Sunteți pe pagina 1din 34

EVALUARE VARIANTA 1

4.Clasificaţi diferitele tipuri de evaluări


Numeroasele metode de evaluare cunoscute azi pot fi grupate în funcţie de anumite criterii în vederea
identificării modului de abordare a evaluării şi, în funcţie de aceasta, a furnizorului de servicii de evaluare.
a) In funcţie de obiect, evaluările pot fi:
 evaluări de bunuri mobile şi imobile independente;
 evaluări de grupe de bunuri şi unităţi generatoare de numerar;
 evaluări de active economice (secţii, fabrici, magazine, părţi ale întreprinderii etc);
 evaluări de active şi elemente intangibile;
 evaluări de întreprinderi în ansamblul lor;
b) In funcţie de metodă, evaluările se pot grupa în:
 evaluări patrimoniale; abordează exclusiv latura cantitativă, patrimonială a bunurilor şi
întreprinderilor;
 evaluări bazate pe performanţe; abordează exclusiv latura calitativă - performanţele
financiare ale activului sau întreprinderii, respectiv randamentul, profitabilitatea, rentabilitatea sub diferite
forme de exprimare a capacităţii beneficiare a activului sau întreprinderii: profit net, dividend, cash flows etc;
 evaluări combinate; abordează atât latura cantitativă cât şi cea calitativă, intrând în logica
lucrărilor, sub o formă sau alta de exprimare, atât patrimoniul cât şi performanţele activului sau
întreprinderii;
 alte metode de evaluare (bazate pe volumul de activitate - cifra de afaceri, de exemplu, pe
comparaţii etc).
c) In funcţie de scop, evaluările se pot grupa în trei categorii:
 evaluări contabile, sunt cele prevăzute prin standardele şi normele contabile, folosite în
scopul elaborării situaţiilor financiare ale întreprinderilor;
 evaluări administrative, sunt cele prevăzute prin acte normative diverse; cum nici un act normativ nu
poate prevedea metode pentru dimensionarea impactului în gestiunea fiecărei întreprinderi a
modificării preţurilor, raportului de schimb al monedei naţionale şi politicilor de gestiune, evaluarea
administrativă poate, nu mai din întâmplare şi numai în momentul când a fost emis actul normativ, să
se apropie de valoarea de piaţă a unor bunuri, niciodată însă de cea a unei întreprinderi;
 evaluări economice şi financiare, sunt singurele tipuri de evaluări bazate pe expertiză şi diagnostic şi
care au ca ţintă finală determinarea valorii de piaţă, ţinând seama de condiţiile concrete de utilizare a
bunurilor, de organizare şi funcţionare a întreprinderilor.
d) In funcţie de beneficiar; pot fi abordate diferit metodele de evaluare în funcţie de beneficiar: evaluări
pentru asigurare, evaluări pentru creditare, evaluări pentru impozitare etc.
e) In funcţie de valorile obţinute, evaluările se pot grupa în:
■ evaluări care au la bază valoarea de piaţă

■ Evaluări care au la bază valori diferite de valoarea de piaţă. Aceste evaluări utilizează metode care
iau în considerare unitatea economică sau funcţiunile unui activ, altele decât capacitatea acestuia
de a fi cumpărat şi vândut pe piaţă.
f) Dintr-un alt unghi, metodele de evaluare pot fi grupate in:
 metode aşa zise clasice; sunt cele care se aplică, de regulă, la întreprinderile necotate;
 metode bursiere; sunt cele care se aplică, de regulă, la întreprinderile ale căror titluri sunt
tranzacţionate pe o piaţă reglementată.
Clasificarea nu este rigidă, în practică fiind chiar recomandată abordarea concomitentă atât prin metode
clasice cât şi prin metode bursiere în vederea susţinerii sau înlăturării unora din ipotezele avute în vedere
la evaluare.

5.Care este rolul diagnosticului în evaluarea întreprinderii?


Expertul evaluator trebuie să înţeleagă realităţile din întreprindere; să aibă permanent în vedere şi
să considere că toate informaţiile-bilanţ, statistici, evidenţe de orice fel - nu constituie decât imagini ale unei

1
EVALUARE VARIANTA 1

realităţi, iar datoria lui este să afle realitatea însăşi; numai astfel se pătrunde în intimitatea întreprinderii după
care estimarea valorii nu este decât o chestiune de metodologie.
Se consideră că, în evaluarea unei întreprinderi, diagnosticului de evaluare i se atribuie cca. 80% din
resursele necesare iar calculelor propriu-zise de evaluare cca 20%.
Diagnosticul de evaluare
 permite identificarea factorilor de risc şi stabilirea ipotezelor de evaluare, anticiparea viitorului
întreprinderii.
 permite alegerea metodelor de evaluare a întreprinderii şi tot el poate explica diferenţele dintre
valorile determinate de evaluatori diferiţi.
 cuprinde toate laturile şi sectoarele activităţii şi toate funcţiile întreprinderii scoţând în evidenţă oportu-
nităţile, atuurile şi factorii de succes ai întreprinderii, pe de o parte, şi ameninţările, slăbiciunile
întreprinderii, pe de altă parte.
Principalele obiective urmărite şi mijloace de realizare pentru fiecare latură a activităţii
întreprinderii sunt prezentate în cadrul diagnosticelor sectoriale, după cum rezultă în cele ce urmează.
Diagnosticul are drept scop
 intelegerea factorilor economici care influenteaza sectorul de activitate al intreprinderii;
 cunoasterea regulilor concurentiale ale sectorului din care face parte intreprinderea;
 determinarea oportunitatilor si riscurilor, punctelor forte si slabe in present si in viitor;
 facultatea de integrare a rezultatelor in reprezentarea sintetica sau modelul, in sens calitativ, pe
care utilizatorii raportului de evaluare il cauta in acea intreprindere pentru a deduce rapid consecintele la
nivelul rezultatelor sale.
Rolul diagnosticului in evaluarea intreprinderii este de a orienta evaluatorul in etapa de evaluare
propriu-zisa respectiv in stabilirea ipotezelor de evaluare, alegerea metodelor, ajuta la anticiparea viitorului
firmei, la depistarea factorilor de risc si la sabilirea ipotezelor de evaluare scara valorilor determinate
prezentate in raportul final.
Clasificare a diagnosticelor de evaluare:
 diagnosticul juridic,
 diagnosticul comercial,
 diagnosticul tehnic,tehnologic si de exploatare,
 diagnosticul de organizare, management si resurse umane,
 diagnosticul financiar-contabil

20.Care sunt paşii (etapele) în determinarea activului net corectat al unei întreprinderi?
Activul net corijat al unei entităţi se determină parcurgându-se succesiv trei etape:
 separarea tuturor bunurilor evidenţiate în bilanţul contabil, în bunuri necesare exploatării şi bunuri în
afara exploatării;
 reevaluarea tuturor elementelor patrimoniului de active necesare exploatării;
 calculul matematic al activului net corijat.

21.Care sunt componentele fundamentale ale oricărei evaluări de întreprindere?


Componentele fundamentale ale oricarei evaluari sunt:
 Activul net corectat si capacitatea beneficiara
 Rata de actualizare
 Diagnosticul juridic
 Diagnosticul functiunii de cercetare-dezvoltare
 Diagnosticul functiunii comerciale
 Diagnosticul functiunii de productie
 Diagnosticul functiunii de resurse umane
 Diagnosticul functiunii financiar-contabile
22.Care sunt metodele de calcul al activului net corijat al unei întreprinderi?
Activul net reevaluat (Anr) sau activul net corijat (ANC)
Activul net corijat al unei entitati se determina parcurgand succesiv trei etape:
2
EVALUARE VARIANTA 1

 separarea tuturor bunurilor evidenţiate în bilanţul contabil, în bunuri necesare exploatării şi


bunuri în afara exploatării;
 reevaluarea tuturor elementelor patrimoniului de active necesare exploatării;
 calculul matematic al activului net corijat.
Activul net corijat (ANC) se obtine pornind de la valorile contabile ale bunurilor din bilant.
Corectarea valorilor din bilantul contabil se poate face in functie de 3 moduri de abordare, obtinundu-se 3
valori distincte ale activului net corijat:
 In functie de valoarea lor probabila de negociere
 In functie de valoarea lor de utilizare
 In fucntie de valoarea lor de lichidare
Valoarea reala sau valoarea matematica, respectiv ANC, se obtine fie prin:
 Metoda substractiva ( total activ reevaluat corijat – total datorii )
 Metoda aditiva ( totalitatea capitalurilor proprii plus sau minus influentele din reevaluarea
tuturor elementelor de activ)
La aceasta valoare se recurge numai in situatia in care se are in vedere continuitatea activitatii
intreprinderii, si in orice caz nu reprezinta valoarea globala a intreprinderii, deoarece nu s-a luat in calcul
partea invizibila a acesteia.

25. Cum se calculează valoarea substanţială brută a unei întreprinderi? Explicaţi semnificaţia
acesteia.
Prin valoare substanţială brută (VSB) se înţelege activul reevaluat în ipoteza continuării activităţii,
plus valoarea bunurilor folosite de întreprindere fără a fi proprietara acestora, minus valoarea bunurilor care
deşi sunt înregistrate în patrimoniul întreprinderii nu sunt folosite din diverse cauze (închiriate etc).
Valoarea substantiala bruta ( VSB) reprezinta totalitatea mijloacelor corporale ale intreprinderii,
angajate si organizate pentru a realiza obiectul sau de activitate fara a tine cont de modul de finantare a
acestora.
Valoarea substantiala bruta, asa cum s-a mai spus de altfel, este egala cu totalitatea activului
reevaluat corijat plus valoarea actuala a bunurilor pe care intreprinderea le foloseste fara a fi proprietara
( inchiriate, imprumutate, leaging etc) minus valoarea actuala a elementelor corporale care, desi sunt
inregistrate in patrimoniu, nu se gasesc in intreprindere.
Cu cat valoarea substantiala bruta este mai mare cu atat remuneratia sa va fi mai puternica
micsorand profitul si diminuand valoarea goodwill-ului.
Ea semnifica valoarea bunurilor, capacitatea reflectata in active, de care dispune si le poate utiliza
întreprinderea la un moment dat, prezentând valoarea activului pe baza principiului prevalentei
economicului asupra juridicului.

27. Ce este si cum se determina rata de actualizare?


Rata de actualizare este un element al pieţei financiare introdus în calculul parametrilor economici şi
indicatorilor financiari de către operatorii din piaţa de bunuri şi servicii. Fără a intra în detaliile doctrinei
economiei de piaţă referitoare la rolul pieţei financiare pentru economia reală, menţionăm totuşi că acest rol
este strict legat de proprietatea singurei mărfi existente în piaţa financiară - banii, aceea că stând, aduce
beneficii, spre deosebire de mărfurile din piaţa de bunuri şi servicii, care, stând, aduc pierderi.
Actualizarea este un instrument prin care se asigură comparabilitatea unor indicatori financiari şi
parametri economici ce se realizează în perioade diferite de timp.
Actualizarea sumelor reprezintă un ansamblu de calcule menite să măsoare valoarea actuală a
unei sume de bani viitoare sau trecute care depind de doi parametrii esenţiali: durata temporală reţinută şi rata
dobânzii luată în calcul pentru a măsura indisponibilitatea sumei în prezent.
Determinarea ratei de actualizare pornind de la rata de rentabilitate a pietei:

CMPC= ( Costul capitalurilor proprii x 80% ) + ( Costul mediu ponderat al capitalului imprumutat x 20%)

28.Care sunt tehnicile de actualizare?

3
EVALUARE VARIANTA 1

Actualizarea se realizează şi se exprimă prin două tehnici speciale după cum este luat în calcul
factorul timp, şi anume:
 dacă factorul timp este luat în calcul din direcţia trecut-prezent-viitor, tehnica se numeşte de
capitalizare sau de fructificare. Regula capitalizării sau fructificării este următoarea: o sumă X cheltuită
în trecut (sau în prezent) are ca echivalent în prezent (sau în viitor) suma Y, numai dacă pe X o
amplificăm cu (1 + i)n:
X(1 + i)n =Y

în care n = numărul de ani şi i rata de capitalizare sau de fructificare.


 dacă factorul timp este luat în calcul din direcţia viitor-prezent-trecut, tehnica se numeşte de
actualizare propriu-zisă. Regula actualizării propriu-zise este următoarea: o sumă prevăzută a
fi cheltuită în viitor peste n ani, Y are ca echivalent în prezent (sau în trecut) suma X numai dacă
1
pe Y o amplificăm cu
(1  i) n
1
X Y
1  i  n
în care n = numărul de ani si i rata de actualizare.
Actualizarea nu are nimic direct cu devalorizarea sau cu inflaţia; pur şi simplu are în vedere faptul
că leul de azi nu este egal cu leul de ieri şi nici cu leul de mâine, deoarece această sumă, investită, îmi aduce
ceva în plus; acest ceva poate fi mai mare sau mai mic decât dobânda pieţii.

30. Ce este actualizarea?


Actualizarea este un instrument prin care se asigură comparabilitatea unor indicatori financiari şi
parametri economici ce se realizează în perioade diferite de timp.
Actualizarea sumelor reprezintă un ansamblu de calcule menite să măsoare valoarea actuală a
unei sume de bani viitoare sau trecute care depind de doi parametrii esenţiali: durata temporală reţinută şi rata
dobânzii luată în calcul pentru a măsura indisponibilitatea sumei în prezent.

32. Cum se determină costul capitalului propriu al unei întreprinderi?


Costul capitalului propriu se determină în baza relaţiei:
Ccp = Rn + (Rr – Rn)x β
unde:
Rn = rata neutră de plasament a disponibilităţilor pe piaţa financiară (care în condiţii normale
poate fi de3-6%);
Rr = rata cu riscuri sau totalitatea riscurilor la care este supusă întreprinderea; atât cele externe
(riscul de ţară, riscul de ramură, riscul de politică economică, fiscală, riscul de neadaptare a managementului
la exigenţele economiei de piaţă etc), cât şi cele interne (dezechilibru financiar, tehnologii învechite,
echipamente depăşite, produse demodate şi orice punct slab reţinut în cadrul diagnosticului etc);
Rr - Rn = prima de risc a întreprinderii;
β = coeficient care semnifică volatilitatea acţiunii întreprinderii de evaluat; Beta exprimă şi măsoară
sensul şi mărimea abaterii rentabilităţii acţiunilor întreprinderii faţă de mărimea abaterii rentabilităţii acţiunilor
pe piaţa (ramura) din care face parte întreprinderea. Variabilitatea totală a rentabilităţii unei acţiuni se împarte
în două: una determinată de influenţa pieţei care se explică prin riscul sistematic numit şi risc nediferenţiat;
alta determinată de influenţa caracteristicilor specifice fiecărei acţiuni care se explică prin riscul specific sau
nesistematic, diferenţiat sau individual. Riscul specific poate fi împărţit în risc specific fiecărei acţiuni
determinat de modificări în comportamentul economic al întreprinderii emitente sau în cel al deţinătorilor
acestor acţiuni, riscul specific ramurii industriale de care aparţine întreprinderea.
În raport cu β, acţiunile se clasifică în:
 acţiuni volatile cu β > 1 care semnifică faptul că o variaţie de ± 1 % a indicelui general al pieţii
determină o variaţie mai mare de ± 1% a rentabilităţii acţiunii întreprinderii; situaţia este specifică
întreprinderilor din chimie, sticlărie, echipamente electrice şi electronice etc, în general în industria
bunurilor de consum cu o sensibilitate mai mare în raport cu comportamentul cumpărătorilor;

4
EVALUARE VARIANTA 1

 acţiuni puţin volatile cu β < 1 care exprimă o variabilitate degresivă a rentabilităţii acţiunii întreprinderii
(material rulant, imobiliare, asigurări etc);
 acţiuni cu β = 1 pentru care o variaţie a rentabilităţii generale antrenează aceeaşi variaţie a
rentabilităţii acţiunii întreprinderii (unităţi de tip holdyng, construcţii industriale, bănci etc.)

