şi să o pună la
dispoziţie acestuia, dacă acest fapt este necesar pentru exercitarea dreptului său de autor şi cu
condiţia ca prin aceasta să nu se aducă atingere unui interes legitim al proprietarului sau al
posesorului. În acest caz, proprietarul sau posesorul poate pretinde autorului operei o garanţie
suficientă pentru securitatea operei, asigurarea acesteia la o sumă ce reprezintă valoarea pe piaţă a
originalului, precum şi o remuneraţie corespunzătoare.
-Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului ei la
preţul de cost al materialului.
Dacă nu este posibilă returnarea originalului, proprietarul va permite autorului să facă o
copie a operei, într-o manieră corespunzătoare.

12
 În cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei
şi de a solicita proprietarului trimiterea reproducerii proiectelor.
3.Durata protecției dreptului de autor
Unele drepturi morale sunt limitate în timp la durata vieții autorului, având un caracter
viager. Nu pot fi transmise prin moștenire: dreptul la nume și dreptul de retractare. Au vocația la
perpetuitate, fiind transmisibile moștenitorilor: dreptul de divulgare, dreptul la paternitatea operei,
dreptul la inviolabilitatea operei.
Drepturile patrimoniale au o durată limitată în timp. Caracterul temporar se justifică prin
rațiuni care privesc interesul social și prevenirea unui monopol excesiv al creației intelectuale.
Drepturile patrimoniale (dreptul de a utiliza opera și dreptul de suită) durează tot timpul
vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o
perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţă publică în mod legal.
Dacă nu există moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă
mandatat în timpul vieţii de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune
colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creaţie.
De la regula duratei de protecția a drepturilor patrimoniale există și unele excepții:
Drepturile echivalente: Persoana care, după încetarea protecţiei dreptului de autor, aduce la
cunoştinţa publică, în mod legal, pentru prima oară, o operă nepublicată înainte, beneficiază de
protecţia echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorului. Durata protecţiei acestor
drepturi este de 25 ani, începând din momentul în care opera a fost adusă pentru prima oară la
cunoştinţa publică în mod legal.
Condițiile cerute pentru recunoașterea drepturilor echivalente sunt următoarele:
- să fi expirat durata de protecție a operei;
- opera să nu fi fost adusă la cunoștința publică înăuntrul termenului de protecție;
- opera să fie adusă la cunoștință, după expirarea duratei de protecție, în mod legal.
Operele aduse la cunoștință publică sub pseudonim sau fără indicarea autorului
Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor aduse la cunoştinţa publică în mod legal, sub
pseudonim sau fără indicarea autorului, este de 70 de ani de la data aducerii la cunoştinţa publică a
acestora. În cazul în care identitatea autorului este adusă la cunoştinţă publică înainte de expirarea
termenului de 70 de ani sau pseudonimul adoptat de autor nu lasă nici o îndoială asupra identităţii
autorului, durata drepturilor patrimoniale se stabilește prin aplicarea regulii generale.
Dezvăluirea numelui autorului după moartea acestuia este posibilă dacă, în timpul vieții,
exercitându-și dreptul la nume, autorul și-a manifestat voința ca adevărata sa identitate să fie adusă
la cunoștința publică după deces.
Operele realizate în colaborare
Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor realizate în colaborare este de 70 de ani de la
moartea ultimului coautor. Contribuția fiecărui autor nefiind susceptibilă de a fi individualizată,
dreptul de autor aparține coautorilor în comun. Prin urmare, nu pot fi admise mai multe termene,
care să curgă separat de la data decesului fiecărui coautor.
În cazul în care contribuţiile coautorilor sunt distincte, durata drepturilor patrimoniale pentru
fiecare dintre acestea este de 70 de ani de la moartea fiecărui coautor.
Operele colective
Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor colective este de 70 de ani de la data
aducerii operelor la cunoştinţă publică. În cazul în care aceasta nu se realizează timp de 70 de ani de
la crearea operelor, durata drepturilor patrimoniale expiră după trecerea a 70 de ani de la crearea
operelor.
Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor de artă (decorativă) aplicată este de 25 de
ani de la data creării acestora. Drepturile patrimoniale asupra programelor pentru calculator durează
tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei
civile, pe o perioadă de 70 de ani.
Modificările neesenţiale, adăugările, tăieturile sau adaptările aduse în vederea selecţiei ori
aranjării, precum şi corectarea conţinutului unei opere sau colecţii, care sunt necesare pentru

13
continuarea activităţii colecţiei în modul în care a intenţionat autorul operei, nu vor extinde
termenul de protecţie a acestei opere sau colecţii.
Efectele expirării duratei de protecție
În funcție de natura sau modul în care a fost adusă la cunoștință publică, durata de protecție
a operelor de creație intelectuală diferă. Indiferent de prevederile aplicabile, la împlinirea perioadei
de protecție, deși drepturile morale subzistă, opera cade în domeniul public. Aceasta înseamnă că
drepturile patrimoniale se sting, opera putând fi utilizată în mod liber de orice persoană.

Autoevaluare tema 2

Care sunt drepturile morale de autor ?

Enumerați caracterele drepturilor patrimoniale de autor.
Ce se înțelege prin dreptul de sută ?
Care este durata de protecție a drepturilor patrimoniale de autor ?

TEMA 3

LIMITELE EXERCITĂRII DREPTULUI DE AUTOR

Obiective tema 3
1. Reproducerile
2. Transformarea operei
3. Comunicarea publică a operei

Obiective:
- cunoașterea cazurilor de utilizare a unor opere fără consimțământul autorului
- limitările pentru folosință publică și privată
- transformarea unei opere, fără consimţământul autorului şi fără plata unei
remuneraţii
-comunicarea publică a unei opere

Legiuitorul permite, în anumite cazuri limitativ enumerate, utilizarea unor opere fără
consimțământul autorului și fără ca aceștia să aibă dreptul la o remunerație. Limitările admise se
14
referă la următoarele cazuri: utilizarea sau reproducerea unei opere; transformarea unei opere;
comunicarea publică a unei opere.
1.Reproducerile
Reproducerea unei opere fără autorizarea autorului este permisă în scop public sau privat.
Limitările pentru folosință publică
Conform art. 33 din Legea nr. 8/1996 sunt permise, fără consimțământul autorului și fără
plata vreunei remunerații, utilizarea unor opere:
- care au fost aduse anterior la cunoștință publică;
- cu condiția ca utilizarea să fie conformă bunelor uzanțe;
- cu condiția ca utilizarea să nu contravină exploatării normale a operei;
- cu condiția ca utilizarea să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare.
Dacă aceste condiții generale precum și condițiile cerute pentru cazurile particulare sunt
îndeplinite, cumulativ, opera poate fi folosită fără consimțămâtul autorului și fără ca acesta să aibă
dreptul la plata unei remunerații în următoarele situații și modalități:
1.reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori
pentru scopuri de siguranţă publică;
2.utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu
de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului;
3.utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii, în emisiuni de radio
sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv învăţământului,
precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor de învăţământ sau de ocrotire
socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit;
4.reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase din opere, în cadrul bibliotecilor,
muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituţiilor publice culturale sau ştiinţifice, care
funcţionează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a exemplarului unei opere este permisă,
pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii, al deteriorării grave sau al pierderii exemplarului
unic din colecţia permanentă a bibliotecii sau a arhivei respective;
5.reproducerile specifice realizate de bibliotecile accesibile publicului, de instituţiile de
învăţământ sau de muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul obţinerii unui avantaj
comercial sau economic, direct ori indirect;
6.reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, distribuirea
sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă
aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care imaginea operei este
subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicări şi dacă este utilizată în
scopuri comerciale;
7.reprezentarea şi executarea unei opere în cadrul activităţilor instituţiilor de învăţământ,
exclusiv în scopuri specifice şi cu condiţia ca atât reprezentarea sau executarea, cât şi accesul
publicului să fie fără plată;
8.utilizarea operelor în timpul celebrărilor religioase sau al ceremoniilor oficiale organizate de o
autoritate publică;
9.utilizarea, în scopuri publicitare, a imaginilor operelor prezentate în cadrul expoziţiilor cu
acces public sau cu vânzare, al târgurilor, licitaţiilor publice de opere de artă, ca mijloc de
promovare a evenimentului, excluzând orice utilizare comercială.
Limitările pentru folosință privată
Nu constituie o încălcare a dreptului de autor, reproducerea unei opere fără consimţământul
autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii, cu condiţia ca opera să fi fost
adusă anterior la cunoştinţa publică, iar reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei şi
să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularul drepturilor de utilizare.
Prin reproducere se înțelege realizarea uneia sau a mai multor copii ale unei opere, prin orice
mijloc și sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei
opere. Reproducerea poate fi integrală sau parțială, directă sau indirectă, temporară sau permanentă
și se poate realiza prin orice mijloace și sub orice formă.

15
 Posibilitatea reproducerii operei pentru folosință privată sau pentru cercul normal al unei
familii, fără acordul autorului, este tradițională și are ca justificare că și în ipoteza în care realizarea
copiei private ar fi supusă autorizării practic fenomenul tot nu ar putea fi controlat. De aceea
legiuitorul a considerat că este preferabilă tolerarea realizării de reproduceri private în scopul
descurajării reproducerii ilicite pentru folosință publică.
Noțiunea de cerc normal al unei familii este foarte vagă, în doctrină conturându-se trei
concepții asupra acesteia:
-prima și cea mai restrictivă consideră că prin cercul normal al unei familii se înțelege o
reunire, în același loc, a unor persoane între care există o legătură parentală sau de alianță;
-într-o concepție moderată, se consideră că cercul normal al unei familii este o reunire, în
același loc, a mai multor persoane care se frecventează, se întâlnesc astfel în mod obișnuit;
-într-o concepție foarte largă, se admite că, prin cercul normal al unei familii, se înțelege o
reunire, în același loc, a mai multor persoane făcând parte din aceeași asociație.
Remunerația compensatorie pentru copia privată:
Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se
pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum şi pentru aparatele concepute pentru
realizarea de copii, în situaţia realizării unei copii private, se va plăti o remuneraţie compensatorie
stabilită prin negociere.
Suma cuvenită autorului pentru astfel de reproduceri cu titlu de remunerație compensatorie
este inclusă în prețul de vânzare a suporturilor pe care se pot realiza copii și a aparatelor care permit
reproducerea acestora și reprezintă o parte din prețul de vânzare a acestora. Prin urmare, pentru
fiecare suport și aparat susceptibil de a fi folosit la reproducerea operelor sonore și audiovizuale,
cumpărătorul plătește o sumă care se distribuie autorilor unor astfel de opere, sumă care se varsă
către organismele de gestiune colectivă, de către fabricanți și importatori, iar prin acestea, la autori.
Lista suporturilor și a aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru
copia privată precum și cuantumul acestei remunerații se negociază anual între organismele de
gestiune colectivă care reprezintă fiecare categorie de beneficiari și asociațiile importatorilor și
fabricanților de suporturi sau aparate.
Remuneraţia compensatorie pentru copia privată încasată de organismele de gestiune
colectoare unice se repartizează beneficiarilor, astfel:
- în cazul suporturilor şi aparatelor pentru copii înregistrate sonor, prin procedeu analogic,
40% din remuneraţie revine, în părţi negociabile, autorilor şi editorilor operelor înregistrate, 30%
revine artiştilor interpreţi sau executanţi, iar restul de 30% revine producătorilor de înregistrări
sonore;
- în cazul suporturilor şi aparatelor pentru copii înregistrate audiovizual, prin procedeu
analogic, remuneraţia se împarte în mod egal între următoarele categorii: autori, artişti interpreţi sau
executanţi şi producători;
- în cazul copiilor înregistrate prin procedeu digital, pe orice tip de suport, remuneraţia se
împarte în mod egal între beneficiarii corespunzând fiecăreia categorii prevăzute anterior.
Remuneraţia compensatorie pentru copia privată nu se plăteşte în cazul în care suporturile
audio, video sau digitale neînregistrate, fabricate în ţară sau importate, se comercializează angro
către producătorii de înregistrări sonore şi audiovizuale sau către organismele de radiodifuziune şi
televiziune, pentru propriile emisiuni.
Dreptul la remunerație compensatorie pentru copia privată nu poate face obiectul vreunei
renunțări din partea beneficiarilor.
2.Transformarea unei opere
Transformarea unei opere, fără consimţământul autorului şi fără plata unei remuneraţii, este
permisă în următoarele cazuri:
a) dacă este o transformare privată, care nu este destinată şi nu este pusă la dispoziţia
publicului;
b) dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiţia ca rezultatul să nu
creeze confuzie în ce priveşte opera originală şi autorul acesteia;

16
 Parodia este creația literară în care se preiau temele, motivele și mijloacele artistice ale unei
opere literare sau ale unui autor în scopul de a obține un efect satiric sau comic
Caricatura are înțelesul de reprezentare, mai ales în desen, a unei persoane sau a unei
situații prin exagerarea unor trăsături, cu o intenție satirică sau umoristică.
Parodia și caricatura, deși constituie o transformare a operei, iar transformarea presupune
autorizarea autorului operei sunt permise, fără consimțământul autorului.
În favoarea aceste soluții este invocat ca argument libertatea de expresie care justifică
inițiativa de a parodia sau caricaturiza.
c) dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor.
d) dacă rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a operelor în scop didactic, cu
menţionarea autorului.
3.Comunicarea publică a operei
În scopul de a testa funcţionarea produselor la momentul fabricării sau vânzării, societăţile
reglementate de Legea nr. 31/1990, care produc ori vând înregistrări sonore sau audiovizuale,
echipament pentru reproducerea ori comunicarea publică a acestora, precum şi echipament pentru
receptarea de emisiuni de radio şi de televiziune pot reproduce şi prezenta extrase din opere, cu
condiţia ca aceste operaţiuni să fie reduse la dimensiunile necesare testării. Pentru supravegherea
utilizării repertoriului propriu de către terţi, organismele de gestiune colectivă pot monitoriza prin
orice mijloace activitatea utilizatorilor, fără a fi necesară autorizarea acestora şi fără plată, putând
solicita în acest scop şi informaţii de interes public, deţinute, potrivit legii, de instituţiile publice
competente.
Cesiunea dreptului de radiodifuzare a unei opere către un organism de radiodifuziune sau de
televiziune dă dreptul acestuia să înregistreze opera pentru nevoile propriilor emisiuni, în scopul
realizării, o singură dată, a radiodifuzării autorizate. În cazul unei noi radiodifuzări a operei astfel
înregistrate, este necesară o nouă autorizare din partea autorilor, în schimbul unei remuneraţii care
nu poate face obiectul unei renunţări. Dacă în termen de 6 luni de la prima radiodifuzare nu se
solicită această autorizare, înregistrarea trebuie distrusă. În cazul înregistrărilor temporare ale unor
opere realizate prin mijloace proprii de organismele de radiodifuziune sau de televiziune pentru
propriile emisiuni, conservarea acestor înregistrări în arhivele oficiale este permisă în cazul în care
prezintă o valoare documentară deosebită.

