METODE DE EVALUARE BAZATE PE ACTIVE

(METODE PATRIMONIALE)

1. CARACTERISTICILE ABORDĂRII PATRIMONIALE

Optica patrimonială de evaluare se bazează pe ideea că valoarea unei

întreprinderi este echivalentă cu valoarea patrimoniului pe care-l deține, deoarece
patrimoniul său este format din elemente care au, ele însele, valoare. Aceste
elemente se regăsesc sub forma imobilizărilor (necorporale, corporale, financiare) și
a activelor circulante (stocuri, creanțe, disponibilități și plasamente).
Acest mod de abordare presupune identificarea într-o manieră statică a
bunurilor de evaluat, pornind de la situațiile financiare ale întreprinderii, fără a avea
în vedere rezultatul potențial asociat activității viitoare.
Aplicarea metodelor de evaluare patrimonială presupune utilizarea
informaţiilor contabile care sunt centralizate şi sintetizate cu ajutorul bilanţului
contabil. Pentru a stabili valoarea economică a elementelor patrimoniale de cele mai
multe ori bilanţul contabil se retratează pentru a elimina influenţa unor factori ca:
principii contabile care nu permit reflectarea valorii actuale a elementelor
patrimoniale, privilegierea aspectului juridic al unor operaţii în defavoarea
aspectului economic, măsuri administrative legate de evaluarea unor active sau de
aspecte fiscale care obligă la înregistrări care nu reflectă situaţia particulară a
întreprinderii.
Problema principală a evaluării patrimoniale constă în corectarea (ajustarea)
valorilor contabile ale activelor individuale și datoriilor întreprinderii, în sensul
transformării acestora în valori de piață și estimarea valorii patrimoniului.
Corectarea valorilor contabile conduce la transformarea bilanțului contabil
(bazat pe costuri istorice) în bilanțul economic (în care activele și pasivele sunt
aduse la valoarea de piață sau la cea mai adecvată definiție a valorii) după care se
aplică metodele patrimoniale de evaluare.
Caracteristicele metodelor petrimoniale de evaluare sunt:
- abordarea bazată pe active este fundamentată pe principiul substituției după
care un activ nu valorează mai mult decât costul de înlocuire al tuturor
părților sale componente;
- în derularea abordării bazate pe active, bilanțul bazat pe costuri este înlocuit
cu bilanțul economic, bazat pe valoare de piață sau o altă valoare adecvată a
elementelor de activ și a datoriilor;
- determinarea valorii de piață a activelor atrage după sine eliminarea non-
valorilor, adică a acelor active contabile care nu au nici o valoare pentru
cumpărător;

9
 - utilizarea acestor metode pentru întreprinderi care își vor desfășura
activitatea o perioada mare de timp și în viitor impune utilizarea și a altor
metode înscrise în celelalte abordări;
- dacă evaluarea este efectuată în ipoteza încetării activității, activele sunt
evaluate pe baza valorii de piață sau de lichidare, în funcție de intervalul de
timp avut la dispoziție pentru vânzarea lor.

Valorile utilizate în evaluarea de tip patrimonial pot fi clasificate în:

• activul net contabil corectat (A.N.C.C.)
• valoarea de lichidare (V.L.)
Aceste valori reflectă optica vânzătorului întreprinderii care consideră că îşi
încheie activitatea şi pe care îl interesează preţurile de vânzare posibile, valorile
fiind denumite şi valori matematice.

În vederea aplicării metodelor patrimoniale de evaluare se parcurg

următoarele etape:
• obținerea bilanțului (balanței de verificare), la data evaluării;
• identificarea tuturor elementelor de activ și a datoriilor, atât înregistrate în
bilanț, cât și a celor neînregistrate, care trebuie evaluate;
• clasificarea activelor în active necesare exploatării și în active în afara
exploatării, în eventualitatea că activele din afara exploatării sunt
tranzacționate separat.
Principalele tipuri de active în afara exploatării se referă la:
- active auxiliare, utilizate în activități auxiliare din sfera exploatării
și care înregistrează venituri și cheltuieli distincte, în afara
obiectului principal de activitate;
- active redundante care constau în:
▪ active în surplus față de posibilitatea de desfacere a
întreprinderii și care, din acest motiv, nu sunt utilizate
(terenuri, clădiri, mijloace fixe);
▪ active ˮsocialeˮ (cantină, camin nefamiliști, dispensar,
gradiniță, terenuri sportive);
▪ active deținute în scop investițional (participații la capitalul
social al altor întreprinderi, plasamente monetare).
• retratarea bilanțului contabil și ordonarea posturilor bilațiere după gradul de
lichiditate și exigibilitate, în vederea obținerii principalelor grupe ale
bilanțului (pentru activ, active imobilizate și active circulante, iar pentru
pasiv, capitaluri proprii și datorii), precum și înregistrarea datoriei fiscale
(dacă este cazul).