36. Ce este valoarea patrimonială a unei întreprinderi? Prezentaţi câteva metode de determinare.
Valoarea patrimoniala este activul net corijat obtinut ca diferenta intre activul bilantului economic si
datoriile inscrise in acest bilant.
Valoarea patrimoniala a unei intreprinderi este activul net corijat.
Activul net corijat se calculeaza prin doua metode:
1. metoda aditiva
ANC= CAP PROPRII -/+ DIF DE REEVALUARE
2. metoda substractiva
ANC = ACTIVE REEVALUTE – DATORIi
Metodele de determinare sunt:
 Activul net coectat poate fi determinat prin doua metode:
 Metoda aditiva
 Metoda substractiva
 Metoda valorii substantiale
 Alte metode patrimoniale, sunt:
 Metoda capitalului permanent necesar exploatarii

( Abordarea patrimonială urmăreşte estimarea unei valori de piaţă pentru patrimoniul întreprinderii
pornind de la situaţiile sale financiare, de o manieră statică, fără a ţine seama de potenţialul economic al
întreprinderii; este o abordare minimalistă care furnizează părţilor interesate un minim de garanţie asupra
unei valori, la un moment dat, probând unui investitor că există o contrapartidă pentru acţiunile pe care el le
deţine la întreprinderea respectivă.
Valorile patrimoniale care se pot determina pentru o întreprindere sunt:
- valoarea contabilă;
- valoarea reală sau valoarea matematică;
- valoarea activului net reevaluat;
- valoarea de reconstituire sau valoarea capitalurilor permanente necesare exploatării
- activul net de lichidare;
- valoarea substanţială; )

37. Ce este capacitatea beneficiară a unei întreprinderi şi ce semnificaţie are în evaluarea unei
întreprinderi?
Capacitatea beneficiară a unei întreprinderi poate fi definită ca fiind aptitudinea unei întreprinderi de a
degaja un beneficiu în viitorul apropiat, în condiţii de gestiune normale, identice cu cele din perioadele
trecute, dacă schimbări semnificative nu au loc în viaţa întreprinderii.
Este vorba de a determina, pornind de la bilant si evidentele contabile, care este rezultatul
economic rezonabil la care un comparator ar putea sa se astepte. Este ceea ce se numeste capacitatea
beneficiara.
Capacitatea beneficiara ceeaza usor o confuzie suplimentara: nu este vorba de un beneficiu, de un
profit in sensul usual, ci de un randament financiar al totalitatii capitalurilor care finanteaza exploatarea.
Capacitatea beneficiara se poate exprima prin următorii indicatori:
 profit brut (diagnosticul financiar-contabil);
 profitul net se foloseste in evaluari prin metode bazate pe capitalizarea veniturilor;
 dividend folosit in evaluari bazate pe randamentul capitalului;
 prin flux de trezorerie sau cash-flow folosit in evaluarile bazate pe actualizarea fluxurilor
degajate de întreprindere.

5
EVALUARE VARIANTA 1

Rezultatele publicate ca atare de intreprindere sunt adesea putin semnificative,ca urmare a celor 3
categorii de factori a caror incidenta tre stabilita,masurata.Influenta acestor factori asupra val.intreprinderii
tre.analizata distinct si anume:
 incidenta fiscalitatii
 incidenta metodologiei contabile
 distorsiunile voluntare ale rez.financiar.
Deci,este vorba de a determina,pornind de la bilant si evidentele contabile,care este rez.econimoc
rezonabil la care un eventual cumparator ar putea sa astepte.Este ceea ce se numeste Capacitate
Beneficiara.
Capacitatea benefica ( profit viitor al intreprinderii) se det parcurgand 3 etape:
 studiul rezultatelor trecute
 examenul previziunilor
 calculul matematic al capacitatii benefice

38. Care sunt paşii (etapele) pentru determinarea capacităţii beneficiare a unei întreprinderi?
Capacitatea beneficiară, acest profit viitor al întreprinderii, se determină parcurgându-se succesiv trei
etape:
 studiul rezultatelor trecute,
 examenul
 calculul matematic al capacităţii beneficiare.
I. Studiul rezultatelor trecute are drept scop determinarea pe trei ani in urma a profitului din
bilant care indeplineste cumulativ 4 conditii:
1. este un profit stabil;
2. este un profit real;
3. este un profit cert;
4. profitul poate fi considerat ca neproductibil in viitor.
Se porneste de la profitul din bilant caruia i se aduc corectii:
A. corectii pe orizontala intre exercitii care scot in evidenta modificarile din legislatie. Deci trebuie sa
facem comparabile bilanturile si sa le aducem la nivelul ultimului an.
B. Corectii pe verticala adica pentru fiecare exetcitiu in parte de la CA pana la profitul net sunt
ajustate, corectate, toate marjele intreprinderii pe baza constatarilor din diagnosticul de evaluare.:
* marja bruta;
* valoarea adaugata
* excedent brut/net din exploatare;
* profit net
Pricipalele corectii ale profiturilor din bilanturile contabile:
a) prima categorie de corecţii se refera la corectarea profitului obţinut din diferenţe de curs valutar;
b) a doua categorie de corecţii sunt legate de amortismente – se înlătura orice exces de amortizare si se
adăuga orice insuficienta de amortizare, referinţa constituind-o fie legea fiscala fie standardele
profesionale emise de experţii tehnici;
c) a treia categorie se refera la salarii si asimilate salariilor - insuficientele sau exagerările trebuie
adăugate sau eliminate, referinţa constituind-o standardele si studiile efectuate de experţi in munca si
protecţia sociala;
d) a patra categorie se refera la stocuri – se verifica daca sistemul de evaluare a fost constant pe întreaga
perioada, realitatea si jocul stocurilor de la început si sfârşit de perioada, anomaliile trebuind reintegrate
sau deduse din rezultatul contabil;
e) a cincia categorie se refera la profituri si pierderi excepţionale – se reţin numai acele profituri care
provin din operaţiuni obişnuite, cere se reproduc in mod sistematic in viitor
f) corecţii legate de sinergii
g) alte corecţii care pot rezulta din diagnostic
In concluzie, pe baza constatărilor din diagnostic, se poate creste sau se poate scădea valoarea
întreprinderii.

6
EVALUARE VARIANTA 1

II. Examenul previziunilor


Evaluatorul face discuţii cu conducerea asupra viitorului întreprinderii din care trebuie sa rezulte ca
întreprinderea va avea continuitate in viitor, altfel evaluatorul va folosi metode lichidative.

III.Calculul matematic prin 4 variante de lucru din acre evaluatorul va folosi una:
a) capacitatea beneficiara la nivelul mediei profiturilor nete anuale previzionate; se recomanda in
evaluarea pentru privatizare unde trecutul este neproductibil.
b) Capacitatea beneficiara ca medie a profiturilor nete anuale corectate, se foloseste in evaluari pt
fuziuni, divizari, majorari de capital.
c) Capacitatea beneficiara ca medie a profiturilor nete anuale din intreaga periaoda trecuta si
viitoare; se utilizeaza in evaluarea pt vanzari intre proprietari privati.
d) Capacitatea beneficiara ca medie a profiturilor nete anuale din diferite perioade trecute si
viitoare, de ex: 3 ani din trecut si 1 an viitorsau 1 an trecut si 3 ani viitor.

40. Care sunt variantele teoretice de calcul matematic al capacităţii beneficiare a unei
întreprinderi?
Se poate utiliza una din următoarele patru variante:

 capacitatea beneficiară ca medie a profiturilor nete anuale provizionale, variantă recomandată în


cazul evaluărilor pentru privatizare (CBj);
 capacitatea beneficiară ca medie a profiturilor nete anuale corectate (CB2);
 capacitatea beneficiară ca medie a profiturilor nete anuale din întreaga perioadă trecută şi viitoare
(CB3);
 capacitatea beneficiară ca medie a profiturilor nete anuale din diferite perioade trecute şi viitoare (CB4).

41. Ce înţelegeţi prin perioada de referinţă a unei întreprinderi în evaluarea acesteia pe baza
performanţelor financiare?
Perioada de referinţă exprimată în număr de ani corespunde perioadei de prognoză a întreprinderii,
adică perioada la sfârşitul căreia proprietarul ar trebui să-şi schimbe atitudinea faţă de afacerea sa.
Schimbarea de atitudine constă în provocarea unor astfel de modificări în viaţa întreprinderii care să-i
permită să-şi reia ciclul vieţii;
Astfel de modificări constau în iniţierea unor căi de restructurare, cum ar fi:
 formarea de noi societăţi comerciale,
 fuziunea,
 divizarea,
 asocierea cu părţi ale întreprinderii,
 injecţii de capital pentru înlocuirea tehnologiilor,
 modernizarea echipamentelor,
 reînoirea produselor etc.
Deci, perioada de referinţă se exprimă de regulă în ani şi corespunde limitei de prognoză stabilită de
experţi pe baza constatărilor din diagnosticele sectoriale. Din punct de vedere al cumpărătorului, această
perioadă coincide cu termenul de recuperare a investiţiei pe care acesta este pe cale să o facă.

43. Cum se determină şi ce semnificaţie au fluxurile de trezorerie în evaluarea unei întreprinderi?


Cash Flow înseamnă fluxul de trezorerie disponibilă pe care-l degajează un activ sau o societate.
Există mai multe interpretări care se dau conţinutului cash flow-ului şi, deci, şi modului de calcul al
acestui indicator financiar; în toate cazurile, însă, în determinarea mărimii acestuia se porneşte de la
capacitatea beneficiară exprimată prin profitul net (pn) la care se adaugă toate celelalte fluxuri create de
agentul economic ((amortismente (am) şi provizioane (pr)) şi se scad nevoile de finanţare a activităţii curente
(investiţiile pentru menţinerea potenţialului actual al agentului economic (Ir) şi variaţia fondului de rulment
normativ (ANFR)).

7
EVALUARE VARIANTA 1

CF = Pn + Am + Pr – Ir – ΔNFR

45. Care sunt cele patru etape (paşi) în evaluarea întreprinderii prin metoda fluxurilor de
disponibilităţi actualizate?
Metoda este prin excelenta futurista; utilizeaza principiul financiar potrivit caruia valoarea unui activ
este egala cu valoarea actuala a fluxurilor nete de disponibilitati (cash flow) susceptibile de a fi degajate in
viitor de catre activul respectiv
Cash-flow reprezinta fluxul de trezorerie disponibila pe care il degajeaza un activ sau o societate.
Aplicare metodei se face in patru etape:
A.Calculul fluxului de lichiditati nete istorice pe minim trei ani folosind constatarile din diagnosticul
general si sectorial, cu deosebire din cel financiar.
Fluxul de lichiditati nete istorice se poate calcula pornind de la profitul net, caruia i se aduc
ajustari, sau pornind de la excedentul brut de exploatare (EBE) .

CF = EBE – ΔNFR – Ir – Impozitul pe profit + Rezultatul financiar + Activele cedate(nete)

B. Proiectarea fluxului de lichiditati nete pe o perioada mai lunga, dar compatibila cu orizontul
de prognoza stabilit intreprinderii; deci o buna viziune, o intelegere a fluxurilor trecute: vanzari, preturi,
structura cheltuielilor, riscuri, etc.
C. Determinarea ratei de actualizare datorita careia este posibila readucerea fluxurilor nete
viitoare si valorii reziduale in valori actuale.
Rata de actualizare = expresia exigentei de profitabilitate a investitorului pentru inventitia sa.
Rata de actualizare depinde de:
 Inflatia care poate eroda o incasare viitoare
 Costul banilor pe care ii utilizeaza (costul capitalului)
 Riscurile pe care le implica incasarea viitoare
 Ambianta generala
D. Determinarea valorii reziduale ce urmeaza a fi adaugata la suma fluxurilor degajate de
intreprindere. La sfarsitul perioadei proiectate, intreprinderea poseda o anumita valoare care trebuie
estimata. Sunt considerate 2 tehnici pentru determinarea acestei valori reziduale:
 O tehnica ce privilegiaza latura contabila:
Valorea reziduala = Activul net (sf perioadei) sau cu un multiplu al rezultatului net din ultimul
an
O tehnica ce privilegiaza latura economica, zisa si tehnica de actualizare prin perpetuare:
Valoarea reziduala= Σ fluxurilor actualizate pe care intreprinderea va fi capabila sa le
degajeze dincolo de perioada de prognoza.
Valoarea reziduala se calculeaza prin formula:
Vr = Z x CFn – prin aplicarea unui multiplu rezidual „Z” la cash flow-ul actualizat din ultimul an
prognozat. ( de regula Z este cuprins intre 3 si 6)
Multiplicatorul rezidual „Z” se poate obtine prin modelul GORDON, respectiv 1/(K-g), unde „K” este
coeficientul de ajustare pentru risc si „g” este rata de crestere a fluxurilor de numerar.
Evaluarea prin metoda actualizarii fluxurilor banesti, desi pare simpla este foarte complexa in
aplicare, datorita estimarii reale a fluxurilor previzionate, a valorii reziduale, a estimarii costului mediu
ponderat al capitalului sau rate de actualizare.

46. Ce sunt elementele intangibile ale unei întreprinderi şi care sunt acestea?
Elementele intangibile sunt de regulă elemente imateriale care pot sau nu să fie înregistrate în
patrimoniu (cele care pot fi înregistrate sunt imobilizările necorporale) dar contribuie la menţinerea potenţialului
actual şi influenţează rezultatele financiare ale întreprinderii şi, pe această cale, valoarea întreprinderii;
elementele intangibile constituie sursa unui superprofit, superbeneficiu sau rentă de goodwill, adică profitul

8
EVALUARE VARIANTA 1

obţinut de întreprindere peste pragul de rentabilitate pretins de piaţă în funcţie de efortul investiţional al
întreprinderii, efort exprimat prin valoarea patrimonială a acesteia.
Elementele intangibile care nu pot fi înregistrate în patrimoniu se pot referi la: reputaţia întreprinderii,
superioritatea produselor, amplasamentul, clientela, bonitatea şi solvabilitatea faţă de terţi, poziţia faţă de
organismele publice şi administrative, competenţa tehnică (licenţe, brevete, mărci, studii, laboratoare etc),
competenţa comercială (promovare, publicitate, clienţi, vad comercial etc), competenţa managerială
(calitatea personalului, performanţele managerilor, cadrele cheie etc.) etc.
Neputând fi înregistrate în patrimoniu, sau chiar dacă sunt înregistrate, sunt considerate nonvalori
din punct de vedere patrimonial; elementele intangibile formează acea parte „invizibilă" a întreprinderii a cărei
valoare obţinută prin capitalizare reprezintă goodwillul întreprinderii. Prin adăugarea goodwill-ului la valoarea
patrimonială se obţine valoarea globală a întreprinderii.