Autoevaluare tema 3

Care sunt situațiile în care este permisă utilizarea unei opere, fără consimțământul
autorului și fără plata vreunei remunerații ?
În care cazuri este posibilă transformarea unei opere, fără consimţământul autorului
şi fără plata unei remuneraţii ?
Bibliografie:

TEMA 4

TRANSMITEREA DREPTURILOR DE AUTOR

Obiective tema 4
17
1. Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor
2. Contractul de editare
3. Contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală
4. Contractul de închiriere
5. Contractul de comandă
6. Contractul de adaptare audiovizuală
7. Reguli speciale pentru unele categorii de opere

Obiective:
- definirea cesiunii drepturilor patrimoniale de autor;
- cunoașterea condițiilor de validitate ale contractului de cesiune de autor;
- cunoașterea principalelor contracte de valorificare a drepturilor patrimoniale de
autor

Operele de creație intelectuală se pot valorifica direct sau prin contract.

Valorificarea directă se realizează de autor prin propriile sale mijloace. Modalitățile de
aducere la cunoștință publică sunt determinate de specificul operei. Actele concrete ale autorului pot
privi expunerea unei lucrări de artă plastică, recitarea în public a unei poezii, lectura în public a unui
text de proză etc.
Valorificarea prin contract presupune că autorul recurge la serviciile unor intermediari
specializați.
Principiile fundamentale ale contractelor de utilizare a drepturilor de autor:
- primul principiu este dreptul exclusiv care conferă autorului putere absolută asupra creației
sale;
- al doilea principiu este acela al protecției autorului, văzut ca partea slabă în contractul de
exploatare a operei sale.
În sistemul Legii nr. 8/1996, reglementarea transmiterii contractuale a drepturilor de autor
cuprinde reguli comune privind cesiunea drepturilor patrimoniale de autor și reguli speciale pentru
principalele contracte de valorificare a drepturilor patrimoniale de autor:

1. Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor reprezintă convenția prin care autorul sau
titularul dreptului de autor poate transmite altor persoane numai drepturile sale patrimoniale, în
schimbul unei remunerații.
Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale este bilateral, consensual, intuitu personae, cu
titlu oneros, comutativ și cu executare succesivă.
Cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului poate fi exclusivă și neexclusivă.
Prin cesiunea exclusivă titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera în modalitățile,
pe termenul și pentru teritoriul convenite cu cesionarul și nici nu mai poate transmite dreptul
respectiv unei alte persoane.
Prin cesiunea neexclusivă titularul dreptului de autor poate utiliza el însuși opera și poate
transmite dreptul neexclusiv și altor persoane. La rândul său, cesionarul neexclusiv, nu poate ceda
dreptul său unei alte persoane decât cu consimțământul expres al cedentului.
Obiectul contractului
Aplicând regulile dreptului comun contractelor de cesiune, obiectul acestora trebuie să
îndeplinească următoarele condiții: obiectul să existe, obiectul să fie în circuitul civil, obiectul să fie
posibil, obiectul să fie determinat sau determinabil, obiectul să fie licit și moral.
Obiectul trebuie să existe: condiția existenței se referă la lucrul obiect al prestației, respectiv
la opera pentru care se transmite dreptul de reproducere și difuzare. Constituie obiect al cesiunii și
18
operele viitoare. Nu este valabilă cesiunea drepturilor patrimoniale asupra unei opere aparținând
unei succesiuni nedeschise. Este însă nulă cesiunea drepturilor asupra totalității operelor viitoare ale
autorului.
Obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil: această condiție privește obiectul
prestației autorului, respectiv opera, care trebuie să fie individual determinată prin mijloacele cele
mai potrivite cu natura ei: indicarea genului sau speciei în care se încadrează opera, indicarea
titlului, a dimensiunilor operei, dar și pe aceea a contraprestației cesionarului.
Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor poate fi limitată: la anumite drepturi, pentru un
anumit teritoriu și pentru o anumită durată.
Transmiterea drepturilor patrimoniale trebuie prevăzută expres în contract, regulă de la care
există și excepții:
- în cazul cesiunii dreptului la reproducere a unei opere se prezumă că dreptul la distribuirea
copiilor unei astfel de opere a fost, de asemenea, cesionat;
- proprietarul originalului unei opere de artă plastică sau fotografică are dreptul să o expună public,
chiar dacă aceasta nu a fost adusă la cunoștință publică, în afara cazului în care autorul a exclus în
mod expres acest drept prin actul de înstrăinare a originalului;
- în lipsa unei clauze contrare, drepturile patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculator
create de unul sau de mai mulți angajați în exercitarea atribuțiilor de serviciu ori după instrucțiunile
celui care angajează aparțin acestuia din urmă.
Chiar și atunci când părțile au convenit o cesiune totală a dreptului de reproducere și
distribuire, aceasta trebuie interpretată restrictiv în sensul că utilizarea operei poate fi făcută numai
prin mijloacele existente și/sau cunoscute la data contractului. Pentru mijloacele de reproducere
inventate ulterior, editorul trebuie să obțină autorizarea titularului dreptului de autor.
Obiectul trebuie să fie posibil: imposibilitatea poate fi materială și juridică. Este materială
când prestația nu poate fi executată din pricina unei stări de fapt. Imposibilitatea este juridică atunci
când se datorează unei cauze juridice: cesionarul a devenit titularul dreptului de autor asupra operei
ca urmare a deschiderii unei succesiuni.
Caracterul intuitu personae al cesiunii presupune că obiectul trebuie să fie posibil pentru
autorul care se obligă să predea opera, dacă aceasta nu este realizată. Aceasta înseamnă că autorul
cedent trebuie să aibă talentul, capacitatea, cunoștințele și aptitudinile necesare pentru realizarea
operei.
Obiectul trebuie să fie licit și moral: reproducerea unor opere contrare ordinii publice și
bunelor moravuri nu poate fi tolerată de societate din rațiuni de ordin social, din nevoia de a proteja
pe membrii societății împotriva atentatului la regulile moralei, a incitării la violență etc.
Obiectul cesiunii trebuie să fie în circuitul civil: nu sunt în circuitul civil și nu pot face
obiect de comerț acele bunuri care, prin lege, au fost exceptate unei atare circulații, cum sunt, de
pildă, substanțele stupefiante.
În materia cesiunii drepturilor patrimoniale de autor, nu sunt în circuitul civil și nu pot face
obiect de transmisiune contractuală decât operele pentru care autorul și-a manifestat voința de a le
da publicității. Pentru operele nedivulgate de autor, exercițiul dreptului de a aduce opera la
cunoștință publică aparține moștenitorilor sau organismului de gestiune colectivă.
O altă caracteristică a contractelor de valorificare a drepturilor patrimoniale de autor este
aceea că opera poate fi sustrasă circuitului civil în care a intrat deja ca urmare a exercitării de către
autor a dreptului de retractare. Moștenitorii nu au însă exercițiul dreptului de retractare, iar acest
drept nu există nici în cazul programelor pentru calculator.
Cauza contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor
Cauza trebuie să existe în momentul încheierii contractului, să fie licită și să fie morală. În
contractul de valorificarea a drepturilor patrimoniale de autor, care este un contract sinalagmatic,
autorul se obligă în considerarea folosului patrimonial, a remunerației pe care urmează să o
primească de la cesionar și a unor avantaje personale, iar în cazul unui contract cu titlu gratuit, în
considerarea unor avantaje strict personale ce ar putea fi dobândite: consacrare, renume, glorie etc.

19
Remunerația este, pentru autor, scopul direct și imediat, dar și pentru el există un scop mediat:
afirmarea, dobândirea recunoașterii sale ca autor etc.
Pentru cesionar, contraprestația autorului, constând în remiterea operei, reprezintă doar
scopul direct și imediat, reprezintă doar mijlocul prin care ajunge la realizarea scopului său mediat
și care este, de regulă, acela de a-și recupera investiția și de a obține un profit pentru sine.
Remunerația autorului și revizuirea contractului lezionar
Legiuitorul român a adoptat, cu privire la determinarea remunerației cuvenite autorului o
soluție foarte liberală, prevăzând că remunerația cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a
drepturilor patrimoniale se stabilește prin acordul părților, cuantumul acestuia calculându-se: fie
proporțional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în sumă fixă, fie în orice alt mod.
Clauza referitoare la determinarea remunerației cuvenite autorului este esențială pentru
contractele de valorificare a drepturilor patrimoniale, lipsa clauzei dând părții interesate dreptul de a
cere nu anularea, ci rezilierea acestuia.
Atunci când remuneraţia nu a fost stabilită prin contract, autorul poate solicita organelor
jurisdicţionale competente, potrivit legii, stabilirea remuneraţiei. Aceasta se va face avându-se în
vedere sumele plătite uzual pentru aceeaşi categorie de opere, destinaţia şi durata utilizării, precum
şi alte circumstanţe ale cazului.
Posibilitatea stabilirii remunerației prin acordul părților înseamnă că cesiunea poate avea și
un caracter gratuit, caz în care ne aflăm în situația unei donații, căreia urmează să i se aplice regulile
speciale din această materie în privința formei.
În cazul unei disproporţii evidente între remuneraţia autorului operei şi beneficiile celui care
a obţinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicţionale
competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remuneraţiei. Autorul nu poate să
renunţe anticipat la exerciţiul acestui drept.
Forma și conținutul contractului:
În scopul protejării autorului, legea a impus condiția încheierii contractului de cesiune a
drepturilor patrimoniale de autor în formă scrisă și a includerii în contract a unui număr de mențiuni
obligatorii, a căror lipsă poate fi invocată de către partea interesată și care poate cere rezilierea
contractului.
Forma scrisă a contractului de cesiune se cere ad probationem și nu ad validitatem. În
absența formei scrise, părțile nu vor putea dovedi existența și conținutul contractului printr-un alt
mijloc de probă.
Soluția este diferită în cazul terților, care vor putea dovedi actul de cesiune prin orice mijloc
de probă, față de ei acesta fiind un fapt juridic, pe care ei îl pot dovedi prin orice mijloc de probă.
Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale trebuie să cuprindă următoarele clauze:
drepturile patrimoniale transmise, modalităţile de utilizare, durata şi întinderea cesiunii, precum şi
remuneraţia titularului dreptului de autor.
Desființarea contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor
Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor încetează:
-pentru cauzele de încetare a contractelor în conformitate cu regulile dreptului comun, în
măsura în care acestea sunt compatibile cu regulile speciale în materia drepturilor de autor;
-pentru motivele special prevăzute de art. 47 din Legea nr. 8/1996, care dispune că autorul
poate solicita desfiinţarea contractului de cesiune a dreptului patrimonial în cazul în care cesionarul
nu îl utilizează sau îl utilizează într-o măsură insuficientă şi dacă, prin aceasta, interesele justificate
ale autorului sunt afectate considerabil.
Autorul nu poate solicita desfiinţarea contractului de cesiune, dacă motivele de neutilizare
sau de utilizare insuficientă se datorează propriei culpe, faptei unui terţ, unui caz fortuit sau de forţă
majoră.
Desfiinţarea contractului de cesiune nu poate fi solicitată înainte de expirarea a doi ani de la
data cesionării dreptului patrimonial asupra unei opere. În cazul operelor cedate pentru publicaţiile
cotidiene, acest termen va fi de trei luni, iar în cazul publicaţiilor periodice, de un an.

20
 Un caz special de desființare a contractului de cesiune îl reprezintă exercitarea de către autor
a dreptului de retractare, drept moral care constă în posibilitatatea recunoscută autorului de a-și
retrage opera pe care a încredințat-o anterior unui cesionar în vederea aducerii ei la cunoștință
publică.
Interpretarea contractelor de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor
Deși nu există o prevedere legală expresă care să stabilească reguli de interpretare a
contractelor de cesiune, regula general admisă de doctrină este aceea a interpretării restrictive a
prevederilor contractuale care presupune că tot ceea ce nu s-a cedat expres se prezumă păstrat de
către cedent. Această regulă cunoaște o singură excepție: în cazul cesiunii dreptului la reproducere
a unei opere, când se prezumă că a fost cedat și dreptul la distribuire a copiilor realizate.

Legea nr. 8/1996 conține și o reglementare a principalelor contracte de valorificare a

drepturilor patrimoniale de autor:
2. Contractul de editare
Prin contractul de editare, titularul dreptului de autor cedează editorului, în schimbul unei
remuneraţii, dreptul de a reproduce şi de a distribui opera.
Delimitarea contractului de editare de alte contracte
Delimitarea de cesiunea pură și simplă a dreptului de reproducere:
Contractul de cesiune a dreptului de reproducere nu creează în sarcina cesionarului obligația
de a reproduce opera. Astfel, cesionarul dreptului de reproducere, dobândind o facultate, și nu o
obligație, este liber să publice opera sau nu și are deplină putere de a decide care este momentul cel
mai potrivit pentru a o face.
În cazul contractului de editare, cesionarul are atât obligația de a reproduce opera cât și pe
aceea de a o difuza, în termenul convenit.
Delimitarea de contractul de antrepriză:
În cazul contractului de editare, reproducerea și distribuirea operei se face pe cheltuiala
editorului. Nu va constitui însă contract de editare convenția prin care titularul dreptului de autor
împuternicește, pe cheltuiala sa, pe un editor, pentru a reproduce și, eventual, a difuza opera.
Delimitarea de contractul de asociere în participațiune:
Nu constituie contract de editare, ci contract de asociere în participațiune convenția prin care
autorul însărcinează pe un editor să reproducă și să difuzeze opera pe cheltuiala editorului și în care
s-a prevăzut angajamentul reciproc al părților de a împărți beneficiile și pierderile în proporția
convenită.
Delimitarea de contractul de comandă
Contractul de comandă nu are ca efect direct o cesiune a drepturilor patrimoniale de autor.
Prin contractul de comandă beneficiarul dobândește numai proprietatea materială a suportului,
drepturile de autor rămânând, în lipsă de convenție contrară, integral în patrimoniul autorului.
Beneficiarul nu dobândește nici obligația de a exploata opera ca în cazul editorului. El va trebui să
plătească prețul convenit și care corespunde muncii depuse, iar nu drepturile de autor necedate.
Caracterele juridice ale contractului de editare: este un contract sinalagmatic, cu titlu
oneros și comutativ, consensual, translativ de drepturi în cazul cesiunii exclusive.
Forma și conținutul contractului de editare
Contractul de editare trebuie să conțină clauze referitoare la:
a) durata cesiunii;
b) natura exclusivă sau neexclusivă şi întinderea teritorială a cesiunii;
c) numărul maxim şi minim al exemplarelor;
d) remuneraţia autorului, stabilită în condiţiile legii;
e) numărul de exemplare rezervate autorului cu titlu gratuit;
f) termenul pentru apariţia şi difuzarea exemplarelor fiecărei ediţii sau, după caz, ale fiecărui tiraj;
g) termenul de predare a originalului operei de către autor;
h) procedura de control al numărului de exemplare produse de către editor.