10
 • evaluarea activelor și datoriilor înregistrate în bilanț, care se poate realiza
prin:
- preluarea valorii contabile, dacă nu se justifică efectuarea unor
corecții asupra acestor valori;
- transformarea valorii contabile a unor active și datorii în valoare de
piață.
• evaluarea activelor și a datoriilor neînregistrate în bilanț și identificate la
data evaluării;
• elaborarea bilanțului corectat care reflectă toate elementele de activ și pasiv
identificate;
• determinarea valorilor patrimoniale.

Esența abordării patrimoniale a valorii unei întreprinderi constă în

transformarea în valori de piață a tuturor activelor și datoriilor întreprinderii
evaluate și aplicarea formulei ˮactive la valori de piață minus datorii la valori de
piațăˮ.

1.1 ACTIVUL NET CONTABIL CORECTAT ( ANCC)

Depăşirea inconvenientelor metodei activului contabil net presupune

corectarea bilanţului contabil şi construirea unui bilanţ economic care să reflecte cât
mai fidel patrimoniul net al unei întreprinderi.
Corectarea bilanţului contabil se face pe baza verificărilor, inventarierilor şi
reevaluării efectuate ca urmare a incidenţei unor factori ca: deprecierea monetară,
fluctuaţia raportului de schimb leu-dolar, evoluţia preţurilor, utilitatea activelor
întreprinderii, înregistrarea unor elemente de activ ca urmare a unor reglementări
contabile.
Ca şi în cazul metodei ANC şi de data aceasta principalele modificări vor
privi activele patrimoniale şi foarte puţin datoriile întreprinderii.
Activul net contabil corectat reprezintă mărimea capitalului necesar pentru
a reconstitui patrimoniul net existent al întreprinderii, la nivelul valorii reale de
utilitate a acestuia. Elementele care nu sunt necesare exploatării sunt evaluate
separat, în funcţie de posibilităţile de valorificare.
Caracteristicile acestui model sunt:
• operează cu valori economice ale bunurilor şi nu cu valori contabile;
• la baza determinării valorii întreprinderii stă bilanţul economic şi nu
bilanţul contabil;
• valoarea întreprinderii este dată de valoarea patrimoniului net corectat.

11
 Modelul de calcul al ANCC este:

ANCC = AC  R − Dt
unde:
Ac - activul contabil;
 R - diferenţe de reevaluare;
Dt - datorii totale.

Aplicarea metodei ANCC presupune corectarea elementelor de activ şi

pasiv în vederea determinării diferenţelor de reevaluare şi a datoriilor totale,
corectare care se face parcurgând următoarele etape:
• identificarea elementelor care nu sunt necesare exploatării;
• retratarea bilanțului contabil și înregistrarea datoriei fiscale;
• corectarea elementelor de activ;
• corectarea elementelor de pasiv.

A. Identificarea elementelor care nu sunt necesare exploatării are în

vedere depistarea acestora în scopul evaluării lor separate, la valoarea
venală netă, după relaţia:
Impozit pe
Valoarea Cheltuieli
Preţ de plusvaloarea
venală netă = - accesorii de -
vânzare obţinută din
vânzare
vânzare
Aceste elemente sunt vândute separat deoarece ele nu afectează activitatea
întreprinderii.

B. Retratarea bilanțului contabil presupune eliminarea activelor fictive și

ordonarea elementelor de activ și pasiv în vederea obținerii
principalelor grupe ale bilanțului: pentru activ, active imobilizate și
active circulante, iar pentru pasiv, capitaluri proprii și datorii.

Retratarea bilanţului se referă atât la elementele de activ cât şi la cele de pasiv.

Elementele de activ fictiv, care sunt considerate "non-valori", corespund

unor elemente care în caz de vânzare nu pot da naştere unui flux de numerar şi se
referă la:

• cheltuielile de constituire, care se elimină din activ deoarece nu reflectă nici o

realitate economică şi sunt lipsite de lichiditate, fiind înscrise în activ pentru a
permite eşalonarea incidenţei lor asupra rezultatului mai multor exerciţii, ţinând
seama de faptul că aceste cheltuieli influenţează activitatea viitoare a
întreprinderii. În contrapartidă, se diminuează cu aceeaşi sumă valoarea

12
 capitalurilor proprii, deoarece cheltuielile respective corespund deja unui
consum (utilizări) de fonduri proprii ce va fi imputat rezultatelor exerciţiilor
viitoare;
• cheltuielile de dezvoltare, pentru care există informații că nu se vor materializa,
se consideră active fictive care, ca și în cazul cheltuielilor de constituire, se
elimină din activul bilanțului și, în același timp și cu aceeași valoare, se scad și
din capitalurile proprii;
• fondul comercial pozitiv este considerat activ fictiv deoarece este bazat pe
rentabilitatea viitoare a agentului economic, care ar dispărea dacă şi activitatea
acestuia ar înceta;
• decontările cu asociaţii privind capitalul (sold debitor), care se referă la
valoarea capitalului subscris şi nevarsat, considerate elemente de activ fictiv, se
scad din activ, diminuându-se cu aceeaşi sumă capitalurile proprii.