47. Ce sunt metodele combinate de evaluare a întreprinderii şi în câte grupe se pot clasifica?
Metodele combinate presupun luarea în consideraţie, sub o formă sau alta de exprimare, atât a
patrimoniului cât şi a indicatorilor calitativi referitori la performanţele financiare ale întreprinderii.
Metodele de evaluare, combinate, se împart în două mari grupe, în funcţie de tehnicile folosite şi
anume:
 tehnici bazate pe ponderarea între o valoare patrimonială şi una prin rentabilitate;
 tehnici bazate pe asocierea la valoarea patrimonială a unuia sau a mai multor elemente
intangibile.
Metodele combinate fac apel atât la valori statice, patrimoniale, cât şi la valori dinamice bazate pe
rentabilitate sau pe randament. Valoarea patrimonială constituie valoarea de bază a întreprinderii, care
poate beneficia, între altele, de o rentă economică (valoarea dinamică) obţinută prin calculul goodwill-ului
sau badwill-ului.

48. Cum se evaluează acţiunile deţinute de întreprindere la capitalul altor întreprinderi?


Acţiunile sunt evaluate diferit, după cum cotează sau nu la bursă şi după cum se constituie într-un
pachet majoritar sau un pachet minoritar.
 atunci cand pachetul este minoritar, prin capitalizarea dividendelor procurate de acestea;
 cand pachetul este majoritar se poate aplica aceeasi metoda sau se procedeaza la evaluarea
globala a societatii in care s-a investit si pe aceasta baza se determina valoarea unui titlu respective
a pachetului;
Titlurile de participare se evalueaza atunci cand pachetul este minoritar, prin capitalizarea
dividendelor procurate de acestea; cand pachetul este majoritar se poate aplica aceeasi metoda sau se
procedeaza la evaluarea globala a societatii in care s-a investit si, pe aceeasi baza, se determina valoarea
unui titlu si valoarea pachetului.
Acţiunile care cotează se evaluează prin metodele indicate de organismul de reglementare al pieţei
de capital; cea mai utilizată metodă constă în estimarea valorii actuale a unui titlu la nivelul cel mai redus
dintre: media ponderată a preţurilor la tranzacţiile care au avut loc în ultima zi de la bursă şi preţul ultimei
tranzacţii din aceeaşi zi, cu condiţia să fie un preţ relevant, adică să se refere Ia cel puţin 0,5% din numărul
de titluri ale emitentului.
Acţiunile care nu cotează şi se constituie într-un pachet minoritar sunt evaluate prin metoda
capitalizării dividendelor; cele care nu cotează dar se constituie într-un pachet majoritar pot fi evaluate prin
aceeaşi metodă a capitalizării dividendelor, dar pot fi utilizate şi alte metode bazate pe evaluarea globală a
întreprinderii în care s-a investit.

49. Cum se evaluează stocurile din cadrul unei întreprinderi pentru a determina valoarea acesteia?
Stocurile din contabilitate trebuie să se sprijine pe inventare fizice. După aceasta se procedează la
elaborarea unei balanţe pe vechimi a tuturor stocurilor şi constituirea de provizioane pentru stocurile fără
mişcare sau cu mişcare lentă.
Valorile de exploatare, în general, sunt evaluate la valoarea lor de realizare într-o perspectivă de
continuitate a exploatării, la evaluarea stocurilor urmând să fie avute în vedere următoarele reguli
particulare:
9
EVALUARE VARIANTA 1

 Stocurile la intrare (materii prime, materiale, combustibili, piese de schimb, obiecte de inventar etc.) se
evaluează la preţurile de achiziţie practicate în luna anterioară celei în care se face evaluarea, iar dacă
intrările sunt mai rare, la media preţurilor de achiziţie din cea mai recentă perioadă.
 Stocurile din interior (producţie neterminată, semifabricate din producţie proprie etc.) se evaluează la
nivelul costurilor efective corectate cu gradul de înaintare în realizarea fizică a produselor.
 Stocurile la ieşire (produsele finite) se evaluează la nivelul preţurilor de vânzare mai puţin beneficiile
estimate în aceste preţuri.

50. Cum se evaluează creanţele din bilanţul unei întreprinderi pentru a determina valoarea
acesteia?
Pentru evaluarea creanţelor se elaborează o balanţă în funcţie de vechimea acestora şi se
calculează provizioane pentru creanţele incerte sau cu termenele de încasare depăşite; creanţele se iau în
calculul activului net corijat cu valorile din contabilitate, cele în valută fiind actualizate la raportul de schimb al
monedei naţionale din ultima zi a lunii anterioare celei în care are loc evaluarea întreprinderii.
..................................
Creantele se evalueaza dupa inlaturarea din calcul a creantelor incerte, la valoarea scriptica, cele in
valuta se actualizeaza la raportul de schimb al monedei nationale din ziua respectiva.
Creantele, dupa inlaturarea din calcul a creantelor incerte, intra in calculul valorii patrimoniale a
intreprinderii cu valoarea scriptica; cele in valuta se actualizeaza la raportul de schimb al monedei
nationale din ziua respectiva.

51. Cum se evaluează disponibilităţile din bilanţul unei întreprinderi pentru a determina valoarea
acesteia?

Disponibilităţile băneşti intră în calculul activului net corijat cu valorile din contabilitate, cele în valută
fiind însă actualizate la raportul de schimb al monedei naţionale din ultima zi a lunii anterioare celei în care
are loc evaluarea.

52. Cum se evaluează imobilizările necorporale ale unei întreprinderi pentru a determina valoarea
acesteia?
Imobilizările necorporale (cheltuieli de înfiinţare, mărci, brevete, licenţe, studii, tehnologii etc.) sunt
considerate, de regulă, nonvalori pentru determinarea activului net corijat al întreprinderii, cu o singură
excepţie: cheltuielile de cercetare şi studiile care se referă la produse noi sau la dezvoltare (şi nu cele care
sunt efectuate pentru menţinerea potenţialului existent), care se iau în calculul activului net corijat cu sumele
înregistrate în contabilitate. Motivul? Dacă imobilizările necorporale, ca de altfel toate elementele intangibile ale
întreprinderii, sunt bine gestionate şi exploatate, influenţează valoarea întreprinderii însă nu patrimonial ci prin
rentabilitate, aşa cum se va vedea la capitalul privind evaluarea părţii invizibile a întreprinderii.

53.Cum se evaluează obligaţiunile din bilanţul unei întreprinderi pentru a determina valoarea
acesteia?
Obligaţiile financiare şi nefinanciare în valută se actualizează la raportul de schimb al monedei
naţionale, diferenţele fiind regularizate pe seama rezultatelor financiare ale întreprinderii.
Structura frecvent intalnita la acest element al bilantului contabil se refera la titluri de participare la capitalul
altor intreprinderi( actiuni, parti sociale, etc.) si credite acordate sau plasamente.
Titlurile sunt evaluate diferit, dupa cum coteaza sau nu la bursa si dupa cum se constituie intr-un
pachet majoritar sau un pachet minoritar. Titlurile care coteaza se evalueaza prin metodele indicate de
organismul de reglementare al pietei de capital; cea mai utilizata metoda consta in estimarea valorii
actuale a unui titlu la nivelul cel mai redus dintre: media ponderata a preturilor la tranzactiile care au avut
loc in ultima zi de la bursa si pretul ultimei tranzactii din aceeasi zi, cu conditia sa fie un prêt relevant,
adica sa se refere la cel putin 0,5% din numarul de titluri ale emitentului. Titlurile care nu coteaza si se
constituie intr-un pachet minoritar sunt evaluate prin metoda capitalizarii dividendelor; cele care nu
coteaza dar se constituie intr-un pachet majoritar pot fi evaluate prin aceeasi metoda a capitalizarii
10
EVALUARE VARIANTA 1

dividendelor, dar pot fi utilizate si alte metode bazate pe evaluarea globala a intreprinderii in care s-a
investit.
Creditele acordate, plasamentele, sunt luate in calculul activului net corijat cu valorile dihn scriptele
contabile, cele in valuta fiind insa actualizate la raportul de schimb al monedei nationale din ultima zi a lunii
anterioare in care au demarat studiile pentru evaluarea intreprinderii.
Obilgatiile financiare si nefinanciare in valuta se actualizeaza la raportul de schimb al monedei
nationale din ziua evaluarii, diferentele fiind regularizate pe seama capitalurilor proprii, in cazul evaluarii in
scopul unei tranzactii, sau pe seama rezultatelor financiare, in cazul evaluarilor in alte scopuri.

54. Care este structura standard a unui raport de evaluare a întreprinderii?


Elementele de bază ale unui raport de evaluare a întreprinderii, într-o structură standard, se
prezintă astfel:
A. Un capitol intitulat „Rezumatul principalelor concluzii şi recomandări"; cuprinde pe scurt obiectul
misiunii de evaluare şi rezultatele (valorile) obţinute.
B. Un capitol intitulat „Prezentarea întreprinderii"; cuprinde cât mai multe informaţii, prezentate
succint, despre între prindere, obiect de activitate şi cifrele caracteristice ale activităţii desfăşurate etc.
C. Un capitol intitulat „Prezentarea evaluatorului"; cuprinde informaţii cu privire la identitatea
evaluatorului, calitatea specifică în care participă la lucrările de evaluare (evaluator, agent independent sau
imparţial, consultanţa întreprinderii sau mediator), precum şi „Declaraţia de conformitate" care va confirma
că:
 prezentările faptelor din raport sunt corecte şi reflectă cele mai pertinente cunoştinţe ale
evaluatorului;
 analizele şi concluziile sunt limitate numai la ipotezele şi condiţiile prezentate în raport;
 nu a existat (sau dacă a existat trebuie specificat) nici un interes al evaluatorului asupra
întreprinderii evaluate;
 onorariul evaluatorului nu este (sau dacă este trebuie specificat) condiţionat de nici un aspect
al raportului;
 evaluarea a fost efectuată cu respectarea Codului etic şi a standardelor naţionale sau
internaţionale de evaluare;
 evaluatorul îndeplineşte cerinţele adecvate de calificare profesională;
 evaluatorul a efectuat (sau nu a efectuat) cel puţin o inspecţie personală la întreprinderea
evaluată;
 nici o persoană, cu excepţia celor specificate în raport, nu a acordat asistenţă profesională
evaluatorilor.
D. Un capitol intitulat „Diagnosticul de evaluare şi analiză fundamentală" prezentat pe subcapitole
sectoriale, astfel:
 Diagnosticul juridic
 Diagnosticul comercial
 Diagnosticul tehnic, tehnologic si de exploatare
 Diagnisticul de organizare, management si resurse umane
 Diagnosticul financiar contabil , analiza fundamentala
 Sinteza diagnosticului de evaluare

E. Un capitol intitulat „Bazele lucrării de evaluare" care prezintă pe subcapitole distincte:


 Ipotezele de evaluare: macroeconomice şi microeconomice;
 Factorii de risc, prezentaţi grupat: exogeni şi endogeni;
 Expertize şi studii (proprii sau însuşite);
 Bibliografia utilizată.
F. Un capitol intitulat „Metode de evaluare aplicate"; cuprinde o descriere a metodelor de evaluare
aplicate şi rezultatele obţinute pentru fiecare metodă aplicată. Constatările sunt prezentate grupat pe
principalele grupe de metode utilizate: metode patrimoniale, metode bazate pe performanţele
financiare, metode combinate, metode bazate pe comparaţii şi alte metode.
11
EVALUARE VARIANTA 1

G. Un capitol intitulat „Gama de valori; valoarea acţiunilor"; cuprinde toate valorile determinate în
capitolul anterior, prezentate însă în ordinea mărimii, atât la nivelul întreprinderii cât şi la nivelul unei acţiuni
sau titlu emise de întreprinderea evaluată.
H. Un capitol intitulat „Opinii ale evaluatorului"; cuprinde diferite remarci, sublinieri şi atenţionări în
modul de folosire a valorilor determinate în cadrul acţiunilor desfăşurate de evaluator.
Se vor exprima opiniile asupra rezultatelor obtinute, atat din punct de vedere economic cat si
financiar. Se va exprima parerea evaluatorilor asupra rezultatelor obtinute din operatiunea de evaluare.

55. Cum influenţează raportul de schimb al monedei naţionale valoarea unei întreprinderi?
Orice modificare a raportului de schimb al monedei nationale are o influenta mai mare sau mai
mica, mai devreme sau mai tarzie asupra tuturor bunurilor si intreprinderilor din economia romaneasca
astfel incat este necesara gasirea si masurarea impactului acestor modificari asupra valorii bunurilor din
fiecare intreprindere si a fiecarei intreprinderi in ansamblu; aceasta se realizeaza recurgandu-se la
tehnicile de evaluare.
 Raportul de schimb al monedei nationale, influenteaza valoarea întreprinderii astfel:
influenţează rata de actualizare prin riscul deprecierii menedei naţionale
 Influenţează bilanţul economic prin evaluarea elementelor monetare la cursul de schimb de la data
efectuării evaluării.
Atunci cand moneda nationala se devalorizeaza (creste raportul de schimb) valoarea intreprinderii
creste, iar cand se valorizeaza (scade raportul de schimb) valoarea intreprinderii scade

56. Cum influenţează modificarea preţurilor valoarea unei întreprinderi?


Pentru orice modificare a preturilor in piata trebuie identificate diferentele fata de cele pe care
managementul unui intreprinderi le are la dispozitie prin informatiile interne, contabile sau de alta natura.
Modificarea preturilor influenţează valoarea inteprinderii astfel:
 rata de actualizare este influenţata cu riscul de proiecţie;
 bilanţul economic este influenţat prin evaluarea activelor la valori juste, de piaţa care ţin seama de
preturile pieţei
Atunci cand preturile cresc valoarea intreprinderii scade iar cand preturile scad valoarea
intreprinderii creste. De aceea, evaluarile de intreprinderi sunt valabile numai la o anumita data, dupa care
ele trebuie sa fie din nou evaluate.