21
 Clauzele privitoare la durata cesiunii, la natura exclusivă sau neexclusivă a cesiunii și la
remunerația autorului sunt considerate esențiale, pentru că lipsa acestora dă dreptul părții interesate
de a cere anularea contractului.
Părțile în contractul de editare
Părțile în contractul de editare sunt: titularul dreptului de autor și editorul.
Titularul dreptului de autor poate fi autorul și succesorul său în drepturi. Autor este numai
persoana care a creat opera. Cu toate acestea, în anumite cazuri pot beneficia de protecția acordată
și alte persoane decât autorul. Astfel, pot încheia contracte de editare, fiind titulari ai dreptului de
autor următoarele persoane: autorul operei; moștenitorii legali și testamentari ai autorului; cesionarii
dreptului de reproducere și distribuire a operei; unitatea angajatoare pentru operele realizate în
cadrul unui contract individual de muncă și pentru care există clauză de cesiune a drepturilor
patrimoniale; unitatea angajatoare pentru programele pe calculatoare realizate de angajații unității,
dacă nu există convenție contrară.
Editorul este persoana care se obligă să reproducă și să difuzeze opera pusă la dispoziție de
către titularul dreptului de autor în condițiile convenite prin contractul de editare. Editorii sunt, de
regulă, persoane juridice – întreprinzători, profesioniști – care desfășoară activități de reproducere și
distribuire de opere.
Obiectul contractului de editare și obiectul prestațiilor în contractul de editare
Contractul de editare poate avea ca obiect opere de creație literară, științifică, lucrări
muzicale, opere cinematografice, opere digitale etc.
Obiectul contractului de editare trebuie să fie determinat și licit, iar obiectul prestațiilor să
fie determinat sau determinabil și licit. Contractul de editare trebuie să cuprindă, sub sancțiunea
anulării, la cererea persoanei interesate, remunerația autorului.
În situația în care contractul nu cuprinde clauza obligatorie cu privire la remunerația
autorului, acesta are la îndemână două acțiuni împotriva editorului: o acțiune în anularea
contractului și o acțiune în stabilirea de către instanță a remunerației.
În cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului operei și beneficiile celui care
a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicționale
competente revizuirea contractului și mărirea convenabilă a remunerației. Autorul nu poate să
renunțe anticipat la acest drept.
Efectele contractului de editare
Obligațiile cedentului:
- obligația de a pune opera la dispoziția editorului
- obligația de garanție.
Obligația de predare implică punerea la dispoziția editorului a originalului operei. În practică
titularul dreptului de autor se obligă să predea editorului manuscrisul complet al lucrării sau
obiectul ediției împreună cu orice schiță, fotografie sau ilustrație. Manuscrisul trebuie să prezinte o
formă acceptabilă pentru editor.
Obligația de predare a obiectului ediției este o obligație de a face. Refuzul de a remite
obiectul ediției, venit chiar din partea autorului, echivalează cu retractarea.
În cazul refuzului de remitere a obiectului ediției, soluția va fi diferită după cum refuzul
provine din partea autorului sau a succesorilor acestuia. În primul caz, autorul poate fi obligat
numai la plata eventualelor despăgubiri către editor. În al doilea caz, dacă refuzul provine din partea
succesorilor autorului, editorul are alegerea între a cere executarea silită (remiterea obiectului
ediției) sau desființarea contractului cu daune interese.
Obligația de garanție privește exercitarea drepturilor cedate editorului. Titularul dreptului de
autor trebuie să garanteze exercițiul drepturilor de utilizare cedate editorului contra tulburărilor de
drept, dar și contra tulburărilor de fapt, fie că aceste tulburări provin din partea terților, fie că sunt
rezultatul unei fapte proprii. Aceasta înseamnă că cedentul trebuie să fie autorul operei pentru care
s-au cedat drepturile de reproducere și distribuire sau cel puțin titularul unor astfel de drepturi pe are
le poate, la rândul său, transmite altor persoane.
Garanția cedentului pentru faptul personal. Tulburările pot fi de drept sau de fapt.

22
 Tulburările de drept:
- cedentul va fi răspunzător pentru cesiunile anterioare sau ulterioare făcute, chiar și în cazul
în care cesiunea anterioară sau ulterioară privește o altă operă, dar care nu se deosebește de
prima decât prin detalii neînsemnate;
- cedentul trebuie să se abțină de la orice acte care ar constitui obstacole în normala utilizare a
operei;
- cedentul care a transmis unui editor dreptul de reproducere și distribuire pentru o singură
ediție nu poate încheia un nou contract de editare înainte de epuizarea primei ediții;
- cedentul este ținut să garanteze pe editor și contra viciilor obiectului ediției și care fac opera
improprie pentru reproducere și distribuire.
Tulburările de fapt: cedentul trebuie să se abțină de la orice inițiativă susceptibilă de a jena
utilizarea (de exemplu ar comite o faptă ilicită dacă ar critica-o )
Garanția pentru faptul unui terț: titularul dreptului de autor trebuie să garanteze pe editor
împotriva contrafacerilor pe care le-ar realiza el însuși, dar și împotriva contrafacerilor operei de
către terți. Garanția pentru faptul unui terț nu acoperă decât tulburarea de drept.
Obligațiile editorului (cesionarului) sunt:
a) obligația de a publica opera;
b) obligația de a exploata opera;
c) obligația de plată a remunerației cuvenite titularului dreptului de autor;
d) obligația de restituirea a originalului operei;
e) obligația de a oferi copiile pe care intenționează să le distrugă.
a)Obligația de a publica opera: publicarea operei devine, în temeiul contractului de
editare, atât un drept cât și o obligație pentru editor. Dacă editorul nu publică opera în termenul
convenit, autorul poate solicita, potrivit dreptului comun, desfiinţarea contractului şi daune pentru
neexecutare. În acest caz, autorul păstrează remuneraţia primită sau, după caz, poate solicita plata
remuneraţiei integrale prevăzute în contract. Dacă termenul pentru publicarea operei nu este
prevăzut în contract, editorul este obligat să o publice în termen de cel mult un an de la data
acceptării acesteia.
Referitor la condițiile de utilizare, editorul va trebui să respecte modurile de utilizare
prevăzute în contract, indicațiile putând viza genul de ediție, modul de distribuire, numărul de
volume, formatul, prezentarea, calitatea suportului, tirajul, prețul de vânzare etc. În situația în care
părțile nu au convenit împreună condițiile de formă ale reproducerii (mărimea copiilor, caracterele
tipografice, culorile, coperta etc.) ele vor fi stabilite de editor, în funcție de natura operei, a
publicului căruia i se adresează opera, a uzanței casei editoriale, a costurilor pe care le implică etc.
În ceea ce privește clauza numărului de exemplare, aceasta nu este de esența contractului
de editare, lipsa ei nefiind sancționată. Problema determinării numărului de exemplare prezintă
importanță mai ales în cazuri în care remunerația se plătește proporțional cu câștigurile realizate din
distribuirea operei.
În situația în care prin contract nu s-a stabilit un număr de ediții pe care le poate scoate
editorul, ci doar o anumită durată limitată de utilizare, dată fiind obligația dar și dreptul editorului
de a exploata opera, editorul va putea realiza câte ediții dorește, fără a avea nevoie de
consimțământul autorului, dar trebuind să îl anunțe pe acesta, să-l remunereze și să-i respecte
drepturile morale.
Editorul este obligat să respecte integritatea operei, din acest punct de vedere el neavând
alegerea decât între a publica opera în forma hotărâtă de autor și a nu accepta publicarea acesteia.
Editorul nu poate elimina fragmente din operă dar poate semnala și cere autorului să facă acest
lucru dacă, în forma hotărâtă de autor, publicarea operei l-ar expune unor sancțiuni. Editorul poate
corecta erorile de ortografie, punctuație, sintaxă dar nu și stilul.
Distribuirea operei, adică distribuirea către public a copiilor realizate prin vânzare,
închiriere, împrumut constituie o a doua etapă a procesului de publicare a creație ce face obiectul
contractului de editare.

23
 Distribuirea către public a operei implică și informarea clientelei, pentru promovarea lucrării
editorul trebuind să aducă opera la cunoștința publicului, urmând influențarea și atragerea clienților
potențiali. Publicitatea făcută operei este o veritabilă obligație în sarcina editorului. Publicitatea se
face, conform uzanțelor și în funcție de natura operei și de cifra de afaceri avută în vedere, de
exemplu prin: cataloage de carte, anunțuri, oferte, afișe sau prin distribuirea unor exemplare cu titlu
gratuit ori în scop de testare a pieței.
Distribuirea operei se face de către editor în modalități adecvate genului operei prin:
vânzarea, închirierea sau împrumutul acestora.
Atunci când contractul nu prevede prețul de distribuire, se prezumă că cedentul a consimțit
ca acesta să fie stabilit de către editor. Editorul nu poate stabili însă un preț exagerat, care ar
împiedica vânzarea copiilor operei realizate în acest scop.
Editorul trebuie să publice opera în termenul convenit în contract. În situația în care
termenul pentru publicarea operei nu este prevăzut în contract, editorul este obligat să o publice în
termen de cel mult un an de la data acceptării acesteia. În situația în care editorul nu publică opera
în termenul convenit, autorul poate solicita, potrivit dreptului comun, desființarea contractului și
daune pentru neexecutare. În această situație, autorul păstrează remunerația primită sau, după caz,
poate solicita plata remunerației integrale prevăzute în contract.
b) Obligația de utilizare a operei
Prin aplicarea regulilor comune contactului de cesiune, în situația în care editorul nu
utilizează dreptul de reproducere și de distribuire sau îl utilizează într-o măsură insuficientă și prin
aceasta afectează considerabil interesele titularului dreptului de autor, acesta din urmă poate solicita
desființarea contractului de editare.
c) Obligația de plată a remunerației
Remunerația se plătește de către editor în cuantumul și la termenele convenite. În afara
remunerației, autorul are dreptul la un număr d exemplare cu titlu gratuit.
Remunerația se stabilește, prin acordul părților, fie proporțional cu încasările provenite din
utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod.
Atunci când remunerația nu a fost stabilită prin contract, autorul are alegerea între:
- a solicita organelor jurisdicționale competente potrivit legii, stabilirea remunerației. Aceasta
se va face având în vedere sumele plătite uzual pentru aceeași categorie de opere, destinația
și durata exploatării precum și alte circumstanțe ale cazului;
- a cere instanței anularea contractului de editare.
În cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului și beneficiile editorului,
autorul va putea solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea
convenabilă a remunerației.
În cazul distrugerii operei datorită forţei majore, autorul este îndreptăţit la o remuneraţie care
îi va fi plătită numai dacă opera s-a publicat. Dacă o ediţie pregătită este distrusă total, datorită
forţei majore, înainte de a fi pusă în circulaţie, editorul este îndreptăţit să pregătească o ediţie nouă,
iar autorul va avea drept de remuneraţie numai pentru una dintre aceste ediţii.
d) Obligația de restituire a originalului operei
Editorul este obligat să înapoieze autorului originalul operei, originalele operelor de artă,
ilustraţiile şi orice alte documente primite pentru publicare, dacă nu s-a convenit altfel.
e) Obligația de a oferi copiile rămase în stoc
În cazul în care editorul intenţionează să distrugă copiile operei, rămase în stoc după o
perioadă de 2 ani de la data publicării, şi dacă în contract nu se prevede o altă perioadă, acesta este
obligat să le ofere mai întâi autorului.
Transmisiunea contractului de editare
Editorul va putea ceda contractul de editare numai cu consimţământul autorului. Deși legea
nu prevede forma sub care trebuie exprimat consimțământul, s-a apreciat că acesta trebuie dat în
formă scrisă. Motivul este constituit de împrejurarea că contratul de editare are caracter intuitu
personae.
Încetarea contractului de editare

24
 Contractul de editare încetează atât în condițiile dreptului comun, cât și pentru unele cazuri
specifice.
Astfel, contractul de editare poate înceta:
- prin exercitarea de către autorul cedent a dreptului de retractare;
- pentru neutilizare sau insuficienta utilizare a dreptului cedat, dacă interesele cesionarului
sunt afectate considerabil;
- prin consimțământul părților;
- prin expirarea duratei stabilite;
- după epuizarea ultimei ediții convenite;
- prin nepublicarea operei în termenul convenit;
- prin pierderea operei originale;
Încetarea contractului ca urmare a epuizării ultimei ediții convenite, constituie executarea în
întregime a obligațiilor asumate de părți și ar trebui să constituie modul comun de încetare a
contractului de editare. Ediția sau tirajul se consideră epuizate când numărul exemplarelor
nevândute este mai mic de 5% din numărul total de exemplare și, în orice caz, dacă este mai mic de
100 exemplare.
Nepublicarea operei în termenul convenit dă autorului dreptul de a solicita, în condițiile
dreptului comun, desființarea contractului și daune pentru neexecutare. În acest caz, autorul are
dreptul să păstreze remunerația primită, dar poate solicita și plata remunerației integrale convenite.
Pierderea originalului operei se poate datora culpei uneia dintre părți, cazului fortuit sau
forței majore. Atunci când pierderea se datorează culpei uneia dintre părți, cealaltă parte are dreptul
la daune interese. Când pierderea se datorează cazului fortuit sau forței majore, contractul este
desființat fără a se datora daune.
În cazul decesului autorului înainte de terminarea operei, contractul de editare este rezolvit
pentru partea de operă neterminată. În acest caz, editorul ar avea dreptul de a publica partea din
operă care i-a fost predată de autor, numai dacă, din împrejurările cauzei, ar rezulta că autorul și-a
manifestat neechivoc dorința în acest sens.
3.Contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală
Prin contractul de reprezentare teatrală ori de execuţie muzicală titularul dreptului de autor
cedează unei persoane fizice sau juridice dreptul de a reprezenta ori de a executa în public o operă
actuală sau viitoare, literară, dramatică, muzicală, dramatico-muzicală, coregrafică ori o pantomimă,
în schimbul unei remuneraţii, iar cesionarul se obligă să o reprezinte ori să o execute în condiţiile
convenite.
Cesionarul poate fi o persoană fizică sau juridică având calitatea de întreprinzător de spectacole.
Acesta intermediază între artiști și public, organizând reprezentarea sau executarea unei opere.
Forma și conținutul contactului de reprezentare teatrală și execuție muzicală
Contractul trebuie să fie încheiat în formă scrisă, cerută ad probationem, și va avea
următorul conținut:
- durata contractului sau numărul de comunicări publice;
- termenul în care va avea loc premiera sau singura comunicare a operei;
- caracterul exclusiv sau neexclusiv al cesiunii;
- teritoriul pentru care s-a cedat dreptul de reprezentare sau execuție;
- remunerația cuvenită autorului;
- perioadele de comunicarea de către cesionar a numărului de reprezentări efectuate și situația
încasărilor.
Efectele contractului de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală
Obligațiile cesionarului
a) de utilizare a operei: cesionarul este obligat să reprezinte sau să execute opera în
termenul stabilit. De asemenea, cesionarul este obligat să asigure reprezentarea sau
executarea publică a acesteia în condiții adecvate și cu respectarea drepturilor autorului.