Eliminarea elementelor de active fictiv presupune corectarea, în același

sens, a valorii capitalurilor proprii (diferențe din reevaluare).

Cheltuielile în avans (atât cele care se raportează direct la rezultatul

exerciţiului următor, cât şi cele repartizate sistematic pe mai multe exerciţii
viitoare), pentru că au fost constituite prin aplicarea principiului independenţei
exerciţiului, care nu mai este funcţional în condiţiile în care analiza nu se raportează
la exerciţiile viitoare, ci la cel prezent, vor fi tratate ca active circulante și se includ
la creanțe.

Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt incluse în "datorii" dacă

acoperă riscuri şi cheltuieli reale, altfel ele vor fi incluse în ”capitalurile proprii”.

Veniturile în avans presupun următoarele retratări:

- subvenţiile pentru investiţii vor fi incluse în ”capitaluri proprii”

deoarece au un caracter nerambursabil;
- veniturile înregistrate în avans vor fi incluse la „datorii” (la
"Datorii pe termen mediu şi lung" dacă au termenul de
exigibilitate mai mare de un, sau la "Datorii cu scadenţă sub un
an" dacă au termenul de exigibilitate mai mic de un an);
- fondul comercial negativ se scade din veniturile în avans și se
adaugă la capitalurile proprii (cu semnul "-").

Scopul retratării bilanțului este obţinerea următoarelor grupe

bilațiere:
• pentru activ:

13
 − activele imobilizate – cu durată de realizare mai mare de un
an;
− active circulante – cu durată de realizare mai mică de un an.

• pentru pasiv:
− capitaluri proprii;
− datorii pe termen mediu şi lung (inclusiv provizioane pentru
riscuri şi cheltuieli cu o durată mai mare de un an, dacă este
cazul);
− datorii pe termen scurt (inclusiv datorii pe termen lung, cu
scadență mai mică de un an și provizioane pentru riscuri şi
cheltuieli cu o durată mai mică de un an, dacă este cazul).

Înregistrarea datoriei fiscale determină, pe de o parte, diminuarea

capitalurilor proprii iar pe de altă parte creşterea datoriilor mai mici de un
an, cu datoria fiscală generată de reintegrarea următoarelor elemente la
„capitaluri proprii”:

• provizioane pentru riscuri şi cheltuieli;

• subvenţii pentru investiţii;
• venituri înregistrate în avans;
• fondul comercial negativ.

C. Corectarea elementelor de activ urmăreşte stabilirea valorii de piață

sau a altui tip de valoare pentru mijloacele economice eistente la
nivelul întreprinderii.

Corecţiile elementelor de activ se diferenţiază după natura acestor elemente,

în corecţii asupra imobilizărilor (necorporale, corporale şi financiare), corecţii
asupra activelor circulante (stocuri, creanţe, disponibilităţi) şi corecţii asupra altor
elemente.

C 1. EVALUAREA IMOBILIZĂRILOR NECORPORALE

Evaluarea imobilizărilor necorporale presupune evaluarea elementelor
rămase după aplicarea corecţiilor asupra activelor fictive și evaluarea celorlalte
active necorporale (fond comercial, brevete, mărci, licenţe) în mod diferit:
• fie în mod independent;
• fie în mod global prin goodwill.