57. Care este rolul bilanţului economic în evaluarea unei întreprinderi?


Evaluarea unui activ sau intreprindere se face pe baza bilantului economic al activului sau
intreprinderii, un bilant teoretic, de calcul, un bilant abstract, elaborate de experti in scopul evaluarii.
Acesta este bilantul care cuprinde, de asemenea patrimonial, dar un patrimoniu exprimat in valori
economice si nu contabile, precum si un rezultat financiar, profitul net, dar un profit determinat tinand
seama de conditiile normale ale pietii din care face parte intreprinderea sau activul.
Bilantul economic ofera masa de date necesara aplicarii metodelor de evaluare.
Rolul bilantului economic in evaluarea unei intreprinderi:
 ofera masa de date necesara aplicarii metodelor de evaluare;
 este instrumentul de lucru pe baza caruia se evalueaza o întreprindere; reprezinta
patrimoniul, rentabilitatea intreprinderii, actualizate si corectate in functie de exigentele pietei, pe baza
constatarilor din diagnosticul de evaluare;
 reprezinta patrimoniul adus la nivelul pietei.
El prezintă patrimonial rentabilitatea întreprinderii actualizate şi corectate în funcţie de exigenţele
pieţei, pe baza constatărilor din diagnosticul de evaluare.
Expertul evaluator ţinând cont de faptul că:
 bilanţul contabil nu permite înţelegerea corectă a realităţii economice şi financiare a
întreprinderii.
 valoarea netă contabilă - ca diferenţă între ceea ce ea posedă şi ceea ce ea datorează- nu
reflectă decât imperfect valoarea economică reală va aduce o serie de corecţii elementelor patrimoniale

12
EVALUARE VARIANTA 1

(extracontabil), elaborând un bilanţ economic, care va oferi datele necesare, aplicării metodelor de
evaluare.
Aceste corecţii trebuie realizate în raport cu:
 valoarea patrimonială de moment a fiecărui element
 de capacitatea potenţială de a produce profit.
59. Cum explicaţi relaţia dintre politicile contabile şi valoarea întreprinderii?

Este evident ca politicile contbile influenteaza valoarAe intreprinderii instrucat intrucat acesta poate
opta pentru o metoda sau alta, o baza de evaluare sau alta a elemntelor din situatiile financiare, astfel
metoda lifo in cazul stocurilor va conduce la o valoare a stocurilor mai mare in bilant si un rezultat mai mic
pe cand metoda fifo va avea unefect invers, asmenea si politicile de amortizare, respective duratele de
viata stabilite sau metodele de amortizare. De exemplu capitalizarea costurilro indatorarii la un moment
dat determina active mai mari decat daca dobanda ra fi tercuta direct in caheltuiala perioadei.
Insuficienta de amortizare a imobilizarilor dintr-o întreprindere (amortizarea scriptica este inferioara
amortizarii tehnico-economice) influenteaza artificial valoarea patrimoniului intreprinderii in sensul
majorarii. Surplusul de amortizare determina o micsorare artificiala a valorii patrimoniului intreprinderii.
Includerea anumitor cheltuieli (IAS 16, IAS 2, IAS 22 etc.) in valoarea activului (tratament alternativ)
mareste valoarea acestuia in timp ce aplicarea tratamentului de baza (afectarea costului perioadei)
determina micsorarea patrimoniului intreprinderii.
Evitarea constituirii provizioanelor mareste artificial valoarea intreprinderii in timp ce constituirea
excesiva de provzioane conduce la micsorarea valorii intreprinderii.

60. Ce înţelegeţi prin valoarea patrimonială a unei întreprinderi?


Abordarea patrimonială urmăreşte estimarea unei valori de piaţă pentru patrimoniul întreprinderii
pornind de la situaţiile sale financiare, de o manieră statică, fără a ţine seama de potenţialul economic al
întreprinderii; este o abordare minimalistă care furnizează părţilor interesate un minim de garanţie asupra
unei valori, la un moment dat, probând unui investitor că există o contrapartidă pentru acţiunile pe care el le
deţine la întreprinderea respectivă.
Valoarea patrimoniala sau valoarea propriu zisa, este activul net corijat obţinut ca diferenţa intre
activul bilanţului economic si datoriile înscrise in acest bilanţ.
Valoarea patrimoniala a intreprinderii se identifica cu activul net contabil determinat pe baza
bilantului contabil. Activul net contabil reprezinta excedentul tuturor bunurilor si creantelor intreprinderii
(activ) asupra tuturor datoriilor acesteia (pasivul exigibil).
Valori patrimoniale:
 Valoarea contabila, determinata pe baza activului net contabil:
Anc
Va 
numar.actiuni

 Valoarea intrisecta, determinata pe baza activului net corijat al intreprinderii:


ANC  cheltuielili.licgidari
Va 
numar.actiuni

61. Cum influenţează riscul de ţară valoarea unei întreprinderi?


Riscul de tara influenteaza val intreprinderii in sens invers proportional cu cat riscu este mai mare
cu atat val intrepr este mai mica.
Cresterea riscului de tara determina cresterea ratei de actualizare iar aceasta determina reducerea
valorii intreprinderii.
Dimpotriva, reducerea riscului de tara determina reducerea ratei de actualizare si cresterea valorii
intreprinderii.

32. Cum se determină costul capitalului propriu al unei întreprinderi?


13
EVALUARE VARIANTA 1

Costul capitalului propriu se determină în baza relaţiei:


Ccp = Rn + (Rr – Rn)x β
unde:
Rn = rata neutră de plasament a disponibilităţilor pe piaţa financiară (care în condiţii normale
poate fi de3-6%);
Rr = rata cu riscuri sau totalitatea riscurilor la care este supusă întreprinderea; atât cele externe
(riscul de ţară, riscul de ramură, riscul de politică economică, fiscală, riscul de neadaptare a managementului
la exigenţele economiei de piaţă etc), cât şi cele interne (dezechilibru financiar, tehnologii învechite,
echipamente depăşite, produse demodate şi orice punct slab reţinut în cadrul diagnosticului etc);
Rr - Rn = prima de risc a întreprinderii;
β = coeficient care semnifică volatilitatea acţiunii întreprinderii de evaluat; Beta exprimă şi măsoară
sensul şi mărimea abaterii rentabilităţii acţiunilor întreprinderii faţă de mărimea abaterii rentabilităţii acţiunilor
pe piaţa (ramura) din care face parte întreprinderea. Variabilitatea totală a rentabilităţii unei acţiuni se împarte
în două: una determinată de influenţa pieţei care se explică prin riscul sistematic numit şi risc nediferenţiat;
alta determinată de influenţa caracteristicilor specifice fiecărei acţiuni care se explică prin riscul specific sau
nesistematic, diferenţiat sau individual. Riscul specific poate fi împărţit în risc specific fiecărei acţiuni
determinat de modificări în comportamentul economic al întreprinderii emitente sau în cel al deţinătorilor
acestor acţiuni, riscul specific ramurii industriale de care aparţine întreprinderea.
În raport cu β, acţiunile se clasifică în:
 acţiuni volatile cu β > 1 care semnifică faptul că o variaţie de ± 1 % a indicelui general al pieţii
determină o variaţie mai mare de ± 1% a rentabilităţii acţiunii întreprinderii; situaţia este specifică
întreprinderilor din chimie, sticlărie, echipamente electrice şi electronice etc, în general în industria
bunurilor de consum cu o sensibilitate mai mare în raport cu comportamentul cumpărătorilor;
 acţiuni puţin volatile cu β < 1 care exprimă o variabilitate degresivă a rentabilităţii acţiunii întreprinderii
(material rulant, imobiliare, asigurări etc);
 acţiuni cu β = 1 pentru care o variaţie a rentabilităţii generale antrenează aceeaşi variaţie a
rentabilităţii acţiunii întreprinderii (unităţi de tip holdyng, construcţii industriale, bănci etc.)

67. Determinati rata de capitalizare a unei intreprinderi cunoscand urm informatii :


 riscurile intreprinderii =19%  venituri financiare = 600 lei
 rata de baza =4%  datorii financiare (30% din sursele de
 coeficientul primei de risc =1.2 (β) finantare) =4.000 lei
 cheltuieli financiare =1.000 lei  cota de impozit pe profit =16%

Ccp Cciˆ
CMPC  Ccpx  Cciˆx
Ccp  Cciˆ Ccp  Cciˆ
Ccp = Rn + (Rr – Rn) x β
Ccp = 4% + (19%-4%) x1,2
Ccp = 4% + 15%x1.2 = 4% + 18% = 22%
Ccî = Cd ( 1-0,16)

Cd = Cheltuieli financiare – Venituri financiare


Datorii
Cd = ( 1.000 – 600 ) = 400 /4.000 = 10%
4.000

Ccî = 10% (1-0,16) = 10% x 84% = 8,4%

CMPC = 22% 22% + 8,4% 8,4% . = 22% x 72,37% +8,4% x 27,63% = 18,24%
22%+8,4% 22%+8,4%
62. Să se determina activul net contabil corectat pe baza următoarelor informaţii:

14
EVALUARE VARIANTA 1

- capital social: 10000


- rezerve: 3000
- rezultat reportat: 5000
- cheltuieli de constituire: 2000
- cheltuieli de cercetare: 10000, din care 4000 destinate creării unui produs pentru
înlocuirea altuia care va ieşi de pe piaţă anul următor;
- cheltuieli în avans pentru abonamente la reviste de specialitate: 1000
ANC = 10000 + 3000 + 5000 – 2000 – (10000 – 4000) = 10000

ANC  Capitaluriproprii  Diferentedinevaluare 


 (10.000  3.000  5.000)  (2.000  6.000  1.000)  9.000
??????

63. Care este valoarea care se stabileşte pentru activele considerate în afara exploatării?
Activele considerate în afara exploatării sunt evidenţiate distinct de evaluator, nefiind supuse
operaţiunilor din etapele 2 şi 3 de determinare a activului net corijat (reevaluare şi calcul matematic). Ele
sunt evaluate distinct în funcţie de natura şi piaţa fiecărui bun.
Valoarea care se stabileste pentru activele considerate in afara exploatarii, este valoarea venala,
adica suma trezoreriei ce se va degaja la cesiunea lor.

64. Care este definiţia goodwill-ului?


Superprofitul (renta de goodwill) este scos in evidenta dupa trecerea pragului de rentabilitate, adica,
poate fi definit astfel: „suplimentul de rentabilitate (profit) realizat in raport cu valoarea strict patrimoniala”.
Goodwill-ul este excedentul de valoare globala a întreprinderii in raport cu suma valorilor diferitelor
active care il compun. Partea din valoarea globala a unei întreprinderi care are ca sursa buna gestionare si
exploatarea elementelor intangibile de care dispune acea întreprindere; se obţine prin capitalizarea
profitului obţinut de întreprindere peste pragul de rentabilitate.
Relaţia cu valoarea întreprinderii este direct proporţionala.
În cele mai diverse situaţii, valoarea unei întreprinderi se determină prin asocierea la valoarea
patrimonială a goodwill-ului aferent elementelor intangibile ale întreprinderii, calculat pe baza unor
indicatori cantitativi şi calitativi realizabili în condiţiile de animaţie şi de gestiune normale.
În contabilitate, goodwill-ul sau supravaloarea corespunde diferenţei între preţul plătit de către un
cumpărător al unei între¬prinderi şi activul net contabil al acelei întreprinderi.
Cu ocazia primei consolidări de conturi, goodwill-ul, integral sau în parte, poate face obiectul unor noi
posturi de imobilizări necorporale, cum ar fi fondul de comerţ.
În materie de evaluare, goodwill-ul trebuie inteles ca o valoare suplimentară, de natură incorporală,
denumită goodwill; existenţa sa va fi legată de folosirea mai mult sau mai puţin eficientă a activelor
întreprinderii şi anume:
 dacă activele sunt bine gestionate şi exploatate, deci degaja o rentabilitate superioară celei
aşteptate de piaţă, se poate obţine un goodwill;
 dacă activele sunt prost gestionate şi exploatate şi conduc la performanţele financiare
inferioare aşteptărilor pieţii, va rezulta un badwill, adică o valoare incorporală negativă. –

65. Dati exemple privind corectiile care pot fi aplicate activelor curente in vederea determinarii
activului net contabil corectat.

Goodwill – ul este definit ca excedentul de valoare globala a intreprinderii in raport cu suma valorilor
diferitelor active care il compun.
Ţine seama de incidenţa unor factori care conduc la reflectarea valorii reale a activelor şi datoriilor
întreprinderii. Complexitatea conţinutului său impune o muncă laborioasă care presupune aportul
evaluatorilor specializaţi în evaluarea proprietăţilor imobiliare, echipamentelor şi a altor active imobilizate
corporale.
Activul net contabil corectat se determină, în ipoteza continuităţii activităţii, după formula:

15
EVALUARE VARIANTA 1

Activ net contabil corectat (ANCC) = ANC  Corecţii active  Corecţii datorii

Unii evaluatori preferă în locul metodei aditive pe cea substractivă care se scrie:

Activ net contabil corectat (ANCC) = Active corectate – Datorii corectate

Indiferent de varianta de calcul aleasă, în stabilirea activului net contabil corectat trebuie parcurse
două etape: corecţiile activelor şi corecţiile datoriilor.

A. CORECŢIILE ACTIVELOR, cu două subetape:


 eliminarea activelor în afara exploatării şi
 stabilirea valorilor curente ale activelor de exploatare

A.1. Eliminarea activelor în afara exploatării

Este vorba de active fără utilitate sau cu utilitate redusă pentru actuala structură de exploatare a
întreprinderii, active în surplus.
Exemple de astfel de active: surplus de personal, active auxiliare, investiţii în alte întreprinderi,
investiţii în terenuri, excedent de disponibilităţi sau depozite la termen.
Activele în afara exploatării sunt evaluate separat şi prezentate distinct de valorile patrimoniale în
raportul de evaluare.
Evaluarea lor se face la valoarea de piaţă, care îmbracă forma valorii de realizare nete, determinată
astfel:
Preţ de vânzare – Cheltuieli accesorii de vânzare - Impozit pe plusvaloarea obţinută din vânzare
Valoarea de piaţă se poate determina ţinând cont mai ales de natura activului, prin diverse metode:
comparaţia de piaţă, capitalizarea unor beneficii, metode specifice tipului de activ.
Plusvaloarea obţinută din vânzare desemnează rezultatul obţinut în urma ieşirii din patrimoniu prin
vânzare a activelor, determinat astfel:

Plusvaloare aferentă activelor =Venituri din cedarea activelor – Cheltuieli privind activele cedate

A.2. Corecţiile activelor de exploatare

A.2.1. Imobilizările necorporale


În evaluare, imobilizările necorporale, denumite şi active intangibile, sunt clasificate în : imobilizări
neidentificabile distinct (goodwill-ul), respectiv imobilizări identificabile distinct.
Pentru a fi încorporate în valoarea patrimonială Activ net contabil corectat, imobilizările necorporale
identificabile distinct sunt corectate astfel:
a) cele considerate nonvalori se elimină (cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetare-
dezvoltare)
b) cele care prezintă valoare pentru afacere sunt păstrate, după stabilirea valorii lor de piaţă sau a
altei valori curente (valoare de utilizare), aplicându-se metode specifice (comparaţii de piaţă,
metode de randament, metode bazate pe costul de înlocuire).
Dintre aceste din urmă imobilizări necorporale vor fi prezentate în continuare sub aspectul
metodelor de evaluare care le sunt specifice, următoarele: cheltuielile de cercetare-dezvoltare considerate
a avea valoare economică, concesiuni, brevete, mărci, programe informatice.