25
 b) de a permite cedentului să controleze derularea contractului: cesionarul este obligat
să permită autorului să controleze reprezentarea sau executarea operei și să susțină în
mod adecvat realizarea condițiilor tehnice pentru interpretarea lucrării. De asemenea,
cesionarul trebuie să trimită autorului programul, afișele și alte materiale tipărite,
recenzii publice despre spectacol. Cesionarul este obligat să comunice periodic
titularului dreptului de autor numărul de reprezentații sau de execuții muzicale, precum
și situația încasărilor.
c) obligația de plată a remunerației: cesionarul trebuie să plătească autorului, la
termenele prevăzute în contract, sumele în cuantumul convenit.
Obligațiile cedentului:
- de punere a operei la dispoziția cesionarului;
- de garanție.
Durata contractului:
Contractul se încheie pe o durată determinată sau pentru un număr determinat de comunicări
către public.
Referitor la numărul de comunicări, acestea trebuie să fie determinate, însă legea nu prevede
sancțiuni pentru lipsa unei astfel de mențiuni.
Transmiterea contractului:
Cesionarul nu poate ceda contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală unui
terț organizator de spectacole, fără consimțământul scris al autorului sau al reprezentantului său.
Încetarea contractului:
Contractul încetează la expirarea duratei pentru care a fost încheiat sau la epuizarea
numărului de comunicări către public convenite.
Contractul poate fi reziliat și pentru lipsa mențiunilor privind:
- drepturile patrimoniale transmise
- modalitățile de utilizare
- durata cesiunii
- întinderea teritorială a cesiunii
- remunerația cuvenită titularului dreptului de autor.
Constituie cauze speciale de desființare a contractului de reprezentare:
- nereprezentarea sau neexecutarea operei în termenul stabilit
- întreruperea reprezentării timp de 2 ani consecutiv, dacă nu s-a prevăzut un alt termen prin
contract.
În ambele situații, titularul dreptului de autor poate cere și daune pentru neexecutare. În
primul caz, cedentul are dreptul să păstreze remunerația primită sau, după caz, poate solicita plata
remunerației integrale prevăzute în contract.
4.Contractul de închiriere
Prin contractul de închiriere a unei opere, autorul se angajează să permită utilizarea, pe timp
determinat, cel puţin a unui exemplar al operei sale, în original sau în copie, în special programe
pentru calculator ori opere fixate în înregistrări sonore sau audiovizuale. Beneficiarul dreptului de
închiriere se angajează să plătească o remuneraţie autorului pe perioada cât foloseşte acel exemplar
al operei. Contractul de închiriere a unei opere este supus dispoziţiilor de drept comun privind
contractul de locaţiune.
Părțile în contractul de închiriere: sunt locatorul și locatarul.
Calitatea de locatar o poate avea orice persoană fizică sau juridică, cu respectarea regulilor
generale referitoare la capacitatea de a contracta.
Referitor la calitatea de locator, deși legea se referă doar la autorul operei, un astfel de
contract poate fi încheiat și de succesorii în drepturi ai acestuia, prin urmare terminologia corectă ar
fi fost aceea de titular al drepturilor de autor.
Particularități ale contractului de închiriere:

26
 Autorul păstrează dreptul de autor asupra operei închiriate, cu excepţia dreptului de
distribuire, dacă nu s-a convenit altfel.
5.Contractul de comandă: acest contract are ca obiect valorificarea drepturilor
patrimoniale asupra unei opere viitoare, dar specific acestui contract este faptul că acordul părților
privește nu numai opera viitoare, ci și activitatea de creație a autorului. Autorul își asumă în acest
caz o dublă obligație: de a crea opera și se a o ceda celui care a comandat-o.
Natura acestui contract este complexă: obligația autorului de a crea opera apare ca un
contract de executare de lucrări, iar dreptul dobânditorului de a utiliza sau exploata opera este
rezultatul unui contract de valorificare a drepturilor patrimoniale de autor.
În cazul contractului de comandă pentru opere viitoare, în lipsa unei clauze contrare,
drepturile patrimoniale aparţin autorului.
Contractul de comandă a unei opere viitoare trebuie să cuprindă atât termenul de predare,
cât şi termenul de acceptare a operei. Această prevedere a fost edictată în scopul de a-l proteja pe
beneficiar. Astfel, în intervalul de timp dintre cele două termene fixate prin contract, beneficiarul
operei comandate are posibilitatea de a verifica dacă aceasta îndeplinește condițiile stabilite.
Persoana care comandă opera are dreptul să denunţe contractul dacă opera nu îndeplineşte
condiţiile stabilite. Deși legea nu menționează ce fel de condiții trebuie îndeplinite, acestea nu pot
fi decât unele cu caracter obiectiv: dimensiuni, culori, număr de pagini, calitatea materialului folosi
etc. Aceste condiții nu pot viza criterii de apreciere subiectivă a operei comandate și executate, în
virtutea cărora persoana care a comandat opera să poată denunța contractul în mod discreționar.
În caz de denunţare a contractului, sumele încasate de autor îi rămân acestuia. Dacă, în
vederea creării unei opere care a făcut obiectul unui contrat de comandă, s-au executat lucrări
pregătitoare, autorul are dreptul la restituirea cheltuielilor efectuate.
6.Contractul de adaptare audiovizuală: dreptul la adaptarea audiovizuală este dreptul
exclusiv al titularului dreptului de autor asupra unei opere preexistente de a o transforma sau de a o
include într-o operă audiovizuală. Prin încheierea contractului de adaptare audiovizuală, titularul
dreptului de autor asupra unei opere preexistente transferă unui producător dreptul exclusiv de
transformare și de includere a operei respective într-o operă audiovizuală.
Cesiunea dreptului de adaptare audiovizuală se poate face numai pe baza unui contract scris
între titularul dreptului de autor şi producătorul operei audiovizuale, distinct de contractul de editare
a operei. Prin încheierea contractului de adaptare, titularul dreptului de autor asupra unei opere
preexistente transferă unui producător dreptul exclusiv de transformare şi de includere a operei
respective într-o operă audiovizuală.
Autorizarea acordată de titularul dreptului de autor asupra operei preexistente trebuie să
prevadă expres condiţiile producţiei, difuzării şi proiecţiei operei audiovizuale.
7.Reguli speciale pentru unele categorii de opere
7.1.Operele audiovizuale
Opera audiovizuală este opera cinematografică, opera exprimată printr-un procedeu similar
cinematografiei sau orice altă operă constând dintr-o succesiune de imagini în mişcare, însoţite sau
nu de sunete.
În vederea realizării unei opere audiovizuale se încheie următoarele contracte:
-contractul dintre producător și regizor/realizator care trebuie să se încheie în formă
scrisă necesară ad validitatem. Prin acest contract, producătorul și realizatorul pot conveni să fie
incluși ca autori ai operei audiovizuale și alți creatori care au contribuit substanțial la crearea
acesteia;
-contractul de adaptare audiovizuală este contractul dintre autorul unei opere preexistente
pentru transformarea acesteia și includerea ei într-o operă audiovizuală. Cesiunea dreptului de
adaptare se poate face numai în baza unui contract scris între titularul dreptului de autor asupra
operei preexistente și producătorul operei preexistente;
-contractele încheiate cu artiștii interpreți și executanți;
-contractele încheiat cu figuranții.
Producătorul operei audiovizuale și drepturile sale:

27
 Producătorul este persoana fizică sau juridică ce își asumă responsabilitatea producerii
operei și, în această calitate, organizează realizarea operei și furnizează mijloacele necesare, tehnice
și financiare.
-deși nu are calitatea de coautor, legea îi conferă acestuia dreptul de a stabili, de comun
acord cu autorul principal, versiunea definitivă a operei;
-producătorul este prezumat, în lipsă de convenție contrară în contractul încheiat cu autorii
operei audiovizuale, a fi cesionarul drepturilor de utilizare a operei în ansamblul său, inclusiv al
dreptului de a autoriza dublarea și subtitrarea ei, în schimbul unei remunerații echitabile;
- dacă producătorul nu finalizează opera audiovizuală în timp de cinci ani de la încheierea
contractului sau nu difuzează opera audiovizuală într-un an de la finalizarea acesteia, coautorii pot
cere rezilierea contractului, dacă nu s-a convenit altfel;
- producătorul este obligat să remită autorilor, periodic, situaţia încasărilor percepute după
fiecare mod de utilizare. Autorii primesc remuneraţiile cuvenite fie prin intermediul producătorului,
fie direct de la utilizatori, fie prin organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, pe baza
contractelor generale încheiate de acestea cu utilizatorii.
Autorii operei audiovizuale sunt:
-regizorul sau realizatorul este persoana fizică care își asumă conducerea creării și realizării
operei audiovizuale, în calitate de autor principal;
-autorul adaptării;
- autorul scenariului;
-autorul dialogului;
- autorul muzicii special create pentru opera audiovizuală;
- autorul grafic pentru operele de animaţie sau al secvenţelor de animaţie, când acestea din
urmă reprezintă o parte importantă a operei;
- alți creatori cu contribuție specială. În contractul dintre producătorul şi regizorul sau
realizatorul operei părţile pot conveni să fie incluşi ca autori ai operei audiovizuale şi alţi creatori
care au contribuit substanţial la crearea acesteia.
Recunoașterea calității de autor a unei opere cinematografice și pentru alte persoane decât
cele enumerate de lege este condiționată de:
-contribuția substanțială a acestei persoane;
-acordul dintre producător și regizor și contractul încheiat între producător și persoana cu
contribuție substanțială.
Drepturile și obligațiile autorilor operei audiovizuale
-în cazul în care unii dintre autori refuză să definitiveze contribuția sa la opera audiovizuală
sau se află în imposibilitatea de a o face, el nu se va putea opune folosirii acesteia în vederea
definitivării operei audiovizuale;
-prin contractele încheiate între autorii operei audiovizuale și producător, în lipsa unei
clauze contrare, se prezumă că aceștia au cedat producătorului drepturile exclusive privind
utilizarea operei în ansamblul său, precum și dreptul de a autoriza dublarea și subtitrarea acesteia, în
schimbul unei remunerații echitabile;
-în lipsa unei clauze contrare, autorii operei audiovizuale precum și alți autori ai unor
contribuții la aceasta își păstrează toate drepturile de utilizare separată a propriilor contribuții
precum și dreptul de a autoriza și/sau interzice utilizări în afara celei specifice a operei, integral sau
parțial, cum ar fi utilizarea unor fragmente din opera cinematografică alta decât pentru promovarea
operei;
-drepturile morale asupra operei finite sunt recunoscute numai autorilor operei, dar autorii
operei audiovizuale, alții decât autorul principal, nu se pot opune aducerii la cunoștință publică și
exploatării în orice fel a versiunii definitive a acesteia;
-drepturile patrimoniale ale autorilor operei audiovizuale sunt stabilite prin contract. În lipsa
unei clauze contrare, remunerația pentru fiecare mod de utilizare a operei audiovizuale este
proporțională cu încasările brute rezultate din utilizarea operei.
7.2.Protecția programelor pentru calculator

28
 Autor al programului pentru calculator este persoana fizică sau grupul de persoane fizice
care au creat programul.
Persoana juridică nu poate avea calitatea de autor al unui program de calculator, putând fi
însă titular al dreptului asupra unui astfel de program.
Drepturile morale ale autorilor de programe pentru calculator în cazul autorului
independent sunt următoarele:
- dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adus programul la cunoștință publică;
- dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor a programului;
- dreptul de a decide sub ce nume va fi adus programul la cunoștință publică;
- dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări și
oricărei atingeri adusă programului, dacă prejudiciază onoarea sau reputația autorului.
Dreptul de retractare nu poate fi exercitat nici prin despăgubirea utilizatorilor.
Drepturile patrimoniale de autor în cazul programelor pentru calculator
a) reproducerea permanentă sau temporară a unui program, integral sau parţial, prin orice mijloc şi
sub orice formă, inclusiv în cazul în care reproducerea este determinată de instalarea, stocarea,
rularea sau executarea, afişarea sau transmiterea în reţea;
b) traducerea, adaptarea, aranjarea şi orice alte transformări aduse unui program pentru calculator,
precum şi reproducerea rezultatului acestor operaţiuni, fără a prejudicia drepturile persoanei care
transformă programul pentru calculator;
c) distribuirea şi închirierea originalului sau ale copiilor, sub orice formă, ale unui program pentru
Durata drepturilor patrimoniale ale autorilor de programe pentru calculator:
Drepturile patrimoniale asupra programelor pentru calculator durează tot timpul vieţii
autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o
perioadă de 70 de ani.

Autoevaluare tema 4

Ce este contractul de editare ?

Care sunt efectele contractului de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală?

Cine poate avea calitatea de producător al operei audiovizuale ?