14
 Evaluarea activelor necorporale ale unei întreprinderi este cea mai recentă
și totodată și una din cele mai delicate componente a teoriei evaluării întreprinderii.
Definirea activelor necorporale este făcută din două puncte de vedere:
• din punctul de vedere al Standardelor Internaționale de
Contabilitate, în IAS 38, se arată că un activ necorporal este ˮun activ nemonetar
identificabil care nu are un conținut fizicˮ. Această definiție evidențiază trei
caracteristici a acestor active necorporale:
- lipsa unei forme fizice, corporale, chiar dacă existența acestuia este
confirmată printr-un suport material ( certificatul pentru brevetul de
invenție, cd-ul pentru software);
- identificabilitatea activului necorporal prin care se înțelege: a) fie
proprietatea activului necorporal de a putea fi separat de celelalte
active și da a fi vândut, transferat, închiriat sau schimbat în mod
individual sau împreună cu alte active; b) fie că provin din drepturi
contractuale sau din alte drepturi legale, indiferent dacă aceste
drepturi sunt transferabile sau separabile de întreprindere sau de
alte drepturi și obligații;
- recunoașterea unui element se face numai dacă entitatea proprietară
demonstrează: a) existența unor beneficii economice viitoare,
generabile de activul, care să revină entității, în virtutea unui
control suficient asupra acestora și b) costul activului poate fi
evaluat în mod credibil.
• din punctul de vedere al Standardului Internațional de Practică în
Evaluare GN 4 - Evaluarea activelor necorporale, activele necorporale sunt
definite ca ˮactive care se manifestă prin proprietățile lor economice. Ele nu au
substanță fizică; acordă drepturi și privilegii proprietarului acestuia și în mod uzual,
produc venituri pentru proprietarii lor. ˮ
Clasificarea activelor necorporale identificabile se face în literatura de
specialitate în funcție de mai multe criterii care se referă la caracteristicile
domeniului în care se manifestă sau la natura și utilizarea similară în activitatea
întreprinderii.
În Standardul Internațional de Practică în Evaluare GN 4 activele
necorporale sunt clasificate în patru categorii:
• drepturi rezultate din clauzele avantajoase ale unui contract și care au
valoare numai pe baza acestui avantaj economic contractual. Aceste
drepturi contractuale valorifică avantajele economice contractuale generate
fie de plata unui produs sau serviciu la un nivel inferior prețului curent de
piață, fie de încasarea unei sume mai mari decât prețurile practicate de piață
pentru vânzarea unor produse sau prestarea unor servicii pentru terți.

15
 Ca și active necorporale pot fi recunoscute următoarele tipuri de contracte:
contracte de aprovizionare, contracte de distribuție, contracte de vânzare,
contracte de închiriere, contracte de muncă, contracte de asigurare,
contracte de publicitate și reclamă, contracte de credit, contracte de prestări
de servicii diverse.
• relații dintre părți, de natură necontractuală, stabilite în interiorul
întreprinderii, precum și cu agenți economici din exteriorul acesteia, care
pot fi:
- relațiile cu forța de muncă instruită;
- relații cu clienții;
- relații cu distribuitorii;
- relații cu furnizorii.
• active necorporale nediferențiate (grupate), numite fond comercial
(goodwill). De cele mai multe ori goodwill-ul este definit ca valoare
suplimentară a întreprinderii, în ansamblul ei, peste valoare însumată a
activelor ei identificabile.
• proprietatea intelectuală, cuprinde active necorporale protejate prin lege
împotriva utilizării neautorizate de către alții:
- brevete de invenție;
- mărci de fabrică;
- mărci comerciale de produs;
- drepturi de autor;
- modele și desene industriale;
- secrete comerciale;
- firme și emblema comercială;
- know-how.
Cea mai nouă și mai detaliată clasificare a activelor necorporale, dobândite
într-o combinare de întreprinderi este conținută în IFRS 3 – Combinări de
întreprinderi și cuprinde:
a) active necorporale în domeniul marketingului:
- mărci comerciale, mărci de servicii, mărci colective şi mărci de
certificare;
- nume şi domenii de internet;
- tipare de îmbrăcăminte (culoare, formă sau ambalaj unicat);
- titluri de ziar;
- clauze de neconcurenţă.
b) active necorporale legate de clienţi:
- liste cu clienţi;
- portofoliu de comenzi sau de producţie;

16
 - contracte cu clienţii şi relaţiile cu aceştia;
- relaţii necontractuale cu clienţii.
c) active necorporale din domeniul artistic:
- piese de teatru, spectacole de operă şi balet;
- cărţi, reviste, ziare şi alte opere literare;
- lucrări muzicale cum ar fi compoziţii, texte de cântece, spoturi
publicitare;
- tablouri şi fotografii;
- materiale video şi audiovizuale incluzând filme de cinematograf,
clipuri muzicale şi programe de televiziune.
d) active necorporale de natură contractuală:
- licenţe, drepturi de autor şi acorduri de inovaţie;
- contracte de publicitate, construire, management, servicii sau
aprovizionare;
- contracte de închiriere/ leasing/ arendare;
- autorizaţie de construire;
- contracte de franciză;
- drepturi de operare şi de emisie;
- drepturi de folosinţă cum ar fi: de forare, aeriene, la apă, exploatare
forestieră şi autorizaţii de circulaţie;
- contracte de servicii cum ar fi contractele de servicii ipotecare;
- contracte de muncă care sunt avantajoase pentru angajatori datorită
unui salariu contractual situat sub nivelul salariului pe piaţă.
e) active necorporale de natură tehnologică:
- tehnologia brevetată;
- programe de calculator şi circuite integrate;
- tehnologia nebrevetată;
- baze de date;
- secrete comerciale cum ar fi: formule, procedee, reţete secrete.
În România, în conformitate cu OMFP nr. 3055 din 2009 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile armonizate cu directivele europene, imobilizările
necorporale cuprind:
- cheltuieli de constituire ocazionate de înfiinţarea sau dezvoltarea
unităţii patrimoniale;
- cheltuieli de cercetare-dezvoltare ocazionate de lucrări şi proiecte
de cercetare/ dezvoltare efectuate pe cont propriu sau achiziţionate
de la terţi;
- concesiuni, brevete şi alte drepturi şi valori similare cuprind
concesiuni, brevete, licenţe, konw-how, mărci de fabrică şi de