1) Cheltuieli de cercetare – dezvoltare (proiecte de cercetare) considerate a avea valoare


economică
Metode de evaluare specifice:

16
EVALUARE VARIANTA 1

 metoda bazată pe costul de înlocuire - constă în actualizarea (prin aplicarea unui coeficient de
reevaluare ales de evaluator) cheltuielilor de cercetare-dezvoltare activate în bilanţ şi
imputabile unui proiect de acest fel.
 metoda discounted cash-flow, aplicabilă atunci când efectul economic generat de proiect se
determină sub forma unui cash-flow diferenţial (suplimentar) pe care l-ar putea obţine
întreprinderea în urma aplicării proiectului de cercetare - Constă în actualizarea cash-flow-ului
net degajat de proiectul de cercetare pe un orizont de prognoză finit, cu luarea în considerare
a valorii reziduale la sfârşitul perioadei de prognoză.

2) Concesiuni
Metode de evaluare specifice:
 metoda bazată pe profit (metoda contribuţiei la variaţia profitului), aplicabilă atunci când nu se
poate estima rezonabil profitul imputabil unui singur activ intangibil
Constă în cuantificarea profitului (efectul economic al utilizării bunului sau a activităţii concesionate)
suplimentar generat de produsul întreprinderii evaluate în raport cu alte produse vândute pe aceeaşi piaţă.
Se determină contribuţia de profit rezultată din vânzările realizate în plus, în funcţie de care se stabileşte
valoarea activului intangibil.

3) Brevete
Metode de evaluare (în funcţie de calitatea utilizatorului):
a) pentru titularul brevetului – după modul de utilizare
 metoda de actualizare a profitului net estimat pe durata de viaţă a brevetului, aplicabilă dacă
brevetul este utilizat în activitatea proprie
 metoda actualizării profitului (metoda economiei de redevenţă), aplicabilă dacă brevetul este
cedat spre exploatare unui terţ
b) pentru întreprinderea care foloseşte un brevet de invenţie fără a fi proprietară
 metoda actualizării profitului, aplicabilă dacă se poate estima profitul anual constant pe care l-
ar aduce brevetul achiziţionat
 metoda contabilă, aplicabilă dacă este dificil de estimat profitul anual constant pe care l-ar
aduce brevetul achiziţionat
Valoarea brevetului este dată de valoarea netă contabilă actualizată la inflaţie.

4) Mărci
Metode de evaluare specifice:
 metoda bazată pe cost, aplicabilă în cazul mărcilor achiziţionate (al căror cost de achiziţie este
înregistrat în contabilitate ca şi cheltuieli activate) şi al creării imaginii de marcă (când valoarea
mărcii este dată de totalul cheltuielilor necesare pentru introducerea sa pe piaţă)
Evaluarea se poate face pe baza costului istoric, care se obţine prin însumarea diferitelor costuri
generate de investiţiile succesive care au vizat creşterea valorii mărcii, respectiv pe baza costului de
înlocuire, care este dat de sumele care ar trebui alocate, la ora actuală, pentru a obţine o marcă
echivalentă cu cea care face obiectul evaluării.
 metoda bazată pe profit, aplicabilă mărcilor achiziţionate sau create care prin utilizare
generează profit (s-a expus)

5) Programe informatice
Metode de evaluare specifice:
 metoda actualizării profitului (s-a expus)
 metoda comparaţiei de piaţă, care se bazează pe culegerea unor informaţii credibile privind
piaţa produselor software şi pe asimilarea produsului ce face obiectul evaluării cu produse
similare create sau comercializate de către întreprinderi de profil străine sau autohtone
 metoda evaluării dimensionale, prin care se urmăreşte determinarea costurilor şi eforturilor
asociate acestora şi implicit a valorii produsului software

17
EVALUARE VARIANTA 1

De regulă, efortul se estimează prin necesarul de resurse umane pentru fiecare fază de producţie,
adică numărul de programatori pe lună sau pe an. Valorizarea efortului în resurse umane se face pe o
perioadă de timp rezonabilă de creare a produsului şi este apoi influenţat cu un coeficient de repartizare a
altor cheltuieli conexe producerii, cum sunt amortizarea echipamentelor, consumul de resurse materiale,
servicii.

A.2.2. Imobilizările corporale


Acestea se mai numesc bunuri fizice sau tangibile şi din punct de vedere contabil se împart în:
terenuri şi amenajări la terenuri, construcţii; echipamente tehnologice (maşini, utilaje, instalaţii de lucru);
aparate şi instalaţii de măsurare, control, reglare; mijloace de transport; animale şi plantaţii; mobilier,
aparatură birotică, precum şi alte active corporale).
În ceea ce priveşte evaluarea imobilizărilor corporale se păstrează aceeaşi clasificare ca şi în
contabilitate. Dintre grupele menţionate, cele care necesită cele mai multe corecţii (ca urmare a
importanţei pentru activitatea întreprinderii, a vechimii sau a valorii) sunt terenurile, construcţiile şi
echipamentele. Pentru acestea vor fi prezentate în continuare câteva metode de evaluare specifice, care
să conducă la reflectarea valorii lor de piaţă sau a altei valori curente (valoare de utilizare).

1) Terenuri
În cadrul terenurilor trebuie distinse:
a) terenuri fără construcţii, pentru care se pot aplica următoarele metode:
 metoda comparaţiei de piaţă
În acest caz se ţine seama de preţurile unor tranzacţii recente cu terenuri similare în ceea ce
priveşte: localizarea, caracteristicile fizice, facilităţile urbanistice, riscul de expropriere, posibilităţile de
construcţie.
 metoda capitalizării rentei de bază
Aceasta este o metodă de randament care presupune capitalizarea, la o rată corespunzătoare, a
beneficiului ce poate fi obţinut prin utilizarea terenului. Beneficiul specific terenului este renta curentă
reprezentând suma plătită pentru dreptul de ocupare şi utilizare a terenului (chiria). Aceasta se culege de
pe piaţă.

b) terenuri cu construcţii, pentru care se pot aplica următoarele metode:


 metoda proporţiei, potrivit căreia se stabileşte un raport între valoarea terenului şi valoarea
construcţiei de pe el (de exemplu 20-30% din valoarea construcţiei de pe teren)
 metoda extracţiei, care presupune, odată cunoscut preţul de vânzare al proprietăţii imobiliare
(teren inclus), că se poate determina valoarea terenului prin aplicarea unei abateri forfetare
(de exemplu 15-30% din valoarea proprietăţii imobiliare, teren inclus).

2) Construcţii, pentru care se pot aplica următoarele metode:


 metoda costului de înlocuire net (valorii de reconstrucţie netă), conform căreia valoarea
rămasă actualizată a construcţiei
= Valoarea de reconstrucţie (pe suprafaţa desfăşurată sau volumul total al construcţiei evaluate)
x (1- Coeficient de depreciere) x (1- Coeficient de neadecvare funcţională)
Unde
 Valoarea de reconstrucţie se poate determina pe baza costului unitar pentru clădiri
similare sau pe baza unui cost unitar de barem corectat în funcţie de diferenţele de
dimensiune, formă, finisaje, dotare cu instalaţii (metoda comparaţiilor unitare)
 Coeficientul de depreciere este estimat în funcţie de uzura fizică şi deprecierea
economică (externă) datorată evoluţiei cererii, utilizării altor construcţii în zonă,
facilităţilor urbanistice, precum şi a altor factori.
 Coeficientul de neadecvare funcţională este estimat ţinând seama de următorii factori:
demodare, supradimensionare, neadecvarea instalaţiilor sau a echipamentelor
aferente construcţiei.

18
EVALUARE VARIANTA 1

 metoda bazată pe costul istoric, conform căreia valoarea rămasă actualizată a construcţiei
= Valoare la data punerii în funcţiune (majorată cu eventualele modernizări) x Coeficient de
actualizare x (1- Coeficient de depreciere) x (1- Coeficient de neadecvare funcţională)
Unde
 Coeficientul de actualizare este stabilit în funcţie de evoluţia preţurilor la materialele
de construcţie şi manopera specifică, în funcţie de deprecierea monetară şi/sau
evoluţia raportului de schimb valutar.

3) Echipamente, maşini şi utilaje, pentru care se pot aplica următoarele metode:


 metoda costului de înlocuire net, conform căreia valoarea rămasă actualizată a
echipamentului
= Valoarea unui echipament nou similar * (1 - Coeficient de depreciere)
Unde
 Valoarea unui echipament nou similar se poate determina pe baza mai multor metode
(a identificării, a asimilării, a corelării)
 Coeficientul de depreciere se estimează ţinând cont de deprecierea: economică
(vechimea, starea, costuri viitoare de utilizare), funcţională (adecvarea pentru
utilizarea curentă şi de perspectivă), strategică (legată de o decizie strategică în
privinţa afacerii), precum şi cea implicată de reglementările de mediu (care pot afecta
utilizarea şi tehnologia existentă).

 metoda bazată pe costul istoric, conform căreia valoarea rămasă actualizată a


echipamentului
= Valoare la data punerii în funcţiune (majorată cu eventualele modernizări) x Coeficient de
actualizare x (1- Coeficient de depreciere) x (1- Coeficient de neadecvare funcţională)

A.2.3. Imobilizările financiare


Sunt investiţii financiare realizate de întreprindere în vederea dezvoltării externe. Se materializează
în titluri de valoare achiziţionate şi în împrumuturi acordate altor întreprinderi, ambele categorii având
scadenţa mai mare de un an.
În cazul evaluării imobilizărilor financiare şi stabilirii Activului net contabil corectat, se pot aplica
corecţii unor titluri imobilizate şi/sau unor creanţe imobilizate.

1) Titluri de participare, în cadrul cărora trebuie să se facă distincţia între :


 participaţie semnificativă sau majoritară, când întreprinderea emitentă, considerată filială,
aparţine cu întreg patrimoniul său întreprinderii evaluate (cumpărătoare a titlurilor)
În acest caz nu avem de a face cu o evaluare de titluri, ci cu o evaluare a unei afaceri ca întreg.
 participaţie minoritară, când titlurile în cauză se consideră în afara exploatării
În acest caz, aşa cum s-a mai arătat, titlurile sunt evaluate la valori de piaţă prin metode specifice
(de exemplu se acceptă cotaţia bursieră a zilei – dacă titlurile sunt cotate, se aplică o metodă bursieră -
ţinând seama de rentabilitatea, politica de dividende, factorii externi care influenţează activitatea
emitentului sau se aplică o metodă de randament - capitalizarea dividendelor).

2) Creanţe imobilizate şi titluri imobilizate purtătoare de dobândă


În cazul acestora intervin corecţii doar dacă rata dobânzii de primit în urma investiţiei este mult mai
mică decât a pieţii. Se procedează la actualizarea creanţei respective la o rată egală cu diferenţa dintre
rata normală a pieţii şi rata practicată.

A.2.4. Activele circulante

19
EVALUARE VARIANTA 1

Această a doua grupă de activ a bilanţului contabil cuprinde: stocurile, creanţele pe termen scurt,
disponibilităţile băneşti şi elementele asimilate lor. Necesită mai puţine corecţii, în principal datorită vitezei
lor mari de rotaţie care le menţine apropiate de valorile curente.

Activele circulante se evaluează astfel:


1) Stocurile
 materiile prime, materialele, mărfurile se evaluează la cursul zilei (dacă sunt cotate la burse
de mărfuri), la preţul posibil de valorificare (livrare) diminuat cu cheltuielile accesorii de
vânzare (transport, ambalare, comisioane)
 produsele finite şi produsele în curs de execuţie se evaluează la cost de producţie în funcţie
de gradul de finisare apreciat de evaluator

2) Creanţele
 se actualizează creanţele exprimate în devize
 se constituie sau se corectează provizioanele în funcţie de riscurile previzibile legate de
clienţi

3) Disponibilităţile băneşti şi elementele asimilate


 comportă actualizare în cazul în care sunt exprimate în devize

A.2.5. Activele de regularizare şi primele de rambursare a obligaţiunilor


Elementele cuprinse în aceste două ultime grupe de activ ale bilanţului contabil (conform Legii
Contabilităţii nr. 82/1991) sunt rezultatul aplicării principiilor contabile, neavând valoare economică. În
consecinţă, aceste elemente de activ sunt considerate nonvalori şi nu se iau în calculul Activului net
contabil corectat.

69. Corectiile aplicate rezultatului contabil in vederea estimarii beneficiilor


În general, corectiile aplicate rezultatelor contabile constau in:
- corectarea veniturilor si cheltuielilor la nivele care sunt in mod rezonabil reprezentative in ipoteza
continuarii activitatii de exploatare
- corectarea veniturilor si cheltuielilor neeconomice
- corectarea veniturilor si cheltuielilor aferente activelor in afara exploatarii

Exemple de corecţii:
 eliminarea evenimentelor intâmplatoare, cum ar fi greve, inundatii
 eliminarea influentei elementelor in afara exploatarii (venituri si cheltuieli aferente activelor in
afara exploatarii), cum ar fi surplus de personal, active imobilizate care nu mai sunt necesare
exploatarii

Formule de calcul
Odata stabilita forma beneficiului care va fi utilizata, pentru a gasi marimea corespunzatoare
acestuia, care va fi inclusa in formulele de calcul specifice, se opteaza pentru una din urmatoarele
variante:
 se utilizeaza beneficiul determinat pentru ultimul an incheiat
 se utilizeaza media beneficiilor aferente unei perioade trecute (de regula 3 ani)
 se efectueaza previziuni privind beneficiul pentru a se gasi anul in care acesta devine relativ
constant, moment din care se capitalizeaza
 se determina asa numitul beneficiu reproductibil sau recurent, prin intermediul unei analize
istorice, curente si prospective.
20
EVALUARE VARIANTA 1

Concret se determina beneficiul pentru ultimii trei ani (analiza datelor mai vechi de 2-3 ani nu este
semnificativa, mai ales in cazul unei evolutii economice rapide), pentru anul curent si se estimeaza
beneficiile pe un orizont de prognoza de aproximativ trei ani. Pentru a se identifica beneficiul
reproductibil se procedeaza la eliminarea beneficiilor pentru acei ani care reflecta evolutii extreme
sau brutale si mai putin credibile, dupa care se face media beneficiilor pentru anii ramasi.

Potrivit metodelor de capitalizare a beneficiilor, valoarea de randament a afacerii este data de


valoarea actuala a beneficiilor viitoare care se actualizeaza. Orizontul de prognoza este nedeterminat.
Daca beneficiul este constant pe acest interval de timp, formula de calcul a valorii afacerii V este:


B B
V  lim  
t  t 1 1  r  t
r

Daca beneficiul inregistreaza o crestere constanta g pe acest interval, formula de calcul a valorii
afacerii V este:
B B
V  
rg c
unde
r – rata de actualizare
c – rata de capitalizare

În cazul in care rata de capitalizare este inlocuita cu un coeficient multiplicator M, formula de calcul
a valorii afacerii V devine:

V  BM

66. Care sunt limitele valorilor patrimoniale?


Valorile patrimoniale sunt frecvent folosite pentru analize comparative si pentru stabilirea paritatii in
caz de fuziune – absorbtie, asociere, etc.
Valoarea patrimoniala nu acopera totalitatea valorii unei intreprinderi; intreprinderea nu este numai
o suma de bunuri, creante si datorii, ci mai degraba ea trebuie considerata ca un organism viu care, pe
langa bunuri, creante si datorii, dispune de un fond de comert, elemente intangibile, elemente de piata, ce
formeaza fondul comercial care prin perpetuare (capitalizare) poate sa aduca un plus de valoare
intreprinderii (goodwill).
Valorile patrimoniale sunt evitate ca valori exclusive de tranzactie, din cauza unor limite:
 caracterul incomplet: elemente necorporale (partea invizibila) nu sunt luate in calcul
 caracterul strict static: nu au in vedere strategia intreprinderii
 caracterul complex: uneori este dificil sa ai o idee precisa asupra valorii unor bunuri din
activul intreprinderii, mai ales cele industriale specifice, deci riscurile de eroare sunt
importante
 caracterul neoperativ: timpul relativ mare necesar realizarii unei evaluari patrimoniale viabile
 pentru ca aceste metode sa fie semnificative si valoarea obtinuta printr-o astfel de metoda sa
fie retinuta, ar trebui indeplinite, cumulativ, urm patru conditii:
 posibilitatea efectuarii elementelor de activ pe baza unor comparatii de piata
 prima de risc pentru societate sa fie redusa
 un nivel satisfacator de investitii
 posibilitatea masurarii cu certitudine a goodwill-ului degajat de societate, respectiv
de determinare cu exactitate a pragului de rentabilitate obtinut prin investirea pe
piata financiara a echivalentului activului net reevaluat.