TEMA 5

DREPTURILE CONEXE DREPTULUI DE AUTOR ȘI

DREPTURILE SUI-GENERIS

Obiective tema 5
1.Titularii de drepturi conexe și sui – generis:
2.Obiectul drepturilor conexe și sui-generis
3. Drepturile artiștilor interpreți/executanți
4.Drepturile producătorilor de înregistrări sonore (fonograme)

29
5.Producătorii de înregistrări audiovizuale
6.Drepturile organismelor de radiodifuziune și de televiziune

Obiective:
- cunoașterea titularilor drepturi conexe și sui – generis;
- evidențierea drepturile morale și patrimoniale ale artiștilor interpreți sau
executanți ;
- cunoașterea noțiunii de fonogramă, a titularului și obiectului drepturilor asupra
fonogarmelor;
- asimilarea noțiunii de videogramă și cunoașterea drepturilor recunoscute
producătorilor de videograme;
- cunoașterea drepturilor organismelor de radiodifuziune și de televiziune;
- cunoașterea noțiunii de baze de date și a condițiilor de protecție a bazelor de date

1.Titularii de drepturi conexe și sui – generis:

Au calitatea de titulari de drepturi conexe și sui – generis:
- artiștii interpreți sau executanți, pentru propriile interpretări sau execuții. Sunt artiști sau
executanți următoarele persoane: actorii, cântăreții, muzicienii, dansatorii și alte persoane care
cântă, dansează, recită, interpretează, dirijează ori execută în orice altă modalitate o operă literară
sau artistică, un spectacol de orice fel, inclusiv folcloric;
- producătorii de înregistrări sonore;
- producătorii de înregistrări audiovizuale, pentru propriile înregistrări;
- organismele de radiodifuziune și de televiziune, pentru propriile emisiuni și servicii de programe.
În ceea ce îi privește pe fabricanții de baze de date, aceștia se bucură de drepturi sui-generis.
Fabricanții de date sunt persoanele fizice sau juridice care au făcut o investiție substanțială
cantitativă și calitativă în vederea obținerii, verificării sau prezentării conținutului unei baze de date.
2.Obiectul drepturilor conexe și sui-generis
Constituie obiect al drepturilor conexe și al celor sui-generis următoarele prestații:
- interpretările sau execuțiile artiștilor interpreți sau executanți, pentru propriile interpretări și
execuții
- înregistrările sonore sau fonogramele
- înregistrările audiovizuale sau videogramele
- emisiunile și serviciile de programe ale organismelor de radiodifuziune și televiziune
- bazele de date
3. Drepturile artiștilor interpreți/executanți
Prin sintagma artiști interpreți sau executanți se înțelege actorii, cântăreții, muzicienii,
dansatorii, persoane care cântă, dansează, recită, joacă, interpretează, regizează, dirijează ori
execută în orice altă modalitate o operă literară sau artistică, un spectacol de orice fel, inclusiv
folcloric, de varietăți, de circ sau de marionete.
Drepturile morale ale artiștilor interpreți sau executanți
Au menirea de a apăra personalitatea acestora. Artistul interpret sau executantul are
următoarele drepturi morale:
-dreptul de a pretinde recunoașterea paternității propriei interpretări sau execuții;
-dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul său să fie indicat ori comunicat la fiecare
spectacol și la fiecare utilizare a înregistrării acestuia. Presupune ca numele să fie adus la cunoștința
publicului pentru ca acesta să poată atribui interpretarea artistului fără echivoc;
30
-dreptul de a pretinde respectarea calității prestației sale și de a se opune oricărei deformări,
falsificări sau altei modificări substanțiale a interpretării sau execuției sale, care ar prejudicia grav
onorarea ori reputația sa;
Dintre drepturile morale recunoscute în cazul autorilor de opere, pentru artiștii interpreți sau
executanți lipsește dreptul de divulgare a operei și dreptul de retractare.
În ceea ce privește dreptul de retractare, excluderea acestuia se datorează imposibilității de
realizare a unui astfel de act. Un act de interpretare sau execuție, odată săvârșit, nu mai poate fi
retractat.
Drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți:
Artistul interpret sau executant are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a
interzice următoarele:
- fixarea interpretării sau a execuției sale
- reproducerea interpretării sau a execuției fixate
- distribuirea interpretării sau a execuției fixate
- împrumutul interpretării sau al execuției fixate
- importul în vederea comercializării pe piața internă a interpretării sau a execuției fixate
- radiodifuzarea și comunicarea publică ale interpretării sau ale execuției sale, cu excepția cazului în
care interpretarea ori execuția a fost deja fixată sau radiodifuzată, având dreptul numai la
remunerația echitabilă
- punerea la dispoziția publicului a interpretării sau a execuției sale fixate, astfel încât să poată fi
accesată în orice loc și în orice moment ales, în mod individual de către public
- retransmiterea prin cablu a interpretării sau a execuției fixate.
În lipsa unei clauze contrare, artistul interpret sau executant care a participat la realizarea
unei opere audiovizuale, a unei înregistrări audiovizuale ori a unei înregistrări sonore, se prezumă
că cedează producătorului acesteia, în schimbul unei remunerații echitabile, dreptul exclusiv de
utilizare a prestației sale astfel fixate prin reproducere, distribuire, import, închiriere sau împrumut.
Durata drepturilor patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți
Durata de protecţie a drepturilor patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi este de
50 de ani începând cu data de 1 ianuarie a anului următor faptului generator de drepturi, cu
următoarele excepţii:
a) în cazul în care fixarea executării, altfel decât pe o fonogramă, face obiectul unei publicări
legale sau al unei comunicări legale către public în decursul acestui termen, drepturile încetează la
50 de ani de la prima publicare sau de la prima comunicare către public, în funcţie de care dintre
aceste date este prima;
b) în cazul în care fixarea executării pe o fonogramă face obiectul unei publicări legale sau
al unei comunicări legale către public în decursul acestui termen, drepturile încetează la 70 de ani
de la prima astfel de publicare sau de la prima astfel de comunicare către public, în funcţie de care
dintre aceste date este prima.
4.Drepturile producătorilor de înregistrări sonore (fonograme)
Se consideră înregistrare sonoră sau fonogramă fixarea sunetelor provenite dintr-o
interpretare ori execuţie sau a altor sunete ori a reprezentării digitale ale acestor sunete, alta decât
sub forma unei fixări incorporate într-o operă cinematografică sau în altă operă audiovizuală.
Titularul și obiectul drepturilor asupra fonogramelor
Producătorul de înregistrări sonore este persoana fizică sau juridică ce are iniţiativa şi îşi
asumă responsabilitatea organizării şi finanţarea realizării primei fixări a sunetelor, fie că acestea
constituie sau nu o operă în sensul legii.
Producătorului de înregistrări sonore îi sunt recunoscute drepturi patrimoniale exclusive dar
și un drept având caracteristici ale dreptului moral la nume din dreptul comun de autor.
Producătorul este în drept să înscrie pe suporturile acestora, inclusiv pe coperte, cutii şi alte
suporturi materiale de ambalare, pe lângă menţiunile privind autorul şi artistul interpret sau
executant, titlurile operelor, anul primei publicări, marca de comerţ, precum şi numele ori
denumirea producătorului.

31
 Dreptul producătorului de a-și înscrie numele sau denumirea pe suportul înregistrării, pe
coperte, cutii etc. este un adevărat drept moral la nume.
Menţiunile privind autorul şi artistul interpret sau executant, titlurile operelor, acesta nu este
un drept ci o obligație care derivă din respectul pentru drepturile artiștilor interpreți sau executanți
și ale autorilor operei ce fac obiectul înregistrării.
Referitor la latura patrimonială, producătorul de înregistrări sonore are dreptul patrimonial
exclusiv de a autoriza sau interzice următoarele:
a) reproducerea prin orice mijloc şi sub orice formă a propriilor înregistrări sonore;
b) distribuirea propriilor înregistrări sonore;
c) închirierea propriilor înregistrări sonore;
d) împrumutul propriilor înregistrări sonore;
e) importul, în vederea comercializării pe piaţa internă, a copiilor legal realizate ale propriilor
înregistrări sonore;
f) radiodifuzarea şi comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore, cu excepţia celor publicate
în scop comercial, caz în care are dreptul doar la remuneraţie echitabilă;
g) punerea la dispoziţia publicului a propriilor înregistrări sonore, astfel încât să poată fi accesate, în
orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public;
h) retransmiterea prin cablu a propriilor înregistrări sonore.
Durata de protecţie a drepturilor patrimoniale ale producătorilor de fonograme este de
50 de ani de la data primei fixări. Cu toate acestea, dacă în decursul acestei perioade fonograma
face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări publice legale, durata de protecţie a
drepturilor este de 70 de ani de la data la care a avut loc prima dintre acestea.
Drepturile exclusive ale producătorilor de înregistrări sonore pot fi transmise prin cesiune
exclusivă sau neexclusivă, în condițiile prevăzute de dreptul comun de autor, respectiv prin contract
încheiat în formă scrisă, în care va fi prevăzută și remunerația cuvenită producătorului.
5.Producătorii de înregistrări audiovizuale
Se consideră înregistrare audiovizuală sau videogramă orice fixare a unei opere
audiovizuale sau a unor secvenţe de imagini în mişcare, însoţite sau nu de sunet, oricare ar fi
metoda şi suportul utilizate pentru această fixare.
Titularul drepturilor asupra videogramelor: producătorul unei înregistrări audiovizuale
este persoana fizică sau juridică ce are iniţiativa şi îşi asumă responsabilitatea organizării şi
realizării primei fixări a unei opere audiovizuale sau a unor secvenţe de imagini în mişcare, însoţite
ori nu de sunet şi, în această calitate, furnizează mijloacele tehnice şi financiare necesare.
Drepturile recunoscute producătorilor de videograme și durata acestora
Producătorilor de înregistrări audiovizuale le sunt recunoscute drepturi asemănătoare celor
pe care le au producătorii de înregistrări sonore, respectiv un drept având natura și caracteristicile
dreptului moral la nume din dreptul comun de autor și drepturi patrimoniale.
Referitor la drepturile patrimoniale, producătorul unei înregistrări audiovizuale are dreptul
patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele:
a) reproducerea prin orice mijloc şi sub orice formă a propriilor înregistrări audiovizuale;
b) distribuirea originalului sau a copiilor propriilor înregistrări audiovizuale;
c) închirierea propriilor înregistrări audiovizuale;
d) împrumutul propriilor înregistrări audiovizuale;
e) importul, în vederea comercializării pe piaţa internă, a propriilor înregistrări audiovizuale;
f) radiodifuzarea şi comunicarea publică a propriilor înregistrări audiovizuale;
g) punerea la dispoziţia publicului a propriilor înregistrări audiovizuale, astfel încât să poată fi
accesate, în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public;
h) retransmiterea prin cablu a propriilor înregistrări audiovizuale.
Durata drepturilor patrimoniale ale producătorilor de înregistrări audiovizuale este de 50 de
ani începând cu data de 1 ianuarie a anului calendaristic imediat următor celui în care a avut loc
prima fixare.
6.Drepturile organismelor de radiodifuziune și de televiziune

32
 Programele de radio și televiziune reprezintă totalitatea emisiunilor unui organism de radio
sau televiziune indiferent de natura și conținutul acestora. Organismele de radio și televiziune pot
difuza, în cadrul programelor lor atât opere originale și protejate ca atare cât și lucrări neprotejate în
cadrul dreptului de autor cum sunt știrile și informațiile de presă, simplele date și fapte etc.
Organismele de radiodifuziune și de televiziune au dreptul patrimonial exclusiv de a
autoriza sau de a interzice următoarele:
- fixarea propriilor emisiuni și servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune.
Prin fixare se înțelege încorporarea, prin orice mijloc, de sunete, imagini ori de sunete și imagini
sau de reprezentări digitale ale acestora, în orice fel de suport, inclusiv electronic, care permite
perceperea, reproducerea ori comunicarea lor către public, într-un mod oarecare;
- reproducerea prin orice mijloc şi sub orice formă a propriilor emisiuni şi servicii de
programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport, indiferent dacă au fost
transmise prin fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau satelit;
- distribuirea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune
fixate pe orice fel de suport;
- importul, în vederea comercializării pe piaţa internă, a propriilor emisiuni şi servicii de
programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport;
- retransmiterea sau reemiterea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune
sau de televiziune prin mijloace fără fir, prin fir, prin cablu, prin satelit sau prin orice alt procedeu
similar, precum şi prin orice alt mod de comunicare către public, inclusiv retransmiterea pe Internet;
- comunicarea publică a propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de
televiziune în locuri accesibile publicului, cu plata intrării;
- închirierea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune,
fixate pe orice tip de suport;
- împrumutul propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune
fixate pe orice fel de suport;
- punerea la dispoziţia publicului a propriilor emisiuni şi servicii de programe de
radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport, indiferent dacă au fost emise prin fir
sau fără fir, inclusiv prin cablu sau satelit, astfel încât să poată fi accesate în orice loc şi în orice
moment ales, în mod individual, de către public.
Organismele de radiodifuziune şi de televiziune au dreptul exclusiv de a împiedica importul
de copii ale propriilor programe de radiodifuziune sau de televiziune, realizate fără autorizarea lor şi
fixate pe orice tip de suport.
Cesiunea dreptului de radiodifuzare a unei opere către un organism de radiodifuziune sau de
televiziune dă dreptul acestuia să înregistreze opera pentru nevoile propriilor emisiuni, în scopul
realizării, o singură dată, a radiodifuzării autorizate. În cazul unei noi radiodifuzări a operei astfel
înregistrate, este necesară o nouă autorizare din partea autorilor, în schimbul unei remuneraţii care
nu poate face obiectul unei renunţări. Dacă în termen de 6 luni de la prima radiodifuzare nu se
solicită această autorizare, înregistrarea trebuie distrusă.
Durata drepturilor patrimoniale recunoscute în favoarea organismelor de radio și televiziune
este de 50 de ani începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc prima
radiodifuzare a emisiunii sau a serviciului de programe ale organismului de radiodifuziune ori de
televiziune.
Aceste drepturi pot fi transmise prin cesiune exclusivă sau neexclusivă în aceleași condiții ca
și drepturile patrimoniale de autor.
7.Protecția juridică a bazelor de date
Bazele de date sunt modalități de gestiune optimizată a operelor, a informațiilor, a
cunștințelor, a textelor, a oricăror elemente susceptibile de a fi percepute uman și folosite de
oameni, în toate domeniile și oriunde s-ar afla.
Condițiile de protecție a bazelor de date
Unele baze de date sunt creații intelectuale și sunt protejabile prin drept de autor, altele
lipsite de originalitate și pentru care se recunoaște în favoarea fabricantului un drept sui-generis.