17
 comerţ, alte drepturi şi valori similare aportate, achiziţionate sau
dobândite pe alte căi;
- fondul comercial reprezintă totalitate elementelor în cadrul
celorlalte elemente de patrimoniu, dar contribuie la menţinerea şi
dezvoltarea potenţialului activităţii firmei: clientela, vadul
comercial, debuşeele, reputaţia, părţi din piaţă şi alte elemente;
- alte imobilizări necorporale sunt constituite din programe
informatice proprii sau achiziţionate de la terţi precum şi alte active
necorporale.
Pentru evaluarea activelor necorporale se iau în considerare trei principii:
a) Evaluarea unui activ necorporal sau a unui pachet de active necorporale
se face, de cele mai multe ori, concomitent cu evaluarea întreprinderii care le
utilizează sau care controlează beneficiile generate de aceste active;
b) Ca și în cazul celorlalte categorii de active, pentru evaluarea activelor
necorporale, trebuie precizată baza de evaluare și definiția valorii (fie valoarea de
piață, fie tipuri de valori diferite de valoarea de piață);
c) Pentru evaluarea activelor necorporale a unei întreprinderi trebuie
precizată premisa de evaluare, care poate fi:
- premisa continuării utilizării activului, numită și premisa evaluării în
utilizare care este adecvată pentru evaluarea activelor necorporale utilizate
în activitatea curentă (în prezent sau în viitorul apropiat). În acest caz
activele necorporale sunt evaluate pe baza contribuției lor la valoarea totală
a întreprinderii.
- premisa valorii de schimb care este adecvată pentru evaluarea activelor
care nu sunt utilizate nici în prezent și nici în viitorul apropiat și deținătorii
acestora doresc să le vândă, apelând la:
- vânzarea ordonată a activelor necorporale, în starea în care se
află, după o expunere normală pe o piață adecvată;
- vânzarea forțată a activelor necorporale, prin licitație sau prin altă
formă de vânzare rapidă, după o perioadă scurtă de expunere pe o
piață adecvată.
În vederea evaluării activelor necorporale și alegerea metodelor de evaluare
trebuie luate în considerare atributelele specifice ale acestora care se regăsesc în1:
- posibilitatea de a fi identificate și descrise;
- existența unor dovezi și manifestări materiale a existenței lor;
- posibilitatea de a beneficia de recunoașterea existenței și protecția legală
aferentă;

1
Manațe, D., Diagnosticul și evaluarea întreprinderilor cotate și necotate, IROVAL, București, 2002, p. 289.

18
 - posibilitatea de a fi subiectul dreptului de proprietate și de tranzacționare a
acestui drept;
- cunoașterea precisă a datei de achiziționare sau de realizare internă;
- identificarea unei durate limite de viață economică utilă, supusă deprecierii;
- capacitatea de a genera un venit economic măsurabil pentru proprietar;
- identificarea riscului asociat activului necorporal;
- posibilitatea de diferențiere față de alte active ceea ce permite să se dispună
asupra venitului atribuibil activului respectiv;
- capacitatea de a majora valoarea altor active intangibile cu care sunt
asociate;
- posibilitatea de control a accesului la fluxul de beneficii economice
generate de activ.

Metodele și procedurile utilizate în evaluarea activelor necorporale sunt

înscrise în cele trei abordări clasice ale evaluării oricărui tip de proprietate:
- abordarea prin comparația de piață;
- abordarea prin venit;
- abordarea prin cost.

Abordarea prin comparația de piață presupune compararea activului

necorporal evaluat cu active necorporale similare sau cu drepturi parțiale asupra
activelor necorporale, care au fost vândute pe piața liberă.
Abordarea prin piață presupune desfășurarea unei analize riguroase și
complexe care se referă la:
• obținerea unor informații despre vânzarea sau oferta de vânzare a unor
active necorporale care se referă la :
- tipul de activ necorporal;
- domeniul de utilizare a activului necorporal;
- data vânzării sau a ofertelor de vânzare;
- condițiile de vânzare a activelor necorporale similare;
• efectuarea unei comparații între caracteristicile tranzacțiilor cu active
necorporale, selectate ca bază de comparație și corectarea prețurilor de
tranzacție sau de ofertă, pentru a reflecta diferențele față de caracteristicile
activului necorporal evaluat;
• stabilirea valorii finale, prin reconcilierea valoriilor obținute în urma
comparațiilor, prin selectarea unei valori punctuale în funcție de gradul de
credibilitate a informațiilor și de mentenabilitatea viitoare a condițiilor de
piață, existente la momentul evaluării.