21
EVALUARE VARIANTA 1

6.Definiţi valoarea de piaţă


Valoarea de piaţă este suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată, la data evaluării,
între un cumpărător decisşi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv, după o activitate
de marketing corespunzătoare, în care părţile au acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără
constrângere. Este tipul de valoare la care se recurge cel mai frecvent, motiv pentru care trebuie stăruit pe
elementele componente ale acestei definiţii şi anume:
 Suma estimată este cel mai probabil preţ exprimat în unităţi monetare, plătibil pentru proprietate, într-
o tranzacţie independentă, de piaţă. Este cel mai bun preţ care se poate obţine în mod rezonabil de
către vânzător şi cel mai avantajos preţ obtenabil în mod rezonabil de către cumpărător.
 O proprietate va fi schimbată se referă fa preţul la care piaţa aşteaptă că tranzacţia - care întruneşte
toate celelalte condiţii ale definiţiei valorii de piaţă - ar putea fi încheiată la data evaluării; se referă, de
asemenea, la faptul că valoarea unei proprietăţi este o sumă de bani estimată şi nu un preţ de
vânzare predeterminat sau preţul actual de vânzare.
 La data evaluării semnifică faptul că valoarea de piaţă estimată este specifică unui moment, unei
date precise, data evaluării.
 Intre un cumpărător decis se referă la un cumpărător care este motivat, dar nu constrâns, să
cumpere; un cumpărător care nu este nici nerăbdător să cumpere, nici determinat să cumpere la
orice preţ; un cumpărător care achiziţionează în concordanţă cu realităţile pieţei actuale şi nu ale
unei pieţe imaginare sau ipotetice.
 Un vânzător hotărât, adică nu este nerebdător sau constrâns să vândă, nici forţat să menţină un
preţ care este considerat realist pe piaţa actuală; un vânzător motivat să vândă proprietatea în
condiţiile pieţei, la cel mai bun preţ obtenabil.
 într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv, tranzacţie între părţi, între care nu există o relaţie
particulară sau specială (de exemplu, compania mamă cu filialele sale) între părţi distincte, fiecare
acţionând în mod independent.
 După o activitate de marketing adecvată înseamnă că proprietatea va fi prezentată pe piaţă în cel
mai adecvat mod;durata timpului de expunere pe piaţă trebuie să fie suficientă; se presupune că
perioada de expunere trebuie să înceapă înainte de data evaluării.
 în care părţile implicate au acţionat în cunoştinţă de cauză şi prudent, adică ambele părţi sunt bine
informate, acţionează în propriul interes şi în mod prudent.
 Şi fără constrângere; ambele părţi sunt motivate dar nu constrânse.

7.Definiţi valoarea justă


Valoarea justă reprezintă preţul la care un bun ar putea fi schimbat între un cumpărător şi un
vânzător, normal informaţi şi interesaţi într-o tranzacţie echilibrată.

8.Definiţi valoarea actuală a unui bun


Valoarea actuală se obţine corectând valoarea de origine cu inflaţia care a avut loc de la data
achiziţiei şi cu coeficientul de învechire (care cuprinde uzura fizică, uzura morală şi uzura funcţională).

9.Definiţi valoarea de origine


Valoarea de origine, de achiziţie, de inventar sau istorică este dată de totalitatea costurilor
necesare pentru achiziţionarea şi punerea bunului sau a activului în stare de folosire sau de utilizare.

10.Definiţi valoarea de utilizare


Valoarea de utilizare este valoarea pe care o anumită proprietate o are pentru o utilizare
specifică şi pentru un anumit utilizator, de aceea nu este în relaţie cu piaţa; se referă strict la valoarea cu care o
anumită proprietate contribuie în întreprinderea din care face parte, fără a avea în vedere cea mai bună
utilizare a proprietăţii sau suma de bani ce poate fi obţinută în urma vânzării sale.
Standardul internaţional de contabilitate IAS 36 defineşte valoarea de utilizare ca fiind valoarea
actuală a fluxurilor viitoare de numerar ce se aşteaptă să fie generate din utilizarea continuă a unui activ şi
din cedarea lui la sfârşitul duratei de viaţă utilă.
22
EVALUARE VARIANTA 1

12.De ce este obligatorie evaluarea în cazul privatizării unei întreprinderi?


În cazul privatizării, evaluarea bazată pe expertiză şi diagnostic este necesară din cel puţin trei
puncte de vedere:
- din punct de vedere patrimonial, majoritatea elementelor patrimoniale din bilanturile societatilor cu
capital de stat nu reflecta valori de piata ci valori administrative, reevalurarea fiind necesara pentru
stabilirea valorii de piata a bunurilor
- - din punct de vedere al rentabilitatii, trecutul intreprinderii trebuie considerat ca nereproductibil; nu
toti factorii care au determinat sau au influentat profitul din bilanturile societatilor cu capital de stat pot fi
extrapolate in perioada post privatizare
Cumparatorul nu investeste pentru ce a obtinut fostul proprietar ca profit ci pentru ce va obtine le,
de aceea profitabiliatea intreprinderii trebuie ragandita;
Valoarea intreprinderii trebuie determinate in functie de gradul de utilitate a tuturor elementelor
patrimoniale, cumparatorul netrebuind sa fie penalizat pentrtu politica de investitii a fostului proprietar, stiut
fiind ca un bun fara utilitate nu are valoare sau aceasta este nesemnificativa. Cu ocazia evaluarii pentru
privatizare, trebuie observata si analizata necesitatea unei eventuale restructurari.

26. Determinaţi activul net corijat al unei întreprinderi prin ambele metode, cunoscând următoarele
elemente din bilanţul economic al acesteia: casa 10000; banca 150000; cheltuieli de înfiinţare
15000; clădiri 200000; echipamente 250000; stocuri 300000; furnizări 400000; creditori 80000;
împrumuturi bancare pe termen lung 200000; capital social 100000; rezerve 10000; venituri
anticipate 80000; profit 55000.

AT = 10.000 + 150.000 + 200.000 + 250.000 + 300.000 = 910.000


DT = 400.000 + 80.000 + 200.000 + 80.000 = 760.000
ANC = 910.000 – 760.000 = 150.000

a) ANC = Kpr ± Diferenţe = 100.000 + 10.000 + 55.000 – 15.000 = 150.000

A. Met aditiva ANC = AT – DT


Capitaluri Proprii = Capital social + Rezerve = 110.000
Cap social 100.000
Rezerve 10.000
Profit 55.000
Ch infiintare 15.000
ANC = Capitaluri proprii + Profit - Cheltuieli infiintare (active fictive) = 150.000

B. Met substractiva - ANC = Kpr ± Diferenţe


Cladiri 200.000
Echipamente 250.000
Stocuri 300.000
Casa 10.000
Banca 150.000
Total active 910.000

Furnizori 400.000
Creditori 80.000
Imprum 200.000
23
EVALUARE VARIANTA 1

Ven anticip 80.000


Total Oblig 760.000

ANC = Total active - total obligatii = 910.000 - 760.000 = 150.000

42. Definiţi capacitatea beneficiară a unei întreprinderi şi prezentaţi formele de exprimare a


acesteia
Capacitatea beneficiară a unei întreprinderi poate fi definită ca fiind aptitudinea unei întreprinderi
de a degaja un beneficiu în viitorul apropiat, în condiţii de gestiune normale, identice cu cele din perioadele
trecute, dacă schimbări semnificative nu au loc în viaţa întreprinderii.
Capacitatea beneficiară se poate exprima prin indicatorii:
a) Profitul brut – folosit in diagnosticul de evaluare nu in formula de evaluare
b) Profitul net – frecvent folosit in evaluarea activelor si intreprinderilor prin metode bazate pe capitalizarea
veniturilor
c) Dividendul – folosit in evaluarea titlurilor dar si in evaluarea intreprinderilor prin metode bazate pe
randamentul capitalului
d) Fluxul de trezorerie (cash-flow) – folosit in evaluarile prin metode bazate pe actualizarea fluxurilor
viitoare de numerar.
Capacitatea benefica se determina parcurgand succesiv trei etape:
1) Studiul rezultatelor trecute pe cel putin trei ani
2) Examenul previziunilor pe cel putin 3 ani
3) Calculul matematic al capacitatii beneficiare

68. Daţi exemple privind corecţiile care pot fi aplicate activelor curente în vederea determinării
activului net contabil corectat
Activul net contabil trebuie corectat, tinand seama de uzantele contabile si fiscale, care se
indeparteaza de realitatea economica si mai ales de factorii care produc distorsiuni intre bilantul contabil si
bilantul economic al intreprinderii, dintre care cei mai importanti pot fi: eroziunea monetara, raportul de
schimb al monedei nationale, evolutia preturilor, sistemul de amortizare etc.Se procedeaza in primul rand
la eliminarea nonvalorilor , la ajustarea provizioanelor, la reevaluarea titlurilor de participare a creantelor si
obligatiilor in devize, precum si la corectarea valorilor din activ in functie de criteriul utilitatii. Se obtine
astfel , activul net reevaluat ( Anr) sau activul net corijat (ANC) dupa cum s-au adus corectii numai in
legatura cu actualizarea preturilor si a raportului de schimb (Anr) sau au fost luate in calcul influentele
tuturor factorilor care au produs distorsiuni intre bilantul contabil si bilantul economic care tine cont de
exigentele pietei (ANC).
Acţiunile deţinute de întreprindere in capitalul altor societatea se evaluează astfel:
- atunci când pachetul este minoritar, prin capitalizarea dividendelor procurate de acestea;
- când pachetul este majoritar se poate aplica aceeaşi metoda sau se procedează la evaluarea globala a
societarii in care s-a investit si pe aceasta baza se determina valoarea unui titlu respective a pachetului;
Stocurile se evaluează după separarea celor fara mişcare sau cu mişcare lenta, la preturile zilei sau la
media preturilor de aprovizionare din cea mai recenta perioada.
Stocurile de producţie in curs se evaluează la nivelul costurilor efective, corectate cu gradul de înaintare in
realizarea fizica a produsului, determinat de expertiza tehnica.
Stocurile de produse finite se evaluează la nivelul preturilor de vânzare, mai puţin beneficiile si eventualele
cheltuieli de desfacere cuprinse in acestea.
Creanţele se evaluează după înlăturarea din calcul a creanţelor incerte, la valoarea scriptica, cele in valuta
se actualizează la raportul de schimb al monedei naţionale din ziua respectiva.
Disponibilităţile din bilanţ se evaluează la valoare scriptica, cele in valuta se actualizează la raportul de
schimb al monedei naţionale din ziua respectiva.

1.Explicaţi necesitatea evaluării economice şi financiare a unei întreprinderi.

24
EVALUARE VARIANTA 1

Într-o lume supusă legilor pieţii unde totul se cumpără şi se vinde într-un ritm rapid, evaluarea
întreprinderii constituie un act frecvent în viaţa economică contemporană; accentuarea liberalismului
economic însoţit de privatizări multiplică numărul întreprinderilor care pot face obiectul unor tranzacţii; pe
de altă parte, dezvoltarea schimburilor la bursă face să crească necesitatea evaluării unei societăţi în
vederea vânzării sau cumpărării unei părţi din aceasta, oricât de mică ar fi.
Dar de ce trebuie evaluată o întreprindere?
Pentru că există trei grupe de factori care influenţează permanent valoarea oricărei întreprinderi şi anume:
- influenţe legate de existenţa preţurilor libere;
- influenţe legate de modificările raportului de schimb al monedei naţionale;
- gestiunea internă a fiecărei întreprinderi, mai ales în ce priveşte politicile de amortizare şi politicile de
contabilizare (cu deosebire contabilitatea costurilor).
Cazurile în care este necesar să se procedeze la o evaluare a întreprinderii sunt foarte numeroase. Iată
câteva:
a) Ca instrument de măsurare a calităţii gestiunii întreprinderii
b) In tranzacţiile comerciale
c) Ori de câte ori au loc schimbări în mărimea şi structura capitalului social al întreprinderii
d) Ori de câte ori au loc schimbări în numărul şi componenţa acţionarilor sau asociaţiilor
e) Determinarea cursului de introducere la bursă
f) Calculul parităţii de schimb în cazul fuziunilor şi divizărilor
g) în acţiuni juridice cu scop patrimonial
h) în scopuri fiscale
g) în alte scopuri

2.Explicaţi rolul bilanţului contabil în evaluarea unui activ sau a unei întreprinderi
Bilantul contabil este instrumentul universal de lucru, potrivit standardelor internaţionale şi naţionale de
contabilitate, în care se găsesc informaţiile cu privire la patrimoniu şi la performanţe, îl constituie bilanţul
contabil, componentă de bază a situaţiilor financiare pe care orice întreprindere trebuie să le elaboreze cel
puţin anual.
Bilanţul contabil constituie punctul de pornire în orice evaluare de activ sau de întreprindere. Bilantul
reprezinta motorul tuturor operatiunilor de evaluare, deoarce in el se reflecta volumul fondurilor proprii,
piata, strategiile aplicate de firma, el reflecta situatia patrimoniului, a averii accumulate de firma de la
infiintare si rezultatele financiare obtinute in ultima periaoda pentru care s-a incheiat.
A neglija bilanţul contabil ca punct de pornire în orice evaluare de activ sau întreprindere este o
abordare eronată; experţii contabili cunosc metodele directe şi tehnicile convenţionale de repartizare a
tuturor posturilor din bilanţul contabil până la ultimul atelier sau subdiviziune a întreprinderii.
Pe de altă parte, a evalua un activ sau o întreprindere pe baza bilanţului contabil constituie o
abordare chiar mai eronată din multe puncte de vedere, dar cel mai important îl constituie faptul că
bilanţul, fiind întocmit după anumite reguli şi principii referitoare la evaluare, face ca patrimoniul să nu fie
exprimat în valori de piaţă iar performanţele să nu fie cele care s-ar fi obţinut în condiţiile normale ale pieţii.