33
 Se distinge între:
- baze de date care conțin elemente protejate prin drept de autor și sunt și ele creații
intelectuale protejate prin drept de autor ( acestea sunt baze de date care prin alegerea sau
dispunerea materialelor constituie creații intelectuale)
- baze de date care, fără a conține elemente protejate prin drept de autor, conținutul fiind
alcătuit din elemente aflate în domeniul public, sunt creații intelectuale prin alegerea sau
dispunerea materialului și sunt protejabile prin drept de autor
- baze de date care sunt alcătuite din elemente protejate sau nu prin drept de autor (aflate în
domeniul public) și care nu sunt creații intelectuale dar, prin dispunerea sistematică sau
metodică a elementelor care permit accesarea lor în mod individual sunt baze de date
protejate prin drept sui-generis
Bazele de date care nu sunt protejate nici prin drept de autor, nici prin drept sui-generis pot fi
protejate prin căi de fapt. De exemplu, printr-un contract, realizatorul unei baze de date neprotejate
convine cu un cocontractant să-i pună la dispoziție pentru utilizare elementele acelei baze, stabilind
modalitatea de accesare, prețul, modul de utilizare etc. Încălcarea obligațiilor contractuale va putea
fi sancționată printr-o acțiune întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.
Bazele de date originale protejabile prin drept de autor : bazele de date sunt opere derivate,
iar condiția originalității, cea care oferă statut de creație intelectuală se manifestă prin alegerea sau
dispunerea materialului.
Autorul unei baze de date beneficiază, în ceea ce priveşte expresia acestei baze care poate face
obiectul unei protecţii prin dreptul de autor, de dreptul exclusiv de a executa sau de a autoriza:
-reproducerea permanentă sau provizorie, totală sau parţială, printr-un mijloc oarecare şi sub
orice formă;
-traducerea, adaptarea, dispunerea şi orice altă transformare;
-orice formă de distribuţie către public a bazei de date sau a copiilor sale. Prima vânzare a
copiei unei baze de date în cadrul Comunităţii prin titularul dreptului, sau cu consimţământul
acestuia, epuizează dreptul de a controla revinderea acestei copii în cadrul Comunităţii;
-orice comunicare, expunere sau reprezentare către public;
-orice reproducere, distribuţie, comunicare, expunere sau reprezentare către public a
traducerii, adaptării, dispunerii sau a oricărei alte transformări a operei.
Bazele de date lipsite de originalitate, protejate prin drept sui-generis
Protecția bazelor de date prin drept de autor este subordonată îndeplinirii condiției
originalității care privește fie alegerea materialelor, fie dispunerea materialelor, ceea ce echivalează
cu originalitatea structurii bazei de date.
Fabricantul unei baze de date are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza şi de a interzice
extragerea şi/sau reutilizarea totalităţii sau a unei părţi substanţiale din aceasta, evaluată calitativ sau
cantitativ.
Titularul dreptului sui-generis: este fabricantul bazei de date, respectiv persoana fizică sau
juridică ce a făcut o investiţie substanţială cantitativă şi calitativă în vederea obţinerii, verificării sau
prezentării conţinutului unei baze de date.
Conținutul dreptului sui-generis: principiul protecției bazelor de date prin dreptul sui-generis
este că, dacă o culegere de date nu este originală prin selecția sau aranjarea materialelor și nu poate
pretinde protecție prin drept de autor totuși, de vreme ce realizarea acesteia a necesitat investiții
materiale, umane și financiare, nimeni nu poate utiliza această realizare în lipsa autorizării
fabricantului acesteia, fără a comite un act de concurență neloială.
Fabricantul unei baze de date are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza şi de a interzice
extragerea şi/sau reutilizarea totalităţii sau a unei părţi substanţiale din aceasta, evaluată calitativ sau
cantitativ.
-extragere: transferul permanent sau temporar al totalităţii ori al unei părţi, evaluată calitativ
sau cantitativ, substanţiale din conţinutul bazei de date pe un alt suport, prin orice mijloc sau sub
orice formă;

34
 -reutilizare: orice formă de punere la dispoziţia publicului a totalităţii sau a unei părţi
substanţiale a conţinutului bazei de date, evaluată calitativ sau cantitativ, prin distribuirea de copii,
prin închiriere sau sub alte forme, inclusiv prin punerea la dispoziţia publicului a conţinutului bazei,
astfel încât oricine să poată avea acces la aceasta în locul şi la momentul alese în mod individual.
Prima vânzare pe piaţa internă a unei copii a bazei de date de către titularul dreptului sui-generis sau
cu consimţământul acestuia epuizează dreptul de a controla revânzarea acestei copii.
Utilizatorul legitim al unei baze de date, care este pusă la dispoziţia publicului prin orice
modalitate poate, fără autorizarea fabricantului bazei de date, să extragă sau să reutilizeze o parte
substanţială a conţinutului acesteia:
-în cazul în care extragerea se face în scopul utilizării private a conţinutului unei baze de date
neelectronice;
-în cazul în care extragerea se face în scopul utilizării pentru învăţământ sau pentru cercetare
ştiinţifică, cu condiţia indicării sursei şi în măsura justificată de scopul necomercial urmărit;
-în cazul în care se face o extragere sau reutilizare având ca scop apărarea ordinii publice şi
a siguranţei naţionale ori în cadrul unor proceduri administrative sau jurisdicţionale.
Durata protecției bazelor de date
Drepturile sui-generis ale fabricantului bazei de date iau naștere odată cu definitivarea bazei
de date, iar durata protecției este de 15 ani începând cu data de 1 ianuarie a anului următor
definitivării bazei de date.

Autoevaluare tema 5

Care sunt drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți ?

Ce sunt bazele de date ?
Care este durata de protecţie a drepturilor patrimoniale ale producătorilor de fonograme ?
Care sunt drepturile recunoscute producătorilor de videograme și care este durata acestora ?

TEMA 6

APĂRAREA DREPTULUI DE AUTOR ȘI A DREPTURILOR CONEXE

Obiective tema 6
1.Măsurile tehnice de protecție
2.Măsuri provizorii și asigurătorii
3.Măsuri reparatorii
4.Răspunderea civilă
5.Răspunderea penală

Obiective:
- definirea măsurilor tehnice de protecție;
- cunoașterea conținutului măsurilor provizorii și asigurătorii;
- răspunderea civilă și răspunderea penală în domeniul dreptului de autor.

35
 Legea nr. 8/1996 a instituit un număr de măsuri și mijloace care formează un sistem de
protecție a dreptului de autor și a drepturilor conexe.
Pe lângă măsurile tehnice de protecție, încălcarea drepturilor recunoscute și protejate de lege
atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
1.Măsurile tehnice de protecție cuprind utilizarea oricărei tehnologii, a unui dispozitiv sau
a unei componente care, în cadrul funcționării sale normale, este destinată să împiedice sau să
limiteze actele care nu sunt autorizate de titularii drepturilor recunoscute de lege.
Autorul unei opere, artistul interpret sau executant, producătorul de fonograme ori de
înregistrări audiovizuale, organismul de radiodifuziune sau de televiziune şi fabricantul de bază de
date pot să instituie măsuri tehnice de protecţie a drepturilor recunoscute de lege.
Măsurile tehnice sunt considerate eficiente atunci când utilizarea unei opere sau a oricărui
alt obiect al protecției este controlată de către titularul de drepturi prin aplicarea unui cod de acces
sau a unui procedeu de protecție precum criptarea, codarea, bruierea sau orice transformare a operei
ori a altui obiect al protecției sau printr-un mecanism de control al copierii, dacă măsurile
îndeplinesc obiectivul de asigurare a protecției.
2.Măsuri provizorii și asigurătorii
Dacă titularul dreptului de autor face dovada credibilă că dreptul de autor face obiectul unei
acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de
reparat, poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii. Instanţa judecătorească
poate să dispună în special:
- interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;
- luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor;
- luarea măsurilor necesare pentru a asigura repararea pagubei; în acest scop, instanţa poate dispune
luarea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale persoanei presupuse a fi încălcat
drepturile recunoscute lege, inclusiv blocarea conturilor sale bancare şi a altor bunuri. În acest scop,
autorităţile competente pot să dispună comunicarea de documente bancare, financiare sau
comerciale ori accesul corespunzător la informaţiile pertinente;
-ridicarea sau predarea către autorităţile competente a mărfurilor cu privire la care există suspiciuni
privind încălcarea unui drept prevăzut de lege, pentru a împiedica introducerea acestora în circuitul
comercial.
Instanţa poate să autorizeze ridicarea de obiecte şi înscrisuri care constituie dovezi ale
încălcării drepturilor de autor sau a drepturilor conexe, în original ori în copie, chiar şi atunci când
acestea se află în posesia părţii adverse. În cazul încălcărilor comise la scară comercială, autorităţile
competente pot să dispună, de asemenea, comunicarea de documente bancare, financiare sau
comerciale ori accesul corespunzător la informaţiile pertinente.
3.Măsuri reparatorii
Titularii drepturilor încălcate pot cere instanței de judecată să dispună aplicarea oricăreia
dintre următoarele măsuri:
- remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor realizate prin actul ilicit;
- distrugerea echipamentelor și a mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului, a căror destinație
unică sau principală a fost aceea de producere a actului ilicit;
- scoaterea din circuitul comercial, prin confiscare și distrugere, a copiilor efectuate ilegal;
- răspândirea informaţiilor cu privire la hotărârea instanţei de judecată, inclusiv afişarea hotărârii,
precum şi publicarea sa integrală sau parţială în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala
celui care a săvârşit fapta. În aceleaşi condiţii, instanţele pot dispune măsuri suplimentare de
publicitate adaptate circumstanţelor particulare ale cazului, inclusiv o publicitate de mare amploare.
4.Răspunderea civilă
În situația încălcării drepturilor morale și drepturilor patrimoniale de autor, persoanele
îndreptățite pot recurge la următoarele acțiuni civile:
- acțiunea în răspundere civilă delictuală
- acțiunea în răspundere civilă contractuală.

36
 Titularii drepturilor recunoscute și protejate de lege pot solicita instanțelor de judecată sau
altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării
acestora precum și acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.
La stabilirea despăgubirilor, instanța de judecată va lua în considerare una din următoarele
soluții:
- să recurgă la anumite criterii, cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul
nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și atunci când este cazul alte elemente în
afara factorilor economici, cum sunt daunele morale cauzate titularului dreptului;
- să acorde despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi legal datorate pentru tipul de utilizare
ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care prejudiciul nu poate fi determinat prin aplicarea
criteriilor menționate anterior.
5.Răspunderea penală
5.1.Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o
prezintă ca pe o creaţie intelectuală proprie.
5.2. Constituie infracțiune și se pedepsește:
-producerea, importul, distribuirea, deţinerea, instalarea, întreţinerea sau înlocuirea, în orice
mod, a dispozitivelor de control al accesului, fie originale, fie pirat, utilizate pentru serviciile de
programe cu acces condiţionat, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de 6 luni la 3
ani sau cu amendă.
-fapta persoanei care se racordează fără drept sau care racordează fără drept o altă persoană la
servicii de programe cu acces condiţionat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la 2 ani sau cu amendă.
-utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare în scopul promovării
dispozitivelor-pirat de control al accesului la serviciile de programe cu acces condiţionat, precum şi
expunerea sau prezentarea către public în orice mod, fără drept, a informaţiilor necesare
confecţionării de dispozitive de orice fel, apte să asigure accesul neautorizat la serviciile de
programe precizate, cu acces condiţionat, ori destinate accesului neautorizat în orice mod la astfel
de servicii, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
-vânzarea sau închirierea dispozitivelor-pirat de control al accesului se pedepseşte cu închisoare
de la un an la 5 ani.
Prin dispozitive-pirat de control al accesului se înţelege orice dispozitiv a cărui confecţionare nu
a fost autorizată de către titularul drepturilor recunoscute prin prezenta lege în raport cu un anumit
serviciu de programe de televiziune cu acces condiţionat, realizat pentru facilitarea accesului la acel
serviciu.
5.3 Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
fapta persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau închiriază, oferă, prin orice mod,
spre vânzare sau închiriere, ori deţine, în vederea comercializării, dispozitive ori componente care
permit neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie sau care prestează servicii care conduc la
neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie sau care neutralizează aceste măsuri tehnice de
protecţie, inclusiv în mediul digital.
5.4 Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă
fapta persoanei care, fără drept, înlătură, în scop comercial, de pe opere sau de pe alte produse
protejate ori modifică pe acestea orice informaţie sub formă electronică privind regimul drepturilor
de autor sau al drepturilor conexe aplicabil.

Care sunt măsurile provizorii și asigurătorii ce pot fi dispuse de către instanță în

domeniul dreptului de autor ?
Menționați în ce constau măsurile tehnice de protecție destinate să împiedice sau să
limiteze actele care nu sunt autorizate de titularii drepturilor recunoscute de Legea 8/1996.
37
Bibliografie:

38
 TEMA 7

MĂRCILE

Obiective tema 7
1.Definiția mărcii și semnele care pot constitui mărci
2.Clasificarea mărcilor
3.Funcțiile mărcii
4.Condiții privind protecția mărcilor
5. Subiectul dreptului de marcă
6.Dobândirea dreptului la marcă
7.Trăsăturile dreptului la marcă
8.Drepturile conferite de marcă

Autoevaluare tema 7
Bibliografie tema 7

Obiective:
- definirea mărcii;
- funcțiile mărcii, condițiile privind protecția mărcilor, trăsăturile dreptului la
marcă.