19
 Pentru determinarea valorii prin această abordare se poate apela la două
proceduri de evaluare:
a) procedura comparației cu prețurile de tranzacționare ale activelor identice
sau similare.
Condiția aplicării acestei proceduri este existența unei piețe active pentru
activele necorporale identice care să ofere o bază rezonabilă pentru comparații.
Aceste active necorporale identice trebuie să funcționeze în același domeniu ca și
subiectul evaluat sau într-un domeniu care răspunde acelorași variabile economice.
Comparațiile au în vedere o multitudine de criterii care se referă la:
- existența unor criterii speciale de finanțare;
- tipul de drepturi transmise odată cu activul tranzacționat;
- caracteristicile fizice, funcționale și economice ale activului necorporal de
referință;
- ce alte active necorporale au fost vândute împreună cu activul necorporal de
referință tranzacționat.
Prețurile de tranzacționare ale activelor necorporale comparabile pot fi
corectate pentru a reflecta fie modificarea condițiilor de piață, fie motivația
cumpărătorului (de obicei o valoare a sinergiei), fie motivația vânzătorului (obligat
să vândă în urma încetării activității de exploatare), astfel încât să se ajungă la un
preț de referință posibil pentru activul necorporal evaluat.
b) procedura aplicării unor ˮmultiplii de piațăˮ sau ˮrate de evaluareˮ,
calculați pe baza prețurilor de tranzacționare ale unor active necorporale similare.
Un multiplu de piață sau rată de evaluare este 1 un raport între prețul de
tranzacționare a unui activ necorporal și un indicator financiar al întreprinderii care
a tranzacționat acel activ necorporal, cum ar fi cifra de afaceri anuală, profitul net
generat de activul net corporal, EBIT sau EBITDA generate de activul necorporal.
În mod practic, din cauza lipsei de informații despre prețul de vânzare a
activelor necorporale precum și a caracterului de unicat a majorității activelor
necorporale, utilizarea celor două proceduri de evaluare este limitată.
Când există informații de piață relevante această abordare este cea mai bună
cale de estimare a valorii activelor necorporale.

Abordarea prin venit are la bază principiul economic al anticipării după

care valoarea unui activ necorporal este egală cu valoarea actualizată a veniturilor
viitoare, sustenabile în timp și așteptate a fi generate de activul necorporal în
perioada de viață utilă.

1
Crivii, I.A., Alocarea valorii întreprinderii pe componentele capitalului investit, Editura Mirton, Timișoara, 2009,
p. 146.

20
 În aplicarea metodelor de evaluare a activelor necorporale prin abordarea
bazată pe venit se poate apela la două tehnici de evaluare:
- capitalizarea profitului aferent activului necorporal rezultat dintr-un preț
de vânzare mai mare a produselor/serviciilor sau dintr-o reducere de
costuri. În acest caz profitul este divizat la rata adecvată de capitalizare
aferentă riscului specific activului necorporal care va fi mai mare decât
riscul întregii întreprinderi deoarece fluxul de venit aferent activului
necorporal este mai nesigur decât venitul total al întreprinderii.
- actualizarea fluxurilor financiare generate de activul necorporal în
perioada de viață utilă rămasă. Estimarea acestei durate trebuie să ia în
considerare durata de viață rămasă (fizică, funcțională, economică,
tehnologică, contractuală și legală).
Pentru aplicarea metodelor înscrise în această abordare trebuie determinate:
• forma de venit care se actualizează/capitalizează;
• durata de viață utilă a activului necorporal;
• rata de actualizare/capitalizare.
Forma de venit utilizată pentru evaluarea activelor necorporale poate fi:
• cash-flow brut sau net;
• profit brut sau net;
• redevența brută sau netă;
• economia de redevență ipotetică brută sau netă;
• economia de costuri.
Durata de viață utilă se referă la perioada în care se așteaptă ca un activ să
fie disponibil pentru utilizarea sa de către întreprinderi.
Pentru estimarea duratei de viață a unui activ necorporal se iau în
considerare mai mulți factori1:
- uzura preconizată a activului;
- informațiile publice referitoare la duratele de viață utilă uzuale pentru
active necorporale;
- ciclurile de viață tipice pentru activele necorporale din aceiași clasă și în
aceleași condiții de utilizare;
- deprecierea fizică, funcțională, tehnologică și economică a unui activ
necorporal;
- acțiunile preconizate ale întreprinderilor concurente;
- diferența duratei de viață utilă a activului necorporal de durata de viață utilă
a unor active corporale ale întreprinderii;