3.Explicaţi diferenţele dintre preţ şi valoare

Pretul este suma de bani ce se poate obtine din vanzarea unui bun de bunavoie, intre parti aflate in
cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii in care pretul este determinat obiectiv. Stabilirea pretului
presupune negocierea, evaluatorul nu-si propune sa sa determine pretului ci gama de valori, respective
zona in care ar putea incepe negocierea si care ar putea probabil sa se situeze pretul.
Valoarea unui bun se fondeaza pe notiune ade schimb, se poate considera astfel ca valoarea
comerciala constiutie punctul de echilibru in care vanzatorul accepta sa vanda si cumparatorulul sa
cumpere. Valoarea depinde de unele criterii sau factori care influenteaza dorinta de a cumpara sau vinde;
aceste criterii pot fi subiective, de natura psihologica sau economica si obiective, prin aplicarea unor
metode de evaluare care abordeaza atat separate cat si impreuna , latura patrimoniala si profitabilitatea
bunului, activului sau intreprinderii in ansamblul sau.
Valoarea = o estimare a celui mai probabil pret care va fi platit pentru un bun sau serviciu.
25
EVALUARE VARIANTA 1

Pret = termen utilizat pentru o suma ceruta, oferita sau platita pentru un bun/serviciu.
Pret de vanzare = fapt istoric, indiferent daca a fost publicat sau daca a fost confidential.
Pretul:
 pretul este o marime concreta tangibila
 pretul este unic in orice tranzactie
 pretul se formeaza pe piata (intre vanzator si cumparator) – arta de a negocia
Valoarea:
 valoarea este o marime conventionala
 valorile sunt multiple, iar evaluatorului i se pretinde sa nu se opreasca la mai putin de 3 valori
 valoarea este rezultatul artei de a evalua, se foloseste imaginatia evaluatoruluisi se gaseste pe
hartie

33. Explicaţi relaţia dintre riscuri şi rata de actualizare


Creşterea riscurilor atrage după sine creşterea ratei de actualizare.
Intre rata de actualizare si riscul de tara exista urmatoarea relatie: cu cat riscul de tara este mai
mare cu atat rata de actualizare este mai mare.
Profiturile viitoare ale intreprinderii nu se pot proganoza cu certitudine din cauza faptului ca viitorul
este nesigur.
Acceptarea unor asfel de incetitudini antreprenoriale este recunoscuta de catre participantii de pe
piata prin intermediul unor prime de risc. La analiza unei astfel de abordari a riscului, incertitudinile legate
de profiturile viitoare ale intreprinderilor se pot reflecta in evaluarea prin doua metode:
A. ca o deducere din suma scontata a profiturilor intreprinderii (metoda echivalarii sigurantei sau
metoda deducerii profitului) sau
B. ca o crestere a ratei de actualizare (metoda cresterii dobanzii, metoda primei de risc).
Rata de actualizare trebuie sa fie o rata înainte de impozitare ce reflecta evaluările pieţei curente
ale valorilor-timp a banilor si riscurile specifice activului. Rata de actualizare trebuie sa reflecte riscurile
pentru care estimările viitorului flux de numerar au fost ajustate.
O rata care reflecta evaluările pieţei curente asupra valorii –timp a banilor si riscurile specifice
activului este rentabilitatea pe care investitorii ar solicita-o daca au ales o investitie care ar genera fluxuri
de numerar, cu valori, durata si profil al riscului echivalente cu acelea pe care intreprinderea le asteapta sa
fie generate din active.
Sunt luate in considerare si riscuri cum ar fi: riscul de tara, riscul monetar, riscul de proiect si riscul
fluxului de numerar.

34. Explicaţi relaţia dintre riscuri şi valoare întreprinderii


Creşterea riscurilor atrage după sine scăderea valorii întreprinderii.
Riscul, prima de risc care se cuprinde in rata de actualizare este o imbinare intre riscul pietei si
riscul determinat de punctele slabe rezultate din sinteza diagnosticelor.
Prin urmare o intreprindere cu multe puncte slabe va avea o prima de risc si implicit o rata de
actualizare mai mare.

35. Explicaţi relaţia dintre rata de actualizare şi valoarea întreprinderii


Creşterea ratei de actualizare atrage după sine reducerea valorii întreprinderii.
Intre rata de actualizare si valoarea intreprinderii este o relatie invers proportionala cu cat rata este
mai mare valoarea intreprinderii va fi mai mica.

58. Explicaţi influenţa politicilor de amortizare asupra valorii întreprinderii


Politica de amortizare influenţează valoarea întreprinderii astfel:
 stabilirea unor durate de viata mai lungi decat cele normale, influenţeze in sensul unei valori mai
mari a activelor si a întreprinderii
 stabilirea unor durate de viata mai scurte decât cele normale influenţează in sensul micşorării valorii
întreprinderii

26
EVALUARE VARIANTA 1

 metodele de amortizare de asemenea influenţează, de exemplu daca in anul in care se face


evaluarea mijloacele fixe achiziţionate in acest an sunt amortizate accelerat influenţează întreprinderea,
valoare acesteia fiind mai mica decât daca ar fi utilizat metoda liniara.
Insuficienta de amortizare a imobilizarilor dintr-o întreprindere (amortizarea scriptica este inferioara
amortizarii tehnico-economice) influenteaza artificial valoarea patrimoniului intreprinderii in sensul
majorarii. Surplusul de amortizare determina o micsorare artificiala a valorii patrimoniului intreprinderii.

69.Indicaţi câteva corecţii aplicate rezultatului contabil pentru a-l transforma în capacitate
beneficiară (metode de randament) (vezi întrebarea 39)
Pentru determinarea capacităţii beneficiare se porneşte de la profitul din bilanţul contabil, căruia i
se aduc două categorii de corecţii:
- corecţii pe orizontală, între exerciţii, scoţându-se în evidenţă influenţele tuturor modificărilor din legislaţia
fiscală şi contabilă; de regulă, contul de rezultate din anii anteriori se retratează în funcţie de reglementările
contabile şi fiscale în vigoare la data elaborării situaţiilor financiare cele mai recente;
- corecţii pe verticală, adică, de la cifra de afaceri şi până la profitul net, sunt analizate şi corectate toate
marjele din contul de rezultate al unui exerciţiu, în funcţie de constatările din diagnosticul de evaluare şi
din analiza fundamentală.
Principalele corecţii ale profiturilor din bilanţurile contabile se referă la:
- amortizări şi diferite alte deprecieri; se ajustează profitul net prin înlăturarea din costuri a oricărui exces de
amortizare şi adăugarea oricărei insuficienţe de amortizare, referinţa constituind-o standardele
profesionale sau studiile efectuate de experţii tehnici asupra duratelor de viaţă utilă ale activelor amortizabile;
- salarii şi asimilate salariilor; se ajustează profitul net prin înlăturarea din costuri a exceselor de salarizare şi
adăugarea insuficienţei de salarizare, referinţa constituind-o standardele sau studiile efectuate pe piaţa
muncii de către experţi independenţi în muncă şi protecţie socială;
corecţii legate de sinergiile descoperite în cadrul diagnosticului de evaluare. Efectele sinergice presupun
complementaritate de activităţi ale căror rezultate sunt superioare celor reieşite din însumarea algebrică
a rezultatelor individuale

23. În ce constă metoda substractivă de calcul al activului net corijat? (pag 84)
Metoda substractivă de calcul constă în scăderea din totalul activelor reevaluate corijate a tuturor
datoriilor întreprinderii;

24.În ce constă metoda aditivă de calcul al activului net corijat? (pag 84)
Metoda aditivă consta in adăugarea la capitalurile proprii ale întreprinderii a tuturor influenţelor
rezultate din înlocuirea valorilor contabile cu valorile economice ale elementelor din bilanţul întreprinderii.
Consta in corectarea capitalurilor proprii din bilantul contabil cu influente din reevaluarea elementelor
patrimoniale.

44. În ce constă metoda fluxurilor de disponibilităţi actualizate?

Metoda fluxurilor actualizate sau DCF (Discounted cash flow), care se traduce prin flux de trezorerie
redus atat prin actualizare, cat si prin intreruperea la anul „n” de prognoza, cand se calculeaza valoarea
reziduala a activului sau a societatii respective.
Potrivit acestei metode, formula de evaluare este:
n
CF  Ir Vr
V ( DCF )   
1 1  t  1  t  n
n

in care:
V(DCF) = valoarea activului sau a societăţii prin metoda fluxului de trezorerie redus;
CF = cash flow;
Ir = investiţii de reînnoire, de menţinere;
Vr = valoarea reziduală;

27
EVALUARE VARIANTA 1

t = rata de actualizare;
n = ultimul an de prognoză;
Esenţa metodei constă în însumarea fluxurilor de disponibilităţi care rămân în fiecare an în
întreprindere până la anul „n", când se apreciază că proprietarul ar trebui să-şi reconsidere modul de
abordare a afacerii sale; în acest an „n" se stabileşte valoarea reziduală a întreprinderii.
Potrivit acestei metode, evaluarea întreprinderii se face în funcţie de perspectivele sale de
dezvoltare; este o metodă prin excelenţă futuristă. Această metodă utilizează principiul financiar potrivit
căruia valoarea unui activ este egală cu valoarea actuală a fluxurilor nete de disponibilităţi (cash flow)
susceptibile de a fi degajate în viitor de către activul respectiv. Actualizarea fluxurilor nete se face pentru a
ţine cont de riscuri şi de exigenţa de rentabilitate a cumpărătorului (investitorului).

13.Obiectivul şi mijloacele de realizare ale diagnosticului juridic


Obiective:
 aprecierea riscurilor inerente situaţiei juridice a întreprinderii,
 analiza patrimoniului conducerii întreprinderii.
Mijloace de realizare:

A. Punerea în lucru a chestionarului de diagnostic juridic, care cuprinde:


 drept comercial, cu subrubricile:
 acte şi contracte privind modul de exploatare (fond comercial, locaţii, concesiuni, licenţe,
contracte de franciză);
 acte şi contracte privind situaţia imobiliară (acte de proprietate, leasing, închirieri, expertize
recente privind evaluarea);
 acte şi contracte privind alte imobilizări (titluri de participare, mărci şi brevete etc);
 acte şi contracte privind finanţarea pe termen mediuşi lung (credite bancare, linii de credit);
 asigurări (contracte de asigurări, obiect, riscuri asigurate).
 drept social, cu subrubricile:
 existenţa contractelor de muncă, a regulamentelor de organizare şi funcţionare sau
regulamentelor interne;
 data ultimului control al organismelor sociale şi principalele constatări;
 partenerii sociali (sindicate, conflicte sociale etc).
 drept fiscal, cu subrubricile:
 analiza regimului fiscal al întreprinderii; particularităţi;
 data ultimului control fiscal şi principalele constatări.
 drept societar, cu subrubricile:
 analiza documentelor juridice generale (registrul de procese-verbale al Adunărilor Generale şi ale
Consiliului de Administraţie);
 ţinerea la zi a documentelor juridice generale ale întreprinderii.
B. Punerea în lucru a chestionarului de diagnostic patrimonial al conducătorilor întreprinderii

Concluzii:
După trecerea in revista a mijloacelor de realizare si a procedurilor de lucru se stabilesc:
• Oportunităţile existente in mediul exterior întreprinderii, adică evoluţii cu un caracter previzibil
pozitiv pt întreprinderea evaluata cum ar fi legislaţie si reglementari specifice favorabile.
• Riscurile existente in mediul extern întreprinderii, adică evoluţii cu un efect previzibil negativ
(invers oportunităţilor) ;
• Punctele forte, adică atuurile ca urmare a unor factori, cum ar fi:
- o buna organizare si funcţionare a întreprinderii;
- contract si statut corespunzătoare;
- relaţii contractuale corecte;
- finanţare asigurata;
- absenta litigiilor;
- reglementari fiscale aplicate corecte;
28
EVALUARE VARIANTA 1

- obligaţii fiscale îndeplinite la timp;


• Puncte slabe, adică deficiente constatate in organizarea si funcţionarea întreprinderii:
- statutul si contractul necorespunzătoare situaţiei de fapt;
- existenta unor litigii contractuale cu terţii si cu proprii salariaţi;
- conflicte de munca;
- obligaţii fiscale nerespectate.

14.Obiectivul şi mijloacele de realizare ale diagnosticului comercial


Obiectiv:
Poziţionarea întreprinderii sau a activului în piaţă.
Mijloace de realizare:
Punerea în lucru a chestionarului de diagnostic comercial, care cuprinde subrubricile:
 poziţia strategică a întreprinderii (situaţia sa generală în comparaţie cu mediul economic, cu sectorul,
cu piaţa sa);
 piaţa (localizarea şi descrierea pieţii);
 clientela întreprinderii (număr, repartizarea, clienţi strategici, clienţi rău platnici, fragilitatea relaţiilor cu
clientela etc);
 produsele (gama, produse cu marjă ridicată şi cu marjă redusă, reînnoirea produselor, politica de
cercetare şi dezvoltare, brevetele deţinute de întreprindere);
 politica de preţuri (competitivitatea preţurilor, existenţa unor restricţii legate de reglementări de
distribuţie, costuri de producţie, concurenţă);
 distribuţia (reţea de distribuţie, cheltuieli de marketing, forţa de pătrundere şi de adaptare, service
asigurat etc);
 publicitate şi promovare.

Concluzii
 Oportunităţile
 Riscurile
 Punctele forte ca de ex: retea de vanzare puternica, clienti statornici,calitate f buna a
produselor si serviciilor
 puncte slabe ca de ex: produse si servicii scumpe si de o calitate indoielnica, cunosterea
insuficienta a pietii.

15.Obiectivul şi mijloacele de realizare ale diagnosticului tehnic, tehnologic şi de exploatare


Obiectiv:
Evaluarea măsurii în care mijloacele de producţie răspund nevoilor actuale sau viitoare ale întreprinderii.
Mijloace de realizare:
Punerea în lucru a chestionarului de diagnostic tehnic, tehnologic şi de exploatare, care cuprinde
subrubricile:
 activitatea de cercetare şi dezvoltare a întreprinderii;
 procesele de fabricaţie (aprovizionare, producţie, stocuri, calitate, productivitate);
 starea mijloacelor de producţie (utilaje, construcţii, personalul productiv - structură)

Concluziile se prezintă sub forma:


 Oportunităţilor
 Riscurilor
 Punctele forte ca de ex: o buna utilizare a capitalului de producţie;utilaje moderne, produse si
servicii competitive
 puncte slabe ca de ex: o planificare defectuasa a producţiei, o conducere defectuasa a
aprovizionării si transporturilor, probleme de calitate a produselor si serviciilor

29
EVALUARE VARIANTA 1

16.Obiectivul şi mijloacele de realizare ale diagnosticului de organizare, management şi resurse


umane
Obiectiv:
Analiza structurii resurselor umane şi capacitatea acesteia de a contribui la realizarea obiectivelor
întreprinderii.
Mijloace de realizare:
Punerea în lucru a chestionarului de diagnostic şi o descriere a profilului cadrelor din întreprindere (structura
multicriterială a personalului, conducere, aspecte sociale).
Obiectivul îl reprezintă analiza structurii umane si a capacitaţii personalului de a contribui la
realizarea activităţii întreprinderii.
Constatări se fac următoarele demersuri:
a) Analiza structurii umane si anume:
 Organizarea ierarhica si funcţionala a întreprinderii;
 Date cu privire la personal: pregătirea ,gradul de ocupare; vechimea in întreprindere; fluctuaţiile,
absenteism.
b) Date cu privire la conducerea întreprinderii: varsta, pregatire,experienta,stil de
conducere,sistem de remunerare,legatura cu actionariatul
c) Date sociale: climatul social,protectia muncii,organizare sindicala.