1.Definiția mărcii și semnele care pot constitui mărci

Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau
a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane.
Semnele care pot constitui mărci se referă la cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene,
litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în special, forma produsului sau a
ambalajului său, combinații de culori, precum și orice combinație a acestor semne.
Numele ca element de identificare a persoanei reprezintă un drept personal nepatrimonial,
inalienabil și imprescriptibil. O marcă poate fi formată și din numele unei alte persoane decât a
titularului, în această situație fiind necesară autorizația terțului sau a succesorilor săi.
Sunt excluse de la protecție:
-mărcile care conţin, fără consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei
persoane care se bucură de renume în România;
- înregistrarea mărcii aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane;
Denumirile sunt cuvinte luate din limbajul curent sau inventate. Pentru a constitui o marcă,
denumirile trebuie să fie arbitrare sau de fantezie. Denumirea poate fi formată dintr-un singur
cuvânt, un adjectiv combinat cu un substantiv sau o combinație de cuvinte.
Sloganurile și titlurile de publicații: pentru a forma o marcă sloganurile trebuie să fie arbitrare
sau de fantezie.
39
 Desenul este un semn distinctiv care poate fi folosit ca marcă, admisibilitatea protecției ca
marcă fiind condiționată de caracterul distinctiv al desenului.
Literele și cifrele pentru a constitui o marcă trebuie să aibă o formă grafică distinctă. În cazul
în care mărcile sunt formate exclusiv din cifre, ele nu pot fi protejate. Întrucât cifrele nu sunt
distinctive în sine, marca trebuie să prezinte o formă distinctivă, fără a fi necesară asocierea cu
elemente grafice speciale.
Elementele figurative
Emblema este un semn figurativ simplu reprezentând un obiect real sau imaginar, care
simbolizează o anumită idee. Pentru a fi protejată ca marcă emblema trebuie să aibă o formă
specială sau caracteristică. Astfel, emblema formată dintr-o frunză de viță pentru vinuri sau o
lămâie pentru limonadă nu este distinctivă. Pentru a fi protejată ca marcă, emblema trebuie să aibă o
formă specială sau caracteristică.
Vinieta este un ansamblu de figuri, o dispoziție de linii sau un desen. Constituind o ilustrație
de mici dimensiuni, cu sau fără un subiect precis, vinieta se lipește pe produs.
Eticheta este un suport de hârtie sau carton de mărime redusă, care conține unele indicații
privind un produs.
Imaginile pot forma, în principiu, obiectul unei mărci, cum ar fi portretul sau fotografia. Nu
pot fi înregistrate mărcile care conțin, fără consimțământul titularului, imaginea sau numele
patronimic al unei persoane care se bucură de renume în țara noastră.
Forma produsului : pentru a fi protejată ca marcă, forma produsului trebuie să nu fie
necesară sau de natură să producă un rezultat industrial. Mărcile constând în forma produselor sunt
într-o oarecare măsură descriptive și din această cauză, limitate. Înregistrarea formei produsului nu
este posibilă dacă această formă este impusă de natura produsului, în sensul că prin natura sa
produsul respectiv nu poate îmbrăca decât acea formă și nu o alta (nu ar putea beneficia de protecție
forma unei mingi de fotbal, care nu poate fi decât sferică) Uneori forma, deși uzuală pentru un
anumit produs nu este impusă de natura acestuia (forma unei baghete de pâine nu este impusă de
natura produsului, dar nu va putea fi înregistrată deoarece este uzuală). De asemenea, este exclusă
de la protecție forma produsului care este necesară unui rezultat tehnic, deoarece nu este scopul
legii privind mărcile să creeze monopoluri cu privire la invenții sau alte noutăți tehnice.
Forma ambalajului: pentru a fi apropriată ca marcă, forma ambalajului trebuie să aibă un
caracter distinctiv. Sunt numeroase înregistrările ca mărci ale unor flacoane pentru produse
cosmetice și de parfumerie sau butelii pentru băuturi răcoritoare sau alcoolice.
Culoarea produsului și ambalajului: mărcile pot fi formate și din combinații de culori ale
produsului sau ambalajului, protecția ca marcă a combinațiilor de culori fiind prevăzută expres de
legea română.
Combinațiile de culori sunt folosite ca marcă fără rezerve, însă trebuie să prezinte un aspect
caracteristic, un aranjament propriu.
O singură culoare nu poate constitui marcă. Reticențele față de folosirea unei singure culori ca
marcă sunt determinate de numărul limitat al culorilor și de imposibilitatea consumatorului de a
distinge cu claritate nuanțele.
Prezentarea sonoră: conținutul unei mărci poate fi alcătuit și din semne sonore sau melodii
simple, prezentarea sonoră asociindu-se de obicei cu un serviciu sau un produs. Mărcile sonore sau
auditive trebuie să fie clare, expresive și caracteristice, ele însoțind comercializarea produsului fără
a se limita la publicitate. Majoritatea legislațiilor la care s-a aliniat și legea română nu recunosc
mărcile sonore.
Combinații de semne: prin combinarea elementelor, semnele necesare sau banale devin
particulare putându-se folosi ca mărci.

2.Clasificarea mărcilor
2.1. În funcție de destinația lor economică, mărcile se împart în: mărci de fabrică și mărci
de comerț.
40
- marca de fabrică se folosește de producător sau fabricant, în domeniul activității industriale,
agricole, meșteșugărești și artizanale. Marca de fabrică diferențiază produsele unei persoane fizice
sau juridice de alte produse similare.
- marca de comerț este utilizată de comerciant sau distribuitor, prin aplicarea ei pe produsele pe
care le vinde. Marca de comerț arată că distribuirea produselor se face de o societate comercială.
2.2.Din punct de vedere al obiectului se disting mărcile de produse și mărcile de servicii.
- mărcile de produse cuprind mărcile de fabrică și mărcile de comerț.
- mărcile de servicii se întrebuințează pentru a deosebi serviciile unei persoane fizice sau juridice de
cele prestate de către alte persoane.
2.3.Având în vedere titularul dreptului: mărcile pot fi mărci individuale și mărci colective.
- mărci individuale, private sau ordinare aparțin și se utilizează de o anumită persoană fizică sau
juridică
- mărcile colective se folosesc în comun de mai multe persoane juridice. Marca colectivă este
destinată a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asociații de produsele sau
serviciile aparținând altor persoane, Asociaţiile de fabricanţi, de producători, de comercianţi, de
prestatori de servicii pot solicita la OSIM înregistrarea de mărci colective. Mărcile colective sunt
supuse regimului mărcilor individuale, dacă prin lege nu se prevede altfel.
2.4. În funcție de natura normelor care le reglementează: mărcile pot fi mărci facultative
și mărci obligatorii.
- în sistemul mărcii facultative, utilizarea mărcii, precum și produsele pe care se aplică semnul
distinctiv se hotărăște de producător sau comerciant.
- în sistemul mărcii obligatorii, anumite produse trebuie să fie marcate. De obicei, marcarea se
aplică produselor executate din metale prețioase și produselor a căror fabricare constituie monopol
de stat.
2.5. Sub aspectul numărului semnelor utilizate, există mărci simple și mărci combinate.
Mărcile simple sunt formate dintr-un singur semn.
Mărcile combinate sunt alcătuite dintr-un număr de semne diferite, verbale sau figurative. Mărcile
combinate pot fi:
- mărci compuse care sunt constituite din semne diferite, dintre care numai unele au caracter
distinctiv.
- mărci complexe care sunt alcătuite din semne diferite care au caracter distinctiv prin ele însele.
2.6.În funcție de natura lor, mărcile sunt:
- mărcile verbale sunt formate din semne scrise.
- mărcile figurative sunt alcătuite din reprezentări grafice.
- mărcile sonore sunt compuse din sunete.
2.7. După efectul sau impresia produsă asupra cumpărătorilor:
- mărcile auditive sunt destinate să atragă atenția prin intermediul unui sunet
- mărcile vizuale urmăresc să scoată în evidență un aspect sau o imagine
- mărcile intelectuale sugerează o anumită idee.
3.Funcțiile mărcii:
3.1. funcția de diferențiere a produselor și serviciilor permite diferențierea produselor și
serviciilor care sunt identice sau similare. Diferențierea se realizează prin informațiile pe care marca
le oferă cumpărătorului despre originea produselor.
- prin intermediul mărcii se asigură individualizarea produselor existente pe piață, iar producătorul
este apărat de actele de concurență neloială.
- datorită valorii pe care o dobândește pe piață marca nu mai este dependentă de proveniența
produsului și permite fixarea clientelei.
3.2. funcția de concurență se bazează pe sistemul de atragere a clientelei și se realizează prin
diferențiere și publicitate.
3.3. funcția de garanție a calității este legată de funcția de concurență, de competiția pentru
promovarea produselor care se impun prin calitate superioară în raport cu produsele concurenților
și prin aceasta constituie un factor de progres.
41
3.4. funcția de organizare a pieței își exercită influența asupra formelor distribuției și asigură
realizarea vânzărilor și reducerea cheltuielilor de desfacere.
3.4. funcția de reclamă ține de impactul pe care marca îl produce prin efectele asupra
consumatorilor, prin interesul stârnit pentru achiziționarea produsului purtând o anumită marcă.
4.Condiții privind protecția mărcilor
Protecția juridică a mărcilor presupune îndeplinirea unor condiții de fond și de formă ale
protecției mărcilor.
Condițiile de fond privesc:
- distinctivitatea
- disponibilitatea
- liceitatea.
Condițiile de formă se referă la modul de folosire a mărcii.
Distinctivitatea cuprinde două elemente: originalitatea și noutatea.
Originalitatea reprezintă o condiție de validitate, iar noutatea o condiție de disponibilitate a
semnului ales ca marcă.
Cuvântul distinctiv are ca sinonim cuvântul caracteristic, ambele desemnând calitatea de a fi
deosebit, diferit de alte lucruri de același fel, calitatea de a fi clar, evident, lămurit, deslușit.
Caracterul distinctiv al unei mărci nu rezultă din semnul în sine, ci din perceperea lui ca
atare de către public.
Legea nu permite înregistrarea ca mărci a semnelor care cuprind numai denumiri care sunt
sau au devenit uzuale, necesare sau generice pentru acele produse, lucrări sau servicii ori se referă
exclusiv la modul, timpul și locul fabricației sau la natura, destinația, prețul, calitatea, cantitatea și
greutatea mărfurilor.
Semnele necesare sunt cele impuse de natura sau de funcția produsului pe care sunt chemate
să-l individualizeze, fiind singurul semn susceptibil de a-l desemna. O denumire este necesară
atunci când este cerută pentru desemnarea obiectului în cauză sau este impusă de natura sau de
funcția acestui obiect.
Este necesar un semn în momentul în care nu există nici un altul pentru a desemna de o
manieră la fel de precisă sau concise produsul sau serviciul pentru care se cere înregistrarea sa ca
marcă.
Semnele generice sunt semnele care desemnează nu un anume produs sau serviciu ci
categoria, specie, genul căruia îi aparține.
Semnele uzuale sunt semnele care printr-o întrebuințare generalizată au devenit curente,
uzuale. Un semn este uzual atunci când este de obicei folosit pentru a desemna obiectul însuși,
datorită naturii sau proprietăților sale.
Disponibilitatea: un semn poate fi apropriat ca marcă dacă nu aparține unei alte persoane.
Indisponibilitatea unui semn este generată de existența unor drepturi anterioare.
Aprecierea anteriorității are în vedere evitarea oricăror confuzii privind originea și calitatea
produselor sau serviciilor.
Limitele profesionale ale anteriorității:
Marca nu trebuie să fie unică în raport cu toate semnele distinctive înregistrate anterior,
noutatea mărcii referindu-se numai la produsele pentru care a fost creată.
Limitele anteriorității în timp:
Un semn protejat anterior ca marcă nu poate fi utilizat de o terță persoană cât timp dreptul
titularului nu s-a stins prin abandon sau decădere. O marcă abandonată de către titular poate fi
folosită pentru produse identice sau similare.
Limitele anteriorității în spațiu: o marcă este protejată pe întregul teritoriu al țării unde a fost
înregistrată, iar nu și în străinătate.
Liceitatea : pentru a constitui o marcă, un semn trebuie să nu cuprindă indicații false sau
înșelătoare, ori să nu fie contrar ordinii publice sau bunelor moravuri.
Condițiile de formă se referă la modul de folosire a mărcii, care se realizează prin aplicare
sau atașare.
42
 Aplicarea sau atașarea mărcii se poate face pe fiecare produs în parte, pe ambalajele, pe
imprimatele prin care se oferă produsele sau serviciile precum și pe documentele care însoțesc
produsele.
Marca nu este necesar să fie aderentă produsului ci se poate aplica și pe ambalaj, iar uneori
constă și în forma ambalajului.
5. Subiectul dreptului de marcă
Dreptul la marcă poate fi dobândit de orice persoană fizică sau juridică.
Subiectul dreptului la marca individuală poate fi o persoană fizică sau juridică, care
desfășoară un comerț sau o industrie ori prestează un serviciu.
Subiectul dreptului la marca colectivă este o persoană juridică ce nu exercită nemijlocit o
activitate comercială sau industrială. Dreptul de folosire a mărcii colective este acordat în anumite
circumstanțe, respectiv în regulamentul de folosire a mărcii colective se vor indica persoanele
autorizate să folosească marca colectivă, condițiile care trebuie îndeplinite pentru a deveni membru
al asociației, condițiile de folosire a mărcii, motivele pentru care această utilizare poate fi interzisă
unui membru al asociației, precum și sancțiunile care pot fi aplicate de asociație.
Subiectul dreptului la marca de certificare este persoana juridică care exercită controlul
produselor sau al serviciilor. Aceste persoane juridice sunt legal abilitate să exercite controlul în
ceea ce privește calitatea, materialul, modul de fabricație a produselor sau de prestare a serviciilor.
Titularul mărcii de certificare va autoriza persoanele îndreptățite să folosească marca pentru
produsele sau serviciile care prezintă caracteristicile comune, garantate prin regulamentul de
folosire a mărcii.
6.Dobândirea dreptului la marcă
Reglementările naționale consacră sisteme diferite de dobândire a dreptului la marcă:
- sistemul declarativ sau realist
- sistemul atributiv, constitutiv sau formalist
- sistemul mixt, dualist sau complex.
Sistemul declarativ
În sistemul declarativ, dreptul la marcă se dobândește prin prioritate de folosire. Elementele
caracteristice ale sistemului realist sunt efectuarea unui prim act de folosire a mărcii și efectul
declarativ al depozitului. Pentru dobândirea dreptului la marcă, actul de primă folosire trebuie să fie
public și să exprime intenția de apropriere a semnului distinctiv.
Sistemul atributiv : în cadrul acestuia dreptul la marcă se dobândește prin prioritate la
înregistrare și aparține persoanei care înregistrează prima un anumit semn distinctiv.
Sistemul mixt îmbină trăsăturile modului declarativ și atributiv de dobândire a dreptului la
marcă.
7.Trăsăturile dreptului la marcă
Dreptul la marcă are un caracter absolut, temporar, accesoriu și teritorial.
- caracterul absolut este conferit de exclusivitatea folosirii semnului distinctiv
- dreptul la marcă prezintă un caracter, în principiu, temporar, prin înregistrarea mărcii titularul
beneficiază de un drept exclusiv, pe o perioadă de 10 ani de la data depozitului național reglementar
- caracterul accesoriu al dreptului la marcă este determinat de legătura sa cu întreprinderea sau
fondul de comerț
- dreptul la marcă are un caracter teritorial, protecția semnului distinctiv fiind recunoscută numai în
țara pe teritoriul căreia a fost înregistrat.
8.Drepturile conferite de marcă
Dreptul de folosire exclusivă: conferă titularului dreptul exclusiv de a folosi semnul
distinctiv și dreptul de a interzice folosirea aceluiași semn de către alte persoane. Titularul mărcii
poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească în activitatea lor
comercială, fără consimțământul său:
- un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost
înregistrată
- un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică
43
semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată ar produce în percepția
publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul.
Dreptul de prioritate: Orice persoană care a depus o cerere de marcă de fabrică sau de
comerț va beneficia de un drept de prioritate.