1
Stan, V.S., Anghel, I., Evaluarea întreprinderii, IROVAL, București, 2007, p. 33.

21
 - reglementările referitoare la perioada de control asupra beneficiilor
generate de activul necorporal ca:
- durata de viață legală (pentru proprietatea intelectuală);
- durata contractuală (licențe, francize, concesiuni, contracte);
- durata de viață fizică (care afectează aspectul tangibil al unui activ
necorporal);
- durata de viață funcțională;
- durata de viață economică (respectiv menținerea rentabilității cerute
pentru investiția în activul necorporal respectiv);
- durata de viață analitică (statistică).
Importanța duratei de viață utilă a unui activ necorporal rezidă din faptul că
acesta se folosește pentru:
- stabilirea duratei de previziune explicite și a mărimii valorii reziduale a
activului necorporal, dacă se referă la metoda actualizării cash-flow-ului;
- stabilirea factorului valorii actualizate a unui flux de venit, numit și factor
de capitalizare, folosit în cazul aplicării metodei capitalizării venitului.
Rata de actualizare sau de capitalizare selectată pentru aplicarea
metodelor bazate pe venit trebuie să reflecte costul capitalului adecvat pentru o
investiție într-un activ necorporal.
Metodele de evaluare activelor necorporale bazate pe venit sunt:
• metoda avantajului de profit (sau supraprofitului);
• metoda evitării plații redevenței;
• metoda economiei de cheltuieli, generată de activul necorporal;
• metoda reziduală, prin care valoarea unui activ necorporal se
calculează ca diferență între valoarea totală a întreprinderii și
valoarea celorlalte active (corporale și necorporale) deținute.
Metoda avantajului de profit (sau supraprofitului) este aplicabilă în cazul
în care este posibilă estimarea rezonabilă a avantajului deținerii și utilizării activelor
intangibile, avantaj exprimat prin profitul net.
Metoda se aplică îndeosebi pentru evaluarea mărcilor de produs și a
secretelor comerciale și constă în actualizarea supraprofitului sau cash-flow-ului net
suplimentar, obtenabile de participanții pe piață care utilizează un activ necorporal
față de cele obtenabile în lipsa utilizării acelui activ necorporal.
Sursa acestui supraprofit poate fi un preț de vânzare mai mare datorat
activului necorporal (price premium) sau diminuarea unor elemente de cheltuieli
variabile sau fixe.
Calcularea mărimii supraprofitului se poate face prin două proceduri, în
funcție de baza de comparație:

22
 a) între profitul net/cash-flow-ul net pe unitatea de surplus al unui produs
realizat sub o marcă supusă evaluării și profitul net/cash-flow-ul net pe o unitate de
produs ˮgenericˮ, selectat ca bază relevantă de comparație.
Etapele aplicării acestei proceduri sunt:
- obținerea nivelului prețului de vânzare unitar al produsului sub marca
supusă evaluării, a cheltuielilor unitare de exploatare, de promovare și
marketing pentru determinarea profitului brut din exploatare unitar;
- selectarea prețului de vânzare unitar al unui produs ˮgenericˮ, a
cheltuielilor unitare de exploatare, de promovare și mrketing aferente
acestui produs pentru determinarea profitului brut din exploatare unitar;
- calcularea supraprofitului brut unitar generat de marcă;
- calcularea supraprofitului net unitar generat de marcă;
- estimarea volumului anual al vânzărilor produsului sub marcă;
- calcularea supraprofitului net anual total generat de marcă;
- previziunea evoluției supraprofitului net anual generat de marcă;
- calcularea valorii actualizate a supraprofitului net anual generat de marcă.
b) între profitul net/cash-flow-ul entității realizabil prin utilizarea activlui
necorporal și profitul net/ cash-flow-ul entității realizabil fară utilizarea acelui activ
necorporal.
Etapele aplicării acestei proceduri sunt:
- estimarea cifrei de afaceri netă anuală previzionată aferentă produsului
vândut sub marca supusă evaluării;
- estimarea procentuală a avantajului de preț de vânzare față de prețul de
vânzare al unui produs cu altă marcă;
- calcularea avantajului de preț brut și net (după deducerea impozitului pe
profit);
- estimarea profitului aferent investițiilor din domeniul distribuției și vânzării
produsului cu marca supusă evaluării;
- determinarea procentului de divizare a profitului economic (rezultate din
avantajul de preț) pe baza uzanțelor de împărțire a profitului între un
prezumtiv utilizator de licență și proprietarul mărcii;
- stabilirea nivelului ratei de actualizare;
- estimarea ratei anuale perpetue de creștere a profitului economic (g) și deci
a ratei de capitalizare;
- calcularea valorii activului necorporal.
Metoda evitării plății de redevență este adecvată pentru evaluarea
mărcilor de produs și a brevetelor de invenție și constă în actualizarea economiei de
redevență netă ipotetică, pe care proprietarul unui activ necorporal ar trebui să o