Concluzia
Analizand datele de mai sus se poate stabili:
• Oportunităţile
• Riscurile
• Punctele forte : personal tanar, flexibil, bine pregatir, exista o buna organizare, exista motivarea
muncii.
• puncte slabe : proasta functionare a conducerii;salarizare nestimulata;relatii de rudenie intre
conducere si salariati.

17.Obiectivele şi mijloacele de realizare ale diagnosticului financiar-contabil


Obiective:
 fiabilizarea valorilor contabile reţinute;
 aprecierea ajustărilor necesare cauzate fie de politicile contabile fie de politicile fiscale;
 aprecierea rezultatelor;
 exploatarea şi echilibrele financiare;
 studiul resurselor si utilizărilor.
Mijloace de realizare:
 cunoaşterea principiilor şi metodelor contabile proprii sectorului de activitate şi aplicate de
întreprindere;
 construirea (elaborarea) diferitelor situaţii necesare pentru analiză şi diagnostic (tablou de finanţare,
bilanţ funcţional, tabloul soldurilor intermediare de gestiune etc);
 analiza ratiourilor (ratelor);
 evaluarea riscurilor prin metoda scorurilor;
 punerea în lucru a chestionarului de diagnostic contabil (balanţe, trezorerie, conturi clienţi, stocuri, valori
mobiliare de plasament imobilizări şi amortismente, alte elemente de activ, împrumuturi, furnizori, alte
datorii, impozite, evenimente posterioare, litigii, fonduri proprii etc).
Constatări
In urma analizei efectuate, având ca mijloace de efectuare datele si informaţiile conţinute in
situaţiile financiare, pe ultimii 3-5 ani, preluate potrivit metodologiei specifice evaluării lor prin metode
patrimoniale.
Concluzile se exprima sub forma:
• Oportunităţile
• Riscurile
30
EVALUARE VARIANTA 1

• Punctele forte
• puncte slabe

11.Prezentaţi trei momente din viaţa întreprinderii în care este obligatorie evaluarea
Cazurile în care este necesar să se procedeze la o evaluare a întreprinderii sunt foarte numeroase.
Iată câteva:
a) Ca instrument de măsurare a calităţii gestiunii întreprinderii
b) In tranzacţiile comerciale
c) Ori de câte ori au loc schimbări în mărimea şi structura capitalului social al întreprinderii
d) Ori de câte ori au loc schimbări în numărul şi componenţa acţionarilor sau asociaţiilor
e) Determinarea cursului de introducere la bursă
f) Calculul parităţii de schimb în cazul fuziunilor şi divizărilor
g) în acţiuni juridice cu scop patrimonial
h) în scopuri fiscale
g) în alte scopuri
Exemple:
 Fuziuni si schimburi de proprietati
 Vanzarea/cumpararea unei proprietati
 Garantarea imprumuturilor

29.Prezentaţi trei metode de determinare a ratei de actualizare


Pentru determinarea ratei de capitalizare de fructificare sau de actualizare, pot fi folosite teoretic
mai multe metode:
1) Rata egală cu dobânda la împrumutul de stat poartă denumirea de rată de bază, rată fără
riscuri sau rată neutră de plasament a disponibilităţilor pe piaţa financiară. în condiţii de macro stabilitate
şi cu condiţia ca împrumutul de stat să constituie o pârghie de orientare a economiei reale, adică dobânda
să fie corelată cu exigenţa de rentabilitate din piaţa de bunuri şi servicii, această rată poate fi folosită cu
succes în calculele de evaluare a întreprinderilor.
2) Rata egală cu dobânda practicată de banca centrală; ca mărime este egală cu cea de la alineatul
precedent, plus o primă de risc.
3) Rata egală cu media dobânzilor practicate de băncile comerciale.
4) Rata egală cu media tuturor dobânzilor practicate pe piaţa financiară (primele trei de mai
sus).
5) Rata egală cu costul capitalului întreprinderii de evaluat este cea mai recomandată metodă,
mai ales în condiţii de instabilitate şi incertitudini în macroeconomia ţării, deoarece ţine seama de condiţiile
concrete ale întreprinderii expertizate.
Potrivit acestei metode, costul mediu ponderat al capitalului unei întreprinderi (CMPC) se obţine pe
baza următoarei relaţii:
Ccp Cciˆ
CMPC  Ccpx  Cciˆx
Ccp  Cciˆ Ccp  Cciˆ
În care:
Cep = costul capitalului propriu;
Ccî = costul capitalului împrumutat;
Cep + Ccî = masa capitalurilor folosite de întreprindere.

31. Prezentaţi şi explicaţi modul de determinare a costului capitalului unei întreprinderi

Costul mediu ponderat al capitalului unei întreprinderi (CMPC) se obţine pe baza următoarei relaţii:
31
EVALUARE VARIANTA 1

Ccp Cciˆ
CMPC  Ccpx  Cciˆx
Ccp  Cciˆ Ccp  Cciˆ
În care:
Cep = costul capitalului propriu;
Cci = costul capitalului împrumutat;
Cep + Cci = masa capitalurilor folosite de întreprindere.

Costul capitalului propriu se determină în baza relaţiei:


Ccp = Rn + (Rr – Rn)x β
unde:
Rn = rata neutră de plasament a disponibilităţilor pe piaţa financiară (care în condiţii normale
poate fi de3-6%);
Rr = rata cu riscuri sau totalitatea riscurilor la care este supusă întreprinderea; atât cele externe
(riscul de ţară, riscul de ramură, riscul de politică economică, fiscală, riscul de neadaptare a managementului
la exigenţele economiei de piaţă etc), cât şi cele interne (dezechilibru financiar, tehnologii învechite,
echipamente depăşite, produse demodate şi orice punct slab reţinut în cadrul diagnosticului etc);
Rr - Rn = prima de risc a întreprinderii;
β = coeficient care semnifică volatilitatea acţiunii întreprinderii de evaluat; Beta exprimă şi măsoară
sensul şi mărimea abaterii rentabilităţii acţiunilor întreprinderii faţă de mărimea abaterii rentabilităţii acţiunilor
pe piaţa (ramura) din care face parte întreprinderea. Variabilitatea totală a rentabilităţii unei acţiuni se împarte
în două: una determinată de influenţa pieţei care se explică prin riscul sistematic numit şi risc nediferenţiat;
alta determinată de influenţa caracteristicilor specifice fiecărei acţiuni care se explică prin riscul specific sau
nesistematic, diferenţiat sau individual. Riscul specific poate fi împărţit în risc specific fiecărei acţiuni
determinat de modificări în comportamentul economic al întreprinderii emitente sau în cel al deţinătorilor
acestor acţiuni, riscul specific ramurii industriale de care aparţine întreprinderea.
În raport cu β, acţiunile se clasifică în:
 acţiuni volatile cu β > 1 care semnifică faptul că o variaţie de ± 1 % a indicelui general al pieţii
determină o variaţie mai mare de ± 1% a rentabilităţii acţiunii întreprinderii; situaţia este specifică
întreprinderilor din chimie, sticlărie, echipamente electrice şi electronice etc, în general în industria
bunurilor de consum cu o sensibilitate mai mare în raport cu comportamentul cumpărătorilor;
 acţiuni puţin volatile cu β < 1 care exprimă o variabilitate degresivă a rentabilităţii acţiunii întreprinderii
(material rulant, imobiliare, asigurări etc);
 acţiuni cu β = 1 pentru care o variaţie a rentabilităţii generale antrenează aceeaşi variaţie a
rentabilităţii acţiunii întreprinderii (unităţi de tip holdyng, construcţii industriale, bănci etc.)

Costul capitalului împrumutat se obţine prin relaţia:


Cci = Cd(1-0,16)
unde:
Cd = costul datoriei (care însă trebuie defiscalizată)

39. Prezentaţi şi explicaţi patru corecţii ce pot fi aduse rezultatelor din bilanţul contabil pentru
determinarea capacităţii beneficiare
Pentru determinarea capacităţii beneficiare se porneşte de la profitul din bilanţul contabil, căruia i
se aduc două categorii de corecţii:
 corecţii pe orizontală, între exerciţii, scoţându-se în evidenţă influenţele tuturor modificărilor din
legislaţia fiscală şi contabilă; de regulă, contul de rezultate din anii anteriori se retratează în funcţie de
reglementările contabile şi fiscale în vigoare la data elaborării situaţiilor financiare cele mai recente;
 corecţii pe verticală, adică, de la cifra de afaceri şi până la profitul net, sunt analizate şi corectate
toate marjele din contul de rezultate al unui exerciţiu, în funcţie de constatările din diagnosticul de
evaluare şi din analiza fundamentală.
Principalele corecţii ale profiturilor din bilanţurile contabile se referă la:

32
EVALUARE VARIANTA 1

 amortizări şi diferite alte deprecieri; se ajustează profitul net prin înlăturarea din costuri a oricărui exces
de amortizare şi adăugarea oricărei insuficienţe de amortizare, referinţa constituind-o standardele
profesionale sau studiile efectuate de experţii tehnici asupra duratelor de viaţă utilă ale activelor amortizabile;
 salarii şi asimilate salariilor; se ajustează profitul net prin înlăturarea din costuri a exceselor de
salarizare şi adăugarea insuficienţei de salarizare, referinţa constituind-o standardele sau studiile efectuate
pe piaţa muncii de către experţi independenţi în muncă şi protecţie socială;
 corecţii legate de sinergiile descoperite în cadrul diagnosticului de evaluare. Efectele sinergice
presupun complementaritate de activităţi ale căror rezultate sunt superioare celor reieşite din însumarea
algebrică a rezultatelor individuale.

18 .Rolul bilanţului în diagnosticul de evaluare


Bilantul contabil este documentul contabil de sinteza prin care se prezinta activul si pasivul unitatii
patrimoniale, precum si rezultatele perioadei pentru care se intocmeste, potrivit legii.
Bilantul contabil este sursa de date ce se prelucreaza pentru realizarea diagnosticului contabil si
financiar.

19. Rolul bilanţului funcţional în diagnosticul de evaluare


Bilantul functional este instrumentul de analiza, pe baza posturilor din bilant, a principalelor functii
ale intreprinderii functiile de investitii, de exploatare si de trezorerie – in active si functia de finantare in
pasiv.

62. Să se determina activul net contabil corectat pe baza următoarelor informaţii:


- capital social: 10.000
- rezerve: 3.000
- rezultat reportat: 5.000
- cheltuieli de constituire: 2.000
- cheltuieli de cercetare: 10.000, din care 4.000 destinate creării unui produs pentru
înlocuirea altuia care va ieşi de pe piaţă anul următor;
- cheltuieli în avans pentru abonamente la reviste de specialitate: 1.000

ANC = 10.000 + 3.000 + 5.000 – 2.000 – (10.000 – 4.000) = 10.000

Cum poate fi definit superprofitul aferent întreprinderii?


Superprofitul sau renta de goodwill, reprezintă profitul obţinut de întreprindere peste pragul de
rentabilitate pretins de piaţă în funcţie de efortul investiţional al întreprinderii, efort exprimat prin valoarea
patrimonială a acesteia.

Cum poate fi definită evaluarea economică?


Evaluarea economică reprezintă un complex de tehnici, procedee şi metode prin care un bun, o
grupă de bunuri, un activ economic, un activ sau element intangibil, o întreprindere în ansamblul său sunt
aduse din punct de vedere valoric la nivelul pieţei şi prin care li se asigură comparabilitatea cu aceasta.
Într-o accepţiune mai restrânsă, a evalua integral sau în parte o întreprindere constă în a determina zona
cea mai probabilă în care s-ar putea situa preţul la care o tranzacţie s-ar putea încheia în condiţii normale de
piaţă. Răspunzând diferitelor cerinţe din viaţa întreprinderii, evaluarea constituie un instrument de orientare a
operatorilor economici în spaţiul economic al ţării şi nu numai. Evaluarea economică şi financiară este
singurul tip de evaluare bazat pe expertiză şi diagnostic şi care are drept obiectiv determinarea valorii de
piaţă (valorii de circulaţie) a bunurilor şi întreprinderilor sau a unor valori derivate din valoarea de piaţă.

Prezentaţi Modelul „Z” de evaluare a riscului de faliment al firmei.


Modelul Z
Construit pe baza metodei scorurilor are ca obiectiv punerea la dispozitia evaluatorilor a unor
33
EVALUARE VARIANTA 1

metode predictive pentru evaluarea riscurilor de faliment pe baza metodei statistice. Modelul Z reprezinta
o functie construita pe baza unui numar mai mare de indicatori pentru care a fost necesara observarea in
timp a mai multor intreprinderi. Modelul Z are forma:
Z = a*X1 + b*X2 + .... + n*Xn
Unde X1 – Xn = ratele folosite in calcul si a,b,...,n = coeficienti de ponderare
Scorul Z calculat la nivelul unei intreprinderi indica gradul de vulnerabilitate al acesteia, inca inainte
ca situatia sa devina compromisa.
In functie de valoarea lui Z se disting:
* o zona nefavorabila: Z<-0.25;
* o zona de incertitudine: -0.25</=Z</=0.125;
* o zona favorabila Z> 0.125.
Metoda scorurilor completeaza practic met clasice ale analizei riscului, avand o caracteristica
preponderent predictiva

Prezentaţi semnificaţia superprofitului – punct de plecare în dimensionarea goodwill-ului (vezi


întrebarea 64)
Superprofitul sau renta de goodwill, reprezintă profitul obţinut de întreprindere peste pragul de
rentabilitate pretins de piaţă în funcţie de efortul investiţional al întreprinderii, efort exprimat prin valoarea
patrimonială a acesteia.

Prezentaţi semnificaţia badwill-ului aferent unei întreprinderi?


Dacă activele unei întreprinderi sunt bine gestionate şi exploatate, deci degajă o rentabilitate superioară
celei aşteptate de piaţă, se poate obţine un goodwill; dacă activele sunt prost gestionate şi exploatate şi
conduc la performanţele financiare inferioare aşteptărilor pieţii, va rezulta un badwill, adică o valoare
incorporală negativă.

Prezentaţi formula de calcul a valorii substanţiale brute – valoare patrimonială a întreprinderii (vezi
întrebarea 25)
Prin valoare substanţială brută (VSB) se înţelege activul reevaluat în ipoteza continuării activităţii, plus
valoarea bunurilor folosite de întreprindere fără a fi proprietara acestora, minus valoarea bunurilor care deşi
sunt înregistrate în patrimoniul întreprinderii nu sunt folosite din diverse cauze (închiriate etc).
Ea semnifica valoarea bunurilor, capacitatea reflectata in active, de care dispune si le poate utiliza
întreprinderea la un moment dat, prezentând valoarea activului pe baza principiului prevalentei
economicului asupra juridicului.

34