Autoevaluare tema 7

Care sunt funcțiile mărcilor ?

Enunțati condițiile necesare pentru protecția mărcilor.
Care sunt sistemele de dobândire a dreptului la marcă ?
- sis

TEMA 8

ÎNREGISTRAREA MĂRCII, TRANSMITEREA DREPTULUI LA MARCĂ ȘI

STINGEREA DREPTULUI LA MARCĂ

Obiective tema 8
1.Procedura de înregistrare a mărcii
2.Transmiterea dreptului la marcă
3.Stingerea dreptului la marcă

Obiective:
- conținutul cererii de înregistrare a mărcii ;
- cunoașterea modalităților de transmitere a dreptului la marcă;
- cauzele de stingere a dreptului la marcă.

1.Procedura de înregistrare a mărcii:

Cererea de înregistrarea a mărcii se depune la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci
(OSIM) și va conține următoarele elemente:
   a) solicitarea explicită a înregistrării mărcii;
   b) datele de identificare a solicitantului şi, după caz, a mandatarului;
   c) o reprezentare grafică, suficient de clară, a mărcii a cărei înregistrare este cerută;
   d) lista produselor şi/sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea mărcii;
   e) dovada achitării taxei de depunere şi de publicare a cererii de înregistrare a mărcii.
Data depozitului național reglementar este data la care a fost depusă la OSIM cererea de
înregistrare a mărcii, în condițiile în care aceasta conține toate elementele prevăzute de lege.
În termen de o lună de la data primirii cererii de înregistrare a mărcii, OSIM examinează
dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi, în caz afirmativ, atribuie dată de depozit cererii.
Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, OSIM va notifica solicitantului
lipsurile cererii, acordând un termen de 3 luni pentru depunerea completărilor. În cazul în care
solicitantul completează în termen lipsurile notificate de OSIM, data depozitului este aceea la care
cererea de înregistrare a mărcii a fost completată. În caz contrar, cererea se respinge.

44
 Cererea de înregistrare a mărcii având dată de depozit se publică, în format electronic, în
maximum 7 zile de la data depunerii. În termen de două luni de la data publicării cererii de
înregistrare a mărcii, orice persoană interesată poate formula opoziţie la înregistrarea mărcii pentru
motivele relative de refuz prevăzute la art. 6 din Legea nr. 84/1998. Opoziţiile trebuie să fie
formulate în scris, motivat şi cu plata taxei prevăzute de lege.
OSIM notifică solicitantului cererii de înregistrare a mărcii, de îndată, opoziţia formulată,
indicând numele persoanei care a formulat-o, precum şi motivele opoziţiei privind înregistrarea
mărcii. În termen de 30 de zile de la data notificării opoziţiei, solicitantul poate prezenta punctul
său de vedere. Opoziţia formulată cu privire la cererea de înregistrare a mărcii publicată se
soluţionează de o comisie din cadrul Serviciului mărci şi indicaţii geografice al OSIM.
OSIM examinează pe fond cererea de înregistrare a mărcii şi hotărăşte admiterea
înregistrării mărcii, în tot sau în parte, ori respingerea cererii de înregistrare a mărcii, în termen de
maximum 6 luni de la publicarea acesteia, sub condiţia achitării taxelor de înregistrare şi de
examinare a cererii prevăzute de lege.
Dacă în urma examinării cererii se constată îndeplinirea condiţiilor legale, OSIM decide
înregistrarea mărcii. Marca se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în format
electronic, în maximum două luni de la data deciziei de înregistrare, iar OSIM eliberează certificatul
de înregistrare a mărcii numai după plata taxei de publicare şi eliberare.
OSIM înscrie, de îndată, în Registrul mărcilor, acele mărci pentru care s-a luat o decizie de
înregistrare.
2. Transmiterea dreptului la marcă
Legea nr. 84/1998 admite principiul transmiterii libere a mărcii individuale. Drepturile
asupra mărcii se pot transmite total sau parțial, separat ori împreună cu fondul de comerț sau
patrimoniul titularului semnului distinctiv.
Drepturile asupra mărcii se pot transmite prin cesiune, licenţă sau pe cale succesorală. Este,
de asemenea, considerată transmitere de drepturi şi executarea silită a debitorului, titular al mărcii,
efectuată în condiţiile legii.
Cesiunea
Marca se poate transmite de către titular în temeiul unui contract de cesiune.
Cesiunea totală are ca obiect transmiterea integrală a drepturilor cu privire la marcă.
Cesionarul dobândește toate drepturile titularului mărcii, iar cedentul devine simplu terț.
Transmiterea se poate referi la toate produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată.
Cesiunea parțială are ca obiect transmiterea fracționată a drepturilor asupra mărcii.
Transmiterea se face numai pentru unele dintre produsele sau serviciile pentru care este folosită
marca.
Cesiunea trebuie făcută în scris şi semnată de părţile contractante, sub sancţiunea nulităţii.
OSIM refuză înscrierea transmiterii cesiunii dacă rezultă în mod evident faptul că prin aceasta
publicul este indus în eroare cu privire la natura, calitatea sau originea geografică a produselor sau
serviciilor pentru care marca a fost înregistrată, în afară de situaţia în care beneficiarul transmiterii
acceptă să limiteze transmiterea mărcii la produsele sau serviciile pentru care marca nu este
înşelătoare. La cererea persoanei interesate şi cu plata taxei prevăzute de lege, OSIM înscrie
cesiunea în Registrul mărcilor şi o publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Cesiunea
este opozabilă terţilor de la data publicării acesteia.
Licența
Prin contractul de licență licențiatul obține dreptul de a folosi marca titularului pentru
produsele sau serviciile sale.
- licența de exploatare conferă beneficiarului licenței dreptul de a aplica marca transmisă și de a
fabrica produsele respective. Aceeași marcă se va folosi pentru două produse care au origine
diferită, dar caracteristici identice.
- licența de folosire constă într-o autorizare de aplicare sau atașare a mărcii pe produsele livrate de
licențiator.
- licența de reclamă implică autorizarea folosirii unei denumiri care constituie obiectul unui drept
45
personal al altei persoane. Autorizarea de folosire a unei anumite denumiri se dă în scop comercial
și publicitar.
În funcția de întinderea drepturilor care se atribuie prin contract, licențele pot fi :
- licența exclusivă prin care licențiatorul renunță la posibilitatea de a mai acorda alte licențe, iar
licențiatul are un drept exclusiv de utilizare a mărcii. Renunțarea licențiatorului trebuie prevăzută în
mod expres.
- licența neexclusivă prin care licențiatorul are dreptul de a utiliza sau transmite marca, iar
licențiatul de a folosi semnul distinctiv în condițiile convenite. De obicei, licențiatul nu are dreptul
să acorde sublicențe.
- licența reciprocă sau încrucișată în care părțile contractante își acordă reciproc dreptul de a fabrica
un produs, care va fi pus în circulație cu aceeași denumire. Fiecare parte își va păstra dreptul asupra
mărcii sale.
În funcție de caracterul lor, licențele se împart în:
- licență nelimitată, totală sau deplină, prin care licențiatul beneficiază de exclusivitate pe toată
perioada de valabilitate a contractului.
- licența limitată sau parțială, prin care dreptul de folosire a mărcii, deși este exclusiv, prezintă unele
îngrădiri. Astfel, titularul mărcii poate să autorizeze terții să folosească marca pe întreg teritoriul
țării noastre sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai o parte dintre produsele ori serviciile
pentru care marca a fost înregistrată.
Licențiatul are următoarele obligații:
- să exploateze marca
- să plătească prețul licenței stabilite sub formă de redevențe
- să mențină calitatea produselor fabricate sau a serviciilor furnizate
- să folosească, pentru produsele cărora li se aplică marca, numai marca ce face obiectul
contractului de licenţă, având totuşi libertatea de a aplica pe aceste produse semne indicând că el
este fabricantul acestora;
Licenţele se înscriu în Registrul mărcilor, cu plata taxei prevăzute de lege, şi se publică în
Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Licenţa este opozabilă terţilor de la data publicării
acesteia.
Licențiatorul are ca următoarele obligații:
- de a asigura libera folosire a mărcii
- de garanție împotriva evicțiunii și viciilor ascunse.
Licenţele se înscriu în Registrul mărcilor, cu plata taxei prevăzute de lege, şi se publică în
Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Licenţa este opozabilă terţilor de la data publicării
acesteia.
3.Stingerea dreptului la marcă
Cauzele de stingere a dreptului la marcă, în funcție de sistemele de dobândire pot fi proprii
fiecărui sistem sau comune celor două sisteme.
Motivele de stingere proprii sunt abandonul mărcii în sistemul declarativ și expirarea duratei
de protecție a mărcii în sistemul atributiv. Motivele de stingere comune ambelor sisteme sunt
renunțarea titularului mărcii și anularea mărcii. Legea nr. 84/1998 reglementează și decăderea ca și
cauză de stingere a dreptului la marcă.
Abandonul mărcii
- constituie o renunțare tacită a titularului la marcă
- intenția titularului trebuie să fie clară și să rezulte din fapte de durată și publice
- abandonul este o problemă de fapt, iar existența acesteia se va aprecia de instanțele judecătorești
- efectele abandonului constau în căderea mărcii în domeniul public sau în transformarea mărcii
într-un semn liber.
În practică s-a considerat abandon faptul titularului de a înceta fabricarea produsului pe care
se aplică marca, în măsura în care oprirea este irevocabilă.
Expirarea duratei de protecție a mărcii

46
 Împlinirea termenului de ocrotire a mărcii, fără să se efectueze formalitățile de reînnoire a
înregistrării constituie o cauză de stingere a dreptului titularului
Renunțarea titularului mărcii
Titularul poate să renunțe la marcă pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele
sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată
Renunțarea titularului mărcii la drepturile sale trebuie să fie expresă și să se facă printr-o
declarație scrisă, care va conține următoarele elemente:
- numărul înregistrării mărcii
- numele sau denumirea și adresa sau sediul titularului
- dacă a fost desemnat un mandatar, numele sau denumirea și adresa sau sediul acesteia
- dacă renunțarea la marcă vizează numai anumite produse și servicii, lista cuprinzând produsele și
serviciile pentru care se declară renunțarea.
Dacă o licenţă a fost înscrisă, renunţarea va fi înscrisă în Registrul mărcilor numai după un
termen de 3 luni de la data la care titularul mărcii a prezentat la OSIM un document din care să
rezulte că titularul a informat licenţiatul despre intenţia sa de renunţare la marcă. Dacă, înainte de
expirarea acestui termen, titularul prezintă la OSIM dovezi privind acordul licenţiatului, renunţarea
va fi de îndată înregistrată.
Renunţarea la marcă produce efecte numai de la data înscrierii în Registrul mărcilor.
Renunţarea se publică în BOPI.
Anularea înregistrării mărcii poate fi solicitată de orice persoană interesată în următoarele
situații:
- înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale cuprinse în art. 6 și art. 5, alin. 1
din Legea nr. 84 din 1998
- înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință
- înregistrarea mărcii aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane
- înregistrarea mărcii aduce atingere unor drepturi anterior dobândite cu privire la o indicație
geografică protejată, un desen sau un model industrial protejat sau alt drept de proprietate
industrială protejat ori cu privire la un drept de autor.
Anularea unei mărci de certificare poate fi solicitată și în următoarele cazuri:
- înregistrarea nu s-a cerut în scopul ca marca să fie utilizată pentru certificarea calității unor
produse sau servicii
- înregistrarea mărcii s-a făcut de către alte persoane decât cele legal abilitate să exercite controlul
de calitate
- înregistrarea s-a făcut fără să existe un regulament de folosire a mărcii
- înregistrarea s-a făcut în lipsa autorizației sau documentului din care să rezulte exercitarea legală a
activității de certificare.
Cererea de anulare va trebui să conțină următoarele elemente:
- datele de identificare a solicitantului cererii în anulare
- indicațiile privind marca înregistrată care face obiectul cererii în anulare
- cauzele de nulitate
- motive în susținerea cererii formulate.
În situația în care înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință, acțiunea în anulare
poate fi introdusă oricând în perioada de protecție a mărcii. Pentru celelalte motive, anularea
înregistrării poate fi cerută în termen de 5 ani de la data înregistrării mărcii.
Titularul unei mărci anterioare care, cu știință, a tolerat într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani
folosirea unei mărci posterior înregistrate, nu poate să ceară anularea și nici să se opună folosirii
mărcii posterioare pentru produsele și serviciile la care a fost folosită, în afară de cazul în care
înregistrarea mărcii posterioare a fost cerută cu rea-credință. Hotărâre judecătorească definitivă prin
care înregistrarea mărcii a fost anulată se va comunica la OSIM de către persoana interesată.
Decăderea din dreptul la marcă
Orice persoană interesată poate solicita Tribunalului Bucureşti, oricând în cursul duratei de
protecţie a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă dacă:
47
-fără motive justificate, într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, socotită de la data înscrierii în
Registrul mărcilor, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României pentru
produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată sau dacă această folosire a fost
suspendată pentru o perioadă neîntreruptă de 5 ani;
- după data înregistrării, marca a devenit, ca urmare a acţiunii sau inacţiunii titularului, desemnarea
uzuală în comerţ a produsului sau a serviciului pentru care a fost înregistrată;
-după data înregistrării şi ca urmare a folosirii mărcii de către titular sau cu consimţământul
acestuia, marca a devenit susceptibilă a induce publicul în eroare, în special cu privire la natura,
calitatea sau provenienţa geografică a produselor ori serviciilor pentru care a fost înregistrată;
-marca a fost înregistrată pe numele unei persoane neavând calitatea de solicitant sau mandatar.
Dovada folosirii mărcii incumbă titularului acesteia şi poate fi făcută prin orice mijloc de
probă.
Cererea de decădere va conține următoarele elemente:
- datele de identificare a solicitantului cererii de decădere
- indicații privind marca înregistrată care face obiectul cererii de decădere
- cauzele de decădere
- motive în susținerea cererii formulate.
Hotărârea judecătorească definitivă şi prin care, titularul a fost decăzut din drepturile
conferite de marcă se va comunica la OSIM de către persoana interesată.

Autoevaluare tema 8

Care sunt cazurile de transmitere a dreptului la marcă ?

Ce elemente trebuie să conțină cererea de înregistrare a mărcii ?

Ce se înțelege prin abandonul mărcii ?

48