23
plătească, în cazul în care nu ar deține acel activ și deci ar fi nevoit să îl obțină
printr-un contract de franciză sau de licență.
Pentru aplicarea acestei metode se parcurg următoarele etape:
- estimarea duratei de viață utilă rămasă a activului necorporal;
- previziunea cifrei de afaceri obtenabilă prin utilizarea activului necorporal;
- determinarea ratei de redevență adecvată pentru activul necorporal supus
evaluării;
- calcularea economiei de redevență ipotetică brută;
- calcularea economiei de redevență ipotetică netă;
- determinarea ratei de actualizare adecvate economiei de redevență ipotetică
netă;
- calcularea valorii actualizate a economei de redevență ipotetică netă.
Metoda economiei de cheltuieli se folosește pentru evaluarea brevetelor de
invenție deoarece aplicarea unui brevet de invenție determină reducerea unor
elemente de cheltuieli și de asemenea pentru evaluarea unor active necorporale de
natura contractelor avantajoase (de închiriere, de aprovizionare, de distribuție) când
mărimea plății făcută de întreprindere stipulată în contract este sub nivelul uzual de
piață al plății respective.
Metoda economiei de cheltuieli este similară cu metoda avantajului de
profit cu diferența că de data aceasta se capitalizează economia de cheltuieli.
Metoda reziduală constă în actualizarea profitului net/cash-flow-ului net
excedentar alocat unei licențe de fabricație, ca mărime reziduală, după ce a fost
alocat celorlalte active care au contribuit la generarea venitului total. Etapele
aplicării acestei metode sunt:
- determinarea profitului net anual total din exploatare/cash-flow-ului net
anual total generat de toate activele care sunt utilizate pentru fabricarea
produselor sub licență;
- determinarea valorii de piață/juste a activelor necesare exploatării respectiv
active imobilizate, fond de rulment net și active necorporale (dacă
există);
- estimarea ratei rentabilității cerută de fiecare clasă de active enumerate;
- alocarea profitului net total din exploatare pe clasele de active;
- calcularea, ca mărime reziduală, a profitului net alocat licenței de
fabricație/cash-flow-ului net anual;
- capitalizarea profitului net/cash-flow-ului alocat licenței de fabricație, cu o
rată de capitalizare adecvată, pentru determinarea valorii licenței de
fabricație.

24
 Abordarea prin cost este adecvată pentru evaluarea activelor necorporale
aflate în stare nouă de natura programelor pentru calculator, baze de date,
documentații tehnice și proiecte, bibliotecă tehnică, forța de muncă instruită.
Această abordare se bazează pe principul economic al substituției, care
consideră că un investitor rațional nu va fi de acord să achite pentru un activ un preț
mai mare decât cel cu care ar putea cumpăra sau construi un activ similar.
Pentru aplicarea acestei metode se pot utiliza două proceduri:
a) procedura identificării costului de înlocuire net al unui activ necorporal
similar sau identic;
b) procedura determinării costului de reproducție/generare internă a unui
activ necorporal similar sau identic.
Elementele de cheltuieli incluse în cele două tipuri de costuri sunt:
- materiale (circuite integrate, dischete, modele, prototipuri, componente);
- valori și alte costuri legate de personalul angajat in generarea activului
necorporal;
- cheltuieli de regie necesare pentru generarea activului;
- profitul aferent cheltuielilor pentru generarea activului necorporal.
Costul de înlocuire a unu activ necorporal este afectat de deprecierea
activului necorporal care poate fi:
- depreciere fizică, respectiv diminuarea valorii ca urmare a uzurii produsă în
cursul utilizării;
- depreciere funcțională, respectiv diminuarea valorii ca urmare a
incapacității activului necorporal de a-și mai îndeplini funcțiile pentru care
a fost creat inițial;
- depreciere economică, respectiv diminuarea valorii unui activ necorporal
cauzată de influența unor evenimente sau condiții care nu pot fi controlate
de către proprietarul activului și care împiedică realizarea beneficiilor
planificate generabile.
Valoarea activului necorporal se detremină după următoarea formulă:
Costul de înlocuire
minus deprecierea fizică
minus deprecierea funcțională
minus deprecierea economică
egal valoarea activului necorporal.

25